comentarii

dialog antre doi colegi de clasa la ancheierea anului


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
raspuns - de a399 la: 10/08/2006 19:50:56
(la: Fatza nevazuta a cafenelei si victimele ei)
Regret ca nu am putut raspunde ieri, dar mi-a fost imposibil sa intru pe acest site; cand am avut timp sa intru pe site imi venea mereu adresa mea cand voiam sa postez ceva.

Totusi as vrea sa aduc putina claritate in subiectul discutat.

Ultimele doua mesaje primite de la "partea lezata" sunt urmatoarele:

"Eu am zis multe lucruri doar sa te icerc, dar nu te-ai opus. Acum nu vreau sa te judec, dar asta e. Oricum ramanem amici pt ca incerci sa ma ajuti. As vrea sa imi spui cat mai multe de boala mea. In rest, iti doresc tot binele din lume. Intr-un fel sunt suparat pe tine pt ca am vazut tot ce ai scris pe cafeneaua. Dumnezeu sa te binecuvinteze si sa ai parte numai de bucurii!!!! Pa."

(scris acum 3 zile.

"Eu pe cafeneaua am vazut multi oameni credinciosi, cum ar fi cattallin si am vazut ca tu te opui tuturor crezandute atotstiutor. Dar nu e asa. Nu vorbi de lucruri care nu le cunosti. Nu imi place cum gandesti, dar e treaba ta ca esti ateu. Acum tin legatura cu multi de pe cafeneaua si chiar si cu tine mam certat foarte mult." si "Am rugat intr-o seara pe cineva sa se roage pt tine si ia fost rau toata noaptea". Mi-l imaginez pe "cattalin" sau "om" rugandu-se toata noaptea pentru "binele meu"!

Dar asta nu are nici o importanta. Important e ca nu am corespondat cu o singura persoana ci cu trei: persoana care m-a rugat sa-l ajut, un coleg de clasa din ultimul an si fratele lui de 26 de ani, care s-a recomandat ca e "bodyguard" la un spital si are grija de pacient.

Initial discutia a fost exclusiv despre boala, dar ulterior am primit zeci si zeci de mesaje cu "te iubesc" si unele in care mi s-a spus de planul baiatului de a merge la o Clinica la Cluj pentru analize si pentru a avea relatii sexuale anale cu un tanar de 25 de ani. Am fost foarte alarmat si i-am transmis imediat sa fie atent ce face si sa folosesca preventiv protectie, pentru ca exista pericol de boli venerice grave. Raspunsul lui a fost foarte calduros "am vazut ca tii la mine, ca iti pasa de mine".
Nu am intrerupt corespondenta pentru ca mesajul lui anterior era ca se sinucide. Cum si eu am trecut in viata prin asemenea perioade, am fost foarte sensibil la problema sinuciderii.

Totusi i-am transmis prietenului sau mai varstnic toate acestea, intrebandu-l daca stia ca e gay. El mi-a raspuns (si nu am sters nici un mesaj) ca e surpriza pentru el, ca nu intelege nici el de ce mi-a scris atatea mesaje de "iubire" si unele extrem de sexuale in continut, si ca nu stia nici despre gandul lui de sinucidere.

Voi continua!
#138425 (raspuns la: #138415) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de Honey in the Sunshine la: 10/07/2009 22:34:24
(la: PARFUMURI)
in afara de cele trei pe care le folosesc: eternity, cumparat la mare acum vreo 5 ani, eau des merveilles si armani code primite cadou de la oameni care nu stiu ce folosesc:)) si un byblos ghiaccio de la colegii de clasa din ultimul an de liceu.

niciunul nu-mi place...
#460793 (raspuns la: #460790) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
am avut si eu doi colegi buni - de Bucu la: 22/02/2009 20:39:51
(la: cioclu cu jumătate de normă )
si prieteni. cu el mergeam la o bere dupa vreun meci de fotbal amator, ea era vecina de bloc cu mine. amândoi erau în clasa paralela, colegi de banca si împreuna de vreo doi ani. au reusit amândoi la politehnica si urmau sa se casatoreasca, in vara. cu masina veneau spre casa într-o zi de vineri si mai aveau vreo zece km pâna-n oras. acolo, într-o curba prost semnalizata si cu drum in lucru, s-au oprit într-un camion ce venea din sens opus. de fapt, drumul fiind in lucru si îngustat, semnul de semnalizare fusese pus chiar imediat dupa curba, asa încât era imposibil sa-l observi înainte. viteza nu era chiar asa mare, dar nu prea aveai cum sa eviti un impact ...

el a murit pe loc, ea in drum spre spital. doua cruci vad si azi pe marginea drumului, când ma-ndrept si eu spre "casa" . in ghilimele spus, pentru ca nu mai e acolo casa mea, dar mai merg din când în când ....

