comentarii

doamnei director sau doamna directoare


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Cum te-ai impacat cu cenzura - de Dinu Lazar la: 07/12/2003 10:55:25
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Problema este mai complicata. As reformula intrebarea astfel: cum te impaci cu cenzura, fie ea comunista sau contemporana?
Pentru ca am avut si am de a face cu chestii incredibile.
Cenzura a fost si este o problema pentru oricine vrea sa faca ceva.
Asta oriunde si oricind.
Chiar si cenzura economica; ai face ceva, dar nu ai mijloacele, si asta e cel mai rau lucru dintre toate.
Inainte de 89, sigur, erau niste subiecte interzise, erau tot felul de cretini care isi dadeau cu parerea, ( dar asta gasim si acum) - de in general ti se scirbea sa mai faci ceva ( nu o sa uit niciodata pozele mele rupte si aruncate prin camera de consiliu de un bou, fost director la Agerpres, care acum preda liber si democrat un curs de jurnalism la o universitate particulara) - dar daca erai shmeker si elastic puteai sa o cotesti cumva si sa mai faci, ca fotograf cel putin, si chestii interesante.
Mai tras, mai impins, mai o cafea, mai un kentosan, mai o glumitza, oameni erau si ei, am facut totusi o expozitie cu nuduri la care trimisul de la Consiliul Culturii nu a scos decit o poza din 50 care au ramas, si tot in acele vremuri am publicat si poze cu Noica, si peisaje, si eseuri, si a fost o intreaga pleiada de fotografi care au facut niste fotografii extrem de interesante, departe de linia ideologica a momentului, de la Mihailopol si Edmund Hoffer la Agarici si Emanuel Tinjala sau Armand Rosenthal.
"Faptele vorbeshte", indiferent de ce ar zice oricine acum.
In 1985 am participat la un concurs al companiei Air France si am luat un premiu care a constat in 2 saptamini la Paris, masa casa si masina ca sa fac orice poze as fi vrut; am facut citeva mii de imagini in acele 2 saptamini si am selectat in timp citeva, cu care am luat alte premii, si totul mergea ca o senila cumva. Bun, dar cu mari eforturi, supraomenesti, am facut rost de niste hirtie foto Ilford, care se gasea extrem de greu, si am facut citeva zeci de printuri de calitate, mari, ca sa fac si eu o expozitie la Biblioteca Franceza; era prin `87 cred; am rugat pe mosh Comanescu, secretarul AAF, sa imi faca o trampa sa ma duc la directoarea de atunci a Bibliotecii, ea imi spune ce chestie , ar fi interesant, sa las pozele citeva zile sa se uite. Trec doua saptamini si ma suna cineva de acolo, sa imi spuna ca doamna directoare considera ca imaginile sunt mult prea triste, ca ce am facut nu e un act cultural care sa poata avea ca rezultat o expozitie, ca are chiar dubii daca e un act cultural, si sa iau ambalajul inapoi.
De cenzura, fie ea ideologica, de casta, economica, de grup, de bisericutza, de neam, cine face ceva are parte tot timpul deci.
Asa ca ce sa zic... nu am avut de facut fotografii de muncitori fericiti, nu am facut poze politice, m-am fofilat pe unde am putut si i-am dat tare cu peisajul, fotografia de arhitectura, atit cit s-a putut, fotografia de ambianta, si de obiceiuri populare. Am o lada mare de publicatii de atunci, in care am aparut cu fotografii de care nu imi e rusine si care constituie o parte importanta a portofoliului meu si majoritatea lucrarilor alb negru care se vad pe situl meu sunt atunci facute si multe tot atunci tiparite.
Nu am apucat sa-i fac poze lui Ceausescu si acum mai ca imi pare rau, ca fotograf vorbind; ca fotograf la Femeia, trebuia sa fac o fotografie la Plugusoru` cu copilu` parfumat si Nea Nicu in fata CC a PCR pe 29 decembrie `89 si stiu ca cei din redactie cerusera aprobare sa particip la aceasta circaraie, dar ceasurile istoriei au hotarit altfel, ceea ce nu e rau.
Dar nu am apucat sa-i fac poze nici regelui Mihai, a carui mecanism de relatii cu presa nu a agreeat sa ii fac niste fotografii pentru citeva mari publicatii si agentii, inclusiv franceze, cind a revenit in mod oficial acum doi ani, daca nu ma insel; imi trebuia acreditarea si sprijinul biroului lui de presa sau a cui facea pe atasatul de presa, asa ca au pierdut citeva reportaje interesante, zic eu. Eu personal tot la capitolul cenzura trec asta.
Asa ca povestea cu cenzura e complicata si nu se rezuma la un regim sau la un timp... cine face cite ceva se poate lovi de tot felul de cenzuri oricind.
Nu vreau sa minimalizez chestiile cumplite de dinainte de `89, dar nici sa patesc acum precum un bun prieten, adica sa fiu scriitor in aceste timpuri democrate si libere, sa scriu despre ceva despre care a mai scris un alt cetatzean, si el acolo scriitor, filosof si editor, sa deranjez, adica, si ca la o juma` de an sa scoata secretara editorului filosof o carte despre tortionari ai anilor `50 si sa-l gasesc acolo pe tatal meu, sa aduc probe ca nu a fost asa si sa nu ii pese nimanui. Asa ca... treaba cu cenzura e mai complicata...
La o analiza a amintirilor, cred ca totusi mi s-a intimplat si mie o chestie inainte de `89.
Pe scurt, un student de la Institutul Grigorescu, de la sculptura, a facut o foarte interesanta chestie la Muzeul Satului; parca il chema Popescu, dar nu sunt sigur; a conceput niste mumii de paie, de statura unui om, si le-a pus ca o populatie in diverse locuri, pe prispa, in pat, la poarta; era o instalatie superba si arata extrem de bine, mi se parea un proiect grozav; eu am facut niste fotografii, la rindul lor interesante, si m-am dus cu ele pe unde am putut, ca sa le public; erau diverse suplimente literar artistice, unde se puteau publica fara probleme eseuri.
Era chiar in timpurile cind incepuse sistematizarea de la sate, cu sustinerea din fiecare seara de la Europa Libera si cu tragediile cunoscute.
Bun, am lasat acele poze pe la citeva redactii, un om de cultura de atunci, sotul unei importante personalitati de acum din lumea tevereului, le-a vazut, si a facut un tapaj ingrozitor, s-a dus cu o falca in cer si una in pamint la Consiluil Culturii, ca ce bataie de joc, taranul romani nu e din paie, tovarashi, el nu poate fi din stuf, uite unde mege educatia decadenta, acum, cind suflarea natiei da o noua fatza satului romanesc, bla bla.
Eu nu am patit nimic, dar nu s-a mai publicat nici o poza, si am stat mai pe linga shantz un an doi, si de soarta lui Popescu nu mai stiu nimic.
Acum din pacate, pentru ca timpul are un efect edulcorant, mi se par glumitze momentele cind la Electrecord vedeam fatza pamintie a directorului venit de la Madam Suzi Quatro ( Suzana Gidea) sau de la Dulea ( de unde termenul mai duleaza) care imi respingeau la rind coperti de disc, asta ca e cu ogor de griu si de ce nu e griul strins, asta ca e cu capitze si vede toarashul si intreaba la ce ceapeu nu s-au strins roadele, si aici parca e o cruce in zare si zice toarasha ca nu s-a vegheat la cultura maselor.
Despre imaginea de moda raportata la acele timpuri am mai zis cam cum era.
Asa ca... ar fi multe de zis cu cenzura.
Noroc ca acum cenzura e o amintire tulbure a unor vremi apuse, cum ar putea spune si domnul Ardelean de la EvZ, reporterul proaspat batut saptamina trecuta. Pai?
#6095 (raspuns la: #6089) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
doamna invatatoare - de INSULA ALTUIA la: 04/09/2009 13:06:44 Modificat la: 04/09/2009 13:08:44
(la: Clasa I-a - cafeneaua.com )
va rog frumos ma puneti cu Apoll in banca?

nu conteaza unde se pune el promit sa-i arat la mate si ca nu-l pirasc pls:)


nu vreau sa apelez la alte foruri dupa cum vad ca avem si o doamna directoare)))))


O,doamna directoare, - de INSULA ALTUIA la: 04/09/2009 19:33:32
(la: Clasa I-a - cafeneaua.com )
ma bucur sa va vad in uichend,va felicit pentru postura de director,mincarimile sper ca nu le-ati pastrat pentru mine:)))

sunt cuminte promit,nu intirzii ca ma aduce tata cu masina lui de serviciu,deci nu plateste motorina:)

o sa va spui mai multe data viitoare ca mi-au taiat mobilul si la fix nu raspundeti:(
#478421 (raspuns la: #478381) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de Honey in the Sunshine la: 12/11/2009 23:05:35
(la: greseli frecvente??? corectati-ma, va rog)
da, e corect doamna director;

dar nu mi se pare nimic scandalos in doamna directoare. e foarte folosit si a intrat in uz de multa vreme. probabil va deveni corect la un moment dat.
stop îndoctrinării religioase în şcoli - de profudereligie.blogspot.com la: 17/02/2011 20:14:56
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
Către Şcoala / Liceul ............. din …...................

Stimate domnule Director / doamnă Directoare

Subsemnatul, nume prenume, CNP......................, C.I. Seria......, nr. ….............., părinte al elevului / elevei cu numele …............................................................... din clasa….................doresc ca acesta / aceasta să nu urmeze ora de religie în anul şcolar 2010 – 2011.

Cererea mea se întemeiază pe următoarele prevederi legale:

1. Legea nr. 1 din 10 ianuarie 2011 – Legea educaţiei naţionale:
“Art. 18. — (1) Planurile-cadru ale învățământului primar, gimnazial, liceal și profesional includ religia ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun.
Elevilor aparținând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituțional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii.
(2) La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinților sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie.
În acest caz, situația școlară se încheie fără disciplina Religie.
În mod similar se procedează și pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la această disciplină.”
2. Decizia 72/1995 a Curţii Constituţionale privind constituţionalitatea unor prevederi ale Legii învăţămîntului, afirmă că Religia nu trebuia înţeleasă ca disciplină obligatorie, obligativitatea constând numai în introducerea acestei discipline în planurile de învăţămînt, religia şi confesiunea rămânând să fie alese sau nu.

Cu mulţumiri anticipate,
Semnătura
Data
proud - explicatie - de clerik22 la: 29/10/2007 20:25:36
(la: Cum trebuiesc tratate femeile?)
feminismul arianist absolut este:
"Noi suntem femei. Noi suntem cele ce ducem ziua de maine si pentru noi rasare soarele. Barbatii care ne considera inferioare, sau care nu ne respecta pe cat ar trebui (cel putin ca pe Hitler in perioada Germaniei Naziste)ar trebui exterminati prin impuscare in stomac."
asta-i metafora...
realitatea e ca exista o gupare de femei (care sufera de ceva soi nou de gripa) care cred ca barbatii sunt inferiori. ma refer aici la intreaga specie barbateasca. cromozomul Y e incompletul lui X si asa mai departe. se pot adauga aici cele care cred ca sunt inferioare datorita faptului ca a existat "director" inainte de "directoare", ca nu exita procuraritza, numai procuror, ca "barmanita" vine de la cuvantul Barman - ca se sfarseste in 'man' nu in 'woman' si asa mai departe.
poate pare de o stupiditate spargatoare de monitoare, dar aceasta 'specie neo-ariano-fenimisto-absolutista chiar exista.
desigur aici intra cele care cred ca daca li se sugereaza sa pregateasca micul dejun dimineata (care consta in cateva oua fierte si doua felii de paine unse cu unt) sunt insultate si considerate sclave.
nu cred ca din moment ce eu gatesc pranzul, tie (femeie ariana) ti-e greu sa pui apa la clocotit dimineata sa faci ceai (metaforic, din nou)

#249668 (raspuns la: #249503) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
:))) - de lafemme la: 17/02/2008 22:58:25
(la: Teenagers)
dap, si prin cercurile de ma invart, cand profa de spot a devenit directoare, ea nu a mai fost doamna tz... lucru care a fost anuntat urlat, atunci cand un cochil, bietu de el, a venit in cancelarie, si nevinovat cum era, a zis... "doamna tz, va cauta un tatic", la care, proaspata incoronata, s-a ratzoit, "io nu-s doamna tz! io-s doamna directoare tz!!! de acum asa trebuie sa-mi zici!!!" :D

asa ca teenageritzo! ai grija cum te exprimezi!
#286392 (raspuns la: #286300) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Doaamna! - de Apoll la: 04/09/2009 19:52:18
(la: Clasa I-a - cafeneaua.com )
da fetita vrea sa-mi arate ce stiu. Eu vreau noutati Horica nu ma lasa sa vad si eu iar colega mea o spus ca se duce acuma la doamna directoare care-i prietena cu maica-sa si-i face toate hatarurile.
#478430 (raspuns la: #478264) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
21 - de Tot Areal la: 15/10/2011 14:02:01
(la: SANATORIUL(3))
-Vedeţi, e mai bine să tac, zice încet. Şi aşa nu ştiu exact ce şi cum. Mai bine să aflaţi de la alţii mai în măsură să vorbească. Dacă continuăm, vrem nu vrem, discuţia duce la detalii şi nu vreau să... înţelegeţi dumneavostră.
-Înţeleg dar nu pricep de ce atâta secret. La urma urmei, un om bolnav se poate să mai şi moară, din păcate.
-S-a sinucis... S-a aruncat de aici de pe scările astea, zice Magda rămânând o clipă pe loc.
-Aici...?fac ca toanta privind la plasa de sârmă ce împiedică acum orice tentativă de sinucidere.
-Nu acolo, zice ea când mă vede unde mă uit. Nu s-a aruncat jos. Şi-a dat drumul pe scări aici, pus şi simplu s-a dat de-a dura pe scări şi şi-a rupt gâtul.
-Oh... Aşa ceva chiar n-am mai auzit. Înţeleg de-ar fi fost un accident, dar sinucidere... Şi chiar, cum de şi-au dat seama că e sinucidere şi nu accident? Au fost martori?
Între timp am ajuns în faţa unei uşi duble, de lemn, cu geam din sticlă mată pe care scria cu vopsea : „ Sect A”.
-Aici e sectorul „A” zice ea ignorându-mi ultima întrebare, şi îmi deschide uşa lăsându-mă să intru prima.
Binenţele, am intrat pe un hol. Era curat, luminos, chiar cald aş putea spune.Văd că saloanele sunt aici numai pe partea dreaptă, în stânga sunt ferestrele deschise, fără gratii şi cu perdeluţe înflorate la geam. Erau câţive oameni, nu-mi dau seama dacă sunt pacienţi sau cadre medicale, ori rude venite în vizită, în orice vaz, indiferent cine or fi, nu par să ne bage în seamă.
-Ăsta este cel mai liniştit sector. Aici sunt internaţi doar cei depresii uşoare şi cei care vor să mai scape de stress-ul zilnic. Cu aceştia nu avem probleme. Sunt liniştiţi, urmează un tratament lejer şi doar înainte de a pleca li se mai fac câteva analize. Responsabil aici este doamna doctor Ştefănescu, Gloria Ştefănescu. A fost la sedinţă dealtfel...se uită ea la mine dându.mid e înţeles c-am cunoscut-o deja. Acum nu sunt prea mulţi pacienţi, dar alteori nu avem niciun pat liber. Cu ăştia veţi avea de lucru destul de mult, dar este uşor cu ei, sunt înţelegători, şi zâmbeşte pe sub mustaţă.
-E interesant aici... Văd că e frumos, curat, luminos... Îmi place cum arată.
-Păi da, nu e cu nimic deosebit faţă de oricare alt spital normal. Aici e ok.
Mă aplec pe geamul de lângă mine şi profit de ocazie să văd zona de la înălţime. Locul întradevăr îţi taie respiraţia prin frumuseţe. Tot acest fost castel e înconjurat de pădure şi munte. Aerul e nemaipomenit de curat, tare şi rece. Se simte un puternic miros specific de pădure. Văd şi întreaga curte. E întradevăr un loc, pe cât de frumos, pe atât de mistic.
-Doriţi să mai vedeţi ceva pe aici? mă întreabă Magda.
-Poftim? Nu...
-Coborâm?
-Da, ţi-am spus că tu eşti ghidul meu. Mă duci peste tot unde trebuie să văd.
-De acum începe aventura, zâmbeşte ea cu o uşoară amărăciune în glas.
Ieşim înapoi pe scară şi văd că încuie uşa dublă după noi. Îşi bagă apoi zornăind cheile îm buzunarul de la halat şi ridică din sprîncene.
-E mai bine aşa, totuşi, îmi zice. Apropo, să nu uit să vă dau dosarele pacienţilor cu care a lucrat doamna Olga, Dumnezeu s-o ierte. Sunt puse bine şi numai eu şi bineinţeles doamna directoare, am avut acces la ele, asta pana aţi venit dumneavoastră.
-Şti ce, îi zic în clipa când o luăm pe scări în jos. Hai să facem o înţelegere. Nu-mi place să fiu domnită atât. Spune-mi simplu Angela. Am să-ţi spun şi eu Magda, ok?!
#624080 (raspuns la: #624079) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de janina mijache la: 24/03/2012 11:21:02
(la: greseli frecvente??? corectati-ma, va rog)
este oosibil sa fie corect "doamna directoare", dupa noul DOOM. Mai caut si revin cu comentariu. O zi buna!
De ce mi-e rusine ca sunt romanca? - de Hypatia la: 21/02/2004 07:47:48
(la: A fi roman: virtute, blestem, necesitate?)
Am gasit raspunsul la aceasta intrebare in spusa domnului Gabriel Liiceanu, in ultima sa carte:"Usa interzisa":
" Cred ca putini compatrioti au resimtit asemeni mie istoria tarii lor ca pe o drama personala. de cate ori treceam granita, preluam chipul tarii mele vazut din afara: ma identificam cu scuristii care puneau bombe la sediul Europei Libere, cu cersetorii din metrourile pariziene, cu hotii din supermarketuri, cu spargatorii postelor din Germania, cu traficantii de minori, cu spalatorii de bani, cu organizatorii de retele de prostituate, cu mafiotii nationali, cu turistii care plecau cu prosoapele din hoteluri. Circulam prin lume impachetat in straturile de rusine ale Romaniei. Si este firesc sa fie asa, devreme ce lumea ne priveste ca reprezentanti ai unei situatii care de cele mai multe ori ne depaseste.
In 1984, un neamt imbecil m-a felicitat de Heidelberg, pentru participarea Romaniei lui Ceausescu la olimpiada de la Los Angeles, asa cum dupa mineriada din iunie 1990, un francez imbecil mi-a trantit la sediul central de la Hachette uasa in nas. In ochii lui devenisem prin extensie miner. Nuantele nu au ce cauta in asemenea situatii. Nu avea nici o importanta ca pe 13 iunie, ratasem cu doar cateva minute ocazia de a lua cinci bate in cap, in biroul meu de la Humanitas.
Vazuti de departe, eram scaldati cu totii, in aceeasi aura de barbarie. Acelasi fenomen de identificare la alta scara l-am trait in urma cu cativa ani , la Targul International al cartii, de la Frankfurt. Stateam pe un fotoliu si priveam visator in zare. Halele Targului erau enorme si oriunde ai fi privit, se deschidea o perspectiva neasteptata. culuoarul pe care l-a deschis atunci privirea mea, m-a transportat la 15 metri mai departe catre standul thailandez, in care parea ca se petrece ceva deosebit. Era lume stransa laolalta, cineva vorbea, erau mese multe asternute cu fete de masa cu gustari felurite, care asteptau cuminti, terminarea discursului pentru a putea fi devorate. In campul privirii mele, a patruns atunci o "colega" a mea, directoarea unei edituri bucurestene. lipsita de aparare, mesele isi ofereau flancul exterior trecatorilor. Doamna, extrem de mobila, altminteri, s-a oprit brusc in dreptul uneia dintre ele, afectand un interes neasteptat pentru reuniunea editorilor thailandezi si pentru domnul care tocmai vorbea. Ochiul meu scormonitor, intrat prevestitor in alerta, capatase finetea unui scaner. Disjunctia dintre expresia de pe fata doamnei impumutata de la membrii asistentei (privire absoluta, concentrare maxima, interes vadit pentru spusele oratorului) si jocul mainilor, care avea logica lui si care dezvolta o cu totul alta partitura, m-a fascinat. Pe antebratul stang, colega mea tinea o poseta, pe care a mutat-o discret, cu mana dreapta, mai aproape de cot. "Dumnezeule, mi-am zis, te pomenesti ca incepe sa manance!" In dreptul ei farfuriile si tacamurile erau frumos asezate, iar dincolo de ele, ca intr-o reduta prost pazita, se odihneau platourile cu mancare. Mana dreapta a doamnei directoare a pornit ridicandu-se usor catre marginea mesei-incordarea mea de voyeur atinsese punctul culminant- a odihnit o clipa pe marginea scrobita a fetei de masa, apoi cu incetinitorul s-a apropiat de o sticluta- am recunoscut de indata in ea, dupa silueta si eticheta nelipsitul condiment extrem oriental: Soja Sauce- cu degetul al treilea al mainii, prin mici impulsuri delicate, a pus sticluta pe drum catre marginea mesei, unde astepta cu gura cascata poseta care dupa ultima miscare a degetului a inghitit-o hap! si s-a inchis ca prin minune cu fermuarul. Ce repede se petrecuse totul! Atat de repede incat am simtit nevoia sa ma frec la ochi. cand i-am redeschis, colega mea, continua sa asculte cu vadit interes, ceea ce spunea domnul din Thailanda si dupa o vreme, parand edificata , s-a desprins de locul crimei, s-a inderpat grabita catre alte zari, manata de proiecte necunoscute mie. nenorocirea e ca mine intamplarea m-a lasat intr-o stare de adanca tulburare. Potrivit logicii introiective descrise mai sus, furasem cu nerusinare, cu sange rece si cu o remarcabila dibacie o sticluta de condimente. Totul pleda pentru asta: eram roman, venisem in aceeasi echipa la Frankfurt, aream uniti - autoarea gainariei si eu- prin festivalul cartii si in plus eram amandoi directori de editura. mai locuiam si in acelasi oras." Dar nu tu esti persoana care a bagat in poseta, imi repetam intr-una sticluta cu sosul de soia, pentru Dumneze, linisteste-te!"
Cu toate acestea, faptul ca eu nu as fi putut sterpeli, in vecii vecilor, sticluta nu avea nici importanta. Ceva mai adanc, care venea de dinaintea mea, ma facea coautor , partas, complice la gestul de randas, la care tocmai asistasem. Important era ca si ea si eu trageam dupa noi, acolo si peste tot in lume, alaiul infinit al frustrarilor venite din 45 de ani de comunism, care ne impingeau pe unii mai fini sa furam o sticluta cu soia, pe altii, precum tipii din delegatia care l-a insotit pe Ceausescu invitat la Paris in 1978 de Giscard d'Estaing, sa ia tot ce se putea lua , desuruba, demonta, din palatul in care fusesera primiti. E drept, nu orice om frustrat, fura sau trebuie sa fure, dar nu stiu cum se face, ca pe lumea asta orice frustrat , care nu fura, este asemanat cu semenii lui frustrati care nu fura. Iar omul acesta, care nu fura, termina printr-o miscare interioara, de o extrema perversitate, sa se asimileze singur, privirii celor care il asimileaza cu semenii sai care fura. Asa se face ca in acel an, am plecat de la Frankfurt, convins fiind ca in bagajele mele se afla nevazuta o sticluta de Soja Sauce. Blestemata de sticluta! Gentuta cu sticluta!."
Voi reveni luni, cu comentarii la cele ce s-au scris de ceilalti participanti la conferinta.
hypatia
#10206 (raspuns la: #10145) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pt. Ingrid - de (anonim) la: 03/02/2004 12:15:20
(la: Practici profesia visata?)
Draga Ingrid,
Ai pus o intrebare grea si necesita mult de scris ca raspuns dar incerc sa reduc pe cit se poate povestea vietii mele.
la vreo 5 ani vroiam sa ma fac calugar... pe la 7 ani visam sa devin scamator, magician,dar o profesoara de desen prin clasa a 7a mi-a zis ca am talent si ar trebui sa ma duc la scoala de belle arte.
Ei bine multi mi-au spus asta si dupa scoala generala am dat examen la Tonitza si am intrat.Acolo am ajuns printre primii artisti elevi de mare talent si desigur ca pasul urmator a fost sa studiez la Grigorescu,insa...acolo am incercat de 5 ori dar neavind pilele necesare...desigur ca n-am intrat.
Intre timp am facut armata la pompieri,si avut diverse meserii,doar una fiind oarecum legata de arta,lucrind 2 ani la Hotel Parc in calitate de grafician.
Mi-am dat seama ca nu am nici o sansa la facultate dar in acelasi timp mi-am dat seama ca si cu ea facuta ,nu-i un viitor mare in Romania.
Si uite asa mi s-a pus in cap idea sa plec definitiv din tara.Mi-a fost greu si am asteptat 5 ani de lupte cu securitatea si guvernul roman sa-mi dea voie sa emigrez.In final ,in 1982 m-au chemat la Iorga si dat formularele de pasaport.
Toti prietenii imi spuneau ca fac o prostie si parintii la fel,f. tristi,ei au fost dat jos din functii la posturi mici din cauza mea,si ..partidul comunist le-a spus ca nu stiu sa ma educe in spiritul real al tarii!
Desigur ca am trecut prin multe hirjoneli cu securitatea si batai si insulte de genul ca-s un cacat si ca"ce ba boule, crezi ca piinea in America e mai buna ca a noastra?O sa mori de foame acolo si o sa dormi pe strada,cacam-as pe ochii tai"si m-au scuipat efectiv!Mi-au dat suturi in dos si injurat etc...dar nu mai doresc sa-mi aduc aminte,trecutul e mort pt. mine.
Am primit pasaport fara cetatenie,si in acei ani era altfel la ambasada USA din Buc.Daca nu aveai rude ori cineva care sa te sponsorizeze,ambasada iti oferea vreo organizatie de ajutor social ce exista din donatii particulare,sa te ajute ,si fiind in aceasta categorie,mi-au dat sa fiu ajutat de International Rescue Committee cu sediul in Manhattan,New York.
Mi-au platit si biletul de avion la Roma unde am stat 2 sapt. in tranzit la o pensiune condusa de ambasada USA din Roma.# mese pe zi la ore fixe in rest puteam sa fac ce vream si am tot vizitat Roma peste tot.Tot Ambasad USA mi-a dat si bani sa am de cheltuiala in tranzit.Si aia ziceau ca o sa mor de foame....
In dormitor am stat cu 8 romani in aceiasi situatie ca mine.
Ne-au luat cu un microbuz de la aeroport si dus la pensiune iar la plecare la fel ne-au dus la aeroport.Ce sa-ti spun? De cind am luat pasaportul am stat ca in al 9lea cer de fericire.Am plecat fara un cent in buzunare!!!!
Intr-o zi am fost chemat la ambasada si mi-au spus ca pot pleca la NY,si inminat biletul de avion platit de ei!Cu emigranti ca mine ajutorul lor era si mai mare.Pe pasaprot au scris refugiat politic si pus viza de intrare de la ambasada chiar!
Am ajuns la NY pe 14 Dec. 1982 era zapada si 7 seara.La ambasada mi-au spus sa ma uit in aeroport dupa o persoana ce va avea un carton pe care sa fie scris"I.R.C."si am vazut 2 domni(americani)ce ma asteptau la intrare.Erau de la I.R.C. si m-au dus direct la oficiul de imigrari unde un ofiter a pus pe pasaport o stampila pe care era scris ca am dreptul sa muncesc oriunde pe teritoriul USA.
Cum ti se pare pina acum?Iti zici desigur ca mare noroc am avut si iti raspund ca parca Dumnezeu era cu mine la orice pas!!!Noroc,soarta,destin karmic,trebuie sa admit ca cineva acolo sus m-a iubit f. mult si INCA o face si in prezent!!!!Toata viata mea S-A SCHIMBAT cu 360 grade din clipa in care am parasit definitiv Romania,o alta viata urma pt. mine si NICI ca-mi pasa ce voi face ori ce meserie sa am etc,pt. ca eram extrem de fericit si am lasat viata si destinul sa decida pt. mine!Acel Domn de SUS!!!!!
Mi-am zis mereu atunci:" orice-ar fi nu conteaza!N-am de pierdut NIMIC ci doar de CISTIGAT"Zarurile au fost aruncate.
Revenind la acea seara de 14Dec la JFK airport am omis ca in sep. acel an implinisem 27 ani.Deci cei 2 domni apoi m-au condus la limuzina lor si dus in Manhattan in zona Times Square si pus la un hotel 2 stele(nu-mi pasa de stele),camera platita de org. in avans si rezervata pt. mine!Stiam engleza din scoala destul de bine ,domnii s-au uimit ca vorbesc asa de bine.Mi-au dat adresa org.lor(unul din ei era chiar ..directorul ei!)sa ma prezint in 2 zile si la plecare m-a intrebat daca am ceva bani si Nu aveam,ultimele lire la cheltuisem la Roma in ultima zi,deci iar plecasem cu buzunarele goale!
Directorul mi-a dat 50$ din banii lui.Apoi in tot acest timp,mergeam la un diner si mincam breakfast si lunch si dinner,era ieftin dar f. bun.Atunci in USA dolarul era mare si preturile mici,nu ca azi.O felike de pizza era 50 centi,azi este peste 3$,metroul era 60 centi,azi e 1.50$,orice pachet si marca de tigari cost 1.10$ azi e 5.50$.deci 50 $ erau mari!Dupa 2 zile m-am dus la sediul org.pe Park Ave.si un domn de origine romana plecat dupa razboi,m-a ajutat f. mult.
Fusese mare judescator la BUc.Mi-a spus ca org. ma va ajuta f. mult si voi sta la hotel 1 luna timp in care org. imi va gasi un apt. de inchiriat.Ia-m spus ca-s artist si mi-a dat mereu bani sa-mi cumpar culori si pinze etc. orice materiale aveam nevoie.La fel in FIECARE vineri di sapt. mergeam la org. sa-mi ridic un cec de 150$,prin care org. ma intretinea.Dupa 5 sapt. mi-au gasit un apt. de impartit chiria cu un domn american pensionar,divortat si care avea nevoie de bani sa-si poata plati chiria.Un om tare de treaba,si partea mea de chirie era de 220$ pe luna.M-am mutat deci in apt. lui in Woodside(Queens) si aveam propria mea camera mare si spatioasa.Org. A PLATIT chiria mea in plus de cei 600$ pe luna intretinere,timp de ...6 luni!!!!Atita era ajutorul lor,dar CE ajutor!!!Intre timp mi-au spus sa caut de lucru si sa incep sa ma pun pe picioare.Desigur ca asta vroiam si eu,imi era jena ca cheltuiau atita pt. mine si acei bani dati de org. NU -I aveam de platit inapoi deloc!!!!!!
In acel bloc traiau multi romani veniti in USA de cel putin 7 ani si am facut cunostinta cu ei.Dupa o vreme insa mi s-a facut lehamite de ei pt. ca mereu se plingeau de ceva si erau invidiosi te vorbeau pe la spate incit am rupt-o cu ei si am avut de atunci numai prieteni americani!!!Am trait intre ei 2 ani si credama ca au fost DE AJUNS!Aveam un prieten f. bun din liceu ce venise acolo cu 2 ani anaintea mea si el m-a ajutat cel mai mult.
Unul din romani avea un prieten roman ce era suprintendent la un port particular de vaporase si ahturi.Mi-a gasit de lucru acolo ca muncitor necalificat la docuri,nasol si salariul de 5$ pe ora.Era un dobitoc,am stat doar 2 luni si am plecat far sa ma gindesc la viitor.Eu sint o fire cam rebela de fel si daca ceva nu-mi place,plec imediat!Amicul meu din liceu picta temporar firme la diverse magazine si mi-a zis sa-l ajut,pe bani desigur,si asa am devenit si pictor de firme dar el urma sa plece in Montana definitiv curind.Intr-o zi pictam afara la o firma si un tip s-a oprit si m-a intrebat daca vreau sa lucrez cu el,si el era tot pictor de firme si mi-a dat cartea de business a lui sa-l telefonez.
Cum amicul meu urma sa plece am telafonat la acest tip american si asa am inceput sa lucrez pt. el timp de 1 an,bani nu prea faceam si traiam de pe azi pe miine si cu pantaloni rupti in cur.Nu mai aveam ajutor de la org. asa ca cu 500$ pe luna din care 220 erau la chirie...nu ma descurcam.Dar eram optimist caci din fire sint!
M-am gindit sa-mi completez studiile in arta si am mers la colegiul faimos(din 1894)din Manhattan,Art Stdents League of NY,unde au studiat mari artisti ai americii si lumii ca Jackson Pollock,Frank Stella,Calder,Andy Warhol si multi altii.
Am vorbit cu directoarea,o doamna colosal de buna care mi-a spus sa prezint orice fel de lucrari posed,si aveam destule acasa caci asta faceam in timpul meu liber,desenam in prostie si pictam in ulei ori acuarele.Am ales pe cele ce am crezut eu ca-s bune si m-am prezentat la directoare.Ea mi-a spus sa revin dupa o sapt. timp in care o comisie de profesori va evalua lucrarile.
M-am prezentat la acea data si mi-a spus ca comisia(6 prof. emeriti si faimosi in USA)a hotarit sa-mi acorde o bursa de studii pe timp de 4 ani si sa studiez ceea ce vreau eu!!Am ales picturade sevalet.
Intre timp pt. ca nu cistigam mult,am depus formular la asistenta sociala din NY si m-au aprobat sa-mi dea ajutor in bani si food stamps.In baza lor cumparfam mincare de la orice magazin.
Am inceput cursurile in 1984 in sep.cu un f. renumit prof. de pictura si mare ilustrator de romane,aici e o meserie f. buna!Am facut imediat prietenie cu multi colegi si studiam seral pt. ca munceam ziua.Un coleg cistiga ilustrind storyboards si mi-a dat de lucru si apoi am avut si o comanda doar a mea,cistigam binisor acum.Tot in clasa mea ,monitorul ,un tip de-o seama cu mine era (este inca)f. mare artist cunoscut de benzi desenate.
Intr-o zi m-a intrebat daca vreau sa cistig bani in plus?Cum sa nu,dar i-am zis ca habar n-am de bd uri,el a spus ca voi invata dac lucrez ca asistentul lui...si uite asa am renuntat la pictat firme si devenit artist de bd!Aici e un MARE business!!!Bill,colegul meu care in timp am devenit f. buni prieteni,incit cu ani dupa acea m-am casatorit si el mi-a fost nas,m-a invatat f. multe despre arta de bd,lucrind cu el 8 ani,dar nu lucram zilnic ci sporadic de 2 ori pe sapt. si trebuia sa caut iar de lucru.Am gasit imediat la o firma de curieri pe bicicleta particulara.Asa am devenit si curier.HA!Intre timp serile mergeam la scoala si weekendurile lucram cu Bill.El era atunci prieten,logodit cu Cyndi care lucra ca manager la muzeul Metropolitan.Intr-o zi ea mi-a spus ca sint posturi la muzeu la serviciul de receptie marfuri ce se vind in muzeu la boutikurile lor.Am facut cerere si asa am ajuns dupa 1 an de curierat prin Manhattan,sa lucrez la stocuri si magaziile muzeului,la 8$ pe ora.Mai bine.Intre timp,ca de obicei,serile la scoala si in zilele libere,aveam joia si duminica,lucram la atelierul lui Bill.Am tinut-o in ritmul asta fara O ZI LIBERA timp de 2 ani!
Intre timp ma mutasem deja in Jackson Heights la fel impartind un apt cu un american si chiria mea era de 300$ pe luna.
La scoala am avut multe relatii cu colegele mele,deh trebuia si le captiva sarmul meu si ca-s din Romania.
In 1987,Bill mi-a zis sa incerc la Marvel Comics sa caut de lucru ca artist ca si el,pt.ca mi-a zis ca am talentul necesar si o experienta de la el.Am ales sa fac niste schite in creion si culoare cu Conan the barbarian,vreo 7.Am telefonat compania si mi-au acordat un interviu.Am mers la editorul revistei si aratat schitele.PE LOC a ales una si spus s-o pictez in ulei pt. ca o va publica ca coperta!Si uite asa am ajuns si artist cu NUME la cea mai mare companie de bd. din USA si lume!!!!Lucram inca la muzeu si cu Bll si mergeam si la scoala si mai si pictam coperti cu Conan!!!Cum le-am facut pe toate NU stiu!
M-am mutat in Brooklyn caci faceam bani bunicei acum si puteam sa=mi permit sa am apt. meu personal cu 2 dormitoare din care unul l-am transformat in atelier.La muzeu prin 1989 am cunoscut pe viitoarea sotie,Marilyn,dragoste la prima vedere!Ea este italianca americana generatia 2a,parinti emigrati in 1952 tatal din Napoli,Mama din Randtzo,Sicilia.Mai are 2 surori ea fiind mijlocia si de-o virsta cu mine.Dupa 1 luna s-a mutat la mine acas in Brooklyn.
In acel an am incheiat cu scoala si cu munca la muzeu!Lucram doar cu Bill 2 zile pe sapt. in rest multe comenzi la Marvel de coperti la alte reviste si apoi
fiin liber profesionist mai lucram si pt. alte companii din NY(Dc Comics)dar si di California,lucram numai acasa si cind aveam de predat coprti ori bd(faceam si desene la reviste)plecam la Marvel dar era poate de 2 ori pe luna,in rest cu California prin posta expres peste noapte.
Marilyn a plecat de la muzeu si a gasit de lucru la NY PUBLIC LIBRARY,ceamai mare din tara.
In 1990 ne-am casatorit si dupa 2 ani ne-am mutat in New Jersey ,la inceput in apt.timp de 4 ani dupa care ne-am cumparat o vila frumoasa in natura si la citeva min. pe jos de plaja Atlanticului.
Prin 1997,deodata businessul in bd. a scazut total si multi editori au fost concediati si multe reviste scoase din circulatie neaducind profit!S-au rarit comenzile si pt. mine....dupa 11 ani ca artist renumit in bd...trebuia s-o iau de la capat in altceva!
Intre timp eu aveam multi fani si colectionari ce vroiau sa-mi cumpere originalele.Am dat peste unul,el mi-a dat telefon intr-o zi si mi-a zis ca va veni la mine acasa si sa fiu pregatit ca va cumparaTOT ce am!!!!N-am crezut dar asa a fost,in acea zi am vindut exact TOATE lucrarile mele in bd.,parca un semn ca acest capitol din viata si experienta va fi incheiat!
Aces domn m-a platit in CASH!!!!venise cu un microbuz!60.000$$$$$ mi-a dat bani gheata ca se umpluse masa de ei si ma uitam si nu-mi venea sa cred!
In acel an am plecat cu Marilyn in Italia la rudele ei si la venetia si Roma si Florenta,1 luna intreaga dupa care am plecat la Paris 1 luna!
Si inca mai ramaseem cu destui bani din cei 60.000$
La intoarcere am zis sa incep sa caut de lucru.Greu de gasit,chiar cind ai nume si experienta!!!Dar ca de obicei niciodata NU am disperat si pierdut optimismul!!!!
Dar restul povestii vietii mele in curind.
Ozzy Osbourne




















































































































































replica unei doamne/caz real - de abc111 la: 30/06/2006 08:29:06
(la: Cea mai grozava/uluitoare/simpatica replica primita vreodata)
Intr-o iarna de la sfarsitul anilor '80, cand toate autobuzele si troleibuzele erau supraincarcate de calatori, eram impreuna cu colegul meu Gigi intr-un troleibus in Bucuresti. Era frig si el era imbracat intr-un palton de blana artificiala. Cum isi purta parul foarte lung, era greu sa fie vazut la fatza de alti calatori aflati mai in spate. Deodata o aud pe o doamna catranita spunandu-i lui Gigi: "Doamna draga, vezi ca ma presezi prea tare! Te rog misca-te putin!" Gigi nu prea avea cum sa se miste din cauza burtii lui cam mari si a paltonului care-l facea sa fie si mai lat. Doamna din spate a continuat, in crescendo, spunandu-i cu o voce mai agresiva: "doamna draga, ce-i cu dumneata, nu auzi, esti surda?" Gigi era incoltit si statea intr-o pozitie imposibila, neputand sa reactioneze in nici un fel. La plangerile doamnei cu pricina s-au mai alaturat si alte proteste, care cadeau nemiloase pe capul bietului Gigi. Lumea a inceput sa tipe: "doamna, da nesimtita mai esti!" In sfarsit ajungem la statia la care trebuia sa coboram. Cand ajunge pe scari, Gigi casca in sfarsit gura si le raspunde la toti cu o voce naprasnica de bas:

"In primul rand ca nu sunt doamna ci sunt domnisoara!".

Nu mai puteam de ras!
#130816 (raspuns la: #130807) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un director pleaca cu secreta - de dhkdukabh la: 22/11/2006 08:09:50
(la: PALAVRE DE CAFENEA (Trancaneala- editie speciala))
Un director pleaca cu secretara intr o delegatie. Ajunsi la hotel pentru a scuti bani la cazare cere o camera cu un pat. Se cazeaza si dupa ce
raman singuri in camera ii spune secretarei:
- Doamna eu pentru ca sunt barbat voi dormi pe jos, dumneavoastra veti
dormi in pat.
- Vai domnule director se poate,suntem oameni maturi cum se poate sa
dormiti pe jos vom dormi in acelasi pat.
- Bine dar nu va deranjeaza? zise directorul.
- Nu zise secretara, dar sa stiti ca eu dorm goala. In prima seara
directorul a nadusit a doua la fel, a treia la fel dar nu a facut nimic
abtinandu-se din rasputeri. Au plecat acasa fara a se intampla nimic
intre ei si primul lucru pe care l-a facut directorul cand a ajuns
acasa a fost sa se duca la psiholog.
- Dl psiholog uite ce s a intamplat am fost.......,ii povesteste tot si
cere un tratament pentru a se linisti. Psihologul dupa ce l-a ascultat
atent i-a spus:
- Va duceti acasa si beti 6 galeti cu apa.
- Are vreun efect dl psiholg, ma vindec?
- NU STIU DAR ATAT BEA UN BOU.


"A man is a success if he gets up in the morning and gets to bed at night, and in between he does what he wants to do. "
Bob Dylan
director onorific - de om la: 13/04/2007 09:34:19
(la: Institutul de mistocareala=)))
aici sunteti miseilor! :))
V-am cautat la locatia veche. Totul era o paragina plina de caini vagabonzi turbati(lor) ;))!
Va astept sa veniti la mine, cu pixurile voastre sau ale altora in mana, pt ca sa-mi semnati benevoli si nesiliti acceptul de supunere! Hartia de sters pe...bot o aduc eu:))
Director onoriu
Semnatura:
Mai intoarce Doamne roata
Cand mi-o anchiloza si c-o/u-asta
primita pe mail... - de cosmacpan la: 07/05/2009 01:15:20
(la: liber sa gandesti)
Economia Europei se prabuseste, Parlamentul elaboreaza norme lingvistice

March 17th, 2009 ·

Uniunea Europeana pare cuprinsa de “boala birocratului nebun”: in timp ce numai in ultimele 4 luni o jumatate de milion de persoane au ramas fara locuri de munca in UE, o banda de nebuni agresivi se ocupa cu rescrierea vocabularelor!

De fiecare data cand ne spunem “s-a atins limita idioteniei”, birocratii europeni tin sa ne contrazica.

Asa am crezut cand am auzit despre directiva care prevede ca orice pereche de cizme de cauciuc trebuie furnizata cumparatorilor instotita de un manual de utilizare in 12 limbi. Sau despre cea care interzice suporterilor sa ia acasa drept amintire un scaun de plastic de pe un stadion care se demoleaza, daca respectivul scaun contine cadmiu - chiar daca suporterul ar trebui sa manance tot scaunul ca sa ii fie afectata sanatatea. La fel, am spus “e culmea!”, cand am auzit de interdictia comercializarii castravetilor si bananelor cu o curbura “anormala” sau ca ciobanii trebuie sa-si mute turmele pe o alta pasune, daca urmele lasate de animale depasesc 50 mm (!).

Naivii de noi, credeam ca s-a spus totul in materie de absurditate.

Din nou ne-am inselat: oficialii Parlamentului European comunica faptul ca in aceasta institutie doamnele si domnisoarele nu mai pot fi numite… doamne si domnisoare, intrucat aceste cuvinte ar fi… sexiste si ofensatoare! In locul acestor termeni, membrii PE si functionarii urmeaza sa li se adreseze persoanelor in cauza folosind numele complet.




Noile reguli “de relationare” adoptate pentru membrii Parlamentului European au fost comunicate celor 785 de deputati prin intermediul brosurii “Gender-Neutral Language” (limbaj neutru din punct de vedere al genului) semnata de Harold Romer, secretarul general al PE, informeaza versiunea electronica a cotidianul britanic Daily Telegraph.

De asemenea, sunt inlocuite aproape toate cuvintele care includ termenul “man” (barbat): “sportsman” (sportiv) devine “athlete” (atlet), “stateman” (om de stat) devine “lider politic”, “stewardess” va fi de acum “air hostess” (insotitor de zbor) iar “man-made” (creat de mana omului) se transforma in “sintetic” sau “artificial”.

Mai mult, anumite denumiri de profesii vor fi interzise! Printre acestea, “fireman” (pompier), “headmaster” (director), “policeman” (politist), “salesman” (vanzator), “manageress” (directoare) , “cinema usherette” (plasatoare) si “male nurse” (infirmier).

Se mentin termenii pentru care nu exista (inca) versiuni “corecte politic” precum “midwife” (moasa), “waiter” si “waitress” (ospatar, ospatarita). Acesti termeni, scrie brosura, pot fi inca folositi de catre parlamentari. O, pasa, cat de darnic esti, totusi!, ne vine sa exclamam. Ce bine ca alesii nostri mai pot chema ospatarul fara sa isi chinuie creierul incercand sa retina cine stie ce termen tembel!

Dintre reactiile mentionate de cotidianul britanic, o remarcam pe cea a eurodeputatului conservator Struan Stevenson, scotian, care spune si el “corectitudinea politica a luat-o razna”. “Am vazut cum institutiile europene incearca sa interzica cimpoaiele si sa dicteze forma bananelor, iar acum sunt hotarati sa ne spuna cum sa folosim cuvinte in limba proprie.”

Un alt conservator, Philip Bradbourn, respinge noile reguli, pe care le descrie drept “risipa a banilor contribuabililor”, solicitandu- i totodata birocratului Romer sa dezvaluie costurile materialelor. “N-o sa particip la asa ceva. Voi continua sa-mi folosesc limba materna si expresiile pe care le-am folosit toata viata, si nu accept reguli pe tema asta de la nici o institutie.”

plangem "libertatea de a gandi"? si ce daca...
Multumesc pe aceasta cale doamnei Aurica... - de Baby Mititelu la: 23/03/2010 18:22:41
(la: Femei vs femei)
Cea care a intrat ieri seara pe forum ca sa anunte ca doamna X si-o pune cu seful. Doamna Aurica il compatimeste profund pe sotul doamnei X pentru coarnele respective! Cred ca e miloasa din fire...:)))
Ea m-a inspirat pentru aceasta confa.
Din nou pentru Dan Calin - de Ingrid la: 14/10/2003 15:39:55
(la: A existat holocaust in Romania?)
Despre trenul mortii, plimbat pe ruta Iasi-Calarasi(Ialomita), iata "amintiri" culese dintr-un site probabil neolegionar :
"Viorica Agarici – mit si adevar in problema "Trenului mortii"

Din capul locului declar ca nu am intentia de a nega sau minimaliza tragicele evenimente petrecute la Iasi in iunie/iulie 1941, care s-au derulat pana in gara Romanului. Despre asta s-a scris si se va mai scrie mult, incat modesta mea contributie s-ar pierde ca o picatura de apa intr-un ocean de venin. In schimb, voi aduce cateva elemente noi legate de cele intamplate la Roman. Cititorii au latitudinea sa le arunce in talgerul balantei ce li se va parea mai adecvat.

Asadar, la gara din Roman - Era in fatidica zi de 3 iulie 1941, cand s-a anuntat sosirea, in tranzit, a unui tren cu evrei deportati din Iasi. Pentru fetele de la Cantina Crucii Rosii, ca si pentru personalul punctului sanitar din gara condus de doctorita Veronica Falcoianu (foto alaturata), situatia parea similara cu cea a trenurilor de raniti cu stationare scurta, avand alta destinatie. In acest rastimp, li se acordau, in vagoane, ajutoarele umanitare si medicale necesare. Totusi, judecand bine, medicul de serviciu la punct in acea zi, in unire cu echipele de la cantina, au inteles ca situatia actuala va fi oarecum diferita. Din aceasta cauza au chemat-o in ajutor pe doamna Viorica Agarici, presedinta Filialei locale a Societatii nationale de Cruce Rosie. Dansa a venit fara intarziere, insotita de vicepresedinta, d-na Eliza Vargolici si de medicul primar al judetului, dr. Stefan Pasov. In urma lor a sosit si seful Comenduirii Pietei, cpt. I. Cocaneanu.

Din primul moment, duduia Viorica a inceput a-si organiza echipa cu care avea sa intre in actiune. Din aceasta faceau parte: Sofia Lazarescu (sefa cantinei), invatatoarele Zoe Iacobescu, Elena Taune si Maria Curelescu, tinerele Mura Hagiaturian, Rodica Lazarescu si doua maici detasate de la manastirea Agapia. Intre timp, cpt. Cocaneanu a luat informatii suplimentare de la biroul de miscare al garii, de unde s-a intors foarte posomorat. Cand au iesit pe peron, cantinierele cu tavi si cosuri cu de ale gurii, 4 soldati cu caldari cu ceai, doctorita Falcoianu insotita de of. san. V. Toma si infirmierele voluntare de Cruce Rosie, purtand medicamente pentru urgente si material de pansat, Cocaneanu s-a apropiat de d-na Agarici, soptindu-i ceva la ureche. Cei prezenti au spus ca niciodata n-au vazut-o decat blanda si amabila, dar acum si-a iesit din sarite!

Deodata intra trenul in gara - o garnitura lunga cu vagoane de marfa ("bou-vagon" cu portierele zavorate) din care razbateau voci disperate, cerand ajutor si apa! Pentru acest tren insa era un Ordin de la Comandatura militara germana din Iasi, ca nimeni sa nu se apropie.



Interventia Reginei-Mama (Relatare a doctorului Nicolae Horga, radiolog sef la Spitalul Precista)

La aflarea acestui ordin d-na Viorica Agarici i-a cerut cpt. Cocaneanu sa intervina pentru a fi deschise vagoanele si a se putea acorda asistenta medicala celor din interior. Cpt. Cocaneanu l-a contactat telefonic pe generalul de Divizie Stefan Ionescu, prefectul judetului Roman care tocmai atunci se pregatea sa intampine pe Regina Mama Elena, sosita intr-o vizita la spitalul din Roman.

Prefectul i-a expus Reginei situatia disperata din gara chiar in Spitalul Precista Mare (atunci Z.I. 448). cand se faceau prezentarile si i-a raportat tot ce se intampla in gara. Revoltata, regina l-a trimis pe aghiotantul ei pentru a verifica daca informatia este adevarata. Cand aghiotantul s-a intors si a confirmat cele spuse de prefect, Regina i-a cerut generalului Stefan Ionescu sa-i inlesneasca legatura cu generalul Ion Antonescu, care se afla in trenul Patria, aflat in exclusivitate la dispozitia sa. Regina cerandu-i sa ordone deschiderea portierelor si acordarea asistentei medicale evreilor din tren.

In tot acest timp, d-na Agarici a dus o adevarata "batalie" cu soldatii germani care pazeau si ei trenul. Ea a pasit hotarata inainte, facand fetelor semn sa o urmeze. Trebuiau sa strabata distanta pana la linia a 4-a, unde fusese tras trenul cu deportati, semn ca nu va avea cale libera. Prioritate aveau atunci trenurile militare germane si romanesti, care goneau spre front. Asa incat avea de stationat un timp, exact cat era nevoie a intra cu ajutoarele cerute. Soldatii germani, cand au vazut ca grupul de persoane in alb se apropie hotarat de trenul lor, le-au iesit inainte, cu pistoalele mitraliera intinse si strigand: "Zuruck Verboten!" (Indarat! Oprit!). Era o prima somatie. D-na Agarici, fara teama, li s-a adresat pe acelasi ton: "Verflucktes Gesindel, auf die Seite!" (Creaturi blestemate, la o parte!). Cpt. Cocaneanu, stiind de ce sunt in stare acesti ostasi fanatici, din trupele SS, a venit in graba rugand echipa sa se intoarca pe peron, caci la o a doua somatie, acestia vor trage in plin. A fost un moment de panica. Fetele si soldatii cu caldari au facut cale intoarsa. Numai duduia Viorica Agarici s-a repezit ca un glonte in fata locomotivei, prinzandu-se cu mainile de ea si a inceput a striga cat tinea o gura ca daca nu se deschid portierele vagoanelor, pentru a se acorda ajutor detinutilor, ea ramane acolo pana ce va trece trenul peste dansa!

In timpul acesta, nemtii isi vedeau linistiti de treaba, asteptand momentul cand vor putea ordona pornirea trenului, cu riscul, de a strivi romanca aceea furioasa... La amenintarea cu pistolul in piept a unui ofiter SS, Viorica Agarici a raspuns: "Wenn Du mich schiesst, schiesst Du deine Mutter!" (Daca ma impusti pe mine, o impusti pe maica-ta!).

Intre timp, generalului Ion Antonescu, informat de cele intamplate la Roman si neavand autoritate asupra militarilor germani care nu permiteau asistarea detinutilor, a luat legatura cu Comandantul al Armatei a XI-a germana, generalul colonel Eugen von Schorner solicitandu-i aprobarea celor solicitate de regina Mama. Acesta, in cele din urma, a ordonat asistarea deportatilor din trenului cu evrei.

In sfarsit au fost date la o parte usile de la un vagon, le-a aparut o scena de infern: vii si morti, claie peste gramada, cu imbracamintea sfasiata zaceau intr-un namol de fecale si urina. Era prea din cale afara! Pentru a nu alarma populatia orasului (din care peste 7000 erau evrei), care prinzand de veste, incepusera a aflui spre gara, s-a convenit ca trenul sa fie impins indarat, la Sabaoani. Acolo fura deschise toate vagoanele iar cei morti, dupa ce au fost verificati de cpt. Dr. Radu Popovici, chirurgul Spitalului Militar (venit si el cu sanitarii sai, foto alaturata), au fost depusi intr-o groapa sapata ad-hoc in dosul garii.

Dupa intoarcerea trenului in gara dintre cei vii, cei bolnavi au fost consultati de doctorita Falcoianu, o parte din ei fiind internati in Spitalul Militar pentru ingrijirile necesare. Intre timp, dr. Stefan Pasov, medicul orasului, colaborand cu Presedintele Comunitatii evreiesti, dr. med. Reznic Meer, au organizat transportarea, cu randul, a tuturor deportatilor valizi la baia Companiei a IV-a Sanitara de langa gara, unde au fost curatiti, reechipati cu haine noi, hidratati si alimentati, cu ajutorul si pe contul Comunitatii. Bineinteles, sub paza severa, pentru a se evita dezertarile. La randul lor, prin grija Companiei a IV-a sanitare, toate vagoanele au fost spalate, dezinfectate si capitonate pe jos cu paie proaspete, peste care s-au intins cearceafuri.

A doua zi, 4.VII.1941, cu obloanele descuiate, trenul - fost pana aici ???al mortii" - s-a repus in miscare. Pe parcurs, oprind in garile mai mari, se deschideau usile vagoanelor pentru ca echipele de Cruce Rosie sa poata controla si asista deportatii. E drept, ici - colo se mai auzea si cate o huiduiala, venita din partea unora, dar asta nu a influentat cu nimic tinuta ocrotitoare a organelor oficiale. Ajunsi cu bine la Calarasi (pe Dunare), la predare in lagar au fost numarati 776 de oameni. Precum se stie, in 1944, au fost eliberati cu totii.



Epilog

1. Prin anii ‘50, dupa razboi, victimele, in numar de 53, dezgropate la Sabaoani (nu "370" cum gresit s-a scris!), carora li s-a adaugat mortii in numar de 360, depusi anterior la Mircesti, au fost aduse la Cimitirul Israelit din Roman, unde au fost reinhumate in doua gropi comune alaturate, peste care s-au turnat placi de beton cu dimensiunea de 3/10 metri. Din cele de mai sus rezulta ca, daca intre Mircesti si Roman, cale de 20 km, si-au pierdut viata inca 53 de oameni, fara "minunea" de la Roman, la Calarasi ar fi ajuns numai cadavre.

A fost in mod incontestabil, meritul duduii Viorica Agarici, de a-i fi salvat pe acestia. Dar nu numai al ei, singura; fara concursul tuturor persoanelor sus mentionate, n-ar fi reusit aceasta performanta. Ii reamintim: capitan I. Cocaneanu, general divizie Stefan Ionescu, vicepresedinta Crucii Rosii romascane, Eliza Vargolici, cei trei medici cu ajutoarele lor. In fine, dar nu in ultima instanta, acordul in acest sens al conducatorului statului (si prin concursul prompt al Reginei Mama Elena), a tras mult in cumpana. Mai e nevoie sa amintim si compasiunea populatiei romascane (crestini si mozaici la un loc) care au contribuit cu totii la usurarea suferintelor atator oameni inocenti...?

2. La urma, inca ceva despre doamna Viorica I. Agarici, eroina acelor zile. Dupa anii 1949, a fost despuiata de toata averea ei (proprietatea de la Calugareni, jud. Roman, casa din oras de pe str. Alexandru cel Bun etc.) si aruncata in strada, fara chip de subzistenta. A avut totusi noroc de cateva familii romascane care i-au intins atunci o mana de ajutor. Familia av. Mart a primit-o intr-o odaita, iar dintre evrei, dr. medic Iosif Abraham si fotograful Jack Reinstein organizau lunar, pentru ea, o cheta (bani marunti), pe care doamna nu voia sa-i primeasca decat sub forma de recompensa pentru meditarea unor copii (printre care si elevul Radu Cozarescu). Desigur, fiind retinuta in casele acestora si la masa de pranz. In fond, era adusa in pozitia de cersetoare. De altfel, si umbla cu cosnita de papura in mana, unde i se mai arunca cate ceva...

Ar fi plecat din Roman, dar nu avea unde: sotul, mort de gangrena apendiculara in spitalul de aici (nu la Iasi, cum s-a scris!), cei trei fii, Georgel, Vasilica si Costache, bagati la puscarie... Abia in 1967, Georgel fiind eliberat, s-a mutat la dansul, in Bucuresti. De atunci si-a adus aminte si Federatia comunitatilor evreiesti de meritele doamnei Agarici, fixandu-i o mica renta viagera.

Acum, eroina de la Roman isi doarme somnul de veci intr-un cimitir din Bucuresti, in vreme de copacul sadit in amintirea ei, pe "aleea dreptilor" de langa Rechowot (Israel), creste falnic.

Dr. Epifanie Cozarescu

#1330 (raspuns la: #1328) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Din ce in ce mai.... - de nanu la: 29/10/2003 03:49:39
(la: duplicitatea francezilor)
...interesant!
Din nou este bagat aici Israelul!La subiectul depre Franta!
Si cine o face din nou?Doamna care pretinde ca nu are nimic contra lor!
P.S.Va ganditi vreodata ca Israelul ar fi "multumit" cu faptul ca Siria se afla "intre cei 15 responsabili" ai lumii?
Siria care ,probabil,este un "bastion" al "drepturilor omului".
Siria care ajuta Libanul sa se apere cu 30000 de militari stationati pe teritoriul acestei tari.
Ce nevoie ar mai avea sa fie intre cei 15 responsabili?Israelul se poate baza pe prietenii sai puternici si dezinteresati care ii reprezinta interesele in Consiliul de Securitate(Siria si Franta)
Doamna JJC,parca sustinea-ti ca doriti sa terminati cu subiectul despre evrei si Israel si sa "continuati mai departe".
Dar se pare ca "sunteti ancorata acolo".Pe mult timp.O viata.

(Comentariu la mesajul doamnei JJC cu nr.2422,pe aceasta pagina.)
#2507 (raspuns la: #2422) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Despre Balamuc... as spune mai degraba Urmuz - de Dinu Lazar la: 20/11/2003 14:13:47
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
In principiu ce traim azi seamana mult cu un banc auzit mai zilele trecute:

===================================================

Intr-o zi, o directoare de succes de la resurse umane a fost calcata de un
autobuz in timp ce se plimba si a murit. Sufletul ei a fost intampinat la
portile Raiului de catre Sf. Petru in persoana.
- Bine ai venit in Rai. Dar inainte sa te instalezi, se pare ca avem o
problema. Vezi tu, n-am mai avut niciodata un director de la resurse umane
care sa ajunga pana aici si nu suntem prea siguri ce sa facem cu tine.
- Nici o problema, doar lasati-ma inauntru.
- As vrea eu, dar am ordine de sus. Vei petrece o zi in Iad si una in Rai si
apoi vei alege in care din ele vei vrea sa-ti petreci eternitatea.
- De fapt eu m-am decis. Prefer sa raman in Rai.
- Imi pare rau, regulile sunt reguli.
Si astfel Sf. Petru o pune intr-un lift si s-a dus direct in Iad.
Usile s-au deschis si ea s-a gasit calcand pe iarba verde a unui teren de
golf minunat. Mai departe era un local si in fata ei erau toti prietenii
ei - directori cu care lucrase si toti o aclamau. Au alergat toti spre ea,
au sarutat-o pe ambii obraji si au discutat despre vremurile trecute.
Au jucat o runda excelenta de golf apoi seara s-au duc in local unde a
mancat o cina excelenta formata din friptura si homar. A facut cunostinta si
cu Diavolul care era de fapt un tip de treaba (chiar dragut) si s-a distrat
de minune spunand bancuri si dansand. Toti au dat mana cu ea si si-au luat
ramas bun in timp ce se urca in lift.
Urmatoarele 24 de ore si l-ea petrecut in Rai odihnindu-se pe nori si
cantand la harpa. S-a distrat de minune, iar cele 24 de ore au trecut au
trecut fara sa-si dea seama. Sf. Petru a venit si a luat-o.
- Deci, ai petrecut o zi in Iad si una in Rai. Acum alegeti eternitatea.
- Nu credeam c-am sa spun asta, adica, in Rai a fost beton, dar cred ca m-am
simtit mai bine in Iad.
Asa ca Sf. Petru a escortat-o la lift, care s-a reintors in Iad.
Cand usile s-au deschis, s-a gasit stand intr-un peisaj dezolant, pustiu,
acoperit cu gunoi si mizerie. Prietenii ei erau imbracati in zdrente si
colectau gunoiul in saci. Diavolul a venit si el si si-a pus bratul in jurul
ei.
- Nu inteleg, spuse femeia tremurand, ieri cand am fost aici era un teren de
golf si un local unde am mancat homar, am dansat si m-am simtit bine. Acum
nu mai e decat pustiu si gunoi, iar prietenii mei sunt toti mizerabili.
Diavolul s'a uitat la ea si a zambit.
- Ieri te recrutam. Azi esti angajata...
=================================================

Asa ca realitatea nu e totdeauna ce pare a fi.
Eu sunt un tip optimist, am ca la 50 de ani si sunt sigur ca optimismul te ajuta mult.
Stiti desigur care e diferenta dintre un optimist si un pesimist. Pesimistul zice ca mai rau nu se poate, optimistul zica ca ba da, se poate.

Nu am inteles din mesajul Dvs daca va ocupati cu fotografia. Daca da, munca fara zabava in meserie si mai ales cunostinte de marketing si de relatii umane, va pot ajuta fundamental; un studiu al unei companii de sondaje economice spunea ca piata romaneasca de fotografie ar fi cam de 11 milioane de dolari anul acesta, si daca unii nu iau nimic altii sigur iau ceva - ceva, deci cu speranta si cunostinte aplicate veti izbindi cu siguranta...
Undeva trebuie sa se duca cumva banii astia, nu o fi dracu` asa de negru.
#4816 (raspuns la: #4788) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...