comentarii

dezghetat sau desghetat


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
daca si dezghetul este - de PROUDFRECKLED la: 12/02/2012 14:08:16 Modificat la: 12/02/2012 14:18:35
(la: Cum ar arata harta lumii daca nivelul oceanelor ar creste cu 80 de metri?)
o surpriza suntem tampiti!

Aici, unde traiesc eu, se declara 'perioada de dezghet' cand intervin prioritati respectate de toata suflarea. Nu respecti, esti amendat. Ca esti ditamai institutia sau simplu cetatean. Nu exista mi-am platit darile catre stat, m-am scos!

In momentul in care un subsol este inundat si asigurarile declanseaza ancheta conform LEGII raspund: primaria pentru canal, magazinul care a facut muntele de zapada in parcare si nu l-a rezolvat pana la dezghet, proprietarul daca nu si-a etanseizat subsolul conform normelor etc...
Nu vorbesc de caz de calamitate, vorbesc de dezghet simplu, anual, cand si camioanele grele au limita de greutate pentru marfa transportata. Sunt deschise toate cantarele pe autorute, se aduc cantare transportabile acolo unde nu sunt fixe, este cantarit fiecare camion. Amenzile sunt mari pentru fiecare kg in plus.
Toate lucrurile astea se stiu, de o suta de ani aici. O SUTA de ani :)
#629098 (raspuns la: #629078) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
A uita limba - de ninel la: 29/10/2003 14:47:18
(la: In strainatate, vorbesti romaneste stricat;unii te ataca;e OK?)
Si eu sunt pe continentul nord-american de aproape 14 ani (de la varsta de aproape 18 ani) si am uitat a ma exprima usor si cu dezinvoltura in romana (daca m-am exprimat vreodata asa). Eu visez in engleza de multi ani, gandesc in engleza si doar cu oarecare efort pot comunica clar doar in romana. E ca si cum cuvintele romanesti sunt ascunse intr-un "black box" din care pot sa le scot doar unul cate unul pe dibuite cu manusi scortoase si unsuroase c-un deget. Chiar folosesc dictionarul din cand in cand pentru a traduce cuvinte din engleza in romana, pe cand, in engleza, cuvintele curg ca Dunarea dupa dezghet.

It sucks even more (sic), in special cand descoper ca o dau pe engleza prea usor si prea des chiar in discutii cu consoarta de aceeasi sorginte (desi a plecat cu parintii din Romania de la 13 ani)...

Din curiozitate, ai facut facultatea in Romania?
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Consider ca e printre cele ma - de My la: 24/12/2003 14:26:18
(la: Casatorie in Franta)
Consider ca e printre cele mai faine lucruri care ti s-ar putea întâmpla. Cum spunea un antevorbitor, te duci în Franta, nu în jungla si nici în România.
O sa gasesti oportunitati din domeniul matematicii la fata locului. Ajunge numai sa stai o perioada acolo, sa intri încet-încet în sistem, sa-l cunosti ca sa stii care-s drumurile de urmat. Fii linistit ca sunt drumuri.
Nu te lasa intimidat de cei care spun ca lumea se poarta "naspa" cu imigrantii, pentru ca în primul rând depinde cine esti. Poarta-te natural, fii dezghetat, vorbeste frumos franceza si o sa vezi minune, nu se uita nimeni urât la tine.
Succes.
toate au timpul lor - de (anonim) la: 07/01/2004 08:16:40
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Cred ca a emigra, azi, e cam inutil. Sant sigur ca sesizati cu totii de ce. Nu ar trebui sa emigreze nimeni, decat daca aici i-ar merge bine. Nu poti pleca in vest numai daca accepti statutul de emigrant, pare evident si bizar aceasta expresie dar acest statut are pretul sau. Desigur, daca ar fi bine aici, in ".ro" ar mai pleca asa de multi. Poate ca ar pleca dar s-ar intoarce. Emigrarea este defapt fuga dintr-un mediu, refuzand conditiile acestuia in favoarea uneia care ne satisface. Vazand ca nu poti face nimic sa se schimbe aici, fiind chestiune de timp, indiferent cat te-ai stradui, mai bine renunti si o iei de la capat in alt loc. Dl.Firimita a avut sansa, exista insa cei care nu au aceasta sansa, si fara sa fiu fatalist, cam depinde de asta. Intr-o societate mercantila si perfida unde nu conteaza nimic decat banii si puterea lor, e mai greu sa cred ca emigrantii din Londra si-ar fi chemat staruri la ei acasa, in .ro, de revelion. E usor sa te plangi in UK ca te apuca dorul de casa, cand castigi 5000 lire, acesti bani nu se pot face in .ro decat intr-un an, si atunci trebuie sa fi destul de dezghetat. Eu zic ca majoritatea romanilor au plecat pentru bani si nu din alt motiv, indiferent daca a fost inainte sau dupa 89. Oamenii nu se schimba peste noapte, eu nu cred in asta. Personal, cred ca cei cativa care mi-au furat viata, in perioada anterioara, nu cred ca vor trai mai bine din cauza asta, asi fi vrut sa plec, dar nu am avut aceasta sansa. Acum, nu prea mai are rost. Regulile sant si acolo ca aici, numai ca acolo nu prea simte omul mic, decat daca nu are sansa. Destinele sant facute de Dzeu, oricat ne-am impotrivi, Dzeu ne nu ne da mai mult sau mai putin decat putem duce. Daca pierdem credinta capotam.
Dl. Firimita, intrebarea mea este, daca e adevarat ca majoritatea oamenilor emigreaza pentru bani, pentru situatie mai buna, si oare daca sant ei mai bogati acolo in SUA chiar se simt fericiti ?
Pentru Duduia Lizuca - de Florin si atat la: 04/03/2004 13:29:56
(la: Romani in strainatate)
Trebuie sa admit ca mesajul anonimei m-a scos din sarite. De ce?