si de fiecare data, la curba ceea, ma gândesc ca idiotul de la "drumuri si poduri" care a pus semnul aiurea n-a fost niciodata tras la raspundere pentru neglijenta asta...
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Origine sanatoasa - de duduia_olguta la: 19/01/2005 07:12:36
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
Da, regret toate sansele date familiei mele si mie de catre regimul communist:
-lui tata sansa de a face 25 de ani de munca silnica, redusa la doar 17 ani de inchisoare politica (nesansa decretului din ‘64) si sansa de a avea o slujba de muncitor necalificat intr-unul din santierele de constructie ale patriei (tata absolvise medicina in anul in care a fost arestat)
-la restul din familie: sansa de a sta intre 3-5 ani la politici pentru ca au avut proasta inspiratie de a refuza sa-l denunte pe tata, care nu era de gasit cind ii cauta Securitatea!
- sansa de a ma controla continuu din clasa a I-a ce spun, unde merg, cu cine merg, ce fac, nu de alta, dar in fiecare clasa aveai unul sau doi colegi care ‘povesteau tot’ in schimbul unei vacante in tabara, note bune, functii pionieresti sau eventual a unei burse (asta mai mult la facultate)
-sansa de a vorbi cit mai putin, de a nu putea exprima ceea ce gindesc, de nu ma putea abtine de la vot, s.a.m.d. pe tema libertatii de exprimare
-sansa oferita tatei, intr-un tirziu, de a-si valorifica studiile de medicina nu ca doctor, tradusa prin dreptul de a face doar ultimii trei ani din facultatea de biologie daca trecea in patru luni examanele anilor I si II (asta s-a numit echivalarea celor sase ani de medicina cu primii doi de biologie). De ce biologia? ‘Pentru ca: “Nu meriti sa fii doctor in tara asta si nu trebuie sa fii lasat sa ai contact cu oamenii, ca s-ar putea sa-ti gasesti adepti”.
-sansa oferita tatei de a-si “valorifica talentul si puterea de munca”, adica de a face cercetare, de a se inscrie la doctorat si de a fi refuzat la final sa-si sustina teza ….din motive politice. Asta da sansa, nu cred ca au mai prins-o multi.
-sansa mamei de a inghiti jigniri la servici fara a putea riposta sau apara (in special la sedintele de bilant la sfirsit de luna si cele de sindicat), pe motiv ca e casatorita cu un tradator de tara (socialista), fost bandit, uneltitor contra ordinei sociale, si ca a mai avut proasta inspiratie sa procreeze, adica sa aduca pe lume un mic pui de dizident.

Si multe altele, mai putin importante

Ce regret acum? Regret ca exista oameni care au uitat cum a fost, regret ca multi au trait vremurile si nu le-au inteles, regret ca multi au fost slabi si nu au avut puterea sa-i sustina pe cei care refuzau sa accepte sistemul comunist, regret ca se asterne uitarea si nepasarea peste memoria, faptele si lupta celor care au incercat sa faca ceva pentru libertatea tarii si a conationalilor lor. Regret deziluzia tatei la mai putin de o luna de la Revolutie, regret ca avut mai putin de o luna de fericire si speranta in mai bine, atit, pina a ‘mirosit’ ca sint tot cei de dinainte si ca vremurile nu se vor schimba prea repede.

Eu si ai mei sintem din cei care nu “am avut aceeasi sansa si nu am beneficiat in functie de talent, putere de munca si grad de inteligenta”. Si ca mine…altii. De unde sa stii tu toate astea, romanule fericit? Noi eram fortati sa fim un ‘club inchis’, in care se intra greu, lipsa de incredere fata de ‘aproapele’ fiind justificata. In special in anii 50-60, citi din cei cu dosar aveau permisiunea sa dea la facultate? Si cum se intra, cind se dadeau 10-20 procente pentru cei fara origine sanatoasa (acolo concurenta si sortare), si restul de 80-90% se ofereau generos la cei cu origine sanatoasa si dosar curat. Si cum era cu ‘facultatea’ muncitoreasca? Eu m-am nascut ceva ani dupa decretul din 64, dar ai mei si cei ca ei au avut grija sa-mi descrie ce a fost, ca istoria adevarata, nu cea din manualele scolare, sa nu se uite. Voi care ati trait vremurile, cum de ati uitat?

Mediocritate? Multi am ajuns in afara tarii, in slujbe pe care nu cred ca le-am fi dobindit in tara.

Si gresesti, dosarul nu era doar pentru facultatile de drept, istorie sau filozofie, pentru armata, politie sau securitate. Dosarul care atesta acea origine nesanatoasa aparea si era discutat la orice angajare, mutare si la orice avansare.
Stii tu ceva, dar prea putin din ceea ce a fost.
La fel si informatiile tale despre US, superficiale si cam la 10.000 de mile distanta de realitate.

E bine ca esti vesel.
Ignorance is a bliss.
#33758 (raspuns la: #33579) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
alex - de cico la: 12/05/2005 10:17:05
(la: iubire? acum serios vorbind...)
Tu ne ceri "parerea", ceea ce pe mine ma intriga. De ce? Fiindca exista iubirea impulsiva si irationala, de care poti sa fugi cit vrei cind o s-apara, dar n-o sa scapi. Indiferent ce "pareri" si concepte aveai mai inainte. Odata ce-o cunosti, o sa fii OBSEDAT de chipul ei, de gestul acela imperfect prin care-si sufla suvita de par blond ce-i ajunge pe buze, de toate imperfectiunile ei mici, dupa care tinjesti de-ajunge sa-ti fie pica pe tine ca suferi ca un fraier si te comporti ca dus cu pluta. Iubirea irationala te loveste cind te astepti mai putin, fara s-o cauti si indiferent de conceptiile sau rinduielile pe care ti le-ai facut in viata.

Tin minte ca m-am indragostit prima data (iubirea preadolescentului insa) prin clasa a 8-a, de-o colega de clasa. Culmea ca si altuia i se intimplase la fel. Mi-am reamintit abia acum, cu conferinta ta, cit de idiot am putut sa ne comportam. Saraca fata, mai mult am hartuit-o decit sa-i facem curte. Dar noi eram de fapt topiti dupa ea.

Am vazut o alta conferinta cu "Marea iubire" (pe care evit sa ma bag, ca-i populata de adolescenti si visatori, si nu vreau sa fiu prea direct cu unele, ca pot sa-i sochez). Marea iubire adevarata ("prima" iubire) a venit insa pentru mine printr-a noua, si-am fost impreuna citiva ani buni. A fost ca-n "Mountains Rousse", ba sus, ba jos, iubirea irationala de care-am scris la inceput. Nici nu mai stiu cum ne-am despartit, cert e ca nu mai stiu de-au fost regrete sau am zis bodaproste, ca prea am suferit mult (dragoste cu nabadai). Insa prima iubire ramine pentru cei mai multi ca o rana deschisa in suflet (si eu nu fac exceptie).

Dar culmea e ca dupa un an-doi mi s-a intimplat ce nu credeam vreodata : m-am indragostit de prietena pe care O APRECIAM. Adica am ajuns intr-adevar s-o iubesc (si mi-am dat seama tirziu de asta) cu trecerea timpului. In mare parte datorita calitatilor ei, felului ei de a fi samd. Adica exista si "iubire rationala", si zau ca nici pe-asta n-am premeditat-o, am constatat-o doar foarte mirat dupa 2-3 ani. Ajunsesem s-o iubesc si nu-mi dadeam seama. De ce am certitudinea asta? Ca mai sintem inca impreuna, dupa atitia ani. (Citi? Nu spun, ca ma dau de gol :-))

Ca sa inchei : nu-ti face planuri pe treaba asta, ca vine de la sine si-ti schimba toate planurile si conceptiile de viata pe care le-ai avut pina atunci. Si eu am petrecut la inceput destula vreme singur si m-am intrebat adesea ce-i aia iubire. Doar ca soarta are grija de noi cind ne-asteptam mai putin. Ca ne face un bine sau rau? Depinde. De persoana de-alaturi, de multe altele...
* - de alex andra la: 12/06/2006 09:18:24
(la: Rewind)
Una din cele mai vechi amintiri, nu foarte clara, e o imagine a unei fetite imbracate intr-o "cameşa" alba, lunga, foarte murdara si fetita murdara si pe fata.
Tin minte obiecte de imbracaminte de-ale mele si de-ale mamei mele, din perioade foarte indepartate, sa tot fi avut doi-trei ani.
De la patru ani am amintiri foarte clare. De atunci dateaza "prima mea dragoste":) Tibi il chema pe colegul meu de gradinita (ulterior am fost si colegi de clasa, dar "zvacul" disparuse intre timp). Se prinsese toata familia, caci acasa nu faceam decat sa-l desenez si sa spun cat e de urat:)))
Tot de la patru ani, imi amintesc perfect drumul spre gradinita, in compania unor tovarasi de joaca din curtea blocului vechi in care locuiam (gradinita era la cateva case distanta): o fetita mai mica decat mine cu un an si un baietel, leat cu mine (detaliile astea tin de o convietuire de vreo 12 ani cu ei) si fetita zicandu-i ungureste baietelului: loveste-o cu piciorul, iar baietelul, mai milos (nu stia el ce-l va astepta mai incolo, ca-l voi "scapa" in nas si ca el o sa si-l fractureze, ca o sa-l pocnesc cu o sticluta peste gura si multe altele) "batandu-ma" doar cu basca:)
<->_____________________________
Lost without music in a world of noises
#127479 (raspuns la: #127393) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de freeman la: 25/06/2007 15:02:01
(la: Romania se afla pe primul loc )
Crimele din scolile americane
Luarea de ostatici, miercuri, intr-un liceu din Bailey, statul Colorado, se inscrie intr-o serie de crime comise in scolile americane dintre care cel mai grav caz este cel din Colombine, din acelasi stat, soldat cu 15 morti in localitatea Littleton, in aprile 1999. In primavara acestui an, cel putin trei comploturi care vizau actiuni de luare de ostatici in scoli au fost dejucate in statele Missouri, Minnesota si Kansas. -17 ianuarie 1989: Stokton, California - un tanar de 24 de ani patrunde in curtea unei scoli, impusca mortal cinci elevi, raneste alti circa 30, apoi se sinucide. -1 octombrie 1997: Pearl, Mississippi - Luke Wooddham, in varsta de 16 ani, deschide focul in incinta scolii sale, provocand moartea a doi elevi si ranind alti sase dupa ce a ucis-o pe mama sa. In prezent ispaseste o sentinta cu inchisoarea pe viata. -1 decembrie 1997: Paducah, Kentucky - Michael Carneal, in varsta de 14 ani, deschide focul in timpul unei slujbe din scoala sa. Trei elevi sunt ucisi, iar alti cinci sunt raniti. Carneal este inchis pe viata. -24 martie 1998: Jonesboro, Arkansas - doi elevi de 11 si 13 ani deschid focul in timpul unei pauze, dupa ce declanseaza alarma de incendiu pentru a-si determina colegii sa iasa din clasa. Patru elevi si un profesor sunt ucisi. Autorii vor sta inchisi pana la varsta de 21 de ani. -21 mai 1998: Springfield, Oregon - Kip Kinkel, de 15 ani, ucide cu arma de foc doi colegi si raneste alti 25 dupa ce si-a ucis parintii. Este condamnat la 12 ani de inchisoare. -20 aprilie 1999: Littleton, Colorado - Eric Harris, de 18 ani, si Dylan Klebold, de 17 ani, ucid prin impuscare 12 elevi ai liceului din Colombine si un profesor, apoi se sinucid. - 10 august 1999: Los Angeles, California - O persoana deschide focul intr-o gradinita evreiasca, ucigand trei copii si doi adulti. Este condamnat la inchisoare pe viata. -21 noiembrie 1999: Deming, New Mexico - Victor Cordova, in varsta de 13 ani, impusca mortal in cap un coleg de liceu de varsta sa. -27 mai 2000: Palm Beach, Florida - Un elev de 13 ani, dat afara din clasa pentru indisciplina, il impusca in cap pe profesorul sau. -5 martie 2001: Santee, California - un tanar de 15 ani impusca mortal doi colegi si ranesc alte 13 persoane in incinta liceului, in apropiere de San Diego. Este condamnat la 50 de ani de inchisoare sau mai mult, in functie de comportamentul sau. -30 martie 2001: Gary, Indiana - un licean de 16 ani este ucis prin impuscare in parcarea liceului sau de catre un fost elev de 17 ani. -28 octombrie 2002: Tucson, Arizona - furios deoarece nu a trecut examenele, un elev ucide trei persoane, dintre care doi profesori, in incinta campusului, inainte de a se sinucide. -10 mai 2003: Cleveland, Ohio - imbracat in tinuta de lupta, trage asupra campusului universitatii Case Western Reserve, ucigand o persoana si ranind mai multe. El va fi retinut dupa sapte ore de asediu. -21 martie 2005: Red Lake, Minnesota - cel putin noua persoane sunt ucise si alte sapte ranite prin impuscare de catre un licean care apoi se sinucide. -8 noiembrie 2005: Jacksboro, Tennessee - Kenny Bartley Jr, in varsta de 15 ani, impusca mortal un angajat al scolii sale si raneste alti doi, aflandu-se sub influenta drogurilor. -27 septembrie 2006: Bailey, Colorado - o persoana deschide focul si ia sase ostatici in liceul Platte Canyon, dupa care se sinucide. Una din cele doua ostatice este grav ranita. (M.F.)

(Articol de ziar)

Da-mi tu astfel de exemple din Romania si ma inclin!
#209940 (raspuns la: #209925) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
oii, ca mult ii de-atunci! - de anisia la: 18/07/2007 14:20:07
(la: Ce-ati cautat si ce-ati gasit?)
nimerisem pe colegi.ro, cautand pe net dupa Mitza, o colega de clasa din generala.
era acolo un banner care zicea "cafeneaua.te face sa gandesti."
si zic: hai si io! sa gandesc!"
si-am intrat.

in ziua intai a fost trecutul pragului. cu sinceritate si inocenta. atunci s-a facut trecerea.
apoi, bajbaitul. de pe un subiect, pe altul. atunci s-a creat curiozitatea.
in a treia, cautatul. dupa subiecte potrivite mie. atunci s-a intamplat cunoasterea.
in a patra, m-am pomenit incercand marea cu degetul. prima mea conferinta. atunci am cunoscut nedumerirea.
in a cincea, s-a-ntrupat dialogul. atunci au inceput sa se construiasca poduri.
in a sasea,prieteniile. de-atunci s-a definit ca o noua societate.
si din a saptea, ma tot odihnesc... cand la o masa, cand la alta, bucuroasa sa fiu o parte din intregul universului care o defineste.
acu vreo multi ani - de thebrightside la: 09/07/2008 08:52:57 Modificat la: 09/07/2008 08:54:15
(la: Treceri si petreceri...estivale )
prin 90 si ceva, am plecat la mare cu o colega de clasa cu banii de alocatii si inca ceva ce-am stors de la ai nostri. am stat la o bubuta la Mamaia si in prima zi ne-am ars ca niste raci. numa' cu rahat nu ne-am dat pe noi sa scapam de dureri. noaptea Gabita avea halucinatii cu politisti la talk-show-uri si faceam pipi la borcan amandoua ca nu ne puteam deplasa mai mult de doi-trei metri din cauza pielii care fierbea pe noi. aproape toata vacanta am umblat cu blugii pe noi si bluze cu maneca lunga ca nu suportam soarele. cu cateva zile inainte sa plecam vecinii de curte ne-au furat banii - toti. a trebuit sa ne amanetam inelele ca acasa nu puteam sa sunam sa cerem bani fiindca deja sunasem o data si in plus ei stiau ca mergem cu nu stiu ce companie sa facem sampling - altfel nu ne-ar fi lasat.
in ciuda celor de mai sus ne-am distrat de minune. chestii pe care nu le uiti niciodata... fain o fost. :)
deci part uan - de lafemme la: 21/11/2008 14:08:39
(la: Brightoracol)
1. Cine te cheama si de ce?
Re – nu ma cheama… de ce… nush

