comentarii

dezamagire de prieteni


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Daca... - de gigi2005 la: 07/04/2005 00:05:04
(la: cum percepeti viata?)
viata ar fi urata am sta la coada in fata portilor raiului (sau iadului?). Dar viata, dulce sau amara, merita traita si numai pentru a spune la sfrsit "nu regret nimic din ce am facut ci numai din ce n-am facut!" In anumite perioade, atunci cand simtim ca suntem daramati de greutati, dezamagiti de prieteni sau coplesiti de dusmani, nu spunem niciodata Doamne ia-ma! ci Doamne ajuta-mi sa trec si de asta.
Viata cuprinde bucurie si tristete, iubire si ura, lumina si intuneric, bine si rau, cate putin din fiecare astfel incat sa formeze un amestec relativ omogen. Nu este nici o filosofie. Te nasti din durere si mori cu durere iar intre cele doua evenimente este viata.
da... - de muselk la: 09/07/2005 23:27:35
(la: Confesiunea unui om obisnuit)
...desi acest subiect pe care l-ai abordat cu atata intelepciune si dorinta de a relua ceea ce odata ti-a fost luat,ma intereseaza cel mai mult,ptr ca poate e si la varsta la care sa ma intereseze,ma adresez tie:un scriitor,din cate am vazut in alte subiecte de ale tale,care nu numai ca stapaneste cu certitudine puterea cuvantului dar cred ca darul tau de a te exprima si mai ales alegand un subiect atat de pretios ptr mine ,un tanar de 17 ani,imi aduce o bucurie.O bucurie sa citesc randurile tale pline de adevar si de realitate,incat frazele mele devin lungi si intortocheate incat s-ar putea spune ca exista oameni care scriu ptr ca scrisul e un bun vindecator al unor rani ale sufletului care se pot "curata" numai atunci cand ai siguranta faptului ca cineva in lumea asta imensa a trait ceea ce si tu la randul tau traiesti intens.Am inteles ca ai devenit si mai realist,am simtit un realism in ceea ce era scris ,incat ma intreb daca nu cumva poate esti si putin dezamagit de prietenie cum sunt si altii,adica eu?Desi as vrea ca si comentariul meu sa aiba legatura cu ceea ce ai scris tu as vrea s fie scurt si sa inchei acum punandu-ti o intrebare foarte simpla : crezi intr-o lumina care te urmareste atunci cand Dumnezeul Prieteniei se afla in sufletul tau si e o a doua voce a ta?
pt muselk - de Radu Herjeu la: 14/07/2005 15:03:46
(la: Confesiunea unui om obisnuit)
Nu sunt dezamagit de prietenie... Sunt dezamagit de mine, cel care-si facuse din ea cel mai important lucru din viata... N-am reusit sa ma ridic la nivelul cerut de un astfel de rol... Nu mi-a fost luata... Eu mi-am luat-o...
Da, cred ca oamenii care au in ei Dumnezeul Prieteniei, au o lumina speciala... care ii invaluie si pe ei si pe cei din jurul lor...
N-am devenit mai realist... Poate in ceea ce ma priveste... Nu in privinta Prieteniei... Eu cred in continuare in ea... Doar ca nu mai cred ca merit sa-i fiu purtator de cuvant...
Dar tu, la 17 ani... trebuie sa crezi in ea si sa-ncerci sa o meriti...
Daca crezi ca te pot ajuta cu ceva in domeniul asta... poate mai gasesc cuvinte...
#59543 (raspuns la: #58852) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sa insir si eu, totusi, niste - de oanalaur la: 02/11/2005 07:59:28
(la: ce calitati aveti?)
sa insir si eu, totusi, niste calitati, in ciuda modestiei care ma caracterizeaza :-). deci: sunt punctuala, incerc sa ma tin de promisiuni (daca nu sunt sigura ca pot, nu promit) si, cea mai mare calitate, am stiut intotdeauna sa-mi aleg prietenii. toti prietenii mei sunt oameni unu' si unu', alesi pe spranceana, pana acum nu am fost niciodata dezamagita de prieteni. o fi si noroc, nu zic ba, dar si eu stiu sa-i aleg!!
:-))
zaraza - de oanalaur la: 04/12/2005 19:38:45
(la: "cred prea mult in oameni")
sunt perfect de acord cu tine. si mie mi se pare ca traiesc intr-o lume de batuti de soarta. cred ca nimeni nu vrea sa-si asume responsabilitatea cand relatia esueaza. fie ea relatie de dragoste sau prietenie.
nici mie nu mi s-a intamplat sa fiu dezamagita de prieteni. iau problema prieteniei foarte in serios si triez cu mare atentie oamenii care sa-mi fie alaturi. si atunci sansele de a fi dezamagit sunt mult mai mici.
probabil ca oamenii sunt din ce in ce mai superficiali. tot aud ca prietenul trebuie sa te ajute la greu. daca asta e primul criteriu (si poate singurul) in alegerea unui prieten, atunci asteapta-te sa fii dezamagit.
Timiditatea - de oberon la: 19/12/2005 19:40:53
(la: atinge-ma, dar de la distanta !)
Cred ca timiditatea poate fi unul din motivele care taie elanul celui care-si cauta prieteni "fizic" vorbind. Pe net este mult mai simplu, nu? Schimbi idei, impresii, legi conversatii care-ti fac placere, sau le consideri interesante, si incet-incet ajungi sa simti compatibilitate cu un anumit utilizator, sau mai multi. Te simti mai in largul tau si deja primul pas e facut. Ramane doar sa consolidezi o relatie prieteneasca, in spiritul de respect si sinceritate. Problema este ca in cazul in care urmeaza un contact "fizic", poti fi dezamagit. Iar prietenia in care ai crezut pana atunci, se poate destrama. Realitatea nu corespunde de obicei imaginii deja formate, si intervine frustrarea. De aceea prietenii virtuali cred ca ar fi bine sa ramana virtuali pana cand va exista SIGURANTA ca nu vei fi dezamagit in cazul unui contact "fizic". Iar aceasta siguranta se capata in timp.
Mai dificila este cand relatia prieteneasca dintre doua persoane de sex opus de la inceput, ajunge treptat se transforma in...altceva. Drama va fi cand una dintre ele, deja angajata intr-o relatie stabila pe care nu doreste sa o schimbe, va respinge orice alt fel de relatie, alta decat cea prieteneasca.
Trebuie reflectat asupra eventualelor consecinte.
#95923 (raspuns la: #95871) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Parere - de blueside la: 02/10/2006 19:51:16
(la: Prieteni)
Alexandros, a fost sincer! Priveste cu suspiciune, si cauta orice "nod in papura" pentru ca nu mai vrea prieteni, care s-ar putea sa-l dezamageasca...
Daca, noi cei care ne dorim prieteni adevarati, avem unele standarde, pretentii, la care sa se ridice potentialii prieteni, gresim. Poate vrem de la ei, ceea ce noi insine, nu am fi in stare sa dam.
Daca privim suspiciosi o relatie, aceea nu va deveni prietenie. Atata timp cat cautam dedesubturi, interese ascunse, si nu acordam incredere si intelegere, nu putem avea prieteni. Cri Cri, spunea mai jos, "si prietenii sunt oameni" foarte adevarat! Dar uitam asta cateodata.
Ce ziceti de aceasta "deviza" : Vreau sa am libertatea de a darui, si nu puterea de a aduna!
Ce asteptam, fiecare dintre noi, intr-o prietenie?
Cred in prietenie! Si am, nu multi, Prieteni Adevarati!
Intr-o oarecare masura, depinde si de noi daca avem sau nu, prieteni.
intreba de cate ori am fost dezamagiti de cei din jur, eu intreb de cate ori am dezamagit NOI, prietenii din jurul nostru?
Am fost saritori, la "greul" celui de langa noi?
Pentru a pastra prietenii, cred ca trebuie sa ne pastram increderea in ei...

faith, hope, love,
but the greatest of these is love.
n-am un raspuns, insa - de juli la: 29/08/2008 18:04:00 Modificat la: 29/08/2008 18:16:40
(la: SINGURATATEA, ILUZIE SAU ADEVAR?)
daca vrei sa nu fii dezamagit de prieteni, nu astepta de la ei mai mult decat pot oferi... Am prieteni putini,(pot sa-i numar pe degetele de la o mana si-mi mai raman...) am insa cunoscuti, colegi, vecini... Uneori, in timp am fost tentata sa spun ca am fost "tradata" de unul ori altul in momente de rascruce. Ei bine, nu au facut-o cu intentie, asteptarile mele au fost prea mari ori au venit intr-un moment nepotrivit...si, si reciproca e valabila.

rolia
#337315 (raspuns la: #337180) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
latu - de adina.petre la: 04/02/2009 07:21:49
(la: ''Prietenia'' pe internet )
Daca un Mister Cafenea se da pe internet ca fiind spiritual, misterios, inteligent, rafinat, si in viata reala este un frustrat care nu accepta alte idei decat ale lui si se uita de sus la tine doar pentru ca el se crede a fi marele Mister (a se citi dupa plac)...
Atunci este o dezamagire, si prietenia nu poate fi sustinuta in viata reala.

