dialog intre toamna si gandacel

- or inflorit crinii
- esti cu capu', nu vezi ca-i toamna?
- si trandafirii-s pe cale sa infloreasca
- unde vezi tu trandafiri?
- da, in curind or sa infloreasca si gladiolele, ele-nfloresc mai tirziu de obicei
- hai ca asta-i buna
- ai vazut vreodata cum se deschide un trandafir uitat in ploaie?
- ...
- ma gindeam io
- stii bine ca nu-mi place poezia, is mai pragmatic asa, de actiune daca doresti
- stii bine ca nu te las
- nu ma lasi ce?
- stii tu
- deloc? nici macar un pic?
- deloc
- de ce?
- ca' nu ai priceput metafora trandafirului
- am priceput ca nu ma lasi
- e prea tirziu, vine toamna
- ti-am zis ca esti cu capu'
- daca mai zici o data plec
- nu pleci oricum
- cum nu plec?
- uite asa, nimeni nu pleaca toamna

Am tras sforile toamnei
şi-am scris strâmb, pe uşă,
inventar !!

Acum,
hai să-mpărţim toamna
şi la partaj să luăm
o frunză tu, o frunză eu,
cinci vise tu, cinci vise eu
şi tăcerea,
apusul ţi-l las ţie.
ploile le voi lua eu,
iar tu o să ai toate furtunile
stoarse de ultimele picături de vlagă.
cu răsăriturile va fi mai greu.
sigur ne vom târgui
ca-n piaţă.
am să ţi le cedez, totuşi,
numa ca să-mi laşi mie
nopţile
şi toate neîmplinirile mele
de fiecare zi

Am tras sforile toamnei
şi-am scris strâmb, pe uşă,
inventar

acum,
hai să-mpărţim toamna
şi la partaj să luăm
o frunză tu, o frunză eu,
cinci vise tu, cinci vise eu
şi tăcerea,
apusul ţi-l las ţie.
ploile le voi lua eu,
iar tu o să ai toate furtunile
stoarse de ultimele picături de vlagă.
cu răsăriturile va fi mai greu.
sigur ne vom târgui
ca-n piaţă.
am să ţi le cedez, totuşi,
numa ca să-mi laşi mie
nopţile
şi toate neîmplinirile mele
de fiecare zi

Frunzele toamna-mi zbuciuma ochii
Si ploaia-mi inunda vidul din suflet.
Noroiul ma misca
Vantul m-aduna
Si-ncerc sa trec,
Lasandu-mi crengile mintii-napoi.
Si frig in oase...
Si umed in carne...
Ma face sa fug.
Schimbare si gol...
Lasare...si dor
O toamna ce vine;
Un suflet ce spera.
Alexandra

imi place mult toamna, natura este atat de frumoasa, in Alpii de Sud, muntii Coastei de Azur, sunt toate nuantele de culori:
rosu aprins (frunzele de sumac), galben

stransul strugurilor (este o regiune viticola, are si 2 AOC), bautul mustului in pivnita productorului, scoaterea vinului cu reuniuni imense, toti prietenii se aduna la productor, in plus de familie
se termina cu cina, gratar (câte un purcelus salbatic vânat) si cantece multe, mai ales de vânatoare, ca mai toti sunt vanatori in regiune..

Marea ia o culoare de toamna, speciala, sa vad valurile caare se sparg, pe mare nu mai este aglomeratie..
toate barcile si "barcutele" turistilor au parasit-o...

Un pic ca si cum totul se odihneste, isi reia suflul dupa vara..
si chiar daca ploua cate o data, cerul devine azur repede..
si apoi? vara si primavara este in suflet

aleg amintiri cum faceam odinioara cu fasolea bunicii: una buna - colea-n bolul asta alb!, doua rele - la gunoi!
"Hei, Alice, veti striga, d’aia nu inveti niciodata din greseli", imi veti zice si n-am s-aud nimica!
Toamna, Dumezeu ma uluieste iar, aratandu-mi ca inca-i sunt draga: un zambet de nicaieri in suflet, un fado portugues...
Inca un an in documente, toamna. Dar inca unul nu-i semn de dram de-ntelepciune-n plus.
Toamna lupt sa nu-mi pierd frunzele. Au pis aller, sa nu ma piarda ele pe mine, in judecata mult prea aspra.:)
Toamna-i o gutuie galbioara in care tocmai mi-am infipt dintii...
Vreti?

Diminetile de toamna sunt magnifice!Cand rasare soarele si-mi bate in geam,deschid larg fereastra si inspir aerul rece.Imi place frigul asta linistitor,si-mi mai place sa-mi iau cafeaua aburinda,foile de calcul si sa ma asez in fata calculatorului pentru a vedea ce mai e in lume.Mi s-a intamplat nu numai o data sa ma impresia ca dimineata e seara si asta imi alunga somnul(seara ma culc tarziu-nu am somn).Imi place sa privesc vantul ce misca copacii...Aici,in Montpellier nu e chiar toamna aia frumoasa de la noi.E rece dar umed si e un vant de te ingheata de aceea ador diminetile.E calm...linistit.Alexandra

Alexandra ai trait vre-o toamna in Bahamas?
Diminetele sint calde dar suportabile ,daca este o briza dinspre ocean vezi frunzele de palmier fluturind in vint,apa-i calda si de culoare verde albastruie de-i vezi fundul...pesti multi dar nu in toate zonele din cauza turistilor.Imi iau masca si aparatul de respirat si tusti in apa de pe catamaran...la prinz este foarte cald ,iti faci un ten de nota zece,mai bei un paharel de Bacardi amestecat cu suc de fructe,mai tragi o undita,mai tragi un scaldat. Se lasa seara si oceanu-i linistit ca si un lac. A venit timpul sa mergi accasa.Intind pinzele dar daca nu-i vint pornesc motorul Mercury si incetisor ,incetisor catre casa de pe coasta lui Nassau. O alta noapte de toamna ,sau vara ca nu mai stiu ,o alta zi....

Am fost toamna la Iasi.
Am fost si eu studenta in Iasi, mi-am petrecut si eu acolo cateva toamne. Sunt pline de poezie, de doruri multe, de emotii puternice, de frunze ruginii si miros de tinerete nebuna, toamnele din Iasiul studentiei mele.
Si asa vor ramane mereu, oricate toamne vor urma si indiferent unde voi numara frunzele acestui anotimp.

Nu trebuie sa descurajam. Excelenta Sa Lia Roberts are cele mai multe sanse sa convinga poporul Roman de bunele ei intentii. "Daca ea crede ca ceva se poate face mai bine, o va face mai bine. Nu accepta nimic mai prejos," a scris Congressmanul Gibbson din Nevada.
Lia Roberts este foarte placuta. Are "carisma." Inspira incredere si optimism. Are oare Nastase aceste calitati?
Pana la toamna, toti se vor alatura Liei Roberts.

L-a inceput m-a impresionat dialogul! Simbolic, filozofic, marunt si mare facut cel putin prin traducere in partea cea mai superioara a limbi Romane!
Peste dialog aruncate uneori in contrast permanent imagini de o claritate pura (cristal clear) obiecte conturate in suvitele de apa!
(Obiectele erau de fapt gunoaie obiecte personale de altfel un fel de natura moarta in ratare inocenta cu contrast de nou si rugina, la o apa curata ce le spala de curatenie pentru a le da, o stralucire uda?!!!!)

Emotie de toamnã
Nichita Stãnescu

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mã tem ca n-am sã te mai vad, uneori,
ca or sã-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai sã te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o sã se-nchida cu o frunza de pelin.

Si-atunci mã apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.

Urmaresc de ceva timp si chiar am avut o unda de regret ca s-a intrerupt acel dialog/imaginar.

Au fost cateva interventii poate mai putin inspirate,ce nu se inscriu in tema.

Prietenia ca tema in discutie actuala si de dezbatut...

Fiind mai noua pe acest forum ma multumesc sa privesc pentru inceput.

