comentarii

dialog intre copil o frunza si un copac


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
subiect cu nabadai - de giocondel la: 11/03/2005 04:19:12
(la: Barfa)
ma tem ca cetitorii nostrii nu au inteles exact la ce te referi.

una este sa stai la taclale cu prietenii despre mici shushanale si alta este sa barfesti oamenii pe la spate...gest care in ultima instanta este lispit de noblete si denota micime sufleteasca, indiferent de cine este subiectul barfei.

barfa, veti fi surprinsi sa aflati :):):), este o grava eroare umana, ce are capacitatea de a inabusi frumusetea unui spirit, intuneca lumina inimii omului.

fiecare om este responsabil pentru o viata numai, si aceea este propria sa viata. mai intai este de preferat sa ne uitam in propria gradina si sa vedem parul din propriul nostru ochi, inainte de a ne grabi sa emitem judecati despre altii.

constructiv si demn naturii noastre nobile si divine este sa trecem cu vederea miile de calitati negative ce le vedem in ceilalti si sa cautam intotdeauna sa vedem ceea ce este bun, oricat de mic ar fi dar mai ales sa iertam si sa incurajam.

de multe ori mi s-a intamplat sa ma aflu in situatii in care mi se spuneau lucruri negative despre o persoana pe care nici macar nu o cunoscusem, insa cand am ajuns sa intalnesc persoana respectiva am ajuns la propriile mele concluzii, si am descoperit cu totul altceva decat imi fusese prezentat, la o mica barfa. si intotdeauna este surprinzator si frumos sa acorzi sanse oamenilor.

si atunci cand constatarile facute sunt clare si evidente si celalalt poseda defecte saritoare in ochi, tot mai bine este sa nu le mentionezi in stanga si in dreapta, sa iti ocupi timpul in care ai putea face ceva frumos pentru cineva, oricine, cu denigrarea altei fiinte umane, cu intristarea unui suflet.

barfa este incompatibila cu cerintele unitatii si armoniei si ucide spiritul dragostei de semeni, camaredenia si nobletea.

cea mai uracioasa caracteristica a fiintei umane este gasirea de greseli in celelalte fiinte..sigur, e haios sa faci mishto si sa razi de prostia altora, sau vanitatea sau egoismul vecinului, dar in fond nu e treaba noastra sa judecam pe ceilalti ci a Altcuiva.

si niciunul dintre noi, oamenii, nu este perfect, desi perfectibil..si eu si dumneavoastra, avem slabiciuni, defecte, poate nu foarte evidente pentru noi insine, caci ne place tare sa ne maimutzarim si sa pretindem ca suntem centru si buricu' pamantului, mai destepti si mai frumosi decat cei din jurul nostru..dar adevarul este ca altora s-ar putea sa le aparem ca avand defecte grave, enervante...si asta de ce??pentru ca oamenii sunt inclinati sa judece la prima vedere, sau la a doua, sau condusi de prejudecati, fara a ii cunoaste cu adevarat pe ceilalti.

haideti sa ne gandim la Cel ce cunoaste secretele fiecarei inimi, greselile si erorile fiecarui suflet... cat de iertator este El si rabdator si cum ascunde si nu face evidenta confuzia si departarea noastra de spiritul eternitatii...in fata Lui, si cel mai mare pacatos are o sansa, pstru ca este vesnic iertator si mila Sa este mai presus de dreptatea Sa chiar. de aceea nu este intelept sa judecam pe altii, mai ales ca nu ne cunoastem propriul nostru sfarsit.

Oamenii sunt divini, sunt purtatori ai esentei si luminii divine, sunt nobili, ascund in sine bijuterii de calitati stralucitoare...si merita sa fie Iubiti si incurajati. asa cum voi , cum eu , avem nevoie si ne hranim cu cuvinte bune si ganduri pozitive, asa si cei din jurul nostru pot fi influentati cu un gand constructiv, un cuvant frumos..cuvantul este o putere creatoare de neimaginat...la fel poate fi foooarte distrugatoare, depinde cum este folosita.

si , iarasi, Divinitatea, a pus in mainile noastre alegerea: de a intelege ca suntem cu totii unul, uniti, in oceanul dragostei lui imense,frati si surori, parti ale aceluiasi corp, frunze ale aceluiasi copac, flori in aceeasi gradina a creatiei, sau sa ne incapatanam s a ne vedem separati si sa ne radem unii de altii..e ca si cum am rade de noi insine, caci suntem cu totii parte din acelasi Tot.

Numai bine tuturor!

"O Son of Man! Breathe not the sins of others so long as thou art
thyself a sinner. Shouldst thou transgress this command, accursed
wouldst thou be, and to this I bear witness" -The Kitab-i-Aqdas-



oana - de Belle la: 17/11/2005 16:29:54
(la: Trancaneala Aristocrata "7")
crede-ma, pana la urma le strangi ca nici tie n-o sa-ti placa sa vezi curtile din imprejur ingrijite si a ta sa para lasata in paragina. sau cel mai simplu stai la apartament nu la casa si-atunci nu mai ai grija lor :)
n-ai idee cati saci de frunze strangeam in fiecare toamna (in jur de 30) de la un singur copac... l-am taiat in primavara dar tot am ceva frunze de la copacii de peste drum, insa pana acum nu m-am deranjat sa le greblez, poate in uichend
#88340 (raspuns la: #88337) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cine ar putea spune ca a apa - de Cassandra la: 10/06/2006 20:44:26
(la: demonstratia existentei lui D-zeu)
Cine ar putea spune ca a aparut o naveta spatiala in urma unei explozii de genul "Big-Bang"-ului?! TOATE AU PROIECTANT!...Asa ca putem sa spunem pe buna dreptate ca si acest univers trebuie sa aiba un proiectant,...trebuie sa aiba UN DUMNEZEU!...tot ce ne inconjoara sunt dovezi ale existentei sale....

Nu sint dovezi. In realitate ceea ce faci este o analogie, si ca majoritatea analogiilor, neconvingatoare. Este "argumentul ceasornicarului" care suna cam asa:
Un ceas e complex
Un ceas este facut de un ceasornicar
Universul este deasemeni complex
Deci Universul este facut de un "ceasornicar"

Analogie similara cu:
Frunzele sint structuri celulozice complexe
Frunzele cresc in copaci
Banii sint deasemeni structuri celulozice complexe
Deci, banii cresc in copaci.

"ceasornicarul" cum spunea R Dawkins nu are scop, nu are minte, nici planuri pentru viitor, nu vede in viitor, nu vede deloc. Este "ceasornicarul orb". Si a fost descoperit de Darwin. :)
#127236 (raspuns la: #127227) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cri Cri - de Bitterdream la: 16/11/2006 07:36:49
(la: DACA NU AR EXISTA CAFENEAUA.COM)
Uf...... si ce tare ne place. Si de ce nu ne-ar place.
Mai zboara cate un greier, o pasare, mai trece cate o domnitza, urla cate un lup, scanteiaza un lac, ninge prima data, cad frunze si infloresc copacii.....


Cum iti place cafeaua? Amara? Dulce? Cu menta? :)


__________________________________
"If it is not right do not do it; if it is not true do not say it." (Marcus Aurelius)
#157516 (raspuns la: #157505) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
thebrightside & cri - de Giordano Bruno la: 13/05/2007 17:51:40
(la: Lacrimi)
Azi nu prea am avut inspiratie pt o conf dar m-am gindit la voi :)) , si la mine evident . Sau de ce nu la noi .


Zaharoasa infantila :)

Privesc un soare prietenos pe cer , citiva nori se departeaza , e liniste in mintea mea. Iar in natura-i zarva mare . Vintul adie usor , nu-l vad si nici nu-l simt . Ii percep existenta datorita frunzelor dintr-un copac , ce par a fi copii pe timp de scoala in recreatia mult asteptata . Si totusi , vintul , nu brazdeaza lacul linistit al sufletului meu , de parca ar-fi obiect fara suflare sau poate-un gigant adormit . Nu cred sa doarma intregul lac pt ca oriunde-i viata e zbucium sau armonie . Un viespe sade linistit analizind natura . Pe linga un rondou de flori , un fluture se-nvirte-n cercuri aleatorii , nehotarit ce floare sa peteasca , ametit fiind de mireasma si frumusetea lor . In iarba sta pitit un greieras , acordindu-si corzile viorii cu dorinta de-a cinta o simfonie lenta , viespelui ce sade linistit . Intr-un copac o vrabie scandalagie , stereotip reproseaza greierasului schimbarea de ritm , pe undeva pe sus , o turturica-n zboru-i trecator a salutat pe cineva dar n-a primit nici un raspuns . Intreaga natura-i ocupata , doar viespele zimbeste lenes si satisfacut la ritmu ce-l asculta , face popas in trecutul sau la dragostea pierduta , acum un lucru este cert , a fost iubit . Pacat . E prea tirziu si chiar se face seara .
:))) - de thebrightside la: 27/01/2009 14:13:16
(la: Poftiti la joaca! - Etapa a II-a)
maimule ai incurcat-o, da repede o frunza jos din copac, ca daca se supara fuchsu' vai de flora noastra :))))))))
#398273 (raspuns la: #398268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
asa... pot sa scriu si eu o poezie - de petretuteavsnietzsche la: 19/08/2009 21:43:41
(la: Labii)
In seara aceasta am stat cu inca doi armasari la taclale
Subiectul central erau pizdele
Unu a zis ca nu a mai futut de vreo doua saptamani.

Si... parca imi da tarcoale un gand abisal
Exista o criza de pizda?
Imi aduc aminte cand ma futeam cu proasta aia in padure
Am ejaculat pe fesele ei si pe frunze
Daca pamantul ar fi o pizda
poate sperma mea ar prinde viata
Uau! sa creasca un copil in frunzele padurii cu malformatii genetice
ca doar sperma mea s-a amestecat cu
niste ciuperci otravitoare

Cred ca mititelu o sa ajunga mai ceva decat Tyson
#472848 (raspuns la: #472847) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de goeteri la: 18/08/2010 21:04:26
(la: Dorință fără temei)
Nu încerc decât să fac o trecere de ștafetă, între ieri, azi și speranța unei râvnite reînvieri, în fața mormântului părinților, într-un închipuit dialog cu copilul... Dialog de emoție, pe care nu-l porți în alte ocazii și în câteva cuvinte.
Așa a ieșit, e prima și trebuie să trăiesc cu ea.
Mulțumiri !
#563712 (raspuns la: #563552) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Omul si copacul(3) - de Areal la: 25/06/2008 15:49:15
(la: POVESTIRI CU TALC)
Copacul era trist. Tânjea după întoarcerea băiatului, la fel ca o mamă cu sânii plini de lapte, dar care şi-a pierdut copilul. Întreaga sa fiinţă tânjeşte după copilul pierdut, pentru a-l strânge la piept şi a se uşura. Cam la fel tânjea şi copacul nostru. După mulţi ani, băiatul, devenit între timp adult, s-a întors la copac.Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino şi îmbrăţişează-mă”.Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu prostiile. Făceam asemenea lucruri pe vremea când eram un copil fără minte”.
Copacul a insistat: „Vino, mângâie-mi crengile. Dansează cu mine”.
Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu flecăreala asta stupidă! Acum doresc să-mi construiesc o casă. Îmi poţi oferi o casă?”
Copacul a exclamat: „O casă? Bine, dar eu trăiesc fără să stau într-o casă”.
Singurii care trăiesc în case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi trăiesc liber, în natură. Cât despre oameni, cu cât casa în care trăiesc este mai mare, cu atât mai mici par în interiorul ei.
„Noi nu trăim în case, dar uite ce îţi propun: îmi poţi tăia crengile, pentru a-ţi construi o casă cu ajutorul lor”.
Fără să mai piardă timpul, bărbatul a luat un topor şi i-a tăiat crengile copacului. Din acesta a rămas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericită chiar şi atunci când îi sunt tăiate membrele de către cel iubit. Iubirea nu ştie decât să dăruiască. Ea este întotdeauna pregătită să se ofere în întregime.Bărbatul a plecat, fără să-şi mai dea osteneala să arunce în urmă măcar o privire. Şi-a construit casa visată, iar anii au trecut din nou. Copacul, devenit acum un simplu trunchi fără crengi, a continuat să-l aştepte. Ar fi vrut să îl strige, dar nu mai avea ramuri şi frunze care să poată cânta în bătaia vântului. Vânturile continuau să bată, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul său a reuşit să rostească o ultimă chemare: „Vino, vino, iubitul meu”.
Timpul a trecut, iar bărbatul a îmbătrânit. Odată, se afla prin apropiere, aşa că a venit şi s-a aşezat sub copac. Acesta l-a întrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit după foarte, foarte mult timp”.
Bătrânul i-a răspuns: „Ce poţi face pentru mine? Aş vrea să ajung într-o ţară îndepărtată, să câştig şi mai mulţi bani. Pentru asta, am nevoie de o barcă”. Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul şi fă-ţi o barcă din el. Aş fi extrem de fericit să devin barca ta şi să te ajut să mergi astfel în ţara aceea îndepărtată, pentru a câştiga mai mulţi bani. Dar, te rog, ai grijă de tine şi întoarce-te cât mai repede. Voi aştepta de-a pururi întoarcerea ta”. Omul a adus un ferăstrău, a tăiat trunchiul copacului, şi-a făcut o barcă din el şi a plecat. Acum, din copac nu a mai rămas decât rădăcina, dar el a continuat să aştepte cu răbdare întoarcerea celui iubit. A aşteptat mereu şi mereu, conştient însă că nu mai avea nimic de oferit. Poate că bărbatul nu se va mai întoarce niciodată. Odată, m-am aşezat lângă ciot. Acesta mi-a şoptit: „Am un prieten care a plecat departe şi nu s-a mai întors. Mă tem să nu se fi înecat, sau să nu se fi rătăcit. Poate că s-a pierdut în ţara aceea îndepărtată. Poate că nici măcar nu mai este în viaţă. O, cât mi-aş dori să aflu veşti de la el! Mă apropii de sfârşitul vieţii, aşa că tot ce mi-aş mai dori ar fi să aflu veşti despre el. Atunci aş muri liniştit. Dar ştiu că nu ar mai veni nici dacă mi-ar auzi strigătul, căci nu mai am nimic să-i ofer, iar el nu înţelege decât acest limbaj” ...

Dacă viaţa noastră ar semăna cu acest copac, întinzându-şi ramurile până departe, gata să le ofere umbră şi adăpost tuturor celor în nevoie, deschizându-şi braţele în faţa tuturor, am înţelege ce este iubirea. Nu există definiţii, scripturi sau doctrine ale iubirii. Nu există un set de principii care se aplică iubirii...IUBIREA ESTE UNIVERSUL...
amabil si diplomat la ingropat - de Dinu Lazar la: 25/10/2004 10:18:08
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Da, stimate domn, lunea e ziua marilor tragedii, a intoarcerii la servici, a boscoredelii shefilor, a cautarii latzului si a sapunelului de sinucis, lunea e o zi morbida, va intelegem perfect, afara frunza sta sa cada, galbenul aprins al copacilor la Shirnea va asteapta si Dvs trebuie sa trebaluiti chestii care nu fac placere nimanui la scirbici.
Mesajul Dvs ne da speranta ca poate exista un dialog intre generatii, ca fotografia romaneasca mai are o sansa, ca vom putea impreuna sa depasim orice dificultate.
Nu am nici un dubiu ca pushtii care se chinuie sa faca un fotoclub in Bucuresti acum vor printa mesajul Dvs si il vor analiza cu mare atentie, cu un religios respect si o deosebita consideratie; va vor invita la urmatoarele sedintele de fotografie, pentru ca de multe ori in deplasari este nevoie de un om dintr-o bucata, care sa apere grupul si sa dea peste degete cu nuci de cocos thambaroase.
Dar nu disperati!
Miine va fi marti si lucrurile vor intra in normal, cu exceptia celor trei ceasuri rele cind ne vom duela cu axu` optic sau cu ghemurile de amintiri comune sau cu visele despre proiectele viitoare.
#26141 (raspuns la: #26137) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
maturitate si a fi ca un copil - de desdemona la: 03/05/2005 16:35:19
(la: ...)
Iata parerea mea:
Maturitatea e o calitate care un om poate sa o aiba sau nu, indiferent de varsta fizica pe care o are. Ea presupune atat o parte de experienta cat si o atitudine corecta fata de problemele care apar. Sigur, aici atat experienta cat si corectitudinea sunt discutabile: unele persoane considera corecta o atitudine, altele una opusa. Si unele persoane pot sa traiasca zeci de experiente fara a invata nimic din ele. Intr-un fel, maturitatea unei persoane este ca gustul pe care il are un fruct. Un fruct copt e dulce, aromat, se digereaza usor, el cade din copac. Unul necopt e acru, fara aroma, si poate da dureri de burta. In acelasi copac pot exista unele fructe coapte si foarte bune si altele (de aceeasi varsta) care sunt acre, uscate, sau bolnave. In aceeasi generatie pot exista persoane mature si altele mai putin mature.
Ideea mea despre maturitate nu e deloc incompatibila cu cea de-a fi ca un copil. Exista multe calitati in copii care nu exclud maturitatea. De exemplu spontaneitatea, iubirea si umilinta, capacitatea de-a se bucura usor si de-a fi multumit cu putin. Un ego exacerbat exclude maturitatea, ca si excesul de conditionari mentale. Pe de alta parte, copiii rasfatati manifesta in mod cert simptomele unor persoane imature (si invers). Dar in opinia mea, un om nu este cu adevarat matur decat atunci cand apreciaza calitatile spontaneitatii, umilintei, bucuriei inocente, iubirii mai mult decat ambitia, faima, dominarea altora, faptul de-a avea intotdeauna dreptate.
Sunt eu oare o persoana matura ? Nu pe de-a-ntregul, dar incerc sa ma corectez in aceasta directie. Mai am multe de invatat, si lectia (atunci cand vine) sper sa nu cada in urechi surde.

Desdemona
Religia Cosmica - de ALISIM la: 04/05/2005 18:44:07
(la: Biserica moderna)
Casandra a raspuns foarte frumos si bine documentat la aceasta intrebare. Pamantul este viu iar noi (oameni, frunze, copaci, apa, animale, etc.) suntem cu totii interconectati la nivel molecular. De fapt, s-a dovedit stiintific ca exista o forma de energie care ne uneste pe toti. Daca eu iti fac tie un rau sau un bine, pe undeva trag de niste parghii care au legatura cu mine.
Dar stiti care-i marea mea durere legata de Biserica ca institutie ? Nu am intalnit un singur preot care sa aiba altceva in cap in afara de constructia noii biserici. Toti, cat bati tara in lung si-n lat si-au gasit vocatia de CTITORI. Toti vor sa dai bani pentru noua biserica. Nu mai intereseaza pe nimeni CE FAC CREDINCIOSII. Ca Ion se omoara cu Ana in casa - prblema lor. Ca altul isi bate copilul - problema lui. Am prieteni si parteneri de afaceri in SUA care imi povestesc cum la ei la biserica te duci si ca sa te intalnesti cu membrii comunitatii, sa vezi cum poti ajuta cu o vorba pe cineva care a divortat, sa participi la o strangere de paturi pentru sinistratii din nu stiu ce colt de strada, sa vorbesti cu preotul despre problemele pe care le ai cu copiii si sa-i ceri sfatul. Preotul se implica activ in viata comunitatii, mustrand un tata sau sot violent, un tanar care e pe cale sa apuce pe cai gresite, etc. La noi traiesti intr-un anonimat total. Ce sa cauti la biserica ? Icoane pe pereti, slujba lalaita, predica finala despre ce mai trebuie construit si in ce stare sunt lucrarile ? Pardon, eu una am treburi mai importante pe lumea asta.
#46957 (raspuns la: #46417) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
imi invat copilul romaneste, dar si engleza - de loredana tudor la: 17/11/2005 13:04:49
(la: Cei din occident, va invatati copiii romaneste ?)
eu ii vorbesc copilului romaneste, in engleza insist doar pe "comenzile" care sunt f utilizate in dialogul de la gradinita, educator/copil (ex: wash your hands, pick it up, go sit down, plese, thank you, we have to share, take turns etc). In casa , eu si sotul meu vorbim, evident, romaneste. Dar il invat cuvinte noi si-n engleza, spunandu-i intotdeauna (si insistand) si pe echivalentul in limba romana. Pt ca e intr-o faza de dezv f puternica a limbajului (are 2 ani si 10 luni), achizitioneaza zilnic cuvinte din limba engleza(de la gradinita si de la emisiunile tv pt copii, pe care i le selectez f atent), asta l-a facut sa renunte la a mai folosi cele cateva cuinte romanesti pe care le stie. Dar intelege cand ii vorbim romaneste si voi gasi si o metoda sa-l motivez/co-interesez sa invete/vorbeasca limba romana.De exemplu, ori de cate ori va face ceva f bun, frumos, il voi lauda in limba romana, toate recompensele i le voi insoti de comentarii in limba romana, tot ceea ce ii voi vorbi de bine, va fi in limba romana, chiar daca asta inseamna ca va trebui sa intensific, pe de alta parte folosirea lb engleze in casa(ca sa aiba efect strategia compensatorie cu limba romana).Sper ca ti-e de folos comm-ule meu, daca nu, e bine fie si numai pt ca mi-ai dat prilejul sa spun si eu 2 vorbe aici:-)
"eu ii vorbesc copilului roma - de Daniel Racovitan la: 17/11/2005 13:13:15
(la: Cei din occident, va invatati copiii romaneste ?)
"eu ii vorbesc copilului romaneste, in engleza insist doar pe "comenzile" care sunt f utilizate in dialogul de la gradinita, educator/copil (ex: wash your hands, pick it up, go sit down, plese, thank you, we have to share, take turns etc)"

de ce? eu ii dau toate "comnezile" doar in romana si copilul nu are nici un fel de problema, nici acasa nici la gradinita.

cel mai sigur mod de a motiva un copil sa vorbeasca o limba este s-o utilizezi cu el cat mai mult. nici un copil nu va fi motivat sa invete o limba daca nu simte ca ii este utila.

arata-i ca si alti copii vorbesc romaneste (la TVRi de exemplu). arata-i ca exista o cultura in limba romana, da-i sa asculte cantece pentru copii in romaneste, citeste-i povesti in romaneste.

___________________________________________________________________
"aceste cuvinte ne doare" (sic).
#88264 (raspuns la: #88245) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
poveste cu copil - de maria de la medgidia la: 18/11/2005 12:46:43
(la: Autismul)
azi o sa va povestesc despre andrei

andrei, 12 ani, autism sever, poate executa cam toate deprinderile care-i confera autonomie (spalat, toaleta, sireturi, nasturi, mancat, etc), dar are o oarecare stangacie in miscari si o lipsa de precizie (in desenarea formelor, sau in procesul de imitatie)

un copil foarte frumos, ca de altfel, majoritatea copiilor autisti (au trasaturi "armonice", regulate, frumoase, partial si din cauza lipsei de expresivitate faciala, lipsei de mobilitate faciala si corporala)

andrei nu vorbeste decat vreo 20 de cuvinte (mama, tata, da, nu, bine, asa, "coco" - spune asta cand cineva ii este drag)... probabil ca mai multe nu va vorbi niciodata...
desi studiile pe scoarta cerebrala sustin ca invatarea limbajului dupa 12 ani este imposibila, nu ma pot opri sa nu gandesc ca la andrei se va putea... de ce? pentru ca am descoperit ca andrei cunoaste limbajul... si e doar un blocaj de redare/ exprimare a cuvintelor, nu o problema de semnificatie...

iata cum am descoperit...
m-a atras andrei din prima zi cand l-am vazut... roscat, frumos, cu o privire limpede si constienta care se oprea undeva in mine, cauta ceva, si fugea mai departe, in altii...
andrei isi lovea colegii de clasa, oamenii din jur, lovea cu forta si constient de ceea ce face... vedeam pe fatza lui ca nu este, ca la alti copii, tipul acela de lovire pentru a-si "gasi limitele corpului", a sti "pana unde este el in spatiu"...
andrei lovea dintr-o nevoie de atentie... "hei, eu sunt aici!! stii?? eu exist! eu contez! nu ai voie sa treci pe langa mine fara sa observi ca exist!"
o singura fiinta in toata scoala se putea intelege cu andrei... dar persoana aceea nu era in perioada respectiva in oras... andrei era in turmentari interioare chinuitoare... cu corpul tot timpul un arc, alergand, lovind copii, izbind usi, scaune, banci...

nu m-am apropiat eu de el, el m-a ales pe mine... cand s-a uitat in ochii mei prima data, a fost "suflet pe suflet" deodata...
pe vremea aceea nu stiam ca andrei intelege tot ce se intampla, eram eu insami prea "mica" nu de varsta, ci de spirit, ca sa imi dau seama de asta...
eram clueless cu andrei... te simti pierdut in fata unui copil care, la inceputul pubertatii, cu puf de mustata si crescind in barbat, nu vorbeste deloc... si stii ca nu are nici o deficienta de receptie sau emisie a sunetelor...
parea mereu ca vorbele mele nu ajung la el, dar observam ca tonul vocii il relaxa sau agita, ca pe catzei... cu rusine recunosc ca dresaj am incercat sa fac cu andrei... dresaj prin tonul vocii...

foloseam tonul vocii pentru a-l certa sau lauda in diferite contexte, dar mai mult decat pe cuvinte ma bazam pe "melodia" vocii mele, usor soptita, creind o senzatie de intimitate, ceva care era "al lui" si se petrecea doar "pentru el", pentru ca eu intuiam ca are nevoie de "coltul lui", pe care nu il avea fizic, iar eu i-l dadeam sufleteste...

dupa o vreme andrei incepuse sa se raporteze la mine... ma privea fix asteptand o reactie ori de cate ori facea ceva, bun sau rau... eu ii confirmam ca exista, prin reactia mea care demonstra ca "he has made a difference" in our world...
in clasa, eu eram "lumea" pentru andrei, nu profesoara pe care o lovea mereu, sau alti caregivers care nu il puteau stapani cu forta... niciodata n-am folosit forta cu andrei si niciodata nu m-a lovit... o singura data a incercat sa ma impinga, dar cu fermitate si fara afecte negative i-am aratat ca exist si raman pe locul meu...

era o perioada foarte zbuciumata pentru el, culminase cu refuzul de a sta la ore, petrecea timp pe holuri, haladuind fara de sine prin scoala, chinuit interior (simteam eu)...
mai mereu trebuia sa ies din clasa sa-l caut, sa-l aduc... nu-mi iesea partea cu adusul inapoi in clasa, avea o vointa sau o neliniste foarte puternica... de care nu se putea elibera, o purta in el peste tot...

intr-una din zilele in care incercam sa-l aduc pe andrei inapoi in clasa, mi-a venit ideea sa pun in practica o tehnica din hipnoza... nu stiam ce o sa iasa... este vorba despre povestirea simbolica, pentru eliberarea de "incarcaturi" psihice pe care nu poti sa le denumesti...
(de fapt, eu am facut un hibrid intre povestirea simbolica si exercitiile de relaxare pentru intrarea in transa usoara...)
de exemplu, daca o persoana isi descrie greutatile vietii ca si cum ar merge pe drum tragand o ghiulea de picioare, povestirea simbolica va infatisa un om care merge pe drum cu greutati legate de picioare si se elibereaza treptat de ele... daca iti descrie viata ca fiind ceva care ii apasa pe umeri, povestirea va alege un personaj care poarta un sac in spate si treptat ii goleste continutul...
"treptat" este cuvantul-cheie, pentru ca informatiile trebuie sa ajunga in staturile profunde, in inconstient, si sa aiba efecte eliberatoare in timp...
psihologia nu e ceva ermetic, o suma de tehnici si metode ca sa "descifrezi" oamenii... ci inseamna sa gasesti intuitiv felia care i se potriveste fiecaruia ca sa-i alini tensiunea, sa-i faci lui bine, nu sa il dezgolesti pana la cele mai intime secrete ale lui pentru orgoliul propriu...
rolul tau in viata lui e meteoritic, "operezi membrul defect" si pleci, nu te joci de-a reconstrui individul... cu asta nu sunt de acord in psihologia moderna: nu are masura, nu isi stie limitele...

dar, sa revin... l-am luat pe andrei de mana, l-am tras spre mine si am inceput sa-i povestesc ce vedeam pe geam, afara...
"uite, afara e dimineazta, pasarelele canta vesele in copaci, oamenii merg pe strada... unii se duc la servici, altii se intorc de la servici... pamantul respira... respira ca noi si hraneste copacii, plantele, lumea... soarele este pe cer si toata lumea se bucura... oamenii sunt veseli in sufletul lor... merg pe strada... unii se duc la serviciu, altii se intorc de la serviciu...
copiii sunt in clasa... copiii deseneaza copaci... copaci veseli care respira ca si pamantul... soarele ii incalzeste... toata lumea e multumita si merge pe drum... oamenii vin de la servici... sau se duc la servici... fiecare are treaba lui... copiii sunt in clasa si deseneaza... fiecare se bucura de lumea asta frumoasa... plina de soare... pamantul se bucura de soare si respira ca noi... pamantul respira... copacii respira si se incalzesc la soare... noi stam la caldura langa soba... afara totul e bine... fiecare are treaba lui... in clasa copiii sunt linistiti... copiii deseneaza copaci... copacii sunt multumiti pentru ca e soare si e bine... pamantul se bucura... oamenii merg, fiecare la treaba lui... copiii au treaba lor in clasa... toata lumea e multumita... pasarelele canta..."

si tot asa, i-am vorbit lui andrei cu ton egal, repetand cuvintele, totul in jurul ideii de liniste, pace, bucurie calma, multumire a intregii lumi... am simtit la un moment dat, in bratul lui care ma atingea, o decontractie musculara... se relaxase... juma` de ora i-am vorbit primele dati... ma urma linistit in clasa si desenam impreuna pe tabla... ne delimitam teritoriile, andrei invata astfel ca exista si ceilalti, cei din jur...
juma` de ora... apoi din ce in ce mai putin, zilnic... ajunsesem la un sfert de ora, 10 minute cand a trebuit sa intrerup...

imi este atat de dor de andrei... si am aflat ca si lui de mine, un copil care nu vorbeste, acum mai mare decat atunci... a dat de inteles in jurul lui ca-i lipsesc eu...
sunt atat de mica pentru o bucurie atat de mare... pentru ca este o bucurie vie sa existi pentru cineva pentru care lumea e compusa doar din cateva persoane, dintre zecile pe care le intalneste de-a lungul anilor...
eu exist pentru andrei... conducator de popoare sa fi fost, nimic nu insemna... dar o sa-l vad din nou, peste o luna, inainte de Craciun, pe el si pe alti copii de care mi-am legat sufletul...
nu stiu cum va fi... cat ne-am schimbat cu totii... imi e atat de dor de ei... suntem asemenea... spirite vii... nu toti suntem spirite vii in lumea asta... unii sunt "adormiti" intr-un fel, nu stiu cum sa zic... nu sunt "cu totul aici"...

----------------------------------
Counseling pentru cretini: bungee-jumping de la 30 m cu coarda elastica de 60 m.
evreii fac azima de Paşti cu sînge de copil creştin ? - de Muresh la: 05/06/2006 06:32:58
(la: Bunicul Solomon)
Bunicul
Era după război. Veniseră comuniştii şi-i închiseseră bunicului dugheana lui. "Capitalistule, neguţătorule, exploatezi poporul?" Şi numai bine zis şi comisarul, aceaşi persoană care îi luase bunicului plapoma cu 5 ani în urmă, "pt. eroii noştrii de pe front", spusese, îi trântise un pumn zdravăn tarabei bunicului, care, neavînd încotro, se prăbuşise cu mare ruşine în colbul ogrăzii. Bunicul numea şopronul acela "prăvălia". Vindea acolo aţă şi nasturi. "Vindea" vorba vine, că de vîndut vindea bunica. Şopronul acela era, de fapt, un fel de coteţ ceva mai mare de patru metrii pătraţi. Bunicul îl construise din scănduri şi tablă dobăndite la piaţa de vechituri. În spatele şopronului mai făcuse el o masă la care stătea mai tot timpul şi studia din cărtile lui. Chiar şi scrisese căteva comentarii asupra "Cabalei" care fuseseră bine primite de comunitatea evreiască şi de Rabinul Iaşului.
Acum, dacă nu mai avea "prăvălia", bunicul se reprofilase. Învăţase de la cumnatul lui din Huşi meseria de "haham", adică se ocupa cu sacrificarea găinilor. Chestia asta cu sacrificarea mie nu-mi plăcea. După datină evreii n-au voie să consume sînge. Sacrificarea constă în a face o tăietură mică la gîtlejul găinii pt. ca tot sîngele să se scurgă afară. S-o vezi pe găina asta jucînd tontoroiul în colbul ţarcului nu e un spectacol pt. copii mici. Bunicul încerca să mă liniştească spunînd că găina suferă mai puţin decît dacă îi tai capul de tot. Mai tărziu am citit că aşa este. O fi,... aş întreba găina. Apropo, de chestia cu sîngele: pt. a face dispărut tot sîngele, gospodina o mai şi sărează şi o pune la uscat. Jmecherii ăia care susţineau că evreii fac azima de Paşti cu sînge de copil creştin (vezi pînă şi fraţii Grimm), vorbeau prostii.
Şi-i spune într-o bună zi bunicul: "Hai nepoate la un şpaţir la Stefan cel Mare". Îi dau eu mîna ca să nu mă taie fere vreun car cu boi şi hai la şpaţir - plimbare, adică. Şi-l văd pe bunicul îngîndurat şi fără gust de vorbă. Tocmai înfloriseră copacii de tei şi eu aveam ceva nelămuriri pe chestia asta. Şi-l văd pe bunicul că tot aruncă priviri furişe în dreapta şi-n stînga. " Ce e bunicule?", întreb. "Poate dau de ăla care l-a ucis pe tătăne-tu în Pogromul de aici să-l rup. Numai 50 de creminali fac puşcăria. Unde-s toţi ceilalţi?"
Muresh
Cand eram copil levitam astfe - de maan la: 11/01/2007 11:10:25
(la: un fel de)
Cand eram copil levitam astfel...:) pe ape.Priveam fix o piatra sau o ramura,pana ce simteam ca zbor, incet, in amonte.
Acum ma privesc fix pietrele, vazand cum alunec spre aval.
Da...si asta e un fel de zbor.


cand eram copil levitam astfel ...puneam o frunza sa umble pe ape si-o priveam pribegind in aval pan' la mare, si-acolo ne scaldam impreuna iar io-mi uitam mereu papucii pe plaja.
acu' nu ma mai las dusa decat in munti.
#167837 (raspuns la: #167712) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Anotimpul cind infloresc frunzele - de zaraza sc la: 06/09/2007 13:14:26
(la: e toamna iar...)
Prima intrebare(si parca un vint incepe sa scuture ginduri de toamna...)
- o singura frunza, daca aceasta miroase a toamna...
A doua intrebare(ce cade dintr-un copac plutind usor)
- cind mergeam in satul natal prin santzuri pline de frunze de plop...ce aroma de toamna!!
A treia intrebare(raspunsul incolteste de parca ar fi primavara)
- iubire
A patra intrebare(se pregateste o furtuna in mintea mea...)
- sa caut santzul din copilarie, plin de frunze; sa merg la cules de struguri si sa maninc boabe stafidite; sa caut gramezi de coceni de porumb si sa le pastrez in nari mirosul; sa fiu copac si sa impart frunze tuturor oamenilor si altele, si altele...

Multumesc, licuriciule, mi-ai luminat sufletul ca un soare!


timpul copilului din mine e al copilului meu in intregime - de Cezar Petrescu la: 25/01/2008 01:41:10
(la: Ce fel de viitor ne dorim pentru copii noştri? )
...eram in curtea scolii,jucam "tace" pe timbre...doamne ce mult iubeam sa intarzii dupa ore,sa mai raman la un fotbal sau sa mananc smochinele smochinilor din fatza cancelariei ...sa balivernam dupa ore ,in pauze ,pe dupa scoala,cate-n frunza si iarba,,sa spunem bancuri inventate de noi,pe loc...care nu se mai terminau nicioadata...doaMNE NU UITA SA ADUCI ATAT BUCURIE IN SUFLETELE TUTUROR COPIILOR CATA AM AVUT EU...cat n-as da sa mai merg la furat de "cravate roshii",cum le spuneam noi codificat la ciresele de mai,sa furam zambile din gradini ne-mprejmuite,sa sar gardul de zeci de ori la vecinu' in curte unde dadeam cu mingea cand faceam cate-o miuta de strada si aveam tricourile mazgalite cu numerele celor de la u.craiova....jucand inaintas cu numele lui LUNG(portarul) pe tricou...sa alergam pe camp,la ogash cum ii ziceam noi,sa culegem nuci pana ni se-nverzeshte si sufletul din noi...sa fiu muscat de cate-un caine uneori...bravand pe marginea curajului ce punea stapanire pe mintxile noastre infierbantate de concurentza....sa merg la spectacole,la festival,sa fac insectare,ierbare,disectii pe broaste si experimente la chimie..sa prind paianjeni cu o boaba de smoala intr-un cap de atza si s-o bag in gauri unde ei ramaneau lipiti incercand sa atace prada neagra ce le invada spatziul....gusteri legatzi de gat cu atza ,plimbandu-i ca narozii prin fatza fetelor sa vada ce tari suntem....sa simt fiorul si frica primului sarut...sa mai fiu copil....
....SI SUNT...iata-ma int-o noua intrupare...iata-ne din nou ..."noi" !
Cuim sa nu itzi doresti tot ce e mai bun pentru copilul tau?Eu am incercat sa construim o relatzie de prietenie la maxim...si merge...copilul meu,baietelul,ma iubeste la fel cum il iubesc eu pe el,,,insa tot timpul am incercat sa-i insuflu(macar atat)ca mama lui este cea mai importanta fiintza pentru el,chiar si inaintea mea si chiar daca el raspunde raspicat ca ne iubeste iun egala masura....vreau sa intzelega ca un tata ..niciodata nu va putea iubi copilul asemeni mamei...e ceva care nu poate fi intzeles sau descris in cuvinte....chiar daca am schimbat scutece la una cu sotzia,de mam focului....am incercat sa nu lansam stari de tensiune...sa ascultam muzica...si el a ales ce a simtzit ca il reprezinta...nefacand noi propaganda niciunui sti de muzica....de fapr mise pare firesc sa nu itzi fie teama de ce o sa-i placa daca stii ce ai fost...si ce esti!PUNCT.SI SA-I IUBIM NECONDITZIONAT ASHA CUM O FAC SI EI!(SCUZE DACA MAI AM GRESELI DAR SUNT PREA INFLACARAT DE AMINTIREA COPILARIEI ACUM)
SA NE TRAIASCA PUISORII!!!
cezar
poveste cu fluturi - de proletaru la: 13/05/2008 21:31:15
(la: Ora de compunere (7) - ''Calatorie fantastica spre pomul laudat'')
Cerul ruginiu ne loveste crestetele hade reflectand o lumina aramie peste zdrentele noastre cenusii. Doar praf si deznadejde, cat vezi cu ochii. Chiar si visele refuza sa se mai strecoare in mintile noastre chinuite. E greu de imaginat ca am fost candva civilizati, ca existau candva fluturi si cer senin. Pe un monitor, intr-o vitrina cu gratii, fata plata si inexpresiva a unui crainic citeste din memoria umanitatii: in anul 2004 a fost impuscat ultimul urs in Germania; se implinesc 50 de ani de cand a fost rapus ultimul vultur in muntii Tatra.
Stiu ca nu mai exista niciun copac pentru ca nu mai exista nicio padure. Sunt amintiri frumoase.
Crainicul transpira pe monitor. I se vad picaturile de sudoare alunecandu-i pe tample. Tresar! Imi amintesc de Goya. Am uitat sa ii duc apa. Ii promisesem ca ii fac rost de un pic de apa. Goya e un batran ciudat din mahala. Ne-am imprietenit cand i-am povestit ca am o frunza de castan intr-un ierbar vechi. Pentru mine era doar o frunza. El a intinerit brusc cu 10 ani cand a vazut-o. Ciudat om, Goya! Mi-a promis ca imi arata ceva grozav daca il ajut sa faca rost de putina apa. Trebuie sa fie apa de izvor. Cel mai apropiat e la doua zile de mers pe jos. I-am facut hatarul. Pe altcineva nu mai are. E batran si bolnav. Poate ii mai alina durerile. Speranta oricum nu mai are nimeni.
Mai am doua strazi si ajung la Goya. Am apa ascunsa intre zdrente, intr-o butelcuta ponosita cu capac ruginit.
Ajung la gard. Imi face semn sa intru.
- Ai gasit apa?
- Da, e aici. I-am dat butelcuta.
O ia si dispare dupa o prelata cenusie. Se intoarce si imi face semn sa il urmez. Ma duc fara tragere de inima. Mi-e scarba de locurile astea prafuite si intunecate. Goya se uita in spatele meu precaut. Cine putea sa fie in spatele meu? Ma uit si eu. Nu e nimeni. Totusi, Goya se uita atent cu ochii mari si curiosi. Inca mai are viata in privire. O simt. Se intoarce si descopera un fel de hardau mare din care scoate un cos impletit de nuiele. Ridica capacul, apoi scoate butelcuta. Desface dopul si toarna apa in cos. Ma incrunt. Mi-au trebuit trei zile sa aduc apa aia si el o varsa pur si simplu. Pune mana pe umarul meu si ma aduce mai aproape sa vad cosul. Privesc inauntru. Mi se taie respiratia. In cosul de nuiele, un castan mic de juma’ de metru. Imi dau lacrimile. Da, a meritat sa merg trei zile. Goya zambeste:
- Castanul asta o sa-ti tina umbra intr-o zi! spuse el fericit. Cred ca e singurul copac care a mai ramas.
- Auzisem demult ca ar fi cineva care ar fi avut un copac ascuns – i-am spus soptit.
- Nu, acesta nu e un copac. E cerul senin si fluturii tremurand intre ramuri. Probabil e ultimul.
Goya a ridicat privirea la cer. Nori maronii alerga in fata privirii lui senine.
Am luat butelcuta si i-am pus dopul. Ma pregatesc sa plec inapoi, dupa apa.
Ma uit in zare, spre stancile goale. Acolo va trebui sa ajung. Inchid ochii si vad cerul senin. Simt vibratia fluturilor.
Nu mai sunt un copil.



-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: