comentarii

domnul scris prescurtat


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
io asa - de thebrightside la: 04/12/2007 15:53:34 Modificat la: 04/12/2007 15:54:30
(la: constanta buzea)
"Numele ţării a fost Republica Populară Romînă (cu î din i, din 1953 până în 1964, scris prescurtat RPR, 1947-1965) şi Republica Socialistă România, (scris (mai rar) prescurtat RSR, 1965-1989). Numele actual, România, datează din 1862."

de la wikipedia

Deci Romania si roman de scria ca si acum, insa io imi amintesc ca pana cand Academia a introdus noile norme (nouazeci si ceva parca?), adica astea cu 'sunt' si î din a in interiorul cuvantului, restul (toate celelalte) se scriau cu î. cand eram io la scoli, vreau sa zic.
in 1974 nu eram nici programata, deci nu pariez.
#262690 (raspuns la: #262685) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Litera D - de Areal la: 28/04/2008 14:57:21
(la: prenumele si personalitatea)
DACIA / DACIANA [latina] din Dacia
DAMIAN [greaca] daman = a domestici
DAN / DANA Prescurtare a numelui Daniel
DANIEL / DANIELA [ebraica] El a judecat, Dumnezeu este judecatorul meu
DAFNE [greaca] dafin, laur
DARIA Varianta din persana, Dârayavahush: dâraya = a poseda + vahu = bine
DAVID [ebraica] iubit, indragit
DELIA [greaca] din Delos, o insulagreceasca
DELICIA [latina] deliciae = deliciu, placere
DALILA [ebraic] delicat
DEMOSTENE [greaca] vigoarea poprului; demou = al poporului + sthenos = vigoare, putere
DENIS Varianta a numelui Dionisie
DESDEMONA [greaca] dysdaimon = fara noroc
DESIDERIU [latina] desiderium = a dori
DESPINA [greaca] amanta, iubita
DIANA dues = divin, ceresc
DINA [greaca] puternic
DITA [ceha] dar scump
DIONISIE [greaca] Dios = al lui Dumnezeu + Nysa = numele unui munte
DOINA [romana] cantec romanesc
DOMINIC / DOMNICA [latina] Dominicus = al domnului
DORA Prescurtare de la Teodora
DORIN / DORINA [greaca] doros = dar; [franceza] auriu
DOROTHEA [latina] Dorotheos = darul lui Dumnezeul doron = dar + theos = Dumnezeu
DORU [romana] dor
DRAGAN Varianta a numelui Dragomir
DRAGOMIR [slava] valoros si pasnic; dorogo = valoros, de pret + mir = pace
DRAGOS Varianta a numelui Dragomir
DUMITRU [greaca] pamantul mama; de = pamant + meter = mama

alex andra - de amari la: 23/05/2010 12:54:10
(la: Gânduri de week end)
Domnul...scris cu litera mica---lumea ar fi destul de linistita desi pustie.
Domnul...scris cu litera mare---n-am avea de cine sa ne fie frica,teama si lumea ar fi un mare Babilon.
Azi,in schimb,ma gandeam sau mai bine spus imi doream ca week-end-ul sa treaca mai repede.De ce?Pentru ca nu-mi plac sarbatorile.
#543808 (raspuns la: #543716) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"De ce nu a scris domnul Cart - de Daniel Racovitan la: 23/04/2005 15:53:43
(la: "Omoriti-i pe studenti!")
"De ce nu a scris domnul Cartianu aces articol în iunie 90? Şi mulţi alţii care atunci au tăcut mâlc ..."

Imi amintesc ca s-au scris si atunci. In orice caz, datoria presei este sa reaminteasca ce s-a intamlpat atunci. Au trecut 15 ani, iar multi dintre cei care au acum drept de vot aveau pe-atunci numai trei-patru ani. Ca sa citez un intelept, "cine isi uita istoria, ala merita s-o repete".
Avem asadar o datorie de memorie.