Felicitari dinisor pentru tematica si dialog cu DESTIN ce se pare ca isi "joaca"bine rolul.

De cind ma stiu Toamna a fost si este anotimpul meu favorit. Ziua mea de nastere intotdeauna imi prevesteste sfirsitul verii si venirea toamnei. Nu stiu de ce dar Toamna a fost intotdeauna timpul cind mi-am regasit persoana, cind am putut sa creez, cind am fost inspirata. Daca as putea sa ma mut dintr-o parte in alta al globului as face-o numai sa pot sa traiesc doar anotimpul toamnei. Desi pe la noi sint inca temperaturile verii, dimineata si seara cind ies afara imi place sa respir aerul proaspat si crocant, iar mirosul toamnei il simt cum pluteste deasupra orasului de parca ar vrea sa te seduca inainte de a-si face prezenta intru totul.

Locuim foarte aproape de colegiul orasului si in fiecare dimineata cind plec de acasa imi place atmosfera studioasa si forfotul studentilor indreptindu-se spre clasele lor. Mirosul cafelei din masina imi aduce aminte de zilele mele de studentie cind primul meu popas din rutina mea de dimineata il faceam la cafeneaua universitatii unde deja stiau sa-mi pregateasca un “Double Latte”, pe vremea aia costa doar $1.25, iar un croissant $0.50. Acuma iesi ieftin daca te costa $4.00 total.

Abea astept sa vad frunzele copacilor cum isi schimb culorile, si cind ma plimb sa pasesc pe covoarele ruginii al Toamnei. Toamna a fost intotdeauna anotimpul cind m-am indragostit, cind scriam cele mai multe scrisori de dragoste, cind muzele poeziei si prozei veneau si stateau cu mine toata Toamna. Si-acuma imi amintesc de una dintre cele mai frumoase compuneri care le-am facut vre-odata.

Eram in clasa a cincea. Profesoara de romana ne-a dat tema de casa sa scriem o compunere, dar pentru mine era mai degraba o placere decit tema de casa. Afara deja incepuse sa picure prima ploaie de Toamna. Eram in camera “mare” cu mamica care facea ceva lucru de mina. Tin minte ca in momentul cind puneam creionul pe hirtie, totul din jurul meu disparea si intram intr-o stare de concentrare fenomenala. Fiecare cuvint era scris cu o usurinta de parca cineva mi le dicta, iar in mintea mea traiam fiecare propozitie, de parca tot ce scriam era testimoniul vietii mele. Cred ca v-ati dat seama ca subiectul compunerii era despre Toamna.

Cind am terminat de scris am intrebat-o pe mamica daca vrea sa asculte ce-am scris si daca am scris bine. I-am citit cu voce tare toata compunerea si cind mi-am ridicat ochii de pe caiet mamica plingea si zimbea. M-a luat in brate m-a pupat si mi-a zis ca am scris nemaipomenit de frumos. Eram atit de fericita dar in acelasi timp emotionata de nesiguranta daca si profesoarei ii va place ce am scris. Abea am asteptat sa vina ora de romana si sa-i inmin compunerea, si-apoi cu noduri in stomac am asteptat sa primesc caietul cu nota. Numai ca in ziua cind ni s-au dat caietele inapoi, eu am fost singura care nu l-am primit. Nu stiam ce s-a intimplat, de ce numai eu nu mi-am primit caietul de compunere. Dar nedumerirea mea a fost pusa deoparte cind profesoara a cerut sa facem liniste si sa-i dam ascultare.

Statea in fata clasei, si pe fata ei vedeam o placere si o incintare nespusa. Ne-a zis ca in toata viata ei de profesoara nu a citit niciodata o compunere mai frumoasa si mai bine scrisa decit ce avea ea sa ne citeasca in urmatoarele minute. Cind a inceput sa ne citeasca mi-am dat seama ca era compunerea mea. Stateam in banca cu inima in git si cu stomacul facut nod de emotii. Nu mai stiu daca am inceput sa pling, sau ce am facut, dar la urma cind mi-a anuntat numele si mi-a spus sa ma ridic in picioare stiu ca imi tremurau genunchi si nu indrazneam sa ma uit in jurul meu decit cu coada ochiului. Toti colegii se uitau la mine ca la o vedeta, si in pauza cu totii au venit la mine sa ma felicite. Nu eram obisnuita sa fiu in atentia nimanui, si cind am fost nu m-am simtit in pielea mea niciodata. Intotdeauna mi-a placut sa privesc lumea de pe marginea drumului, nu sa fiu eu privita, dar in momentul acela nu am mai avut de ales.

