diagnostic la plural

Da' la plural cum e, oameni buni?

"Doua cole"? "doua coli" :), "doua bauturi cola", "doua bauturi de coca-cola"....?

plural: "doua Cola"

..................................................................................
chiar n-a auzit nimeni de [Incredible String Band]?

> "Uuups!!! am zis manipulare, sar in sus puristii, ca nu esti fotograf daca prelucrezi imaginile."
ORICINE prelucreaza imaginile. Si are intelegere totala pentru orice fac altii.
Mai putini sunt de acord sa citeasca pe cineva care declara: „Aceasta este Calea Unika.”

> Cred ca puristii ar trebui sa frece menta la altii. Sa cinte si la alte crishme. Puristii sunt aia care cumpara bibelouri de sticla cu pasarele sa le puna in vitrina, mici turnuri efel, tot felul de chestii de tinichea, sunt cei care asculta in cel mai bun caz MP3-uri si nu muzica totala cu basi adinci si inalte lansatoare de stari... Sunt In General cei care nu au nici o treaba cu ceea ce e diferit de idealurile lor, daca or avea vreun ideal in afara de a striba din nas ca hipopotamii.
SUNTETI mare specialist in puristi, in general.
Vorbitul la plural ne-a ramas de la activistii de Partid.
„Militarii ie prosti, Tziganii hotzi, Romanii shmekeri.” Chiar Totzi?

> Cred ca fotografu` bun trebuie sa fie ca un bucatar inventiv, care creeaza mereu noi feluri de mincare, macar pentru el. Nu ramine la stadiul de sarmale cu mamaliga toata viata. Se vor gasi mereu si amatori de chestii noi, si daca nu, asta e.
AICI sunt perfect de acord cu Dvs.
De asta si ziceam sa mai schimbatzi placa.

> Cautarea, Descoperirea, Munca De Pionierat, Noptile Petrecute In Compania Cautarii Celei Mai Bune Histograme, nu s-au bucurat de simpatia celor care nu pricep cum devine cazu`.
Cei Putini Loviti cu Leuca Creatiei trebuie sa mearga inainte indiferent ce ar zice oricine.
Cred ca lucrul in imagine este o placere suficient de mare, Pentru Cei Cu Har, ca sa nu trebuiasca sa o imparta cu nimeni.
CA BINE le ziceti, Maestre. Nu cumva v-ati cam incins?

De multe ori e ca atunci cind alergi singur prin padure de placere. Nu ai nevoie de nimeni sa te critice sau sa te aplaude. Placerea si serotonina vin din alergare.
FOARTE adevarat. Ce memorie buna aveti!
De cate zeci de ani n-ati mai alergat prin padure, stimabile?

> Si aia care nu agreeaza imaginile (prelucrate sau nu) nu au decit sa se uite la altceva sau sa plimbe ursu`. Sau sa creeze ei, care este.
ABSOLUT de acord cu dvs.

> Orice fotograf care Munceste Si Inventeaza Si Descopera e Un Ostean In Armata Imaginii si in desaga oricui soldat se poate gasi sceptrul de maresal... Folositi-l procesind imagini raw.
Si Aratind Pisica Alora Care Nu Pricep. Creati fara sa va raportati la nimic.
DACA puteti sa reinventati roata, vom fi toti cazuti in admiratie...

> Cei Care Trebuie Sau Pot Vor Pricepe Oricum.
Cei care nu pot sau sunt din tribul gicacontra nu vor pricepe orice ar fi.
SPLENDIDE citate. Sunt din Adrian Nastase, nu?
Domnia sa, citez din memorie, spunea: “Nu trebuie sa faca PSD ce vrea poporul roman! Poporul roman Trebuie Sa Vrea ceea-ce face PSD.”

Placerea la dvs. ca la banul Ghika. Faceti ce va place
Daca chiar primiti serotonina, prelucrati histogramele si pana la orgasm.
Dar, va rog mult, nu mai predati - ex catedra - Tampenii, pe post de adevaruri fundamentale.
Am dat textul dvs. unui psiholog, profesor agregat la o facultate de prestigiu din State.
A ramas usor perplexa, nu de termeni ci de limbaj. Nu citez diagnosticul, desi pare pertinent.
N-are rost. Daca aveti curiozitatea, sunt psihologi si psihiatri buni si aici.
Dar asemeni texte pot fi (foarte) daunatoare, pentru tinerii in curs de formare.
Mai bine va raportati la preferintele dvs. personale. Pana la proba contrarie, macar.

