dolhesti judetul iasi

Nu trebuie sa-ti para rau sa ma contrazici :)
Totusi daca analizezi situatia mai profund, vei gasi ca am dreptate. Inainte de "revolutia" gay, nici un homosexual nu avea curajul sa iasa "din dulap", majoritatea sufereau in tacere, nu exista nici un fel de campanie etc. Si totusi homofobia era cel putin la fel de intensa, iar homosexualul care era identificat ca atare era distrus si anulat din toate punctele de vedere. Numai daca incercam sa intelegem acest lucru si daca avem cea mai mica urma de empatie, ne-am da seama ca nici nu conteaza ca un homosexual se naste sau devine. Ce conteaza este ca e un om ca noi, si are aceleasi drepturi inclusiv dreptul de a fi fericit si de a-si trai viata linistit fara sa fie privit ca un monstru.
Religia a inculcat si perpetuat sentimentul homofob in noi atit de profund incit nici nu ne mai dam seama de unde provine acest sentiment.
Este absolut legitim ca un grup care a suferit atita timp sa-si ceara drepturile, daca nu exista homofobie nu ar fi existat nici "mindria gay".

Ce sa va mai spun io, ca credeam ca pot si io sa merg in conced
pe o coasta(mi-ar fi placut pe aia de Azur) da' nu le pot lasa io pe fetele astea asa nerezolvate si cu rica-n ele.
Lu Tancza nu stiu cum sai scot din cap pe tehnicianu ala de Costel
si so trec mai pe asfalt ca sa se pricopseasca macar co casa daia cu scara inluntru .
Da si cu Maritza trebe so rezolv pentru ia am planuri mai mari ca vrea sa iase pe sticla si are inima sburdalnica asa ca trebe sai caut
tot ceva din topul ala cu 300 ca aia e adevaratii oameni.
Asa ca va spui ca sa dus concediul meu peo coasta .

poate ne dai ceva amanunte - perioada, judetul in care ai domiciliat - erau diferente de comportament de la judet la judet. si de la tara la tara (telul emigratiei).
cat despre servici, probabil ca lucrai intr-o ramura deficitara. daca erai in invatamant sau legat de cultura, sau intr-un oras inchis in care abia asteptau sa se elibereze vreun post, zburai a doua zi.

de urmarit n-ai de unde sa stii. daca n-aveau intentii de intimidare, n-o faceau vizibil. nu toti erau asa de tampiti precum se zvoneste.

ca nimeni nu s-a plans, e clar ca la toti le era frica ca nu se stia care e securistul mascat :)

Well era in anii 80, cind 'paranoia ceausista' ajunses la maximum... lucram la o intreprindere de interes national din Iasi si nu cred ca era deficitara in personal... la timpul ala eram in fabrica peste 200 de ingineri stagiari. Emigram in Australia.
Nu vreau sa ma intelegi gresit. Nu fac propaganda pentru regimul comunist... intrebarea mea se referea la experientele prin care au trecut altii si nu la analizarea cazului meu. Pentru ca si eu am auzit povesti de groaza, dar care intotdeauna s-au intimplat numai la altii.

Si tatal meu a avut de ales intre a renunta la serviciu sau la pamint... bineintels ca a renuntat la pamint... l-a luat inapoi in 1993 si la vindut anul trecut pentru ca nu mai putea sa-l munceasca. Dintre ceilalti ramasi acasa desi trag targa pe uscat... niciunul nu a vrut sa-si asume responsabilitatea sa munceasca pamintul. Vorba romanului: "nici lapte nu maninc dar nici cu vaca nu ma duc..." pacat, ala era pamint primit de unul din stramosi inca de pe vremea lui Stefan cel Mare...

Eu am refuzat la onoare de fi facut membru de partid in timpul facultatii... si postul in Iasi (oras inchis) l-am luat la repartitie pe baza rezultatelor. Ceea ce am de multumit profesorilor din facultate este ca nici unul nu a incercat sa-si faca cariera pe seama mea... desi ar fost usor sa se alinieze politicii partidului si sa-l persecute pe "rebel"...

<<Ştiai că o vietate ciudată şi-a făcut cuib sub sânul tău stâng şi acum ... prostuţa ... se zbate să iasă, mai tare, mai zgomotos.
Lasă-mă să ţin în palmă mica vietate ... poate se va linişti.>>
oare o iubesti la fel de frumos precum scrii?

" Prietenia inseamna un suflet in doua trupuri." Aristotel

Mai tarash si mai grapish
am iesit din papuris
c-un vers schiop si c-unu' chior
(p-ast' din urma il insor
cu o vearsa rubiconda
ca sa iasa rima blonda!)
c-auzii bucium de jale
de la Tranca de prin vale
pielea-mi numa' buburutze
mi-a facut-o, ca la strutze! :o)
De atata dat cu capu'
s-a dus firu' la ciorapu
ca am dat in sens invers
c-asa mi-a iesit din mers!
Vad c-ati adormit la soare
pe burtici, sau mi se pare?
Parca imi miroase a ars,
sfaraie, sau e doar fuss? :o)

Nu e foarte complicat, totusi: gandeste-te ca de exemplu pentru a deveni un sportiv de performantza, un baiat are nevoie atat de o educatie sportiva perfecta (un mediu excelent) cat si talent sportiv! Unul ca mine, care nu a avut niciodata talent la sport, oricat de mult ar fi fost antrenat, tot nu ar fi facut nimic in sport! Asa si cu alte caracteristici: daca baiatul nu ar fi avut o baza organica pentru aceasta inclinatie, nu ar fi fost de ajuns sa poarte rochii ca sa devina transexual. Multi barbati poarta rochii cand pot (le place asta) si sunt ...heterosexuali!

Care ar fi fost soarta lui daca bunica nu l-ar fi tinut in rochii? Probabil in loc sa vrea la 18 ani sa faca schimbare de sex, ar fi vrut sa o faca ...la 40 sau 50 de ani! Ca americanii cu familie! Dar e greu de ghicit! Trebuie acceptat si iubit de familie!

Fiindca esti din Marghita, iti povestesc despre un baiat care mi-a scris pe un site gay romanesc cerandu-mi sfaturi in legatura cu relatiile lui cu parintii si fratii (era al doilea din trei baieti, intr-o familie din Tg. Secuiesc.) Am corespondat cu el catva timp si i-am scris: trebuie sa fie foarte greu pentru tine ca esti dubla minoritate! Iar el mi-a scris hazliu: "asa am crezut si eu, ca sunt minoritate a minoritatii, pana cand mi-am dat seama ca in Tg Secuiesc nu sunt decat cativa romani!" Am ras cu pofta! In judetele Harghita si Covasna ar trebui infiintate organizatii de suport pentru homosexuali si parintii lor, cum exista in Ungaria. In restul Romaniei asa ceva nu se paote acum, pentru ca lumea este mai putin pregatita; ar crede ca le face un favor.

o lectura senzationala se dovedeste a fi interviul de la

http://fotografu.ro/vorbe/YaBB.pl?num=1152612326

Altfel cred ca malul Dunarii e destul de aproape de Craiova, ca sa
mearga musiu FC sa sape la conacu` lu` cine stim noi ca sa nu
iasa pe ecsiva dosarul de securitate, cum ar fi normal dupa ce va citi
cine trebuie de la cadre textul de la finalul descrierii de la

http://fotografu.ro/vorbe/YaBB.pl?num=1152606921

Domnul FC inca nu stie ca totul se face cu voie de a zice ceva,
si daca nu esti intr-o gashca se intreaba aia si se dau cu capu` de
pereti in ce gashca e omu` si ce jocuri face cui, care este.
Exista cercuri de interese, gasti si bani de va ia cu racoarea pe caldura,
si cine deranjaza melodia e imediat luat la puricat de lunetistii adevarului
care e mereu de partea cui trebuie cind trebuie, care este, ca pina nu
da certefecat comitzia prezidentiala cu comunismu` nu e voie de
gindit de catre fiecare cum vrea el.

Nu, sintem la fel...

"Sefule, ce ziceti sa ...."
A doua zi seful catre altcineva:
"Mai, sa facem noi asa si asa...ca mi-a venit o idee buna!"

Se intilneste si intre colegi, nicio problema...
______________________________________

As vrea sa va povestesc despre profesorii care mi-au ramas in memorie prin intimplari amuzante...

Profesoara de romana din liceu, plecata din Iasi la baiatul ei in Timisoara...trebuie sa fie destul de...foarte in virsta...81 de ani...socotiti cu usurinta relativa, pentru ca a iesit la pensie cind am terminat eu a noua...
Dupa ce am avut o evolutie oarecum buna, am reusit sa iau un 3(trei) pentru ca in loc sa invat ca in "Luceafarul" nu exista personaje, am pierdut dupa-masa cu un baiat, asa, de florile cucului, adica nu m-am ales cu nimic...ba da, cu un 3(trei).

Tot in liceu am avut un incident intr-o ora, eram intr-un laborator si aveam un coleg caruia ii spuneam Gitz, de la Georgitza...Colegul susotea si profesoara l-a apostrofat: "De ce te aGitzi?..." Clasa a ris...profesoara nu a aflat de ce...

Credeti-ma, credeti-ma, ca nu-s mincinos,
Daca vreti, daca vreti, ceva mai frumos...

In timp ce Maria face sex cu amantul ei, Ion intra in casa. In graba mare, femeia spune amantului:
- Ascunde-te in spatele televizorului!
Ion porneste televizorul si-si bea berea, in timp ce Maria nu mai stie cum sa-l faca sa iasa din camera. In cele din urma, ea striga din bucatarie:
- Ioane , vino repede, sa vezi ce minune mi s-a intimplat !! Am scapat o farfurie de portelan pe jos si mi-a sarit inapoi in mina, intacta!
- Asta-i nimic! striga din camera Ion. Adineauri un jucator a fost penalizat cu cartonas rosu si eliminat de pe teren. Cind a iesit, a trecut pe linga mine

--------------------------------------------------
If you don't like something, change it. If you can't change it, change your attitude. Don't complain.
(Maya Angelou )

Ma avertizasesi ca ai postat un comentariu pe conferinta mea si îl citisem deja de sambata. A trebuit însa sa reflectez putin asupra subiectului ca sa pot sa vin si cu un raspuns pertinenr.
Cand am provocat aceasta tema de discutie, în ciuda a ceea ce se poate întelege din textul conferintei ca atare, doream cu precadere sa aflu ce statut mai are meseria asta în Romania si aiurea, ce anume cred romanii de aceasta profesie, daca se poate numi asa. In ceea ce ma priveste, directiile viitoarei mele cariere începeau deja sa se trasez. Nu stiu daca, nu vor începe sa se retraseze de acum. Zic asta pentru ca unele raspunsuri imi reînvie ambitii de adolescent.
Cand am dat la facultate, am întampinat dezaprobarea parintilor si a profilor care ziceau ca o atare meserie nu e de mine si m-am bucurat de aprobarea prietenilor si colegilor care spuneau ca sunt „tout à fait” facuta pentru asta. Cine oare ma cunostea mai bine nu as putea sa spun, cand sunt facuta sa scap atat de usor intelegerii banale, gratiei dualitatii specifice Gemenilor.
Cert e ca pana la urma, am avut ceea ce am avut chef. Asa am ajuns la facultate in Timisoara. Imi aduc aminte cu cat entuziasm imi pregateam toate articolele pentru scoala si cu cata mandrie replicam ca eram studenta in jurnalism. Eu, si de altfel, toti ceilalti 80 de colegi ai mei impartaseam aceeasi daruire (in anul urmator, au intrat 120; iar dintre colegii mei, se mai tin de scoala vreo 30-restul fiind imprastiati prin lume, atrasi de preocupari mai mundane).
Sa ne intelegem. Nu critic nici o clipa profesorii de la facultate. Sunt toti, fara exceptie, personalitati de valoare ale vietii media si culturale romanesti. Nu stiu insa cati dintre dansii sunt si (buni) pedagogi.
Ai dreptate, jurnalismul nu se invata o scoala. Sunt gata sa-mi argumenteze asta atatia ingineri sau mai stiu eu ce reprofilati din presa romaneasca. Dar nu cred ca mai suntem in epoca in care jurnalismul se prinde dupa ureche, ca si alternativa la o alta pregatire care nu mai e actuala.
Notiuni de baza de tehnici de scriere de presa, o minima diferentiere intre principalele specii si genuri jurnalistice, dexteritate in manuirea unui aparat foto si a unei camere de filmat sau pricepere in ale on-line-ului, ca inserare de text, audio sau video sunt insa ESENTIALE!
Nu, nimeni nu ma poate invata sa fiu jurnalist, daca nu am skill-urile si determinarea si constructia sufleteasca necesare, dar in conditiile unei economii de piata in continua dezvoltare, a unei perpetue evolutii ale pietei media in Romania si in lume, un viitor jurnalist profesionist nu se va mai forma dupa ureche.
Exista scoli de gen in Romania. La Bucuresti, Iasi, Timisoara, Cluj si Sibiu, incercand astfel si o ierarhie. Si stiu cate ceva despre sistemul din fiecare. Poate ca la Bucuresti sau Iasi si nu numai se face o insertie a studentului in miezul problemei inca „de mic”, ca sa vada din timp ce il va astepta daca se incapataneza sa vrea sa stea de paza democratiei cand va fi mare. Nu a fost cazul acolo unde am studiat eu.
Nu stiu ce ar fi trebuit sa fac ca sa am ocazia sa experimentez toate aceste lucruri. Sa merg la facultate in alte orase, in alte tara, asa ca tine? Poate ca da, dar nu am avut acest fler de la inceput.
As fi vrut sa mi se dea ocazia sa public cate un articol mai des decat in perioada practicii, sa pun mana pe o camera video, sa vad un studio de radio pe dinauntru, sa transpir intr-o agentie de presa sau sa inghet transmitand stirile din fundul Moldovei.
Si as mai fi vrut sa fac asta intr-un cadru organizat, de preferinta, educational, ca doar, de aia e facultate. De ce sa ma multumesc cu sfaturi binevoitoare de genul
„daca vrei ceva cu adevarat, poti sa o faci si pe cont propriu”? Sa se inteleaga: nu vreau nici sa traga cineva de mine sa fac ceva pentru de care nu sunt apta..Vreau doar ca daca eu imi doresc si cred ca vreau sa fiu jurnalist, sa imi demonstreze ca pot sa fiu asta sau nu
Nu stiu a cui e vina, daca e a mea, daca e a scolii, daca e sistemului, daca e a Romaniei.
Dar, pentru ca ai amintit si de asta, a fi ziarist in Romania nu coincide deloc cu ceea ce inseamna sa fii ziarist in Vest, nu vreau nicidecât sa devin unul dintre multele specimene care bantuie peisajul audio-vizual românesc. Nu vreau sa renunt la principii sanatoase doar pentru ca foamea e mare, nici sa devin o paranoica care nu vede in ceilalti decât niste concurenti si niste dusmani. Înca cred ca o profesie, indiferent care ar fi ea, e facuta sa te dezvolte ca individ, tocmai prin contactul uman si activitatea pe care o presupune.
Si mai stii ce, as fi vrut, si imi dau seama ca inca vreau, sa aleg eu pentru mine ceea ce vreau sa fac mai tarziu, nu sa aleaga hazardul. Ca poate sunt într-adevar facuta sa fiu jurnalist, sa lupt pâna în pânzele albe pentru principiile în care cred, sa fiu îndaratnica si naiva si obiectiva. Sa ma folosesc de cuvinte, imagini si sunete îmbinate cu dibacie ca sa transmit publicului toate credintele mele despre viata.
Iata, deci, cateva dintre gândurile mele vizavi de subiect. Mi-ar face o deosebita placere sa mai schimbam idei pe aceasta tema.

============================
I've always wanted to be someone. Now I've realized I should have been more specific.

am impresia ca te-ai molipsit din sclipirile de geniu a lui NDW si crezi ca ai raspunsurile ultimative la toate intrebarile. autoritatea nu ti-o confera nici varsta si mai ales nu aderarea la pseudo filozofia lui NDW.

daca citeai cu atentie textul meu, vedeai ca am mentionat clar ca raspunsurile 'adevarate' in afara de 12 sunt 'limitate', doar aspecte minore nu autotcuprinzatoare.
viata e si o lectie uneori, si chiar intr-o lume relativa, probabilistica exista adevaruri absolute, in sisteme finite. de exemplu 1+1=2 in baza 10 si teorema lui pitagora aplicata in plan.

nu particip la sedinte de spalare de creer in masa si nici nu citesc carti scrise de indivizi ca bivolaru, osho sau ndw, ca e pierdere totala de timp. dupa cateva fraze (sau randuri in cazul cartilor) te lamuresti. bineinteles daca ai o cultura solida sau o experienta de viata relevanta.

mai mult dacat atat, de cate ori am ocazia combat aceste concepte si mode, mai ales pe un site cum e cafeneaua (site care se vrea serios, informativ, de discutii, in care multi vin sa capete un raspuns la niste intrebari, si altii ca sa se destinda) pentru ca le consider periculoase.
nu periculoase pentru sceptici/atei ca mine, oameni echilibrati ca horia d. sau persoane profund credincioase exemplu catalin (ambi si cu o doza nu neglijabila de bun simt :)), ci pentru persoane aflate la anaghie si care au o conceptie de viata mai putin formata, si le lipseste o baza temeinica, viabila de evaluare a realitatii. multi sunt atrasi de bulshit-ul mistico fantastic din aceste carti/curente si pot foarte usor s-o ia razna. pe urma umbla pe la psihologi si vraci sa iasa din asta.

cine are nevoie de hrana sau indrumnare spirituala, mai bine se indreapta spre religiile institutionalizate. macar alea chiar daca nu ajuta in toate cazurile, in general nu fac rau si au mecanisme de 'autocontrol' cand o iau razna, desi mai au si scapari pe ci pe colo.

numerologia e si ea o forma de mistica in care se poate aluneca foarte usor si pierde controlul de sine tinand seama ca toti stiu ceva aritmetica, coincidentele sunt foarte raspandite luand tinand seam de faptul ca lucreaza doar cu 12 sau 13 numere (1-9, 11, 22, 33? - din amintiri :)) si interpretarile sunt la indemana oricui (spre deosebire de astrologie, cristale, feng shui si alte activitati 'para' care cer ceva cunostiinte de baza).

eu as 'manevra' mai cu atentie subiecte din astea.

pacat de continut ca l-ai umbrit cu un invelis prost ales...

uneori e bine sa fim doar noi insine, daca vrem sa iasa ceva original. altfel, e un fel de productie de serie. cuvinte puse unul langa altul, voit aiurea, in speranta ca asta aduce un aer de shic. nu intotdeauna!
_________________
love me if you dare !

E ciudat cat de selectiva e memoria omului. Si nu ma refer la memoria voluntara, cea pe care o punem la lucru cand vrem sa acumulam informatii, sau cand scormonim dupa cele existente prin "sertarasele" mai mult sau mai putin prafuite ale mintii noastre. Pe asta as numi-o "memoria de serviciu", cea care ne face sa functionam intelectual.
Nu ma refer nici la memoria involuntara, care face sa renasca un univers de amintiri pornind de la senzatii, in maniera ceaiului si a madeleinei lui Proust. Cu totii am experimentat acest gen de rememorare.
Ma refer la ce se intampla cand vrem sa readucem in prezent fragmente din trecutul nostru, din lecturile noastre, din filmele vazute etc. Ce retinem din noianul de intamplari (ale noastre sau ale "eroilor" nostri), din locurile vizitate candva, din trairile noastre etc., etc. ? Ar fi vorba deci de memoria afectiva. Daca ar fi sa exprim intr-un cod al culorilor ce se intampla in mintea mea la acest nivel, as spune ca am o imensa zona gri, a lucrurilor uitate, o data pentru ca sunt prea multe si mintea nu le poate retine pe toate, si apoi pentru ca sunt chestii banale, care nu merita retinute probabil. Exista apoi o zona alba, a lucrurilor care m-au marcat pozitiv si care, fara a fi neaparat importante, mi-au ramas intiparite in memorie. Chestii nesemnificative pentru altii, un gest, o imagine, un chip, o vorba, un peisaj, o cladire, o strada, o imagine de film, un nu stiu ce... Si apoi o zona neagra, a lucrurilor rele sau urate sau penibile care mi s-au intamplat si care se incapataneaza sa subziste si sa iasa din cand in cand la suprafata...
As fi curioasa sa stiu daca va regasiti in cuvintele mele...

Lost without music in a world of noises

iubitele muze
iti sunt calauze
si vor sa te-amuze
tropaind prin frunze

greierasu' canta
si cu buza-i franta
sunete framanta
vrand sa ia la tranta

un arpegiu greu
ce nu vrea mereu
sa iasa. el insa-i cam zmeu
si-ncearca mereu

stii cumva a-i spune
arpegiul anume?
trebui ca-i pe lume
sunet de renume

caci de-auzi odata
vrei ca seara toata
sa-ti cante pe data
greierasul fata

PS - bine te-am gasit... ne-o fost dor de dumneata... :)

_________________
love me if you dare !

Io , hai pe la voi,
Cind cheful e-n toi.

Atita am putut scoate de la mine ,
Vorbesc ca o sasa,
Poate c-o sa-mi iasa.

vii pe la noi
cand cheful e-n toi??
sau tzoi !?! :))

de ce sasa?
vrei sa-ti iasa
cu o grimasa?? :))))))))
mai bine lasa
si intra-n pasa,
sa ne dai clasa!! :))))

e adevarat, pt ca pana la urma, toti traim cel putin o altfel de iubire...de ce?
si in final, ne dam seama ca nu uitam o persoana pe care am iubit-o, ci doar ii pastram un loc undeva in noi....si observam cu timpul ca iubirea pt persoana aceea e mereu dispusa sa iasa din nou si din nou la suprafata...

Sunt destule daca rasfoiesti in stanga screenului, nu te grabi sa faci topul. Ai grija numai cum ii vari pe toti in aceeasi oala, ca s-ar putea sa-ti iasa supa cu recul. :)))