comentarii

dialog intre frunza si randunica


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Atmosfera... - de Madalina la: 25/11/2003 18:44:46
(la: Cele mai frumoase poezii)
Nu am mai scris de doar 2 zile si se pare ca am pierdut o multime de lucruri minunate aici...
Si ca sa reintru in atmosfera, il las pe Nichita sa-mi deschida calea...

"El a intins spre mine o frunza ca o mana cu degete.
Eu am intins spre el o mana ca o frunza cu dinti.
El a intins spre mine o ramura ca un brat.
Eu am intins spre el bratul ca o ramura.
El si-a inclinat spre mine trunchiul
ca un mar.
Eu am inclinat spre el umarul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nteteste seva lui batand
ca sangele.
Auzea cum se incetineste sangele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rãmas un pom singur.
El
un om singur."

Si inca ceva, ma poate cineva ajuta cu "Spovedania unui derbedeu" al lui Esenin, "spovedanie" pe care o iubesc din tot sufletul...?
Nu am cartea in limba romana si mi-ar face mare placere sa recitesc poezia...Imi aduc-aminte doar fragmente:

"Nu oricine stie sa cante, nu oricine,
Nu oricui ii este harazit, intr-adevar
Sa se rostogoleasca precum un mar
La picioare straine

astazi am chef sa ma ridic in picioare
si de pe fereastra sa stupesc pe luna."

Multumesc anticipat!

Mda...Sublima tacere... - de Madalina la: 26/11/2003 22:53:15
(la: Poezii !!)
Frunza

Nu ma -ntreba nimica-n noaptea asta
Nici cit e ceasul nici ce ginduri am
Mai bine lasa-ma sa-nchid fereastra
Sa n-aud frunzele cum cad din ram.

Fa focul si preumbla-te prin casa
Fara sa spui nimic nici un cuvint
Vreau sa ma simt la tine ca acasa
Sa n-aud frunzele cum zboara-n vint.

Invaluita-n straie de culcare
Aseaza-mi-te alaturea in gind
Si deapana mereu fara-ncetare
Sa n-aud frunzele sub pasi cum gem.

Pazeste-ma in calea ta de vasta
Urgie a toamnei care bintuie
Si nu ma-ntreba in noaptea asta
De ce ma inspaiminta frunzele.

Iubito, in noaptea asta-mparateasca
Numai tacerea las-o sa vorbeasca.
#5282 (raspuns la: #5205) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Funar! - de Alice la: 27/11/2003 03:11:51
(la: Egalitate...)
...clownul!
Ce m-as distra daca n-ar fi politician si n-as fi silita sa-i dau si io un capac de bere din cele zece, pentru care muncesc, in fiecare luna ca ...bip-bip, ca vezi, are idei pentru tzara!
Hai sa petrecem, c-am muncit destul!:(
Sa petrecem si dup-aia sa ne-odihnim pe bancutele colorate cu steagu’ national ...sa ne "punem" pe culorile steagului si sa spargem seminte, sa stuchim cojile-n pumn s-apoi la plecare, sa le-aruncam in stratul de fori de langa cosul de gunoi...

Sa traiasca, sa ne mai inventeze neshte sarbatori, ca pe celelalte ni le luam noi "libere", obositi de-atata stat!

Pai, sigur, ca-n vest, ziua tatzilor!
Bai, da’ tatzii aia se spetesc la munca tot anul, cu grija somajului in ...gat si cu tot cu frunze, morcovul!
Ai nostri fac greva si vor "salarii compensatorii", sa "stea" bine-n somaj, sau sa nu fie dati afara cand nu-i de lucru, ca sa vina la job asa, de control...sa poata avea cu cine se-aduna la o betie dupa atata "lucru"...

Aveam nevoie neaparat de inc-o sarbatoare, asta-i sigur!
Pt Alice. - de Radu Herjeu la: 27/11/2003 09:20:31
(la: Radu Herjeu: televiziune, radio, prietenie si cultura)
Alice, s-a terminat colaborarea :) Asta e viata. Cineva imi spunea ca 10 ani petrecuti intr-un singur loc sunt mult prea multi.
E greu de facut o comparatie. Eu am facut facultatea intre epoci: cea de aur si cea a tranzitiei. De aceea am prins revolutionarea sistemului chiar de la inceput. Sunt dieferente mari intre tinerii de atunci si cei de azi. In plus, exista mari diferente de atitudine intre studentii de la stat (cum erau toti pe atunci) si cei de la privat de astazi. Eu am predat la o Facultate particulara. Din pacate, pentru cei mai multi, facultatea nu e decat un mod de a cheltui banii parintilor pentru a lua o diploma. In speranta ca diploma de jurnalist le va aduce salariul Andreei Marin. Sau cel putin recunoasterea vecinilor. Ambitii ? Da, daca le rezumi la bani si influenta. Idealuri... Poate, dar la cei mai multi acestea sunt dictate de mass-media. Din pacate, "idealul" lor de jurnalism nu prea are legatura cu valorile, responsabilitatea, cultura generala, onestitatea, corectitudinea, obiectivitatea, echilibrul. Ci cu puterea, usile deschise si gloria.
Exista, inevitabil, o distanta intre profesor si student. Dar ea trebuie sa se bazeze pe respect si nu pe teama. Din pacate, o prea mare apropiere ii face pe unii sa te desconsidere. E greu de gasit calea de mijloc. Am incercat, fiind cat mai deschis cu putinta si transformand cea mai mare parte a orelor intr-un dialog.
Eu multumesc.
#5366 (raspuns la: #5357) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Radu Herjeu - de Ingrid la: 27/11/2003 10:47:46
(la: Cele mai frumoase poezii)
Copacule
De cate ori
Imi inabus pasii
Cu frunzele tale,
Copacule,
Ma gandesc
Ca am inverzit amandoi
Prea devreme.


Televiziunea si neamul - de Ariel la: 27/11/2003 10:57:57
(la: Radu Herjeu: televiziune, radio, prietenie si cultura)
Radu Herjeu : « Daca se spune ca un popor are acei conducatori pe care ii merita, eu as spune ca are si oamenii de televiziune pe care ii merita. «

Aici nu deloc sint de acord fiindca am ajunge la limita sa spunem ca romanii l-au meritat pe Ceausescu si Dej si tot asa am pune prea usor pe seama colectivitatii toate erorile si neimplinirile istoriei. Nu, conducatorii nu ofera neamului ceea ce neamul merita, fiindca nimeni nu stie ce merita cu adevarat neamul (dar care neam, cel de azi sau cel din Istorie, sint unul si acelasi ? , ma indoiesc , uneori as zice ca romanii care au facut Intregirea la 1918 nici macar nu mai seamana cu cei din 1989, etc,, dar de aici ar incepe o alta discutie) , ci mai degraba as zice ca orice societate produce lupta politica in care cineva cistiga fara ca prin aceasta poporului sa-i revina vreun merit si prin urmare nici conducatorii nu se simt obligati sa-i intoarca vreo recompensa. Conducatorii se mentin la putere prin joc politic, indiferent de sfintenia sau neghiobia populara. Politica si conducatorii politici interbelici romani, deci intr-o perioada de democratie rezonabila, ar fi putut fi parasutati in orice tara occidentala fara nici-o problema. Chiar in zilele noastre, in pofida coruptiei evidente in care s-a innamolit politica romaneasca, totusi situatia nu mi se pare atit de incomparabila pe cit se pretinde de false cassandre fata de ce se petrece in tari asa zis onorabile, unde si acolo musteste si uneori chiar da in clocot coruptia. Si acolo nimeni nu spune ca ar avea conducatorii pe care ii merita, fiindca asta inseamna inactiune, fatalism istoric, iar daca la romani asta ne vine din traditia si sursele noastre mioritice, e bine sa ne tratam cu medicamentele pe care ni le-a servit Caragiale in legatura cu falitii si nu numai.
Dar ce facem cu televiziunea ?
Ca unul care traiesc in Occidentul de peste ocean, sufar si nu sufar de aproape aceleasi lucruri ca si romanul in tara lui : de manipulari politice, de oameni de televiziune timpiti si imbecili, de prostul gust, de ignoranta, de filme comerciale, de moftangism cultural si politic , etc, dar ma bucur totusi si de filme bune, de emisiuni culturale bune si foarte bune pentru 200 de specatori, ei bine da, aceste emisiuni sint gindite pentru 200 de specatori fiindca asa e normal sa fie, cultura nu se face cantitativ, cu discursuri oarbe pentru multime, ci la o sueta, la o cafea, discutii pe nuanta la un nou roman aparut, cine doreste asta ? citiva pasionati, si e foarte bine asa.
Eu zic ca atunci cind luam in discutie Televiziunea si vocatiea ei culturala ar trebui sa plecam nu de la masele populare, de la public (ce vrea publicul ? asta este o intrebare inepta , publicul nu stie ce vrea, el vrea totul si nimic in acelasi timp) ci de la fiecare telespectator, prin satisfacerea grupurilor sensibile se va naste astfel dialogul privilegiat si atit de dorit educativ cu masele.
(eu zic sa ma opresc aici ca nu-mi plac cuvintarile lungi.)


#5394 (raspuns la: #5367) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Top 3 - de Dinu Lazar la: 05/12/2003 19:06:11
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
In timpul unei filmari, am facut mai multe imagini "muncitoresti" cu oamenii de la trupa de teatru "voua"; imagini care s-au vrut apolitice, nu comuniste,nu capitaliste, si care sa faca misto de un mediu si de o stare care exista in orice hala de productie in care intri in Ro - exista un sentiment special pe care am incercat sa-l definesc; o sa pun pentru onor lunetishtii la www.fotografu.ro/lamunca citeva imagini muncitoresti contemporane, care definesc acel extraordinar si romanesc principiu de supravietuire: "merge si asa"
Am fost si am facut un reportaj acum citiva ani la uzina Daewoo de la Craiova; nu o sa uit niciodata figura unui specialist coreean, care in primele 24 de ore de stat in Ro era sa cheleasca si a invatzat bilbiind cuvintele esentiale, "nu asa" si "merge si asa". Trebuiau bagate niste boltzuri in pistoane; muncitorul roman lua ciocanul si triosc, baga boltzu; coreeanu se facea verde si spunea "nu asa" si muncitorul zicea vesel "merge si asa" ; adica ce sa incalzeasca el pistonu` si sa se friga sau ce sa dea cu vaselina pe boltz, daca poc cu ciocanu si "merge si asa".

Poza cu fumul si cimitirul si ogorul si taranul, mie mi-a placut oarecum pentru ca e foarte filmica si pare permanenta; adica mai sus de cimitir, e unu` care arde niste frunze, si intre fum si cimitirul de rigoare e unu` care ara impietrit pe vecie un coltz de ogor cu un cal si un plug de lemn. Mai sus e alt pamint frumos arat dar nu e al lui... Cum nu are spor acolo ramine in cadru intre fumul impietrit si cimitirul primavaratec. Copacul asimetric nu face decit sa imparta cadrul ca o tabla de shah. Exista miscare si impietrire deopotriva...dar poate toate astea nu le vad decit eu. De aceea e buna o discutie la gura sobei...
#6047 (raspuns la: #6034) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ce-mi place la top 16 - de stanescoo la: 07/12/2003 16:17:02
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
multumim pentru invitatia la top 16 ;)

imi plac copacii iarna, pentru ca e "pictura"

imi place fata in rochie, coborand pe trepte, alaturi de altii ;), pentru bucuria fetei vs mirarea celorlalti

acel individ sarutand mana minerului, pentru ca reflecta, dupa parerea mea, imaginea unei generatii mintite...

cea din neverending story, pentru ca spune totul atat de simplu si clar ;)

cat despre cea cu gangul acela cu trepte, care urca spre stanga sus, pasarea in zbor e reala? si, in aceasta ordine de idei, cat photoshop e in imaginile dvs? care e parerea dvs fata de alterarea/modificarea/completarea fotografiilor pe calculator? marturisesc ca m-a suprins glen allison, in interviul dvs, cand a militat pentru "dramatizarea" unui apus banal prin adaugarea de elemente din alte imaginia (pasari, barci, etc). Fotografia geniala (acea fotografie dupa care alearga unii o viata), se poate ajusta cu calculatorul sau trebuie sa fie "genuine"?

si imi mai place mult cea cu cei 3 batrani pe banca, pentru expresivitate si pentru faptul ca sunt pe diagonala de coborare.

cu multumiri pentru dialogul de aici
#6102 (raspuns la: #6095) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ce nu-mi place la top 16 - de stanescoo la: 07/12/2003 16:22:36
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)

nu-mi place si nu pot intelege modul absolut amatoricesc de trecere de la o fotografie la alta, adica incarcarea fotografiilor...

nu se potriveste cu nivelul/valoarea fotografiilor



cu multumiri pentru dialogul de aici
#6103 (raspuns la: #6095) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
fotografia - de stanescoo la: 08/12/2003 15:15:48
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)

"Personal, cred ca idealul e ca fiecare trebuie sa-si gaseasca un stil si o unitate de exprimare"... pe mine m-ati convins, si nu doar cu propozitia aceasta, ci cu intreg raspunsul...

frumos si textul din deschiderea expozitiei 4 ani prin maramures, din aceasta seara...



cu multumiri pentru dialogul de aici,
stanescoo.com
#6219 (raspuns la: #6172) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
O, brad frumos, o brad frumos - de (anonim) la: 14/12/2003 02:35:20
(la: In curând Craciunul..)
Cu cetina, tot verde

Tu esti copacul credincios
ce frunza nu si-o pierde...

O brad frumos, o brad frumos
Cu cetina tot verde.

O brad frumos, o brad frumos,
verdeata ta imi place.

Oricand te vad sunt bucuros
si vesel iar ma face

O brad frumos, o brad frumos
Cu cetina tot verde.

O brad frumos, o brad frumos
cu frunza neschimbata.

Ma mangai si ma faci duios
si ma-taresti indata.

O brad frumos, o brad frumos
Cu cetina tot verde.



Catalina,
Mutumesc,
Imi place tonul acestei conversatii "virtuale." Tocmai am citit niste comentarii de pe urma interviului pe care l-am dat la "Evenimentul Zilei," destul de vulgare, referitoare la faptul ca am folosit imagini de la Mineriada din 1990 in filmul meu. Alt motiv de a nu incerca sa port un dialog civilizat cu o societate departe de civilizare. Dar sa raspund la intrebarea ta.

Familia mea a fost destul de ciudata, amestec de tarani si aristocrati. Toate informatiile pe care le am despre ei sint vagi, si multe lucruri pe care astazi cred ca le stiu, au multe pete albe. Parintii mei au murit in 1982 si in 1983, cind nu-mi inchipuiam ca vor muri vreodata, si ca urmare, am aminat intrebarile esentiale pe care orice adolescent ar trebui sa le puna parintilor. Din partea mamei, stiu ca sint ceva legaturi cu Brincovenii (am aici in state, un arbore genealogic care explica, chiar daca destul de vag, legaturile astea). Bunica din partea mamei a fost grecoaica, s-au stabilit la Buzau. Legatura cu Brincovenii vine de la bunicul meu, pe care nu l-am cunoscut.
Fratele mamei mele, ambasador cultural, prieten cu Nicolae Iorga, a infiintat Liga Culturala. I-a promis mamei ca, dupa ce ea ii va absolvi facultatea, ii va deschide o casa de mode la Paris, unde sa-si desavirseasca visul (a studiat moda). Poate ca a simtit ceva, sau poate ca a stiut ceva despre ce se va intimpla in Romania. El s-a insurat si a plecat pe Coasta de Azur in luna de miere. In tara, Iorga si alti demnitari din cercul lui au fost asasinati. Din Franta a venit vestea ca unchiul meu s-a sinucis, destul de aberant daca te gindesti ca nimeni nu s-ar sinucide pe Coasta de Azur, in luna de miere, in loc sa ceara azil politic si sa se stabileasca in aceasta tara magnifica.
Bineinteles ca mama si ideile ei de moda s-au topit in salopetele rusilor si a comunistilor locali, care au considerat ca ea n-a avut "origine" sanatoasa, si ca urmare, desi era absolventa de facultate cu studii in design de moda, a fost nevoita sa fie "re-educata" si sa lucreze in posturi amarite de cusatoreasa, etc. Cred ca moartea fratelui ei a fost prima lovitura majora. Altele au urmat, dar ea nu si-a revenit niciodata. Am crescut in spiritul acela al lumii "vechi," inconjurat de ceea ce a putut sa salveze, un sens de cultura apusa, o umbra veche a ceea ce a fost vreodata, ca o patina de aur de-abia vazuta pe o icoana veche.
Tatal meu...n-a fost usor de trait cu el, desi m-a iubit mult mult. La 12 ani ascultam Europa Libera sub un cort de paturi improvizat intr-unul din dormitoarele apartamentului din Drumul Taberei. Tata credea ca paturile vor fi un fel de buffer (nu-mi aduc aminte cuvintul in romaneste), si ca vecinii nu vor putea auzi ce ascultam. N-a vrut sa se inroleze in partid, si toata viata a incercat sa ne salveze, ca familie, desi lupta pentru o cauza pierduta. A fost un om simplu, nascut intr-o casa de chirpici, fara podele. Cred ca a regretat ca n-a ramas la tara, si s-a mutat la oras pentru o viata mai buna. Cred ca si-a dat seama ca viata mai buna era doar o iluzie. A avut tot timpul nostalgia oalei de pamint si a strachinii. Mama avea seturi de tacimuri de argint masiv (salvate si nedeclarate la militie), dar tata s-a incapatinat sa-si manince ciorba intotdeauna cu o lingura de lemn. A fost un om ciudat, excelent fotograf amator, foarte patimas, care in ultimii ani de viata si-a gasit consolarea in bautura.
#6733 (raspuns la: #6627) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mistretul cu colti de argint - Stefan Augustin Doinas - de Catalina Bader la: 20/12/2003 03:10:49
(la: Cele mai frumoase poezii)
Un print din Levant indragind vanatoarea
prin inima neagra de codru trecea.
Croindu-si cu greu prin hatisuri cararea,
canta dintr-un flaut de os si zicea:

-Veniti sã vanam în paduri nepatrunse
mistretul cu colti de argint, fioros,
ce zilnic isi schimba în scorburi ascunse
copita si blana si ochiul sticlos...

-Stapane, ziceau servitorii cu goarne,
mistretul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vanatul cu coarne,
ori vulpile rosii, ori iepurii mici ...

Dar printul trecea zambitor inainte
privea printre arbori atent la culori,
lasand în culcus caprioara cuminte
si linxul ce rade cu ochi sclipitori.

Sub fagi el dadea buruiana-ntr-o parte:
-Priviti cum se-nvarte facandu-ne semn
mistretul cu colti de argint, nu departe:
veniti sã-l lovim cu sageata de lemn!...

-Stapane, e apa jucand sub copaci,
zicea servitorul privindu-l istet.
Dar el raspundea intorcandu-se: -Taci...
Si apa sclipea ca un colt de mistret.

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
-Priviti cum pufneste si scurma stingher,
mistretul cu colti de argint, peste plaiuri:
veniti sã-l lovim cu sageata de fier!...

-Stapane, e iarba fosnind sub copaci,
zicea servitorul zambind indraznet.
Dar el raspundea intorcandu-se: -Taci...
Si iarba sclipea ca un colt de mistret.

Sub brazi, el striga indemnandu-i spre creste:
-Priviti unde-si afla odihna si loc
mistretul cu colti de argint, din poveste:
veniti sã-l lovim cu sageata de foc!...

-Stapane, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul razand cu dispret.
Dar el raspunde intorcandu-se: -Taci...
Si luna sclipea ca un colt de mistret.

Dar vai! sub luceferii palizi ai boltii
cum sta în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistret urias, si cu coltii
il trase salbatic prin colbul roscat.

-Ce fiara ciudata mã umple de sange,
oprind vanatoarea mistretului meu?
Ce pasare neagra sta-n luna si plange?
Ce vesteda frunza mã bate mereu?...

-Stapane, mistretul cu colti ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohaind, sub copaci.
Asculta cum latra copoii gonindu-l...
Dar printul raspunse-ntorcadu-se.-Taci.

Mai bine ia cornul si suna intruna.
Sã suni pana mor, catre cerul senin...
Atunci asfinti dupa crestete luna
si cornul suna, insa foarte putin.

P.S. multumesc, Mada
Kitsch-ul e o buruiana care creste pe altarul nostalgiei. Nu este arta "proasta," este anti-arta. E fertilizat de o trivializare a trecutului, o dorinta morbida de a deveni permanent, de o negare a mortii (in special in kitsch-ul capitalist si cel comunist). Kitsch-ul incearca sa reproduca, sa copieze, sa substituie. Copia incearca sa ia locul originalului. Vorbeam despre kitsch-ul capitalist (Las Vegas e probabil epicentrul kitsch-ului american, unde am construit o replica a Parisului, o replica a Venetiei), si cel comunist (Cintarea Romaniei, fosta Casa a Poporului, Cenaclul lui Paunescu, etc), dar sa nu uitam kitsch-ul nazist. Cred ca Hitler a fost cel mai mare reprezentat al kitsch-ului.
Spre deosebire de arta, kitsch-ul nu cunoaste ironia, nu pune intrebari, nu genereaza dialog.
In dorinta de a cuceri, este agresiv, excesiv (aurul e intotdeauna mai stralucitor decit in realitate, plasticul pretinde de a fi lemn, etc), si nu risca nimic. Picasso, de exemplu, este exemplul unui artist care a riscat toata viata. Picasso nu a fost niciodata "cuminte," dimpotriva. Kitsch-ul garanteaza (fals) linistea, domesticitatea. Zaharul e ingredientul preferat in aceasta bucatarie. Zaharul excesiv trivializeaza, falsifica gustul.

Doua exemple: 1. Cazinourile deschise de catre triburile indiene aici, in State, care n-au nimic de-a face cu traditia. In New Mexico, intre Albuquerque si Taos, sint vreo cinci cazinouri, deschise 24 de ore. Profiturile sint imense, si poate asta e razbunarea tirzie a indienilor pentru genocidul l-a care i-am supus, dar ce are asta de a face cu adevarata cultura a triburilor respective? Americanul de rind care vine sa-si arunce dolarii aici, se gindeste ca, pentru o zi sau doua, devine parte din acea cultura, ca se conecteaza cumva cu spiritul original al locului. Ceea ce i se vinde e o imagine prefabricata pe care el o asteapta deja.

2. Imediat dupa tragedia noastra din 11 septembrie, am vazut in New York tricouri si caciuli cu avioanele lovind turnurile. In timp ce mie mi s-a parut o trivializare groteasca a tragediei, sint sigur ca adeptii kitsch-ului nu au fost ofensati.
Incercati sa va imaginati tricouri colorate cu camerele de gazare de la Auschwitz.

Cred ca cea mai importanta diferenta dintre arta si kitsch este ca arta se naste din intrebari, dintr-o dorinta de a sti. Poti recunoaste arta "adevarata" dupa felul de intrebari pe care artistul le genereaza.
#7138 (raspuns la: #6956) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
poeziile mele cum vi se par? - de ufo strengaritza la: 22/12/2003 17:22:20
(la: Cele mai frumoase poezii)
am si eu niste poezii...si vreau sa aud mai multe pareri...chiar va rog sa comentati...nu zic ca sunt cele mai frumoase...astept o parere...mutumiri!

Ganduri...

De cate ori in sus privesc
Imi pierd ochii in albastrul ceresc.
Undeva departe-n zare
Inainte de-asfintit...
Era un cer minunat si fermecat
Si printre norii mari
In zeci de culori pictati
Curgeau raze de soare aurii.
Puritatea vie a culorilor
Veghea pamantul fumuriu...
Dar cerul se intuneca,
Soarele se ascundea,
Culoarea, incet, se stergea.
Si-apoi m-am gandit:
Oare de ce se termina
Aceasta zi atat de senina?
Un spectacol minunat...
Pacat!...pacat ca s-a terminat
...oare cine a mai privit
Al meu asfintit?
Culori vii nemaivazute,
Raze nestiute ce s-au aratat...
Toate...au plecat!
Acum noaptea se lasa
Si intunericul apasa
Soapta calda a vantului ma scalda
Si-abia adie-n noaptea asta adanca...
Si stau si ma gandesc:
Cateodata lumea asta,
E prea mica sa visez.
Cateodata cerul larg,
E prea mare sa-l cuprind
Cu a mea privire...
Uneori, as vrea in brate sa strang apa
Dar e prea moale si prea uda
Nepasatoare si prea surda
Grabita si galagioasa...
Altadata intreg pamantul
Sa-l calc, sa il ating as vrea ,
Dar cu durere simt apoi
Ca e prea rece si tacut...
As vrea sa vad chiar noaptea,
Dar e prea neagra si ascunsa...
As vrea cu frunze sa vorbesc
Pacat ca sunt prea multe...
Flori mi-ar place sa culeg
Si parca ele-s prea frumoase...
Stele de pe cer as lua
Insa acestea ziua ar pieri!
Si luna as vrea sa o fur,
Dar s-ar intuneca totul in jur
Si ar pieri speranta...
Ce s-ar intampla cu viata
Daca soarele-as fura?
Ce s-ar intampla cu lumea
Daca iubirea si credinta ati lua?
Si totusi...
Sunt prea multe ganduri negre
Si inimi de ura inundate
Caci in lumea asta exista atatea suferinte
Si atat de multe lacrimi care curg
In speranta ca in ele ne vom ineca
Si durerea o vom sterge...
Si atatea vorbe goale aruncate in noapte
Numai pe unii ii doare...pe altii poate nu.
De ce atata chin loveste sufletele pure?
...abia acum imi amintesc
Ca sunt prea multe fire de nisip
Pe malul marii preasarate
Intr-o lume...atat de mica si de mare.
Si atunci ma intreb din nou:
De ce?...de ce?...de ce?
Nimic nu se va schimba?
De ce?...de ce?...de ce?
...ramane tot asa.
Si iar imi amintesc ca nu se poate
Sa le ascunzi toate in noapte...
De ce? De ce? La nesfarsit,
De ce? De ce? Iar m-am gandit.
...dar nu mai spun nimic
Asa a fost sa fie
E legea firii poate...
...sau a naturii...cine stie?