Va las o pauza cat mai lunga. Pana o faceti dvs, iarasi, Lata…
“Ramane cum am stabilit.” Numai bine, Andrei.

Ii spui lui madame sa renunte sau nu la plod; stiind ca diagnosticul de revenire sau moarte a unui in coma este pur hazard! Cu alte cuvinte o pacalesti ca-i moare barbasu' si apoi daca se trezeste barbasu' se mai "trezeste" si cu un copil din flori?! sau vice-versa?!?

gabi, nu pot sa dau diagnostice dar cred ca nici unul nu erau normali.
=================
"- Dubito ergo cogito"
"- Cogito ergo sum"
Descartes

pluralul este "cururi". Si da pot produce socuri daca sint frumoase :)

e jante.
Balast are si plural- balasturi.

înteleg ca esti în grup aici.
om0 om1 om2 om3 om4 om5 ...

tu degeaba te cosmetizezi ca tot la prefixul binecunoscut ramâi. de om' jmecher si parsiv, dus cu pluta printre confe ('recunosc ca 2 confe blablabla ...')

m-au facut sa analizez

analizezi pe dracu, tu.
întrebi doar 'oare de ce?' si torni gogosi (iar) la plural în speranta ca vine grupu' dupa tine.

deoarece

deoarece tembelisme exista din vremuri stravechi, iar tu cum esti un mosneag cu amintiri contradictorii nu mai stii daca acu' e noapte sau zi si te-ai gândit sa-ntrebi de ora locala în piatz.

e noua s-un sfert aem, taica, baga-te înapoi sub plapumi ca racesti la talpile-ti caudine ...

Plapuma-plapume sau plapumi?
Pana-pene sau pane?
Stiu ca ma fac de cacao...Cacao are plural? Nu cred...

In limba engleza exista si termenul 'to miss" pentru a exprima dorul. "I miss you" este chiar mai des folosit si mai exact decit "I long for you". Am avut ocazia sa invat limba ebraica, unde exista un termen exact pentru "dor" - ga'agu'a sau la plural ga'agu'im.
In limba romana "dor" vine din latinescul "dolor" - durere. Si oare nu este adevarat ca te dor fizic "a pieptului coarde" atunci cind iti este dor de cineva?

Comentariul lui Mugur mi se pare unilateral. De acord cu comentariile generale legate de sistemul francez, romanesc si american dar in ceea ce priveste alte puncte de vedere nu cred ca Mugur este in pozitia cea masi buna pt. judecati finale. Motive:

- ca medic NU a practicat in Romania ci a fost DOAR student

- ca medic in USA a practicat in acelasi spital continuu si punctul lui de vedere este intr-un fel legat de aceasta SINGURA experienta.

- statistic vorbind in orice tara si meserie sunt experti, diletanti si marea masa. Distributie normala. Am vazut doctori dezastru in marile spitale din tara dar si un doctor dezastru in plin New York Presbyterian. Si daca doctorii americani nu ar gresi - de ce atatea procese de malpractice ?!


Cred ca problema in Romania provine si din lipsa de a sanctiona eroarea. Se greseste dramatic si fara consecinte in spitalele romanesti. Scuza este - nu avem bani si medicii sunt prost platiti !!!!

Mi se pare o scuza absolut penibila. ADICA un medic neplatit mai mult decit media nationala TREBUIE sa faca erori ?! De amintit cazul fetitei de 7 ani din Iasi infectata cu SIDA in unul dintre spitalele romanesti. Proces, proces, ziare DAR NICI UN CADRU MEDICAL NU A FOST SANCTIONAT. (cica corb la corb nu-si scoate ochii !!!!)