Oamenii, oricat de inteligenti sau frumosi fizic ar fi, ar trebui sa nu uite niciodata ca sunt la baza oameni, si ca aerul de semizeu arogant nu li se iarta, doar pentru ca sunt iteligenti si/sau frumosi.
#401765 (raspuns la: #401760) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nu e bine - de chefless la: 01/04/2009 03:41:03
(la: Ce cosmaruri aveti?)
mi-am facut cont special sa-ti spun, desi comentariu tau e vechi de aproape 3 ani:-) e intr-adevar o metoda sigura de a te trezi dar chestia riscanta e ca daca atingi pamantul si mori, exista riscul sa mori pe bune. Daca mori in vis, mori si in viata reala pentru ca, creierul nu consientizeaza ca e vis si-si da 'shut down'. Eu o singura data am visat ca am murit, dar practic a fost o 'viziune' propie a subconstientului asupra mortii, in sensul ca: Cand eram mic eu aveam impresia ca nu pot sa mor, pur si simplu simteam asta, ma gandeam.. pot sa ma arunc de pe bloc, n-am cum sa mor, ma ridic si merg.. sunt sigur!:-)(asta cred ca din cauza ca eram prea plin de viata:D) Cu alte cuvinte CRED(ca nu mai tin minte exact ce mentalitate aveam cand eram mic) ca nu aveam nici un fel de teama de moarte deci nu credeam in ea. Toate astea pana intr-o noapte cand am visat ca eram cu niste prieteni si-am cazut intr-o prapastie.. si stateam de-acolo si-i priveam si nu puteam sa tip la prietenii sau sa ma misc ceea ce sunt sigur ca vi s-a intamplat tuturor in vis.. si ii priveam dezamagit pe prietenii mei cum pleaca de parca eu nici n-as fi existat acolo jos.. A 2-a zi dimineata, sentimentul puternic pe care-l aveam cum ca eu n-as putea muri.. a disparut subit si-am devenit si eu 'un simplu muritor' din pacate:D Se spune ca tre' sa-ti infrangi temerile, se pare ca l-a mine a fost exact invers, teama mea de moarte neexistand m-a invins in visul ala care n-o sa-l uit niciodata, il tin minte si acum detaliat, dupa aproximativ.. 13-14 ani. Mereu ma gandesc ca sunt mai multi care patesc asta, dar n-am gasit pe nimeni pana acum sa se regaseasca:-) ciao
#423401 (raspuns la: #148474) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
prietenia - de (anonim) la: 21/11/2003 07:17:18
(la: Prietenia in zilele noastre)
UN MARE KK,ORNAMENTAT CU VORBE MARI ! Asta e prietenia oameni buni !
Puteti sa ma injurati, aruncati in mine cu tot ce vreti,pot sa duc, descarcati-va, nu puteti sa ma convingeti ca nu am dreptate,puneti in fata celui care il considerati prieten, o situatie delicata in care ii cereti ... VAX ! PROBABIL VOI AVETI PRIETENI ADEVARATI eu nu ! va doresc sa nu fiti dezamagiti niciodata.
Vara la motoare cu prietenii - de (anonim) la: 01/02/2004 11:11:34
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
Am plecat de ceva ani din Romania. Merg cam o data pe an in Romania, de-abia astept dar de fiecare data sunt dezamagit. Romania nu e in nici un caz acasa pentru mine. Dar desi mi-am facut buni amici aici, o seara de vara la motoare cu prietenii e inegalabila.
Despre prieteni - de cosmina la: 11/01/2005 12:40:26
(la: Cum recunoastem un prieten adevarat?)
Mi-a atras atentia imediat povestea ta pentru ca m-am recunoscut in randurile tale. Nu stiu daca sunt in masura sa dau sfaturi, dar poate te va ajuta in vreun fel daca o sa povestesc putin din propria mea experienta...care, din pacate, nu este dintre cele mai placute, in sensul ca m-am lovit de mai multe ori de problema asta.
In general, in relatiile de prietenie am crezut ca trebuie sa dai totul pt a fi ceea ce se numeste un bun prieten. Am facut asta si la un moment dat mi s-a spus ca cer de la oameni mai mult decat pot ei sa dea.
Mi s-a intamplat sa fiu langa cineva cativa ani de zile, ani in care a trecut prin momente mai mult decat dificile, i-am fost mereu alaturi pana intr-o zi cand i-am spus respectivului prieten ca am obosit, ca am si eu limite ca orice om...pana la urma a trecut de anii aceia extrem de dificili, iar intr-un final a ajuns la concluzia ca, de fapt, n-am fost o buna prietena si toata prietenia si acel sprijin moral pe care i le-am dat s-au stres cu buretele, ca si cum nu ar fi existat... si cand eu am avut nevoie de sprijin a disparut...
Probabil oamenii au viziuni diferite despre notiunea de prietenie...un prieten adevarat e cel care este langa tine atunci cand ai nevoie de el, vorbe frumoase sunt multe...dar in final faptele sunt cele mai graitoare si cele mai relevante... De curand chiar am avut niste discutii pe tema asta cu cineva care sustinea ca poti fi prieten "de la distanta", cineva care nu mi-a fost aproape desi i-ar fi fost simplu sa faca un gest care ar fi insemnat mult...dezamagirea a fost de fiecare data profunda si de fiecare data m-a afectat..iar increderea s-a pierdut...
Inca ma-ntreb daca exista Prieteni... Iar discutiile ar putea continua la nesfarsit...Se spune ca fiecare are dreptul la o a doua sansa...depinde daca o poti acorda sau nu...
Iar discutiile ar putea continua la nesfarsit..
prietenie - de Grettel la: 11/01/2005 13:14:57
(la: Cum recunoastem un prieten adevarat?)
Hmmm... si eu m-am gandit de multe ori la acest lucru. Cum as putea discerne intre ipocriti si oamenii sinceri? intre oportunisti si prieteni, intre amici sau tovarasi de diverse activitati si cei care indiferent de ce s-ar intampla imi vor fi alaturi...
O prietena imi spunea ca prieteneia adevarata se demonstreaza in durabilitatea sentimentelor de respect si incredere in timp. O cunosc de 12 ani si daca in primii 5 vorbeam de 3 ori pe zi, acum ne vedem o data la 6 luni si ne sunam doar de sarbatori. Dar, de fiecare data, ma prezinta ca cea mai buna prietena a ei, desi am tecut prin perioade foarte dificile. Eram foarte tinere atunci, si intre timp ne-am schimbat amandoua. Atunci puteam sa jur ca orice s-ar intampla ma va ajuta si o voi ajuta. Acum sunt sigura doar pe mine. Viata noastra s-a schimba, preocuparile noastre acum sunt diferite, lafel si atitudinea si telurile. Este cea mai buna prietena a mea? Sau este amintirea celei mai une prietene si recunostinta pe care i-o port pentru prietenia activa? Dar si acum cand ne sunam de sarbatori simt ca se bucura sincer sa ma auda, sa i se confirme ca ma gandesc la ea... cred ca daca eu simt ca-i sunt buna prietena este suficient ca sa o consider ca atare mai departe.
Cu alta, pe care o stiu doar de 6 ani, am avut o relatie mult mai stransa, in care au am dat enorm si ea lafel. De cand s-a logodit iar cariera a adus-o la acelasi nivel economic ca mine am iesit din campul intereslor ei, nu asa cum e normal cand esti casatorita, pur si simplu nu ma mai sprijina, nu ma mai cauta, nu mai are nevoie de mine... ceea ce inseamna ca relatia noastra a fost cam asa: eu aveam nevoie de o prietena, ea de sustinere. Nu consider ca este prietena mea, chiar daca mi-a fost si prietena, copil si sora nu cu mult timp in urma. Acum este o veche cunostinta.
Un bun prieten al meu (si pe el il am de 10 ani) mi-a explicat ca dezamagirea vine in urma unei amagiri: adica singur te-ai amagit ca cineva este intr-un anumit fel, iar cand se intampla ceva care te face sa vezi adevarul, te simti dezamagit. E greseala noastra, e visul nostru si proiectia noastra, de ce sa dam vina pe ei? In concluzie, lucrurile trebuie asezate la locul lor: e doar un amic, nu un prieten. Ideea este ca acest "cel mai bun prieten al meu" m-a ajutat enorm, dar mi-a si gresit enorm. A facut niste lucruri impardonabile. Dar mi-a oferit altele pe care nimeni altcineava nu mi le-a oferit vreodata. Se cheama asta compromis? Ne mai putem numi prieteni? Eu cred ca in masura in care mi-e dor sa il aud si sa ne povestim, ma intereseaza parerea lui iar el simte lafel, atat timp cat intalnirile noastre rare se sfarsesc asa de greu si cu ideea ca : ar tebui sa ne vedem mai des, sa-ti povestesc si aia, si aia, dar de cealalta ai auzit?... ei bine, cred ca mi-e prieten cu adevarat, caci ma bucur si ma onoreaza sa ma sune si sa-mi ceara parerea si totdeauna imi raspunde cand eu am nevoie de el.