___________________________________________________________________
Fereste-ma Doamne de mainstream.
#45119 (raspuns la: #45099) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
raspuns la comentariul Domnului ovidiu Bufnila - de ema word la: 12/03/2004 05:43:15
(la: Femeile in arta: concurente sau inamice ale barbatilor ?)
Este evidenta justetea celor pe care le afirmati. Insa ideea este ca observ ca in ultima vreme lumea buna pare din nou predispusa sa devina misogina, ba chiar abject misogina... Ceea ce a spus Iaru nu este decit unul dintre exemple. Mai rau este ca pina si cei din elita formatorilor de opinie si membri ai USR se dau in stamba, vezi Cristian Tudor Popescu, bunaoara, care scrie recent un editorial nedemn de conditia unui intelectual european , in care atribuie, la al sau Adevarul Literar si Artistic, calificativul de "femei cu vaginul uscat" unor tinere poete pentru motivul ca nu scriu dupa gustul Domniei sale(editorialul poate fi citit intr/unul din numerele ALA pe februarie, regret ca am uitat). Vin si eu, pacatoasa, sa observ, oare ce are anatomia si fiziologia genitala feminina cu analizele literare si stilistice? Dar oare nu cumva mirlania si agresivitatea aceasta de necontracarat, care intimideaza prin violenta si perversitate, inseamna un sfirsit al dialogului, o premisa a nasterii, la fel de violenta, a misandriei ? Si, oare, la ce bun? SI, oare, pentru ce ? Unde ne poate duce un nou razboi al sexelor, si inca unul facut din dorinta de aflare in treaba?
Dar revin sa arat ca lucrurile pot fi chiar mai urite...Lucram anul trecut la o revista literara din nordul tarii. Eram singura femeie din redactie, dar nu mi se dadea dreptul la semnatura, atunci cind scriam editorialele revistei, si timp de vreo trei ani numai eu le/am scris. Mi se cerea sa semnez > Redactia. La inceputul anului trecut, m/am ridicat intr/o sedinta de redactie si am pledat pentru a alcatui in numarul pe oct./noiembrie un sector de articole dedicate Doamnei MOnica Lovinescu, de la a carei nastere s/au implinit anul trecut 80 de ani. Am argumentat ca este una dintre cele mai mari personalitati ale romanilor cunoscute in ultimii 50 de ani, ca a avut un mare rol in cresterea culturii noastre, in promovarea ei in Europa, ca a dat o opera critica exceptionala, ca a dat un model de moralitate demn de un supraom, ca este unul dintre romanii cei mai respectati la Paris s.a. In plus, originile Doamnei erau in zona nordica, acolo unde se tiparea revista. Inca din acea sedinta am fost luata in bataie de joc, propunerea mea a fost respinsa, numele Doamnei Lovinescu a fost batjocorit. Eu am ripostat ca atitudinea colectivului de redactie este injusta, ca este lipsita de onoare, ca nu este drept ca numele unei mari scriitoare sa fie sistematic evitat si denigrat, numai pentru motivul ca vorbim de o femeie, si inca de o reprezentanta a excelentei culturi romanesti. Nu voi mai lungi povestea... dar, urmarea atitudinii mele este ca am fost data afara din redactie si din revista, incalcindu/mi /se flagrant drepturile. Fara preaviz, fara nimic, si inca de Martisor, de Ziua Femeii...Si "cadoul" acesta mi l/au facut Domniile lor cu toate ca eram, ca si ei, membra a Uniunii Scriitorilor din Romania si ca aveam nevoie de acel job pentru a cistiga si eu niste bani...Dar eram femeie.
Mai cunosc multe cazuri in care este vizibila cresterea acestui curent misogin. Pe mine ma intristeaza tot ce se intimpla. La escaladarea unor astfel de razboaie ale ideologiilor(caci misoginismul, ca si xenofobia, ori antisemitismul etc. este tot ideologie) nu ai cum sa ripostezi. Decit sa asisti neputincios(oasa) si , eventual, sa te dai nitel mai la o parte, ca sa nu te striveasca tancul din care se aude, stupid, urletul unor barbati din care fumega fiarele...
#11882 (raspuns la: #11622) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
raspuns pentru domnul Daniel Racovitzan - de ema word la: 18/03/2004 04:48:38
(la: Florin Iaru: "In 1989 s-a terminat cu optzecismul")
Stimate domn,
Avem si (destul de ) multi autori (de toate virstele) care sint deja foarte cunoscuti ca mari scriitori ai lumii. Suficienti pentru a sta linistiti. Iar succesul, daca sintem cinstiti, nu este un fenomen de masa, cum doriti, chiar daca voalat, domnia voastra. Pe de alta parte, unele epoci au impus multe nume mari romanesti in Europa(au fost, deci, context de progres si libertate de exprimare)-vezi perioada interbelica din Romania scolului trecut, in timp ce alte epoci au fost anti culturale (mai trebuie sa exemplific?)
Astazi? Avem un mozaic. Diferente colosale. Scriitorii din exil au putut urca , in general, in trenul consacrarii artistice si al impunerii pe piata culturala reala a valorilor prin metodele actuale tipice economiei de piata(care includ si reclama, si promovarea, si activitatea agentului literar, sau rolul exceptional al editorului...)
Dar multi, din cei ramasi in tara, traiesc in mare saracie, nu au nici macar masina lor de scris, nicidecum calculator sau...internet, pentru a fi la curent cu tot ce misca. Sint si mari scriitori in tara. Dar politica de acasa pentru promovare este inca lipsita de agresivitate, si poate si de eficienta, caci lumea de acasa, oricit de mult va displace, este inca in curs de organizare, este primitiva, corupta si salbatica.Oamenii se bat acum in Romania pentru a acumula capital, pentru a prinde un partidulet sau pentru a supravietui foamei si bolilor, nu pentru a impune un nume sau altul in literatura sau in arte...
Prin urmare, la asa contraste, avem cazuistica din gros. Si peste toate acestea avem , repet, mari scriitori, recunoscuti in lume. Si cine este mare nu are sentimentul provincialismului, el este insusi un centru.
De altfel, insusi conceptul acesta de provincialism a devenit anacronic in era tehnologiei de comunicatii moderne si rapide. Centrul este acolo unde este informatia, adica pe internet. Marginea este acolo unde nu este tehnologie. Valorile au astazi unde sa se puna in evidenta. Ceea ce insa ne trebuie este o bursa reala a valorilor, bine reglata si functionala in stabilirea cotelor de apreciere.
Domnul meu, cu toata saracia ei, cu toate ca intelighentia a fost distrusa de totalitarism, Romania este provinciala doar in ceea ce priveste consumul de marfuri, nu si in ceea ce priveste consumul de idei. Caci toate modele, toate curentele de idei, inclusiv artistice ne viziteaza instantaneu, gratie tehnicii. Iar arta si literatura plutesc in zona ideilor.
Cind vom fi o tara bogata, nu ne va mai fura nimeni Premiile Nobel, iar toate numele mari din cultura, stiinte, arte s.a. vor putea fi promovate in Occident la timp.
Deci, va rog, puneti corect accentul> pe bani, iara nu pe raportul centru/margine, caci evidentierea numai a celui din urma(plus vaicareala) este insasi o nota de provincialism, de bovarism de tip slav (plingaret si fatalist, tragic in imposibilitatea evadarii din starea de ratare)
(Si inca un calup de frisca...)
#12322 (raspuns la: #12319) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Multumesc Domnului Lazar pent - de Zamby la: 25/10/2004 22:31:34
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Multumesc Domnului Lazar pentru incurajari.

Pt. Dl. scubadiver.ro: dupa cum scriam in postul meu, ma consider un amator atat in ceea ce priveste fotografia cat si in ceea ce priveste scufundatul. Tot ceea ce am scris am prezentat ca opinii personale documentate in urma unei experiente recente de diving.

Intrucat exista dreptul la replica am sa explic de ce consider ca scufundarea in apnee si fotografia nu sunt mana in mana. Un om normal poate sa stea sub apa fara sa respire 1 minut maxim 2. Sa presupunem ca un fotograf bine pregatit dpdv fizic poate sa stea sub apa 3-4 minute. In aceste 3-4 minute el trebuie sa se scufunde pana la adancimea la care este subiectul, sa-si gaseasca un loc care se potriveste dpdv compozitional cu ceea ce doreste sa fotografieze, sa-si gaseasca un punct de sprijin pentru el si aparatul de fotografiat, sa regleze aparatul in functie de conditii (lumina, subiect, compozitie), sa declanseze si cu restul de aer sa iasa la suprafata. Las la latitudinea fotografilor sa aprecieze daca acest lucru este posibil.

In ceea ce priveste pestii (nu "pesti" ca e sub 50), in locurile in care m-am scufundat eu, locuri in care se scufunda cca 200 persoane in fiecare zi, nu aveau nici un fel de problema cu zgomotul de la regulator.

In sprijinul afirmatiei mele pot pune la dispozitie carti despre fotografia subacvatica scrise de fotografi celebri. Acestia recomanda multe ore petrecute sub apa pentru gasirea subiectului si alegerea compozitiei pe langa mii de pozitii trase. De asemenea multe din subiectele favorite ale acestor fotografi apar noaptea, cand este imposibil sa faci poze din apnee.
#26195 (raspuns la: #26010) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Despre "Omul recent" - de (anonim) la: 23/11/2004 23:31:42
(la: Ultima carte)
Inviato: giovedì 25 marzo 2004 17.21
A: idei.libertate@tvr.ro
Oggetto: Domnului Horia-Roman Patapievici
Draga domnule Patapievici,

Ma grabesc cu aceste rinduri sa-ti marturisesc nemasuratul entuziasm ce incerc citind, deloc lesniciosul discurs ce se deruleaza in paginile acestei, da, capodopere a Literaturii romane, care este „Omul recent”. Nici nu se putea pasi mai cu dreptul intr-al trei-lea mileniu, de crestinism si, datorita lui Neacsu de la Cimpulung cu a sa scrisoare din 1521, in al saselea veac de scris romanesc. Intrebare, e drept, retorica dar cu şpil: De ce cartea asta trebuie sa aibe soarta tuturor tratatelor anoste ce pot interesa eventual doar o extrem de restrinsa elita si , prin urmare, sa fie savurata doar de citeva (sau multe, e acelasi lucru) sute de cititori, pentru ca tot restul de mii, sa o cumpere din doar snobism, si o mica parte dintre acestia, intelectualmente apta, sa abanoneze lectura din comoditate: iritata la intilnirea primelor obstacole in intelegerea textului. Si de ce sa n-aibe soarta „monumentelor” caragialesti, prin a caror lectura de masa nivelul de cultura a romanului a crescut, pentru ca bunul sau simt - al umorului mai ales – sa devina si mai acut? Tineretul nostru are nevoie, draga Horia, pentru a creste bine, si a nu avea nimic de invidiat la vecinul sau european, mai ales de lecturi bune. Formatoare. Intrucit cu asta se creste. Nu cu imbracaminte firmata si cu manele. As spune fara sa exagerez ca tinarul roman (si nu numai) are nevoie , chiar daca nu este constient, de „Omul recent” tot atit cit omologul sau francez de Eseurile lui Montaigne.
Iata dar de ce imi permit sa-ti sugerez o transcriere intr-un limbaj mai accesibil a acestor idei, de inestimabila valoare, ce strabat cele 456 de pagini ale operei.
Incerc acum - cu necesara „obraznicie”, dar si cu umilinta ce trebuie pusa in oric actiune ce se doreste utila - sa fac citeva observatii, luind ca exemplu paragaful (eseul) de la pagina 98 - am un exemplar al editiei din 2001, iesit de sub tipar in 2002 - [25]: „Agenda ascunsa a limbilor internationale”. Cuvintul agenda, foarte corect, este din pacate, tot atit de inadecvat intelegerii imediate: ...”agenda ascunsa a acestor limbi, agenda care le-a facut atit de apte sa exprime agenda vizibila a acelor civilizatii?” Aici avem sinonimele: plan, proiect, program, calendar, schita, schita de..., (ordinea de zi, apartinind limbajului de lemn, fiind de exclus). E drept, agenda ramine cuvintul cel mai elegant dar si cel mai ermetic pentru, repet, intelegerea imediata a conceptului de catre miile de bravi, si de loc mediocri, cititori. Altele, pe care ma limitez a le doar enumera, comentariul ingreunind peste masura discursul: „explcatia monocauzala”, „remarce” (?, poate remarci), „Ceea ce nu inseamna vointa de a fi original in grad extrem.” (de... comandor?, s-ar putea intreba glumet careva de la Academia Catavencu) N-ar fi fost mai bine, mai putin afectat: cu orice pret ? Pentru a nu mai adauga dificultatea ce se intimpina cind dai peste un cuvint, pe care tipograful il scrie gresit (poate) pentru ca nu a inteles sensul frazei?! Iata fragmentul cu pricina: „... felul in care reusim uneori sa ghicim motivele unui comportament dupa o anumita trasatura, sezisanta, a chipului.” Poate ar fi fost mai bine decit corectul sesizanta, si la fel de elegant, sa fi folosit: surprinzatoare, miscatoare, impresionanta, frapanta, luate cu modestie direct din DEX ?! Nu stiu. Ma-ntreb doar. Bine. Departe de mine voia de a diseca, pentru a critica malitios, textul! Daca o fac totusi, este pentruca-ti iubesc si condivid, pe masura ce le-nteleg, ideile. In plus este dorinta de a dialoga... Nu numai engleza permite distorsini si/sau alterari ale limbii. Daca englezescul Jesus (Giizăs) genereaza forma scurta: Giiz, romana noastra nu-i mai putin prolifica in gura scolarului de rind cu banalele: mate, prof, bac, etc. Ba chiar mai mult, avem datorita genialtatii unui tiz de-al nostru, arh. Horia Oancea, fiul fostului (anii ’60) ambasador roman in Belgia, o bijuterie monosilabica, ce rezuma sensul si rezonanta unei extrem de virile fraze: „zgîti”. In ce priveste simbolurile, cifrele si frinturile de cuvinte, avem George = gxg si mai ales Q8, adica: Cueit, numele, asa cum se pronunta cel putin aici in Italia, al statuletului arab din Golful Persic. Prescurtarea este de cele mai multe ori opera persoanelor cu putina cultura, dar si foarte inteligente. Adica a acelora care descopera mijloacele minime, suficiente si ncesare, unei clare si precise comunicari. Iata un exemplu din dialectul bergamasc (vorbit in provincia „di Bergamo” a regiunii Lombadia). Pentru a spune: „Ma duc sa iau vin”, „Vado per vino”, este suficient sa zici: „A ò a ì”. Sau, si cu asta inchei, pentru posibila intrebare: „Veniti si dumneavoastra (voi) sa vedeti albinele vii?”, „Venite anche voi a vedere le api vive?” se zice simplu: „Ignì a o a et le ae ìe?” Si asta pentru ca taranul, trebuie recunoscut in cor cu excelentul Horia Bernea, este exact antonimul „omului recent”. Taranul, mioritic sau nu, este omul ancestral, as zice mai vechi decit traditia insasi. Taranul este omul preadamic... In ce priveste dorinta (vointa) exprimata colectiv de rupere cu traditia, de taiere a cracii de sub sezut, de-a se smulge din radacini, potrivit sloganului : „Sa uitam traditia!”, cred ca aici se are mai degraba de a face cu nevoia disperata a individului alienat (vezi Strainul „vechi” de peste jumatate de secol a lui A. Camus) de a-si (re)gasi o proprie identitate. Fiecare individ in parte si/sau - de teama solitudinii - innauntrul unui mic grup: gasca, familie, trib, echipa (vezi ritualul de grup recitat inainte de partida a echipei de rugby neozeeandeze), etc. Feluri de a marca aceasta identitate: tatuaj, „piercing”(perforarea pielii cu introducerea inelelor, etc.), cuafura bizara, idem imbracaminte; vorbire si gestica ermetice... Dar „omul recent” este mai ales o entitate utopica, si iata de ce. Daca-i adevarat cum afirmi - si sint in perfecta sintonie cu tine – ca: „Totul, in omul recent, trebuie sa fie expresia propriei vointe – si dorinte.”, ei bine atunci ar fi bine sa amintesc aici surprinzatoarea fraza a imparatului „Federico il Grande”, ce poate fi citita intr-o scrisoare catre amicul sau Voltaire: „Cu cit imbatrinesti cu atit mai mult te convingi ca Majestatea Sa sacra, Cazul face trei sferturi din „muncă” in acest mizerabil univers”. Iata de ce doar gindul c-ai putea realiza prin mijloace exclusiv proprii si pe-ndelete chiar si cel mai modest proiect - nici pe departe omul de tip nou, omul recent - este o utopie si o erezie - vezi falimentul turnului Babel - pentru omul religios, pentru ca celui ce se proclama laic, aceasta iluzie sa nu fie altceva decit o prostie.
Cu cele mai alese sentimente de simpatie, la care adaog nadejdea crestineasca cum ca si cu o singura floare se face primavara, te las nobilelor tale indletniciri, dar nu inainte de-a-ti dezvalui bucuria ce-as incerca primind eventual din parte-ti chiar si numai un gentil rind de raspuns.
Roma, 25.o3.2004 Horia Cornel Ivan
e-mail: horiaivan@libero.it