Apoi e sistemul de pile si relatii care ii promoveaza de multe ori pe cei ce nu au nici o chemare. Oncologia este o tinta numai buna pt. incapabili setosi de bani - ca pacientul tot moare in marea majoritate a cazurilor. Si cit priveste Fundenii cel putin 2 chirurgi oncologi de acolo nu i-as lasa sa-mi taie nici macar curcanul de Thansgiving !!!!! Nu numai ca au ajuns acolo pe pile - in vremurile doar putin pre '89 - chiar mai rau - ar trebui sa li se retraga licenta !!!! Nu numai ca sunt total incapabili - desi de pe acum medici primari !!! - dar sufera si de lipsa de logica primara ca sa nu mai vorbim de morala vis-a vis de pacienti si chiar in general. Si vorbim de grupa de virsta 40-50 de ani aici. Ajung la ei cazurile de oameni simpli care merg pe credinta ca in Fundenii medicii specialisti si primari sunt buni. Cine are pe cine intreba (si primi un raspuns onest) ii va evita.

Pe de alta parte tot Fundeniul are unii dintre cei mai buni specialisti in domeniu.... Intamplator unul e foarte batran si nu mai opereaza dar ca specialist si persoana buna la diagnostic este remarcabil.

Ca sa inchei cu o concluzie aici Romania ar trebui sa sanctioneze medicii diletanti. (N-am vazut nici un caz.)

Din pacate in Romania nu exista un sistem standard de recomandare sau de verificare a performantei unui doctor in timpul profesiei - sistem la care sa aiba access omul simplu. In US un doctor poate fi raportat si la societatile de asigurare medicala si in general referintele pot fi verificate.

Doctorii sunt oamenii peste tot dar frica de sistem poate ar mai corecta niste dezastre de pe acasa. Si le-ar da un standing de respect celorlanti. Si mai multi bani cu ocazia asta....

Si foarte bine ca medicii romani pleaca. Poate asa romanii de acasa vor avea un access mai bun in spitale de renume si poate tot asa unii dintre acesti doctori ce...dezerteaza din sistemul de acasa vor face munca de voluntariat citeodata acasa. Daca ne uitam la marea pictura este un beneficiu asa ca foarte bine ca pleaca. Si cit mai multe realizari !!!!

Pacat ca nu numerotezi subiectele pentru a fi mai usor de raspuns!
Voi incepe de la sfarsit,unde ai tras deja o concluzie gresita legata de "securitatea mea personala".Dar nici mcar nu seamana cu o concluzie ci cu un diagnostic(esti medic?)
Vorbesti de aspectul GENERAL al lucrurilor,despre toate popoarele,despre toate "ciurucurile" dar ai intrebari si "deget acuzator" numai asupra unuia!
Nu cred ca am diminuat catusi de putin suferinta altor popoare!
Dar TU,aici, vorbesti despre evrei si israelieni!
Si dai impresia ca tot etnia pe care o "ataci" tot timpul ar trebui sa aiba grija altor popoare!
Eu cred ca alte popoare ar trebui sa ia exemplu de la acestia si sa lupte pentru dreptuile lor!(nu cunosc nimic despre lupta rromilor sau a armenilor pentru drepturile care li se cuvin dupa genocidurile suferite!Si nici nu am observat pe vreun forum romanesc ca aceasta problema intereseaza pe cineva!)
-Uiti ca prin anii 20 acele pamanturi(in majoritate!) au fost cumparate cu acte in regula de sionisti!
Tu daca cumperi ceva,astepti ca vecinul sa-si dea acordul ce sa faci in casa ta?
Cumpararea sau mai bine zis VINDEREA de pamanturi(de catre populatia araba din regiune,cu preturi exorbitante!) nu este amintita NICAIERI.Sau gasesti ca este normal ca dupa ce se intocmeste un act de vanzare,sa vina fostul stapan si sa spuna "PUSS",vreau pamantul inapoi(si daca se poate far sa-ti inapoiez banii)!Sunt sigur ca tu personal ai fi primul care le vei "retroceda bunul"!!
Dar daca era un act ilegal,de ce nu adresezi aceasta intrebare "mandatarilor britanici" din acea vreme(atunci cand au hotarat sa nu primeasca refugiati evrei in timpul WW2,au reusit de minune sa "aplice legea)?
Pentru a fi mai lamurit depre care era situati in regiune in anii 20 iti propun sa studiezi si Conferinta de la San-Remo a Ligii Natiunilor,care a avut loc in 1920(vei descoperi lucruri "surprinzatoare"-In special la paragraful "6" din 24/04/1920-daca tot discutam despre "drepturi internationale"!)Poti gasi si paragraful 12,rubrica 80 din 1945(Charter Of the United Nations) care "aproba" toate rezolutiile luate in timpul Ligii Natiunilor in legatura cu tot felul de "mandate"(printre ele si cel britanic asupra Palestinei)
-Coloniile despre care vorbesti(si cu care nu sunt de acord din punct de vedere ideologic!!) nu se mai construiesc de mult(se construiest numai in interiorul lor!)!
Exista numai niste incercari ale unor "exaltati" de a crea niste "puncte" care nu vor reprezenta nici un obstacol in clipa cand se va ajunge la o intelegere!
-A fost deja recunoscut un "stat palestinian" ca discuti depre "teritoriile recunoscute"?Stiu ca exista si tari care gazduiesc deja si "amabasadori palestinieni"(Romania este una din ele,inca din timpul lui Ceausescu),dar sa vorbesti despre "dreptul international",e cam exagerat!!
De ce nu s-a discutat despre dreptul international in 1967?Sau chiar inainte?
Sau de ce nu a fost amintit acest "drept" in perioada P.M. Rabin(care nu-mi amintesc sa fi lichidat nici o "colonie"!!)
-In incheiere,pot spune ca palestinienii ar fi avut de mult un stat independent,daca ar fi renuntat la idea de al avea in LOCUL STATULUI ISRAEL(ultima ocazie au avut-o chiar la CampDavid cu P.M. Barak!).
Dar cei care-i conduc(inca) nu pot renunta la ideologia pentru care a fost infaptuit PLO(de catre liga araba!).
Stii in ce an si cu ce scop?
Te intreb ca vad ca esti bine pus la punct cu "istoria regiunii" inca inaintea intemeierii statului Israel.
Si nu vreau sa cred ca nu esti "obiectiv"!
Numai bine,anita47