adevarul vietii
mi-e somn...vreau sa adorm...
pe margina patului am sa las cosmarurile
afara din gand am sa las neplacerile
ura va fi departe de casa
am sa iau cu mine doar partea frumoasa
a vietii pe care o duc momentan.
cred ca asa de frumos va fi
incat nu voi mai vrea a ma trezi


conditia umana
as vrea sa mai fac macar un pas
mi-am pus in gand sa nu ma las...
dar parca nici vointa nu ma mai lasa
durerea si viata pe mine apasa.
vreau sa inaintez in viata peste toate
desi stiu ca nimeni nu poate
...ca acest lucru e cu neputinta
si totusi mi-am dat putina silinta.
inspre capatul lumii veneam
cand am vazut ca de acolo eu porneam


fir de praf
ce de fericire...
asa de multa incat radeam
si toate zburau...
in jurul meu le invarteam
am ras asa de tare
incat vocea mea rasunatoare
de perete s-a izbit
si cand m-am uitat mai bine
de sus din tavan sangera
am inceput sa plang de spaima
si uite ca nu m-a crezut.
dar mi-a luat fericirea
si mai tare m-a durut
curgeau siroaie pe pereti
curgeau si lacrimile mele
un fir de praf le despartea
si intamplarea l-a calcat
iar baltile s-au adunat.
ce s-a intamplat?
ne-am impacat

moment
priveam cerul intr-o zi si ma gandeam...
oare cat e de pur acest albastru minunat
si cum stam sa ma gandesc usor vedeam
ca se lasa seara...fiorii m-au adunat

si unde mai era acum enigma mea?
a disparut...in timp ce vroiam s-o elucidez.
m-am gandit degeaba...a fost de vina intamplarea
si grijilor de maine incep ca sa cedez

orb
ma uit si privesc in gol
dar nu vad nimic
privesc atent ceva
ceva ce nici nu vad
prea atent privesc
pentru a putea vedea.

ufo strengaritza
"fenomenul Cioran sau sindromul cititorului teribilist" - de sugary la: 25/12/2003 06:47:59
(la: Emil Cioran - viziune asupra vietii)
FOOD FOR THOUGHT
"[...]Un text scurt şi cît se poate de modest, uşor paradoxal, de coloratură umoristică, parcă pentru a pune accentul mai mult pe umorul lui Cioran decît pe celebrul sau pesimism. În sală se afla un tînăr cititor al editorialului cu pricina, care îmi impută cu vehemenţă că l-am prezentat pe Cioran într-un fel nedemn (de Cioran). Ceva mai tîrziu am primit o scrisoare de la o cititoare a articolelor mele care îmi reproşa pur şi simplu că scrisesem despre Cioran. Epistola se termina cu această frază ciudată: "Nouă, unor bieţi cititori care ştiu doar să citească, ne e greu să-l apărăm pe Cioran de cei ce scriu despre el fel şi fel de lucruri - adevărate ori nu, totuna. El nu mai este ca să-i pedepsească cu pana pe cei ce l-au trădat... iar noi nu putem face nimic pentru el... sîntem cititorii din umbră... capabili doar de a-i purta lui Cioran un respect nemărginit, o recunoştinţă eternă... dar neputincioşi în a-l proteja... uneori mă simt o trădătoare...". Într-o zi am fost căutat de către o studentă trimisă de un coleg care voia să o convingă să renunţe la lucrarea de diplomă despre Cioran, deoarece fata avea tendinţe suicidare. Nu cunosc de altfel nici un student (sînt puţini la număr, ce-i drept) care să dorească să-l studieze pe Cioran pentru a-şi astîmpăra o curiozitate intelectuală sau pur şi simplu stimulat de un viu interes: întotdeauna este vorba la început de o legătură imediată, din sfera experienţei personale. Unul dintre ei mi-a scris că vrea să facă o lucrare despre Cioran deoarece acesta i-a "salvat viata".Pentru aceşti cititori (sau mai degrabă pentru cititorii săi, cine ştie dacă nu formează o majoritate?) a vorbi despre Cioran este un lucru ilegitim, pentru bunul motiv că el ar fi în mod irevocabil imposibil de prins în vreo formă de comentariu. A vorbi despre Cioran este o profanare, este ca şi cum l-ai atinge. Cioran nu trebuie atins. Noli me tangere. Criticii lui Cioran sînt ca negustorii din templu, care răstălmăcesc şi înjosesc cuvîntul Domnului. Cioran este pentru cititorii săi, care nu pot fi decît discipoli, un fel de întreg inviolabil pe care non-discipolii nu pot decît să-l profaneze. Critica nu-l cunoaşte pe Cioran, l-ar face să "urle de rîs", după spusele lui G.M., sau Cioran însuşi, cum spunea cititoarea citată mai sus, "n-ar aprecia" să fie comentat. Numai el, cititorul, deţine accesul iniţiatic la opera lui Cioran, pe care refuză cu îndîrjire să-l împărtăşească şi criticului. Textul lui Cioran este unul care acţionează, care salvează vieţi, provoacă schimbări (un alt cititor: "Omul acesta, a cărui operă este chiar viaţa sa, m-a ajutat să depăşesc o perioadă cumplită"). Un text miraculos, făcător de minuni. Dar, de fapt, care text? Bine spune cititorul, nu putem disocia opera de viaţa acestui om. Cititorii nu iau opera lui Cioran drept text, aşa cum fac, în mod nevrednic, criticii. Pentru ei ea este cuvînt. Iar acest cuvînt este teribil.Astfel, "formula" cioraniană nu consta, pentru aceşti cititori, în stil sau scriitură, ci în perfecta ei adecvare la concizia adevărului pe care în realitate nu face decît să-l formuleze. Sînt formule revoluţionare a căror frumuseţe constă înainte de toate în eficienţa lor asupra lumii. Pentru a o transforma radical, după voinţa revoluţionarilor, pentru a transforma radical viziunea asupra ei, după Cioran. De asemenea, scrierea fragmentară nu poate corespunde decît unui mod ermeneutic de a transmite cuvîntul, care ar fi reversul sau umbra cuvîntului evanghelic. Criticii nu au cum să-l înţeleagă pe Cioran, căci îl citesc pur şi simplu; numai cei ce au trăit opera lui Cioran, cei ce-i poartă încă urmele, stigmatul, numai aceia au dreptul de a-l revendica. Numai ei ştiu cu adevărat ce ar fi spus Cioran şi resimt în locul lui un dispreţ de neiertat pentru orice comentator.
Trebuie lăsat Cioran în seama cititorilor săi? Ajunşi la capătul răbdărilor şi socotind orice dialog imposibil, criticii ar trebui să-şi vadă de alte treburi? Sau ar trebui să-l recitească pe Cioran, pentru a deveni şi ei la rîndul lor, mai ştii, nişte fanatici?"(norbert dodille--"cioran cel teribil"--DILEMA NR.545)
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nu tace nimeni aici - de core la: 29/12/2003 12:18:16
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Pentru Papadie67:

Incep cu o rugaminte, aceea de a pastra tonul conversatiei in limitele politetii, altfel intregul dialog se va transforma intr-un kitsch mai mare decat Caesar Palace din Las Vegas si nu veti pierde numai dumneavostra, ci toti cei aici de fatza interesati sincer in ceea ce are de spus dl. Firimita.
Continui cu o parere personala si afirm ca faceti o confuzie de fond intre arhitectura si civilizatia Parisului si simulacrele premeditate ale Vegasului. Nu stiu nici eu daca ati vizitat vreodata capitala mondiala a kitschului (Las Vegas) si daca, deci, va pronuntati in cunostinta de cauza. Orasul american a fost planificat ca o adunatura de copii dupa cele mai faimoase cladiri ale lumii. Intentia in sine este de a imita, deci se respecta prima parte din definitia kitschului. Parisul s-a dezvoltat asa cum il descrieti, natural adica. Oferta urbana a fost de permanenta modernizare, de aici obeliscurile si Turnul Eiffel, Disney Land. In enumerarea dvs, alaturarea crimei organizate si a prostitutiei stradale nu este relevanta, caci nu sunt caracteristice stricte capitalei franceze. In Vegas insa, imaginea generala este si mai groteasca, in amestecul acesta sordid de natural si artificial, cu fastul de rigoare. Diferenta intre Paris si Vegas este, prin analogie, asemanatoare diferentei intre un cordon blue servit de un bucatar specialist si cel gatit in bucataria proprie, pentru ca amatorul nu isi permite sa mearga la restaurantul cu pricina. Asa si cu Vegasul, care aduce cladirile faimoase ale globului la botul calului american in scopul clar al entertainmentului, nu al cultivarii prin arta originala.
#7419 (raspuns la: #7368) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
De citit, ca de dus un dialog e mai greu se pare... - de Dinu Lazar la: 31/12/2003 01:16:24
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
SO YOU WANNA BE A DIGITAL EVENT PHOTOGRAPHER...
Phil Wever shares his experiences in his latest smARTICLE so you wanna be a
digital event photographer, and demonstrates what it takes to be on top in
this tough marketplace. No matter what type of photography you're in, you
will certainly benefit from how to get client pleasing images "under the
gun".
http://www.shootsmarter.com/infocenter/pw001.html

JIM TWEEDIE: WEDDINGS - DIGITAL OR FILM OR BOTH?
Happy medium? In part one of a three-part article, Jim covers his thoughts
on when to shoot film, and when to shoot digital when creating wedding
images. Here's an insiders view to this hot topic.
http://www.shootsmarter.com/infocenter/jt007.html

WILL CROCKETT RAVES About.. Monitors!
For shooting in the studio, you need an accurate monitor. For retouching
your photos, you need an accurate monitor. To make your on-screen images
match your printed images, yep, you need an accurate monitor. Will has
discovered a monitor that's a great performer at at a terrific price.
http://www.shootsmarter.com/infocenter/wc006h.html

SUZETTE ALLEN: MORE ADVANCED TOUCHING TECHNIQUES
This month Suzette shows us an advanced technique for quick eyeglass glare
removal with great results.
http://www.shootsmarter.com/infocenter/sa009.html

IRA GOSTIN: GUERILLA NOT GORILLA (MARKETER)
As you wrap up the year and set your focus on marketing efforts for 2004,
be a GUERILLA in your strategies. In Ira's smARTICLE this month read how
you can integrate some of these guerilla tactics into your marketing for
greater success!
http://www.shootsmarter.com/infocenter/ig007.html

MARC HAUSER: HOW TO BECOME A GREAT PHOTOGRAPHER
"People ask me all the time how do you become a great photographer? I
always reply----take lots of photographs and find great faces!!!!!!"
Please enjoy and absorb the latest of Marc's "Stories":
http://www.shootsmarter.com/infocenter/mh011.html

PROFESSIONAL WORKFLOW WORKSHOP IS #1 IN THE NATION:
Over 320 joined Will Crockett in Portland for the top drawing seminar tour
in the country - Professional Workflow. Next up is PHOENIX, NEW ORLEANS,
HOUSTON, and ORLANDO. Phoenix is almost sold out so please register here:
http://www.shootsmarter.com/reg_policy.html

RANGEFINDER MAGAZINE REFERS TO OUR OWN WILL CROCKETT AS A "GENIUS"? ....HA!
Read this terrific feature article and judge for yourself.
http://www.rangefindermag.com/magazine/nov03/crocket.tml

Happy Holidays FROM SHOOTSMARTER.COM!
View a special Holiday card to you from ShootSmarter thanks to Shelly at
GinJoint Interactive.
http://www.GinJoint.net/ShootSmart.swf


The ASMP HITS A HOMERUN FOR TRAVELLING SHOOTERS.
Our good friends over at ASMP have done us ALL a favor in getting the
government to allow photographers to carry on their gear. Be sure to print
out this official TSA bulletin and carry it with you, just in case.
http://www.tsa.gov/public/interapp/editorial/editorial_1248.xml

THE "REAL LIFE" 4 DAY WORKSHOPS WITH WILL CROCKETT ARE STARTING TO BOOK
UP...
25 students per class, 4 instructors, lots of high end imaging gear, pounds
of positive energy, and YOU!. Our popular multi-day totally hands-on
workshop is scheduled for only 3 presentations in 2004. MORE INFO:
http://www.shootsmarter.com/rldp.html
#7480 (raspuns la: #7273) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Efraim Zuroff - de (anonim) la: 21/01/2004 07:38:33
(la: A existat holocaust in Romania?)
Efraim Zuroff, directorul Centrului Wiesenthal din Ierusalim, cauta nazisti in Romania
Centrul Simon Wiesenthal a anuntat lansarea in Romania a unei linii telefonice gratuite, la care vor putea suna cei care au informatii despre criminalii de razboi nazisti care ar mai fi in viata. Informatiile care duc la prinderea si condamnarea unor criminali de razboi vor fi recompensate cu 10.000 de dolari. Programul se numeste “operatiunea ultima sansa” si a debutat in 2002 in tarile baltice. “Vinatorul de nazisti”, dr. Efraim Zuroff, spera sa aiba succes si in Romania. Efraim Zuroff, sef al biroului din Ierusalim al Centrului Wiesenthal, va veni la Bucuresti la sfirsitul acestei saptamini. Alaturi de Ion Iliescu, el va inaugura o expozitie dedicata Holocaustului la Muzeul de Istorie.
De ce acum o linie telefonica gratuita? Si de ce in Romania?
Cred ca numele actiunii ii reflecta intr-o masura semnificatia. E “operatiunea ultima sansa” pentru ca aceasta e intr-adevar ultima sansa pe care o mai avem de a-i aduce in fata justitiei pe cei responsabili de aceste crime. Timpul se scurge, criminalii sint batrini, supravietuitorii care ar putea depune marturie imbatrinesc si ei, deci mai avem poate doi-trei ani in care mai putem face ceva. In ce priveste Romania... cred ca e important de subliniat ca am inceput operatiunea in tarile baltice. Aici e singurul loc din Europa unde s-au petrecut trei lucruri deodata. A fost o extrem de mare participare a populatiei locale la aceste crime, apoi mii de evrei au fost adusi din afara pentru a fi ucisi in fiecare din aceste tari si, in al treilea rind, unitati ale politiei locale nu numai ca au participat la crime in Lituania, Letonia si Estonia, dar au fost trimise si in alte tari pentru a ucide evrei, in special in Bielorusia si Polonia.
Succesul operatiunii “ultima sansa” in tarile baltice ne-a determinat sa o extindem si am ales trei tari: Polonia, Romania si Austria. Sint trei tari in care apreciem ca s-a facut relativ putin pentru a-i aduce pe criminalii nazisti in fata justitiei si in care exista un numar destul de mare de oameni implicati in aceste crime.
Dar ce presupune aceasta procedura. Suni la telefon sa spui ce?
Linia telefonica e pentru oricine are informatii si ne poate suna sa ne dea aceste informatii. Noi trebuie sa vedem daca aceste informatii sint serioase si sa decidem daca sa le trimitem sau nu procurorului general din aceste tari. In tarile baltice am primit numele a 256 de suspecti, 196 in Lituania, 41 in Letonia, 6 din Estonia si 13 nume din Ucraina, chiar daca nu am lansat aceasta operatiune in Ucraina. A trebuit sa decidem daca aceste informatii sint serioase si merita investigate. Dupa aceasta evaluare, am dat 70 din aceste 256 nume Parchetelor locale. Au fost facute citeva anchete in Letonia, sint opt cazuri de crime de razboi investigate in Lituania in baza informatiilor primite in programul “ultima sansa”.
O poveste de succes, in opinia dumneavoatra...
In tarile baltice da, un succes enorm, cu exceptia Estoniei, unde nu am avut succes.
De ce?
Am avut probleme tehnice teribile in stringerea informatiilor, nu pot sa imi dau seama, am fost probabil sabotati sau a fost un accident. Pina si informatia inregistrata pe robotul nostru telefonic a fost stearsa de cineva. Am intilnit o opozitie puternica in Estonia, am avut probleme in publicarea reclamei pentru linia telefonica.

Dr. Efraim Zuroff, despre viata unui “vinator de nazisti”:
“E foarte frustrant, dar in acelasi timp, cind reusesti, si citeodata reusim, ai un sentiment de satisfactie profunda, caci, intr-un fel, e o lovitura data Raului, este o lupta impotriva Raului (...) Holocaustul nu a fost un cutremur devastator, nu a fost un uragan. A fost o catastrofa provocata de oameni. Unii au luat decizii de razboi, altii le-au aplicat si astfel au fost ucisi sase milioane de evrei. Cind saptamina trecuta germanii l-au arestat pe Ladislau Niznansky, criminal de razboi slovac, cind americanii l-au deportat pe Algimantas Dailide care va ajunge in Lituania, si Estonia a anuntat inceperea urmaririi penale contra lui Michael Gorshkow, asta inseamna ca eforturile noastre au ajutat la prinderea acestora, au influentat guvernele sa conduca aceste investigatii.”
Slovacul Niznansky (care fusese condamnat in contumacie in 1962) are 86 ani, lituanianul Algimantas are 82 ani, iar estonianul Gorshkow are 81 ani.
Cei trei au fost descoperiti in urma demersurilor Centrului Simon Wiesenthal.

O problema sensibila in Romania

Efraim Zuroff, sinteti constient ca o astfel de linie telefonica gratuita e o problema sensibila in Romania, o tara ravasita de colaborarea cu Securitatea, de denunturile multor informatori... Aceasta linie ar putea fi folosita in scopul razbunarii.
Cred ca acest context ne forteaza sa fim foarte atenti cum derulam proiectul. Acest pericol e si in alte tari. In Letonia avem o situatie in care cineva ne-a dat informatii care s-au dovedit a fi false. Sintem constienti de asta si simtim ca e foarte important sa fim atenti. Si, desigur, vom fi. Dar in acelasi timp trebuie sa incercam sa utilizam orice mesaj putem pentru a stringe astfel de informatii.
Ati vorbit cu autoritatile romane inaintea inaugurarii liniei telefonice?
Da, eu am vorbit cu procurorul general si sper ca-l voi intilni din nou. Trebuie sa discutam si alte chestiuni in Romania, e vorba despre niste reabilitari care noi simtim ca au fost acordate nejustificat unor oameni implicati in uciderea evreilor. Avem si activitati educationale. Vineri deschidem o expozitie despre Holocaust la Muzeul de Istorie din Bucuresti.
Dar procurorul general a fost de acord cu infiintarea acestei linii telefonice gratuite?
Nu am discutat toate detaliile, nu am discutat pina in cele mai mici amanunte, dar cred ca daca va avea vreo obiectie si-o va exprima. Cum am spus, am mai vorbit cu dinsul, sper sa-l reintilnesc deoarece el, intr-un fel, este partenerul nostru in rezolvarea unor astfel de dosare.
V-ati exprimat regretul ca nici un criminal de razboi nazist nu a fost anchetat dupa 1989 in Romania. Dar multi spun ca in Romania nici macar comunistii nu au fost judecati pentru genocidul savirsit. E aceasta imagine a contrapunerii Holocaustului nazist genocidului comunist.
In tarile baltice multi criminali comunisti au fost judecati, mult mai multi decit criminali de razboi nazisti. Nu am urmarit de aproape procesele contra comunistilor, dar au fost lideri care au fost pedepsiti, Ceausescu si sotia sa, de exemplu. Eu sint sigur ca ei nu sint singurii criminali comunisti. Dar trebuie sa spun cit se poate de sincer, de deschis, ca eu sint in favoarea urmaririi criminalilor comunisti. Dar meseria mea e sa-i fac sa dea socoteala pe criminalii de razboi nazisti.
Din aceasta pozitie a dumneavoastra, apreciati ca victimele comunismului fac destul, oamenii sint bine organizati pentru a-i face sa dea socoteala pe criminalii comunisti?
Nu, nu sint atit de bine organizati cum ar trebui.
Sinteti multumit de clarificarile presedintelui Iliescu, dupa controversa de anul trecut privind Holocaustul?
Acela a fost un incident foarte nefericit. Cred ca prin participarea sa la deschiderea expozitiei privind Holocaustul, presedintele Iliescu arata cit de importante considera el a fi astfel de evenimente, cit de important e sa educi opinia publica, e evident o decizie pozitiva si sper ca va fi primul din multi alti pasi inainte ai presedintelui si guvernului Romaniei.
Urmariti de foarte aproape toate evenimentele din Romania, sinteti la curent despre vestea “convertirii” lui Corneliu Vadim Tudor...
Ha,ha,ha...
Ce credeti despre asta?
La o prima vedere, totul ma face sa fiu foarte sceptic, trebuie sa o spun. Desigur, una din temele principale, relevanta, este ce spune dinsul despre trimiterea in anchetare a criminalilor de razboi nazisti din Romania? Ce spune despre urmarirea fostilor membri ai Garzii de Fier, despre autorii pogromurilor? Aceasta poate pune intrebari dificile domnului Tudor.
Ati mai intilnit astfel de situatii in alte tari, cu lideri populisti, nationalisti schimbindu-si opiniile?
Da, sint trei cazuri care imi vin in minte. Trebuie sa spun ca intr-un caz persoana a fost intr-adevar serioasa si schimbarea politicii sale a fost adevarata. Vorbesc de Fini, de la Alianta Nationala din Italia. Eu m-am intilnit cu Fini deoarece voiam sa inteleg daca demersul sau era serios. Ne-am intilnit in 1995 si a avut opt ani sa dovedeasca faptul ca este serios. Iar in acest caz cred ca avem a face cu o schimbare foarte pozitiva. Dar, mai e un membru al parlamentului croat, Japici, care la fel a spus ca si-a schimbat pozitia, dar nu cred deloc ca e serios, cred ca e un caz similar cu cel al lui Corneliu Vadim Tudor.
Credeti cu adevarat in “convertirea” lui?
Nu, nu cred, ca sa fiu sincer. In schimbarea lui Fini cred, in cea a lui Tudor - nu.
De ce reactionati la probleme curente, dincolo de cele legate de crimele celui de-al doilea razboi mondial? De exemplu, acuzati comentarii antiamericane si antisemite la forumul social care se desfasoara in India.
Ca institutie ne ocupam de o serie larga de probleme. Vinarea criminalilor de razboi e doar una din preocuparile noastre. Atentia ne e concentrata astazi asupra combaterii antisemitismului si din pacate asta a devenit o problema foarte dificila in ultimii trei ani, mai ales in vestul Europei. Credem ca probleme precum educatia si pedepsirea celor vinovati sint legate. Incercam sa-i aducem in fata justitiei pe criminalii de razboi nu doar pentru a-i pedepsi, ei merita pedepsiti, dar si pentru a transmite un semnal societatii ca astfel de situatii sint teribile si nu trebuie niciodata repetate, si cei care le provoaca vor fi aspru pedepsiti. Aceasta tine de educatie.
Dar de ce faceti presiuni asupra Ue sa ia pozitie fata de liderul Hamas de exemplu?
Avem de ce. El este un antisemit, un extremist fanatic...
Si ce ar trebui sa faca Uniunea Europeana?
In primul rind nu ar trebui sa finanteze organizatii palestiniene care dau bani in scopuri teroriste, nu ar trebui sa incurajeze in nici un fel dialogul cu oameni al caror scop in viata e distrugerea statului Israel si uciderea locuitorilor sai.
Si credeti ca UE nu face destul?
Va spun sincer ca nu. Intr-o masura, problema este ca Uniunea Europeana este condusa de tari precum Franta, care are traditional pozitii pro-arabe. De aceea ne dorim foarte mult aderarea tarilor din estul si centrul Europei, care speram ca vor echilibra situatia politica in Uniunea Europeana fata de Orientul Mijlociu.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...