1. Nu si-a semnat mesajul deloc.

2. Din mesajul ei am inteles ca, fiind in Anglia, cultiva parerea ca romanii si copii din Romani au nevoie de ajutoare, muncesc ca 'sclavii' si nu sint tratati ca finte umane etc. Si, da, nu mi-a placut. Am gasit mesajul jignitor pentru cei din tara... si eu nu mai traiesc demult acolo.

3. Mi-a amintit de o intimplare care mi-a ramas in inima.
Acum 13 ani, am lucrat la un proiect finantat de UK pentru orfelinatele din tara, lucram la construirea sau amenajarea celor existente... deci am vazut cum erau orfelinatele chiar aproape de '89... nu este important ce faceam eu.

Stiind acolo o perioada de timp am inceput sa cunosc copiii mai bine...
Orfelinatul la care ma refer mai jos primea tiruri peste tiruri cu ajutoare dar foarte multe lucruri erau vechi sau nu erau pentru copii asa de mici (intre 1-7ani).
Multe din aceste tiruri erau insotite de romani care topaiau bucurosi si zimbeau in stinga si in dreapta. Erau aroganti, se laudau ce norocosi erau si topaiau ca puteau ajuta.
Si cind aceste tiruri ajungeau, era adunare mare cu copiii...multumiri...ceva de dezgust.

Intr-o zi au venit niste belgieni, in frunte cu o romanca...foarte nepoliticosi si cu romani si cu englezii.
Romanca noastra a luat in brate un copil de 5 ani, George, care nu a vrea un picior, si ia dat o jucarie mica, care semana cu cele din McDonalds, si o pungulita cu dulciuri ca fiind cadouri de a ea si i-a spus ca sa-i multumeasca. George, zimbind ,s-a supus.
George al nostru ('al britanicilor') era un baietel foarte dezghetat si invatase si ceva engleza.
S-a jucat cu jucaria si a tinut-o in mina o vreme. Dupa un timp a venit la noi a spus: Nu este un cadou special pentru ca nu e noua...
Sa-i fii vazut ochii...
Chiar tu crezi ca asa zisele gesturi de caritate facute de unii sint primite bine?
..........
Draga duduie, romanii au o mindrie in inima inca de mici chiar daca nu ii invata nimeni. Romania n-a avut si nu are nevoie de ajutoare umanitare sau lucruri de caritate de genul lucrurilor de mina a doua, n-are nici nevoie de alti romani sa planteze idei in capurile celor din vest ca este o tara inca in nevoie de ajutor.
Oare anonima ta nu asta face pe unde se duce: stringeti oameni buni.. ca eu le trimit la copiii nenorocosi... etc.

Romania si romani trebuie sa infrunte viitorul singuri, cu capul sus. Si daca nu au mincare pe masa, jucarii, dulciuri etc. sa stringa din dinti si sa faca pe dracu in patru sa le fie mai bine. Dar sa ramina cinstiti si buni cu ei insusi. Si daca miine le este mai bine decit azi sa ia acel status ca normal si asa mai departe.
Nu sa topaiasca si sa se simta norocosi si gata de ajutor umanitar si sa-i faca pe cei mai saraci (da, saraci din tara) sa se simta ne-confortabil.

Poate de asta celor din tara nu le prea place de noi. Se simt insultati... dar numai unii o fac...cred eu.

Cu nerabdare astept raspunsul tau...daca ai timp...
Florin si atat

P.S. Se pare ca un Florin din Israel si-a luat numele de Florin... si atat. Nu sintem unul si acelasi.
#11334 (raspuns la: #11261) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nou p'aci - de (anonim) la: 09/07/2004 22:22:33
(la: Despre Alegerile din S.U.A.: De ce trebuie sa votam pt. GWB.)
de pe pagina unde ne-ai trimis:
"Robert B. Bluey, CNSNews.com Staff Writer says, "Conservatives are fuming over the $15.5 million that billionaire financier and philanthropist George Soros has pledged to defeat President Bush. But they're also anxious to fight back and expose what they consider to be Soros' "immoral" beliefs and atheist leanings."

So, automat, atheist inseamna immoral. Asta este un exemplu foarte graitor despre cum ti-au spalat conservatorii creierii. Toate valorile sunt ale lor si numai ale lor. Daca nu esti un crestin sau evreu, cu mare frica de vre-un dumnezeu, automat esti immoral, tot ce propui este rau si gresit, lumea este numai in alb si negru, cei buni si cei rai...si bineinteles, daca nu te raliezi 100% cauzei republicane nu poti fi decat un supporter pentru cauza teroristilor. Daca nu crezi in zeul lor esti bineinteles un nemernic. Hai sa-ti dau niste cifre, poti sa le verifici cu US census:
1 in 6 americani este ateu sau agnostic
1 in 50 de americanii din puscarii este ateu sau agnostic
0% dintre republicani sunt atei sau agnostici - asta e din burta de la mine, dar as numi-o "an educated guess"

Nu va cunosc pe niciunul de pe aici si imi e greu sa discern ce este simbolistica sau gluma in posturile voastre - ozzy m-a cam speriat cu toate ca atunci cand vorbeste despre Bush sunt de acord cu el 100%

Ceea ce nu inteleg eu este cum puteti voi, romani, veniti dintr-o enclava totalitarista, sa nu vedeti ce se intampla azi aici? Poate faptul ca republicanii se cheama de dreapta, iar voi nu vreti sa aveti nimic de a face cu stanga, ca doar comunistii erau de "stanga".

