|
te provoaca sa gandesti
dialog intre viscol si ger
L-a inceput m-a impresionat dialogul! Simbolic, filozofic, marunt si mare facut cel putin prin traducere in partea cea mai superioara a limbi Romane!
Peste dialog aruncate uneori in contrast permanent imagini de o claritate pura (cristal clear) obiecte conturate in suvitele de apa! (Obiectele erau de fapt gunoaie obiecte personale de altfel un fel de natura moarta in ratare inocenta cu contrast de nou si rugina, la o apa curata ce le spala de curatenie pentru a le da, o stralucire uda?!!!!)
Felicitari pentru dialogul/ imaginar...dinisor - DESTIN,
- de
Denysa
la: 12/09/2004 07:26:08
(la: Despre prietenie) Urmaresc de ceva timp si chiar am avut o unda de regret ca s-a intrerupt acel dialog/imaginar.
Au fost cateva interventii poate mai putin inspirate,ce nu se inscriu in tema. Prietenia ca tema in discutie actuala si de dezbatut... Fiind mai noua pe acest forum ma multumesc sa privesc pentru inceput. Felicitari dinisor pentru tematica si dialog cu DESTIN ce se pare ca isi "joaca"bine rolul.
speranta unui dialog intre generatii
- de
andrei p
la: 26/10/2004 11:29:42
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf) "Mesajul Dvs ne da speranta ca poate exista un dialog intre generatii, ca fotografia romaneasca mai are o sansa."
bre Guru Dinu, Sunteti prea bun Maestre. La Tromboane, desigur. Dar vad ca sunteti cam macabru luni. Si nu vorbeam despre Epave esuate. Despre generatii, tocmai ma gandeam. Intamplator, m-am intalnit cu cativa fotografi. D.D este in faza marilor descoperiri. Cerceteaza cliseele pe care nu le-a marit nici-odata. Mi-a aratat cateva zeci, multe remarcabile, iar unul Absolut Senzational, sigur in primele lui 5. Desi Dvs. aveti enorm de multe poze Foarte Bune, ma tem ca nu aveti Nimic care sa reziste alaturi. Desigur pe gustul D.D si A.P. Nu pe gustul atat de fin, al cumparatorilor cu teshchereaua plina. Ieri am dat nas in nas cu D-na Spitzer, inca tanara la 87. Se plangea ca picioarele ii stau mai putin bine decat capul, inca lucid. M-a invitat la o cafea. Depana amintiri despre “Baloane de Sapun” – despre acei ce fac multa valva, desi cam gaunosi la substanta. Pentru ca veni vorba, mi-am dus duminica consoarta la targul etniilor de la MTR. Lume multa, personaje interesante, artizanat, mestesugari, mancare de origini diverse, unele feluri chiar delicioase. Si poze de facut. Stateam de vorba cu 3 mesteri romi. Unul dintre ei avea mustata enorma si bretele cu paftale din argint. Apare marele Parvu, cu 80-200. Si tzac, tzac, tzac, tzac, tzac, din acelasi loc. Tare baiatu'. Intr-adevar tare. Din unghiul inteligent, cu soarele drept in fata la ora 13, caldararul stand se profila peste un agregat maretz de climatizare, cu tevile lucitoare in toate directiile. Unde nu e cap, e caz de conflicte intre generatii – trecute, prezente si viitoare. Si nici nu stiti ce bine ma inteleg cu cei sub 20 de ani, nu doar cu Batranele Carapace Inacrite. nu mai stiu chiar dialogul, dar banui ca se referea la Bois de Boulogne ca adapost al amorurilor carnale
tare mult mi-a placut filmul, e de o franchete care sperie francezii cltiva de obicei acel coté exotique al culturii straine, asa ca m-am bucurat sa vad ca nu esueaza in sabloane ci dimpotriva, exhiba o lume emotionanta pana la lacrimi o Fefeleaga reloaded, cum am mai vazut odata intr-un film transmis de unguri, cu un tigan napastuit de toate cele si zambetul lui
dialog, discutie, conflict, T-C
- de
Cassandra
la: 28/04/2005 20:36:47
(la: aveti incredere in persoana din 'partea cealalta' a monitorului?) De multe ori oamenii sint lipsiti de capacitatea de a conversa despre teme care ii afecteaza fara sa intre in disputa. Este greu sa predomine dialogul pasnic, dialogul este o arta si o forma de relatie pozitiva cu ceilalti. Intr-un dialog toti trebuie sa fie complet deschisi sa accepte idei noi, si dispusi chiar sa abandoneze vechile idei in favoarea unor idei mai “valabile”. Cind se dialogheaza, fiecare vrea sa invete de la celalalt. In general dialogul este o forma de comunicare intre grupuri reduse de persoane ceea ce nu se intimpla in cazul Cafenelei unde multe persoane cu pareri foarte diferite pot intra pe un subiect si sa-si sustina punctul de vedere. Numai daca ne gindim ca in Cafenea exista credinciosi si necredinciosi si ne facem o idee. Ca urmare, tendinta este mai mult spre dezbatere, discutie. In timp ce dialogul e in general pasnic, dezbaterea are o nota mai intensa, tonul e mai putin pasnic iar argumentele se schimba ca intr-un joc de ping-pong si fiecare isi apara punctul de vedere, cu scopul de a si-l impune. Dar asta nu insemna ca dialogul e bun si dezbaterea e ceva rau, ambele sint forme de comunicare pozitiva.
Conflictul este necesar intr-un dialog, duce la aprofundarea ideilor si la aparitia de noi aspecte importante ale conversatiei. Atitudinea in fata conflictului ar trebui sa fie de colaborare pentru rezolvarea sa pasnica. Nu este ceva negativ si nu este sinonim cu problema, cearta sau lupta atita timp cit poate sa aduca noi idei si noi puncte de vedere in conversatie. Este important sa stim insa sa distingem conflictul care nu duce la nimic pozitiv si sa-l evitam. Parerea mea este ca oricum s-ar desfasura conversatia in forma de dialog sau discutie, atita timp cit participantii inteleg ca este vorba doar de un schimb de idei si nu de un atac la persoana pe baza de insulte, toti se vor beneficia chiar si cei care nu participa. Iar acolo unde realmente apar certuri si discutia se degradeaza, exista posibilitatea de a ignora utilizatorul. Sint de acord ca uneori se poate judeca gresit cind e vorba de Internet, din lipsa comunicarii ne-verbale. Din cauza asta folosim emoticons :) ;) :( T-C eu nu ma cert cu ampop si cu nimeni. Poate ca a aparut un conflict in conversatie dar eu nici macar nu-l contrazic doar il stimulez sa-si apere afirmatia. Da, a fost cineva care a inceput cu provocari insolente. Asta este un conflict care nu duce la nimic. Am apasat pe “ignora utilizatorul” si zaaaaaaaas, gata. :) Daca va intereseaza tema “arta dialogarii”, aici este un link: http://www.nycinterfaith.org/art_of_dialogue.htm Mimica e dialogul fara cuvinte.
Ce e lumina? Nu doar dialogul este pierdut......ANUNTZ: s-a pierdut ratiunea, bunul-simt!. Gasitorului o sa i se ofere recompensa : UN SUT IN FUND..... pardon "UP IN THE ASS" (ca tot ne americanizam....)
Toti suntem pierdutzi..... crezi ca vei reusi tu sa schimbi ceva? Sau eu? Sa fim seriosi.... oricum, schimbarea pe care am putea-o face e acolo, printre "ei", nu in fata PC-ului. "Fellow creators the Creator seeks/Those who write new values on new tabloids." Friedrich Nietzche
Cum e "Idei in Dialog"? Eu nu
- de
Honey in the Sunshine
la: 13/01/2006 15:26:09
(la: cea mai buna revista de cultura din Romania) Cum e "Idei in Dialog"? Eu nu sunt in Romania si ma intrebam daca revista lui Patapievici merita un abonament international.
________________________________________________________ What if nothing exists and we're all in somebody's dream? Or what's worse, what if only that fat guy in the third row exists? - W. Allen dragostea pt ce? ....dialog?...femei?....barbati?...de sine?....bani?, etc ;))
As "inrudi" numai narcisismul si avaritia cu schizo ;)) "Este cauza inspiratiei neobisnuite (muze) sau a curajului dus la extrem?" = ei na si tu acum! este FOAMEA si LUPTA PT SUPRAVIETUIRE ;)) Divagatii ... nici macar in lupta pt supravietuire din punct de vedere genetic (sa-ti imprastii genele) nu ai nevoie de dragoste ;))...te-am vazut te-am "placut" ce ramane de facut :))))) Imi aduc aminte de un banc cu ...avari ;)...de ce au inventat avarii dragostea? Ca sa nu mai fie nevoiti sa plateasca o femeie de fiecare data ;)) -am modificat un pic bancul pt ca nu am vrut sa dau apa la moara extremistilor de toate culorile ;)) ---------------------------------------------------------- scot la licitatie acest spatiu publicitar de...semnatura ;))
daca viscol nu aveam, gerul aspru-l inventam
- de
cosmacpan
la: 05/01/2007 23:27:23
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA - REPRIZA A TREIA) dar le-avem pe amandoua,
chiar de ninge ori de ploua, rupi o aspirina-n doua, o pisezi, aliniezi, si pe nas o aspirezi O tu heroina mea, coca se dezbulbucea himere ne arata. am raceala, bine-mi pare, stau sub plapuma ca-i mare si doboara gradu' tare. Iar un tango cu termometru subtzioara Si-n dintzi c-o roza, ca la nevroza Trei pasi la dreapta usurel, conduci ca doar esti maricel, conduci o febra usurel, iar ultimul pas catinel il faci spre pat. O aură de ger
Viscol peste zăpezi, o aură de ger Se învârteşte-n aer din ce în ce mai sus, Mă uit încremenită până a treia zi Când se înalţă către cer Iisus. L-aşteaptă Tatăl Său şi-a vrut să urce iarna, Dar eu nu-l mai zăresc, sub aura de ger, Trupul Lui sfânt a dispărut pe drumul Pe care o pornise către cer. Va sta aici cu noi şi îşi va duce crucea Pe muntele acesta pe care îl văd iară Între cei doi tâlhari şi se va înălţa Abia la primăvară. (I.M.) nu, nuuuuuuu, nu-i a mea....Doamne....dar se simte aceeasi adiere
G, de la ghiata, de la ger
- de
Jimmy_Cecilia
la: 16/11/2009 20:05:03
Modificat la: 16/11/2009 20:10:28
(la: Alfabetarul cu foto) GHIATA
GER si cascada de GHIATA:  da daca se face mixe, cum se mai cheama dialogul intre sexe. e sexe mixe sau cum?
se va chema, simplu, 'dialogul dintre sexe, cu sexe, pentru sexe'. ce mare scofala? Omul negru
Sunt bolnav de tot, prieteni, Sunt bolnav peste măsură. Singur nu ştiu cum şi unde m-am îmbolnăvit. Mă frâng. Parcă galopează vântul Şuierând prin stepa sură, Parcă-n creier alcoolul Fierbe ca-n septemvre-un crâng. Ca o pasăre din aripi, Capul din urechi vibrează. El picioarele trudite Să-şi mai poarte n-are cum. Un om negru, Un om negru, Un om negru Vine şi pe pat s-aşează. Un om negru Nu mă lasă s-adorm noaptea nicidecum. Un om negru Plimbă-un deget pe o carte ticăloasă Şi ca peste-un mort călugăr, Mormăindu-mi din abis, Îmi citeşte viaţa unui zurbagiu, De patimi roasă, Împlântând în suflet groaza Şi umplându-l de plictis. Un om negru, Negru, negru! "Hei, ascultă-mă, ascultă - Mormăie mişcându-şi gheara - În această carte-s multe planuri mari Şi mari idei. Acest om trăit-a-n ţara Care-o stăpâneau scârbavnici, Prefăcuţi şi mari mişei. Ţara ceea, în decemvre, E drăceşte de frumoasă sub zăpezile de spumă, Viscolele ţes fuioare De pe caierele moi. Acest om a fost odată aventurier, Nu glumă, De cea mai aleasă viţă Şi de cel mai falnic soi. A fost fercheş, Pe deasupra şi poet, c-o înnăscută, Deşi nu prea mare forţă, Care nu plăcea oricui. Pe-o femeie oarecare, Peste patruzeci trecută, O numea fetiţă scumpă Şi spunea că-i dragă lui. Fericirea - spunea dânsul - E în dibăcia mâinii şi în agerimea minţii. Cei cu suflete stângace sunt în veci nefericiţi. Nu-i nimic Că-n traiul nostru biciuirea suferinţei Ne aduce gânduri false Şi ne lasă istoviţi. Când te bântuie tristeţea, Când pierzi toate, Când te doare, Când te-nşfacă gerul vieţii, Sub furtuni, sub ani, sub vânt, - Să zâmbeşti cu nepăsare E cea mai înaltă artă Dintre câte-s pe pământ." "Omule, omule negru! Nu vei cuteza aceasta, Doar în valuri, Ca scafandru nu ţi-e rostul să te-njugi, Mi-e indiferentă viaţa unui biet poet ce umblă după chefuri şi scandaluri. Te poftesc oricui, nu mie, S-o citeşti şi să-l îndrugi." Omul negru se încruntă şi se uită fix la mine. În vomitături albastre ochii lui s-au înecat. Parc-ar vrea făţiş să-mi spuie Că-s tâlhar fără ruşine, Că pe cineva câineşte l-am căznit Şi l-am prădat. ... Sunt bolnav de tot, prieteni, Sunt bolnav peste măsură. Singur nu ştiu cum şi unde m-am îmbolnăvit. Mă frâng. Parcă galopează vântul Şuierând prin stepa sură, Parcă-n creier alcoolul Fierbe ca-n septemvre-un crâng... Noaptea e geroasă. Doarme Liniştea răscrucii goale. Singur stau la geam. Pe nimeni Nu aştept. Mi-e gândul stâns. A acoperit tot şesul varul nisipos şi moale. Nişte călăreţi - copacii - În grădina mea s-au strâns. Undeva, cobind, boceşte cucuvaia, Ca un scheaun. Iscă tropot de copite Sumbrii călăreţi de lemn. Iată iarăşi Omul negru S-a ivit, S-a pus pe scaun, Dând jobenul către ceafă, Desfăcându-şi haina, demn. "Hei, ascultă-mă, ascultă! - Mârâie, privindu-mi faţa care parcă-nţepeneşte Şi plecându-se asupra-mi tot mai rău, Mai fioros, - Până astăzi niciodată n-am văzut aşa prosteşte Suferind de insomnie pe-un mai mare ticălos. Ah! Să presupunem însă c-am greşi! Afară-i lună. Ce mai vrea şi luna asta Toropită-n bălţi cereşti? Poate c-o îmbie tainic "Ea" Cu coapsa groasă, Brună, Printre lirice miazme De iubire să-i citeşti. Ah! Mi-s foarte dragi poeţii! Şleahtă de caraghioşi. Eu îmi amintesc povestea cunoscută şi banală Cum unei studente, Pline pe obraz de coşi, Din mers O hâzănie pletoasă, ros de poftă sexuală, Îi vorbeşte prins de vervă Tocmai despre univers. Nu mai ştiu, Nu mai ţin minte, Într-un sat, poate-n Kaluga, Poate undeva-n Reazan, Trăia un copil cuminte, Cu păr galben, Ochi albaştri, În familia lui simplă şi săracă De ţărani. Şi-a crescut, Acum e vârstnic Şi poet - chiar de elită. De-o putere nu prea mare, Dar de-un nesecat tumult. Pe-o femeie oarecare, Peste patruzeci pornită, O numea fetiţă scumpă Şi-o iubea nespus de mult." "Omule, omule negru! Eşti un oaspăt de ocară. Faima ta de când e lumea Se lăţeşte peste tot." Sunt turbat, M-a prins furia - Şi bastonul sare, zboară, Cu nebună-nverşunare Îl izbeşte drept în bot. Luna a murit. La geamuri Zorile-s albastre, line. Ah, tu, noapte crudă, Ce-ai scornit, ce-ai vrut s-arăţi? Cu jobenu-n cap pe scaun Şed Şi nimeni nu-i cu mine. Singur sunt, bolnav... Şi-oglinda Zace spartă în bucăţi. Ne aflam in fata POEZIEI !
voi realiza-ti? Tema mortii ! Ce vreti mai profund si mai cutremurator? Imagini superbe ! Ma opresc doar la un exemplu: stropul dulce de zmoala! Viscolitor poem ! Poetul in dialog cu mortul. Mistuit de idee, arzand in versuri precum pacatosii in iad. Atat ! caci mam emotionat. ...pai e complicat..de inteles...ce am explicat deja... diferenta aia de timp intre delogare si...inca aparitia aparenta ca fiind "prin preajma"... de 20 de minute... nici faptu ca... absolut vinovat, desigur... "jobul" altuia nu-i chiar ala de a sta lipit de calculator... moderand, moderand, moderand... pe ger sau arsita, pe ploaie sau viscol... chit ca pagina cafenelei poa' sa-ti ramana deschisa...
Important e ca cineva... intotdeauna...e vinovat... de ceea ce el insusi, de fapt, ar face... in situatia inversa.. De-aia si interpreteaza numa-n sensu malign... ca nu poate rationa in sensul pozitiv, de fapt. Mereu, in juru-i, dupa mintea lui, se tes conspiratii, pentru ca mintea lui nu poate functiona in afara lor. am vazut animale la pascut da' n-am gasit nimic poetic in imaginea asta. Cu atat mai mult cu cat apar si taunii in zona :)
Nu stiu ce simboluri se ascund pe acolo, nu le vad si pace. Prin urmare, e mai simplu sa zic ca nu-i poezie. Pentru mine. Pentru altii o fi. Uite, pentru mine poezie-i asta - fiindca o inteleg si ma emotioneaza: Ce zi frumoasa! Ger si soare. Iubita mea, mai dormi tu, oare? Deschide ochii larg si sari Din somnul dulce. Iata zorii. Acum în calea Aurorii Ca Steaua Nordului rasari. Aseara viscolea într-una. Arar iesea pe ceruri luna Din nouri, si-o asemanam Cu-o palida, galbuie pata. Iar tu stateai îngândurata... Si-acuma... uita-te pe geam: Albastru-i cerul, si covoare De nea se-ntind lucind la soare. Copacii în padure-s goi Si negri. Brazii verzi se-mbraca În stravezie promoroaca, Si râu-i sclipitor de sloi. Pluteste-odaia-ntr-o lumina De chihlimbar, si soba plina Trosneste. E placut aici; Visarea lânga foc e buna... Dar dac-as spune-acum sa puna Pe roib la sanie?... Ce zici? Pe pârtii sa zburam, departe, Pe unde calu-o sa ne poarte Atât de zbuciumat în frâu: Pe câmpul cu zapada groasa, Si prin padurea ieri stufoasa; Si pe la mult iubitul râu. Puskin - Dimineata de iarna Da'...cum ziceam mai sus...fiecare cu limitele lui:)
Revenirea iernii in aprilie si drumul catre Miyaneh
- de
zaraza sc
la: 10/04/2014 10:44:50
(la: Cu bicicleta pe Drumul Mătăsii) http://www.diaconescuradu.com/revenirea-iernii-aprilie-drumul-catre-miyaneh
"[...]Dimineata vine fix cum a anuntat-o prognoza, iar vantul si viscolul vuiesc prin peretii si ferestrele destul de subtiri ale hotelului. In Iran, desi iernile sunt destul de reci toata incalzirea e pe gaz care e obscen de ieftin, la fel ca si benzina astfel incat in multe situatii oamenii nu isi bat capul cu izolarea. Pe la 11 strang lucrurile si plec de la hotel printr-o ninsoare ca in mijloc de ianuarie, iar fata de zilele trecute totul e acoperit de zapada. Dupa ora 14:00 se opreste si vantul si pot sa inaintez un pic mai cu spor, chiar daca drumul e in urcare pentru primii 30 de kilometri. In momentul in care incepe coborarea in schimb imi ingheata in schimb instant mainile si picioarele, cu tot cu 2 perechi de ciorapi si cu manusi groase. Mai fac pauze pentru a ma incalzi, dar totusi cred ca e cea mai friguroasa zi pe care am prins-o pana acum de cand am plecat si parca dintii iernii au fost mai ascutiti in Iran decat in Bulgaria si in Turcia. Termometrul ceasului care e in geanta de ghidon (neagra si un pic mai la caldura) arata -5 grade, afara dupa cum le-am simtit eu mi s-au parut ca erau pe undeva pe la -10. Pe portiunile de urcare nu era o problema, dar atunci cand mergeai cu 30 de kilometri la ora la vale situatia se schimba. Din fericire Bostan Abad apare repede la orizont si gasesc cu usurinta hotelul, astfel incat am timp sa caut si un frizer in seara asta pentru par si pentru barba. Dupa 2 dolari si dupa ce ii explic prin gesturi ce ar trebui sa faca plec inapoi prin ger catre hotel. Si in timp ce pedalez imi dau seama ca barba chiar tine putin de cald, dar sper ca asta sa fie ultima rabufnire a iernii, cel putin pana cand ajung in Pamir. A doua zi incepe la fel de friguroasa, dar cu cer senin si cu un soare cu foarte multi dinti. Planul pentru ziua de azi e sa ajung pana in Miyaneh, un mic oras situat pe fostul drum al matasii unde ar trebui sa il intalnesc pe Amir, gazda de pe warmshowers de acolo. [...] Si cand intru si eu in sacul de dormit si ma pregatesc de somn apare prietenul lui Amir impreuna cu inca 2 iranieni tineri, care desi vorbesc extrem de putina engleza vor sa mai stea cu mine putin in seara asta. Bun, dar pana acolo trebuie schimbat un bec, caci in camera in care suntem (o camera de urgenta de deasupra unei spalatorii auto care arata destul de darapanata) nu merge lumina. 2 becuri, 4 oameni dupa multiple incercari in care imi venea in minte bancul cu “De cati politisti e nevoie pentru a schimba un bec” reusim sa ne dam seama ca problema vine de la siguranta si nu de la bec. Tot in stilul iranian, de obicei nu exista scaune, doar covoare astfel incat un iranian statea capra, unul se urca pe el si eu si cu celalalt iranian in stabilizam pe cel care schimba becul. Toata operatia de cel putin 5 ori pana sa ne dam seama ca problema vine de la siguranta. Iar in minte doar bancul cu politistii." 
Din nou asfalt dupa 150 de km si un mic uragan din spate
- de
zaraza sc
la: 16/06/2014 11:10:31
(la: Cu bicicleta pe Drumul Mătăsii) http://www.diaconescuradu.com/din-nou-asfalt-dupa-150-de-kilometri-si-un-mic-uragan-din-spate
"[...]Acum poate va intrebati cum e sa calatoresti singur pe aici, cum se scurg orele si kilometri unei astfel de zile, cum e cu dorul de casa, care sunt lucrurile care iti trec prin minte atunci cand esti acolo. Poate parea paradoxal dar nu e deloc greu, atunci cand pedalezi prin viscol strangi din dinti si esti prea ocupat eventual cu gasirea unui loc adapostit de vant in care sa iei o pauza. Atunci cand iese soarele te bucuri de caldura lui si poate cel mai important tot timpul ochii si spiritul sunt libere sa alerge in voie peste ce vad in jur. Si nu putine sunt momentele in care imi spun in sine “Doamne cum se vede asta!” chiar daca fotografia pe care incerc sa o fac dupa nu reuseste sa suprinda decat rar sentimentul asta. In rest nu e deloc plictisitor iar ochii se uita destul de rar peste ceas si de multe ori ma intreb cum de s-a facut deja seara (si cum de am pedalat doar 30 de kilometri pana acum). Dar mai tot timpul esti complet absorbit de ce se intampla in momentele respective, de urmatoarea curba, de norii care fug pe deasupra ta, de gropile si de damburile in drum, iar asta se intampla in sensul cel mai bun al cuvintului. Cu dorul de casa e poate e mai simplu si pot sa spun ca daca mi-e dor de un loc anume, mi-e dor de muntii din Romania. Iar de ei nu mi-e dor din cauza frumusetii lor, caci sunt munti mult mai faini pe lumea asta, ci din prisma momentelor traite acolo alaturi de persoane dragi. Si cum de-a lungul timpului s-au strans extrem de multe momente faine, e greu sa nu te simti legat de locurile respective. Si poate intr-un fel din mijlocul pustietatii si de la capatul lumii e mai usor sa distingi ce e cu adevarat important pentru tine. Dar acum acum revenind la povestea zilei, inainte de a ajunge in Alichur, prima asezare dupa 150 de kilometri, mai am parte de o intalnire interesanta. Pe drumul complet pustiu (pe aici chiar daca e asfalt trec cam 4-5 masini pe zi) zaresc in departare silueta unui om ce merge pe departarea drumului. Cu siguranta nici un localnic nu e suficient de nebun ca sa mearga pe aici, si intr-adevar, atunci cand ajung langa el il intalnesc pe Dimitri, pensionarul rus de 65 de ani plecat cu autostopul prin stan-uri. O bocceluta, un izopren si un sac de haine ce nu par neaparat potrivite pentru frigul din Pamir e tot ce are dupa el. Ne facem poze, eu vorbesc rusa cam cat vorbeste el engleza, asa ca dialogul se desfasoara cel putin ciudat. Oricum intalnirea e o dovada clara ca daca exista chemarea, nu e niciodata prea tarziu.[...]" 
|
 loading... |
(la: Loc de pus speranțe în viitor)
nu-i vorbareata. se uita imbufnat pe sub ochelarii. s-a-nrait lumea, isi zice, si s-ascunde mai dihai in cea carapace, sa nu dea nas in nas cu ei. are acolo un pian negru, negru ca abanosul. cu clapele nitel ingalbenite de vreme, si pedale frumos rotunjite. o masuta cu trei picioare, unul pentru timpul ce s-a dus, in care un barbat cu tamplele carunte ii purta gandurile-n buzunarul de la piept, al doilea pentru prezentul innalbit de nea. pufoasa, linistitor coborand din ceruri, ca niste ingerasi mici mici mici. ori soldatei care sa pazeasca pamantul de pasii nesabuiti al unora si altora. si-al treilea, punct de sprijin drumurilor ce-au sa vie, unul cate unul, dupa cum le-a fost planuit sorocul.