comentarii

dialog intre o frunza si prima raza de soare a diminetii


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Poem testamentar - de Areal la: 01/07/2008 09:33:45
(la: POVESTIRI CU TALC( II))
Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca nu sunt decat o paiata de carpa si mi-ar oferi o bucata de viata, fara indoiala ca n-as spune tot ceea ce gandesc, dar m-as gandi la tot ceea ce spun.
As aprecia valoarea lucrurilor, nu ptr ceea ce valoreaza, ci ptr ceea ce ele inseamna cu adevarat.
As dormi putin, n-as mai visa deloc, caci prin fiecare minut cand inchidem ochii pierdem 60 de secunde de lumina.
As merge cand ceilalti se opresc, m-as trezi cnd altii dorm.
As asculta cand altii vorbesc, si as savura o inghetata buna de ciocolata.
"As trai ca indragostit de dragoste"
Daca Dumnezeu mi-ar oferi inca o bucatica de viata, m-as imbraca simplu, as cadea in genunchi in fata soarelui, lasandu-mi goale corpul si sufletul.
Dumnezeule, daca as avea o inima, mi-as scrie ura pe gheata si as astepta primele raze de soare.
Cu un vis de Van Gogh as picta pe stele un poem de Benedetti si i-as oferi lunii un cantec de Serrat.
As stropi trandafirii cu lacrimile mele pentru a simti durerea spinilor si sarutul rosu al petalelor.
Dumnezeule, daca as avea o bucata de viata... n-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun celor pe care ii iubesc cat de mult ii iubesc.
As convinge fiecare barbat, fiecare femeie ca ei sunt preferatii mei si as trai ca indragostit de dragoste.
As demonstra oamenilor cat se inseala crezand ca inceteaza sa se indragosteasca imbatranind, fara sa stie ca incep sa imbatraneasca atunci cand inceteaza sa se indragosteasca!
I-as da aripi unui copil, dar l-as lasa sa invete singur sa zboare.
"Cand ma vor pune in cutie..."
I-as invata pe batrani ca moartea nu vine o data cu batranetea, ci cu uitarea.
Am invatat atat de mult de la voi oamenilor! Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe culmi, fara sa stie ca adevarata fericire consta in felul in care escaladezi muntele.
Am invatat ca atunci cand nou-nascutul strange pentru prima data, in pumnul lui mic, degetul tatalui, il cucereste pentru totdeauna.
Am invatat ca un om nu are dreptul sa-l priveasca pe un altul de sus decat atunci cand trebuie sa se aplece pentru a-l ajuta sa se ridice.
E adevarat ca multe am putut invata de la voi, dar nu vor folosi la mare lucru, deoarece, cand ma vor pune in aceasta cutie, vai, voi fi mort.


Gabriel Garcia Marquez
O POVESTE - de Areal la: 29/03/2009 09:31:44
(la: POVESTIRI CU TALC (IV))
Acum douăzeci de ani lucram ca taximetrist ca să mă întreţin.
Când am ajuns, la 2:30 am, clădirea era acoperită de întuneric, doar cu
excepţia unei singure lumini la o fereastră de la parter...
În asemenea circumstante, mulţi taximetristi ar claxona o dată sau de
două ori, ar aştepta un minut şi apoi ar pleca. Dar am văzut prea mulţi
oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de
transport.
Când simţeam că nu e pericol, mergeam la uşă.
Aşa că şi atunci am mers şi-am bătut la uşă. "Doar un minut" răspunse o voce
firavă, a unei persoane mai în vârstă.
Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii.
După o pauză lungă, uşa s-a deschis. O femeie mică de statură, în jur de
vreo 80 de ani, stătea în faţa mea. Purta o rochie colorată şi o pălărie
mare cu un material de catifea prins pe ea, ca şi o femeie dintr-un
film din anii '40. Lângă ea, era o valiza mică, de nailon.
Apartamentul arăta ca şi cum
nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era
acoperit cu cearşafuri.
Nu găseai nici un ceas pe pereţi, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi.
Într-un colţ era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de
sticlă.
"Aţi putea să-mi duceţi bagajul până la maşină?" zise ea.
Am dus valiza la maşină şi apoi m-am întors s-o ajut pe femeie. Ea
m-a luat de braţ şi am mers încet spre maşină. A continuat să-mi
mulţumească pentru amabilitatea mea.
"Nu e mare lucru" i-am zis eu. "Doar încerc să-mi tratez pasagerii în
felul în care aş vrea ca mama mea să fie tratată"
"Oh, sunteţi un băiat aşa de bun!" zise ea.
Când am intrat în maşină, mi-a dat o adresă, şi apoi m-a întrebat: "Ai
putea să conduci prin centrul oraşului?"
"Nu este calea cea mai scurtă," am răspuns eu rapid.
"Oh, nu conteză" spuse ea. "Nu mă grăbesc. Eu acum merg spre
azil..."
M-am uitat în oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scânteitori...
"Nu mi-a mai rămas nimeni din familie..." a continuat ea. "Doctorul spune
ca nu mai am mult timp..." În tăcere am căutat ceasul de taxare şi l-am
oprit.
"Pe ce rută aţi vrea sa merg?" am întrebat.
În următoarele două ore am condus prin oraş. Mi-a arătat clădirea
unde odată ea lucrase ca operator pe lift.
Am condus prin cartierul unde ea şi soţul ei au locuit când erau
proaspăt căsătoriţi. M-a dus în faţa unui magazin cu mobilă care cândva
fusese o sală de bal unde obişnuia să meargă la dans pe vremea când era
fată.
Câteodată mă ruga să opresc în faţa unor clădiri sau colţuri de
stradă şi să stau cu ea acolo, în intuneric, contemplând în tăcere.
Când prima rază de soare s-a arătat pe orizont, mi-a spus dintr-o dată:
"Sunt obosită... Hai sa mergem."
Am condus în tăcere spre adresa pe care mi-o dăduse.
Era o clădire ieftină, ca o casă mică, cu un drum de parcare care
trecea pe sub o portiţă. Doi oameni au venit spre taxi cum am oprit
acolo. Erau ateniţi şi concentraţi aspura fiecărei mişcari pe care o
făcea femeia. Am deschis portbagajul şi am dus micuţa valiză până la
uşă. Femeia fusese deja aşezată într-un scaun cu rotile.
"Cât vă datorez?" a întrebat ea, în timp ce-şi căuta portmoneul.
"Nimic," am zis eu.
"Dar trebuie şi tu să te întreţii."
"Nu vă faceţi griji... Sunt şi alţi pasageri" am răspuns eu.
Aproape fără să mă gândesc, m-am aplecat şi am îmbrăţişat-o. Ea
m-a strâns cu putere la piept şi mi-a spus:
"I-ai dăruit unei femei în vârstă un mic moment de bucurie...
Mulţumesc."
I-am strâns mâna şi apoi am plecat în lumina dimineţii.
În spatele meu, s-a închis o uşă... Era ca şi sunetul de încheiere a
unei vieţi...
Nu am mai luat alţi pasageri în tura aceea de lucru. Am condus pierdut
în gânduri... Pentru restul zilei de-abia de-am mai putut vorbi...
Ce-ar fi fost dacă femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist mânios,
sau unul care ar fi fost nerăbdător să-şi termine tura?...
Ce-ar fi fost dacă aş fi refuzat să iau comanda, sau doar să claxonez o
dată şi apoi să plec?...
Uitându-mă în urmă, nu cred că am făcut ceva mai important în întreaga
mea viaţă. Suntem condiţionaţi să credem că vieţile noastre se învârt
în jurul unor momente măreţe.
Dar adesea aceste momente măreţe ne iau prin surprindere - frumos
împachetate în ceea ce alţii ar considera ceva puţin, ceva neînsemnat.
Oamenii s-ar putea să nu-şi mai amintească exact ceea ce ai făcut sau ceea ce ai spus, dar întotdeauna îşi vor aminti cum i-ai făcut să se simtă.
Viaţa aceasta s-ar putea să nu fie petrecerea pe care o sperăm, dar cât timp suntem aici putem, de asemenea, să dansăm.
În fiecare dimineaţă, când deschid ochii, îmi spun:
"Ziua de azi este o zi specială!"
Amintiti-vă asta, prietenii mei: nu ne mai putem întoarce niciodată înapoi, acesta e singurul show pe care îl jucăm.

Tratează oamenii în felul în care ai vrea TU sa fii tratat !
#422295 (raspuns la: #419143) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
despre alcool - de beatlemaniacul la: 06/12/2012 20:38:40 Modificat la: 06/12/2012 20:39:50
(la: Ani curva,adica eu din anii studentiei si dupa)
era prin 94, aproape ca tin minte ora, o seara calduta de inceput de aprilie, cum pizda ma-ti ma intrebi daca tin minte, era seara cand s-a anuntat ca a murit Cobain, imi luasem si eu caseta cu Nirvana mai demult si de cateva saptamani bune dadeam din cap la unison cu rokerii in camin, dupa cateva zile a venit seara cu pricina, eram pe malul Dambovitei cu trei amici in cautare de bere ieftina si anuntul a cazut precum o caramida, simteam craniul cum crapa precum parbrizul lovit de caramida rosie crapaturile alea subtiri se intindeau in toate directiile si noi deveneam insetati, baiete da-ne si noua 4 beri pentru inceput, ma dar urat e asta si priveste-l cum merge de pocit, cum ma-sa sa moara ala ca scotea muzica misto, fac pariu ca din cauza lu' nevasta-sa aia cu buze mari, calari-o-as s-o calaresc pe terasa caminului, hai sa schimbam localul ca m-am enervat, si uite asa trecusem deja prin 4 localuri, la "scriitori" inchidea devreme si noi vroiam sa prindem primele raze de soare imbuibati la maxim
#636771 (raspuns la: #636768) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Drogul meu... Pt. Ozzy - de LMC la: 07/07/2004 18:49:47
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
Ai spus:
__________________________________________________
....ma duci la psalmi,la betie,la cocaine,uneori taci....
__________________________________________________

Rareori vezi cuvintul "psalmi" in aceeasi propozitie cu "betie" si "cocaine". Dar de la tine venind nimic nu ma surprinde. Totusi sint foarte ingrijorata de starea ta. Ai scris atitea despre unul si altul (artisti, muzicieni, cintareti) care si-au facut viata de gunoi din cauza substantelor care le-au abuzat. Nu stiu ce bun gasesti in aceste lucruri? Nu-i destul sa te uiti la un rasarit de soare si sa te umpli de senzatii de fericire? Nu-ti ajunge sa te uiti la cerul indigo plin de stele si sa te simti ca plutesti in univers? Nu-i nimic mai senzational decit sa te scoli inainte de a rasari soarele sa iesi afara si sa respiri aerul proaspat si racoros de afara, sa vezi cum roua de pe iarba, flori si frunze licareste ca niste diamante in bataia primelor raze de lumina. Sa umbli cu talpile goale in iarba uda; sa auzi ciripitul pasarelelor; sa asculti forfotul lenes al primilor oameni mergind la munca. Ah, viata, drogul cel mai adictiv! Iubesc natura, imi place sa ma sui pe culmile cele mai inalte, si sa privesc imensitatea acestui pamint. Tot asa imi place sa ma cobor cu urechea linga pamint si sa privesc imensitatea detaliilor, un fir de iarba, o furnica, un bob de nisip. Ce rost are sa-ti minjesti creierul cu iluziile unei substante?

PS: Nu am P.O.Box. Am email.
#17472 (raspuns la: #17439) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cartile, dragostea mea... - de sierva la: 03/10/2005 23:28:40
(la: Cu ce va hraniti sufletul?)
Carti, carti, carti...am invatat sa iau din fiecare ce e mai bun, mai frumos, mai cald, mai aproape de inima mea, mai de folos pentru viata...apoi muzica. Daca e clasica e bine, daca e Clayderman iar e bine, daca e Sonata Lunii...ma relaxez plangand (asa patesc de cate ori ascult Sonata Lunii)...Imi place muzica romaneasca mai veche, Stela Enache, Angela Similea, Compact...Poesis, Nicu Alifantis cu ale sale nostalgii de toamna, Stefan Hrusca...Si un alt mod de a ma relaxa si de a-mi trai viata e natura...acolo simt ca traiesc, primesc puteri noi...respir...redevin eu...la umbra unui copac, pe malul unei ape curgatoare...Acum, ca e toamna, imi place sa ma bucur de fiecare raza de soare, ma bucur de orice frunza, de orice culoare...iubesc natura...
*** - de maryshik la: 06/09/2007 20:56:21
(la: Cele mai frumoase poezii)
o poezie un picuţ cam trista,dar superbă!!!


Îngerul meu...
eşti umbra neagră din sufletul meu
eşti lacrima ce îmi zâmbeşte mereu
eşti vocea firavă ce-mi şopteşte încet
eşti raza de soare ce-mi pătrunde în piept

eşti surâsul ce-mi va rămâne mereu
eşti amintirea de gheaţă din sufletul meu
eşti dorul săpat în inima mea
eşti dragostea fină a fulgului de nea

eşti caldura ce de frig mă face să uit
eşti iubirea ce până acum mi-a lipsit
eşti ploaia de vară dusă de vânt
eşti frunza de toamnă adusă pe pământ

eşti ultimul zâmbet ce speranţă îmi dai
eşti îngerul meu ce dorinţă nu ai
eşti tăcerea ce încet şi adînc mă apasă
eşti prima iubire şi de mine nu-ţi pasă!
Visul preotului Francesco - de Areal la: 27/09/2008 09:10:57
(la: POVESTIRI CU TALC (III))
Intr-o noapte, un preot a avut un vis ciudat... Iata ce povesteste...
... dintr-odata ma aflam intr-un lan de grau pentru ca ma chemase cineva.
Spicele erau cele care aveau nevoie de mine. ”Te-am cautat pentru ca de cativa ani multe dintre noi se imbolnavesc si stim ca tu esti expert in ingrijirea noastra. Au incercat multi, dar pana astazi nimeni nu a reusit sa ne vindece”.
Am inceput sa observ cu atentie spicele pentru a descoperi despre ce boala era vorba. Cam toate sufereau, aveau tijele cojite si frunzele de un verde palid. Visul a durat multa vreme, imi amintesc ca m-am straduit din zori si pana in seara sa le ingrijesc pe cele bolnave.
Numai ce am ajuns catre sfarsitul insanatosirii lor, si unul dintre spice mi-a multumit: “Bravo Francesco, ai facut o treaba buna! Incepem sa ne revenim, campul este fericit, si la fel suntem si noi. Continua sa tii la noi, iubindu-ne pe noi, il vei iubi pe Dumnezeu”.
Visul a luat sfarsit, m-am trezit in timp ce prima raza de lumina a rasaritului patrundea pe fereastra.
Trebuie sa ascultam intotdeauna de chemarea naturii cu o inima curata si sa asteptam sa cresca in jurul nostru florile simplitatii care imbobocesc numai daca o dorim cu ardoare. Trebuie sa ramai in asteptarea acelei chemari, fie si numai pentru a ingriji o planta mica…

***

Pe varful unui munte, pacea naturii se filtreaza in noi ca lumina soarelui printre copaci. Vantul ne comunica prospetimea lui, furtunile, forta lor. John MURI
#345552 (raspuns la: #345342) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
poeziile mele cum vi se par? - de ufo strengaritza la: 22/12/2003 17:22:20
(la: Cele mai frumoase poezii)
am si eu niste poezii...si vreau sa aud mai multe pareri...chiar va rog sa comentati...nu zic ca sunt cele mai frumoase...astept o parere...mutumiri!

Ganduri...

De cate ori in sus privesc
Imi pierd ochii in albastrul ceresc.
Undeva departe-n zare
Inainte de-asfintit...
Era un cer minunat si fermecat
Si printre norii mari
In zeci de culori pictati
Curgeau raze de soare aurii.
Puritatea vie a culorilor
Veghea pamantul fumuriu...
Dar cerul se intuneca,
Soarele se ascundea,
Culoarea, incet, se stergea.
Si-apoi m-am gandit:
Oare de ce se termina
Aceasta zi atat de senina?
Un spectacol minunat...
Pacat!...pacat ca s-a terminat
...oare cine a mai privit
Al meu asfintit?
Culori vii nemaivazute,
Raze nestiute ce s-au aratat...
Toate...au plecat!
Acum noaptea se lasa
Si intunericul apasa
Soapta calda a vantului ma scalda
Si-abia adie-n noaptea asta adanca...
Si stau si ma gandesc:
Cateodata lumea asta,
E prea mica sa visez.
Cateodata cerul larg,
E prea mare sa-l cuprind
Cu a mea privire...
Uneori, as vrea in brate sa strang apa
Dar e prea moale si prea uda
Nepasatoare si prea surda
Grabita si galagioasa...
Altadata intreg pamantul
Sa-l calc, sa il ating as vrea ,
Dar cu durere simt apoi
Ca e prea rece si tacut...
As vrea sa vad chiar noaptea,
Dar e prea neagra si ascunsa...
As vrea cu frunze sa vorbesc
Pacat ca sunt prea multe...
Flori mi-ar place sa culeg
Si parca ele-s prea frumoase...
Stele de pe cer as lua
Insa acestea ziua ar pieri!
Si luna as vrea sa o fur,
Dar s-ar intuneca totul in jur
Si ar pieri speranta...
Ce s-ar intampla cu viata
Daca soarele-as fura?
Ce s-ar intampla cu lumea
Daca iubirea si credinta ati lua?
Si totusi...
Sunt prea multe ganduri negre
Si inimi de ura inundate
Caci in lumea asta exista atatea suferinte
Si atat de multe lacrimi care curg
In speranta ca in ele ne vom ineca
Si durerea o vom sterge...
Si atatea vorbe goale aruncate in noapte
Numai pe unii ii doare...pe altii poate nu.
De ce atata chin loveste sufletele pure?
...abia acum imi amintesc
Ca sunt prea multe fire de nisip
Pe malul marii preasarate
Intr-o lume...atat de mica si de mare.
Si atunci ma intreb din nou:
De ce?...de ce?...de ce?
Nimic nu se va schimba?
De ce?...de ce?...de ce?
...ramane tot asa.
Si iar imi amintesc ca nu se poate
Sa le ascunzi toate in noapte...
De ce? De ce? La nesfarsit,
De ce? De ce? Iar m-am gandit.
...dar nu mai spun nimic
Asa a fost sa fie
E legea firii poate...
...sau a naturii...cine stie?



adevarul vietii
mi-e somn...vreau sa adorm...
pe margina patului am sa las cosmarurile
afara din gand am sa las neplacerile
ura va fi departe de casa
am sa iau cu mine doar partea frumoasa
a vietii pe care o duc momentan.
cred ca asa de frumos va fi
incat nu voi mai vrea a ma trezi


conditia umana
as vrea sa mai fac macar un pas
mi-am pus in gand sa nu ma las...
dar parca nici vointa nu ma mai lasa
durerea si viata pe mine apasa.
vreau sa inaintez in viata peste toate
desi stiu ca nimeni nu poate
...ca acest lucru e cu neputinta
si totusi mi-am dat putina silinta.
inspre capatul lumii veneam
cand am vazut ca de acolo eu porneam


fir de praf
ce de fericire...
asa de multa incat radeam
si toate zburau...
in jurul meu le invarteam
am ras asa de tare
incat vocea mea rasunatoare
de perete s-a izbit
si cand m-am uitat mai bine
de sus din tavan sangera
am inceput sa plang de spaima
si uite ca nu m-a crezut.
dar mi-a luat fericirea
si mai tare m-a durut
curgeau siroaie pe pereti
curgeau si lacrimile mele
un fir de praf le despartea
si intamplarea l-a calcat
iar baltile s-au adunat.
ce s-a intamplat?
ne-am impacat

moment
priveam cerul intr-o zi si ma gandeam...
oare cat e de pur acest albastru minunat
si cum stam sa ma gandesc usor vedeam
ca se lasa seara...fiorii m-au adunat

si unde mai era acum enigma mea?
a disparut...in timp ce vroiam s-o elucidez.
m-am gandit degeaba...a fost de vina intamplarea
si grijilor de maine incep ca sa cedez

orb
ma uit si privesc in gol
dar nu vad nimic
privesc atent ceva
ceva ce nici nu vad
prea atent privesc
pentru a putea vedea.

ufo strengaritza
hm - de core la: 07/02/2004 08:18:10
(la: Si daca...)
"Daca am uitat ce inseamna sa traim si ne-am adancit in munca sau intr-o carte de filosofie ca sa redescoperim ce inseamna viata inseamna ca am pierdut multe."

ba eu prefer o carte de filosofie si munca decat sa priveghez frunzele cazatoare si, oricum, ar trebui sa traiesc o vesnicie ca sa ma pot minuna de "fiecare" cum recomanzi tu. "a trai" nu inseamna numai a "contempla", draga pisicuta. daca ar fi dupa cum sugerezi tu, planeta asta ar arata ireal: 6 miliarde de oameni impietriti in melancolie, indiferenti la mizeria lumii, acaparati numai de mizeria personala. :))

raza de soare este extrem de interesanta si cand se "joaca" pe suprafetele unui strung, nu numai "intr-un copac".
Doamna Cancicov ne-a salvat! - de anita47 la: 14/02/2004 14:49:02
(la: A existat holocaust in Romania?)
Doamna Cancicov ne-a salvat!“



Nu era un fapt neobisnuit pentru acei ani. Numerosi alti români au procedat la fel. Oamnei simpli, intelectuali, politicieni, si erarhi ai bisericilor crestine au actionat, individual sau în grup, pentru salvarea semenilor lor supusi persecutiilor rasiale. Sunt fapte de omenie care merita sa fie scoase la lumina, mai ales în momente în care adevarul este înca stânjenit de patimi si resentimente.

In arhivele Comunitatii evreilor din Bacau am descoperit un document, care arunca o raza de soare pe chipul celei care a fost Georgeta Cancicov (1899-1984), sotia fruntasului liberal Mircea Cancicov (1884-1959).

Avocatul D. Ionas, presedintele Comunitatii evreilor din Bacau, îi scria prefectului F.N.D. al judetului respectiv, aducându-i la cunostinta numeroasele interventii pe care scriitoarea Georgeta Cancicov le facuse pe lânga autoritatile române în favoarea evreilor din Bacau. Documentul este de fapt un apel al comunitatii evreiesti bacaoane catre prefect, implorându-l sa repare nedreptatea pe care comandamentul sovietic local o facuse rechizitionând casa familiei Cancicov din Bacau. Dar sa facem loc documentului, care nu mai necesita nici un fel de comentarii.

Teodor Wexler

Bacau, 9 septembrie 1945.

Domnule Prefect,

Subsemnatul D. Ionas, avocat din Bacau, ca presedinte al Comunitatii evreilor din Bacau, respectuos supun domniei voastre urmatoarele:

O datorie de onoare si de constiinta ma determina sa va adresez prezenta.

Faptele ce relatez sunt cunoscute exact doar de câteva persoane, folosul lor l-a avut întreaga evreime din Moldova. Aceste fapte au constituit salvarea vietii unui mare numar de evrei moldoveni. Pot afirma si veti judeca si dumneavoastra ca fara ele ar fi fost zeci de mii de alte jertfe.

In aprilie 1944, odata cu participarea armatelor aliate [sovietice] de linia Iasilor, comandantul armatei întrunite cu dl. generel Racovita a venit la Bacau. Din conducerea obstei evreiesti au plecat aproape toti, ramânând diar dl. Schiller Manascu si înca doi, trei. In luna mai încep ordonantele cu restrictii evreiesti, restrictii ce trebuie sa mearga progresiv. Oarecum dezorientat si în orice caz împovarat, dl. Schiller ma cheama, împreuna cu doi prieteni (L. Schullersohn si B. Garniceanu,), ca sa formam un sfat politic si sa conducem opera de salvare a evreilor din Bacau. S-a dovedit apoi ca opera noastra s-a referit la evreii din întreaga Moldova.

Evident ca toate acestea erau lucruri ce nu trebuia sa intre în public si au ramas necunoscute maselor evreiesti. Prima mare chestiune a fost ordinul d-lui Pichi Vasiliu [subsecretar de stat la Ministerul de Interne] de a se face ghetouri în Moldova. Am hotarât ca prin dl. Schiller, ce avea rol oficial, sa intervenim la d-na Cancicov. Am gasit la ea deplina întelegere, mai mult decât ne asteptam. Primele ei cuvinte au fost: „Nu se vor face ghetouri, iar daca se vor face merg si eu cu voi în ghetou“.

Profitând de împrejurarea ca maresalul Antonescu când venea la Bacau locuia în casa d-sale si de relatiunile ce le avea cu domnia-sa, doamna Cancicov a intervenit cu toata energia si a obtinut sa nu se faca ghetouri.

Apoi, cum de la Bucuresti veneau ordine de ghetou, continuu s-a intervenit si într-adevar în Moldova nu au fost ghetouri.

S-a pus apoi chestiunea muncii femeilor evreice, sub forma unei munci în oras. S-a intervenit din nou la d-na Cancicov si maresalul Antonescu, pe un memoriu al nostru, a luat hotarârea ca femeile evreice vor munci dupa pregatirea si capacitatea lor, ceea ce însemna un câstig total al cauzei.

Cel mai dureros a fost când la scurt timp s-a pus chestiunea formarii de echipe de câte 500 femei evreice care sa lucreze în dosul frontului, la transee. Va închipuiti ce batjocura s-ar fi facut cu ele si ce se alegea din ele în mijlocul trupelor hitleriste. La Roman au fost scoase 200 femei care au lucrat doua zile la scosul pietrelor din râul Moldova. La Piatra Neamt s-au format echipe de femei, printre care si intelectuale, în câteva rânduri, si care urmau sa fie trimise în dosul frontului. S-a intervenit la d-na Cancicov si ea a obtinut, la început, amânari din partea comandamentului local si, apoi, pe un memoriu al nostru, a reusit sa obtina o rezolutie a maresalului Antonescu ca femeile evreice sa munceasca conform normelor stabilite anterior, adica în oras, dupa pregatirea si capacitatea lor, si aceasta pentru toata Moldova.

Evident ca în tot acest timp, în afara acestei chestiuni mari, au fost zeci de chestiuni marunte, în care d-na Cancicov a aparut ca îngerul protector si salvator al evreimii nenorocite si obidite.

Mai relatez un ultim fapt si las totul la judecata dvs.

La 22 august 1944, seara, mi se aduce la cunostinta ca s-a dat ordin ca evreii din detasamentele de munca sa fie evacuati. In dimineata zilei de 23 august a fost adunat în curtea bisericii Precista un detasamen de 6oo de evrei ce urmau sa fie evacuati. Va închipuiti starea lor când trebuiau sa-si paraseasca familiile, iar ei sa peregrineze printre trupele lui Hitler. Am intervenit la d-na Cancicov care mi-a dat în scris ca evreii sa nu plece, prezentându-ma cu acest ordin comandantului. Acesta a mers la d-na Cancicov, care i-a spus ca, pe raspunderea ei, sa nu plece nimeni, iar acesta a dat drumul la oameni. In baza acestui fapt, nici la celelalte detasamente n-au mai fost luati evrei.

Domnule prefect acestea vi le-am relatat ca sa întelegeti ca d-na Cancicov reprezinta pentru noi Providenta Salvatoare din acele vremuri si, într-adevar, ne-a salvat.
(itcnet.ro)





belle... - de Alice la: 06/07/2004 22:59:15
(la: Amintiri din Copilarie)
parca-s o suta de ani de cand am citit teodoreanu.
(nu mai rade de mine fata mè, lasa-ma sa fiu nostalgicaaaaaaaa...:))))
uite, ca-ncepe cu T - Toparceanu e fantastic si Cosbuc... ii 'gustam' cu frenezie.

In visele mele de copil, eu eram Monica din La Medeleni.
Vorbesc de primul volum, pe care mi l-a dat tata sa-l citesc prin clasa a iv-a, ingrozit ca reciteam colectia aia de 'povesti nemuritoare'...:)))

il citisem pe Creanga si ma cazneam sa-l imit.
ai mei se prapadeau de ras cand il trageam pe frate-meu de-o maneca in zi ploioasa si-i ziceam "iesi copile cu parul balan afara si razi la soare, poate s-o imbuna vremea."
ala micu scotea nasu carn pe geam si-si arata dintii mici in lume.

evident, aparea si soarele, intr-un final.
eu, 'la post', recitam tzntzosha: "si vremea se imbuna dupa rasul lui.":)))

nu ma mai zgandari, draga mea, am atatea povesti si promit ca te-oi plictisi de-mi dai nas.
io, uneori, n-am masura.:))))))
#17421 (raspuns la: #17417) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Mereu am gandit ca exista o apropiere in spirit si suflet"ozzy - de DESTIN la: 02/08/2004 02:08:23
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
"Mereu am gandit ca exista o apropiere in spirit si suflet intre daci si indieni."

Ozzy,
Raspund cu placere la comentariul tau.Legaturi spirituale ,sufletesti intre daci (triburi carpato-danubiene) si indienii americani sunt si tot mai des apar dovezi de o deosebita "acuratete".

Cu doua trei mii de ani i.d.Hr. triburile carpato-danubiene au cucerit Asia ajungand pana in Insulele Japoniei.

Cercetari recente genetice ne multiplica atentia atunci cand ne "implicam" in pre-istorie.
Teoria genomului prezentata pentru prima oara, in detaliu, in luna mai 2000 prezinta si originea amerindienilor.

In America ne gasim intr-o situatie mult mai delicata ,complexa decat o simpla migrare de populatie.

Studiul mitocondrial al dr.Wallace arata ca dintre primelor grupuri din ramurile A, B, C si D gasite la populatia bastinasa nord-americana, A, C, si D se gasesc si in Siberia, sugerand ca principala sursa migratia acestora in America de Nord.
Absenta ramurii B in Siberia ne sugereaza sosirea acesteia de undeva de peste ocean.

Surpriza mare s-a produs in anul 1998, cand dr. Wallace gaseste ramura X, o ramura europeana foarte rara printre nativii Americii de Nord, ca Ojibwa si Sioux.
La inceput, el a considerat ca aceasta a aparut in urma casatoriei localnicilor cu europenii moderni.
Dar, X-lineage-ul american s-a dovedit a fi...pre-columbian (!), avand o varsta intre 15.000 si 30.000 de ani. X-lineage-ul european a avut doua cai de a ajunge in America:

una, trans-Siberiana, dar nu s-au gasit urmele ei in populatia siberiana;

alta, trans-Atlantica...acum mai mult de 20.000 de ani!!! Ramura aceasta se gaseste la extrema cea mai de nord a carpato-dunarenilor.

Prin secolul 18 indienii tzeltal din Guatemala ii vor de scriitorului spaniol Ordonezy Aguilar o carte veche, istorica, in limba Quiche.
Ordonezy o va numi “Probanza de Votan” – Evidenta lui Voltan.

In acest important document despre eroul Votan, se spune ca el a venit in America din ordinul unei divinitati, pentru a pune bazele unei civilizatii.

Ce este amuzant, se vorbeste de asezarea grupului Votan pe malurile raului Usumacinta din Guatemala cam cu 1000 de ani inainte de aparitia crestinismului (1000 i.d.Hr.).

Putem sa ne intrebam oare este numai un mit, o legenda? dar ceea ce numim mit, este de obicei, nimic altceva decat interpretarea unui eveniment istoric. In spatele unui mit de multe ori gasim un adevar, asa cum s-a intamplat cu Troia-Iliada.

Ne spune oare istoria europeana ceva despre Votan?
Este foarte greu de cautat, in special cand acesta trebuie sa fi trait prin 1,100 i.d.Hr.

Dupa istoria daneza, Votan este cunoscut ca Dan, Danu, Woden sau Odin. El a fost rege atunci demult, la sfarsitul secolului 11, inceputul secolului 10 i.d.Hr.

Danemarca facea pe atunci parte din provincia Dacia din vestul Europei.

Astfel Votan cu ai lui camarazi, au trecut Atlanticul spre America Centrala unde au dezvoltat o civilizatie infloritoare, Maya – asa cum ne spun si traditiile locale.

Referitor la numele de Maya, tinand cont de originea tracica a acestora, el poate veni de la numele fiicei lui Atlas – Maia, nume foarte popular in timpurile antice.
Dacii au avut-o si pe Marian – mama florilor de mar care ramanand insarcinata cu o raza de soare va de nastere la cei doi Zalmoxes. Marian-Maria- Maia-Maya

Bibliography:
"Originea rasei umane” pe www.dacia.org.


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#18768 (raspuns la: #18765) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Toamna in Dumbrava - de LMC la: 11/10/2004 21:18:43
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
Asa cum stiti Toamna este anotimpul meu favorit, iar weekend-ul care a trecut a fost poate unul dintre cele mai frumoase weekend-uri petrecute impreuna cu sotul meu. Simbata dimineata m-am trezit cu nasul gidilat de aroma cafelei care iubitul meu s-a ingrijit sa o pregateasca exact asa cum imi place mie, mai robusta si mai tare. Afara era un aer racoros si improspatat de o ploaie scurta care eu nu am prins-o. Gamaliuta abea a asteptat sa ne scoatem nasul pe-afara pentru ca dupa ce a dat ocolul gradinii a venit sa se invirteasca printre picioarele noastre ca sa-l mingiiem. Ma distreaza cum se aseaza cuminte linga scaunul meu de parca ar vrea si el sa intre in vorba cu noi sau cel putin sa asiste la conversatiile oamenilor mari. Eu ii zic: “Pispirelule, ai venit si tu la grupa mare?” El isi ciuleste urechile alea a lui roz si-si baga nasucul ori in glezna ori in mina mea, daca-i pe-aproape, doara doara il miingii si pe el un pic. Numa ca acuma-i tare nasol de el, ca-i pica parul de numa numa, si orice atingere genereaza o ninsoare de par pufos ce pluteste in aer si-apoi se agata de hainele noastre. Asa ca mai putin cu mingiierea pe vremea asta.

Dupa ce ne-am luat cafeluta si-am stat la taifas, m-am apucat si-am curatat prin gradina toate uscaciunile, am taiat din trandafiri, am sapat, in fine am gradinarit. M-ai tirziu am zis hai sa ne plimbam un pic pe strazile vecinatatii. Aerul ala proaspat era pacat sa nu-l consumi si sa nu-ti imbeti un pic plaminii cu el. Asa ca zis si facut. Cred ca ne-am plimbat vre-o 45 de minute daca nu mai mult, caci pe cind am ajuns acasa am facut febra musculara. Eu cind ma plimb fac exact la fel de mult efort ca si cind alerg. Probabil ca seaman pe bunicu, din partea lui mamica, ca numa el era ca un titirez cind mergea. Ce sa fac, imi este in singe, iar un alt lucru este ca sotul fiind foarte inalt cind el face un pas eu tre’ sa fac unul jumate ca sa pot tine pasul cu el. Noroc ca nici eu nu-s prea mica, ca altfel ar trebui sa fac doi sau trei pasi, sau poate chiar sa alerg. Hehe, ma distrez de una singura acuma gindindu-ma la imaginile astea.

Dupa ce am ajuns acasa am continuat mai departe gradinaritul, iar apoi am luat micul dejun sa avem energia necesara de a face cumparaturile pentru saptamina. Toata dimineata afara a fost noros, dar dupa masa a iesit soarele iar norii i-a luat vintul si i-a dus la munte. Ne-am gindit ca nu ne-ar strica si noua o excursie la munte, sau cel putin pina in Dumbrava Cavalerilor, un satuc mic la vre-o 40 de minute distanta de casa. Este un loc foarte frumos, unde deseori mergem sa ne balacim in apa cristalina a riului sau sa ne cataram pe stincile imense ce-s presarate de-a lungul riului. De ani si ani de zile merg in Dumbrava Cavalerilor ca sa-mi relaxez mintea si sa iau o vacanta de o zi de la viata oraseana.

Deci planul l-am facut, asa ca a doua zi Duminica dupa ce am plecat de la biserica am mers acasa sa ne schimbam echipamentul si masina, si-am pornit inspre Dumbrava. Ne-am oprit sa punem benzina si sa ne luam ceva de-ale gurii, ca ne-am propus sa mincam prinzul stil picnic, iar pe cind am ajuns la destinatie am fost numa buni de prinzit. Ne-am dus pina intr-unul din locurile noastre preferate, un loc mai ascuns si mai linistit, unde apa riului este ca oglinda. Ne-am asezat si am mincat timp in care niste fluturasi ne-au aratat miscarile lor acrobatice si frumusetea aripioarelor lor colorate. Citeva pasarele ne ciripeau de-asupra capurilor, iar adierea vintului fluiera usor printre crengile copacilor colorati de toamna. Toate culorile stincilor, toate nuantele de verde, galben si caramiziu erau reflectate in apa riului care numai vintul ii mai incretea fata. La un moment dat vre-o sapte vulturi imensi au inceput sa se invirta sus sus de tot pe deasupra dealurilor care ne inconjurau. Cite-odata auzeam glasul lor, un tipat melodios si trist dar in acelasi timp taios. Am vazut si niste libelule care-si dadeau aere pe deasupra apelor, unele erau albastre altele erau verzi. Cind razele de soare au inceput sa ne infierbinteze ne-am mutat mai sus pe niste stinci la umbra altei stinci mai mari. De acolo am putut vedea si mai bine reflectiile din apa in combinatie cu ce se afla pe fundul apei. Mi-a parut rau ca nu mi-am adus cu mine uneltele de pictat ca aveam ce picta, plus de asta eram si inspirata. Dar poate ca mergem si weekendul viitor si-atunci precis ca-mi iau echipamentul de artist cu mine.

Am plecat cu chiu si vai, ca nu ne-am mai fi dus acasa de-acolo, iar pe cind am ajuns acasa eu cel putin eram istovita. N-am mai fost in stare sa fac nimic, asa ca m-am intins la televizor, la care m-am uitat numai cu un ochi ca celalalt dormea. Eram obosita, dar era o oboseala din aia care-ti convine. Stii cum e cind tot trupul iti este relaxat si greoi, cind tot ce vrei sa faci este sa dormi, si poti dormi pentru ca nu mai ai nimic de facut ca toate-s la locul lor si treaba-i complectata.

Dimineata m-am trezit tot asa de improspatata ca si aerul de-afara. Cind mi-am scos nasul la iveala primul lucru care m-a intrebat sotul a fost: “Ce-ai visat?” L-am intrebat de ce ma intreaba iar el mi-a raspuns: “Pai cind m-am trezit tu vorbeai in somn si spune-ai “In primul rind, cine esti tu?”” Am inceput sa rid in hohote dar nu mi-am putut da seama sau aminti ce am visat. Deci “in primul rind” azi dimineata am fost odihnita, si tot “in primul rind” foarte bine dispusa. Ma bucur pentru ca desi Luni este cea mai urita zi din saptamina, a inceput cu bine. “In primul rind” asta e tot ce conteaza.
Ioi - de LMC la: 29/10/2004 20:02:24
(la: Trancaneala Aristocrata)
Ioi, ioi, ioi, fefelino cu ce te lupti tu acuma!!!! Eu in toata viata mea am avut trei migrene. Prima data m-am trezit din somn cu o durere de cap de credeam ca acolo imi dau duhul. M-am ridicat in capul oaselor si stateam nemiscata nu cumva sa-mi trezesc iubitul. Cred ca m-a tinut vre-o 20 de minute, si-apoi incetul cu incetul mi-a trecut. A doua oara eram la galerie, unde stateam de vorba cu un client cind dintr-o data in periferia ochilor vedeam niste luminite, ca razele de soare, iar capul il simteam ca e gata gata sa explodeze. Si atunci m-a tinut intre 15 si 30 de minute, nu mai tin minte exact. Ce era interesant era ca luminitele alea cu fiecare minut ce trecea se apropriau si mai mult de mijlocul ochilor pina a ajuns chiar la mijloc, de nu mai vedeam nimic direct in fata mea decit numai in periferie. Cum a disparut lumina, si durerea de cap a inceput sa ma lase. A treia oara eram la birou. Si tocmai trebuia sa servesc un client si eu nu vedeam nimic ce caut prin dosare. De durere si de emotii mai tirziu am inceput sa pling ca nu mai stiam ce sa ma fac. Cum spui tu, dupa aia ai greturi de la stomac, si nimic decit linistea si intunericul te mai calmeaza. Deci fefelino, ai grija de tine si ia-o usurel. Pune baietii la lucru sau comanda mincare la un restaurant sa-ti aduca acasa. Nu moare nimeni daca nu maninca snitzele deocamdata.
#26827 (raspuns la: #26820) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Noutati - de fefe la: 23/11/2004 02:19:45
(la: Trancaneala Aristocrata)
Am primit un email de la prietena mea LMC in care a scris un text special pentru cei de la trancaneala aristocrata. Deci ce urmeaza este ceea ce mi-a zis ea sa "copy&paste"

Dragi fefei si bebei,

Iata-ma ca nu v-am uitat si va scriu acuma citeva cuvinte care sper ca prietena mea „Fefe“ sa vi le transmita cit de curind. Cum stiti sint plecata din data de 8 Noiembrie si desi am avut o multime de lucruri si locuri noi de vazut din cind in cind ma mai gindeam si la voi. Prima noastra escala a fost in Tahiti, unde am stat pina acuma Vineri. Primele zile am mers pe insula principala a lui Tahiti, in orasul Papeete, unde am colindat strazile cu tot felul de shopuri si marketuri in aer liber. Acolo am stat doar 2 zile pentru ca am vrut sa ne petrecem cit mai mult timp pe insulele celalalte, Bora Bora, Tahaa, Moorea, si Raiatea. Am vrut sa mergem si pe insula Tikehau dar am optat sa stam mai mult pe Bora Bora, insula paradisului. Cu adevarat este paradisul pe pamint. Dintre tot ce am vazut si am facut ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost credinta oamenilor bastinasi. Sint niste oameni de o frumusete interioara deosebita. Am intilnit si patru artisti care aveau lucrarile expuse intr-o galerie in Papeete, cu care sper sa corespondez in continuarie. Am sa duc dorul plajelor pe care am petrecut ore in sir facind absolut nimic, am sa visez la apele cristaline de o culoare care nu se poate descrie, si-am sa salivez de fiecare data cind imi voi aduce aminte de mincarea care am mincat-o la restaurantul Bloody Mary (poate intr-o zi o sa va povestesc mai in detaliu despre restaurantul asta, foarte foarte interesant.)

Acuma ne aflam in Fiji, regiunea Coral Coast. Am ajuns obositi morti, asa ca nu am reusit sa vedem prea multe inca. Diseara mergem sa ne luam niste mincare de la shopurile care le-am vazut in drum de la aeroport, daca gasim ceva sandwich shop ne oprim sa ne luam ceva repede de acolo ca vrem sa mincam pe plaja uitindu-ne la apus. Va scriu dintr-un internet cafe din aproprierea locului unde stam. In I.C.-ul asta nu sintem decit noi si inca un cuplu care au ajuns cu doua zile inaintea noastra din England. Dragii de ei, sint in honeymoon, daca i-ati vedea cum arata, cred ca v-ati prapadi de ris. El e mic de statura cu chelie si un pic durduliu, iar ea este cu vreo doua palme mai inalta decit el. Amindoi ca doi porumbei. Sint destul de draguti, dar prea prietenosi (daca ma intelegeti ce va zic). Sper sa ne gasim repede ceva de facut ca n-am chef sa stam la taifas cu ei prea mult. De fapt ne-am facut program sa ne punem in masina dis de dimineata si sa o luam asa agale pe drumul principal care am auzit ca trece prin tot felul de paduri tropicale si prin satucuri de bastinasi Fijieni. Abea astept, dar mai intii tre’ sa ne odihnim bine si-n seara asta ca ne-am rupt de oboseala cu atita tura bura dintr-un avion in altul. Cind am ajuns la cabana care am inchiriat-o ne-am aruncat direct in baie si de-acolo direct in pat. Nici nu am observat cosul de fructe si sampania care ne astepta pe masa din colt, decit a doua zi dimineata cind m-au trezit razele de soare care penetrau prin jaluzelele de bambus de la geamuri. Iubitul meu se trezise cam cu o jumate de ora inaintea mea si pregatise o cafea asa ca am inceput cu bine statul in Fiji. Sint inca epuizata de atita excursionare, asa ca pe-aici o sa o luam mai incetisor, vreau sa absorb si sa savurez mai mult tot ceea ce-mi iese in cale.

Nu stiu cind am sa va mai scriu ca mi-am propus sa ma apuc de inca un tablou, asa ca, daca nu avem nici o activitate, eu imi iau uneltele si ma infig pe undeva sa pictez. Aveti grija de Clubul Fefelinelor sa nu-i faceti nume rau. Mi-a spus “Fefe” ca nu’s cine s-a bagat in seama, chipurile ca eram eu. Eu daca vreau sa scriu ceva ii spun doar lui “Fefe” sa Copy&Paste textul care i-l trimit eu prin email. Asa ca cel care se da ca sint eu, LMC, nu e decit un impostor. Belle, Ivy si Fefe fac parte din “Board of Directors” asa ca ele sint “in charge” cu ordinea si disciplina. Numai cine vor ele sa vina la Trancaneala poate veni, restul sa stea la usa si sa asculte. Va salut pe toti de pe Coasta de Coral si va urez la toti cei care veti selebra Thanksgiving-ul un “Happy Thanksgiving” iar celor din Romania un Fericit Mos Nicolae (daca bine imi aduc eu aminte acuma e pe 6 Decembrie.) Acuma ma duc ca ma trage de mineca al meu sa mergem odata pina nu se inchid shopurile. N-avem chef sa mergem la restaurant ca ne-am c-am saturat de restaurante in Tahiti. Facem si noi o pauza ca nu ne strica nici la buzunar. Pa, si ne vedem dupa anul nou prin Februarie.

LMC
Raspuns la un mesaj...(continuare) - de DESTIN la: 27/01/2005 00:26:24
(la: VIATA..., CA DESTIN INTR-O IUBIRE PURA)
Iubesti cu adevarat atunci cand:

chipul persoanei iubite il porti in gand,adormi si te trezesti dimineata cu straluciri in priviri.

doresti din intreaga ta fiinta sa-i oferi toate florile din lume, cu speranta de a zarii cum infloreste pe fata ei un zambet.

nu lasi niciodata persoana iubita singura la nevoie.

Cand iubesti cate oare nu suntem gata a infaptuii?

Iubirea, ea trebuie cautata si traita de fiecare dintre noi ca semeni.

Teama ca nu vom gasi iubirea sau teama ca o vom pierde,trebuie eliminata din gandirea noastra.

Iubirea o intalnim pretutindeni, in toate cele care ne inconjoara.

Iubirea o regasim:

intr-o raza de soare ce-ne lumineaza chipul.

intr-o roua a zorilor primaverii timpurii.

intr-o picatura a ploilor de vara.

intr-o frunza ruginie a toamnei tarzii.

intr-un fulg de zapada ce pluteste alene catre chipul tau.

Iubirea este viata, acel ceva care ne face cu adevarat unici.

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#34651 (raspuns la: #33557) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nota la purtare - de Dinu Lazar la: 11/03/2005 23:23:31
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Poate inainte de a da cu parerea despre muzica simfonica ar trebui sa vedem cite ceva despre muzica, inainte de a aprecia un balet ar trebui sa vedem cum devine cazu` cu dansul, si inainte de a vorbi despre fotografie ar trebui sa incercam sa intelegem cumva cite ceva din ceea ce inseamna fotografie; cel mai usor e sa ne dam cu parerea cind suntem habarnamisti.
Din exemplele date, ceea ce e de tot risul e ca domnul Cristoiu este fotografiat pe film, si anume pe planfilm 13x18, si ca nu exista acolo nici o prelucrare a fotografiei; imaginea de pe sit insa este mult comprimata si jpg-ul isi arata coltii, adica artefactele de la comprimare; dar orice necunoscator altfel realizeaza dupa contrast si stralucire ca e o imagine pe film, nu digitala, si ca nu e nimic - dar absolut nimic - prelucrat acolo.
Este negarivul scanat normal si atita tot.
La linkul prezentat dupa exemplul cu Cristoiu ( aaa... imagine din pacate aparuta pe niste coperti si intr-o recenzie in Washington Post), sunt imaginile mele comerciale; daca ele pot trezi sentimente legate de kitsch, bazar, vara si litoral, atunci aveti absoluta dreptate, asa este, categoric este adevarat ca fotografiile de la Photoraid-ul de la dordeduca.ro sunt atunci inacest caz foarte bine facute tehnic, cu umbre care dau volum si conotatii narative de exceptie imaginilor, si au o compozitie indelung studiata, fata de care grafica japoneza pare o insailare de copii retardati; lumina din imaginile de la Photoraid este indelung studiata, pentru a sublinia atmosfera culturii si istoriei locurilor, si niciodata, dar niciodata, nu s-a reusit inca asa de bine sa se surprinda in imagini atit de maiestuos facute o chintesenta uluitoare de echilibru si armonie care sa recompuna in planul fotografiei o imagine aproape tridimensionala; ramin in memorie acele portrete atit de delicat iluminate - tot de lumina directa a razelor de soare, ceea ce este o adevarata performanta profesionala.
Privind cu atentie acele imagini, ne dam seama ca ele sunt un adevarat ambasador al creatiei romanesti fotografice, si ca in plan subliminal, asistam la o remanenta a factorului formal, evidentiindu-se procesul prin care elementele figurative se transforma in emotii - astfel straduinta de a izola elementul fugitiv al purei reactii estetice de compozitia in care este inclusa, transpare in aceasta pendulare polemica ce ne aduce aminte de pregnanta expresivitatii creative, de transdecentalismul activ kantian.
Cu siguranta privitorii acestor opere de arta expuse la Londra sau Nurnberg au putut sa recunoasca un filon genial care transpare din aceste lucrari, au resimtit acel glas launtric care calauzeste traiectoria existentiala a oamenilor deosebiti; exista acolo o vocatie unica pentru realizarea unor opere care sa stea sub semnul perfectiunii, concurind chiar natura, daca asa ceva este - si iata ca este - posibil.
Fara indoiala, privind acele fotografii, nu numai ca ni se inoculeaza un intens dor de duca, dar realizam si ca exista si posibile variatii ale autonomismului artistic croceean, care sustin dupa cum stie toata lumea ideea unitatii esteticului cu eticul.
In tot cazul, pentru a incheia, as spune ca atunci cind m-am uitat prima oara la minunatele imagini culturale si istorice realizate cu atita suflet si patos, aveam o gripa ingrozitoare, si pe deasupra ma durea capul si imi ratacisem si ochelarii; acum cind ma uit inca o data la acele fotografii, realizez cit m-am inselat, de abia acum observind ivirea in cimpul perceptiv al unor configurari cu tendinta de a constitui modele de tranzitivitate inlantuita, aflate intr-o relatie izomorfa; adica, pentru a fi mai explicit, observam aici raportarea sincrona a elementelor care sunt spatializate ( de la forme plane, complicate si conventionale, la forme solide, simple siregulate) si diferentierea structurala fata de un fond (die Gestalt/ der Grund sau die Gestalt>Ar mai fi multe de zis despre aceste fotografii de la Photoraid, ar trebui abordata problema ontogenezei operei de arta, si chiar ar trebui facuta o comparatie cu viziunea esteticianului Etienne Gilson, care spunea ca autonomia operei de arta este nascuta din nevoia de a sacrifica in tablou tot ce nu contribuie la muzica sa - dar acestea sunt totusi notiuni mult prea elementare, care ar plictisi peste masura pe domnul Mihai Brezeanu, deranjeat probabil dejea de aceste prea elementare impresii stirnite de a doua vizioneare a imaginilor in cauza.
Oricum, ca sa revenim la cele lumesti si la un ton mai vesel, remarca referitoare la cum se spune, deranjaza sau deranjeaza, ori chiar deranjiaza, imi aduce aminte de bancul cu criticul de arta moldovean care arata mindru in muzeu grupului de iubitori de arta:
- "Si acesta, este un tablou de Chicasso"
La care un cunoscator spune:
- "Domnu` critic, se zice Picasso"
Replica am uitat-o dar tin minte ca era grozava.

Oricum, nu puneti la inima; orice creatie, de jos sau de sus, facuta cu sau fara meserie, va gasi admiratori si denigratori, foarte multi si foarte energici;cum ar fi berea fara spuma si sapunul fara clabuci?

Totul e sa se vorbeasca despre ceva, nu sa faci ceva si sa ramina necunoscut; chiar in acest moment pe situl meu sunt 34 de vizitatori on linecare se uita sa vada cum devine cazul cu "vara, litoral, bazar, vanzatori de tablouri kitsch", ceea ce fata de o medie de 3-4 e ceva. Acelasi lucru le urez si photoraidishtilor.
#39193 (raspuns la: #39043) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
draga rodi.... - de popix la: 05/05/2005 21:27:03
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
statisticile si procentele mai sus numite de tine sunt variabile in baza politicii momentului si influenta bisericilor.asa ca e foarte adevarat ca in timpul guvernelor fasciste, naziste si comuniste, acest fenomen de "bi" si "Homo" era "inexistent". iti pot da chiar exemplu cat se poate de real.pe timpul nazi-fascismului, intr-un dialog intre Hitler si Mussolini, primul declara ca a rezolvat aceasta "problema" deportand homosexualii in lagare.in schimb al doilea a fost si mai drastic.a declarat sus si tare ca in Italia nu exista homosexuali!!!

ar trebui sa te uiti in jurul tau mai bine, altfel risti sa percepi o realitate falsata.
considera ca si sursele de informatie nu sunt credibile; exista homosexualitate masculina si feminina ascunsa cu mare grija din cauza tabu-urilor sociale.
#47176 (raspuns la: #46752) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru Intruder! - de Gabi M la: 08/05/2005 11:26:21
(la: Suflete pierdute...)
Sint subiecte pe care nici nu le deschid, atit de departe e (fata de mine) ideea abordata. Acest subiect l-am deschis mai mult decit circumspecta,
pregátitá sá dau clic mai departe, la primul cuvínt ce má zgírie pe suflet.
(Pe care ínca nu a vrut nimeni sá mi-l cumpere cu 30 de arginti :-)! )
Citeam asa cam cum ma uit la thriller, de sub plapuma...
... am ajuns la comentariul tau, si ...stupoare!
O raza de soare!...O minune de raspuns, o sansa de happyend!

Multá vreme a trecut de cínd am citit ceva atít de bine scris, pe ziua de azi am primit ceva deosebit de la tine, multumesc!
Acum ma pot duce la treaba!
#47514 (raspuns la: #47467) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mult timp am crezut ca o raza - de evil13dark la: 13/10/2005 21:55:48
(la: IUBIREA=VIATA)
Mult timp am crezut ca o raza de lumina cum ai spus si tu trebuie sa apara si am asteptat mult timp prea mult; asa ca am hotarat sa dau nastere unei raze de soare .La inceput era mica si fragila dar in timp a crescut pana m-a scos din intuneric. Este foarte greu dar trebuie sa ai vointa si oameni care sa te sustina ; nu ai nevoie de vorbe sau fraze pompoase doar de un zambet al unui prieten sau un sfat ; pentru tine inseamna inca o treapta spre succes daca il urmezi. Este bine ca iubesti pentru ca asta dovedeste ca suntem oameni dar iubirea aduce cu sine si multa suferinta stim ca tot ce are un inceput are si un sfarsit din pacate.Ai dreptate poate a abandonat lupta cand a castigat dar poate era obosit si lipsit de speranta .Amandoi iubiti dar tu ai iubit mai tarziu si el mai devreme el a inceput mai devreme lupta si a renuntat cand a crezut ca nu se poate face nimic.Stiu ca nu este vina ta dar in viata totul se intampla cu un motiv . Acum nu iti dai seama care este dar in timp vei realiza care este. Undeva ascuns este si chiar daca tu crezi ca nu este ceva pozitiv in spatele raului se ascunde si ceva ce te va intari ca persoana .
Eu ma bucur pentru tine foarte mult pentru ca tu ai fost iubita de baiatul pe care tu l-ai iubit, sentimentul a fost reciproc. Trebuie sa te gandesti la asta.Daca iti merita iubirea inseamna ca este un om special si tu esti pentru ca iubesti. Trebuie sa treci peste aceasta suferinta dar sa nu uiti sentimentul acesta pur de iubire .Si eu am spus de mult ori ca imi era mult mai bine inainte sa il cunosc dar daca stai putin si analizezi viata ta inainte sa il cunosti o sa vezi ca era banala; pentru ca ii lipsea ceva ce tu ai descoperit : iubirea.
Me
#78534 (raspuns la: #77590) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...