comentarii

dialog intre un copil si o jucarie


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
adanaria - de Molloy la: 16/09/2011 18:12:26
(la: ...)
pe masura posteritatii mele... de care ieri, astazi si maine se va fi ales praful :) eu m-am jucat ieri cu recentele cautari...
"avort cu ceai de leandru,
nu iti imbogatesti sufletul
cu adevaruri marunte,
insusiri pentru camp
si-o scrisoare catre bunici,
toate dialog intre un copil
si un rau jucarie.

P.S. desigur, babele cred
doar baietii tampiti"
#620851 (raspuns la: #620850) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de zaraza sc la: 08/12/2014 12:47:05
(la: Ohoho Tannenbaum)
Este prejudecata asta ca trebuie sa-i cumperi copilului o mie una de jucarii, care de care mai sofisticate si scumpe. O deconspirare a modului cum functioneaza pofta de jucarii am auzit la o emisiune la radio Actualitati. Cand copilul cere ceva nu te mai da de ceasul mortii ca n-ai bani sau trebuie sa i-l iei neaparat, chiar daca intuiesti ca dupa doua zile jucaria va sta nefolosita de-a pururi. Poarta cu copilul un dialog despre jucaria vazuta, ce ar face cu ea, cum s-ar juca... si daca are acasa suficiente iar tu si celalalt parinte va faceti timp sa stati cu el, nevoia de o noua jucarie se va estompa, copilul avand suficienta imaginatie (garantat mai multa ca voi) si se va linisti in urma discutiei cu voi, fie pentru ca nevoia de jucarie era artificiala, fie pentru ca intrevede promisiunea unui joc nou cu parintii. Va puteti folosi imaginatia sa va jucati virtual cu copilul si noua jucarie ne-cumparata.

Draga Anisia, - de andrusca la: 06/05/2005 21:11:09
(la: Ce vrei tu?)
Exemplul pe care l-ai dat este bun, insa situatia nu era atat de simpla pe cat s-a inteles....
Pe atunci, nu era vorba ca fugeam pentru ca nu-l doream, ba din contra, insa suferinta pe care mi-o provoca, ma determina sa-l evit. Nu pot sa cred ca exista cineva pe lumea asta, vorbim acum de oameni normali, sanatosi din punct de vedere mintal, care sa stea alaturi de o persoana ce-i provoaca discomfort sentimental, psihic.
Dar, hai sa-ti dau si eu un exemplu din acelasi cadru abordat de tine:
...cand eram copil ma plictiseam foarte repede de jucariile mele; primeam azi o jucarie de care eram extrem de incantata, indragostita, iar dupa o perioada o aruncam intr-un colt, plictisita fiind de ea. Ea continua sa fie jucaria mea, chiar daca nu o mai bagam in seama, era acolo prin casa pe undeva.....Dar pana intr-o zi cand, printre musafirii veniti la parintii mei era si un copil care gasea jucaria, aruncata in colt...ehe...si ce furie ma apuca daca vedeam ca vrea sa se joace cu ea, cu ce drept ca e Doar a mea si fac ce vreau cu ea.........

Intelegi, cam asta este exemplul potrivit pentru aceasta poveste in care acum nu mai sunt copiii personajele principale ci noi oamenii "maturi"...de genul "nu te las sa traiesti dar nici sa mori"........"te vreau nu te vreau, tu trebuie sa stai tot timpul la cheremul meu"...

Ti-am raspuns la comentariu folosind in mare parte verbe la trecut, referindu-ma la povestea celor doi, caci de cand am publicat textul si pana la comentariul tau, situatia s-a schimbat....

El a ales un drum ce nu coincide cu al meu.....si iata-ne acum, amandoi pe banca, ne vorbim prea putin, caci nu avem ce sa ne impartasim.....ceea ce ne mai leaga este locatia serviciului si ......poate amintirile pe care oricum evitam sa le trezim, ba mai mult preferam sa le savuram fiecare in cochilia sa, ca nu cumva sa ne dam de banuit ca mai exista sentimente de o parte sau de cealalta.......




#47347 (raspuns la: #47242) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
belle - de popix la: 06/06/2005 23:01:18
(la: TELEVIZORUL-necesitate sau pacoste?)
batranii nostrii spuneau cu intelepciune ca pentru un pom sa creasca drept si nu stramb,are nevoie de a fi ghidat inca de cand e un lastar.

in al doilea rand e indatorirea parintelui de a urmarii si de a responsabiliza plozii.aceeasi tema o are si scoala, altminteri uitandu-ne in jurul nostru privim neputinciosi la degradarea sociala tot mai accentuata.pentru ca tinerii sunt victime ale sistemului numit mass-media, sistem de pseudo-valori.

in concluzie cerd ca e de preferat rigiditatea cand tentativa de dialog dintre parinte-copil nu da roade satisfacatoare.
#53591 (raspuns la: #53516) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
eu ma refeream la creatii artistice - de lafemme la: 07/05/2009 23:06:26
(la: Propunere concurs)
iata una care are votul meu ;;)

IUBESTE-MA!
policrom
egoist
salbatic
tremurand ca degetul ce-apasa pe tragaci
ca doua buze insetate in desert

PRIVESTE-MA!
subiectiv
aprins
sacojiu
ca obrazul unui copil lipit de pieptul mamei
ca o hiena care-si sfasie prada

ATINGE-MA !
taios
visceral
magnetic
cu ochii inchisi si buzele mute
ca o dalta care se-nfige in lemnul moale


ZAMBESTE-MI
cinic
dezordonat
frivol
ca un copil in fata jucariei preferate
innorat si prevestind potop

si iar,
si iar
IUBESTE-MA!
timid
ingandurat
dramatic
ca o corabie care se-ndeparteaza de tarm
ca un nebun care-a gasit fericirea


#435233 (raspuns la: #435232) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
onutza - de zaraza sc la: 16/09/2009 09:48:23
(la: iubire-obligatie)
Sa vezi ce complicat devine pentru cei cu psihic complicat. Care studiaza ce simt si se gandesc... nu-mi iubesc copilul cum imi iubeam mama... Si se mai adauga si dificultatea realizarii unui dialog cu propriul copil, din nu se stie care motive, ereditare, de educatie sau experiente nefericite.

#482016 (raspuns la: #482007) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
jucarii de la McDonalds - de (anonim) la: 05/03/2004 12:16:59
(la: Romani in strainatate)
Hallo!
Cred ca este egal ce trimiti in RO:unii se bucura altii nu.Unii au altii nu au nimic.Chiar nimic!Eu cunosc multi care se bucura si pt.jucarii de la McDonalds.Apropo eu si copilul meu sintem Vegetarieni.Nu toti au bani sa faca multe donatii.Eu am adunat multi ani lucruri diferite pt. unii din Ro.Lucruri pe care inca le mai au.Pina si mobila,electro, etc.Dar sa stii ca nu se mai multumesc cer tot mai mult.Aproape toti.Si cind au ce vor se distanteaza si cauta pe altii de unde pot sa "suga".Eu nu am cerut niciodata nici un leu si tot nu se multumesc!
Pa
#11419 (raspuns la: #11327) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Regret jucariile - de Chrysilla la: 10/02/2005 15:52:38
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
Nu regret ceva oferit de regimul lui. Mai exact, mi-e dor de papusile acelea minunate, cum era Lili pe care am pastrat-o pana la 15 ani si pe care mi-a aruncat-o tata pentru ca era stricata. Mi-e dor si de jocurile de pe vremea aceea, inlocuite acum de calculatoare... As vrea ca fetita mea (cand o sa vina...) sa se bucure de jucariile de care m-am bucurat si eu, copilita fiind, la gradinita, caci n-as vrea sa-si strice ochisorii pe calculator sau sa se joace de-a "mama si de-a tata" cu Barby cea perfecta si cu Ken al ei. Papusile de pe vremea mea (deparca acum, la 19 ani, as fi batrana :) ) erau fetite ca si cele care se jucau cu ele...
Un copil nu-l programezi ca p - de ALISIM la: 28/04/2005 13:56:04
(la: Despre copii)
Un copil nu-l programezi ca pe ora la dentist. Esti desigur atent sa nu-l aduci pe lume cand esti, de exemplu, in lagarul de concentrare si maine esti pe lista la gazare. Dar orice om (femeie sau barbat) clinic sanatos, care vrea sa munceasca pentru painea lui, poate, FARA INDOIALA, sa intretina un copil. Nu-i poti da niciodata chiar totul, dar eu, care-i dau mult prea mult, imi doresc uneori sa fi fost saraci lipiti si sa fi avut garantia ca ne iubim cu adevarat.
Asa, vine si cere mereu ceva (o jucarie noua, parcuri de distractii, etc) si daca nu-i dai se supara. Cand ii dai ti se pare ca te iubeste mai mult. Si asta creaza disconfort. Vrei sa ai garantia ca te iubeste si daca nu-i dai. Dar nu rezisti sa nu-i dai pentru ca iubesti tu prea mult... E un cerc vicios.
imi invat copilul romaneste, dar si engleza - de loredana tudor la: 17/11/2005 13:04:49
(la: Cei din occident, va invatati copiii romaneste ?)
eu ii vorbesc copilului romaneste, in engleza insist doar pe "comenzile" care sunt f utilizate in dialogul de la gradinita, educator/copil (ex: wash your hands, pick it up, go sit down, plese, thank you, we have to share, take turns etc). In casa , eu si sotul meu vorbim, evident, romaneste. Dar il invat cuvinte noi si-n engleza, spunandu-i intotdeauna (si insistand) si pe echivalentul in limba romana. Pt ca e intr-o faza de dezv f puternica a limbajului (are 2 ani si 10 luni), achizitioneaza zilnic cuvinte din limba engleza(de la gradinita si de la emisiunile tv pt copii, pe care i le selectez f atent), asta l-a facut sa renunte la a mai folosi cele cateva cuinte romanesti pe care le stie. Dar intelege cand ii vorbim romaneste si voi gasi si o metoda sa-l motivez/co-interesez sa invete/vorbeasca limba romana.De exemplu, ori de cate ori va face ceva f bun, frumos, il voi lauda in limba romana, toate recompensele i le voi insoti de comentarii in limba romana, tot ceea ce ii voi vorbi de bine, va fi in limba romana, chiar daca asta inseamna ca va trebui sa intensific, pe de alta parte folosirea lb engleze in casa(ca sa aiba efect strategia compensatorie cu limba romana).Sper ca ti-e de folos comm-ule meu, daca nu, e bine fie si numai pt ca mi-ai dat prilejul sa spun si eu 2 vorbe aici:-)
"eu ii vorbesc copilului roma - de Daniel Racovitan la: 17/11/2005 13:13:15
(la: Cei din occident, va invatati copiii romaneste ?)
"eu ii vorbesc copilului romaneste, in engleza insist doar pe "comenzile" care sunt f utilizate in dialogul de la gradinita, educator/copil (ex: wash your hands, pick it up, go sit down, plese, thank you, we have to share, take turns etc)"

de ce? eu ii dau toate "comnezile" doar in romana si copilul nu are nici un fel de problema, nici acasa nici la gradinita.

cel mai sigur mod de a motiva un copil sa vorbeasca o limba este s-o utilizezi cu el cat mai mult. nici un copil nu va fi motivat sa invete o limba daca nu simte ca ii este utila.

arata-i ca si alti copii vorbesc romaneste (la TVRi de exemplu). arata-i ca exista o cultura in limba romana, da-i sa asculte cantece pentru copii in romaneste, citeste-i povesti in romaneste.

___________________________________________________________________
"aceste cuvinte ne doare" (sic).
#88264 (raspuns la: #88245) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Copilul crescut doar de mama - de (anonim) la: 30/10/2003 02:06:46
(la: Casatorie sau concubinaj?)
Un copil crescut doar de mama nu cred ca este un handicap pentru copil. Mai mare este handicapul daca copilul creste de ambi parinti intr-un mediu cu certuri, batai si atmosfera incarcata.
Eu imi cresc sigura copilul de la varsta de 6 luni. Acum are 11 ani, este un copil educat cum ar fi face sport, picura mergem impreuna la teatre , concerte si la noi in casa este numai veselie si o atmosfera foarte placuta. Copilul meu este constient ca trebuie sa lupte in viata, sa invete sa demonstreze ca poate si singura. L a scoala la fetita, in casa sunt cam 8 copii din 20 care traiscu numai cu mama, ei discuta foarte mult pe aceasta teme, intre ei prieteniile sunt mai puternice si chiar ii compatimesc pe copii la care tatal lor este un betiv sau un puturos care nu munceste.
#2643 (raspuns la: #2530) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Eu si copilul meu! - de (anonim) la: 30/11/2003 08:40:46
(la: Cei din occident, va invatati copiii romaneste ?)
Eu:romana,franceza,engleza foarte bine,binisor italiana si greaca,biigui maghiara sh'atat ca nu ma mai credeti daca va spun ca stiu si putina germana cit sa gasesc drumul sau sa nu mor de foame pe strasse cu banii in mina! Sotia:romana,franceza,engleza,italiana,spaniola daca nu perfect..cel putin lipsa citeva virgule pe ici pe colo!
Copilul 2 ani si incepe sa vorbeasca!
Problema:La gradinita e franceza,acasa eu romana,sotia engleza. Cum sa fac sa il inteleg ca el vorbeste limba de bebelusi pe care numai el o intelege aceeasta fiind o amestecatura d tot ce aude de peste tot?
Ajutor!:))
Copilul meu vorbeste si romaneste - de roko la: 30/11/2003 15:51:58
(la: Cei din occident, va invatati copiii romaneste ?)
Copilul meu vorbeste si romaneste cu toate ca locuim in strainatate.In primul rind copilul vorbeste limba mamei si cum eu sint romanca va dati seama ce limba vorbeste el.
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
UNUI ANONIM - de Florin si atat la: 03/03/2004 16:45:12
(la: Romani in strainatate)
'Baiatul sotului meu (11 ani) stringe jucariile de la McDonald's pentru copii din Romania'

Mai sa fie, cred ca baiatul sotului tau maninca multe 'happy meals' ca sa aiba atitea jucarii sa le trimita in tara...junk food...fat...va omoriti saracul copil cu incetul pentru jucarii ca sa le trimiti in Romania.

De ce nu va duceti voi la 'Charity shops'... o jucarie de la McDonalds ar costa 10 pence si cu restul i-ati cumpara copilului mincare mai sanatoasa...

Ma rog, se pare ca cu atitea concedii si cauze de caritate sinteti prea ocupati sa gatiti.

Draga, caritatea incepe acasa cu familia. Lasa cadourile si pachetele pentru Romania si pune mina si hraneste copilul ca lumea.

'Bani care ii cistig intr-o luna aici in romania ar trebui sa muncesc 5 ani
Donez bani regular in Romania, trimit pachete parintilor mei si intodeanua este loc pentru dulciuri,creioane ,jucarii pentu copii mai nenorocosi'...Yeh! Sure.

Se pare ca tu nu ai copii tai... si crezi ca copiii au nevoie de creioane, jucarii, dulciuri, McDonalds & Co.
Copiii au nevoie de dragoste. Simplu si ieftin, dar imposibil pentru unii de a oferi.

Nu le mai umfla cit de bine traiesti si cum te lafaiesti in bani, nu de alta, dar o sa fim inundati de.. sclavii si fiintele neumane pe care le-ai lasat in urma.

'cum parinti nostri muncesc ca sclavi, cum se framinta sa puna mincare pe masa, cum e sa suferi la craciun cind ne iti permiti ,sau nu gasesti sa cumperi o jucarie.......' Si in UK sau in alta parte nu se munceste?

Hai ca m-ai distrat.

Florin si atat.
Tot din UK.

P.S. Ce 'schimb de experienta' ai facut tu in 1994 cind aveai doar 17 ani...?



#11258 (raspuns la: #11224) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. Florin - de Duduia Lizuca la: 03/03/2004 17:25:26
(la: Romani in strainatate)
Mai Florine, tu cam judeci.

" 'Baiatul sotului meu (11 ani) stringe jucariile de la McDonald's pentru copii din Romania'

Mai sa fie, cred ca baiatul sotului tau maninca multe 'happy meals' ca sa aiba atitea jucarii sa le trimita in tara...junk food...fat...va omoriti saracul copil cu incetul pentru jucarii ca sa le trimiti in Romania."
De ce nu va duceti voi la 'Charity shops'... o jucarie de la McDonalds ar costa 10 pence si cu restul i-ati cumpara copilului mincare mai sanatoasa... "

Nu-si "omoara" copilul daca il duc la McDonalds din cand in cand.


"Ma rog, se pare ca cu atitea concedii si cauze de caritate sinteti prea ocupati sa gatiti. "

Este treaba lor ce fac cu timpul liber si sunt convinsa ca si gatitul este pe lista. De unde stii tu ca ei sunt prea ocupati sa gateasca?

"Draga, caritatea incepe acasa cu familia. Lasa cadourile si pachetele pentru Romania si pune mina si hraneste copilul ca lumea."

Cum poti spune tu ca nu-si hranesc copilul "ca lumea" doar pentru ca din cand in cand se duc la McDonalds? Si nu ai dreptul sa afirmi ca nu sunt generosi (ca nu aplica aceasta caritate) in familie - de unde stii tu cum isi trateaza ei familia???

"'Bani care ii cistig intr-o luna aici in romania ar trebui sa muncesc 5 ani
Donez bani regular in Romania, trimit pachete parintilor mei si intodeanua este loc pentru dulciuri,creioane ,jucarii pentu copii mai nenorocosi'...Yeh! Sure.
Se pare ca tu nu ai copii tai... si crezi ca copiii au nevoie de creioane, jucarii, dulciuri, McDonalds & Co.
Copiii au nevoie de dragoste. Simplu si ieftin, dar imposibil pentru unii de a oferi."

Poate ca cei din Romania le dau dragoste, dar nu isi permit si alte lucruri care fac viata mai frumoasa, sau sa zicem ca o completeaza, pentru copii, cum ar fi creioane, jucarii, dulciuri. Daca rudele din afara ii pot ajuta in aceasta privinta, de ce nu? -(pe langa dragostea pe care sunt sigura ca le-o dau copiilor din Romania cand ii viziteaza sau cand vorbesc cu ei la telefone).

dragostea "e imposibil pentru uni de a oferi"? Ce vrei sa zici? Vad ca ti-e usor sa insulti.

"Nu le mai umfla cit de bine traiesti si cum te lafaiesti in bani, nu de alta, dar o sa fim inundati de.. sclavii si fiintele neumane pe care le-ai lasat in urma.

'cum parinti nostri muncesc ca sclavi, cum se framinta sa puna mincare pe masa, cum e sa suferi la craciun cind ne iti permiti ,sau nu gasesti sa cumperi o jucarie.......' Si in UK sau in alta parte nu se munceste?


P.S. Ce 'schimb de experienta' ai facut tu in 1994 cind aveai doar 17 ani...?" - si de ce n-ar fi putut avea un schimb de experienta "doar" la 17 ani? Era aproape adult, poate lua decizii, poate percepe si judeca multe lucruri, poate simti si observa. Da, poate ca este prea tanara sa aibe un schimb de experienta obiectiv si absolut, desi acest lucru nu este realistic, dar o experienta tot a avut, si nu cred ca a fost nesemnificativa. Probabil de aceea s-a si hotarat sa plece din Romania si sa-si caute un loc in Europa de Vest. Deci acest "schimb de experienta" nu a fost nesemnificativ, desi ea avea "doar" 17 ani.

Fiecare are perceptiile lui/ei fata de locul in care a trait, fie in Romania, Anglia sau Franta. Mie anonima mi-a facut o impresie ca fiind o persoana cu intentii bune, care are dreptul la opiniile ei fata de locurile in care a trait. Nu stiu Florin de ce ai sarit asa de tare in sus pentru ca ea nu si-a impus parerile ei asupra altora. Si daca nu si le-a impus, eu cred ca la fel ca si oricare dintre noi, are dreptul la parerile ei, chiar daca sunt diferite de ale altora. Obviously, tu nu imparti aceste pareri, dar in loc sa o judeci si sa ii ataci persoana si modul de viata, ai putea sa-i ataci opiniile doar si sa aduci argumente corespunzatoare, nu insulte.

La mai bine (bune),

D.
#11261 (raspuns la: #11258) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Amoore - de amoore la: 04/03/2004 11:18:47
(la: Romani in strainatate)
Amoore
Multumesc pentru comentariu
Cred ca nu gresesc in a afirma ca fiecare are dreptul la o opinie...
Te inteleg perfect.
Poate ca nu intelegi (desi mi-e greu sa atmit) ca fiind in Uk nu intelegi unele lucruri
1 McDonalds
- imi vad copilul vitreg de 2 ori pe saptamina eu nu-i controlez "ce maninca" si daca esti in uk stii foarte bine ca sint obisnuiti cu "junk food" ....
si nu este gras de loc as spune ca e foarte slab pentru virsta lui

Intr-o zi cind a venit sa ne vada in weekend si a adus o punga mare cu jucari ,nimeni nu l-a rugat, nimeni nu i-a spus ....a decis singur...

Da admit ca sotul meu este instarit(web designer)la fel si eu...dar asta nu inseamna ca ne "omorim copilul" cum spui...
El are tot ce vrea;2 familii instarite, are o mama si una vitrega...un tata tata si unul vitreg.....ciudat ca prefera sa stea cu mine ca vrea sa invete roamaneste...nu pentru ca ii ofer cadouri ci pentru ca ii ofer dragoste( pe care mama lui nu o poate intelege)
Nu poti minti un copil cu cadori sau dulciuri...
Sora mea e profesoara intr-un sat in Romania
Unii copii nu au pixuri sau jucari sau dulciuri ....acolo se duc lucrurile si bani pe care le donez....
Si ai avut tu vreodata bucuria in inima ta cid auzi ce bucurosi erau cind au primit nimicurile astea...

Nu cred!
Si daca asta nu e gest de dragoste atunci nu stiu ce dragostea e....
In vara asta eu si sotul meu am decis sa aducem un copil de la aceasta scoala aici pentu o saptamana...un copil pe care nici nu-l cunosc, care nu mi-e ruda....
Cind m-am casatorit toti bani de la nunta au fost donati unei gradinite cu copii mai saraci
Au primit papuci de casa, dulciuri, baloane...Si eu am fost acolo cu lacrimi in ochi... da media a fost acolo si sint poze pe internet...
Dar asta e...
De ce "Charity" shops?
Sa donez bani pentru cei din Anglia?
Stii ceva copii saraci din Moldova nu au primit nimic de la marile organizatii...
Unde se duc banii aceasti?
Coincidenta - nestiind ca va avea o romaca in famile,Mama sotului meu,de 10 ani de zile face cadouri pentru "shoe Box" in romania, dar nu stiu unde se duc...

"sclavii si fiintele neumane pe care le-ai lasat in urma"

Eu nu am lasat nimic in urma, eu am ales o cale mai buna ca si tine de altfel, am venit intr-o tara unde esti acceptat co fiinta umana si esti tratat cum meriti
nu ca in Romania unde am lucrat zi de zi si a trebuit sa astept 3 luni sa primesc un salariu
Unde am vrut sa merg la facultate dar a trebuit sa platesc o groaza de bani...

Da sigur ca se munceste aici ....da esti platit

Tu de ce esti aici?
Pentru o viata mai buna?
Tu ce faci sau ce ai facut pentru cei de acasa?


'schimb de experienta' ai facut tu in 1994 cind aveai doar 17 ani...?

Viata nu incepe la o anumita virsta ...

Nestiinta e o binecuvintare...cunostinta e dureroasa
Cind iesi din tara pentru prima oara si vezi diferenta (mai ales cind esti norocos si ai experiente bune)suferii..
Pentru tine si pentru toti...cind vezi lucrurile si viata pe care cei din afara o au asa de-agata te doare.
As fi vrut sa nu realizez nimic in Franta sa ma intorc in tara si sa fiu la fel ca intotdeuna...
Dar am ales sa imi fac o viata mai buna pentru mine si celor din jurul meu


Stiu ca fiind aici am mai multe posibiltati sa aduc bucurie celor de casa...

Tu ai incercat pe bani proprii sa ai afaceri cu marile companii de aici sa le convingi sa investeasca in Romania.... sa deschida fabrici acolo?
Nu cred...
Am avut bucuria sa fac multe pentru cei din tara (persoane pe care nici nu le cunosc), care poate nu vor stii niciodata ...
Si asta ma face fericita


Copiii au nevoie de dragoste. Simplu si ieftin, dar imposibil pentru unii de a oferi.

Dragostea nu se ofera ... vine de la sine



#11324 (raspuns la: #11258) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Tot unui anonim din Anglia apropo de jucarii/#11258 - de Tombola la: 04/03/2004 11:30:25
(la: Romani in strainatate)
Jucariile pe care le stringe baietelul tau de la McDonalds sint de o calitate inferioara ,de fapt niste porcarii facute in China ptr 1 cent si care sint incluse in pretul meniului si ptr care comsumatorul plateste mai mult ca sigur de 10 ori mai mult
Tu de fapt jignesti copiii saraci din Ro. si pe parintii lor trimitindu-le porcarii de doi bani sub falsa pretentie ca ei nu ar diferentia intre niste porcarii de plastic de calitate mizerabila si o jucarie buna.
Mai bine ai stringe jucariile pe care le doneaza lumea bogata de fapt pe gratis si care sint de o calitate foarte buna la fel ca si haine si alte obiecte ptr micuti si le-ai trimite in Ro.
Poti sa cumperi sau sa inchiriezi o dubita pe care s-o umpli cu lucruri si jucarii uzate dar de calitate si sa o conduci pina in Ro. la orice orfelinat si sa le imparti acolo in loc sa trimiti plastic ieftin gen Mc Donalds.
Si apropo magazinele in Ro. sint pline de lucruri la fel ca si in Anglia sau peste tot asa ca ,chiar si cei saraci pot sa faca o diferenta intre donatii de calitate sau gunoaie.
Alta idee ar fi sa-ti creiezi un sit unde sa ai ca tema donatii materiale si financiare ptr copii din Ro. Lumea va contribui fiecare cit poate si cu ce poate si vei avea mai mult succes decit in a trimite gunoaie in Ro.
Eu unul am facut asa ceva acum 6 ani.

P.S. Romanii din tara nu sint prosti sau ne-educati chiar daca sint saraci

Cu Stima

Andre Morariu

#11326 (raspuns la: #11258) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru Duduia Lizuca - de Florin si atat la: 04/03/2004 13:29:56
(la: Romani in strainatate)
Trebuie sa admit ca mesajul anonimei m-a scos din sarite. De ce?

1. Nu si-a semnat mesajul deloc.

2. Din mesajul ei am inteles ca, fiind in Anglia, cultiva parerea ca romanii si copii din Romani au nevoie de ajutoare, muncesc ca 'sclavii' si nu sint tratati ca finte umane etc. Si, da, nu mi-a placut. Am gasit mesajul jignitor pentru cei din tara... si eu nu mai traiesc demult acolo.

3. Mi-a amintit de o intimplare care mi-a ramas in inima.
Acum 13 ani, am lucrat la un proiect finantat de UK pentru orfelinatele din tara, lucram la construirea sau amenajarea celor existente... deci am vazut cum erau orfelinatele chiar aproape de '89... nu este important ce faceam eu.

Stiind acolo o perioada de timp am inceput sa cunosc copiii mai bine...
Orfelinatul la care ma refer mai jos primea tiruri peste tiruri cu ajutoare dar foarte multe lucruri erau vechi sau nu erau pentru copii asa de mici (intre 1-7ani).
Multe din aceste tiruri erau insotite de romani care topaiau bucurosi si zimbeau in stinga si in dreapta. Erau aroganti, se laudau ce norocosi erau si topaiau ca puteau ajuta.
Si cind aceste tiruri ajungeau, era adunare mare cu copiii...multumiri...ceva de dezgust.

Intr-o zi au venit niste belgieni, in frunte cu o romanca...foarte nepoliticosi si cu romani si cu englezii.
Romanca noastra a luat in brate un copil de 5 ani, George, care nu a vrea un picior, si ia dat o jucarie mica, care semana cu cele din McDonalds, si o pungulita cu dulciuri ca fiind cadouri de a ea si i-a spus ca sa-i multumeasca. George, zimbind ,s-a supus.
George al nostru ('al britanicilor') era un baietel foarte dezghetat si invatase si ceva engleza.
S-a jucat cu jucaria si a tinut-o in mina o vreme. Dupa un timp a venit la noi a spus: Nu este un cadou special pentru ca nu e noua...
Sa-i fii vazut ochii...
Chiar tu crezi ca asa zisele gesturi de caritate facute de unii sint primite bine?
..........
Draga duduie, romanii au o mindrie in inima inca de mici chiar daca nu ii invata nimeni. Romania n-a avut si nu are nevoie de ajutoare umanitare sau lucruri de caritate de genul lucrurilor de mina a doua, n-are nici nevoie de alti romani sa planteze idei in capurile celor din vest ca este o tara inca in nevoie de ajutor.
Oare anonima ta nu asta face pe unde se duce: stringeti oameni buni.. ca eu le trimit la copiii nenorocosi... etc.

Romania si romani trebuie sa infrunte viitorul singuri, cu capul sus. Si daca nu au mincare pe masa, jucarii, dulciuri etc. sa stringa din dinti si sa faca pe dracu in patru sa le fie mai bine. Dar sa ramina cinstiti si buni cu ei insusi. Si daca miine le este mai bine decit azi sa ia acel status ca normal si asa mai departe.
Nu sa topaiasca si sa se simta norocosi si gata de ajutor umanitar si sa-i faca pe cei mai saraci (da, saraci din tara) sa se simta ne-confortabil.

Poate de asta celor din tara nu le prea place de noi. Se simt insultati... dar numai unii o fac...cred eu.

Cu nerabdare astept raspunsul tau...daca ai timp...
Florin si atat

P.S. Se pare ca un Florin din Israel si-a luat numele de Florin... si atat. Nu sintem unul si acelasi.
#11334 (raspuns la: #11261) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...