comentarii

dialog intre o raza de soare si un munte


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Un zímbet, o floare, o razá de soare - de Gabi M la: 15/04/2005 12:59:43
(la: Ce ne da putere?)
Sínt zile cínd nu e soare, atunci copiii má trezesc cu desenele animate...
Dar zile fárá zímbet nu sínt, asa cá ceva putere tot gásesc sá má trezesc; apoi curiozitatea, ce se mai íntímplá azi, ce conferinte noi sínt la Cafenea? :-), un banc bun, o scrisoare simpaticá, un gínd bun pentru mine, unul pentru tine...Numai bine!
Mult timp am crezut ca o raza - de evil13dark la: 13/10/2005 21:55:48
(la: IUBIREA=VIATA)
Mult timp am crezut ca o raza de lumina cum ai spus si tu trebuie sa apara si am asteptat mult timp prea mult; asa ca am hotarat sa dau nastere unei raze de soare .La inceput era mica si fragila dar in timp a crescut pana m-a scos din intuneric. Este foarte greu dar trebuie sa ai vointa si oameni care sa te sustina ; nu ai nevoie de vorbe sau fraze pompoase doar de un zambet al unui prieten sau un sfat ; pentru tine inseamna inca o treapta spre succes daca il urmezi. Este bine ca iubesti pentru ca asta dovedeste ca suntem oameni dar iubirea aduce cu sine si multa suferinta stim ca tot ce are un inceput are si un sfarsit din pacate.Ai dreptate poate a abandonat lupta cand a castigat dar poate era obosit si lipsit de speranta .Amandoi iubiti dar tu ai iubit mai tarziu si el mai devreme el a inceput mai devreme lupta si a renuntat cand a crezut ca nu se poate face nimic.Stiu ca nu este vina ta dar in viata totul se intampla cu un motiv . Acum nu iti dai seama care este dar in timp vei realiza care este. Undeva ascuns este si chiar daca tu crezi ca nu este ceva pozitiv in spatele raului se ascunde si ceva ce te va intari ca persoana .
Eu ma bucur pentru tine foarte mult pentru ca tu ai fost iubita de baiatul pe care tu l-ai iubit, sentimentul a fost reciproc. Trebuie sa te gandesti la asta.Daca iti merita iubirea inseamna ca este un om special si tu esti pentru ca iubesti. Trebuie sa treci peste aceasta suferinta dar sa nu uiti sentimentul acesta pur de iubire .Si eu am spus de mult ori ca imi era mult mai bine inainte sa il cunosc dar daca stai putin si analizezi viata ta inainte sa il cunosti o sa vezi ca era banala; pentru ca ii lipsea ceva ce tu ai descoperit : iubirea.
Me
#78534 (raspuns la: #77590) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
fluture in soare.... - de cactus la: 28/04/2006 22:27:52
(la: .)
..esti un fluture in soare...urmeaza-ti sufletul....si intr-un ID se poate ascunde o forma de inger....aduna pe aripile tale frumusetea si pastreaza-o....te va incalzi si-ti va transforma privirile in raze de soare....
poeziile mele cum vi se par? - de ufo strengaritza la: 22/12/2003 17:22:20
(la: Cele mai frumoase poezii)
am si eu niste poezii...si vreau sa aud mai multe pareri...chiar va rog sa comentati...nu zic ca sunt cele mai frumoase...astept o parere...mutumiri!

Ganduri...

De cate ori in sus privesc
Imi pierd ochii in albastrul ceresc.
Undeva departe-n zare
Inainte de-asfintit...
Era un cer minunat si fermecat
Si printre norii mari
In zeci de culori pictati
Curgeau raze de soare aurii.
Puritatea vie a culorilor
Veghea pamantul fumuriu...
Dar cerul se intuneca,
Soarele se ascundea,
Culoarea, incet, se stergea.
Si-apoi m-am gandit:
Oare de ce se termina
Aceasta zi atat de senina?
Un spectacol minunat...
Pacat!...pacat ca s-a terminat
...oare cine a mai privit
Al meu asfintit?
Culori vii nemaivazute,
Raze nestiute ce s-au aratat...
Toate...au plecat!
Acum noaptea se lasa
Si intunericul apasa
Soapta calda a vantului ma scalda
Si-abia adie-n noaptea asta adanca...
Si stau si ma gandesc:
Cateodata lumea asta,
E prea mica sa visez.
Cateodata cerul larg,
E prea mare sa-l cuprind
Cu a mea privire...
Uneori, as vrea in brate sa strang apa
Dar e prea moale si prea uda
Nepasatoare si prea surda
Grabita si galagioasa...
Altadata intreg pamantul
Sa-l calc, sa il ating as vrea ,
Dar cu durere simt apoi
Ca e prea rece si tacut...
As vrea sa vad chiar noaptea,
Dar e prea neagra si ascunsa...
As vrea cu frunze sa vorbesc
Pacat ca sunt prea multe...
Flori mi-ar place sa culeg
Si parca ele-s prea frumoase...
Stele de pe cer as lua
Insa acestea ziua ar pieri!
Si luna as vrea sa o fur,
Dar s-ar intuneca totul in jur
Si ar pieri speranta...
Ce s-ar intampla cu viata
Daca soarele-as fura?
Ce s-ar intampla cu lumea
Daca iubirea si credinta ati lua?
Si totusi...
Sunt prea multe ganduri negre
Si inimi de ura inundate
Caci in lumea asta exista atatea suferinte
Si atat de multe lacrimi care curg
In speranta ca in ele ne vom ineca
Si durerea o vom sterge...
Si atatea vorbe goale aruncate in noapte
Numai pe unii ii doare...pe altii poate nu.
De ce atata chin loveste sufletele pure?
...abia acum imi amintesc
Ca sunt prea multe fire de nisip
Pe malul marii preasarate
Intr-o lume...atat de mica si de mare.
Si atunci ma intreb din nou:
De ce?...de ce?...de ce?
Nimic nu se va schimba?
De ce?...de ce?...de ce?
...ramane tot asa.
Si iar imi amintesc ca nu se poate
Sa le ascunzi toate in noapte...
De ce? De ce? La nesfarsit,
De ce? De ce? Iar m-am gandit.
...dar nu mai spun nimic
Asa a fost sa fie
E legea firii poate...
...sau a naturii...cine stie?



adevarul vietii
mi-e somn...vreau sa adorm...
pe margina patului am sa las cosmarurile
afara din gand am sa las neplacerile
ura va fi departe de casa
am sa iau cu mine doar partea frumoasa
a vietii pe care o duc momentan.
cred ca asa de frumos va fi
incat nu voi mai vrea a ma trezi


conditia umana
as vrea sa mai fac macar un pas
mi-am pus in gand sa nu ma las...
dar parca nici vointa nu ma mai lasa
durerea si viata pe mine apasa.
vreau sa inaintez in viata peste toate
desi stiu ca nimeni nu poate
...ca acest lucru e cu neputinta
si totusi mi-am dat putina silinta.
inspre capatul lumii veneam
cand am vazut ca de acolo eu porneam


fir de praf
ce de fericire...
asa de multa incat radeam
si toate zburau...
in jurul meu le invarteam
am ras asa de tare
incat vocea mea rasunatoare
de perete s-a izbit
si cand m-am uitat mai bine
de sus din tavan sangera
am inceput sa plang de spaima
si uite ca nu m-a crezut.
dar mi-a luat fericirea
si mai tare m-a durut
curgeau siroaie pe pereti
curgeau si lacrimile mele
un fir de praf le despartea
si intamplarea l-a calcat
iar baltile s-au adunat.
ce s-a intamplat?
ne-am impacat

moment
priveam cerul intr-o zi si ma gandeam...
oare cat e de pur acest albastru minunat
si cum stam sa ma gandesc usor vedeam
ca se lasa seara...fiorii m-au adunat

si unde mai era acum enigma mea?
a disparut...in timp ce vroiam s-o elucidez.
m-am gandit degeaba...a fost de vina intamplarea
si grijilor de maine incep ca sa cedez

orb
ma uit si privesc in gol
dar nu vad nimic
privesc atent ceva
ceva ce nici nu vad
prea atent privesc
pentru a putea vedea.

ufo strengaritza
Sandu Mendrea - de Dinu Lazar la: 25/01/2004 01:41:01
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Acum vreo 35-30 de ani, intr-o frumoasa toamna, urcam cu Trabantul serpentinele de la Bran catre Sirnea, dimineata, la rasarit, si dintr-o data vad o Dacie, parca galbena, oprita in mijlocul drumului, cu toate usile deschise, si unu` care facea poze la o raza de soare care cadea pe Piatra Craiului, ca un poet rupt parca de cele lumesti. Era Sandu Mendrea.
Acum, tragedia este ca si Sandu Mendrea, si ceilalti mari fotografi pe care i-am avut, au lasat in urma lor ce-i drept multe albume de fotografie, care apareau cum apareau, cu tehnica fotografica disponibila atunci la noi, si cu estetica mai proletara, dar care analizate la rece nu dau nici pe departe masura inaltei lor sensibilitatii, a profesiunii lor, a maiestriei.
Negativele lor si imaginile pe ansamblu au facut picioare sau s-au distrus, si istoria nu retine decit indirect prezenta lor in timp si in tara, ceea ce mi se pare un odios aspect, nemeritat si injust.
Chiar si acum, unul dintre cei mai mari fotografi romani, Dan Dinescu, nu este prezent pe NET decit nesemnificativ, si albumele si CD-urile facute de el pina acum, chiar in anii astia de libertate si democratie care este, nu reflecta nici o sutime din arta si maiestria lui.
In timp, din pacate, cei ce vor veni vor trage concluzia ca in anii 1950-2000 in Romania nu a existat fotografie, pentru ca nu exista studii critice, biografii, fototeci si opera celor care au fost s-a diluat, pierdut, nimicit, si va fi inca o data terfelita si mozolita de estetii de doi bani care vor aprecia - si nu ai ce sa le faci, pentru ca nu exista contra argumente viabile - ca arta fotografica in Ro ar incepe ceva ceva numai dupa anii `90, si ce a fost inainte in fotografia romaneasca era o mascarada ideologica, fotografia inainte de `89 fiind o fetida inventie a capitalistilor care voiau sa ia ochii clasei muncitoare de la adevarata ei misiune patriotica de a construi socialismul, viitorul de aur al omenirii.
Numele fotografilor care au fost - mici, mari, buni, rai, cine mai stie acum? vor fi uitate in citiva ani de cei citiva care mai le cunosc, fiind deja uitate pentru aproape toti ceilalti; cumplit si injust.
Fotografii in virsta care inca mai sunt ar trebui sa fie ajutati sa lase macar citeva amintiri si imagini pe un sit de istorie al fotografiei romanesti.
Din pacate, in Ro, fotografia e in prezent bintuita mai mult de orgolii si lupte fratricide decit de dorinta de a construi ceva care sa ramina... celor batrini ori nu le pasa, ori nu mai pot face nimic, celor tineri le convine ideea ca nu a fost nimic, asa ca sa asteptam inca 30 de ani, sa se duca si amintirile de acum, sa apara si atunci esteti care sa zica cum ca in Ro pina in anii 2035 nu a existat fotografie - si pe buna dreptate, nu? Si tot asa, la fiecare generatie... pacat.
#8422 (raspuns la: #8393) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
hm - de core la: 07/02/2004 08:18:10
(la: Si daca...)
"Daca am uitat ce inseamna sa traim si ne-am adancit in munca sau intr-o carte de filosofie ca sa redescoperim ce inseamna viata inseamna ca am pierdut multe."

ba eu prefer o carte de filosofie si munca decat sa priveghez frunzele cazatoare si, oricum, ar trebui sa traiesc o vesnicie ca sa ma pot minuna de "fiecare" cum recomanzi tu. "a trai" nu inseamna numai a "contempla", draga pisicuta. daca ar fi dupa cum sugerezi tu, planeta asta ar arata ireal: 6 miliarde de oameni impietriti in melancolie, indiferenti la mizeria lumii, acaparati numai de mizeria personala. :))

raza de soare este extrem de interesanta si cand se "joaca" pe suprafetele unui strung, nu numai "intr-un copac".
despre textul din 07.02.04 - de adi cimpan la: 07/02/2004 10:21:23
(la: Si daca...)
Ai dreptate draga pisicutza, deseori uitam sa traim si nu realizam cat de importante sunt clipele vietii noastre, fiecare dintre ele.
Omul a fost lasat pe pamant pentru a fi fericit. Cei mai multi dintre noi chiar sunt fericiti insa nu-si dau seama de acest lucru, tocmai pentru ca nu acorda atentie suficienta lucrurilor asa zise mici, care nu costa bani dar care alcatuiesc FRUMUSETEA din viata noastra: o raza de soare, zambetul iubitei, stelele cerului etc.
cu prietenie, adi
oana - de (anonim) la: 11/02/2004 03:35:11
(la: Si daca...)
poate gandesti ca esti"practic", deci ineresant si primesti ovatii pt ce ai scis.nu tre sa stai o viata cu ochii in soare,doar...priveste din cand in cand si partea frumoasa a vietii.asta poate fi si o raza de soare,si un copac aparent neinteresant...si un copil ce rade sincer...orice iti poate umple sufletul de frumos.sa traiesti in viata asta doar cu gandul la cum ce va trebui sa faci maine...e trist...fiecare isi alege modul lui de viata,isi gaseste singur poarta de scapare din viata asta plafonata.cred ca nu ai inteles mare lucru din ce zice pisicuta..poate nici eu...
#9411 (raspuns la: #9077) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Doamna Cancicov ne-a salvat! - de anita47 la: 14/02/2004 14:49:02
(la: A existat holocaust in Romania?)
Doamna Cancicov ne-a salvat!“



Nu era un fapt neobisnuit pentru acei ani. Numerosi alti români au procedat la fel. Oamnei simpli, intelectuali, politicieni, si erarhi ai bisericilor crestine au actionat, individual sau în grup, pentru salvarea semenilor lor supusi persecutiilor rasiale. Sunt fapte de omenie care merita sa fie scoase la lumina, mai ales în momente în care adevarul este înca stânjenit de patimi si resentimente.

In arhivele Comunitatii evreilor din Bacau am descoperit un document, care arunca o raza de soare pe chipul celei care a fost Georgeta Cancicov (1899-1984), sotia fruntasului liberal Mircea Cancicov (1884-1959).

Avocatul D. Ionas, presedintele Comunitatii evreilor din Bacau, îi scria prefectului F.N.D. al judetului respectiv, aducându-i la cunostinta numeroasele interventii pe care scriitoarea Georgeta Cancicov le facuse pe lânga autoritatile române în favoarea evreilor din Bacau. Documentul este de fapt un apel al comunitatii evreiesti bacaoane catre prefect, implorându-l sa repare nedreptatea pe care comandamentul sovietic local o facuse rechizitionând casa familiei Cancicov din Bacau. Dar sa facem loc documentului, care nu mai necesita nici un fel de comentarii.

Teodor Wexler

Bacau, 9 septembrie 1945.

Domnule Prefect,

Subsemnatul D. Ionas, avocat din Bacau, ca presedinte al Comunitatii evreilor din Bacau, respectuos supun domniei voastre urmatoarele:

O datorie de onoare si de constiinta ma determina sa va adresez prezenta.

Faptele ce relatez sunt cunoscute exact doar de câteva persoane, folosul lor l-a avut întreaga evreime din Moldova. Aceste fapte au constituit salvarea vietii unui mare numar de evrei moldoveni. Pot afirma si veti judeca si dumneavoastra ca fara ele ar fi fost zeci de mii de alte jertfe.

In aprilie 1944, odata cu participarea armatelor aliate [sovietice] de linia Iasilor, comandantul armatei întrunite cu dl. generel Racovita a venit la Bacau. Din conducerea obstei evreiesti au plecat aproape toti, ramânând diar dl. Schiller Manascu si înca doi, trei. In luna mai încep ordonantele cu restrictii evreiesti, restrictii ce trebuie sa mearga progresiv. Oarecum dezorientat si în orice caz împovarat, dl. Schiller ma cheama, împreuna cu doi prieteni (L. Schullersohn si B. Garniceanu,), ca sa formam un sfat politic si sa conducem opera de salvare a evreilor din Bacau. S-a dovedit apoi ca opera noastra s-a referit la evreii din întreaga Moldova.

Evident ca toate acestea erau lucruri ce nu trebuia sa intre în public si au ramas necunoscute maselor evreiesti. Prima mare chestiune a fost ordinul d-lui Pichi Vasiliu [subsecretar de stat la Ministerul de Interne] de a se face ghetouri în Moldova. Am hotarât ca prin dl. Schiller, ce avea rol oficial, sa intervenim la d-na Cancicov. Am gasit la ea deplina întelegere, mai mult decât ne asteptam. Primele ei cuvinte au fost: „Nu se vor face ghetouri, iar daca se vor face merg si eu cu voi în ghetou“.

Profitând de împrejurarea ca maresalul Antonescu când venea la Bacau locuia în casa d-sale si de relatiunile ce le avea cu domnia-sa, doamna Cancicov a intervenit cu toata energia si a obtinut sa nu se faca ghetouri.

Apoi, cum de la Bucuresti veneau ordine de ghetou, continuu s-a intervenit si într-adevar în Moldova nu au fost ghetouri.

S-a pus apoi chestiunea muncii femeilor evreice, sub forma unei munci în oras. S-a intervenit din nou la d-na Cancicov si maresalul Antonescu, pe un memoriu al nostru, a luat hotarârea ca femeile evreice vor munci dupa pregatirea si capacitatea lor, ceea ce însemna un câstig total al cauzei.

Cel mai dureros a fost când la scurt timp s-a pus chestiunea formarii de echipe de câte 500 femei evreice care sa lucreze în dosul frontului, la transee. Va închipuiti ce batjocura s-ar fi facut cu ele si ce se alegea din ele în mijlocul trupelor hitleriste. La Roman au fost scoase 200 femei care au lucrat doua zile la scosul pietrelor din râul Moldova. La Piatra Neamt s-au format echipe de femei, printre care si intelectuale, în câteva rânduri, si care urmau sa fie trimise în dosul frontului. S-a intervenit la d-na Cancicov si ea a obtinut, la început, amânari din partea comandamentului local si, apoi, pe un memoriu al nostru, a reusit sa obtina o rezolutie a maresalului Antonescu ca femeile evreice sa munceasca conform normelor stabilite anterior, adica în oras, dupa pregatirea si capacitatea lor, si aceasta pentru toata Moldova.

Evident ca în tot acest timp, în afara acestei chestiuni mari, au fost zeci de chestiuni marunte, în care d-na Cancicov a aparut ca îngerul protector si salvator al evreimii nenorocite si obidite.

Mai relatez un ultim fapt si las totul la judecata dvs.

La 22 august 1944, seara, mi se aduce la cunostinta ca s-a dat ordin ca evreii din detasamentele de munca sa fie evacuati. In dimineata zilei de 23 august a fost adunat în curtea bisericii Precista un detasamen de 6oo de evrei ce urmau sa fie evacuati. Va închipuiti starea lor când trebuiau sa-si paraseasca familiile, iar ei sa peregrineze printre trupele lui Hitler. Am intervenit la d-na Cancicov care mi-a dat în scris ca evreii sa nu plece, prezentându-ma cu acest ordin comandantului. Acesta a mers la d-na Cancicov, care i-a spus ca, pe raspunderea ei, sa nu plece nimeni, iar acesta a dat drumul la oameni. In baza acestui fapt, nici la celelalte detasamente n-au mai fost luati evrei.

Domnule prefect acestea vi le-am relatat ca sa întelegeti ca d-na Cancicov reprezinta pentru noi Providenta Salvatoare din acele vremuri si, într-adevar, ne-a salvat.
(itcnet.ro)





How to win friends - de (anonim) la: 27/05/2004 07:40:11
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
"How to win friends" a lui Dale Carnegie e cartea mea de suflet. Mi-a marcat vata intr-o maniera considerabila. O recomand tuturor. Cine mi-a dat-o cadou, initial, a vrut sa ma loveasca in amorul propriu. Nici macar nu-si imagineaza ce bine enorm mi-a facut. II multumesc din suflet!
Ca sa va conving de ce valoare inestimabila are aceasta carte, va redau cel mai simplu citat, tradus asa cum am putut:
... dind cadou un zimbet:
"Nu costa nimic, dar cistigi mult.
Imbogateste pe cel ce-l primeste, fara sa saraceasca pe cel ce-l daruieste.
Dureaza o secunda, dar amintirea lui poate fi eterna.
Nimeni nu e asa de bogat ca sa reuseasca sa traiasca o viata fara sa primeasca un zimbet.
Nimeni nu e asa de sarac, de a nu se simti mai bogat daca daruieste un zimbet.
E un relax pentru cei obositi, o lumina de speranta pentru descurajati, o raza de soare pentru cine e trist, cel mai bun remediu natural impotriva problemelor vietii.
Nici o persoana nu are mai putina nevoie de un zimbet decit persoana care nu-l mai poate poate darui."
... si un altul
"Valoarea unei persoane poate fi data si de motivele pentru care se supara".
#15919 (raspuns la: #11393) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
A breath of fresh air! pt. ampop (Mario) - de LMC la: 18/06/2004 20:01:31
(la: Despre Alegerile din S.U.A.: De ce trebuie sa votam pt. GWB.)
Ce bine e cind fratii se unesc in adevar. Ce bine e cind printre norii negrii se mai zareste-o raza de soare. Ce bine e cind nu esti singur atunci cind lupii te-nconjoara, atunci cind sabiile de ura se-ndreapta inspre inimile sincere.

My prayers are with you brother,
LMC
#16390 (raspuns la: #16371) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Ce bine e cind fratii se unesc in adevar. Ce bine e cind printre norii negrii se mai zareste-o raza de soare. Ce bine e cind nu esti singur atunci cind lupii te-nconjoara, atunci cind sabiile de ura se-ndreapta inspre inimile sincere."


- Nu stiu cita dreptate aveai cind afirmai ca SINT lipsit de simtul UMORULUI... dar stiu ca TIE Dumnezeu ti l-a dat cu CARUL!...
#16398 (raspuns la: #16390) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
belle... - de Alice la: 06/07/2004 22:59:15
(la: Amintiri din Copilarie)
parca-s o suta de ani de cand am citit teodoreanu.
(nu mai rade de mine fata mè, lasa-ma sa fiu nostalgicaaaaaaaa...:))))
uite, ca-ncepe cu T - Toparceanu e fantastic si Cosbuc... ii 'gustam' cu frenezie.

In visele mele de copil, eu eram Monica din La Medeleni.
Vorbesc de primul volum, pe care mi l-a dat tata sa-l citesc prin clasa a iv-a, ingrozit ca reciteam colectia aia de 'povesti nemuritoare'...:)))

il citisem pe Creanga si ma cazneam sa-l imit.
ai mei se prapadeau de ras cand il trageam pe frate-meu de-o maneca in zi ploioasa si-i ziceam "iesi copile cu parul balan afara si razi la soare, poate s-o imbuna vremea."
ala micu scotea nasu carn pe geam si-si arata dintii mici in lume.

evident, aparea si soarele, intr-un final.
eu, 'la post', recitam tzntzosha: "si vremea se imbuna dupa rasul lui.":)))

nu ma mai zgandari, draga mea, am atatea povesti si promit ca te-oi plictisi de-mi dai nas.
io, uneori, n-am masura.:))))))
#17421 (raspuns la: #17417) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Mereu am gandit ca exista o apropiere in spirit si suflet"ozzy - de DESTIN la: 02/08/2004 02:08:23
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
"Mereu am gandit ca exista o apropiere in spirit si suflet intre daci si indieni."

Ozzy,
Raspund cu placere la comentariul tau.Legaturi spirituale ,sufletesti intre daci (triburi carpato-danubiene) si indienii americani sunt si tot mai des apar dovezi de o deosebita "acuratete".

Cu doua trei mii de ani i.d.Hr. triburile carpato-danubiene au cucerit Asia ajungand pana in Insulele Japoniei.

Cercetari recente genetice ne multiplica atentia atunci cand ne "implicam" in pre-istorie.
Teoria genomului prezentata pentru prima oara, in detaliu, in luna mai 2000 prezinta si originea amerindienilor.

In America ne gasim intr-o situatie mult mai delicata ,complexa decat o simpla migrare de populatie.

Studiul mitocondrial al dr.Wallace arata ca dintre primelor grupuri din ramurile A, B, C si D gasite la populatia bastinasa nord-americana, A, C, si D se gasesc si in Siberia, sugerand ca principala sursa migratia acestora in America de Nord.
Absenta ramurii B in Siberia ne sugereaza sosirea acesteia de undeva de peste ocean.

Surpriza mare s-a produs in anul 1998, cand dr. Wallace gaseste ramura X, o ramura europeana foarte rara printre nativii Americii de Nord, ca Ojibwa si Sioux.
La inceput, el a considerat ca aceasta a aparut in urma casatoriei localnicilor cu europenii moderni.
Dar, X-lineage-ul american s-a dovedit a fi...pre-columbian (!), avand o varsta intre 15.000 si 30.000 de ani. X-lineage-ul european a avut doua cai de a ajunge in America:

una, trans-Siberiana, dar nu s-au gasit urmele ei in populatia siberiana;

alta, trans-Atlantica...acum mai mult de 20.000 de ani!!! Ramura aceasta se gaseste la extrema cea mai de nord a carpato-dunarenilor.

Prin secolul 18 indienii tzeltal din Guatemala ii vor de scriitorului spaniol Ordonezy Aguilar o carte veche, istorica, in limba Quiche.
Ordonezy o va numi “Probanza de Votan” – Evidenta lui Voltan.

In acest important document despre eroul Votan, se spune ca el a venit in America din ordinul unei divinitati, pentru a pune bazele unei civilizatii.

Ce este amuzant, se vorbeste de asezarea grupului Votan pe malurile raului Usumacinta din Guatemala cam cu 1000 de ani inainte de aparitia crestinismului (1000 i.d.Hr.).

Putem sa ne intrebam oare este numai un mit, o legenda? dar ceea ce numim mit, este de obicei, nimic altceva decat interpretarea unui eveniment istoric. In spatele unui mit de multe ori gasim un adevar, asa cum s-a intamplat cu Troia-Iliada.

Ne spune oare istoria europeana ceva despre Votan?
Este foarte greu de cautat, in special cand acesta trebuie sa fi trait prin 1,100 i.d.Hr.

Dupa istoria daneza, Votan este cunoscut ca Dan, Danu, Woden sau Odin. El a fost rege atunci demult, la sfarsitul secolului 11, inceputul secolului 10 i.d.Hr.

Danemarca facea pe atunci parte din provincia Dacia din vestul Europei.

Astfel Votan cu ai lui camarazi, au trecut Atlanticul spre America Centrala unde au dezvoltat o civilizatie infloritoare, Maya – asa cum ne spun si traditiile locale.

Referitor la numele de Maya, tinand cont de originea tracica a acestora, el poate veni de la numele fiicei lui Atlas – Maia, nume foarte popular in timpurile antice.
Dacii au avut-o si pe Marian – mama florilor de mar care ramanand insarcinata cu o raza de soare va de nastere la cei doi Zalmoxes. Marian-Maria- Maia-Maya

Bibliography:
"Originea rasei umane” pe www.dacia.org.


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#18768 (raspuns la: #18765) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Toamna in Dumbrava - de LMC la: 11/10/2004 21:18:43
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
Asa cum stiti Toamna este anotimpul meu favorit, iar weekend-ul care a trecut a fost poate unul dintre cele mai frumoase weekend-uri petrecute impreuna cu sotul meu. Simbata dimineata m-am trezit cu nasul gidilat de aroma cafelei care iubitul meu s-a ingrijit sa o pregateasca exact asa cum imi place mie, mai robusta si mai tare. Afara era un aer racoros si improspatat de o ploaie scurta care eu nu am prins-o. Gamaliuta abea a asteptat sa ne scoatem nasul pe-afara pentru ca dupa ce a dat ocolul gradinii a venit sa se invirteasca printre picioarele noastre ca sa-l mingiiem. Ma distreaza cum se aseaza cuminte linga scaunul meu de parca ar vrea si el sa intre in vorba cu noi sau cel putin sa asiste la conversatiile oamenilor mari. Eu ii zic: “Pispirelule, ai venit si tu la grupa mare?” El isi ciuleste urechile alea a lui roz si-si baga nasucul ori in glezna ori in mina mea, daca-i pe-aproape, doara doara il miingii si pe el un pic. Numa ca acuma-i tare nasol de el, ca-i pica parul de numa numa, si orice atingere genereaza o ninsoare de par pufos ce pluteste in aer si-apoi se agata de hainele noastre. Asa ca mai putin cu mingiierea pe vremea asta.

Dupa ce ne-am luat cafeluta si-am stat la taifas, m-am apucat si-am curatat prin gradina toate uscaciunile, am taiat din trandafiri, am sapat, in fine am gradinarit. M-ai tirziu am zis hai sa ne plimbam un pic pe strazile vecinatatii. Aerul ala proaspat era pacat sa nu-l consumi si sa nu-ti imbeti un pic plaminii cu el. Asa ca zis si facut. Cred ca ne-am plimbat vre-o 45 de minute daca nu mai mult, caci pe cind am ajuns acasa am facut febra musculara. Eu cind ma plimb fac exact la fel de mult efort ca si cind alerg. Probabil ca seaman pe bunicu, din partea lui mamica, ca numa el era ca un titirez cind mergea. Ce sa fac, imi este in singe, iar un alt lucru este ca sotul fiind foarte inalt cind el face un pas eu tre’ sa fac unul jumate ca sa pot tine pasul cu el. Noroc ca nici eu nu-s prea mica, ca altfel ar trebui sa fac doi sau trei pasi, sau poate chiar sa alerg. Hehe, ma distrez de una singura acuma gindindu-ma la imaginile astea.

Dupa ce am ajuns acasa am continuat mai departe gradinaritul, iar apoi am luat micul dejun sa avem energia necesara de a face cumparaturile pentru saptamina. Toata dimineata afara a fost noros, dar dupa masa a iesit soarele iar norii i-a luat vintul si i-a dus la munte. Ne-am gindit ca nu ne-ar strica si noua o excursie la munte, sau cel putin pina in Dumbrava Cavalerilor, un satuc mic la vre-o 40 de minute distanta de casa. Este un loc foarte frumos, unde deseori mergem sa ne balacim in apa cristalina a riului sau sa ne cataram pe stincile imense ce-s presarate de-a lungul riului. De ani si ani de zile merg in Dumbrava Cavalerilor ca sa-mi relaxez mintea si sa iau o vacanta de o zi de la viata oraseana.

Deci planul l-am facut, asa ca a doua zi Duminica dupa ce am plecat de la biserica am mers acasa sa ne schimbam echipamentul si masina, si-am pornit inspre Dumbrava. Ne-am oprit sa punem benzina si sa ne luam ceva de-ale gurii, ca ne-am propus sa mincam prinzul stil picnic, iar pe cind am ajuns la destinatie am fost numa buni de prinzit. Ne-am dus pina intr-unul din locurile noastre preferate, un loc mai ascuns si mai linistit, unde apa riului este ca oglinda. Ne-am asezat si am mincat timp in care niste fluturasi ne-au aratat miscarile lor acrobatice si frumusetea aripioarelor lor colorate. Citeva pasarele ne ciripeau de-asupra capurilor, iar adierea vintului fluiera usor printre crengile copacilor colorati de toamna. Toate culorile stincilor, toate nuantele de verde, galben si caramiziu erau reflectate in apa riului care numai vintul ii mai incretea fata. La un moment dat vre-o sapte vulturi imensi au inceput sa se invirta sus sus de tot pe deasupra dealurilor care ne inconjurau. Cite-odata auzeam glasul lor, un tipat melodios si trist dar in acelasi timp taios. Am vazut si niste libelule care-si dadeau aere pe deasupra apelor, unele erau albastre altele erau verzi. Cind razele de soare au inceput sa ne infierbinteze ne-am mutat mai sus pe niste stinci la umbra altei stinci mai mari. De acolo am putut vedea si mai bine reflectiile din apa in combinatie cu ce se afla pe fundul apei. Mi-a parut rau ca nu mi-am adus cu mine uneltele de pictat ca aveam ce picta, plus de asta eram si inspirata. Dar poate ca mergem si weekendul viitor si-atunci precis ca-mi iau echipamentul de artist cu mine.

Am plecat cu chiu si vai, ca nu ne-am mai fi dus acasa de-acolo, iar pe cind am ajuns acasa eu cel putin eram istovita. N-am mai fost in stare sa fac nimic, asa ca m-am intins la televizor, la care m-am uitat numai cu un ochi ca celalalt dormea. Eram obosita, dar era o oboseala din aia care-ti convine. Stii cum e cind tot trupul iti este relaxat si greoi, cind tot ce vrei sa faci este sa dormi, si poti dormi pentru ca nu mai ai nimic de facut ca toate-s la locul lor si treaba-i complectata.

Dimineata m-am trezit tot asa de improspatata ca si aerul de-afara. Cind mi-am scos nasul la iveala primul lucru care m-a intrebat sotul a fost: “Ce-ai visat?” L-am intrebat de ce ma intreaba iar el mi-a raspuns: “Pai cind m-am trezit tu vorbeai in somn si spune-ai “In primul rind, cine esti tu?”” Am inceput sa rid in hohote dar nu mi-am putut da seama sau aminti ce am visat. Deci “in primul rind” azi dimineata am fost odihnita, si tot “in primul rind” foarte bine dispusa. Ma bucur pentru ca desi Luni este cea mai urita zi din saptamina, a inceput cu bine. “In primul rind” asta e tot ce conteaza.
...un articol care intr-adeva - de (anonim) la: 13/10/2004 00:49:25
(la: Jos palaria!)
...un articol care intr-adevar ii poate schimba pe unii dintre noi facandu-i sa inteleaga ca limitele omului sunt acelea pe care si le stabileste fiecare...ai toata admiratia mea, Alexandru...si cuvintele imi par acum goale sa exprime toate acestea...o tanara studenta careia i-ai dat speranta ca poate, in descurajarea sa, undeva acolo, exista o raza de soare pentru fiecare...asa ca, ma pun pe treaba...cine stie, poate obtin si eu o bursa...nu mai imi pare atat de imposibil...
fotografie subacvatica - de Dinu Lazar la: 20/10/2004 19:43:53
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"vei vedea citeva fotografii submarine, rivnite de diverse reviste din Romania. Din pacate nu vor sa si plateasca pentru ele. Din aceasta cauza le-au si publicat fara acordul autorului"

Ar fi aici mai multe probleme.

Sa ne inchipuim ca suntem martieni si traim pe Marte; unii merg pe Terra si fac niste poze banale cu vaci, trandafiri, pastai, mushte; lucruri care nu traiesc pe marte; si le spun celorlalti: uite ce poze grozave am facut, sunt cu stranii lucruri, care fac muu muu si au patru picioare si pe o parte maninca o chestie verde deschis si pe alte parti genereaza ceva moale si cald si ceva alb si lichid.
Banalele poze cu vaci pot parea unora veniti cu pluta de pe alte galaxii chestii grozave si nemaipomenite.
Cam asa e si cu fotografia subacvatica.
Totul parind straniu si misterios, culorile si ambientul fiind atit de diferit, aproape orice bou, fara sa vizeze sau sa isi puna probleme de estetica sau de stiinta a iluminarii, poate face poze care sa para senzationale pentru multimea purtatoare de nadragi galbeni, care nu se scufunda niciodata.
Fotografii senzationale subacvatice trebuie sa aiba si altceva decit un peshtoi, o caracatitza, o raza de soare privita invers, sau un fundal bleu de sa ne cada plombele.
Deci lumea ihtiofaga e grozava, scufundarile sunt minunate, senzatia de imponderabilitate e uluitoare, dar fotografia subacvatica la noi mai are sute de ani pina sa ajunga la un nivel acceptabil.
Numai pentru ca e facuta sub apa, o fotografie nu capata nici o valenta estetica speciala. Cine nu stie compozitie sa faca niste imagini uluitoare deasupra marii, nu va face niciodata nici imagini memorabile sub apa; dovada stau imaginile grozave subacvatice facute de domnul Bumbutz, a carui opera ne arata clar ca trebuie musai sa fii sclipitor deasupra ca sa ajungi sa te exprimi dedesupt... si cu el se termina posibilele exemple, alte fotografii subacvatice grozave facute de un roman eu nu am vazut.
Cu revistele... nu prea cred eu ca au publicat imagini care nu li s-au dat...ar fi interesante citeva amanunte, cine, cind, ce, cum.
Asa se fac averile la noi.
Stiu redactori sefi si patroni in presa romana, milionari in dolari; averea lor s-a facut si prin neplata materialelor, dar au si fotografii romani marea vina a lor, anume incapacitatea de a se uni si a crea o bresla, un sindicat sau o uniune cu atributii clare si precise, cu tarife la zi sau la spatiu publicat, asa cum e oriunde in lume.
Pina una alta, marea masa a fotografilor romani de presa sau editoriali este formata din niste angajati prost sau mizerabil platiti, preocupati mai degraba de ciubucul zilnic decit de cultura, meserie sau comunicare.
Nu sunt capabili nici macar sa aiba un forum sau o lista de discutii, ca si fotografii comerciali de la noi, de altfel - cel putin eu nu stiu de asa ceva.
Existenta fotografilor este sigura atita timp cit preturile cerute de ei sunt foarte mici, caci nu tin cont de cost of doing business; cind insa editorii vor avea nevoie de calitate mai mult decit de preturi de bataie de joc, lucrurile se vor complica, fotografi straini buni se vor muta la Bucuresti si acestia vor avea mare succes.
Atunci vor gasi si fotografii romani capacitatea de comunicare intre ei, dar va fi probabil prea tirziu.
#25708 (raspuns la: #25668) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ioi - de LMC la: 29/10/2004 20:02:24
(la: Trancaneala Aristocrata)
Ioi, ioi, ioi, fefelino cu ce te lupti tu acuma!!!! Eu in toata viata mea am avut trei migrene. Prima data m-am trezit din somn cu o durere de cap de credeam ca acolo imi dau duhul. M-am ridicat in capul oaselor si stateam nemiscata nu cumva sa-mi trezesc iubitul. Cred ca m-a tinut vre-o 20 de minute, si-apoi incetul cu incetul mi-a trecut. A doua oara eram la galerie, unde stateam de vorba cu un client cind dintr-o data in periferia ochilor vedeam niste luminite, ca razele de soare, iar capul il simteam ca e gata gata sa explodeze. Si atunci m-a tinut intre 15 si 30 de minute, nu mai tin minte exact. Ce era interesant era ca luminitele alea cu fiecare minut ce trecea se apropriau si mai mult de mijlocul ochilor pina a ajuns chiar la mijloc, de nu mai vedeam nimic direct in fata mea decit numai in periferie. Cum a disparut lumina, si durerea de cap a inceput sa ma lase. A treia oara eram la birou. Si tocmai trebuia sa servesc un client si eu nu vedeam nimic ce caut prin dosare. De durere si de emotii mai tirziu am inceput sa pling ca nu mai stiam ce sa ma fac. Cum spui tu, dupa aia ai greturi de la stomac, si nimic decit linistea si intunericul te mai calmeaza. Deci fefelino, ai grija de tine si ia-o usurel. Pune baietii la lucru sau comanda mincare la un restaurant sa-ti aduca acasa. Nu moare nimeni daca nu maninca snitzele deocamdata.
#26827 (raspuns la: #26820) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
un nimic... - de Jimmy_Cecilia la: 05/11/2004 20:59:35
(la: Ce v-a inseninat ziua de azi?)
un nimic, un pic de bruma agatzata pe panta muntelui din fata, o raza de soare timiuda pe apa râului, o lacusta pe trandafirul de pe scara...un fleac, un nimic...
#27856 (raspuns la: #27767) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Noutati - de fefe la: 23/11/2004 02:19:45
(la: Trancaneala Aristocrata)
Am primit un email de la prietena mea LMC in care a scris un text special pentru cei de la trancaneala aristocrata. Deci ce urmeaza este ceea ce mi-a zis ea sa "copy&paste"

Dragi fefei si bebei,

Iata-ma ca nu v-am uitat si va scriu acuma citeva cuvinte care sper ca prietena mea „Fefe“ sa vi le transmita cit de curind. Cum stiti sint plecata din data de 8 Noiembrie si desi am avut o multime de lucruri si locuri noi de vazut din cind in cind ma mai gindeam si la voi. Prima noastra escala a fost in Tahiti, unde am stat pina acuma Vineri. Primele zile am mers pe insula principala a lui Tahiti, in orasul Papeete, unde am colindat strazile cu tot felul de shopuri si marketuri in aer liber. Acolo am stat doar 2 zile pentru ca am vrut sa ne petrecem cit mai mult timp pe insulele celalalte, Bora Bora, Tahaa, Moorea, si Raiatea. Am vrut sa mergem si pe insula Tikehau dar am optat sa stam mai mult pe Bora Bora, insula paradisului. Cu adevarat este paradisul pe pamint. Dintre tot ce am vazut si am facut ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost credinta oamenilor bastinasi. Sint niste oameni de o frumusete interioara deosebita. Am intilnit si patru artisti care aveau lucrarile expuse intr-o galerie in Papeete, cu care sper sa corespondez in continuarie. Am sa duc dorul plajelor pe care am petrecut ore in sir facind absolut nimic, am sa visez la apele cristaline de o culoare care nu se poate descrie, si-am sa salivez de fiecare data cind imi voi aduce aminte de mincarea care am mincat-o la restaurantul Bloody Mary (poate intr-o zi o sa va povestesc mai in detaliu despre restaurantul asta, foarte foarte interesant.)

Acuma ne aflam in Fiji, regiunea Coral Coast. Am ajuns obositi morti, asa ca nu am reusit sa vedem prea multe inca. Diseara mergem sa ne luam niste mincare de la shopurile care le-am vazut in drum de la aeroport, daca gasim ceva sandwich shop ne oprim sa ne luam ceva repede de acolo ca vrem sa mincam pe plaja uitindu-ne la apus. Va scriu dintr-un internet cafe din aproprierea locului unde stam. In I.C.-ul asta nu sintem decit noi si inca un cuplu care au ajuns cu doua zile inaintea noastra din England. Dragii de ei, sint in honeymoon, daca i-ati vedea cum arata, cred ca v-ati prapadi de ris. El e mic de statura cu chelie si un pic durduliu, iar ea este cu vreo doua palme mai inalta decit el. Amindoi ca doi porumbei. Sint destul de draguti, dar prea prietenosi (daca ma intelegeti ce va zic). Sper sa ne gasim repede ceva de facut ca n-am chef sa stam la taifas cu ei prea mult. De fapt ne-am facut program sa ne punem in masina dis de dimineata si sa o luam asa agale pe drumul principal care am auzit ca trece prin tot felul de paduri tropicale si prin satucuri de bastinasi Fijieni. Abea astept, dar mai intii tre’ sa ne odihnim bine si-n seara asta ca ne-am rupt de oboseala cu atita tura bura dintr-un avion in altul. Cind am ajuns la cabana care am inchiriat-o ne-am aruncat direct in baie si de-acolo direct in pat. Nici nu am observat cosul de fructe si sampania care ne astepta pe masa din colt, decit a doua zi dimineata cind m-au trezit razele de soare care penetrau prin jaluzelele de bambus de la geamuri. Iubitul meu se trezise cam cu o jumate de ora inaintea mea si pregatise o cafea asa ca am inceput cu bine statul in Fiji. Sint inca epuizata de atita excursionare, asa ca pe-aici o sa o luam mai incetisor, vreau sa absorb si sa savurez mai mult tot ceea ce-mi iese in cale.

Nu stiu cind am sa va mai scriu ca mi-am propus sa ma apuc de inca un tablou, asa ca, daca nu avem nici o activitate, eu imi iau uneltele si ma infig pe undeva sa pictez. Aveti grija de Clubul Fefelinelor sa nu-i faceti nume rau. Mi-a spus “Fefe” ca nu’s cine s-a bagat in seama, chipurile ca eram eu. Eu daca vreau sa scriu ceva ii spun doar lui “Fefe” sa Copy&Paste textul care i-l trimit eu prin email. Asa ca cel care se da ca sint eu, LMC, nu e decit un impostor. Belle, Ivy si Fefe fac parte din “Board of Directors” asa ca ele sint “in charge” cu ordinea si disciplina. Numai cine vor ele sa vina la Trancaneala poate veni, restul sa stea la usa si sa asculte. Va salut pe toti de pe Coasta de Coral si va urez la toti cei care veti selebra Thanksgiving-ul un “Happy Thanksgiving” iar celor din Romania un Fericit Mos Nicolae (daca bine imi aduc eu aminte acuma e pe 6 Decembrie.) Acuma ma duc ca ma trage de mineca al meu sa mergem odata pina nu se inchid shopurile. N-avem chef sa mergem la restaurant ca ne-am c-am saturat de restaurante in Tahiti. Facem si noi o pauza ca nu ne strica nici la buzunar. Pa, si ne vedem dupa anul nou prin Februarie.

LMC



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: