comentarii

dincolo de tacere


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Ramane... - de monte_oro la: 10/09/2008 22:27:49
(la: productie imaginativa)
...cum am stabilit dincolo... la Tacere. E clar... atata insensibilitate la avnsurile mele... Si-s pe benzina, orisicat... nu ca altii....motorina, gaz.... Clar... ceva robotic...
la instrainarea de acum - de anisia la: 28/04/2011 21:15:39
(la: Text interactiv cu titlu ulterior...)
nu s-ar fi asteptat sa raspunda astfel. cu vehementa. un fel de razmerita impotriva propriilor trairi. pe undeva mai ca l-ar impreuna gandurilor, mangaierilor, noptilor. mai ca l-ar contopi diminetilor, mai ca l-ar dezmierda. pe de alta parte impingandu-l insa dincolo de prapastia ce-a creat-o-ntre ei, cu nepasarea unui actor priceput.

nu se priveste-nlauntru. la ce bun sa-si lase privirea cazanda? dincolo de instrainarea impusa e-o lupta. dincolo de tacerea aproape perfecta e-un tumult.

n-a-nceput de ieri de azi...

#610614 (raspuns la: #610612) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mda...Sublima tacere... - de Madalina la: 26/11/2003 22:53:15
(la: Poezii !!)
Frunza

Nu ma -ntreba nimica-n noaptea asta
Nici cit e ceasul nici ce ginduri am
Mai bine lasa-ma sa-nchid fereastra
Sa n-aud frunzele cum cad din ram.

Fa focul si preumbla-te prin casa
Fara sa spui nimic nici un cuvint
Vreau sa ma simt la tine ca acasa
Sa n-aud frunzele cum zboara-n vint.

Invaluita-n straie de culcare
Aseaza-mi-te alaturea in gind
Si deapana mereu fara-ncetare
Sa n-aud frunzele sub pasi cum gem.

Pazeste-ma in calea ta de vasta
Urgie a toamnei care bintuie
Si nu ma-ntreba in noaptea asta
De ce ma inspaiminta frunzele.

Iubito, in noaptea asta-mparateasca
Numai tacerea las-o sa vorbeasca.
#5282 (raspuns la: #5205) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
tacerea - de (anonim) la: 16/02/2004 03:31:03
(la: Georgiana)
Hypatia,
deschiderea acestui subiect este vina mea, pentru care imi cer scuze. Eu am avut nevoie de niste lamuriri, le-am primit, am trecut pe privat, asa ca acum e... tacere. Pentru ca practic nu e nimic de comentat, subiectul n-are ...subiect.
Cu bine, Georgiana.
#9686 (raspuns la: #9678) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ah, trecutul.... - de Hypatia la: 23/02/2004 08:58:18
(la: A fi roman: virtute, blestem, necesitate?)
In unele privinte aveti dreptate, DAR; cine, in aceasta Europa, ne cunoaste istoria nationala? Pentru cine conteaza realmente cine suntem?Mai degraba ar trebui sa intelegem ca mai vizibile sunt tarele ereditare ale neamului si ca multi incearca sa profite de ele. Pe cine intereseaza asta?
Era un banc trist referitor la acest lucru: "Un roman foarte cumsecade, dar sarac, aude ca exista undeva o baroneasa mult-milostiva, numita Uniunea Europeana. Cum nu face recolta de cativa ani, merge la baroneasa sa o roage sa-l ajute cumva sa iasa din iarna. Baroneasa ii da o basca, desi romanul ceruse o pereche de ghete. Romanu pleaca descult, dar cu basca, iese din iarna dar ii digera un deget, pe care si-l taie. Povestea se repeta pana cand romanului i se amputeaza ambele picioare. Baroneasa aude si ii trimite un ultra-modern carucior cu rotile. Romanul devine cel mai invidiat om din sat, drept care noaptea este pradat de hoti care ii fura romanului sacul cu basci, obtinute de la baroneasa in cei 12 ani de cersit. Imbatranind, romanul se gandeste ca numai bine i-ar fi prins acum o basca, asa ca merge la baroneasa, dar aceasta nu-i poate oferi decat o pereche de ghete. Cum romanul nu are ce face cu ele, baroneasa ii propune sa-i vinda romanul pamantul si cu banii pe care ii va obtine, sa-si cumpere si el o basca.....
Dincolo de banc, vreau sa spun ca nu intereaseaza pe nimeni decat ce putem oferi noi, nu istoria noastra, care este oricum usor de modificat/interpretat dupa placul fiecarui european. Deranjeaza pe cineva? Oricat am protesta, nu ne ia nimeni in serios. Suntem clasati dupa ceea ce am oferit contemporaneitatii. Uitati-va la mesajele de la conferinta "A fost Holocaust in Romania?" Suntem noi, cei de azi, redusi la tacere, pentru trecutul nostru. Noi trebuie sa constientizam si sa regretam Holocaustul. Despre care vom afla cu siguranta date in 2005. Dar pana atunci trebuie sa ne cerem scuze. Intreb, francezii, care ca mase au fost antisemiti, au cerut scuze poporului evreu? Citeam undeva ca insusi Paul Valery dona bani pentru nu stiu ce arma ce ar fi trebuit verificata prin impuscarea colectiva a evreilor, iar nemtii insisi erau scarbiti de numarul mult prea mare al francezilor care denuntau pe evreii ascunsi de frica deportarii. Istoria nu este dreapta cu noi, nu fiindca suntem mici intre cei mari, ci fiindca suntem prea toleranti cu greselile noastre sau ale altora fata de neamul nostru. Suntem contraproductivi. Trebuie sa ne schimbam si mentalitatea si felul de a actiona, dar nu vad multi dispusi sa faca asta.....
Hypatia
#10345 (raspuns la: #10301) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Tacere placuta in continuare - de Daniel Racovitan la: 08/03/2004 15:39:26
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"Tacere placuta in continuare..."

Nu vezi ca au ramas muti de admiratie? :)
Vrei sa-ti sperii fanii? :))

..................................................................................
"-- Hei, uitati-va! regele e gol!"
#11649 (raspuns la: #11630) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dincolo de toata "nebunia" as - de Dragos Bora la: 17/03/2004 07:32:32
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Dincolo de toata "nebunia" asta (se astepta cineva la altceva ?),
ma intreb daca niste portrete care sa spuna ceva despre "actori"
n-ar fi fost mai potrivite. Mai incitante pentru un eventual pa-
sionat de tipul asta de emisiune. Adica, daca-l vad "pe afis"
ca are "mutra de infractor" nu(-l) urmaresc cu mai mare inte-
res, sa vad ce face?

Apoi, daca scot ghilimelele de la "actori", cind se face un
afis de cinema sau teatru, nu se aleg niste fotografii care
"sa vorbeasca" despre personaje, piesa/film s.a.m.d.?

"Alta reclama" era cea de la vopseaua Kober, cu tipa imbraca-
ta in alb, pe fond galben. Daca zariti reclama pe undeva
(presa scrisa) spuneti-mi daca va deranjeaza ceva la imagine.

Multumesc!
Dragos Bora
#12249 (raspuns la: #12022) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cateva remarci (fireste incomplete) - de (anonim) la: 19/04/2004 00:49:26
(la: Cum ati defini kitsch-ul?)
Kitschul e recunoscut inainte de a putea fi definit.

Cateva incercari de remarci:
Kitschul este previzibil acolo unde imprevizibilul era asteptat. Adica: valoarea (artistica) produce sentimentul "A, ma asteptam sa fie mai putin". Pe cand kitschul produce sentimentul "A, doar atita? ma asteptam la mai mult" (Vezi banalitatea versurilor de manele).

Daca kitschul consta in lipsa de originalitate, observa ca lipsa de originalitate este relativa la ceea ce deja este acceptat si a fost candva original.
Asa cum exista taceri expresive, kitschul este zgomotul care nu spune nimic.

Observa insa ca si a alerga dupa originalitate cu orice pret este o atitudine kitsch.

Precum ipocrizia este supremul compliment pe care viciul il face virtutii, tot asa Kitschul este supremul compliment facut valorii. (Se poate spune asa?) Fiindca kitschul mimeaza valoarea. (Cineva mi-a spus ca manelele se canta la instrumente care pot fi folosit in muzica de calitate, nu stiu daca e adevarat sau nu)

Recunosc insa ca nu toate exemplele date mai sus mi se par convingatoare. De pilda, "american pie" a madonei imi place.

