comentarii

dialog intre un nor si o randunica


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Norul - de dogmatic la: 17/09/2003 07:41:03
(la: Cat cantareste un nor?)
Trebuie sa recunosc ca are mare dreptate CRAZYSIN! De ce? Simplu! Chiar si un nor care "completeaza o priveliste", poate cantarii destul de mult. Priveste-l ca pe o marfa. Incepand de la apa de ploaie, la care faci referire ... continuand cu minunatele imagini(fotografii, tablouri, etc...) far' de care acel "ceva" lipsa nu te indeamna sa-l cumperi. Nimic nu pe aceasta lume nu este creat fara vreun rost! Norul valoreaza mai mult decat greutatea sa in aur. Este viata, este frumos, este mai greu decat dimensiunea sa in plumb si mai usor decat visele noastre. Apa de ploaie este doar ce ne ramane in suflet cand privim si nu stim sa ne bucuram...dar are si asta rostul ei, pana la urma.
#288 (raspuns la: #247) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Izraelul dupa Ostrov !! - de Leon la: 09/11/2003 11:30:08
(la: Israelul, dupa Codrin)
Imi permit sa introduc inca un mesaj scris de unu Ostrov in acelasi thread de pe FanClub, unde a scris si Codrin.

Na-m avut timp sa parcurg toate mesajele . . . . insa vreau sa-mi spun si eu punctul de vedere.
Mai inainte vreau sa spun ca pentru orice individ cu o sofisticare mentala mai mare de cinzeci de carti citite (din care nici una sa nu fie de suruburi, adica inginerie, sau cu liniute de dialog, adica beletristica, “argumentele” preluate de pe site-uri “subterane”, fac exact zero. Pe probate . . . .
Mai vreau sa-mi exprim dezgustul pentru unele pozitii copilaresti, pentru care daca unu’ ii aduce un contra-argument, atunci acesta e naiv ca ar crede in acel contra-argument, in schimb da dovada de o incetineala in rationament extreeeema, caracteristica, cand face o astfel de afirmatie:

<>


Pai de ce sa nu fie acelasi lucru, mosule!??
Principial, e acelasi lucru. NU cantitatea face diferenta . . . . Apoi stii de ce sunt atat de putini evrei (dar si alte minoritati religioase in pamantul islamului? O sa-ti zic eu:

Tu uiti ca imediat dupa evenimentul din ’48, cand 7 armate arabe au atacat de-abia mosita entitate statala evreiasca, leaderii natiunilor acestor armate, au lansat o chemare populatiei arabe locale, palestinienilor adica, de ‘a se tine de-o parte’, de “a se refugia” mai exact, pe teritoriile statelor lor, ‘temporar doar’ ziceau ei, pana cand ei, cei multi, cei viteji, cei “'cu Dumnezeu de partea lor”, au sa-i arunce pe “fii porcilor si maimutelor” - asa numeste “cartea sfanta” Coranul, pe evrei - in mare. N-a fost sa fie insa . . . . . iar “vitejii”, s-au ales cu un “cartof fierbinte’, pe care de atunci insa, au stiut sa-l transforme, cinic, in arma politica, in pion intru fermentarea urii pentru Israel si Occident. Pentru ca refugiatii, in ciuda miilor de miliarde venite din petrol in visteriile tarilor arabe, in ciuda imensului teritoriu de vreo 17 milioane de km patrati (Mai mult de ‘o Europa de la Urali la Atlantic’ si inca o jumatate) de care lumea araba dispune, au ramas ‘cantonati’, inchisi adica, in tabere mizere de refugiati, lipsiti fiind de drepturi umane, ce sa mai vorbim de cele cetatenesti, eventual, discriminati de autoritati, urati de populatiatia acestor tari (vezi cazul Iordaniei sau Libanului anilor ‘70). Daca arabilor din jur nu le trecea prin cap neinspirata idee de ‘ai arunca in Mediterana pe porci si maimute’, refugiati ioc azi. O belea in minus, adica. Minoritatea dintre arabii palestinieni care au ramas in ciuda incitarilor tampe ale leaderilor statelor arabe, au primit drepturi depline de cetateni ai noului constituit stat evreu, avand partide politice, reprezentare in Kneset, drepturi culturale si de educatie superioara, cum in alte locuri, nu zic care, nici macar prin anii 2000 nu se poarta . . . . . E bizar, caracteristic, dar ridicul sa vezi, ca singurii arabi din lumea Orientului care au drepturi civile si traiesc practic intr-o democratie, sunt palestinieni de pe teritoriul statului evreu. Risul piticului . . . . . . MAI INTERESANT INSA ESTE CE S-A INTAMPLAT CU MINORITATILE EVREIESTI - destul de numeroase - DE PE TERITORIUL STATELOR ARABE, DUPA MOMENTUL-SOC 1948.
Acum, pentru un est-european citit, care stie soarta tragica a minoritailor crestine ortodoxe de pe teritoriul “califatului”, nu cred ca poate fi vreo surpriza. Sa nu uitam, palestinieni, maroniti, vechii siriaci, fenicieni, copti, sarbi, rusi, armeni, greci, romani, toti au disparut sau au suferit pierderi imense de pe urma statutului de dimitudine - sau “doar” vasalitate, dupa caz - impus de statul islamic in perioada sa araba sau turca.
Pai evreii din statele arabe imediat dupa 1948, au fost ‘ciuca bataii’, tapul ‘ispasitor’, persecutatii, tinta facila a fanatismului impotent si prostiei moaienajoaze a arabilor si regimurilor lor arhaice. Un imens val de refugiati, adevaratul val de refugiati in sensul propriu in Orient, au fost evreii. Matematica e cruda: In doar cativa ani, intre 600 si 800 de mii de evrei, se refugiaza, plecand din tarile in care existau de sute de ani, doar cu ce aveau pe ei. In ciuda lipsei de mijloace, in ciuda inerentelor dificultati ale inceputurilor unui stat, acestia sunt integrati si absorbit, cu costuri imense insa. 140 000 evrei in Algeria in 1948, mai putin de 100 azi. 75 000 de evrei in Egipt in 1948, doar 200 azi. 265 000 de evrei in Marocul anilor ’48, mai putin de 4000 azi. Evident, e insa o greseala sa afirmi ca doar evreii sunt sau au fost victimele persecutiilor in statele arabe. Sa fim sinceri, toate minoritatile sunt discriminate acolo, majoritatea insesi ‘auto-discriminandu-se’ si ca.ca.ndu-se efectiv, in continuu, in propriul ei viitor. Islamul nu poate rabda altceva decat musulmani, iar lumea in viziunea musulmanilor neputand sa fie, finalmente (binecunoscutul principiu al ‘dar-el-islam’ si ‘dar-el-harb’), decat musulmana, pana atunci la fel, dar ‘fara sa stie’ saraca asa cum ne explica Coranul . . . . . iar datoria fiecarui credincios fiind, sa aduca constiinta pe . . . . "inconstienti"; cu centura de trotil prin cafenea, sau avionul prin zgarie-nori, inshalah!

Istoric deci, discriminarea facuta de arabi contra minoritatilor lor evreiesti, precede "discriminarea" minoritatilor arabe din statul Israel, discriminare care in fapt nici nu exista: arabii din statul Israel, sunt populatia araba cu cele mai multe drepturi cetatenesti si politice (de ex. primarul celui mai mare oras evreiesc este un arab), din zona, lumea araba fiind recunoscuta pentru caracterul ei retrograd si primitiv in materie de drepturi; da o tura cand te mai manca degetul sa citesti mizerii de pe site-uri underground si pe site-ul Natiunilor Unite, Agentia numita PNUD (programul natiunilor unite pentru dezvoltare), si citeste ultimul raport asupra lumii arabe, intocmit de intelectuali arabi: indici de libertate cetateneasca mai mici decat in africa neagra . . . . femei oprimate, religie care interzice traducerea cartilor, 300 de milioane traduc annual cat Grecia, si au trades in ultima mie de ani cat Spania intr-un an, etc.
Nu face confuzia intre populatia araba din teritoriile ocupate sau din taberele de refugiati, cu arabii din Israel. In privinta ocuparii teritoriilor, ei bine, si Romania ar ocupa un teritoriu de pe care se fac atacuri impotriva cetatenilor lui, si inca IMPOTRIVA POPULATIEI CIVILE. Simti nuanta, sau iti fac desen? Nu il ocupa ca sa-l cotropeasca, ci ca sa aresteze sau omoare niste teroristi, nu ucid nediscriminat si intentionat populatie civila!!!
Apoi refugiatii, trebuie sa le stii istoria: cum au aparut ei?