P.S.Oricum,e mult mai interesant de discutat despre situatia actuala din zona,decat lucruri de acum 70-80 de ani!In care au fost amestecate mai toate marile puteri ale lumii, care "sunt cam absolvite de raspundere"!
E ca si cum am discuta despre situatia Romaniei dupa WW2,facand abstarctie de la intelegerile de la Yalta.
(Prin situatia actuala,ma refer la zona Orientului apropiat DUPA WW2 si aparitia pe harta a statului Israel!)

Fetita in cauza este deja moarta, nu va mai stresati sa o ajutati. Asa cum a scris cineva inaintea mea acest mesaj a mai fost difuzat cu 2 ani in urma insa cu o alta data a diagnosticului. Pentru a va convinge de adevar cautati la http://attivissimo.homelinux.net/antibufala/daniele_brandani/daniele_brandani.htm
Articolul este in italiana

...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

Banii sunt corect directionati?
Adica vi se pare normal ca un om care isi plateste impozitul la stat sa nu primeasca nici macar o aspirina gratis in spital iar oamenii strazilor sa primeasca totul?

Vi se pare ca exista un control al banilor cheltuiti pentru acestia sau asta e doar o noua forma de a dispare banii din spitale?!

Spitalul de urgenta este primul si cam singurul adapost la indemana „oamenilor strazilor“. Pentru aceste cazuri, autoritatile locale ar fi trebuit sa puna la punct unitati medico-sociale. MAGDA MARINCOVICI

Ministrul Sanatatii, Ovidiu Branzan, facea zilele trecute un apel catre directorii de spitale si unitati medicale sa nu refuze, mai ales in perioada rece, sa ingrijeasca si sa acorde asistenta medicala persoanelor care traiesc pe strazi.
DIFICULTATI. In spatele apelului facut public de catre ministrul Sanatatii sunt doua probleme majore. Una, de ordin financiar, spitalelor nefiindu- le alocate fonduri suplimentare pentru tratarea acestor cazuri. Si a doua, de ordin organizatoric: neinfiintarea unitatilor medico-sociale, care au ca destinatie ingrijirea acestei categorii de persoane. Cu sau fara acest apel, directorii spitalelor au dat si, probabil, vor mai da ajutor acestor oameni. Diferenta este ca acum, comparativ cu anii anteriori, directorii sunt controlati si pusi in situatia de a da socoteala pentru fiecare ban cheltuit. Iar „cazurile sociale“ inseamna hrana, haine, medicamente – bani care nu sunt prevazuti in nici un contract- cadru dintre spital si casele de asigurari de sanatate.
PREOCUPARE. Seful Departamentului de garda al SUUB, medicul Andrei Georgescu, spune ca in salonul tampon de la parter si pe culoarele altor sectii sunt gazduit i aproximativ 30 de oameni ai strazilor. Rulajul e mare. Majoritatea sunt necunoscut i. In fisele de internare n-au nume, au insa precizate diagnostice. Invariabil apar: Necunoscut. Hipotermie. Directorul Matilda Constantinescu tine aproape cu comandantii Merliu, de la Sec- tia de Politie a Sectorului 5, si Eftimie de la Sectia de Politie a Sectorului 6, incercand sa descopere vreo portita de intrare pe un fagas cat de cat normal al acestor oameni. Nu-i deloc treaba de spital si chiar e dificila.
CHELTUIELI. O zi de spitalizare la SUUB costa intre 300.000 de lei partea „hoteliera, la care se adauga banii pentru analize, investigatii, medicamente in functie de diagnostic“, precizeaza Matilda Constantinescu. Medicul Bogdan Oprita, coordonatorul Departamentului de Garda al Spitalului Clinic de Urgenta Floreasca, ne spune ca aici medicatia si cazarea zilnica pentru un pacient sunt intre 700.000 si 1.000.000 de lei, costurile crescand daca pacientului i se recomanda investigatii mai complexe, internare in Sectia de terapie intensiva

La un moment dat, probabil si dintr-un soi de reabilitare postuma, parte a elitei romanesti au definit sentimentele lui Cioran drept ura din dragoste. Oricum nu a fost deajuns. Pentru multi romani, inclusivi utilizatori ai sit-ul asta, romanismul trebuie sa existe intr-o stare atat de pura, incat logic, nu exista.
Cei care l-au cunoscut pe Cioran insa, Tutea spre exemplu, au stiut sa-l aprecieze, iar vis a vis de ¨antiromanismul¨ lui nu au avut prea multe comentarii pentru ca prisosesc.
Romania in schimb ramane la un stadiu de nationalism narcisist, care nu-i face bine nici macar ei insisi.
E bine ca promovezi subiecte ca astea, Filip, felicitari incaodata, doar de la o justa apreciere a realitatii se pot schimba lucrurile, si doar daca diagnosticul e bun, un doctor poate prescrie retete.

Michell Houellebeq, Particulele elementare, ati citit-o?
Am avut strania senzatie de a ma plimba printre obiecte, sau prin culisele unui spectacol. Nu e cartea care sa te poarte, care sa-ti reveleze adevaruri simple sau existentiale, ci e diagnosticul unui analist.

socializarea=educatie, respectiv un complex proces prin care un individ nou (un copil) invata obiceiurile, regulile, obligatiile, comportamentul si manifestarile permise sau care apartin grupului de care apartine, si culturii in s-a nascut. Nu ma refer la cultura ca si totalitate artistica ci ca si tot social. E folosit si asa. Consulta un dictionar.
Integrare presupune incorporarea unui individ deja format, deja definit, intr-o cultura noua lui. Presupune un proces constient si sustinut voluntar din ambele parti. Altfel e asimilare. Ideea apartine sociologiei.
Am numit-o fidelitate ca sa nu-i spun de alta forma, insa e o legatura afectiva foarte puternica, ceea ce ai remarcat si tu: ¨era foarte mandra de apartenenta sa etnica¨
Practic nu pot fi integrati pentru ca nu vor sa fie integrati. Teoria e frumoasa insa prea putin demonstrabila practic. Vorbim insa de practica generala, pentru ca asta e principiul democratic.
Nu sunt xenofob, urasc etnocentrismele si nationalismul in general. Sunt doar concluzii personale, e un diagnostic propriu.

Acum de tiganii spanioli nu pot sa-ti spun decat ca sunt o societate intr-o alta. Pe cei straini entiei ii numesc ¨payo¨. Exista o certa discriminare cum exita si o certa rezistenta culturala tiganeasca. (Cultura ca tot social). Relatiile sunt astfel de repingere, din partea spaniola, de refuz de integrare iar de asimilare nu poate fii vorba.
Li se ofera sprijin social, case, campinguri, iar ei se ocupa cu mici negoturi ambulante, si de flamenco.

numai bine

Pentru ca ati pomenit ieri de Dan Dungaciu, acest tinar sociolog care a inceput sa aiba cota buna...In numarul 2 al revistei Cultura , numar aparut miercuri pe piata, exista o discutie pe tema SIMFONIA A ix A SI INDENTITATEA EUROPEANA, discutie la care participa Dan Dungaciu(sociolog), Cristina Arvatu(istoric), Calin Cotoi(sociolog),Corina Bistriceanu(etnolog), Darie Cristea(sociolog).
E un text de citit, sint acolo multe idei care au, desi nu sint foarte noi, forta tineretii celor ce le sustin(deveniti deja portavoce a specialistilor care conduc barca opiniilor la ora actuala).
Se remarca INGRIJORAREA FATA DE LIPSA DE ENERGIE A EUROPEI IN STATUAREA TERENULUI FERM AL UNIUNII EUROPENE. Si, in acest context, cum sa nu se bucure niste diversionisti de la Kremlin sau din lumea araba, care intotdeauna vor specula punctele slabe ale adversarului pentru a patrunde pe acolo in inima lui si a/i da lovitura de gratie ?

Dan Dungaciu dixit (voi cita, dar din dorinta de a obliga la lectura, care este una extraordinar de sugestiva, iar pe de alta parte inca nu exista link pentru revista Cultura, din cite stiu)>

" Acum mai bine de 200 de ani, in Philadelphia, in vara fierbinte a lui 1787, cincizeci de oameni discutau, se infruntau , se agitau si argumentau. Erau delegatii celor treisprezece state proaspat eliberate de sub dominatia britanica. Criza perpetua declansata dupa razboiul de independenta parea sa nu aiba decit o solutie: o federatie mai puternica, o putere centrala efectiva si eficace. cei prezenti acolo nu stiau deznodamintul dezbaterii lor tumultuoase, dar prestigiul unor washington sau Franklin, abilitatea unor Madison sau Hamilton au permis delegatilor, in septembrie 1787, sa puna pe masa un document pe care Conventia l/a recomandat spre adoptare. Documentul a devenit Constitutia Statelor Unite. A urmat o discutie acerba, profunda si subtila, din care au rezultat ceea ce astazi numim The FEDERALIST PAPERS. Un moment unicat nu doar in istoria lumii, dar si in istoria gindirii politice moderne.
Aceasta situatie, constata posac comentatorul Larry Siedentop, difera flagrant de ceea ce se petrece acum in Europa, cind se "discuta" asa/numita Constitutie Europeana. Aerulde artificialitate al acestei Consfatuiri esuate era de la inceput vadit si incontestabil, in ciuda dispozitivului mediatic "harazit sa/i insufle viata". Cum se face, continua britanicul, ca aceasta deliberare- teoretic cruciala!- nu stirneste imaginatia popoarelor europene in legatura cu viitorul si destinul lor? De ce aceasta lipsa cronica a angajarii intr/o dezbatere care priveste conditia Europoei la inceputul secolului XXI ?
Mai pe sleau: ce avea America in sec, al XVIII-lea si nu are Europa la inceputul sec. XXI ?"

Si mai departe, intrebari retorice foarte sugestive:
- Henry Kissinger: " Eu, cind vreau sa dau un telefon "Europei", la cine sun?
- In cazul unei aramate europene eficiente: "In ce limba se va da comanda"?
- "Cine si/ar da viata pentru Europa"?, asta dupa integrare.
(trei intrebari, trei dubitatii ce delimiteaza palierele pe care poate fi investigat fenomenul integrarii, sugereaza Dan Dungaciu).

Robert Schumann(unul dintre parintii fondatori ai Comunitatii Europene a carbunelui si Otelului), in POUR L'EUROPE(1963), SPUNEA: Inainte de a deveni o alianta militara sau economica, Europa trebuie sa fie o identitate culturala in cel mai complet sens al termenului". Dan Dungaciu, formuleaza replica : " Astazi, insa, povestea Europei este rostitta in termeni economici sau sociali, palierul cultural-identitar-spiritual fiind epuizat rapid intr/o formula repetata obsesiv de liderii europeni dar lipsita deocamdata, riguros vorbind, de orice continut: identitaea europeana.
Si asta nu se poate. Caci societatile nu se nasc de sus in jos, prin -pace liberalismului clasic! sau prin conventii de cabinet. Dimportiva. Constitutia Americii, ca sa revenim de unde am plecat, s/a dovedit viabila si efectiva tocmai pentru ca era expresia unei asumari anterioare. Acea parte necontractuala a contractului, care face posibil tocmai contractul ca atare, exista si era viabila. Acel "WE, THE PEOPLE..." stipulat in document-care "noi" ? Noi care deja simtim ca apartinem unui teritoriu si sintem parte a unui proiect (si) identitar-, acea precontractuala exista si era, prin Constitutie, exprimata in lege. De aici, forta Consitutiei americane- si a Americii in timp.
Deocamdata, acel "We, the People..." nu exista inca la nivel european. Doar NATIONAL. "Europa" e undeva foarte departe , pentru toti europenii...Ca proiect identitar, Europa ramine astazi., dincolo de pudorile unui politically corect prost asumat, nu doar un mit, ci MITUL PRIN EXCELENTA."


