comentarii

discutie intre doi copii


Hei, cum stai la mate? Testeaza-te online!
Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
cine si cum ne creste(m) copii - de adypop la: 31/12/2003 02:17:47
(la: Cine si cum ne creste copiii?...)
Sintagma "cei 7 ani de acasa", mai mult ca oricand acum este si mai valabila. In momentul de fata cand informatia circula tot mai rapid, cand prin mijliacele massmedia se prolifereaza din ce in ce mai mult violenta, imoralitatea, desmatul, copilul trebuie cu atentie "dirijat" catre faptele bune si mai ales sa fie ajutat sa discearna intre bine si rau. Acest lucru nu-l poate face decat cei de acasa.
Sa ne intoarcem la incidentul "educatoarei nenorocite" si sa ne vedem si barna din ochii proprii. Oare acel copil nu era un rasfatat, un incapatanat, care atunci cand isi doreste ceva bate din picior si tipa cat il tine gura?
Nu sunt total de acord cu metoda aleasa, dar nici cu tratarea unilaterala a "evenimentului". Ca a fost "pedepsita" pentru fatpa sa cu numai 150000 lei este un fapt ridicol.
Sunt tatal a 2 copii si un fericit bunic cu o nepotica pe care o cerstem eu cu sotia. Cand copii sau nepoata s-au plans ca au fost pedepsiti intai am analizat sa vad care este motivul pedepsei si apoi am lat masuri. In fata copilului nu am criticat masura luata de educator, chiar daca acesta era vinovat. Intr-o discutie eleganta , in particular, mi-am spus opinia si dezacordul masurii luate. Copilului, dupa fapta, i-am aplicat corectia iar in cazul unei masuri gresite a educatorului, am incercat sa-l lamuresc ca toti suntem supusi greselilor.
Niciodata un educator, daca isi face meseria cu pasiune, nu va lua masuri drastice fara un motiv. De aceia in cazul unei greseli trebuie sa se inteleaga faptul ca sunt si ei oameni supusi greselilor, carora uneori le mai cedeaza si nervii.
O sa spuneti ca iau partea acestor educatori. Sa stiti ca nu am nici un motiv sa fac acest lucru. Meseria mea este total diferita. Dar experianta trecuta ma face sa afirm toate cele de mai sus. In ultima perioada tot mai mult parintii, care din varii motive nu prea au timp de educatia propriilor progenituri, arunca vina pe scoala, fara sa -si analizeze propriile actiuni. Nu este bine si rezultatul se vede prin cadera vertiginoasa a educatiei, cand copii ne scapa supravegherii si ca nu sunt controlati. Tot mai des sunt cazurile cand parintii sunt cei ce se plang de faptulca nu mai sunt ascultati ce copii ca i-au pierdut din mana, aruncand vina pe altii, scoala, massmedia, anturaj, dar nu-si fac propriul proces de constiinta sa vada unde s-a rupt lantul.
Asa ca hai sa punem umarul la educarea copiilor si nepotilor nostri, sa nu mai pasam mingea altora, ci sa driblam noi cu ea sprijiniti de scoala si la randu-ne sa sprijinim scoala. Sa ii iubim dar sa nu fim prea ingaduitori, toleranti si sa nu le trecem cu vederea greselile si sa-i idolatrizam.
Spuneam ca am doi copii pe care i-am sarutat in somn, i-am certat cand au gresit si niciodat nu i-am ridicat in slavi cand au facut o "fapta buna", dar indirect si discret i-am "recompensat"
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Citii si eu mesajul tau si crede-ma ca ma ingrozii de reactia ta. Ai cunoscut un caz si gata ti-ai si format o parere? Daca ai fi fost om de stiinta si ar fi trebuit sa cercetezi pentru a invata, te-ai fi oprit la o singura incercare, la un singur exemplu? Noi romanii avem o vorba:"orice padure are uscaturile ei". Nu am sa ti-o explic, pentru ca oricum nu ai s-o intelegi.
Mesajul tau imi spune cat esti de pornit impotriva romanilor. De ce mai stai printre ei? De ce nu te duci la tine acasa sa studiezi? Oh, poate ca nivelul facultatilor nu e la fel de bun? Pai de ce?
Si tot citind inca odata , ma intreb daca nu cumva ai inventat povestea cu romanul plecat in Danemarca, doar asa din inversunare...
Eu zic sa privesti cu ochii deschisi ca sa poti vedea! Cunoaste romanul la el acasa: primitor, saritor si bun. Caci romanul e un prieten bun daca il respecti. Ceea ce tu nu prea ai inteles!
Intrebi daca romanii sunt fatarnici? Hai sa iti raspund altfel: in tara unde locuiesc acum, polonezii au drept de munca. Bineinteles cu conditia de a avea toate hartiile in regula. Stii insa cati polonezi lucreaza la negru, se "indragostesc" de femeile de aici, pentru ca nu se mai dau plecati, si se folosesc de mijloace demne de "preacurvie mentala"(ca sa folosesc cuvinte ce iti sunt cunoscute) pentru a le ameti pe femeile de aici si a se castori? Nu mai departe de o prietena a mea a fost victima unui astfel de polonez, care intr-un final s-a demonstrat ca el defapt era casatorit si avea si doi copii in Polonia.
Sa mai discutam de fatarnicie? Eu zic sa stai in banca ta si sa nu te mai iei de romani, ca poate nu ai invatat la lectia de istori, dar romanul e unit. Si sare pentru semenul sau!

_______________________________________________________
Viata este timpul ce ne-a fost daruit, de la prima pana la ultima clipa!
Diaspora Romaneasca - de Philmore la: 31/12/2004 09:54:54
(la: De ce ati ales sa emigrati?)
Phill

Locuiesc de aproape 15 ani in California USA. Subiectul asta m-a facut sa raspund pentru ca nu am intilnit pe nimeni pina acum sa ma intrebe de ce am plecat din tara.
Vreti sa stiti de ce ? DIN CAUZA LUI ION ILIESCU !!!
Poate nu va vine sa credeti. Dar dupa ce o sa cititi mai vedem.
Din cauza lui Ion Iliescu personal.
Dar sa o iau cu inceputul.
In 1989 Dec. 17, Timisoara, Romania. Aveam 35 de ani, casatorit, doi copii. Si eram unul dintre miile sau sutele de mii de nedreptatiti din tara noastra, care incercasem sa trec granita sa plec in State (visul meu de cind aveam 9 ani). Si nu am reusit decit sa fiu inchis pentru asta si mai multe e prea complicat sa va povestesc. Atita ca in timpul revoltei populare din Timisoara am fost unul dintre cei din cladirea Operei Romane mai precis cel care s-a ocupat de sonorizare si cel care am cintat Imnul Revolutiei din balconul Operei. Pe scurt am ajuns sa lucrez in cadrul Primariei dupa ce totul s-a asezat cumva, ca Inspector cu, controlul Serviciului Pasapoarte pe judetul Timis. Si ce euforie pe mine, si ce bucurie ca a venit si vremea noastra a celor obiditi si chinuiti atitia ani de Statul si Guvernul Roman. Si renuntase-m la a mai pleca definitiv din tara ,chiar daca din anul 1982 aveam viza de emigrare la Ambasada Statelor Unite din Bucuresti. dar nu aveam pasaport. Si uite-asa s-a intimplat caci in data de 25 ianuarie anul Domnului ,1990 imediat dupa revolutie, facind parte dintr-o delegatie a orasului Timisoara care trebuia sa mearga la Bucuresti pentru a se intilni cu Emanatul Ion Iliescu, am ajuns la Palatul Victoria din Bucuresti. Va spun foarte pe scurt aceste lucruri urmind ca daca cineva este interesat ,sa ma contacteze, pe mehedinti@yahoo.com. Insoteam pe atunci pe Domnul Alamorean Pompiliu Primarul de atunci al orasului Timisoara, Pe Domnul Ion Ghilezan Inginer la Electromotor, Domnul Ion Marcu eroul de doi bani al Timisoarei si mai inca citiva. Dau aceste informatii pentru autentificare.
Si cind am ajuns acolo la Palatul Victoria dupa trei zile de anticamera si controale peste controale, am ajuns in sfirsit sa vorbim si noi cu Maria Sa
Emanatul de Bucuresti. Ei bine dragilor, dupa acea discutie pe care am avut-o cu dinsul m-am intors innapoi in Timisoara si primul lucru pe care l-am facut a fost sa-mi fac pasaportul de plecare definitiva din tara mie si la toata familia mea inclusiv mama, tata, surori frati nepoti si alte rude. Am fost nu mai putini de 15 persoane care am hotarit sa plecam din Romania care nu avea nici un orizont de mai bine pe atunci. De Ce? Asta a fost constatarea mea dupa prima si ultima mea intilnire cu alteta sa Emanatul de Bucuresti. De asta am plecat din Ro. Si nu ma voi restabili din nou in Ro pentru ca pina acum nimeni nu mi-a dat nici un motiv pentru asta. Aici , copii mei s-au realizat noi de asemenea, unii mai bine altii mai putin bine dar cu mult mai bine decit daca am fi ramas acolo.
Vreti sa corespondati cu mine? Din nou adresa mea de email mehedinti@yahoo.com. Scrieti-mi

Aproppo! Am votat cu Basescu si Alianta. Le dam o sansa. Este si sansa tuturor romanilor. Alta. Sa vedem. Au nevoie de timp. Asteptam.
Greseala - de magdritz la: 07/01/2005 13:09:28
(la: O romanca naste la 67 de ani, record!)
Doamna in discutie are doua trasaturi puternice: EGOISMUL pentru ca s-a gandit doar la implinirea unui vis propriu fara a se gandi la viitorul copiilor pe care ii va naste. Or, din momentul in care ai adus pe lume un suflet, trebuie sa-ti faci datoria de a-l creste si a-l educa pana cand are nevoie. Nimeni nu poate alege daca sa se nasca sau nu.
A doua trasatura IMATURITATE PSIHICA Poate vi se pare greu cuvantul IMATURITATE, la varsta de 67 ani, dar daca viseaza ca are in gene ca trasatura de familie, o viata longeviva si mai mult decat atat, cel putin 18 ani pana la majoratul copiilor (varsta la care se poate presupune ca se pot intretine singure), deci pana la 85 ani sa aiba putere fizica si psihica sa-si faca toate treburile gospodaresti pentru trei persoane si sa castige banii necesari traiului zilnic. Se pot creste doi copii din pensie?
Pai uite...unii au gasit solu - de mya la: 04/02/2005 06:45:30
(la: Copiii o "problema" de rezolvat...)
Pai uite...unii au gasit solutia cum sa se simta bine. Si-au legat copilul de calorifer si gata, ei si-au vazut de treaba lor linistiti. Au fost cazuri prin Romania, dementi si dezaxati.

Nu, acuma sincer...e greu dom'le. Eu nu stiu ca nu am copii, da' aud la prietenele mele cum se plang ca nu mai apuca sa faca o baie ca lumea, sau sa se duca la pedichiura sau sa citeasca o carte in liniste ca urla ala mic mereu ca din gura de sarpe si tatal (cica "stalpul casei") o da cotita cu treaba (ziare, tv sau probleme adanci de rezolvat nu rahaturi de genul asta).

Sfatul meu e sa discuti cu tipul si sa iti "dea" liber o zi pe saptamana. Zi in care el sa se ocupe de copil (cum nimereste, la inceput dezastruos si pe urma din ce in ce mai bine). Tu sa te ocupi numai de tine. Sau sa va impartiti treburile in mod cat de cat egal (ca egal nu o sa fie in veci, asta stim deja). Ii zici ca daca nu te ajuta cedezi nervos si e pacat de cuplu, nu? ;)

Mama mea a crescut doi copii (eu si fratele meu) si lucra in timpul asta. Noi am crescut cu cheia de gat. Ei bine, tipa isi baga picioarele din cand in cand (destul de des!) si nu mai facea mancare, nu mai spala, nu mai facea curat. Se imbraca si pleca la cinema singura, pe urma se ducea in vizita la o matusa foarte haioasa care traia singura, pe urma se plimba prin parc sau se cara la biblioteca si venea acasa mai pe seara. Tata era foarte incantat fiindca stia ca mama vine relaxata si bine dispusa. Nu era nici o mare drama ca nu aveam ce sa mancam (faceam noi copiii cartofi prajiti cu omleta si gata), tata facea curat rapid de tot si hainele murdare se adunau stiva in baie. Si ce daca?! Ai mei se iubesc si acum ca in prima zi :)

Vezi...ia exemplu daca ai curaj! Da' sa nu vina sotul tau cu o falca in cer si una in pamant aici pe forum sa ma injure pe urma ca ...eu nu recunosc nimic :) Sa vedem ce-ti scriu barbatii...daca au curaj.

Auzi...sare, epilator, tratamente...dom'le...e de neconceput viata fara asa ceva saptamanal, macar lunar, cum de rezisti?!?!?!?:(((((



anisia - de donquijote la: 29/05/2005 17:22:35
(la: Bad boys)
fara sa fiu rautacios, nu. :(
daca erau prea atragatoare ma indragosteam de ele, daca erau prea 'neatragatoare' se indragosteau ele de mine (ma dau cu presupusul, dar nu departe de adevar) si nu voiam sa ajung in situatii fara iesire, asa ca...
in sensul numai prieteni, poate pentru perioade foarte scurte. vezi raspunsurile (nu numai ale mele) la tema cu dragostea platonica.
acuma ca m-am maturizat m-am mai schimbat. am o colega la lucru cu care discut vrute si nevrute, dar e isteata foc, nu urata, si daca nu avea cam jumate din varsta mea (plus cativa ani) si nu era proaspat maritata cu doi copii mici (adica 'out of limits' la toate categoriile), cine stie...:))
despartirea parintilor consecinta copiilor - de mihaela stroe la: 03/01/2006 15:42:13
(la: DESPARTITI IN CASA)
Nu sunt de acord...Nu pot fi.. Asta ar imsemnasa ne resemnam si sa zacem in nefericire sau mai bine sa murim in momentul cand au aparut primele neintelegeri in familie.Dar nu, noi trebue sa ne autodepasim conditia si sa nu repetam greselile parintilor nostri.Sa fim parinti ideali copiilor nostri.Si eu am avut o copilarie ce mi-a lasat amintiri de cosmar dar acum am familia mea am lasat in urma totul am un sot minunat si doi copii ...nu pot sa descriu starea de fericire pe care o am atunci cand ii privesc sunt minunati...imi privesc copii si nu pot crede ca sunt ai mei..sunt perfecti..Si atunci ma intreb ce se intampla cu cei care-si chinuiesc familia?Probabil nu au cunoscut aceasta fericire..Deci sunt demni de mila
#98300 (raspuns la: #98171) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
muresh, - de dorinteodor la: 25/04/2006 10:55:53
(la: Originea evangheliilor)
muresh,
pare ca avem puncte de vedere asemanatoare dar, vreau sa-ti spun ca nu poti sa contrazici biblia din interiorul ei. asta spune ca nu are rost sa critici biblia pentru ca oricind cineva versat in teologie te poate contrazice. daca ii intrebi cum au aparut oamenii din moment ce adam si eva au avut doar doi copii (si unul l-a omorit pe fratele lui....), raspunsul este ca au avut 80 si s-au impreunat ei intre ei. n-ai cum sa dovedesti ca n-ar fi asa (desi de aici rezulta ca am aparut prin incest, brrr...).

in legatura cu faptul ca nu exista surse independente care sa sustina existenta lui isus, din nou este adevarat. un mare istoric al poporului evreu (pilo parca il cheama) de asemenea nu indica existenta lui isus. concluzia clara si fara dubiu este ca isus, ca personaj istoric, nu a existat. asta nu inseamna ca nu a existat ca persoana fizica. atit doar ca, in acea perioada se faceau zilnic executii pe cruce astfel ca executia unui oarecare isus din nazaret nu avea cum sa impresioneze pe nimeni. teologii pot si aici sa gaseasca o explicatie, macar zicind ca totusi acest isus este unul din cele mai impresionante personaje istorice, a fost mentorul crestinismului (cea mai raspindita religie), etc.

deci eu as face mare deosebire intre ce a fost si ce se crede ca a fost. este inutil sa discuti probleme religioase cu un credincios. chiar daca s-ar dovedi 100% sigur ca dumnezeu nu exista, atunci asta nu ar schimba cu nimic realitatea de azi: oamenii vor continua sa venereze pe dumnezeu, vor continua sa respecte ritualurile, vor continua sa construiasca biserici. daca asta contribuie la fericirea oamenilor atunci "de ce sa nu existe?" dorinteodor
#118825 (raspuns la: #118499) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Scurt si inchegat - de ayoka parol la: 07/06/2006 19:40:45
(la: Insomnia necesara...)
Am insa cateva nelamuriri:
1. cine avea 6 ani? Ea – fata sau ea – povestea?
Daca fata avea 6 ani, inseamna ca era foarte precoce (daca el, eroul-povestitor, a purtat asemenea discutii cu ea) si sa stie si despre serotonina nu e ,,prea mult.” Dar nici obligatoriu. Mai are timp, desi…(alt lucru interesant): copila stie deja ca viata e ,,atat de scurta” (poate i-a auzit pe cei mari plangandu-se…), dar, cu toate ca demonstreaza matematic nedemonstrabilul (ca Mosului ii e indeajuns o noapte pentru a imparti daruri”…(tuturor copiilor din lume care au fost cuminti, probabil), da semne ca nu va fi chiar atat de tare la cifre, pentru ca spune cu propria-i gurita: ,,pierdem jumatate din ea dormind?”, de parca ziua-lumina (oficial 16 ore) ar fi egala cu cea rezervata somnului (medical, 8 ore). Presupunem ca fetita de 6 ani doarme mai mult (12 cu...12 ?), pentru ca, daca se culca la ore atat de tarzii pentru un copil, fie el si precocs, (,,ceasul a batut a doua oara dupa miezul noptii”), nu se mai poate trezi, ca tot copiletu, cu noaptea-n cap, ci recupereaza posibilele lacune de serotonina printr-un somn prelungit (sa zicem, pana la orele 12 ale amiezii). Pentru ca un copil, oricat de fletz, nu sta intre perne pana la 2 dupa-masa si un parinte, oricat de indulgent, nu-l lasa sa-si faca, de la 6 ani, un asemenea program distructiv.
Un alt semn de precocitate e ca fetisoara de 6 ani invita barbati maturi la cina ( dupa cum scrie, povestitorul pare a avea 'cel putin' 16 ani); insa, avand in vedere ca mama ,, grijulie”era prin preajma, nu se poate banui ca discutiile celor doi ar fi depasit sferele bunei-cuviinte.
Acel ,,povestea noastra s-a’ncheiat” ne duce cu gandul ca eroul ar fi un spiridus, nu atat legandu-ne de subiectele de discutie ale celor doi, cat pentru ca, oricat de dubioasa ar fi lumea in care traim, ne vine greu a crede ca o mama grijulie isi lasa copilul la ore tarzii din noapte, cu un barbat de peste 16 ani, sa se aprinda in discutii filosofico-stiintifice prelungite in demonstratii…
Cu o seara inainte…inainte de ce? (e cam confuz). Cititorii pot sa vrea sa stie mai multe, daca folosesti stilul asta misterios. Ideea 1…suspans…alta idee…explicarea ideii 1 – ar fi o metoda buna de a captiva cititorul. Asta pentru ca se vede ca nu-i de colo ce si cum scrii…

cartouche - de abc111 la: 18/07/2006 00:25:12
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
Parca am convenit sa ne bazam pe logica...

"Hai sa luam unul cite unul drepturile si obligatiile oferite de casatorie parteneriat:
- Impozitare? Poate, daca unul din parteneri este casnic... Dar este asta atit de esential???"

Doi oameni casatoriti platesc mai putin impozit decat ar plati fiecare in parte separat. Este asta atat de esential?

Evident ca este! Nu ti-e logic???? Ti-e totuna sa castigi o suta de dolari australieni sau doua sute?

"- Drepturi de urmas?... care sint alea? pensie sociala? ajutor de somaj?"

In situatii cand de exemplu o familie si-a condamnat copilul pt ca e gay, l-a dat afara din casa, si-a batut joc de el, iar copilul s-a imbolnvit si a fost ingrijiot cu dragoste de iubitul lui, nu gasesti ca e aberant ca tot cei care au provocat durerea si ruptura in viata lui sa mosteneasca totul? Asa s-a intamplat pana nu demult si se mai intampla in unele state!

"Deci voi nu luptati pentru un principiu, ci pentru a obtine niste drepturi materiale???!!!"

Cum de ti-e greu sa intelegi ca pentru amandoua? De ce numai pentru una? Ce te face sa gandesti asa?

"Ce s-ar intimpla daca toti am fi homosexuali????"

Probabil ne-am creste copiii ca altii pentru ca a fi homosexual nu te impiedica sa faci copii! Dar acesta crezi tu ca e pericolul????!!

"- Mostenire? prin testament se poate lasa mostenirea oricui... "

Mai informeaza-te!

"-altele, la dreptul de a-ti vizita in spital fiinta de care esti legat, - pina acum nu m-a oprit nimeni sa vizitez un prieten bolnav sau sa am grija de el cit se afla in spital..."

Pe tine nu dar pe altii da. Au fost destule scandaluri in America. Sunt reguli si "reguli". Au fost si filme pe aceasta tema; intr-atat de cunoscut e subiectul.

"In privinta 'disfunctional families', cred ca USA detine primul loc in lume."

Total incorect! Confunzi frecventa discutiilor despre un anumit subiect cu subiectul in sine. Tocmai faptul ca se discuta atat de mult e un semn ca problema a fost identificata si lucrurile au devenit clare; au inceput sa functioneze tot felul de mecanisme de ajutare a situatiei, atat dpv social cat si economic. A baga o problema sub covor, a nu vorbi de ea, nu inseamna a o rezolva.

Alt exemplu: in USA se discuta enorm despre copii exploatati, despre prostitutia infantila,despre abuzuri, etc. Dar nu vezi niciodata nici un copil sub 15 ani pe strada care sa fie lasat de politie acolo sau lovit de politist cu un sut in fund sa se care, cum circula acum materiale "comic-distractive din tara". Nu sunt aurolaci! Inschimb in Romania unde problema nu se discuta deloc, e plin de ei. Si de indivizi iresponsabili care tolereaza situatia.
Sa nu confunzi discutarea unei probleme cu existenta sau inexistenta ei.

Se discuta enorm despre alcoolism in America, dar de multi ani nu am vazut nici un om cazut beat in strada. Du-te oriunde in Romania si vei vedea.

Ai renuntat deja sa gandesti logic?



#133797 (raspuns la: #133665) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Eu sint autorul! - de zaraza sc la: 21/07/2006 11:51:19
(la: Cea mai grozava/uluitoare/simpatica replica primita vreodata)
Citiva musafiri acasa la parintii mei. Pe un perete vreo doua tablouri si fotografii tot in rama, cu cei doi copii, una alb-negru, una color, vechi de circa 30, respectiv 35 de ani. Se discuta despre tablouri si pictor, apoi urmeaza intrebarea: "Dar cine e autorul acestui tablou alb-negru?" La care mama raspunde cu siguranta in voce: "Eu sint autorul!"

cere si ti se va da
#134514 (raspuns la: #131170) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
mai fericitilor - de mazariche la: 10/12/2006 13:42:50
(la: parintii si educatia)
Sa punem in discutie cazul:un tata nesigur, alcoolic, violent si o mama nesigura, instabila, victimizindu-se cu un soi de voluptate.Mai au loc doi copii in viata lor?Sa mai zicem ca cel mare isi adora mama si o suie pe un piedestal mai inalt ca propria viata.Cel mic e mai realist si gaseste cai sa traiasca realitatea asa cum e.Anii trec, copiii se maturizeaza si isi indeamna mama sa iasa din cosmar.Divorteaza si la putin timp tatal se autodistruge si moare parasit de toti.Copiii au la randul lor copii.Au familii normale pe care lupta sa le mentina asa.Propria mama ii ajuta sa-si creasca copii.S-ar lipsi bucurosi.Dar nici nu au inima sa o dea la o parte.Trebuie sa traiasca cu vinovatia de a se fi lepadat de tata ca de un brat cangrenos.Si nu se vorbeste de funie in casa spinzuratului.Iar pentru propriii copii sunt de parere ca parintii trebuie sa fie in primul rand parinti, apoi ceea ce isi doresc copiii lor sa fie.
L-am citit demult... - de Astoniu la: 22/01/2007 20:35:54
(la: Cercuri, cercuri…)
Ştiam andra, l-am ghicit pe picky de mult, dar nu mă deranjează,
ba dimpotrivă, îi apreciez spiritul şi uneori şi stilul !; pentru că văd aici oameni de spirit, de aceea şi vin pe cafenea. Sunt mare consumator de cafea şi dacă-mi lipseşte devin melancolic.

Uite, apropo de cercuri, sper că n-o să facem aici un cerc exclusivist ( înpreună cu picky
maan, zaraza şi alţi amici de-ai voştri ). Te văd primitoare şi exuberantă
pe alocuri.
Mie îmi pare rău că cercul familial ( o familie cu doi copii ) nu-mi dă pace să stau pe net cât vreau, că de ăla profesional nici nu mai vorbesc. Fac naveta la 25km de casă. De unde naiba aveţi voi atâta timp de discutat ?
Închid cercul in-formatic şi-am plecat.

La re... cercuire !

-------------------------------------------------------------
Toate-s noi şi vechi sunt toate...
#170508 (raspuns la: #170470) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
si eu sunt in situatia ta - de icuka la: 30/01/2007 20:28:17
(la: Schizofrenia - esti nebun, esti trist si esti singur)
si eu sunt in situatia ta, cu deosebirea ca la noi sotul este schizofren, avem doi copii (17 si 15 ani) si de unsprezece ani alternam crizele cu perioade de liniste. cum a inceput? de ce? nu stiu si nici nu mai are importanta... in perioadele de liniste accepta faptul ca este bolnav, este de acord cu faptul ca rebuie sa se interneze, dar in momentul in care apar primele simptome ale crizei iminenete (devine foarte activ, creste consumul de cafea si tigari, incepe sa aiba "afaceri") nu mai ai cu cine discuta. trebuie sa recurg la tot felul de tertipuri si scenarii in colaborare cu medicul sau curant (foarte bun de altfel) ca sa-l putem interna. in cei 11 ani a avut sapte crize, in medie cam la un an jumate, doi ani. acum are 39 ani, daca avem osperanta de viata de 65 ani, asta inseamna inca teoretic, minimum16 sau 17 crize, atatea scenarii...
ti-am facut un scurt istoric ca sa vezi ca mai suntem in situatia asta si ca desi ratiunea, familia mea, cat traiau chiar si parintii lui, mai nou si copiii, imi spun sa divortez, dar nu pot, nu pot sa-l las singur pe lume. cine va avea grija de el? tot ce cer de la Dumnezeu estet sa-mi dea putere si rabdare sa pot sa-l ajut, desi uneori simt ca nu mai pot, dar vine o alta zii si o iau de la capat.
tu ai in spate un an si jumatate de boala, sapte ani de casnicie, nu stiu poate aveti si copii, ce sa faci ??? asculta-ti inima!
cam tarziu vin eu cu comentariul meu poate deja ai luat o decizie oricum va doresc numai bine!
#172271 (raspuns la: #130688) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
anisia - de Intruder la: 09/01/2008 20:45:23
(la: durerea unei mame)
esti haios :))
ai sa razi, dar au mai existat cazuri in care el avea masterat si ea doar un amarat de liceu, si erau nedespartiti. nu puteau sta 2-3 ore fara sa vorbeasca unul cu altul. n-o fi fost indragosteala, daca zici tu ca nu-i posibil, da' ceva tot o fi fost.

alt exemplu: de la mine din familie. el are 3 facultati, vorbeste 7 limbi straine. ea, doar liceul. sunt luati de peste 15 ani, au doi copii si sunt la fel de indragostiti ca in prima zi.


am scris clar: studii, conceptii, educatie!
ok, hai sa eliminam studiile pentru c-acestea nu completeaza educatia celor 7 ani de-acasa!
nici mama n-are studii superioare dar sta cu taica-meu de peste 30 de ani...bun, aici ai dreptate!
hai sa nu discutam nici despre net, raman la parerea ca uneori, netul e o curva desi a devenit indispensabil...
daca acel "el" din familia ta ar avea o partenera alcoolica, sleampata, batausa (lol!), care sa-njure...ar mai fi stat cu ea 15 ani?
un om care-si calca-n picioare sotia (gravida sau nu), care o scoate afara, care-i smulge parul din cap, care-o ameninta cu cutitul la gat...e un om abject si nu vad logica cum a fost suportat (chiar si-un minut, dupa!) de-o femeie cu o oarecare educatie, cu studii superioare, capabila sa stea pe picioarele ei, etc.

oricum, in primul rand trebuie sa-si faca ea curajul sa-l infrunte pe d-lui.

cum sa-l infrunte?
sa-i dea cu polonicul in cap? singura metoda e sa-i plaseze un sut in organele genitale (am mai spus-o) dar daca nu-i precisa, nu face nimic. oricum, cu chestia asta il anihileaza doar 15-30 de minute...si-apoi?
sa dialogheze cu el? ce poti discuta cu un om care te ia la omor pentru ca n-ai nascut un baiat? sa fim seriosi...
deci, dialogul pica...la fel, datul cu polonicul sau scoaterea ochilor pica! (nu te poti pune cu un barbat, mai ales daca e furios, poate beat mort...nu?)
atunci, nu ramane decat sa PLECE si sa nu se mai uite-n urma, sa-si scoata certificat medical, sa se puna si sa-si puna copilul la adapost!
increderea in politie? pai face o sesizare in care-l acuza pe tip, direct la tribunal si ataseaza o copie a certificatului medical! are grija sa i se puna un numar de inregistrare, isi trece acel numar undeva si-asteapta!
asta nu-nseamna c-a facut demersurile pentru un divort, ci pentru rezolvarea unui caz PENAL!...divortul, urmeaza dup-aceea, e alta gasca-n alta traista! intai penalul si-apoi civilul! ca la moara...:D


#273047 (raspuns la: #272996) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
intruder - de anitzasmile la: 17/02/2008 21:39:01
(la: nu sunt yoghina,dar totusi ce stiti despre yoga?)
ai dreptate,mai bine nu gandesti...ca ma faci sa reiau povestea si e greu.in afara de asta,ma faci sa ma gandesc iar la toate greselile ce le-am facut atunci si care de fapt m-au speriat ingrozitor fiindca mai tarziu am realizat cat de mult si usor m-a manipulat aceasta persoana...

ideea e urmatoarea.prietenii mei din canada,romani stabiliti acolo de ceva ani,seriosi,cu doi copii nascuti acolo etc,mi l-au prezentat succint intr-o discutie,dupa care m-au intrebat daca as fi de acord sa comunic cu el pe mail.in prima faza nu am vazut de ce as vrea asta,dar apoi m-am gandit si am zis de ce nu?ce se poate intampla?...cele doua intrebari care nu m-au caracterizat niciodata in viata,dar care atunci le-am pus destul de des.

deci...ai castigat pariul?
#286368 (raspuns la: #286364) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Intruder - de Anima la: 27/06/2008 20:28:24
(la: inc-o intrebare)
Dac-as fi-ncercat sa fac pe victima (e ceva pentru care sa merite incercarea asta, si nu mi-oi fi dat eu seama?...) n-as mai fi revenit cu raspunsul asta. M-as fi dat lovit. Dar uite ca revin, desi vad ca e degeaba, tu o tii pe-a ta, ca as fi vrut eu sa seman "vant"... Nu stiu de ce tot insist eu sa te conving ca a fost doar un viciu de comunicare, o interpretare total eronata a intentiilor mele, in fond nici mie nu-mi da nimeni bani ptr. asta... Doar ca ma doare al dracului cand sunt acuzat de lucruri pe care nici nu le-am gandit! Crede-ma (desi e limpede ca n-ai de gand...), nici prin cap nu mi-a trecut ca atunci cand am zis de urcatu' pe mese o sa-si imagineze cineva ca fac vreo referire la cei care au activitate sustinuta pe forumul acesta! Pe cuvant, Intruder, (scuza-ma ptr. "draga", am renuntat la el, dupa cum vezi...), esti absolut surprinzator ptr. mine, cu fiecare noua apreciere pe care o faci asupra presupuselor mele intentii criminale!
Multumesc ptr. sfaturi, caut sa le presupun bineintentionate, o sa ma stradui sa mai umblu si la fair-play, si la tehnica. E o straduinta zilnica ptr. mine.
Nu sunt Geaman, sunt Taur, daca are asta vreo importanta... Pentru mine nu.
De plecat o sa plec... deocamdata acasa, fiind inca la birou... Acasa unde si pe mine ma asteapta o nevasta care ma tine sub papuc, si-n plus doi copii care fac acelasi lucru! Ceea ce ma face si pe mine sa apelez de multe ori la "supape" (da' ca tot veni vorba, acuma na, nu ma pot abtine, ai si tu grija cu "sa nu mai fi consternat"!...). Ma rog, eu incerc de obicei altfel de supape...
Stii ce ma gandesc? Ca om care se ocupa si cu scrisul, ar fi trebuit poate sa realizezi cat de dubitativ poate fi uneori genul acesta de comunicare, cat loc de interpretari lasa un cuvant scris, si cat de usor poti sa tragi concluzii gresite. Eu sunt convins ca daca am fi discutat la o bere, face-to-face, am fi avut multe chestii mai interesante si mai de bun simt sa ne spunem! Din pacate nu am nici aceeasi grupa sanguina cu tine, si nici colegi de zodie nu suntem, deci inteleg ca nu...
In fine, intre timp vad ca in continuare curg postarile care ma "executa" ptr. lucruri pe care nici cu gandul nu le-am gandit, deja nu mai am cum sa ma apar, deci... ramane asa!
Oricum, pentru mine chiar e o experienta interesanta! Si chiar sunteti simpatici!...
Cele bune!
#320921 (raspuns la: #320860) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
La subiect - de andre_ la: 26/11/2008 18:50:38
(la: "Femei in umbra. Umbre")
Mama a divortat in '81 desi avea doi copii mici de pana in doi ani. Militar, inalt si frumos tata impunea respectul in public iar in particular isi folosea pumnii pentru asta. Uneori mama ne lua pe fratele meu sau pe mine in brate in ideea ca el poate nu ar da in noi. Pretul platit pentru a scapa de batai, in urma divortului, a fost ca el l-a luat pe fratele meu si eu am ramas cu mama si in plus nici un fel de comunicare permisa intre mama si fratele meu.
Am invatat sa nu tolerez nici o iesire in decor de natura palme, pumni si alte cele pe motiv ca 'dupa o palma, urmeaza si a doua'.


Cine e lupul cel rau?
Cei sapte ani de acasa, societatea.

Trimit aceste statistici la subiectul discutat acum cateva zile referitoare la sanatatea mintala a romanilor?
Nu cred ca poti face o corelare cu sanatatea mintala a romanilor, pentru ca violenta domestica e ceva prezent si la noi si cu siguranta si in statele alea fericite.

Ati reclamat vreodata violenta impotriva femeii politiei, centrelor pentru victime?
Nu, nu am fost in situatia de martor direct/indirect la un astfel de incident. Daca s-ar intampla, as face-o indiferent de consecinte.

Fiecare cu rufele lui?
Rufele se spala in familie, depinde insa de 'detergentul' folosit.


subiect delicat... - de Lady Allia la: 28/11/2008 13:07:53
(la: "Femei in umbra. Umbre")

Cine e lupul cel rau?

Educatia: creatorul si receptorul ei.
Factorii de viata, ambientul sufletesc, moral, spiritual, anturajul.

Trimit aceste statistici la subiectul discutat acum cateva zile referitoare la sanatatea mintala a romanilor?

Eu nu cred ca romanii sunt mai bolnavi mintal decat strainii, dat fiind stirile de-a dreptul oripilante despre incesturile din: germania, marea britanie.
Avem si noi bolnavii nostri, dar nu cred sa existe stire care sa ma fi oripilat mai mult decat cea in care tatal si-a sechestrat fiica 24 de ani si i-a facut 7 copii!

ia uite niste linkuri:

http://www.bihoreanul.ro/magazin/orgie-cu-mama-si-fiica-de-13-ani-top-5-antistirile-saptamanii-3532765
http://www.bihoreanul.ro/ultima-ora/detalii-horror-despre-austriacul-care-si-a-tinut-fiica-inchisa-in-subsol-2605943
http://www.bihoreanul.ro/ultima-ora/dragoste-interzisa-un-tata-si-fiica-lui-se-iubesc-si-au-un-copil-2529986
http://www.mediafax.ro/externe/un-britanic-si-a-violat-fiicele-mai-multi-ani.html?3614;3349491

Ati reclamat vreodata violenta impotriva femeii politiei, centrelor pentru victime?

Da! Am reclamat pentru ca mi-a fost teama pentru cei doi copii ai lor care urlau de spaima!
Insa...nu se bateau ei doi ci tatal cu fiul! Ei nu se mai bat! Culmea e ca dupa ce odata o batea pe ea (din cauza parintilor) acum se inteleg bine.
Politia a venit de fiecare data pana intr-o zi cand mi-au spus:

"nu mai venim doamna! ne-am saturat de cei de la etajul 2. le-am dat deja atat de multe amenzi incat nu cred ca mai conteaza decat pt cei doi minori si decat sa le luam paine de la gura mai bine nu mai venim! nu avem ce sa le facem! dar, daca bat cumva copii sa ne sunati!"

copii nu ii bat. nu i-au batut niciodata, dar nici nu e nevoie. fetita de 5 ani vorbeste deja uneori singura si are ticuri nervoase. ridica dinumeri, tresare din capsor...
cel mic are pampers inca la 3 ani, nu vorbeste, e mereu speriat.

am vorbit si cu ei doi de ce stau in continuare acolo cu parintii si ajung la astfel de situatii, de ce nu se gandesc la copii, de ce nu incearca sa discute si ei..."parintii ne ajuta, chiar daca uneori se intampla ce se intampla."
:))))))

"dar copii?"
nu au raspuns nimic. defapt cred ca inteleg foarte bine ce se intampla si ce se poate intampla pe viitor. nu sunt prosti. dar...ce naiba ii face sa ramana in continuare acolo...nu stiu!

am mai reclamat cand o batea pe o vecina la oradea. mare scofala!
ea a ramas, amnedele au curs, el a continuat!

m-am bagat intre un el si o ea. colegi si prieteni. eram intr-o excursie.
am intrebat-o:
"Flori, dar ce naiba e in capul tau? De ce accepti sa te bata asa?"
"Asa e el, dar ma iubeste!"

Pe el l-am si pocnit, l-am certat, am urlat - statea si...plangea. Stiu ca regreta de fiecare data pentru ca il cunosc! Ciudat e ca nu bea, ca e dintr-o familie cu educatie, ca nu e violent...
Am inteles ca dupa cativa ani de pumnarit, dupa ce a venit copilul a incetat bataia si e un sot si un tata pe cinste!

O fi fost ceva de moment?
Nu stiu, dar...uite un caz fericit (ca sa spun asa).

Daca nu, de ce nu? Fiecare cu rufele lui?

Nu, insa oamenii au o anumita retinere cand e vorba despre ceva personal.
Nu stii ce anume a cauzat altercatia, nu stii ce anume s-a intamplat defapt acolo...nu stiu.
Eu inteleg frustrarea ta si atitudinea pe care ai luat-o in multe!
Salut faptul ca esti un om cu atitudine si de atitudine, pentru ca si eu lupt cu morile de vant in felul meu si vorba aia: daca un om am reusit sa aduc cu picioarele pe pamant e bine! daca pe unul il scot din rahat e bine!
impreuna cu cineva am reusit sa salvam un copil! acum are o inimioara noua si...va trai!
nimeni nu ne-a dat vreo sansa sa strangem banii! i-am strans!

poate la fel se va intampla intr-o zi si cu femeile abuzate, cu copii abuzati, cu oamenii abuzati...(femei, batrani, copii, barbati...)
poate daca s-ar constientiza cumva, daca s-ar introduce in scoli educatia impotriva violentei, medici psihologi care sa isi faca datoria nu doar sa legumizeze intr-un cabinet..

e vast subiectul. am sa revin. mai am cateva de spus.



Hei, cum stai la mate? Testeaza-te online!
Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...