Eu va spun doar atat, deschideti ochii pana nu e prea tarziu:

traduse in engleza-
Stalin - Motherland
Hitler - Fatherland
Bush - Homeland

Care dintre voi a citit ceva din Soljenitzen? Care nu-si aduce aminte de teroarea permanenta a propagandei comuniste impotriva "dushmamnului" din vest. De ce a fost propus de catre administratie un document atat de anti-american cum este "The PATRIOT Act". De ce acest titlu, doar n-o sa indraznesti sa votezi impotriva la asa ceva. Nu esti patriot daca faci asa ceva.

Astea pe langa faptul ca GWB functioneaza ca presedinte in mod ilegal

Chiar nu vedeti toate semnele? De la naivii nascuti aici, care nu au avut alte griji decat legate de baseball sau de "the next fix" nu astept mai mult. Ba sunt chiar surprins ca jumatate din populatia USA este destul de dezghetata sa vada ce se intampla. Dar de la voi, romanii, ma asteptam la mai mult. Trebuie sa-i dau dreptate sotiei. Ea spune ca ce se intampla in Romania pe vremea lui Ceashca, pentru cei ca voi era o mica inconvenienta, nu ceva organic incompatibil asa cum era pentru mine sau ea. Ceva care sa-ti faca sufletul si carnea sa ti se revolte.
Voi erati cei care va "descurcati", voi erati cei datorita carora sistemul a supravietuit atat de mult prea mult. Voi sunteti cei care cantati in inima voastra, imnul celor ca voi: "Ce bine-mi pare c'ai luat tzeapa"
Hai ca m-am enervat. Am crezut un moment ca va pot deschide ochii, sau macar pune pe ganduri, dar am realizat ca sansa e prea mica, si imi tocesc buricele degetelor de pomana.

Gainari din toate gaurile, uniti-va...si faceti un partid republican!

Un Ameroman
"I am only one, but I AM one"
Pentru LMC - de OmuletulGoma la: 16/07/2004 01:12:01
(la: Despre Alegerile din S.U.A.: De ce trebuie sa votam pt. GWB.)
Pai bine bre, deshchiji subiectu', arunci pastila si acum taci malc? Hai zi si mie doo forbe, ca zau, sunt sigur ca te-as putea convinge sa votezi IMPOTRIVA lui GWB, ca pari fata dezghetata, si-i pacat. Zau asa!

Sloganul meu, daca as avea f-runul, ar fi "anyone BUT Bush!"
Ce zici?

"I am only one, but I AM one!"
Mya - de Florin si atat la: 07/09/2004 00:22:44
(la: Osetia de Nord - Ostatici in prima zi de scoala)
Poate unii nu sint asa de dezghetati ca tine, poate unii se intreaba de ce.
Vad ca esti foarte sigura de ce scrii/ ai citit pe undeva...parca ai fost acolo.
In schimb ce-ti zici tu: Hai sa facem putin misto ca nu sint copiii mei.

Sper ca ultimele cinci fraze le-ai scris fara sa le gindesti. Daca le re-citesti si iti par destepte sau hazlii, vai de capul tau.

Ai dreptate, cine dracu m-a pus pe mine sa scriu la acest
subiect...:((.

#21188 (raspuns la: #21187) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mici ca la Fabrica de Bere Timisoara - de LMC la: 08/09/2004 02:11:59
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
Florine, nu stiu cit de mare ti-a fost mindria cind ti-ai mincat micii de Simbata dar daca folosesti reteta care ti-o dau eu acuma o sa ma pomenesti o viata si cine maninca la tine o sa te pomeneasca la fel.

Sapte ani de zile am tot incercat tot felul de retete cum sa facem micii sa ne iasa asa ca la Fabrica de Bere din Timisoara, adica BUNI, dar nu ne-a mers nici cum, pina cind intr-o zi am gasit secretul.

Tot secretul este sa folosesti trei feluri de carne: vita, porc si miel. Dar nu in cantitati egale. Nu stiu sa-ti dau cantitati exacte pentru un anumit numar de mici dar ce pot sa-ti spun este ca daca folosesti doi pounds de vita atunci pui un pound de porc si jumate de pound de miel. Stiu ca altii folosesc bicarbonat, dar noi nu punem de loc, nu i-am vazut rostul asa ca nu pune nici tu. Noi cind cumparam carnea de miel nu o cumparam macinata. Preferem sa o macinam noi in food processor pentru ca ne place sa fie mai mare macinatura, dar cea de vita si de porc o luam gata macinata. Vezi, la mici nu poti sa pui carne fara grasime, grasimea e tot farmecul micilor gustosi. Condimentarea o faci simplu, sare (Kosher, foarte important), si fresh ground pepper. Dar daca ai si niste Seasoning salt, poti sa pui si din aia. Binenteles pui bere si usturoi cit cuprinde. La cantitatea de mai sus o jumatate de doza (6 oz.) de bere dar daca vrei poti sa pui mai mult, dar nu mai mult de 10 oz. Usturoi pui cit vrei, noi punem cit mai mult usturoi ca sintem morti dupa el. Dupa ce ai framintat bine compozitia o lasi vre-o 20 de minute sa se odihneasca si apoi te apuci de format mititeii. Intre timp iti incalzesti BBQ-ul bine de tot. Cind ii pui la rumenit neaparat sa dai focul mai la medium, depinde cum este BBQ-ul tau, si sa stai linga ei ca toata grasimea o sa curga si o sa faca flacara si nu-i voie sa-i lasi sa se arda. Iti spun ca o sa-ti iasa niste mici de o sa maninci pina prostesti. Numa' sa ai mustar din ala bun si piine de la brutarie, altceva nu-ti mai trebuie. Fetele poate ca o sa vrea o salata pe linga, mie-mi place de varza rosie cu ulei de masline, sare, piper si marar (nu folosesc otet). Mama mia !!!acuma mi sa facut o foame si mi sa facut gura apa numa la gindul mititeilor.

Oh, si inca o chestie. Daca iti faci compozitia si iti ramine, nu-i nimic. O pui la congelator protejata bine in staniol si punga de plastic si cind ai pofta din nou o scoti, o lasi la dezghetat si-o faci la fel. O bunatate!!! nu altceva.
#21303 (raspuns la: #21277) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ciudat - de Florin si atat la: 13/09/2004 00:28:34
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
Citesc mesajele...si multi regreta ca puteau bintui strazile noaptea in siguranta...

Acum imi dau eu seama citi somnambuli avea Romania.

Sau poate umblau pe strazi de foame si frig. Pai mai bine decit sa ingheti in pat, nu-i asa?
Pe bojbaiala, ca nu era lumina.
Si mai dadeau cu capul de cite un stilp si spuneau: Ma scuzati!
Chioraitul matelor tineau ciinii la distanta...
Astia erau primi la cozi dimineata la ora 3-4. Se odihneau de mers inainte de a o pornii spre casa din nou.
Erau primii la cozi si aveau de toate. Le placea.

Ami amintesc ca mai vedeam cite unul cu vinatai. Nu, nu era batut de nimeni saracul. Acum imi dau seama ca somnambulii mai cadeau in gropi.
Mai injurau din cind in cind: Ma, firai tu sa fii de groapa, dar brusc se calma ca stia ca se plateau datoriile.

Vedeai ca unii se lovisera la cap. Zimbeau si erau fericiti. Se pare ca nu s-au vindecat.

Nu este de mirare ca le este dor de timpul de haiducie. Mai la o coada, mai la un rasarit de soare printre blocuri si uzine ca sa-i dezghete si sa le lumineze drumul spre casa (multi se rataceau in noapte).
Se duceau la servici...puteau sa se odihneasca sau doarma. Altii munceau...

Ehh, daca le placea si regreta cum pot eu sa-i indispun si sa le spun ca maninca c...:)

23407 - de mya la: 26/09/2004 15:39:35
(la: Despre Sua si americani.)
Bun asa! Adevar graiesti cand zici ca America (adica Sua) e altceva. Europenii comenteaza (critica adica) ce nu le place la America din punctul lor de vedere (adica prin prisma perceptiilor lor de europeni). Dar nu stiu cum e sistemul american, habar nu au. Il critica doar.

Americanii pe de alta parte, nu critica sistemul european. Zic ca ei nu vor ca statul sa le zica cum sa-si conduca viata (precum in Europa) si cu asta basta. Daca voiau asta, pai votau asa, isi schimbau sistemul ce mare smecherie?

Am citit pe multe forumuri (de romani, nemti si francezi...emigrati in Sua) cum se plang de expresia "How are you?" folosita de americani (la magazine, pe strada...in parc cand isi plimba cainii, etc.). Ziceau ca americanii sunt superficiali si ca te intreaba asa...de complezenta, ca-i doare in toc de fapt de ce le raspunzi.

M-am apucat sa-i raspund unui roman (pe forum) despre expresie. Ca are doua semnificatii: ceva de genul "Buna, cum iti merge...adica ce mai faci?" folosita intre persoane care nu se cunosc. La asta...tre sa raspunzi : "Fine, thank you/Not so bad, thanks/Pretty good..."d-astea...chiar daca tu tocmai ai avut un infarct. Tre´sa le raspunzi asa! Nu sa le povestesti despre Adam si Eva sau cum ti-a iesit zacusca. E un fel de salut de-al lor dar ceva mai personal oarecum. Pe urma cand expresia e folosita intre persoane care se cunosc si sunt prieteni pe bune (cunoscuti, etc.) ...eiiii, atunci incep chiar sa-si zica ce fac, ce si cum...ce mai face nevasta, copilul sau mama soacra. Romanul de pe forum mi-a raspuns ca fac pe desteapta (taran!).

Uite...pe forumul nemtesc, neamtul mi-a raspuns cu multumiri si m-a intrebat de unde stiu. I-am zis ca am citit toate astea intr-o carte de gramatica (o luasem de la biblioteca cand eram in State) da´ca poate sa faca o cautare pe Google si sa bage expresia in cauza si ...bingo - ii iese rezultatul cu explicatiile de rigoare. Intrasem la nemti pe forum ca se conversau despre expresia asta...si ce aiurea li se pare. Zicea Fritz ca s-a intalnit cu unul care-si plimba cainele in parc de vreo trei ori si ca de fiecare data cand ala il intreba ce mai face el incepea mereu sa-i povesteasca una alta (americanului adica). Da´ americanul se intorsese deja si plecase de mult dupa caine...neamtul ramasese sa vorbeasca singur. Misto, nu? Da´omul spumega de furie.

Asa si cu altele...E stupid sa faci comparatie intre mere si pere cand nu ai vazut mere in viata ta si ai mancat doar pere de cand esti pe lume.

Americanii sunt mai dezinvolti si dezghetati din punctul meu de vedere (adica cum imi place mie!). Si nu vor sa para altceva decat sunt. Peste tot in lume exista chestii pozitive si negative, nu e Sua de vis si Germania...sa zicem ...de doi lei. Nu! Da´nici sa zici acum ca tot ce e american e aiurea din moment ce tu ai alte criterii, alta educatie si alte standarde (de la tine din Vascauti sau din Paris...zic si eu...).

Sanatate multilateral dezvoltata!

#23427 (raspuns la: #23407) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Daniela - de Florin si atat la: 10/10/2004 20:23:34
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
Societatea romaneasca este sovinista. Cred ca este ne-drept sa condamni barbatul cind de fapt a fost crescut de mama romanca- dragul mamei puisor...:)
Si nu este caracterisc doar Romaniei. Aceasta se poate gasi si in alte tari si culturi.

Din pacate multe din mamicutele din romania isi cresc puisorii cum ca sint printi.
Am observat ca in familii care au si baiat si fata, fata este mai dezavantajata si creste cu un complex.

Si daca as spune ca majoritatea fetelor din Romania (asta pe timpul meu in tara) in afara de cratita, spalat si crescut copii nu stiu altceva oare m-ai crede?
Si daca sint mai putin dezghetate si nu prea vor sa spele si sa gateasca(normale din punctul meu de vedere) mamele baietilor le numesc puturoase si lepre?

Vezi tu draga mea de fapt cine-i de vina...:))
Fetelelele - de LMC la: 21/10/2004 18:12:17
(la: Trancaneala Aristocrata)
Cocolinelor, da' tare harnice mai sinteti voi astazi!!!! Si ati intrat direct pe banda rulanda, eh?! La mine astazi este soare frumos, cer senin, dar e cam "chilly willie" la ora asta asa de dimineata. Pe gindacelul meu prichindel l-am lasat sa iasa in gradina, sper sa nu se iveasca vreo ploaie pina ma duc eu acasa.

Oricum, fefelinelor, ia spuneti fetei, ce-ati mai facut de-ale mincarii ca eu am cam lasat-o moale saptamina asta, si nu mai stiu ce sa fac. Ieri am vorbit cu mamica si-mi spunea ca a facut una din favoritele mele mincaruri, de fapt si cei doi frati ai mei sint morti dupa ea. E vorba de "Mazare cu Carne" deja imi ploua in gura numa la gindul ei. Cred ca n-ar fi o ideie rea, ca am scos niste "short ribs" de vita din congelator sa se dezghete pina ajung eu acasa. Acuma nu mai tin minte daca am mazare sau nu....Hmmm, pe Gamalie nu pot sa-l sun sa se uite in frigider, feketesh situatiune. Las' ca vad eu ce gasesc altceva in loc, ca mai am si alte chestii vegetale in frigider.
De ce nimeni nu mai scrie? - de (anonim) la: 14/11/2004 03:25:54
(la: Cele mai frumoase poezii)
Dragii mei, de ce taceti? mai scrie'i ceva, altfel raman aici singura si n-am cu cine discuta. Hai sa va mai trimit o poezie, poate vine dezghetul.

De fapt, este o "coroana de sonete", care se nume;te "Sete de viata":

1

Nu sufăr vorba spusă cu emfază -
Sinceritatea nu suportă falsul,
Timid şi molcum îi răsună glasul
Iar Adevăru-i stă mereu de pază.

În sufletul curat găsesc oaza
De sentimente mari, când sună ceasul,
Poruncitor chemându-mă Parnasul
Spre culmea lui, ce-n soare scânteiază.

Acolo-mi este raiul de lumină
Spre care tind cu inima senină
Când Poezia-n suflet se pogoară...

Acolo râd şi plâng precum îmi place,
Nu pot să mint, nu ştiu a mă preface,
Sunt simplă ca o strună de vioară.

2

Sunt simplă ca o strună de vioară,
Deşi exprim şi culmea şi abisul,
Conţin în mine iadul, paradisul,
Speranţa, ura, dragostea de ţară .

Moldova mea! Iubirea mea amară,
Eu îţi închin şi faptele, şi scrisul,
Cu viitorul tău nutrescu-mi visul,
Prin tine Universul mă-nconjoară...

Ce dragi îmi sunt aceste sate albe
Cu case ca mărgelele în salbe,
Privite de pe deal în toi de vară,

Ce dragi îmi sunt livezile-nflorite,
Băieţii tăi şi fetele smolite,
Admir aroma crinului, fugară...

3

Admir aroma crinului, fugară...
Ca raza - sveltă, dreaptă-i este firea
Petala-i albă - pură ca iubirea,
Ce frageda juneţe o-nfioară,

Dar fii atent - prea multe, te omoară
Aceste flori, deşi uimesc privirea
Şi par să-ţi dăruiască fericirea
Prin frumuseţea lor sublimă, rară.

Un paradox cum se întâmplă-ades,
Deşi e mult prea lesne de-nţeles :
Aşa-i natura - veşnic ne şochează...

Ci uneori îmi pare o trădare -
Perfidia aceasta crunt mă doare
Şi inima de dor mi se cabrează.

4

Când inima de dor mi se cabrează,
Speranţa-mi ca un abur se topeşte,
Se-ntâmplă să-i şi-njur moldoveneşte
Pe toţi - miniştrii, oamenii de vază...

Patriotismul? Nu e doar o frază
Cu care un popor se amăgeşte?
Îmi vine să exclam : Doamne, păzeşte
De cancerul verbal în metastază!

Un paradox şi-aici, dar ştiu prea bine,
Că dragostea ce-o port în piept la mine
Pentru poporul meu - ea mă salvează...

Cu ea mă simt păşind în nemurire -
Mă las cuprinsă de nemărginire,
Vibrând cu Universul într-o fază.

5

Vibrez cu Universul într-o fază
Şi simt că sunt mai sigură de mine
Când beau din energiile divine -
De parc-aş trece-n altă ipostază.

În alt diapazon îmi luminează
Şi soarele din cer; Atunci, în fine,
Micimile vieţi-mi sunt străine,
Pământul neclintit îmi stă la bază.

Sunt gata să împart cu toţi misterul
Acestei stări de forţă... Efemerul
Se sparge-n stânca asta solitară.

Când noaptea lin se lasă, ca o ceaţă,
Arunc calvarul grijilor din viaţă,
Absorb din lut esenţa mea primară.

6

Absorb din lut esenţa mea primară,
Mă contopesc cu tot ce-i viu pe lume -
Naiadă în a valurilor spume,
Driadă în pădurea seculară.

Cu arborii renasc în primăvară
Şi dau cu ei în floare - fără glume!
Aceste mici minunăţii anume
Îmi fac senzaţia vieţii clară.

În miezul codrului mă simt acasă,
Ating cu geana cerul de mătasă
Şi fruntea mi se mistuie în pară...

În arşiţele verii cu mirare
Din cupele ei pline cu vigoare
Sorb adierea vântului de vară.

7

Sorb adierea vântului de vară,
Ce poartă rodul lanului în spate -
Cu boabe de polen, înmiresmate
El fecundează grâul şi secara.

Această pâine-i dulce şi amară,
Dar zi de zi cu ea ne ţinem, frate,
Ea scoase din nevoi nenumărate
Şi neamul, şi familia, şi ţara.

Nu voi să iau nici cea mai albă pâine
Din alt pământ, din mâinile străine,
Căci maica noastră glia se-ntristează.

Mi-a-mprumutat orice atom din mine
Şi mă hrănesc din ea - aşa e bine -
Să-i prind cu gura ploaia, roua, raza...

8

Eu prind cu gura ploaia, roua, raza -
Orice-mi trimite cerul şi destinul;
Suport plăcerea, umilinţa, chinul,
Şi toate-adânc în suflet ma-ncrestează.

Eu le accept pe toate, cât durează
Această viaţă, căci urăsc suspinul.
Dulceaţă şi venin - aşa e vinul,
Deci bea - şi Dumnezeu te aibă-n pază!

Să joci, de ai intrat cumva în horă -
Ai de trăit un an, o zi, o oră?
Nu-ţi este dat să le cunoşti pe toate...

Dar am oricând o scumpă mângâiere -
Să simt Frumosul până la durere
Mă bucur pururea, că mi se poate!

9

Mă bucur pururea, că mi se poate
Să simt căldura ţarinii străbune,
Când bat călcâiu-n horă, să răsune
Ecoul peste văi şi peste sate.

În glia asta inima-mi se zbate,
Din ea răsare versul meu pe strune
Şi-n ea mă voi întoarce, când să sune
Va fi cel ultim ceas al vieţii...Vade!

Va spune Moartea, - vino, hai cu mine...
Şi voi pleca spre zările senine
Primindu-mi şi osânda, şi tainul.

Dar cât trăiesc - cu zâmbetul pe faţă!
Să râd, să plâng, să lupt cu rău-n viaţă,
Să beau licoarea vieţii, ca rubinul...

10

Eu beau licoarea vieţii, ca rubinul,
Vrăjită de sclipirile-i solare
Şi beată de aromele-i amare -
Nedespărţit de trandafir e spinul.

Eu nu mă plâng, că mi-am ratat destinul,
Deşi am tras necazuri, şi mă doare,
Dar am avut tărie şi răbdare -
Nu-i chip să-ţi iasă-ntruna doar cu plinul.

Greşit-am des, dar nu din rea voinţă,
Am fost senină chiar şi-n suferinţă
Şi n-am lăsat să mă sufoce splinul.

Păşind mereu cu fruntea ridicată
Am stors din rodia vieţii toată
Dulceaţa, şi tăria, şi veninul!

11

Dulceaţa, şi tăria, şi veninul
Fac existenţa noastră precum este -
Haină, sau frumoasă ca-n poveste,
Sau neagră, sau mai albă decât crinul.