#29625 (raspuns la: #17831) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
la multi ani domnului Nichita, pe care parca l-ati fi uitat.. - de 26octombrie la: 01/04/2005 10:14:43
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
ma bag si eu in vorba, prea m-am napustit plina de incantare si curiozitate pe acest site… Cel care a avut ideea, sanjuro, merita felicitari. Singura obsevatie pe care as face-o este urmatoarea: sunt doua (cel putin) moduri in care te poate marca o carte; fie simti ca e scrisa pentru tine, ca omul acela minunat ti-a dat glas gandurilor mult mai frumos decat ai fi putut-o face tu vreodata, si atunci te lasi cuprins de aceasta, invaluit, imbogatit, infrumusetat… si te reintorci la acel om, la acea carte, over and over again, asa cum ti se face dor de prieteni vechi, cu care poti comunica; fie iti construieste un nou sertar in minte, iti zguduie nitel unele notiuni, dobandite si impietrite adesea acolo…
poate asta tine de perceptia fiecaruia, insa eu asa cred, unele carti ung sufletul, altele vin ca un vant iute peste un copac, ravasind si reasezand frunzele, scuturandu-le uneori..
si mai exista cartile care te enerveaza! Nu toate prostiile, se presupune ca exista deja un nivel de filtrare la un cititor impatimit, vorbesc de cartile care au o consistenta, dar iti repugna ca ideologie. Inainte de a ma lasa sa alunec pe panta nostalgiilor literare trebuie sa numesc aici o carte din aceasta ultima categorie (evident, vorbind despre relieful meu literar sunt subiectiva si imi cer scuze daca lezez parerea cuiva!) Sonata Kreuzer mi s-a parut o carte ce releva mari probleme psihice si frustrari incomensurabile… Iarasi, la categoria NU pentru mine sta si Nietzsche, cu care nu sunt de acord dar il pot intelege prin prisma biografiei sale chinuite, iar pe Descartes il dispretuiesc, in ciuda meritelor sale ca pionier al filozofiei, insa nu l-as putea vreodata ierta pentru totala ignoranta si insensibilitate cu care emitea judecati de tipul” animalele nu simt, nu au trairi si, in general, nu merita nici un scrupul moral, ele nefiind altceva decat niste automate”(am redat din memorie, nu e un citat). Cam acestea sunt dislike-urile mele. A, as mai avea unul, dar mi-e teama ca mi-as atrage multe critici aici. E vorba de coelho. E un lucru bun ca oamenii care nu citesc decat reviste pentru femei pun mana pe o carte, aici ii recunosc un merit, dar e pacat ca cineva care a citit Dostoievski isi poate pierde una din lecturile ulterioare citindu-l pe coelho. Nu face nimic altceva decat sa preia idei (interesante, e drept) dintr-o religie mai exotica sau dintr-o carte minunata dar mai putin accesibila si sa le prelucreze la nivelul “coafor”. Imi cer scuze, asta e parerea mea (am citit Coelho inainte de a emite opinii)(bravo Jazz!)
Si acum despre iubirile mele. Mi se pare de la sine inteles ca atunci cand citesti o carte a unui om care iti spune ceva cauti sa citesti tot ce-a mai scris; e ca o indragostire, incerci sa afli totul despre celalalt.

Prima mea dragoste, Nichita Stanescu. Ieri ar fi fost ziua domniei sale. Atata frumusete ma insoteste de cand l-am cunoscut, din liceu…
Patrick Suskind – Parfumul (pentru mine un adevarat cutremur, mi-a schimbat total perceptiile olfactive si perceptia asupra acestor perceptii..:-))
Erich Fromm – Arta de a iubi – as recomanda-o ca pe o carte mult mai utila ca Biblia (in fond oamenii iubesc mai mult si mai des decat mor..);
Gustave Le Bonn – Opinii si credinte - mult mai profunda si mai importanta din punctul de vedere al ideilor abordate decat “Psihologia maselor”;
Radu Tudoran – Sfarsit de Mileniu. Daca ar trebui sa ofer unei singure carti epitetul COLOSALA aceasta cred ca ar fi. Iesirea la mare este cartea de luat pe o insula.. N-am cuvinte.
Jose Saramago – la 33 de ani greu mai faci loc unui teanc de carti “la capul patului”! Ei bine, ele sun tacolo acum, toate cartile domnului Saramago!! Cutremurator si extraordinar de constant ca valoare. Motivul principal pentru care, de doua luni, iata, m-am apucat sa invat portugheza…!!!
Lawrence Durrell – impreuna cu Saramago si Tudoran reuseste sa ma rascoleasca precum nimic altceva decat dragostea (si durerea)
Umberto Ecco – savuros, mai ales Pendulul si Insula din ziua de ieri;
John Fowles – exciting, chiar daca, in mare parte, e inca de neinteles pentru mine; revin from time to time;
Herman Hesse – drag mie, Lupul de stepa si Jocul m-au bantuit luni si luni..
Jaques Perry – Insula Altuia MUSAI. E o carte unica si, din pacate, prea putin cunoscuta. O splendoare.
Borges – eeee, pentru sufletul meu…
Erich Maria Remarque – dragoste veche, inca acolo; am cautat 10 ani sa beau Calvados…
Boris Vian (aproape tot, mai putin Toamna la Pekin, care nu-i scrisa pentru mine). Indragosteala din adolescenta, o nebunie, o nebunie, o nebunie.

Si mai sunt atatia pe care ii iubesc, dar nu au loc toti pe raftul de capatai (e, totusi, un raft..): Ion Barbu, Adolfo Bioy Casares, Varga Llosa, Giovani Pappini, Kafka, Huxley, Teophile Gautier, Rilke, Garcia Marquez (este unul dintre putinii scriitori pe care nu i-am asimilat integral, nu mi se pare egal cu sine insusi ca valoare, de la o carte la alta), Ioan Dan (delicios!!), Bacovia.
Sau, uite, Sergiu Sasarman – Himera, un roman prea putin cunoscut, cel mai bun sf romanesc citit de mine.


m-am oprit si m-am intrebat de ce tin mortis sa postez si eu. Si mi-am raspuns. Cred ca simteam nevoia sa strig numele scriitorilor pe care ii iubesc pentru ca astfel ma definesc si regasesc. Si pentru ca ii iubesc, sunt cei mai buni prieteni ai mei (..si cei mai buni prieteni ai celor mai buni prieteni, evident!) Si, nu odata, mi-am gasit oameni vii, in jurul meu, prin intermediul acestor oameni frumosi ce se scriu pe ei insisi, pentru noi.

Scuze pentru ce urmeaza, dar nu ma pot abtine: “librariile cu carti” e un mic pleonasm; magazinele care desfac articole de scris, caiete etc se numesc papetarii. :-))
va trimit aici ce s-a scris p - de anisia la: 05/12/2005 23:50:56
(la: sa facem un film!)
va trimit aici ce s-a scris pana acum, intr-un intreg, si va las mai departe sa continuati voi...

--------------------------------------------------
titlul: cafeneaua punct com

locatie: bucurestii anilor 40 pentru inceput. si cel al anilor 90 apoi.


introducere: un pusti la vreo 14 ani vinde ziare, ca sa-si faca bani de buzunar. e iarna, i-e frig, ar vrea sa se adaposteasca... intra intr-o cafenea, sa se incalzeasca, sub pretextul ca vinde ziare. admira in taina viata de acolo. isi face un vis, o promisiune ...cand voi fi mare, voi fi patronul unei astfel de cafenele

**
cu el citind titlurile ziarului ce-l vinde, ascuns intr-un colt al cafenelei , se face trecerea timpului si iata acelasi ziar, dupa 50 de ani, titlul pe pagina de anunturi local de vanzare, cafenea retrasa, vad bun, vand convenabil. un barbat trecut de prima tinerete incercuie anuntul. impatureste ziarul. se ridica si porneste spre locatia cu pricina

***
... ajuns pe calea plevnei, vede cladirea alb-cenusie, cu peretii scorojiti de la distanta. era o casa, care precis a apartinut candva unei familii de mici burghezi, mai mult lata decat inalta. usa din lemn masiv, cu geamuri murdare si mult prea prafuita, era intredeschisa. parca il invita sa-i treaca pragul. scoase ziarul din buzunar, il despaturi si citii din nou anuntul... da, aceasta era locatia! brusc sunetul masinilor si vorbele oamenilor din jur se transforma in rasete senzuale de femei frumoase si clinchete de portelanuri ciocnite in graba.

***

poarta niste pantaloni gri de stofa de lana, putin prea scurti - cat sa-l rusineze cand il priveste o fata - . camasa cu frunzulite verzi ii e putin roasa la guler. de la atata spalat. puloverul verde cu gri i-l tricotase tanti margareta iarna trecuta din resturile adunate de pe la cucoane. haina de iarna, nu era decat un pardesiu ce-l mostenise de la frate-su mai mare. caciula nu purta niciodata. intra in cafeneaua pina de lume, pentru a cata oara? o considera cartierul lui general. traseul ce-i era destinat pentru impartirea ziarelor, trecea negresit prin fata ei. si in fiecare zi aproape intra sa-si salute oaspetii. de cate ori nu-i urmarise de la distanta, in timp ce-si beau cafeaua, ceaiul sau brandy-ul? femei cu frizuri buclate si parul lucios, cordelute subtirele, margele care sticleau in lumina difuza a cafenelei, barbati eleganti care fumau si discutau aprins - cunostea toti clientii fideli, le stia obiceiurile si gusturile, toaletele si felul in care zambeau sau salutau. privirea ii pica la masa dinspre centru... o dama blonda si decoltata cu pielea aurie si ochii viorii, cu rochie neagra si manusi negre pana la cot bea sampanie si rade cam teatral catre un barbat foarte bine, cu obraji roz si frac impecabil. incearca sa-l prinda in mreje. langa ea, o cucoana in varsta da nota respectabila tabloului. le zambeste pe ascuns. ar fi vrut sa se duca la masa lor, sa-i sarute mainile inmanusate frumoase doamne, privind-o in ochi... roseste, numai la gandul ca el, un baietzandru de altfel, ar fi atat de indraznet; ...este la ''varsta ingrata'' si o simpla privire ascunsa ii este de ajuns pentru un vis efemer de-o noapte...
la o alta masa sunt trei persoane: o doamna planturoasa imbracata intr-o rochie aurie cam de 45 de ani...rochia este intinsa bine peste corsetul strans pe trup...pe cap are o toca neagra cu voaleta ridicata si in maini are manusi negre incheiate cu nasturei mici...soarbe dintr-un pahar un cocktail rozaliu cu o visina mare zacand la fund...soarbe cu ochii-nchisi si tine paharul cu amandoua mainile...in stanga ei este un domn cam de aceeasi varsta, jovial, cu o dantura impecabila de care e constient...bea un martini rosu, sec si povesteste doamnei cum a fost la cursele de cai...este imbracat cu un costum de culoarea castanei si pe masa, langa scrumiera si-a asezat melonul de culoarea cafelei cu lapte...
in dreapta doamnei este un barbat foarte tanar, aproape adolescent...este blond si bea plictisit dintr-o halba de bere...e prima data cand a intrat in cafenea si cerceteaza tacut gravurile de pe pereti...s-ar putea sa fie fiul doamnei...se gandeste sa cumpere un ziar, nu-i bagat in seama si se agata optimist de vraful de jurnale care miros a tus proaspat...

in cafenea intra Dansatoarea imbracata cu fuste multe si colorate. acordurile chitarii se intensifica acompaniate de ritmul palmelor, capatind treptat dimensiune de furie, strigat, protest. din sufletul chitaristului razbeste totusi umilinta. dansatoarea isi tine portul mindru in timp ce picioarele se pierd in agitatia sacadata cu care lovesc podeaua. din cind in cind inclina capul intr-o parte, incununat de bratele lungi si subtiri, privirea indreptata cind in jos cind si-o ridica spre spectatorii care bat palmele din ce in ce mai excitati. patrunde adinc acolo unde atinge. spectatorii tin ritmul din ce in ce mai infocat, atmosfera se incinge, amenintatoare. bratele Dansatoarei, blinde si bine proportionate, cind se inalta in delir cind cad abandonate in timp ce Chitaristul alterneaza intre rivalitate si supunere la picioarele unei zeite.

“Olé!”

… si deodata Dansatoarea pare cuprinsa de nebunie convulsiva, isi arunca parul ca marea involburata ce ii acopera obrajii congestionati. privirea arde de infinita furie, podeaua sufera sub loviturile picioarelor necontrolate. ritmul sacadat devine un strigat continuu in timp ce toti sint cuprinsi de o emotie incontrolabila, in asteptarea unui orgasm imanent care sa-i elibereze. toti bat palmele uitind sa respire, ea este flacara...

***

...vantul ii sufla ziarul de care uitase in mainile sale. amintiri din alte timpuri il dusera departe. parea ca uitase de visul sau… o uitare impusa! cursul vietii il dusese pe alte carari. sa inveti sa uiti este intelepciune. anuntul din ziarul de astazi il simtea ca un flash venit dintr-o alta viata. ca un fulger ce s-a gandit sa-l trezeasca din amortiri. o promisiune facuta siesi, nu-i putin lucru.
Statea pe trotuarul acela, inmarmurit. Figura lui gri se pierdea in multimea trecatorilor. oamenii treceau pe langa el… le auzea pasii grabiti ca un fosnet de frunze moarte. incerca sa inteleaga ce simte. daca l-ai fi privit o secunda, ai fi crezut ca este un atlet ce tocmai a incetat o cursa lunga si obositoare, a trecut linia de sosire, dar continua sa isi dramuiasca energia, din obisnuinta. isi asculta gandurile…

bunicul lui, taran cu ceva avere si mai citit un pic avea o mare placere cand mergea la Bucuresti cu diverse treburi. asta se intampla de cateva ori pe an. întotdeauna se imbraca in "haine nemtesti" elegant şi ferchezuit de doar mainele batatorite de plug il tradau. dupa ce-si termina treburile musai mergea pe Lahovari unde era un birtulet tare intim si placut "LA profir", unde consuma o cinzeaca de mastica, o friptura garnisita cu cartofi prajiti si doi mici si o salata nemteasca. se cinstea cu o sticla de Fancusa de Dragasani. atunci uita de toate treburile si necazurile si se simtea "boier" cum ii placea sa spuna. toate astea pana intr-o zi cand a descoperit cine-i patronul birtului si cand cu obida a hotarat sa nu-i mai calce pragul.
in urbea lor prin anii 30, din secolul trecut, in fiecare zi de sambata si duminica in Piata mare cersea unul Dinu, poreclit pe drept Milogu. avea un anume fel de a cersi si toti il simpazizau si nu era trecator să nu-i puna un bănut in palma intinsa, curata, nu ca a altor cersatori mizerabili si zdrenturosi, in care pastra era mereu o moneda. omul cersea dar cu o anumita demnitate:
"Di dai vere si matale,/ceva parale,/ca-i ziua matale, /ca sa traiesc si eu,/dati-ar Dumnezeu
mii si milioane in buzunar.." de aceia ii se mai spunea si "poietul" iar multi sustineau ca ar fi de vita nobila, scapatat.
intr-una din zilele de vizita la Bucureşti, ca deobicei a mers la birt"la Profir". era plin ochi. chelnerii, care-i luase seama ca era un client cu dare de mana, de cum l-au vazut au facut pe dracu-n patru si i-au asezat intr-un colt o masuta nu mai mare decat o batista, probabil un piedesta de flori si i-au adus ceea ce stiau ca are obiceiul fara sa apuce sa dea comanda. Vazand atata clientela a intrebat ce se intampla. "Patronul sarbatoreste zece ani de cand a cumparat birtul si si-a invitat prietenii la sarbatoare. asa ca, nene Ghiorghita, azi consumatia e pe gratis." "si ciene-i patronul?" "rabdare că o sa apara imediat."

… o pisica tarcata ii trecu printre picioare si-l trezi din amintirile ce i se perindau prin fata ochilor. oare de cat timp statuse acolo ca o statuie? isi lua inima in dinti si trecu pragul cafenelei ce era de vanzare.

un miros de inchis il izbi de la primul pas. cu o prima privire isi forma o imagine de ansamblu: mesele din lemn lacuit, cu picioare labartate si colturile roase erau asezate in dezordine pe cimentul cu mozaic. scaunele parca iti vorbeau. servete cu patratele adaposteau frimituri ori pete de grasime. o tejghea cu pretentie de bar trona in fundul incaperii. In spatele ei un individ intre doua varste, buhait de la atata bautura, cu parul slinos si manecile suflecate, il intreaba nedumerit: ” pe cine cauti matale?”. ii intoarce intrebarea cu un zambet si-i spune cu tonul cel mai politicos posibil ”am venit dupa anuntul din ziar. e de vanzare locul acesta, asa-i?” . in timp ce-l asteapta pe domnul din spatele tejghelei sa raspunda, se gandeste la discrepanta dintre cafeneaua amintirilor lui si aceasta. fusese in multe cafenele de-a lungul vietii. constient sau nu, cauta sa gaseasca o alta care sa-i umple golul lasat de ziua aceea in care cafeneaua lui fuse demolata.
----------------------------------------------------------
___________________________________________________
daca n-ai sa mai fii tu, am sa fiu si eu un om obisnuit...
Nu ti-am scris niciodata - de Nanina la: 20/12/2005 00:32:11
(la: Inbox pentru Mos Craciun de la cafegii)
Este imposibil sa cunosti oamenii daca nu cunosti forta cuvintelor.
Confucius
Mos Craciun nu ti-am scris niciodata.De ce sa o fi facut? Am stiut ca nu vei veni la mine. Nici ghetele nu le-am curatat pentru noaptea dinainte de Mos Nicolae.Niciodata.Le curata mama.
Acum imi curat ghetele in fiecare zi, mai putin in noaptea cu pricina.
Mos Craciun, in anul acesta m-am decis sa-ti scriu.In parte pentru ca stiu unde sa trimit scrisoarea.Am aflat in cafenea.
Despre cum m-am coportat in anul acesta nu are rost sa-ti scriu.Tu stii ca sunt pasnica, gospodina,sufletista. Mai eram si vesela si iubitoare.M-am mai schimbat, pe ici, pe colo, prin partile esentiale.
Te rog, daca se poate sa-mi daruiesti un calculator(sa nu ma mai certe proprietarul acestuia pe care il folosesc acum), un abonament si un partener pentru cursul de dans la care visez de mai mult timp ,un credit pentru a -mi putea cumpara cartile pe care le doresc.Pentru celelalte dorinti ma voi ruga lui Doamne- Doamne, caci numai El ma poate ajuta.Pentru mai multa siguranta o sa ma rog Lui si pentru cele scrise in epistola adresata tie.
CAFEGIILOR,LE DORESC SA LE DEA DOMNUL TOT CE ISI DORESC SI LE FACE BINE!
Hai sa scriu si eu o novela ca n-am mai scris de mult :) - de fefe la: 14/03/2006 01:13:53
(la: "Americanii sunt prosti")
Dulcineea scumpa,

Zici ca ai fost in America? Okay, atunci hai sa-ti fac si eu un rezumat al impresiilor mele de 20 de ani de stat in America.


#1. Casele noastre nu sint din carton ci sint din lemn si asta nu peste tot ca mai sint si locuri unde casele-s facute din caramida armata. Locurile care sint afectate de uragane ca vrei ca nu vrei sint distruse pentru ca costul de a construii o casa care sa supravietuiasca la asemenea dezastre naturale ar fi de 10 ori mai scump sau chiar mai mult. Deci faci balanta si-ti construiesti o casa in care sa poti sta in ea si in cazul extreme de uragan stil Katrina iti faci asigurare. Ah, si garantia de la constructor nu are nimic de a face cu stabilitatea casei. Este o garantie care constructorul si-o asuma pentru ca dupa o perioada sa nu mai fie legat de lege. Dar casele stau in picioare si 200 de ani daca te ingrijesti de ele.



#2. Inginerii din America trec prin mult mai multe examene si controale decit oricare inginer din Romania. In Romania te lasa sa semnezi proiecte in momentul cind ai iesit din facultate, aici nu poti semna nimic decit numai daca ai trecut anumite examene dupa care esti mereu controlat. Orice proiect trece prin miinile inspectorilor iar proiectele de stat sint controlate de un centru special care nu lasa nici o virgula sa nu fie la locul ei. Stiu pentru ca traiesc intr-o asemenea imprejurare, nu-ti spun fabule.



#3. Masinile sint mari pentru ca in general oamenii din mari, plus de asta sint mult mai confortabile la drumurile lungi care le strabati. Europa o poti traversa in trei zile, binenteles daca nu tre sa stai dupa fundul fiecarei caruti si oaie, dar America iti trebuie cel putin 3 zile la viteza maxima de 75-80 de mile pe ora si asta daca nu te opresti de loc decit numa sa pui benzina. Legile de poluare sint mereu controlate, si de la an la an tre sa platesti sume enorme pentru mentinerea aerului curat. Vrei sa stii care e una din cele mai poluate tari din lume???? Ia fa un google si o sa vezi. Romania este printre primele pe lista.



#4. Mincarea: aici iti dau dreptate, magazinele sint pline cu de toate si majoritatea sint produse care au fost procesate (sper ca m-am exprimat bine). Dar tin sa te anunt ca ai si de ales. Poti sa cumperi orice fel de mincare doresti, cu hormoni sau fara, organice sau nu, ai de unde allege, numa sa te tina buzunarul. Personal eu ma bucur cind vin cu portbagajul plin de mincare si am platit numa $70 pe saptamina. In Romania cit va costa kilogramul de carne???




#5. Spionajul cu luneta :)) sa mor de ris, asta se face mai mult prin New York. Acolo cica e in Vogue sa ai luneta si sa-ti spionezi vecinii. Dar macar se face discret, nu ca in Romania unde vorba aia, nu poti sa mergi nici macar la WC ca te aude si te stie tot blocul. Ca sa nu mai spun ca Domne fereste, nu cumva sa faci o boacana, ca te stie tot orasul. Macar Americanii daca fac voyeurism, sau cum naiba ii spune pe Romaneste, o fac discret si nu spun la nimeni. Ah, si este alegerea ta daca iti pui perdele la geam sau nu, unii aleg pe cea din urma, ca cica nu e frumos sa te ascunzi. :)))




#6. Viata dupa serviciu: ti-o faci cum vrei. Am mai spus asta si in alte dati, am prieteni, am rude, am tot ce vrei, si ma pot vedea cu oricare dintre ei la orice ora din zi si noapte. Chestia e ca am si un pic de obraz si nu-mi fac aparitia cind oamenii umbla prin casa in chiloti sau n-au chef de oaspeti. Ah, ce ciuda imi era in Romania ca tot timpul trebuia sa avem prajitura in frigider si casa luna si bec ca “daca vine cineva la noi.” Noi copiii zimbream la prajituri ca nu era unt si faina destula sa ne faca si noua si musafirilor. In fine, asta e un alt subiect de discutie.



#7. Ma distreaza cum se lauda Romanii ca se duc la opera, de parca ei au inventat-o. Beletul la opera draga mea costa oriunde intre $25 si $500, depinde la care te duci si ce loc vrei. Cine are bani se duce, precum, ma gindesc eu, e si in Romania cea “bogata”. Eu una prefer DVD-urile si muzica in surdina acasa, desi am fost si la concerte de muzica clasica, de care nu duc lipsa niciodata, ca pot merge tocmai peste drum de mine in fiecare weekend. Iar daca vreau ceva mai “sofisticat” San Francisco este numa la o aruncatura de piatra. Ai vazut vreodata cum arata o sala de opera in America??? Hai sa-ti dau un link ca sa nu ramii cu goluri in cultura
  • http://sfwmpac.org/topnav/general_info.html




  • #8. In final (Doamne ca mult am mai scris) Americanii chiar ca sint prosti. Mai ales noi Romanii-Americani care picam ca musca in lapte si bagam urechea la toate timpeniile spuse de cei de peste balta. Ma refer in general la chestii cu “vai ce greu ne merge, vai ca n-am bani de mincare la copii, vai ca asa si pe dincolo…” si noi prostii de Americani trimitem sutele si miile de dolari ca cei mai destepti sa-si cumpere BMW si alte minunatii care unii dintre noi Americanii inca nu ni le permitem (eu una da ca eu sint mai desteapta cu cinci minute si nu bag botul la toti care se pling :)))).

    _____________

    Cam atit ca daca incep sa mai pun si numarul 9, 10, 11 si asa mai departe o sa ziceti ca m-am prostit de cap si nu-mi stiu limitele. :)))Acuma serios, subiectul asta cu Americanii deja e mai vechi ca bancurile cu Ceasca (hehe, mi-am adus aminte de blocurile comuniste:)))). Despre Francezi ce se mai zice :)))?
    Maria Ionescu a scris: "Nu e - de anadi108 la: 12/05/2006 20:35:28
    (la: Originea evangheliilor)
    Maria Ionescu a scris:
    "Nu exista nici un document scris? Ne miram de asta? Pai,Hristos a spus nu "cititi ce V-am lasat eu", ci 'faceti toate cate v-am poruncit"...deci, cuvantul implinit...nu teoretizarea cuvintelor.Iar, Sfintele Evanghelii ne spun ..."

    Replică:
    acest şir contestă că acele patru evanghelii impuse de către Conciliul de la Niceea, ar putea intra în categoria scrierilor sacre.
    O scriere sacră are ca autor pe omul sfănt, iar omul sfănt, sau omul spiritual este cel care are legătură, o legătură de iubire cu Dumnezeu, omul realizat dpdv spiritual.
    1. Nu există nici o dovadă că evangheliile ar fi fost scrise de astfel de oameni.
    2. Dovezile prezentate anterior demonstreză că cele patru "evanghelii" nu au fost scrise de aşa zişii apostoli.
    3. Despre aşa zişii apostolii nu se cunoaste nici o scriere care să dovedească faptul că ei au realizat legătura de iubire cu Dumnezeu, dar dacă tu cunoşti te rog să o prezinţi.

    Din peste aproximativ cincizeci de "evanghelii" false, care se pretindeau scrise de apostoli, si care circulau în Imperiul Roman, au fost alese exact patru; respectiv cele care corespundeau cel mai mult doctrinei lui Pavel, cum ea apare în diferitele epistole, care sunt atribuite acestuia.
    Cele patru evanghelii au fost declarate divine în Conciliul de la Niceea (325 e.c.) sub presiunea Împăratului Constantin si a bisericii alese de el.

    Alte motive pentru care au fost alese patru evanghelii (nici mai mult, nici mai putin), sunt expuse de
    celebrul episcop Irenaeus, care a refuzat istoria crucificării lui Isus, aşa cume este prezentată, ca fiind o erezie, fiind însă cel care expune doctrina pentru care trebuie să fie exact patru evanghelii, spunând:
    “Nu pot fi nici mai mult nici mai putin de patru pentru că există
    - patru zone ale lumii în care trăim,
    - patru vânturi principale…
    - iar cum stâlpul si temelia Bisericii (lui Isus) este evanghelia, se cuvine să avem patru stâlpi…
    - cum fiintele au formă pătrată si evangheliile trebuie să fie patru
    - acesta este si drumul urmat de Domnul nostru (!?)”
    (The Catholic Encyclopedia vi, 659.)

    Lista speculatiilor lui Irenaeus nu se opreste aici, ci făcând un arc de cerc se intoarce la cărtile ebraice găsind trei evenimente cruciale în istoria tribului lui Izrael, la care adaugă pe cea de-a patra, sosirea lui Isus ; deci… ? după logica sa… trebuie să fie patru evanghelii.

    Un motiv istoric pare să fie cel politic, si anume satisfacerea celor patru secte principale, independente, de orientare pavelinistă, fiecare posedând propria ei "evanghelie", secte
    pe care insă episcopul Irenaeus le consideră eretice, :
    " Fiecare din cele patru secte principale de eretici (de vreme ce ei au ales varianta crucificării lui Isus, aşa cum e ea prezentată), folosesc în bisericile lor una dintre acestea patru, pentru propria lor folosinţă.
    Matei la Ebioniti
    Marcu la “cei care-l separă pe Isus de Cristos”
    Luca la Marcioniti
    Ioan la Valentinisti.”

    Asa cum mărturiseste Enciclopedia Catolică, cele patru evanghelii canonice au fost fabricate exact pentru scopul de a contracara si combate “ereticii” (alte secte crestine timpurii) în timp ce treptat se dezvoltau si se defineau “sacrele” dogme ale bisericii (autointitulată) “ortodoxă”, ca de exemplu dogma Trinitătii.

    Sectele creştine timpurii se învinuiau reciproc de erezie, datorită doctrinelor contradictorii pe care le susţineau.
    #121790 (raspuns la: #119668) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    sa nu iei numele domnului in desert - alex porc - de alex boldea la: 15/07/2008 23:30:58
    (la: Cele mai Frumoase Texte ale Cafegiilor )
    off-topic: preferatul meu din toata cafeneaua

    fragmente:

    Frank Watkins de dimineaţă avea în cap porunca asta. Chiar de când deschisese ochii, înainte de a mânca nesăţios ultimul gândac pe care-l mai avea în buzunarul stâng din faţă al pantalonilor de piele, îi răsuna în cap: „Să nu iei numele Domnului în deşert!" Era în deşert, deci nu avea voie să ia numele Domnului. Nici n-avea de unde.

    ................

    Mi-e ciudă. În timp ce eu mor aici murind de sete, pe străzile Seattle-ului sute de mii de oameni se scurg pe asfalt per pedes sau în cutiile lor strălucitoare de conserve (Opel Ascona verde „metalizat", să mori de râs!). Adică nu, nu-mi place exprimarea. Să vedem: în timp ce eu mor murind aici de sete, gloata umană din Seattle se scurge scurgându-se pe asfalt, inconştientă, în hăul timpului. Aşa da, mai merge.

    ................

    Frank se oprise locului, iar în faţa lui, întinsă pe nisip, era o hârtie neagră, cam de un metru pătrat (cu laturi de 1m pe 1m), pe care scria cu litere groase, albe: Iahveh. El se holba la ea. Ea nu se holba la el fiindcă era un ceva neînsufleţit, nu avea organe de vedere (probabil, de fapt cu siguranţă, nici puncte de vedere), chiar dacă pe ea zăcea scris numele Domnului. Chiar şi Frank ştia că Iahveh e denumirea lui Dumnezeu în ebraică. Acum avea o dilemă foarte mare, datorită căreia uitase şi de sete, şi de Isabela, şi de ţigara udă, de tot. Ea ar putea suna, dacă ar fi s-o exprime, în felul următor: sunt în deşert, nu am voie să iau numele Domnului, iar acesta e în faţa mea, pe o hârtie neagră. Dar poate ar trebui să-l iau, poate primesc o bilă roşie de la Petru (deşi ştie şi Frank că grindina nu e roşie. Şi, pe urmă, ar fi frumos să-L părăsesc pe Domnul nostru în mijlocul deşertului, doar fiindcă prietenii mei mi-au făcut mie asta?

    ................

    Dar parcă s-a înteţit vântul. Da, căci am mai mult nisip în gură acum, iar despre ochi nici nu ştiu dacă mai poate fi vorba. Parcă până acum nu aveam nisip şi pe măseaua de minte (într-adevăr, concentraţia de nisip în gură îi crescuse simţitor, de la 1,17 grame pe centimetru cub de gură la 3,23 grame pe centimetru cub de gură, adică îi crescuse cu aproape 200%). Să ştii că vine o furtună. Poate şi plouă, asta ar fi salvarea mea, dar dacă nu plouă nu ştiu ce-o să se întâmple cu mine. Dar deja picură, ah, ce bine e! Doamne, îţi mulţumesc! Apă, apă, apă, sunt salvat!
    Există trei variante de a explica întâmplarea:
    1.Dumnezeu l-a răsplătit pe Watkins pentru că a luat hârtia, şi atunci porunca „Să nu iei numele Domnului în deşert!" nu are acoperire practică.
    2.Dumnezeu a trimis furtuna să-l pedepsească pe Watkins, dar ploaia l-a salvat pe acesta, deci Frank Watkins L-a păcălit pe Dumnezeu, şi atunci nu mai poate fi vorba de Dumnezeu, ci de un impostor.

    link: http://www.cafeneaua.com/nodes/show/3677/s%C4%82-nu-iei-numele-domnului-%C3%8En-de%C5%9Eert/1
    când am scris nu m-am gândit... la abordarea ta - de abbilbal la: 29/07/2008 19:25:37
    (la: Oamenii pe care ii respect)
    Este şi normal că nu te puteai gândi la ea Motănelule, pentru că sunt sigur că nici nu ştiai de existenţa mea. Dar aşa, o boare mă împinse în astă cafenea şi dădui peste domnia ta.
    Dar la fel de normal este ca cei care scriu să nu ştie cum interpretează al lor scris cei care citesc.
    Şi cum cei care "cetesc" nu au acceaşi lungime de undă cu cei care scriu, iese ce iese.
    Dar oricât ar părea de anormal, eu chiar am ajuns să respect profesorii de care-mi era frică. Îmi era frică de ei pentru că erau exigenţi, nu pentru că ar fi fost răi, sau câinioşi. Atunci nu i-am înţeles, dar mai târziu, în timp şi viaţă, mi-am dat seama că mi-au vrut binele.
    #330141 (raspuns la: #329796) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    cu scrisul se poate intampla - de (anonim) la: 31/08/2003 06:56:07
    (la: Scrisul si sexul)
    cu scrisul se poate intampla cam asa: daca din oboseala esti nevoit sa iei o pauza, te paraseste muza si ramai gol in ganduri in fata foii albe de hartie...pe cand cu sexul se intampla ca atunci cand esti obosit si iei o pauza, te cufunzi intr-un somn dulceag si te trezesti gol in fata muzei ce ti-a umplut gandurile chiar si in somn!
    Gabita
    Scrisul si sexul - de (anonim) la: 02/09/2003 17:49:41
    (la: Scrisul si sexul)
    Naahh....sexul este mult mai bun decit orice "scris", de fapt este placerea cea mai mare a fiintei umane.
    salut - de (anonim) la: 03/09/2003 08:36:24
    (la: Scrisul si sexul)
    Esti bine,ai dat direct in tinta.
    Cred ca s-ia schimbat parerea domnul cu scrisul.
    #128 (raspuns la: #88) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    Scris...sex...tot cu s incepe - de Pisicutza la: 04/09/2003 05:38:18
    (la: Scrisul si sexul)
    Scris...sex...tot cu s incepe...dar nu le putem confunda...desi daca ne gandim la unele experiente am putea scrie pagini intregi,daca am face sex non-stop nu am mai avea timp de scris :)) Sau cine stie...am avea mai multa inspiratie la scris...in ziua de azi totul e posibil!
    Stimate Domn, Diferenta int - de dogmatic la: 17/09/2003 07:13:40
    (la: Alta tara)
    Stimate Domn,
    Diferenta intre totalitarism si o procesiune ecumenica este imensa. A impartasi credinta cuiva si a-i respecta alegerea nu are nimic de a face cu impunerea unei ideologii debitate si implementate cu forta. Daca traditia ii este smulsa unui popor, atunci el dispare. Diversitatea culturilor este la fel ca si cea a oamenilor...si ele trebuiesc respectate. Cel care a initiat aceasta tema, nici pe departe nu se gandea ca "spiritul de turma" izvorat din ani grei pin care orice cultura a trecut, va degenra intr-o discutie despre totalitarism... Totalitarismul este dusmanul individualismului cultural, personal ...de identitate! Aici trebuie facuta diferenta.
    #285 (raspuns la: #283) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



    Cursuri de matematica si fizica online!
    Incearca-le gratuit acum

    Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
    www.prepa.ro
    loading...