comentarii

dete


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
E SIMPLU - de bobu la: 02/11/2003 22:21:10
(la: De ce evreii au fost "persecutati" tot timpul???)
CIND POZEZI CA PERSECUTAT,NEDREPTATIT,FURAT,UMILIT,BADJOCORIT,ETC POTI SA CERI DREPTURI MAI MULT DECIT TI SE CUVIN SI DE CE NU SA CERI RECUPERAREA PAGUBELOR MORALE SAU MATERIALE CHIAR DACA ELE NU EXISTA LA DIMENSIUNEA PE CARE O RECLAMI TU .LE VREI ASA CUM LE RECLAMI.UNDE MAI PUI CA ASTA SE POATE PERPETUA ZECI DE ANI SAU POATE SUTE.SA TOT DAI PUMNI PENTRU CA ACUM TREI SUTE DE ANI SAU DOUA MII DE ANI TI S-A DAT O PALMA.CU TOATE CA PE VREMEA AIA (DE!, ASA ERA ATUNCI)NE TOT DADEAM PALME SI PUMNI UNII LA ALTII.DAR E MAI BINE SA PRETINZI CA TU AI LUAT CELE MAI MULTE PALME SI PUMNI SI CHIAR ALE TALE AU FOST DATE MAI TARE SI MAI CU RAUTATE.CITE BENEFICII ITI POT ADUCE TOATE ASTEA?GINDITI?SCUTIRI DE TAXE, CA FACI PARTE DINTR-O ANUMITA CATEGORIE DE PERSECUTATI,FURATI,ETC ,EXISTA IN TOATA LUMEA(MA REFER IN SPECIAL LA TARILE CIVILIZATE SI PUTERNICE ECONOMIC,DAR NU NUMAI).GINDITI IN CONTINUARE,MAI ALES PARTEA ECONOMICA,CA PE EI A S T A II INTERESEAZA ACUM.DACA ECONOMIC DETII PUTEREA DETII (ATENTIE)TOATA LUMEA SUB CONTROL.
Pentru JCC - de anita47 la: 18/11/2003 11:14:54
(la: ZIDUL RUSINII)
Din nou ma vad nevoit sa-l parafrazez pe Racovitan la rubrica "duplicitatea francezilor",mesajul nr.2778.
"JCC,cati ani ai trait in Israel si cu ce statut?"
Dar admitand ca detii datele problemei(cand faci niste afirmatii despre "saracie" sau "avant economic" presupun ca nu te iei numai dupa niste "zvonuri"),poate ne lamuresti si pe noi.
Ce reprezinta acest "prag al saraciei" in Israel?(in dolari sau euro!!)
Poate ni-l poti reda comparativ cu salariul mediu castigat in tarile vecine Israelului?
Ca sa-ti fie mai clara cererea mea,care este "ajutorul social per capita" in Israel.
Acest ajutor este dat si populatiei arabe,cetateni ai Israelului)1,2 milioane de cetateni cu 10 membrii in parlamentul israelian).
Poate,dupa ce vom primi datele de la tine,mai multi "utilizatori" isi vor da seama de ce aceasta populatie araba(cu "buletin israelian") nu doreste sa paraseasca acest stat.
Cred ca populatia de rand(atat cea isrealiana cat si cea araba) sunt mai interesati de "viata de zi de zi" decat de ambitiile politicienilor din ambele parti.
#4608 (raspuns la: #4501) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
JCC,4736 - de anita47 la: 19/11/2003 12:02:42
(la: ZIDUL RUSINII)
1)Ministerul de finante israelian "are in studiu" multe lucruri pentru a stoarce taxe populatiei.
Asta nu inseamna ca si le pune in aplicare!!(cel putin acest ministru de finante se opune categoric taxelor "pe munca" sub orice forma!)Ce inseamna 3 miliarde(intr-un buget anual de 250 de miliarde),daca se putea salva viata a 400 de oameni?Am specificat numarul 400(din cei 800 de morti) deoarece sunt de acord ca nu exista "inchidere ermetica"!)
Dar daca "tot ne jucam cu cifre",hai sa vezi si cum gardul "economiseste".In locurile in care "gardul lucreaza",au incetat COMPLECT furturile de masini(si transportarea lor in Cisiordania pentru "piese de schimb" revandute pe piata israeliana).Ca rezultat,probabil in viitoru apropiat,vom simti o "economie foarte substantiala la asigurarile masinilor).
In aceleasi regiuni, a scazut la minimum furtul agricol(si asta o declara nu guvernul israelian ci "cei in cauza" care se organizasera in detasamente de paza pentru a-si apara culturile).
Numai la aceste doua exemple,economia reste de zeci de ori mai mare decat cei 3 miliarde pomeniti de tine.
2)Nu stiu despre ce polemici vorbesti,dar teroristii nu au nevoie de "pretexte".au dovedit-o in ultimii 3 ani "fara zid".
Iar daca nun va fi zid,se va gasi alt pretext pentru unele tari care cauta anumite "interese in regiune".
Nu ne facem iluzii in aceasta privinta.Stii de ce?Pentru ca suntem siguri ca vom avea deziluzii.
3)Bush declara multe!Si depinde si in fata carui public apare.
Acest gard,din punct de vedere al securitatii,ar primejduii chiar foaia de parcurs care este "copilasul sau".Nu conteaza "cum arata acest copilas",dar este al lui?
acelasi Bush,cu alte ocazii,a declarat ca orice stat are dreptul legitim sa-si apere cetatenii(si nu conteaza cum!).
Am crezut ca el,in Irak,are alte "patente".Dar vad ca si trupele americane de acolo folosesc "tehnica barirelor" samd.Nimic nou sub soare!
4)Nu vorbesc de "avantajul" de a cunaoste limbi straine,ci de principiu de a folosi numai limba romana pe un forum romanesc!In plus,imi place sa vad si sa inteleg si "natura linkului" inainte de al cita!Si nu am sa caut in toata lumea.N-mi pasa daca faci un rezumat si redai in romaneste ce concluzii ai tras de acolo.(cred ca aceasta este si politica forumului,exceptand poiezii si alte opere de literatura).
5)Ce este rau sa detii mai multe cetatenii?Sa nu ai deaface cu "vize" si alate surprize in excursii in Europa(eu mi-am reluat-o pe cea romana).Cat depre cei 68%,trebuie sa intelegi ca marea majoritate a celor veniti in Israel din Europa sunt originari din Europa Rasariteana.Care abea acum incepe sa adere la Europa Normala(UE+Nato).Ce vroiai,sa lupte pentru un pasaport european care-i dadea acces la "Pactul de la Varsovia"?
Si cred ca si procentul este foarte exagerat,luand in consideratie ca nu exista in populatia istraeliana un asemenea procent de "Originari din europa"(ori cei originari din tarile arabe sau din fosta URSS nu cred ca sunt atat de "arzatori").
Vorbesti de 50% din cei 68% la suta care vor sa plece?Alta exagerare.Aici se vorbeste intens sa se dea drept de vot celor aflati in strainatate.Dar fiecare sursa de infornmatii vine cu "interpretarile ei".
In plus am auzit de un numar destul de mare de fotbalisti israelienimcare doresc un pasaport european(polonez,in special!).Acest lucru le deshide fara nici o problema portile catre "ligile europene"(din 2004,o data cu aderarea celo 10)

Iar la P.S.-ul tau,sunt uimit de felul cum ne putem juca cu datele statistice!
Salariul mediu in Israel este de 7000 IS(1559$).Muncitorii calificati(despre care vorbesti tu) sunt cei care "trag salariul mediu in sus",deci au mult mai mult decat acesti 1559$.
Iar cand se discuta depre chirii,se iau cele "utopici de mari" in cartierele elegante ale Israelului.In ce cartier ai auzit tu ca se plateste 1500$ pentru 3 camere?Si cine ti-a oferit aceste date?Sa-mi spuna si mie acest lucru!!
Desigur ca vei gasi si cu 3000 de dolari,dar sa iei aceste "limite extreme" pentru a face "statistici sau comparatii"?
Acest lucru imi aminteste ceva din Romania(sper sa nu te jignesti caci nu este nici o aluzie la tine):

"Cat face nenicule,doua corcoduse plus sapte barabule?"

Numai bine,anita47.
#4740 (raspuns la: #4736) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
poezie... - de sorin1975 la: 22/11/2003 03:17:04
(la: Cele mai frumoase poezii)
mie mi se pare una dintre cele mai frumoase poezii...
RUGÃCIUNEA UNUI DAC



Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viatã dãtãtor,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeauna,
Cãci unul erau toate si totul era una;
Pe când pãmântul, cerul, vãzduhul, lumea toatã
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodatã,
Pe-atunci erai Tu singur, îmcât mã-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul cãrui plecãm a noastre inemi?



El singur zeu stãtut-au nainte de-a fi zeii
Si din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dã suflet si lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceti-i,
El este moartea mortii si învierea vietii!



Si el îmi dete ochii sã vãd lumina zilei,
Si inima-mi împlut-au cu farmecele milei,
În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers
Si-n glas purtat de cântec simtii duiosu-i viers,
Si tot pe lângã-acestea cersesc îmc-un adaos:
Sã-ngãduie intrarea-mi în vecinicul repaos!



Sã blesteme pe-oricine de mine-o avea milã,
Sã binecuvinteze pe cel ce mã împilã,
S-asculte orice gurã ce-ar vrea ca sã mã râdã,
Puteri sã puie-n bratul ce-ar sta sã mã ucidã,
S-acela între oameni devinã cel întâi
Ce mi-a rãpi chiar piatra ce-oi pune-o cãpãtâi.



Gonit de toatã lumea prin anii mei sã trec,
Pân’ ce-oi simti cã ochiu-mi de lacrime e sec,
Cã-n orice om din lume un dusman mi se naste,
C-ajung pe mine însumi a nu mã mai cunoaste,
Cãci chinul si durerea simtirea-mi a-mpietrit-o,
Cã pot s-mi blestem mama, pe care am iubit-o –
Când ura cea mai crudã mi s-ar pãrea amor...
Poate-oi uita durerea si voi putea sã mor.



Strãin si fãr’ de lege de voi muri – atunce
Nevrednicu-mi cadavru în ulitã l-arunce,
S-aceluia, Pãrinte, sã-i dai coroanã scumpã
Ce-o sã amute cânii, ca inima-mi s-o rumpã,
Iar celui ce cu pietre mã va izbi în fatã,
Îndurã-te, stãpâne, si dã-i pe veci viatã!



Astfel numai, Pãrinte, eu pot sã-ti multumesc,
Cã tu mi-ai dat în lume norocul sã trãiesc.
Sã cer a tale daruri, genunchi si frunte nu plec,
Spre urã si blestemuri as vrea sã te înduplec,
Sã simt cã de suflarea-ti suflarea mea se curmã
Si-n stingerea eternã dispar fãrã de urmã!

(1879, 1 septembrie)

RASPUNS gd525 PENTRU sb_one - de gd525 la: 19/12/2003 17:25:59
(la: Romani in strainatate)
Extrag din comentariul tau:
"... nici-odata ..."
"... nu v-om reusi..."

si subit ma intreb ce intelegi prin "subcultura", termen ce pare a-ti fi foarte drag si care te-a facut sa pleci din RO.

Vad ca imi atribui o virsta mentala maxima (25 ani, ca daca am mai mult am trecut degeaba, etc...) - dupa care imi servesti niste axiome.
De cind parerile tale sint axiome ? Te crezi Dumnezeu ?
Am fost pe profilul tau, ca sa vad unde traiesti : ai pus o poza pe care nu apari ! Poate esti vreun duh ...
Oricum, tu detii adevarul absolut despre tot si nu accepti nici o idee din exterior - daca nu e paranoia, ai sa ma ajuti sa inteleg ce e, ca singur nu gasesc altceva.
Si fara sa-ti dai seama (sau "fara sati d-ai seama" - cum ai scrie tu probabil), prin raspunsul tau nu faci decit sa intaresti comentariul meu precedent, referitor la lipsa de permeabilitate la nou a unei majoritati a romanilor din Occident - sursa de proasta integrare si generatoare de dezgust.

Astept cu interes noi adevaruri din partea-ti, daca se poate sub forma de teoreme de data asta, ca tare m-ar interesa oleaca de argumente...
Cit despre slaba stapinire a limbii romane, sper sa ai bunul simt sa nu te ascunzi in spatele tastaturii, spunind ca ti s-au impleticit degetele in ea. Asuma-ti nivelul cu demnitate, se poate oricind mai rau !
Dupa parerea mea, un forum este impartirea pozitiei personale cu ceilalti participanti. Fiecare, la sfirsit, va fi avut dreptate din propriul punct de vedere. Daca asta poate sa te ajute sa fii mai putin virulent, ar fi timpul s-o adopti : destinde-te inainte sa scrii !
Dilema veche - de Catalina Bader la: 21/01/2004 05:03:37
(la: Regele Mihai de PSD)
Înainte să moară sufocat în abundenţa de cîrnaţi, şorici, raportări guvernamentale glorioase şi zgomotoase veselii în masă puse la cale de primarii noii lumi, anul 2003 a strecurat, cu ultimele-i puteri, o dezamăgire în inimile unora care nu meritau, sub nici un chip, un asemenea cadou. Pentru acea categorie firavă care mai crede, încă, în idei întrupate şi care mai priveşte, încă, cu respect pios spre simboluri istorice şi naţionale, decembrie 2003 a fost o lună proastă. Desuetă în maniere şi nostalgică în aşteptări, ridiculizată de şleahta de pragmatici dezlănţuiţi ai tranziţiei noastre, prostiţi de o istorie care s-a scris peste capetele lor, cu capetele lor, minuscula categorie de români care mai crede, încă, în M.S. Regele Mihai I a putut vedea, stupefiată, în imagini vii şi adevărate, la emisiunile de ştiri, abdicarea Sa. Căci Regele a abdicat în decembrie 2003 şi nu în decembrie 1947.

Abdicarea din 1947, semnată de tînărul Rege de atunci în condiţiile ştiute, a fost şi este nulă din punct de vedere juridic şi imposibil de considerat din punct de vedere moral - ea există doar din perspectiva, e drept, decisivă, a lui real-politik. De aceea, am fost dintre cei care s-au revoltat, în decembrie 1990, cînd Regele a fost alungat din ţara sa ca un borfaş alogen care a trecut ilegal frontiera. De aceea, am fost printre cei care au plîns de bucurie, cîteva luni mai tîrziu, cînd au vazut mulţimea venită pe Calea Victoriei să-şi ovaţioneze Suveranul - pentru prima dată după instaurarea ciumei roşii. De aceea, am fost printre cei care s-au umplut de admiraţie şi respect cînd l-au auzit pe Rege pledînd, în 1991, cauza României în faţa Consiliului Europei - adevărată demonstraţie de nobleţe şi de patriotism. În ochii mei, Mihai I umplea fără rest conturul majestuos al regalităţii. În acel timp, aveam fotografia Majestăţii Sale pe masa mea de lucru.

Cînd, mai tîrziu, administraţia Constantinescu, temîndu-se şi de umbra ei, a înţeles să lase chestiunea monarhică în coadă de peşte, am fost dezamăgit. Mai apoi, cînd Regele s-a aşezat cu preşedintele la masă, mi-am temperat nedumeririle cu truismul "Regele e deasupra..." Istoria pe care o încarnează îl plasează nu dincolo, ci deasupra preferinţelor noastre politice. Micile noastre idiosincrazii, fie ele şi politice, nu au cum să intre în logica regală. În fond, dacă mie nu-mi place preşedintele României, Regele nu e în nici un fel obligat să-şi croiască atitudinile în consecinţă. La fel mi-am spus cînd am aflat că ginerele regelui, "Prinţul", a acceptat un post de consilier al actualului prim-ministru. Am refuzat mereu să cred zvonurile privitoare la starea materială a Regelui şi a familiei
. Sale şi la dependenţa acestora de bunăvoinţa actualului guvern. Mi-am spus, de fiecare dată, că "Regele e deasupra..."