Dar eu îi sunt şi robul şi stăpânul -
Cad în abisuri şi mă urc pe creste,
Fac vânătăi şi răni, îmi joacă feste,
Ci tot câstig în lupta cu destinul!

Câstig această boltă azurie,
Toloacele în puf de păpădie
Şi primăverile înmiresmate.

Acestea le ador la nebunie
Şi-n frumuseţea lor pe-o veşnicie
Aş vrea să mă dizolv încet... În toate!

12

Aş vrea să mă dizolv încet în toate -
Să alăptez cu dor întreaga fire,
Turnându-i dureroasa mea simţire
În toate florile, în orice vietate.

Spre ea înalţ aceste mâini crispate,
Spre ea îndrept sfioasa mea privire,
În muta rugăciune de iubire
Ce sufletul mi-l scaldă-n voluptate.

Extaz şi chin... O sete mă sfâşie
De-a tinereţii apă veşnic vie,
Deşi-mi coboară iernile în plete.

Iubesc şi cuget, arde-a mea făclie,
Dar voi întoarce sacra datorie
Când potoli-se-va această sete...

13

Când potoli-se-va această sete
De Dragoste, Frumos şi Poezie?
Atunci doar, când în inima pustie
Se va-ntrona răceala... Nu pot crede

Că osteneala cu mişcări încete
Din ochi va şterge râs şi veselie,
Că stelele vor înceta să-mi fie
Prietene fidele şi discrete.

Nu pot să cred că tot ce mă-nfioară,
Tot ce iubesc acum va fi să piară,
Că e zadarnic visul unei fete...

Ci dacă-i viaţa doar un vis de vrajă
Mă voi lăsa de moarte prinsă-n mreajă
Fără dureri şi fără de regrete.

14

Fără dureri şi fără de regrete
Voi părăsi această lume tristă,
Trecându-mi viaţa toată în revistă
Prin minte-mi trec imagini cete-cete.

Ştiu tainele-i şi micile-i secrete -
Ascund ades un zâmbet în batistă,
Având eu însumi suflet de artistă
Îi iert această farsă. Să se-mbete

Cu comedia azi jucată-n scenă
Cei obsedaţi de-o patimă obscenă -
Pe mine nada nu mă mai tentează.

Arunce-n aer fraze dulci, pompoase,
Pe mine doar în pace să mă lase -
Nu sufăr vorba spusă cu emfază.

15

Nu sufăr vorba spusă cu emfază,
Sunt simplă ca o strună de vioară,
Admir aroma crinului, fugară,
Şi inima de dor mi se cabrează.

Vibrez cu Universul într-o fază,
Absorb din lut esenţa mea primară,
Sorb adierea vântului de vară
Şi prind cu gura ploaia, roua, raza...

Mă bucur pururea, că mi se poate
Să beau licoarea vieţii, ca rubinul,
Dulceaţa ei, tăria, chiar veninul!

As vrea să mă dizolv încet în toate
Când potoli-se-va această sete -
Fără dureri şi fără de regrete...

Cu sincere salutari, Adela Vasiloi

Eu am trait in Germania cu to - de Antoaneta la: 01/02/2005 14:05:55
(la: Viata romanilor din Germania)
Da, Mya, ai multä dreptate in ceea ce spui, apropo de nemti, si eu am avut si am probleme pe care le-ai descris tu, ba mai mult, dacä spun un banc se uitä unii la mine destul de curios, iar retinerea lor si lipsa de exteriorizare pe mine mä inhibä foarte tare, am devenit mai serioasä spre sobrä, altfel te caracterizeazä : ästia din sud cu temperamentul lor. Am cunoscut si multi nemti mai dezghetati si veseli -de exemplu la diferite ocazii de petrecut impreunä cu colegii de servci- dar am observat cä mai ales femeile ii tin in friu pe bärbati si nu-i lasä sä se distreze pe deplin. Dorinta lor de a fi foarte rationali este totusi exageratä, dar e rezultatul concurentei foarte mari aici.Eu voi rämine in continuare aici, o altä tarä cu alti oameni si obiceiuri mi-ar fi prea mult s-o iau de la inceput.
#35106 (raspuns la: #35067) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ce se intampla, cand emigrezi - de mya la: 17/02/2005 05:04:55
(la: Emigratia spala WC-urile (?))
Ce se intampla, cand emigrezi in alta tara trebuie musai sa oferi ceva societatii unde te duci: o calificare, limba noua ca sa te descurci in noua lume. Daca nu stii limba si nu ai nici o calificare competitiva pe noua piata de munca, nu ai pe cine cauta. Tre' sa faci munci simple pana mori...sau pana iti vine ideea stralucita sa te apuci de un curs, ceva.

Multi emigranti se simt lezati in amorul lor propriu ca nu le este recunoscut geniul carpatin peste granite. Unii vor sa-si arate diplomele, notele etc. da' asta nu intereseaza pe nimeni. Angajatorul vrea sa vada ca esti dezghetat, profesionist si pus pe treaba. Daca nu vorbesti corect nici nu se uita la tine, pa si pusi! Oamenii in occident sunt in general mult mai relaxati decat cei din estul Europei...sa zicem. Se vede diferenta de mentalitate, eu asa zic.

Acum vreo 15 ani am avut un fost coleg de serviciu care a fugit in State si povestea ca la primul interviu pe care l-a dat acolo, era o intrebare de genul:"De ce vrei sa lucrezi la firma asta?". El a raspuns ceva de genul: "Ca sa imi aduc aportul la cresterea productiei firmei etc.". Cica aia au ras cu lacrimi si l-au respins. Trebuia sa zica "Pentru bani sau ca sa-mi fac meseria fiindca imi place"...nu sa bage textul cu aportul. Text comunist. Radea si el acuma.

D-aia zic ca unii sunt putin rupti de realitate si nu se orienteaza. Am cunoscut multi cu licente, oameni capabili care nu vorbeau bine limba tarii de emigratie si lucrau job-uri ordinare, spalau vase, tundeau iarba si erau terminati fizic dar mai ales psihic. Munceau foarte mult si pe bani foarte putini da' nu puneau mana sa invete limba, se adunau in grup si-si plangeau de mila. I-am evitat puternic, poti sa cazi in lumea lor, sa te traga efectiv inapoi. E aiurea.

Nu e nici o rusine sa muncesti munci amarate pana te dai pe brazda, te orientezi, iti faci o calificare etc. Am un unchi fost violonist renumit care a emigrat in Germania acum zeci de ani si la inceput spala trotoarele cu furtunul noptile ca sa aiba ce sa manance. Sotia lui spala veceuri. Aveau doi copii mici. Acum e multimilionar, e om de afaceri, a facut o gramada de bani. Un tip foarte intreprinzator si pe faza. Depinde de fiecare sa se adapteze la noua lume mai repede sau mai lent.
giocondel - de Belle la: 15/03/2005 21:52:11
(la: Trancaneala Aristocrata "2")
pai poate gasesti varza murata intreaga la atlanta la piata aia, da' nu stiu daca merita sa dai $4/lbs ca e mai mult zeama.

varza dulce se poate pregati in 2 feluri:
- desfaci cu grija foaie cu foaie si-o pui la foc mic in apa clocotita cateva minute, o scoti si-o lasi sa se scurga si sa se raceasca ca sa poti "invarti" sarmalele
- o bagi la cobgelator 2 saptamani si-apoi o lasi sa se dezghete bine. foaia va fi la fel de moale ca cea oparita.
eu prefer sa oparesc varza fiindca n-am rabdare s-o las la dezghetat.
varza care-o cumpar eu de la alimentara pentru sarmale e nitel mai lunguiata si verde mai inchis.
#39498 (raspuns la: #39497) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
fotografii de presa - de masakyio la: 19/06/2005 21:31:41
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Ma numesc MiHalachi.
Mi-a placut textul D-voastra insa nu am reusit sa vad care este pozitia fotografiilor de presa de la noi. Care este pozitia scolilor(profesorilor) de fotografie de la noi? Cate festivaluri dedicate fotografiei avem? Unde este reactia fotografiilor cand in reviste asa zise de specialitate apar tot felul de indivizi care nu au nici o treaba cu fotografia. Cum sa participam la imbogatirea culturii imaginii noastre cand pe principalele posturi de televiziune se promoveaza o imagine de calitate redusa( decoruri si cadre)
Cei de la Jurnalul National se pare ca s-au dezghetat de catva timp insa nu e suficient sa ai un 28 mm si sa spui ca ai imbunatit imaginea ( nu merge peste tot ). O promovare a fotografiei ( concursuri expozitii si mass media) ar insemna un pas inainte; Oamenii chiar si cei neinitiati reusesc sa recunoasca o imagine buna pentru ca le vorbeste , le spune ceva, insa trebuie sa aiba mai intai acces la ea. Oare fotografii romani nu sunt destul de motivati?Cred ca fotograful roman de azi traieste cu o angoasa care nu tine numai de banii pe care nu-i castiga si de frica de a-si pierde slujba ci si de faptul ca pe undeva stie ca se adreseaza unui public necultivat si ca mesajul sau va ramane nereceptat din cauza acestei teribile ignorante. De aici si lipsa dorintei de a schimba ceva: e o poveste veche la noi romanii!Cred ca pentru moment singurul lucru ar fi sa ne bagam in cap ca trebuie sa devenim si noi ceva...si ca ar trebui sa ne miscam putin chiar si cu foamea in stomac!
pe curand
#55568 (raspuns la: #54940) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Lascar - de gigi2005 la: 07/08/2005 02:06:50
(la: Trancaneala Aristocrata "4")
hai sa-ti spun o metoda de invechire "artificiala" a vinului care este folosita de cand lumea in gospodariile din Molova.
Butoaiele cu vin bine inchise se dau iarna afara in ger sa inghetze bocna. Apoi se baga inauntru si se lasa sa se dezghetze lent. Fiecare ciclu inghetz-dezghet aduce vinului un an vechime.
E bine sa incerci.

Apropos de vin... eram in facultate la Murfatlar in vizita si atunci vazusem prima data "marmelada" aceea din vin. Ne-au dat sa gustam si era asa buna ca am luat doua linguritze pline ochi... Era dulce si buna...incat am plecta in patru labe de acolo... M-am facut cui! Mi s-au inmuiat picioarele pur si simplu in cca. 5 minutzele!

Interesante retzetele tale, poate te induri de noi si mai postezi "ideile" tale pe la retzete aristiocrate.
#63821 (raspuns la: #63819) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...