comentarii

dezamăgitor


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
De gustibus ... - de Simeon Dascalul la: 23/03/2005 12:03:29
(la: Codul Da Vinci (Da Vinci Code))
Mie nu mi-a plăcut, mai ales pentru sfârşitul dezamăgitor, în coadă de peşte.

Oricum nu văd de ce se presupune că neapărat cultura e ceva bun şi cred că rămâne o incompatibilitate estetică între căutătorii de simboluri oculte şi tablourile respective. La fel de bine s-ar fi putut promova cunoaşterea artei printr-o reclamă gen "la anumite momente ale zilei tablourile lui Leonardo emană un miros de zmeură". Ai considera benefică şi buluceala celor ce vor să observe fenomenul?
#40439 (raspuns la: #40272) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Critică colegială - de Eugen Danescu la: 06/05/2008 21:15:45
(la: amintiri de tinerete)
Mihaela,
Părerea mea este că poezia ta este cel puţin la fel de bună ca şi una sau alta, a unuia sau altuia dintre membrii vechi ai Cafenelei.
Fiindcă şi cei mai talentaţi nu sunt egali cu ei înşişi, cum e şi normal.
Uneori au şi „realizări” mai puţin realizate.
În mod natural, însă, prin nevoia fiecăruia de a fi lăudat de grupul din care face parte, s-a creat cu timpul, un sistem cvasi-închis de gratulare reciprocă.
Din acest sistem lipseşte elementul critic adevărat, sincer.
Criticile sunt voalate, iar laudele sunt de multe ori de circumstanţă.
Venirea unuia nou, dă ocazia tuturor să descarce nemulţumirea acumulată, dar care nu poate fi exprimată, faţă de "colegii de breaslă".
În acest fel, se arată şi duritatea de care eşti capabil, iar laudele gratuite, devin mai plauzibile.
Unii au legătură cu adminul, aceştia nefiind greu de depistat, deci ei sunt adulaţi din oficiu.
Toate acestea sunt aproape normale, zic eu, deşi nu de admirat, dar ceva cred că este dezamăgitor.
În afară de unii care sunt un fel de jandarmi pe aici, fiindcă altceva nu pot fi, şi afişează un dispreţ proletar, există şi persoane dintre cele mai talentate de pe aici, care te-au jignit.
Dacă la laude de circumstanţă le obligă apartenenţa la grup, nimic nu le obligă, cred eu, să ia această atitudine neelegantă, mai ales prin gratuitatea ei.
Dacă se consideră exemplare superioare literar, nu înseamnă că sunt şi ca oameni.
Ba poate fi tocmai invers.
Dar poate ţin mai mult la calitatea (presupusă) de poeţi (poete), decât la cea umană.
Eu îţi doresc bună seara.

PS1: fiindcă aşa te învaţă artiştii şi proletarii de pe aici (unii chiar cunosc adevărul gol – goluţ)„laudă-le” şi tu „compoziţiile”, cu aceeaşi colegialitate şi bun simţ, folosind „metaforele” lor agricole şi alimentare.

PS2: prima intervenţie (plină de umorul şcolii generale) după aceasta, e rezervată d-lui proletar, care e de gardă permanent la Cafenea, până ce adminul îl va schimba (îneca) în "acvarius".




Dezamăgire - de copilul la: 13/01/2005 19:35:17
(la: Cum recunoastem un prieten adevarat?)
De curând am suferit o mare dezamăgire, care m- a "transformat" într-o persoană dură, încărcată cu foarte multă energie negativă. M-a determinat să-i definesc pe acei oameni, numiţi "prieteni,amici...", oameni lipsiţi de "frumuseţea sufletească", pe care normal fiecare ar trebui să posede aşa ceva. Dar, întotdeauna există "acel dar", cum ar fi normal să mă comport în astfel de "situaţii", cât se poate de dificile în acele momente. O relaţie de prietenie , care părea că decurge frumos, a fost de fapt un vis de iarnă, care s-a transformat într-o mare dezamăgire pentru mine. Ce sfat poate fi dat, în astfel de momente?
Cum poţi trece mai uşor peste această situaţie, pentru a redeveni persoana care eram înainte de această dezamăgire?
De ce în viaţă se pune un preţ foarte mare pe frumuseţea fizică a unui om şi nu pe cea sufletească?
Eu consider că frumuseţea fizică este precum o floare, se ofileşte cu timpul, pe când cea sufletească este precum o comoară, care nu piere până vei deveni "îngeraş".
V-a dezamăgit Băsescu? - de stancosty1 la: 18/02/2005 14:34:27
(la: V-A DEZAMAGIT BASESCU?)
Nu m-a dezamăgit cîtuşi de puţin, pentru că mă aşteptam să se comporte şi să facă ceea ce face.
În orice caz, chestia cu vila cumpărată, pentru mine este evidentă. Un exemplu mai clar de corupţie nici că putea fi dat şi recunoaşterea acestui fapt este chiar declaraţia iniţială a lui Băsescu, prin care renunţa la achiziţionarea respectivă (de fapt, singurul gest firesc într-o societate normală, ar fi fost demisia). Între timp, sfătuit probabil de avocaţi, a renunţat şi la renunţare, aşa că va rămâne şi cu proprietatea obţinută ilegal şi cu eticheta de corupţie, pe care o avea de fapt mai de mult, pentru cine avea ochi să vadă.
S-auzim de bine!
Dilema veche - de Catalina Bader la: 21/01/2004 05:03:37
(la: Regele Mihai de PSD)
Înainte să moară sufocat în abundenţa de cîrnaţi, şorici, raportări guvernamentale glorioase şi zgomotoase veselii în masă puse la cale de primarii noii lumi, anul 2003 a strecurat, cu ultimele-i puteri, o dezamăgire în inimile unora care nu meritau, sub nici un chip, un asemenea cadou. Pentru acea categorie firavă care mai crede, încă, în idei întrupate şi care mai priveşte, încă, cu respect pios spre simboluri istorice şi naţionale, decembrie 2003 a fost o lună proastă. Desuetă în maniere şi nostalgică în aşteptări, ridiculizată de şleahta de pragmatici dezlănţuiţi ai tranziţiei noastre, prostiţi de o istorie care s-a scris peste capetele lor, cu capetele lor, minuscula categorie de români care mai crede, încă, în M.S. Regele Mihai I a putut vedea, stupefiată, în imagini vii şi adevărate, la emisiunile de ştiri, abdicarea Sa. Căci Regele a abdicat în decembrie 2003 şi nu în decembrie 1947.

Abdicarea din 1947, semnată de tînărul Rege de atunci în condiţiile ştiute, a fost şi este nulă din punct de vedere juridic şi imposibil de considerat din punct de vedere moral - ea există doar din perspectiva, e drept, decisivă, a lui real-politik. De aceea, am fost dintre cei care s-au revoltat, în decembrie 1990, cînd Regele a fost alungat din ţara sa ca un borfaş alogen care a trecut ilegal frontiera. De aceea, am fost printre cei care au plîns de bucurie, cîteva luni mai tîrziu, cînd au vazut mulţimea venită pe Calea Victoriei să-şi ovaţioneze Suveranul - pentru prima dată după instaurarea ciumei roşii. De aceea, am fost printre cei care s-au umplut de admiraţie şi respect cînd l-au auzit pe Rege pledînd, în 1991, cauza României în faţa Consiliului Europei - adevărată demonstraţie de nobleţe şi de patriotism. În ochii mei, Mihai I umplea fără rest conturul majestuos al regalităţii. În acel timp, aveam fotografia Majestăţii Sale pe masa mea de lucru.

Cînd, mai tîrziu, administraţia Constantinescu, temîndu-se şi de umbra ei, a înţeles să lase chestiunea monarhică în coadă de peşte, am fost dezamăgit. Mai apoi, cînd Regele s-a aşezat cu preşedintele la masă, mi-am temperat nedumeririle cu truismul "Regele e deasupra..." Istoria pe care o încarnează îl plasează nu dincolo, ci deasupra preferinţelor noastre politice. Micile noastre idiosincrazii, fie ele şi politice, nu au cum să intre în logica regală. În fond, dacă mie nu-mi place preşedintele României, Regele nu e în nici un fel obligat să-şi croiască atitudinile în consecinţă. La fel mi-am spus cînd am aflat că ginerele regelui, "Prinţul", a acceptat un post de consilier al actualului prim-ministru. Am refuzat mereu să cred zvonurile privitoare la starea materială a Regelui şi a familiei
. Sale şi la dependenţa acestora de bunăvoinţa actualului guvern. Mi-am spus, de fiecare dată, că "Regele e deasupra..."

Dar, în ultima lună a lui 2003 (de bună seamă, luna decembrie nu e deloc fastă pentru acest Rege), am încetat, pentru prima oară, să-mi repet mantra monarhiştilor şi mi-a venit în minte o întrebare mult mai republicană: bine, bine, dar Regele e chiar deasupra a orice, pluteşte inocent şi angelic, fără responsabilităţi? Nu există, totuşi, rigori ale acestei detaşări? O atare situare deasupra nu impune, totuşi, o oarecare cenzură în relaţia cu imediatul? A fi deasupra te îndrituieşte să fii la braţ cu oricine de dedesubt? A fi deasupra, în sens regal, îţi dă dreptul să operezi indiscriminat în raporturile cu lumea "supuşilor"? Aşa m-am gîndit cînd l-am văzut pe Rege înmînînd dlui A. Năstase, la festivitatea organizată de o revistă mondenă, titlul de "omul anului 2003". Nu ştiu ce o fi fost în mintea Regelui cînd a acceptat să joace rolul de vedetuţă la butoniera acestui prim-ministru, hrănindu-i ştiuta obsesie de "a da bine" şi dîndu-i iluzia anvergurii istorice. Şi nici ce o fi fost în sufletul lui cînd a schimbat elogii cu premiantul anului, pe scenă. Dar nici nu mă interesează, pentru că nici lui nu i-a păsat ce va fi în sufletul puţinilor care, încă, mai credeau în el.

Deşi efectele sale ţin de exercitarea puterii, substanţa oricărei abdicări e extra-constituţională. Strict juridic, abdicarea unui rege înseamnă părăsirea tronului, a puterii prin voinţă unilaterală. O abdicare în sens constituţional poate fi oricînd discutată şi disputată. Scurta istorie a monarhiei noastre ne oferă două abdicări, amîndouă cît se poate de controversate. Dar adevărata abdicare a unui Rege înseamnă părăsirea stării de regalitatate, a nobleţei superioare, a aristocraţiei autentice, înseamnă demisia din logica demnităţii pe care trebuie să o încarneze un Suveran - înseamnă, de fapt, părăsirea lui "deasupra". Mihai I a abdicat de la starea de regalitate în decembrie 2003, împins, probabil, de nevoi pămîntene. Mihai I a devenit un personaj monden, cu nimic diferit de Mutu, Jojo sau Pepe. Mihai I s-a integrat în mecanismul pieţei notorietăţii bucureştene şi cel mai puternic om al momentului l-a afişat, vanitos, în vitrina sa. Păşind pe scenă în dans tandru cu dl Năstase, în coregrafia celebrului Micky, Regele a întors spatele destinului său înalt şi a părăsit inima cîtorva români, de Sărbători. Sigur că, la urma urmei, asta nu are nici o importanţă. Într-o ţară rănită aproape fatal de atîtea dezamăgiri, gestul neputinciosului Rege nici nu adaugă, nici nu scade ceva. Şi poate, cine ştie, Regele pe asta s-a şi bazat...

Sever VOINESCU

¨Citesc cu plăcere, îmi - de gabriel.serbescu la: 22/02/2004 14:36:53
(la: A fi roman: virtute, blestem, necesitate?)
¨Citesc cu plăcere, îmi plac ideile şi îl caut pe Dumnezeu. Dar îmi plac şi cîrnaţii de Pleşcoi, bufoneriile crude, brînzeturile răscoapte, cheful, hetaira, romanţa.
Sunt, hélas, lacom, echivoc, uşor de atras spre lejerităţi de tot soiul... Asta e, vreau-nu-vreau, "reţeta" mea existenţială, tensiunea primejdioasă a destinului meu. Frumos mi-ar şedea să iau o poză de teoretician famelic, să strîmb din nas dinaintea iahniei şi să contemplu nudul blond sau brun cu grimase mistice
(...) Amatorii de idolatrie şi căutătorii de monumente exemplare trebuie să fie preveniţi: sînt un om patetic, multicolor (ca să nu spun pestriţ), încercat de o sumedenie de demoni. Dacă am ceva de spus, e tocmai din unghiul complicaţiei mele, al efortului meu zilnic şi al nemulţumirii mele perpetue.
Cine - atribuindu-mi perfecţiuni geometrice - e dezamăgit să-mi vadă ridurile, şi-a creat un interlocutor fals şi nu am de gînd să încurajez o asemenea anomalie.¨
Andrei Pleşu, Plai cu boi (citatul il gasesti in portada Humanitas)

Articolul intreg a fost publicat in exact primul numar al revistei Plai cu boi. Mi se pare evident un fel de marturisire ce-l plaseaza pe Plesu intr-o dimensiune cat se poate de umana. E o postura cat se poate de sincera iar sinceritatea e intodeauna cat se poate de demna.
Ca sa ai un raport si mai bine definit ar trebui sa-ti amintesti, sau sa vezi Ultima tentatie a lui Isus, un film la fel de scandalos pentru spiritele incremenite in anumite tabuuri sau roluri sociale. Fiind un zeu lui Isus nu i se permite, nici macar printr-un simpu exercitiu de imaginatie sa fie un familist. Adica sa fie om, si sa-si respecte conditia umana.
Fiind un ganditor, lui Plesu nu i se mai permite o alta imagine.
Exista o scrisare a sa, cred ca intr-un numar mai vechi al Dilemei, in care inceraca sa-si explice gestul de a scrie, iar nu de a gira o revista ca Plai cu boi. Plesu nu face publicitate ci aporteaza un condei revistei.
Cat despre Plai cu boi nu stiu daca este o revista pornografica. Vulgara da, pentru ca in fond reflecta un fel de a fi romanesc. Dar este si un raspuns culturii sexuale europene si americane. E o revista originala. Sau era, nu mai stiu.
Cat despre Plesu, ceea ce insista si el in mesajele sale, e sa nu i se uite in nici un moment conditia sa umana. Supusa in unele momente erorii.Sau pacatului. Pentru ca doar prostia este constanta, nu si inteligenta.
Cu manipularea in presa nu am inteles mesajul prea bine.





#10296 (raspuns la: #10280) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Din pacate, poate spre dezama - de Rascolnikov la: 01/04/2004 09:28:49
(la: viata cu litera mica)
Din pacate, poate spre dezamagirea dvs. nu pot citi fara cel putin un ochi critic, si asta datorita formarii profesionale. Dar asta poate fi de bun augur, nu sunt critic "cu acte in regula", dar am o structura critica, sper sa va ajute, nu sa va inhibe si promit sa citesc mai multe texte care va apartin, nu pot face asta chiar astazi din lipsa de timp. Pana la urma era doar o simpla opinie, si atat, nimic mai mult. Mult succes in continuare.
#13135 (raspuns la: #12989) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Florin si atat, - de DESTIN la: 23/07/2004 03:59:23
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Florin iti ofer aceste informatii:
O cartea scrisa de Tutea Petre poarta denumirea 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Tutea.
Editura Humanitas
An de aparitie 2000
Colectia TOP H

Descriere:

"Cum singur spune, Ţuţea s-a revărsat în alţii. Cînd apele spiritului său s-au retras, ele au lăsat în urmă, cristaline, şlefuite de patimă, suferinţă şi inteligenţă, cîteva sute de „vorbe memorabile". Funcţia acestor pagini este simplă: înţelese în dozajul lor corect, uneori cu doza necesară de umor, alteori rămînînd de-a dreptul contestabile, ele pot să apere de amăgitori, de proşti şi uneori de excesul care stă la pîndă în fiecare dintre noi. Dar mai presus de orice ele sugerează un lucru nespus de simplu şi de greu de obţinut: că a fi liber înseamnă a gîndi totul cu mintea, ta. Pentru că în acest caz chiar şi eroarea, aparţinîndu-ţi, este mai lesne suportabilă. Cu atît mai mult în acest secol, în care lucrul cel mai teribil care ni s-a putut întîmpla a fost acela de a fi greşit (sau de a fi devenit victime), participînd la erorile altora."
GABRIEL LIICEANU

O alta carte a lui Tutea Petre,"Intre Dumnezeu si neamul meu"

Fundaţia Anastasia-Editura Arta Grafică, Bucureşti, 1992, p. 80.);
Multe din paginile volumului "Între Dumnezeu si neamul meu", dar si din alte scrieri sau interviuri ale sale, mãrturisesc, dincolo de profunda angajare crestinã, actualitatea gândirii politico-economice a lui Petre Tutea, anticomunistul care a avertizat din capul locului cã social-democratia nu este altceva decât “laptele bãtut al comunismului” si cã “pe pasii domnului ãstuia foarte mare care se cheamã întreprinzãtor, si despre care Sombart spunea cã e Erfinder (inventator), Entdecker (descoperitor), Organisator si Eroberer (cuceritor)”, se sprijinã si înainteazã “toatã civilizatia modernã”.

Cãrti despre Tutea:

"Convorbiri euharistice" de Dorin Popa. Institutul european pentru cooperare cultural- stiintificã, Iasi, Colectia Texte de frontierã, 1992;

"Jurnal cu Petre Tutea" de Radu Preda. Editura "Humanitas", Bucuresti, Imprimeria Coresi, 1992.

"Cugetãri memorabile" (I). Bucuresti, 1999.

Mai multe nici eu nu imi amintesc,sper sa iti fi venit in "ajutor".
La comentariu tau am sa revin,ai dreptate(vezi garda de fier...)stai linistit ca nu trollezi ...nici gand.Grozav interviul de care amintesti,mi-l doresc si eu daca este pe DVD.
Cu sinceritate,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#18242 (raspuns la: #18240) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dragostea ne face frumoşi pe toţi - de Anca Tudor la: 27/10/2004 14:36:06
(la: Prietenia si prietenii)
Dragă Anisia,
Dragostea ne face frumoşi pe toţi. Niciodată nu m-am simţit mai sigură pe mine decât atunci când mă vedeam reflectată în ochii cuiva care mă iubea, fie că era iubit sau doar prieten, indiferent că era bărbat sau femeie. Nu sunt nici acum şi nu voi fi niciodată o frumuseţe, dar faptul că mă iubesc eu, pe mine, foarte mult, m-a ajutat să mă deschid şi în faţa celorlalţi. Atenţie, însă! Păstrează-ţi intact, în permanenţă, ceea ce eu numesc colţul Păsării Phoenix, acea rezervă de tine care să te ajute să renaşti după orice dezamăgire, indiferent cât de mare. Spun asta fiindcă oamenii sunt, totuşi, destul de răi şi trebuie să te păzeşti. Sunt convinsă că într-o dimineaţă te vei trezi bătăioasă şi decisă să înfrunţi răutatea celor din jur. Atitudinea e importantă, poate mai mult decât crezi. În plus, câteva mici artificii, schimbarea drastică a coafurii (dar la îndemnul unui stilist), alte culori decât porţi în mod obişnuit, modificarea unghiurilor feţei cu farduri de bună calitate pe care să te înveţe cineva să le foloseşti (vezi că există chiar casete video în acest sens), toate astea, deşi par frivolităţi, sunt chestiuni importante care te pot face să te simţi mai bine în pielea ta. Să nu ne amăgim: e important cum ne percep ceilalţi şi, dacă nu spun despre noi că suntem frumoase, să spună cel puţin că suntem îngrijite, elegante, distinse şi sexy prin ţinută, îmbrăcăminte accesorii. Ah, uitam! Neapărat să porţi un zâmbet, unul care să plece dinăuntru! O afirmaţie, atribuită lui Shakespeare, spune: "Cea mai de preţ nestemată a unei femei este zâmbetul ei". Crede-mă, e adevărat!
#26461 (raspuns la: #26180) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Şi în SUA e cam la fel - de Anca Tudor la: 31/10/2004 12:06:20
(la: Cum şi cu cine ne alegem?)
Dragă Mariana,
Şi în SUA e cam la fel. Am o prietenă în California care zice că ar trebui să meargă 350 km până la prima secţie de vot. Cam mult, aşa că, probabil, ca şi tine, va rămâne acasă şi nu va vota. E trist, din păcate, deşi noi, cel puţin la ziarul unde lucrez (pe care poţi să-l citeşti pe Internet la www.viata-libera.galati.ro să mai vezi ştiri naţionale), ne-am străduit să atragem atenţia asupra acestor aspecte. Avem o rubrică, ce se numeşte Prieteni prin Internet şi unde poţi să scrii ce te doar, redactorul-şef, dna Katia Nanu, publică aceste gânduri şi răspunde celor ce ne scriu. Asta îţi spun cu titlu informativ, dacă simţi nevoia ca gândurile tale chiar să ajungă să fie citite de mai multă lume. Personal, sunt extrem de dezamăgită, cunoscându-i pe polticieni aşa cum îi cunosc aproape că nu îmi vine să votez cu nimeni, ceea ce nu se poate, fiindcă eu cred că e necesar să-ţi exprimi părerea dacă vrei să fii luat în seamă.
#27060 (raspuns la: #26774) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sărbătoarea mult aşteptată-Crăciunul - de (anonim) la: 30/12/2004 15:22:42
(la: Poveste de iarnă)
De ce o diferenţă atât de mare între fiu şi fiică?
Să nu ajugem ca şi în povestea "Sarea în bucate".
De fapt cine s-a închis în acel cristal?
Metaforic vorbind un fulg de nea nu se poate compara cu un cristal.
Zeii nu pot fi şi vrăjitori. Aşa că nu poate exista nici o vrajă.
Crăciunul aduce numai bucurii, indiferent de starea sufletească din acea zi sfântă.Iar pentru un părinte copii reprezintă lucrul cel mai sfânt din lume.Fericire nu există decât în basme. Unde oare poate pleca un fiu, cu aşa nume, care inspiră teamă şi dezamăgire? Acolo unde există multă linişte sufletească, speranţă, unde? de găsit nu va vrea nimei să-l găsească.
Depinde de tine - de Anca Tudor la: 13/01/2005 12:04:22
(la: Cum recunoastem un prieten adevarat?)
Dragă Daciana,
Depinde numai de tine cum gestionezi această dezamăgire... Personal, cred că suntem prieteni cu cineva datorită propriei opţiuni. Cea mai bună prietenă a mea, plecată din ţară de mulţi ani, nu m-a putut suporta când m-a cunoscut, fiindcă mă considera superficială, zgomotoasă... Eu am intuit acest lucru şi am vrut să-i demonstrez că nu e bine să judeci oamenii după aparenţe. În plus, am simţit că între noi se va naşte o frumoasă prietenie şi am insistat. Acum, îmi este recunoscătoare pentru asta. În ceea ce priveşte impasul tău, tu singură vei hotărî dacă prietenul tău merită să fie iertat. Eu cred că ţi-a făcut un serviciu, fiindcă trecând singură prin impas, cu succes din ce spui, ai devenit mai puternică. Evident că te simţi dezamăgită şi e normal să fie aşa, dar trebuie să afli de ce prietenul tău nu te-a sprijinit, abia apoi să iei o decizie. O discuţie sinceră cu ele se impune, dacă nu e în stare, atunci nu merită iertat.
Minuni nu există - de Anca Tudor la: 17/01/2005 16:22:37
(la: Cum recunoastem un prieten adevarat?)
În prietenie, nu există minuni. Există încercări succesive de a face cum e bine, există greşeli, există egoisme şi orgolii. Important este să existe sentiment (de dragoste, dacă e o relaţie de iubire, de respect şi tandreţe, în orice fel de relaţie) şi acesta să fie reciproc. Dacă tu, Daciana, nu eşti sigură că el are sentimente pentru tine şi nici el nu-ţi poate demonstra acest lucru, asta nu e prietenie, ci doar un exerciţiu de sprijin, în care tu îl sprijini pe el. O prietenie nu înseamnă neapărat să te ajuţi reciproc, dar înseamnă în mod absolut necesar să-l asculţi pe celălalt. Dacă nu oricând are nevoie, măcar câteodată. Eu am un principiu: dacă un prieten m-a dezamăgit atât de grav încât să nu încapă iertare, renunţ la el. Astfel, devin disponibilă sufleteşte pentru o posibilă nouă prietenie. Dacă dezamăgirea a fost mai mică, iert, apoi îi acord încredere, treptat. Există însă şi lucruri pe care le putem ierta, dar nu le uităm. De obicei, atunci când avem nevoie de cineva şi nu e acolo pentru noi, durerea resimţită în acel moment e greu de uitat.
#33615 (raspuns la: #33519) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
camyb - de Simeon Dascalul la: 28/02/2005 14:27:36
(la: Incepem lista neagra)
Nu voiam să zic că ar trebui să apreciezi subzistenţa, ci măcar că nu ai atâtea ocazii de a te plictisi.
Pentru mine o sarcină de serviciu ca a ta ar fi o variaţie binevenită, aş raporta la toată lumea şi în scurt timp ar şti toată urbea despre fericita pereche.

Din ce scriseseşi se părea că firma furnizează şi obiectul acţiunii, nu numai cadrul ei. Sunt dezamăgit. Păcat, ar fi dat o nouă dimensiune eforturilor de a întreţine bune relaţii cu autorităţile.
#37579 (raspuns la: #37567) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
casandra - de Simeon Dascalul la: 21/04/2005 08:51:52
(la: Papa)
- auzisem că sentinţa lui Giordano Bruno a fost casată pentru viciu de procedură
- din câte am învăţat la şcoală cel puţin jumate de istorie ne-am bătut cu turcii, aşa că nu văd de ce ar trebui să ne şifonăm noi că nu se cer scuze musulmanilor; poate ar trebui să ne cerem şi noi scuze pentru Rovine sau pentru Plevna?
- chestia cu dezamăgirea Americii Latine e interesantă, la televizor nu s-a prea pomenit; dacă vrei să dezvolţi ideea
- idem "Pentru multi sociologi si studiosi ai religiilor alegearea lui Ratzinger ca Papa este un dezastru (daca nu isi schimba atitudinea pe care a demonstrat-o pina acum) pentru America Latina, Africa, Lumea a III a in general."
#44728 (raspuns la: #44525) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
lucius – iarna nu-i ca vara - de Simeon Dascalul la: 27/04/2005 14:02:04
(la: Am adus granita Europei la Prut)
Cum zicea preşedintele în exerciţiu. Şi nici România ca Ucraina. Cine dracu’ ne credem să facem scandal pentru o baliză sau chiar pentru o rachetă? Sunt unii membri ai NATO mai puţini membri decât alţii.
Subscriu la partea cu naţiunea. Tot timpul mi s-a părut idioată ideea că poporul e nevinovat şi non-violent, chiar dacă armata lui e ceva mai naşpa.
Nu că insist să te dezamăgesc, dar domneşte aici o admiraţie sumbră vis-a-vis de capacitatea miltară rusească. Cred că aşa vedeau strămoşii noştri o turmă de zimbri. Să fiu mai exact, când se iveşte subiectul ăsta, discuţia se termină de obicei cu axioma lui Lebedev - „nu putem face nimic, dacă intră ruşii pe noi în 24 de ore suntem ocupaţi”.

> Eu nu cred ca daca ne aratam mai demni dadeau cu bomba ucrainienii sau rusii.

Nici eu, dar toate conducerile noastre, din ’40 încoace au estimat că o coloană vertebrală optimă pentru România e una de moluscă.

Nu-s prea fericit de combinaţia cu americanii. O dată pe criterii strict estetice – nu îndrăznim să cerem ce ni s-a luat decât când ne găsim stăpân puternic. După primul război eram aşa sfârşiţi că or trebuit să trimită franţujii trupe să ne apere graniţa de la răsărit de puterea sovietică. Acum lătrăm, dar numai din spatele americanilor. Mă rog, aşa o fi Realpolitik-a. A doua oară că n-am încredere. Cum e şi firesc nu-s făcute publice detaliile a ce şi cât primim după alianţă. Dar n-avut experienţe prea simpatice cu aliaţii nici în primul război. Dacă americanii ajung la concluzia că Ucraina-i prea portocalie ca s-o supere?

Dacă Republica Moldova mai are o şansă, cum rămâne cu restul? Judeţele din sud şi din nord, Transnistria? Nu-i văd pe americani aranjându-se de-o plimbare în zonă ca s-o convingă pe Ucraina să le lase din mână.

Berea – bine, o dau.
Cum stau lucrurile acuma, până istoria va ajunge pe făgaşul corect o să-mi permit o groază de beri. Nu văd prea mult entuziasm de nici o parte. Românii de dincoace sunt jigniţi că după proclamarea independenţei nu a urmat unirea cu ţara ca în 1918. Românii de dincolo ne reproşează indiferenţa conducerilor post-decembriste şi înţelegerile cu Rusia. Oricum, chiar cei ce gândesc aşa sunt puţini. În amândouă părţile populaţia are minte subzistenţa şi atât.
Pentru Belle - de stancosty1 la: 24/05/2005 10:58:35
(la: Lectie de patriotism...)
Eu cred că tocmai "pastrarea unei culturi si-a anumitor traditii" înseamnă patriotism (mă rog, nu numai asta).
Pe Valeriu nu-l întelegi poate pentru ca nu ai citit cu atentie.
Cred că el se referea nu la toti cei care nu-si mai găsesc unele cuvinte în româneste (ceea ce, după un timp, este firesc), ci la cei, despre care spunea si whistler, cei care se fac că nu găsesc acele cuvinte.
Îmi aduc aminte de un caz celebru, fotbalistul Răducioiu, care, după un an de jucat undeva în Italia, când s-a întors, aproape că nu mai stia româneste ... Nu-i bai, că nu prea stia el, nici până să plece.
În schimb, tocmai am văzut la TV câteva cazuri de evrei sau nemti plecati de pe la noi acum câteva zeci de ani si care vorbeau româneste de parcă n-ar fi plecat niciodată.
Oricum, ce a povestit whistler este un lucru frumos, ce m-a emotionat, gândindu-mă că sunt oameni care simt si vorbesc româneste, dar nu au văzut niciodată România.
Cred că pentru acestia e mai bine că nu cunosc România reală, măcar nu sunt dezamăgiti.
#50869 (raspuns la: #50792) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Alex, - de Gabi M la: 07/06/2005 13:02:20
(la: Despre sex)
1. actul sexual nu este "un lucru banal si prea comun", decit daca il faci din plictiseala sau din obligatie. Pentru cine il face din dragoste, are alte caracteristici.
2. acest site nu se "vrea de intelectuali". Eu cred ca sintem oameni de bun simt, care stiu sa discute in mod civilizat, despre diverse teme, una mai interesanta decit alta. Daca tema unui subiect nu-ti convine, fiind prea puerila, banala sau mai stiu eu cum, nu citesti, nu comentezi, dai click mai jos, mai sus.
3. Nimeni nu te impiedica sa deschizi o conferinta despre digestie, da-i bice!
4. La virsta de 20 de ani, personal aveam cele mai multe prejudecati despre "acest subiect", cu toate ca nu era cu intentie, era doar din necunoastere. Deh, timpul trece...
5. Ar fi chiar pacat sa pleci dezamágit din cafenea, din lipsa subiectelor serioase si inteligente, mai da-i o sansa!
#53746 (raspuns la: #53492) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Salonul National de Fotografie Slatina - de Ionut Dipse la: 02/10/2005 23:04:13
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Salonul Naţional de Fotografie - Slatina 2005
A XI-a ediţie.
Vernisajul expoziţiei – 1 octombrie 2005, ora 11, Casa de Cultura a Sindicatelor (CSS), Slatina

Câştigători:

Sectiunea "Contralumina"

Medalia de aur AAFR: Constantinescu Florin AAFR (Craiova)
Medalia de argint AAFR: Gorbe Gyorgy (Miercurea Ciuc)
Medalia de bronz AAFR: Moldovan Mihai E.FIAP (Brasov)
Mentiune: Chende Octavian (Brasov)
Mentiune: Gego Zoltan (Brasov)


Sectiunea "Tema libera"

Medalia de aur AAFR: Toth Stefan A.FIAP (Oradea)
Medalia de argint AAFR: Gego Zoltan (Brasov)
Medalia de bronz AAFR: Panait Ioan (Brasov)
Mentiune: Constantinescu Florin AAFR (Craiova)
Mentiune: Simionescu Viorel E.FIAP (Bucuresti)




Rezumat:

Ora 10.50 – ajungem la locaţia cu pricina, entuziasmaţi de faptul ca Fotoclub de Bucuresti are peste 20 de fotografii acceptate.

Ne întâmpină domnul Vladimir Economu si încă un domn scund, cu costum negru, nasul roşu, ţigara în coltul gurii. Sunt zâmbitori. Arunc o privire in jur si îmi dau seama de ce: suntem primii ajunşi. Nu numai de la Bucureşti, ci din toţi participanţii la acest salon naţional. In lunga sala de la CCS, erau afişate mai întâi lucrările câştigătoare, ce tronau pe pereţi în rame de lemn negeluit, aşezate parcă împotriva conceptului de simeza. Spre capătul sălii erau exilate 13 panouri norocoase cu pozele acceptate în expoziţie, dar nepremiate. Spun norocoase deoarece fotografiile cu pricina, în ciuda faptului ca au fost răstignite cu cate 3 cuie fiecare, una lângă alta, pe lung sau pe lat, ca sa încapă, au reuşit sa eclipseze majoritatea imaginilor desemnate câştigătoare. Din păcate, supliciul menţionat a fost dublat de o iluminare mai mult decât jalnică, provenită de la un candelabru născut in preistoria comunistă a tărişoarei noastre, cu discuri galbene si neregulate de plastic în chip de ornament. Mi-am spus ca astea sunt condiţiile, sunt vremuri grele si nu “e” bani.
In timpul schimbului de păreri cu un colegii fotoclubişti, dl. Economu ne-a înmânat cate un “Catalog” care, pe lângă faptul că a epuizat cartuşul color al organizatorilor, citez: „a costat 200.000 bucata”. Spre dezamăgirea noastră, Catalogul are 10 pagini + coperta şi nu cuprinde decât fotografiile câştigătoare şi nu şi cele acceptate in expoziţie.
Mai mult, domnul în negru, un fel de Man in Black de Salon, a venit si ne-a şoptit cu un aer complice că organizatorii nu ne vor da pe loc şi CD-urile cu imaginile acceptate pentru ca n-au reuşit sa le facă în România şi că atunci le-au comandat în America ... (!?)
Mon Dieu !

Cât despre festivitatea de premiere ... Care festivitate ? Aia unde se acorda medaliile de aur, argint şi de bronz (şi care poarta sigla AAF). N-a existat aşa ceva. Unul dintre premianţi, cel de la Craiova, a venit, a semnat, şi-a luat medalia şi a plecat. Ne-am dat seama ca e momentul să dispărem şi noi, ţinând cont ca nu împuşcasem nici un premiu.

Concluzia
Ne tragem salon naţional, dăm medalii de aur, ne dăm în stambă că e a 11-a ediţie, da’ mai departe de un apus şi un dediţel păros nu vedem.. .
Cum aşa ?

Păi, d-l Economu ne-a mărturisit că florile şi apusurile sunt febleţea dânsului şi că oricum Fotoclub de Bucureşti este la început de drum şi că are mare potenţial, dar că nu se putea să câştige vreun premiu, aşa, de la prima participare…
eu le împart în trei categorii - de Simeon Dascalul la: 04/10/2005 16:12:20
(la: carti care v-au refuzat)
În prima intră cărţile nedigerabile de care vorbea Zaraza. Vorba vine, nedigerabile, dacă ar trebui să dau examen din ele, sau le-aş fi avut pentru teză, atunci ar fi fost vrând, nevrând citite. Dar cred că nu aş fi rămas cu mare lucru de pe urma lor.
M-am simţit foarte bine citind textul conferinţei şi comentariul #76044 al lui Yuki. şi aflând că nu-s aşa unicat cu lipsa mea de receptivitate vizavi de unele lucrări consacrate.
M-am împiedicat şi eu de „Lupul de stepă” şi de „Ulysses”, cedând, în medie după vreo zece pagini. „Moarte la Veneţia” am reuşit s-o termin, fără să-mi facă nici o impresie. Dezamăgirea mea era cu atât mai mare cu cât citisem în aceeaşi perioadă şi-mi plăcuseră mult „Bietul Ioanide” şi „Scrinul negru”.
Mai ar fi mulţi care să intre în grupul ăsta, al autorilor consacraţi pe care nu-i pot aprecia: Faulkner, Garcia Marquez, Vargas Llosa, Robert Musil, Iris Murdoch sau Chuck Palahniuck, Gunter Grass, Haruki Murakami, Salman Rushdie.
Şi zău că dai în frustrare când vezi că nu eşti în stare „să guşti” lucruri universal apreciate.

A doua categorie se constituie din cărţi pe care chiar aş vrea să le citesc, dar n-aş reuşi în condiţiile actuale, nici sub ameninţarea şcolii. De la cineva care evident mă supraaprecia am primit cadou un volum de Plotin. N-am fost în stare să-l descifrez. Am încercat cu filozofii anteriori tot cu acelaşi succes. Dar îmi place să cred că dacă aş avea destul timp genul ăsta s-ar putea constitui într-o lectură digerabilă.

În a treia categorie stau cărţile cu care am făcut cunoştinţă de dragul apartenenţei la literatura universală pe care nu regret că le-am citit, dar nu ştiu dacă azi aş putea să le recitesc. Invers tendinţei de maturizare de care zicea Cassandra am impresia că pe măsură ce trec anii nu mai pot digera decât scrieri lejere.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...