2. La ce varsta ai fumat prima oara si cine te-a mirosit :D? Daca n-ai fumat niciodata, hai la o tigara.
Re- hihi… la doishpce da nu m-a mirosit nimenea ca era dupe revelion si astia erau toti beti si sforaiau care pe unde apucase

3. Adresa si numarul de mobil.
Re – nu vorbesc pe net despre intimitatzurile mele

4. In ce cartier stai si la ce jinduiesti?
Stau intr-un cartier de unde se vad furnale si trenurile se aud cum suiera in noapte si eu as vrea sa fie multi copaci si catei si pisici si ponei in loc de astea de sunt deja

5. In ce clasa esti si care e profu' tau preferat?
Intr-a treia sin u-mi place de nimeni si n-as face nimic,…. Ba as face, as bate-o pe duamna cu lineea la palma ;;)

6. Nu-i asa ca ala de mate e un dobitoc?
Ala de mate e tot aia, asa ca idem

7. Sa trecem la intrebari serioase. Cand ai tras ultima tranta de cascadorii rasului si care a fost ratingul audientei?
Sincer. Cand am dat pe linkul din cafenea care ducea tocmai la scurt-metrajul ala cu becul… am ras atat de tare ca mi-au dat lacrimile si n-am mai putut grai vreun sfert de ora. in rest rad zilnic da’ nu mai stiu cu precizie pen’ ce

8. De ce te uiti la reclame, nu stii ca promoveaza atitudini consumatoriste si malefice vizavi de bugetul tau pentru vacanta?
Mie imi place reclamele, care este, pentru ca ele e colorate si are melodii cashtoace si lumea de e impotriva e rea.

9. Ce cauti sub masa?
Hihi – cum de ai ghicit mai mama omida a cafenelei???!!!

10. Pune-mi o intrebare interesanta (nu ma mai intrebati pe cine iubesc ca asta e al treispatrulea oracol pe care il fac sperand sa ma intrebati si pe mine ceva misto).
Poti tine in echilibru o lingra pe varful nasului mai mult de un minut? Si daca da… si ce daca!!!!

11. Ce materii iti plac si ce stii sa faci cu ele? Sefu' tau stie ce faci tu acolo? Daca n-ai sef esti de-a treptul tupeist/-a. Nu mai vorbesc cu tine.
Imi plac materiile lichide pentru ca ele aluneca mai usor ca cele solide. Cred ca banuieste el ceva… pen’ ca azi doi colegi mi-au zis asa” Tu n-ai chef de munca azi right? Da nici ieri n-ai avut right? – right!!!

12. Ce flori preferi? Da denumirea stiintifica te rog, ca vreau sa-mi fac ierbar si mi-e lene sa caut pe gugal.
Margaretele si tufaneleleeee si nush cum le zice ca la carte :P

13. Ascunde-te si taci chitic ca asta e numar cu ghinion.
Aoleoooo maica… simt cum imi arde ochiul in ghiochiul lui si ma furnica pe sub pieleeeee!!!!

14. Cele mai mare noroace ale tale care fu'ra?
E multe. Unul din ele ar fi ca v-am intalnit.

15. Te-ai imbracat vreodata in baiat chiar daca tu ejti fetita si invers? De ce? Unde? Cu cine?
de obicei ma imbrac in baiat dar ma tradeaza cerceii.

16. Daca ai putea sa omori o persoana si nimeni sa nu afle niciodata, nici chiar tu, ai uita total incidentul dupa, cine ar fi acea persoana?
M-as omora pe mine aia trista, speriata, plangacioasa, nesigura, pe mine aia de apar cand ma astept cel mai putin… si probabil nimeni nu i-ar duce dorul acelei variante a mea, nici macar eu.
#365114 (raspuns la: #365109) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
asa ciudate sunt postarile - de proud la: 28/11/2014 16:40:31
(la: Cristian Tudor Popescu despre victoria lui Iohannis)
cu stelute la titlu, cu raspunsuri la propriul comentariu, cu divagatii care se refera la unul si la altul ca nu-i de mirare ca m-am incurcat. Sunt curioasa chiar ce-ti zice Daniel despre pretentia resp. :)

ne intelegem bine ca doi autisti! Dupa tonul conversatiei ai zice ca avem pareri diferite, dar nici pomeneala. Tocmai ti-am explicat ce ar insemna pentru mine luat tara inapoi. Ma doare fix in spitz ce zice Blaga.

Nu stiu ce te supara la deviza asta cu lucrul bine facut?! Nu crezi ca 'mentalitatea' nemteasca o cuprinde automat? Io una am avut vecini nemti, colegi de clasa si prieteni, am si stat in Austria fo cinci ani. Adica am 'lucrat chestii bine facute' vreau sa zic.

Ma, nu ma fa sa-ti spun inca o data despre Canada si Romania si unde stam fiecare. Chiar nu vezi ca n-are nicio relevanta asupra subiectului?! E una din manipulari, ma mir ca nu te prinzi. Ca sa vezi ca nu vorbesc ca sa ma aud vorbind, sa facem o lista cum suntem fiecare afectati direct. Cate proprietati ai tu care stai intre granite si cate proprietati avem noi care suntem afara? Acolo zic, acolo pe pamantul strabunilor zic. Cati din diaspora se intorc acasa? Cat din banii castigati afara contribuie la taxele percepute doar din cumparaturile la mall? :) Tocmai, nu vreau sa discut acest subiect. Vad ca degeaba-l tot ocolesc ca iar spui de "trairile" noastre diferite. Ce are una cu alta? Nenorocitii astia stiau ca romanii de afara nu mai pot fi manipulati, de aia au si indus discutia asta cretina, ce naiba?! Ce "umflatura" ?!

Si despre televiziuni, vad, avem pareri asemanatoare.

pai te exprimi impersonal, dar asta nu-i un defect zic eu. Cel mai sigur sa ne intelegem este sa raspunzi direct la postarea "adversarului" :)
#653119 (raspuns la: #653117) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Curajosu-le..rau-le !! - de Jorge la: 05/11/2003 05:43:02
(la: Israelul, dupa Codrin)
Dar acest Codrin este vreun sfant?
Numai in Biblie capitolele sunt citate astfel....dupa X si Y.
Cum a avut tupeu acest Codrin sa scrie asa ceva pe forumul respectiv fara sa-l intrebe pe admin.Ce om poate fi el si ce curaj sa infrunte pe cei bine educati,cu colegi de clasa din tari nisipoase si arsi bine la soare?
Salut Florin! - de (anonim) la: 25/12/2003 13:59:39
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Salut Florin!

Numele meu este Cristian Radulescu si am fost elev la scoala nr. 197 unde ai terminat si tu,cu un an inaintea mea.
Imi aduc aminte foarte bine ca aveam ca profesor de desen-eu fiind antitalent-pe domnul Ciocarlie,iar sora mea Liliana a fost colega de clasa cu tine.
In plus de asta stiu ca aveai un talent remarcabil si te felicit ca ai reusit in viata.Profit de ocazie sa iti urez Craciun fericit,multa sanatate si la multi ani.

Cristi
referire la "poporul ales" - rodastrid - 7/01/04 - de DORU E la: 07/01/2004 16:12:18
(la: ZIDUL RUSINII)
In primul rind trebuie sa recunosc in mare ca ai dreptate.
Insasi apartenenta individului la popoeul evreu , il face pe acesta sa fie intr-un fel sau altul "rasist" . Insasi religia iudaica ii invata pe evrei sa fie rasisti . Daca stau bine si ma gindesc , ajung la concluzia ca noi , evreii , sintem inventatorii rasismului . Dar,
nici odata , cel putin momentan nu realizez , evreii n-au fost rasisti "rau voitori" . Dupa religie trebuie sa respecti celelalte religii . Nu trebuie sa le accepti , dar ti se cere sa-i respecti pe altii .
In principiu , eu , ca ateist , nu fac nici o diferenta intre oameni si rase . Dar in acelasi timp , nu pot sa-i acuz pe cei care pastreaza si se lupta pt. continuarea si perpetoarea iudaismului .
In ceea ce priveste antisemitismul , fara discutie , marea majoritate a evreilor au simtit mai mult sau mai putin , intr-o forma sau alta , intr-un moment sau altul , aceasta forma de ura sau incercare de injosire .
Desi sint plecat din Romania de peste 30 de ani , la virsta de 20 de ani , am avut si eu micile mele neplaceri ( uneori poate din vina mea , dar le-am avut ) . Cind eram in clasa a X-a , la liceul M. Eminescu din Bucuresti, am fost trimisi la munca "voluntara" intr-un sat din Oltenia la ciles rosii . Intr-o anumita situatie , nu au rost amanuntele , profesorul ramas cu noi in cantina , mi-a spus " Daca nu-ti place , pleaca-n tara ta JID... " . N-a apucat sa-si termine fraza , caci i-au zburat dintii din gura - la propriu , nu la figurat - dupa care am fost trecut fortat de catre dirctorul liceului , la liceul Sava . Spre nenorocul meu , in clasa a XI-a , la Sava , am avut o alta intimplare cu un coleg de clasa care ma tachina in permanenta : Ehrlich e nume nemtesc sau jidanesc ? M-am abtinut o perioada , dar intr-o zi , m-a prins pe "picior gresit" , si l-am bagat in spital in stare geava .
Eu am avut norocul ca eram sportiv , solid si stiam sa si bat . Cunosc insa cazuri in care prieteni au avut mai putin noroc . Eu nu ma pling de antisemitism , dar l-am cunoscut .
Si inca ceva . Nu-i mai putin adevarat ca si noi , evreii , avem "partea" noastra la exisenta acestui flagel .
Ca ateist , sint departe de ideea "poporului ales" . Sintem si noi oameni , si ca pe peste tot sint buni si rai . De exemplu , ceea ce s-a intimplat cu muncitorii straini in Israel , este de neacceptat . Nu ar fi de mirare daca printre romanii care au suferit in Israel de conditii inumane de cazare si care dupa munca prestata cinstit nu si-au primit banii si care nu stiau cei antisemitismul inaintea venirii in Israel , la intoarcerea acasa sa devina antisemiti . Si este greu sa-i invinuiesti pe acestia .
In orice caz , pentru aceste cazuri , mie , ca evreu , ca om , imi este rusine . Scuze , ca asta e capitalismul , ca asta se intimpla si in alte parti in lume , eu nu le pot accepta . Nu la noi in Israel .
#7773 (raspuns la: #7700) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Povestea Arogantei pt Florin si atat - de LMC la: 29/06/2004 02:23:08
(la: Ozzy vs LMC)
Nu stiu exact cum a decurs conversatia intre profesorul meu de arta/istoria artei si acei colegi din clasa, dar povestea este adevarata. N-avea de ce sa ma minta profesorul care mi-a dezvaluit aceasta conversatie. Personal nu ma consider aroganta, poate nu m-am exprimat bine in textul precedent, dar stiu ca de multe ori sint considerata aroganta pentru faptul ca ma exprim intr-un mod zelos si confident. Nu am o impresie stralucita fata de mine insumi, chiar din contra, dar sint intr-o continua cautare dupa intelepciune si cunostinta.

Cit despre faptul ca ma consider artist, nu inteleg de ce nu pot spune lucrul acesta din moment ce am studiat arta, lucrez si produc arta, expun arta etc etc. Daca doresti sa vezi lucrari de-a mele pot sa-ti trimit un email cu citeva din ele.

De ce consider ca prezenta lui Ozzy este importanta? Pentru ca sa avem mai multe puncte de vedere in subiectele dezbatute pe cafenea, in special subiecte politice, religioase, artistice. El abordeaza dintr-un punct de vedere ultra-liberal, eu dintr-un punct de vedere ultra-conservatist. Asa putem invata unii de la altii, asa putem sa ne zidim. Si pentru ca nu stii din ce partid face parte GWB: el este conservatist, Republican. Partidul Republican sustine drepturile individului, cauta sa sustina valorile familiei, si drepturile celor care nu s-au nascut. Democratii sustin drepturile unui grup de oameni (fara sa se uite la individ), si drepturile femeii sa faca avort. Subiectul meu "cum sa fii un liberal de nota 10" are un link unde poti vedea amindoua puncte de vedere mai in detaliu. Dar daca cauti pe internet istoria Republicanilor si a Democratilor, vei putea vedea mai multe descriptii interesante, astfel vei intelege pozitia lui GWB sau John Kerry sau al oricarui politician american. Dar m-am intins prea mult acum, sper sa-ti fi raspuns intrebarilor.
#16959 (raspuns la: #16956) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ninel - de Little Eagle la: 03/07/2004 00:43:15
(la: Derbedei sau artisti?)
Dear Bro,

Stiu ce vrei sa spui....Am cunoscut pe Andy Warhol personal pe vremea cand avea un loc la East River...spre 13 St. in NY numit de el "The Factory".
Sotia mea a fost colega de clasa si facultate cu varul lui,ei se numeau de fapt Varhola fiind polonezi la origini.
La fel in clasa cu ea a fost colega si cu Jerry Seinfeld si Judie Foster.Ele 2 au avut diploma in lb. franceza,master Degree.

Imi place multa din arta lui si a altora,Rauschenberg,Jasper Jones...the old elite,stiu ca Andy era cam excentric(ca un artist)si poate plin de ego.....dar daca apucai sa vorbesti cu el intre 4 ochi...era ..el insusi!!!!!
Sa zic,avea un alter ego,si ii placea sa fie ascultat,sa -si auda cuvintele,Nu suporta sa-l contrazici deloc,ce zicea el era regula spusa de un King!!!!
Parca.....ma uit in oglinda acum....NU stiu,unii artisti suntem megalomani,vrem atentie sau suntem in final doarniste BABIES!!!!!

Am mai cunoscut alt artist pe nume,Armand,are sculpturi de instrumente peste tot in NYC,am fost in atelierul si vila lui,nu departe de a lui Warhol.
Nu-i consider derbedei,uneori sunt de neinteles dar HEY people...artistii sunt cum sunt...si am o oarecare experienta,si eu sunt si v-ati dat deja seama de iesirile mele ...Brancusi era un opium addict si betiv de absinth cu prietenii lui Modigliani,Picasso,Soutine,si chiar la un moment dat....LENIN...prin 1924...cand a capatat el acel...sifilis.....si era mare revolutionar si statea la masa cu acesti artisti...asa a devenit Picasso ...comunist!!!Modigliani l-a scuipat in ochi si a rasturnat masa pe el...mai vorbim despre astea ce-s putin cunoscute de multi!!!!!

Erau cu totii...artisti...derbedei??????Daniel te credeam altfel my friend...!!!!
Poate gresesc?Mai vorbim

Love&peace,
Ozzy





























super tare! - de Liah la: 24/07/2004 00:36:57
(la: despre barbati ... fara suparare :))
Felicitari!

M-am mai ras asa de foarte mult timp. Imi face placere sa-i iau la mishto pe unii colegi de clasa ca nu se mai vad de atatea aere si de IMENSUL lor orgoliu! Am savurat pe deplin aceste randuri pe care cu siguranta le voi spune si prietenelor mele.
Tine-o tot asa! Sa ne incanti cu ironiile pe care unii barbati le merita.

Kisses!
Liah
lene si amoralitate - de Simeon Dascalul la: 28/07/2004 19:17:22
(la: Impotenta nationala)

“lenesi si incapabili”

Totdeauna ma enervez cand aud diverse formulari de genul “nimeni nu munceste, de asta nu merg lucrurile in tara asta”. Ca si cum munca ar fi o virtute, un lucru bun in sine si ar trebui prestata indiferent de rezultat. As vrea sa vad unul din occidentalii aia harnici adus aici la salariile noastre si tinut asa nu doua, trei luni, ci pana la sfarsitul vietii. Sa vad ce chef de munca o sa mai aiba ala. Lumea munceste aici, ca, daca nu, n-ar avea din ce trai. Dar se lucreaza pe degeaba sau aproape pe degeaba. Cat e salariul mediu pe economie? 150 de euro? Simte cineva un dor nebun de munca pentru banii astia? Cand romanii cei lenesi ajung la salarii omenesti muncesc la fel de bine ca altii.

”Depravarea spirituala si morala a natiunii noastre”

Perfect explicabila. Inainte de razboi 80% din populatie traia in mediul rural si avea morala si religiozitatea aferenta. In anii comunismului ele s-au erodat incet, incet pana la disparitie. Dar daca fostul sistem nu forma caracterul supusilor, macar le dadea o frica sanatoasa care-i facea sa ramana ca de cat in anumite limite. Exemplu:

Aveam un coleg de clasa a carui mama era mare sefa pe la o cantina si mai mare. Familia aia bineinteles ca n-a avut niciodata probleme cu mancarea, doamna in cauza venind in fiecare dupa-masa cu plasele pline cu tot ce era mai bun. Prin sistemul infloritor al trocului se facea rost de alte produse ce lipseau in oranduirea de trista amintire. Ramaneau salariile, adica o buna parte din ele. Ce sa faca cu ele? Dacie aveau, apartament cu trei camere, ca mai multe nu lasa raposatu’, aveau. Ar fi putut sa-si cumpere aur, dar aveau o frica sanatoasa de militie si de denunturile colegilor invidiosi ai doamnei. Se temeau bietii oameni de bataile de la militie daca i-ar fi prins cu aur nejustificabil in casa. Asa ca mereau vara la mare. Luau avionul pana la Constanta si stricau banii acolo. N-au strans nimic crezand ca binele o sa tina o vesnicie. Colegul meu era un baiat foarte linistit si la locul lui, imbracat ca noi ceilalti si care nu scotea nici un cuvant despre belsugul familiei. Ce mai, bogatii fostului regim erau niste oameni tare decenti.

Dupa caderea comunismului s-a dus dracului si prudenta. Nu-i de mirare ca lumea devine tot mai amorala. Asa e omul si nu poate fi schimbat, el vrea sa-i fie bine. Ori acuma nu le merge bine decat gunoaielor, escrocilor, afaceristilor, smecherilor cu tupeu. Si incet, incet dupa capacitatea de adaptare a fiecaruia, toata lumea o sa urmeze tendinta asta.
Incerc sa am o parere buna..: - de Ivy la: 14/09/2004 19:31:12
(la: Ce parere aveti de scolile din strainatate)
Incerc sa am o parere buna..:-) Am trecut prin tot felul de stari decind fiica-mea a inceput scoala. Si au trecut ceva ani de atunci. Am trecut prin stari de nervi, comparind scoala care o face ea cu ceea ce am facut eu, stari de frustrare cind am incercat sa ii explic cum e cu impartirile..(ai mare dreptate Camelia) si am renuntat pentru ca ei le fac diferit decit am invatat noi, am trecut prin stari de surpriza totala cind in primi ani asteptam sa vad manualele si caietele..si ea avea un ghiozdan plin cu creioane, creionase, penare, penarutze orice altceva inafara cartilor si a caietelor asa cum eram noi obisnuiti. Acum am o stare de...bine..:-) ma rog, glumesc..e de ingrijorare, dar si de impacare in acelasi timp.
E in unul din gradele superioare si a inceput sa vina acasa cu carti si caiete..parca lucrurile s-au mai schimbat un pic.

Ce am invatat in anii astia a fost sa nu mai fac comparatii in ceea ce priveste copilul meu. Nu o mai compar cu mine, cu tata-sau, cu copilul de aceeasi virsta din Romania, cu colegul de clasa..etc, etc.
Va invata ce va invata si cum va fi regula.
Deci, nu vreau sa spun ca e mai bun sau e mai prost sistemul de aici. Spun doar ca e altceva, este "un altceva" fata de ceea ce noi am stiut, sau eu am stiut. Nu am idee prea mare cum e scoala in romania, ce stiu e ca anul trecut am vorbit cu o prietena al carei baiat in virsta de 17 ani elev la unul din liceele prestigioase din capitala, a decis ca mama si tata ii ofera tot ce e bun si ca nu prea mai are chef sa invete. Si in felul acesta a ramas corijent la o buna parte din materii, so, mama speriata de ceea ce vor spune prieteni, partenerii de afaceri etc, etc a inceput a da spaga la profesori pentru a il trece clasa. So, el a trecu mai departe..
Probabil ca e doar un caz..nu se intimpla asa la toti tinerii..Ce doream sa spun e ca probabil (nu stiu cu siguranta), s-au mai schimbat si prin Romania lucrurile in sistemul de invatamint..poate in bine poate in rau..nu stiu..

Cel mai bine, e sa speri ca ceea ce faci tu nu e tocmai rau..

Ivy



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...