din adancul firii pline de repaos

Draga Coralie,

Scuze dar iti raspund la incurajatorul tau mesaj cu intarziere. Dupa un anumit timp aceasta conferinta disparuse de pe ecran iar eu nu ma pricep atat de bine pe internet si la computere. Doar azi am redescoperit-o prin cautari mai adanci fiind plina de un elan aventurier de a mai avansa un pic pe acest site. Iti multmesc pentru aprecieri si ma incanta ca ai impartit versurile mele cu familia ta draga. Nu, inca nu le-am publicat intr-o cartulie dar as aprecia orice sugestie care tu si alte persoane ar avea pentru a ma ajuta cu aceasta idee artistica. Mi-ar face deosebita placere sa tinem legatura in viitor insa nu iti am adresa. Cu aprecieri si imbratisari calde, Adela-Adriana

cam asa e! Incepe si se indreapta serpuind intocmai ca un rau si se varsa intr-un final in marea sufletelor calatoare! cate vieti s-or fi scurs in marea asta! Si rauletu asta vine de undeva de sus.. de undeva dintr-o stanca cocotata.. de vrfem sa urcam tot timpul? pentru ca venim de undeva de sus si vrem din cand in cand sa ne aducem aminte de inceput vrem sa ne aducem aminte de cum e sa privesti totul sa cuprinzi cu privirea culmi si dealuri si furnicile umane care de-abia se zaresc..Si cautam cu privirea si cautam ceva pe cineva... Umblam prin viata neobositi dupa ceva..material sau imaterial, o senzatie sau un lucru..Da cautam zi de zi ..Inca de cand ne trezim ne cautam papucii si apoi restul.. cand avem timp si de noi ne cautam sa ne facem bine.. si cautam si cum avem noi ceva de pret gandul, il timitem sa zboare ca u vultur, uneori ca un fluture si sa colinde lumea sa colinde suflete sa lanseze rugaminti, sa vada sa ne povestesca cum e la soare cum e la munte cum e sa fii iubit cum e sa iubesti cum e sa mananci caviar cu e sa te plimbi cu o masina luxoasa c um e sa mergi cu trenul, sa navigi cu un submarin sa fii bucuros sa fii puternic sa ai putere sa fii sef sa fii acuzator ne trimitem gandurile sa zboare numai dupa ce ne place si dupa ce simtim ca ne-ar place....&Uneori nu vor sa zboare si raman inchise intr-un punct fix si plang .... Sensul vietii! Pai de sus spre vale! Spre mare ocean sau ...da daca nu ar fii viata un rau ar fi un lac...Plictiseala aceleasi haine valuri mici aceiasi pestisori..Mai vin unii mai naviga pe noi mai scuipa in apa mai arunca cate o piatra da nu-i inghitim sau ii inghitim si le dam din viata noastra adica apa pana se umfla pana se plictiusesc de noi Si atunci nu-i mai bine rau? Colinzi locuri mereu in schimbare te infurii in unele locuri te linistesti si tot timpul ai un scop sa curgi la vale sa cresti si sa alimentezi marea cea mare si albastra si primitoare si totusi tacuta... cate voci a inghitit ea si nu vorbeste te asteapta sa te inghita..Da nu cred ca e lacoma asa e ea..Albastra si adanca si plina de povesti...si din apa se ridica ganduri si zboara in alte parti si noi, noi ramanem pe fundul apei da bine, bine ca ne-am trimis gandurile la plimbare...!

D. Dang, raspunsul meu nu-si are sensul poate, intr-un mediu necunoscut ( acest site pentru mine) dar citind cuvintele de mai sus, si altele sub aceeasi semnatura n-am vrut sa ma abtin.
Citind deci, si vazand lumea dansand dezbracata pe malurile mintii domniei voastre, resimt nevoia de a ne lasa starniti de realitate, nu cum o atingem in jurul nostru ci cum o percepem in adancul firii.
Frumusetea abia mijita din gunoaie e uimitor de vie. Cuvintele nascute din realitatea domniei voastre sunt un dar neasteptat si va multumesc.
N-am mai simtit asa emotii revelatoare de la ultimul concert U2.

Poezia e adanca si plina de miez.
Sunteti voi rautacioase si invidioase :P
Mie imi plac zorzoanele si lumanarile funerare, in asocierea lor suprarealista.
Nimic nu stiti :)))))))))))))

Lost without music in a world of noises

Atunci am plans cu adevarat din adancul sufletului...mult si pentru toate orele acelea de tortura sufleteasca si fizica!!!
Stiam ca nu a trecut tot greul si pericolul, dar COPILA MEA TRAIA, iar eu nu am fost nici o clipa dispusa sa o pierd...STIAM ca de acum E IN SIGURANTA PENTRU CA EU NU AS FI LASAT SA I SE INTAMPLE NIMIC !!! Nu am murit in orele acelea si am luptat pentru ea...ACUM NIMIC NU MA MAI PUTEA OPRI SA IMI PROTEJEZ COPILUL!
Toti au inceput sa rada, sa planga de fericire...parca era nebunie in masa! Sampania si muzica mai lipseau :)).
Apoi m-au intrebat de ce plang si le-am zis:
"- MI-AM AUZIT COPILA!!! NICI NU STITI CAT DE FERICITA SUNT CA TRAIESTE!!! VA MULTUMESC TUTUROR! VA MULTUMESC...NICIODATA NU O SA POT SA VA RASPLATESC PENTRU VIATA COPILULUI MEU !!!"
iar medicul mi-au raspuns:
"- Ai facut-o deja puiule, ai facut-o deja si ne-ai rasplatit pe toti ramanad in viata si tu si ea cand nimeni nu va mai dadea nici o sansa! Noi iti multumim pentru cateva lectii si ne pare rau ca ai trecut prin atat durere...desi nu ai aratat nici o clipa asta!!! Eu pe buna dreptate iti spun as fi urlat si as fi tipat si as fi facut pe mine de atat efort si durere!"
Am zambit si cu lacrimi in ochii i-am luat mana medicului...un batranel mic de statura, cu ochii adanci si plini de griji parintesti, cu maini curate si brazdate de ridurile anilor, cu voce barbateasca, dar blanda si calda... - pana atunci nici nu am avut timp sa-mi privesc INGERUL PAZITOR - si l-am intrebat:
"- Domnule Stan...pot sa va imbratisez si sa va sarut??? Va rog!"
Cu lacrimi in ochii s-a aplecat asupra mea, m-a sarutat apasat si parinteste pe frunte, mi-a mangaiat obrajii si mi-a spus:
"- Da copila! Sigur ca poti!"
Credeti-ma ca a fost ca o binecuvantare sa-l pot rasplati macar asa!!! Emotia si lacrimile lui in acele momente pot sa le
trec undeva la cele mai de pret daruri pe care mi le-a facut viata!!! Ii multumesc din suflet pentru fiecare traire si emotie pe care a simtit-o alaturi de noi doua - au insemnat foarte mult pentru mine si vor insemna mereu!!!
De retinut:
Copila mea s-a nascut cu 3,000 kg, cu scor Apgar 9, cu cianoza locala (vineteala) in jurul guritei (de la cat lichid amniotic a inghitit), cu o punga de lichid amniotic la capsor in spate (de la presiunea pe care oasele mele au exercitat-o asupra capsorului ei) care s-a retras in cateva ore si nu a prezentat nici un pericol, cu o mica hemoragie interna care s-a retras
si nu a prezentat nici ea pericol asupra fetitei.
Totusi...cianoza inca persista - mai slab, dar inca persista - si asta va trebui foarte bine supravegheata atat de mine cat si medical, deoarece au fost cazuri in care aceasta a recidivat in boli de natura neurologica.
Din cauza cianozei bebica mea a facut icter mult mai rapid si nu doar de la bilirubina (substanta care duce la formarea icterului la nou-nascuti) ci din cauza lichidului amniotic. Icterul in mod normal se retrage dupa 3 saptamani, dar la ea inca persista - nu mai este la fel de puternic, dar inca este - din aceasta cauza am fost din nou sa i se ia sange si sa i se faca analize. :(( Nu stiu inca rezultatul, dar SPER sa fie unul bun!
Totusi..., pentru mamele care au dificultati la nastere si copilul lor va avea aceleasi simptome sau chiar mai grave este IMPORTANT SA NU SE PIARDA si sa considere ca bebicul lor este bolnav sau ca este grav bolnav.
Orice astfel de simptom la copii apare din cauza socului din timpul nasterii si de obicei sunt absolut tratabile (in cazul in care s-ar agrava). Trebuie doar sa fi atent la reactiile copilului, la starile febrile ale lui, la miscari (sa nu cumva sa fie prea brutale si dese - devin convulsii) si dupa un timp trebuie facuta o electrocardiograma si o radiografie ca sa se stabileasca exact starea lui de sanatate.
Despre noi ce sa va spun?
Inca trecem prin multe impreuna: mai avem icter, avem colici, mai avem cateva analize de facut, dar...ce e important e ca Puica mea a luat in greutate - s-a nascut cu 3,000 si acum are 3,900 - papa bine si sanatos, e vioaie, doarme atat cat poate sa doarma un bebe ca si ea si eu spun ca e o fetita fericita!
Si...desi poate ar mai fi multe de spus sau de retinut in astfel de cazuri...eu inchei aici ca sa nu devin obositoare sau plictisitoare. In cazul in care cineva are nevoie de lamuriri sau de sfaturi...ma poate contacta pe privat. Am sa incerc sa ajut cu ceea ce stiu pe toti cei care se afla in aceeiasi situatie, pentru ca stiu cat e de greu sa nu stii nimic, sa fii la primul copil si sa trebuiasca sa iti gasesti singur toate raspunsurile.

Binecuvantate emisfere
intregul format in spatele panzei
scanteia
ce-aprinde pasul minus-plus
vopsele-amestecate in vraji colorate maiastru
spre voi inalta scari fara trepte
in aliaje de totul sau nimic
caii albastri cuprinsi de dorinte
izvoare de flacari ce vor inca sa vina
desi-s repetata rutina
nu-i vorba
le urmaresc miresmele-n trecutul de flori
albine cu acuri tocite si-aripi velur
inteapa calcaiul umbrei ce creste
Elene pastreaza "surasul durerii"
si sparg cuvinte-n cochilii.
scrumiera
tigara
serpii de fum incolacit in cercuri
si fulgere linii frante in larg
vapoare pline invoca repaos
iar golful in linisti e-aproape topit.
Ce fluturi frumosi din larve apar!

chef de joaca, nu indicatii; poate o idee
asta din cauza "spatelui de panza" care m-a zgarcit carcel:))

"Calugarul de la Rohia

Vechea biserica de la Rohia

Drumul catre Nicolae Steinhart a fost mai intai drumul catre Manastirea Rohia, pe care am cunoscut-o inainte de a-l cunoaste pe Parintele. Un drum serpuit care urca printr-o padure, pe-un deal. Mergeam acolo in copilarie, cu mama. Era un decor care mi se parea de basm, ireal. O padure mereu transformata de anotimpuri, adanca, batrana, plina de soapte si de mister. De fapt, si acum, de cate ori merg acolo, am perceptia aceea, a copilului, extraordinara. Mergeam cu mama de mana si ma uitam in sus. Cerul, copacii… Rohia era in alta lume. Iubeam drumul pana acolo, dar si bisericuta cea veche de la capatul lui, calugarii. Clopotele care se auzeau pana la marginea lumii. Nu stiam pe atunci ca voi deveni poet, dar stiam ca voi deveni preot si ca drumul meu este legat intr-un fel de manastirea aceea ireala. Anii au trecut, am crescut, dar magia acelui spatiu de la Rohia m-a insotit pretutindeni. Reveneam uneori, atunci cand simteam nevoia sa ma incarc. Apoi, intr-o buna zi, pe cand eram elev de liceu, la Beclean, pur si simplu, intr-un moment de revelatie, sau poate de premonitie, am fugit la Rohia, hotarat sa las totul in urma, sa raman pentru totdeauna acolo, sa-mi caut drumul. Acolo era staret parintele Serafim, un mare duhovnic, de care aveam sa ma leg sufleteste pentru totdeauna. Si mai erau ceilalti frati, unii de o extraordinara calitate sufleteasca, si mai ales, era biblioteca aceea care avea ulterior sa devina faimoasa si care ma atragea ca un magnet. Cred ca aceasta biblioteca era cea mai importanta din Transilvania la ora aceea. Rohia era o lume in afara lumii, o enclava spirituala care avea in centrul ei o biblioteca. Cine ar fi putut rezista tentatiei? La timpul acela, publicasem deja poezie, scriam, luasem cateva premii, incat decizia mea de a fugi la Rohia a fost o surpriza pentru multi dintre cei care ma cunosteau. Am stat acolo doar cateva luni. Intr-o buna zi, a venit dupa mine militia, dar si inspectorul de romana, un om extraordinar, care avea sa ma ajute mult dupa aceea. M-au convins sa ma intorc in lume si am facut-o cu inima indoita, pentru ca ma desparteam greu de locul acela, de parintele Serafim, de biblioteca, de tot. In realitate, o parte din mine a ramas acolo, si am stiut intotdeauna ca o sa ma intorc cumva, intr-o zi."

Cuvintele de mai sus nu-mi apartin, insa Manastirea Rohia era locul spre unde (atunci cand simteam ca sunt coplesita de cotidian (de viata) ma purtau pasii...
desi n-am fost de cativa ani, am sa merg iar, intr-o zi...

rolia

Hmmm...Istoria Spartei NU, dar genetica din plin. De profesie sunt psihoterapeut dar la baza medic. Nu afirmam nefondat ci in PURA cunostinta de cauza. Fara sa iti dai seama, te invarti intr-un cerc vicios. Cu ei nu ai nimic in general dar cu cei ce reprezinta un potential pericol pentru copil ai. De orice natura ar fi ei casatoriti ori ba, singuri ori in cuplu, rasa gay de regula, nu are de a face cu pustimea. Acea deviatie de comportament este denumita, precum stii deja, PEDOFILIE. Desigur ca te-ar mahni alegerea fiului tau. Este si normal sa reactionezi astfel! Din pacate, oricat de mult ai incerca sa eviti anumite greseli, indubitabil, vei face altele. In fine, aici este vorba de o discutie de principiu, nicidecum in mod particular de fiul tau. Am inteles punctul de vedere si nicidecum nu am ignorat ceea ce ai scris in primul mesaj. Doar ca am expus din alt punct de vedere ceea ce am citit. Dehhh ...defect profesional! Cat priveste Istoria Spartana, am idee despre evenimente dar acest lucru este doar o relatare a unor fapte. Ar fi pacat sa ignori dovezile stiintifice in acest sens. Este, practic, demonstrat ca homosexualitatea are in mare parte cauze genetice si in cele din urma un cumul de factori educationali. Departe de mine sa te jignesc in vreun fel...totusi, priveste adanc si sa nu te sperii cand vei descoperii latura feminina a personalitatii tale convietuind (procentual) cu cea masculina. In cazul LOR balanta se inclina nedrept, influentand instinctele. Intr-adevar, este impotriva firii. Este parte din viata, totusi! Sper sa nu fi inteles gresit violenta din cuvintele ce le-ai folosit: "impusca in interesul societatii, lighione, etc..", care ma fac sa simt o inversunare nefondata asupra ideii. De regula acest lucru se intampla cu persoanele ce nu pot intelege fenomenul sau cu cei care isi pun la indoiala barbatia. NU este necesar sa cunosti in profunzime ci numai sa tolerezi, asa cum si eu am inteles. Nu este o rusine sa afirm ca cei mai buni prieteni ai sotiei mele sunt cateva cupluri de gay. Vei fi surprins cata inteligenta, sensibilitate, simt artistic si mult bun simt poate sa incapa in acest gen de oameni!

Seceta a ucis orice boare de vant.
Soarele s-a topit si a curs pe pamant.
A ramas cerul fierbinte si gol.
Ciuturile scot din fantana namol.
Peste paduri tot mai des focuri, focuri,
Danseaza salbatice, satanice jocuri.

Ma iau dupa tata la deal printre tarsuri,
Si brazii ma zgarie, rai si uscati.
Pornim amandoi vanatoarea de capre,
Vanatoarea foametei in muntii Carpati.
Setea ma naruie. Fierbe pe piatra
Firul de apa prelins din cismea.
Tampla apasa pe umar. Pasesc ca pe-o alta
Planeta, imensa si grea.

Asteptam intr-un loc unde inca mai suna,
Din strunele undelor line, izvoarele.
Cand va scapata soarele, cand va licari luna,
Aici vor veni sa s-adape
Una cate una caprioarele.

Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sa tac.
Ametitoare apa, ce limpede te clatini!
Ma simt legat prin sete de vietatea care va muri
La ceas oprit de lege si de datini.

Cu fosnet vestejit rasufla valea.
Ce-ngrozitoare inserare pluteste-n univers!
Pe zare curge sange si pieptul mi-i rosu, de parca
Mainile pline de sange pe piept mi le-am sters.

Ca pe-un altar ard ferigi cu flacari vinetii,
Si stelele uimite clipira printre ele.
Vai, cum as vrea sa nu mai vii, sa nu mai vii,
Frumoasa jertfa a padurii mele!

Ea s-arata saltand si se opri
Privind in jur c-un fel de teama,
Si narile-i subtiri infiorara apa
Cu cercuri lunecoase de arama.

Sticlea in ochii-i umezi ceva nelamurit,
Stiam ca va muri si c-o s-o doara.
Mi se parea ca retraiesc un mit
Cu fata prefacuta-n caprioara.
De sus, lumina palida, lunara,
Cernea pe blana-i calda flori calde de cires.
Vai cum doream ca pentru-intaia oara
Bataia pustii tatii sa dea gres!

Dar vaile vuira. Cazuta in genunchi,
Ea ridicase capul, il clatina spre stele,
Il pravali apoi, starnind pe apa
Fugare roiuri negre de margele.
O pasare albastra zvacnise dintre ramuri,
Si viata caprioarei spre zarile tarzii
Zburase lin, cu tipat, ca pasarile toamna
Cand lasa cuiburi sure si pustii.

Impleticit m-am dus si i-am inchis
Ochii umbrosi, trist strajuiti de coarne,
Si-am tresarit tacut si alb cand tata
Mi-a suierat cu bucurie: - Avem carne!

Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sa beau.
Ametitoare apa, ce-ntunecat te clatini!
Ma simt legat prin sete de vietatea care a murit
La ceas oprit de lege si de datini...
Dar legea ni-i desarta si straina
Cand viata-n noi cu greu se mai anina,
Iar datina si mila sunt desarte,
Cand soru-mea-i flamanda, bolnava si pe moarte.

Pe-o nara pusca tatii scoate fum.
Vai, fara vant alearga frunzarele duium!
Inalta tata foc infricosat.
Vai, cat de mult padurea s-a schimbat!
Din ierburi prind in maini fara sa stiu
Un clopotel cu clinchet argintiu...
De pe frigare tata scoate-n unghii
Inima caprioarei si rarunchii.

Ce-i inima? Mi-i foame! Vreau sa traiesc si-as vrea ....
Tu, iarta-ma, fecioara - tu, caprioara mea!
Mi-i somn. Ce nalt ii focul! Si codrul, ce adanc!
Plang. Ce gandeste tata? Mananc si plang. Mananc!

Nicolae Labis

DIAVOLUL: Aşa că tu crezi că eşti singurul vinovat de păcatul de a dori? Dar oare, nu Dumnezeu a lăsat în oameni şi îngeri simţirea, nu el a eliberat sufletul acesta plin de dorinţi şi pasiuni, chiar dacă sufletul îngerilor diferă de cel al oamenilor.
INGERUL: Problema ta este conceptuală, nu cred că viaţa ta nu ţi-a oferit nimic altceva decât o oarecare forţă distructivă, iar înţelepciunea te-a ocolit cu desăvârşire! Ar fi absurd să descopăr că eşti doar viclean şi atât!
DIAVOLUL: Viclenia e o parte consistentă a firii mele, iar despre înţelepciune nu pot spune că m-ar ajuta cu ceva, astfel că nici nu o consider necesară planurilor mele care includ lumea. Departe de mine să gândesc că isteţimea mea poate fi întrecută de înţelepciune. Dar ce vrei să spui cu asta?
INGERUL: Problema sufletului este una de esenţă, sufletul fiind esenţa universală pe care nici măcar Dumnezeu nu a creat-o! Sufletul este o energie independentă pe care Dumnezeu poate doar să o modeleze prin virtutea unor legi universale, însă nu o poate transforma. Insăşi Dumnezeu s-a născut cu sufletul în sine ceea ce demonstrează evident că şi înaintea existenţei Lui sufletul era eternitatea. Până şi Dumnezeu a luat naştere din suflet, asemeni oricărei creaţii lumeşti sau universale! Sufletul fiind baza, restul sunt doar amănunte.
DIAVOLUL: Il consideri pe Dumnezeu doar un amănunt?! Ti l-ai urcat în cap definitiv acum!
INGERUL: Ba nu! Vezi, asta înseamnă lipsa de înţelepciune! Adevărul nu poate fi contestat, iar lupta ta aprigă de secole este o absurditate care s-a născut tocmai din lipsa ta de înţelepciune. Nu poţi fura puterea unei fiinţe asupra unei lumi atâta timp cât nici puterea ei nu este integrală. El nu reprezintă totul pentru întreg universul, ci doar pentru o parte a lui. Universul este o gradare, iar dacă Dumnezeu este puternic peste viaţa pământeană asta nu înseamnă că el deţine întreaga putere universală.
DIAVOLUL: Negi autoritatea divină? Nu mă aşteptam să fii chiar atât de nesăbuit! Ha!Eşti un înger răzvrătit cu adevărat!
INGERUL: Nu, nu contest puterea Lui, afirm doar ceea ce ştiu, faptul că nu este o autoritate universală unica, o forţă care domină întregul în toată masa lui! Te înşeli amarnic crezând de atâtea secole că e doar El şi numai El în tot acest infinit!
DIAVOLUL: Iţi baţi joc de mine?!
INGERUL: Nu. Iţi spun doar ceea ce este universul, lumea şi Dumnezeu. La baza tuturor creaţilor stă sufletul, el reprezintă viaţa apoi urmează Dumnezeu şi restul.
DIAVOLUL: Restul care?!
INGERUL: Restul care participă la procesul creaţiei, la întreţinerea vieţii în toate aspectele ei. Nu este simplu acest proces de naştere, întreţinere şi devenire, apoi, ce să mai spun de transfigurare şi transcendenţă? Crezi că toate astea se întamplă numai datorită Lui? Crezi că miturile esentiale ale umanităţii sunt doar vorbe-n vânt? Doar poveşti scornite la întâmplare de cine ştie ce muritor?
DIAVOLUL: Nu ştiu ce intenţii ai spunându-mi toate aceste inepţii…bazaconii pe care nu pot să le consider decât o insultă la adresa Lui! Ori ţi-ai pierdut într-adevăr minţile!
INGERUL: Nu am nici o intenţie în ceea ce te priveşte, m-ai împins spre dialog, acum suportă consecinţele sau pleacă. Eu nu te pot ţine aici cu forţa, sunt un deţinut. Călăii mei sunt oamenii, nici tu şi nici El!
DIAVOLUL: Dar explică-mi şi mie teoria ta cu privire la universalitate şi conducătorii ei, m-ai surprins. Si, recunosc, departe de mine să cred această teorie! Faptul că Dumnezeu nu este autoritate absolută mă uimeşte cu adevărat.
INGERUL: Este autoritate absolută asupra oamenilor nu asupra întregului univers. Nu există Dumnezeu şi doar atât, legile universale se bazează şi pe alte soiuri de forţe. Dumnezeu este doar o parte din forţa înţelepciunii, iar autoritatea Lui este răspândită asupa spiritului şi sufletului uman, nu asupra vieţii însăşi. De aceea nu El poate schimba lucrurile rele din viaţa oamenilor! Intregul univers este divizat, nu este o unitate în sine, iar asta implică o serie de forţe diferite care stau la baza orânduirii lui.
DIAVOLUL: Nu Dumnezeu a creat lumea?
INGERUL: Nu, dar a luat parte la creaţia ei. Dacă Biblia omenească spune că Dumnezeu a creat lumea în 7 zile asta este doar o latură mitologică prin care omul trebuie să înţeleagă că El este autoritatea cea mai puternică asupra umanităţii. Dar Dumnezeu nu este creatorul universalului, El este implicit o parte a acestuia.
DIAVOLUL: Si-atunci ce rol are El în creaţia umanităţii?
INGERUL: Rolul de părinte ocrotitor al omului pentru că, Dumnezeu a creat omul, nu şi lumea în care există omul! Aici s-a greşit în doctrina religioasă şi faptul acesta l-a determinat pe fizician sau chimist să conteste existenţa lui Dumnezeu şi religia!
DIAVOLUL: Vrei să spui că Dumnezeu a făcut omul, iar restul lumii în care există s-a născut prin puterea altor forţe?
INGERUL: Bineânţeles, este o problema de lege naturală, de energie universală care a contribuit la o creaţie necesară. După cum bine ar trebui să ştii, noi îngerii studiem în şcoală în afara legilor Paradisului, universalităţii şi divinităţii, însăşi doctrinele, mitologiile şi legile umanităţii, pe acelea create de ea însăşi. Este formidabil să vezi evoluţia fiinţei, să vezi când a descoperit existenţa lui Dumnezeu. După câte încercări de a-şi răspunde asupra problemei existenţei sale prin propria-i forţă, a înţeles actul divin al creaţiei! Este fantastică descoperirea organizării lumii datorită înţelepciunii cu care i-a înzestrat Dumnezeu. Inţelepciune care nu este uşor de folosit sau cultivat, şi totuşi oamenii, unii dintre ei, au reuşit să descopere prin puţinul spiritului lor o capodoperă universală cum este creatia lor şi a lumii în care trăiesc!
DIAVOLUL: Nu cred că oamenii au descoperit încă provenienţa lor sau a lumii, la ei totul este o permanentă îndoială, incertitudine. Nu au dobândit încă marile adevăruri despre care îmi spui tu acum!
INGERUL: Ei poartă aceste adevăruri în ei înşişi însă nu înţeleg adevărul, iar dacă cineva anume le-ar revela conştiinţa asupra marilor adevăruri, nu ar ştii să le primească, i-ar speria. Oamenii încă nu pot înţelege totul, şi chiar dacă le-ai da totul, uşurinţa fenomenului le-ar crea mari probleme, fiindcă nu ar ştii să se folosească de ceea ce ştiu. Ei se aşteaptă la cu totul altceva, unii se aşteaptă chiar să descopere faptul că nu există Dumnezeu…încă există multă absurditate în minţile şi încercările lor pentru a fi convins că nu pot suporta adevărul. Nu s-ar mulţumii dacă ar ştii că e doar Dumnezeu, ei încă mai caută alte soluţii pentru că au impresia că ar fi prea simplu să fie aşa. Le place viaţa complicată.
DIAVOLUL: Dar este evident că singura lor soluţie este să creadă ca sunt o creaţie divină!
INGERUL: Da, aşa este, însă fiecare în adâncul sufletului aşteaptă să i se dovedească altceva. Până nu scapă de aceste căutări care nu-i pot focaliza spre singurul adevăr real al existenţei lor, nu se pot linişti. Unii descoperă adevărul, aceia sunt cei înţelepţi, dar întotdeauna pe cei înţelepţi omenirea îi lasă la urmă, căutându-i abia în clipa în care nu mai există. In timpul vieţii lor sunt consideraţi nebuni sau visători, calităţi pe care societatea nu le acceptă. Interesantă firea omenească, păcatul voluptăţii în care cade cu uşurinţă şi cu care e atât de uşor să atragă pe oricine! Vicleniile pe care le cunoaşte de la tine îi stau uneori drept căpătâi al faptelor şi, cu atâta uşurinţă este capabilă să se joace între lumină şi întuneric încât îţi lasă impresia că umanitatea a evoluat mai presus de divinitatea universală. Evident, este doar o impresie înşelătoare, cel care ajunge să creadă în ea, el însuşi e o umbră cu atribut de om. Omul adevărat se ridică spre înţelepciune, cel care aşteaptă de la sinea lucrurilor să o primească se risipeşte spre pieire. După cum bine ştii, nu toţi muritorii văd Paradisul! Deşi Paradisul este o stare naturală. Ei înşişi îl poartă în construcţia lor, însă în felul în care trăiesc pe pământ îi îndepartează de acesta.
DIAVOLUL: Eu cred că ai luat-o razna şi spre amuzamentul meu cred că-L mâniezi tare pe moşulică!
INGERUL: Nici pomeneală! Sunt destul de înţelept să ştiu că ceea ce gândesc e adevărat. Vorbele mele nu sunt o joacă de cuvinte şi doar atât.
DIAVOLUL: De ce crezi că este adevărat, numai pentru faptul că te consideri înţelept? Mie unul mi se pare absurdă teoria ta cu privire la puterea divină.
INGERUL: Nu mă refer la puterea divină, ci la puterea lui Dumnezeu. El este divinitatea pentru oameni, dar alături de el se găsesc şi alte forţe. Esenţa divinităţii nu se opreşte în el. Divinitatea este un fenomen mai amplu pentru universalitate. Nu putem privi infinitul ca finit în Dumnezeu, pentru că El nu este un capăt, o limită. Nu vorbesc din prisma oamenilor, cu ei se întamplă altceva. Bineânţeles că pentru ei ca fiinţe, Dumnezeu reprezintă totul, însă pentru universalitate nu.
DIAVOLUL: Vrei să spui că Dumnezeu are Dumnezeul lui?! E absurd!
INGERUL: Nu. Insă el deopotrivă cu alţii conduce acest univers infinit.Eu, ca înger contribui la viaţa Paradisului, Dumnezeu contribuie la viaţa universului, omul contribuie la viaţa pământeană. Fiecare dintre noi contribuie la un proces de creaţie diferit, dar care se răsfrânge inevitabil asupra tuturor lumilor existente în univers şi, bineânţeles, asupra universalităţii însăşi. Viaţa în toate aspectele ei este cauză şi efect, nimic nu este întâmplător şi totul are un sens. Animalul, insecta, omul, noi, Dumnezeu, planetele, sufletul, chiar şi tu, au rostul lor într-un scop mult mai grandios decât viaţa pământeană sau Paradisul. Ar fi o lume mult prea simplă aşa cum o percep oamenii, o lume redusă la om şi Paradis. Viaţa e doar un pas spre adevărata lume, moartea e doar pasul următor, iar Paradisul la fel. Viaţa nu se opreşte la un nivel, ci însăşi viaţa transcede spre alte forme de viaţă chiar de nu sunt pământene. Există un soi de plafonare în lumea tangibilă, o plafonare care le mişcă oamenilor conştiinţa în asemenea hal încât nu pot percepe că viaţa lor de acolo nu este nimic mai mult decât o impresie. Ei sunt expresii viitoare care în lumea materială capătă doar o vagă intuiţie a ceea ce-i aşteaptă mai târziu. Viaţa lor este o probă pe care trebuie să o treacă până la finele timpului acordat de natură, dacă nu reuşesc se nasc din nou până când descoperă ceea ce au de descoperit.
DIAVOLUL: Asta ştiu şi eu, dar mă frământă gândul că secole de-a rândul însăşi eu l-am privit pe Dumnezeu ca fiind unic. In cazul de faţă pot înţelege de ce, de atâtea ori, aveam impresia că oricât aş încerca să transform lumea Lui în ceea ce vreau eu, alte forţe se războiau cu mine în afara Lui. E un fel de conspiraţie universală care-ţi dă libertatea să te mişti în voie până la un punct, apoi vine şi îţi întoarce toate planurile peste cap. Eu credeam că e El!
INGERUL: Nu întotdeauna, uneori nu-i stă în atribuţii să facă unele lucruri, alteori se sfătuieşte cu restul şi ajung la un plan comun în ceea ce te priveşte, în ceea ce priveşte lumea sau universul. Dumnezeu este o parte a forţei universale chiar dacă viaţa oamenilor este guvernată de el.
DIAVOLUL: Ciudat este faptul că omul cuprinde şi laturi care mă caracterizează, de ce ar fi vrut El să creeze o fiinţă în care să existe şi binele şi răul deopotrivă?
INGERUL: Omul a ales răul singur când nu a ascultat învăţătura Lui.
DIAVOLUL: Omul a căutat cunoaşterea, de ce cunoaşterea ar fi un rău?
INGERUL: Stiu, un om fără cunoaştere e un imbecil, dar El le dăruise atât cât le trebuia pentru a fi fericiţi.
DIAVOLUL: Cu toate astea nu au fost fericiţi. Si tu ai avut totul care să te facă fericit şi, totuşi, eşti aici.
INGERUL: Iţi mai aminteşti cum a luat naştere lumea?
DIAVOLUL: Din plictiseală?
INGERUL: Nu râde, vroiai să vorbim serios.
DIAVOLUL: Te ascult.
INGERUL: Era vorba despre echilibrul universal, îţi aminteşti?
DIAVOLUL: Da, credeau că prin crearea lumii se va forma echilibrul dintre timpuri. Balansul egal pe linia infinitului.
INGERUL: Da. Gândeşte-te la infinit ca la o dreaptă care are situate pe ea punctele A si B,…e!…dreapta asta este străbătută de tot soiul de energii care trec pe deasupra ei cu forţe diferite. Aceşti curenţi ajung, uneori, în punctul B cu mai multă forţă şi atunci dreapta suferă mici transformări. Punctul B se apleacă, iar punctul A trece ca vârf, apoi invers, punctul B trece ca vârf. Diferenţa de gradaţie în timp şi spaţiu este aproape insesizabilă în condiţia în care există A şi B, dar imaginează-ţi ce groaznic ar fi dacă pe dreaptă ar exista un simplu A şi toate aceste forţe s-ar vânzolii doar deasupra lui. Eee!…uite, din acest motiv a fost creată lumea oamenilor. Acesta era echilibrul căutat.
DIAVOLUL: Dar ce rol au oamenii, de ce n-au lăsat doar pământul?
INGERUL: Tu chiar n-ai minte?! Oamenii sunt energia care creaza echilibrul. Pământul e doar un spaţiu în care ei se dezvoltă pentru a contribui cu energia lor la echilibrul universal. Imaginează-ţi că pe dreapta asta sunt mai multe puncte…A,B,C,D,E…şi aşa mai departe, pe lângă astea mai sunt zeci de alte puncte care sunt, de fapt, planete nelocuite, nepopulate cu nici un soi de fiinţă. Toate planetele A,B,C,D,E sunt populate iar în jurul acestora pe o raza de mii de ani lumină nu există viaţă, ci doar alte planete nepopulate. Forţa acestor emisfere, acestor spaţii se transformă într-o forţă unică care alcătuieşte prin sine universalitatea. Să presupunem că pământul s-ar fi aflat în partea dreaptă a dreptei pe care ne-am imaginat-o, în partea stângă sunt zeci de alte planete locuite, iar în partea dreaptă sunt doar 5, de exemplu,…echilibrul nu e perfect. Atunci mai trebuia populată o planetă care să aibă în jurul ei o configuraţie de planete care pot contribui la viaţa finţelor care se vor naşte. Planete nelocuite care prin conjuncţia lor, prin amplasamentul lor să influenţeze viaţa. Fiecare om e născut sub un semn zodiacal, crezi că pământul a fost ales la întâmplare? Nu, bineânţeles, e vorba de o scară ierarhică a energiilor, a planetelor, a influenţei acestora asupra oamenilor. De ce crezi că spaţiul, cerul şi planetele au însemnat din totdeauna pentru ei un punct de reper, tipologiile ca trăsături mari ale umanităţii sunt descifrate prin influenţa planetelor, a spaţiului. Acum înţelegi ce substrat au toate aceste amănunte? Până şi timpul, gândeşte-te la timp care de fiecare dată e altul, pe pământ sau în spaţiu. Creaţia omului nu este un fenomen întâmplător sau un fel de experiment, rolul creaţiei este de o mai adancă complexitate pentru întreg universul.

DIAVOLUL: In concluzie universul se foloseşte de energia oamenilor…păi e corect?! Si ăştia, amărâţii de ei, nu ştiu nimic, le folosiţi energia şi apoi îi omorâţi! HA! E convenabil!
INGERUL: Nu glumii cu asta, ştii prea bine ce se întamplă apoi…cum ştii prea bine de ce mor oamenii.
DIAVOLUL: Da, omul bătrân nu mai posedă aceeaşi energie, dacă moare se transformă în energia iniţială. Vezi că ştiu?
INGERUL: Uneori eşti doar un bufon, ştiai?
DIAVOLUL: După atâta teorie mai trebuie să te amuzi puţin, nu crezi? Dar, ce-ai spus e interesant, recunosc. Eu nu m-aş fi gândit. Dar ce rol are atunci Paradisul?
INGERUL: Eşti îngrozitor! Tu crezi că un spirit care a existat într-o lume materială ca cea de pe pământ se poate obişnui în alta care să nu-i semene? E, Paradisul are calităţile exterioare ale lumii lor, o lume cu care sunt obişnuiţi. Vorbeam despre timp, există atâtea timpuri paralele în univers!…iar unul dintre ele este chiar Paradisul. Imaginează-ţi tot dreapta de mai devreme, pe ea se află planetele care formează echilibrul vieţii în tot ansamblul de puls material, am rezolvat problema echilibrului acesta, dar mai există şi timpul dintre timpuri. Acest timp este paralel cu toate celelalte şi în acesta se află divinitatea în toată măreţia ei. In concluzie, energia care creaza echilibrul vieţii creaza şi echilibrul acestui spaţiu în care nu poţi exista decât ca energie. Spaţiul dintre spaţii, dar pe care îl cuprinde tot infinitul universal. Si, poate te gândeşti că existând atâtea vietăţi în univers s-ar putea strânge prea multă energie în spaţiul dintre spaţii. Ei bine, nu se poate. Dintr-o regulă foarte simplă. Si anume, cum oamenii au Paradisul, fiecare din restul lumilor au spaţile lor care să fie identice cu lumea în care au trăit. Aşa se formează un echilibru superior şi, totodată, ştii că unele energii se reântorc de unde au plecat, revin la viaţă dupa un anumit timp. Ciclul acesta de energie-viaţă se produce în permanenţă, e o rotaţie, o energie vine şi o alta pleacă. Spaţiul dintre spaţii e ca o sursă de reâncărcare după ce fiinţa organică, materială, îşi consumă energia trăind.
DIAVOLUL: Asta ajungi să spui tu despre Dumnezeu! Dacă spui asta şi oamenilor te vor arde pe rug! Eu, te cred, dar în afara mea nu te va mai crede nimeni aici!
INGERUL: Stiu, nici nu voi spune astfel de lucruri…mă gândeam că, poate, acum vei înţelege măcar tu că unele dintre jocurile tale nu se vor realiza niciodată. Nu din cauza Lui, ci din cauza unei puteri mult mai mari din care el este doar o parte.
DIAVOLUL: Si despre restul…ştii ceva anume?
INGERUL: Nu, cărţile acelea nu ne sunt puse la dispoziţie, iar eu sunt doar un înger al Paradisului, nici eu nu pot cunoaşte totul, ci puţin mai mult decât oamenii. Intotdeauna există o limită pentru că numai Dumnezeu şi restul sunt culmea înţelepciunii. Restul, orice ar fi şi oricâţi ar fi cred că au acelaşi fundament, posedând aceeaşi cunoaştere a totului. In mod real nu pot conduce universul decât dacă ar fi egali, în cazul în care unul ar fi mai deştept sau mai puternic, s-ar face o altă ierarhizare, ceea ce nu cred că este şi cazul lor. De fapt, sunt convins de asta.
DIAVOLUL: Ai da toată omenirea peste cap cu teoriile tale! Ai reuşit s-o faci cu mine, dar cu ei?! La cât de înţelept eşti, de ce nu încerci să te salvezi singur?
INGERUL: Pentru că am greşit, sunt în închisoarea oamenilor cu voinţa Lui. Dacă El va considera că voi putea primi iertarea, îmi va da de ştire.
DIAVOLUL: Auzi, ştii care e o altă ciudăţenie?
INGERUL: Nu, spune-mi.
DIAVOLUL: Nu există Iadul de care vorbesc oamenii, eu nu am creat nici unul. Eu exist printre ei şi îi am adepţi cât trăiesc, după ce ei mor…eu caut alţi oameni.
INGERUL: Nu e ciudat, şi ştiu că nu există Iadul, dar trebuia construit în mintea lor pentru a se teme de tine. Stii şi motivul pentru care s-a întâmplat asta!
DIAVOLUL: Oarecum.
INGERUL: Sti bine că atunci când o fiinţa îşi foloseşte energia în mod negativ, distructiv pentru sine sau specie, energia se dizolvă atât de mult încât dispare la un moment dat. Când omul care şi-a folosit energia în mod negativ moare, nu mai posedă minimul de energie care să-l urce spre Paradis. Pur şi simplu omul rău moare pentru că, în final, devine doar materie lipsită de energie. Adevărul e că Iadul e o necesitate, aşa se poate păstra mai multă energie creatoare utilă universalităţii.

Buna Ovi/Ozzy,

Nu am indraznit pana acum sa-ti scriu ... mi-a fost frica e drept, recunosc! ;-) Stiu ca ne iubesti pe toti ca fratii da' uneori te mai superi pe cate un frate/sora (pe drept sau nu asta e alta treaba...) si ... iese cu scantei.

In primul si in primul rand am facut pasul asta (domne'...ce curaaaajjjjj!) ca sa-ti urez multa sanatate!!! Am vazut ca ai ceva dificultati din punctul asta de vedere dar am dedus totusi ca nu te pierzi cu firea prea repede.

Nici eu nu am pene in cap...(poate doar pitici...) dar nu-i bai, noi sa fim sanatosi.

Nu-ti scriu ca sa-ti zic ca te admir din adancul sufletului sau ca-mi esti absolut indiferent ci ca sa-ti marturisesc ca esti cu adevarat personajul cel mai cool de aici de pe forum, stii...un fel de nebunul satului (da' nu in sensul rau, zau ca nu!). Esti viu domne', esti asa cum esti si te doare undeva de ce cred altii despre tine (cum e valabila si reciproca dealtfel). Ei, am zis-o vezi, esti fericit?! Ca doar e plina lumea de contrafaceri.

Forumul asta ar pierde ceva fara aberatiile tale (da' ce aberatii hoate....eheeiiii)zilnice. Zau ca da!

Toata lumea abereaza prin mesaje, chiar si eu...;-)...asta este. Ca unii se cred mai interesanti si mai speciali decat altii, sa le fie cu noroc. Iara zic...noi sa fim sanatosi!

Zici ca te ajuta sa scrii aici, poate te ajuta sa te cunosti mai bine. Poate si pe noi. Nu vezi ce interesant este sa citesti mesajele altora? Omul cand vorbeste zice ce-l taie capul repede dar cand scrie e altceva, mai intai prelucreaza informatia si gandurile in creier si pe urma se apuca sa-si formuleze ideile in scris, eu zic ca poti sa citesti relativ repede psihologia umana din textele scrise. Te ajuta sa te vezi intr-o alta lumina (mai buna...daca vezi cati nebuni isi dau cu parerea, sau mai proasta daca vezi cat de nestiutor si ignorant esti in fond). Fara apropouri!

In concluzie...cu Dumnezeu/Baba/sau Stefan cel Mare "in cuget si-n simtiri"...toata lumea e unica in felul ei. Fiecare isi traieste si consuma Karma lui, buna, rea...care o fi ea. Face omul ce-l taie capul si pe urma suporta consecintele, asta e legea karmica, nu putem sa ne impotrivim. D-aia zic si eu ca tine:

LOVE & PEACE SI ... SANATATE MAI OMULE SI SA FII IUBIT!

P.S. A fost misto faza cu instalatorul si epoca fierului sau aia cu sacul de nisip si ramasul la "nudul gol", antologice. Da' istoriile cu sex mult si cu multe sunt plictisitoare (vorbesc in nume personal...eu le sar de regula), vorba cuiva de aici...parca nu le mai vezi finalitatea/logica in ultima instanta (citeste lumea tot...deh ;-) cand are timpi morti).

Nu vreau sa ma arat sentimental sau sa dau dovada de un umanitarism fortat, insa stiu perfect/inteleg prin ce treci. Si cred ca intuiesc destul de bine cam cum decurge relatia voastra, de vreme ce eu insumi am trecut prin ceva asemanator in relatia mea cu propriul tata. Sper sa nu te superi daca am sa vin aici cu exemple din experienta proprie.

Spre deosebire de mama mea, care provine dintr-o familie ce a frecventat biserica (ortodoxa) si care tinea cu strasnicie pravilele crestine strabune, tatal meu provine dintr-o familie care a fost exact contrariul primei: oameni simpli si needucati, invatati doar cu munca rudimentara a campului si intotdeauna cu grija vietii de maine, nu numai ca n-au inteles niciodata rostul bisericii si implicit al lui Dumnezeu in viata lor, dar au si dus un fel de campanie sustinuta impotriva oricaror idei despre divinitate luand in ras cam orice legat de aceasta. Prin urmare tatal meu a fost fidel intocmai celor invatate in copilarie si mai tarziu in tinerete, impunand in mod tacit aceeasi nepasare fata de cele sfinte inclusiv mamei mele- nu trebuie uitat insa ca in perioada despre care vorbesc acum sentimentul anti-religios era la moda, comunismul ateu ducand lupta impotriva bisericii pana la limitele imposibilului.

Au trecut anii, repede ca furtuna, ani din care nu-mi pot aminti decat necazuri, greutati, neajunsuri, piedici, injuraturi, blesteme, vaiete, simtamantul neputintei si al robiei sufletesti impuse cu forta...si o singura "Inviere" la care am fost impreuna cu mama mea dupa multi ani de lipsa totala. Am ajuns la varsta intrebarilor mai mult decat la cea a raspunsurilor si, printr-un concurs de imprejurari care avea sa-mi schimbe mai tarziu intreaga viata, am pasit pt. prima data pe drumul spre biserica, singur si neindrumat de nimeni. Care a fost "bobarnacul"? Incerc sa spun pe scurt: o profesoara de limba romana si franceza, care ne preda limba straina la liceul in care am intrat, infruntand obiceiul prin care majoritatea profesorilor la cursuri denigrau biserica si ne invatau sistemul de gandire evolutionist stiintifico-fantastic, ne-a propus la una din ore (celor care eram interesati) sa mergem la una din bisericile ortodoxe ale orasului, loc in care se intalneau de ceva vreme cateva sute de copii si tineri. Asa ca eu cu inca vreo trei colegi de clasa am mers intr-o sambata seara la acea intalnire si dupa vecernie am ramas sa ascultam predica. Aceasta a fost pt. mine prima intalnire reala cu Dumnezeu, prima dintr-un lung sir ce avea sa urmeze. Ca o paranteza, pt. ca acesta este un aspect important, din ceilalti colegi ai mei unul mi-a devenit cumatru (am amintit despre el intr-un alt loc in cafenea), altul s-a lasat de "sportul" asta devenind sergent in politie (sa-l vezi cum umbla ca un cocos pintenat...), si ultimul a devenit un critic si un aspru judecator al faptelor crestinilor pe motiv ca viata ii fusese pusa la incercare de niste greutati ce-l lovisera (dupa ce dusese stilul de viata hollywoodian). Despre ultimul pot spune ca de cate ori ma intalneam cu el, de tot atatea ori se plangea de viata lui, vorbea cu un fel de constiinta a propriului martiraj social, si-i ataca pe preoti (chiar si pe Dumnezeu) fiindca nu-l scapa de necazuri. Nici eu insumi n-am scapat acestor atacuri virulente. Orice i-as fi spus considera din start ca fiind venit din partea unuia "habotnic". Ori asta ma durea f. tare fiindca, f. sincer trebuie sa spun asta, daca as fi fost bine situat i-as fi dat in fiecare zi cate un peste sa manance, n-as fi incercat numai sa-l invat sa pescuiasca. Insa si eu insumi se intampla sa n-am nici macar coada uscata a unui peste pt. mine insumi. Culmea e ca lui i se parea ca eu o duc regeste fata de el. I se parea, fiindca in realitate nici nu beam ca el, nici nu mergeam la "curve" (cum se lauda el), nici nu cheltuiam pe prostii putinii bani de care dispuneam.

Sa revin insa la tatal meu. Putini si dintre prietenii sau cunoscutii mei apropiati stiu faptul ca inca de la inceputul crearii acestui lant acasa-biserica-acasa am intampinat din partea propriului tata o opozitie extrema, opozitie ce s-a soldat nu in putine randuri cu bataile de rigoare suferite pt. ca i-am incalcat porunca de a nu mai merge la biserica. Imi amintesc acum ca si cum ar fi aievea, seara in care intors de la vecernia de sambata impreuna cu sora mea (pe care nici nu mai stiu cum am facut-o sa vina cu mine) am fost luati pe sus inca de la usa. Si in timp ce el se rafuia cu sora-mea, eu am zbughit-o pe usa afara, descult si dezbracat ca un cersetor de rand (norocul meu ca era vara), m-am ascuns printre blocuri o vreme ca sa vad ce mai urmeaza, apoi m-am suit intr-un troleibuz si m-am oprit in fata usii surorii lui care statea in partea opusa a orasului. Povestea e lunga, nu vreau sa o mai continui aici.

In orice caz, vazand el in timp ca nu mai vreau sa-l ascult si ca ii voi incalca hotararea de a nu mai merge la biserica, n-a avut incotro si pana la urma nu facea decat sa ma certe, dar nu ma mai oprea. Cu toate acestea, in sufletul meu n-am fost si nu sunt linistit nici in ziua de azi. Poate te intrebi de ce. Fiindca simt in sinea mea acea mustrare de constiinta pt. faptul ca n-am reusit sa-l fac sa inteleaga ceea ce intelesesem eu referitor la Dumnezeu. Nimic de zis, "biruinta" asupra sistemului lui de gandire si logica s-a petrecut atunci cand in sfarsit a inceput sa-si mai faca seara cate o cruce (dupa ce toata ziua pomenise numai de sfinti si de cruci si de dumnezei) si a culminat cu spovedirea lui- probabil prima si ultima. Spun ultima pt. ca nici acum nu crede in asa ceva. Asadar continui sa simt o frustrare adanca in ce priveste persoana tatalui meu, pe care totusi nu-l condamn pt. ce a facut, dar simt aceasta frustrare cu atat mai tare cu cat relatia dintre noi s-a deteriorat mult ducand la o ruptura sufleteasca. Intrebarile ce mi le pun tot timpul: AM FACUT TOT CE SE PUTEA PT. EL? Sunt eu mai putin vinovat fata de el? Nu cumva, undeva, candva, in loc sa-i deschid o portita eu i-am trantit-o in nas?

In fine, anii trec la fel de repede, viata merge inainte indiferent ca vrem sau nu noi. Ce am invatat pana acum la sanul bisericii mama e ca: nimic nu e intamplator in viata asta, totul are o ordine si o disciplina interioara sau exterioara; nimeni nu-ti scrie in frunte destinul (cum gresit se afirma: "ce ti-e scris, in frunte ti-e pus"- poate doar momentul mortii, in nici un caz felul cum mori); fara Dumnezeu suntem suferinzi chiar de am fi cei mai sanatosi oameni (fizic vorbind) si cei mai saraci chiar de am avea milioanele de dolari la tescherea; un om fara constiinta sufletului spiritual n-are cum sa inteleaga existenta unei fiinte spirituale mai presus de fire si de intelegere; un om fara constiinta pacatului nu poate avea un echilibru interior care sa-l faca sa interactioneze pozitiv cu cei din jur; un om care nu-ti accepta explicatiile poate fi usor strabatut de fiorul sfant atunci cand nu o minune, ci un cutremur ii va zgudui viata; cine hraneste spiritual pe cineva, chiar daca "mancarea" asta va fi mult timp aruncata la gunoi de cel/cea caruia ii este destinata, trebuie mai intai sa se inarmeze cu multa rabdare si sa faca asta din dragoste, nu numai din convingerea ca acesta e un lucru bun; cine daruieste aceasta dragoste crestina nu trebuie sa se astepte la multumiri si sa stie ca mai devreme sau mai tarziu samanta pe care o arunca poate sa dea rod- nadejdea poate sa dea rod bun, deznadejdea niciodata. Sunt multe lucrurile pe care le-am invatat, dar totusi atat de putine in comparatie cu cat de adanc este sacul plin cu aceasta invatatura... Si totusi, chiar de n-as sti nimic din stiinta lumii sau a bisericii, in sinea mea exista acel "ceva" fiintial care isi cere legatura cu eternul, cu viata vesnica. Pt. ca, in ultima instanta, a trai doar cu gandul ca viata dureaza doar pe pamant si dincolo suntem desfiintati este optiunea acelora care nu stiu sa iubeasca cu adevarat. Iubirea este nemuritoare, trece dincolo de mormant, e vie si lucratoare ca picatura de apa ce loveste stanca de granit. Asadar pe unii ca acestia trebuie mai intai sa-i invatam sa iubeasca, abia dupa aceea sa le vorbim despre dogmatica crestina.

Si un ultim aspect: impietrirea inimii nu este semnul ateismului din om, ci al lipsei lui Dumnezeu din viata acestuia. Poti fi un "slab" crestin, fara o viata dusa pe principiile evanghelice, dar asta nu inseamna sa fii ateu. Dar poti fi un bun teoretician modern care cunoaste numele si miscarea tuturor stelelor si prin aceasta ti se pare ca Dumnezeu este desfiintat nemaiaflandu-si rostul intre conceptiile tale- asta te poate face sa lupti impotriva Lui. Asadar ateu inseamna sa fii/te pui impotriva Lui. Pt. unul ca acesta exista alternativa "Saul pe drumul Damascului". Si, apropo, menirea vietii tale nu e sa-i mantuiesti pe altii, ci pe tine insati. Fa aceasta si celelalte se vor adauga de la sine.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.

Seceta a ucis orice boare de vant.
Soarele s-a topit si a curs pe pamant.
A ramas cerul fierbinte si gol.
Ciuturile scot din fantana namol.
Peste paduri tot mai des focuri, focuri,
Danseaza salbatice, satanice jocuri.
Ma iau dupa tata la deal printre tarsuri,
Si brazii ma zgarie, rai si uscati.
Pornim amandoi vanatoarea de capre,
Vanatoarea foametei in muntii Carpati.
Setea ma naruie. Fierbe pe piatra
Firul de apa prelins din cismea.
Tampla apasa pe umar. Pasesc ca pe-o alta
Planeta, imensa si grea.
Asteptam intr-un loc unde inca mai suna,
Din strunele undelor line, izvoarele.
Cand va scapata soarele, cand va licari luna,
Aici vor veni sa s-adape
Una cate una caprioarele.

Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sa tac.
Ametitoare apa, ce limpede te clatini!
Ma simt legat prin sete de vietatea care va muri
La ceas oprit de lege si de datini.

Cu fosnet vestejit rasufla valea.
Ce-ngrozitoare inserare pluteste-n univers!
Pe zare curge sange si pieptul mi-i rosu, de parca
Mainile pline de sange pe piept mi le-am sters.

Ca pe-un altar ard ferigi cu flacari vinetii,
Si stelele uimite clipira printre ele.
Vai, cum as vrea sa nu mai vii, sa nu mai vii,
Frumoasa jertfa a padurii mele!

Ea s-arata saltand si se opri
Privind in jur c-un fel de teama,
Si narile-i subtiri infiorara apa
Cu cercuri lunecoase de arama.

Sticlea in ochii-i umezi ceva nelamurit,
Stiam ca va muri si c-o s-o doara.
Mi se parea ca retraiesc un mit
Cu fata prefacuta-n caprioara.
De sus, lumina palida, lunara,
Cernea pe blana-i calda flori calde de cires.
Vai cum doream ca pentru-intaia oara
Bataia pustii tatii sa dea gres!

Dar vaile vuira. Cazuta in genunchi,
Ea ridicase capul, il clatina spre stele,
Il pravali apoi, starnind pe apa
Fugare roiuri negre de margele.
O pasare albastra zvacnise dintre ramuri,
Si viata caprioarei spre zarile tarzii
Zburase lin, cu tipat, ca pasarile toamna
Cand lasa cuiburi sure si pustii.

Impleticit m-am dus si i-am inchis
Ochii umbrosi, trist strajuiti de coarne,
Si-am tresarit tacut si alb cand tata
Mi-a suierat cu bucurie: - Avem carne!

Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sa beau.
Ametitoare apa, ce-ntunecat te clatini!
Ma simt legat prin sete de vietatea care a murit
La ceas oprit de lege si de datini...
Dar legea ni-i desarta si straina
Cand viata-n noi cu greu se mai anina,
Iar datina si mila sunt desarte,
Cand soru-mea-i flamanda, bolnava si pe moarte.

Pe-o nara pusca tatii scoate fum.
Vai, fara vant alearga frunzarele duium!
Inalta tata foc infricosat.
Vai, cat de mult padurea s-a schimbat!
Din ierburi prind in maini fara sa stiu
Un clopotel cu clinchet argintiu...
De pe frigare tata scoate-n unghii
Inima caprioarei si rarunchii.

Ce-i inima? Mi-i foame! Vreau sa traiesc si-as vrea ....
Tu, iarta-ma, fecioara - tu, caprioara mea!
Mi-i somn. Ce 'nalt ii focul! Si codrul, ce adanc!
Plang. Ce gandeste tata? Mananc si plang. Mananc!

probabil ca n-ai avut de gand sa ma convingi, dar daca asta ti-a fost intentia nu cred sa fi ales calea cea buna plusand.
Poezia nu se iveste numai din dulceata sunetelor sau rozaliul peisajului, si asta fiindca nu toti simtim/gustam cu-aceeasi masura.
Exista in noi sentimente si imagini feroce, atata de intense incat vorbele n-au suficienta forta si-atunci apelezi la constructii socante.
Tu insuti oripilat de ce simti, ca autor, vei dori sa impresionezi cititorul si sa-i evoci o stare apropiata.

Ia fii atent aci:
“O, suflete-aminteste-ti privelistea murdara
Ce-atat demult candva ne-a umilit
In dimineata-aceea cu molcom cer de vara:
Un hoit scarbos, pe un prundis zvarlit

Iti desfaceai asemeni unei femei obscene
Picioarele si, puhav de venin,
Nepasator si cinic isi deschidea alene
Ranjitul pantec de miasme plin.

Putreziciunea asta se rasfata la soare
Care-o cocea adanc si linistit
Vrand parca sa intoarca Naturii creatoare
Tot ce-adunase ea, dar insutit.

Si cerul privea hoitul superb cum se desfata
Imbobocind asemeni unei flori…
Simtind ca te innabusi ai sovait de-odata
Din pricina puternicei duhori.

Din putrezitul pantec pe care muste grase
Zburau greoi cu zumzete-ascutite
Curgeau ostiri de larve ca niste bale groase
De-a lungu-acestor zdrente-nsufletite.

Cu leganari de valuri si sfarait de foale,
Zvacnind si opintindu-se din greu
Parea ca trupul iarasi, umflat de-un suflu moale,
Traieste inmultindu-se mereu.

…..

Dar dupa stanci un caine pandind cu ochi de fiara
Tot maraia de ciuda c-am venit
In asteptarea clipei cand sa-si inceapa iara
Ospatul de la care-a fost gonit.

- Si totusi ai sa semeni cu-aceasta-ngrozitoare
Putreziciune cu duhoare grea,
Tu, ochilor mei astru si firii mele soare,
Tu, ingerul si pasiunea mea!

Asa vei fi, o! dulce a nurilor craiasa,
Cand dupa-mpartasania de veci,
Ai sa te duci sub stratul de flori si iarba grasa
Sa mucezesti printre ciolane reci.

Cand viermii te vor roade cu sarutari haine,
Atunci, frumoaso, sa le spui si lor
Ca am pastrat esenta si formele divine
Si duhul descompusului amor!”

Si-apoi:

Mi-ai spus: “de unde-ti vine ciudata intristare
ce creste ca si marea pe-un tarm stancos, pustiu?”
- cand inima culesul si-a ispravit, ne pare
o boala viata. Taina aceasta toti o stiu.

E o durere simpla, deloc misterioasa
Si limpede ca tine cand razi si lumii placi.
Nu cauta degeaba frumoasa mea curioasa!
Si-acum, desi ti-i glasul atat de dulce, Taci!

Taci, ne-nvatat-o! suflet ce nu cunoaste ceata!
Copilareasca gura! Mai mult decat Viata
In mreji subtile Moartea adesea ne-a inchis.

Mai bien c-o minciuna sa ma imbat, si-alene
Sa ma cufund in ochii tai limpezi ca-ntr-un vis
Si-ncet s-adorm la umbra ce-ti luneca din gene! (“seamper eadem)

Sunt scrise de-aceeasi mana, pe care doar posteritatea a recunoscut-o ca maiastra.
Decat sa pui degetul, mai bine sugerezi, creezi corespondente neasteptate, care naucesc mai abitir ca ideea-insasi.
Desi ies flori din mucigai, cu siguranta nu toate asocierile indraznete/ socante nasc poezie, asa cum izbucnesc cu ferocitate din Baudelaire.

Eu n-am facut, mai devale, decat sa interpretez un vers scos din orice context si sa-i exploatez posibila valoare poetica, fara sa ma gandesc ca autorul n-o fi vreun tembel care-a auzit ca se poate scrie poezie din cuvinte scrijelite prin unele bude, si-a bolmojit un vers, profund, din intamplare. Si-apoi, chiar daca…ce?

Faptul ca amandoi suntem oameni, mi-e destul ca sa-ti reamintesc ca suntem adesea subiectul unor stari care nu ne fac cinste. Chiar daca nu le recunoastem si sigur nu ne definesc, ele fac parte din noi.
Exista unii artisti care-au facut o pasiune din explorarea si dezvaluirea acestor stari pe care nu ni le iubim, dar prin care trecem, vrem au ba.

Fiinta eminamente pasnica si firava, lunile trecute am schingiuit un om, tresarind de multumire, la fiecare geamat ghinuit. Dupa ce-a murit, i-am smuls capul si mi l-am pus in poarta. Mi-am varat degetele in gura-i plina de sange si i-am largit-o-ntr-un zambet schilod, indepartand cu meticulozitate plina de extaz, dintii sparti, imprastiidu-i prin curte cantr-un demonic ritual.
Cand m-am trezit, m-am ingrozit de ce visasem…si de teribilele porniri pe care, iaca, le am.
De m-as pricepe/ sa fiu Baudelaire!, as putea face-o poezie din asta, intrucat cu extazuri in fata florilor si cu dorul de El m-am obisnuit ca tiganu’ cu scanteia…

Asculta-l inc-o data pe baudelaire:
“tu, cititor, tacut, bucolic,
Naiv si sobru om de munci
Aceasta carte s-o arunci
Cu tot desfrau-i melancolic.

De nu stii slova si vorbirea
De la dibaciul mag, Satan
Arunc-o, vei citi-o-n van,
sau imi vei crede sluta firea .

Dar daca, vrednic scormonesti
Cu ochiu-n rapi adanci, de freamat,
Citeste, si-ai sa ma iubesti;

Tu suflet iscodind cu-n geamat
Un rai ce deopotriva-l vrem,
Ma plange!...Altfel, te blestem!”

(ame curieuse qui souffres
Et vas cherchant ton paradis
Plains-moi!...sinon, je te maudis!)

Na! ca v-am umflat cu poezie.
Feri sfantu’ sa-mi cer scuze.

Cand zic “cioran” imi reamintesc cararile infundate ale adolescentei tarzii, cand incercam sa ma identific in cutare sau cutare miscare literara au filosofica, sau macar in opera unui anume scriitor.
Pe cioran mi l-a pus intr-o zi in brate, radu, fratele meu intru simtire.
“- bai, fii atent’ la asta si zi-mi cata nebunie din el regasesti in tine!” (ceva asemantor)

rufoasa cartulie era plina de gemul de caise al lui ducu si de multiple semne, menite sa-mi atraga atentia asupra cutarui pasaj … urma, conform intelegerii, sa fac acelasi lucru si sa pictez semnele mele in dreptul fragmentelor care mi-au atras atentia, ca se le comentam impreuna, mai tarziu.

Citeam asa, cartile, la dubla-intelegere, ca sa despicam in zece mii si-un pic, firul ne_lamuririlor noastre.

Eram (sunt?) prea naravas-optimista-n cuget, ca sa am rabdare pentru cioran, dar asa cum am fost invatata, nu-mi puteam permite sa abandonez cartile, o data ce le-am deschis.

Concluzia mea, despre ce scrie omul asta, a ramas aceeasi de-acum 15 ani:
“- braveaza, i-am zis, traieste din plin, manat de dorinta egoista de-a suprima in oameni dorinta de-a respira cu pasiune.”

mi-amintesc de pasajul despre voltaire.
Tocmai citisem ‘lettres philosophiques’ si ‘candide’ si l-am urat pe ciudatul ala care-ncerca sa-mi demonstreze ca n-am inteles nimic din dorinta voltairiana de-a combate fanatismul si lipsa de toleranta si ca bucuria mea, izvorata din impulsul natural de-a urma calea fireasca spre o fericire profund umana, ii alta dovada de prostie!

n-aveam cum resimti drama exilului, pe care reuseam insa s-o traduc la alta scara, prin durerea dezradacinarii de meleagurile copilariei, spre care tanjeam mai mult, pe masura ce inaintam in varsta.

cat priveste drama cealalta, a scriitorului, a reusit sa ma convinga ca n-am/ nu voi avea niciodata nimic de transmis si ca a scrie e perversiune cu sine, intr-un mod cu mult mai vulgar decat gestul fizic, intrucat se petrece-n vazul lumii.

atunci am distrus cele cateva revistute scolaresti in care cineva-mi publicase versurile si n-am mai scris de-atunci decat pentru mine.
de-atunci insa-l si detest pe cioran, desi nu de la el am aflat, putin mai tarziu, ca ‘a vorbi’ nu-i tot aia cu ‘a gandi’, si cu-atat mai putin cu ‘a crede’.
octogenarul frant intre-ntrebari cu raspunsuri negre, a gasit destula putere/slabiciune, sa se umileasca-n pasiuni fizice catre-o femeie cu cativa zeci de ani mai tanara, suficient de superficiala, un fel de emma bovary a epocii ei.
acela care mi-a amarat tineretea cu trei citate, sfaraia constant-umilitor de …‘iubire’, reducand la un scancet erotic sleampat, de mosneag decrepit, tot ce scrisese pana atunci.

Iti trebuie, fara-ndoiala, niste creieri, ca sa poti suci minti si sa sochezi cu adevarul tau cel de nimeni gasit, care se le para celor flamanzi suprema revelatie … atat de flamanzi aceia, si vorbele atata de socante, incat nimenea nu va mai avea suflu sa se-ntrebe de ce pana la el n-a egzistat unul care sa traga de sfoara unor atari concluzii?
Raspunsul ar putea fi simplu.
Cand vorbeste, heidegger iti pune mintea la lucru, te sleieste intelectual, nu ti-arata limita ci te obliga sa te lovesti cu ea-n cap- adevarul lui ‘a fi’ nu-i pentru toata lumea, ci pentru-acela care poate-ajunge pana la el.
Asta nu face concesii – daca nu poti, sezi acasa, la capsunile tale cu frisca si la revista existentialista ‘elle’!
Cand vorbeste cioran, adevarul esential (cica!) ti-e, prosteste, la-ndemana.
Si-asta ar putea fi (cel putin) un renghi jucat de-o minte ascutita unora cu mult inferioare.

Asa gandeam atunci…
Ca sa-mi construiesc o parere noua, ar trebui sa-l iau de la capat pe cioran, cum am facut cu-atatia altii.
N-am pretentia ca l-am inteles.
Din pacate, pana cand nu ma va deranja cumplit ideea ca l-as putea nedreptati, raman la vechile concluzii.
Mea culpa pe mai tarziu, cand (doamne-ajuta) m-oi intelepti.

Am sa rog sa-mi fie scuzata forma de a va anunta doar la sfarsit, autorul acestor randuri,
io una deja-mi zambeam in musteti, savurand clipa cand, amintindu-mi autorul, voi arata cu degetul spre plagiator.: )))
multumesc pentru citate, ca si pentru modul elegant de-a ma fi manipulat.

stiind ca numele de Cioran poate atrage deasemenea antipatii sau retineri
de-aceea am facut paralela absolut cretina cu martin heidegger.
daca nu esti capabil sa construiesti un sistem filosofic bine inchegat, sau o structura romanesca cu dichis, tinde macar sa fii panait istrati si te vom respecta pentru ceea ce vrei sa devii!!!!

am dorit ca nimeni sa nu-si refuze o astfel de lectura, in special cei pentru care cuvantul este important.
cuvantul e important atunci cand reflecta adevaruri cu scop de-a construi, pentru ca numai asa poate trece de liziera vorbei, in fapte.
Si mai e important daca te trimite la intrebari, incitandu-te sa gasesti singur raspunsurile!

Altfel batem campii, divagand grotesc, asa cum fac eu acuma si de-obicei.

Filosoful propune adevarul sau, romanicerul ofera si el un posibil adevar dar nici unul nu zice “Asa se face ca a trebuit, cu buna credinta si cu pareri de rau, sa te supun acestei lectii de perplexitate.”.
Ca sa vezi cine vorbeste despre sarlatani!
Din sfera lui, cioran decide ca omenirea trebuie sa-l asculte, ca EL STIE, ca el e deschizatorul de pleoape!!!!

“ca pana si-n sarlatania intelepciunii se afla mai mult adevar decat in aceea a activitatii romanciere. ”
ei nu zau! ca faina-i scuza!
n-a zis flaubert ca ‘madame bovary c’est moi’…?
Ce-o fi vrand mai sincer de-atat?
In plus, a permis cititorilor, sa se regaseasca (sau nu) in acel ‘moi’, nu l-a perorat ex catedra!

Convingerile mele fiind niste pretexte nu am intentia sa ti le impun.
psihologie inversa.
daca n-avea intentia, trebea sa fi scris o poezie!
in loc de-asta, face apologia lui ‘ce m-as mai sinucide’, ca sa traiasca pana la adanci batraneti, spre dezamagirea idolilor lui.


Cioran in acelasi timp afirma: ¨staruiesc in convingeri, precum viermele in fruct¨.
si ti se pare ca-i mare afacere sa nu poti vedea dincolo de adevarul personal?

Nu-l scade, e totusi un filozof studiat in academiile franceze, si e, poate, printre singurele spirite cu adevarat universale care s-au nascut in Romania, citat inclusiv in limbile hispanice sau anglosaxone.

ramane sa deduc ca ce spun spaniolii si englezii e litera de lege si ca la ei nu-s la fel de multi idioti ca la noi.

Nu cred ca exista cineva care, in adancul sufletului sau, sa nu creada in existenta unei Forte Divine.Indiferent cum te declari, credincios, mai putin credincios sau ateu, mai devreme sau mai tarziu, tot iti va inflori pe buza un "Iti multumesc, Doamne!" sau "Ajuta-ma, Doamne!".Credinta , insa,si-o poarta fiecare dupa cum crede de cuviinta. Fiecare isi cauta multumirea si linistea sufleteasca in felul sau. Daca pentru unii asta inseamna a te duce la biserica duminica de duminica, e linstea pe care o inteleg ei. Cei care ajung la biserica doar de sarbatori sau cand se cununa sau pur si simplu cand simt nevoia...e poate aceeasi liniste.
Cred ca fiecare trebuie sa isi urmeze ceea ce simte sa faca. Un preot mi-a spus odata ca, atata timp cat crezi in sufletul unui fir de iarba si cand nu vei mai da cu piciorul intr-o piatra, ca sa nu o ranesti si o poti privi cu drag- atunci te poti ruga linistit oriunde, intr-o biserica sau intr-un varf de munte.
Avem libertatea de a alege. Nu stiu daca este potrivit sa privim la ceilalti si sa judecam. Eu prefer sa privesc in mine si aleg . Sa judec mai intai in ceea ce ma priveste "ce e bine si ce e rau".
pentru argint viu- fara a judeca, fac doar un comentariu la povestea cu copilul.Un copil inseamna o responsabilitate pentru o viata intreaga.Pentru viata copilului tau. Absenta unuia dintre parinti lasa urme in sufletul unui copil. Un copil nu alegi sa il aduci pe lume pentru a a vea pe cineva care sa te iubeasca . Ar trebui sa te gandesti, totusi, ce ii poti oferi copilului tau dupa ce il nasti.Stabilitatea familiala, afectiva- sunt foarte importante. Avem dreptul de a alege...insa cred ca ar trebui sa ne gandim mult mai profund atunci cand e vorba de a alege pentru UN SUFLET.

adaug de pe http://www.sfaturiortodoxe.ro

Cuvântul al treilea

Cum poate cineva să ajungă la calea (metoda) cea mai desăvarsită a rugăciunii mintii si cum poate să alunge din cugetul lui demonii temerii, care îl înfricosează foarte tare in timpul noptii, când vrea să se roage sau când doreste să meargă singur în vreo pesteră sau în vreun loc pustiu pentru a se ruga în liniste.

Binecuvintează, părinte!

Adevăratule lucrător al rugăciunii mintii, dacă doresti să ajungi la măsura cea adevărată si înaltă a rugăciunii acesteia, ascultă cu atentie ceea ce vreau să-ti spun în continuare. Uneori, în timpul noptii, mergi singur în locuri neumblate, în locuri sălbatice, înfricosătoare, în astfel de locuri în care ai crede că este cuibul si locuinta demonilor. Dar înainte de a merge în astfel de locuri să te pregătesti pentru un astfel de drum si pentru un astfel de plan al tău.

Constiinta ta să fie linistită si împăcată, să nu te chi nuiască pentru vreun păcat ascuns al tău. Să fii spovedit. Să te fi împărtâsit cu Trupul si Sângele Stăpânului si să te fi înarmat cu armele Duhului Sfânt. Astfel fiind pregătit, atunci când pornesti la drum, mergând singur în noaptea întunecată, cât mai des însemnează-te cu semnul cinstitei si atotputernicei cruci, având în mintea ta că mergi (acesta este de fapt adevărul) la un război mare, un astfel de război în urma căruia nu vei mai apuca Să vezi lumina soarelui, gândind că în noaptea aceea urmează să mori o dată pentru totdeauna, luptând cu demonii cei sălbatici si nemilosi ai fricii, pe care fie îi vei birui cu puterea nebi ruită a numelui Domnului si îi vei alunga din locumta lor, si în felul acesta te vei întoarce biruitor, fie, mai degrabă,' vei cădea pe câmpul de luptă al acestui război nevăzut, decât să te întorci învins.

Asadar, frate, după ce te pregătesti asa cum am spus, mergi la acest râzboi nevăzut cu gândul de mai sus. Căci demonii, întelegând că vrei să mergi împotriva lor, pentru a-i lupta cu numele Domnului, se vor grăbi să ti-o ia înainte în chip nevăzut, cu viclenia lor cunoscută. Mai întâi, vor să te înfricoseze, să trezească în tine o astfel de frică încât să începi să transpiri cu o transpiratie rece din cauza fricii exagerate si să tremuri de o astfel de groază, pe care ti-o vor insufla în toate mădularele tale, încât să te pună pe fugă înapoi. Dacă tu vei lupta însă în asa fel încât nu te lasi biruit de războiul lor, atunci viclenii demoni vor schimba sălbăticia si felul lor înfricosător în laudă si într-un fel de îndemn, doar-doar vor reusi în acest fel să te întoarcă înapoi. îti vor trimite astfel de gânduri în cugetul tău, ca si când te-ar sfătui, amăgitorii, spunându-ti: "O, omule al lui Dumnezeu, te vedem că ai mare simplitate si de aceea nu cunosti ceea ce este mai bine pentru tine, că nu este bine să vii într-un astfel de loc în miezul noptii. Nu-ti este milă de viata ta si nu te temi ca nu cumva, din cauza nepregătirii tale, să mergi în iad dacă mori în clipa aceasta? Sau poate că nu stii cine suntem noi, de aceea pornesti împotriva noastră. Ascultă-ne pe noi, o, omule, si întoarce-te înapoi cât poti de repede, înainte de a ne mânia împotriva ta si înainte de a vedea în realitate puterea noastră cea mare. Stai linistit în chilia ta, străduieste-te acolo să placi lui Dumnezeu, săvârsind tot felul de virtuti, pentru că, să mai stii si asta, dacă mori acum în războiul cu noi, te vor mânca fiarele pădurii, fără să te învrednicesti de înmormântare si fără să ti se cânte slujba de înmormântare.

Acestea si multe asemenea lor îti vor pune în fată după ce te vor înfricosa, ca si când ei ar dori să te determine la un lucru mai bun si la o petrecere mai folositoare si mai sigură. Tu, însă, iubite rob al Domnului, să nu dai în nici un fel ascultare sfatului lor, nici bunătătii lor, deoarece scris este: "Mila păcătosului să nu fie peste capul meu". De aceea, auzind toate acestea, fă-ti des semnul crucii si, spunând neîncetat în taină "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă", mergi împotriva lor, ca si când ai fi surd si mut, având gura pecetluită. Căci dacă cumva le asculti "sfatul" si te întorci pe fugă, să stii că vei fi în mare pericol. De îndată ce vei vrea să te întorci si să fugi înapoi, ti se vor arăta demonii, în cuget, ca si când te-ar fugări nenumărati tâlhari cu săbii sau ca si când ar sări asupra ta fiare sălbatice ca să te înghită de viu. Asa încât pericolul va fi dublu, punându-te în pericol si trupeste si sufleteste. Trupeste vei fi în pericol deoarece, fugind prea tare de frică sau din lucrarea demonilor care aleargă în urma ta, sau din cauza întunericului noptii si din cauza neatentiei mintii si a inimii tale tulburate, poti să cazi si să-ti rupi vreunul din mădularele tale. Sufleteste vei fi în mare pericol deoarece din fuga ta vor prinde curaj demonii asupra ta, tu arătându-le astfel că nu poti să le stai împotrivă; si stiind că de acum înainte ai să te temi si de umbra ta, vor veni asupra ta ca nebunii. De aceea, o, soldatule al lui Hristos, iesind la un astfel de război nevăzut, fii treaz si atent, cât poti de mult, pentru ca să nu te prindă în capcanele lor amăgitorii demoni cu nici un fel de momeală.

Mergând împotriva lor, când îti vor iesi în cale astfel de atacuri, sprijină-ti întăi inima ta în amintirea lui Dumnezeu, crezând cu tot sufletul că Dumnezeu vrea să fie prezent în chip nevăzut în acest râzboi ca să vadă lupta ta. Din această aducere aminte de Dumnezeu vei simti imediat o oarecare mângâiere si bucurie în inima ta. Deoarece zice: "Mi-am adus aminte de Dumnezeu si m-am bucurat". Apoi vino în ajutorul trupului tău înfricosat cu nemiscarea si, aplecându-te putin spre pământ, sileste-ti inima cu rugăciunea, spunând-o din adâncul inimii tale de cinci-zece ori. Si după aceea, ridică-te si iarăsi îndreaptă-te linistit direct spre locul acela dinspre care socotesti că vin spre tine săgetile de foc ale demonilor, adică ispitele fricii, ca niste valuri învolburate nesfârsite.

Mergând într-acolo, împotriva lor, însemnează-te iarăsi des cu semnul cinstitei si de viată făcătoarei cruci si ia aminte ca nu cumva să deschizi gura si să scoti vreun strigăt de frică, precum copiii, cerând ajutor cu glas tare. Ci, tinând gura închisă si spunând în taină si neîntrerupt, cu multă atentie "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă", o dată ia fiecare respiratie a ta, mergi cu curaj si fără frică împotriva vrăjmasilor tăi, care, vâzând că te îndrepti astfel spre ei, vor încerca să-ti tulbure din nou cugetul cu nesfârsitele ispite ale gândurilor de tot felul. Si atât de tare te vor lupta, încât vei simti aievea, pe fată, războiul înfricosător. Pentru că acesti de moni ai fricii se năpustesc asupra ta ca niste tauri sălbatici si ca niste bivoli înfricosători, ca si când te-ar împunge cu coarnele din toate părtile si te-ar călca în picioare.

Tu, însă, iubite frate, în clipele acelea, vino în sprijinul inimii tale cu frica lui Dumnezeu, spunându-ti: "Acum viata mea se sfârseste, pentru că ori demonii mă vor omorî, ori că mă voi sili cu rugăciunea până voi muri.

Dacă mă vor birui demonii si mă vor omorî, Dumnezeu va avea grijă de sufletul meu. Iar dacă voi muri din silinta la rugăciune, Dumnezeu cu atât mai mult va odihni su fletul meu acolo unde străluceste lumina fetei Lui, deoa rece va socoti această moarte a mea ca pe o moarte mar tirică.

Astfel venindu-ti singur în ajutor, iubite frate, începe să spui: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mi luieste-mă", din adâncul sufletului tău. Spunând această rugăciune din adâncul inimii tale, vei coborî din adâncul acesta al rugăciunii inimii într-un si mai mare adânc al rugăciunii inimii. Si cu cât vezi mai aproape de tine peri colul demonilor, cu atât te silesti mai mult în rugăciune. Silindu-te, silindu-ti inima în rugăciune, înaintezi din adânc în adânc în rugăciunea inimii, până când vei ajunge la cea mai înaltă si mai desăvârsită formă a rugăciunii neîncetate si, într-adevăr, adevărat este cuvântul pe care l-a spus odată un părinte, când a fost întrebat cum a de prins rugăciunea. Acela a răspuns că a învătat-o de la de moni, si un altul, iarăsi, a fost întrebat despre aceasta si a spus că a învâtat-o de la copiii necuviinciosi, care par că spun cuvinte fără înteles, dar care nu sunt fără înteles.

Primul, silindu-si inima la rugăciune pentru a-i alunga pe demonii care îl atacau neîncetat, asa cum spuneam mai sus, atât de mult a înaintat în rugăciune încât a ajuns la măsura ei desăvârsită. Si, demonii au fost cei care l-au condus la aceasta, de aceea a spus că a învătat-o de la demoni. Iar celălalt, văzând copiii necuviinciosi, s-a temut ca nu cumva să se murdărească inima lui de la vreo vorbă rea sau de la vreun necuviincios cuget al inimii, de aceea si-a silit inima la rugăciune atât de tare, încât a descoperit si acesta metoda desăvârsită a rugăciunii inimii. De aceea spun că amândoi au răspuns corect. Noi însă să ne întoarcem la cuvântul nostru.

Asadar, iubite frate, aflând desăvârsirea rugăciunii mintii si a inimii în acest fel, sileste-ti din nou inima la această rugăciune, până când se va întipări adânc în inima ta rugăciunea ca pe o placă de bronz sau de piatră si până când va fi alungată toată lucrarea demonilor fricii care te luptau atât de tare. Atunci vei vedea pe fată puterea rugăciunii, deoarece nu numai că vor dispărea acele arătări sălbatice si înfricosătoare si chipurile lor, care nu există de fapt, dar va si străluci în sufletul tău raza si lumina Domnului nostru Iisus Hristos, încât după aceea vei fi plin de bucurie, plin de mângâiere, plin de desfătare duhovnicească, lipsit de orice temere, ca si când ai fi înconjurat de prieteni dragi nenumărati si de păzitori credinciosi. Intr-adevăr, asa stau lucrurile. Deoarece vor veni acolo în chip nevăzut spre mângâierea ta îngeri dum nezeiesti, să te păzească si să te încununeze pentru biruinta ta asupra potrivnicilor. Atunci vei dori să cânti împreună cu profetul David, care spune: "Domnul este luminarea mea si Mântuitorul meu, de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vietii mele, de cine mă voi înfricosa? Când se vor apropia de mine cei ce-mi fac rău, ca să mănânce trupul meu, cei ce mă necăjesc si vrăjmasii mei, aceia au slăbit si au căzut. De s-ar rândui împotriva mea ostire, nu se va înfricosa inima mea, de s-ar ridica împotriva mea război, eu în El nădăjduiesc" si celelalte ale Psalmului 26; vei dori a le cânta cu nemăsurată bucurie a inimii tale.

Deoarece cei care se ridicaseră de jur împrejurul tău si voiau să te înghită sau să te omoare si cei care te chinuiau cu atacurile lor mârsave, aceia au slăbit si au căzut, nea jungându-si scopul lor, si au pierit, biruiti fiind de lumi narea rugăciunii inimii, precum piere întunericul noptii o dată cu lumina zilei si a soarelui.

De aceea, din clipa în care ai biruit pe vrăjmasii tăi cu numele cel puternic al Domnului, vei iubi atât de mult locul acela de care te temeai si te cutremurai mai înainte, incat de acum înainte, când vei voi să-ti aduci aminte de el sau să-l cercetezi, va tresări înlăuntru inima ta de bucurie si sufletul tău va dori să mergi cât mai des acolo pentru a te ruga tot asa lui Dumnezeu.

Despre aceasta a spus unul dintre părinti următoarele : Un frate oarecare se lupta mereu cu rugăciunea mintii pentru a ajunge la înăltimea cea mai de sus si la desăvârsirea ei. Dar nu putea, deoarece înăltimea cea de sus a rugăciunii mintii este cu neputintă de aflat fără luptă mare si fără ispită înfricosătoare. De aceea, de multe ori acest frate încerca diferite lupte si strădanii în rugăciunea mintii, de cele mai multe ori în timpul noptii, când ceilalti frati dormeau. Uneori mergea singur în timpul noptii de parte de oameni, si acolo ,plecându-si capul spre piept, se ruga tainic din adâncul inimii, singur cu Dumnezeu.

Făcând acest lucru de multe ori si mergând noaptea în adancul pustiului, s-au mâniat odată demonii împotriva lui si au vrut să-l sperie, ca să nu se mai roage în acel fel deoarece nu le plăcea deloc ceea ce făcea fratele si l-au speriat dintr-o dată, atât de tare încât fratele era să-si dea suflerul din cauza fricii si a spaimei. Si cu cât treceau clipele, cu atât frica crestea si punea stăpânire pe el, pentru ca demonii fricii îi apăreau fratelui în imaginatie ca si cand se năpusteau asupra lui multime mare, cu arme numeroase, ca să-l curete de pe fata pământului. Aflându-se in această mare încercare si neavând nici un fel de ajutor omenesc la îndemână, si-a adunat mai cu tărie mintea în inima sa, lucrând rugăciunea. Plecându-si capul său pe piept, a început să spună: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă" atât de tare, atât de silit, atât de adânc, atât de atent, încât niciodată în toată viata sa nu reusise să-si silească astfel inima cu rugăciunea. Deoarece atunci când facerile sălbatice si înfricosătoare ale demonilor fricii îl copleseau cu frica în cugetul său, cu spaima în trup, cu înfricosarea în minte si cu un zgomot asurzitor în închipuire, atunci si fratele îsi silea peste fire inima sa cu rugăciunea, cu o trezvie si cu o concentrare la care nu mai ajunsese până atunci. Si într-adevăr, era de admirat acest frate în războiul său nevăzut si în lupta sa pe fată, deoarece îsi silea inima la rugăciune până la moarte. Atunci, deodată, puterea lui s-a pierdut în întregime si a venit în el o putere de sus, umbrit fiind de Harul lui Dumnezeu, care a alungat pe demoni si numeroasele închipuiri ale lor si apoi, la sfârsit, i s-a arătat în chip minunat mângâindu-l si bucurându-l nespus. Deoarece, mai întâi, cu silirea inimii la rugăciune, fratele a aflat desăvârsirea si capătul de sus al rugăciunii, iar în al doilea rând, atâta bucurie a primit, atâta mângâiere si atâta curaj si nădejde, ca si când ar fi fost înconjurat de cete de îngeri dumnezeiesti. Si cu adevărat asa este, pentru că spune: "Ingerul Domnului îl va înconjura pe cel ce se teme de el...."

Iar Dumnezeului nostru slava, puterea, lauda si închinăciunea, în vecii vecilor. Amin.

1-sunt cu un deceniu mai tanar- de fapt cu mai multe-
am parcurs total diferit drumul vietii,
iar rezultatul e desigur pe masura;
2- as dori sa va cunosc, sa vorbim ca doi frati care nu s-au stiut sau cunoscut vreodata, nici n-a stiut unul de existenta celuilalt-
iar eu am marea,dificila incercare de a rupe tacerea si de a face primul pas-
3-Si daca mai traieste inlauntru copilul onest si naiv de odinioara (sper si simt asta din tot sufletul meu , macar ca nu am citit decat ,,U.I,,in aceste zile din urma),
4-sau daca simtiti nevoia sa plangeti pe umarul cuiva, pierdut de mult si regasit acum, ca printr-o minune dumnezeiasca...
5-ma aflu pana duminica cel putin in Bucuresti la fiul meu,am aci internet(acasa nu am inca), tel.,si o inima plina de caldura si ganduri bune.
6-Ma socotesc peste masura de fericit
intrucat foamea si cautarea Adevarului si Intelepciunii de-a lungul celor 30 de ani m-au condus la limanul dorit-atat de ravnit de muritori.
7-Socotesc catastrofala afirmatia consemnata de SB_one ca apartinand luiA.Gide ,,fereste-te de cel ce a gasit Adevarul,, ?!?
chiar daca pare ca un joc de cuvinte cu inteles istet sau ,,adanc,,
8-cred ca astfel de idei,mai ales apartinand oamenilor mari ai lumii-
au secerat multe vieti naive si le-au impins, de parca nu erau si asa destule sminteli in mocirla de conceptii incalcite ale omenirii decazute din primele zile ale existentei noastre zbuciumate...
pe drumuri laturalnice, departe de sursa adevaratei fericiri si impliniri .
9-Un salut din inima dv. si celor care cauta pana vor gasi, bat pana li se deschide, cer pana li se va da -
SI NU LUCRURI OARECARE, CI,
ADEVAR, INTELEPCIUNE, VIRTUTI, FERICIRE...
10.-Nu stiu ce mai faceti si care va e programul in ultima vreme.Nici nu pot sts mult la calculator- v-as fi scris mai mult - Baietii ne sunt cam de o seama, cred (in jur de 30)
11.N-am nici un interes si nici timp pt. dispute, comentarii..., timp pt. absolut nimic negativ,nici macar pt. filosofie( chiar daca am inteles din cartea dv.ca au fost si oameni de treaba cu idei pozitive de-a lungul istoriei);
12.comorile ce le-am primit inlauntru, ca si cele ce zilnic ma atrag spre a le patrunde si dobandi, pt. mine si cei ce au aceasta ca tel in viata,ma zoresc, asemeni lui Pavel, sa uit ce e in urma si sa ma arunc inainte, ca unul care are de cucerit noi teritorii din mana unui dusman ce le-a stapanit prea multa vreme. 13.Si aproape nimeni nu stie ca acestea se afla chiar inlauntrul fiintei noastre decazute-unde nu locuieste de aceea nimic bun!!- adica in firea noastra pamanteasca.(Romani7).14.Toti cei ce au intrebat de Adevar ca Pilat, au experimentat doar negura intunericului.
15.''Totusi Intelepciunea a fost totdeauna gasita dreapta de toti copiii ei''. La fel si Adevarul.
16.Iar a vorbi de Fericire, viata vesnica, Dumnezeu, mintuire, sau de cele de la pc.15- este fara sens.
17.Acestea , laolalta cu Virtutile dumnezeiesti- apartin impreuna.
18.Dar cine dintre oameni a socotit acestea ca fiind cea mai mare dintre comori ce pot fi dobandite de un om?
19.Da, doar acei ce au crezut aceasta si au platit cu mare bucurie pretul.Multi au primit deja ce le-a fost promis, altii urmeaza, pt. ca ne sunt contemporani.
20.Daca s-ar fi inteles asa crestinismul, toate s-ar fi schimbat din temelii. 21.Dar n-a fost sa fie asa, omul are desigur deplina libertate de a alege drumul,si alege aproape mereu altceva 21-chiar daca aceasta usa mica (ingusta)i-a fost atat de aproape pe tot drumul vietii.
22.Nadajduiesc ca sunteti inca in viata,ca va puteti lua o mica pauza in munca pe care, probabil inca o desfasurati- poate ar fi si timpul...
23Cred ca cel mai greu lucru pt. un om mai in varsta este, ca si in cazul lui Nicodim, sa creada intr-o transformare deplina a fiintei si vietii-
este in adevar NASTEREA DE NOU,din apa si Duh.
24.Toate lucrurile sunt cu putinta prin credinta vie in puterea Celui ce a creat totul.El insusi poate s-o faca- dar nu in oricine, ci trebuie sa se infaptuiasca prin credinta!25.Fiti binecuvantat, dv. si toti cautatorii sinceri de mantuire!26.Dumnezeu fie preamarit din vesnicie in vesnicie!27.(am numerotat pt. a putea mai usor comunica, si mai eficient.Va multumesc tuturor celor care , macar in parte,socotiti cele de mai sus demne de a fi folositoare,28- iar pe cei ce le cautati ca si mine, va socotesc ca pe adevaratii mei frati.Noi apartinem impreuna de o societate aleasa pt. timp si vesnicie, si Dumnezeu s-a indurat cu adevarat de toti acesti cautatori de mantuire si a saturat sufletele flamande
dupa neprihanire.

" Credinta pe care o avem cand ne rugam Lui este ca, cerem ceva dupa voia Lui ne asculta" 1 Ioan 5:14 NIV



Unde esti Doamne? De ce esti asa de rece si tacut??? Doamne de ce arunci asupra mea povara si nu ai grija de mine, ca un Tata iubitor?? M-ai parasit? Unde sunt pacea si linistea pe care mi le-ai promis???
Linistea a fost raspunsul pe acre l-am primit. Simteam ca Dumnezeu rade de mine... slabita ca o papusa de carpa, m-am trantit din nou pe canapea...si am inceput sa ma gandesc la copilaria mea nefericita, la tatal meu rece si autoritar, la mama mea, care era o fire slaba...desi mersesem toata viata la biserica, Dumnezeu parea inabordabil...il consideram un politist din Ceruri gata sa pedepseasca, dar care nu era afectuos si iubitor...semana mult cu tatal meu.
Tatii...de cate ori ma gandeam la tati, imi aminteam aniversarea mea de la 13 ani. Eram fericita ca deveneam in sfarsit, adolescenta...multi dintre prietenii mei, venisera la petrecere, dar aceasta zi fericita s-a transformat, intr-una plina de oroare...tatal meu, a venit beat crita, impleticindu-se...
- Esti proasta si urata, mi-a spus tata, stand printre prietenii mei...nimeni, nu te va putea iubi vreodata...
In consecinta, am devenit, o fiinta singuratica si retrasa simtind ca nu-mi gasesc nicaieri locul.
Revenindu-mi, m-am gandit...dar totul s-a schimbat, cand Te-am descoperit pe Tine Doamne... Tu m-ai acceptat asa cum sunt, cu toate defectele mele. M-am simtit ca acasa, cand Te-am gasit pe Tine....si Tu ma vei trada???
Revenindu-mi din vis, m-am dus in bucatarie si am inceput sa spal vasele.....cufundata in gandurile mele, mi-am amintit de perioada cand s-a imbolnavit Kim...la inceput nu mi-a fost teama, ma gandeam eu in timp ce-i vorbeam lui Dumnezeu... Stiam ca esti capabil sa o vindeci...Tu poti face orice...dar fiica mea e bolnava...nimic nu-i mai simplu...nu-i asa???
Am luat o cratita de pe aragaz si am inceput sa o frec cu putere. Bine Doamne....atunci care-i solutia??? Eu, cred in Tine...toti s-au rugat pentru noi, Am citit Cuvantul Tau, ne-am indeplinit promisiunile, si am asteptat sa ne ajuti. Ce doresti??? De ce nu-mi vindeci copila?
Dar...nu am primit nici un raspuns.
Dupa ce am spalat vasele, mi-am uscat mainile....descurajata, m-am intors in sufragerie...daca Dumnezeul meu tacut, ma parasise, incotro ma puteam indrepta?
Privirea mea s-a oprit asupra Bibliei de pe masuta...un verset din Geneza, 22 imi venise in minte, coplesindu-ma....am deschis-o repede sa vad daca mi-l aminteam corect...suna asa..." Ia pe fiul tau, pe singurul tau fiu, pe care-l iubesti, pe Isaac, du-te in tara Moria, si adu-l ardere de tot, pe un munte pe care ti-l voi spune"...
Atunci, am stiut ca Dumnezeu voia sa o sacrific pe Kim...mintea mea era limpede si mi-am dat seama ca imi iubisem fiica mai presus de Dumnezeu...ii cerusem Domnului sa imi implineasca voia...voia mea...nu a Lui...un rob se infuriase pe Dumnezeul sau, fara sa-i cada la picioare, niciodata nu m-am gandit ca El, ar putea sa mi-o ceara pe Kimmie...sper sa nu-mi ceri asa ceva Iisuse!!! Nu viata copilei mele! Cat de usor ti-ar fi sa o vindeci, doar printr-o atingere...Doamne Dumnezeule!...in inima mea franta am construit un altar. Pe el am asezat-o pe singura mea fiica...Doamne ma las in voia Ta, daca vrei sa imi iei copilul, ia-mi-l...nu ma mai pot impotrivi...iarta-ma Doamne pentru lipsa mea de supunere...nu inteleg, de ce mi-o ceri pe fiica mea, dar te iubesc si cred in Tine...ajuta-ma!!!
Abia atunci, m-a invaluit o pace profunda, lupta se sfarsise. Castigasem...am renuntat la toata furia mea la temerile care ma doborasera, in decursul acestor luni....Toata viata ma voi supune Lui...
Duap sase saptamani, eu si Kim, ne-am dus din nou la consultatie....Kim nu se mai simtise rau. Statea in bratele mele, radiind de sanatate.
- N-am vazut asa ceva in viata mea, spuse doctorul Rubinstein, privindu-ma mirat...numarul limfocitelor e normal....e imposibil! nu-si putea reveni asa repede....
Dar se intamplase...si in adancul sufletului meu, stiam de ce...precum lui Isaac ii fusese inapoiat fiul, tot asa si fiica mea, imi fusese inapoiata mie...Dumnezeu era marele medic, si Tata in care credeam....poate ca era vremea sa-mi vindec si sufletul...cand ajung acasa....o sa-l sun pe tata...

in sfarsit, mai dau si de oameni care inteleg ca nu trebuie sa privim capatul tunelului ci fiecare bucatica, asa cum vine. Sorry ca impose dar sunt uimita de faptul ca site-ul e plin de tristete. Inteleg ca unul din scopurile acestui site este sa vedem ce mai fac si altii, cu tristetile si bucuriile lor dar perhaps este durerea ce ne inconjoara si nu ne lasa sa visam...

Anyway, nu sunt optimista din fire dar vad ca daca iau lucrurile asa cum sunt si nu le mai disec atata totul merge bine. Ma rog, am avut si ani foarte prosti dar am luat-o din loc fara sa ma mai gandesc la toate cele. Cred ca ce ne preocupa pe toti este "what if..." sau mai bine zis "drobul de sare"....

De aceea moto-ul meu este "Bucurati-va de tot ce va inconjoara" caci altfel ne ducem pe pustii...

PS sper ca makes sense.....