Dar, în ultima lună a lui 2003 (de bună seamă, luna decembrie nu e deloc fastă pentru acest Rege), am încetat, pentru prima oară, să-mi repet mantra monarhiştilor şi mi-a venit în minte o întrebare mult mai republicană: bine, bine, dar Regele e chiar deasupra a orice, pluteşte inocent şi angelic, fără responsabilităţi? Nu există, totuşi, rigori ale acestei detaşări? O atare situare deasupra nu impune, totuşi, o oarecare cenzură în relaţia cu imediatul? A fi deasupra te îndrituieşte să fii la braţ cu oricine de dedesubt? A fi deasupra, în sens regal, îţi dă dreptul să operezi indiscriminat în raporturile cu lumea "supuşilor"? Aşa m-am gîndit cînd l-am văzut pe Rege înmînînd dlui A. Năstase, la festivitatea organizată de o revistă mondenă, titlul de "omul anului 2003". Nu ştiu ce o fi fost în mintea Regelui cînd a acceptat să joace rolul de vedetuţă la butoniera acestui prim-ministru, hrănindu-i ştiuta obsesie de "a da bine" şi dîndu-i iluzia anvergurii istorice. Şi nici ce o fi fost în sufletul lui cînd a schimbat elogii cu premiantul anului, pe scenă. Dar nici nu mă interesează, pentru că nici lui nu i-a păsat ce va fi în sufletul puţinilor care, încă, mai credeau în el.

Deşi efectele sale ţin de exercitarea puterii, substanţa oricărei abdicări e extra-constituţională. Strict juridic, abdicarea unui rege înseamnă părăsirea tronului, a puterii prin voinţă unilaterală. O abdicare în sens constituţional poate fi oricînd discutată şi disputată. Scurta istorie a monarhiei noastre ne oferă două abdicări, amîndouă cît se poate de controversate. Dar adevărata abdicare a unui Rege înseamnă părăsirea stării de regalitatate, a nobleţei superioare, a aristocraţiei autentice, înseamnă demisia din logica demnităţii pe care trebuie să o încarneze un Suveran - înseamnă, de fapt, părăsirea lui "deasupra". Mihai I a abdicat de la starea de regalitate în decembrie 2003, împins, probabil, de nevoi pămîntene. Mihai I a devenit un personaj monden, cu nimic diferit de Mutu, Jojo sau Pepe. Mihai I s-a integrat în mecanismul pieţei notorietăţii bucureştene şi cel mai puternic om al momentului l-a afişat, vanitos, în vitrina sa. Păşind pe scenă în dans tandru cu dl Năstase, în coregrafia celebrului Micky, Regele a întors spatele destinului său înalt şi a părăsit inima cîtorva români, de Sărbători. Sigur că, la urma urmei, asta nu are nici o importanţă. Într-o ţară rănită aproape fatal de atîtea dezamăgiri, gestul neputinciosului Rege nici nu adaugă, nici nu scade ceva. Şi poate, cine ştie, Regele pe asta s-a şi bazat...

Sever VOINESCU

emigrare irlanda - de (anonim) la: 08/02/2004 04:37:21
(la: Irlanda are nevoie de 100.000 de imigranti)
Dupa cum bine se stie, in mai UE va primi in "poala" ei si alte tari (Latvia, Lituania, Polonia etc.). Din acel moment angajatorii vor fi oarecum obligati sa caute oameni pe care sa-i angajeze din aceste tari, nou venite in UE. Si sunt multe astfel de persoane. Deja sunt o multime de latvieni, lituanieni si polonezi pe aici (a, da, eu sunt deja in Dublin...). Situatia nu va fi foarte roza pentru romani, precum ar lasa sa inteleaga articolul care sta la baza acestei discutii. Ce se va intampla? Pur si simplu, chir daca gasesti un angajator de aici, care are nevoie de tine si vrea sa te angajeze, este putin probabil ca DETE (Department of Enterprise, Trade and Employment) va elibera permisul de munca pentru tine, in detrimentul unei alte persoane din Irlanda sau UE. Asta e... Informatii suplimentare poti gasi la www.entemp.ie (site-ul DETE). Multa bafta voua celor care va bate gandul sa veniti aici. Si ca sa raspund si la alta intrebare: dupa 5 ani irlandezii nu fac precum germanii, ci iti dau cetatenie (daca ai fost baiat "cuminte")...
#9124 (raspuns la: #8995) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"refugiatii" /#10916 - de (anonim) la: 29/02/2004 11:32:53
(la: Refugiat politic: de ce si cum ai fugit din Romania?)
Ceva ciudat despre acesti "refugiati" cumparati ca sa iasa ?
De unde aveau ei valuta forte si in special puscariasii condamnati cind se stie ca era o pedeapsa foarte mare sa detii valuta ?
Ma refer la cei care nu aveau rude in strainatate sa-i cumpere si de asemenea ma refer la cei care aveau rude in strainatate dar sarace ....
#10951 (raspuns la: #10916) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
#11487, de schitroc - de anita47 la: 06/03/2004 12:27:10
(la: Perle de pe Cafenea....Comentarii?)
Tine cont ca intrebarile mele erau MULT mai specifice si ca nu am primit nici un raspuns!

Ale tale erau mult mai "generale" si se bazau pe niste fapte "pe care le cunoaste toata lumea" , dar nimic mai mult!
Mi se pare ca Israelul nu a recunoscut nici o dat ca detine anumite arme(!!!),dar toata lumea STIE de ele!!
Mi se pare ca nimeni nu a dovedit ca Israelul foloseste banii pentru colonii,dar toata lumea STIE acest lucru!!!(tu detii sumele sau pur si simplu STII?)

Mi se pare ca nimeni nu poate spune EXACT care este ajutorul primit de Israel si cat reprezinta acesta din bugetul anual al acestei tari!Dar toata lumea STIE!!

Asa ca,la ce doresti sa-ti raspund?
In plus,suntem si off-topic!!

Iar intrebarile mele relativ la planul Marchall si NATO au ramas si mai in vant!!

Asa ca,astept cifrele!
(care e ultimul buget israelian,cum este impartit si cat reprezinta ajutorul american?Poate poti face o comparatie si cu ajutorul capatat de Egipt,relativ la bugetul acestei tari?)
anita47

(uitandu-ma inca o dat la mesajul tau,am observat ca nu era nici o intrebare-exceptand-o pe cea despre anonimi!!)
Atunci de la ce "intrebari m-am eschivat"?
#11489 (raspuns la: #11487) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ce poate fi sufletul - teorie din 1998- - de adacartianu la: 20/03/2004 14:59:16
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
*** Contemplând asupra marilor scrieri, începând de la filosofii antichităţii şi până la cei contemporani, am întâlnit o diversificare bogată de idei, asupra sufletului şi asupra sentimentelor. Aprecierea mea este că nu s-a ajuns la o concluzie finală definitoare, iar ce ştim, este ceea ce raţiunea ne-a permis să înţelegem şi să descifrăm.
De aceea gândesc că o mare parte din sentimentele noastre nu ne sunt pe deplin cunoscute. Şi uneori sub influenţa raţiunii care le controlează, sunt ori mai intense, ori diminuate ca valoare şi conţinut.
Omul este bivalent, trăieşte pe seama celor două
( raţiune şi suflet ), însă nu necesită o informare amplă despre acestea, mulţumindu-se cu caracteristici generale. Însă ca orice alte existenţe, acestea trebuie cunoscute în întregime, sau măcar în întregimea care ne este permis să cunoaştem.
Sufletul ca orice alt lucru trebuie studiat cu amănuntul, pentru că există întotdeauna întrebarea, ce este sufletul?
Majoritatea l-au căutat prin raţiunea care le defineşte şi analizează pe toate, eu am să-l caut în abstract. Pentru că sufletul nu are caracter echivoc, ci abstract.
În concepţia mea sufletul nu poate fi definit prin raţiune, pentru că nu are caracter raţional. Este o entitate existential conştientă prin raţiune, dar total abstractă ca formă.
Astfel că trebuie căutat abstractul, prin care înţeleg separarea şi generalizarea însuşirilor caracteristice ale sufletului, căci despre el discutăm.
În filosofie abstractul este categoria care desemnează cunoasterea proprietăţilor esenţiale şi generale ale obiectelor şi ale fenomenelor, reflectând asupra notelor esenţiale şi generale, lăsând la o parte particularităţile concrete - senzoriale, ale obiectelor.
Sufletul este abstract din cauza lipsei de ilustrări fizice concrete a acestuia. Deoarece sufletul nu are reprezentări materiale decât atunci când omul tranfsormă sentimentele în acte ale acţiunii sale.
Totodata pornind de la analiza sufletului din prisma proprietăţilor lui generale şi esenţiale vom ajunge să vedem că tot ceea ce este general în suflet deja cunoaştem, pentru că sentimentele prin care caracterizăm sufletul ne sunt cunoscute în definire ca orice alte lucruri şi însuşiri exterioare. Generalitatea se află permanent în conştiinţa noastră, nu ne putem desprinde de ea în gandire pentru că există fără îndoială pe deplin legată de fiinţa noastră în caracterizarea generală a individului. Proprietăţile esenţiale ale sufletului nu se pot gândi cu amănuntul, ele doar există undeva în noi, mai adânci decât gândul.
De aceea există această incertitudine asupra sufletului, pentru că dacă omul nu poate gândi logic asupra a ceva, consideră că acel ceva nu există cu adevarat şi totul este imaginaţie.
Însă esenţa pură a sufletului se dovedeşte a fi în noi datorita faptului că uneori gândul în genialitatea sa reuşeşte să gândească esenţa chiar dacă nu ştie ce este aceasta cu adevarat.
Sentimentele pe care le trăim ne definesc în ineriorul nostru, le percepem inevitabil şi cu ajutorul lor caracterizăm sufletul ca pe un general în fiecare, individualizându-l doar în funcţie de intensitatea simţirii generalitaţii din fiecare. Esenţialul este totuşi în fiecare acelaşi, iar din esenţial pornesc toate aceste trăiri individuale. Profunzimea sufletului este de fapt abstractul din el, nedefinitul ce nu se defineşte decât printr-o înşiruire de sentimente, dar care este mai profund decât acestea şi mai complex.
Pentru că proprietăţile generale sunt doar adjectivele unui singur cuvât care este esenţa. Sufletul privit din prisma proprietăţilor generale şi esenţiale este definit în conştiinţa noastră doar de generalitatea sa, esenţialul ridicând problema cunoaşterii în întregime a sufletului. Esenţa sufletului nu poate fi descoperită cu ajutorul trăirilor noastre, acestea au darul de a ne formula o idee despre ceea ce numim suflet, însă adâncimea pe care omul nu are puterea să o găsească este de fapt sufletul pur, restul sunt doar amănunte.
Iar omul este un norocos că poate înţelege aceste amănunte, chiar dacă esenţa reprezintă totul. Avem informaţii despre suflet ca exprimare independentă de raţiune, pentru că sentimentele nu sunt raţionale, dar nu avem o certitudine adevărată asupra lui însuşi ca un întreg ansamblu de reprezentări, tocmai din motivul că nu-i cuprindem logic esenţa, ci doar o simţim la întâmplare.
Încercând să cunosc sufletul prin abstract, privindu-l ca fiind independent de ce e în mine raţional, detaşat de obiecte şi de relaţiile care există în realitate, devenind astfel o entitate separată de mine, dar pe care o cuprind, nu din voinţa mea, ci a ei, descopăr o oarecare putere de a atinge esenţa. Poate gândind sufletul mai puţin, trăindu-i sentimentele fără o analiză interioară de a afla ce sunt, de unde vin, m-aş apropia de esenţa sufletului, care poate fi un tumult al nonsensului care capătă sens doar din exprimarea mea liberă.
Totodată esenţa sufletului se poate afla într-un centru nervos, dar în acest caz nu ar fi nimic mai mult decat organic, şi ne-am îndepărta de la mitul sufletului veşnic. Poate esenţa sufletului se află în libertatea lui de mişcare, mişcare care nu poate fi condiţionată de nimic.
Poate tocmai această mişcare liberă este baza de pornire a tuturor sentimentelor, gândind că toată generalitatea simţită nu poate exista decât printr-o acţiune a ceva, deoarece un repaos nu poate produce o reacţie, o trăire, astfel că sentimentele oamenilor nu pot provenii decât printr-o acţiune de ordin interior sau exterior.
Vom căuta însuşirile generale, raportându-le la caracteristicile esenţiale independente de noi. Pentru că dacă am spus că sufletul este abstract, trebuie să arăt abstractul ce-l caracterizează.
Să ne imaginăm sufletul ca pe un tablou plin de culori desăvârşit aşezate, dar fără o formă concisă, o imagine nedefinită pe care noi trebuie să o interpretăm. Să spunem că fiecare culoare din acest tablou reprezintă un sentiment, astfel că vom enumera totul încercâd să-i definim particularităţiile.
Dividem sufletul în culori, aflând astfel calităţile acestuia.
Aceste culori devin simple culori, ignorând existenţa sentimentelor pe care le reprezintă. Sufletul devenind o paletă de culori.
Privindu-l astfel, cunoaştem definiţia fiecărei culori în parte şi încercăm să stabilim efectul ei asupra noastră. Clasificându-le în ordinea preferinţei noastre cromatice sau pe intensitatea culorii, obţinem o evaloare a scării noastre valorice şi totodată obţinem o informaţie despre o latură a personalităţii noastre.
O persoană care alege culorile vii înaintea celor închise, este o persoană veselă, optimistă, încrezătoare; o persoană care alege culorile închise, este tristă , pesimistă şi nâncrezătoare.
Aşa cum culorile au o gradare în preferinţele noastre, aşa şi sentimentele sunt preferabile într-o anumită ordine.
Prin această ordonare a culorilor şi a sentimentelor ne individualizăm şi concretizăm imaginea noastră exterioară şi interioară.
Vorbeam despre caracteristicile esenţiale independente de noi, acestea sunt lucrurile exterioare prin care în suflet se produc o serie de sentimente, singurul esenţial al sufletului dependent de noi şi prin care putem trăi unele sentimente, este gândul.
Sufletul este o complexitate de calităţi şi sentimente care se află într-o deplină analogie unele cu altele. Cum de altfel se poate constata foarte uşor prin extinderea unui sentiment în altul. Ca de exemlu trecerea de la sentimentul de iubire în sentimentul geloziei sau urii, sau de la tristeţe la bucurie. Toată această schimbare sentimentală evidenţiază legătura analoagă a trăirilor. Un sentiment produce un alt sentiment, o trăire produce o altă trăire.
Nimic nu se întâmplă necoordonat şi nefiresc, totul are o bază reală de pornire şi un scop în apariţie şi desfăşurare.
Multe nu par evidente, însă sunt oricât de mărunte şi, se divid în mai multe feluri de simţiri şi exprimări.
Privind sufletul asemeni unui tablou abstract, fiecare înţelege din nonsensul lui, ceea ce i se pare a fi convenabil şi inteligibil pentru sine.
Şi cum de multe ori viziunea unui individ este împărtăşită şi de alţii, atunci tabloului i se va da o definire plauzibilă şi acceptată.
Însă cu toate acestea fiecare trebuie să-şi picteze singur tabloul abstract în funcţie de culorile preferate, în ordinea şi combinarea care i se potriveşte.
Am afirmat că putem încerca să definim sufletul prin culori.
Vom gândii că acesta nu este mai mult şi nu exprimă mai mult.
Este pur şi simplu vizibil. Conştiinţa identifică culorile şi prin efectul lor asupra noastră le ierarhizăm. Astfel că eu în tabloul meu aş aşeza înainte de toate culoarea albastră. De ce?
Albastrul îmi reprezintă cerul, libertatea mea de a fi şi de a visa o nemărginire.
Privind albastrul îmi voi simţii dorinţa de a zbura, ceea ce reprezintă o libertate imposibilă, dar la care sper şi mă gândesc că aş putea să o ating într-un fel.
Apoi aş alege culoarea roşie, pentru că îmi place alături de albastru, fiind o culoare aprinsă care îmi transmite ideea de viaţă.
E ca un foc ce-mi aprinde trupul în nevoi şi trăiri vulcanice. Reprezentând pentru imaginea mea dorinţa de descătuşare, de trăiri intense.
Astfel că îmi descopăr prin culori anumite senzaţii şi acestea devin stimulenţii mei interiori.
Considerând că astfel descopăr ceva nou în mine care vine din influenţa culorii asupra mea.
Revin la sentimente fără să mă gândesc la culori. Conştientizez că le simt dar nu ştiu de unde vin şi ce le produce. Spun că vin din suflet, dar nu ştiu ce este acesta. Atunci mă voi gândii ce anume mi-a produs sentimentul. Recurg la proprietăţile exterioare şi analizez vizual, auditiv, senzorial, tactil şi gustativ, prin care dintre aceste etape am trecut pentru a avea un sentiment.
Să spunem de exemplu că nu am mâncat nimic, nu am atins nimic şi nu am mirosit nimic, dar am văzut un apus de soare incredibil şi am auzit foşnetul mării.
Şi sentimentul care m-a străbătut iniţial a fost uimirea, apoi încântarea, emoţia şi bucuria.
Patru sentimente ierarhizate de o singură imagine care le-a produs fără ştiinţa mea.
Nu mi le-am creat singură raţionând că acestea trebuie simţite în acel moment, ci le-am trăit fără un scop anume dar cu o cauză.
Cauza fiind imaginea care a acţionat asupra mea independentă de conştiinţa mea.
Reacţia devine pur organică, însă această reacţie a fost determinată de ceva existent în mine. Nu am simţit durere şi nici vre-un organ care să-mi provoace aceste trăiri, dar conştientizez că au pornit din interiorul meu ca efect dintr-o acţiune exterioară.
În afara exteriorului şi al organicului există ceva mai mult, pe care nu-l pot determina material ca organ sau lucru exterior, dar ştiu că există. Este total independent de acestea, dar acţionează în deplină legătură cu ambele.
Astfel spus nu putem avea un sentiment dacă nu-l trăim organic şi totodată dacă un factor exterior nu acţionează asupra organicului, dar se întâmplă uneori să fim conştienţi că trăim un sentiment care nu provine din exterior, ci din interior. Astfel ca nu numai exteriorul produce sentimente spre interior ci şi interiorul spre interior, sentimente care se nasc din esenţă si nu au definire.
Tot ceea ce defineşte omul spre exterior din suflet sunt numai proprietăţi generale, iar tot ceea ce omul nu poate definii şi înţelege din suflet, sunt proprietăţile esenţiale ale acestuia.
Toate gândurile noastre pornesc din exterior spre interior, astfel se poate spune ca şi sentimentele noastre pornesc din exterior spre interior. În interior fiind doar definite şi trăite, în exterior fiind constatate şi preluate.
Aşa cum se preiau informaţiile, asa interceptăm şi factorii care ne produc sentimente. Iar acestea nu se produc la ordinul raţiunii şi nici la nivelul ei.
Conştienţi de faptul ca trăirea noastră produce mai mult decât putem gândii şi asimila din exterior, chiar dacă avem tendinţa să considerăm toate sentimentele noastre ca fiind produsul unor acţiuni din afară, nu putem să contrazicem nici ideea conform căreia o parte din sentimentele umane se nasc ăn interior şi le reprezentăm exterior printr-o acţiune de orice fel.
Cum am afirmat anterior, sufletul dacă ar fi organic ar fi reprezentat de cel mai sensibil organ din constructul nostru anatomic.
Pentru că numai un organ foarte receptiv şi senzitiv ar avea puterea să dezvolte în noi o asemenea gamă variată de trăiri şi, nu numai variată cât diferenţiată calitativ şi sensibil.
Iar pentru că nu toţi putem trăii sentimentele la aceleaşi nivele, am gândii că acest organ se dezvoltă diferit în fiecare. Astfel spus categorizăm oamenii în fiinţe sensibile, mai puţin sensibile sau insensibile.
Totuşi un organ care se pretinde a fi senzitiv atât de sensibil, încât să poată produce astfel de reacţii interne, nu se poate dezvolta la unii excesiv, iar la aţii deloc.
Atunci ajung să gândesc din nou, că acest suflet este imposibil să nu existe în fiecare, ca o abstractizare a fiecăruia.
Este ceva ce nu are înţeles decât organic datorită reacţilor acestuia la diferiţi stimuli exteriori, dar este o existenţă care nu-şi are explicaţie logică.
Aşa cum nici efectul culorilor asupra noastră nu-l putem explica, pentru că fiecare individ vede într-o culoare altceva decât văd eu.
Cineva poate spune că o culoare îi determină un gust sau un miros, aşa altcineva vede în culoare un obiect sau chiar un sentiment.
Totul depinde de fiecare în parte, aşa cum un tablou abstract este înţeles de fiecare în parte.
Să spunem că eu privind culoarea portocalie, mă gândesc la o portocală şi îi simt gustul, aceasta provocându-mi o reacţie a papilelor gustative şi mi se face poftă de o portocală.
În acest caz putem vorbii de o reacţie fizică creată de raţiune prin imaginea imaginară a portocalei. Însă pofta nu e un sentiment ci o reacţie pur fizică care poartă această definire.
Poate am deviat de la subiectul iniţial prin care am vrut să definesc sufletul, abstractul de la care am pornit. Această trecere prin organic şi material a avut ca scop evidenţierea faptului că sufletul e abstract şi nu-l pot definii altfel.
Dar totuşi abstractizarea a ceva se datorează faptului că acel ceva este conceput ca o generalitate, iar în temeiul lui nu au fost aduse suficiente dovezi de a fi demonstrat şi asta îmi întăreşte convingerea că ce a rămas nedemonstrat asupra sufletului este esenţa, adâncimea pe care nu o vom putea explica niciodată, dar pe care avem norocul să o simţim uneori.
Atunci aş putea venii să gândesc că putem definii sufletul prin absurd, ceea ce înseamnă contrazicerea oricărei logici şi prin metoda reducerii la absurd să demonstrez un adevăr.
Este logic să gândim că nu există suflet atâta timp cât nu avem o formă real palpabilă sau vizibilă, este logic să căutăm un adevar asupra sufletului pentru a avea siguranta că acesta există, este logic să nu ne încredem în vise care până acum nu au putut fi demonstrate, este logic că suntem nişte dobitoci dacă credem că aceasta este logica sufletului.
Este absurd să gândim că nu există suflet dacă acesta nu este un material palpabil!
Logic suntem nişte imbecili şi absurditatea noastră este sufletul, singurul adevar ilogic, dar care există.
Metoda este modul în care cercetez ceva pentru a cunoaşte şi transforma realităţile obiective.
Obiectivitatea sufletului se găseşte în sentimentele care îl fac real în conştiinţa noastră, pentru că dacă nu am fi conştienţi de acestea nu am şti despre suflet că există.
Sufletul este singura realitate obiectivă, dar pe care lumea nu o ia în seama decât din nevoia egoistă de a trăii uneori regeşte.
Descartes spunea că pentru a cunoaşte sentimentele sufletului trebuie să facem distincţie între funcţiile sale şi acelea ale corpului. Astfel că el gândeşte că ceea ce este în suflet “afect”, adică efect, este în corp acţiune.
De aici concluzionez că sentimentele sunt efectele unor acţiuni dependente sau independente de noi. Iar ceea ce înţelegem că aparţine numai de noi, în interirul nostru si, nu aparţine nici unui alt corp, atribuim sufletului.
Virtutea umană nu se afla în corp, ci în suflet.
Sufletul este un construct imaterial ce-şi găseşte locul în materie.
Sufletul nu are definiţie de aceea nimeni nu poate să spună ce este, însă sufletul are simţire şi simţindu-l putem spune ce este.
În vasta sa exprimare şi întindere interioară putem înţelege legătura sufletului cu universul, iar de aici gândim că adâncimea sufletului omenesc este nelimitată completându-se cu adâncimea universului, astfel sufletul devine libertatea omului, libertate pe care nu o găseşte pe lume. Sufletul este elementul care ne leagă de întreg prinrt-o neânţeleasă armonie cu tainele universale.
Sufletul poate fi nedefinirea care are definire prin moartea organicului, atunci când omul devine el însuşi esenţă.
Este singura liberate autentică a omului, dar pe care acesta şi-o îngrădeşte cu bună ştiinţă, contabilizând-o şi disecând-o ca la o oră de anatomie.
Sufletul este martirul imaginaţiei noastre. Poate fi gândit, ca fiind unitatea născută din legătura între forţa universală contopită cu forţa organicului. Numai printr-o astfel de conexiune fantastică, sau interacţiune fizică între forţe cu poli opuşi,cu sarcini diferite, sufletul
şi-ar găsi definiţia ce se vrea a fi un adevăr, contestabil.
Sufletul este o forţă narturală care acţionează asupra organicului pământesc în funcţie de forţa emanată de fiecare organism în parte. Astfel că omul ar putea fi cel mai puternic organism viu al planetei, sau cel mai slab, iar din legătura sa fizică cu universul iau naştere sentimentele.
Aşa că dacă sufletul este o forţă naturală, nu omul cuprinde sufletul în sine, ci sufletul îl cuprinde pe om. Gândind astfel înţeleg ce este de fapt şi omul şi sufletul : natură si forţă universală.
Iar daca sufletul cuprinde omul, s-ar putea ca noi sa existam tocmai din nevoia sufletului de a traii, de a se exprima, si astfel spus sa fim doar simple existente de care acesta se foloseste in exprimarea sa. Ca orice anorganic care are nevoie de materie pentru a fi si-a gasit locul propice in oameni, iar de aici apare proprietatea omului de a avea suflet si dependenta sufletului de om.
Cred că de aceea se spune că sufletul este veşnic, forţa universală nu dispare niciodată, indiferent daca organicul se dezintegreaza.
Marcatori si identificatori - de Badu la: 17/04/2004 07:53:21
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Cărţile menţionate de voi sunt cele care m-au marcat şi pe mine şi de aceea nu le voi scrie titlurile aici. Mi se pare însă, cu mult mai interesant de analizat motivele pentru care impactul acestora este comun asupra noastră, a tuturor, ce le face atât de speciale, de unde apare nevoia noastră de a ne detaşa de cotidian, de a trăi dramele şi iubirile altora.
Ultima carte care mi-a marcat profund percepţiile, m-a făcut să mă gândesc serios la motivele pentru care acest lucru mi se întâmplă şi dacă acesta este un lucru bun sau un lucru rău.
Motivele nu-mi sunt prea clare, deci nu voi vorbi despre ele. Părţile bune ale marcatorilor constau în aceea că m-au făcut să mă gândesc la lucruri la care nu mă gândisem, deşi aveam tendinţa, că mi-au deschis orizonturi noi. Tot între lucrurile bune, se strecoară prentenţia de a înţelege, pretenţia percepţiilor fine, dorinţa de a şti că eşti unic şi asemănător în acelaşi timp.
Lucrurile rele ţin de descurajarea pe care o trăieşti vrând-nevrând, descurajare provenită fie din neputinţa de a contrazice/modifica realitatea proprie şi cotidiană, de neputinţa de a nu te identifica şi regăsi în unele personaje.
Identificatorii sunt ceea ce nu-mi doresc din cărţi. Nu vreau să aflu că nu pot face nimic ca să schimb mizeria în care trăiesc, că nu pot convinge decât oameni deja convinşi, că nu pot ajuta prea multă lume, că până la urmă, e o falsă identificare cu personajul şi că m-am auto-flatat inutil crezând că sunt mai bun decât ceilalţi doar pentru că semăn izbitor cu un terţ narat.
drept, usurinta, si pragmatism - de relu la: 22/04/2004 16:46:11
(la: Guns'n Roses sau numai trandafiri?....)
"A WELL REGULATED MILITIA, BEING NECESSARY TO THE SECURITY OF A FREE STATE, THE RIGHT OF THE PEOPLE TO BEAR ARMS, SHALL NOT BE INFRINGED".......poate fi un motiv pentru mentinerea unui sistem democratic, sau nu?

Ca intotdeauna, detaliile conteaza. Cit de usor sau cit de greu e sa obtii un pistol. De exemplu, in Canada ESTE voie sa detii arma de foc daca vrei si daca te CALIFICI! Dar nu e atit de usor sa obtii permis. Ca sa va dati seama si sa comparati cu alte sisteme, dau sumarul linkului urmator (care e in engleza):
http://laws.justice.gc.ca/en/F-11.6/59456.html#rid-59493
Nu intru in detalii, dar dupa legea canadiana, poti obtine permis de a avea arma, daca nu exista evidenta ca in ultimii 5 ani te-ai purtat violent cu cineva, sau daca ai fost gasit vinovat de vreo crima violenta, daca ai amenintat pe cineva, daca te-au prins cu droguri si ai fost gasit vinovat de judecator, sau daca ai probleme mintale. In plus, nu obtii permis daca nu faci cursul pentru folosirea si securitatea armelor de foc si treci examenele. Ca orice sistem, nu este perfect, si nu poate fi.

Daca e asa de bine ca oricine sa poata obtine un pistol, si daca e asa de necesar pentru functionarea corecta a statului, de ce atunci nu da statul un pistol fiecarui cetatean cind isi obtine cetatenia, daca are bani sa-l cumpere?

Ce e important aici este ca, cu toate ca e posibil pentru mine sa obtin acest permis si sa cumpar un pistol cam in vreo sase luni la un an daca incep procesul acum, fiindca e asa de greu, stiu ca majoritatea populatiei nu are arme, si decid sa-mi asum riscul de a nu detine o arma. Da, stiu ca borfasii si gangsterii au arme, si sper sa nu ne lovim valizele in gara, dar asta-i viata. Daca as trai in Afganistan, as gindi altfel, dar deocamdata, slava Domnului, unde locuiesc acum un ciine ar furniza indeajunsa securitate fizica si psihica mie si familiei mele. Poate ca de-aia, daca as fi limitat la un singur pet, as prefera ciine in loc de pisica.

Alte exemple: Anglia, Franta, Germania, sint democratice indeajuns fara multitudinea de arme de foc din US. Cum se spune: "to each his own"! Celor care le plac control putin asupra armelor, vor fi fericiti in US. Ceilalti nu vor fi.

Ozzy, acum ca ai aflat ce parere au si altii asupra acestui subiect, poate ne spui parerea ta despre parerile altora.
- relu
#14365 (raspuns la: #14335) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
- ...Nu numai ca "vor PUTEA f - de relu la: 24/04/2004 18:10:46
(la: Guns'n Roses sau numai trandafiri?....)
- ...Nu numai ca "vor PUTEA face rost" dar, de cele mai multe ori VOR face rost de una... si o VOR folosi, mai devreme sau mai tirziu..

Exact. Poti fi sigur de asta. In mod asemanator, daca un raufacator vrea sa-ti faca rau, iti va face, nu conteaza ce pistol detii.

Si... daca e ca nenorocirea sa se intimple... cu ce ma fericeste pe mine faptul ca ucigasul e in puscarie pe viata... cind copilul meu este in mormint... sau in cel mai fericit caz, in caruciorul de invalizi?...

Daca e ca nenorocirea e sa se intimple, se intimpla. Iar daca ucigasul e in puscarie pe viata, chiar daca nu te fericeste acest fapt, cel putin nu mai poate rani alte familii prin atacuri asupra lor. Gazda emisiunii "America's most wanted" a avut un baiat, care a disparut. Dupa un timp de suferinte si dureri personale, a realizat acea emisiune cu telul de a prinde pe alti raufacatori. Si dupa cum stiti, emisiunea a avut si are un succes extraordinar, si multi tilhari si ucigasi au fost prinsi. Daca in loc de a face emisiunea, ar fi luat un pistol si si-ar fi dedicat viata cautarii raufacatorului care i-a luat copilul, in ce fel s-ar fi simtit mai bine?

Dupa cite inteleg, cei care vor sa poarte arme, o fac pentru acea eventualitate ca o vor putea folosi in autoaparare. E trist ca acea eventualitate poate nici nu va exista: adica o crima se intimpla inainte de a pune mina pe pistol. Dar e posibil ca sa existe. Iar daca e foarte probabil, atunci m-as gindi tare si bine daca nu e timpul sa ma mut intr-un alt cartier, stat, sau tara, unde probabilitatea de a avea nevoie vreodata de o arma pentru autoaparare e negligibila. Nu stiu care sint statisticile, dar banuiesc ca probabilitatea de a muri in accident de masina e mult mai mare decit cea de a muri impuscat de un raufacator (vorbesc chiar si de US, si de un cartier mai decent). Cei din acest forum CARE DETINETI ARME PENTRU AUTOAPARARE, puteti sa-mi raspundeti la aceasta intrebare? Daca sinteti de acord ca e mai posibil sa vi se intimple (sau familiei) un accident de masina decit un atac de raufacator, atunci ce masuri ati luat ca sa preveniti accidentul? (Ca deja stim ce masuri ati luat de a preveni atacul (aveti pistol).) Ati luat sotia la lectii de condus pe zapada? Ati platit citeva mii de dolari in plus ca sa va cumparati masina in care sotia si copilul va supravietui, sau ati cumparat o masina care se turteste la cel mai mic impact? Iarna, va puneti cauciucuri de iarna, sau stati cu cele barbierite din vara? As putea continua... dar sint sigur ca intelegeti ce vreau sa spun.

Ce vreau sa spun e ca, inainte de a obtine o arma pentru autoaparare, sint multe alte solutii care ar fi mult mai efective. Dar in acelasi timp sint de acord ca statul nu ar trebui sa interzica dreptul de a avea arme, daca politia are dreptul. Dar control bun asupra cui obtine, este foarte important. Sa va dau un exemplu cu controlul: armele nucleare. Daca traiesti intr-o tara care detine arme nucleare, acest fapt te face sa te simti ocrotit? Si acest fapt te face sa te simti atit de ocrotit incit esti dispus sa nu impui nici un control asupra altor tari care ar vrea sa aibe arme nucleare? NU. Pentru ca sint destui fanatici, raufacatori, dereglati mintal, oameni fara scrupule, sau pur si simplu oameni disperati in lumea asta carora nu vreau sa le dau voie sa aibe arme nucleare. Nu vorbesc de ce e just in lume, ci de ce e real.

Deasemena sint de acord ca, daca esti fortat de imprejurari sa traiesti undeva unde singura solutie de autoaparare e de a avea o arma, e bine sa obtii una.
Dar aceste situatii sint rare.
- relu
#14468 (raspuns la: #14443) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. relu - de Paianjenul la: 25/04/2004 05:58:02
(la: Guns'n Roses sau numai trandafiri?....)
"In mod asemanator, daca un raufacator vrea sa-ti faca rau, iti va face, nu conteaza ce pistol detii."

- Eu INSIST totusi ca (,) CONTEAZA!... Stiind ca AI pistol, raufacatorul se va gindi de DOUA ori, inainte de a se aventura sa te atace...


"Gazda emisiunii "America's most wanted" a avut un baiat, care A DISPARUT.
Daca in loc de a face emisiunea, ar fi luat un pistol si si-ar fi dedicat viata CAUTARII raufacatorului care i-a luat copilul, in ce fel s-ar fi simtit mai bine?

- Noi discutam aici despre APARARE nu despre RAZBUNARE!...


"Iar daca e foarte probabil, atunci m-as gindi tare si bine daca nu e timpul sa ma mut intr-un alt cartier, stat, sau tara, unde probabilitatea de a avea nevoie vreodata de o arma pentru autoaparare e negligibila."

- Chestie de OPTIUNE...


"...banuiesc ca probabilitatea de a muri in accident de masina e mult mai mare decit cea de a muri impuscat de un raufacator...".

- Faptul ca riscul de a muri intr-un accident de masina E MAI MARE decit riscul de a muri impuscat de un raufacator, nu e un motiv sa te lasi expus la riscul de a fi impuscat de un raufacator...


"Deasemena sint de acord ca, daca esti fortat de imprejurari sa traiesti undeva unde singura solutie de autoaparare e de a avea o arma, e bine sa obtii una.
Dar aceste situatii sint rare."

- PAZA BUNA TRECE PRIMEJDIA REA.


#14487 (raspuns la: #14468) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Poze pe sub fuste, la americani - de Dinu Lazar la: 26/05/2004 14:59:30
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
1.
"A Mineola man was arrested after taking a snapshot under a woman's skirt as she rode up an escalator in the Roosevelt Field Mall on Sunday, Nassau County police said.

Third Squad detectives said Scott D. Lyons, 31, of 366 Herricks Rd., had been standing behind an unidentified woman who was wearing a short skirt at about 3:30 p.m. when he placed a compact digital camera under the garment and took a picture.

Third Precinct Police Officers Thomas Kennedy and Glen Wachter, who were behind Lyons at the time, were alerted to the crime when the camera flashed, Det. Sgt. Richard S. Dorsi said at a news conference at police headquarters in Mineola Monday. The officers arrested Lyons once they reached the top of the escalator, which is near the Nordstrom store in the East Garden City mall. But the alleged victim disappeared into the crowd, Dorsi said.

"We'd love to talk to the victim," Dorsi said, urging anyone who has information about the incident to call Crime Stoppers at 800-244- TIPS. "She had no idea that this occurred."

Lyons could not be reached to comment Monday.

Dorsi said that police seized a camera from Lyons and that Lyons, who did not protest his arrest, also later surrendered his computer without officers seeking a warrant.

Lyons is charged with unlawful surveillance, a Class E felony.
Officers issued Lyons an appearance ticket and he will be arraigned in First District Court in Hempstead next Tuesday.

2.
"Upskirting" has happened in this state (Washington), so the state quickly passed a new paragraph to the law which governs lewd behavior with a camera (including cell phones) with respect to unsuspecting or non-consenting individuals. The target is not the camera, but the invasion of personal space by unwanted person/persons.
In other words, if you have their permission, it is okay! The rule is a fair extension of the "Peeping Tom" and hole in the ladies restroom ceiling/wall rules. Just a new application of what a reasonable person would find unacceptable behavior by a stranger.
We don't view it as a restriction on photographers, but a restriction on invasion of private body space.
#15881 (raspuns la: #15853) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nici nu stiu de ce-mi mai bat capul cu tine - de enigmescu la: 25/06/2004 08:54:45
(la: Istoria Canonului ne obliga sa cercetam Istoria Bisericii)
fiindca oricat de indulgent si de tolerant as fi perspicacitatea nu ma lasa sa nu vad in tine pe omul de/format intr-o gandire abstracta si ambigua. ai pus probleme la care nici tu singur n-ai dat vreo explicatie, te-ai legat apoi de o istorie pe care, asa cum am si banuit, n-ai de unde s-o cunosti fiindca n-ai studiat-o, si in cele din urma ai gasit de cuviinta sa afirmi ca cineva, care a avut curajul sa te "infrunte" venind cu ceva date concrete, este produsul unei gandiri a epocii trecute... ce sa spun, te felicit pt. puterea ta de patrundere in adancurile fiintei si ale spiritului uman. nu consider ca m-am abatut de la problemele pe care le-ai adus in discutie, sau daca am facut-o a fost pt. a-mi structura o pledoarie- ceea ce la tine..."este, dar lipseste cu desavarsire"(Caragiale). ai dat cu bota in balta stropind in stanga si in dreapta si n-ai nici macar curajul sau bunul simt de a recunoaste asta. adica invinuiesti pe cel ce a comentat subiectul tau. e specific unei anumite categorii de oameni...! dar stii ceva, daca nu-ti place si nu vrei sa citesti ce scriu altii, indiferent ca sunt naive sau proaste de-a dreptul, ai optiunea de a ignora utilizatorii respectivi. asa poti face singur o "bisericuta" a ta unde sa-i tii doar pe cei de-o seama cu tine.
pot sa-ti mai pun o intrebare(ca la altele nu mi-ai raspuns, le-ai evitat cu buna stiinta asa cum ai facut si cu argumentele ce ti le-am dat)? daca nu detii un adevar, ce-ai incercat atunci sa spui, pt. ce ai deschis un subiect la care nu gasesti adevaruri de afirmat??? de fapt ce scop te-a manat de la spate? pt. mine, si cred ca si pt. ceilalti utilizatori care citesc aici, afirmatiile din ultimul tau mesaj fac de prisos orice comentariu. e ridicol si inutil sa aduci acuze la adresa unor persoane pe care nu le cunosti nici daca ai fi stat in aceeasi casa cu ele! n-ai capacitatea de a "cerne" informatia si in plus nici nu cred ca vrei neaparat sa fii bine informat. iti ajuge faptul ca ai citit tu ceva, undeva, despre nu stiu ce anume. si in functie de ce ti se pare ca intelegi pui stampila pe individ: e asa sau asa... detii un STAS pe care nu-l cunosc.
te rog sa te gandesti la un aspect: sunt anumite afirmatii care trebuiesc luate ca atare si nu interpretate dupa Grigore Ureche; apoi mai sunt acelea din care citesti si subantelegi mesajul. te-ai aprins ca iasca fara nici un rost, fara un motiv intemeiat. ce am scris eu ai calificat ca fiind rau fiindca persoana mea nu-ti place. o fi aici vorba de "calificarea" de care vorbeai mai inainte?! sa-ti intre bine in cap: tu esti cel care ai provocat discutia si te-ai lasat dus de valuri, nu eu. sau daca-ti place suntem amandoi dusi cu pluta, daca asa te simti mai bine si mai in siguranta.
este dreptul meu sa te consider raspunzator si sa atrag atentia atunci cand cineva isi aroga dreptul de a face "harcea-parcea" din mintile celorlalti. pe undeva iti spun ca mi-e si mila de tine, fara suparare. stafiile trecutului nu m-au afectat mai mult decat pe tine, ba chiar as putea spune ca nu m-au afectat deloc fiindca sunt inca destul de tanar(sic!). comunismul la care te referi in substratul ultimului mesaj a facut in Romania, comparativ cu alte state socialiste, ceva mai putin rau iar Biserica Ortodoxa Romana, ca sa nu cada prada despuierii de odoarele ei si de lacasurile sfinte cum s-a intamplat in Rusia bolsevica, a fost condusa in acele timpuri grele de magistrati ai politicii care au aparat interesele ei. indiferent ce se crede sau se mai spune azi pe la colturi si in presa, ortodoxia a ramas puternica in toata acea perioada fiindca a fost condusa cu iscusinta, dragule. si apoi de unde stii tu ca unii securisti care au gasit in cele din urma calea cea adevarata si s-au alaturat ostasilor lui Hristos, de unde stii tu ca sunt pierduti? poate ca dintre ei exista multi care n-au avut nici o treaba cu politica, poate au ramas in functii pt. a mai ajuta pe cate cineva sa scape de torturi. vina securitatii e in egala masura si a noastra, asta sa stii. pt. ca dintre noi au fost racolati oameni si tot noi am acceptat (cei mai multi- asta pana la '89) sa traim asa. am meritat ce am avut! acuma orice individ marunt care incearca sa ajunga sus fara prea mare efort arata cu degetul spre comunisti si securitate si se bate cu pumnul in piept ca n-a apartinut acelor structuri. iata cum m-ai determinat sa deviez de la subiect.
am sa-ti mai spun o intamplare adevarata petrecuta in orasul meu natal in vremurile acelea. un securist inversunat care cauta sa faca rau tot timpul venea aproape in fiecare duminica la biserica sa vada cine se mai strecoara inauntru. insa el statea afara. azi asa, maine asa... intr-una din aceste zile, pe cand slujba era in toi, ii veni sa fumeze. inca se mai ardeau lumanarile in pridvorul bisericii- astazi s-au mutat undeva afara. dar neavand el cu ce-si aprinde tigara ce i-a trecut prin cap, s-a dus direct la una din aceste lumanari care ardeau acolo si si-a aprins-o. si ca si cum ar fi facut cine stie ce fapta de vitejie a iesit zambaret afara- voia sa zica: na, unde e Dumnezeul vostru sa ma opreasca? numai ca dupa cateva secunde i s-a facut rau, a cazut jos si mort a fost. intamplarea mi-a fost povestita de un batran palimar al acelei biserici care a fost de fata cand s-au intamplat toate. ce vreau sa zic cu asta? nimic. poate doar sa reafirm ce ai zis tu in final: fiecare va da socoteala chiar si de tot cuvantul rostit! sa-ti mai fac corelatia cu ce ziceam anterior, ca fiecare e responsabil de ceea ce zice???
"cine seamana vant culege furtuna!"
just me
#16726 (raspuns la: #16721) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru Paianjenul - de DESTIN la: 03/07/2004 23:38:25
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Multumesc de comentariu, gandire propie si libera.Acest aspect mi-l doresc a veni din partea celor ce pot exprima sincer si adevarat versetele Bibliei,in cadrul acestei conferinte.Nu voi incerca sa argumentez cele prezentate de mine(trimiterile sunt si ele in ajutorul nostru...sa nu ezitam a le folosi)Daca vorbim de reincarnare, gandesc a privi reincarnarea asa cum fiecare religie o percepe si o sustine,ajutati si de filozofii care "suporta doctrina reincarnarii"(expresie folosita de tine...)Ma vad nevoit sa precizez :eu nu am afirmat ca: "versetele BIBLICE care suporta doctrina REINCARNARII".Repet,interesant cum tu interpretezi...si este firesc,BIBLIA, esti atat de convins ca tu detii adevarul...?Poti accepta si altfel de pareri ,opinii,dezbateri...in fapt oare de unde venim si unde mergem?Precizez ca nu sunt un "sustinator"al Reincarnarii, un simplu om, ratacit printre semeni, cu credinta in CREATIE,INTELEPCIUNE si DUMNEZEU.

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#17251 (raspuns la: #17242) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Radu Herjeu - de axis la: 15/07/2004 18:24:45
(la: Radu Herjeu: televiziune, radio, prietenie si cultura)
Cred ca ar trebui sa-ti mai schimbi autoaprecierea "dupa 10 ani de presa....."si poate chiar parerea despre tine "cu o inteligenta si un spirit de observatie putin peste medie".Am senzatia ca te crezi vre-un geniu, si tot am citit ce scrii si nici vorba de adevar absolut cum cu superioritate ne spui ca nu-l detii dar ar trebui sa credem ca nu ar fi asa.
Se pare ca ai mari probleme
#17902 (raspuns la: #17455) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
Suflatul in trom-BON & BUCI-um a lui enigmescu, - de DESTIN la: 06/08/2004 00:08:50
(la: Istoria Canonului ne obliga sa cercetam Istoria Bisericii)
Te-am oferit sansa unei comunicari decente,sincere si transparente,insa limba de lemn si caracterul de maidan este tot ce detii.

Acuzi fara sa stii nimic de persoana in cauza, asa ai procedat de la primul la ultimul scris mizerabil al tau.

O minte intr-o stare critica poate emana ce cu mandrie ai semnat:

"acuma una peste alta, poate nu inteleg eu mesajele tale, poate ca vrei sa se adune toti la tine acasa, unde faci dragoste cu femeia ta, unde injuri, unde te uiti la filme porno..."

Esti un ratat,o nulitate(la varsta pe care afirmi de 30 de ani) ce meriti un sut in cur. Viata mea in iubire si credinta ,ortodox fiind,sta marturie si nu imi este rusine de ceea ce sunt.

cata mitocanie in ce afirmi?
"unde faci dragoste cu femeia ta".......

daca mintea nu iti este incetosata si saraca nu iti trebuie multi neuroni sa citesti ce am publicat si aflai despre mine suficient sa nu arunci cu noroi.Am trait in iubire,iubesc traind...fiinta iubita in eternitate...

Este greu pentru tine sa fii om,lingaul din tine se manifesta (vezi Alice)si alte comentarii.

Cat cretinism! in ce mai afirmi:
"nu ma lasati singur sa ma lupt cu balaurul asta, please! :}}}
just me"

Mai "comanda" inca alte dubluri si la "atac" cu elan de la organ...ca tot aminteai tu de organ,... de partid ,de ...

Initial am vrut sa te ignor,sa dispari cum am sa procedez acuma,insa meritai sa te mai privesti odata in oglinda.

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#19141 (raspuns la: #19068) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...