Si mai am o prietena inca din clasa a 9-a (adica 16 ani), ea e mai nesigura ca mine, mereu ma "bazaie" cu o gramada de probleme. Are optiuni si viziuni diferite asupra lumii decat mine. Nu o simt nici la acelasi nivel intelectual, dar e foarte sentimentala si asta imi place la ea. Stiu ca orice nevoie am imi va fi alaturi, si eu, chiar daca ma irita cu "dilemele" ei copilaresti, incerc sa o ajut sa se simta mai bine. Tin foarte mult la ea chiar daca nu as avea incredere sa o recomand unui eventual angajator. Mi-e draga. Nu stiu daca asta se cheama prietenie, dar daca ii spun ca am nevoie sa vina sa-mi hraneasca pisica, in Dristor, o va face, asta stiu precis. iar daca nu-si va putea plati chiria, n-am sa o las sa plece din Bucuresti, am sa o gazduiesc la mine pana isi rezolva problema. Ma oboseste uneori cu stilul ei si secretomania sa, dar o consider prietena de nadejde.
Si mai sunt cei pe care i-ai imbracat, hranit, adaposti, si apoi te-au uitat, sunt cei care te-au ajutat pe tine apoi s-au indepartat (insa mereu te rogi pentru ei), cei pe care-i iubesti chiar daca sunt atatd e diferti de tine, pentru ca simti ca te completeaza... si cei de la care inveti si te schimba, si cei care invata de la tine si de aceea te frecventeaza.
Prietenia e ca o rudenie aleasa? Sau culmea relatiilor umane? ti-e prieten cel care te sprijina neconditionat sau cel pe care tu il sprijini neconditionat?
Cum ajungi sa ai un prieten adevarat... - de ondine la: 11/01/2005 16:13:22
(la: Cum recunoastem un prieten adevarat?)
Cred ca pana nu inveti sa-i ierti si accepti si neajunsurile (ca doar le ai si tu pe ale tale), e mai greu sa vorbesti de prietenie adevarata...Cred ca a avea prieteni adevarati este pe undeva, ca si in dragoste, si o chestiune de autosugestie. Cu alte cuvinte, proba de foc nu este una de genul "prietenul la nevoie se cunoaste" (cine dintre noi se poate lauda ca trece astfel de probe, fara nici o limita?), ci mai degraba, felul cum reactionezi tu dupa prima dezamagire. Si atunci decizi. Vrei sa continui prietenia, atunci treci peste ce te-a dezamagit. Nu vrei, ramai singur (a). Cu precizarea ca de la varianta 2 se trece la varianta 1 in timp destul de scurt si in majoritatea cazurilor.
Cu oamenii, trebuie sa fim realisti. Fiecare are defectele lui. Care insa pot fi compensate de calitati. Si nu spun ca e exclusiv o chestiune de vointa. E si o chestiune de sansa. Nu multi se pot lauda cu prieteni adevarati, poate nici macar cu oameni cu care sa poata vorbi pe aceeasi frecventa. Dar, repet, pana nu treci de prima dezamagire cu ei, nu poti sti daca prietenia voastra nu e o simpla intamplare...
Pentru "dezamagirea" copilului - de (anonim) la: 21/01/2005 22:32:59
(la: Cum recunoastem un prieten adevarat?)
hm... oamenii sunt asa de neintelesi... si eu am experimentat ceva asemanator, o prietenie extraordinara de vreo cateva luni, total neconventionala si neobisnuita. la un moment dat, am facut o calatorie in anglia iar la intoarcere eram singura, n-am mai primit nici un telefon, n-am mai auzit nimic... totul dupa o legatura putin obisnuita. am ramas asa in stupoare o buna bucata de vreme. nu stiu, gandeste-te intotdeauna la mai mult decat dezamagirea ta, uita-te in jur, observa lumea, mediul in care traiesti, vezi ca exista mult mai mult decat dezamagirea care doare asa tare... viata, asta e solutia intotdeauna. viata, infinita. si ai incredere in cine esti. intotdeauna. dezamagiri au sa mai fie. nu le lasa, insa, sa te doboare. hai, fruntea sus! curaj!
#34123 (raspuns la: #33320) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
prietenia cu ...obiectul - de cico la: 27/07/2005 03:03:48
(la: Povestiri fara sens - Wilson)
E altceva care m-a frapat in prietenia cu Wilson : ca pe obiectul acela neinsufletit (care in mare parte l-a tinut in viata) s-a putut supara, l-a aruncat in prapastie, l-a certat... Dar Wilson i-a fost si i-a ramas dintotdeauna "fidel". Pe cind pina si sotia sa iubitoare l-a "tradat" cumva, chiar daca sub presiunea celorlalti si nemaiputind sa-l astepte.

Din pacate, si-n viata de zi cu zi, din cauza lipsei de fiabilitate a oamenilor-prieteni, multi isi intorc fatza spre cite un obiect neinsufletit, pe care (bizar, nu?) pot sa se ...bazeze. Atasamentul fata de un automobil, de calculator, de cite-o carte sau arie muzicala, de televizor chiar, nu tine intotdeauna de dependenta sau posesivitate. Obiectele iti devin prietene si (spre deosebire de unii semeni) nu te vor dezamagi niciodata.
Prietenia - de sanda marcela la: 25/11/2005 16:15:11
(la: PRIETENIA-CEL MAI DE PRET LUCRU AL OMULUI)
Din pacate in societatea actuala prietenia e un lucru rar.Deci prietenia =dezamagire,nu poti avea incredere in nimeni si nimic,toti incearca sa faca numai rau daca pot.A face bine e catalogat ca fiind un om prost.Ai bani ai prieteni, nu ai bani esti un paria al societatii.Poate gresesc.Dar am simtit-o pe propria piele.
eu personal n-am fost dezamag - de latu la: 04/12/2005 23:08:32
(la: "cred prea mult in oameni")
eu personal n-am fost dezamagita niciodata de oameni. de nimeni.
Cred ca "dezamagirea de oameni" ar trebui foarte des inteleasa ca "asteptari proprii deziluzionate".
Toti cei care-si calculeaza gesturile fata de oameni din perspectiva obligativitatii - sau capacitatii - acestora de a-i ajuta la randul lor, vor sfarsi de cele mai multe ori cu o deziluzie. Nu intotdeauna din cauza celorlalti, dar mai intotdeauna din cauza "socotelii" care "n-a iesit".