Acesta a fost si a ramas intotdeuna efectul care Toamna l-a avut peste fiinta mea. Ceva foarte misterios se intimpla cu mine, ceva care nu poate fi explicat, dar care nu-l caut sa-l explic. Ce este important este ca in fiecare an abea astept sa vina Toamna cu culorile ei, cu miresmele ei, cu forfotele inconjuratoare, cu muzele poeziei si-al prozei. Asta e tot ce conteaza.

Asa cum stiti Toamna este anotimpul meu favorit, iar weekend-ul care a trecut a fost poate unul dintre cele mai frumoase weekend-uri petrecute impreuna cu sotul meu. Simbata dimineata m-am trezit cu nasul gidilat de aroma cafelei care iubitul meu s-a ingrijit sa o pregateasca exact asa cum imi place mie, mai robusta si mai tare. Afara era un aer racoros si improspatat de o ploaie scurta care eu nu am prins-o. Gamaliuta abea a asteptat sa ne scoatem nasul pe-afara pentru ca dupa ce a dat ocolul gradinii a venit sa se invirteasca printre picioarele noastre ca sa-l mingiiem. Ma distreaza cum se aseaza cuminte linga scaunul meu de parca ar vrea si el sa intre in vorba cu noi sau cel putin sa asiste la conversatiile oamenilor mari. Eu ii zic: “Pispirelule, ai venit si tu la grupa mare?” El isi ciuleste urechile alea a lui roz si-si baga nasucul ori in glezna ori in mina mea, daca-i pe-aproape, doara doara il miingii si pe el un pic. Numa ca acuma-i tare nasol de el, ca-i pica parul de numa numa, si orice atingere genereaza o ninsoare de par pufos ce pluteste in aer si-apoi se agata de hainele noastre. Asa ca mai putin cu mingiierea pe vremea asta.

Dupa ce ne-am luat cafeluta si-am stat la taifas, m-am apucat si-am curatat prin gradina toate uscaciunile, am taiat din trandafiri, am sapat, in fine am gradinarit. M-ai tirziu am zis hai sa ne plimbam un pic pe strazile vecinatatii. Aerul ala proaspat era pacat sa nu-l consumi si sa nu-ti imbeti un pic plaminii cu el. Asa ca zis si facut. Cred ca ne-am plimbat vre-o 45 de minute daca nu mai mult, caci pe cind am ajuns acasa am facut febra musculara. Eu cind ma plimb fac exact la fel de mult efort ca si cind alerg. Probabil ca seaman pe bunicu, din partea lui mamica, ca numa el era ca un titirez cind mergea. Ce sa fac, imi este in singe, iar un alt lucru este ca sotul fiind foarte inalt cind el face un pas eu tre’ sa fac unul jumate ca sa pot tine pasul cu el. Noroc ca nici eu nu-s prea mica, ca altfel ar trebui sa fac doi sau trei pasi, sau poate chiar sa alerg. Hehe, ma distrez de una singura acuma gindindu-ma la imaginile astea.

Dupa ce am ajuns acasa am continuat mai departe gradinaritul, iar apoi am luat micul dejun sa avem energia necesara de a face cumparaturile pentru saptamina. Toata dimineata afara a fost noros, dar dupa masa a iesit soarele iar norii i-a luat vintul si i-a dus la munte. Ne-am gindit ca nu ne-ar strica si noua o excursie la munte, sau cel putin pina in Dumbrava Cavalerilor, un satuc mic la vre-o 40 de minute distanta de casa. Este un loc foarte frumos, unde deseori mergem sa ne balacim in apa cristalina a riului sau sa ne cataram pe stincile imense ce-s presarate de-a lungul riului. De ani si ani de zile merg in Dumbrava Cavalerilor ca sa-mi relaxez mintea si sa iau o vacanta de o zi de la viata oraseana.

Deci planul l-am facut, asa ca a doua zi Duminica dupa ce am plecat de la biserica am mers acasa sa ne schimbam echipamentul si masina, si-am pornit inspre Dumbrava. Ne-am oprit sa punem benzina si sa ne luam ceva de-ale gurii, ca ne-am propus sa mincam prinzul stil picnic, iar pe cind am ajuns la destinatie am fost numa buni de prinzit. Ne-am dus pina intr-unul din locurile noastre preferate, un loc mai ascuns si mai linistit, unde apa riului este ca oglinda. Ne-am asezat si am mincat timp in care niste fluturasi ne-au aratat miscarile lor acrobatice si frumusetea aripioarelor lor colorate. Citeva pasarele ne ciripeau de-asupra capurilor, iar adierea vintului fluiera usor printre crengile copacilor colorati de toamna. Toate culorile stincilor, toate nuantele de verde, galben si caramiziu erau reflectate in apa riului care numai vintul ii mai incretea fata. La un moment dat vre-o sapte vulturi imensi au inceput sa se invirta sus sus de tot pe deasupra dealurilor care ne inconjurau. Cite-odata auzeam glasul lor, un tipat melodios si trist dar in acelasi timp taios. Am vazut si niste libelule care-si dadeau aere pe deasupra apelor, unele erau albastre altele erau verzi. Cind razele de soare au inceput sa ne infierbinteze ne-am mutat mai sus pe niste stinci la umbra altei stinci mai mari. De acolo am putut vedea si mai bine reflectiile din apa in combinatie cu ce se afla pe fundul apei. Mi-a parut rau ca nu mi-am adus cu mine uneltele de pictat ca aveam ce picta, plus de asta eram si inspirata. Dar poate ca mergem si weekendul viitor si-atunci precis ca-mi iau echipamentul de artist cu mine.

Am plecat cu chiu si vai, ca nu ne-am mai fi dus acasa de-acolo, iar pe cind am ajuns acasa eu cel putin eram istovita. N-am mai fost in stare sa fac nimic, asa ca m-am intins la televizor, la care m-am uitat numai cu un ochi ca celalalt dormea. Eram obosita, dar era o oboseala din aia care-ti convine. Stii cum e cind tot trupul iti este relaxat si greoi, cind tot ce vrei sa faci este sa dormi, si poti dormi pentru ca nu mai ai nimic de facut ca toate-s la locul lor si treaba-i complectata.

Dimineata m-am trezit tot asa de improspatata ca si aerul de-afara. Cind mi-am scos nasul la iveala primul lucru care m-a intrebat sotul a fost: “Ce-ai visat?” L-am intrebat de ce ma intreaba iar el mi-a raspuns: “Pai cind m-am trezit tu vorbeai in somn si spune-ai “In primul rind, cine esti tu?”” Am inceput sa rid in hohote dar nu mi-am putut da seama sau aminti ce am visat. Deci “in primul rind” azi dimineata am fost odihnita, si tot “in primul rind” foarte bine dispusa. Ma bucur pentru ca desi Luni este cea mai urita zi din saptamina, a inceput cu bine. “In primul rind” asta e tot ce conteaza.

Toamna ofera subiecte minunate fotografilor americani; astfel citim cu interes:

Tips on shooting fall foliage.
Dozens of Web sites updated daily with local conditions.
Includes the U.S. from California to Maine and all of Canada.
Scenic hikes & drives.
Even the reason why leaves change color.

Toate acestea, la adresa
http://www.vividlight.com/articles/fall_foliage.htm

Cum e toamna in Ro, ce sa facem, unde sa mergem, nu citim nicaieri, ca nu avem ce.
Putem insa sa mergem azi la Tirgul de Turism din Bucuresti si sa vedem niste afise, panouri, prospecte, atit de dramatic de prost facute, ca nu avem decit sa ne dam foc la aparate si sa ne schimbam pasiunea, e o diferenta atit de mare intre ce este acolo la Tibco si ce ar trebui sa fie...ma refer la imaginea de turism de la noi.

"Cum e toamna in Ro, ce sa facem, unde sa mergem, nu citim nicaieri, ca nu avem ce."

Noi am fost acum cateva zile in Muntii Apuseni. :)
28 de tineri fotografi amatori am incercat sa (sur)prindem frumusetea peisajelor de toamna in acele mirifice locuri, participand la FOTO-TUR-ul 5 organizat de FOTOdigital.ro.

Am avut parte de peisaje superbe, ceata, soare, ploaie, case de moti si oameni prietenosi. Rezultatele au inceput sa apara, deja fotografii reusite facute in aceasta "expeditie" fotografica au inceput sa fie postate pe site-urile foto.

Azi am testat si eu primul obiectiv mai "lung" (un sigma 70-300) din viata mea (sunt incepator in ale fotografiei, doar cateva luni am la activ). Si apropo de toamna mi-am dat seama ca pozele se incadreaza in acest subiect. Ele se pot gasi aici: http://gallery.flashrebel.org/sp_index.php?dir=./parc . Orice parere,critica imi este de folos....

"Mesajul Dvs ne da speranta ca poate exista un dialog intre generatii, ca fotografia romaneasca mai are o sansa."

bre Guru Dinu,
Sunteti prea bun Maestre. La Tromboane, desigur. Dar vad ca sunteti cam macabru luni. Si nu vorbeam despre Epave esuate.

Despre generatii, tocmai ma gandeam. Intamplator, m-am intalnit cu cativa fotografi.
D.D este in faza marilor descoperiri. Cerceteaza cliseele pe care nu le-a marit nici-odata. Mi-a aratat cateva zeci, multe remarcabile, iar unul Absolut Senzational, sigur in primele lui 5.
Desi Dvs. aveti enorm de multe poze Foarte Bune, ma tem ca nu aveti Nimic care sa reziste alaturi. Desigur pe gustul D.D si A.P. Nu pe gustul atat de fin, al cumparatorilor cu teshchereaua plina.

Ieri am dat nas in nas cu D-na Spitzer, inca tanara la 87. Se plangea ca picioarele ii stau mai putin bine decat capul, inca lucid. M-a invitat la o cafea. Depana amintiri despre “Baloane de Sapun” – despre acei ce fac multa valva, desi cam gaunosi la substanta.

Pentru ca veni vorba, mi-am dus duminica consoarta la targul etniilor de la MTR. Lume multa, personaje interesante, artizanat, mestesugari, mancare de origini diverse, unele feluri chiar delicioase.
Si poze de facut.
Stateam de vorba cu 3 mesteri romi. Unul dintre ei avea mustata enorma si bretele cu paftale din argint. Apare marele Parvu, cu 80-200.
Si tzac, tzac, tzac, tzac, tzac, din acelasi loc. Tare baiatu'.

Intr-adevar tare. Din unghiul inteligent, cu soarele drept in fata la ora 13, caldararul stand se profila peste un agregat maretz de climatizare, cu tevile lucitoare in toate directiile.

Unde nu e cap, e caz de conflicte intre generatii – trecute, prezente si viitoare. Si nici nu stiti ce bine ma inteleg cu cei sub 20 de ani, nu doar cu Batranele Carapace Inacrite.

nu mai stiu chiar dialogul, dar banui ca se referea la Bois de Boulogne ca adapost al amorurilor carnale

tare mult mi-a placut filmul, e de o franchete care sperie
francezii cltiva de obicei acel coté exotique al culturii straine, asa ca m-am bucurat sa vad ca nu esueaza in sabloane ci dimpotriva, exhiba o lume emotionanta pana la lacrimi
o Fefeleaga reloaded, cum am mai vazut odata intr-un film transmis de unguri, cu un tigan napastuit de toate cele si zambetul lui