comentarii

discurs festiv clasa a 12a


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
draga domnule picky - de beatlemaniacul la: 25/11/2007 19:08:32
(la: va simtiti sarcastici?)
Trecând peste faptul că aduci teribil de mult cu unul de-şi zicea mushil78, o dată în plus, nu faci decât dovada carenţelor educaţionale. Iar atunci când crezi că eşti sarcastic, în fapt doar joci cu... ridicolele, punându-te singur în postura de... mat.


Trecand peste faptul ca nu ma deranjeaza ca aduc mult cu unul de-şi zicea mushil78, o data in plus NU cred ca fac dovada carentelor educationale ("...am mai citit si noi cate ceva..." ca sa citez din "Reconstituirea" lui Pintilie)! Ce este o carenta educationala? Te referi ca la ora de fizica jucam fotbal pe maidanul din spatele liceului? Ei bine, da, jucam, si sa stii ca chiar marcam goluri cu capul!!! E hehe ce vremuri!!! Si daca vrei sa stii chiar intr-o zi in clasa a 12a am lipsit toata ziua de la scoala ca sa merg sa vad ( de 3 ori) un film cu Piedone!!! Si? Cate carente educationale vezi aici? Ce e asa grav ca-mi place sa ma joc cu cuvintele? Ce este o postura ridicola, intreb? Imi place sa raspund un pic ironic, da... dar nu inseamna ca nu pot sa raspund si "pe bune". Stii ce? daca vrei sa jucam sah, hai sa incepem cu pionii, pana la mat mai e o gramada. Doar daca nu vrei sa jucam invers, sa incepem cu matul, si sa ajungem la deschidere. Si asa cred ca e interesant......
beatlemaniacul
o ultima intrebare: crezi ca seman cu mushil78 mai mult din profil, sau mai mult din fata? sau din crestet?
#259548 (raspuns la: #259483) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Deci... - de ralyana la: 24/03/2010 15:26:09
(la: the human game)
Eu mi-am spus opinia de om,nu de critic literar...Si spre surpriza voastra...Eu sunt clasa a 12a...si chiar nu ma pot rusina cu notele mele la lb.romana...
#532692 (raspuns la: #532688) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nu, nu este obligatoriu.. - de JCC la: 30/10/2003 06:52:53
(la: Telectualu' si studiile superioare)
studiile superioare iti da o formatie, o meserie, dar nu ceea se numeste "intelectual", pentru ca sa fi intelectual , ai nevoie de mai multe..

asa cum poti fi "intelectual" fiind muncitor, taran, sau fara studii superioare (pe care n-ai putut sa le faci din anumite motive)

am uitat sa adaug ceva, ce ar fi aia "inteligenta".. :-)

dupa mine , a fi intelectual, inseamna capacitatea unui om de a intelege lucrurile, de a le imagina cu gandirea, de a putea da un sens la fiecare lucru sau fapt,, un fel de comportare reflexa, dupa care vine comportarea concreta, urmata de comportarea practica.

Nu trebuie uitat ca inteligenta practica exista si la animalele superioare, inteligenta concreta fiind primul nivel de inteligenta discursiva (semne si simboluri).

La un copil mic, ai inteligenta concreta,, urmata mai tarziu de inteligenta abstracta (are posibilitatea sa distinga, compare si sa claseze un obiect) si mai tarziu inteligenta conceptuala ( care face apel la logica)
JN - unde pleaca copiii nostri - de (anonim) la: 18/12/2003 12:03:30
(la: Romani in strainatate)
La studii peste ocean
Victor Costan si Radu Berinde au fost medaliatii cu aur la Olimpiada Internationalã de Informaticã de astã varã. Victor nu s-a mai întors în august din Statele Unite ale Americii, unde a avut loc olimpiada, ci a rãmas la Universitatea americanã MIT. Nici la festivitatea de premiere de ieri nu a putut fi prezent, pentru cã, asa cum ne-a precizat mama sa, este în plinã sesiune. Victor si-a confectionat primul calculator din hârtie la vârsta de 6 ani. A colaborat la diverse firme în clasa a VII-a, a IX-a si a X-a. Asa a reusit sã-si ia primul calculator performant. Acum, din banii primiti de la Guvernul României îsi va plãti datoriile pe care si le-a fãcut cumpãrându-si un laptop, dupã cum a precizat Raluca Costan. În America, Victor face parte din echipa universitãtii care a participat la competitia de programare ACM. Din aceeasi echipã americanã mai face parte un român, fost olimpic, de altfel, Daniel Dumitran.
Radu Berinde, student la Facultatea de Matematicã din cadrul Universitãtii Politehnica din Bucuresti, va aplica si el pentru MIT. Scrisorile cãtre SUA le va trimite din banii primiti la Galã, spune el. „Acolo îmi pot exploata talentul mult mai bine”, adaugã tânãrul.
Un alt absent de pe scena de premiere a fost Silviu Stefan Pufu, care a obtinut medalia de aur la Olimpiada Internationalã de Informaticã. Silviu Pufu a plecat din toamna acestui an la Universitatea Princeton din SUA, unde a obtinut o bursã. „E fraier dacã se mai întoarce de acolo. Dacã poate, îmi doresc sã rãmânã”, spunea mama olimpicului la întoarcerea acestuia de la olimpiadã.
#6918 (raspuns la: #4901) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Din Ziua - de anita47 la: 19/12/2003 04:16:07
(la: Interzicerea portului insemnelor religioase in scoli (Franta))
Chirac este pentru scoaterea crucii din scoli
Presedintele francez, Jacques Chirac, s-a pronuntat, ieri, in favoarea unei propuneri de lege ce interzice simbolurile religioase in scolile de stat, in cadrul unui discurs transmis in direct si de canalul CNN. Pe lista simbolurilor interzise figureaza, nu numai voalul islamic si kippa evreiasca, dar si crucea, simbolul crestinismului. Acest proiect de lege este rezultatul mai multor luni de dezbateri asupra rolului religiei in societatea franceza.

Presedintele Chirac a cerut Parlamentului sa urgenteze votarea legii, pentru ca aceasta sa paota fi aprobata pana la inceputul viitorului an scolar, in septembrie 2004. Totusi, presedintele francez a precizat ca li se va permite elevilor sa poarte simboluri discrete, spre exemplu pandantive islamice, steaua lui David sau cruciulite crestinesti, de dimensiuni mici.

Acordul prezidential fata de acest proiect de lege a declansat o gama larga de reactii, de la satisfctie, la reticenta, mergand pana la ostilitate. Multi au apreciat legea ca discriminatorie fata de islam, altii au exprimat dubii in privinta oportunitatii textului si a capacitatii acestuia de a stopa "deriva comunitarista". Legea, care vizeaza, acum, numai scolile, ar urma sa fie extinsa asupra spitalelor ar urma sa fie extinsa in domeniul spitalelor publice si reafirmata in privinta functiilor publice, in momentul in care va fi creata o autoritate de lupta impotriva discriminarilor, un "Observator al laicitatii".

Jacques Chirac a respins o propunere vehiculata in ultima perioada, de a introduce in scoli sarbatoarea evreiasca de Yom Kippur si cea musulmana de Aid el-Kebir, precizand ca elevii sunt liberi sa observe aceste festivitati religioase.
*****

In Israel exista un partid LAIC care a obtinut la ultimele alegeri 17 mandate(si face parte din coalitia guvernamentala!).
La alegerile anterioare obtinuse numai 6 mandate.
Acest lucru arata o directie......binecuvantata!!
anita47
*****


Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
cartea "foarte interesanta" - de (anonim) la: 09/02/2004 15:18:25
(la: Tablitele de la Tartaria)
D-nul dr. Savescu mi-e foarte simpatic, dar e un diletant "fuori-classe". Nicolae Densusianu nu a fost istoric, romanii nu sunt daci, sa ne trezim odata pentru totdeauna! "marea civilizatie dacica" nu e decat o "mare abureala". Nu exista dovezi pentru asa ceva, ci doar speculatiile domnului Savescu, fondate pe alte speculatii gen Densusianu, Bratescu-Voinesti, s.a., care nu au nici o autoritate, de la ordinul lingvistic la cel arheologic. Sau, in cel mai bun caz, asa zisele argumente sunt paragrafe scoase din context, ca la Parvan, Iorga sau unii istorici si doxografi antici. Dacii nu erau un popor de "femei" sau de "mosi", dar in afara de o elita razboinico-sacerdotala erau o populatie latenta, care statea prin munti. Nu aveau cum sa aiba o mare civilizatie pentru ca nu dispuneau de mijloacele necesare. Doar metalurgia fierului era foarte dezvoltata, in rest structurile sociale erau infinit de primitive in comparatie cu grecia si, mai tarziu, roma. o intrebare, domnilor: pe ce izvoare scrise se fondeaza "marea cultura si civilizatie geto-daca"?
cat despre teoria lui Ghimbutas, ea merita luata in considerare, insa cu rezerve. vechimea populatiei nu ii confera statutul de "izvor al popoarelor indoeuropene". De asemenea si aici argumentatia e cam slaba.
Nu in ultimul rand n-avem nici o dovada ca tablitele de la Tartaria provin din spatiul carpato-danubiano pontic (se pare chiar ca ele sunt de origine orientala).
Herodot a spus ca "getii sunt cei mai drepti dintre traci", doar pentru ca tracii erau considerati in general de catre greci un "popor barbar si incult" iar conspiratia politica, sau, stiu eu, sionisto-masonica pe care o invoca dacomanii si care tine secrete originile "bravului popor roman" (instrumentata poate de urmasii lui Mihail Roller) confera o tenta ridicola intregului discurs. Luati ca atare un citat din Petre Tutea: "Balcanii sunt curul Europei", mai valabil acum ca niciodata, cu precadere pentru noi. Poate ca totusi nu suntem nici "cur", dar nici "inima" a Europei, dar asta e o alta discutie. Haideti sa fim mai ponderati!
#9253 (raspuns la: #8021) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Sunt sigur ca, pe modelul Ir - de core la: 19/02/2004 00:26:26
(la: Ce gandeste un roman...tanar!)
"Sunt sigur ca, pe modelul Irlandei daca vrei, in cativa ani buni...romanii de afara se vor grabi sa se intoarca ...

Si ii primim cu bratele deschise."

grabeste-te incet, suna un proverb intelept.
multumesc de invitatie, raspunsul este nu, nu vin in bratele tale. spre deosebire de Florin, parca, n-as merge la nici o ambasada sa te votez, folosesti prea multe majuscule, semn de superficialitate si grandomanie. esti bun de politician, asta e clar. pe malurile dambovitei insa. de ce spun asta? pentru ca discursul tau este o insailare desantata de fraze bombastice, nu ai habar de economia de piata de nici o culoare, desi folosesti citate adunate de pe cine stie unde pentru ca suna convingator pentru popor, n-ai solutii, ci numai declaratii de intentie. scuze ca ti-o spun in fata, barbateste, declaratiile de intentie au valoarea hartiei igienice si suna ipocrit atata vreme cat Romania se zbate intr-o mizerie si-o criza fara precedent aproape. Succes la proiecte, desi, sincer, nu ti-as dori sa ai prea mult, ca ajungi si tu ca "tinerele sperante" din clasa politica romaneasca, adica n-o sa te mai dai jos din mertzan si o sa ii strivesti cu dispretul tau pe cei care te-au votat fara sa stie, ignorantii, importanta networkingului pe lume . ia incearca la URR, poate ai sanse. :)) plus ca mai ai enorm de lucru la gramatica limbii romane.
pardon de sinceritate.
#9987 (raspuns la: #9912) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Despre"Clasa de mijloc"! - de (anonim) la: 22/05/2004 14:03:25
(la: Clasa de mijloc)
Ma bucur ca am posibilitatea sa scriu putin despre acest subiect.Nu stiu daca romani aflati pe alte hotare,in special statele Americii realizeaza ca se zbat sa faca parte din clasa mijlocie.Ceea ce sa spus la tv.ziare se si stie ca salariul sub 90 de mii de $ pe an,nu faci parte din clasa de mijloc.Interesant este ca termini o facultate si salarul este de mizerie facind exceptia doctorii profesorii cu doctorat,dar...majoriatea nu ajung sa faca parte din clasa de mijloc!Atunci oameni buni care este diferenta intre America si Romania,unde muncesti pentru chirie si traiul zilnic noroc cu banca care ofera imprumut la o casa si o masina.Dupa mine este parerea mea personala, cred ca un om cu facultate merita sa fie rasplatit si tratat ca atare...in Romania poti sa ai si acolo o casa si masina si bani si prieteni si fercire daca vi cu bani strinsi din alte tari,economi pentru ca asa am fost invatat,ne putem ridica pe picioare foarte repede si agoniseala noastra-ne apartine,nu este a bancii pt. care muncesti 30 de ani sa achiti o casa ,masina un imprumut de facultate.Totusi cred ca in alta tara este doar o iluzie ca faci parte din "clasa mijlocie",fiecare o sa realizeze asta mai tirziu sau mai repede este mai bine,diferentele sunt mari!Cu respect Florin Voicu.
Cristina - de Florin si atat la: 25/08/2004 00:46:47
(la: Tot romanu' stie)
Am citit textul tau o data, de doua ori si tot imi spun: E scris la misto...:)
Nu-i rau pentru primul tau discurs ca politician.

Spui ca ai 20 ani, deci in 1989 erau de vreo 5-6 anisori.
Nu stiu de ce dar textul tau imi aduce aminte de o poezie scurta:

Juramintul Soimilor Patriei
---------------------------
Jur sa cresc mare si voinic,
Fara sa maninc nimic,
La-ntuneric si la frig
Si sa fac un CACA mare
Pentru clasa muncitoare!

Intrebi: 'Sunt curioasa daca exista oameni care gandesc ca mine...'
Eu nu prea am inteles ceea ce gindesti tu...imi pare rau.

P.S. Da-mi speranta, te rog, spune-mi ca ai scris in batjocura...
cred, dar... - de mrd la: 02/09/2004 19:01:37
(la: Vreau dreptul de a fi un ticalos)
cand am spus ca neg umanismul nu m-am referit la samburele de umanitate despre care vorbiti dvs. m-am referit la pretentia de universalitate pe care o are umanismului. fiecare om are un set de credinte. are niste valori care stau la baza sistemului sau. dar nu vad in virtutea carui fapt valorile unei societati sunt universale. am incercat in demersul meu sa ma detasez dpdv afectiv de valorile mele.

totusi, nu inteleg in virtutea carui fapt o valoare a societatii noastre trebuie sa fie impartasita de o alta societate la capatul celalat al lumii. izolarea despre care vorbesc o propun ca o alternativa la forta bruta cu care o cultura (in ultima vreme cea vestica, din nefericire) incearca sa-si impuna valorile in intreaga lume.

in clasa a XII-a, in manualul de filozofie era povestea unui obicei vechi din India, care presupunea ca sotia sa fie arsa pe rug de vie alaturi de sotul defunct. acest obicei mi se pare barbar. dar daca ma gandesc ca se practica de cateva mii de ani si de faptul ca acea societate era structurata intr-un anume, nu pot sa nu ma intreb daca nu cumva pentru femeia arsa pe rug barbaria era, de fapt, sa nu arda pe acel rug. vedeti, nici macar dreptul la viata nu este 'reglementat' asemanator in toate societatile.

dar sa va propun un alt exemplu, mai morbid, dar mai explicativ: sa presupunem ca ar exista o societate in care unul dintre obiceiuri este mancarea cadavrelor celor decedati. au unul nu as face asa ceva, si probabil ca nici dumneavoastra. dar de ce l-ati interzice? de ce respectul pe care il purtam fata de morti trebuie sa fie o constanta universala?

izolationismul despre care vorbesc nu inseamna nepasare. recunosc dreptul oricui de a-si promova valorile. dar nu recunosc nimanui dreptul de a-si impune valorile. in numele acestor valori declarate universale (dar departe de afi asa) societatea invadeaza tot mai mult sfera privata. atata vreme cat inca nu suntem dispusi sa acceptam homosexualii, imi dau seama ca discursul meui nu va avea prea multi adepti. sunt incepator in ale scrisului si poate nu am reusit sa fiu clar in exprimare. va asigur sa izolarea mea nu inseamna nepasare. de 6 ani sunt intr-o organziatie neguvernamentala care lupta pentru democratia din romania. imi pasa.
#20876 (raspuns la: #20650) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pt Hypatia - de Pasagerul la: 09/10/2004 20:16:48
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
Ce parere ai despre urmatorul articol publicat la 4 octombrie,2004 de Evemimentul Zilei OnLine

Cruciada ordodoxa in scoli
Adrian Schiop
Luni, 04 Octombrie 2004


Predarea religiei in scoli provoaca situatii neplacute pentru unii copii. Unii dintre ei pot fi speriati din cauza ca anumiti profesori ii ameninta cu “draci” si chinurile iadului. Altii sint obligati sa respecte ritualul ortodox, fiind sanctionati daca nu cumpara luminari pentru biserica sau nu participa la slujba de duminica. Dincolo de bunele intentii ale Bisericii Ortodoxe in ce priveste educatia religioasa, in scoli au loc abuzuri care provin fie din ignoranta pedagogica, fie din excesul de zel sau vederile inguste ale unor profesori.
Invatamintul religios modern evita sa aduca in discutie partea demonologica a teologiei, mai exact doctrina pedepsei, tema chinurilor in iad sau a diavolului. Se considera ca acestea induc sentimente de insecuritate copilului si risca sa-i afecteze dezvoltarea ulterioara, in special respectul si increderea in sine. De altfel, manualele de religie evita sa faca educatie apelind la exemple axate pe pedeapsa divina sau chinurile iadului. Se prefera texte care promoveaza, in consonanta cu pedagogia moderna, imaginea Dumnezeului iubirii si tolerantei. Emil Moise, profesor titular de filozofie in cadrul Grupului Scolar Industrial Berca, din judetul Buzau, a izolat cazuri care contrazic flagrant acest principiu pedagogic. De altfel, toate datele referitoare la judetul Buzau fac parte dintr-o cercetare a profesorului, efectuata in cadrul proiectului “Harta actorilor si problemelor aderarii la Uniunea Europeana”, derulat de Fundatia pentru o Societate Deschisa.
La clasa I, diavolul desenat pe tabla

Astfel, potrivit lui Emil Moise, in cadrul Liceului de Arta din Buzau, in anul scolar 2001-2002, profesoara de religie le spunea elevilor de la clasele primare ca “daca nu vin la scoala cu cruciulita la git o sa apara diavolul si vor pati numai lucruri rele”. Intr-un alt context, profesoara a desenat, pentru elevii din clasa I, diavolul pe tabla. Dupa lectia respectiva, o fetita a inceput sa aiba cosmaruri si se trezea plingind noaptea. Chestionata in privinta acestor strategii, profesoara nu a adus argumente pedagogice, ci teologice, “atita timp cit Fecioara Maria - care vegheaza la buna desfasurare a activitatii ei - nu i-a atras atentia, inseamna ca nu a gresit”. Cazul a fost prezentat inspectorului de religie din acea vreme, Costica Panaite, care a atentionat-o pe profesoara sa-si tempereze discursul. Contactat telefonic, fostul inspector, actualmente consilier cultural si cu probleme de invatamint pe linga Episcopia Buzaului si Vrancei, si-a remotivat decizia: “Nu poti sa obligi copiii sa vina cu crucea la git”. La Scoala
nr. 1, tot din Buzau (anul scolar 2003-2004), profesorul isi convingea elevii ca “pe umarul drept aveti un ingeras, iar pe umarul sting un drac, prin urmare aveti grija cum va inchinati: daca incepeti cu partea stinga, va inchinati dracului”. O astfel de justificare iese din canoanele bisericii fiindca face apel la un mod magic, superstitios, de argumentare. In plus, este jignitoare pentru cultul catolic, unde semnul crucii se face de la stinga la dreapta. Se incalca astfel o norma elementara de toleranta, fapt cu atit mai grav cu cit principiile invatamintului religios ortodox se refera explicit la cultivarea tolerantei interconfesionale si evitarea sectarismului.
Reprezentantul Patriarhiei, diaconul consilier Nicu Octavian, este de acord cu aceasta, gasind insa circumstante atenuante profesoarei de religie intr-un posibil exces de zel.

“Daca intrati intr-o biserica adventista da tractorul peste voi”

S-au inregistrat si alte abateri de la aceasta norma, observate de Emil Moise. Astfel, acelasi profesor de la Scoala nr. 1 din Buzau le spunea elevilor: “Daca intrati intr-o biserica adventista da tractorul peste voi” (in imediata vecinatate a scolii respective se afla un asezamint al adventistilor). Abaterile de la principiul tolerantei interconfesionale se manifesta insa si la nivelul invatamintului liceal. La Grupul Scolar Contactoare din Buzau, profesorul de religie le-a spus elevilor, in anul scolar 2001-2002, ca unele dintre confesiunile care nu sint ortodoxe (dar care sint printre confesiunile acceptate legal in Romania) sint secte. Bisericile care nu apartin confesiunii ortodoxe sint prezentate ca un pericol pentru cei care intra in ele. In caietul de religie al unui elev de clasa a IX-a apare scris ca “adventistii denigreaza Biserica Ortodoxa, pentru ei biserica este stapinita de diavol, iar singurul adapost de acesta este casa lor de rugaciuni”; sau: “Martorii lui Iehova este una dintre cele mai periculoase secte, propagind fanatismul religios”. Tot in cadrul Liceului de Arta, in clasa a V-a (an scolar 2003-2004), profesoara de religie le-a spus copiilor ca Dumnezeu ii iubeste numai pe ortodocsi. Din colectivul clasei fac parte si doua eleve care nu apartin confesiunii ortodoxe si care participa la ora de religie: una apartinind confesiunii evanghelice, iar alta confesiunii iudaice. Desi una dintre fete a protestat chiar in timpul orei: “Doamna profesoara, eu cred ca Dumnezeu ne iubeste pe toti, nu numai pe ortodocsi”, reactia negativa nu a intirziat sa apara, o parte din colegii lor indepartindu-le, in pauza, pe cele doua fete, spunind ca sint “spurcate”. Problema s-a discutat in sedinta pe clasa, mama uneia dintre cele doua eleve solicitindu-i dirigintei sa discute cu profesoara de religie. La scoala din Joseni (judetul Buzau), profesorul-preot a pedepsit un elev din clasa a IV-a tinindu-l in picioare toata ora pentru ca, in preajma Sarbatorilor de Paste, a vizionat un fim difuzat in localitate de membrii unei confesiuni protestante.

Obligati sa cumpere luminari

Potrivit lui Emil Moise, obligarea elevilor de a merge la biserica este intilnita mai frecvent in scolile din mediul rural: la Grupul Scolar Industrial Berca sau la scolile din Plescoi, Sageata, Cindesti (situatia este valabila pentru anul scolar 2003-2004). Daca nu merg la biserica saptaminal, elevilor li se scad puncte la evaluarea din cadrul orei de religie. In comuna Sageata, pentru astfel de “abateri”, copiilor li se dau note sub cea de promovare, iar in Cindesti copiii sint obligati sa cumpere si trei luminari. Si in opinia diaconului consilier Nicu Octavian se poate vorbi de un abuz, “recomandarea este corecta, dar constringerea copiilor de a merge la biserica este nerecomandabila”.

Pozitia Inspectoratului Judetean Buzau

“In 2004 am avut o discutie personala despre abuzuri religioase cu inspectorul de religie din judetul Buzau, Paul Negoita. In loc sa cerceteze cazurile, a afirmat ca toate situatiile semnalate de mine sint exagerari si m-a luat la un misto badaran si arogant, “ce, crezi ca eu am timp de toate maruntisurile? Crezi ca stau sa-ti dau tie replici?””, ne-a declarat Emil Moise. Inspectorul de religie nu recunoaste insa ca
l-ar fi ironizat Emil Moise si sustine ca el nu e dator sa porneasca o investigatie a cazurilor atita timp cit nu i se prezinta dovezi sau sesizari si reclamatii.

Elevii atei sint ciudatii clasei

Un fenomen interesant care se produce in ultimii ani, datorat influentei tot mai marcante a religiei asupra indivizilor, este perceptia ateismului sub semnul demonismului si a stigmei. Elevii cu convingeri ateiste sint perceputi ca o specie de “ciudati”. Sethy este eleva in clasa a XII-a la un liceu din Botosani. La inceputul anului s-a hotarit sa nu mai frecventeze orele de religie. Ea a intrebat-o pe profesoara de religie ce materii poate studia in locul acestei discipline. “Profesoara m-a intrebat de ce ma intereseaza asta si eu i-am raspuns ca sint atee. Atunci a inceput sa rida si a fost imediat urmata de restul colegilor mei. M-a umilit in fata clasei, ma intreba ironic cum de eu pot sa fiu atee si restul clasei nu... M-am simtit foarte prost”, spune Sethy. Datorita birocratiei sau, pur si simplu, de dragul evitarii unor complicatii, profesoara
i-a incheiat finalmente situatia cu 7,5. Alt caz povestit de Sethy este al unui coleg care “a scris o povestioara in care isi batea joc de Biblie si era sa fie exmatriculat”.
#24570 (raspuns la: #24567) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Si Contra... - de Pasagerul la: 02/11/2004 20:41:39
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
DIn Evenimentul Zilei On Line

Cruciada ordodoxa in scoli
Adrian Schiop
Luni, 04 Octombrie 2004


Predarea religiei in scoli provoaca situatii neplacute pentru unii copii. Unii dintre ei pot fi speriati din cauza ca anumiti profesori ii ameninta cu “draci” si chinurile iadului. Altii sint obligati sa respecte ritualul ortodox, fiind sanctionati daca nu cumpara luminari pentru biserica sau nu participa la slujba de duminica. Dincolo de bunele intentii ale Bisericii Ortodoxe in ce priveste educatia religioasa, in scoli au loc abuzuri care provin fie din ignoranta pedagogica, fie din excesul de zel sau vederile inguste ale unor profesori.
Invatamintul religios modern evita sa aduca in discutie partea demonologica a teologiei, mai exact doctrina pedepsei, tema chinurilor in iad sau a diavolului. Se considera ca acestea induc sentimente de insecuritate copilului si risca sa-i afecteze dezvoltarea ulterioara, in special respectul si increderea in sine. De altfel, manualele de religie evita sa faca educatie apelind la exemple axate pe pedeapsa divina sau chinurile iadului. Se prefera texte care promoveaza, in consonanta cu pedagogia moderna, imaginea Dumnezeului iubirii si tolerantei. Emil Moise, profesor titular de filozofie in cadrul Grupului Scolar Industrial Berca, din judetul Buzau, a izolat cazuri care contrazic flagrant acest principiu pedagogic. De altfel, toate datele referitoare la judetul Buzau fac parte dintr-o cercetare a profesorului, efectuata in cadrul proiectului “Harta actorilor si problemelor aderarii la Uniunea Europeana”, derulat de Fundatia pentru o Societate Deschisa.
La clasa I, diavolul desenat pe tabla

Astfel, potrivit lui Emil Moise, in cadrul Liceului de Arta din Buzau, in anul scolar 2001-2002, profesoara de religie le spunea elevilor de la clasele primare ca “daca nu vin la scoala cu cruciulita la git o sa apara diavolul si vor pati numai lucruri rele”. Intr-un alt context, profesoara a desenat, pentru elevii din clasa I, diavolul pe tabla. Dupa lectia respectiva, o fetita a inceput sa aiba cosmaruri si se trezea plingind noaptea. Chestionata in privinta acestor strategii, profesoara nu a adus argumente pedagogice, ci teologice, “atita timp cit Fecioara Maria - care vegheaza la buna desfasurare a activitatii ei - nu i-a atras atentia, inseamna ca nu a gresit”. Cazul a fost prezentat inspectorului de religie din acea vreme, Costica Panaite, care a atentionat-o pe profesoara sa-si tempereze discursul. Contactat telefonic, fostul inspector, actualmente consilier cultural si cu probleme de invatamint pe linga Episcopia Buzaului si Vrancei, si-a remotivat decizia: “Nu poti sa obligi copiii sa vina cu crucea la git”. La Scoala
nr. 1, tot din Buzau (anul scolar 2003-2004), profesorul isi convingea elevii ca “pe umarul drept aveti un ingeras, iar pe umarul sting un drac, prin urmare aveti grija cum va inchinati: daca incepeti cu partea stinga, va inchinati dracului”. O astfel de justificare iese din canoanele bisericii fiindca face apel la un mod magic, superstitios, de argumentare. In plus, este jignitoare pentru cultul catolic, unde semnul crucii se face de la stinga la dreapta. Se incalca astfel o norma elementara de toleranta, fapt cu atit mai grav cu cit principiile invatamintului religios ortodox se refera explicit la cultivarea tolerantei interconfesionale si evitarea sectarismului.
Reprezentantul Patriarhiei, diaconul consilier Nicu Octavian, este de acord cu aceasta, gasind insa circumstante atenuante profesoarei de religie intr-un posibil exces de zel.

“Daca intrati intr-o biserica adventista da tractorul peste voi”

S-au inregistrat si alte abateri de la aceasta norma, observate de Emil Moise. Astfel, acelasi profesor de la Scoala nr. 1 din Buzau le spunea elevilor: “Daca intrati intr-o biserica adventista da tractorul peste voi” (in imediata vecinatate a scolii respective se afla un asezamint al adventistilor). Abaterile de la principiul tolerantei interconfesionale se manifesta insa si la nivelul invatamintului liceal. La Grupul Scolar Contactoare din Buzau, profesorul de religie le-a spus elevilor, in anul scolar 2001-2002, ca unele dintre confesiunile care nu sint ortodoxe (dar care sint printre confesiunile acceptate legal in Romania) sint secte. Bisericile care nu apartin confesiunii ortodoxe sint prezentate ca un pericol pentru cei care intra in ele. In caietul de religie al unui elev de clasa a IX-a apare scris ca “adventistii denigreaza Biserica Ortodoxa, pentru ei biserica este stapinita de diavol, iar singurul adapost de acesta este casa lor de rugaciuni”; sau: “Martorii lui Iehova este una dintre cele mai periculoase secte, propagind fanatismul religios”. Tot in cadrul Liceului de Arta, in clasa a V-a (an scolar 2003-2004), profesoara de religie le-a spus copiilor ca Dumnezeu ii iubeste numai pe ortodocsi. Din colectivul clasei fac parte si doua eleve care nu apartin confesiunii ortodoxe si care participa la ora de religie: una apartinind confesiunii evanghelice, iar alta confesiunii iudaice. Desi una dintre fete a protestat chiar in timpul orei: “Doamna profesoara, eu cred ca Dumnezeu ne iubeste pe toti, nu numai pe ortodocsi”, reactia negativa nu a intirziat sa apara, o parte din colegii lor indepartindu-le, in pauza, pe cele doua fete, spunind ca sint “spurcate”. Problema s-a discutat in sedinta pe clasa, mama uneia dintre cele doua eleve solicitindu-i dirigintei sa discute cu profesoara de religie. La scoala din Joseni (judetul Buzau), profesorul-preot a pedepsit un elev din clasa a IV-a tinindu-l in picioare toata ora pentru ca, in preajma Sarbatorilor de Paste, a vizionat un fim difuzat in localitate de membrii unei confesiuni protestante.

Obligati sa cumpere luminari

Potrivit lui Emil Moise, obligarea elevilor de a merge la biserica este intilnita mai frecvent in scolile din mediul rural: la Grupul Scolar Industrial Berca sau la scolile din Plescoi, Sageata, Cindesti (situatia este valabila pentru anul scolar 2003-2004). Daca nu merg la biserica saptaminal, elevilor li se scad puncte la evaluarea din cadrul orei de religie. In comuna Sageata, pentru astfel de “abateri”, copiilor li se dau note sub cea de promovare, iar in Cindesti copiii sint obligati sa cumpere si trei luminari. Si in opinia diaconului consilier Nicu Octavian se poate vorbi de un abuz, “recomandarea este corecta, dar constringerea copiilor de a merge la biserica este nerecomandabila”.

Pozitia Inspectoratului Judetean Buzau

“In 2004 am avut o discutie personala despre abuzuri religioase cu inspectorul de religie din judetul Buzau, Paul Negoita. In loc sa cerceteze cazurile, a afirmat ca toate situatiile semnalate de mine sint exagerari si m-a luat la un misto badaran si arogant, “ce, crezi ca eu am timp de toate maruntisurile? Crezi ca stau sa-ti dau tie replici?””, ne-a declarat Emil Moise. Inspectorul de religie nu recunoaste insa ca
l-ar fi ironizat Emil Moise si sustine ca el nu e dator sa porneasca o investigatie a cazurilor atita timp cit nu i se prezinta dovezi sau sesizari si reclamatii.

Elevii atei sint ciudatii clasei

Un fenomen interesant care se produce in ultimii ani, datorat influentei tot mai marcante a religiei asupra indivizilor, este perceptia ateismului sub semnul demonismului si a stigmei. Elevii cu convingeri ateiste sint perceputi ca o specie de “ciudati”. Sethy este eleva in clasa a XII-a la un liceu din Botosani. La inceputul anului s-a hotarit sa nu mai frecventeze orele de religie. Ea a intrebat-o pe profesoara de religie ce materii poate studia in locul acestei discipline. “Profesoara m-a intrebat de ce ma intereseaza asta si eu i-am raspuns ca sint atee. Atunci a inceput sa rida si a fost imediat urmata de restul colegilor mei. M-a umilit in fata clasei, ma intreba ironic cum de eu pot sa fiu atee si restul clasei nu... M-am simtit foarte prost”, spune Sethy. Datorita birocratiei sau, pur si simplu, de dragul evitarii unor complicatii, profesoara
i-a incheiat finalmente situatia cu 7,5. Alt caz povestit de Sethy este al unui coleg care “a scris o povestioara in care isi batea joc de Biblie si era sa fie exmatriculat”.
Concluziile mele- raport de cercetare - de Hypatia la: 16/11/2004 18:59:25
(la: Conflictul in Cafenea. Va rog sa ma ajutati!)
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTE ALE EDUCATIEI
MASTER PSIHOLOGIE SOCIALA
MODULUL : ANALIZA SI INTERVENTIA IN GRUPURI SI ORGANIZATII
PSIHOLOGIA REZOLVARII CONFLICTULUI
CONFERENTIAR DR. ANA STOICA-CONSTANTIN
STUDENT: PLAESU TEODORA
ANUL II SEMESTRUL I




CONFLICTUL RELIGIOS PE INTERNET


Lumea internetului, relativ nouă mai ales pentru cetăţenii planetari care trăiesc in România, aduce cu sine o problematica aparte: comunicarea în mediul virtual.
Psihologia confictului în mediul virtual pune în discuţie problematica legată de grup si de conflict, în contextul comunicării la distanţă şi/sau prin intermediul internetului. Scopul cercetării este de a pune în evidenţă modul în care au loc interacţiunile din cadrul grupului constituit prin intermediul internetului, precum şi dobândirea informaţiilor necesare prevenirii şi/sau rezolvării conflictelor pe teme religioase care apar în mediul virtual.
Pentru început, mă voi referi la “grup” si la “conflict”, în încercarea de a fixa cadrul teoretic al cercetării, prin apelul la studiile existente. Ulterior, voi descrie cercetarea întreprinsă în mediul virtual şi apoi voi prezenta rezultatele cercetării.
Plecăm de la considerarea grupului ca fiind “constituit dintr-un
ansamblu de persoane dependente unele de altele în realizarea propriilor
scopuri.” Starea de conflictualitate (intrapsihică, între grupuri sau
subgrupuri, între persoane) este parte integrantă din structura
grupurilor. Raporturile care se dezvoltă aici vor fi în acelaşi timp
fundamental complementare şi conflictuale . Situaţiile de grup
reactivează în special conflictele în raport cu identitatea. Aceasta este unică şi colectivă în acelaşi timp. Dezvoltarea identităţii s-a efectuat, după cum indică S. Freud, prin identificare: “Fiecare individ face parte din mai multe grupuri şi, cu ajutorul identificărilor celor mai variate, s-a orientat prin aceste legături, în multiple direcţii şi şi-a construit idealul Eului propus după modelele cele mai diverse.” Pluralitatea identificărilor posibile şi a imaginilor reflectate de privirea altora face ca fiecare să se confrunte cu propriile sale reprezentări diferite sau cu diversele părţi ale lui însuşi. O referinţă unificatoare se poate găsi doar ca o “verigă dintr-un lanţ”, după expresia lui S. H. Foulkes, în identitatea familială trecută şi prezentă. Aceasta se află la originea legăturilor sociale şi permite situarea şi plasarea în cadrul interacţiunilor ce dau naştere respectivului grup nou. Este vorba, de fapt, nu numai despre o referinţă la interacţiuni şi la un teritoriu familiar, ci şi de introducerea în grup a unei părţi din acest teritoriu familiar, adică a unei părţi din sine, fiecare încercând să structureze realitatea acestei noi situaţii plecând de la propria sa istorie, de la obiectele sale şi de la personajele interne. Dacă şi alte apartenenţe sunt menţionate (profesională, religioasă, politică...), acestea sunt în mod frecvent subordonate cauzalităţii raporturilor familiale: cariera profesională, alegerea religioasă sau politică sunt explicate în termenii unei investiţii sau a unei contra-investiţii legate de moştenirea familială pe care fiecare o poartă în sine.
Din perspectiva psihologiei sociale, organizaţiile sunt grupuri de persoane care interacţionează în baza unor reguli sau norme şi care au o identitate colectivă. Eficienţa grupurilor este apreciată în lumina conceptelor de influenţă socială, comportament de lider, conformitate, coeziune, climat. Integrarea problematicii grupului social în context organizaţional este mai evidentă în domeniul comportamentului grupului în relaţie cu alte grupuri. Tipologia comportamentului grupurilor ori strategiile de management al comportamentului grupurilor sunt tratate din perspectiva interveniei organizaţionale.
GRUPUL ELECTRONIC este grupul ai cărui membrii sunt legaţi între ei prin reţea electronică şi nu dispun de interacţiuni de tip “faţă în faţă”. In mod tipic, grupurile electronice interacţionează prin reţeaua de poşta electronică, trimiţând mesaje. Astfel de grupuri găsim şi în cadrul forumurilor de pe cele mai diverse site-uri (situri). Organizarea acestora este în principal aceeaşi, diferenţele constând în tematicile propuse de administratorii forumurilor sau în chestiuni legate de modalitatea de accesare a sitului. Spre exemplu, pe pagina www.itemsoft.ro , forumul este orientat pe teme de psihologie şi se adresează mai ales psihologilor, studenţilor si profesorilor universitari de la Facultăţile de Psihologie. www.crestini.ro este situl care propune forum pentru cei preocupaţi de problemele religioase şi se adresează în primul rând creştinilor, iar www.poezie.ro este un sit pentru poeţii contemporani şi pentru iubitorii de poezie.
www.Cafeneaua.com este un forum complex prin diversitatea temelor abordate, adresânsu-se tuturor românilor din lume. Aici, fiecare utilizator înregistrat- cu numele real sau pseudonim- are posibilitatea să citească şi să posteze mesaje şi chiar conferinţe pe cele mai diverse teme. “Cafeneaua” este uşor de accesat şi chiar şi un începător al utilizării reţelei electronice de tip internet, poate citi şi scrie foarte uşor. Dezavantajul constă în faptul că utilizatorii- de sex, vârstă şi pregătire diferită-formează un grup foarte mare, neomogen, cu interese foarte diferite.
“Compararea grupurilor electronice cu cele “faţă în faţă” evidenţiază câţiva factori care pot afecta deciziile electronice. In primul rând, membrii au posibilitatea să introducă informaţiile anonim. Şi chiar dacă contribuţiile nu sunt anonime, oamenii se pot simţi oarecum mai anonimi decât într-un grup “faţă în faţă”. In al doilea rând, lipsesc sursele de informare vizuală despre ceea ce simt altii, constând în limbajul corpului şi tonul vocii. In fine, în grupurile electronice pot mai mulţi inşi o dată. După cum vom vedea, aceste diferenţe influentează structura socială a grupurilor şi, în consecinţă, procesul decizional.”
2.CONFLICTUL, aşa cum este definit de Mayer, “este un fenomen psihosocial tridimensional, care implică o componentă cognitivă (gândirea, percepţia situaţiei conflictuale), o componentă afectivă (emoţiile şi sentimentele) şi o componentă comportamentală (acţiunea, inclusiv comunicarea)”. In forma sa clasică, un conflict implică atitudini şi comportamente antagonice. In ce priveşte atitudinile, părţile în conflict îşi cultivă antipatia reciprocă, se consideră reciporc nerezonabile şi dezvoltă stereotipuri negative despre oponenţi. Comportamentele antagonice includ porecle insultătoare, sabotajul sau agresiunea fizică. Probabilitatea conflictului creşte pe măsură ce factorii la care ne vom referi mai jos pătrund in relaţiile dintre grupuri:
a.interdependenţa , atunci când persoanele dintr-un grup/organizaţie sunt reciproc dependente pentru îndeplinirea propriilor obiective, există potenţial pentru conflict.Interdependenţa necesită interacţiunea părţilor astfel încât acestea să-şi poată coordona interesele. Conflictele nu apar dacă fiecare “se descurcă singur”. Apoi, interdependenţa inseamnă că fiecare parte are o anumită putere asupra celeilalte şi este relativ uşor pentu una din ele să abuzeze de puterea sa şi să creeze antagonism.
b.diferenţele de putere, statut şi cultură; conflictele pot erupe acolo unde părţile diferă semnificativ în putere, statut şi cultură. Dacă dependenţa nu este reciprocă ci unidirecţionată, creşte potenţialul de conflict. Diferenţele de statut impulsionează conflictul atunci când activitatea într-un grup/organizaţie decurge astfel încât să fie cazul ca oameni care, tehnic vorbind, au un statut inferior şi sunt puşi în situaţia de a lua decizii, de a da ordine sau de a controla pe cei cu statut superior. Când două sau mai multe culturi foarte diferite se dezvoltă într-o organizaţie, ciocnirea dintre convingeri şi valori poate genera conflict deschis.
c.ambiguitatea. Scopurile, jurisdicţiile şi criteriile de performanţă ambigue sunt sursă de conflict. In ambiguitate se distrug regulile formale şi informale care guvernează interacţiunile. In plus, este greu să împarţi laude şi critici în cnformitate cu rezultatele când nu ştii precis cine de ce răspunde.
d.resurse insuficiente: diferenţele de putere se măresc atunci când resursele devin deficitare. Asta nu se întâmplă fără luptă şi conflictele ies la suprafaţă în timpul manevrelor. Insuficienţa resurselor are capacitatea de a transforma conflictele mascate sau lente în conflicte deschise şi acute.
e.identificarea cu grupul şi parţialitatea intergrupuri. Identificarea cu un grup sau clasă de oameni pregateşte terenul pentru conflictul organizaţional. Ei au tendinţa de a dezvolta păreri mai bune despre membrii grupului “lor” şi păreri mai proaste despre grupurile ai căror membri nu sunt. Această parţialitate este legată de buna părere despre sine şi este un factor esenţial. Identificarea cu succesele grupului propriu şi disocierea de eşecurile celor din afară încurajează stima faţă de sine şi oferă sentimente plăcute de solidaritate socială. Atribuirea comportamentului pozitiv propriului grup de lucru contribuie in mod normal la buna părere despre sine. Există mai multe grupuri sau clase cu care oamenii se pot identifica. Ele pot fi bazate pe caracteristici personale, tipul de funcţie sau nivelul funcţiei şi, de aceea, prevalenţa parţialităţii intergrupuri sugerează că organizaţiile vor trebui să acorde o atenţie specială modului în care tratează relţiile între aceste grupuri.
Sursele conflictului pot fi:
a) diferenţele şi incompatibilităţile dintre persoane;
b) nevoi/interese umane;
c) comunicarea defectuoasă sau absentă;
d) lezarea stima de sine ;
e) valorile persoanelor;
f) nerespectarea normelor explicite sau implicite;
g) comportamente neadecvate;
h) agresivitatea;
i) competenţele sociale;
j) cadrul extern;
k) statutul, puterea, prestigiul, “principiile”; utilizarea şi comunicarea culturii şi a informaţiilor.
Tipuri de conflicte: după intensitate,
-disconfortul, adică sentimentul intuitiv că ceva nu este în ordine, chiar dacă nu se poate preciza ce anume;
-incidentul, adica fapte minore, care întristează sau irită un timp, pentru ca în câteva zile să fie uitate;
-neînţelegerea, care are la bază concluzii eronate în legătură cu o situaţie, datorată comunicării neclare sau lipsei de legături dintre preopinenţi. Uneori neînţelegerea survine pentru că situaţia provoacă irascibilitate cuiva. Gândul îi revine obsedant la acelaşi lucru şi perceptiile asupra problemei sunt alterate.
-tensiunea, simptom evident al conflictului, distorsionează percepţia asupra altei persoane şi aproape tote acţiunile aceleia. Relaţia este afectată de atitudini negative şi opinii fixe, iar sentimentele pe care le are faţă de cealaltă persoană se înrăutăţesc semnificativ. Relaţia devine o sursă de îngrijorare permanentă;
-criza este cel mai evident simptom al conflictului. Este momentul în care se întrerupe o relaţie, când apare violenţa, când cearta se înfierbântă, iar oamenii se lasă dominaţi de sentimente, e momentul când se plănuiesc şi se săvârşesc acte necugetate.
Cele mai multe conflicte se reduc la câteva tipuri de bază sau combinaţii ale acestora:
disputele asupra obiectivelor,
disputele asupra faptelor,
disputele asupra procedurilor, se concentreză în general asupra aşteptărilor cuiva legate de comportamentul partenerului.Sunt alimentate de chestiunile de etică, onestitate şi respectarea ierarhiei şi statutului social şi organizaţional.
Conştientizarea acestor diferite tipuri de conflict ne atrag atenţia asupra nevoii de a înţelege exact ce este de fat un episod conflictual. De exemplu, diferenţele fundamentale de obiective nu se rezolvă obligatoriu prin clarificarea disputei asupra faptelor. Se poate produce şi suprapunerea domeniilor. Un conflict factual poate duce la conflict procedural, dacă una din părţi este percepută ca sabotândmunca celeilalte. Când se întâmplă aşa, adevărata rezolvare a conflictului are loc atunci când sunt tratate toate aspectele. In căutarea rezolvării este bine să avem în vedere categoriile de referinţă ale oponentului. Organizaţiile sunt comunităţi umane care se comportă ca oricare alte comunităţi. In interiorul lor, oamenii concurează pentru putere şi resurse; există diferenţe de opinii şi valori, conflicte de priorităţi şi de scopuri; există confruntarea dintre cei care vor să schimbe lucrurile şi cei care doresc să ducă o viaţă liniştită în organizaţie; există grupuri de presiune, clici şi cabale, rivalităţi şi contestări, incompabilităţi între caractere şi alianţe. Diferenţele pot fi necesare, pentru ca o organizaţie să se poată adapta la o lume înconjurătoare în continuă schimbare. Ele alcătuiesc “varietatea necesară” receptarii complexitaţii acestei lumi. Sarcina liderului este să capteze aceste energii şi să folosească difrenţele din interiorul organizaţiei, pentru dezvoltarea ei.Rezolvarea conflictelor presupune şi adoptarea unui stil de management al conflictului corespunzător situaţiei:
-Dacă intervine ceva neînsemnat sau lipseşte informaţia, oamenii trebuie calmaţi, iar dacă oponentul este foarte puternic şi foarte ostil, ocolirea conflictului poate fi un răspuns înţelept -stilul ocolitor;
-In cazul unor greşeli intervenite în managementul conflictului, cooperarea cu cealaltă parte în scopul îndeplinirii dorinţelor acesteia şi nesusţinerea interesului propriu, este semnul distinctiv al stilului îndatoritor, foarte eficace pentru a construi o relaţie de bunăvoinţă.
-Stilul competitiv maximizează impunerea interesului propriu şi minimizează cooperarea. De aceea, specialiştii recomandă adoptării acestui stil atunci când suntem siguri de realitatea faptelor, într-o situaţie de tipul câştig/pierdere sau când nu mai avem de a face cu oponentul în viitor.
-stilul concesiv sau compromisul între competiţia pură şi curtenia pură nu dă conflictului răspunsul cel mai creativ, dar este o reacţie înţeleaptă la conflictele rezultate din insuficienţa resurselor şi o bună poziţie de retragere când alte strategii eşuează.
-In stilul colaborativ, atât impunerea interesului propriu cât şi cooperarea sunt maximizate în speranţa obţinerii unui acord integrativ, care să satisfacă interesele ambelor părţi. Accentul se pune pe o solutie tip câştig/câştig, în care se presupunerea că soluţionarea conflictului poate aduce ambele părţi într-o situaţie mai bună.
Gary Johns şi alţi cercători (Helena Cornelius şi Shoshana Faire) vorbesc despre conflictul pozitiv şi conflictul negativ, în sensul că în grupurile care sunt centrate pe rezolvarea sarcinii, este de dorit prezenţa unui conflict care să ducă la identificarea erorilor, la sufocarea ideilor ilogice, prevenirea gândirii de grup şi buna informare a managerilor, la motivarea oamenilor să accepte competiţia şi schimbarea. In astfel de cazuri, conflictul este o circumstanţă naturală în organizaţii şi nu ia totdeauna o formă deschisă şi extremă. Insă, pentru grupurile care sunt centrate pe relaţiile dintre membrii, competiţia nu este lucrul cel mai indicat, iar pentru a transforma certurile în distracţie, pentru a învăţa că certurile noastre şi diferenţele individuale fac parte din viaţă, că şi pentru anticiparea conflictului potenţial şi tratarea sa în mod constructiv, avem nevoie de pregătire specială. Rezolvarea conflictelor depinde în mare măsură de conştientizarea lor.Vorbim despre conflictul negativ, pentru că de cele mai multe ori, “în conflict omul nu acordă nevoilor celeilalte persoane atenţia pe care o acordă propriilor sale interese.” Abandonul, reprimarea, adoptarea stilului victorie/înfrângere şi compromisul sunt tot atâtea exemple pentru conflictul negativ, pentru că este blocată flexibilitatea, apar dificultăţi, în special atunci când perseverăm în încercarea de a demonstra punctul nostru de vedere, în loc să calmăm lucrurile, sau când pretindem ca totul să fie perfect. Confruntarea cu problema poate fi traumatizantă pentru cei implicaţi în conflict. Uneori ne definim valorile prin semenii şi problemele faţă de care ne opunem; furia şi jignirea sunt cele doua feţe ale medaliei, indiferent dacă sunt sau nu exprimate.
“Voinţa de a soluţiona conflictul este un factor-cheie în rezolvarea conflictelor”, spun cercetătoarele mai sus citate, iar aceasta este suficientă, uneori, căci acolo unde există dorinţă, există şi posibilitatea realizării sale în fapt. “Este incitant să ai această disponibilitate şi totodată să-i ajuţi şi pe alţii să şi-o cultive.” Dar ce-i împiedică pe oameni să dorească rezolvarea conflictelor? Specialiştii au identificat opt atitudini care pot fi răspunsurile la această întrebare: necinstea, stima de sine/orgoliul, nevoia de scuze, dorinţa de răzbunare, lezarea, supărarea, resentimentul, “eu am avut dreptate, tu nu ai avut”.
Dezvoltarea dorinţei de a rezolva problema presupune să se schimbe ceva în interiorul nostru, să ne întoarcem la priorităţi. Atunci când cineva doreşte să rezolve situaţia problematică, nu înseamnă că acea persoană este cea vinovată, ci înseamnă că a renunţat să-l învinuiască pe celălalt, luând-o de la capăt, înseamnă că recunoaşte că satisfacţia pe care i-o oferă o bună relaţie este mai importantă decât aceea de a-şi demonstra punctul de vedere. Pentru a rezolva un conflict în mod civilizat trebuie ca toţi participanţii să dorească soluţionarea lui. Este important să formulăm problema în termeni largi, să identificăm cine sunt persoanele (părţile) implicate în conflict şi să aflăm care sunt nevoile şi temerile importante, care au semnificaţie pentru problema aflată în discuţie, după care urmeaă proiectarea variantelor de soluţionare a conflictului, în trei etape:
generarea soluţiilor;
alegerea soluţiilor
transpunerea in practică a variantelor selectate.
Morton Deutsch vorbeşte despre trei tipuri de bază ale orientării motivaţionale faţă de un conflict: de cooperare- partea are un interes pozitiv pentru binele celuilalt, precum şi pentru al său; individualistă- patea are interes să facă tot posibilul pentru sine şi nu este preocupată de celălalt; şi competitivă- partea are interes să reuşească mai bine decât celălalt şi în acelaşi timp să facă totul pentru sine. Iar “legea simplă a lui Deutsch despre relatiile sociale” indică faptul că: “procesele si efectele caracteristice provocate de un tip dat de relaţii sociale (de exemplu, de cooperare sau de competitivitate) tind să provoace la rândul lor acel tip de relaţie socială”. Inţelegerea condiţiilor care dau naştere la procesele sociale de cooperare şi de competitivitate, precum şi caracteristicile lor, este esenţială pentru înţelegerea circumstanţelor care dau naştere proceselor constructive sau distructive în cadrul soluţionării conflictelor. Un proces constructiv de soluţionare a conflictelor este, în esenţa sa, similar unui proces de interacţiune competitivă. Din moment ce se cunosc o mulţime de date despre natura proceselor de cooperare si de competitivitate si despre condiţiile ce dau naştere la fiecare, multe din aceste cunoştinţe pot fi aplicate pentru înţelegerea factorilor care hotărăsc dacă un conflict va lua un curs constructiv sau unul distructiv.




Tema cercetării a fost aleasă tocmai datorită interacţiunilor de tip internet în domeniul religios pe care le-am putut surprinde mai bine de un an pe forumurile românesti. Am constatat că multe conferinţe erau închise de administratorii sitului pentru că cel mai adesea dezbaterea degenera în conflict. Astfel, mi-am propus să verific ce determină conflictele şi dacă discursul utilizatorilor forumurilor se schimbă o dată cu adoptarea unei comunicări pozitive, plecând de la ipoteza că participanţii la dezbaterile din mediul virtual vor intra mai puţin în conflict dacă vor conştientiza conflictul şi consecinţele sale.
Inţelegem prin “mai puţin” conflicte mai rare şi de intensiune mai scăzută decât cele care sunt acum în forum.
Am formulat următoarele obiective:
1.Chestionarea utilizatorilor unui site, www.Cafeneaua.com, despre modul în care este perceput conflictul şi rezolvarea sa în spaţiul virtual.
2.Identificarea modului în care poate fi evitat/rezolvat conflictul în spaţiul virtual.
Ca metodă, am ales brainstormingul, prin care să colectez de la utilizatori informaţii despre conflict şi ideile lor în legătură cu posibilităţile de prevenire şi de rezolvare a conflictelor. Astfel, am deschis o conferinţă cu titlul “CONFLICTUL;vă rog să mă ajutaţi!” şi în deschidere le-am prezentat celorlalţi participanţi la dezbatere problema aşa cum o văd eu:
“Am constatat de multe ori că dezbaterile din conferinţele Cafenelei se soldează cu conflicte. Pentru că mă preocupă foarte tare acest fenomen, vă propun să-l cercetăm împreună. Pentru început, vreau să ştiu ce credeţi D-voastră despre conflictele din Cafenea. De ce credeţi că apar? De ce sunt "predispuse" conflictului anumite teme? Care sunt aceste teme?
Cum credeţi că ar trebui gestionate conflictele? Vă rog tare mult să mă ajutaţi să facem această cercetare, pentru a evita pe viitor situaţiile conflictuale, pentru a învăţa împreună cum să le rezolvăm, să ajungem la acea parere unanimă care să reprezinte politica sitului faţă de acest tip de interacţiuni. Mulţumesc tuturor celor ce vor colabora! La urma urmei, suntem o comunitate. După cum unii deja bănuiesc, cercetarea aceasta o fac în calitate de student în ştiinţele sociale.”
Deşi conferinţa este publică şi orice utilizator şi vizitator al Cafenelei are posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere în legătură cu conflictele din conferinţele Cafenelei, am trimis invitaţii personale, prin mesageria privată, mai multor utilizatori despre care ştiam că se află în conflict cu una sau mai multe persoane, iar aceştia au răspuns invitaţiilor mele.
Am ales ca metodă brainstormingul pentru că şi în mediu virtual, această metodă se foloseşte pentru a atinge aceleaşi obiective ca si metoda tradiţională: generarea de idei noi, fără evaluare. Cercetarea de faţă demonstrează încă o dată studiile efectuate despre grupurile electronice: “Dacă au mai mult de doi membri, grupurile acestea sunt mai performante în brainstorming decât cele tradiţionale, atât în calitate cât şi în cantitate. Pe măsură ce grupurile electronice devin mai mari, ele tind să producă mai multe idei, dar raportul idei/persoană rămâne constant. In contrast, când grupurile “faţă în faţă” se măresc, sunt generate din ce în ce mai putine idei de persoană. Ce explică succesul tehnici electronice? Reducerea inhibării legate de participare şi posibilitatea de a comunica ideile fără a-i mai aştepta pe alţii par să fie motivele principale.”
Statistic, după două săptămâni de la deschiderea conferinţei, situaţia se prezenta astfel:
sunt 2612 afisari, 198 de comentarii, făcute de 39 de utilizatori ai Cafenelei, 12 femei si 27 bărbaţi. Din cei 39 de utilizatori, 19 sunt români stabiliţi peste hotare, 11 s-au prezentat ca români rezidenţi în România, iar despre ceilalţi nu putem spune de unde sunt, întrucât nu şi-au dat datele lor personale.
Dezbaterea despre conflict s-a dovedit o ocazie de a răbufni in conflict, pentru membrii Cafenelei care s-au certat de-a lungul timpului, s-au între care s-a adunat mai multă tensiune, prin imposibilitatea exprimarii unor puncte de vedere la un moment dat. Astfel, după primele două mesaje, pline de idei şi încurajările venite din partea gadzei, au urmat alte şapte mesaje, în care participanţii şi-au expus părerile lor. Au urmat apoi trei mesaje din partea gazdei prin care s-a întărit disponibilitatea unora mai timizi de a-si exprima punctul de vedere. Urmează alte sapte mesaje orientate spre aducerea câtor mai multe idei despre conflict, însă apar şi primele nemulţumiri în legătură cu dorinta gazdei de a ajunge la un punct de vedere comun faţă de tratarea conflictelor şi mai ales faţă de prevenirea lor. Işi face loc şi primul conflict, între doi adversari declaraţi: Jimmy_Cecilia şi Anita47: dacă la început fiecare îsi exprima nemulţumirea faţă de temele care ne aduc în conflict, în cearta lor intervine un al treilea participant, AlexM, supărat pe atitudinea poliţienească a lui Anita47 şi postează un mesaj extrem de dur la adresa etniei evreieşti. Conflictul se derulează apoi între cei din urmă şi un alt participant, Axel, încearcă “să liniştească” atmosfera, fără succes. Intervenţia gazdei nu a fost eficientă pentru a opri atacul lui Anita 47. Fiindcă a intervenit şi un alt adversar declarat al său, SB, inflamând şi mai mult atmosfera, unul dintre administratori decide închiderea temporară a conferinţei. Discuţiile purtate pe cale particulară între gazda conferinţei şi celălalt administrator au avut sorţi de izbândă si după apoximativ 24 de ore, conferinţa s-a redeschis, cu eliminarea celui găsit vinovat de starea de conflict: AlexM. Această decizie a fost contestată. In primul rând de Axel, unul dintre artizanii stării de conflict. Anita 47 îl atacă din nou pe SB şi, treptat şi alţi participanţi încep să-şi exprime nemulţumirea faţă de eliminarea lui AlexM, ceea ce determină replici tăioase din partea aceluiaşi Anita47, care îşi îndreaptă furia către unul dintre cei care cereau revenirea lui AlexM, Florin şi atât. Conflictul ia amploare prin intrarea în conflict a unui alt participant, Destin, adversar al lui Anita47. Pentru că administratorii iau dreptul de publicare lui Anita47, conflictul se poartă între ceilalţi doi protagonişti. Incep să intervenă şi alţi participanţi, în încercarea de a linişti spiritele. Interventiile gazdei şi ale altor participanţi duc dezbaterea mai departe, dar şi conflictul. Astfel, Florin şi atât continuă conflictul cu gazda, acuzând-o de intoleranţă. Lui i se alătură Gabi Boldiş, care alimentează conflictul religios, care se va transfoma într-un conflict personal cu Hypatia, gazda conferinţei. Revin Anita47 şi SB, mai calmi, cu câte un banc, menite să relaxeze dezbaterea, dar intervenţia lui Ikoflexer îl aduce în conflict cu Anita47, moment în care Anita 47 este considerat troll de majoritatea participanţilor. “Trollul” este participantul care blochează cu bună intenţie discuţiile, abătându-le de la subiect şi luând la atac persoanele participante. Acum Anita47 este în conflict cu SB, Ikoflexer, Păianjenul şi Adrian Marchidan. Ideea gazdei de a discuta conform unor reguli, anunţate şi ele, a fost foarte rău primită, drept pentru care gazda a fost înfruntată de mai mulţi participanţi. Un alt motiv de conflict cu gazda, a fost neînţelegerea unei alte propuneri din partea gazdei: abordarea problemelor sau subiectelor de dezbatere ca dileme, iar al treilea motiv de conflict a fost prezentarea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, care interzice anumite abordări legate de chestiunea evreiască. E momentul în care conflictele dintre ceilalţi membrii se conservă, iar gazda devine vinovatul numărul 1 pentru starea de conflict. Are un singur susţinător: SB.
Participanţii la dezbatere au indicat drept cauze ale conflictului în mediu virtual urmatoarele:
-educaţia si autoeducaţia (Axel, 24835)
-diferenţele dintre oameni, greşelile de interpretare (Daniela Manolescu, 25398)
-anonimatul utilizatorilor (Daniel Racoviţan, 24810)
-ideile preconcepute si răutatea (Sonia, 24866)
-atitudinea comentatorilor (Desdemona, 25398)
-aţâţarea din partea unora şi activitatea trollilor (SB, 25313) -“trollii” sunt persoanele care deturnează dezbaterea spre ceartă, de dragul contrazicerii şi de a face şicanii celorlalţi)
-Anita47 ( mai mulţi utilizatori au indicat această persoană ca fiind provocatoare de tensiuni şi conflicte)
-lipsa ruşinii faţa de Dumnezeu şi de semeni (Carapiscum, 25164)
-orgoliul (LCM, 25211)
-subiectele de actualitate (Jimmy_Cecilia, 24969)
-discuţiile despre istorie, religie, politică (Florin şi atât 25213)
-subiecte fără zona de mijloc, de armistiţiu
-dogme diferite
-ambianţa NET: fără frică, fără respect (anonim, 25222)
-natura virtuală (Păianjenul)
-evitarea monotoniei (Daniela Manolescu)
-Oamenii îşi dau cu parerea despre lucruri pe care nu le cunosc (AndreiS, 25598)
-intoleranţa (Adela, 25424)

Ca forme sau tipuri ale conflictului sunt enumerate: dezbaterea de idei, pe care unii o identifică cu conflictul, neînţelegerile, criticile.
Nivelurile atinse de intensitate a conflictului sunt sesizate ca : jigniri, insulte, calomnii, ameninţări, certuri, atacuri la persoană.

Comportamente în conflict: defularea, “tonul” ridicat, replici tăioase, hazul de necaz. De la un timp, şi-au făcut loc în variante diferite şi asumarea responsabilităţii pentru conflict şi, pe alocuri, încercări de a se scuza, ceea ce a condus la atitudini mai apropiate de împăciuire, pe de o
parte, dar şi la escaladarea virulenţei mesajelor, pe de altă parte.

Părţi implicate:
mai intâi persoanele implicate în conflict din alte conferinţe, e.g. Anita- Jimmy_Cecilia, Anita-SB, Hypatia-Gabi.Boldiş;
apoi participanţii la această conferinţă, e.g. Destin- Florin şi atât, Anita-AlexM,
urmând ca tensiunea să crească între gadza conferinţei si participanţii nemultumiţi de ideea şi de soluţiile avansate până aici, e.g.: Hypatia-Gabi.Boldis, Mary, Florin şi atât.

Posibile rezolvări:
-recunoaşterea conflictelor existente, SB 25721, Ikoflexer 25642, Anita 25734, Gabi.Boldiş 25723
-renunţarea la controversă, Păianjenul, 25649
-banarea producătorilor de conflict (mai mulţi utilizatori)
-limbaj civilizat şi bun simţ, Sanjuro 24955
-negociere după plan, Hypatia 25402
-hazul si ironia: Axel, Daniela Manolescu.

Deşi participanţii la brainstorming au avansat idei valoroase, atât cantitativ cât şi calitativ, pot spune că rezolvarea conflictelor în mediul virtual şi prevenirea lor a rămas o problemă de cercetat in continuare, pentru că soluţiile propuse au fost aspru criticate şi respinse de participanţi. Cercetările studiate arată că “grupurile electronice înclină să fie mai echilibrate decât cele “faţă în faţă”. Barierile de statut tind să dispară şi participarea este mai uniform distribuită între membri”, pe de o parte, însă “comunicarea electronică a încurajat mesajele impulsive, dure şi exprimarea unor păreri extremiste ()”. Fiind un grup constituit ad-hoc, în care unii participanţi sunt membri mai vechi, iar alţii sunt membri mai noi în “Cafenea”, conferinţa nu s-a soldat cu rezultate mulţumitoare, care să poată fi folosite. “Interacţiunea electronică încetineşte invariabil procesul şi duce la dificultăţi în privinţa atingerii consensului. poate fi o explicaţie parţială, dar lipsa semnalelor verbale şi nonverbale face dificilă recunoaşterea tendinţelor subtile pentru ajungerea la consens. Aceasta sugerează nevoia pentru o versiune electronică a abilităţilor de lider de discuţie” care să conducă grupul ca în maniera tradiţională:
-El este cel care convoacă grupul şi conduce discuţiile;
-pune problema într-o manieră nondefensivă, obiectivă, fără a sugera soluţii sau preferinţe;
-lucrează cu toţi membrii; previne dominarea de către o singură persoană şi protejează membrii grupului de atacuri sau critici severe;
-furnizează date concrete, esenţiale şi clarifică orice restricţii asupra soluţiilor;
-nu face sugestii şi nu pune întrebări care să orienteze discuţia într-un
anume sens;
-pune întrebări stimulative, care să facă discuţia să înainteze;
-rezumă şi clarifică problematica, în câteva puncte, pentru a marca
progresul dezbaterii;
-dispune de răbdare când apar pauze.
Analizând din această perspectivă problema conflictului în mediul virtual,
consider că unele din intervenţiile avute în cadrul conferinţei, au fost
greşite, sporind procesul de “inflamare” a participanţilor. Astfel, planul
sugerat de Hypatia este o astfel de greşeală, care a adus-o în conflict cu Gabi.Boldiş, Florin şi atât, Mary.
Ceea ce mi se pare extrem de interesant este că mulţi utilizatori consideră că pentru Cafenea, conflictul este calea către progres, confundând conflictul cu controversa, şi, de aceea, s-au opus cu vehemenţă încercărilor de rezolvare a conflictului în general, prin practicarea trollării utilizatorilor şi mai ales, a gazdei conferinţei despre conflict, Hypatia.
Ce a determinat pe participanţii la conferinţă să intre în conflict cu gazda?
A fost o întrebare care m-a frământat mai mult timp. Din analiza mesajelor postate, se pot identifica trei aspecte:
1.Dorinţa Hypatiei de a ajunge la un punct de referinţă comun tuturor utilizatorilor “Cafenelei” şi implicit, a conflictelor. Se pare că “acea părere unanimă care să reprezinte politica sitului faţă de acest tip de interacţiuni”, a fost interpretat ca o încercare de uniformizare a opiniilor despre conflict -aspectul manifest- şi refuzul declarat faţă de evitarea, respectiv rezolvarea conflictelor- aspectul latent, la început. Ulterior, aspectul latent iese la suprafaţă, demonstrând rezistenţa la schimbare a mentalităţii participanţilor.
2.Apelul la respectarea regulilor şi a legii, în genere, a displăcut total participanţilor, care au criticat şi regulile şi legea, considerând că dacă sunt imperfecte, nu sunt obligaţi să le respecte.
3.Disponibilitatea diferită de înţelegere şi de acceptare a problemei şi respectiv a soluţiilor, pot fi tot atâtea motive.
Incercarea noastră practică de a dezamorsa conflictul dintre diferiţii utilizatori ai Cafenelei, a evidentiat faptul că oamenii conştientizează conflictul. Problema pusă în termeni de nevoi a reusit să-i transforme pe protagonişti în parteneri, cel puţin pentru un scurt timp. Ei au identificat corect cauzele care i-au adus în conflict şi au căutat să indice şi posibile căi de rezolvare, chiar dacă nu toţi participanţii doresc rezolvarea lui. Proiectarea demersului practic pentru schimbarea atitudinilor în procesul comunicării dintre membrii grupului, a fost sortit eşecului, pentru că unii paticipanţi au simţit noi relaţii de autoritate cu propunătorul şi nu sunt pregătiţi să-şi asume noi responsabilităţi, declarându-se pro comportamentului liber şi neîngrădit de reguli, în care fiecare să-şi exprime personalitatea aşa cum consideră de cuviinţă. In timpul brainstormingului, unii participanţi au reacţionat critic faţă de ideile deja avansate, neacceptând unele dintre idei din pricina prejudecăţilor cărora le sunt tributari. Cercetarea s-a oprit în stadiul alegerii soluţiilor, căci participanţii au refuzat punerea în acord cu privire la rolul conflictului în cadrul grupului. Teama de uniformizare, teama faţă de instalarea gândirii de grup, a determinat pe mulţi să considere că starea conflictuală alungă monotonia, indiferent de costuri. Se pare că lipsa de practicare a deprinderii de a aborda conflictul în maniera victorie/victorie, face ca partenerii de conflict să propună şi să accepte stilul victorie/ înfrângere, în maniera “cui nu-i place ce se discută, să se mute la o altă conferinţă”, făcând abstracţie de faptul că în acest fel de abordare a conflictului, disconfortul pricinuit de reprimarea propriilor opinii faţă de un subiect sau altul, va spori tensiunea între membrii grupului; neînţelegerea provenită din întelegerea greşită a mesajelor şi a adevăratelor intenţii ale partenerului de dialog nu fac altceva decât să sporeasca tensiunea şi să apară situaţiile de criză, de agresivitate verbală, când “comportamentul normal zboară pe fereastră”, aşa cum a fost cazul lui AlexM şi al lui Anita47. Soluţiile, de tipul banării unuia sau altuia dintre participanţi, ignorarea, demonstrează cum un incident greşit perceput, poate fi escaladat.
Incă o data, dacă mai era nevoie, cercetarea noastră a pus în evidenţă faptul că “părţile implicate într-un conflict se angajează adesea în perpetuarea conflictului prin investiţiile pe care le-au făcut în desfăşurarea conflictului; de asemenea, cei ce au căpătat puteri speciale, profit, prestigiu, slujbe, cunoştinţe sau abilităţi pe parcursul conflictului se pot simţi ameninţaţi de diminuarea sau încetarea conflictului.” Perceperea inexistenţei unor alternative sau substitute satisfăcătoare pentru realizarea intereselor aflate în joc în cadrul conflictului determină rigiditatea problemei. “Uneori, limitările motivaţionale şi intelectuale pot face ca părţile să perceapă problemele într-un mod mai rigid decât dictează realitatea, astfel încât ele îngheaţă pe ”.

CONCLUZII
Cercetarea noastră şi-a atins parţial scopul: putem spune că mediul virtual este un cadru propice pentru aparţia conflictelor şi oamenii conştientizează acest lucru, însă în cultura românească se impune o nouă dimensiune a educaţiei, şi anume, educaţia pentru prevenirea şi rezolvarea conflictelor, de la o vârstă cât mai fragedă. Conflictul poate fi o ocazie minunată pentru întărirea relaţiilor interumane, însă numai atunci când partenerii de conflict au abilitatea de a-l fructifica în sens constructiv. Specialiştii ne spun că nu înţeleg o societate fără conflicte, în care viaţa s-ar desfăşura ca în “Minunile Sfântului Sisoe”, a lui Topârceanu: ‘îngerii serafici se întrec în politeţuri şi în fapte bune, sufocând pe bietul muritor!’ “Din păcate, credem că nu putem ignora potenţialul de agresiune şi chiar violenţă ce caracterizează indivizii şi grupurile în societatea actuală. Dar sperăm să-i ajutăm să-şi evalueze corect atitudinile în cazul unor situaţii conflictuale şi să-i consiliem în efortul lor de controlare a unor asemenea conflicte. Conflictul bine gestionat poate deveni factor de progres şi angajament, pe când conflictul stihinic, dezorganizat, are efect devastator, aruncă în hăul arbitrajului oamenii şi grupurile.”





BIBLIOGRAFIE:
1.Chirică, Sofia, 1996, “Psihologie organizaţională; modele de diagnoză şi intervenţie”,Casa de Editură şi Consutanţă, Cluj-Napoca.
2.Cornelius,Helena şi Faire,Shoshana, 1996, “Stiinţa rezolvării
conflictelor”, Editura Stiinţă şi Tehnică, Bucuresti.
3.Deutsch, M, 1998, “Soluţionarea conflictelor constructive, Principii,
instruire şi cercetare”, în volumul “Psihologia rezolvării conflictelor”,
Polirom, Iaşi.
4.Johns, Gary,1998, “Comportament organizaţional”, Editura Economică, Bucureşti.
5.Rouchy, Jean-Claude, 2000, “Grupul- spaţiu analitic”, Polirom,Iasi
6. Stoica-Constantin, Ana, 2004, “Conflictul interpersonal”,Polirom, Iasi
7. Stoica-Constantin, Ana, Neculau, Adrian, 1998, Prefaţă la “Psihologia
rezolvării conflictului”, Polirom, Iasi.

Hypatia
> A/moralitatea populatiei se reflecta in a/moralitatea statului.

N-aş zice. Statul e în esenţă amoral în raport cu alte state. Să-l luăm ca exemplu pe Bismarck şi afacerea Strousberg – un F.N.I., Dacia Felix sau Bancorex avant la lettre. Carol I îi concesionase lui Strousberg construirea căilor ferate române. În urma falimentului fraudulos al acestuia au cam rămas în pagubă nişte obligatari germani – unii care subscriseseră sume importante şi erau în relaţii bune cu Bismarck. Iar acesta din urmă s-a gândit că statul român ar putea să-i despăgubească prietenii. Şi a ţinut de ideea asta cu dinţii, nu s-a jenat să apeleze diplomatic şi la turci ca să disciplineze regatul român, iar până la urmă a avut succes de cauză. La Congresul de la Berlin unde ni s-a recunoscut independenţa a trebuit să cedăm şi să-i despăgubim pe investitorii Strousberg. Bismarck e fără îndoială un personaj foarte onorabil în Germania. Nu şi-ar fi permis să vâre mâna în bugetul ţării pe care el o unise ca să-şi redreseze financiar prietenii ce făcuseră o investiţie neinspirată. Un politician corect, european. Dar cu România care era la mâna lui s-a purtat desăvârşit de balcanic.

> In aceste state moralitatea si educatia civica a cetatenilor

Ce drăguţi sunt ei, occidentalii! E uşor să fii integru când societatea în care te-ai născut îţi oferă un trai civilizat fără altă condiţie decât să munceşti. Dar a fi moral, nebalcanic, la noi e împotriva instinctului de conservare. Să luăm două cazuri:
1. o rudă apropiată ţi-e grav bolnavă; ai avea curajul s-o trimiţi în spital fără bani pentru doctori, asistente, infirmiere? poate dacă vrei s-o moşteneşti.
2. o duci de pe-o zi pe alta rău ca mai toată lumea şi tot o rudă – de data asta sănătoasă şi iubitoare - îţi propune un post cu salar bun şi pe hârtie şi prin ce pică pe de lături; e de la sine înţeles că vei funcţiona ca un om de încredere al rudei respective, cu toate riscurile aferente; ai prefera să rămâi om cinstit cu restanţe la cheltuielile de bloc sau ai accepta oferta neamului binefăcător?
Astea nu-s racile morale genetice ale rasei, ci consecinţa situaţiei actuale.

> Acest electorat e imoral pentru ca si-a pierdut discernamintul, nu poate face diferenta intre bine sir rau, intre alb si negru!

Electoratul poate nu ştie să facă diferenţa între alb şi negru, dar face diferenţa între o burtă plină şi una goală. Crezi că lumea ura comunismul ca doctrină sau lipsa de mâncare, de căldură şi de programe la televizor? Ai mei îmi povestesc cum manevrau antena să prindă programele din Ungaria. După atâta luptă naţională ...
După revoluţie a ajuns stânga la putere că avea un discurs electoral mai inspirat – ne-a fost rău. S-a dus dreapta la putere – iar ne-a fost rău. Am virat iar spre stânga – tot rău. În concluzie am trecut iarăşi pe dreapta la sfârşit de 2004. Dacă alianţa nu va reuşi să salte nivelul de trai semnificativ va veni PSD-ul înapoi. Lumea votează pe chestii concrete, nu în funcţie de trecutul politic sau în funcţie de cât de corectă e o doctrină abstractă.

> Astfel in minciuna zilei si a istoriei, Domnule Simeon, comunismul nu a creat elite, ci monstrii!

Am folosit „elite” în sensul de privilegiaţi, de clasă de sus a regimului. Şi nu cred că poţi pretinde că au dispărut.

> Aceasta masa amorfa despre care ne spuneti

Mă refeream la componenţa socială post-revoluţie nu ante-comunism.
Patapievici lansează o ipoteză interesantă asupra succesului bolşevizării – s-a petrecut în procesul de metensomatoză, de trecere a sufletului colectiv din trupul satului atemporal în trupul statului capitalist, adică nu mai eram una, dar nici nu ajunsesem cealaltă.
Satul din ’45 care îngloba 80% din populaţie nu mai era chiar universul atemporal, închis, pre-istoric sau neolitic. Dar rămăsese asta într-o oarecare măsură., iar resturile nesemnificative şi retrograde de morală de azi de-acolo provin.
În ce priveşte democraţia interbelică – hai să fim serioşi, poate am fi evoluat spre aşa ceva după război, dacă împărţeala de la Yalta ar fi fost altfel.
O explicaţie mai accesibilă e că bolşevismul a prins aşa de bine fiindcă a găsit o societate patriarhală, cu un respect adânc al autorităţii.

Rusia – imperiul absolut al răului? Păi şi democrata SUA merge în şablonul ăsta. Personal, nu găsesc Rusia detestabilă per se, ci în raport cu noi, cu efectele vecinătăţii ei. Să fi rămas dincolo de Bug - n-aş fi avut nimic contra lor.

Există o superstiţie populară de a nu rosti numele bolilor sau nenorocirilor. spre a nu le atrage, a nu le chema. Or noi suntem de vină, ne-am făcut-o cu mâna noastră, noi i-am chemat pe ruşi aici.
Cantemir, proaspăt uns de turci domn al Moldovei, s-a gândit la o afacere bună şi i-a propus lui Petru cel Mare ca Moldova să ajungă un regat clientelar al Rusiei în schimbul menţinerii dinastiei Cantemir. La prima vedere nu era chiar o alegere proastă – stabilitate dinastică, stăpân ortodox, o fiscalitate mai suportabilă. Bineînţeles că ţarul nu s-a lăsat rugat şi s-a înfiinţat imediat cu armata în Moldova.
Din fericire au existat printre marii boieri şi minţi politice mai lucide care au estimat corect ce ar însemna oblăduirea Rusiei. Iordache Rosetti şi Lupu Costache nu l-au interpelat democratic pe Cantemir în Divan, ci au sabotat aprovizionarea, iar armata ţaristă a fost învinsă la Stănileşti nu de superioritatea militară a turcilor, ci de foame.
Azi ne putem da seama ce ar fi însemnat o victorie rusă - întreaga Moldovă ar fi avut cu un secol mai repede soarta Basarabiei. Rămâne de ghicit dacă turcii ar fi reuşit să menţină graniţa pe Milcov sau Rusia ar fi înghiţit şi Ţara Românească şi ar fi avut drum liber spre fraţii slavi din sud. Dar asta e deja istorie speculativă. Nu-i nici măcar sigur că propunerea lui Cantemir a fost hotărâtoare în trezirea apetitului rus pentru noi. Nici n-o s-avem de unde şti, că nu putem derula istoria înapoi să ne reparăm greşelile.
intrebare pentru clasa a treia - de Tudor-Cristian la: 20/04/2005 18:11:19
(la: Ati facut vreodata sex oral ?)
Ce usor e atharva sa dai cu pietre.

Pai cum sa intrebi pe cineva de clasa a treia asa ceva ?
La o fotovorba - de Dinu Lazar la: 15/06/2005 08:46:23
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Ieri seara fotografii de la un mare cotidian bucurestean au pus de o bericica si de un cartofel si de o discutie si m-au invitat si pe mine sa schimbam citeva idei, sa ne uitam la poze si sa mai disecam ce mai e prin lumea fotografica, asta care o avem, sau nu o avem, ca niciodata nu pot fi sigur.
Am vazut si multe fotografii si fotoreportaje; am aratat si eu ceva imagini, dar in aceasta privinta eram desigur in colturi opuse, eu babalic cu compozitii clasice si lumini mai mult cinematografice, ei cu fotoreportaje mai cu nerv, mai ultra grandangularistice, mai instinctive, cu un limbaj plastic mai direct sau bazat mai mult pe reflexele imediate - cu rezultate care in timp cred ca pot constitui un nucleu de stil romanesc contemporan in arta imaginii reportajului.
Vor face si un sit al fotografilor lor - dar nici ce e acum la http://82.208.174.56/jfg/index.php nu e de loc rau; pacat ca fotografii din Ro sunt atit de dezbinati si pagina asta din lumea foto nu e cunoscuta si facuta cunoscuta cit ar trebui.

Viata fotografului de presa nu e usoara; de dimineata pina seara la alergatura; la urma urmei o munca nenormata si cu o uzura fantastica.
Mi-am permis cu ocazia asta sa le spun stimatilor colegi citeva observatii si teorii personale legate de fotografia editoriala si de fotografia de presa romaneasca; la ora asta desigur par teorii stupide si poate fara nici o legatura cu realitatea, dar sunt rodul citorva observatii care nu cred ca sunt chiar toate gresite.

1. Fotograful roman este in esenta absent din cetate si din aria culturala romaneasca.
Adica, extrem de putini profesionisti romani in ale imaginii comunica intre ei sau cu alti fotografi sau iubitori de fotografie; nu exista liste de discutii in limba romana dedicate fotografiei editoriale sau comerciale, nu exista materiale sau reactii ale fotografilor romani de nici un fel, nu ii vad nici pe listele de discutii sau siturile de fotografie din lume, nu participa la nici un concurs international, decit cu nesemnificative exceptii, si extrem de putini de fapt au un sit; cu mici dar importante exceptii, de fapt fotografii care chiar traiesc din fotografie sunt cam sau foarte absenti din viata culturala a cetatii; asta are majore implicatii, pentru ca orice bou de detepist considera fotograful si fotografia ca o chestie care exista numai ca sa umple spatiile neocupate de text in pagina, de exemplu, si de unde poate taia ce vrea muschii lui; fotografia nu prea e considerata o opera de arta facuta de un om care incearca sa se exprime plastic, de un artist, ci o treaba utilitara care daca e, bine, daca nu, iar bine.

Daca intr-un timp oarecare nu se va intimpla o minune si o coagulare a scolii de fotografie romaneasca editoriala, cred ca vor fi mari probleme in citiva ani, mai ales prin prisma integrarii in UE; lipsa unui sindicat care sa se lupte pentru drepturile si mai ales tarifele fotografilor, va insemna practic o invitatie la o concurenta neloaiala din partea oricui care va intra pe piata asta si va fura imagini fara frica, sau mai ales le va plati mizerabil sau va face comenzi foto.
De fapt si acum situatia e dramatica; la noi pretul la fotografii si la comenzi foto e tinut foarte jos, pentru ca sunt multi inconstienti care se vind ieftin, omorind practic orice posibilitate de a trai cinstit si onorabil din fotografia editoriala sau comerciala - sunt desigur unii care cistiga suficient, dar marea majoritate a fotografilor romani e la pamint.

2. Oricit ar parea de deplasat sau de ciudat in actualele conditii de la noi, eu continui sa cred cred ca numai o clasa puternica de liber profesionisti, ar putea face ceva sau ar putea constitui un punct de referinta pentru fotografia romaneasca.
Un liber profesionist ar putea, daca s-ar putea trai din reportaje foto decent, sa-si creeze un stil, o prezenta culturala, ar putea exista ca discurs profesional si ar putea face materiale la cel mai inalt nivel; asa este in toata lumea, si fotografia este unde este acum in lume nu din cauza unor angajati - chiar geniali - la redactii ci din cauza unor fotografi independenti care au constituit un model si o amprenta pentru un timp si pentru un anumit stil de imagine.
Din pacate, la noi nu prea pot exista fotografi liber profesionisti; si sa zicem ca daca la un moment dat ar pleca toti fotografii de la o redactie, si s-ar face independenti; ar muri de foame, in citeva ore ar veni altii, care ar lucra si pe mai putini bani; s-au mai vazut cazuri.
Mai sunt si agentii romanesti care vind imagini la preturi foarte mici, pentru ca gasesc tot timpul inconstienti care vind imagini cu citiva centi bucata; pe chestia asta spre exemplu un trust de presa din Ro nici nu are redactie sau sectie foto...

Ar mai fi multe de zis; sigur ca ar fi extraordinar daca ar exista un dialog pe aceste teme; cred ca exista si alte medicamente, sau cu totul altele, pentru a trata suferintele scolii de fotografie romanesti; sau poate totul e foarte bine si numai citiva vad hauri si cetzuri cind de fapt totul e OK.

Ar mai fi multe de spus, dar nu vreau sa tin antena ocupata.

Ce spun cafegii, e bine sau e rau, si ce s-ar putea face?
#54940 (raspuns la: #54914) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Popix salut-dusmanul de clasa - de RSI la: 24/07/2005 08:27:08
(la: Trancaneala Aristocrata "4")
Popix salut-dusmanul de clasa nu doarme ! Mai ales cand este la lucru, ca mine ;)). O plaja placuta !
=================
"- Dubito ergo cogito"
"- Cogito ergo sum"

Descartes
#60921 (raspuns la: #60918) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
de la clasa a doua se vede tr - de cosmacpan la: 18/08/2005 01:07:16
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
de la clasa a doua se vede tribuna sau tribunul?
#66071 (raspuns la: #66068) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
In clasa a 12 am jucat intr-o - de Cosmo la: 20/08/2005 17:00:49
(la: Matei Visniec)
In clasa a 12 am jucat intr-o piesa de Visniec ,se numea "Papparazi-sau cronica unui apus de soare avortat" .E vorba de niste oameni care nu vor sa creada ca vine sfarsit lumii sau cred asta prea tare si se pierd cu firea,oricum ideea e ca toti innebunesc .A fost frumos in anul ala ,chiar am luat premiu pentru cea mai buna trupa de teatru din liceu si doua premii pentru cei mai buni actori (in rol secundar deoarece nu prea exista personaj principal in papparazi).
Celelalte trupe fierbeau dupa premiera noastra,stateau ca pe ace dar au reusit sa ne sufle totusi marele premiu.
Apropo sunt din galati(aici am jucat).



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...