Nu intotdeauna ceilalti au trezit asteptari, nu intotdeauna ceilalti gresesc fata de mine nereactionand conform asteptarilor mele, ci eu revendic ceva la un schimb dupa regulile mele, un schimb cu care ceilalti poate nici n-ar fi fost de acord, daca i-as fi intrebat in prealabil.

Ca si tine zaraza, am pierdut prieteni, dar niciodata n-au fost numai ei de vina. In plus, uneori au mai contribuit si imprejurarile.

Si mai cred, ca un mare rol il joaca si modul inflationar de folosire a notiunii de prieten.
Nu cred ca cineva stie despre ce vorbeste, cand sustine ca are nenumarati prieteni.
Cunoscuti, da. Bune cunostinte, da.
Prietenii sunt insa doar cativa, si nu se castiga la mutatul mobilei sau la imprumutat de bani...

Nu stiu daca exista o lume paralela ca cea pe care o aduci in discutie. Dar cred ca daca ar exista, ar fi pe cale de disparitie...
Cred ca "dezamagirea de oamen - de maan la: 04/12/2005 23:50:15
(la: "cred prea mult in oameni")
Cred ca "dezamagirea de oameni" ar trebui foarte des inteleasa ca "asteptari proprii deziluzionate".
sau neputinta de-a ne face intelesi, atunci cand vrem cu adevarat.
tot fugind de lume, a te-ascunde devine a doua natura...

Toti cei care-si calculeaza gesturile fata de oameni din perspectiva obligativitatii - sau capacitatii - acestora de a-i ajuta la randul lor, vor sfarsi de cele mai multe ori cu o deziluzie. Nu intotdeauna din cauza celorlalti, dar mai intotdeauna din cauza "socotelii" care "n-a iesit".

daca citeam pana la capat nu mai comentam nimic mai sus.:)

Nu intotdeauna ceilalti au trezit asteptari, nu intotdeauna ceilalti gresesc fata de mine nereactionand conform asteptarilor mele, ci eu revendic ceva la un schimb dupa regulile mele, un schimb cu care ceilalti poate nici n-ar fi fost de acord, daca i-as fi intrebat in prealabil

de-aceea-i bine, zic, eu sa stabilesti niste reguli pe care sa-ncerci sa le respecti.
sa zicem, de ex.: "hai ca macar noi doi, sa plecam de la prezumtia de nevinovatie si sa nu ne lovim inainte de-a fi siguri ca celalalt chiar a dorit sa dea cu noi de pamant."
durerea ar putea sa fie reala.
tot asa cum lovitura ar putea sa nu existe.
sau sa nu fi fost cu intentie.

Nu cred ca cineva stie despre ce vorbeste, cand sustine ca are nenumarati prieteni.

nici eu nu cred.
merg pana intr-acolo incat rad de cel care-o sustine.
#92947 (raspuns la: #92942) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: