dialog intre copil si catelus

1.
se dau: copil. bolnav de cancer. al meu.
ma preocupa moartea iminenta a copilului, sau cum se trateaza boala?

ai sa zici din prima ca problema-i cancerul si ca rezolvand boala il scapi de moarte.
am sa zic ca problema mea-i de fapt ca odrasla mi-e pe moarte.

2.
se dau: eu. bolnav de sida. copilul meu.
problema-i sida sau moartea ce-mi va lasa copilul orfan si fara sprijin in viata?


Daca in conditiile astea voi reusi sa privesc moartea ca pe un “dat” si sa afirm ca problema-i de fapt mortalitatea atunci voi fi depasit cu mult modul meu actual de-a-ntelege lumea si voi vietui deja in sfere superioare, fiindca daca azi odrasla mea s-ar confrunta cu moartea, numai la “numarul de decese cauzate de cancer intr-o anume perioada de timp” (=mortalitate) nu-mi va sta capul!

Asta ar fi, conceptual, problema medicilor si-a omenirii din care atunci nu-mi voi permite sa fac parte, intrucat in ochii acestei omeniri eu si copilul meu nu suntem decat un numar de dupa virgula, dintr-un tabel cu statstici.

In “rezume”, o fi Moartea ‘un dat’ dar iute devine necaz atunci cand ma priveste-n ochi.

Un copil... da... presupune o mare responsabilitate si se "finalizeaza"... cu o bucurie imensa! Spun din auzite... nu trait pe pielea-mi ... sentimentul acesta unic si binecuvantat!
Ma gandesc adesea la postura de mamica.... cum mi-ar sta... ce as simtii... ma uit in juru-mi la prietenele din copilarie... mai toate au unul,doi sau chiar trei copii... sunt fericite si impovarate de griji... le admir pentru curajul si sansa avute....
Imi doresc puiul meu... si ma gandesc putin cu nostalgie... este posibil sa fiu o mamica batrana... demodata... si nu-mi doresc asta....
Analizand situatia la rece...in momentul in care te gandesti sa ai un copil... si se concretizeaza asta... trebuie sa constientizezi si sa fi pregatit pt ce-i mai rau.... dincolo de bucurie si satisfactie...
Apoi... sunt de parere ca... mai conteaza cum si cu cine-l faci.... educatia unui copil isi pune amprenta pe intreaga-i viata... dincolo de hazard... sansa... dupa umila-mi parere asta este foarte important...evident ca si situatia materiala este unul din cele multe "importante"... dar intr-un final... spun ca... a avea un copil... este o binecuvantare cereasca!!!

Ca sa nu mai desfac firu-n patru... am sa raspund la intrebarea cheie a acestei conferinte.... ai mei copii... sper... sunt in viitor! (ca si ai tai draga Andreea)

Mimica e dialogul fara cuvinte.

Ce e lumina?

copilul meu nu stiu unde este, daca puteti sa va imaginati asa ceva, foarte dureros.

o cheama ligia codruta pantazi si are 36 de ani, e mariatata si are un baiat de 15 ani, victoras.

acum 3 ani a plecat in romania cu sotul si copilul si de aproape 2 ani nu mai stiu nimic de ea. mi-a cerut bani, ca de obicei, si ultima data nu i-am dat. de atunci nu mai scrie. nici macar nu stiu in ce oras este

ultima data era in alba iulia

cind era bebelus o culcam pe pieptul meu, o iubesc mult de tot dar ea este manipulata de sotul ei, un om fara scrupule

sant mama ...si am fost copil. cel mai important lucru care o mama poate lasa copiilor ei este...o imagine\amintire buna despre ea insasi.
o mama nu se naste mama, invata meseria asta zi dupa zi, dar daca reuseste sa lase o buna amintire inseamna ca si-a indeplinit misiunea.
mama ta cred ca a facut-o!

Nu doar dialogul este pierdut......ANUNTZ: s-a pierdut ratiunea, bunul-simt!. Gasitorului o sa i se ofere recompensa : UN SUT IN FUND..... pardon "UP IN THE ASS" (ca tot ne americanizam....)

Toti suntem pierdutzi..... crezi ca vei reusi tu sa schimbi ceva? Sau eu? Sa fim seriosi.... oricum, schimbarea pe care am putea-o face e acolo, printre "ei", nu in fata PC-ului.

"Fellow creators the Creator seeks/Those who write new values on new tabloids." Friedrich Nietzche

Cum e "Idei in Dialog"? Eu nu sunt in Romania si ma intrebam daca revista lui Patapievici merita un abonament international.
________________________________________________________
What if nothing exists and we're all in somebody's dream? Or what's worse, what if only that fat guy in the third row exists? - W. Allen

problema este ca copilul din poza nu era mort, iar fotograful nu l-a ajutat in nici un fel.

probabil ca de-aia s-a sinucis ulterior.

___________________________________________________________________
"aceste cuvinte ne doare" (sic).

E cel mai important, din punctul meu de vedere. Iar daca tu nu esti 'intreaga' (implinita), se repercuteaza asupra lui. Asta e primul motiv care trebuie sa te faca sa te hotaresti ce e mai bine pentru voi doi.
Nu inteleg de ce esti cu sotul tau? Ai mentionat doar mila, iar daca asta e tot ce simti pentru el, te deplang.
Vad ca tot afirmi "mama spune" "el spune"..Nimeni nu trebuie sa iti spuna CUM/CU CINE/UNDE sa iti traiesti viata. Doar tu trebuie sa decizi, avand in vedere, in primul rand, ceea mai bine pentru cea mica. Repet - ea e cea mai importanta! Sa nu intelegi ca ce este mai bine pentru ea e o situatia materiala buna! Unui copil trebuie sa ii oferi in primul rand dragoste, apoi altceva. Cred eu.
Ai doua variante:
1. Ramai cu sotul tau si accepti lucrurile asa cum sunt. Te mobilizezi si iti cauti de munca sau incepi o facultate prin cursuri la distanta.
Nu ai energie? Astea sunt minciuni pe care ti le spui singura, ca sa poti ramane in starea asta de lancezeala in care te-ai complacut in ultima vreme.
Increderea vine din realizarile noastre. De unde sa ai incredere, daca toata ziua stai in casa si nu faci nimic concret? Iesi, cauta, du-te la interviuri. Si in fiecare seara sune-ti ca ai facut ceva bun pentru tine si mergi in directia care trebuie! De acolo iti iei increderea.
2. Pleaca fara a te uita inapoi. Daca nu il iubesti pe acest barbat si nu te multumeste nimic din ce te inconjoara, n-ai ce cauta acolo.
Te gandesti ca iti va fi greu?! Intotdeauna este asa. Nici unuia dintre noi nu-i e usor. Totul e sa vrei! Odata ce ai facut primul pas, restul merge de la sine si daca nu merge cum ai fi vrut - te adaptezi!
Si tu si cea mica meritati sa fiti fericite! Nu uita asta nici o clipa.

Daca am fost cam dura pe alocuri, te rog sa ma ierti. Intentionez doar sa te ajut, nimic altceva.

Pertinent comentariul referitor la nick-ul tau! Schimba-l! Tu trebuie sa iesi din starea asta, nu sa o agravezi!
Eu mi-am pus numele de "brightside" cand eram intr-o stare groaznica de spirit. Si m-a ajutat. Cand alunecam in partea intunecat, imi aminteam ca trebuie sa zambesc, sa vad partea buna a lucrurilor.

TE ROG SA NU INTELEGI CA ACESTEA SUNT SOLUTIILE LA PROBLEMA TA! PT CA SUNT DOAR SUGESTII.

Mult noroc!

Nimic nu e mai trist decat oamenii care pur si simplu nu inteleg...
De exemplu prietenul nostru care te trimite la psi. Gandurile mele vis-a-vis de el au o finalitate , se sparg si ricoseaza in platosa lui de intoleranta si autosuficienta.
Ce e frumos in ceea ce simti - si sigur nu are nici o legatura cu ura in sine - e ca iti da un aer bosumflat , de " copil jignit ".
Pavese are o istorioara simpatica in care un pusti de 10-12 ani isi surprinde sora mai mare facand dragoste cu iubitul ei si , neintelegand sensul actului , incearca sa-l omoare pe "impertinent".
Tu esti acest " copil jignit " , care uraste pentru ca nu poate sa-si iubeasca propria inocenta . Se transforma din inocent in criminal , zbatandu-se intre o realitate pe care nu o intelege si o puritate pe care nu o vrea.
Iarta-ma ca o spun , dar " tradarea " iubitului tau este ecoul inocentei tale care inca nu vrea sa moara.
Sau poate bat eu campii..... ;)
Bafta

Nimic nu e mai trist decat oamenii care pur si simplu nu inteleg...
De exemplu prietenul nostru care te trimite la psi. Gandurile mele vis-a-vis de el au o finalitate , se sparg si ricoseaza in platosa lui de intoleranta si autosuficienta.
Ce e frumos in ceea ce simti - si sigur nu are nici o legatura cu ura in sine - e ca iti da un aer bosumflat , de " copil jignit ".
Pavese are o istorioara simpatica in care un pusti de 10-12 ani isi surprinde sora mai mare facand dragoste cu iubitul ei si , neintelegand sensul actului , incearca sa-l omoare pe amorez .
Tu esti acest " copil jignit " , care uraste pentru ca nu poate sa-si iubeasca propria inocenta . Se transforma din inocent in criminal , zbatandu-se intre o realitate pe care nu o intelege si o puritate pe care nu o vrea.
Iarta-ma ca o spun , dar " tradarea " iubitului tau este ecoul inocentei tale , care inca nu vrea sa moara.
Sau poate bat eu campii..... ;)
Bafta

Nu vreau sa-ti dau consultatii psihologice,hai sa fim mai realisti.
Pune-te in situatia mamei.
Faptul ca va crescut singura ,imagineaza-ti ce greu ia fost.De aceea pune accentul pe munca si bani cand se refera la viitorul tau.Trebuind sa fie si mama si tata pt. voi,sa munceasca pt. bani cat 2,nu mai are rabdarea necesara sa asculte parerea sau dorinta ta. STIE ca numai prin munca poti razbate (si functie de fiecare ,asta inseamna ori numai supravietuire ,ori performanta si realizare).De aceea te indeamna sa inveti ,sa ai o viata mai usoara decat a avut-o ea.Poate nu are nici timp ,nici putere si poate nici nu stie sa-ti dea sfaturi referitoare la perioada prin care treci.Nici cu fratele tau nu a facut-o si de aceea el este asa morocanos.Nici el nu a facut ce si-a dorit cu viata lui,poate nu a putut mai mult,dar nici nu a avut sprijinul moral dat de un parinte ,la momentul respectiv.
Mama ta stie doar ca trebiue sa te intretina pana iesi pe salariu si depinde numai de tine la ce nivel te vei situa.

As dori, daca nu-ti cer prea mult ,sa-mi spui in ce zodie sunteti nascuti tu si mama ta.Nu sunt astrolog,dar am o carte super tare si mie mi s-au adeverit chestiile importante din viata,asa cum scrie acolo (exp.: anul cand am avut copilul, anul cand mi-a murit tatal,s.a.).Asa ca am destula incredere in acel zodiac.Daca vrei am sa ma documentez pentru tine .

Eu cred ca nu esti mandru, increzut si narcisist,deoarece un astfel de om NU POATE RECUNOASTE CA NU E MULTUMIT de el (vezi definitiile cuvintelor in www.dexonline.ro).
Cred ca esti foarte sensibil ,ai nevoie de multa dragoste manifestata,iar cheful de cearta cu mama ta e normal la varsta adolescentei,cand incepi sa ai propriile pareri care difera de cele ale ei.Ea te iubeste dar datorita greutatilor vietii a devenit aspra si nu-si mai exteriorizeaza sentimentele.Incearca intr-un moment de calm,acasa,la o cafea,sambata dimineata,sa vorbesti cu ea.Spune-i ,neaparat pe un ton calm si cald,fara urma de repros,intr-un fel neajutorat (calca-ti pe mandria de care te acuzi singur ),ca ti se pare ca o s-o dai in bara,ca ai sentimentul ca totul se naruie in jur din cauza tensiunii in care esti stiind ce te asteapta,cu examene grele la care nu stii daca faci fata.Adu in discutie ca stii cat s-a chinuit ea,intreab-o chiar cum a reusit sa faca fata.Sigur va gasi cuvintele care vor lega o punte intre voi,daca o vei provoca asa.La ea ,a avea intotdeauna dreptate e o deformare si profenionala(lucrand cu copii,si voi pentru ea sunte-ti copii indiferent de varsta) si sociala(ne mai avand sot cu care sa se sfatuiasca,a trebuit sa ia singura deciziile).
Pentru binele tau,TU TREBUIE sa ai o discutie cu tine insuti. Suna banal dar:"ce vrei sa te faci cand vei fii mare?".Gandeste-te bine ce vrei ,ce-ti doresti,apoi vezi cam cum se traieste dintr-un salariu in acel domeniu (ia in calcul ca poate nu vei fi AS in meserie), cat de greu/usor gasesti un serviciu de acel gen (in cazul tau daca iti place ,Automatica e super OK.).
Sper ca vei avea rabdare sa citesti si nu uita,spune-mi zodiile voaste.
Succes.

" mic copil pe langa Mihai Viteazu in ce priveste hotia: Pai asta (Misu Caftangiu') s-a imprumutat de la boierii vremii sa-si cumpere coroana, iar dupa ce "s-a ajuns" i-a rasplatit la gramada, omorandu-i pe toti! Da, da, stiu sloganul "erau vicleni, rai si sugeau poporu'". Pe dracu'!"

eh nah!
bine le-a facut! daca e asa cum zici tu.se pare ca ai notiuni istorice nu la indemana oricui!ca sa zici asa ceva, adica.
de Burebista stiam si eu(daca e adevarat ce zic unii..) ca ardea viile caci dacii erau cam betzivi si nu proliferau :)))))

carol intai se pare ca a avut coaie!asa zice barfa istoriei.iar nu stiu dar ma iau din auzite...

de "scornicesti" nu stiu ce sa zic.inca il studiaza academicienii nostrii de varf.se banuie ca ar fi fost mason, ca si cantemir, brancoveanu si multi altii...

sa va spun o poveste...adevarata....cineva din familie dorea sa adopte un copil....a umblat peste tot, usi inchise....la cutremurul din 77 a reinceput sa caute un copil orfan....cand, undeva, un copil l-a tras de haina....era copilul de trupa al unei institutii, orfan....nene, ia-ma pe mine....a venit cu el in brate......el si-a adoptat parintii si pe noi toti....nici macar o data nu am facut deosebire intre acel copil si ceilalti ai familiei....ba poate a fost cel mai apropiat de noi....






...non bis in idem...

Da!! fara sa ma gandesc la "gene defecte" sau "cheltuieli in plus" sau "batai de cap" - astea sunt prostii!!!
cum poate spune cineva despre un copil ca ar putea avea "gene defecte de la parinti alcoolici", acesta fiind un motiv principal care ar impiedica adoptia!???? dupa ce ca au fost destul de batuti de soarta acesti copii, fiind refuzati de familiile lor din cine stie ce cauze, ar trebui sa-i mai ignoram total si noi pentru ca nu le cunoatem parintii??? nu sunt "prea buni" pentru noi? suntem noi cumva perfecti?? avem genele alese si "in regula"?? cine suntem sa judecam un copil orfan?????? poate ar trebui sa ne gandim daca suntem NOI destul de buni pentru a le fii parinti!! ei nu iti cer promisiunea unui viitor starlucit sau conturi in banca sau mai-stiu-eu-ce. vor doar pe cineva in viata lor - cineva care ii doreste si iubeste si pe care pot sa iubeasca inapoi. vor sa aiba poate certitudinea ca atunci cand vor implini 18 ani nu vor fi aruncati in strada pentru ca nu mai este loc pentru ei in orfelinat. (si asa se inmulteste numarul copiilor strazii in fiecare zi - este mai bine asa?)
practic acesti copii nu au gresit cu absolut nimic si totusi continuam sa ii pedepsim pentru faptul ca au o viata mult mai grea decat a noastra!!
da, am de gand sa adopt un copil(de fapt sper ca nu numai unul :) ) si il voi creste asa cum voi putea mai bine - normal ca va avea lipsuri, pentru ca nu sunt perfecta, dar va avea o casa, o familie si un viitor mai bun decat la orfelinat.
cat despre timp si bani... se gasesc daca vrei intr-adevar un copil(fie ca este al tau sau "nu" - chiar si adoptat in scurt timp va fi AL TAU).

Orice copil este o fiinta pura si nevinovata de faptul ca a fost abandonat. Eu as adopta un copil. Chiar daca nu stii care au fost trasaturile de caracter ale parintilor, daca il iei de mic, il inveti tu cum sa fie si ii transmiti caracterul tau fara ca prichindelul sa ramana cu prea multe de la acei oameni care nu l-au dorit sau care nu au avut posibilitatea materiala de a-l creste. Si in plus un copil adoptat este tot al tau, suna foarte egoist, dar tu il cresti si te ocupi de el si este al tau deoarece sufletul lui va fi legat de al tau. eu una sa aflu acuma ca as fi adoptata, nu mi-ar pasa de perintii mei biologici. Parerea mea este ca parinte se numeste acea persoana care te cresete,te iubeste, iti poarta de grija si e cu tine la bine si la rau. care iti suporta ideile nebunesti sau te sfatuieste la greu.

Cum poti intriga un copil la a citi? Exact cum facea tatal meu cand eram mica: imi povetea cate ceva dintr-o carte pana in momentul in care devenea interesanta, sau se complica putin actiunea... apoi nu mai spunea un cuvintel, decat "Cartea e in biblioteca" si a mers... Prima carte citita:"Colt Alb" Jack London, dar pe atunci eram mica, mult prea mica, treceam in clasa a-II-a.
Au urmat apoi "Legendele Olimpului", si povesti
"Satra" m-a marcat intr-un fel sau altul, m-a invatat sa am respect, nu-mi amintesc de cine e scrisa...
Alexandre Dumas, Florence barclay, Zevaco,Guy de Maupassant, James Clavell cu Shogun care mi-e revelat niste adevaruri despre viata.
Desi criticat de multi pe acest forum, Coelho mi-a deschis apetitul pentru literatura, m-a determinat sa transform in cuvinte pe o foaie sentimentele... Dan Brown mi-a placut de asemenea foarte mult, tocmai pentru ca este o carte care te face sa crezi ca citesti ceva de calitate si imbina mai multe stiluri.
Mihail Drumes... Ionel Teodoreanu-Lorelei, pe care as reciti-o oricand

Focul face apa sa zboare

Cind eram copil visam ca ma ridicam de la pamint si stateam in aer...era super...aproape ca zburam...In rest am visat ca am cazut o singura data de la etaj, probabil pentru ca vizitam rar bunica ce statea la etajul trei.

cere si ti se va da

Ma bucur ca am gasit acest comentariu (de altfel am mers pe cautare dupa cuvantul "adoptie") Pentru ca asta e problema mea cea mare!
Copilul meu are 12 ani si a aflat de curand ca este adoptat. Avem de atunci o multime de necazuri (de la absente si note proaste, obraznicii, anturaj periculos pana la tentative de sinucidere).
Regret enorm ca nu i-am spus de mic despre faptul ca nu l-am nascut eu. Am dorit sa ii scutesc copilaria de tot felul de nelinisti.
Incerc s-o dreg acuma cum pot. Cred ca mi-ar folosi sa povestesc cu oameni care au aceasta experienta. Ce sfaturi mi-ar da prietenul dumneavoastra? Sotul dumneavoastra il ajuta in vre-un fel?
N-as fi banuit niciodata ca e asa de greu de acceptat aceasta realitate.
Va multumesc.

...si spun "inimioare de copil'' pentru ca in acest moment mi-a venit in minte un baietel de la o alta grupa, pregatitoare (avem clasele alaturate), care in fiecare dimineata cand il aduce mami la gradi se uita cu ochii in lacrimi la ea si suspina de ti se rupe sufletul si o roaga sa nu il lase acolo, sa il ia cu ea, ca "o sa mi se franga inimioara mea de copil mic de dorul tau!"...E acelasi speach de vreo 2 ani.Zambesc cu drag.
Am banuit bine ca partea cu ignoratul s-ar putea sa nu functioneze.Ci din contra.
Pune-l la treaba.Implicati-l in treburile voastre de fiecare seara ca si cum ar fi un adult cu drepturi depline. Sau, ma rog, asa sa ii dai impresia. Sa te ajute la bucatarie, pe sotul tau - daca e cazul. Da-i sarcini care sa fie cu o oarecare dificultate pentru el. Spune-i mereu ca "de acum e baiatul mamei el mare, care o ajuta pe mami, si mami e mandra si fericita ca in sfarsit are un ajutor". Ideea este sa realizeze de ce nu poti fi tot timpul la dispozitia lui si sa vada singur cat dureaza sa faci o mancare, sa speli sa calci etc. Dar - atentie !- sarcinile sa nu fie sub forma unui ordin ! Ci sub forma solicitarii ajutorului sau, ca sa termini mai repede sa te poti juca cu el.Acelasi lucru cred ca ar fi util sa il faca si sotul tau. Ar fi bine si pt tine, pt ca ti-ar lasa si tie sa ai un timp al tau ( din ceea ce intuiesc si nu cred ca sunt prea departe de adevar, cam cade in sarcina ta piticul), ar fi bine si pt pusti pt ca ar avea "timpul lui cu tati, ca intre barbati" si ar fi benefic si pt sotul tau, pt ca i-ar castiga incredere si prietenia in sudarea unei relatii viitoare tata- adolescent. pentru ca acum se pun toate bazele, in absolut tot.
Jumatatea aceea de ora sa ramana bucatica voastra de timp aparte.
Fa o testare 2-3 zile si vezi cum e.
Psiholog- da, cunosc o foarte buna dna doctor psiholog, specializata pe lucrul cu copiii, o sufletista. Din pacate, ma tem ca suntem din orase diferite. Insa lasa-mi 2 zile ca sa vorbesc cu ea sa vad pe cine cunoaste in Bucuresti.
Ai sa vezi insa ca si psihologul va merge pe aceeasi idee : sa ii ocupi timpul pana la momentul in care un program va deveni obisnuinta.
Il trimiti in tabara in vara? Este foarte bun regimul de tabara in dezvoltarea personalitatii.
Mi-a placut ceea ce ai spus cu jocurile. "fa tu, ca eu ma uit!".II este drag si e fericit pur si simplu ca sunteti langa el. Nu joaca in sine e obiectul atentiei lui, ci voi. Ceea ce e un lucru extraordinar. Si stii de ce? Pentru ca este semnul unei legaturi foarte puternice intre voi si acest lucru este deosebit de important pentru o legatura viitoare. Asa cum ti-am spus si mai sus, acum e momentul in care se sudeaza - sau se rup legaturi. Ori , daca fericirea lui e sa va aibe in preajma tot timpul, gandeste-te ce relatie buna veti avea mai tarziu, cand va ajunge la varsta adolescentei !
E dificil acum si e frustrant pentru tine.Pentru ca si tu ai nevoie de atentie si de timpul tau. La fel si sotul tau. Piticul poate sa inteleaga lucrul asta. Mergi pe ideea de a-i da impresia ca, ajutindu-te, te protejeaza. Ar trebui sa functioneze. Le place sa se simta importanti.