comentarii

dialog intre soare si copil


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
M.. Copil diferit de ceilalti! - de BriBumer la: 31/01/2005 18:19:02
(la: La 67 ani o prea distinsa doamna a nascut o copila)
Mama moare peste 10-15 ani, dar copilul ramine si..... si ramine orfan! Placera de a fii mama este primara, dar... la o asa virsta?! Ea nu sa gindit la viitorul copilului!
#35029 (raspuns la: #34126) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dragonfly - de carapiscum la: 09/02/2005 05:14:47
(la: De ce traiesc femeile mai mult decit barbatii)
Uneori este asa precum spui, sau sa admit ca de cele mai multe ori. Cu toate astea nu trebuie uitat faptul ca cele mai grele munci fizice (uneori chiar si psihice pt. ca, nu-i asa, simtirea barbatului nu se poate compara cu a femeii- si invers) le presteaza barbatii. De aia femeile nu se ocupa de turnat betoane, de ridicat case din temelii, de asfaltat strazi, de construit si intretinut masini samd. Firea femeii este de asa natura ca pur si simplu nu are cum se ocupa de asa lucruri dificile fara a cadea lata. Exista si exceptii, insa astea doar intaresc regula. As vrea eu s-o vad pe femeia aia care isi pune sotul sa aiba grija de copii pt. cateva zile in timp ce ea se duce si sapa la gradina cu cazmaua in soarele dogoritor de vara. SI daca femeile in general se lauda cu faptul ca sunt cele mai bune in a oferi educatie copiilor, atunci de ce se mai plang de neputintele barbatilor care ar trebui printre altele sa faca si aceste lucruri pt. a le lasa lor ceva timp liber in plus? Nu cumva asta e doar o chestie menita sa-i puna in lumina proasta pe barbati si sa le dea femeilor satisfactia (indreptatita, dupa parerea lor) de a-si consuma timpul numai pt. ele? Ce vreau eu sa spun e ca depinde de la caz la caz si dupa cum se inteleg cei doi. Dar daca tu sau ea ati luat impreuna niste decizii intr-un anumit moment al vietii si dupa aia ati descoperit ca aveti alte prioritati in viata decat cele din inceput (deh, lumea se mai schimba, se mai emancipeaza, mai merge prin cele strainataturi, mai vede traiul usor- ca sa nu zic usuratic- al unor femei lipsite de scrupule si de bun simt pt. familia pe care au intemeiat-o, mai gaseste cu cale ca merita mai mult decat partenerul fiindca ea pune/investeste peste puterea lui de a "restitui"), deci daca prioritatile se schimba in timp, de ce nu mai ramane macar amintirea faptului ca inainte de a ajunge sa constientizam asta am fost niste persoane care ne-am gandit initial la binele familiei intregi si abia apoi la binele personal? Eu asa cred, ca atat femeile cat si barbatii ajung sa-si puna astfel de probleme atunci cand forteaza lucrurile si vor sa obtina in mod cu totul egoist ceva doar pt. binele si fericirea proprie, lasand la o parte binele conjugal. Asta am facut si eu intr-o oarecare masura, asta cred eu ca facem noi toti. Probabil un f. mic procent dintre noi este capabil de a tine cont de acest aspect pana la sfarsitul vietii. Fiecare vrea sa-i fie bine si, de cele mai multe ori, fara a depune un efort personal. Fiecare asteapta sa-i fie daruit din partea celuilalt, daca se poate fara nici cel mai mic gest de multumire. Doar auto/satisfactia si auto/suficienta de a primi pt. cine/ce suntem noi (si ce meritam) sunt vizate, atata tot. Stiti ce cred eu, ca daca lumea toata n-ar fi abuzat atata de mandria asta care mananca pur si simplu rarunchii societatii moderne si daca fiecare ar fi invatat sa plece capul acolo unde trebuie- si cand trebuie- astazi n-ar mai fi existat subiect de discutie pe forum aici.
Tu spui ca o femeie munceste mai mult decat un barbat de cel putin 3 ori... Pe ce se bazeaza afirmatia ta? Apoi cu ce suntem noi vinovati ca v-ati nascut neputincioase in anumite privinte?- fizic vorbind. Sau cu ce sunteti voi vinovate ca ne-am nascut noi barbatii fara capacitatea de purtare in pantece a copiilor pe care n-ii dorim? Si tot nu pot intelege de ce majoritatea interpreteaza copiii ca pe un balast/surplus/povara in viata lor. Oare nu sunt acestia prima si cea de pe urma posibila investitie care ne poate aduce bucuria si satisfactia unei vieti cu adevarat implinite? Sau ce ne impiedica pe noi sa ne ingrijim de copiii nostri si in acelasi timp sa ne ocupam si de noi insine? Sau de ce nu i-am implica si pe ei in viata noastra sociala si nu i-am trata ca pe niste membri viabili ai familiei chiar daca sunt bineinteles fara minte destula ca sa inteleaga ce se petrece cu adevarat? Cred eu ca aici se dovedeste discrepanta si parca irealitatea unei situatii existente de facto. Copiii au nevoie de la un capat la celalalt sa li se dovedeasca nu numai dragostea si purtarea de grija din partea parintilor lor, dar si tratarea ca membri cu drepturi depline si egale in lumea si la sanul familiilor in care au luat fiinta. Asa mi se pare corect si logic. Altfel riscam sa facem din ei niste dusmani atat ai timpului nostru, cat si ai lor insisi.
Pe de alta parte ma gandesc la cate beneficii poate aduce in viata unei familii un copil- ca sa nu spun de mai multi. Chiar daca greutatile intretinerii si cresterii lor par insurmontabile uneori, chiar daca regretam decizia luata de a-i avea, chiar daca..., chiar daca..., ce poate fi mai frumos si mai plin de bucurie decat zambetul minunat al acelei mogaldeti cu ochisori sinceri si curati, ce poate fi mai de vis decat sa te uiti dupa ani si ani in urma si sa-i povestesti "la gura sobei" nazdravaniile copilariei?... Ca doar de aia sunt nepotii atat de indragiti de cei batrani, ca abia atunci inteleg si ei (bunicii lor) frumusetea clipelor prin care au trecut ei insisi candva.
Am cunoscut in viata mea familii care au trecut prin pragul unui colaps total cand singurul lor copil s-a sinucis (sau pur si simplu a murit din stie ce cauze nefericite); am cunoscut deasemeni familii care n-au putut avea copii si si-au fortat norocul, ca sa zic asa, luand spre ingrijire copii de la casele ce se ocupa de adoptii; apoi am vazut in lumea asta secularizata in care traiesc si eu ca exista o multime de oameni dispusi sa-si lase averile cainilor si pisicilor (de multe ori viata lor se rezuma doar la a creste si ingriji animale) decat sa faca un bine unor suflete fara ajutor si fara posibilitati reale in viata. E adevarat ce am spus, prioritatile se schimba pe zi ce trece si nu mai suntem interesati de viata umana cat mai ales de cea animala (sau extraterestra, dupa caz). Indraznesc sa spun ca am cazut inca de multa vreme sub simturile animalelor pe care le ingrijim si le iubim parca mai mult decat pe ingerasii de care vorbeam- si sa fiu iertat pt. indrazneala asta, sa nu se interpreteze ca afront adus adevaratilor parinti. Spun acestea indreptand degetul unei maini spre acei prunci muritori de foame si de sete si al celeilalte maini indreptate spre cainii si pisicile care cresc cu carne si arata ca niste batoze de nu mai pot merge pe strada. Si in timp ce unii se scarpina de mizerie si de purici din cauza saraciei, ceilalti se gudura si se scarpina pe dupa urechi (sau se ling in dos dupa excrementele delicioase) din cauza puricilor la fel de grasi si de lenesi ca si gazdele lor. Nu spun ca animalele trebuie sa sufere si sa stea flamande, intreb doar unde a disparut simtirea umana si incotro se indreapta?
Concluzia mea este ca nu copiii sunt o povara pt. noi, ci noi insine devenim o povara pt. ei atunci cand ii tratam ca pe niste hoti/banditi ce ne fura timpul acordat EGO-ului.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#35732 (raspuns la: #35463) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
past & copy - de carapiscum la: 11/02/2005 02:28:13
(la: Copiii o "problema" de rezolvat...)
Retranscriu mesajul de mai jos pe care l-am trecut intai la subiectul "de ce traiesc femeile mai mult decat barbatii?".

Adresat lui Dragonfly:
"Uneori este asa precum spui, sau sa admit ca de cele mai multe ori. Cu toate astea nu trebuie uitat faptul ca cele mai grele munci fizice (uneori chiar si psihice pt. ca, nu-i asa, simtirea barbatului nu se poate compara cu a femeii- si invers) le presteaza barbatii. De aia femeile nu se ocupa de turnat betoane, de ridicat case din temelii, de asfaltat strazi, de construit si intretinut masini samd. Firea femeii este de asa natura ca pur si simplu nu are cum se ocupa de asa lucruri dificile fara a cadea lata. Exista si exceptii, insa astea doar intaresc regula. As vrea eu s-o vad pe femeia aia care isi pune sotul sa aiba grija de copii pt. cateva zile in timp ce ea se duce si sapa la gradina cu cazmaua in soarele dogoritor de vara. SI daca femeile in general se lauda cu faptul ca sunt cele mai bune in a oferi educatie copiilor, atunci de ce se mai plang de neputintele barbatilor care ar trebui printre altele sa faca si aceste lucruri pt. a le lasa lor ceva timp liber in plus? Nu cumva asta e doar o chestie menita sa-i puna in lumina proasta pe barbati si sa le dea femeilor satisfactia (indreptatita, dupa parerea lor) de a-si consuma timpul numai pt. ele? Ce vreau eu sa spun e ca depinde de la caz la caz si dupa cum se inteleg cei doi. Dar daca tu sau ea ati luat impreuna niste decizii intr-un anumit moment al vietii si dupa aia ati descoperit ca aveti alte prioritati in viata decat cele din inceput (deh, lumea se mai schimba, se mai emancipeaza, mai merge prin cele strainataturi, mai vede traiul usor- ca sa nu zic usuratic- al unor femei lipsite de scrupule si de bun simt pt. familia pe care au intemeiat-o, mai gaseste cu cale ca merita mai mult decat partenerul fiindca ea pune/investeste peste puterea lui de a "restitui"), deci daca prioritatile se schimba in timp, de ce nu mai ramane macar amintirea faptului ca inainte de a ajunge sa constientizam asta am fost niste persoane care ne-am gandit initial la binele familiei intregi si abia apoi la binele personal? Eu asa cred, ca atat femeile cat si barbatii ajung sa-si puna astfel de probleme atunci cand forteaza lucrurile si vor sa obtina in mod cu totul egoist ceva doar pt. binele si fericirea proprie, lasand la o parte binele conjugal. Asta am facut si eu intr-o oarecare masura, asta cred eu ca facem noi toti. Probabil un f. mic procent dintre noi este capabil de a tine cont de acest aspect pana la sfarsitul vietii. Fiecare vrea sa-i fie bine si, de cele mai multe ori, fara a depune un efort personal. Fiecare asteapta sa-i fie daruit din partea celuilalt, daca se poate fara nici cel mai mic gest de multumire. Doar auto/satisfactia si auto/suficienta de a primi pt. cine/ce suntem noi (si ce meritam) sunt vizate, atata tot. Stiti ce cred eu, ca daca lumea toata n-ar fi abuzat atata de mandria asta care mananca pur si simplu rarunchii societatii moderne si daca fiecare ar fi invatat sa plece capul acolo unde trebuie- si cand trebuie- astazi n-ar mai fi existat subiect de discutie pe forum aici.
Tu spui ca o femeie munceste mai mult decat un barbat de cel putin 3 ori... Pe ce se bazeaza afirmatia ta? Apoi cu ce suntem noi vinovati ca v-ati nascut neputincioase in anumite privinte?- fizic vorbind. Sau cu ce sunteti voi vinovate ca ne-am nascut noi barbatii fara capacitatea de purtare in pantece a copiilor pe care n-ii dorim? Si tot nu pot intelege de ce majoritatea interpreteaza copiii ca pe un balast/surplus/povara in viata lor. Oare nu sunt acestia prima si cea de pe urma posibila investitie care ne poate aduce bucuria si satisfactia unei vieti cu adevarat implinite? Sau ce ne impiedica pe noi sa ne ingrijim de copiii nostri si in acelasi timp sa ne ocupam si de noi insine? Sau de ce nu i-am implica si pe ei in viata noastra sociala si nu i-am trata ca pe niste membri viabili ai familiei chiar daca sunt bineinteles fara minte destula ca sa inteleaga ce se petrece cu adevarat? Cred eu ca aici se dovedeste discrepanta si parca irealitatea unei situatii existente de facto. Copiii au nevoie de la un capat la celalalt sa li se dovedeasca nu numai dragostea si purtarea de grija din partea parintilor lor, dar si tratarea ca membri cu drepturi depline si egale in lumea si la sanul familiilor in care au luat fiinta. Asa mi se pare corect si logic. Altfel riscam sa facem din ei niste dusmani atat ai timpului nostru, cat si ai lor insisi.
Pe de alta parte ma gandesc la cate beneficii poate aduce in viata unei familii un copil- ca sa nu spun de mai multi. Chiar daca greutatile intretinerii si cresterii lor par insurmontabile uneori, chiar daca regretam decizia luata de a-i avea, chiar daca..., chiar daca..., ce poate fi mai frumos si mai plin de bucurie decat zambetul minunat al acelei mogaldeti cu ochisori sinceri si curati, ce poate fi mai de vis decat sa te uiti dupa ani si ani in urma si sa-i povestesti "la gura sobei" nazdravaniile copilariei?... Ca doar de aia sunt nepotii atat de indragiti de cei batrani, ca abia atunci inteleg si ei (bunicii lor) frumusetea clipelor prin care au trecut ei insisi candva.
Am cunoscut in viata mea familii care au trecut prin pragul unui colaps total cand singurul lor copil s-a sinucis (sau pur si simplu a murit din stie ce cauze nefericite); am cunoscut deasemeni familii care n-au putut avea copii si si-au fortat norocul, ca sa zic asa, luand spre ingrijire copii de la casele ce se ocupa de adoptii; apoi am vazut in lumea asta secularizata in care traiesc si eu ca exista o multime de oameni dispusi sa-si lase averile cainilor si pisicilor (de multe ori viata lor se rezuma doar la a creste si ingriji animale) decat sa faca un bine unor suflete fara ajutor si fara posibilitati reale in viata. E adevarat ce am spus, prioritatile se schimba pe zi ce trece si nu mai suntem interesati de viata umana cat mai ales de cea animala (sau extraterestra, dupa caz). Indraznesc sa spun ca am cazut inca de multa vreme sub simturile animalelor pe care le ingrijim si le iubim parca mai mult decat pe ingerasii de care vorbeam- si sa fiu iertat pt. indrazneala asta, sa nu se interpreteze ca afront adus adevaratilor parinti. Spun acestea indreptand degetul unei maini spre acei prunci muritori de foame si de sete si al celeilalte maini indreptate spre cainii si pisicile care cresc cu carne si arata ca niste batoze de nu mai pot merge pe strada. Si in timp ce unii se scarpina de mizerie si de purici din cauza saraciei, ceilalti se gudura si se scarpina pe dupa urechi (sau se ling in dos dupa excrementele delicioase) din cauza puricilor la fel de grasi si de lenesi ca si gazdele lor. Nu spun ca animalele trebuie sa sufere si sa stea flamande, intreb doar unde a disparut simtirea umana si incotro se indreapta?
Concluzia mea este ca nu copiii sunt o povara pt. noi, ci noi insine devenim o povara pt. ei atunci cand ii tratam ca pe niste hoti/banditi ce ne fura timpul acordat EGO-ului."
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
Draga Miere in Soare - de ampop la: 23/03/2005 08:47:55
(la: Ce fac romanii pentru imaginea Romaniei in strainatate)
In primul rand asa ar trabui sa sune pseudonimul tau, pentru ca imaginea Romaniei sa fie adecvata, Miere In Soare si nu Honey in the Sunshine :).
In al doilea rand, eu zic ca treaba asta cu "imaginea Romaniei in lume" este de fapt un bull shit imens. In lumea globalista actuala fiecare individ poate fi judecat in particular iar cei care generalizeaza naravurile unora...este treaba lor. Am fost si eu in Italia (nu la lucru) si am fost primit cu multa caldura de o familie italiana (si tarani si intelectuali...). Eram noi pur si simplu si nu "imaginea Romaniei". NU SUNT RASPUNZATOR pentru romanii practicanti ai proxenetismului din Italia sau din intrega Europa, NU VREAU sa ofer alta IMAGINE europenilor. Proxenetii romani raman proxeneti, isi fac banii cum exista proxeneti italieni, albanezi etc. IMAGINEA este un mit al cleptocratie romane aflata la putere de 15 ani si al comunistilor de 45. Sa lasam colectivismul si sa respectam INDIVIDUL, nu gasca ce grohaie la troaca cu laturi oferita de conducatori, stat, tatuci.
Mario
"Un batrin care se incurca cu o copila..." Dr Evil, - de DESTIN la: 31/03/2005 00:06:55
(la: Cata importanta are diferenta mare de varsta intre parteneri?)
"Dr Evil zice:
Fratilor, o copila care accepta compania amoroasa a unui batrin libidinos nu este nici nevinovata si nici pura!"

