comentarii

domnitor romani


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
domnitori - de ddghiocel la: 19/04/2004 18:51:13
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
Cred ca a continuat traditia domnitorilor romani care au cautat sa faca bine pentru tara, pana la sacrificiu, luptand contra dusmanilor din afara. Nimica nou. Doar istorie. Am auzit ca a incercat sa fredoneze Internationala cand a fost omorat. Sigur, in gura lui avea alta semnificatie, nu era vorba de comunism .
Dan Ghiocel
#14152 (raspuns la: #12837) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Perle de Bacalaureat 2003 - de Duduia Lizuca la: 08/04/2004 15:22:24
(la: Exemple de imbecilism)
1. Latina clasica este o limba moarta, care nu se poate vorbi decit in scris. Dupa caderea Imperiului roman, o parte din latina clasica defuncta a devenit bulgara. Limba romana are la baza latina bulgara, amestecata cu elemente de daca si o groaza de cuvinte slabe. In secolul al XV-lea, limba vorbita de popor era considerata vulgara si n-o vorbea nimeni.

2. Poema "Miorita" circula pe baza orala, adica nu a fost scrisa, din motive tehnice. In balada "Miorita" este vorba de trei ciobani care comploteaza impreuna sa-l omoare pe unul dintre ei. Ciobanul "Mioritei" a spus ca la cap sa-i puie diverse categorii de fluiere.

3. Haiducii din doine, balade si idile erau liberi si fericiti ca pasarile, animalele si pestii care zburda prin codri. De cum venea primavara, haiducii cei harnici plecau in padure. Acolo ei cintau suflind din frunza si lasindu-i pe boieri cu buza umflata.

4. Multimile de boieri exploatatori isi tineau banii numerar in pungi. Haiducii ii atacau si ii usurau de bani in toate baladele.

5. Balada e o specie a liricii populare inventata de Ciprian Porumbescu.

6. Scoala Ardeleana nu a avut propriu-zis sediu, din lipsa de fonduri austro-ungare.

7. Alexandru Lapusneanu s-a tinut de cuvint atunci cind a spus:
de ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu! Dovada ca azi cel mai intilnit nume este Popescu.

8. Poezia "Sburatorul" de Ion Has Radulescu este un omagiu adus aviatorilor romani.

9. Mircea cel Batrin a fost inmormintat la Cozia impreuna cu umbra sa.

10. In "Sobieschi si romanii" autorul descrie cum o mina de plaiesi au rezistat asediului perfid al puternicei armate din Iasi. In final, plaiesii, se predau in mod eroic, lasind cetatea neamtului.

11. Desi s-a ocupat mai mult cu turismul, Calistrat Hogas vorbea latina la perfectie.

12. Dintre cele cinci scrisori trimise de Eminescu, prima este considerata a treia. In "Scrisoarea a treia" se desfasoara batalia de la Rovinari.

13. Conversatia dintre Baiazid si Mircea este descrisa cuvint cu cuvint, cu toate ca autorul n-a prea fost cine stie ce de fata.

14. Mircea cel Mare, care prima data a fost batrin, sta la un discurs cu Baiazid. Acesta il primeste politicos, dar cu obraznicie, si-l face in tot felul, ca pe o albie de porci. Cind Baiazid il intreaba arogant "Tu esti Mircea?", domnitorul roman nu se pierde cu firea si ii raspunde la fix: "Da-mparate!"

15. Pina la urma Mircea cel Mare, desi batrin il va ingenunchia pe trufasul otoman cu citeva proverbe si zicatori bine plasate.

16. Imparati cu care lumea nu putea sa se mai impace au venit si la noi in Romania si au cerut pamint si de baut, dar cum venira s-a lamurit cu cine are de-a face si s-a dus de-a berbeleacul cu pleava pulberata, c-au ramas doar citeva de bucati de eniceri si spahii fugind, dintre care este amintita "inspre Dunare, o mina."


Sper ca v-au placut :)
#13532 (raspuns la: #13527) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
TRECUTUL ESTE GARANTIEA VIITORULUI-DACIA STRABUNA - de DESTIN la: 05/09/2004 08:13:57
(la: Cum gandim?)
Se porneste de la ideea gresita ca dacii au fost un popor de pastori sau de munteni, un fel de triburi, iar civilizatia si latinitatea le-au dat-o romanii, prin romanizare.

Nimic mai utopic, nimic mai neadevarat, deoarece romanii sunt un produs al dacilor, o ramura din trunchiul dac si prima lor civilizatie au primit-o de la daci, dupa cum vom vedea…

Elementul autohton dacic a ramas pe loc, în asa-zisa Dacia Felix, care a fost “felix” pentru romani, nu si pentru daci.

Cand ne gandim la fractiunile dace: moldoveni, blaci (valahi), letini, pelasgi, etrusci, osceni (osci), maramuri si stim ca acestia au dat civilizatia lumii, te cuprinde revolta gandind cat de gresit au deslusit unii istorici realitatea faptelor.

Vergiliu vorbind despre Daci, îi numeste genus antiqum terrae (cel mai vechi popor de pe pamînt) si terrae filli (fii pamantului) (Eneida, VI, 580). Si Servius spune acelasi lucru.

În Orient, dacii iau numele de Titani sau Giganti. Mai mult, Homer îi numeste “zei Titani” (Hymn in Apoli, 335, Hesiod, Theogonia, 630-668). Iar în Iliada, tot Homer le spune “protoparintii zeilor” si ai oamenilor distinsi, sau protoparintii parintilor nostri (Homer, Iliada, XIV).

“Si era peste tot pamîntul o singura limba”” (Moise, Cartea I) dar nu o numeste.
Psametus, unul dintre cei mai culti faraoni ai Egiptului, care a trait cu sapte veacuri î.e.n. spune:

“Am facut multe experiente în viata mea, ca sa aflu cel mai vechi popor pe pamant si ce limba vorbea acel popor; în sfarsit am ajuns la convingerea ca limba cea mai veche a fost a frigienilor, adica a pelasgilor si prin urmare acesta este cel mai vechi popor” (Herodot, Cartea II).

Dar cine sunt pelasgii?

O spune Diodor Siculo:

“Eu sînt pelasg, nascut din pamantul negru al Daciei” (Diodor Siculo a fost stranepotul Istrului si al Tisei, nascut în Carpati).

De la pelasgi ia numele fractiunea de popor dac, care a ajuns mai tarziu si în Italia.

Pelasg a fost o diviAvem noi constructia lor de fraza?

Avem noi pe: us, is, os si verbul la sfarsit, asa cum aveau romanii?

Nu, vorbim asa cum am vorbit de cand ne gasim pe pamantul acesta.

Noi pastram întreaga traditie, pe care alte popoare de aceeasi origine nu o mai au.

Italienii nu au traditia noastra si nici folclorul pe care-l avem noi. Se cunoaste ca este un popor nou.

Si daca lucrurile stau astfel, cum poate sa gandeasca cineva ca oamenii acestia, a caror rasa si limba era bine determinata, au amutit si au surzit, trebuind sa astepte 1.000 de ani, pana au venit peste ei romanii sa-i vindece de mutenie si sa-l învete limba romana?

Sa aruncam o privire la romani cine le sunt conducatorii:

235-238 de origine tracica MaximinTracul din Moesia,vorbea latina cu accent tracic.

249-251 de origine traco-ilira Decie(C.Messius Decius).

267-268 de origine traco-ilira Marcus Acilius Aureolus.

268-270 Marcus Aurelius Valerius Claudius din Sirmium.

270-275 Aurelian Lucius Domitianus Aurelianus din Sirmium.

272-282 Probus M. Aurelius din Sirmium.
………………………………………………………………….
293-305 Constantinus Chlorus tatal Sfantului Constantin Cel Mare.

305-337 Sfantul imparat Constantin Cel Mare,fiul lui Constantinus Chlorus si
al Sfintei Elena-daca de origine.

Constantin cel Mare, Sfantul Constantin Cel Mare, a fost si ramane una dintre cele mai mari personalitati ale Istoriei. Etnic si spiritual a fost straroman in cel mai clasic sens al cuvantului.

Sau, cu alte cuvinte, el este primul ? si probabil cel mai mare ? domnitor roman.

Crescut pentru a sluji si - posibilitatea nu se excludea niciodata in marile familii - pentru a conduce Imperiul Roman, cu multiple legaturi tracice - atat de sange cat si spirituale -, convertit la Ortodoxie dar pastrand in permanenta o linie diplomatica necesara, totusi fara a se departa de Dumnezeu, sinteza a geniului diplomatic si organizatoric roman si a entuziasmului si misticismului traco-ilir, Sfantul Constantin Cel Mare ramane o pilda de neegalat in toata istoria Imperiului Roman si a celui Bizantin de limba greaca.

El s-a nascut la Nis si a crescut in complexul mediu al traco-romanilor si protoromanilor aflati la putere in Imperiu. Ca sugestiv exemplu al sus-amintitei complexitati este faptul ca a trebuit, atunci cand tatal avid de putere si-a abandonat sotia - pe Sfanta Elena - sa se obisnuiasca a trai intre mama vitrega, fiica a lui Maximianus Hercules (deci tot traco-romana) si mama sa adevarata. Este de mirare cum, in aceste conditii vitrege, a izbutit sa devina crestin, cu o asemenea impresionanta dimensiune spirituala.

Ma opresc aici si intreb: unde/cine/care sunt conducatori straini?

Ce zici Tu:
"Cert este ca poporul a avut mereu un stapan si acesti stapani au fost intotdeauna din alt neam. Sa nu sariti in sus si sa spuneti ca "boierii români" au fost.. Nu au fost boieri români. Boierii Români sint o aparitie târzie in viata poporului român si ei au provenit la randul sau in marea majoritate din stapanii de neam strain care au fost asimilati de români."

Afirmatiile din comentariul mai jos postat sunt fara acoperire...

"mya si complexele nationale
#18555, de AlexM la Thu, 29/07/2004 - 21:40"

(va urma)

Bibliography:

Herodot:Historiarum Liberi IX edidit Henri Rudolph Dietsch. Editio altera Curavit H. Kellenberg vol. I Lipsiae, in Aedibus, B. G. Tenbueri, 1885;

Herodot:Traducerea româneasca publicata dupa manuscrisul gasit în manastiirea Cosula, de N. Iorga, Valenii de Munte. Tip. Neamul Rom. Soc. Pe actiuni, 1909, p. 553;

Dione Cassius: Historia romana, vol. I-V, Leipzig, Taubner, 1864;

Hoefer, tomes I-IV, ed. II, Paris, Hachette, 1865;

W. Froehner: La Colonne Trajane d’après le surmoulage exécuté à Rome en 1861-1862;

Salomon Reinach: La Colonne Trajane, Paris, Leroux, 1886;

A.D. Xenopol: Istoria Românilor din Dacia Traiana, ed. III, vol. I-IV, Iasi;

A. D. Xenopol: Materiale arheologice, vol. I si II;

Ph. Le Bas: Histoiire romaine depuis la fondation de Rome jusqu’à la chute de l’empire d’Occident, vol. II, p. 558, Paris, Didot, 1846;

Gr. G. Tocilescu: Dacia înainte de Romani, Tip. Acad. Rom, 1880, p. 594;

N. Densusianu: Dacia preistorica, Buc. Instit. De Arte Grafice, Tip. Carol Göbl, 1913, p. 1152;

Teohari Antonescu: Lumi uitate. Studii liiterare si arheologice, Iasi, Tip. Edit. Dacia, P. Iliescu si D. Grossu, 1901, p. 214
Columna lui Traian, vol. I-III, Iasi, Tip. Goldner, 1910, p. 271

Dionisiu Fotino: Istoria generala a Daciei. Trad. G. Sion, Tom I, Buc., Impr. Nat. Rom., 1859;

Teohari Antonescu: Cetatea Sarmisegetuza reconstituita, Iasi, Tip. Goldner, 1906;

Anton D. Velcu: Contributii la studiul crestinismului Daco-Roman sec. I-IV d. Chr.,Imp. Nat. Buc.;

Vasile Pârvan: Dacia. Recherches et découvertes aechéologiques, vol. I/1924, vol. II/1925. Buc. Cultura Nationala

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

in categoria "perle" - de casyana la: 27/10/2005 20:16:43
(la: Un nou forum: "Bancuri, glume, poante...")
1.Mircea cel Mare, care prima data a fost batrin, sta la un discurs cu Baiazid. Acesta il primeste politicos, dar cu obraznicie, si-l face in tot felul, ca pe o albie de porci. Cind Baiazid il intreaba arogant "Tu esti Mircea?", domnitorul roman nu se pierde cu firea si ii raspunde la fix: "Da-mparate!
2. Imparati cu care lumea nu putea sa se mai impace au venit si la noi in Romania si au cerut pamint si de baut, dar cum venira s-a lamurit cu cine are de-a face si s-a dus de-a berbeleacul cu pleava pulberata, c-au ramas doar citeva de bucati de eniceri si spahii fugind, dintre care este amintita "inspre Dunare, o mina."
3.Creierul este un organ oarecum indispensabil capului.
4.Ion Creanga s-a nascut între anii 1887-1889.
5.În caz de accident nu trebuie sa fugi de la locul faptei fiindca victima, daca nu e lovita fatal, poate retine numarul masinii.
6.Marin Preda a avut viata ca o prada, de aceea a compus "Delirul". Scriitorii care se consuma mult, mor.
7.Rascoala de la Bobîlna a început pe un deal si s-a terminat în 1438.
8.Zaharia Stancu a scris un roman descult. A fost si sef de birou la scriitori.
9.Razboiul de 100 de ani a durat putin mai mult.
10. La începutul fiecarei poezii eminesciene sta plantat cîte un tei mai gros sau mai subtire în functie de cîte strofe are poezia.








parerea mea - de carapiscum la: 07/08/2006 14:53:21
(la: Cei mai mari români)
n-as fi vrut sa ma arat sarcastic sau lipsit de respect fata de persoana ce a propus acest subiect, insa nu cred ca e posibila vreo altfel de abordare a temei. din nefericire pentru toti in general si pentru noi ca romani in particular, ni se propune sa contribuim la ceea ce numeste generatia tanara "top ten". ni se tot fabrica pe aiurea prin occident tot felul de topuri, care din care mai bizare si mai cu parul in ochi, topuri menite sa atraga atentia asupra unor lucruri extrem de importante in viata omului modern (dar asupra carora n-am sa insist acum). in realitate sunt niste gaselnite de moment puse la indemana pentru castigarea atentiei publice sau reorientarea acesteia in alte directii, de preferat cele de tip hollywood-ian. lumea trebuie sa vada ceea ce i se serveste, nu ceea ce poate vedea si judeca prin prisma propriilor simtaminte si idealuri. si astfel, foarte simplu si subtil, devenim numarul (sau codul de bare) din gloata ce trebuie condusa spre anumite destine comune. cu alte cuvinte: "tara arde, babele se piaptana".

simplul fapt ca ni se propune asa ceva face cat o injurie. cum adica domnilor si doamnelor sa cernem pe cei care au faurit destinele Romaniei ca sa scoatem la iveala pe cel mai falnic si mai de seama dintre ei? in mintea carui dobitoc s-a scornit asa o idee aberanta si nefolositoare omenirii? oare nu fiecare dintre cei ce si-au adus aportul la binele tarii este demn de mentionat, sau adica sa-i injosim pe unii in favoarea altora? ce logica este asta? de ce adica l-as pune pe Mos Ion Roata mai prejos de Al. I. Cuza? sau cu ce ar fi mai mare N. Iorga decat Kogalniceanu? fiecare la timpul sau a pus umarul, intr-un fel sau altul, la implinirea unor idealuri nationale. daca ar fi sa judecam dupa principiul cauza-efect am observa cu mare usurinta ca uneori si fara acele mici realizari ale oamenilor de rand marile realizari ar fi fost practic imposibile. sa ne imaginam ca un Ion Creanga n-ar fi existat- desi eu unul nu pot merge cu absurdul pana acolo. ce-ar fi insemnat asta prin prisma celor cunoscute de noi in zilele noastre? va las pe dumneavoastra sa raspundeti. daca s-ar fi sugerat sa-i alegem pe categorii si sa facem un fel de clasificare, mai treaca mearga, desi nici in acest sens nu putem fi 100% obiectivi.

ce criterii ar trebui sa folosim intr-un astfel de clasament? cred ca unul singur ar fi fost de ajuns pentru ca raspunsul sa nu fie altul decat cel pe care ma caznesc aici sa-l dau: BUNUL SIMT! bunul simt imi dicteaza ca nu-l pot da la o parte pe marele Dosoftei si pe urmasii acestuia care, pe langa faptul ca au tinut flacara romanismului aprinsa secole la rand (iar unii si-au dat viata pentru infaptuirea acestui deziderat), ne-au dat educatia in limba nationala. bunul simt imi dicteaza ca toti domnitorii romani si-au avut contributia lor la zidirea patriei si ca daca unul din ei n-ar fi existat in lantul istoriei noastre nu ne putem imagina ce consecinte ar fi avut aceste verigi rupte asupra restului. chiar si acelea vazute ca fiind ruginite si strambe, toate au avut un anume rost. asadar cum sa-l pun pe Stefan Cel Mare deasupra lui Mihai Viteazu sau chiar a lui Vlad Tepes? sau ce sa mai zic de martiriul Brancovenilor?

si de ce sa-l ridic pe Brancusi in slavi si sa-i las la o parte pe Luchian si pe toti ceilalti ctitori de opere de arta?

de ce i-as uita pe regretatii parinti ai Putnei si Sihastriei si nu i-as aminti macar pe Pr.Pr. Galeriu, Staniloaie, Steinhard sau Cleopa? cu ce sunt ei mai prejos decat un oarecare doctor docent honoris causa?

ma opresc totusi aici cu enumerarile pentru ca vreau sa o spun pe sleau: ceva aici pute, si pute rau de tot! a nivela totul de dragul "show-businessului" e ca si cum ne-am atarna singuri o piatra de gat si-am astepta sa fim impinsi in mare. eu n-am nevoie de topuri sau de cine stie ce prashtii fantastice descoperite recent pentru a cunoaste locul fiecaruia din acesti oameni in sufletul si constiinta proprie. eu serbez ziua fiecaruia in particular, nu la gramada si nu dupa cum mi se dicteaza de o majoritate iluzorie. imi iubesc tara si neamul romanesc cu tot ce a insemnat varf de lance in cursul istoriei noastre atat de zbuciumate, iar de ar fi sa lupt sub drapelul tricolor as avea intotdeauna in memorie pe toti acesti titani, fara exceptie. fara ei as fi o frunza uscata, un brat bleg, o constiinta moarta. si atata timp cat va mai curge un pic de sange prin vinele celui care scrie azi aici, voi cauta sa nu-mi omor sau adorm constiinta. cum care constiinta? de sine si de apartenenta la strabunii mei!!!

ps. reluind o idee anterioara ( si pentru a nu lasa impresia ca vreau sa distrug subiectul) am sa spun ca romanul de rand, cel opresat, chinuit, flamanzit, mintit, haituit samd are poate singurul merit de a sta totusi in frunte fiindca, nu retin daca am mai spus-o aici ori ba, fara baza muntelui piscul de deasupra nu e mai mult decat o simpla ridicatura de pamant, un morman de pietre goale.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
"Inima este împărţită în două atricule şi două testicule" - de cosmacpan la: 30/08/2008 13:40:24
(la: de unul singur........)
Bacalaureat 2008
*Inima este cel mai importatnt organ genital al omului.
Cu ajutorul cainelui Vitoria Lipan si-a gasit foarte repede zacamintele sotului.
In 1877 trupelor rusesti li s-a permis sa traverseze teritoriul Romaniei, impreuna cu tancuri si avioane, iar romanii le-au dat mancare si cazare contracost.
Vitoria lipan plangea cu lacrimi la gasirea oaselor barbatului sau.
Drumetii veneau la Hanul Ancutei pentru a minca si a bea vin din ulcicile noi ca alea vechi erau sparte!
Un profesor intreaba o eleva:cine a scris poezia "Luceafarul" la care ea spune Tudor Arghezi.
Scoala Ardeleana nu a avut propriu-zis sediu, din lipsa de fonduri austro-ungare.
Poezia "Sburatorul" de Ion Has Radulescu este un omagiu adus aviatorilor romani.
Mircea cel Batrin a fost inmormintat la Cozia impreuna cu umbra sa.
In "Sobieschi si romanii" autorul descrie cum o mina de plaiesi au rezistat asediului perfid al puternicei armate din Iasi . In final, plaiesii, se predau in mod eroic, lasind cetatea neamtului.
Desi s-a ocupat mai mult cu turismul, Calistrat Hogas vorbea latina la perfectie.
Dintre cele cinci scrisori trimise de Eminescu, prima este considerata a treia. In "Scrisoarea a treia" se desfasoara batalia de la Rovinari.
Mircea cel Mare, care prima data a fost batrin, sta la un discurs cu Baiazid. Acesta il primeste politicos, dar cu obraznicie, si-l face in tot felul, ca pe o albie de porci. Cind Baiazid il intreaba arogant "Tu esti Mircea?", domnitorul roman nu se pierde cu firea si ii raspunde la fix: "Da-mparate!"
Pina la urma Mircea cel Mare, desi batrin il va ingenunchia pe trufasul otoman cu citeva proverbe si zicatori bine plasate.
Imparati cu care lumea nu putea sa se mai impace au venit si la noi in Romania si au cerut pamint si de baut, dar cum venira s-a lamurit cu cine are de-a face si s-a dus de-a berbeleacul cu pleava pulberata, c-au ramas doar citeva de bucati de eniceri si spahii fugind, dintre care este amintita "inspre Dunare, o mina."
La a-2-a parte a subiectul cerinta este compunerea unei scrisori catre o persoana imaginara pe nume Paula.Un elev raspunde(in scris):"Eu nu mai scriu scrisori pt k am internet..si pe Paula nici nu o cunosc!"
*Detectiva buna, vitoria lipan a descoperit ca sotul ei a murit cu capul spintecat
Mihai Eminescu si-a intitulat poezia "Din valurile vremii..." vrand sa sugereze vremea si apoi nu a mai continuat titlul din nu stiu din ce motiv s-a razgandit si a inceput strofa I.
Manole a pus-o pe Ana la zid si a inceput sa o lucreze...
Poema "Miorita" circula pe baza orala, adica nu a fost scrisa, din motive tehnice. In balada "Miorita" este vorba de trei ciobani care comploteaza impreuna sa-l omoare pe unul dintre ei. Ciobanul "Mioritei" a spus ca la cap sa-i puie diverse categorii de fluiere.
Multimile de boieri exploatatori isi tineau banii numerar in pungi. Haiducii ii atacau si ii usurau de bani in toate baladele.
Balada e o specie a liricii populare inventata de Ciprian Porumbescu.
Calin tine de mîna mireasa care are parul lung de fericire.
*Ea lupta sa puna mîna pe dragostea flacaului.
Poetul îsi asteapta iubita ca împreuna sa cutremure o barca.
Ion Creanga s-a nascut între anii 1887-1889.
Nechifor Lipan a avut fericita ocazie de a nu se mai întoarce acasa fiind jefuit de niste oameni invidiosi.
În romanul "Rascoala" personajul principal este poporul si marea masa a taranilor.
Dimitrie Cantemir a avut un rol însemnat în viata sa.
Nechifor Lipan statea " pe spate cu fatza in jos"
Profa: In ce tip se incadra Otilia Marculescu? Eleva: In tipul ingerului a fetei blonde. Profa: Asta ai citit tu intr-o carte? Eleva: Asta am spus-o eu din proprie initiativa
Haiducii din doine, balade si idile erau liberi si fericiti ca pasarile, animalele si pestii care zburda prin codri. De cum venea primavara, haiducii cei harnici plecau in padure. Acolo ei cintau suflind din frunza si lasindu-i pe boieri cu buza umflata.
Latina clasica este o limba moarta, care nu se poate vorbi decit in scris. Dupa caderea Imperiului roman, o parte din latina clasica defuncta a devenit bulgara. Limba romana are la baza latina bulgara, amestecata cu elemente de daca si o groaza de cuvinte slabe. In secolul al XV-lea, limba vorbita de popor era considerata vulgara si n-o vorbea nimeni.
De ce se numeste nuvela "La tiganci"? Raspuns : Localitate in care se petrece actiunea este La tiganci.
Profesorul : "Ce stil functional are acest text?" Elevul: " Stilul articol"
Prof: cum moare Dinu Paturica? Elev:... Prof: A murit intr-un mod simbolic... Elev:... Prof(NERVOS): Haide, mai, baiatule, cum a murit? Elev(SPERIAT): L-A CALCAT CARUTA!!!!
Filofteia - de picky la: 22/12/2008 20:42:20
(la: buna ziua!)
Ca să se știe despre cine-i vorba:


Sfanta Filofteia



In calendarul sfinteniei crestine, la 7 decembrie este pomenita Sfanta Mucenita Filofteia, ale carei moaste se gasesc la Curtea de Arges. Dupa anumite stiri privitoare la viata ei, aflam ca s-a nascut pe la inceputul veacului al XIII-lea in orasul Tarnovo, care pe atunci era capitala "imperiului romano-bulgar", intemeiat si condus o vreme de fratii Petru si Asan, romani de neam. I s-a dat din botez numele "Filofteia", care in greceste inseamna "iubitoarea de Dumnezeu", lucru pe care il va dovedi cu fapta in cursul scurtei sale vieti pamantesti. Se spune ca si mama viitoarei sfinte era romanca de neam, din sudul Dunarii si o femeie foarte evlavioasa. De la ea a deprins prunca Filofteia dragostea de Dumnezeu si de aproa­pele, faptele de milostenie, rugaciunile si postul si alte virtuti care trebuie sa impodobeasca sufletul unui adevarat crestin. Fiind copila inca, Dumnezeu a chemat la Sine pe vrednica sa mama, ramanand astfel orfana. Cu incredere in Dumnezeu, a ramas in casa parinteasca, respectand toate cele ce invatase de la mama ei, traind mai mult pentru Hristos si pentru cei aflati in suferinta.



Dar dupa o vreme tatal ei s-a recasatorit, luandu-si o femeie cu o viata cu totul diferita de cea a primei sale sotii. Era firesc atunci ca aceasta femeie sa n-o iubeasca pe Filofteia, obisnuita cu rugaciunea, cu postul si cu mila fata de aproapele. Drept aceea, s-a pornit cu multa ura impotriva acesteia, mai ales cand se ducea la biserica sau cand se ruga si facea fapte de milostenie. In acelasi timp, cauta sa intarate si pe tatal blandei copile impotriva ei. Dar toate vorbele de ocara, bataile si muncile la care o punea tatal si mai ales mama ei vitrega, n-au putut s-o abata de la virtutile care ii impodobeau sufle­tul, mai ales de la faptele milosteniei. in inima ei se intiparisera cuvintele Mantuitorului: "Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui" (Matei 5, 7), dar mai ales cuvintele pe care le va spune El la dreapta judecata: "Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu si mosteniti im­paratia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa manamc, insetat am fost si Mi-ati dat sa beau, strain am fost si M-ati primit, gol am fost si M-ati imbracat, bolnav am fost si M-ati cercetat, in temnita am fost si ati venit la Mine " (Matei 25, 34-36). Intre altele, de multe ori cand ducea mancare tatalui ei la camp, o parte din ea o dadea unor oameni saraci. Intr-una din zile, pe cand avea 12 ani, acesta a urmarit-o ca sa vada ce face cu mancarea pe care trebuia sa i-o aduca la camp. Incredintandu-se ca o dadea celor lipsiti, s-a infuriat atat de tare, incat a scos securea pe care o purta la brau si a aruncat-o asupra fetei. A ranit-o grav la un picior, incat dupa putina vreme si-a dat sufletul in mana Ziditorului a toata faptura.



Nevrednicul tata, inspaimantat de uciderea propriei sale copile, a incercat sa-i ridice trupul spre a-l inmormanta. Dar Dumnezeu a ingreuiat in asa fel cinstitul ei trup, incat nici tatal ucigas, nici alti oameni n-au putut sa-l ridice. Ingrozit, a alergat la arhiepiscopul cetatii Tarnovo, istorisindu-i toate cele intamplate. Acesta, im­preuna cu mai marii cetatii, cu preoti, calugari si multime de credin­ciosi, s-au indreptat spre locul in care se afla trupul neinsufletit al tinerei Filofteia. Toti s-au incredintat ca erau in fata unei minuni dumnezeiesti. Ierarhii si preotii aflati acolo, au savarsit slujba prohodiriiei, dupa care au incercat sa-i ridice cinstitul trup, spre a-l duce in catedrala arhiepiscopala din Tarnovo. Nici de data aceasta cinstitul ei trup n-a putut fi ridicat. Au inteles ca Filofteia putea fi socotita acum ca o adevarata mucenita a lui Hristos si ca ea insasi nu voia sa fie dusa in cetatea Tarnovo. Sinaxarul ei arata ca sfintii slujitori au inceput sa spuna numele unor orase, biserici si manastiri din dreapta si din stanga Dunarii, spre a vedea daca nu se usureaza trupul sfintei, la rostirea vreunuia din ele. Cand s-a rostit numele orasului Curtea de Arges, deodata trupul s-a usurat si a putut sa fie ridicat. A fost instiintat de indata domnitorul roman de la Arges de dorinta sfintei Filofteia, ca cinstitul ei trup sa fie adus in tara sa. A fost intampinat la Dunare de domnitor, ierarhi, preoti, calugari si credin­ciosi, cu rugaciuni, cantari duhovnicesti, lumanari si tamaie. Sicriul cu trupul ei a fost dus apoi la Curtea de Arges.






Perle BAC 2009 - 1 - de 1brasovean la: 30/06/2009 08:28:49
(la: Un banc bun, ceva?)
Inima este cel mai important organ genital al omului.

Cu ajutorul cainelui Vitoria Lipan si-a gasit foarte repede zacamintele sotului.

In 1877 trupelor rusesti li s-a permis sa traverseze teritoriul Romaniei, impreuna cu tancuri si avioane, iar romanii le-au dat mancare si cazare contracost.

Drumetii veneau la Hanul Ancutei pentru a minca si a bea vin din ulcicile noi ca alea vechi erau sparte!

Un profesor intreaba o eleva:cine a scris poezia "Luceafarul" [] .... ea spune Tudor Arghezi.

Scoala Ardeleana nu a avut propriu-zis sediu, din lipsa de fonduri austro-ungare.

Alexandru Lapusneanu s-a tinut de cuvint atunci cind a spus:
"De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu!"
Dovada ca azi cel mai intilnit nume este Popescu.

Poezia "Sburatorul" de Ion Has Radulescu este un omagiu adus aviatorilor romani.

Mircea cel Batrin a fost inmormintat la Cozia impreuna cu umbra sa

Dintre cele cinci scrisori trimise de Eminescu, prima este considerata a treia. In "Scrisoarea a treia" se desfasoara batalia de la Rovinari.

Mircea cel Mare, care prima data a fost batrin, sta la un discurs cu Baiazid. Acesta il primeste politicos, dar cu obraznicie, si-l face in tot felul, ca pe o albie de porci. Cind Baiazid il intreaba arogant "Tu esti Mircea?", domnitorul roman nu se pierde cu firea si ii raspunde la fix: "Da-mparate!"

Pina la urma Mircea cel Mare, desi batrin il va ingenunchia pe trufasul otoman cu citeva proverbe si zicatori bine plasate.

Imparati cu care lumea nu putea sa se mai impace au venit si la noi in Romania si au cerut pamint si de baut, dar cum venira s-a lamurit cu cine are de-a face si s-a dus de-a berbeleacul cu pleava pulberata, c-au ramas doar citeva de bucati de eniceri si spahii
fugind, dintre care este amintita "inspre Dunare, o mina."

La a-2-a parte a subiectul cerinta este compunerea unei scrisori catre o persoana imaginara pe nume Paula.Un elev raspunde(in scris):"Eu nu mai scriu scrisori pt k am internet... si pe Paula nici nu o cunosc!"

Mihai Eminescu si-a intitulat poezia "Din valurile vremii..." vrand sa sugereze vremea si apoi nu a mai continuat titlul din nu stiu din ce motiv s-a razgandit si a inceput strofa I..

Manole a pus-o pe Ana la zid si a inceput sa o lucreze.
*** - de pescadorul la: 07/08/2013 10:05:35
(la: DE CE ESTE ROMANIA ALTFEL?)
De ce e Romania altel? RSI jur ca nu ma adresez tie si nici catre "tarile de jos" in mod special.
Pentru ca suntem printre putinele popoare din lume pe care nu niste straini trebuie sa-i faca cersetori, se fac sinuguri. Daca te duci la un norvegian si-i spui, bai suedezule cultura ta e un fel de cacat pe bat fata de cultura europeana cel mai usor probabil ca scapi cu o flegma in ochi. Acilea la noi deja romanii nu mai pot merge la privata decat cu cultura europeana in creier, adica frectionarii aia care au mai scris p-acilea cate o carticica, cate o poezioara, care au mai spoit cate o panarama de tablou sau au mai scartait cete o vioara sunt niste jalnici amatori de care trebuie sa ne lepadam cu rusine. Pai cine este ei pe langa corifeii culturii europene, niste jalnice rame.
Apropo am intrat prin spiritism, stiti voi cu masa care se misca, te tii de maini si de picioare si faci cercul spiritual si il chemi pe personalitatea cu care vrei sa intri in legatura. Si daca eu nu stiu sa citesc inca decat pana la litera P n-am stiut de noile trenduri istorice si am invocat sa vina Stefan cel Mare domnitorul roman care este... fratele meu abia am scapat ca intai a aparut sabia si daca nu ma aplecam sa ma scarpin intre degetele mari de la picioare ramaneam fara cap. Bine ca oricum il tin asa pentru aspect dar oriscat.
D-aia va spun ca doar un om informat este un om salvat, la mine nu e cazul pentru ca am memoria de caine, adica nu tin minte mai mult de 20 de minute, deci pana la urma despre ce dracu discutam aici si cine este Dl Boia... :)))))
#647093 (raspuns la: #647089) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Tricolorul Romanesc - de talusa la: 10/11/2003 01:24:32
(la: ROMANIA)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.





#3837 (raspuns la: #3812) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
romanii din strainatate cei rai si neintelegatori - de (anonim) la: 17/02/2004 00:54:41
(la: Romani in strainatate)
Eh.... cam asa o fost dragii mosului.... de vreo 2000 de ani ne vindem domnitorii, ne aliem cu toti si-i tradam pe toti... dar vina e a cuiva pe care-l cautam din priviri repede, repede sa-l aratam cu degetul...

...Si azi vad americanii care scuipa pe trotoarele din Romania, din avion...
E vina lor... normal...
etc.
etc.
etc.

P.S. Am creeat un utilizator Modelbauer, deci ati primit coordonatele mele..... e motiv sa nu-l publicati ???!!!
Multumesc.


istoria neamului romanesc - de (anonim) la: 03/04/2004 02:01:15
(la: Cand va ganditi la istoria neamului romanesc, ce simtiti?)
nu inteleg de ce oamenii sunt asa de indiferenti la istoria neamului romanesc. nu sunt romanca get-beget, sunt tataroaica, strabunii mei au venit de nici 150 de ani in romania si totusi sunt mandra de istoria neamului romanesc. s-au facut si greseli, normal, dar asta nu sterge marile realizari. Suntem un popor latin intre 4 tari slave si totusi am reusit sa ne pastram limba. Am avut voievozi curajosi si domnitori invatati, am avut si avem oameni de cultura de mare valoare. cand ma gandesc la istoria romaniei de-a lungul veacurilor simt nu numai mandrie, din cauza faptelor ce s-au petrecut, ci si mandrie ca sunt romanca, ca traiesc in romania, ca vorbesc romaneste, ca am prieteni romani. In nici un caz nu sunt indiferenta....
de ce sunt romanii cum sint?!... - de Dr Evil la: 18/02/2005 04:49:17
(la: Este Comunismul de vina pentru caracterul Romanilor?)
Comunismul a avut o influenta foarte mare in modelarea caracterului nostru. Numai daca te uiti pe acest site si citesti unele dintre comentarii iti poti da seama cit sintem de "mici" si defaimatori la adresa poporului nostru. Intotdeauna incercam sa gasim scuze inloc sa ne asumam responsabilitatea faptelor noastre.

Dintre cei care au emigrat unii s-au schimbat altii nu si nici nu se vor schimba.

Cu toate astea nu numai comunismul este devina. Asezarea geografica a contribuit la modelarea caracterului nostru BALCANIC. Cuvinte ca "ciubuc", "bacshish" "pacaleala" sint bine inradacinate in vocabularul si comportamentul nostru.

Exploatarea si conditiile economice au avut cel ami puternic efect.Tot timpul am fost exploatati si supti de resurse. Fie de romani, turci, rusi si acum de toata lumea... Conditiile economice, nu numai din timpul comunismului - hai sa fim drepti, poporul roman nu a fost bogat niciodata - ne-a invatat sa fim hoti, smecheri (nu in sensul bun al cuvintului), lasi si egoisti. Ne-am pirit si dat in git unii pe altii la cea mai mica ocazie.

Cum am fost inainte de comunisti?... Cum sa fim?!... cam la fel. Daca te uiti in istoria poporului nostru nu o sa gasesti prea multi domnitori sau conducatori de tara care au murit de moarte buna. Cei mai multi au fost asasinati, tradati, vinduti... Sau condamnati inainte de a fi judecati...

Deci, desi comunismul a avut oarecare influenta... totusi felul nostru de a fi are radacini mult mai adinci in istorie.

Dar sa fim drepti, nu toti romanii sint la fel. Avem si oameni de inalt nivel al constiinetei si onestiei. Oameni capabili care au reusit si reusesc sa faca mindrie tarii.

"Si daca ramuri bat in geam...
De ce nu tai copacul..."
#36579 (raspuns la: #36558) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Romania a mai fost in rahat - de M a o la: 11/01/2006 21:11:51
(la: Romania e in rahat pan' la gat. Solutia?)
"Cei 48 de ani de domnie ai lui Carol au dus la schimbari majore in viata statului roman. Regele era un om extrem de sever si disciplinat, cu o moralitate impecabila. El a incercat toata viata sa impuna colaboratorilor stilul sau meticulos si exact. Regina Elisabeta spunea despre sotul ei ca "si in somn el poarta Coroana pe cap". Romania a parcurs o perioada de dezvoltare marcata, atat in domiul economico-social cat si in cel al culturii."

Deci ultima data am fost scosi din rahat de un strain, ales de romani.

"Primii ani ai domniei, nu au fost prea usori pentru Carol. Domnitorul s-a adaptat destul de greu la agitata viata politica a Principatelor Unite, fiind, in jurul anului 1870, la un pas de abdicare. Nu avea, insa, sa treaca prea mult timp pana cand Carol avea sa se remarce, conducand armatele ruso-romane in timpul razboiului pentru independenta. Proclamarea Independentei Romaniei pe 10 Mai 1877 a constituit un moment extrem de important in dezvoltarea statului modern roman, moment la care Carol a avut o contributie esentiala."

Nu ca mi-ar fi dragi strainii dar sunt satul pana in gat de metodele noastre originale de dezvoltare. "Privind in parlament cu mandrie" vedem ca originala e doar prostia.
de romani - de monte_oro la: 02/05/2007 14:36:08
(la: Esti isteric sau nu recunosti?)
Nu-mi voi permite tocmai eu sa-l contrazic pe Cartarescu, dar la randu-i pare a se contrazice sublim. "Nu cred ca suntem mai buni, mai harnici decat altii samd"...dar toata demonstratia iti susura in ureche cat de "altfel" suntem: badarani, ipocriti, mitocani, isterici samd. Realitatea e din pacate cea scrisa de el. Dar vinovat e "facutul" (cand nu ne-am dat noi pieirii domnitorii prin lucraturi la Stambul? cand n-am alungat noi personaje tragice si providentiale precum Cuza? cand am invatat noi aerul democratiei daca n-am avut asa ceva decat - si mai mult pe hartie - intre 1918-1938?...cu bunavointa...pen' ca femeile n-au avut de la inceput drept de vot). Unde sa fi invatat si de la cine? in comunismul stalinist, in cel ceausisto-nationalist, de la marele vecin de la Rasarit? Suntem ca niste copii educati la orfelinat si furand obiceiuri de la altii pentru a fi in randul lumii, dar transformandu-le in julituri raninde de genunchi. Undeva, adanc, curge un mister de nepatruns al acestui neam...al acestui spatiu, la suprafata insa...erupe mereu doar lava tuturor umorilor. De ce? Poate ca misterul e atat de puternic, de mare, incat trebuie compensat, acoperit mereu si mereu prin fetzele hade ale unei largi majoritati ce se denumeste "roman" prin datele din buletin. Poate ca, intr-o zi, "la vedere" va erupe si altceva....acea forta misterioasa ca un destin ce-si cere tributul zi de zi. Eu, unul prefer sa nu ma ranesc de respiratia celor de care se face vorbire.Cand n-am de ales, incerc sa-i suprind cu o isterie mai nemasurata decat a lor. In rest, iau pastile....glumesc... si scriu prostii...pardon, poezii.
"Monarhia/Salveaza Romania." - de cosmacpan la: 22/06/2009 21:24:37
(la: 2009 vs 2010)
daca in Spania post franchista monarhia a fost singura solutie salvatoare

"Cu toate ca este unul dintre cei mai cunoscuti si respectati sefi de stat din Europa, despre Regele Juan Carlos I s-a scris putin, pâna in ziua de azi, in afara Spaniei. Scopul acestei lucrari este deci acela de a satisface curiozitatea cititorilor care vor sa cunoasca mai multe despre acest personaj remarcabil. Mai mult, aceasta biografie politica incearca sa ofere o interpretare lucida a carierei lui Juan Carlos, mai ales a contributiei sale decisive la tranzitia catre democratie in Spania. Monarhii aflati pe tron sunt arareori descrisi ca self-made, dar, in multe sensuri, Juan Carlos se potriveste acestei descrieri. Nascut intr-o familie regala la scurt timp dupa ce fusese fortata sa aleaga calea exilului, ca fiu al unui pretendent ale carui sanse de a urca pe tron erau insignifiante, tineretea sa a fost marcata de o enorma incertitudine. Intors in Spania, a descoperit ca se afla intr-o competitie strânsa cu altii, inclusiv cu propriul sau tata, pentru postul de succesor al Generalului Franco, pâna când desemnarea sa oficiala in 1969 care a netezit drumul catre proclamarea sa drept Rege al Spaniei in 1975. Se poate spune ca Juan Carlos a domnit sub doua regimuri monarhice: monarhia autoritara mostenita de la Franco si monarhia parlamentara instaurata prin constitutia democratica din 1978. Prezenta lucrare sustine ideea ca determinarea lui Juan Carlos de a-si redefini rolul constitutional, motivata si de un profund instinct de autoconservare si de un adânc sens al dreptatii, a facilitat trecerea la democratie. Lucrul cel mai important si demn de remarcat in legatura cu rolul regelui in acest proces, ceea ce-i explica natura intima si succesul, este faptul ca lipsit de un precedent a fost obligat sa desteleneasca tarâmuri noi. Iar rolul sau in dejucarea loviturii de stat din 23 februarie 1981 este exemplul extrem in acest sens. In ultimii ani, Juan Carlos a continuat sa se dovedeasca un innoitor, definindu-se ca rege al unei monarhii parlamentare bine consoldate. Si aici, absenta unor modele verificate s-a dovedit o binecuvântare mascata; modelând institutiile dupa voia sa, Juan Carlos si-a asigurat supravietuirea, lucru greu de anticipat de catre spanioli in 1975"
(http://www.cartedesucces.ro/titlu.php?id=6382)
stau si ma intreb nu fara oarecare nostalgie la zilele lui 1990 cand Maiestatea Sa Regele MIhai a dorit sa se intoarca in tara incercand sa reinoade firul taiat de lama buldozerului...dar intrebarea care persista este: care monarhie? Regele Mihai, cu toata stima, este prea batran pentru o viata zbuciumata impusa de o monarhie constitutionala, si cine ar fi succesorul de drpt la tronul Domniei sale? Principesa Margareta? Domnul Duda care este candidat la presedentia Romaniei? ce suflu novator poate aduca Duda vietii politice romanesti, economiei si societatii? de ce parghii poate uzita pentru a rasturna carutza baronilor postrevolutionari? cum se poate lupta cu "Poponet", cu Hrebenciuc jr, cu Iliescu care tot parinteste l-ar mangaia pe crestet spunandu-i "good boy, good boy"...Marx? din pacate nu am avut curajul sa-ncep "Manifestul..." pentru ca d-abia am ajuns la Documentele Congresului al IX lea...
#454201 (raspuns la: #454144) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
romania fara moldova ar fi - de (anonim) la: 23/08/2003 17:48:11
(la: A avea baieti in Moldova...)
romania fara moldova ar fi ca america fara texas, adica nimic
cate victime in Romania ? - de (anonim) la: 25/08/2003 02:55:55
(la: Canicula in Franta, bila neagra pentru Raffarin)
Dar cate victime in fiecare an in Romania ? si nu numai ale caniculei, ci si ale frigului, iarna... Citisem acum catata vreme ca 40.000 de oameni mor in Romania degeaba (asta insemnand persoane care ar fi putut salvate in conditii normale de ingrijire...).
lalilu_5@yahoo.fr
satanism in Romania - de ratusca la: 15/09/2003 05:38:04
(la: Satanism in Romania)
Am intrat pe cele doua site-uri; spooky intr-adevăr. Este incredibil, ca poate exista asa ceva in Romania, cand avem atatea lipsuri. Dar daca ma gandesc mai bine, "un focar de infectie" se instaleaza acolo unde sunt lipsuri. In cazul de fată lipsa banilor duce la neancredere in puterile proprii, slabiciune iar adolescentul, in general, cauta vise, insa acestea sunt traite cu ajutorul "additivilor".
Pe chat-ul italian era un tip "contedracula principe del mondo" nu am putut sa-mi d-au seama daca era una "falsor" sau era un satanist inrait. Vorbea doar de poftele....probabil niciodata deajuns satisfacute. Era, practic, scos de pe chat doar cand i se vorbea la fel de urat.......
Am zis: "foarte multi romani - de Daniel Racovitan la: 24/09/2003 08:55:53
(la: Cel mai mare defect al francezilor)
Am zis: "foarte multi romani capabili" si nu "doar romani capabili".
#405 (raspuns la: #404) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: