comentarii

discurs la pensionarea unui dascal


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Dascale!!! - de RSI la: 17/01/2005 10:56:18
(la: Bush-Personalitatea Anului)
"...nu face nici o diferenţă între europenii albi şi botezaţi şi indivizii cu turbane şi nemâncători de porc."

Adica ce incerci sa predici aici Dascale, ca trebuie bombardat diferentiat?

==============
"Ce que l'on concoit bien s'ennonce clairement et les mots pour le dire arrivent aisement"-Boileau

#33592 (raspuns la: #33589) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
" cu astfel de dascali, care - de irma la: 19/09/2005 11:09:08
(la: Curiozitate)
" cu astfel de dascali, care vor sa cunoasca doar buzunarul doldora al parintilor, ce ne mai trebuie scoala?"

Teribil de jignitoare afirmatie la adresa profesorilor :(. Eu nu-s dascal, dar pot sa te asigur ca nu a trebuit niciodata sa dau bani la scoala (spaga) si cu toate acestea copiii mei au avut si au note mari.
#73119 (raspuns la: #73016) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Scoala mea - de latu la: 15/12/2005 20:27:54
(la: Invatamantul romanesc si elevii)
Cand am mers eu la scoala generala - era pe vremurile "bune" - mama era gestionara la un magazin alimentar. Unii dintre profesorii mei - inclusiv directorul scolii - primeau zahar, ulei si faina de la noi, in timpuri de criza. Sunt sigur ca n-as fi ramas corijent la nici una din materiile predate de ei, dar ai mei erau incapatanati: Nu si nu, ca trebuie sa invat, si gata. Seara cand veneau de la lucru ma asculta ba unul ba celalalt (din pacate mai mult mama, care era mai exigenta).
Azi le sunt recunoscator.

Copiii mei au fost sub supraveghere din prima zi de scoala, dupa ce sotia mea si cu mine am decis ca ea sa ramana acasa.
Pentru ilaritatea generala: Daca la momentul acela sansele si venitul meu n-ar fi fost mai mari decat ale sotiei, as fi ramas eu acasa.

Numai noi stim cum am razbit cu un salar - care nu era de manager - dar acum copiii sunt mari si merg la facultate si liceu.
Noi nu ne-am cumparat casa si nici primul milion inca n-am reusit sa-l punem de-o parte.
Dar de cate ori discutam despre sacrificiul facut, suntem de acord ca ceea ce am pierdut din punct de vedere financiar, a fost cea mai buna investitie pe care am putut-o face, fiind o investitie in viitorul copiilor nostri.

Copiii cand erau mici, mergeau seara la 20:00 la culcare in afara de vacante, sarbatori si weekend. Nu le-a stricat si nici discutii n-au fost, decat cele care in fiecare familie sunt: "Nu pot sa mai stau 10 Minute, te roooog", etc...

La scolile unde au fost, profesorii au fost - si mai sunt - profesori. Unii mai buni, altii mai putin buni. Pe cativa i-as numi tarabagii, daca as vrea sa le fac complimente.
Au fost ani scolari cand am fost nevoiti sa mergem de doua si chiar de trei ori la scoala pentru a vorbi cu un profesor sau altul, pe unul l-am reclamat la director, mai "sus" n-a fost nevoie.

Desigur ar fi fost mai usor sa ne plangem peste tot de situatia catastrofala a invatamantului, sa dam vina pe televiziune sau sa ne plangem de scolile de stat unde parintii sunt lasati singuri, spre deosebire de scolile private unde orele se tin in numarul prevazut de programa, materia se parcurge cum trebuie si educatia este preluata de pedagogi inegal mai motivati.
Am considerat insa ca nu profesorii ne-au insarcinat cu cresterea copiilor, ci ca noi am facut-o, deci noua ne revine privilegiul de a-i educa dupa cum consideram noi. Contest si acum capacitatea vreunuia dintre profesori - sau altui om de pe pamant - de a-mi educa copiii. De a le largi educatia, da. De a le inlesni accesul spre cultura, da.
Dar bunul simt, comportamentul in societate, etc..., cu siguranta nu.

Libertatea de a critica este indisolubil legata de libertatea de discernamant asupra modului, subiectului si felului de critica. N-am considerat ca am castiga ceva polarizand, aratand cu degetul sau vazandu-ne paushal nedreptatiti, deci ne-am concentrat asupra copiilor nostri, incercand sa surmontam - macar in parte - deficientele sistemului scolar sau deficientele lor - ca nici ai nostri nu-s genii - chiar si atunci cand banii nu ne-au ajuns si pentru concedii.
Copiii nostri nu sunt premianti pe linie, dar ne-au stiut intotdeauna interesati de ceea ce fac ei la scoala, precum si de problemele pe care le au acolo.
Rezultatul este ca putem vorbi despre orice - unele lucruri doar intre femei dupa cum altele doar intre barbati - dar dialogul exista. Iar acesta nu necesita investitii suplimentare, aducand pe de alta parte motivatia si intelegerea necesara pentru scoala si rolul ei ca temelie a viitorului propriu.

A lovi orbeste in jur n-aduce - zic eu - prea mult, discursul peiorativ aduce la fel de putin iar incercarea de a da vina pe toti ceilalti aduce de obicei aprobarea majoritatii auditoriului, dar intr-o forma populista a carei adancime nu trece de spoiala pe care fiecare ne-o aratam reciproc...
Experienta mea imi zice, ca a conlucra cu dascalii si a semnala tarabagiilor ca nu-s pe tarlaua proprie aduce copilului meu infinit mai mult decat nemultumirea mea cu privire la situatii pentru care nu sunt responsabil, dar pe care la fel de putin le pot influenta in vreun fel...
Simeon Dascalul - de RSI la: 17/01/2006 09:50:25
(la: Minoritati)
"în sfârşit cineva care gândeşte ca în lumea reală ..."

gresesti, in sfarsit cineva care gandeste ca Simeon Dascalul...

==================================================
"Eficienta este cea mai inteligenta forma de lene. (David Dunham) "
#100744 (raspuns la: #100742) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
buna religie pensionarea, mul - de RSI la: 03/02/2006 23:52:23
(la: Trancaneala Aristocrata "8")
buna religie pensionarea, multe zile libere pe saptamana !

a propos , stii de ce se duc pensionarii dimineata in gradian cismigiu ?
ca sa fie liberi dupamasa !
==================================================
"Eficienta este cea mai inteligenta forma de lene. (David Dunham) "
#103829 (raspuns la: #103824) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Lascare ! Pensionare ??!!! Ce - de RSI la: 04/02/2006 00:02:58
(la: Trancaneala Aristocrata "8")
Lascare ! Pensionare ??!!! Ce-i aia ?

" Garda moare dar nu se preda !", sau cum se traduce in franceza : "Merde!"
==================================================
"Eficienta este cea mai inteligenta forma de lene. (David Dunham) "
#103832 (raspuns la: #103830) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Simeon Dascalul - de picky la: 12/05/2006 11:13:48
(la: Paul Goma ?)
Adrian Fuchs :

In prima faza vroiam a-ti zice : uite d-aia ! Dar ... :

1. - Pen' ca n-are valoare scrierea lui ! Apud ego.
2. - Pen' cum se poarta, mai ales cu cei ce i-au intins mana si ... un codru de pita cu "fromage".
3. - Pen' ca eu cre' ca a fost un oportunist al conjuncturii ... conjugata cu ... conjunctia ...


Pentru ca intrebarile cereau raspuns la ce cred, nu cereau si motivatia. Asadar se limitau la modul de perceptie. O voce din public.

Si pentru ca imi displace mutra lui de ... piticot. Si pentru modul cum vorbeste sau mai bine zis, latra !

Multzumit de cum te-am ... citit, domnule Goma ??? Sau, pardon, domnule Dascal.
#121823 (raspuns la: #121817) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
simeon dascalul: comisia.... - de dorinteodor la: 19/05/2006 17:39:52
(la: Paul Goma ?)
simeon dascalul,

goma nu se aseamana cu nimeni si in consecinta nu este dorit nicaieri. cind goma era in puscarie, tismaneanu traia in sinul nomenclaturii comuniste. dupa ce tismaneanu a ajuns in vest, singurul mod de a se remarca a fost de a da in comunistii. riscul lui a fost zero.

cei din teren (goma) se deosebesc foarte mult de cei din tribune (tismaneanu). dupa cum vezi, nu exista "dedesupturi" decit daca chiar vrei sa le inventezi. dorinteodor
#123154 (raspuns la: #123018) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
simeon dascalul: goma sa fie admirat - de dorinteodor la: 22/05/2006 18:35:21
(la: Paul Goma ?)
simeon dascalul, nu poti sa-l admiri pe goma alaturi de care ai trait fara sa recunosti in sinea ta cit de mic ai fost fata de el.

nimeni nu va accepta vreodata idea ca a fost slab, ca altul e mai bun decit el.

asta e un defect fundamental a natiei noastre. la noi mediocrii se aliaza instinctiv pentru a-i neutraliza pe cei buni iar la polonezi, mediocrii s-au adunat in jurul lui walesa cu speranta ca si ei vor ajunge sus (si multi au ajuns). dorinteodor
#123607 (raspuns la: #123576) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
carapiscum, funkyd, zaraza_sc, Simeon Dascalul - de LaPlusJolie la: 10/08/2006 19:50:56
(la: Cei mai mari români)
Imi cer scuze ca fac „3 in 1”, dar lipsa timpului nu imi permite sa dau raspunsuri individuale.
Multumesc pentru apreciere funkyd, multumesc pentru comentarii carapiscum si zaraza_sc.
Domnule carapiscum,
In textul conferintei mele, unde ai citit dumneata vreo remarca pozitiva asupra proiectului in cauza? Ai gasit vreun epitet, o apreciere, fie ea pozitiva ori negativa?
Cum adica „nu am vrut sa fiu sarcastic nici lipsit de respect fata de persoana care a publicat subiectul”? Nu ai vrut, dar ai fost? Mie nu mi se pare ca fata de mine ai fi fost sarcastic sau lipsit de respect si permite-mi, nici nu ai avea de ce.
Am cerut pareri, am cerut reactii. Ceea ce am obtinut. Ca si reactia dumitale. Care nu ma jigneste pe mine, mai degraba ii jigneste pe antecomentatorii dumitale, care s-au gandit sa intre in joc si sa isi proclame favoritul. Inclusiv pe doamna zaraza_sc, care in consecventa-i uluitoare, isi exprima votul , iar mai pe urma, subscrie celor spuse de dumneata!? ( Ca o mica paranteza, doamna zaraza_sc, nu inteleg de ce insistati sa ma atacati; nu e prima conferinta pe care o lansez in care imi aruncati un comentariu acid, total gratuit. Iata-va revenind: “Si un subiect nu poate fi distrus. Poate sucomba el singur sau se poate autodistruge cel ce scrie, dar nu e cazul.” Oare sunt doar eu grea de cap si nu inteleg ce anume ati vrut sa combateti, pe mine personal, sau subiectul???

Si ca sa revin la dumneata, domnule carapiscum, eu nu te-am rugat sa votezi sau nu, ca e de bun simt faptul ca nu exista conceptul de „cel mai ce”. Dar asa, ca o umila parere, daca imi permiti, ma bucur ca cineva s-a gandit sa ne adune valorile (mai mult sau mai putin) la un loc, sa ne mai puna la dispozitie si clipuri (ce traire sa il vezi pe Tutea, sa il auzi pe Eliade vorbind, sa vezi imagini cu regina Maria) si sa ne mai dea ocazia sa si dezbatem.

Cu tot respectul, zau, comentariul dumitale, ca picam in plasa unor puteri care vor sa ne alinieze la aceleasi standarde, ca e o indobitocire, ca devenim „coduri de bare” etc., mie imi suna a paranoia si textul in sine, cu exprimari sforaitoare si cu vadite pretentii artistice e mai potrivit pentru pagina cu „texte personale”.

Va multumesc tuturor.

Mergem mai departe?

P.S. Simeon Dascalul, acum ca tot ai pacatuit pieptanandu-te, ca baba, cand tara arde, zi-ne si noua cine o sa iasa...ca pe mine una m-ai pacalit

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
I've always wanted to be someone. Now I've realized I should have been more specific.
#138303 (raspuns la: #137796) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de maan la: 18/03/2008 18:12:08
(la: reflectii)
trebuie sa recunoasteti ca aici te poti baza doar pe instinct in absenta contactului face to face...si asta poate crea confuzie.

nu! am cunostinte vechi de ani de zile aici. nu e vorba de un an, ci de-aproape 5.
am uneori senzatia ca am crescut cu ei, i-am urmarit - si-au pastrat intacte principiile, modul de-a conversa.
doua exemple: donquijote, paianjenul.
bag mana-n foc pentru oamenii astia doi si stiu ca nu voi avea parte de vulgaritati intr-o discutie, stiu ca vorbesc clar, argumentat, la subiect.
le-as strange cu placere mana, oricand, in real si nu cred ca impresia mea buna despre ei ar avea de suferit.

dar,maan,te rog sa-mi explici tu,daca poti,ce intentie buna poate fi in spatele unor cuvinte de genu 'anitza,italia,va dorim afara din cafenea fiindca va expuneti viata in direct,cersiti compasiune,deteriorati cafeneaua,etc'?

fiecare comunitate isi are legile ei - ca ne convine noua, sau nu!
prin urmare gasesc nimerit ca cei care intra sa fie aceia care sa incerce, nu sa se conformeze, cat sa convietuiasca cu ceilalti, in spiritul acelui loc, fara sa-i jeneze pe altii si fara sa renunte la modul lor de-a fi.
pana sa auziti 'va vrem afara' (nu, nu-s de-acord cu asa cu sintagma de club elitist si cu selectionarea userilor pe nuj ce criterii) vi s-a mai spus, cand mai timid, cand mai apasat, ca poate nu e bine sa va spalati rufele in public fiindca unii se simt prost.
ati continuat, fiindca, nu-i asa ... e dreptul vostru sa va exprimati.:)

ce legatura am eu cu italia,am spus-o de cateva ori,nu sunt clona ei.

asemanarea dintre tine si italia e ca amandoua v-ati facut debutul in acelasi mod, agresiv, insinuant si ca aveti acelai tip de discurs - "cine nu ma place, e impotriva mea!"
nefericirea e ca tu ai venit dupa ea, cand lumea era satula de "aulio, vai" ca sa afle dupa aia ca a fost mintita.
"italia" nu mai e un user, ci un ... brand, o tipologie!

cafeneaua e cumva club privat?din cate stiu,nu.inteleg sa aveti un cuvant de spus voi,cei cu vechime pe aici,dar nici chiar asa

am mai auzit prostia asta ...'club privat'.
cand voi avea certitudinea asta voi fi prima care pleaca!

ce-i aia 'aveti un cuvant de spus'??
dupa cum vezi, io zic un cuvant, tu altul si nu e nimeni care te cenzureaza pe tine...

sau suntem la gradinita si trebuie sa explic ca imi pare normal sa ma simt mai bine decat tine aici, intrucat am prieteni pe cafenea, facuti in atatia ani de bantuit forumul?
nu inteleg de ce ti s-ar parea anormal sa fiu primita cu rasete cand apar, iar tu ca nou venita, cu reticente?
astia ma stiu ca pe un cal breaz, nu le mai ofer surprize, in timp ce de la tine nu stiu la ce sa te-astepte.
esti om in toata firea, e aiurea sa-ti explic ca la gradi copiii se simt najpa in primele zile si ca asa se intampla cu orice adult care pica intr-o comunitate unde nu cunoaste pe nimeni.



extraordinar.
in decursu' timpului mi s-au zis altele si mai rele.
ia, pe tine te-a invitat careva la o partida de zex? vezi?
da' daca te masturbezi ai fost intrebata?
ei, voala!
si-acu' ce vrei sa fac, sa dau ochii peste cap si sa urlu, vai, am fost agresata?
ce-i cu istericalele astea de pension, ma?
nu-ti place cum ti se vorbeste, zdrang cu porcovanul la colt!
peste de-astia nu dai si in viata reala?

dar nu pricep de ce voi, care va credeti superiori si strigati asta in gura mare,nu vedeti ca directia bate intentia?

uite, nu vreau sa fiu jigodie, da' nu vrei sa tu sa faci un exercitiu si sa dai click pe subiectele deschise de aia pe care-i numesti 'voi'?
hai sa cautam impreuna cate subiecte despre ei-insisi au deschis ei in ultimele doua luni si cate tu.
sa stabilim atunci cine tipa mai tare ... statistic, cu argumente palpabile.

si mai e ceva ... in opinia mea nu exista "NOI".
am vorbit si scris de fiecare data in nume propriu, nu-s port-drapelul nimanui.
daca opiniile mele se potrivesc cu ale altora e simpla potrivire.
te-as ruga, pe viitor, sa mi te adresezi cu 'tu', fiindca de felul meu nu obisnuiesc a da socoteala pentru ce fac altii.
considera aceasta una dintre putinele exceptii.
#294533 (raspuns la: #294532) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
dascali - de alex boldea la: 07/04/2008 15:05:22
(la: Drepturile boracului)
si cu cat sunt platiti acesti dascali luminati despre care vorbiti voi atat de idealist? ce? sunt platiti prost? e imposibil, in fond e vorba de persoanele in mainile carora se afla viitorul nostru, ca societate, natiune sau ce mai vreti voi. e imposibil sa fie platiti prost.

pe scurt: decat sa stau macar un an si sa imi toc sistematic creierii cu zeci de copii ce au ca scop enervarea mea, iar asta pentru un salariu de nimic ce aduce mai mult a gluma proasta decat a metoda de remuneratie, mai bine imi zbor creierii direct si macar stiu ca nu am lasat statul sa rada de mine.

asta nu este o mostra de gandire a unei persoane fara vocatie (desi nu am nici un fel de vocatie si cunosc sistemul de invatamant romanesc mai mult accidental), ci este o mostra de gandire a unei persoane normale, care tine la sanatatea ei psihica si fizica. cate scoli sunt in romania? cate clase au nevoie de profesori? cati profesori sunt necesari, in total? as spune ca undeva pe la vreo suta de mii, daca nu mai mult. unde gasesti o suta de mii de oameni in romania care sa stie sa faca ceea ce au de facut, sa o faca si cu placere, sa adore sa se chinuie langa niste copii ce au iesit din start anormali si nici sa nu fie platiti pentru asta? eu chiar nu va inteleg... oare va scapa realitatea chiar in halul asta?
*** - de donquijote la: 21/08/2008 13:06:37
(la: O aniversare)
in vara lui 81 (daca nu ma inseala memoria), dupa ce am terminat facultatea, cand am facut concentrarea de 3 saptamani pentru primirea gradulu, am avut comandant de curs un colonel relativ in varsta si inainte de pensionare. oricum isi permitea sa vorbeasca destul de liber pe diverse subiecte sensibile.
el ne-a zis ca tot discursul lui ceausescu a fost un mare bluf. spre deosebire de cehi unde munitia era pastrata in unitaile militare si daca voiau puteau opune rezistenta, in romania, probabil de frica vreunei razmerite, toata munitia era in afara bazelor militare (mai putin cateva randuri de glaonte pentru garda). zicea el ca daca ar fi intrat rusii, pana cand s-ar fi impartit munitia eram deja ocupati...
*** - de maan la: 01/06/2009 11:27:02
(la: minciuna)
in fond ce a zis cuminte de va ratoiti, asa?
imi pare a avea un limbaj plastic, are un discurs zvapaiat si extrem de pictural.
e original si citesc cu placere ce scrie.

si io folosesc o grama' de expresii cu multiple conotatii.

ia sa-l luati de amu si pe picky la scuturat, ca nici el nu are un vocabular de pension!
#446177 (raspuns la: #446174) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de TeodoraPA la: 12/05/2010 20:53:57
(la: In numele libertatii la opinie)
Ioi, mie clipul asta nu imi place deloc, iar miscarea violet ma duce cu gandul la brandul de haine de si l-a facut Andreea Marin.
Referitor la masurile luate de guvern sunt foarte multe de spus. Mi se pare cumplit sa asociezi termenul "vaicareala" cu iesirea in strada a pensionarilor, l-am intalnit mai sus. Traiesc aici in tara, am impreuna cu sotul 2 pensionari in intretinere, pe mama si pe bunica, au pensii mizere dupa 30, respectiv 28 de ani de munca. Scade pensia cu 25%, pensiile lor o sa fie de aproximativ 500 lei/persoana.
Eu lucrez de 11 ani, am facut facultate, master, am avut propria mea afacere, am fost si salariata, am platit intotdeauna impozite si alte dari, fie asa fie asa. Fac si eu un copil si pac, se ating astia si de indemnizatia de crestere a copilului. Bun, inteleg, ne descurcam noi cumva.
Insa problema este urmatoarea - vine coplata in sistemul sanitar, medicamentele nu se mai compenseaza decat 50%. Pt bunica mea ne costa medicamentele vreo 300 lei/luna, pt maica-mea vreo 200 lei pe luna. Platim toate consultatiile medicale, ecografiile si alte cele...
Ma intreb, altii cum se descurca? Noi ne descurcam, dar altii totusi din ce mananca?
Cunosc profesori care au salarii de 800 de lei, cunosc si inspectori la finante care au salarii de 8000 de lei. E un dezechilibru total in sistemul de salarizare si in cel al pensiilor. Cunosc politist pensionat fortat la 50 de ani cu pensie de 3000 de lei... Dezechilibru.
Iar discursul populist al lui Basescu cum ca trebuie sa ne solidarizam si sa ne sacrificam cu totii n-are decat sa si-l bage in C U R.
pensionare la 30 ani - de ET86Tm la: 20/11/2010 22:10:18
(la: Modificari codul muncii)
La o adica de ce nu ?
Varsta de pensionare e doar un parametru contractual, aflat insa la indemana doar a uneia din parti.

Pensia nu e o pomana de la stat ci un sistem contractual de asigurare.
Salariatul (si nu numai) plateste lunar o suma (cei 10,5%), bani folositi pt plata pensiilor in curs(ailalti 20,8% sunt destinati functionarii institutiei).
Proportional cu aceste contributii, i se calculeaza dreptul la pensie atunci cand expira perioada contractata.
Aritmetica asta functioneaza si la 30 si la 65 de ani.
#583090 (raspuns la: #583004) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nene apoll - de adina.petre la: 29/04/2011 12:11:01
(la: Ajutor, pliz)
eu am fost delegata de catre 'sefa clasei' sa ma ocup de chestia asta, si nu am contact direct cu dirigu, doar ea pastreaza legatura cu el. oricum, am aflat ca intre timp s-a pensionat, dar eu il stiu pe dirigu, e genul care rezolva o problema de mate super complicata de placere, pasionat de meserie si un dascal extraordinar...
#610671 (raspuns la: #610666) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Bun,... - de (anonim) la: 07/10/2003 19:17:17
(la: Viata la 30 de ani)
Nu ,Colette, se pare ca numai dupa unii daca ai trecut de 40, esti mort/moarta si la propriu si la figurat...cica ar fi ei "intreprinzatorii" noi mioritici "muscati" din fasa de spiritul capitalismului de cumetrie si auto - pensionati la 4o de ani la St.Tropez pe iachturi cu sampanie si caviar .:):):):):):):)
Eu la cei 95 de ani ai mei, tot la hamburgeri ,in bucatarie lucrind de zor,dar ce conteaza atita timp cit ma simt bine.Nu numai atita da mai fac si o facultate de noapte cu toti "babalicii" si "babetele" astea care nu am apucat sa fim "isteti" de la 5 ani.
#874 (raspuns la: #859) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
observator - de gabi la: 20/10/2003 01:38:26
(la: A existat holocaust in Romania?)
pan' aici, cred ca Zalmoxes are un discurs mai structurat si mai civil, Valentin o durere-n suflet usor de inteles (cu siguranta si mai usor, daca as fi evreu si eu) iar anonimul o comparatie lejer pe-alaturi, deoarece evreii secolului 19 stabiliti masiv in Principate n-au avut, din cate stiu, un "program" coordonat, de tip Osama, vizand sabordarea economiei, politicii sau religiei romanesti. Cat despre actiunile anti-romanesti ale evreilor din Estul tarii in WW2, citesc aci ca nu au precedat, ci au urmat uciderea de catre anumiti romani a unora dintre ai lor, in perioada imediat premergatoare intrarii Romaniei in razboi.
Presupun ca dac-asi fi fost evreu la vremea aia, n-as fi apreciat nici eu tratamentul si as fi actionat in consecinta. Voi nu?

In alta ordine de idei, antipatia mocnita (cu rabufnirile violente cunoscute) pentru comunitatile evreiesti din diferite tari si de-a lungul Istoriei este greu de contestat.
Exista chiar un site, ceva cu "jewish sins", scris de evrei, in care-ncearca sa(si) explice cauzele acestui fenomen: din cate-mi amintesc, pe primul loc se afla problema ideii lor fundamentale (dar nastrusnice, in cel mai bun caz) cum ca evreii sunt "popor ales".
E oarecum normal ca toate celelalte popoare (care, deci, in mod logic si automat, devin "respinse") sa zica: chiar asa? ci hai sictir! Adica noi suntem de fapt mai prosti, mai nespalati, mai ne"curati" mai ne"alesi" si nu suntem de fapt, de nasu' vostru? Si, poc!...una peste nas!
Greu sa-ti faci prieteni adevarati printre "respinsi", cand te consideri un "ales"...
#1682 (raspuns la: #1678) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...