Kitschul este de asemenea incoerent. De ce? Elementele kitschului nu se leaga unele de altele, nu au o logica interna. Dimpotriva, ele se leaga de lumea non-kitschului, de lumea lucrurilor originale.

Exemple de comportament kitsch:
Ageamiul tipic din zilele noastre care citeste zilnic horoscopul si isi planifica viata in fuctie de horoscoape nu e neaparat kitsch - la urma urmei, astrologia a fost o chestiune foarte serioasa pana acum cateva secole, chiar daca hososcoapele de acum sunt forma degradata a astrologiei serioase de din renastere. Dar daca un asemenea se mai si duce la biserica si se inchina la icoane, atunci este kitsch.
Un inginer care se pricepe doar la lucruri ingineresti nu e neaparat kitsch si nu e in nici un caz de dispretuit, chiar daca nivelul lui artistic nu trece adeseori dincolo de romanele si filmele science-fiction. (Observatia mea personala este ca inginerii de obicei nu pot aprecia in arta mai mult decat
science-fiction). Dar daca mai incepe si sa citeze din dostoievski sau tolstoi, atunci este kitsch rau.

Modul general de argumentare al omului kitsch: "Pai asa se face, deci asa fac si eu".

Asa cum vad eu, kitschul este legat de snobism si de spiritul rudimentar. Caci snobii se recruteaza adeseori din randul oamenilor rudimentari, obsedati sa isi depaseasca in aparenta conditia. Caci oamenii kitsch, la fel ca oamenii rudimentari si oamenii snobi, nu chestioneaza valorile autentice, ci doar le imita forma.

Cel putin asta imi evoca mie kitschul.

Moldova de dincolo... - de LUCIUS la: 23/04/2004 05:55:48
(la: Ce sunt românofonii din Republica Moldova?)
Nu cred ca e cazul sa ne intrebam ce fel de cetateni sunt cei care locuiesc in MOLDOVA DE DINCOLO DE PRUT. Nu trebuie sa ne punem nici o intrebare, asa cum si dezbaterile pe aceasta tema nu-si au rostul. Suntem o natiune LATINA, ROMANA, impartita de un hotar nedrept, trasat de o putere mai mare care si-a dorit sa ajungem o CECENIE. Asta nu e clar ?
Dar lucrurile se vor indrepta atunci cand vom fi, oficial, o natiune europeana. Romania va trebui sa ajute si celalalt stat roman, Republica Moldova, pentru a fi integrat in Uniune si atunci granitele vor disparea. Dar asta depinde de diplomatia noastra, de modul in care vom putea sa sustinem aceasta cauza care nu reprezinta altceva decat drepturile noastre in aceasta parte a Europei.
EI SUNT ROMANI chiar daca locuiesc intre Prut si Nistru, asa cum sunt cei peste trei milioane pe care ii gasim in alte parti din Bulgaria, fosta Iugoslavie, Ungaria si partile de tara alipite Ucrainei de imperiul Sovietic.
Poate ca atunci cand vor scapa de tirania comunismului pe care Rusia l-au impus si il sprijina, vor invata ca fac parte din marea familie latina. Care ii asteapta, ca o intoarcere a unor copii pierduti, dar care isi regasesc caminul dupa mult, mult timp...
Ca bine zici!!Dincolo de sent - de (anonim) la: 20/06/2004 17:32:07
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
Ca bine zici!!Dincolo de sentimentul de nationalist,care ne face sa judecam pe altii atit de superficial...dar oare cit dintre cei care au cuvinte grele de spus la adresa celor care pleaca sau a celor care nupleaca privesc dincolo de..Si in fond,nationalismul asta este determinat de ce anume,nu de cei pe care ii iubesti ? de locurile copilariei,oare (deci de trecutul care nu mai e de mult..) sau poate de o bucata de pamint...O bucatica mica pe care o separi de restul si te faci sa crezi ca parcela ta e cea mai minunata si da roadele cele mai bune ...iar restul...)Eu ma simt acasa oriunde,si daca ramaneam in tara,cei dragi poate tot la fel imi lipseau,ca ,luindu-te cu viata de fiecare zi,nu faci o prioritate din a-ti vedea parintii sau prietenii,nici in romania.Asadar si prin urmare tot ce spunem tot degeaba este si poate asta-i ce ne doare mai tare,ca nu reusim sa punem punctul pe i.Dar poate asta e si ce ne aduce mereu in viata...HeHe!
#16462 (raspuns la: #14394) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
De PATRU ZILE tacere! - de LMC la: 30/06/2004 21:33:41
(la: Despre Alegerile din S.U.A.: De ce trebuie sa votam pt. GWB.)
Hai sa sparg tot eu zidul tacerii si sa revenim la subiectul propus. Cum stiti sint de "dreapta" si tin foarte mult cu Bush. Cei care-l invinuiesc inca nu m-au putut convinge sa-mi schimb parerile, nu pentru ca nu am o minte deschisa, ci pentru ca argumentele au fost prezentate intr-un fel care nu au nici o fundatie si nu sint "backed up" de evidenta. Ipoteze si interpretari nu pot inlocui "hard core evidence". O bucatica de adevar nu constituie adevarul total. Dar vorbesc de una singura. Cei care si-au format o ideie anume n-au sa si-o schimbe decit poate dupa ani de zile dupa ce secretele de stat vor fi dezvaluite, asa cum secretele USSR-ului au fost descoperite recent. Am sa revin dupa alegeri si-am sa dezbat mai departe politica lui GWB si al GOP-ului. Pina atunci W '04.
Tacerea-i de aur = Hop si eu - de Muresh la: 30/06/2004 22:53:30
(la: Ozzy vs LMC)
"Daca numai pentru un cuvint atita neiertaciune, ce sa ma mai mir DE CE se intimpla in mijlociul Orient...."

1. Vorba-i de argint , Tacerea-i de aur .
2. Ce parere ai sa schimbi argintul pe aur ?
3. Se pare ca cearta asta iti face bine , altminteri nu ai porni-o iar .
Si la o adica , mata traiesti in Orientul Mijlociu ?
Daca nu , vezi aliniatul 2 .
4. Intzeleg ca domnia ta nu esti evreica de aceea eu fac un titlu de
onoare din faptul ca nu te-ai simtit jignita ca ai fost numita "jidauca" .


In general spus , toata chestia devine cam obositoare .La urma urmei sunt chestiuni care nu pot fi tratate cu oricine .
#17095 (raspuns la: #17090) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
iti inteleg tacerea, Destin! - de dinisor la: 10/09/2004 00:51:22
(la: VIATA..., CA DESTIN INTR-O IUBIRE PURA)
ti-am spus ca nu-i usor. si-ti inteleg tacerea...

gandesti sau doar renuntzi?

_______________________________________________________
Viata este timpul ce ne-a fost daruit, de la prima pana la ultima clipa!
#21585 (raspuns la: #21580) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
taceri ,,Omul este un tot pl - de taceri63 la: 29/10/2004 12:59:56
(la: Femeia)
taceri
,,Omul este un tot plin de sentimente.Daca nu te apuci sa-l
judeci prea tare si cauti sa-l intelegi asa cum este...vei simti
cit de mult isi doreste o lumea a lui in care nimeni sa nu mai intre.
Poate numai Dumnezeu si ingerii lui."
#26771 (raspuns la: #24089) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
despre tacere - de Michaela la: 30/10/2004 19:02:46
(la: Femeia)
Ea, dupa o lunga tacere,:
- Dragule , nu crezi ca ar fi timpul sa tacem despre altceva?"
carapiscum - de nasi la: 11/01/2005 09:55:05
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
mai carapisicel, mai. ce zicea destin asta, ca erai inainte enigmescu si mai pe urma te-ai carapisicit. e adevarat? daca e adevarat, atunci de ce? te-ai luat la harta cu careva aici la cafenea de te-au interzis si a trebuit sa-ti faci un nou ID? (am si io o banuiala si te rog sa-mi spui daca e corecta sau ba). ca stii tu la ce ma gindesc, s-o fi repetind povestea. adica iar te-ai paruit cu careva , ca urmare ai fi fost "admonestat" de admini si ca sa dregi mamaliga iesi acuma la inaintare cu diverse mostre de cenusha capilara... intertwined cu poveste de dezastru sentimental si acuma trebuie sa cinti pe aceeasi melodie... vaaaaaai ce trist sunt. dar din toate conferintele de la cafenea, de ce ti-o fi tunat tocmai pe asta, nu pricep, ca nici macar nu are asa mare auditoriu - poate ca povestea cu nevasta o fi fost prima care ti-a venit in minte si ti-o fi fost mai usor sa brodezi pe tema asta.
nu stiu daca e corecta presupunerea mea, si nici macar nu pot sa spun exact de ce mi-a venit ideea asta - poate pt ca sunt eu putin sceptica atunci cind e vorba de blana lupului. dar oricum, promit solemn, "pe cuvint de pionier", sa nu mai bat capul cu problema asta. punct.

ca tot vorbeam despre diferentele astea....
hai sa-ti mai zic despre inca un defect feminin, cind e vorba despre relatii. desi nu pot generaliza, chiar asa cu una cu 2, ma risc totusi si spun ca femeia pur si simplu nu pricepe ca barbatul nu e telepat. asta e inca o cauza de neintelegeri a la Babel.
vezi tu, femeia, in multe parti ale lumii, invata de cind e bebelus, ca cere si nu i se da, apoi vede alti copii, baieti, ca ei cer si lor li se da (o bomboana, inca o ora afara la joaca pe principiul ca "las' ca daca e baiat, e mai putin periculos decit daca-ar fi fost fata" etc) si aceeasi diferentierecontinua fetitza-fata-femeia sa le observe la tot pasul, toata viata. vede cum baiatul SPUNE "vreau, da-mi", etc si primeste. ea nu. apoi o vede pe mama, bunica, alte femei adulte cum "cer" (sa zicem o vacanta mai scumpa, o noua mobila, etc), sunt refuzate, la care se botosesc, aplica tratamentul silentios, bocesc, etc si partenerul lor ( ca sa scape naibii de panarama si sa aiba liniste) cedeaza si ii da.
sunt comportamente invatate. asa vede ea ca se comporta parintii in relatie, asa stie si ea sa se poarte. la fel si baiatul invata aceleasi comportamente paterne.
si fetele, femeile, intre ele, se inteleg de minune, pt ca, cum iti spuneam mai devreme, vorbesc aceeasi limba. in nici un caz nu vreau sa merg atit de departe incit s-o numesc "limba frustrarii" fata de "male counterpart", dar sa zicem, o femeie stie sa recunoasca instinctiv simptomele - botoseala, tacerea suparata, trintitul lucrurilor, sporovait aiurea despre vrute si nevrute, iesiri emotionale de tot felul, etc, etc, etc, etc,...

de ce: pe masura ce creste, devenind din fata, femeie, tot mai multe experiente de acest gen traieste si vede in jurul ei. bineinteles ca la un moment dat, incepe sa faca legatura intre simptomele respective si cauzele aferente. e si normal ca o femeie sa fie inteleasa cel mai bine TOT DE O FEMEIE, cineva care a trecut la rindul ei prin acelasi gen de experiente, si poate a invatat ceva din ele - anume cum sa faca fata situatilor si emotiilor similare. (ti se pare ciudat ca cel mai bun prieten al unei femei este RAREORI un barbat?) in mod normal, exista un fel de "understanding" intre femei, in conversatia lor multe lucruri ramin nespuse in sensul de ne-articulate verbal dar percepute foarte bine. conversatia intre femei devine de multe ori un fel de "citit printre rinduri" si nici uneia nu-i trece prin cap ca se pot exprima altfel, adica in mod direct. de ce ar face-o, de vreme ce asta este genul de comunicare pe care au invatat-o de mici copile si o stapinesc atit de bine? asta e ceea ce vreau sa spun prin "limba femeii". un fel de "ghicit al gindurilor" - este mai mult un fel de ghicit al starilor emotionale prin care trece interlocutoarea, dincolo de cuvintele pe care le rosteste. este impropriu s-o numesc telepatie, dar alt cuvint nu-mi vine acum in cap.
ca sa-ti dau un exemplu: 2 prietene. una fericita de nu mai poate, cealalta cam necajita in viata sentimentala. se intilnesc la o birfa mica - asa cum e obiceiul femeiesc (asta e un fel de supapa prin care mai lasa sa iasa din cind in cind aburul sub presiune al sentimentelor pe care le tin inchise) sau poate vorbesc la telefon. a mai necajita:"si ce mai faci tu?"
aia care de obicei "crapa" de fericire: (o pauza atit de scurta inaintea raspunsului, incit ar trece neobservata) bine, tu? (sau ceva in genul "bine, uite cu serviciul ,cu casa, aia-ailalta, etc).
in secunda 2, cealalta a si perceput ca interlocutoarea are ceva pe suflet, sau ca lucrurile nu sint chiar asa roze, poate s-a intimplat ceva, etc - daca sunt "prietene bune" asta inseamna ca se cunosc de ceva mai multa vreme SAU sunt acelasi gen de persoane, mai exact, sunt acelasi gen de persoane dpdv emotional, adica au trecut prin experiente similare in viata lor si cunoscindu-se pe sine, isi cunosc si prietena - cum reactioneaza, ce nevoi sufletesti are, etc. si atunci va sti exact daca s-o piseze ca sa spuna ce are pe suflet, sau s-o lase sa-i spuna atunci cind va simti ea nevoia sa se descarce de problema aceea anume.
vezi tu, poate ca de aia ii este greu unui barbat, respectiv sot, sa stie cind sa insiste cu intrebarea/intrebarile pina ajunge la miezul problemei si cind nu.
nu degeaba a aparut si ideea ca atunci cind o femeie spune nu, inseamna de fapt da, si invers... cred ca e ceva in genul "vrei un inel cu diamant sau cu zirconiu?" "nu, ia-mi-l pe ala cu zirconiu, ca avem rate de platit la casa.." PROBLEM!!!! big problem!
el a intrebat-o "vrei?" ea insa, cu tot bagajul ei de frustrari feminine, crede ca "nu se cade" sa vrea prea mult, ii sade bine sa fie modesta. astea sunt valorile pe care le-a invatat de mica. o femeie este buna daca e modesta, adica daca "vrea" (de fapt, daca se multumeste cu) mai putin. aceasta modestie, este in fapt umilinta, nu in sensul vulgar, ci "umilinta biblica" - a fi un om umil, smerit, etc. daca ar reactiona altfel, adica sa vrea diamantul, in mintea ei ar apare imediat calificative negative la adresa propriei persoane - arivista, gold digger, etc - pe care le-a auzit mereu la adresa femeilor care au vrut mai mult in mod fatish. repet: care AU VRUT MAI MULT IN MOD FATIS. ( cu majuscule, pt ca si ea de fapt vrea mai mult, logic ca VREA diamantul si nu zirconiul, dar ii e rusine, teama etc s-o SPUNA deschis).
daca fata merge la cumparaturi cu mama (sau alta femeie) si e intrebata daca vrea (de fapt, daca II PLACE) camasa aia de $4 sau aia de $40 si fata spune "aia de $4", mama sau femeia cealalta stie instinctiv, ca cealalta e preferata.... (nu intotdeauna cumpara mama lucrul mai scump si pe placul ploadei, dar crede-ma ca intotdeauna STIE, reuseste sa inteleaga)
si revenint la barbatul si nevasta lui cu diamantul. vezi tu, barbatul e obisnuit de mic sa comunice direct, sa exprime prin CUVINTE exact ceea ce vrea, si nu prin emotii. el a intrebat "vrei?" i s-a spus nu.... si exact asta a inteles. prin urmare ii face sotiei pe plac si ii cumpara ieftinitura, ca doar vrea s-o vada fericita si nu bosumflata ca i-a cumparat ceva ce nu-i place. DAR: imediat ce a facut gestul darului e mirat - nu pentru ca nu primeste "recunostinta" ci pt ca n-o vede pe femeie atit de incintata pe cit se astepta s-o vada. si bineinteles, nu-i cade prea bine, simte ca efortul lui de a-i face femeii pe plac nu este apreciat, deci se simte el, ca persoana, ca barbat, neapreciat. asta una la mina.
apoi. femeia, cind vede ca primeste in loc de diamantul stralucitor la care ii curgeau balele, un amarit de zirconiu, nu pune prea tare la inima - pt ca are obisnuinta de a se multumi cu mai putin, de a fi modesta, de a nu primi intotdeauna ce isi doreste. DAR: ea intelege ca prin gestul ei de a pune nevoia familiei (rate la casa) inaintea dorintei ei personale (pt ca asa is expected, asa "se cade") , prin asta ea simte ca a facut un sacrificiu. si l-a facut, nu? ei, oricine se asteapta la apreciere, recunostinta, ceva de genul asta atunci cin face un sacrificiu. poate nu atunci cind face un gest frunos (dai cind oricum ai destul sau prea mult) dar, categoric, oricine se asteapta la ceva in schimb atunci cind e vorba de sacrificiu.
la ce fel de recunostinta s-ar astepta femeia? nu stiu sa zic, depinde de fiecare in parte, dar eu, ca muiere, iti spun ca daca-as fin in situatia asta, sa ma vad pe deget cu zirconiu in loc de diamant, mi-ar cam sta in git sa ajungem acasa si dragul meu sa nu se invirta macar putin in jurul meu ca minzul dupa coada iepii, sa se ofere (subliniez: sa SE OFERE) sa duca gunoiul, sa pregateasca el cina si sa ma trimita pe mine sa fac ceva ce-mi place "parca n-ai vorbit cu ai tai saptamina asta, las' ca pun eu masa si tu da-le telefon". acuma, depinde de "sacrificiu, acest "curtat" (in sensul de a face curte) este un fel de moneda de schimb... cursul poate sa varieze de la 1 ora-2 la mai multe, poate o zi intreaga... (apropo, nu lua exemplul meu cu diamantul ad literam, zic eu ca se aplica la mai toate situatiile de genul "ce vrei")
ei bine, cind cei 2 ajung acasa, sotul nu se ofera sa faca nimic, pt ca nu asta e rutina cu care s-a obisnuit in casnicie, deci crede ca n-are rost sa tulbure apele aiurea, cu atit mai mult cu cit unele femei sar ca arse cind intra sotul in bucatarie (dar si asta, cit e DORINTA lor si cit e ceea ce cred ele ca se asteapta din partea lor...). si bineinteles, ca atunci femeia se simte neapreciata, sacrificiul ei nu e apreciat deci nici ea ca persoana, ca femeie nu este apreciata, nu este iubita...
si de aici probleme peste probleme, neintelegeri, atitea si atitea. Toate astea pt ca o femeie cu greu reuseste sa priceapa ca barbatul nu e telepat, nu-i poate citi gindurile.

Si crede-ma, ca de multe ori femeia se asteapta de la barbatul ei sa ii citesca gindurile, sa-i anticipeze dorintele. De ce?: 1 la mina, pt ca asta e genul de comunicare cu care a fost invatata de mica, asa este cel mai la indemina pt ea sa comunice si sa i se comunice. Si 2 la mina pt ca ii este greu sa “se faca de ris” in ochii barbatului ei, sa ii spuna deschis, in fata ca “vrea”, isi doreste mai mult – a fost invatata de mica sa fie modesta (umila) ca asa e frumos. Daca nu e modesta si vrea mai mult, nu-i sade bine, nu-i frumos din partea ei, nu se ridica la nivelul asteptarilor (ale societatii, familiei sau sotului), deci ea ca persoana ar fi mai putin valoroasa prin astfel de acte, implicit sa teme sa nu fie considerate… mai putin valoroasa decit se aspteapta sotul ei sa fie si deci sa-i piarda iubirea… si atunci ea, saraca femeie, se asteapta de la sotul ei (care se presupune CULMEA, ca ar trebui sa fie prietenul ei cel mai bun) sa-i citeasca gindurile, sa-i anticipeze dorintele ascunse si sa i le indeplineasca, fara a o forta sa le admita deschis, verbal, scutind-o astfel de “rusinea” de a nu se ridica la nivelul asteptarilor pe care societatea le ridica fata de ea ca femeie.

complicat, nu? Si apoi nu e doar vina barbatului ca nu poate citi gindurile. Mai e si vina femeii ca nu intelege acest lucru.

cam lunga explicatia asta, dar sper ca nu te-am plictisit de pomana
go to ashram - de Homo Stultus la: 20/04/2005 10:13:18
(la: Flori de soare. cioburi de cuvant, fragment)
frati crestini de ce nu va apucati de yoga? Vorbiti despre relatie si omiteti faptul ca orice relatie de tip personal inseamna devenire, inseamna crestere. Noica prin sistemul sau de ontologie ne explica "devenirea intru fiinta" iar Nae Ionescu ne spune ca omul se "dumireste".
Ati avut totusi acces la un aspect fundamental al problemei; lucrurile cu adevarat importante din punct de vedere spiritual nu sunt comunicabile prin cuvinte, totusi nu "tacerea" este ceea ce incercati voi sa descrieti ci "comuniunea", o stare relationala ce este dincolo de iubire, o stare in care "eu" pot exista doar in perspectiva apropierii de un "tu" pana la o unitate maxima fara a/mi pierde insa identitatea.
Pentru informatia voastra asta nu are nici o legatura cu mediul social sau cultural in care traiesti ci cu accesul la propria ta fiintare.


#44484 (raspuns la: #44454) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
dincolo de comentariile xenof - de gabriel.serbescu la: 30/04/2005 19:19:48
(la: Un site strain promoveaza anti-romanismul)
dincolo de comentariile xenofobe am putea vedea si faptul ca da, domnilor, asa e, te duci intr-o discoteca si singurii care se uita la tine insistent, sau chiar cauta sa te provoace, sint, cum nu, romanii, si da, domnule sambetele, duminicile, sarbatorile legale apar cativa romani, chiar rezidenti, care se ofera sa lucreze, ¨stricand¨ asadar o piata de munca cu propriu ritm si o legislatie dobandita dupa ani de experienta sindicala si ani de proteste.
Nici asa nu se poate
dincolo de randuri - de dandu la: 18/05/2005 05:21:00
(la: Codul Da Vinci (Da Vinci Code))
Nu pot decat sa fiu uitmit cat de bine a surprins Kharisma posibila idee de dincolo de randurile cartii.
Daca as fi trait in Romania as fi considerat ca este un comentariu fantezist si fara legatura cu realitatea (precum RSI ) dar din afara lucrurile se clarifica foarte mult si mi se pare ca romanii traiesc intr-o perpetua ignoranta fata de razboiul stupid care se desfasoara in permanenta intre religii in lume, in special in State. Cartea lui Dan Brown este o carte politista relativ buna, nu extraordinara, si contine idei interesante care te pun pe ganduri.
Dincolo de tot acest suspans cititorul ramane cu suspect de multe idei care sunt parca desprinse din religia iudaica. Nu sustin ca aceasta este idea cartii, nu sunt antisemit, nu am fost educat in acesta sens niciodata dar e imposibil sa nu remarc ca ideea principala care se desprinde dintr-o carte care incearca sa zdruncine din temelii doctrina crestina este o idee care constituie una dintre diferentele fundamentale intre religia crestina si iudaica, si anume ca Iisus a fost un om obisnuit iar Maria M a fost consoarta lui.
Ideea ca biserica a rescris Biblia este iarasi desprinsa din religia iudaica contemporana. Din Romania toate acestea ar putea parea non sens, alte probleme sunt in prim plan iar religia este aproape uitat de o generatie crescuta in comunism, ca si min de altfel. Eu nu sunt religios si abia ajung la biserica de Paste dar sunt atent la propaganda religioasa care se face in diverse moduri in jurul meu si oarecum iritat de aceasta. Apreciez in mod deosebit felul in care Kharisma a fost marcata de aceata carte, care a atins exact aceleasi corzi si in mine.
Ca observatie cartea este publicata de una dintre nenumaratele edituri care au ca proprietari evrei americani. Poate este o intmaplare si un merit al lor dar majoritatea publicisticii americane are ca proprietari diverse grupuri de evrei americani.

Inca o data, toate cele spuse despre cartea lui Dan Brown pot fi doar o coincidenta si individul chiar incearca sa revolutioneze religia crestina nevand nici un gand ascuns sau sustinere din partea unor interese care ar fi placut impresionate sa isi promoveze doctrina proprie (aka iudaica). Coincidentele cunt insa in general suspecte. Bravo Kharisma.

PS : RSI , toate religiile au probleme din punct de vedere al conducerii si exista tot felul de lupte pentru putere, insa raman uniti intre ei - musulmanii in special dar si evreii; din pacate crestinii par a fi din ce in ce mai dezbinati

#49638 (raspuns la: #49624) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: