comentarii

dialog de 6 replici intre doua persoane care una primeste flori


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Intre doua persoane de sex op - de aurasdim la: 02/06/2005 10:47:19
(la: Dragostea platonică: un "mit" dărâmat?)
Intre doua persoane de sex opus nu poate sa existe prietenie daca la inceput nu a existat o atractie, sau o alta cauza care i-a facut sa se intalneasca. Nu exista fiinta umana pe aceasta lume care sa faca un lucru, total dezinteresat sau gratuit, ...eu unu nu am intalnit acea persoana.
#52792 (raspuns la: #51486) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Doua persoane care decid sa f - de dorin la: 29/12/2005 13:06:20
(la: DESPARTITI IN CASA)
Doua persoane care decid sa formeze un cuplu incep constuctia unui sistem, care, pentru a functiona are nevoie de un echilibru real, obiectiv.
Un bun echilibru este in general fondat pe un interes comun (copii, casa, masa etc - elemente de regula vizibile si relativ usor de observat - dar si pe o gramada de altele mai subtile - pasiuni, vicii etc).
Interesele in comun ale fondatorilor cuplului se schimba in timp, cu cosecinte directe asupra echilibrului cuplului.
Procedura standard in caz de dezechilibru este apelul la ''specialisti'' in domeniu (prietani, rude, sfatosi) care-si ''dau cu parerea'' de regula in necunostinta de cauza.
In realitate e manifestarea tipica a evitarii confruntarii cu problema sau invartitul in jurul cozii...f. comuna de altfel.
Ideal este ca deciziile privind cuplul sa fie luate NUMAI de fondatori iar tot ceilalti sa-si tina gura.

#97586 (raspuns la: #97224) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
jeniffer - de DINU IONESCU la: 27/07/2006 20:08:26
(la: Conflict intre generatii !?)
Vezi, acum , ca mi-ai atras atentia , iti scriu numele corect!
Intr-o discutie /dialog se infrunta cel putin doua persoane, fiecare cu parerile sale; nímeni, insa , nu poate afirma ca detine adevarul absolut si ca nu ar mai avea cate ceva de-nvatat si de la celalalt(logic, altfel n-ar mai fi intrat in discutie). Asta inseamna "sa mai cedeze fiecare"! Este de apreciat acea persoana care este in stare sa spuna: "da domnule , stii ca asta ar putea avea dreptate? Poate ca eu m-am inselat ,pana acum in problema cutare...Ar trebui sa cuget si , probabil imi voi schimba atitudinea , de azi incolo!E posibil ca eu sa fi gresit!"."
SAM.
#135867 (raspuns la: #135857) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de maan la: 10/11/2008 14:54:31
(la: Mr. Cafeneaua 2008: Confa Majoretelor)
in plus, unele persoane “valoroase” de pe aici ii tin prelegeri despre mediocritate.

de la mine s-a vazut doar un schimb de replici intre doua persoane mature, care-si asuma ce spun.
niciuna dintre fete nu-i vreo fetisoara credula, amandoua-s personalitati puternice.
zaraza e directa si contondenta-n replici la furie, bright da uneori cu gura, din cauza de temperament vulcanic.

chiar nu inteleg de ce va bagati in disputa dintre ele.

vreti sa facem doua tabere, care-i pro zaraza si care-i cu brightside?
ce dracu', mah?
#360918 (raspuns la: #360899) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Scump/11989 - de Tombola la: 14/03/2004 11:28:50
(la: Romani in strainatate)
Este scump avind in vedere ca pentru banii platiti serviciile sint foarte proaste ,incepind de la receptia in hotel si pina la chelnarii din restaurantul hotelului care sint asa cum i-am lasat inainte de 1989.
Nu zimbeste nimeni si ai impresia ca-si fac slujba zilnica din sila. sau lene ?
La ghiseele CFR coada nene,clasa a I a catre Iasi arata la fel ca a unui vagon de tren personal,cu pipi pe jos in WC ,fara apa,sapun ,hirtie igienica si prosop,geamuri care nu se inchid sau deschid si perdele care ieseau din cuiele in care erau agatate. Gauri in tapiteria banchetelor de fapt o mizerie de tren de cica clasa 1 CFR :)
Camera la hotel a fost OK pentru 30 de dolari pe noapte,singurul lucru care a foast ok .
Micul dejun in restaurantul hotelului desi erau prea multi ospatarite si numai 3 mese ocupate de straini nu puteai sa iei o chifla in plus ,o bucata de unt sau a doua cafea fiindca toate se ascundeau in bucatarie dupa ce-ti serveau micul dejun si asta dupa o anumita asteptare.
Concluzie : este scump nene cu asa servicii .
Mincarea are acelasi pret ca in California adica scumpa sau ca si-n Frankfurt adica si mai scumpa.
Ce este foarte ieftin sint vinurile romanesti de foarte buna calitate si de toate soiurile. Berea scumpa si nu am putut bea bere romaneasca ca nu am gasit-o ,ca cu cea straina sint obisnuit desi nu prea beau cam des.
Scump nene...mai bine si mai ieftin intr- o croaziera Miami, Bahamas - Nassau,Coco Key,Key West,Miami pe Pricess of the Sea. 5 zile 6 nopti pentru 2 peroane 486 de dolari incluzind totul masa 24 de ore din 24, cabina,.Zborul pina la Miami si inapoi nu a fost inclus dar a fost gratis ptr mine si nevasta-mea fiindca eu am liber pe toate liniile aeriene din lume. Daca ar fi fost inclus si zborul ar fi costat pentru doua persoane cam vre-o 900-1000 de dolari.
Daca as fi trebuit sa pleca cu nevasta in Ro.tot pentru 5 zile m-ar fi coastat cu mult peste 1000 de dolari asta fara copii ca daca luam si copiii in consideratie ar trebui sa ai cam 3000 de dolari sau mai mult
Este scump nene:)