Desigur nu pot decat sa fiu de acord cu tine,in parerea expusa mai sus.

Eu, in ce am comentat, mi-am spus punctul de vedere in contextul temei...

Iubirea nu are granite...nu i-se poate impune conditii...

Nu am discutat de fiinte umane deformate sau altfel de relatii intre "mosi libidinosi sunt impreuna cu copile nevinovate si pure..."

Cu bine,





Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#41319 (raspuns la: #41189) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"simte soarele cum iti incalz - de (anonim) la: 06/04/2005 15:50:06
(la: Despre prietenie)
"simte soarele cum iti incalzeste pielea,priveste curcubeul daca nu mai ai nici o speranta,gusta picaturile de ploaie daca te incearca setea,asculta vuietul vantului atunci cand te copleseste tristetea si simte-ma pe mine aproape daca nu mai ai pe nimeni"
Constanze Rettinger
pt yrch - de (anonim) la: 08/04/2005 02:17:29
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Dar ce are daca a pus pe Iisus alaturi de alti avatari si iluminati? sau Evangheliile alaturi de Coran si alte "paganisme" ? Cine a spus ca Biblia e "cea mai cea" adevarata deasupra Upanisadelor, Cartii Mortii Tibetane, sau Coranului? iar crestinismul mai aproape de adevar decat hinduismul, budhismul, shivaismul, confucianismul, sau credintele strabune ale aborigenilor, mayashilor etc sau iar, Iisus ... "the only One" care ne poate conduce la mantuire (iluminare, realizarea Sinelui samd) ? Cine a instaurat aceste ierarhii? Cu siguranta nu Dumnezeu. Ma rog, s-ar putea ca la ora asta, -chiauna de somn- sa ma aflu si eu intreaba si sa fi inteles gresit , si ca nu ai nimic impotriva in a-i fi "pus in aceeasi oala" pe cei mai sus amintiti, iar daca e asa imi cer scuze. Discriminarea asta dintre religii, si orgoliul fiecaruia dintre adepti, inflacararea cu care se bat cu pumnul in piept cu numai credinta lor revendica Adevarul Suprem.... ma irita la culme. Sunt botezata in credinta ortodoxa, dar nu cred in religie, mai cu seama in dogme, si nici in Biblia citata si interpretata ad literam de cei mai multi dintre preoti si parint.i Sunt mult prea rigide si depasite aceste dogme ptr mileniul acesta, sau si mai mult ptr aceasta era ( a Varsatorului). Cred cu tarie in acest suflet nemuritor, cred cu tarie ca spiritul fiecaruia dintre noi este picatura din Ocean, sau raza acelui Soare, sau cantecul Cantaretului..... creatia manifestata a Creatorului.... Si mai cred ca nici picatura nu e mai prejos decat Oceanul si nici Oceanul (Dumenzeu, Brahma, Marele Arhitect, Zeul Suprem, Divinitatea sau cum vrea fiecare sa il denumeasca) mai prejos decat Picatura (noi, fiintele umane, animalele, plantele, mineralele, si orice atom din materie...noi, creatia manifestata). Si mai cred in reincarnare, in karma, karma de care cred la fel de bine ca ne putem elibera, mai stiu ca ca au fost texte cu dovezi despre reincarnare scoase din Evanghelii ( am citit mesajele pe sarite, sunt prea multe), si mai stiu ca noi suntem creatori deasemenea....ca noi ne cream aceasta realitate tridimensionala si aceasta lume care de altfel tot noua nu ne place, ca fiecare gand, dorinta si intentie, si cuvant rostit mai de vreme sau mai tarziu se materializeaza in acest plan fizic... si ca viitorul sta in mainile noastre de al crea sau schimba, ca noi avem o uriasa putere creatoare de care nu suntem constienti si responsabili.....responsabili ptr vietile noastre si lumea noastra, ca nimeni nu e vinovat de nimic.... ci doar responsabil.. si mai cred ca in acea "lege a rezonantei" ca si in alte legi cosmice universal valabile, si mai cred ca asa cum e sus e si jos, si cum e jos e si sus, in acel micro si macrocosmos, acea holograma a intregului . In sfarsit, mai cred ca acest unic Dumenzeu este Iubire si in nici un caz nu ar trebui sa o luam ca pe deviza de viata afirmatia (una dintre ele) "a avea frica in Dumnezeu" ....cum poate un copil sa isi iubeasca parintele avand teama fata de el, teama de puterea si "autoritatea sa"? In fine, vorbesc toate acestea mai putin din cele citite si auzite si mult mai mult din cele traite, experimentate si concluzionate de mine pana acum in micuta mea viata de numai "doi ani si o luna", ca de altfel si de altii din jurul meu, la fel, din experiente traite! si mai putin din auzite. Si in sfarsit, mai stiu ca nimeni nu m-a intrebat de ce cred eu :-)))
Ah, da si simt ca "totul e relativ" chiar si acele puncte de vedere si prisme prin care fiecare privim atat de individual si diferit iar ceea ce ptr unii e "partea de suprafata", isignifianta, ptr altii aceea parte suprafata are mai multa relevanta si vice versa.
Ptr asta va trimit o "cugetare adanca" dar haioasa si crud de adevarata:

" Ce au spus cei cinci mari evrei ai lumii?
1. Moise: Totul porneste de la cap, sa fi intelept, luminat, etc, etc...
si
problemele se rezolva!
2. Isus: Ba e de mai jos, de la inima! Sa fi bun, cu ceilalti, sa-ti
iubesti
aproapele, etc... si problemele se rezolva!
3. Marx: Ba e si mai jos, de la stomac! Daca ai burta plina, ai
problemele
economice satisfacute, etc... problemele se rezolva!
4. Freud: Ba e un pic si mai jos! de la sex! daca nu ai probleme
p-acolo,
esti satisfacut , etc... problemele se rezolva!
5. Einstein: Totul e relativ! Eu cred ca mai bine ne bagam picioarele... "

Toate cele bune, cu bine si cu bye!

Daniela

p.s, abia ce am descoperit in seara asta site-ul si topicurile, si nu aveam in intentie de a posta ceva, scuza-ti-mi acest "un anonim"





#42569 (raspuns la: #41288) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt yrch - de (anonim) la: 08/04/2005 02:46:15
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Dar ce are daca C.M a pus pe Iisus alaturi de alti avatari si iluminati? sau Evangheliile alaturi de Coran si alte "paganisme" ? Cine a spus ca Biblia e "cea mai cea" adevarata deasupra Upanisadelor, Cartii Mortii Tibetane, sau Coranului? iar crestinismul mai aproape de adevar decat hinduismul, budhismul, shivaismul, confucianismul, sau credintele strabune ale aborigenilor, mayashilor etc sau iar, Iisus ... "the only One" care ne poate conduce la mantuire (iluminare, realizarea Sinelui samd) ? Cine a instaurat aceste ierarhii? Cu siguranta nu Dumnezeu. Ma rog, s-ar putea ca la ora asta, -chiauna de somn- sa ma aflu si eu intreaba si sa fi inteles gresit , si ca nu ai nimic impotriva in a-i fi "pus in aceeasi oala" pe cei mai sus amintiti, iar daca e asa imi cer scuze. Discriminarea asta dintre religii, si orgoliul fiecaruia dintre adepti, inflacararea cu care se bat cu pumnul in piept cu numai credinta lor revendica Adevarul Suprem.... ma irita la culme. Sunt botezata in credinta ortodoxa, dar nu cred in religie, de fapt mai cu seama in dogme, si nici in Biblia citata si interpretata ad literam de cei mai multi dintre preoti si parinti, si apoi de enoriasi... Sunt mult prea rigide si depasite aceste dogme ptr mileniul acesta, sau si mai mult ptr aceasta era ( a Varsatorului). Cred cu tarie in acest suflet nemuritor, cred cu tarie ca spiritul fiecaruia dintre noi este picatura din Ocean, sau raza acelui Soare, sau cantecul Cantaretului..... creatia manifestata a Creatorului.... Si mai cred ca nici picatura nu e mai prejos decat Oceanul si nici Oceanul (Dumenzeu, Brahma, Marele Arhitect, Zeul Suprem, Divinitatea sau cum vrea fiecare sa il denumeasca) mai prejos decat Picatura (noi, fiintele umane, animalele, plantele, mineralele, si orice atom din materie...noi, creatia manifestata). Si mai cred in reincarnare, in karma, karma de care cred la fel de bine ca ne putem elibera, mai stiu ca ca au fost texte cu dovezi despre reincarnare scoase din Evanghelii ( am citit mesajele pe sarite, sunt prea multe), si mai stiu ca noi suntem creatori deasemenea....ca noi ne cream aceasta realitate tridimensionala si aceasta lume care de altfel tot noua nu ne place, ca fiecare gand, dorinta si intentie, si cuvant rostit mai de vreme sau mai tarziu se materializeaza in acest plan fizic... si ca viitorul sta in mainile noastre de al crea sau schimba, ca noi avem o uriasa putere creatoare de care nu suntem constienti si responsabili.....responsabili ptr vietile noastre si lumea noastra, ca nimeni nu e vinovat de nimic.... ci doar responsabil.. si mai cred ca in acea "lege a rezonantei" ca si in alte legi cosmice universal valabile, si mai cred ca asa cum e sus e si jos, si cum e jos e si sus, in acel micro si macrocosmos, acea holograma a intregului. In sfarsit, mai cred ca acest unic Dumenzeu este in "toti si in toate" , fie ei, pacatosi, criminali, sinucigasi sau mistici, sfinti ....toate sunt roluri de scena,fiecare are lectiile sale de invatat... si mai stiu ca tot El este Iubire(a) si in nici un caz nu ar trebui sa o luam ca pe deviza de viata afirmatia (una dintre ele) "a avea frica in Dumnezeu" ....cum poate un copil sa isi iubeasca parintele avand teama fata de el, teama de puterea si "autoritatea sa"? In fine, vorbesc toate acestea mai putin din cele citite si auzite si mult mai mult din cele traite, experimentate si concluzionate de mine pana acum in micuta mea viata de numai "doi ani si o luna", ca de altfel si de altii din jurul meu, la fel, din experiente traite! si mai putin din auzite.
Si in sfarsit, mai stiu ca nimeni nu m-a intrebat de ce cred si stiu eu :-))))
Ah, da si simt ca "totul e relativ" chiar si acele puncte de vedere si prisme prin care fiecare privim atat de individual si diferit iar ceea ce ptr unii e "partea de suprafata", isignifianta, ptr altii aceea parte suprafata are mai multa relevanta si vice versa.
Ptr asta va trimit o "cugetare adanca" dar haioasa si crud de adevarata:

" Ce au spus cei cinci mari evrei ai lumii?
1. Moise: Totul porneste de la cap, sa fi intelept, luminat, etc, etc...
si
problemele se rezolva!
2. Isus: Ba e de mai jos, de la inima! Sa fi bun, cu ceilalti, sa-ti
iubesti
aproapele, etc... si problemele se rezolva!
3. Marx: Ba e si mai jos, de la stomac! Daca ai burta plina, ai
problemele
economice satisfacute, etc... problemele se rezolva!
4. Freud: Ba e un pic si mai jos! de la sex! daca nu ai probleme
p-acolo,
esti satisfacut , etc... problemele se rezolva!
5. Einstein: Totul e relativ! Eu cred ca mai bine ne bagam picioarele... "

Toate cele bune, cu bine si cu bye!


p.s. abia ce am descoperit in seara asta site-ul si topicurile, si nu aveam in intentie de a posta ceva, s-ar putea sa imi mai apara acest mesaj ca de la "un anonim", scuze.
#42576 (raspuns la: #41288) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
daca aveam copil... - de joeblack la: 08/04/2005 14:15:51
(la: inimioarele maggy)
...si-mi spunea: "tati tati hai sa lipim si noi un abtipild pe geam" ma uitam serios in ochii copilului si-i plesneam una de nu se mai trezea !
soarele - de giocondel la: 11/04/2005 00:43:21
(la: astrologia:stiinta sau basm?)
Z: "oricum, astrologia ia in considerare in principal elementele sistemului nostru solar, deci problema de mai sus nu se prea pune."

G: pai asta este ca astologia se limiteaza la sistemul nostru solar si pierde din vedere restul universului, ceilalti"sori" din univers si planetele lor, ca si cand soarele nostru ar fi centrul Lumii....se porneste de la o premiza gresita din start, cred eu


"To merit the madness of love, man must abound in sanity"
-The Seven Valleys-

nu mai stiu chiar dialogul, d - de fluture la: 14/04/2005 03:52:09
(la: Gadjo Dilo)
nu mai stiu chiar dialogul, dar banui ca se referea la Bois de Boulogne ca adapost al amorurilor carnale

tare mult mi-a placut filmul, e de o franchete care sperie
francezii cltiva de obicei acel coté exotique al culturii straine, asa ca m-am bucurat sa vad ca nu esueaza in sabloane ci dimpotriva, exhiba o lume emotionanta pana la lacrimi
o Fefeleaga reloaded, cum am mai vazut odata intr-un film transmis de unguri, cu un tigan napastuit de toate cele si zambetul lui
Copilul nu se poate opune,el de regula se supune... - de DESTIN la: 14/04/2005 23:18:20
(la: Despre educatie...)
Este un bun subiect si din pacate de actualitate in societatea romaneasca.

Parintii ignora sistematic personalitatea copilului lor!

Copilul devine prizonierul unor sabloane existentiale,singurii ei parinti sunt detinatorii de adevar.

Copilul asculta supus, n-are incotro, este dependent.

Intre ceea ce i s-a spus si ce vede ca se intampla in realitate,copilul mai devreme sau mai tarziu incepe sa discerne.

Copiii n-au adevaruri,cat de dureros??? Numai parintii detin adevarurile despre ei, apriori.

Asa gandind ,asa educand, ei nu formeaza copii, ci ii deformeaza.

Copilului nu i se ofera informatii si posibilitati,de catre parinti, ci solutii gata alese.

Societatea romaneasca este condusa de parinti.

Copilul, nu se poate opune, se supune, orice tentativa de a fi altfel e aspru reprimata,prin:santajat, hartuiala, cearta, constringere uneori chiar prin lovire din nefericire...agresat fizic.

Viata copilului ii este impartita intre,ce trebuie si ce nu trebuie...

Marea masa ajunge sa-si imite parintii. Ajunge sa creada ca aceasta este singura cale.


Cu bine,


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
Un zímbet, o floare, o razá de soare - de Gabi M la: 15/04/2005 12:59:43
(la: Ce ne da putere?)
Sínt zile cínd nu e soare, atunci copiii má trezesc cu desenele animate...
Dar zile fárá zímbet nu sínt, asa cá ceva putere tot gásesc sá má trezesc; apoi curiozitatea, ce se mai íntímplá azi, ce conferinte noi sínt la Cafenea? :-), un banc bun, o scrisoare simpaticá, un gínd bun pentru mine, unul pentru tine...Numai bine!
romania, mineriade - de Dinu Lazar la: 17/04/2005 15:53:42
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"tare cred ca ar fi trebuit si noi sa ne fi suit intr-o masina si sa ne oprim...departe..."

Eu vad mai nuantat lucrurile.
Nu sunt chiar sigur ce a fost in cele 3-4 luni inainte de mineriade; este clar, privind de la distanta, ca si deringolada din 13-14 iunie a fost teatru la microfon, si minerii au avut rolul lor intr-o chestie scrisa de un scenarist care nu prea stim cine e ( si nu ca l-as apara, dar as fi extrem de surprins sa stiu ca Iliescu a avut un rol major...) - dar si piata universitatii in partea relativ pozitiva nu o cred a fi ceea ce parea.
Multe elemente nu se potrivesc unele cu altele si oricum am privi vedem numai o parte dintr-un caleidoscop.
Nu pot decit sa fiu extrem de sceptic in lipsa unor relatari obiective; complicata structura a naturii umane ne face prea usor sa cedam in fata influentelor si ghidajelor de tot felul.
De multe ori ceea ce e descris a fi alb e compus din multe culori, ce pare a fi negru e mai gri dupa ce se obisnuiesc ochii, oameni aparent senzationali se dovedesc in timp a avea mari probleme, luciul dispare si apare adevarata structura.
Adevarul ni se serveste masurat si suntem influentabili si ecourile nu-si gasesc rezonanta potrivita; cel putin in ultimul secol si mai mult in ultimii citeva zeci de ani, cam de la sfirsitul anilor `30, `40, manipularea profesionala si jocurile de palat si melodiile marilor puteri cuplate pe o ignoranta incredibila ne-au facut sa dansam cam cum s-a dorit.
Eu personal vad - ca sa revenim la mineriade, ca nu e un dialog de istorie si filosofie - vad deci mineriadele ca un fenomen unitar, care a inceput la inceputul lunii decembrie `89 si se termina in septembrie `91.
In abordarea si studiul acestor importanti ani cam lipsesc jaloanele obiective care ar putea fi imaginile. Si pe chestia asta putem gresi destul de usor in aprecieri pentru ca fara sa vrem ne insusim parerile pe care vor unii sa le intelegem.

Dumneavoastra spuneti:

"cei care au demonstrat atunci in p-ta universitatii timp de 2 luni, au facut greva foamei, apoi au fost batuti de mineri"

Ori, din cite am mai vazut si eu, exista - nu vreau sa intru acum in detalii - cam 4 faze distincte ale fenomenului cu 4 tipuri de actori si in tot cazul cei de la sfirsit nu erau absolut de loc cei de la inceput.

Si mai spuneti: "si mai existau alti romani, care i-au aplaudat si ovationat pe mineri la venire...acestia m-au socat poate mai tare decat orice altceva..."

Pai, a fost tot manipulare.
Astia erau prostii care credeau sincer ce li se spunea; ieseau de la coada de la lapte si urlau ca tzaranistii maninca droguri, ca s-a gasit la liberali o tiparnitza de facut bani, ca partidele au arme ascunse in pod, ca steagul legionar a inceput sa fluture, si cite si mai cite.
I-am vazut; erau chiar sinceri; prostia umana poate fi infinita, si ne amintim de bratele cu Heil in fatza lu` nea Hitler din documentarele lui Leni sau ca miinile arse de soare in salut tovarasesc de pe vremea lu` Ceashca.
Dar acum taranii nu cred ca marcarea animalelor cu cipuri digitale inseamna sfirsitul lumii? E acelasi lucru.
Atunci, la mineriade, ca si in `89, presa romana a atins un abis inexplicabil si si mai inexplicabil este ca multi care mincau rahat in acele vremuri cumplite si care au pus botul si umarul la manipulari sunt mari ziaristi cinstiti in ziua de azi, ceapa n-au mincat si gura nu le miroase. Jenant. Manipulari grosolane s-au facut de ambele tabere, cred ca nu e o surpriza pentru nimeni, si o lectura a presei timpului poate fi extrem de jenanta si edificatoare.
Ce ma mira pe mine e ca acum, cu tot Internetul si toate informatiile despre arta manipularii la dispozitie, in loc sa devina o amintire manipularile din cauza teoreticului urias impact pozitiv la multe informatii de tot felul, stam tot ca in '89 - cum ar fi cazul celor trei jurnalisti.
#44052 (raspuns la: #44036) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cand vine copilul ... - de ivory la: 27/04/2005 13:23:35
(la: Despre copii)
parerea mea e ca intr-un cuplu momentul in care vine pe lume un copil nu trebuie lasat la intamplare... daca 's-a intamplat' nu stiu cat de bine va fi in viitor, dar daca 'ti-ai dorit sa se intample' atunci in mod cert nu va reprezenta vreodata o povara...
pe de alta parte nu-i musai sa faci parte dintr-un cuplu ca sa decizi ca vrei sa ai un copil...

iar cu referire la ceea ce a spus man, ca femeia nu-i femeie pana nu-i si mama, vreau sa-l intreb la ce s-a gandit 'mama biologica??? ' in cazul asta tind sa nu-i dau dreptate...
Un copil nu-l programezi ca p - de ALISIM la: 28/04/2005 13:56:04
(la: Despre copii)
Un copil nu-l programezi ca pe ora la dentist. Esti desigur atent sa nu-l aduci pe lume cand esti, de exemplu, in lagarul de concentrare si maine esti pe lista la gazare. Dar orice om (femeie sau barbat) clinic sanatos, care vrea sa munceasca pentru painea lui, poate, FARA INDOIALA, sa intretina un copil. Nu-i poti da niciodata chiar totul, dar eu, care-i dau mult prea mult, imi doresc uneori sa fi fost saraci lipiti si sa fi avut garantia ca ne iubim cu adevarat.
Asa, vine si cere mereu ceva (o jucarie noua, parcuri de distractii, etc) si daca nu-i dai se supara. Cand ii dai ti se pare ca te iubeste mai mult. Si asta creaza disconfort. Vrei sa ai garantia ca te iubeste si daca nu-i dai. Dar nu rezisti sa nu-i dai pentru ca iubesti tu prea mult... E un cerc vicios.
dialog, discutie, conflict, T-C - de Cassandra la: 28/04/2005 20:36:47
(la: aveti incredere in persoana din 'partea cealalta' a monitorului?)
De multe ori oamenii sint lipsiti de capacitatea de a conversa despre teme care ii afecteaza fara sa intre in disputa. Este greu sa predomine dialogul pasnic, dialogul este o arta si o forma de relatie pozitiva cu ceilalti. Intr-un dialog toti trebuie sa fie complet deschisi sa accepte idei noi, si dispusi chiar sa abandoneze vechile idei in favoarea unor idei mai “valabile”. Cind se dialogheaza, fiecare vrea sa invete de la celalalt. In general dialogul este o forma de comunicare intre grupuri reduse de persoane ceea ce nu se intimpla in cazul Cafenelei unde multe persoane cu pareri foarte diferite pot intra pe un subiect si sa-si sustina punctul de vedere. Numai daca ne gindim ca in Cafenea exista credinciosi si necredinciosi si ne facem o idee. Ca urmare, tendinta este mai mult spre dezbatere, discutie. In timp ce dialogul e in general pasnic, dezbaterea are o nota mai intensa, tonul e mai putin pasnic iar argumentele se schimba ca intr-un joc de ping-pong si fiecare isi apara punctul de vedere, cu scopul de a si-l impune. Dar asta nu insemna ca dialogul e bun si dezbaterea e ceva rau, ambele sint forme de comunicare pozitiva.

Conflictul este necesar intr-un dialog, duce la aprofundarea ideilor si la aparitia de noi aspecte importante ale conversatiei. Atitudinea in fata conflictului ar trebui sa fie de colaborare pentru rezolvarea sa pasnica. Nu este ceva negativ si nu este sinonim cu problema, cearta sau lupta atita timp cit poate sa aduca noi idei si noi puncte de vedere in conversatie. Este important sa stim insa sa distingem conflictul care nu duce la nimic pozitiv si sa-l evitam.

Parerea mea este ca oricum s-ar desfasura conversatia in forma de dialog sau discutie, atita timp cit participantii inteleg ca este vorba doar de un schimb de idei si nu de un atac la persoana pe baza de insulte, toti se vor beneficia chiar si cei care nu participa. Iar acolo unde realmente apar certuri si discutia se degradeaza, exista posibilitatea de a ignora utilizatorul. Sint de acord ca uneori se poate judeca gresit cind e vorba de Internet, din lipsa comunicarii ne-verbale. Din cauza asta folosim emoticons :) ;) :(

T-C eu nu ma cert cu ampop si cu nimeni. Poate ca a aparut un conflict in conversatie dar eu nici macar nu-l contrazic doar il stimulez sa-si apere afirmatia. Da, a fost cineva care a inceput cu provocari insolente. Asta este un conflict care nu duce la nimic. Am apasat pe “ignora utilizatorul” si zaaaaaaaas, gata. :)

Daca va intereseaza tema “arta dialogarii”, aici este un link: http://www.nycinterfaith.org/art_of_dialogue.htm
maturitate si a fi ca un copil - de desdemona la: 03/05/2005 16:35:19
(la: ...)
Iata parerea mea:
Maturitatea e o calitate care un om poate sa o aiba sau nu, indiferent de varsta fizica pe care o are. Ea presupune atat o parte de experienta cat si o atitudine corecta fata de problemele care apar. Sigur, aici atat experienta cat si corectitudinea sunt discutabile: unele persoane considera corecta o atitudine, altele una opusa. Si unele persoane pot sa traiasca zeci de experiente fara a invata nimic din ele. Intr-un fel, maturitatea unei persoane este ca gustul pe care il are un fruct. Un fruct copt e dulce, aromat, se digereaza usor, el cade din copac. Unul necopt e acru, fara aroma, si poate da dureri de burta. In acelasi copac pot exista unele fructe coapte si foarte bune si altele (de aceeasi varsta) care sunt acre, uscate, sau bolnave. In aceeasi generatie pot exista persoane mature si altele mai putin mature.
Ideea mea despre maturitate nu e deloc incompatibila cu cea de-a fi ca un copil. Exista multe calitati in copii care nu exclud maturitatea. De exemplu spontaneitatea, iubirea si umilinta, capacitatea de-a se bucura usor si de-a fi multumit cu putin. Un ego exacerbat exclude maturitatea, ca si excesul de conditionari mentale. Pe de alta parte, copiii rasfatati manifesta in mod cert simptomele unor persoane imature (si invers). Dar in opinia mea, un om nu este cu adevarat matur decat atunci cand apreciaza calitatile spontaneitatii, umilintei, bucuriei inocente, iubirii mai mult decat ambitia, faima, dominarea altora, faptul de-a avea intotdeauna dreptate.
Sunt eu oare o persoana matura ? Nu pe de-a-ntregul, dar incerc sa ma corectez in aceasta directie. Mai am multe de invatat, si lectia (atunci cand vine) sper sa nu cada in urechi surde.

Desdemona
Hypatia - de athos la: 12/05/2005 23:12:32
(la: ...)
nu,eu cred ca acel copil din noi cauta un frate sau o sora
care sa-i impartaseasca copilaria...
PS-a venit soarele,poti sa strangi umbrela...)
#48410 (raspuns la: #48380) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*irma - de lore_lie la: 14/05/2005 19:55:34
(la: ...)
:) rebela nu ma consider, chiar deloc,dar nu mi se pare neaparat un defect. Sunt o adolescenta,relativ cuminte,pt ca eu asa am fost mereu...cuminte...Dar sunt mandra de mine si imi place asa cum sunt.
Eu nu-mi doresc asa mult sa fiu bagata in seama,in ideea ca mai bine sa fiu remarcata numai in momentul in care fac un lucru care iese asa cum mi-am dorit.Prefer sa vorbesc numai atunci cand pot face fatza discutiei,cred ca-mi place mult sa am dreptate ;))
Despre adolescenti ca intreg,nu stiu ce sa zic...sunt multe feluri de adolescenti,si sunt foarte diferiti,de aceea mi-e greu sa le gasesc o descriere batuta in cuie.
Cu unii comunicarea e chiar mai simpla decat cu unii adulti...eu stiu...depinde! Si poate chiar sunt neintelesi...voi va mai amintiti cum gandeati inainte de 20 de ani? cred totusi ca vedem lumea cu alti ochi...o vedem printre vise...si la un moment dat daca esti acoperit de griji si probleme,visele dispar...se ascund,sau poate din contra, lupti si mai mult ca ele sa devina realitate. in fine,nu despre asta era vorba.
maturitatea...in nici un caz,nu devii matur peste noapte,asta-i clar!eu deocamdata sunt undeva intre aceste doua lumi. realizez ca exista niste responsabilitati pe care le am, si tin cont de ele spre binele meu. dar asta nu inseamna ca nu stiu sa ma bucur ca un copil cand privesc o floare,cand ma joc cu un catzel,cand e soare afara si merg sa ma plimb in parc si multe altele.am mai spus,tin mult la copilaria mea si in general la ideea de a fi copil. e un univers al meu,pe care numai cine vreau eu il vede:)
cat despre virginitate...asa o fi,dar nu e nici asta litera de lege.Pt ca depinde mult de relatia mama-fiica...parintii se tem mult pt copiii lor in privintza asta si nu numai.Presupun ca e si normal...De curand am avut o astfel de discutie cu mama si am inteles pt prima data, cu adevarat, ca nu-mi vrea decat binele. Si ma bucur mult ca ma intelege.
imi place mult sa vorbesc cu voi,abia astept urmatorul comentariu.
si imi pare bine ca acceptati si parerile unei adolescente.
lore-lie -> asa am descoperit cafeneaua,dupa un search pe google dupa cuvantul lore-lie :)
#48894 (raspuns la: #48252) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...