dialog intre 2 colegi de scoala despre cum isi petrec timpul liber

asta mi-a adus aminte de o veche conversatie cu 2 colegi de scoala. nu stiu cum ajunsesem la subiectul partului, si unul din ei zice: " dom'le, cum n-a inventat omenirea asta o substanta care sa faca parturile sa miroasa a trandafiri? atunci n-ar mai exista rusinea partului". iar celalat, inspirat: "nu, atunci ar exista rusinea parfumului de trandafir".

n-am concluzie, inca ma gandesc cum ar fi sa existe substanta aia. cred ca bulgaria ar da faliment.

zaraza

Buna intrebare! De fapt am avut o serie de slujbe. Am muncit intr-o fabrica, am spalat vase, etc. Nu am lucrat intr-un supermarket, dupa
cum spune presa. Am lucrat la un magazin general, unde am fost
casier, am vindut televizoare. La inceput mi-a fost rusine de toate
slujbele pe care le-am avut, dar mi-am dat seama ca rusinea era a
mea si numai a mea. Mentalitatea romaneasca cu care am venit, ca munca e impartita in munca de jos si cariera....s-a dizolvat repede aici. Muncesti, iti iei checkul la banca, iti platesti datoriile. Nu e nici o rusine in asta. Nu spun ca societatate americana nu e
stratificata (desi idea asta este una dintre iluziile initiale), dar
aici munca e onorata, chiar pina la punctul ca nu mai stim cum sa ne
petrecem timpul liber (acum vorbeste americanul din mine).
Totul a fost atit de nou, totul atit de proaspat, ca m-am simtit
"acasa" imediat. Desi am avut sentimente ambivalente despre noua mea
tara, m-am renascut din momentul in care am aterizat in New York.
Naivitate? Bineinteles! Dar in acel moment naivitatea mi-a folosit ca
un zid de aparare.
Am pictat din primele saptamini, cu o foame pa care n-o mai simtisem
de mult. In Romania, daca n-aveai pile, de-abia gaseai materiale. La
un moment dat, prin anii 80, am folosit pasta de dinti pentru ca nu
puteam gasi albul de titan in magazinele Fondului Plastic. La
institut se intra in functie de ce rude aveai, cu noroc, sau (ca
fata) cu cine te culcai. In liceu stiam dinainte cine va intra la
"Grigorescu." Asta nu lasa prea mult loc pentru cei saraci, ca mine,
care se zbateau sa deseneze, de bine, de rau, cu incapatinare si
speranta. Au fost si exceptii, bineinteles, citiva dintre fostii mei colegi sint personalitati importante ale artei contemporane romanesti. Sa ajunga unde sint astazi, le-au trebuit doze triple de curaj si perseverenta.

Am pictat multe peisaje romanesti, multe bazate pe vederile pe care
le-am luat din tara, multe pictate din memorie. Mai am citeva zeci de
lucrari de acum zece, doisprezece ani, si acum regret ca am vindut
majoritatea lor. Sentimentale? Poate, dar au fost sincere, nascute
din dorul de tara.
Lucram 8 ore pe zi ca vinzator, apoi ma duceam acasa, intr-un
apartament ieftin, unde jumatate de chirie era platita din ajutorul
HUD american (un ajutor financial pentru emigranti sau cei cu salariu sub limita saraciei) si pictam pina la miezul noptii. Cred ca pictura, ca si scrisul, m-au aparat de singuratate.
Nu ca aveam de o validare materiala a artei mele, dar cind mi-am vindut prima pinza cu trei sute de dolari in 1990, nu pot ascunde ca m-am simtit foarte, foarte mindru.
Apoi m-am inscris la facultate, desi de-abia incepusem sa "ghicesc"
limba. A fost un drum greu, incet, singuratic, frumos, care m-a
invatat despre umilinta, prietenie, tradare, natura umana in general.
Am primit burse in primii doi ani, si apoi am inceput sa-mi platesc
studiile. E o evolutie similara cu pata de grasime: incet, dar sigur.
Spun "a fost," dar drumul nu s-a terminat inca.

Cred ca n-am avut un "stil" pina prin 1997. Pina atunci totul a fost
cautare. Uneori ai idei pe care nu le poti aplica pentru ca nu stii
cum. Alteori, esti bun din punct de vedere tehnic, dar ideile sint
sarace. Miracolul se intimpla cind ideile iti intilnesc posibilitatile tehnicile.

Am citit si citesc enorm. Luam autobuzul la New York ca sa vad toate
expozitiile pe care le puteam vedea. Sint interesat in orice. Cind am
inceput sa scriu in engleza, schitele au inceput sa se amestece cu
fragmente de povestiri, frinturi de linii sa se interfereze cu
frinturi de idei. Am inceput sa incorporez text in picturile mele. La
inceput, mai mult ca grafica, frumusetea scrisului de mina amestecata
cu frumustetea unei culori, sau cu gesturalitatea unei linii. Astazi
colectionez scrisori vechi, fotografii anonime, care isi gasesc o
noua viata in lucrarile mele.

Problema cu cautarea unui stil este dificila: incerci sa pictezi ca
maestrii pe care-i admiri (bineinteles ca asta nu e o solutie), iti
dai seama ca ceea ce faci sint copii dupa artistii pe care-i admiri.
Cred ca trebuie sa uiti aproape tot ceea ce ai invatat ca sa ajungi
la un stil personal. E o vocatie destul de trista: pianistul da
concerte, e definit de o audienta, actorul deasemenea. Artistul
vizual e "redus" la micimea monastica a atelierului. John Cage
vorbeste foarte frumos despre starea asta, cind spune: "Cind lucrezi,
toti sint in atelierul tau: trecutul, prietenii, lumea artistica, si
mai mult decit orice, toate ideile tale. Toti sint acolo. Dar in timp
ce continui sa pictezi, ei incep sa plece, unul cite unul, si esti
lasat singur. Apoi, daca esti norocos, chiar si tu insuti pleci."
(traducere aproximativa).

O mare diferenta pentru mine a facut-o descoperirea artei americane,
pe care am detestat-o sau ridiculizat-o in Romania, pentru ca n-am
stiut nimic despre ea. Dupa citiva ani, am inceput sa descopar
vitalitatea ei nemaipomenita. Sint norocos ca am prieteni artisti aici care sint de 100 de ori mai buni decit mine (nu in sensul competitiei, arta n-are de-a face cu sportul), dar in sensul ca sint unici, in sensul in care arta lor e ca o continua lectie pentru mine.
Sint flamind de a invata. Prietenii mei mi-a dat curajul de a
experimenta, de a incerca lucruri noi, indiferent de opinia celor din
jurul meu.
Acum, ca profesor, pot sa spun ca invat multe si de la studentii mei.
Invat ceva in fiecare zi. E o bucurie aproape copilareasca de a fi in
atelier si a "crea" ceva. Arta e un mod de a te minuna zilnic, si in acelasi timp, dupa cum bine zice Twyla Tharp, un mod de a zice: multumesc.

Spun, mai in gluma, mai in serios, ca cea mai buna lucrare a mea este
lucrarea pe care n-am pictat-o inca. Cea mai reusita expozitie pe
care am tocmai avut-o aici, in octombrie, a fost culminarea acestor cautari. Dupa 14 ani de la plecare pot sa spun ca nu imi este
rusine de arta mea. Cred ca am inceput sa dezvolt un limbaj care e al
meu si numai al meu.

Din ceea ce ai scris reiese faptul ca esti o persoana foarte tanara, indraznesc sa spun, chiar la inceput de drum.
Si tu esti tentata, ca orice tanar, ispitita, cum spui tu, dar mai ales curioasa de necunoscut, zic eu.
Daca deja "dupa vreo 2-3 saptamani ai impresia k celalalt nu da totul asa cum faci tu", scuza-ma dar ce mai astepti de la aceasta "relatie".
Tu trebuie sa inveti ca prima perioada a oricarei relatii (cand vorbim de o adevarata relatie intre doua persoane de sexe diferite) este cea mai frumoasa parte, iar in cazul tau, cele 2-3 saptamani nu reprezinta decat inceputul inceputului.
Dar ce stii tu despre iubire? Ce este iubirea pentru tine?
Faptul ca ai un barbat (sau baiat) langa tine cu care te saruti si-ti petreci timpul liber, oare asta inseamna ca iubesti sau ca te iubeste?!
Te asigur ca nu. Dupa vreo 2-3 saptamani nu ai cum sa iubesti, in adevaratul sens al cuvantului, cel mult ti-e drag de el, te simti bine cu el, nuante mult mai pale decat adevaratul sentiment de iubire.
Revenind strict la intrebarea ta:"ce faci?", in zadar ti-as da un sfat pentru ca si eu am fost adolescenta, tanara si nu am tinut cont de sfaturile altora, am facut tot dupa cum vroiam eu......asa ca timpul o sa treaca, tu o sa te maturizezi, o sa inveti sa faci diferenta intre amicitie, prietenie, iubire......si nu o sa mai ai asemenea probleme.

Afirmatia:
Computer Games – Sfarsitul vietii tale sociale
are o explicatie:
Au aparut tot felul de studii, s-au nascut controverse
Despre scopul studiilor putem discuta multa vreme, ca si despre autorii lor.

Insa intre a-l sti pe fiul meu la crasma din colt cu "prieteni" cu care paharelele isi pierd numarul si a-l sti in camera in fata pc-ului jucandu-se, prefer a doua alternativa.
Involuntar ma gandesc si la alternativa de a-si petrece timpul liber in fata televizorului si atunci prefer din nou varianta cu computerul, observand pe margine, ca a manui un computer este parte integranta din viata de zi cu zi la scoala, la servici, etc... Poate in Romania de azi inca nu dar in cea a generatiei copiilor nostri, cu siguranta.

Sigur ca nu sustin ca jucatul la calculator foloseste mult la dezvoltarea indemanarii de a manui pc-ul. Insa un pic de influenta tot avem si noi parintii asupra copiilor, pentru a le canaliza din cand in cand atentia si concentratia asupra altor posibilitati de a folosi un computer.

De altfel, instalarea unora dintre jocuri pe computer, constituie activitati care fac necesare cunostinte tehnice, ce depasesc de multe ori ceea ce cunoaste "muritorul de rand" de la birou sau din incercarile de a patrunde "in spatele usilor inchise" ale tehnologiei secolului 21...

Increderea intr-o institutie nu inseamna neaparat ca si o frecventezi. Pe timpul comunismului aproape toti, in proportie de 90 % credeau in societatea socialista multilateral dezvoltata. Imediat dupa asa numita revolutie mai credeau doar cativa nostalgici si o mare parte din pensionari si agricultori(care l-au si votat, de altfel pe Iliescu)
Ma gandesc in ce consta in acest caz increderea ? Sa ai incredere in armata sau in presedinte sau in premier, este OK. Dar cum poate biserica sa se implice in dezvoltarea societatii in asa fel incat sa ai o INCREDERE in aceasta institutie ? Dar nu uita ca a fost un sondaj grila si oamenii au raspuns in ordinea intrebarilor DEJA TIPARITE.
Un asemenea sondaj nu a existat in Europa sau in alte tari democratice, pentru ca biserica nu se implica acolo in politica. Nu uita ca noi a trebuit sa dam, in urma cu putin timp, o lege ca sa scoatem preotii din parlament si din alte functii politice. Ca populatia sa-ti ofere incredere trebuie sa fii implicat politic, iar pe timpul sondajului biserica mai avea reprezentanti in parlament. ASTA INSEMNA INCREDERE.
Un sondaj nu trebuie sa contina raspunsuri predefinite.
In alta ordine de idei, prin natura profesiei mele, am fost implicat intr-un program informational care se referea la tineri. Intrebarile au fost simple: CARE SUNT INSTITUTIILE STATULUI IN CARE AU INCREDERE, CUM DORESC SA SE IMPLICE IN VIITOR IN DEZVOLTAREA SOCIETATII DUPA CE VOR OPTA PENTRU O PROFESIE, CUM ISI PETREC TIMPUL LIBER.
Au existat 1230 de raspunsuri din diferite localitati pe o medie de varsta cuprinsa intre 16 si 25 de ani. Respectivul sondaj a facut parte dintr-o campanie anti droguri si a fost publicat.
Raspunsurile care au fost date ar trebui sa ingrijoreze societatea civila. Tinerii nu doresc sa stea in Romania si sa se ROAGE sau sa faca MATANII pentru un viitor mai bun ci VOR SA PLECE in proportie de 85% din tara. OARE UNDE ESTE INCREDEREA in biserica de care amintesti asa de pompos ?
Pentru a vedea cati tineri mai frecventeaza biserica procedezi simplu. Iti alegi o biserica si daca ai rabdare, pe parcursul unei saptamini monitorizeaza accesul lor. Daca esti atat de credincios vei avea un gust amar. Daca vor chiuli de la ore, in perioada desfasurarii slujbelor, cu siguranta nu se vor duce la biserica.
Apoi unde vei vedea cate un grup de tineri, de exemplu intr-un oras mare, prin fata blocurilor intreaba-i pur si simplu in care institutie de stat au incredere si, mai ales DE CE ?
Nu uita intrebarea DE CE, pentru ca nu poti avea incredere in ceva fara sa stii de ce. Ei bine, ei au incredere in BASESCU pentru ca este un tip popular, sarmant si cu siguranta la viitoarele alegeri il vor vota.
Nu inteleg de ce mai sustii un lucru cand ai constatat chiar tu adevarul "Cind eram eu la liceu nu stiam nici un coleg sa fie credincios (inclusiv eu). Ca nu merg multi la biserica asta e altceva."
Deci e un lucru constatat chiar de tine. Nu prea se mai crede in Dumnezeu si nu se mai merge la biserica. Gandeste-te ca, daca tineretul de azi nu mai marge, in viitor preotii isi vor pierde musterii si implicit sursele de finantare.
As vrea sa-mi raspunzi la intrebare: DE CE AI INCREDERE IN BISERICA ?
Cu stima, LUCIUS

"de ce barfesc femeile"?
acum te intreb:de ce barfesc barbatii?noi oamenii "barfim"!
Prin natura lor, barfa si zvonul sunt componente sociale raspandite si cu totul obisnuite. Grupurile umane informale de la locul de munca si din timpul liber, din vecinatate, de rudenie sunt cele care barfesc in mod obisnuit.De cele mai multe ori, barfa reprezinta un mod de a petrece timpul liber mai placut si de aceea ea este amestecata cu glume, informatii picante, bancuri, zvonuri
barfele si zvonurile sunt creatoare de portrete umane, de statute informale. Se ajunge, pe aceasta baza, sa cunosti oameni pe care nu i-ai vazut niciodata, caracteristicile unor comunitati, colegi de munca, diverse tipuri de sefi etc.

"1.- definirea unui nivel de trai decent;"

in acceptiunea mea, traiul decent incepe atunci cand in urma muncii depuse iti poti satisface nevoile(trebuintele). Decenta incepe prin a avea un loc de munca conform pregatirii/ aptitudinilor, restul vine dupa.

"2.- ce sunt nevoile elementare si care sunt acestea ?"

:)))Vrei un un raspuns elevat?

Pot incepe prin:
Neviole umane reprezinta cerinte materiale si spirituale, de bunuri si ervicii, de mediu ecologic ale vietii si activitatii umane.Nevoile pot fi primare(elementare, fundamentale de baza): alimente, imbracaminte, locuinta, odihna, sanatate.
nevoi superioare(complexe si elevate): educatie , cultura, arta, informatie, etc.

"in alta ordine de idei ce este gresit in dorinta mea de a merge cu iubita in fiecare sambata seara la teatru si a lua cina la un restaurant bun! Uneori imi e dor sa ma plimb pe cheiul Dambovitei alteori pe cheiul Senei."

nimic rau in asta.

"Desi muncesc 5 zile pe saptamana nu realizez mereu planurile de sfarsit de saptamana. De ce oare ?"

:)la asta doar tu poti sa-ti raspunzi.
Poate nu-i locul de munca potrivit.

"Rolia , tu cum stai cu realizarea planurilor?"

Am renuntat de mult sa-mi fac planuri.In ce-am avut de realizat, am izbutit in ciuda vicisitudinilor. Si in timp am invatat ca niciodata nu le poti avea pe toate.In ce priveste "restantele" :))) astea n-au stat in putere mea, viata... Incerc sa-mi petrec timpul liber( putin cat il am) intr-un mod cat mai placut.
:( din primavara planuiesc sa plec in concediu si nu reusesc.
Mereu intervine ceva si nu pot pleca, asta e serviciul, singura mi l-am ales :) da-mi place ce fac .

rolia

hm, n-as conta pe asta. oamenii sunt imprevizibili, nu uita!

si ca sa intelegi de ce spun asta, iti povestesc o intamplare recenta din viata mea.
ma-mprietenisem c-o tipa trimestrul trecut, la scoala. petreceam timp liber impreuna, si o ajutam la lectii. la un momentat a inceput sa imi spuna tot timpul ca ma invidiaza. exagerat de des imi spunea asta. cand am ajuns la limita suportabilului am intrebat-o 'daca ma invidiezi atata, de ce suntem prietene defapt?' moment la care zice 'pentru ca vreau sa am viata ta, si stau pe langa tine ca sa aflu secretul, cum sa fac sa o obtin'. ma uit asa o secunda la ea din cap pana in picioare si-i zic 'papusa, cand spui ca vrei viata mea, te gandesti la cea de acuma. dar vin si te intreb... vrei si toate tristetile mele, toate bolile, toate dorurile, toate amarurile, toate temerile si toate nereusitele?' tace ca tuta si nu pricepe nimic. firesc, de altfel. pentru ca in nimicnicia ei, ea credea ca doar pentru ca zambesc societatii inseamna ca viata mea e perfecta. prostanaca, de unde sa stie ea sa inteleaga ca rozul e roz doar pentru ca-i fac eu pe oameni sa-l vada roz. nu m-am apucat sa-i explic. ce am facut insa a fost sa ma indepartez de ea. brusc si totalmente. pentru ca mi-am dat seama ca nu prietenia mea era ceea ce pretuia, ci rozul meu cu care isi dorea sa se imbodobeasca, fara ca macar sa fie in stare sa tina in mana paleta si pensula.

asa ca... nu stii niciodata ce vor oamenii de la tine, nu zici? io mi-am invatat lectia, anyway.

m-am pus si eu pe gradinareala, insa pe Coasta de Azur este o sansa, avem flori tot timpul anului..
am sa-mi fac o gradinita chinezeasca, cu un mic, mic lac si un poduletz

Papadie, ce te mira atât chestria cu gainile in balcon?
Bunica a fost recent in Romania, salariile sunt mici, de mizerie, fosti colegi de scoala de-ai ei stau 4 generatii intr-un apartament de 3 camere , bucatarie si hol mare si au si ei animale in balcon, iepuri, gaini, iar vecinii la fel.
Strabunica despre care imi vorbea bunica (prietena ei) are o pensie de urmas de 650.000 lei, bunicii (fata cu sotul) au amandoi in total 4.200.000 lei de pensie, Tatal un salariu de 2.800.000 lei , mama nu a gasit serviciu, 3 copii de 9, 7 si 2 ani.
Caldura si regie iarna : + 5.000.000 lei
fa totalul, Papadie, sa vezi ce ramane...

Mizeria este mare, si pentru un ou sau o bucata de carne pentru copilasi, oamenii fac multe, chiar ograda in balcon..
Bunica le-a dat ceva bani, dar asta e doar o picatura de apa in ocean.

Diaspora in direct
"Fiindca sunt muncitori si inteligenti, romanii din America au un mare succes"
-interviu cu prof. dr. ing. Doru Stefanescu de la Universitatea din Alabama - SUA

Fugit din Romania in 1980, la varsta de 38 de ani, pentru ca se simtea "un fir de nisip intr-o moara care macina tot", prof. dr. ing. Doru Stefanescu ajunge in America, visul oricarui roman. Cunoscut deja in Lumea Noua pentru lucrarile prezentate la congrese internationale in domeniul metalurgiei, prof. Stefanescu n-a asteptat prea mult: dupa doua saptamani, i s-a ivit un angajament. De-aici si pana la colaborarea cu NASA n-a fost decat povestea unui om care a vrut sa invinga.

-Domnule profesor Stefanescu, ati plecat din Romania cu directia fixata pe America?
-Da, pentru ca aveam o invitatie ca sa prezint o lucrare la un congres american. Totusi, nu doream neaparat sa raman in SUA, pentru ca nu plecam undeva anume, ci plecam de undeva. Am plecat cu sotia mea (ne lasasem fetita acasa, cu parintii mei). Printr-un prieten resitean, am cunoscut un contrabandist in Iugoslavia, care ne-a rezolvat problema banilor, dar ne-a si invatat cand sa luam avionul spre America (era pe-atunci un tratat intre Romania si Iugoslavia, de a-i intoarce pe cei care trec ilegal frontiera, dar mai era o conventie cu americanii, prin care oamenii erau lasati sa treaca). Pe aeroport, granicerul iugoslav ne-a cerut pasapoartele, a vazut ca-s romanesti si ni le-a inapoiat, fara a le deschide macar, ca sa le stampileze. Conform actelor, deci n-am parasit nici pana azi Iugoslavia... Asa am ajuns in America si imediat ce-am ajuns, am telefonat celor care ma invitasera la congres, si le-am spus ca intentionez sa raman aici. Mi-au spus ca va dura cateva luni pana voi gasi de lucru (in 1980, si America era in criza). Dar dupa numai doua saptamani, am primit un telefon de la Universitatea din Wisconsin, care mi-a oferit pozitia de visiting profesor: cu bani putini, dar suficienti pentru a trai in conditii mai bune decat cele pe care le aveam in Romania (de fapt, din acei bani am putut sa-mi iau masina). Cea mai grea faza, in America, atunci cand incerci sa gasesti de lucru, este primul serviciu, caci nimeni nu stie in ce masura cunosti limba, ce experienta ai, daca intelegi modul cum functioneaza societatea, sistemul de lucru. Noroc ca americanii sunt, in general, foarte generosi cu strainii. Daca vorbesti putin engleza, iti declara imediat ca vorbesti perfect. Sosisem cu doua geamantane doar si, peste putin timp, s-au gasit oameni care ne aduceau paturi, farfurii, linguri. Ospitalitatea romaneasca, e adevarat, pare inegalabila: daca-ti vine un strain in casa, ii dai patul tau; in America, nu-ti da patul sau nimeni, iti da insa alt pat.

Cand am inceput lucrul, am fost foarte ponderat, constient ca ma aflu intr-o societate noua, extrem de competitiva si unde trebuie sa invat regulile. Mi-am vazut de treaba. Dupa cateva luni, am inteles cum functioneaza sistemul si-am putut sa fiu mai agresiv, lucru foarte pozitiv in America, asta insemnand abilitatea de a-ti urmari scopurile profesionale.
-Cum ati ajuns sa colaborati cu NASA?
-In prezent, functionez ca profesor la Universitatea din Alabama, o universitate de stat, a treia ca vechime din SUA (dateaza din 1831), dar asta nu ma impiedica sa am si colaborari. Colaborez cu NASA din 1981, cand am avut primul contact cu ei, realizat -cum spun americanii: "you pour yourself, but your bootstraps" (adica, te ridici prin propriile-ti forte). Foarte importanta -in sistemul american -este credibilitatea, prestigiul pe care-l ai, atunci cand promiti un lucru. Daca dai gres o data -este-n regula, dar daca dai gres de doua ori -nimeni nu mai are incredere si nu-ti mai da bani. Astfel, mi-am format reputatia ca-mi indeplinesc obligatiile.

Cu NASA, am avut ocazia sa initiez doua experiente. Sunt ceea ce se cheama "NASA Principal Investigator" -un titlu pe care-l obtii atunci cand o experienta propusa este acceptata pentru zbor. Am participat la doua zboruri: in iunie-iulie 1986 si anul trecut, in noiembrie (cand am discutat cu astronautii prin intermediul televiziunii). Fascinant e ca atunci cand experimentul a fost aprobat pentru spatiu, succesul misiunii depinde de participarea a sute de oameni. Efortul este coplesitor, iar succesul implica responsabilitate.
-Domnule Stefanescu, in Occident este obiceiul ca profesorilor universitari sa li se acorde o data la 7 ani un an liber, asa-numitul "an sabatic". Dv. ati beneficiat de acest lucru?
-Da, am avut un an sabatic in 1994, pe care mi l-am petrecut in Franta, la Nancy, unde am lucrat, iar pe copii i-am inscris la scoala. Anul sabatic dureaza, de fapt, sase luni, perioada pe care universitatea ti-o plateste integral.
-Cum arata o zi din viata dv.?
-Depinde. Circul destul de mult, deoarece -ca sa ai o activitate de cercetare -trebuie sa existi din punct de vedere stiintific, prin prelegerile pe care le tii. Ca si tenismenii profesionisti, avem turnee, ne mutam din oras in oras, tot la o luna-doua, ca sa nu ne uite lumea. In schimb, daca sunt la universitate, imi place sa fiu la ora 8 la lucru, pentru ca, de fapt, acolo nu este un program fix. Nu intereseaza pe nimeni prezenta fizica. Daca stai acasa si obtii rezultate, asta-i foarte bine. Avem asa-zisa politica a "usii deschise", iar usa mea este intotdeauna deschisa dialogului cu studentii. Predau semestrial 1-2 cursuri, pe care mi le pregatesc cu minutiozitate.
- Sunt multi romani valorosi in America?
-Romanii care sunt in America, pentru ca-s muncitori si-n general inteligenti, au un mare succes. Problema nu e romanul, ci sistemul. Cand romanul intra intr-un sistem in care se poate valorifica, se valorifica. Am avut studenti romani care au venit in America in ideea ca vor invata si se vor intoarce, ajutand la promovarea stiintei romanesti. Ei bine, nu mai vor sa se intoarca. Nu este neaparat mirajul economic, ci conceptia: "daca ma duc acolo (Romania), nu pot sa fac ce fac aici (America)".
-Ce credeti despre dorinta tinerilor de a parasi Romania?
-Eu cred ca aceasta este o problema personala si sunt adeptul totalei independente individuale. Aceasta decizie este decizia fiecaruia dintre noi, si nu cred ca avem dreptul sa stabilim legi prin care sa dictam individului ce trebuie sa faca cu viata lui. Cred ca rolul politicienilor este de-a asigura un sistem care sa fie atractiv pentru tineri, altfel tinerii se vor duce acolo unde-si pot valorifica potentialul.
-Va asupreste o anume nostalgie a Romaniei?
-Tara ramane totdeauna in suflet. Este ca prima iubire -nu se poate uita. Este o senzatie stranie, intr-un fel, pentru ca emotiile sunt mixte: pe de-o parte ma simt ca si cum n-as fi plecat niciodata, pe de alta parte -ca si cum n-as fi fost aici niciodata...
-Cum incercati sa ajutati Romania?
-Initial, intentia mea a fost de-a aduce in America studenti, pentru a-i educa si a-i trimite inapoi. Aceasta metoda nu prea are succes: odata ajunsi acolo, au rezultate si nu se mai intorc. Va dau ca exemplu pe Laurentiu Nastac -un element foarte valoros, care lucreaza la o companie de cercetare in Pennsylvania, platita de Marina Americana. Lucreaza in domeniul superaliajelor -un domeniu de varf; alt exemplu este cel al lui Adrian Catalina -si el un bun specialist metalurg. Acum incerc sa le facilitez celor interesati in Romania, in domeniul solidificarii si turnarii metalelor, contacte cu specialisti straini, tocmai pentru a scoate Romania dintr-o anumita izolare in care se afla. In exterior nu se vorbeste de Romania, ca si cum n-ar exista. Nu va dati seama de aici, dar ea este data complet uitarii. Nu se vorbeste nici de rau, nici de bine despre ea. In America, foarte putina lume stie ca romanii vorbesc o limba latina. In general, conceptia este ca Romania se afla in sfera slava. Despre Romania ai putea scrie doar ca despre o curiozitate, iar aceasta curiozitate lipseste...
-Mai aveti timp pentru hobby-uri?
-Foarte putin, dar cel mai important hobby al meu este sailing-ul, adica iahting-ul, pentru ca barcile mari cu panze iti dau senzatia ca te poti duce oricand si oriunde in lume. Foarte frumos iti poti petrece timpul -cand il ai...

RUXANDRA CONSTANTINESCU



SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

Un copil de 2 ani si jumatate tinut de mina de mama lui pe peronul garii din ( Vasile Roaita pe atunci ? ) Eforie Sud in tim ce tatal alerga spre casa de bilete pentru a cumpara tichete pentru trenul deja stationat la peron..

Un copil de 7-8 ani invatind sa inoate in lacul Techirghiol - unde ne petreceam dupaamiezele avind aces la lac din curtea gazdei, d-l Stoica care locuia chiar in spatele garii din Eforie Sud. Bunicul si mama, mari inotatori incercau sa transmita copilului talentul si cunostiintele lor, cu foarte putin suces. Dupa o saptamina de incercari, copilul a avut un vis incare inota, stia sa inoate din totdeauna, natural, fara efort. De dimineata baietelul de 7 ani isi uimeste parintii si bunucii inotind ca un pestisor...

Un baiat de 14 ani in vacanta cu parintii la Eforie Sud. Pe faleza se intilneste cu Sorin, colegul de scoala. Imparte cu el o sticla de bere si o tigare, un Kent. Sorin ii spune ca si Carmen Cristea pe care adolescentul nostru o iubea pe ascuns ( adica numai el stia de asta ) este in statiune cu parintii. In seara respectiva se petrece prima mare revolta - adolescentul nostru vrea sa fie in vacanta cu prietenii si nu cu parintii care instantaneu au devenit, plictisitori, blazati, nestiutori ...

Un student de 20 de ani, aflat in vacanta de vara cu colegii la Neptun - o seara petrecuta la Paradis, baut mult prea mult si la ora 12 noaptea facut baie in pielea goala, in piscina de la Paradis cu amicu Fane si 2 fete de la ASE. O glorie, cit de efemera poti fi...

Un proaspat absolvent, indragostit aflat in vacanta cu iubita lui la Carmen Silva/Eforie Sud - anul este 1990. La alimentara are vin de Cotnari vechi de 5 si 6 ani. Un italian a deschis o gelatteria exceptionala - pizza pe care o face este cu siguranta cea mai buna in lume. Granita este deschisa - draga, nu vrei sa mergem sa vedem si Vama Veche, Varna, Burgas .. de ce nu. Ce superb este si litoralul bulgaresc.

Anul este 2003. Un tata tinind de mina un baiat si o fetita care se incapatineaza sa raspunda in alta limba decit in ceea in care li se vorbeste se plimba agala pe sub aleiile cu tei de la Eforie Sud . Tatal arata copiilor locurile unde a copilarit, unde a petrecut clipe de neuitat alaturi de parinti si bunici. Copii sint mai mult preocupati de conul de inghetata iar tatal zimbeste gindindu-se ca mai are inca 7-8 ani pina cind va deveni acel monstru plictisitor care isi forteza copii sa mearga cu el in vacanta ..

Dear Bro,

Hey mate,I really LOVE Steve,he's the best!!!
Tiganiada de Budai Deleanu?Just cracking a joke and having a Fosters beer.HA!

Dupa cum stii am cunoscut multe ,am trait destule,si printre altele am cunoscut si o gramada de tzigani.
Desigur ca sunt inruditi cu indienii din India,odata am scris ceva despre radacinile lor.Ei au crezut in avatarul Rama,cu timpul au fost numiti ...roma(provenind de la Rama)si apoi si romi.

Sa spun sincer ,eu am putin sange de tzigan in mine,dar se pierde in trecut,nu stiu daca m-as numi real tzigan.
Sunt o lume aparte insa,f.aparte si din proprie experienta iti zic ca sa NU ai incredere in ei deloc,chiar cand te coplesesc cu cadouri si petreceri de mare lux.Cu ei mereu trebuie sa ai ochii in 4!!!!
dar sa mai stii ca uneori,daca simt ei si deodata li se scoala ca vor sa faca ceva pt. tine,doar cand au ei chef...atunci vor face 100%!!!!
Si nu cer nici o recompensa!

Prin 1977 am lucrat 1 an la o intreprindere in Buc.numita ISPIF,eram mereu cu alti 2 colegi,un inginer si sofer,plecati prin toata Ro. sa facem poze si masuratori pt. terenuri de agricultura.
Odata am fost in Alba Iulia,si am avut ceva probleme cu primaria pt. autorizatii etc,dar un tzigan gras si mic a rezolvat totul in cateva min. Era Burlibasa Orasului si tziganii lui munceau la constructii off the books,si deci nu erau pe state de plata dar luau bani desigur si primarul era in palma Bulibasei!

Au lucrat pt. noi,ne-au ajutat cu caratul aparatelor etc. si la fel cu cazarea pe ....gratis la hotelul cel mai mare din oras,noi am luat chitantele sa ...dovedim ca am platit ca sa fim remunerati la Buc. de Institut!HA!
La fel si transport etc.
Tziganii,au fost la inaltime!Bulibasa lua toti banii de la ei si apoi avea grija de ei cu mancare ,haine si bautura.Toate femeile din satra treceau mai intii pe la el inainte de a fi maritate,el personal avea dreptul la orice femeie ,fie fata mare fie maritata.Avea 3 neveste.

Cand am plecat dupa 5 zile,Bulibasa a dat un mare ospat in camp deschis la satra lui.nu departe de ditamai palatul ce avea....avea 3 masini,f. f. de prost gust(Kitsch TOTAL!)cu ciucurei la geamuri si multe statuete de plastic,perdele si culori combinate...aiurea,verde ca prazul cu rosu deschis si galben...te durea capul!

In fine,petrecerea a fost colosala!!!!S-au taiat 2 porci mari,2 capre si 8 pui,tot ce nu se gasea pe piata in Ro. am avut la un praznic de povesti!!!Salamuri,branze,peste,carnati,bere straina,vinuri in prostie,tzuica,palinca,cozonaci mancam ca la un ospat de-l lui Henry the VIII !!!
Dansuri din buric,femei tziganci imbracate ca de ceremonie,tziganii insa beau in prostie lazi de vin spumos,le place,mai ales cel roz!
M-am simtit tare fericit cu ei,am dansat,ne-am pupat,erau unii care treceau granita cand li se scula lor spre Iugoslavia,faceau trafic cu aur,nici nu aveau pasapoarte decat false.

Dar ce sex am avut....mama mia!!!!Bulibasa mi-a dat sa ALEG pe cine vreau,m-a simpatizat din prima data cand ne-am vazut.Am avut petrecerea sub un cort imens,am fost cam 200 persoane,primarul si el!
Era o coliba de lut si acolo m-am destrabalat cu 2 tziganci la 17 ani,crede-ma ca erau frumoase!Am ales pe spranceana!

sincer ,parerea mea e ca sunt oameni f. okay!Stiu ca fura,pun blesteme,fac multe lucruri rele,dar sunt si ei oameni,cand traiest intre ei ,abia atunci iti dai seama.
In Buc. am avut multi prieteni tzigani,ne adunam uneori cate 10-16 la unul din ei acasa in Damaroaia(imi aduc aminte,pe nume Muie tziganul),jucam barbut sau luati roma ori poker sau ...remi pe bani desigur.
Unii purtau pistoale.....i-am vazut inarmati,dar neaparat fiecare avea un sis lung la picior sau la spate la curea.
Odata Muie avea un TV si VCR,in Ro. doar elita de sus avea asa veva,era la inceputuri.JVC.Avea filme pe casete si facea bani (word of mouth) cerind 50 lei de pers.sa vada filme,si ne adunam in casa lui vreo 30 tineri in fiecare seara.
facea Muie o avere.Eu si gagicile mele de pe atunci nu plateam.Uneori faceam diverse lucruri pt. Muie,mergeam pe Lipscani si vindeam la negru Kent ori Pall Mall,Marlboro,tigari de contrabanda.

La fel vindeam(cei ce -si aduc aminte si au trait vremile),spray Rexona,sapun Rexona,Lux,..."blugi" Roy Rogers si Levy's.uneori si pantofi de dama.
Ce-mi dadea Muie aia vindeam.

Si uite cate stiu si cate experiente am trait in viata,mereu am vrut sa cunosc multe sa traiesc totul posibil la limita,live for today,tomorrow never comes.
Dar despre tzigani,sunt cu ei my brother la fel cum sunt si cu tine.
Cand nu te miros ei,si nu te cunosc anticipat(sa stii ca au un al 6lea simt)te vor trage in piept la orice secunda.
daca vad in tine un smecheras,te lasa in pace si te respecta.

Eram cu ani in urma la Paris la Notre Dame cu Marilyn sotia,si multi tzigani,desigur femei...barbatii nu muncesc!
daniel trebuie ca stie cati sunt pe acolo.
Eram pe o banca si au venit 2 la noi cu cersitul,le-am dat 5$,au plecat,dupa 5 min au revenit....si le-am auzit vorbind si in tziganeste si in romaneste amestecat,cum ca suntem de jumulit....
Cand au venit la banca le-am zis in rom. " sa-si rada pizdele in fata altora" e o expresie pt. ei f.dura legata de cersit si a nu fi sincer.

Apoi am zis ca le fac un buzunar in stomac imediat daca nu se uschesc din fata mea,si au plecat zicand multumesc conasule.

Dar astea pe moment cu tziganii,am de lucru,nu stiu inca daca azi ori incep maine.Agentul meu m-a telefonat dar cand fac altceva,ca acum,Nu intrerup ce am inceput nici pt. bani macar!Asa ca-l las sa astepte.

Love&peace,
Ozzy(Little Eagle Who Cries)

1. Cineva spunea convins ca toata lumea ar da bani unei tiganci sa scape de blesteme. Eu nu. Si nici colegii mei, si nici prietenii mei, si daca mai stau un pic pe ganduri..neah, nici unul dintre cunoscutii mei nu ar da bani unei "vrajitoare". Magie alba sau magie neagra? Sa fim seriosi...O oportunitate de a face bani, atata tot.

2. Si eu am trait alaturi de tigani, dar nu la sat, ci intr-o margine de Bucuresti. Nu mi s-a parut nimic fascinant in modul lor de viata. Am avut doua cunostinte printre ei, colegi de scoala. I-am perceput ca pe "altceva". Nu i-am condamnat si nici nu i-am simpatizat. Imi erau indiferenti. Au inteles asta, dovada fiind faptul ca in continuare, dupa 26 de ani petrecuti in acelasi cartier, nu facem decat sa ne salutam.

3. Atata timp cat cineva miroase urat langa mine, o sa imi intorc capul, indiferent de culoarea pielii. Atata timp cat cineva incearca sa ma fure, voi actiona in consecinta, indiferent de etnie. Atata timp cat voi auzi "slagare" despre dusmani, despre actiunea de a lua pe la spate, etc. imi voi apasa castile pe urechi si voi da la maxim volumul. Maiden, Sabbath...(by the way, Ozzy, ce zici de Candelmass?). Si nu imi va pasa daca cel care canta "hitul" manelist este roman sau tigan.
Stiu doar ca nu imi plac manelele. Mie imi este dor de Faramita...si de Siminica. Si imi place la nebunie Nelu Ploiesteanu.

Ce am vrut sa zic cu punctul 3? Ca nu trebuie sa identificam cauzele cu un grup, fie el si etnic. Cauza este individul;

Ca o concluzie: Tiganii pentru mine?
Care tigani? Admir un om? Imi place o muzica? E ok. Nu conteaza ca e tigan sau nu.
Dezaprob pe cineva? Imi este scarba de cineva? Nu conteaza ca e tigan sau nu.

Ca unii tigani sunt asa, iar altii pe dincolo, e treaba statisticii sa enunte...Ne poate cineva ajuta cu o statistica?

...desprtire de prietena cea mai buna din liceu.totul a inceput in anul 1997 cand am intrat la liceu.prima zi de liceu,nu cunosteam pe nimeni.de super rusinoasa pe atunci m-am asezat pe o banca asteptand sa inceapa festivitatea de nou an scolar.stiam numai numele diriginteti si litera clasei din care urma sa iau parte.asa ca asteptam in tacere ca totii dirigintii sa isi spuna numele si sa precizeze o sala de clasa unde avea sa urmeze prima discutie intre dansii si noi,bobocii.printre toti cei care eram acolo am vazut o fata cunoscuta.o tipa pe care o cunosteam din vedere din generala pt ca participasem la o olimpiada impreuna.m-am apropiat,am salutat-o si am intrebat-o daca urma sa petreaca urmatorii 4 ani in acelasi liceu cu mine si aici a inceput totul.

culmea,nu numai ca urma sa fim in acelasi liceu,dar urma sa facem parte din aceeasi clasa.in sfarsit au inceput dirigintii sa isi strige elevii si sa ne indrume spre o sala de clasa ca sa ne cunoastem si sa stabilim cateva lucruri.bineinteles ca noi doua ne-am asezat in aceeasi banca si pana la sfarsitul clasei a 12-a am fost nedespartite.

am uitat sa specific:numele ei nu il pot face public dar o sa o numesc:eva.era totul mult mai frumos decat imi imaginam ca o sa fie la liceu.si mai ales cu prietena mea,cu care formam un duo fenomenal.mai tot timpul eram impreuna.la scoala,acasa(cand nu eram la ea,eram la mine).numai cand dormeam eram separate.dupa o luna si jumatate a venit balul bobocilor,si cum era normal balul era organizat de elevii claselor a 12-a insa mai aveau nevoie din cand in cand de cineva sa ii ajute.asa ca noi doua ne-am oferit voluntar.ce sa mai zic,incercam sa facem tot posibilul sa petrecem cat mai mult timp impreuna.


un lucru f important:eva era cea mai buna eleva din clasa.eu nu ma pot lauda cu asa ceva insa nici nu pot spune ca eram codasa clasei.si aceasta chestie avea sa ne desparta pe noi mai tarziu cu 4 ani.

nu am fost genul petrecaretelor,nu ne-au placut discotecile si nici petrecerile care se mai dadeau din cand in cand printre colegii care ramaneau singuri acasa peste nopate.singurele distractii erau iesirile la cate un suc,plimbarile prin parc sau excursiile pe care le faceam incercand sa cunoastem romania.dar ne distram super fain de fiecare data cand eram impreuna.

cand am intrat intr-a 11-a fratele ei mai mare a intrat la facultate in bucuresti si de atunci a inceput pt noi distractia.pt ca la sfasitul fiecarei saptamani eram libere sa mergem la bucuresti la fratele ei.ho ho ho,camin studentesc,studenti,petreceri etc.si mai ales ca parintii ne dadeau voie,atata timp cat rezultatele la liceu nu scadeau.si mia ales ca aveau incredere in fratele ei pt ca era un tip super responsabil si la locul lui.de asta nici nu pot spune ca am facut vre-o idiotenie,nu ne-am pus viata in pericol niciodata,nu ne-am drogat,sau mai stiu eu ce tampenii.asa ca in cursul saptamanii invatam pana ne sareau capacele ca sa putem merge la bucuresti la sfarsit de saptamana.

si asa cum va asteptati,eva s-a indragostit pe al jumatatea anului scolar si cu putin inainte de a incepe pregatirile pt bac-ul care ne cam batea la usa.totul bun si frumos.in fiecare week-end in capitala,mai ales pt ea ca era super indragostita si credea ca totul o sa dureze la nesfarsit.

ideea este ca in clasa a 12-a eu m-am retras din calatoriile la bucuresti pt ca vroiam sa iau bac-ul cu nota buna si sa intru la facultate.insa ea nu si nu.pt ca iubitul ei era acolo si alta sansa sa se vada,nu aveau.insa eu nu puteam sa mai merg pt ca profesorii incepusera sa puna lectii suplimentare pt pregatirea bac-ului sambata si erau gratis.iar eu bani sa dau pe meditatii private nu aveam.

relatia a inceput putin cate putin sa se raceasca.insa nu foarte mult pt ca am incercat ca intre pregatirea pt bac si celelalte responsabilitati pe care le aveam sa gasim un pic de timp liber doar pt noi doua.insa cu fiecare zi care trecea eva nu mai dadea atata importanta scolii,iar bac-ului nici atat.era super indragostit si avea capul in nori.am incercat sa vorbesc cu ea,sa ii spun ca profesorii erau ingrijorati pt ca nivelul ei scadea din ce in ce mai mult.am rugat-o si pe mama mea sa vorbeasca cu ea (pt ca se aveau f bine)dar fara nici un rezultat.

relatia celor doi asa cum o vedeam eu,avansa pe zi ce trece si incepusera sa faca planuri de viitor.casatorie,copii in fine,un viitor impreuna.mai ales ca urma sa vina bac-ul si bineinteles,facultatea care ii putea ajuta sa petreaca mai mult timp impreuna.dar eva parca era surda si oarba si nu vroia sa inteleaga ca daca vroia sa intre la facultate si implicit,sa stea cu iubitul ei,trebuia sa puna mana pe carte,atunci cat inca nu era prea tarziu.asa s-a intamplat ca prietena mea,din cea mai buna eleva din clasa se transforma-se in codasa.

a venit si perioada bacu-lui,ca doar nimeni nu putea sa opreasca timpul in loc pt ca ea sa puna mana pe carte si sa se trezeasca la realitate.singura proba de care stiam ca ne este frica la amandoua era matematica(care recunosc ca nu mi-a placut niciodata si am invatat-o de mila si de sila).dupa terminare probei de matematica eu am iesit plangand din sala pt ca mi se parea ca nu facusem bine examenul.eva a iesit zambitoare si a spus :"chiar daca nu am sa scot nota mare,sigur am sa trec".bun.aveam de asteptat o saptamana pana la rezultate.si in ziua respective ramasese sa mergem impreuna dar m-a sunat inainte si mi-a spus ca o sa vina mai tarziu ca au incuiat-o in casa si nu avea cum sa iasa.asa ca m-am dus eu singura.o lista imensa.cei picati erau scrisi cu rosu.tremuram toata.habar nu aveam unde sa privesc.toata lume se imbulzea sa vada rezultatele,eu eram in fata dar habar nu aveam unde sa privesc.eram dezorientata.intr-un final cand m-am dezmeticit,am vazut ca eu arem aprobata cu 9,04 si prietena mea era picata la matematica,trecuta cu rosu.am simtit ca imi fuge pamantul de sub picioare.nu puteam sa ma bucur de reusita mea pt ca prietena mea cea mai buna urma sa primeasca prima veste super proasta din viata.

probabil ca a fost dupa masa sa vada rezultatul pt ca de atunci nu a mai vorbit cu mine.au trecut cateva zile.am incercat sa o sun,imi raspundea cineva din familie si imi spunea ca nu este.am asteptat-o 14 ore in fata blocului sperand ca o sa apara.nu stiam ce se intampla.

pana intr-o zi cand m-am dus in bucuresti sa imi depun dosarul la facultate si ma-am intalnit cu o prietena comuna care mi-a spus ca nu vrea sa mai aduda de mine.ca eu am platit bacul si am aranjat ceva impotriva ei,pt ca eram geloasa pe relatia ei.dar de unde doamne iarta-ma credea ea ca am avut banii astia,cand stia f bine ca eu sunt doar cu mami,si abia aveam ce sa punem pe masa,ce sa mai zic de platit examene.

nu am crezut prima data cand am auzit.dar putin cate putin zvonul s-a dat in oras(mai ales ca orasul meu este micut si ne cunoastem toti,aproape).m-am convins.era asa cum imi povestise tipa aceea.

dupa ce s-au dat rezultatele la facultate,a aflat ca am intrat cu bursa.alta ocazie pt mine nu era,pt ca nu erau bani sa merg la facultate.cu toate ca mami imi spunea saraca:"chiar daca o sa trebuiasca sa mananc paine cu ceapa,si am sa fac tot posibilul sa mergi la facultate".dar nu putea sa faca nimik,pt ca muncea de dimineata si pana seara(si inca mai munceste),dar salariul era mizerabil.

nu ne-am mai intalnit o vreme buna.nu stiam ce s-a mai intamplat.eu eram in bucuresti si cam pierdusem legaturile cu orasul meu.tinem si faculatea si munceam pt ca bursa nu imi ajungea.lucram program scurt in mc´donalds.intr-o zi a aparut fratele ei cu iubita lui si asa am aflat ce mai este de viata ei.luase bac-ul in toamna si se maritase cu un tip din sat de la bunica-sa.atat.nimic mai mult.

numai d-zeu stie pe unde mai rataceste si care mai este viata ei.parintii ei nu imi vorbesc.si cum numai locuieste in oras nu mai pot afla nimic despre ea.

atat dragii mei.m-a marcat f tare aceasta despartire.si sunt sigura ca multora dintre d-voastra vi s-a intamplat.


******************************************************
"uitarea si mersul mai departe sunt cea mai buna intelepciune"

Dragii mei , nici nu va pot descrie bucuria pe care am incercat-o vazand nr celor care au au raspuns la articol. Cred ca situatia ar putea fi comparata cu cea a unui naufragiat care vede un semn al civilizatiei , venit sa sa-l salveze...dupa ce saracul poate chiar pierduse speranta de a se salva.

Cand ma gandesc ca articolul a aparut pe 7.01 si eu il scrisesem cu mai mult de o saptamana in urma , imi pare rau nu de faptul ca a durat atat de mult ci de faptul ca aproape uitasem de el si ma gandeam sa nu mai verific aparitia sa.
De atunci 30.12 , am avut o serie de trairi emotionale si reale daca pot spune asa , si s-au intamplat multe ...
O sa raspund tuturor oamenilor de buna credinta care au scris cuvinte asa frumoase si tin sa le multumesc inainte de a face asta , fiindca parca in ziua de azi (asa mi se pare mie) parca toti care stiu cum trebuie sa se comporte (de exemplu cum sa lucreze cu cap/inteligent probleme la mate) nu spun la nimeni , tin pentru ei , si parca uneori refuze sa vorbeasca deschis despre viata lor sau metodele aplicare. Adevarul , nu cine stie ce bazaiala ieftina.

Din nou , tin sa subliniez ca ce spun reprezinta perspectiva mea de a vedea lucrurile , nu neaparat cea corecta , asa ca , va rog! , astept oricare corecturi de rigoare.

Am scris articolul de pe 30.12 fiind foarte plictisit si descurajat , deprimat poate , fara sa vad ce-mi aduce ziua de maine.
Si nu spun : "hei! mi-a trecut , ce ! aveam si eu chef sa fac pe nebunul"
pentru ca stiu ca acea stare va reveni negresit in alt moment al vietii mele sa ma bantuie.

Cred ca o zi obisnuita din viata mea , de scoala de exemplu ar fi:
1. ma duc la scoala , unde cateodata ma deconectez , cateodata ma simt uluit de indiferenta si superficialitatea colegilor; acasa , amintindu-mi intamplarile de la scoala ( unele , altele recunosc ca le-am savurat fara sa am regrete la momentul respectiv sau dupa aceea) si ma gandesc cum nu i-am luat sa-i zguduiesc si sa le spun "iti faci viata grea singur! si degeaba , ai putea sa face unele chestii mai lejer daca ti-ai da interesul si ai fi mai serios." , fara sa ma zic de unii/cei care sunt pur si simplu ignoranti , rau-intentionati si irecuperabili

2. acasa vin... si sunt numai eu si caietul meu de mate ( de cele mai multe ori) si-mi zic "asta vreau sa fac! asta trebuie sa fac!" si-mi dau seama si mai mult ca persoana care merge la scoala isi schimba mentalitatea cand vine acasa

Sunt sociabil si extrovertit. Incerc ( atunci cand am energie si incredere in mine) sa scot o poanta buna din orice , sa isc rasete nevinovate , sa descretesc fruntile. Numai cand simt ca parca se strange latul in jurul gatului , de exemplu fac mai slab la o lucrare , simt ca ma paste o ascultare cu consecinte nefaste , ma simt nesigur de cat stiu si devin prapastios , ATUNCI parca sunt "spargator de KEF" , daca se poate intui sensul expresiei.
Si nu vreau sa fiu sobru , serios si detasat in fiecare clipa , dar poate as vreau linii mai bine conturate intre munca si distractie , si eu trag un semnal de alarma atunci cand mi se pare ca colegii mei de clasa nici nu stiu de asa organizare a vietii lor.
As putea spune fara sa ma indoiesc caci colegii mei de clasa sunt micul meu univers , si ma bucur sa exclam dupa ca m-am mutat anul acesta intr-o clasa cu perspective intelectuale mai bune , acest univers pare plin resurse si bun simt astfel incat poate sustine fara probleme viata.

Acum o sa-mi iau timpul si o sa raspund la toti minunatii OAMENI care au raspuns poate unui strigat de ajutor.

donquijote: cred ca am o profesoara la meditatie foarte buna , la care inteleg tot ce explica , dar asta e doar 2 ore pe saptamana , si dupa-aia ma prind cu altele , si pun fizica de la meditatie cam pe ultimul loc , fiindca este fizica de clasa a 9 deocamdata si eu sunt a 11 a , deci probleme mai stringente apar. Multumesc pentru referinte.

om: nu pot citi orice , si simt uneori (poate sunt eu prea incordat) , atunci cand sunt mai fresh si subiectul cartii sau gradul meu de interes lasa de dorit ca e inutil. bine am facut si eu lucruri mai inutile si fac , dar nu cu buna stiinta. pana la urma eu vreau sa fac o facultate de mate , profil real (Calculatoare) asa ca nu trebuie sa devin "un adolescent miop" fiindca nu m-ar ajuta la facultate. Am citit parca ceva despre o Fundatie de Asimov.
Ai dreptate , "in viata primesti ceea ce meriti" . Nu sunt prea monden , fiindca poate sunt prea precaut cu timpul liber , am scos capul din gaoace mai tarziu si nu am multi prieteni.Sunt totusi egocentrist si cred ca fac multe lucruri gandindu-ma doar la mine , pe cand prietenii necesita si sacrificii.

munteanu rodica: ma inteleg mai bine cu mama , si nu am neglijat-o cred niciodata total , doar ca ma tem atat de tare sa n-o dezamagesc cu viiorul meu , ca ma apuc sa ma cert cu ea si o supar in prezent. Dar am avut cu ea discutii libere si am facut pace , si chiar am acceptat conditii , deci lucrarile de consolidare au inceput in acest sens.

oooanna: aveti dreptate , adevarul este undeva pe la mijloc.
eu am renuntat voit la facilitatile oferite de internet pentru ca modul clasic de invata este mai sigur , in plus pe net sunt prea multe lucruri care sa-ti distraga atentie.

o sa va raspund si la restul dintre voi , nu din obligatie , chiar imi face placere. Mai tarziu...

corect, pe asta cu mila n-o inteleg de fel. poti spune ca ti-e dor de sora ta si pot intelege asta foarte bine, dar de unde mila? daca ea a ales sa ramana acolo, inseamna ca pentru ea e mai bine asa. cu toate problemele si limitarile, ea prefera sa ramana acolo. nu crezi ca mila ta pentru ea e de fapt un mod de a-ti exprima dezaprobarea ptr alegerea ei?

zaraza

ps: uite, ca sa intelegi mai bine unde bat, o sa-ti dau un exemplu. in scoala generala aveam 2 colege, prietene intre ele: oana si mona. numele sunt reale :). prin clasa a 5-a, oana era foarte draguta si fasneata dar cam prostovana iar mona grasuta, baietoasa si timida. toti baietii alergau dupa oana. oana ii zice monei la un moment dat, de fata cu mine si alte fete: "vai mona, ce mila imi e de tine ca nu esti asa de draguta ca mine!". ipocrizia in toata splendoarea ei. de atunci nu mai suport "mila". daca ai inteles ceva, bine; daca nu, tot aici ne oprim :).

Imi amintesc de o iarna cumplit de geroasa de acum 21 de ani;eram eleva si-mi degerasera picioarele la scoala.Nu eram singura degerata,mai aveam 2 colege in situatia asta.Poate erau mai multi in situatia noastra,cina poate sti?Si totusi nu s-a facut atata caz de asta.

vorbeam de curand cu un coleg de scoala generala (dar nu de clasa), regasit peste ani...abia daca ne amintim cum aratam atunci...probabil sa nu fi vorbit niciodata...scoala era una dintre cele care din clasa a 5-a au separat fetele de baieti. De unde eram o gramada de copii..."unisex" as zice eu, ca ne jucam de-a valma cu capace, cu papusi si de-a ulii si porumbeii, am devenit in 4 ani 2 mase compacte...fete si baieti....abia deschizand gura sa vorbim unii cu altii. eram periculosi pentru ceilalti..... dupa cum ne induceau unii profesori aflati pe... "linia directoare" a stim noi cui..... cert este ca la 15 ani, imi evitam cel mai bun prieten cu care impartisem totul si am resimtit din plin socul de a merge intr-o clasa la liceu in care eram doar 5 fete. si amprenta stingherelii din scoala generala a stat mult pe fruntea mea....ca o avertizare ..ASA NU.....
________________
...non bis in idem...

e cumva ca ma face a ma intreba daca doamna/domnishoara care a deschis subiectul a stat vreodata de vorba cu vreunul-)
sa facem nitzica istorie:
1. la gradinitsa am avut 2 colegi tigani langa care am nimerit in primele zile deoarece eram mai "mamaliga" si au ocupat alti copilashi, mai iuti de picior sau -probabil- deja invatati de acasa cu gestica respectiva - locurile mai indepartate de ei; rezultat: oreion garantat
2. in cls I-a, fiind copil silitor si cuminte foc, in banca no.1 de la geam shedeam frumos c-un coleg tigan ca sa se prinda si dansu pe la cele socoteli firoscoase din aritmetica; rezultat: paduki foarte stresati mai apoi de bunutsa mea, stresata si dansa la ideea ca a facut copilul paduchi la scoala
3. merg la scoli, in Bucuresti - pe scara blocului in care am locuit- "numai" patru familii de tzigani - al etaje diferite, of coarse...nu mai zic de cati erau intr-un ap. de 2-3 camere; zic de ascensor, de mizerie la etajul lor (nimeni nu i-a invatat sa faca mizerie si sa strice liftul), asa cum nimeni nu-mi lua apararea cand incercam - cu vorba buna, va asigur, sa le fac putina educatie civica - sa nu mai vorbim de sicane apoi; vecinu de alaturi - tzigan si el dar spalatel - frunusel nici nu ziceai ca e tsigan, daca nu venea mama sa - femeie cu mult bun simt, in vizita pe la el, cu fustele traditionale ca vesmant ) era analfabeta, tatal insa roman, cumsecade si el, ca fire ...
3. in zilele noastre, vin de la serviciu si trec, in drum spre casa mea modesta, pe langa palatzoiaie dizgraztiaose cu mashini straine shi noi in fatza casei (au muncit in Germania, parca, no comment)
daca e seara tarziu, ma mushka un grivei la fel de agresiv ca si stapanii, lasat liber in fata portii; daca nu e seara tarziu, unu dintre ei da buzna peste mine in casa (nu glumesc, am patit la patru dupa amiaza..nu incui usile) ca sa ma intrebe ce caut acolo nu stia ca m-am mutat de curand) , ca nu cu mine vrea sa vb ci cu batranelul care cumpara carbuni de la el asta dupa ce incercasem sa=-l expediez elegant si dandu-i oarecum de inteles ca e deplasat sa intre peste mine in casa..)
comentati si si dumneavoastra
nu i-am injurat, nu-i urasc incerc sa nu am asa sentimente nici fatsa de dusmani, nu cred ca traiesc mai bine decat ei, nu am mai multi bani decat majoritatea dintre ei - vb de cei pe care ii vad zi de zi...
am cunoscut, mai ales prin autobuze intre orase, in adolescenta, tiganci batrane si intelepte cu care sporovaiam despre viata lor si felul lor de a fi fara sa-i jignesc sau invers;
alta data, una m-a facut sa merg prin mijlocul unei balti, in tinuta de mers cu clienti straini la randez-vous de afaceri; fiidca nu asteptase sa trec printr-o zona stramta in mijlocul unei balti in Bucuresti (mai aveam vreo doi pashi, m-a vazut da nu s-a sinksit) era in stare sa ma paruiasca pentru a-si face loc asa parea cel putin
restul e filozofie umanista shi incercari de en luate cate k de a...schimba ceva ce se schimba in timp, de la sine si mai ales cu ceva vrere, pe langa puterea de a face schimbarea
daca lor le e bine cu traditia lor si iau ddin societate, adaptat, cat considera ei ca le este necesar - a se vedea aparatura electronica, masini, case
asta e
practica ne omoara
suntem oameni de tot felul si noi si ei
da parca ei au mai mult tupeu; si e in sange
kiar daca, mai nou, traiesc in palatsele si au servitori romani cu diplome in limbi straine
poate puradeii puradeilor lor..stiti cum e cu 'spalatu" generatsiilor
deci au sanse..fiindca au bani
mentalitate sdi-o vior schimba insa f greu
cand vor asculta macar rock daca nu bach, in loc de manele si cand nu-si vor mai casatori copiii la 12 ani

Nu am vorbit doar,ci am si avut colegi tigani.(In primara am avut 2 colegi tigani iar in aceeasi perioada si fratele meu a avut 2 frati gemeni in clasa lui cu care ma jucam chiar,insa erau niste tigani extrem de curati si foarte de treaba.In generala am avut un coleg tigan care insa nu a fost acceptat de ceilalti,cu toate ca si acesta era un exemplu.Princina era faptul ca era mai "brunet".
In scoala am avut clase de Frecventa redusa si erau foarte multi tigani doritori sa invete si ei.Poate tocmai din cauza faptului ca am avut parte de colegi tigani exemplari am scris acest text.
Cred ca nu trebuie sa amestecam toti tiganii in aceeasi oala.