Iata cum putem trage si concluzia ca mai degraba ne vom sprijini in viitorul imediat de forta si decizia Americii, decit de imprecizia si sovaielile unei Europe care inca nu stie nici macar cine e. Iata de ce este periculos anti/americanismul: in lumea aceasta bulversata in care am fost aruncati ca niste orbi, daca ne vom piere bastonul alb, nu vom avea sansa sa trecem strada fara a fi striviti.


Cordial,

Ema Word

CUM SA FACI O MANEA DE SUCCES IN 10 PASI SIMPLI

PASUL 1
Nume de bastan (Elvis, Florin Fermecatoru', Englezu', etc).

PASUL 2
Incultura generala obligatorie.

PASUL 3
IQ mai mic decat numarul de la pantofi. Castigarea unui loc in categoria prosti, dar multi.

PASUL 4
Posesie (sau achizitionare pe parcurs) limuzina, castel, faraoanca si boraci (puradei).

PASUL 5
Rude-n puscarie.

PASUL 6
Imagine

I. Bijuterii - Lant, ghiul si bratara de aur - mai mult de ½ din greutatea corporala

II. Freza - 2 parti gel, o parte par

III. Hainele - Cat mai stralucitoare si de prost gust
a. Camasa (alba sau neagra)
b. Pantaloni (preferabil negri)
c. Pantofi de lac
d. Vesta, manta sau capa

PASUL 7
Versuri

I. Vocabular obligatoriu: "bani, dusmani, tigani, golani, femei, fetite, printesa, bautura, dolari, aur, parai, lovele, milionar, Mercedes, celular, inima, suflet, Dumnezeu, viata, valoare".
Interjectii: "oooooooof, ah, sha-la-la, cicalaca-cichicha" etc

II. Sunt admise
a. greseli gramaticale
b. verbe - conjugare si acord
c. substantive - plural la alegere
d. greseli de tipul "la toti", "lu' copilu' meu" si din seria "casa" - "as vrea ca sa te regasesc"
e. versuri albe
f. rime cu acelasi cuvant
g. metafore duse la extrem ("floarea florilor", "sugativa-n portofel")
h. cuvinte straine ("bambina", "ragazza", etc)

PASUL 8
Subiecte:

I. iubirea
a. relatiile:
1. cu mai multe femei
2. reusite
3. nereusite (vezi parasire)
b. parasire
1. pentru altul / alta (merge si homo)
2. pentru bani
3. pentru ambele
4. moarte

II. familia
a. copiii
b. nevasta
c. fratele - bunastare, parasire sau lauda

III. banii
a. detinerea lor in cantitati mult exagerate
b. risipa fireasca
c. invidia celorlalti

IV. lauda proprie (bogatie, bunastare, performante sexuale, sex-appeal, performante muzicale)

PASUL 9
Melodia

I. instrumente consacrate
a. acordeon
b. orga proasta
c. instrument de suflat
d. tobe de sintetizator, cu generozitate

II. voce
a. optionala si/sau chinuita
b. ecou
c. accent obligatoriu
d. rap inclus

III. originalitate facultativa

PASUL 10
Videoclip

I. miscari necesare (pt. manelist)
a. stanga-dreapta (maxim doi pasi)
b. pocnire din degete
c. zambet cuceritor

II. 15-20 de fete dotate care sa-si agite echipamentul

III. decor prost (sau inexistent)

IV. lumini cat mai colorate

V. cateva masini decapotabile in care sa cante barosanu'
poate te-am lamurit:)))
sursa net.