comentarii

despartirea in silabe a cuvantului fugea


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
prietenie... - de Homo Stultus la: 14/03/2006 16:45:50
(la: Prietenia in zilele noastre)
"Somnul ratiunii naste monstrii" - Goya

super tare subiectul... si super greu... spun asta pentru ca o astfel de discutie te obliga sa cobori adanc in fiinta si sa redescoperi tainicele resorturi prin care anumiti oameni ti-au devenit dragi. am stat si m-am gandit... pot afirma ca am avut (in sensul cel mai inalt al cuvantului) trei prieteni (acum toti sunt ingropati in culcusul duios al amintirii). Ei cei ce erau au murit in cei ce sunt si eu cel ce eram am murit in cel ce sunt... offf ... Prietenia este poate acel liant ce leaga doi oameni care "devin intru fiinta" impreuna. Atat timp cat aceasta devenire continua sa existe se dezvolta si exista si acea afinitate imponderabila numita prietenie.
"prietenii de toata ziua" afirma ca asteapta de la tine sinceritate... de multe ori nu pot suporta aceasta sinceritate. Avem de multe ori nevoie doar de aplaudaci pentru a nu ne mai simti nesiguri...
Imi amintesc despartirea de unul dintre prieteni... Eram in gara... asteptam un tren care ne despartea (ma feresc sa spun pentru totdeauna pentru ca poate poate....) . Ma uitam la el nedumerit - cum poate un singur om sa consume atat de mult din spatiul tau sufletesc. Si ...ne-am luat la bataie (asa metodic fara nici un pic de ura, dar fara menajamente-ca niste brute). Gluma se ingrosa (mai ales ca se strangeau curiosi si "organe" ); asa ca totul a sfarsit intr-o imbratisare. Am plecat pe tren plin de sange si toate alea invinetite - el la fel. Off...
Fara sa pot spune de ce asta este cel mai frumos ramas bun pe care mi l-am luat de la cineva...
sierva si alex - de om la: 20/03/2006 16:37:12
(la: Despre agresivitate)
intr-adevar ca frica SI paralizeaza, dar cred ca majoritatea o iau la fuga sau iti dau in cap PRIMII (asa de frica...;).
Frica si durerea sunt "forme" care intaresc instinctul de conservare!
Uita-te la exemplul maimutei, ea ne da prima in cap...pentru ca ii este frica ;))

#112387, de sierva, da-mi voie sa o iau pe punctele tale:))
1"Esti atacat si te blochezi - asta se poate trata.E doar o forma de timiditate sau o non-adaptabilitate la orice tip de agresivitate." = intrii in subiecte controversate :(( = poate sa fie forma traumatica cauzata de o gresiune in trecut.
Timididatea poate veni si din contientizarea ca nu este pregatit sa lupti. Un antrenament de autoapararea face mai mult decat un psiholog ;))
Neadaptabilitatea poate fi o forma de necunoastere ...cu alte cuvinte o persoana perfect adaptata unui mediu non-violent poate sa fie neadaptata in Ferentari :((
Baciul mioritic...cred ca exemplul tau nu are ce cauta aici..in Miorita este vorba de alt plan si cuvantul resemnare nu isi are locul acolo ;) Este ca si cum ai spune ca dacii -solii catre Zamolxis- care se aruncau in sulite erau resemnati...se pare ca ei erau cei mai buni/drepti/darji luptatori care au facut dovada curajului in multe batalii, cand altii se RESEMNAU ;))

2 "...lasitate curata. Si asta se poate trata prin psihoterapie..." = daaa? Psihoterapia, credeam eu, te pune in armonie cu corpul si mintea (mens sana in corpore sano)...nu am auzit de psihoterapie (in afara de brainwashed ;) care sa spuna "...nu fugii din fata pericolului, stai si mori (anihileaza-ti instinctul de conservare) acolo"

3."Esti atacat si ataci la randul tau" = depinde ;)) Vezi baciul mioritic si proverbul romanesc "cainii latra si caravana trece"
#112477 (raspuns la: #112387) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ultimul cuvant... - de Ciurea I.L. la: 26/03/2006 11:44:07
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
din comentariul tau, de el se leaga toata perplexisitatea ce ma cuprinde in momentul in care ma gandesc la religie.
Cuvantul e "Stapanului", scris cu majuscula ca doar trebuie respectat (Nu?).
Cum poate o persoana matura sa se supuna unor reguli trasate de altcineva, fara sa se intrebe despre validitatea si oportunitatea acestor reguli.
Uite sa-ti spun care e imaginea ce se creeaza in mintea mea despre religia crestina:
Dumnezeu creeaza omul(a se citii omenirea) si ca sa fie sigur ca asta micu' nu se sinucide, il pune sa respecte niste reguli. Dupa ceva vreme micutu'(a se citii biserica) mai creeaza si el niste reguli. In tot timpu' asta "Stapanul", creatorul il recompeseaza pe micut cand respecta regulile date de el si il pedepseste in momentul in care le incalca, iar pe acelasi principiu micutu se autoflageleaza de fiecare data cand isi incalca propriile reguli.
"Rationamentul" meu era un pic mai lung, dar m-am plictisit....(ajunge si atat)
Sunt singurul care vede ceva ciudat aici?

P.S.: Tin sa mentionez ca, dupa definitiile mai sus mentionate, sunt ateu, dar ma distreaza uneori sa fac pe agnosticul.(asta se datoreaza multitudinii aproape multicolore de credinciosi ce doresc sa convinga pe toata lumea de existenta lui dumnezeu)

viata nu valoreaza nimic fara dreptul de a intelege si de a fi inteles, toate celelalte drepturi deriva din acesta ( referitoar la comunicare si libertate)
#113469 (raspuns la: #113452) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sarsilovici - de Cri Cri la: 25/04/2006 19:38:04
(la: Suntem oare "fabricati" dupa acelasi STAS?)
Ar fi multe de comentat aici... Multe de "descompus"... Nici nu stiu cum sa incep.
Intai, ca nu e neaparat sa inlocuim. O persoana disparuta din viata noastra, poate fi inlocuita, e drept, dar in sensul de pozitie, nume, sau, daca vrei, "eticheta". Fiindca se poate chema tot "iubita", "sotia", sau "prietenul", dar in sufletul nostru are "camaruta" ei separata de a acelora care au purtat aceste denumiri inainte. Si pot spune, desigur, ca pe iubitul meu de acum il iubesc mai mult, sau mai putin, sau la fel de mult ca pe altul dinaintea lui, dar prin insasi aceasta comparatie recunosc existenta in mine, undeva, a celui ce a fost. Iar acela nu va muri cat timp voi trai eu. Fiindca l-am cunoscut si fiindca la un moment dat a fost important pentru mine.
Da, spunem, o data in viata sau de mai multe ori, "nu pot trai fara tine" si sunt convinsa ca fiecare dintre noi o credem cu tarie in acel moment. Si chiar simtim ca ne-ar sufoca disparitia acelei persoane. Si totusi am trait inainte de a o cunoaste. Dar, vezi tu... nu spunem niciodata asta parintilor nostri, desi n-am trait inainte de a-i cunoaste (bineinteles, in sensul strict fizic al cuvantului, nu ma refer la personalitati si altele). E in firea lucrurilor sa invatam a trai fara parintii nostri, sa ne departam de ei... apar persoane in viata noastra de care ne legam mult mai strans. Si doare moartea unui parinte, incontestabil, dar parca moartea unui iubit ne doboara si ne revenim mult mai greu. Si ne ajunge sa stim ca parintii nostri sunt pe undeva, sunt bine si sanatosi, dar simtim ca nu ne putem lipsi de prezenta fizica a altor persoane... In fine, ar fi multe de spus. Sunt mai multe feluri de iubire.
Iar pentru cine spunea ca suntem intersanjabili, ca oricine poate fi inlocuit, mai ales ca am trait foarte bine si frumos inainte de a fi cu cineva anume... I-as aminti totusi ca, la despartire, nu mai esti niciodata acelasi care l-a cunoscut; ca orice relatie, indiferent de ce natura, schimba ceva in noi. Ca ne putem rupe, intr-adevar, de o dependenta, dar nu vom mai fi niciodata cei ce am fost. Si nu ca devenim mai buni, sau ca ne inraim, sau... Pur si simplu schimbam perspectivele.
Sper ca am reusit sa fiu coerenta, cel putin :)
povestea mea - de anja la: 04/05/2006 19:51:39
(la: IUBIRE CIUDATA, IUBIRE IMPOSIBILA...)
Va voi spune povestea mea. Poate ca multi nu vor avea rabdare sa citeasca pana la sfarsit, poate ca multi nu o sa inteleaga ce a insemnat si inca inseamna pentru mine.
Sunt de 10 ani impreuna cu sotul meu, casatorindu-ne abia acum 1 an jumate. Suntem impreuna de la 18 ani. Cand eram 2 copii. Relatia noastra a decurs lin, in armonie si intelegere. Fara certuri, fara suisuri si coborasuri. Eu am luptat pentru ea cum am stiut mai bine. Am vrut sa ne mutam impreuna, am cumparat apartament, am vrut sa ne casatorim, am vrut sa facem copii...dar nimic nu am obtinut usor. Pentru ca "nu era pregatit". Responsabilitatea era prea mare, nu era suficient de matur...ce sa mai, "nu era pregatit". Ma iubeste ca un nebun. Ma rasfata, "ma sterge zilnic de praf", imi face toate poftele, ma tine ca pe o printesa, ca pe un bibelou de portelan. Iar eu nu eram fericita. De ce? nici eu nu intelegeam. Si aruncam gandurile astea sub covoras. Am langa mine un om care mi-ar aduce si luna de pe cer, care ma iubeste ca un nebun, si eu, cea nerecunoscatoare, nu sunt fericita. Alungam gandurile astea. Ce motive de nefericire aveam? Si nu stiam sa imi raspund la intrebare. Si asa au trecut anii. Imi imaginam viata cu el (de ce nu?! aveam vreun motiv sa nu?), si prin urmare luptam pentru viitorul pe care il vedeam eu. Situatie materiala, casatorie, copii. O viata normala. cum au oamenii. Iar cand imi reveneau ganduri precum "dar el este cel ales?", "sunt fericita?", "voi putea fi fericita cu el toata viata?", "nu simt totusi ca imi lipseste CEVA care sa ma faca fericita? daca am tot, de ce nu sunt fericita?", le alungam. pentru ca nu stiam ce imi lipseste, pentru ca nu stiam de ce nu sunt fericita. Ma vedeam iubita, relatia mergea, si m-am multumit cu atat.
Un amanunt poate semnificativ care ar mai trebui mentionat este ca eu nu am fost indragostita de sotul meu, nici cand ne-am cunoscut. Da, daca m-ai fi intrebat acum cativa ani daca il iubesc, iti spuneam ca da. Am ajuns sa il iubesc pentru omul bun care era, pentru dragostea pe care mi-o purta, pentru caracterul nobil si pentru gentiletea lui. Sau cel putin asa am crezut in tot acest timp.

Pana cand....pand cand l-am cunoscut pe EL. El, cel care imi este ca o picatura de apa, manusa care mi se potriveste perfect, jumatatea medalionului, cum ii place sa spuna. El, care m-a facut sa imi dau seama ca poate exista iubirea in adevaratul sens al cuvantului. El, care mi-a adus aminte de cum eram eu, de toate visele si dorintele mele. Mi-a adus aminte de mine. De mine - inainte. Inainte sa intru in letargie si resemnare. In care nici nu stiam ca sunt. Si o confundam cu fericirea. Si am inteles de ce nu sunt fericita. Si de ce nu am fost fericita. Am inteles ce lipsea. Am inteles ca lipsea omul care sa ma implineasca, acel cineva care sa imi inteleaga sufletul, acel cineva cu care sa ma potrivesc atat de bine. Manusa care sa imi vina perfect. Si tot atunci am vazut in urma regrete si renuntari. Am vazut cat m-am schimbat, am vazut letargia si resemnarea in care eram cand a intrat el in viata mea.

Am avut cateva tentative de a ma desparti de sotul meu. Aici, iar, ar fi cate ceva de spus. In primul rand, familia mea. Familia mea care ma iubeste. Si care a luptat in mod josnic alaturi de sotul meu si impotriva mea. Familia mea, care a reusit sa ma distruga psihic prin lupta pe care a dus-o. Familia mea, care a spus ca sunt nebuna, ca sa ma duc la psiholog, apoi ca sunt vrajita, ca am fost manipulata de diavol, ca imi distrug viata. Tineti cont ca parintii mei sunt intelectuali, cu doctorate. Bineinteles ca ei stiu mai bine ce e bine pentru mine. Ca vreau sa imi distrug fericirea si viata pentru ca am innebunit. Manipulata de diavol. Ca nu mai am pic de ratiune. Familia mea, care nu mi-a fost niciodata alaturi emotional, care nu ma cunoaste, care nu stie cine sunt, care nu a stiut niciodata nimic din ce a fost in sufletul meu, ea, acum stie ce e mai bine pentru mine. Ce? Ca renunt la o situatie materiala foarte buna, ca renunt la vila si masina de lux, ca renunt la un om care “uite si tu cat de mult te iubeste” si care ar face orice pentru mine....pentru ce? Ca sa ma mut “din centru la periferie”, cum chiar ei s-au exprimat. Sa ma duc langa cineva care a terminat medicina si nu profeseaza pentru ca situatia familiala nu i-a permis sa lucreze pe salariu de rezident, si care si-a reorientat cariera pentru a-si putea intretine familia. Un ratat, cum ar spune familia mea care ma iubeste. Care nu imi poate oferi vila si masina de lux. Concluzia lor: imi distrug viata, si ei stiu ce e mai bine pentru mine. Eu acum sunt nebuna, si nu judec. De aceea nu vad lucrurile in adevarata lor lumina.
Asta a fost familia mea. Dar nu e tot. Mai am de spus si despre sotul meu. Sotul meu, care mi-e drag. La care tin. In toti anii astia am avut grija de el, l-am sustinut si ajutat pentru a ajunge acolo unde a ajuns. Mi-este pur si simplu greu sa imi imaginez ca el ar putea face fata vietii fara mine. Nu este o persoana puternica. Nici eu nu sunt. Dar si-a gasit sustinerea de care avea nevoie in mine. Ei bine, reactia lui a fost ca nu poate trai fara mine, ca ma iubeste prea mult ca sa poata trai fara mine, ca daca ma pierde pe mine pierde tot, ca nimic nu mai are nici un sens in viata asta daca nu sunt eu. Am primit amenintari cu sinuciderea. Desi le prezint drept “amenintari”, nu au fost “daca pleci, imi tai venele”, ci spuse mai mult ca pe o rugaminte de a-l ierta pentru faptul ca nu poate rezista sa traiasca fara mine, ca dumnezeu va intelege ca va face asta din dragoste pentru mine ca altfel nu poate, ca nu poate sa nu ma iubeasca si ca nu poate trai cu gandul mereu la mine. Ei bine, sentimentele pe care le am dupa 10 ani pentru el, pentru omul cu care m-am inteles, cu care nu mi-a fost rau, cu care mi-am petrecut zi de zi, alaturi de frica ca l-as distruge si ca si-ar lua viata, m-au facut sa ma intorc de fiecare data la el. Am renuntat. Am renuntat sa mai cred in fericirea absoluta, sa cred ca imi este interzisa, ca asta mi-e destinul. Si sa ma resemnez. In acest moment, m-am intors la sotul meu. Nu va pot descrie suferinta si durerea pe care o resimt. Lacrimile care imi curg pe obraz. Cateodata simt disperare, cateodata simt resemnare fata de viata care ma asteapta.

Va multumesc celor care ati avut rabdarea sa cititi mesajul meu atat de lung.
Despre "ipocrizie" si "toleranta" - de Mops la: 04/05/2006 19:51:39
(la: CINSTIT sau IPOCRIT?)
"Ipocrizie" mi se pare si: "ne despartim dar ramanem prieteni".
Fugi de-aicea! :)))))))

Ca sa ramana prieteni, asta presupune sa fi fost prieteni (sau sa mai fi fost).
Dar ei se despart tocmai pentru ca nu e (sau nu mai e) nimic deosebit intre ei.

Draga, atunci cand ma parasesti imi esti la fel de prietena ca si regina Marii Britanii!
Adica traieste departe de mine, se-nvarteste prin alte cercuri sociale, poate se va purta foarte frumos cu mine daca ne vom intalni, dar "she don't give a shit about me".

In ceea ce priveste "cine-i mai tolerant, barbatul sau femeia", am vazut multe cazuri si uneori era ea, alteori el... Nu cred ca se poate generaliza.
Eu recunosc direct ca n-as fi. Percep partenera ca pe un aliat si daca nu mai e de partea mea, atunci trebuie sa faca bine si sa-si exprime clar pozitia. Ma doare-n cot de morala, sau de religie, sau de alte concepte "ultrafilosofice". Voi percepe totul ca pe o tradare.
Moarte despartire? - de angelis la: 04/05/2006 19:51:39
(la: despartire prin moarte ?)
Daca ai trecut prin asa ceva inseamna ca evenimentul s-a petrecut destul de recent.
Pentru mine au trecut deja 5 ani.In primii 3 ani a fost mai greu (nedescris de greu de fapt), dupa aceea ... am invatat.
Eu sunt incapatanata din fire si insist inceea ce CRED.
Nu am crezut din start ca moarte poate desparti sentimente, de fapt sentimentul iubirii.
Si am inceput sa caut.
Si am gasit, si persoana si raspunsurile, treptat.
Si, paradoxal, cred ca a fost cel mai bun lucru care mi s-a intamplat in viata.
Inteleg ca am luat o pauza pentru moment si astept cu nerabdare momentul reintalnirii. Poate pentru asta traiesc? Asa am crezut mult timp.
Dupa perioada de 3 ani, am inceput sa-mi schimb perceptia.
Oricum am ramas in continuare sa caut.
Care este de fapt ideea, scopul, etc, vietii mele. Si vreau sa depasesc necesitatea unor experiente similare acum precum si in ceea ce va urma dupa acum.
Viata fara acea persoana? Goala. Dar in spatele goliciunii pe care trebuie sa o simti cu TOTUL, incepi sa descoperi ceva. Si acel ceva esti chiar TU. De fapt experienta ca atare te face ssa te indrepti catre Sine.
Si restul vine de la Sine.



cuvant-cheie - de vania la: 06/05/2006 07:54:19
(la: sa fiu fluture)
cuvantul cheie e "voi cauta"...bravo, cactus-fluture!
varianta - de Guinevere la: 10/05/2006 01:34:15
(la: Confesiunile unei mame (3))
OK, am citit. Raman la parerea ca ideea e buna si ca iti va face bine sa scrii jurnalul.
Hai sa-ti propun o varianta de reformulare, desi pe cuvant ca n-am pretentia ca stiu mai bine. Incerc numa'.

"A mai trecut o zi departe de tine si deja mi-e dor, ma bate gandul sa ma-ntorc. Fie si numai sa te vad doar cand si cand, sa-mi fii copil si sa te tin de mana. Iti amintesti cum te duceam la gradinita? Tu catarata strans pe gamba mea, eu urias cu pasu-ntins deasupra ierbii uzi. Si cat radeai, si cat ma necajeam in gand de margini de palton patat de iarba uda!

N-am sa te tulbur insa cu prezenta mea, caci ce folos, acuma stiu c-ar fi degeaba. Tu nu-ntelegi de ce-am plecat iar mama... mama cu felul ei de-a fi mi-ar face viata un calvar. Sa dau vina pe ea ar fi usor, ca eu n-am fost copil, am fost condens pe geamul ei mereu inchis.
Nu vreau decat un pic de libertate ca sa traiesc acum, cat mai e vreme.
Si vad in lemnul mesei alte randuri, cum alte ganduri si-au lasat amprenta. Sa-ti suflu parul prins de gene si sa iti spun cum m-am pierdut demult, s-apas si eu pe masa asta o fuga. Mi-e mai usor asa, de la distanta, decat cu ochii prinsi in ochii tai. Mereu puneai prea multe intrebari..."

Eu asa am citit, scuza-mi divagatia, recunosc insa ca am imitat stilul Susannei Tamaro! Am intercalat emotii pe ici-colo, amintiri asa-zise.
Inca suna melodramatic, dar am incercat.

De aici incolo... succes! :o)
in primul rand - de anca_si-atat la: 31/05/2006 19:33:01
(la: MA Simt ca si cum as fi murit....ajutor....!)
vreau sa spun ca FERICIREA NU SE POATE IMPUNE SI NICI NU SE POATE IUBI DACA VREI!!!am incercat si eu,nu merge...e imposibil...
dar...cred ca omiti un lucru f important...faptul ca ai parte de iubirea fetitei tale si,mai ales,faptul ai parte de o astfel de dragoste...cea materna..cea mai mare...cea mai profunda!eu inteleg la ce te gandesti tu,parintii mei s-au despartit cand aveam aproape 4 ani si nu mi-a fost deloc usor..
sfatul meu este sa incerci sa te armonizezi cu lumea in care traiesti,daca vrei sa fii fericita SCHIMBA-TE MACAR PE TINE INSATI!un serviciu,un hobby,iesi cu fetita la plimbare,acorda-ti mai multe sanse!trebuie sa ai incredere in tine!esti tanara...si nu singura! o ai pe ea in primul rand!iar daca totusi intalnesti adevarata iubire,nu fugi de ea!cred ca mai rau ii e fetitei tale cu o mama care se simte ca si moarta in interior...cred ca fericirea ei depinde mult de a ta!
ideea e,inca o data o spun,CA IUBIREA NU SE INVATA!!!
mult curaj si ...inainte!

"AI GRIJA DE TINE.ESTI TOT CEEA CE AI PE LUMEA ASTA!" JANIS JOPLIN
Cass, am cautat cuvantul in d - de Honey in the Sunshine la: 04/06/2006 02:21:22
(la: Cui ii place filosofia?)
Cass, am cautat cuvantul in dictionar :) multumesc :)

In alta ordine de idei mi se pare gresita interpretarea celebrei fraze "scopul scuza mijloacele" in conferinta asta...
De fapt Machiavelli nu vroia sa dea nici un fel de inteles meschin, toata povestea a pornit de la premiza ca vulgul, poporul, e ignorant si nu e in stare sa ia decizii constructive (care sa duca la binele general, in cazul de fata al diferitelor principate). El (acelasi "bobor") trebuie supus cu forta. Pentru acelasi scop (bunastarea generala) poate fi incalcata si etica comuna, in cazul de fata morala crestina. Si asta doar pentru ca Machiavelli intuia ca politica e o chestiune aparte care trebuie cladita pe legi proprii, complet independente de bine si rau.
De subliniat insa ca sensul teoriilor astora e strict politic, nu trebuie in nici un caz aplicat in alte campuri.
Desigur sunt destui cei care nu prea au habar ce spun cand folosesc termenul "machiavelic".
________________________________________________________
What if nothing exists and we're all in somebody's dream? Or what's worse, what if only that fat guy in the third row exists? - W. Allen
Poezii din cartea"Anotimpurile din suflet"-Irina Bonsai - de irinabonsai la: 25/06/2006 11:11:52
(la: Haideţi să ne jucăm de-a literatura. Încep eu... Cine continuă ?)
RASPLATA
Ma uit la el cu ochii surazand
Ca doua faruri umede de roua...
Ma trezesc cu palmele apropiate
ca intr-o ruga cereasca...
Imi simt sufletul alb si plin...
...Straluceste printre « ingeri » !...
Asa trebuie sa fi fost si cand
L-am adus pe lume...
Luminoasa,mandra,smerita...



Randul dintre noi

Eu nu am tradat,
Am crezut doar ca te pierd printre lacrimi
Si-mi ziceam ca ai renuntat la mine.
Nu aveam timp sa ne invatam
Sa traim o viata eterna !...

Doamne ...lasa un rand liber
Intre noi si pacate.
Dar invata-ne si pe noi sa iertam !
In murmur de zambet
Din cand in cand ne desfrunzim
Si aruncam cuvantul,
Miracolul care naste clipa si ucide !

Si apoi,ratacim acuzand !!!...






Totul are sfarsit

Iti amintesti
Cum veneai pe valurile
Acelor seri
Ca o acunsa taina
dar cu speranta tanarului zeu ?...

Adulmecam discret fericirea
Ascultand cantecul acela
Ascuns...care ma chema la nesfarsit...
Iubire...Iubire...Iubire...

Ma doare,stii bine
Lumina care-mi cade in flacari
Si-mi unduie nelinistea !!!...
Opreste-te !!!

M-am mutat pe celalalt orizont
Sa vad golul acela imens...
Ma pregatesc de drum
Desi nu-mi cunosc steaua.
Sa aleg fuga spre zare ?
Sa alerg cu genunchii insingerati
Cu sufletul sterp sau sa raman tanjind?…
Ajuta-ma!!!

Intorc fata spre ploaie
Ca sa imi ascund lacrimile.
Teama de teama...

Poti sa ma mangai
Asa ca odinioara
Cand ma leganai,pe valuri de visare ?

N-as mai fi EU,de-as fi altfel...


Phoenix

Tocmai trecea un anotimp
Cand adormisem pe marginea norilor
Si-mi simteam interiorul mai mare decat mine.
Pasarile cantau prin aerul cald plin de fluturi
Insa lumina imi reteaza aripile de Icar-
Doritoare de inaltare.
Si timpul coboara atrnand de stele incremenit de uimire.
Urc prin caderea mea...
Si vantul a obosit,
Si se aseaza pe ramuri
Lasand curcubeul sa-mi infasoare fiinta.
Ma indrept in toate partile deodata...
E atata soare!...
Da...acum e bine !

OMUL si PACEA,OMUL si RAZBOIUL

Cand Omul in Paradisul LUI
A aparut din marea LUI iubire
O LINISTE eterna si si vesnica i se prescrise...
« De ce atat de iubit ,si atat de nefericit ? »-isi zise...
« Vreau !!! »
Si gustul PACATULUI...ooo,si ce gust
Ne arunca in PURGATORIU...

Si de atunci...
Si NOI si EL uimiti...
Ne intrebam :
« Dupa chipul si asemanarea SA ? »
Atat de perfecti ca si « CHIP »
Atat de imperfecti ca si « ASEMANARE »


Nu vrem

O stare de foame istovitoare
Ne incerca in insomnia unei erori.
Si boala ,care e modul in care
moartea iubeste viata,
Ne alunga de bucuria purei noastre existente
In care uitam sa simtim simplu.
Si sfarsitul care incepe,nu e decat
Amurgul gandurilor care
Ne sfarteca si ne condamna la framantare.

Traim simplu si tanjim complicat.
Iubim egoist dar ravnim absolutul.
Nu ducem "o cruce" ci ducem povara
De a nu intelege iubirea
Prin care ne-a fost data sansa sa ne inaltam
o parte din poeziilei Irinei Bonsai-Anotimpurile din Suflett - de irinabonsai la: 25/06/2006 11:11:52
(la: Haideţi să ne jucăm de-a literatura. Încep eu... Cine continuă ?)
RASPLATA
Ma uit la el cu ochii surazand
Ca doua faruri umede de roua...
Ma trezesc cu palmele apropiate
ca intr-o ruga cereasca...
Imi simt sufletul alb si plin...
...Straluceste printre « ingeri » !...
Asa trebuie sa fi fost si cand
L-am adus pe lume...
Luminoasa,mandra,smerita...



Randul dintre noi

Eu nu am tradat,
Am crezut doar ca te pierd printre lacrimi
Si-mi ziceam ca ai renuntat la mine.
Nu aveam timp sa ne invatam
Sa traim o viata eterna !...

Doamne ...lasa un rand liber
Intre noi si pacate.
Dar invata-ne si pe noi sa iertam !
In murmur de zambet
Din cand in cand ne desfrunzim
Si aruncam cuvantul,
Miracolul care naste clipa si ucide !

Si apoi,ratacim acuzand !!!...






Totul are sfarsit

Iti amintesti
Cum veneai pe valurile
Acelor seri
Ca o acunsa taina
dar cu speranta tanarului zeu ?...

Adulmecam discret fericirea
Ascultand cantecul acela
Ascuns...care ma chema la nesfarsit...
Iubire...Iubire...Iubire...

Ma doare,stii bine
Lumina care-mi cade in flacari
Si-mi unduie nelinistea !!!...
Opreste-te !!!

M-am mutat pe celalalt orizont
Sa vad golul acela imens...
Ma pregatesc de drum
Desi nu-mi cunosc steaua.
Sa aleg fuga spre zare ?
Sa alerg cu genunchii insingerati
Cu sufletul sterp sau sa raman tanjind?…
Ajuta-ma!!!

Intorc fata spre ploaie
Ca sa imi ascund lacrimile.
Teama de teama...

Poti sa ma mangai
Asa ca odinioara
Cand ma leganai,pe valuri de visare ?

N-as mai fi EU,de-as fi altfel...


Phoenix

Tocmai trecea un anotimp
Cand adormisem pe marginea norilor
Si-mi simteam interiorul mai mare decat mine.
Pasarile cantau prin aerul cald plin de fluturi
Insa lumina imi reteaza aripile de Icar-
Doritoare de inaltare.
Si timpul coboara atrnand de stele incremenit de uimire.
Urc prin caderea mea...
Si vantul a obosit,
Si se aseaza pe ramuri
Lasand curcubeul sa-mi infasoare fiinta.
Ma indrept in toate partile deodata...
E atata soare!...
Da...acum e bine !

OMUL si PACEA,OMUL si RAZBOIUL

Cand Omul in Paradisul LUI
A aparut din marea LUI iubire
O LINISTE eterna si si vesnica i se prescrise...
« De ce atat de iubit ,si atat de nefericit ? »-isi zise...
« Vreau !!! »
Si gustul PACATULUI...ooo,si ce gust
Ne arunca in PURGATORIU...

Si de atunci...
Si NOI si EL uimiti...
Ne intrebam :
« Dupa chipul si asemanarea SA ? »
Atat de perfecti ca si « CHIP »
Atat de imperfecti ca si « ASEMANARE »


Nu vrem

O stare de foame istovitoare
Ne incerca in insomnia unei erori.
Si boala ,care e modul in care
moartea iubeste viata,
Ne alunga de bucuria purei noastre existente
In care uitam sa simtim simplu.
Si sfarsitul care incepe,nu e decat
Amurgul gandurilor care
Ne sfarteca si ne condamna la framantare.

Traim simplu si tanjim complicat.
Iubim egoist dar ravnim absolutul.
Nu ducem "o cruce" ci ducem povara
De a nu intelege iubirea
Prin care ne-a fost data sansa sa ne inaltam
o sa incep mai intai prin a v - de erikam la: 30/06/2006 20:49:55
(la: IUBIRE CIUDATA, IUBIRE IMPOSIBILA...)
o sa incep mai intai prin a va saluta si a va spune ca e prima oara cand m-am hotarat sa scriu....cri cri ai un subiect foarte interesant si totodata rascolitor...citind tot ce s-a scris despre acest subiect ma determinat sa scriu si eu o parte din povestea mea ..care nu o stie nimeni si care daca ar fi auzita de prieteni mei as avea parte numai de reprosuri...ceea ce am sa spun nu este despre "el" este despre mine..cu toate ca sentimentele mele se datoreaza lui
Traiesc o iubire imposibila care ma macina si interior si exterior si nu stiu cum sa ii pun capat...traiesc fiecare cuvant pe care l-ai scris cri cri...
Cand l-am cunoscut pe "el" avea deja o relatie de 8 ani iar eu nu credeam ca ma voi indragosti...cu premisa asta m-am si implicat intr-o relatie cu el....inevitabilul a urmat ..eu m-am indragostit..au urmat promisiuni ca se va desparti, ca vom fi impreuna ,etc..nu a respectat nici o promisiune...iar eu am luat intr-un final hotararea de a ma desparti de el...dar nu puteam sa stau fara el..si a urmat o perioada de un an in care au fost foarte multe despartiri si la fel de multe impacari...ideea e ca nu stiu cum dreag sa fac sa nu mai simt nevoia de a fi cu el..sincer chiar cred ca este sufletul meu pereche...stiu ca este chiar o relatie imposibila...incerc sa am alte activitati..chiar am alte activitati..dar de 2 ani orice as face trebuie sa il am in gand.....
Am nevoie de un sfat!!
cu ce va hraniti sufletul? - de ancuta morar la: 09/07/2006 21:14:48
(la: Cu ce va hraniti sufletul?)
Da, chiar si sufletul, poate mai mult el are nevoie de hrana! Muzica este o solutie cand esti singur, cand lumea ta se prabuseste incet si nu o poti opri. Muzica este pentru momentele cand esti fericit si acest preaplin nu mai are loc in tine. Muzica este solutia de margine cand vrei sa fugi de tine si te asimilezi cu oricine si oriunde numai sa nu te mai vezi in oglinda virtuala a nedreptatilor care ti s-au facut, a pierderilor,care pentru moment pare irecuperabile. Muzica este balsam universal, ne petrecem cu muzica bunele si relele din viata, ne defineste ca mod de identificare cu cei din jur, ne acopera cand nu vream sa fim cunoscuti cu adevarat.
Cu ce ne mai hranim sufletul, azi, cand pe fiecare ne coplesesc griji si intrebari fara raspunsuri imediate, sau cu raspunsuri care ne sperie?
V-ati intrebat vreodata de ce tot mai multe persoane recurg la acest mod de comunicare impersonal, care este internetul? Oare nu pentru ca isi cauta o hrana pentru suflet?!
Dorim sa ne identificam cu noi insine tot timpul vietii; unii au curajul sa se dezvaluie public, sa afirme ce doresc, ce simt, de ce au nevoie si poate nevoile le sunt recunoscute si satisfacute,pentru simplul motiv ca
tin de natura primara a individului; altii, realizeaza ca pentru a-si hrani sufletul au nevoi speciale, unele privite ca ciudatenii si manifestari maladive de cei din jur si atunci cauta drumuri indirecte acoperiti de masca omului comun care merge la munca si participa la viata sociala etic si doar atat.
Normele impuse de mediu ne incatuseaza inca. Mentalitatile epocilor ne directioneaza inca. Ce ramane de facut? Undeva, cumva trebuie sa fii tu, sa te regasesti si sa-ti oferi un premiu pentru ca existi. Acel premiu este hrana pe care o dam fiecare sufletului nostru.
Nestiuti de nimeni, sau oricum de cei foarte putini care ne accepta neconditionat, cautam insula noastra pierduta unde renastem in interior.
Care este insula fiecaruia? O stie fiecare. Acolo sufletul noastru de dezvolota asemenea unei crisalide si apare un fluture a carui timp de viata este conditionat de terte imprejurari, dar acel zburator este sufletul nostru adevarat, puternic si real in timp si spatiu.
Ce reprezinta covorul frunzelor ruginite de toamna pentru cei mai multi dintre noi? Gunoi, munca, amentarea unei perioade complicate din an.
Pentru un suflet iubitor de natura este frumusetea culorilor, belsug de amintiri din lunile care au trecut, bilant al anilor pentru ca este toamna.
Si fiecare culoare ne alinta cu cromatica ei, ne intareste la gandul ca mai vine o regenerare la primavara.
Ce hrana ieftina pentru suflet si cat de durabila!
Mediul acesta virtual imi hraneste sufletul pentru posibilitatile multiple de a comunica dupa nevoi. Am gasit persoane care simt la fel ca mine, care nu ma judeca. Mi-am satisfacut curiozitati despre care cu greu as fi cerut cuiva parerea de teama ridicolului.
Cand totul parea pierdut, fara sanse am gasit hrana pentru sufletul disperat in rugaciune. Credinta este hrana nobila pentru orice suflet, dar oferita cu daruire si nicidecum ca un exercitiu ritualic.
Ce sa va oferiti sufletului drept hrana?
Orice are nevoie, o floare, un miros de parfum, o culoare, o melodie, o cuvantare biblica, un film, intr-un cuvant, orice, dar oferiti-i ceva care sa-l renasca, sa-l implineasca, sa-l odihneasca.
Comunicati virtual cu amicii, daca asta va doriti si va jenati sa o faceti!
Hraniti-va cu tot ce va face sufletul mai bun, mai indurator, mai aproape de imaginea perfecta care ne-am creat-o fiecare despre noi.
a lex is - de alida2005 la: 09/07/2006 21:14:48
(la: Minciuna cu picioare lungi)
se simte toata durerea si confuzia pe care o ai in suflet in textul tau...
nimeni nu iti poate lua suferinta cu mana, cu un cuvant sau cu o sarutare prieteneste pe frunte.
trebuie sa fi tare, sa mergi inainte si sa nu te plafonezi, si in primul rand trebuie sa intelegi ca nu esti singura careia i s-a intamplat ceva de genul asta.Oricine a trecut prin deziluzii in dragoste de cel putin odata in viata.
Cel mai important in momentele astea este sa ai incredere in tine,sa incerci sa-ti ocupi timpul cu fel de fel de indeletniciri si sa nu-ti mai pui atatea intrebari in legatura cu ceea ce a fost
CEEA CE S-A INTAMPLAT S-A INTAMPLAT PENTRU CA ASA A FOST SA FIE. Gandeste-te la faptul ca sunt cupluri care se despart dupa zeci de ani de casatorie,sau dupa ani de prietenie.Cel putin incearca sa vezi partea plina a paharului :bine ca s-a intamplat acum si nu a fost mai tarziu cand putea fi si mai dureros.
Sa stii ca eu nu cred ca el te mintea cand iti spunea vorbe frumoase, insa ,draga mea, barbatii astia sunt asa de schimbatori(nu generalizez, asa ca boys, sa nu-mi sariti in cap!!),si de greu de inteles in anumite decizii pe care le iau, incat....mai bine nu-ti bati capul.
Daca el asa a vrut,lasa-l in pace,el a pierdut!!
Multa bafta si CAPUL SUS!!
mancacioaselor:)) - de alex andra la: 10/07/2006 21:27:44
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA - REPRIZA A DOUA)
Am rostit cuvantul "ciorba"
Si-ati intrat de-ndata-n vorba:))
Auzirati de cirese
Si ca doua megiese
Va grabirati tot buluc
Sa nu le mananc singur cuc:)))))))
Pofta buna va doresc
Si-aici jos ma iscalesc

Ciresaru Ciorbea
Care ciorba sorbea

(atentie, "sorbea" se pronunta cu accent pe prima silaba)

Lost without music in a world of noises
#132591 (raspuns la: #132586) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Adevarata problema - de Marghiolita la: 13/07/2006 01:20:15
(la: Imi sacrific dragostea...)
Cred ca ceea ce iti lipseste este ceva maturitate. Nu stiu pentru ce motiv te-ai casatorit, in afara de cel financiar pe care il recunosti. Nu am impresia ca esti cu adevarat indragostita de celalalt : nu poate fi decat o pasiune trecatoare daca faptul ca nu are bani si/sau pozitie sociala te impiedica sa traiesti cu el. Morala nu te da nici ea afara din casa, dupa cate marturisesti. Nu-l cunosc pe sotul tau, dar presupun ca un om care ti-a dat numele lui merita cel putin respectul tau. Nu-l poti iubi, pentru ca nu l-ai iubit niciodata, si oricum iubirea nu este un sentiment care depinde de vointa cuiva. Nu-ti poti impune sa iubesti pe cineva, iti poti insa impune sa fii corecta fata de el. Inteleg ca are mult mai putin farmec un om pe care il vezi in fiecare zi, venind obosit de la servici (daca are multi bani, inseamna ca si lucreaza mult), decat unul care nu are alta grija decat sa se joace de-a Fetii Frumosi pe langa femeile maritate. Un pic de cinste, nu ti-ar strica. Dar unde sa o gasesti, daca in tine nu o ai, nu ai stiut sa o cultivi, nu ai fost educata sa o apreciezi, pentru ca numai banii conteaza, o casa, o situatie, o viata de parazit (daca ai munci pe jumatate din cat munceste sotul tau, nu ai mai avea timp sa visezi la cai verzi pe pereti). Nu de un psihanalist ai nevoie, ci de o ocupatie. Tu nu vezi ca iti creezi singura false probleme? Esti casatorita. Fa-i omului aluia un copil, ocupa-te de el, cauta-ti de lucru, nu mai sta cu ochii zgaiti la telenovele, pune mana si invata, continua-ti studiile, sau completeaza-le, si ai sa vezi ce fericita esti seara cand te culci un pic mai putin idioata decat atunci cand te-ai sculat.
E interesant de analizat faptul ca "ai fugi cu el" (cu amantul) daca ar deveni bogat peste noapte. Ti-a trecut prin minte ca ai putea avea o discutie cu sotul tau, sa-i marturisesti ca nu-l iubesti, ca te-ai casatorit cu el numai pentru ca are bani, si corect si cinstit este sa va despartiti ? Dar pe tine o viata cinstita nu te intereseaza, nu poti trai decat in mocirla morala pe care singura ti-ai creat-o si in care te simti bine. Reusesti sa te privesti in oglinda fara sa-ti vina sa vomiti? Esti tare!
Si ca o concluzie, cat timp crezi ca o sa dureze iubirea ta pentru celalalt? Un an, doi? In momentul in care va avea si el o situatie materiala "corespunzatoare" ce te face sa crezi ca nu te va arunca ca pe o otreapa si-si va alege o frumusete de 18 ani care si ea viseaza numai bani si situatie, si concedii la mare ?
Nu-ti urez sa ai noroc, se pare ca il ai deja dar nu stii sa-l apreciezi !
raspunsuri - de casandra_radu la: 24/07/2006 20:46:39
(la: Stim ce este intr-adevar iubirea?)
pentru everlast
Nu stiu nimic, ai dreptate. Nu am incercat sa explic, ci exactinvers, am incercat sa exprim ceea ce am simtit. Fireste ca am esuat lamentabil, neexistand o posibilitate reala de a tanspune in cuvinte iubirea. Normal ca ma contrazic. Sunt o fiinta contradictorie.
Nici eu nu am avut rabdare sa citesc ceea ce ai scris tu in intregime.
Prima oara a fost dezamagire, a doua oara si tristetea a fost divina.
A treia oara a fost total si cand s-a terminat, s-a terminat cu totul, fara pareri de rau, fara tristeti, fara nimic.

pentru unicul
Ai dreptate, pe femei le fascineaza iubirile neimplinite. Unele chiar au un cult pentru asa ceva. Poate ca ele simt ca in acest fel iubirea atinge culmile, poate ca masoara iubirea dupa “cantitatea” si intensitatea suferintei.
Si esti simpatic cu femeile sunt vinovate pentru moartea masculilor.. :) Intotdeauna a fost asa.

pentru victor c
E-mailul este: casandra_radu@yahoo.com



pentru Cri Cri
Textul l-am scris inainte de a citi Osho. Extrasul despre gelozie l-am inserat acuma, cand am trimis textul spre publicare pentru cafeneaua.
Referitor la “confuzii”, perceptia expriamta iti apartine. Perceptia este unica si personala, nu am ce reprosuri sa aduc perceptiei altcuiva.
Cat despre “Nu poti iubi pe cineva si sa-i spui in acelasi timp: "sinucide-te daca asta te face fericit; eu te iubesc prea mult ca sa ma opun dorintelor tale!" - nici nu era vorba despre asa ceva. Era vorba despre :”Vrei sa fii cu altcineva...fii daca asta te face fericit, cine sunt eu sa ma opun dorintelor tale?”
”Ma rog... a face "portretul" iubirii mi se pare deja pretentios. Nimeni nu e chiar atat de intelept.” Nu am intentionat nici o clipa sa fac portretul iubirii. Un portret al iubirii ar putea mai degraba fi realizat prin muzica decat prin cuvinte. Muzica exprima mult mai mult decat cuvantul.

pentru angyal
E foarte bine ca ai trait. Ai avut noroc. Nu stiu cat de multa putere iti poate da o amintire...dar e bine sa nu folosesti o amintire frumoasa ca un refugiu in fata realitatii. Ceea ce a fost, oricat de frumos a fost, nu se mai intoarce. Si cu cat e mai frumos cu atat suntem (sau poate ar trebui) sa fim constienti de ireversibilitatea acelor clipe.

pentru lavdyi
Faptul ca cineva este de acord cu mine nu-mi aduce bucurie. Ma bucur cand cineva ma critica si descopar un element nou, ceva care mi-a scapat. Sau un alt punct de vedere.
Daca dezaprobi ceea ce am scris, te rog, scrie. Nu am venit aici ca sa fim de acord unii cu altii si sa ne laudam reciproc ce grozavi suntem.
Nu am trasat standarde de calitate. Textul e incercarea de a exprima o experienta personala. Subliniez personala. Cel putin in materie de sentimente nimeni nu poate sa spuna ce e bine si ce e rau. Fiecare traieste in felul sau. Poate ca exprimarile noastre se aseamana, dar cel mai probabil trairile sunt pur personale. Poti critica ideile cuiva, dar cum sa critici felul in care simte?
Si crezi ca eu nu alternez in felul descris de tine? Si eu ca orice muritor de rand. Dar cum s-a intamplat, macar pentru cateva momente sa simt altceva, mai presus de aceste lucruri. Si eu am “pesudo-iubit”, si eu am crezut ca iubesc, si eu am confundat pasiunea cu iubirea, si eu m-am atasat, m-am cramponat, am fost geloasa...toate alea. Dar am cunoscut si alte trairi. Asta am incercat sa transpun in cuvinte.

pentru Belle
Uite ce a raspuns persoana careia ii era adresata scrisoarea (scrisoare continand mai putin pasajul citat):
“Am avut o zi grea azi, zi care nu s-a terminat inca. Desi a mers totul bine, am venit acasa obosit, agitat, conectat inca la nebunia de dincolo de ziduri. Primul lucru pe care l-am facut, cu speranta, a fost sa-mi verific mail-ul. Multumesc. M-am adapat din cuvintele tale. Orice ai scrie ar fi pentru mine un dar nepretuit. Dar nu a fost orice. A fost mult mai mult. Profund, neformal, sincer, venit din inima, coplesitor. Nu incerc sa-ti raspund, nu incerc sa comentez, nu incerc sa analizez. Gust. Simt. Ma bucur. Nu ma intreb de ce, nu caut explicatii. Este ceva inedit, prea puternic pentru a fi cuprins in imaginea cuvintelor. Imi aduce liniste. Nu calm. Linistea concentrica unei bucurii profunde. Nu sper, nu astept, traiesc. E clipa. Renunt (n-am mai facut-o) la reprimari, la masti. Si nu ma simt vulnerabil, descoperit. Atins, insa, in strafundurile fiintei mele. As vrea sa stau o vesnicie sa te ascult, sa-ti vorbesc, sa te privesc. Dar clipele astea chiar pot dura o vesnicie. O stiu.”

Te cred ca fugeai. Cei mai multi fug, chiar daca ar vrea sa stea. Lasitatea e mereu o optiune convenabila, te scuteste de riscuri, de frica si de emotii.
Subsemnata prefera sa riste, si daca e sa regrete, sa regrete ceea ce a fost si nu ceea ce nu a fost, intrebandu-se ce ar fi putut fi daca...

pentru zaraza sc
Nu este nimic rau in a trai pentru altii. In sensul de –ai iubi, de a face totul pentru ei, de a-i ajuta, de a fi acolo si a-i sustine, la bine si la greu. Poate ca iubirea este poarta mantuirii.
Iubirea e un “loc” bun de unde sa incepem...

pentru Alexandros
Si mie imi place. E oarece afinitate intre ideile noastre.
Ceea ce am scris nu a fost gandit. A fost trait si apoi transpus in cuvinte, cu neajunsurile de rigoare ale exprimarii, desigur. Cred ca asta a fost ultima tentativa a a incerca sa exprim ceea ce nu poate fi exprimat in cuvinte. Cum ziceam mai sus, am scris inainte de a “face cunostinta” cu Osho, extrasul a fost adaugat pentru publicare.
Poate ca iubirea pentru o fiinta umana deschide calea catre iubirea pentru Dumnezeu. Nu stiu cum ar putea cineva sa-l iubeasca pe Dumnezeu daca nu a iubit o alta fiinta umana.
Altruismul nu paote fi intins pana acolo...asa este...dar te poti trezi ca asa simti.
Da, poate ca a inselat. Poate ca a fost cu altcineva de la bun inceput si eu nu am stiut. Poate ca am aflat pe parcurs, dar asta nu a facut sa nu-l mai iubesc, ci doar sa incetez sa ma mai vad cu el.
Nu am zis ca nu as crede in iubirea la distanta. Nu e vorba de a crede sau nu. Se intampal uneori sa nu poti fi cu persoana iubita, sa existe distanta fizica intre voi. In text m-am referit la o altfel de distanta. Distanta care exista intre doi oameni, fizic impreuna, dar sufleteste foarte departe.
Nu e vorba ca pasiunea si atractia sexuala nu ar fi obligatorii sau ca ar fi. Sunt firesti, naturale si eu sunt pentru tot ceea ce este natural. Dar pasiunea inceteaza cand stii ca nu esti singurul/singura. Iubirea nu. Asta e diferenta.
Revino :)
pentru ondine - de casandra_radu la: 07/08/2006 11:26:12
(la: Motive de despartire - Legea morala si dreptul de a iubi)
Stiu eu de ce nu m-am casatorit :)
Sunt cu persoana pe care o iubesc. Daca nu iubesc pe nimeni, sunt singura.
Nu se pune problema intre a alege casnicia sau iubirea vietii. Cand iubesti pe cineva si depinde de tine sa fii cu acea persoana, cu ea esti.
Daca nu, iti creezi o dilema, ca vai vezi Domane m-am indragostit, “dar cum sa dau cu piciorul casniciei, cum sa imi ranesc partenerul..” care de altfel o fi foarte “fericit” cand de fapt nu e iubit. Deseori in asemenea “indecizii” in numele iubirii, cel care e casatorit dar totusi indragostit alege calea cea mai jalnica, a unei relatii paralele. Asa, ca sa aiba si capra si varza...care iubire?!
Dimela nu exista cand iubesti. Esti cu persoana iubita. Ca e sotul/sotia sau ca este altcineva. Si esti doar cu acea persoana, nu mergi in paralel, nu minti si nu te minti.
Cand renunti, niciodata nu renunti la iubirea vietii. Nu se poate renunta la asa ceva decat daca nu a fost iubire. Mai exact in asemenea situatii, nu e vorba ca renunti, e vorba ca alegi altceva – alegi sa fii cu cel cu care te-ai casatorit. Si alegi asta din diverse motive – siguranta, confort, obisnuita, frica de schimbare, bani sau alte avantaje. Fiecare are motivele sale personale. Dar sa sustina ca au renuntat la iubirea vietii lor mi se pare chiar o prostie. Dar ce sa faci, e greu sa fii sincer si cu tine insuti, darmite cu altul.
Daca ramai cu sotul/sotia, iubind o alta persoana, ce bine ii faci? Se spune, cinic ca ceea ce un om nu stie nu ii poate face rau. Poate ca si acea fiinta are dreptul de a fi iubita, iar tu stai langa ea, o amagesti cu falsa ta iubire si mai rau, poate mai ai si o relatie extraconjugala. Ce viata ti-ai construit, ca inima ta bate pentru altcineva? Lucrurile sunt mereu schimbatoare. Poate la inceput ai iubit persoana cu care te-ai casatorit, dar iubirea a trecut, a ramas atasamentul. Da, exista un aorecare confort. Dar nu este multumire, nu este iubire. Si e firesc sa-ti doresti iubire, asa ca vei cauta in alta parte ceea ce nu ai...si intr-o buna zi te indragostesti de altcineva.

Sa vedem ipotezele propuse – daca ma indragostesc de un barbat casatorit., Nu reprim nimic, nu am de ce. Insa depinde de el ce va hotara, daca ma iubeste si alege iubirea sau ramane cu sotia, alegand cunoscutul, confortul, siguranta. Chiar daca altii ar suferi – in acest caz sotia – pana la urma adevarul este adevar si mai bine il infruntam decat sa traim in minciuna. In nici un caz nu accept sa ma iubesc clandestin. Aceasta nu face decat sa sporeasca sirul mincinilor si al prefacatoriei. Sa stiu ca el isi ia gentuta de antrenament si ii spune suav celei de acasa: draga mea, ma duc la antrenament, vin mai tarziu. Si apoi vine la mine si-mi declara iubire si...restul. Mai bine ne vedem fiecare de ale noastre. In acest caz baratul are o pasiune, isi doreste o aventura. Daca nu ma iubeste, asta e, imi ramane doar sa accept realitatea si sa imi vad de viata mea.
A doua ipoteza – in ce ma priveste, partenerul meu nu ar ajunge sa traiasca iubirea vietii lui, fiind in acelasi timp cu mine. Daca simt ca lucrurile nu merg, il provoc la o conservatie sincera in care sa ne spunem totul, oricat de dureros ar fi. Daca as afla asa ceva, trecand peste durerea pe care as simti-o, i-as spune ca daca o iubeste pe ea, cu ea trebuie sa fie, nu cu mine. Si chiar daca este indecis, eu mi-as face bagajele si as pleca. Ce rost are sa stau cu un om care nu ma iubeste? Poate ca am sansa sa intalnesc si eu iubirea vietii mele, dar asta sigur nu se va intampla daca stau cu un om care iubeste pe altcineva. Nu am cum sa nu tin, cel putin, la partenrul meu. Chiar daca nu mai suntem un cuplu, ramanem, in ce ma priveste amici. La mine va gasi un sprijin, o vorba buna, pentru ca am avut o viata impreuna, pentru ca tin la acel om si asta nu are legatura cu faptul ca nu mai suntem impreuna ca si cuplu ori ca iubeste pe altcineva.
Nimeni nu poate spune cand o iubire este adevarata. Cel mai adesea nu aflam niciodata cat de adevarata este iubirea celuilalt pentru noi. Insa putem sti cat de adevarata este iubirea noastra pentru acea persoana. Daca avem curajul de a lasa prostiile la o parte si a ne privi pe noi insine si a recunoaste ceea ce simtim cu adevarat.
Cat despre celula de baza a societatii...pai daca intr-o familie nu este iubire, atunci familia aia este degeaba si mai ales copii au de suferit. Ei sunt sensibili, ei simt atat de multe! Cum e mai bine? Ca un copil sa locuiasca doar cu un parinte sau cu doi parinti care nu se iubesc, se inseala, se cert..poate se si bat?!
Daca nu iubesti si nu-ti face placere sa fii cu celalat, atunci familia devine o sura de conflicte si de nevroze. Nu e de mirare ca societatea e bolnava, de vreme ce familia-celula sa de baza – este deseori o chestiune de convenienta, de confort, de inertie, cand oamenii nu mai simt mai nimic unul pentru celalalt.
Nu mi-as dori, in nici un caz, ca omul pe care-l iubesc sa fie cu mine, desi iubeste pe altcineva. E trist si pentru el si pentru mine. Daca imi spune: iubesc pe altcineva, chiar eu il ajuta sa-si faca bagajele. Ce rost are sa ma cramponez de el?
Casnicia este un act, o convenienta. Iertarea mea nu vine ca urmare a tentativei de a salva ceva artificial. Daca s-a ajuns pana acolo incat sa ma insele, cred ca lucrurile vorbesc de la sine si e cazul ca fiecare sa isi vada de viata lui. Il iert. Dar iertare nu presupune o continuare a relatiei. Nici nu-l cert, nici nu-l blestem, dar nici cu el nu mai stau.
Legile morale nu au nici un fel de valoare, nici in lipsa iubirii, nici in prezenta ei si nici in ceea ce o priveste. Sunt lucruri total diferite, situate in planuri diferite. Depinde de fiecare in ce plan alege sa traiasca.
Casatoria nu are nici un fel de legitimitate. Este o conventie sociala inventata de om. Doi oameni se iubesc fara a fi casatoriti, daca se casatoresc se pot iubi in continuare (desi de cele mai multe ori raturnari itneresante de situatie urmeaza acelui act, mai exact ideii ca te-ai legat printr-un act), iubirea nu are nimic de-a face cu casatoria. Casatoria nu presupune iubire, asa cum iubirea nu presupune casatorie. Planuri diferite...
Nu e vorba ca mariajul s-ar putea baza exclusiv pe o promisiune, pe o obligatie, pe constrangeri, pe mustrari de constiinta ori sentimentul de vinovatie. In realitate, deseori pe asemenea chestiuni se bazeaza, precum si pe alte considerente: bani, statut social, diverse avantaje, fuga de singuratate asociata cu obisnuinta, etc.
Da, iubeste si fa ce vrei, fiindca atunci cand iubesti nu faci rau. Da, faci rau, insa doar in ochii altor oameni. Nu in ochii lui Dumnezeu.
Misto citatul lui Kierkegaard.
In orice caz, citatele pot si comentate in ambele sensuri..depinde ce sens dorim sa le atribuim.
Nu cred in asa zicele “motive de despartire”, pana la urma totul ar trebui sa vina de la un simplu fapt: iubesc sau nu iubesc acea persoana. Sa faci asa cum simti. Multi vin si invoca diverse motive, diverse aspecte neplacute ale celuilat pe care le stia si cand s-au cunsocut, cand il iubea. Asa ca este vorba despre faptul ca iubirea nu mai este. Iar cand nu mai este, devine foarte trist sa o substituim cu aparenta de iubire, minciunile, fatarnicia si prefacatoria pe care le implica.
Pana la urma totul se reduce la o chestiune de optiune personala.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...