Andre Morariu
#12019 (raspuns la: #11989) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
intrebari retorice, supozitii peste supozitii... - de enigmescu la: 21/06/2004 14:55:19
(la: Istoria Canonului ne obliga sa cercetam Istoria Bisericii)
nici nu stiu daca ar trebui sa te cert sau sa te felicit. oricum mi-ai creat oportunitatea de a explica putin despre Biblie. mai intai ce este si cand s-a format? Biblia/Sfanta Scriptura este colectia cartilor V si NT, scrise sub insuflarea Duhului Sfant, intr-un rastimp de aprox. 1500 de ani, adica de la Moise(cca. 1400 inainte de Hr.) pana la autorul Apocalipsei(cca. 100 dupa Hr.). cuvantul grecesc "biblos" de la care si-a luat denumirea inseamna carte/carti. de ce si-a luat aceasta denumire? fiindca cea mai mare parte a cartilor cuprinse in Biblie au fost scrise in greaca iar predicarea lor s-a facut in buna masura la fel- stim ca greaca era f. la moda/raspandita in mediile imperiului roman. in timp a mai capatat denumirea de "carte a cartilor" fiind cea mai raspandita si mai controversata dintre toate cartile scrise vreodata.
cuvintele si invataturile ei nu se contrazic niciodata desi mai sunt destule guri care spun contrariul. ce nu pot sa inteleaga sau sa accepte admit automat ca sunt greseli cuprinse in text. in realitate acestea sunt doar aparente; in limbajul teologic se numesc antinomii si nu se contrazic unele pe altele. cum e posibil? e simplu: unele texte trebuiesc interpretate literal, altele literar, unele istoric iar altele teologic-dogmatic.
cuvintele Scripturii sunt "de Dumnezeu insuflate, spre folos si spre binecuvantare". dar ce intelegem noi prin insuflare??? protestantii(si cei ce le-au urmat pilda) au spus ca Dumnezeu le-a vorbit direct si le-a dictat scriitorilor verset cu verset toata biblia. dar daca ar fi fost asa atunci n-ar mai fi existat atat de multe si de diferite stiluri de exprimare, ar fi fost unul si acelasi la toti scriitorii de carti sfinte. faceti comparatie intre stilul Sf. Ev. Luca si cel al Sf. Ap. Petru, spre ex.; sau comparati stilul Ev. Ioan cu al Sf. Ap. Ioan(sunt doua persoane diferite). ce se poate deduce la o citire cat de cat atenta si obiectiva? ca miezul insuflarii a fost imbracat in forma literara dupa posibilitatile de intelegere si de comunicare ale fiecarui organ in parte- organul este acea persoana de care Dumnezeu S-a slujit in transmiterea mesajului divin. prin urmare DUHUL SFANT a vegheat asupra lor si i-a ferit de greseli, nu le-a dictat nimic, nu le-a soptit la urechi. altfel ar fi putut sa le dea Dumnezeu direct gata scrise textele, nu credeti?
pot fi mesajele continute in biblie mincinoase? Hristos a facut de f. multe ori referire la proorociile VT despre Sine si in una din acestea a spus: "n-am venit sa stric Legea sau proorocii; n-am venit sa stric ci sa plinesc". dupa alte traduceri ultimul cuvant ar suna "implinesc". nu sunt f. sigur pe etimologia celor doua cuvinte dar cred ca unul vine de la implinire iar celalalt de la plinatate. oricum in context sensul ar fi aprox. acelasi si anume ca Hristos nu se dezice pe Sine Insusi niciodata si, asa cum tot El marturisea in alta imprejurare, "nici o iota sau o cirta nu va trece fara sa se implineasca; cerul si pamantul vor trece dar cuvintele Mele nu vor trece"!(imi cer scuze pt. citatele care nu sunt f. exacte) daca o sa ne uitam in urma la toata istoria omenirii si in special la cea a crestinatatii o sa vedem ca pana acum toate s-au implinit, cuvant cu cuvant. de ce au ales milioane de oameni sa sufere pt. credinta in Hristos decat sa se lepede de ea? fiindca aceasta credinta cuprinsa si in Scriptura le-a adus vestea cea buna a nemuririi; mai mult decat atat le-a dovedit prin faptele ei concrete ca este o credinta vie si adevarata, nu ca acelea in zei pagani. Sf. Ap. Pavel spune: "daca Hristos n-ar fi inviat, zadarnica ar fi propovaduirea noastra, zadarnica ar fi si credinta voastra. dar cum Hristos a inviat"...
ne poate Scriptura calauzi ea singura pe calea credintei? protestantii spun: "numai Scriptura!" crestinii ortodocsi si catolici spun ca inainte de a se fi scris cartile bibliei si de a i se fi format canonul adoptat pana astazi a existat o TRADITIE VORBITA- aceasta s-a numit Sfanta Traditie. este si simplu de demonstrat aceasta fiindca, spre ex., Hristos n-a scris nimic din ce a predicat, marea majoritate a epistolelor NT au fost scrise de Sf. Ap. Pavel si acestea numai din anumite necesitati ale credinciosilor din diferite parti ale imperiului roman. a fost necesar sa scrie pt. ca inca nu se inventase avionul sa zboare de urgenta la fratii de credinta ca sa le explice cuvintele lui Hristos si nu putea fi deodata in mai multe locuri...! in plus chiar si in Scriptura sunt unele locuri(in NT) in care se face referire la anumite imprejurari din VT, intamplari care insa nu le gasim niciunde scrise intre cartile acestuia: cearta ingerului cu diavolul pt. trupul lui Moise...(mai sunt cateva pe care nu mi le amintesc acum). cercetati Scriptura si vedeti ce se scrie in evanghelii despre predica de pe munte unde Hristos a vorbit multimilor o zi intreaga, pana au flamanzit de a trebuit sa le dea de mancare(si atunci a inmultit painile si pestii). pai daca s-ar fi scris tot ce a spus El, atunci am fi avut cel putin 20-30 de pagini numai cu predica Sa. chiar logica ne arata ca inainte de a scrie ceva trebuie sa ai intai ideile respective deja formate. dar sa mai facem o incursiune in timp. ganditi-va ca inainte de a ajunge toate scrierile sfinte sub forma cartii actuale au trecut cateva decenii cel putin- inca se mai scria pe pergamente. apoi textele au mai trebuit si traduse din original, asa cum s-a intamplat si cu Septuaginta. asadar Traditia a tinut de-a lungul timpurilor aprinsa atat flacara invataturilor sfinte prin explicarea/interpretarea lor, cat si flacara adevarului nealterat.
cuvantul "canon", imprumutat din ebraica si trecut prin filiera greceasca, inseamna "dreptar/regula/(mai tarziu)randuiala". va sa zica prin canon intelegem lista scrierilor cuprinse in Scriptura si care contin randuieli pt. viata crestinilor. aici vreau sa insist putin: daca o scriere nu e conforma cu intreg textul bibliei, adica se contrazice cu alte texte sau e confuza, atunci nu e admisa in canon. exista, dupa cele 39 de carti canonice ale VT(pana la proorocul Maleahi), un nr. de 14 carti necanonice dar care au fost pastrate de biserica intre cele doua Testamente pt. ca "sunt bune de citit". in ele gasim invataturi extrem de folositoare si practice care nu contravin celorlalte texte. au fost recomandate spre citire primilor crestini inainte de a fi botezati. protestantii nu le-au admis nici pana azi.
dar cine a hotarat care este canonul sfintelor scrieri? daca ar fi sa ne luam dupa conceptia protestanta care zice "sola Scriptura", ar trebui sa cautam undeva in biblie scris explicit despre canonul ei. insa putem cauta cat vrem, n-o sa gasim asa ceva fiindca Traditia bisericeasca a hotarat aceasta. cum? prin Sfintii Parinti, cei care au luat parte la Sinoadele Ecumenice si-au hotarat odata pt. totdeauna invatatura de credinta si canoanele ei. aceste sinoade au fost in nr. de 7(recunoscute de ortodoxie)- la care s-au mai adaugat unele sinoade locale si, desigur, la catolici Conciliile Vaticanului- in functie de cerintele timpurilor respective. interesant de vazut ca protestantismul nu recunoaste ca sfinti pe participantii la sinoade dar se foloseste de canoanele emise de ei si, mai nou, de scrierile lor.
acum as vrea sa ma refer exclusiv la ce a scris autoarea mai sus. despre asa-zisa evanghelie a lui Toma ma indoiesc, asa dupa cum ma indoiesc de texte precum "visul lui Iisus" sau "epistola/epistolia". acuma iti pun eu o intrebare: ai avea incredere intr-un text al unui om, fie el si dintre apostoli, care s-a indoit de puterea lui Dumnezeu? si apoi de unde atata secretism, stanci din care ies pergamente si de-alde astea? daca ar fi fost adevarata n-ar fi fost normal sa se gaseasca la indemana tuturor crestinilor inca de la inceput, la fel ca surorile ei? mai este cazul vreunei scrieri sfinte care sa fi fost gasita prin vreo pestera, ascunsa de ochii lumii pana azi? pai care e rostul unei evanghelii? insasi denumirea de "evanghelie" inseamna "veste buna". daca ai citit acel text de care amintesti, ti s-a parut ca aduce o veste buna?
oamenii care s-au apucat de capul lor sa traduca sau sa explice textele Scripturii au cazut in cele mai grozave erezii. de la ei au plecat marile prigoane impotriva crestinilor, de la ei si-au luat fiinta sectele de ieri si de azi. aminteai de sfintenia oamenilor... Lactantiu ne spune ca adevaratii prooroci(deci si sfinti): predica toti un singur Dumnezeu; nu sufera de nebunie; nu sunt inselatori; nu umbla dupa averi sau castig; nu se ingrijesc de cele necesare vietii; fac cunoscute proorocii care se implinesc; si isi adeveresc trimiterea chiar prin suferirea chinurilor si a mortii. te intrebi cine poate sti daca un om e sfant? oricine, inclusiv tu! "dupa roadele lor ii veti cunoaste", zice Hristos. iar Sf. Ap. Pavel zice mai tarziu intr-una din epistole: "roada duhului este: dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea, curatia; IMPOTRIVA UNORA CA ACESTEA NU ESTE LEGE"! adica ce lege omeneasca ne poate opri de la a considera pe cineva sfant chiar din viata? primii crestini se numeau intre ei SFINTI iar apostolii fac dese referiri in sensul acesta in scrierile lor. dau un ex. cred eu concludent aici: dupa coborarea Duhului Sfant apostolii obisnuiau sa mearga prin locurile publice nu numai pt. a predica evanghelia ci si pt. a vindeca bolnavii; asa se face ca in mai toate zilele, atunci cand Ap. Petru trecea pe cale, multi se asezau inaintea sa ca sa-i atinga iar altii asteptau ca macar umbra lui sa treaca peste ei ca sa-i vindece. asta insemna ca oamenii aceia pacatuiau? dimpotriva, ei experimentau puterea tamaduitoare venita dintr-un organ al lui Dumnezeu. ce crezi, intre un personaj care vorbeste de-ti ia auzul si-ti fura inima cu cuvintele frumoase si unul care nu vorbeste dar te vindeca prin puterea rugaciunii, pe cine ai alege ca fiind mai aproape de divinitate?
nu inteleg ce vrei sa spui prin coruperea venita din partea dogmelor catolice. sunt ortodox dar am fost uneori si la biserici catolice... n-am auzit pe nimeni pana la tine sa afirme asa ceva. e ceva cu totul nou pt. mine, recunosc. adica atat de corupta a fost biserica, in general, de dogmele catolice, incat a renuntat la traditia ei si s-a pornit pe implementat ce spuneau papii la Roma...! ma faci sa rad, nu te supara. de aia peste inca 6 secole(de cand spui tu ca a fost acaparata) s-a despartit biserica in cea de Apus si cea de Rasarit? fiindca erau acaparate de puterea papei? daca ai sa mai citesti ce am scris si la alt subiect poate ai sa intelegi ce se petrece de fapt si cum stau lucrurile. dar important sa adaugi si lucrurile pe care ti le-am facut cunoscute aici. si stai ca inca n-am inteles bine: care biserica de la inceput a fost corupta si care au fost patriarhii, de care anume vorbesti?
am sa inchei si eu aici, cu indemnul lui Hristos: "fiti intelepti ca serpii si blanzi ca porumbeii"!
"CAND ERAM COPIL FACEAM CELE ALE COPIILOR, DAR CAND AM IMBATRANIT LE-AM LEPADAT." orice parinte nu-si lasa vistieria la indemana copiilor, ci sub grija iconomilor si a epitropilor pana la varsta hotarata de tatal lor!!!
Pt. DESTIN - de Paianjenul la: 03/07/2004 20:46:03
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
"Cu toata cenzura impusa textelor originale,s-au mai pastrat pe alocuri unele referiri ale lui ISUS CRISTOS la reancarnare.Evanghelia lui Ioan (3,1-8)deasemeni afirmatia lui ISUS la reancarnarea profetului Ilie in trupul lui Ioan Botezatorul din Evanghelia lui Matei(11,14 si 17,10-13)Sau cele spuse de ISUS fariseilor,in legatura cu faptul ca el ar mai fi trait odata pe pamant,inca inaintea patriarhului Avraam Evanghelia lui Ioan (9,1-3)."Epistola lui Pavel catre Filipeni"(2,6-7).Epistola soborniceasca a lui Iacov(3,6)".


- Evanghelia lui Ioan 3:1-8 se refera la NASTEREA DIN NOU din "apa si din duh" a unei persoane, o expresie strict METAFORICA vizind un proces mental-emotional care are loc in cursul ACELEIASI vieti al respectivei persoane - NU intr-o viata viitoare... adica, un proces care NU are NIMIC de a face cu re-locarea sufletului cuiva intr-un nou trup fizic, asa cum presupune ideea de REINCARNARE.

- Evanghelia lui Matei 11:11-17 si 17:10-13 se refera la natura misiunii lui Ioan Botezatorul, aceea de REFORMATOR spiritual al poporului iudeu, reforma care urma sa se faca (in vederea acceptarii lui Isus ca MESIA, de catre acest popor), in ACELASI spirit in care si profetul Ilie o facuse in vechime. Ioan Botezatorul a fost un individ cu o identitate de sine stataoare, nu reincarnarea profetului Ilie.

- NU exista nici un text in Evanghelia lui Ioan in care Isus spune fariseilor ca ar mai fi trait odata PE PAMINT! In textul din Evanghelia lui Ioan 8:57 (Cornilescu) Isus afirma:"Adevarat, adevarat va spun ca, mai inainte sa se nasca Avraam, sint Eu". Faptul ca el a EXISTAT si inainte de Avraam nu inseamna obligatoriu ca El a trait ca fiinta umana PE PAMINT inainte de Avraam, si ca deci, acum ar fi revenit prin reincarnare ca Isus Hristos.

- Epistola lui Pavel catre Filipeni 2:6-7 se refera la INCARNARE/INTRUPARE a celei de a doua persoane a DUMNEZEIRII in fiinta UMANA, in care avea de indeplinit o misiune... si nu de REINCARNARE, ca o faza intr-un ciclu de reincarnari necesare pentru a ajunge la PERFECTIUNE. A fost o experienta UNICA si IREPETABILA in istoria UNIVERSULUI (atita timp cit conceptia CRESTINA despre INCARNARE/INTRUPARE este acceptabila), si NU se aplica la alte fiinte.

- NU am gasit NIMIC referitor la reincarnare in Epistola soborniceasca a lui Iacov, 3:6!


UNDE sint deci versetele BIBLICE care suporta doctrina REINCARNARII?!...


#17242 (raspuns la: #17226) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
Biblia vorbeste despre dragostea dintre barbat si femeie AlexM, - de DESTIN la: 26/09/2004 05:44:52
(la: VIATA..., CA DESTIN INTR-O IUBIRE PURA)
Nu stiu cat de multumitor este comentariul ce urmeaza?

tu intrebi:

"Cum se face ca in Biblie nu se vorbeste nimic despre dragostea dintre barbat si femeie?"

Eu spun ca intalnim aspecte despre dragostea dintre barbat si femeie.

O poveste idilica, Cantarea Cantarilor lasa o impresie de text dificil si incurcat, de lipsa a sperantei si a maturitatii.

Un studiu amanuntit ne reveleaza mai multa seriozitate in sentimente la iubit decat la iubita.

Ea spune:
“Deosebindu-se din zece mii... Cerul gurii lui este numai dulceata si toata fiinta lui este plina numai de farmec.” (5:10-11)

Cu toate ca este indepartat, el ne inspira incredere pentru ca nu isi va abandona niciodata logodnica.

Ea, dimpotriva, este impetuasa si da frau liber emotiilor, neparand pe de-a-ntregul demna de incredere, obisnuita mai degraba sa actioneze dupa capul sau si in libertate, decat dupa restrictiile de la palat.

Ea isi descrie bronzul datorat soarelui, si recunoaste ca nesabuinta ei i-a umplut de manie familia:
“Nu va uitati ca sunt asa de negricioasa
caci m-a ars soarele.
Fii mamei mele s-au maniat pe mine si m-au pus pazitoare la vii.
Dar via frumuseti mele n-am pazit-o.” (1:6)

Ea insista sa afle unde va trimite iubitul sau turma la pascut, pentru a putea sa-l intalneasca:
“Spune-mi tu, pe care il iubeste inima mea,
unde iti pasti tu oile, unde te odihnesti la amiaza? “ (1:7)


Mai tarziu, ea se plange de doua ori ca este “bolnava de dragoste”, (5:8), ca si cum ar fi incapabila de a se stapani, si ezita mult timp sa deschida usa iubitului sau:
“Mi-am scos haina, cum sa ma imbrac iarasi?
Mi-am spalat picioarele: cum sa le murdaresc iarasi? “ (5:3)

Cand ea isi da seama ca iubitul a plecat, se grabeste sa-l caute, il striga si se lasa batuta de paznicii de la vie, (5:4-7).

In sfarsit, ea este avertizata, facandu-i-se o aluzie la infidelitatea si “gelozia sa este neanduplecata ca locuinta mortiilor”, (8:6).


Cum se integreaza aceasta poveste la restul Scripturii? Dupa cum s-ar presupune este o poveste adevarata intre doua persoane, de exemplu Solomon si o pastorita.

Pentru a se raporta Cantarea Cantarilor la Biblie, este nevoie intai sa intelegem mesajul spiritual pentru Solomon, ca si pentru noi insine.

Rolul sau in aceasta poveste de dragoste este important:

era vorba de un indragostit sau de un observator?

Cantarea Cantarilor pare un vis, diferite fraze derulandu-se pe fragmente, cand vesele, cand inspaimantate, referindu-se uneori la Solomon, la pavilioanele si apartamantele regelui si la lectica lui, la ziua plina de bucurie a nuntii lui, (1:4-5; 3:7-10; 3:11).

Alte aluzii la anumite aspecte din viata lui Solomon arata teama si tristetea sa: cei saizeci de luptatori din garda lui Solomon vegheaza pentru a indeparta atacul din: “timpul noptii”, (3:8).

Via lui Solomon de la Baal Hamon “a incredintat-o unor pazitori”, (8:11).

O alta aluzie in sens mai obscura este aceea prin care se compara iubita cu “iapa inhamata la carul lui Faraon”, (1:9; 2 CRONICI 1:14-17; DEUTERONOM 17:15-16).

In concordanta cu aluziile din povestea de dragoste, pare rezonabil de a conclude ca Solomon nu era indragostitul, ci observatorul, si ca el visa, impartind sentimentele si emotiile indragostitiilor, in subconstientul sau adaugandu-se si teama si amintirile personale.

Sa amintesc ca in Biblie apare pentru intia oara, ce Marin Preda prin joc de cuvinte a exprimat:"Unde dragoste nu este nimic nu este"(am citat din memorie).

Porunca iubirii trebuie respectata, pentru ca ea duce la fericire.

Exista o legatura intre iubire si fericire.

In epistola I catre Corinteni, Sf.Apostol Pavel spune:

"De-as avea credinta atat de multa incat sa mut si muntii, daca nu am dragoste, nimica nu sunt."

lubirea e fericire.

Cei ce iubesc sunt fericiti. Cei ce nu iubesc,nu au fericirea iubirii.

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#23408 (raspuns la: #23401) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
util - de desdemona la: 29/09/2004 17:35:37
(la: Supermarketul viitorului)
Cred si eu ca va fi util un astfel de sistem, cand ma gandesc numai cat timp pierdem in fiecare saptamana la supermarket, si cat efort depus sa plimbam kilograme intregi de produse pe banda rulanta, sa le incarcam iar in carucior. Daca te duci in perioadele de 'varf' la cumparaturi, stai cate o jumatate de ora la coada, si cand credeai si tu ca ai ajuns, hop! la persoana din fata la la ultimul articol era rupta pe jumatate eticheta cu codul de bare, si suna operatoarea pe colega de la sectia respectiva, si alearga saraca angajata pana in celalalt capat de magazin sa caute acul in carul cu fan, si vine gafaind dupa zece minute cu un alt produs care din fericire are codul de bare citibil. In locurile unde trebuie sa iti cumperi si apa de baut (cea de la robinet fiind execrabila) un carucior se umple repede chiar numai la doua persoane. Dar la 6 ?

Desdemonovici
Discutii - de Adrian Marchidann la: 16/10/2004 10:49:54
(la: Conflictul in Cafenea. Va rog sa ma ajutati!)
"Pe cafenea trei topici duc la conflict: istoria, religia si politica....
Aici in UK este recunoscut ca cele trei topici aduc conflict si sint ocolite."

Sunt ocolite daca vrei sa ramai prieten cu cei cu care nu ai ceva in comun in nici unul din domenii. Ele duc la certuri pentru ca ele au la baza o dogma ori credinta oarba insensibile la ratiune ori bun simt.

Platon avea dreptate cand spunea ca nu poate exista dialog intre doua persoane. Daca suntem de acord, ce rost are sa mai discutam? Daca nu suntem de acord, iarasi, ce rost are sa mai discutam?

Cu toate acestea, intr-o cafenea in care nu exista discutii aprinse care iti cresc pulsul si tensiunea te ia cu somn. Mai bine te duci la culcare.
#25257 (raspuns la: #25213) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
reactii - de ondine la: 18/02/2005 11:01:37
(la: Motive de despartire - Legea morala si dreptul de a iubi)
Multumesc tuturor pentru contributii. Imi pare rau ca reactionez asa tarziu : am urmarit cateva zile sa vad daca apare mesajul pe site, dupa care am crezut ca…s-a pierdut in spatiu. Din intamplare am descoperit ca fusese totusi postat. Sunt foarte multe replici interesante la care as vrea sa raspund.

Maan :

Foarte limpede si frumos. Ce bine ar fi daca s-ar putea aplica la fel de usor si la altii.
"Atunci cand iubesti, celalalt are dreptul s-o stie, asa cum esti dator sa-i spui cand s-a sfarsit."
Asta ma tem ca e mai degraba dovada de curaj decat de iubire. Mai bine zis, de lipsa de lasitate. De care nu toti sunt capabili, din nefericire.

"Ce om normal ar accepta sa traiasca alaturi de un partener care tocmai i-a declarat ca nu-l mai poate iubi? ce om indragostit ar tine langa el, cu sila, un suflet care nu-i impartaseste sentimentele?"
Din pacate, in afara de sentimentul pur si simplu aici-si-acum, mai exista tot soiul de iluzii si sperante, de genul : "poate ca totusi o sa ma iubeasca intr-o zi", precum si un intreg arsenal de alte mijloace de persuasiune decat sentimentul, si anume, de exemplu, culpabilizarea (si aici societatea, familia, religia si morala, pot juca in unele cazuri un rol determinant). Pentru unii, e mai important sa pastreze proprietatea decat sentimentul si poate am sa revin mai tarziu la aceasta idee.

"Toti cei care insala, s-au inselat pe sine, in prealabil, de mult prea multe ori..."
Corect. Dar ma intreb daca poate spune cineva cu inima impacata ca nu s-a inselat pe sine niciodata.

"In sfarsit, nu cred ca exista un singur raspuns corect pentru intrebarile tale."
Cu siguranta, si nici nu urmaream asa ceva. Raspunsul depinde, cred, in mare parte, si de tipurile de temperament in cauza, printre altele. In situatii identice nu alegem cu totii acelasi lucru. Tocmai de aceea mi s-a parut interesant.

Anonim :

Intr-adevar, existenta unui copil schimba destul de mult datele problemei. De asemenea, forta de autosugestie a fiecaruia. Iata un raspuns bun la intrebarile retorice ale lui maan : chiar daca sentimentul se sterge, mai exista si vointa. Iata un caz in care cineva a avut motive sa continue sa traiasca alaturi de un partener, desi iubirea nu mai era impartasita : cu timpul, lucrurile s-au rezolvat in favoarea sa, si nu a amantei.

De altfel, statistic vorbind, cred ca asa se intampla in majoritatea cazurilor. Faptul ca in discutia noastra opiniile au fost mai degraba de partea cealalta nu dovedeste, poate, decat o tipica eroare statistica, si anume ca aceia care aleg o solutie de genul "renuntarea la iubire" se simt poate mai putin mandri de fapta lor si, implicit, mai putini dispusi sa vorbeasca despre asta. Mai poate sa dovedeasca, de asemenea, o anume medie de varsta / experienta a interlocutorilor. In cazul de fata imi pare ca e vorba de cineva care a lasat in urma o astfel de poveste de mult timp. Merci pentru sinceritate.

"Nimeni", Criss

Ipoteza nu presupunea neaparat ca respectiva casatorie sa se fi realizat din dragoste. Se subintelege ca, daca mariajul in cauza nu avea nici o hiba, nu ar fi fost posibila o atare pasiune extra-conjugala.

De asemenea, unele persoane nu sunt neaparat constiente de ceea ce inseamna "animus" ori "anima" pentru ele. Unii nu descopera nici dupa o viata, timp in care au trait alaturi de altcineva…Insa in momentul cand acest lucru se produce, poate fi intr-adevar o revelatie, si n-are cu nimic de-a face nici cu nesinceritatea prealabila a persoanei, nici cu inconsecventa, nici cu descoperirea unor calitati anume. Poate fi cu adevarat un coup de foudre, chiar si stiintific vorbind. Este vorba pur si simplu de o determinare psihologica careia ii suntem supusi cu totii, care teoretic se poate intampla oricui. Nu putem decat, cel mult, sa diminuam posibilul impact al unei eventuale "revelatii", incercand sa constientizam cat mai bine aceasta latura obscura a inconstientului nostru. Atunci procesul poate deveni controlabil. Dar nu inevitabil.

In ce priveste inertia, cred ca ea trebuie privita ca o problema individuala si apoi relationala. Si mai cred ca are si mult de a face cu imaginatia, mai bine zis cu lipsa ei. Evident, it takes 2 to tango, dar…nu e neaparat nevoie de tot atatia pentru a induce o schimbare.

Wild wind (frumos nickname) :

Dupa cum ziceam si dupa cum a si precizat cineva foarte bine la un moment dat, oamenii se pot casatorii si din motive mult mai jalnice decat simplele iluzii.
Iar dilema nu este neaparat a mea (asta ca o paranteza, doar in caz ca nu era foarte limpede). Eu am lansat intrebarea pentru ca m-a interesat cine ce ar face in atare situatii si de ce. Sau cine ce experiente similare a avut. Nu a fost o intrebare din categoria "ce sa fac?"

"Intrebare: Putem iubi intens si adevarat de mai multe ori in viata?"
Da, daca suntem destul de norocosi…Orice e posibil, de ce nu? Cine spune ca numarul maxim e unu? Uneori murim, in sufletul nostru, de mai multe ori in decursul unei vieti. De ce n-am avea si sansa sa renastem cu adevarat, printr-o noua iubire?

Paianjenul

Foarte exact. O lista de motive foarte…realista. Punctul pe i. Asa e, si pentru atare indivizi, poate ca mai importanta decat toate e consecventa. Adica daca tot te resemnezi, sa iti asumi decizia, nu sa ravnesti toata viata la ce ai renuntat. Asta ar insemna, cum zic francezii, sa vrei "le beurre et l'argent du beurre". Si, cu siguranta, totul are un pret.

Imi permit sa adaug un singur motiv : principiul practic potrivit caruia "sa nu dai vrabia de mâna pe cioara de pe gard". Functioneaza incredibil de bine.

Samadhi, Little Eagle :

Merci ca ati impartasit cu noi niste experiente atat de frumoase. Ma face sa ma gandesc ca a meritat intr-adevar sa lansez intrebarea. E frumos sa vezi ca la unii in suflet e asa verde si luminos...

Ice Queen

M-a impresionat profund povestea. Dar m-a si revoltat putin, incercand sa ma pun in situatia respectiva. Merita sa va acordati mai multe sanse, amandoi! Si care e problema, sa adopti un copil? E un lucru minunat. Oricine poate sa faca copii si s-au vazut atatea cazuri de mame ingrate, dar sa adopti un copil orfan e cu adevarat un act nobil. Si nu era singura solutie; sa nu mai spun ca, in ziua de azi, stiinta ofera atatea posibilitati...

Povestea are o doza de tragism care o face sa para desprinsa din romane. Ca esteta, nu as putea spune decat "superb", insa m-a miscat destul cat sa nu ma opresc la atat.

Nu vreau totusi sa incep a da sfaturi, fiindca realizez ca experienta a fost devastatoare. As spune numai ca, uneori, ne-ar fi mai bine sa nu fim atat de aspri cu noi si sa ne sacrificam mai putin. Poate sa sune meschin, dar fiind vorba de riscul de a interioriza o suferinta, dincolo de anumite limite subiective acest lucru poate avea efecte nedorite inclusiv la nivel somatic. Si asta nu aduce nimic bun.

Eu cred ca exista intotdeauna o compensatie si, cu cat pretul de platit e mai mare, cu atat ceea ce ar putea fi obtinut in schimb e mai important. Si nu e vorba de fatalism, ci de la o ecuatie simpla, potrivit careia suma energiilor care, din diverse motive, nu se pot cheltui intr-o directie, ar putea fi canalizate in alta directie, daca nu substituibila, dupa cum spuneam, macar compensatorie. Dar e o simpla probabilitate, si tocmai de aceea e important sa-i dam totusi o sansa sa se manifeste.

Destin
Maxima de la sfarsit e absolut geniala...
In ce priveste felul dilemei, nu am vrut sa dau prea multe detalii fiindca mi s-a parut limitativ pentru discutie. De aceea am spus „sa ne imaginam”. Intr-adevar, felul casatoriei poate fi un factor care sa accentueze dilema, la fel si autenticitatea „marii iubiri”. Cu toate acestea, mai exista si alte posibilitati. De pilda, pentru naturile duale, profund scindate, sa iubeasca doua persoane in acelasi timp. Este posibil sau e doar o dovada de superficialitate? Astept pareri si pe tema asta.
Salonul de fotografie turistica - de Dinu Lazar la: 23/02/2005 10:25:53
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Revista "Vacante & calatorii" organizeaza in cadrul Targului National de Turism, care se va desfasura in perioada 7-10 aprilie 2005 la Romexpo, Salonul de fotografie turistica.

Concursul se adreseaza tuturor celor pasionati de arta fotografica, fie ca sunt fotografi amatori sau profesionisti, indiferent de varsta, ocupatie, statut social, sex sau nationalitate.

In acest an, concursul este structurat pe urmatoarele categorii:
• Peisaj - natura
• Obiective turistice
• Peisaj citadin
• Eseu fotografic


Fiecare zi a salonului va fi dedicata unei categorii iar specialistii vor sustine discursuri si work-shop-uri tematice.

Conditii de participare
• Inscrierile candidatilor la concurs se realizeaza prin completarea unui formular postat pe site-ul www.vacantesicalatorii.ro/expo;
• Participantii pot trimite maxim 12 fotografii pentru fiecare sectiune. Acestea pot fi alb/negru, monocrome sau policrome pe hartie fotografica format A4, sau in format digital (.jpg cu dimensiunea de minim 2000 de pixeli latura mare);

Jurizare
Cele mai bune fotografii vor fi selectate de catre un juriu si vor fi expuse in cadrul Salonului de fotografie turistica.

Calendarul salonului
Perioada de inscriere:
a) - plicurile sigilate vor fi primite, aduse personal sau trimise prin posta pana la data de 15 martie 2005, la adresa B-dul Nicolae Balcescu, nr. 23 A, Sector 1, Bucuresti, cu mentiunea Pentru concursul "Salonul de fotografie turistica";
b) - fotografiile in format digital pot fi trimise prin intermediul sitului www.vacantesicalatorii.ro/expo, din formularul de participare la concurs;

Jurizarea lucrarilor va avea loc pe data de 22 martie 2005.
Anuntarea rezultatelor se va face telefonic si/sau pe mail pana la data de 5 aprilie 2005.
Vernisajul va avea loc in data de 7 aprilie 2004, la ROMEXPO.

Reguli organizatorice:
Fotografiile trebuie sa fie originale, realizate de catre concurenti si sa nu mai fi aparut vreodata in mass-media.

Orice fotografie sau imagine insusita ilegal va fi respinsa din concurs, organizatorul neasumandu-si raspunderea pentru astfel de fotografii. De asemenea, organizatorii nu raspund pentru pierderea fotografiilor sau accidentele survenite in timpul transportului sau transmiterii lor.

Fotografiile inscrise in concurs vor fi retinute de catre organizatori, autorii raminind detinatorii dreptului de proprietate conform legilor in vigoare; participantii cedeaza organizatorilor numai dreptul de a le reproduce gratuit exclusiv in scopul promovarii concursului.

Organizatorii garanteaza mentionarea numelui fotografilor alaturi de lucrari.

Trimiterea lucrarilor presupune ca participantii au acceptat integral regulamentul concursului.

Premii:
Marele Premiu – o excursie pentru doua persoane in strainatate.

Fiecare sectiune din concurs beneficiaza de urmatoarele premii:
• Premiul I - o excursie in tara valabila pentru doua persoane
• Premiul II - un abonament pe un an la revista "Vacante & calatorii"
• Premiul III - un abonament pe 6 luni la revista "Vacante & calatorii"
• Mentiuni

Cei care trimit talonul de participare la salon din revista vor participa la tombola organizata in cadrul evenimentului si pot castiga suplimentar numeroase premii surpriza.

=========================================

Evenimentul va fi amplu mediatizat in presa centala.

Reviste: Vacante&calatorii, VIP, ANAT Media, Romania pitoreasca, Traveller Magazin.
Cotidiane: Libertatea, Romania Libera, Ziarul, Ziua, Gardianul, Adevarul, Cotidianul, Evenimentul Zilei, Jurnalul National, National.
Radio: Radio 21, Europa FM, Kiss FM, Radio Romania Actualitati.
Tv: Prima Tv, Antena 1, TVR1, ProTv, B1TV, OTV.
#37314 (raspuns la: #37253) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
. - de rembrandt la: 09/04/2005 00:53:43
(la: To Be Or Not To Be....Homosexual sau lesbiana ???)

mie personal mi se pare o prostie sa judeci un om atata timp cat nu esti in papucii lui, atata timp cat nu simti ce simte omul ala. pur si simplu, n-ai cum sa stii...
pe langa asta... chiar nu cred ca oamenii pe care i-ai inscris tu mai sus sunt toti homo sau bi. nu e obligatoriu ca un om sa fie bisexual daca s-a culcat cu o persoana de acelasi sex. cred de fapt ca homosexualitatea si bisexualitatea tin de brain si de sentimente. de felul in care se simte o persoana, de cine e atrasa. poate un om mai 'debil' si-o pune cu cineva de acelasi sex doar ca sa vada cum e, fara sa simta neaparat ceva in particular pentru persoana respectiva. 60 si ceva % din femei, la pubertate, isi doresc sa fie barbati. si nu numai la pubertate. cunosc tipe super normale care au avut relatii sexuale numai cu barbati, dar care se simt uneori atrase de femei sau care si-au dorit sa aiba relatii sexuale cu femei.
1.)In ce fel vedeti relatiile intre persoanele de acelasi sex?Le considerati a fi un pacat,o perversiune,o ...abatere de la ..natura umana?

relatiile intre persoanele de acelasi sex le vad aproape ca si relatiile intre doua persoane de sex opus. Nu mi se pare un pacat (atata timp cat consider ca nu e vina lor ca sunt asa) si nici o perversiune. abatere de la natura umana? hmm... consider criminalii, violatorii, tatii care isi maltrateaza/violeaza copii, etc. ca niste abatuti de la natura umana, nu homosexualii/bisexualii.

2.)Va opuneti sau sinteti de cord cu casatoriile intre homosexuali sau lesbiene?

aici nu stiu ce sa zic... Mi se pare doar penibil. E ca si cum ai da anunturi matrimoniale pe net. Mi se pare o meschinarie... Eu daca as fi homosexual cu siguranta nu m-as casatori.

3.)Credeti ca biserica trebuie sa-i condemne?

nu. de ce i-ar condamna? iliescu, nastase si multi altii ar fi mai buni de condamnat in cazul de fata :)


4.)Aveti prieteni homosexuali ori prietene lesbiene chiar daca sinteti 100%heterosexuali?

da.

la intrebarea 5 nu cred ca are rost sa raspund.

6.)Ce credeti despre lista de nume de mai sus?N-ati mai aprecia gindirea filosofica sau arta in pictura,sculptura,muzica,literatura etc. stiind ca acesti oameni ce au ridicat nivelul de cultura in lume prin geniul lor fie cei decedati fie cei inca in viata,au fost sau sint homosexuali sau bisexuali sau lesbiene?

nu ma influenteaza deloc in mod negativ sa stiu ca x sau y care a facut tabloul z e homosexual sau bi. Si cred ca... aici chiar tu o spui : acesti oameni ce au ridicat nivelul de cultura in lume prin geniul lor fie cei decedati fie cei inca in viata,au fost sau sint homosexuali sau bisexuali sau lesbiene.

poate ca oamenii aia s-au nascut asa. nu se stie oricum. exista tot felul de teorii, ipoteze, insa nu se stie sigur... care este adevarul adevarat. so... cred ca mai bine am lasa de o parte conferintele noastre de perfecti... si filosofia de dragul artei amorului... care suna atat de bine. cu siguranta sunt deja pe site-ul asta oameni homo/bio sau care s-au simtit vreodata atrasi de persoane de acelasi sex si, mie cel putin, mi se pare o imbecilitate totala sa arunci cu oua si rosii in ceva ce nu poti sa intelegi... pentru ca, pur si simplu, nu poti trai sentimentul respectiv.



________
keep it simple...
iubire platonica - de Cassandra la: 29/05/2005 22:55:33
(la: Dragostea platonică: un "mit" dărâmat?)
Iubire platonica – relatie afectuoasa intre doua persoane (barbat-femeie?), lipsita de elementul sexual. Totul este limpede pina la lipsa elementului sexual. De ce nu exista relatie sexuala intre cei doi? Pentru ca este o iubire spirituala, pura, bazata pe conceptele platonice ale iubirii asa cum reiese din dialogurile lui Platon (Simpozion si Phaedrus). In conceptia lui Platon, adevaratul scop al iubirii este frumusetea insasi. Platon credea ca majoritatea oamenilor isi limiteaza puterea iubirii la simpla placere fizica, considera actul sexual ca degradant si ca o risipa a puterii de exprimare a iubirii. Cum lui Platon ii placea sa-si expuna ideile in forma de dialog, ele sint exprimate de participantii la dialog - Socrate descrie in unul din discursuri ca adevarata iubire este cea care nutreste sufletul si nu are legatura cu sexul (asa incit unii sustin ca termenul corect este iubire socratica).

Exista iubire platonica? Poate, dar intr-o lume asaltata de stimuli sexuali conceptele platonice ale iubirii sint ideale. Are mai mult intelesul de iubire imposibil de a fi consumata, asa cum ar fi cea intre mistici (Sfinta Teresa din Avila si Sfintul Ioan al Crucii), iubirea intre Wagner si Matilde (desi unii spun ca Matilde i-a fost ceva mai mult decat muza) sau cum probabil a fost cea intre Hemingway si M. Dietrich (asa cum se pare reiese dintr-o serie de scrisori intre cei doi). Sau iubirea platonica in sens literar descrisa de T. Mann in Moarte in Venetia, intre Gustav si efebul de 14 ani Tadzio care avea frumusetea lui Apollo si zimbetul lui Narcis. Iubirea platonica nu este prietenie, se bazeaza pe o intensa atractie, pe frumusete, este o iubire pura in care sexul nu este protagonist. Greu de conceput mai ales in zilele noastre...

aurasdim, - de anisia la: 03/06/2005 15:38:56
(la: Dragostea platonică: un "mit" dărâmat?)
Nu exista fiinta umana pe aceasta lume care sa faca un lucru, total dezinteresat sau gratuit, ...eu unu nu am intalnit acea persoana.

uite, o intalnesti acum. ca iti raspund absolut total si gratuit. nu am nimic de castigat din dialogul cu tine.

intre doua persoane de sex opus poate exista o prietenie fara sa fi existat atraactie fizica mai intai. tu ai lasat portita deschisa, precizand sau o alta cauza. uite, de exemplu, eu ma imprietenesc cu persoane de sex opus care au ceva in cutia craniana. la inteligenta, ma refer. persoane de la care sa am ce invata! si incerc, cu diplomatie, rabdare si respect, sa cultiv astfel de prietenii. deci pot sa spun ca inteligenta a fost cea care m-a atras. si raman la stadiul asta. pentru ca-i mai sanatos!


#53052 (raspuns la: #52792) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cugetari despre sex - de Cassandra la: 10/06/2005 18:18:50
(la: Despre sex)
Citeva fraze celebre despre sex:

1. Sexul intre doua persoane este frumos; intre 5 este fantastic.

2. Cred ca sexul este unul dintre cele mai frumoase, naturale si sanatoase lucruri care se pot cumpara cu bani.

3. Sexul de calitate este ca bridge-ul de calitate. Daca nu ai un bun partener, e mai bine sa ai o mina buna.

4. Vreau mai mult sex, OK? Inainte de a muri vreau sa-i probez pe toti.

5. Nu stiu nimic despre sex pentru ca am fost mereu casatorita.

6. Sotia mea vrea sex pe bancheta din spate a masinii si vrea ca eu sa conduc.

7. Daca sexul este un fenomen atit de natural, cum se face ca exista atitea carti despre cum sa-l faci?

(Rodney Dangerfield, Steve Martin, Bette Midler, Angelina Jolie, Mae West, Zsa Zsa Gabor, Woody Allen)

Cui credeti ca-i apartine fiecare fraza? ;)

Ce-mi place la o persoana de sex opus? - de doctors la: 07/01/2006 12:18:09
(la: Nu sexul e miza)
Poate primul lucru la care ma uit este expresia fetei si in special privirea.Apoi cred ca apreciez alura persoanei respective,trasaturile ei fizice generale.Trec foarte repede peste aceste aspecte,si incep sa-i studiez caracteristicile psihice,pe care pun un accent mai mare.
Oricum,relatiile mele cu persoanele din jurul meu nu le doresc a fi doar de natura sexuala;pot exista,intre doua persoane,si relatii de simpla prietenie,caramaderie,colegialitate.Este absurd sa creada cineva ca poate face sex cu toate persoanele pe care le intalneste si care exercita o anumita atractie asupra sa.
rac-ule..:-) - de Ivy la: 12/05/2006 02:24:46
(la: Top personal)
ma uimesti (in sensul bun..:-) cu toate conferintele ce le propui..:-)

ok..am si eu topul meu..of course. Deci, sa vedem:

1. Fefe: prietena minunata (cunoscuta prin intermediul cafenelei) wow..ne stim deja de 2 ani..Doamne cum mai fuge timpul.
2. Bella: omul extraordinar care stie sa ridice moralul anytime si care, daca nu apare intr-o zi..pur si simplu imi strica ziua..:-)
3. Proud..si piscina ei minunata..:-)
4. Lascar...(Lascar..sa stii ca tot va fac o vizita pina la urma..:-)
5. Horia B (Horica..tie nu-ti fac nici-o vizita..:-)))so, calm down!!
6. Guinevre cu care nu am schimbat nici un mesaj..dar imi place foarte mult cum si ce spune
6. Ondine..la fel..spune frumos ce are de spus..
7. Calypso (de cite ori maninc o felie de tort..ma gindesc la calypso si la cum naiba sa fac spre a fi la fel de slaba ca si ea)
8. of course..rac-ul..asa cum e el..cind se supara si devine rautacios..cind e simpatic si atunci imi propun sa il rog in a mai organiza o intilnire a cafegiilor in Iulie ca ajung si eu prin Ro..si as vrea sa mai cunosc din ei..:-)))
9. Pasagerul..nu am schimbat nici un mesaj cu el...dar am citit ce scrie si mi-a placut...:-)
10 zaraza...cu care am schimbat ceva mesaje.."piperate" (de la ea spre mine mai mult..dar who cares!!) insa ce pot face...imi place cum scrie..
10. cico..care a disparut de mult de pe aici..nu am devenit "prieteni"..dar imi placea modul in care punea "punctele pe i-uri"..:-)))

so rac-ule..asta e top-ul meu..Pe locurile 6 si 10 am cite doua persoane..ce sa fac..egalitate de voturi..sper ca e ok..:-)))


casandra radu - de Alexandros la: 21/08/2006 15:06:00
(la: Stim ce este intr-adevar iubirea?)
Sa clarificam, casandra radu: E vorba de iubirea dintre doua persoane (de sex opus ori ba:) ) si nu de iubirea de Dumnezeu, de mama, tata, frate,sora. Acolo datele problemei se schimba. Oricum e altfel de dragoste.



Tot nu ma poti convinge ca iubirea poate fi unilaterala (poate doar cea de Dumnezeu) si in timp ce tu iubesti din toata fiinta ta pe cineva, pe cineva care ti-a si demonstrat ca nu se ridica la nivelul sentimentelor tale, acesta e ori debusolat, ori neinteresat de tine.

Nici nu vreau sa te conving de nimic. Singura experienta autentica pentru fiecare este propria sa experienta si nu cea a altuia.
Iubirea de Dumnezeu unilaterala? Stii, mie mi se pare ca noi, oamenii suntem “copiii” mult iubiti ai existentei. In noi, natura isi gaseste expresia cea mai inalta, suntem singurele animale constiente de sine...oare sa nu ne iubeasca Dumnezeu, existenta?!
Hmm :)

Aici nu cerem. Doar oferim.Nu conditionam si nici nu santem conditionati.

Cineva zicea candva ca viata nu are nici o obligatie de a corespunde dorintelor tale. As adauga ca, de asemenea, omul pe care il iubesti nu are nici o obligatie de a te iubi si el si nu se poate pune problema ca el sa se ridice la nivelul sentimentelor tale. Nu este vina lui, nu i se poate reprosa unui om ceva ce nu simte. Nici macar de vointa nu tine. Chiar daca ar vrea sa te iubeasca, gandind la modul “ea ma iubeste enorm si ar fi bine sa o iubesc si eu, caci astfel vom fi fericiti”, iubirea nu tine de vointa. El nu este mai prejos decat mine doar fiindca nu simte la fel, pentru mine. Pur si simplu nu simte, asta este realitatea. Dar nu iubesti ca sa fii iubit, iubirea nu are motivatii, iubirea nu face calcule. Acestea le face ratiunea, nu iubirea.

Doar pentru ca nu simte "la fel de mult", trebuia scris. Daca nu simte la fel, se poate intelege ca nu simte deloc si atunci...
Ea ma iubeste enorm si "merita" sa o iubesc si eu caci astfel vom fi fericiti.
Iubirea nu tine de vointa in sensul "rational" dar vointa sufletului nu poate fi controlata de rational.
Iubirea are motivatii: un zambet, un gest, o mangaiere, o vorba, o anumita afinitate, o autoregasire in cealalta persoana, un vis, o dorinta, un... miliard de motivatii.




Iubirea dintr-o singura parte – obsesie? Adica cu alte cuvinte, iubirea care nu vine din ambele parti nu este iubire? Nu stiu cum o “obsesie” te poate apropia de Dumnezeu, te poate face mai bun...iubirea cand este, este, nu depinde de sentimentele celuilalt. Sunt multe cupluri in care numai unul iubeste, celalat se preface. Poate ca cel care iubeste poate iubi fiindca are convingerea ca celalat il iubeste. Daca ar sti adevarul...cine stie?!

Am zis ca iubirea de Dumnezeu are alte principii.

Asta cu cuplurile in care unul iubeste si celalalt se preface, in care unul poate iubi fiindca are convingerea ca celalalt il iubeste e mai aproape de realitate, dar nu e obsesie si mai mult contrazice teoria ta despre cel ce iubeste chiar stiind sigur ca nu e iubit.

Daca eu o iubesc pe Sulfina Barbu ( =)) )si tipa saraca nu stie nimic despre asta, intre mine si ea e o dragoste adevarata? Nu cumva e obsesie, casandra radu?



Cred ca fiecaruia dintre noi i-a murit candva cineva drag. Ei..acea persoana nici nu mai era in viata dar asta nu a insemnat ca noi am incetat sa o iubim. Poti iubi chiar si un om care a trecut in nefiinta, asa ca ce sa mai zic de un om care traieste...desi nu pot sa nu observ ca este mai greu sa iubesti un om in viata decat unul care nu mai este.

De acord cu iubirea pentru cineva ce a trecut in nefiinta dar e o altfel de iubire. Poate fi frate sora mama tata sau fosta iubita ai cam acelasi fel de sentiment pentru cineva ce ti-a fost drag printre noi fiind si care a disparut. Nu discutam despre asta

Nu vorbeam de pasiune. Pasiunea neintretinuta, pasiunea care nu primeste nimic in schimb, moare subit si nu mai reinvie. Pasiunea are nevoie de sustinere, are nevoie de atentie deosebita, de un interes poate extrem din cealalta parte. Esenta pasiunii este reciprocitatea, complicitatea. Ea nu poate exista independent, or daca exista, intr-adevar, pasiunea devine obsesie.

Ba pasiunea face parte din iubire si ma bucur sa observ ca mai sus ai dreptate cu conditia sa incluzi pasiunea in iubire

Si iubirea este un sentiment “latent”. Zace in fiecare din noi. Uneori mai reuseste sa iasa la iveala, dar deseori este obstuctionata de calculele noastre, de dorinta de siguranta, de teama. Eu nu ma opun iubirii. Daca “vrea” sa se manifeste, o las in pace sa faca ea cum crede de cuviinta :) Acuma, daca se intampla sa apara pentru o persoana care nu-mi raspunde la fel, asta este, oricum aceasta nu constituie o piedica. Am observat ca oricat te-ar iubi cineva, acest fapt pe tine nu te schimba cu nimic. Numai ceea ce simti tu te poate schimba.

Pentru o persoana care nu-ti raspunde la fel, ca intensitate sau la fel in sensul de a nu-ti raspunde cu iubire? Dar pentru una care nu-ti raspunde deloc?


Din contra, in dragoste ca sa mearga totul bine, trebuie sa fie un fel de competitie in care armele sant sentimentele si se face uz de tot arsenalul de fiecare parte.

Aici vorbesti de pasiune sau de dragostea inchipuita. Iubirea nu este un camp de lupta, competitia ii este straina iubirii. Multe relatii sunt astfel si oamenii se amagesc ca aceasta este iubirea. Sunt ei doi, sunt orgoliile lor si nesfarsita lupta. Care pe care, cine pe cine controleaza, instaurarea fortata a unui climat de incredere, gelozii, tradari si altele. Aceasta nu este iubire. Este disperare. Si multa risipa de energie. Doar o stiu, doi ani am trait astfel.

Stop..stop.. asta nu e iubire ce insiri tu acolo ! Asa spuneam eu despre competitie? In sensul de a domina, forta, controla? Nu.. Daca tu-mi spui o vorba frumoasa, iubirea mea (necontrolata de ratiune), ma face sa-ti spun doua vorbe dulci, care la randul lor vor primi replica pe masura :)
Daca traiai tu doi ani de iubire cum o vad eu nici nu mai voiai altceva de la viata.



Nu e iubire, casandra, ce simti tu acum pentru omul acela, ci compasiune.
Cand ai descoperit superioritatea ta fatza de el, prin faptul ca poti simti asa cum ai zis dragostea (minunat mod de a simti) si el nici macar nu intelege asta, dar sa simta, in acel moment dragostea ta pt el s-a diluat in sentimentul de prietenie. Chiar mai putin de prietenie, pentru ca si prietenii sant pe pozitii de egalitate. Condescendentza.
De ce crezi ca cei trecuti printr-o experienta deceptionanta , ca a ta traiesc mai mult din amintiri?
Iubirea lasa urme.


Da, este compasiune, poate ca aceasta este o forma superioara a iubirii. Este iubirea lipsita de pasiune, de dorinta de a fi cu celalalt, acceptarea realitatii asa cum este ea, impacarea si linistea de dupa furtuna.
Nu ii sunt superioara. Toti venim din acelasi loc, suntem facut din acelasi material si fiecare are acelasi potential. Nu ma simt superioara lui. Sigur ca mi-a parut las, mi-a parut prost. Dar si eu sunt lasa uneori, si eu sunt proasta. Acum aceste lucruri nu mai au importanta, care cum este. Conteaza doar ca a fost ceea ce a fost, ca am avut norocul sa traiesc astfel, sa simt astfel.
Si prietenia este o forma de iubire si nu o gasesc cu nimic mai prejos decat iubirea pentru o persoana de sex opus. Ba chiar ca prietenia este mai longeviva decat dragostea dintre un barbat si o femeie. Barbatii/femeile vin si pleaca...dar prietenii raman.
Da, am avut poate momente de condescendenta. Dar acestea sunt nesemnificative. Dupa ce am acceptat lucrurile asa cum erau, asa cum sunt, nu a ramas decat compasiunea, dar nu cea de pe pozitii de superioritate. Ci acea compasiune care contine dorinta de a-l vedea ca este bine, ca este fericit, ca termina acea relatie seaca, intalneste iubirea si traieste cu adevarat. Si asta nu trebuie sa se intample cu mine. Oricum, eu nu ma intorc niciodata in trecut.

Compasiunea nu e iubire casandra radu. Prietenia nu e iubire..


De ce o numesti experienta deceptionanta? Pentru mine nu asta a fost. Probabil ca asta isi imagineaza fiecare cand citeste ce am scris. Poate ca fiecare a avut macar o deceptie in viata sa si atunci interpreteaza ceea ce am scris ca fiind o deceptie. Nu o vad asa, nu o simt asa. A fost o experienta minunata, mai inaltatoare decat orice rugaciune. M-am simtit purificata de patimile umane si acum ma simt recunoscatoare pentru ca am trait acea iubire. Nu am resentimente, nu am nimic de reprosat, nimanui. M-am avantat total, nu am lasat nimic pentru mine. Iar la final am cunoscut ce inseamna eliberarea. Eliberarea de dorinte, eliberarea de tristete, de eventuale obsesii, de regrete. Nu a ramas decat ceva luminos, cald...da, poate ca este prietenie.

Eu am numit-o experienta deceptionanta pentru ca ti-a fost denaturata notiunea de iubire de aceasta experienta.
Daca eu ascult "manele" si nimeni nu-mi arata cum suna adevarata muzica atunci ideia mea despre muzica e denaturata neavand termenul de comparatie.


Nu traiesc din amintiri, Alexandros. Nu regret nimic, nu-mi doresc sa retraiesc ceea ce a fost, nu ma extaziez si nici nu ma intristez aducandu-mi aminte de acele momente. Stiu ca pot iubi si poate data viitoare voi iubi mai mult. Prin asta intelegand ca poate vor fi mai putine momente de tristete, mai putine momente in care ma voi gandi la mine. Eu nu imi car in spate trecutul. Faptul ca omul iubit nu m-a iubit nu ma poate determina sa ma feresc de iubire, sa joc “la sigur” sau sa ma tem. In iubire, ceea ce este sigur nu valoreaza doi bani. Si imi aduc aminte de o idee despre iubire dintr-o carte a lui Coelho, si anume ca dragostea este o forta salbatica, daca incerci sa o stapanesti, te transforma in sclav, daca incerci sa o incatusezi, te inrobeste.
In iubire, adevarata durere pe care am resimtit-o candva a fost aceea de a nu ma implica total, de a jongla cu jumatatile de masura, de a-mi lasa o portita de iesire...deceptia ca nu m-am implicat total. Iar aceasta implicare pe jumatate intotdeauna lasa urme. Urme dureroase. Iubirea totala nu lasa decat “urme” pozitive. Te transforma. Iar pe mine m-a facut sa o rup cu trecutul, sa traiesc in prezent, sa fiu constienta ca trecutul nu are nici o relevanta, sa fiu constienta ca pot iubi fiindca iubirea nu este o cantitate determinabila care se termina la un moment dat.

Si aici, scumpa casandra radu, recunosti in sfarsit ca nu a fost ce trebuia.


Ma omori cu fidelitatea asta. Cum poti vedea asa? Daca tu il iubesti el poate fi si infidel si neatent si nici sa te iubeasca macar?
Mi-as dori si eu sa fiu iubit de o asemenea femeie.


Fiindca eu nu sunt fidela pentru ca imi impun asta si nici pentru ca el este fidel. Eu sunt fidela fiindca asa simt. Daca simt altfel sa stii ca nu am nici o ezitare in a da curs dorintelor mele. De cate ori am avut o relatie si nu am iubit, am dat curs dorintelor mele vis a vis de alti barbati. Fara sa ma simt vinovata, fara sa simt macar ca am inselat. Cand am iubit, fidelitatea a fost ceva natural. Asa a fost, nimic impus si in acelasi timp nu am simtit atractie pentru alti barbati. Am realizat ca nu are sens sa stau langa un barbat pe care nu-l iubesc. Nu pot sa-mi impun fidelitatea. Ma simt incatusata si simt ca nu sunt eu insami. Ce sens are sa pretinzi ca esti fericit, ca nu doresti altceva? E simplu – faci asa cum simti. Daca mai ai si curajul de a fi sincer in legatura cu ceea ce simti, este minunat. Am descoperit ca asa ma simt bine si am incetat sa mai sufar si sa am probleme din clipa in care am inceput sa fac asa cum simt.

jos palaria pentru sinceritate si luciditate aici:0


Ti-ai dori sa fii iubit de o astfel de femeie? Pai...pentru ce?! Eu iti urez sa iubesti TU astfel, fiindca chiar daca o femeie te va iubi asa...desi aceasta “maniera” de a iubi nu este altceva decat iubirea care tinde spre iubirea autentica – singura care este de fapt iubire – ei, chiar si asa, te asigur ca asta nu va produce in tine mare lucru. Nu iti va zdruncina constiinta, nu te va apropia de Dumnezeu. Poate orgoliul tau se va umfla ca un balon sau poate te vei simti chiar inferior ca nu esti pe masura sentimentelor ei. Sau poate o vei desconsidera si o vei trata ca pe un obiect proprietate personala..cine stie. Cum ziceam, doar ceea ce simti TU te poate transforma, nu ceea ce simte altul pentru tine.

Adica sa fac exact greselile nefericitului(in sens de slabutz la minte) dinaintea mea? Nu...

Experienta asta te va ajuta cand vei descoperi adevarata dragoste. Dragostea impartasita.
Sant aproape convins ca tu faci parte din acel 0,1 procente ce poate simti dragostea, o poate trai, o poate oferi, dar nu stii ce inseamna sa primesti .
Nu cred ca te-am auzit(citit) spunand ceva de cum te simteai iubita ci numai de cum te simteai cand iubeai...


Iubirea este iubire, impartasita sau nu. Daca admiti ca iubirea este adevarata numai cand este impartasita, atunci lumea este chiar mai saraca in iubire decat pare. Ceea ce ar fi foarte trist. Bine ca nu este asa :) Si oricum, Alexandors, gandeste putin...chiar daca omul de langa tine se comportan frumos, iti vorbeste frumos, te ajuta, te alinta si in ochi ii poti vedea afectiunea...de fapt niciodata nu vei stii cu adevarat cum simte, cat de intens, cat de profund. Nu ai cum sa stii cat de mult, in ce fel sau cat te va iubi omul de langa tine. Si nici macar daca te-a iubit in adevaratul sens al cuvantului.

1 Neimpartasita nu e iubire. 2 Si in ochi ii pot vedea afectiunea? Pai da, o vad daca e. Daca nu, nu. Nu poti pacali un oenolog(degustator de vinuri) cu posirca (ce modest am fost aici :))) )

Au fost barbati convinsi ca eu sunt indragostita si foarte mandri din cauza asta. O prostie. Am avut momente in viata cand pur si simplu mi-am dorit compania cuiva, am simtit nevoia de a darui afectiune, de a dulce, dragalasa...dar asta nu insemna ca i-am iubit. Intotdeauna mi-a placut sa cultiv o atmosfera de complicitate, de caldura, o atmosfera placuta si relaxata. Si asta a fost confundata cu dragoste.

Aici cineva a trisat ;) Noi vorbeam de dragoste :) Si apoi...vezi mai sus cu oenologul :)

Loiali...adica nu iubesti, nu-l cunosti pe cel de langa tine, dar esti fidel, iti duci viata de zi cu zi, iti cladesti o viata (si la un moment dat te indragostesti fiindca orice om isi doreste iubire si va cauta ceea ce nu are)...si tu vorbesti de loialitate?! Mi se pare mai degraba o minciuna, o ipocrizie extrem de rafinata, astfel incat chiar cel care o traieste ajunge sa creada in ea. O viata calduta la umbra sigurantei. Zicea odata un sfant ca “bucatele caldute nu incanta cerul gurii”. Ma rog..daca cineva simte ca acesta e sensul vietii, sa gasesti un barbat/femeie de treaba, sa ai un trai tihnit, sa muncesti, sa te distrezi, sa faci copii si la final sa mori, asta este treaba lor. Fiecare traieste asa cum poate.

Chestia asta se cheama casnicie si avem parte de ea 99.9% dintre noi de ea.
Pe tema asta se pot face mii de variatiuni iarasi. Casnicie din dragoste, din interese de toate felurile(materiala, politice, religioase), din traditie (ca sa fiu si eu la casa mea), din ambitie (sa-mi oftic fosta iubita) si altele...


Si parafrazand-o pe Sulfina Barbu :) – fiecare are parte de viata pe care o merita.

Casandra, casandra.. eu las modestia si-ti spun ca pot citi si printre randuri si printre cuvinte, chiar. Pe cine parafrazezi tu? La cat te cunosc eu ma asteptam la alt parafrazat, sincer. Asta daca nu cumva ai parafrazat-o peiorativ. Dar nu merita, crede-ma :)

Stiu ce inseamna si sa primesti. Da, poate stiu mai mult sa dau. Nu am vorbit despre cum este sa primesti fiindca aceasta nu este o preocupare pentru mine. Nu tanjesc dupa a primit. rimi este minunat. A fi tinuta in brate de omul iubit, a fi mangaiata, a fi privita, a fi invaluita de el...cine mai vrea Paradisul? In orice caz nu eu. Paradisul sa fie pentru altii. Pentru mine prezenta fiintei iubite este paradisul.

Te contrazici iar?
Vrei sau nu vrei sa fii iubita?
Stii sau nu stii cum e?



Caractere italice = alexandros text mai vechi
caractere bolduite = alexandrios replici la textul actual
Caractere normale = casandra radu


"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler
#140644 (raspuns la: #140585) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...