Dar sa-mi zic parerea despre anti-semitism: el exista, si bizar, azi el este apanajul stangii europene. El este insa si traditional calul de bataie al dreptei extreme.
Daca e “pui al inculturii”? Raspunsul poate fi “Da!”, insa se impun oarece bemoluri. El a aparut si din cauze care nu tin de incultura, ca de exemplu lupta pentru un loc mai in fata in societate: secole la rand, populatia autohtona s-a batut sa dizloce evreii din meserii si functii considerate “traditioanle”, asta ducand datorita nerabdarii unora la nationalism excesiv si anti-semitism. E greu sa-i judeci pana nu le intelegi lumea si situatia Romaniei, de ex. pe un Alecsandri, Goga, Hasdeu, Eminescu, Helliade-Radulescu sau Nicolae Iorga. E mai putin greu sa-i judeci si acuzi pe un Nae Ionescu sau Paulescu (ala cu insulina). Ideea este ca meseriile asa-zis traditional-evreiesti, medic, bancher, carciumar, inalt-functionar, camatar, etc. isi au explicatii istorice pentru care nu evreii sunt responsabili, ci insasi dogma crestina si biserica, care i-a alungat candva, la inceput, undeva la marginea societatii medievale, fiind singurii, de ex., carora nu li se interzicea practicarea camatei, nefiind crestini, camata care insa devenise necesara etapei de evolutie a societatii (forma istorica incipienta a sist. bancar, azi recunoscuta ca responsabila progresului Europei).


Ultima data editat de Evgheni Ostrov pe 09-11-2003 la 02:56

Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Elicoptere care nu zboara cind sint nori - de Pasagerul la: 12/04/2004 15:30:53
(la: Exemple de imbecilism)
Royal Air Force au cumparat elicoptere care nu pot sa zboare cind sint nori pe cer(probleme de navigatie).
Detalii la:
http://www.foxnews.com/story/0,2933,116398,00.html
Ar fi interesant ce are producatorul(Boeing) de spus...
Imaginea si dialogul - de kradu la: 30/06/2004 07:58:01
(la: "Calauza" de Andrei Tarkovsky)
L-a inceput m-a impresionat dialogul! Simbolic, filozofic, marunt si mare facut cel putin prin traducere in partea cea mai superioara a limbi Romane!
Peste dialog aruncate uneori in contrast permanent imagini de o claritate pura (cristal clear) obiecte conturate in suvitele de apa!
(Obiectele erau de fapt gunoaie obiecte personale de altfel un fel de natura moarta in ratare inocenta cu contrast de nou si rugina, la o apa curata ce le spala de curatenie pentru a le da, o stralucire uda?!!!!)
Felicitari pentru dialogul/ imaginar...dinisor - DESTIN, - de Denysa la: 12/09/2004 07:26:08
(la: Despre prietenie)
Urmaresc de ceva timp si chiar am avut o unda de regret ca s-a intrerupt acel dialog/imaginar.

Au fost cateva interventii poate mai putin inspirate,ce nu se inscriu in tema.

Prietenia ca tema in discutie actuala si de dezbatut...

Fiind mai noua pe acest forum ma multumesc sa privesc pentru inceput.

Felicitari dinisor pentru tematica si dialog cu DESTIN ce se pare ca isi "joaca"bine rolul.

#21847 (raspuns la: #21736) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
speranta unui dialog intre generatii - de andrei p la: 26/10/2004 11:29:42
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"Mesajul Dvs ne da speranta ca poate exista un dialog intre generatii, ca fotografia romaneasca mai are o sansa."

bre Guru Dinu,
Sunteti prea bun Maestre. La Tromboane, desigur. Dar vad ca sunteti cam macabru luni. Si nu vorbeam despre Epave esuate.

Despre generatii, tocmai ma gandeam. Intamplator, m-am intalnit cu cativa fotografi.
D.D este in faza marilor descoperiri. Cerceteaza cliseele pe care nu le-a marit nici-odata. Mi-a aratat cateva zeci, multe remarcabile, iar unul Absolut Senzational, sigur in primele lui 5.
Desi Dvs. aveti enorm de multe poze Foarte Bune, ma tem ca nu aveti Nimic care sa reziste alaturi. Desigur pe gustul D.D si A.P. Nu pe gustul atat de fin, al cumparatorilor cu teshchereaua plina.

Ieri am dat nas in nas cu D-na Spitzer, inca tanara la 87. Se plangea ca picioarele ii stau mai putin bine decat capul, inca lucid. M-a invitat la o cafea. Depana amintiri despre “Baloane de Sapun” – despre acei ce fac multa valva, desi cam gaunosi la substanta.

Pentru ca veni vorba, mi-am dus duminica consoarta la targul etniilor de la MTR. Lume multa, personaje interesante, artizanat, mestesugari, mancare de origini diverse, unele feluri chiar delicioase.
Si poze de facut.
Stateam de vorba cu 3 mesteri romi. Unul dintre ei avea mustata enorma si bretele cu paftale din argint. Apare marele Parvu, cu 80-200.
Si tzac, tzac, tzac, tzac, tzac, din acelasi loc. Tare baiatu'.

Intr-adevar tare. Din unghiul inteligent, cu soarele drept in fata la ora 13, caldararul stand se profila peste un agregat maretz de climatizare, cu tevile lucitoare in toate directiile.

Unde nu e cap, e caz de conflicte intre generatii – trecute, prezente si viitoare. Si nici nu stiti ce bine ma inteleg cu cei sub 20 de ani, nu doar cu Batranele Carapace Inacrite.


#26243 (raspuns la: #26141) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nu mai stiu chiar dialogul, d - de fluture la: 14/04/2005 03:52:09
(la: Gadjo Dilo)
nu mai stiu chiar dialogul, dar banui ca se referea la Bois de Boulogne ca adapost al amorurilor carnale

tare mult mi-a placut filmul, e de o franchete care sperie
francezii cltiva de obicei acel coté exotique al culturii straine, asa ca m-am bucurat sa vad ca nu esueaza in sabloane ci dimpotriva, exhiba o lume emotionanta pana la lacrimi
o Fefeleaga reloaded, cum am mai vazut odata intr-un film transmis de unguri, cu un tigan napastuit de toate cele si zambetul lui
dialog, discutie, conflict, T-C - de Cassandra la: 28/04/2005 20:36:47
(la: aveti incredere in persoana din 'partea cealalta' a monitorului?)
De multe ori oamenii sint lipsiti de capacitatea de a conversa despre teme care ii afecteaza fara sa intre in disputa. Este greu sa predomine dialogul pasnic, dialogul este o arta si o forma de relatie pozitiva cu ceilalti. Intr-un dialog toti trebuie sa fie complet deschisi sa accepte idei noi, si dispusi chiar sa abandoneze vechile idei in favoarea unor idei mai “valabile”. Cind se dialogheaza, fiecare vrea sa invete de la celalalt. In general dialogul este o forma de comunicare intre grupuri reduse de persoane ceea ce nu se intimpla in cazul Cafenelei unde multe persoane cu pareri foarte diferite pot intra pe un subiect si sa-si sustina punctul de vedere. Numai daca ne gindim ca in Cafenea exista credinciosi si necredinciosi si ne facem o idee. Ca urmare, tendinta este mai mult spre dezbatere, discutie. In timp ce dialogul e in general pasnic, dezbaterea are o nota mai intensa, tonul e mai putin pasnic iar argumentele se schimba ca intr-un joc de ping-pong si fiecare isi apara punctul de vedere, cu scopul de a si-l impune. Dar asta nu insemna ca dialogul e bun si dezbaterea e ceva rau, ambele sint forme de comunicare pozitiva.

Conflictul este necesar intr-un dialog, duce la aprofundarea ideilor si la aparitia de noi aspecte importante ale conversatiei. Atitudinea in fata conflictului ar trebui sa fie de colaborare pentru rezolvarea sa pasnica. Nu este ceva negativ si nu este sinonim cu problema, cearta sau lupta atita timp cit poate sa aduca noi idei si noi puncte de vedere in conversatie. Este important sa stim insa sa distingem conflictul care nu duce la nimic pozitiv si sa-l evitam.

Parerea mea este ca oricum s-ar desfasura conversatia in forma de dialog sau discutie, atita timp cit participantii inteleg ca este vorba doar de un schimb de idei si nu de un atac la persoana pe baza de insulte, toti se vor beneficia chiar si cei care nu participa. Iar acolo unde realmente apar certuri si discutia se degradeaza, exista posibilitatea de a ignora utilizatorul. Sint de acord ca uneori se poate judeca gresit cind e vorba de Internet, din lipsa comunicarii ne-verbale. Din cauza asta folosim emoticons :) ;) :(

T-C eu nu ma cert cu ampop si cu nimeni. Poate ca a aparut un conflict in conversatie dar eu nici macar nu-l contrazic doar il stimulez sa-si apere afirmatia. Da, a fost cineva care a inceput cu provocari insolente. Asta este un conflict care nu duce la nimic. Am apasat pe “ignora utilizatorul” si zaaaaaaaas, gata. :)

Daca va intereseaza tema “arta dialogarii”, aici este un link: http://www.nycinterfaith.org/art_of_dialogue.htm
ce este un nor? cortina cazu - de latu la: 05/11/2005 11:19:54
(la: joc)
ce este un nor?
cortina cazuta dupa jocul soarelui

ce este coltul?
#85007 (raspuns la: #85003) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ce sunt norii? raspuns: patu - de Intruder la: 09/11/2005 17:41:21
(la: joc)
ce sunt norii?
raspuns: patul de odihna al soarelui...

intrebare: ce este constiinta?
























#86163 (raspuns la: #86079) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mimica e dialogul fara cuvint - de mya la: 21/12/2005 23:05:08
(la: joc)
Mimica e dialogul fara cuvinte.

Ce e lumina?
#96487 (raspuns la: #96294) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ce este dansul norilor? rasp - de Intruder la: 04/01/2006 01:10:44
(la: joc)
ce este dansul norilor?
raspuns: un du-te vino pe ringul cerului...

intrebare: ce-i o carte?
___________________________________
semper idem...
#98401 (raspuns la: #98399) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nu doar dialogul este pierdu - de just_a_tired_man la: 11/01/2006 14:49:32
(la: Despre Vulgaritate)
Nu doar dialogul este pierdut......ANUNTZ: s-a pierdut ratiunea, bunul-simt!. Gasitorului o sa i se ofere recompensa : UN SUT IN FUND..... pardon "UP IN THE ASS" (ca tot ne americanizam....)

Toti suntem pierdutzi..... crezi ca vei reusi tu sa schimbi ceva? Sau eu? Sa fim seriosi.... oricum, schimbarea pe care am putea-o face e acolo, printre "ei", nu in fata PC-ului.

"Fellow creators the Creator seeks/Those who write new values on new tabloids." Friedrich Nietzche
#99578 (raspuns la: #99518) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cum e "Idei in Dialog"? Eu nu - de Honey in the Sunshine la: 13/01/2006 15:26:09
(la: cea mai buna revista de cultura din Romania)
Cum e "Idei in Dialog"? Eu nu sunt in Romania si ma intrebam daca revista lui Patapievici merita un abonament international.
________________________________________________________
What if nothing exists and we're all in somebody's dream? Or what's worse, what if only that fat guy in the third row exists? - W. Allen
zahir - de Cri Cri la: 21/04/2006 06:33:17
(la: Ultima zi din viatza....)
Am spus ca ma inchid in carapace... da, dar sensul era propriu. Nu ascund ce simt sau gandesc ci ma feresc de oameni, inchid usa, telefonul, chiar si televizorul, ca sa nu primesc nici influente.
Si, da, s-a intrat si cu incaltarile la mine in suflet... am fost zgariata, murdarita de noroi sau prafuita... Si, la fel, m-am incuiat si am "facut curat". Yoga, psihologie, si ce am mai stiut eu sa fac. Si nu i-am blamat; asa au stiut ei sa intre, sau asa au vrut. Nu ma obliga nimeni sa pastrez pe cineva in preajma; e alegerea mea daca ii accept bocancii ori ba. Si nu mi-am facut niciodata griji pentru cat inteleg (sau nu) din mine... au si ei aceeasi posibilitate de alegere. Uneori e suparator sa nu intelegi, dar alteori e chiar placut sau incitant. De ce, altfel, am mai dialoga? De ce s-ar mai fi inventat cuvintele?
Uite ca nici tu nu intelegi... NU ma simt "prea mica pentru aceasta lume", de fapt nici prea dornica sa mor maine. Dar spuneam (urmand tema conferintei) ca nu am datorii, nici pe ceilalti nu-i simt datori, am spus tuturor ce simt, si nu mai astept nimic IN ACEST MOMENT. Si nu e pesimism. Nu spun ca n-ar mai fi nimic pe lumea asta pentru mine, ca n-ar mai merita sa traiesc, ci ca, repet, in acest moment nu iubesc, nu urasc, nu dispretuiesc si nu-mi place nimic. In sensul acesta sunt lipsita de sentimente, in nici un caz nu pot spune ca ele nu sunt pe-acolo, pe undeva, asteptand o singura scanteie ca sa izbucneasca. Tot in sensul acesta sunt lipsita de dorinte. Chiar nu am niciuna acum si nici un plan de viitor... poate doar... sa ma duc sa-mi mai iau capsune din frigider :)
Nu mi-e teama de sentimente, nu mi-e teama de durere (ce nu te omoara, te intareste... sau poate ca te "tabaceste"), cred ca e un handicap al simturilor sa nu simti. Orice. Mi-e teama doar de platitudinea asta a mea de acum, care sper sa nu se intinda la infinit.
Si nu e adevarat (doar) ca ma simt singura. Chiar sunt. Adica, la modul propriu. Da, am prieteni adevarati si nu ma simt deloc singura in preajma lor, dar ei nu locuiesc cu mine si au vietile lor din afara prieteniei noastre. Iar eu, cea mai mare parte din timp, sunt singura.
Ok, sa lasam cinismele mele... sunt deprimante. Sa vorbim despre vise in care zburam...:)
Stii, chiar am visat. Dar, exact ca un pui de pasare, in visele din copilarie, ma ridicam cate putin de la pamant, apoi mi se facea frica si cadeam. Vis dupa vis, am invatat zborul... intai temator si aproape de pamant (ca sa nu cad prea de sus :)))), apoi din ce in ce mai curajos...
Nu-ti pot descrie (dar cred ca stii deja cum e, daca spui ca visezi si tu asa ceva) cum a fost cand m-am inaltat pentru prima data in tarie, fara teama, plutind liber pe curentii de aer, dandu-ma peste cap in loopinguri indraznete si rascolind puful norilor. :)
Si, iti vine a crede sau nu, chiar in vis imi spun: "de ce-as fi trista? Eu stiu sa zbor... aproape am atins desavarsirea zborului!" Mda, chiar si in visele in care zbor imi simt sufletul apasat uneori...:(
#118268 (raspuns la: #118122) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cattallin 2002 - de carapiscum la: 25/08/2006 13:34:58
(la: Cei mai mari români)
eu nu cred ca dialogul nostru a devenit contradictoriu, in pofida aparentelor. eu as numi asta ceva constructiv. sunt de acord cu tine insa cand afirmi ca pot fi agreate ambele puncte de vedere. necazul cu mine e ca sunt un idealist incurabil si, ca orice idealist, incerc sa patrund dincolo de norii de informatii spre samburele de adevar care ar putea realmente ajuta la ceva, adica sa aduca ceva bun in viata noastra a tuturor.

tu zici: "desi se vrea a i se da o importanta mare prin promovare ( probabil si pentru cresterea audientei), peste putin timp nu-si va mai aminti multa lume de top, e doar divertisment. Nu vor fi influentate generatiile viitoare de acest top!"- si pui acest semn la sfarsit :). as fi vrut sa pot zambi la vederea acestui semn... fara sa vrei, probabil, ai atins exact punctul nevralgic al problemei: peste catva timp nu-si va mai aduce nimeni aminte de acest top fiindca e menit sa creasca audienta publica prin divertisment. noi, in zilele acestea, traim prin si din divertisment fara a discerne in prealabil motivele unor oameni de a initia astfel de "placeri audio-vizuale".

pe scurt ai ajuns cam la aceeasi concluzie cu mine cand afirmi ca generatiile viitoare nu-si vor mai aminti de acest top. prin asta se intelege cata importanta are toata trambaleala comerciala facuta in media. si daca nu are asa de mare importanta (aici imi vine in minte o analogie cu muzica usoara unde astazi e la moda ceva iar maine poate fi totul dat uitarii) atunci de ce ne mai batem capul cu asa ceva? o fi asta din pricina sindromului "aflarii in treaba"?
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#141284 (raspuns la: #140965) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
eu am facut jocul asta prin arta de a scrie - de Amnesssia la: 17/09/2006 21:54:02
(la: Un joc.)
deci dialog intre eu si celalt eu.........

Ego: Cine esti?
Alter Ego : Un strop de roua din izvorul nelinistit al emotiilor tale
Ego : Cum ar trebui sa actionez in atingerea scopului propus?
Alter Ego :In primul rand trebuie sa reflecti amintirile in oglinzi paralele.Necesita sa ti materializezi gandurile in scop cathartic, sa te lasi purtat de vant spre largirea orizonturilor informationale si emotionale.Sa citesti ce e scris pe frunzele aramii.Sa crezi in culorile sperantei.Sa imprumuti o aripa de la un inger.Sa nu astepti niciodata un apus de soare.Intr-o lume materiala sa te comporti ca o stea sa iti pastrezi stralucirea glaciala.Ai sansa sa creionezi niste idealuri sa le acoperi cu ceara si sa le imortalizezi sub ochii cunoscatorului.Sa nu ti fie frig pe varfurile muntilor sa porti de grija timpului.In concluzie sa stii ce e mai bine pentru tine culegand sentimente din jurul norilor zambetelor si afectiunii sfioase
Ego : Ce pot face cu trecutul meu?
Alter Ego : Sa l pastrezi ca un tezaur si sa ii veghezi gandurile ninse de vreme..Mai bine ma puteai intreba ce faci cu durerea..Iti voi raspunde.Asculta-i chemarea adu-o langa tine si metamorfozeaz-o in bucuria de a-i vedea pe ceilalti surazand.Miscarea unduitoare a valurilor marii iti poate sopti cu un glas bland viitorul asteptat sau clarifica momentul trecerii vremii oferindu-ti raspunsurile
Ego :Esti alaturi de mine?
Alter Ego : Da
Ego :Iti multumesc ca ai grija de mine
Alter Ego : Sa nu uiti niciodata ca adevarul il gasesti in interiorul tau



Acest joc l-am facut mai demult......si am scris asta in caietul meu personal......omul este reflectia realitatii iar acest joc are ca scop de a te regasi pe sine putini inteleg mesajul
Paianjene, - de mya la: 18/10/2006 10:09:02
(la: Ati participa la un miting (mars) anti-terorism?)
Ai o imaginatie prea bogata si o minte prea distorsionata ca sa isi piarda timpul cu tine oamenii seriosi. Nu te supara pe mine dar modul tau de a gandi a propos de politica internationala (pe care il cunosc de doi ani din postari nenumarate) nu ma intereseaza absolut deloc. Nu pot sa am un schimb de idei cu un tip ca tine, tip a carui gandire logica nu pot sa o inteleg si nici nu vreau sa ma obosesc. D-aia ii inteleg pe ceilalti perfect cand au incetat orice dialog cu tine.

Am vaga banuiala ca esti un tip singur, fara prieteni, cu oarece dificultati de comunicare si care vede lumea mai mult in culori sumbre. Poate ma insel dar primeste de la mine un sfat prietenesc (necerut, stiu): mai iesi in natura, mai relaxeaza-te, mai uite-te la nori si cer si ocupa-te de chestii dragi tie, hobby-uri, un sport poate, ceva captivant sau relaxant etc. decat sa te incrancenezi in chestiuni de politica internationala venind cu idei de pe site-uri tinute de nebuni si psihopati.

Zile placute si relax :).
#151992 (raspuns la: #151990) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. mya - de Paianjenul la: 18/10/2006 13:02:34
(la: Ati participa la un miting (mars) anti-terorism?)
"Ai o imaginatie prea bogata..."


- Personal, sînt încîntat de doza de imaginaţie de care dispun... (şi, nu arareori, chiar semenii mei rămîn şi ei uimiţi de ingeniozitatea cu care găsesc soluţii/răspunsuri la probleme/întrebări cărora ei nu le dau de rost...)...


"...si o minte prea distorsionată ca să isi piardă timpul cu tine oamenii seriosi."


- Lucrezi în domeniul psihologiei?...


"Nu te supara pe mine dar modul tau de a gandi a propos de politica internationala (pe care il cunosc de doi ani din postari nenumarate) nu ma intereseaza absolut deloc. Nu pot sa am un schimb de idei cu un tip ca tine, tip a carui gandire logica nu pot sa o inteleg si nici nu vreau sa ma obosesc"


- Nu mă supăr.

Dacă cineva este sau nu de acord cu punctele mele de vedere... dacă alege să le comenteze sau nu - este binevenit s-o facă, sau nu (şi asta se aplică şi la tine.)... Pt. mine e suficient dacă aceste puncte de vedere sînt publicate (şi, evident, citite).


"D-aia ii inteleg pe ceilalti perfect cand au incetat orice dialog cu tine."


- Motivele pt. care unii din cei ce-mi citesc postările se abţin să le comenteze, pot fi multe şi diferite, nu doar cele pe care le presupui tu.


"Am vaga banuiala ca esti un tip singur, fara prieteni, cu oarece dificultati de comunicare si care vede lumea mai mult in culori sumbre. Poate ma insel..."


- Da, sînt un tip singur, pt. că aşa aleg eu să fiu: imi place singurătatea (...şi pt. a fi constatat asta nici nu e nevoie să fii mare "psiholoagă": există deja destule texte/comentarii publicate în cafenea în care îmi "divulg" această predispoziţie...).

(Paradoxal), în ciuda tendinţei mele spre solitudine, am totuşi o mulţime de prieteni care-mi caută cu cel mai autentic interes compania (probabil tocmai datorită excelentelor abilităţi de comunicare pe care le manifest...).


"dar primeste de la mine un sfat prietenesc (necerut, stiu): mai iesi in natura, mai relaxeaza-te, mai uite-te la nori si cer si ocupa-te de chestii dragi tie, hobby-uri, un sport poate, ceva captivant sau relaxant etc."


- ...Si eu credeam că tocmai de-aia am ales să rămîn singur: să fac numai ce-mi place mie... numai ce mă relaxează?...


"decat sa te incrancenezi in chestiuni de politica internationala venind cu idei de pe site-uri tinute de nebuni si psihopati."


- Ti-a mai spus cineva (din cafenea sau de-aiurea) că unul din atributele care te caracterizează este incapacitatea (şi implicit, tendinţa de eschivare) de a prezenta argumente la afirmaţiile pe care le faci?....
#152006 (raspuns la: #151992) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...