dor de multi ani

"D-voastra ce credeti : in jurul cui ar fi (este ) gruparea punctum ?"

Eu ce pot sa spun; nu stiu in jurul cui ar fi grupul de creatie respectiv, poate in jurul nucleului de la 7zile, care totusi este singura chestie mai creativa din fotografia romaneasca pe care o cunosc ( sau mai degraba o recunosc), poate in jurul unei personalitati marcante de acolo.
Este foarte bine ca se incearca sa se contureze o grupare de fotografi cu opere mai importante, este foarte rau cum o fac, prin acel regulament populist si aiuritor care da nastere la atitea sperante aiurea, conotatii destul de negative si ecouri nu tocmai favorabile.
Dar poate o sa ia atitudine si o sa creeze un manifest sau un credo care sa readuca apele in matca, sau poate o sa modifice modalitatea lor de comunicatie cu cei care ar avea ceva de intrebat sau ar dori sa se alature miscarii respective.
Sigur ca e oarecum normal ca orice grupare artistica ar trebui sa isi faca un garduletz in jur si sa accepte inauntru numai pe cei care se potrivesc cu filosofia grupului. Dar sa o faca vizibil...
Dar daca aceasta filosofie le e neclara membrilor grupului, apar astfel de incurcaturi.
Cred ca orice creatie e insotita de dureri, impliniri si tragedii, si pina s-or aseza apele, asta este.

Normal ar fi fost sa porneasca un grup de initiativa; apoi sa mearga o vreme treaba pe baza de invitatii; sa surfeze punctistii si sa invite pe cel care le place si care se alatura matricei lor creative sa li se alature; si de abia in a treia etapa, mai incolo, hat, sa deschida cercul si sa se poata inscrie si altii, dar daca faci o treaba, sa o faci serios, sa spui omului in fata ce nu-ti place la el si ce e rau in imaginea lui sau in cuvintul lui, si inainte sa-l faci sa aplice o cerere de inscriere, sa ii spui cine esti, ce faci, ce doresti, ce astepti de la al de vine.
Asa, am inteles ca sunt acolo unii care nu au nici imagini nici critici la poze si totusi sunt membri, ceea ce numai la noi se poate.
Eu, cum am mai spus aici, m-am trezit membru acolo fara sa ma intrebe nimeni; normal era sa primesc un email, mai nene, uite, suntem astia, facem asta, ne face placere sa te invitam sa participi, bla bla bla.
Cind colo, ii intreb si eu pe mail cum devine cazul si mi se raspunde ca nu putem sa spunem cine suntem, ca Internetul romanesc e rau si plin de ifose ( ma rog, citatul exact e mai jos cu citeva zeci de conferinte aici) nici ce vrem, dar suntem onorati, etc.
Normal ca m-am cerut afara si asta e.

"D-le Lazar , nu pot crede ca urmariti fenomenul de la distanta si doar atat."

Oricit ar fi de straniu, stimata doamna, eu nu urmaresc fenomenul de la distanta, nici de aproape, ci in nici un fel; m-am extras din orice manifestare sau activitate de pe Internetul romanesc, cu exceptia cafelei de aici.
Am avut citeva revelatii si prefer sa pot sa fiu critic cu toata lumea, atit cit se poate, si sa nu ma mai implic in nimic obstesc pe aici.
Dar imi aduc aminte cu placere de cineva din Grecia care dorea acum 3 ani sa faca o tabara de creatie pe o minunata insula pentru fotografii romani de pe lista de discutii Fotomagazin... dupa ce a facut propunerea si a vazut cum e treaba cu valurile, tendintele, starile, aerul general si chiar aaa... chiar vinturile din fotografia romaneasca, cu toate conotatiile aferente, a lasat-o moale.
Eu m-am trezit mai tirziu, dar tot m-am trezit.

Nu stiu daca-i asa de bine sa ai un RSI pe langa casa omului: consum mai mult si-s mult mai putin simpatic decat un caine ! ;P
Sa traiesc 1000 de ani "de singuratate" nu mi-as dori, 100 de ani cu cei dragi in jurul meu mi-ar ajunge! ;D
Faptul ca poezia cu paradoxurile i-a fost atribuita lui Paler m-a facut sa scriu ceva dur la adresa lui pe subiectul deschis in Cafenea de Mogecri, asa ca m-am bucurat cand a dezmintit ca ar fi a lui. Oricum incepusem sa banuiesc ceva cand am vazut versiunile in engleza si franceza, ceea ce m-a facut sa banui ca sursa e iar vreo gargariseala de tip buddhist. Personal, decat sa stau si sa-mi privesc buricul meditand, prefer sa "masacrez" fara mila 100 de milioane de fire de iarba nevinovate ca sa construiesc o sosea ce va apropia sute de mii de oameni de locurile lor de munca, le va scurta timpul cat sunt "navetisti" si va face sa poata aloca acest timp familiei si prietenilor, lecturii, sportului etc (de pilda).

==================================================
""Cand este vorba de bani, toti sunt de aceeasi religie". - Voltaire "

Si de la Paris iti dorim "La multi ani" sanatate,spor,fericre,si bani multi.

Sa ne faci o ciulama cu mamaliguta,ca la Cluj.

Hailoviu.

Mi-as dori si eu ca, peste ani si ani de zile, elevii mei sa vorbeasca cu atata drag de mine. Atunci voi simti cu adevarat ca ceea ce am facut nu a fost in zadar.
Oricum, daca ti-a fost atat de draga si daca ii porti atat de mult respect, poate ca o scrisoare de multumire ar fi mai mult decat suficient. Sunt convinsa ca si dumneaei se intreaba pe unde sunt fostii sai elevi, ce fel de oameni au ajuns.
Ma bucur sa vad ca majoritatea oamenilor au doar cuvinte de pretuire pentru dascali.

erata: pardon, dor in limba romana vine din latinescul dolus, si nu cum am spus din greseala dolor. Daca tine bine minte, trecind cam 30 de ani de cind am invata latineste la liceu, este vorba de dolus - doloris. Scuze, cititori !

De multe ori am fost intrebat if I miss my country, sau if I long for my friends, sau if I wish to go back. Raspunsul meu a fost intotdeauna No. Si totusi, si atunci si intotdeauna mi-a fost dor de tara unde m-am nascut, de prieteni.
Profesorii nostri se referau la folosinta cuvintul “dor” in folclorul si literatura romana. Gasiti un singur cuvint in alt grai, care sa-l inlocuiasca, spre satisfactia tuturor, in totalitatea sensurile intilnite la noi.

Dorul, ca si iubirea sint greu de definit. De mii de ani poeti si scriitori incearca s-o faca, spre delectarea noastra.
“Mi-a plecat mindra de luni, mi-a lasat dorul prin pruni si dragostea prin aluni.”

Iata cum am distrus toata “poezia” mesajului meu anterior, …da, cel cu fasolea.

eu nu am decat aproape 18 ani si deja plang dupa copilarie...multi autori isi scriu carti despre copilarie abia dupa 40 de ani..chiar mai mult...nu pretuiesc copilaria decat cei care nu si-au trait-o(depinde din ce motive...poate asa le-a fost famila...anyway)inca nu m-am maturizat nu stiu cat...sper ca sunt pe calea cea buna..dar asa de rau imi pare si atat de mult duc dorul zilelor cand eram copil...si viata era asa de frumoasa ca nu stiam cate nenorociri sunt...si...degeaba nimic nu se poate compara cu acea puritate a sufletului de copil...
ufo strengaritza

Sunt cativa ani buni de cand nu am mai fost in Romania si inca nu pot spune ca m-a lovit dorul de tara. Era o vreme cand nu intelegeam foarte bine cu ce se mananca chestia asta.
Spunea odata un poet:
"... legea ni-i desarta si straina,
Cind viata-n noi cu greu se mai anina,
Iar datina si mila sint desarte,
Cind soru-mea-i flaminda, bolnava si pe moarte..."
Am cunoscut si romani care s-au intors definitiv iar dupa ceva timp mi-au spus ca au facut-o din patriotism. Nu vreau sa ma joc cu cuvinte mari, dar atata timp cat nu ii pot asigura copilului meu un viitor pe masura, toate celelalte mi se par desuete, asa ca eu am ales..., si inca ceva, nu traiesc in locul altuia si nici de mai multe ori.

Frati romani.
Cuvintul Dor este un cuvint ebraic care inseamna " Generatie" El exista de citeva mii de ani pina la Hristos. In Israel Exista citeva orase antice cu aceasta denumire si cel putin trei ce contin terminatia Dor.
Alte detalii pe sit iatp.md/arsdor

Dolores-ul spaniol, sau "dorinta de a fi acolo unde nu esti" este cu totul altceva si nu trebuie confundata cu nimic din alte limbi.
Cu profunda responsablitate fata de carte si cuvint Ghenadie Sontu
presedintele Asociatiei Dor

nu ma mai simt în tara acasa...

Contrastul între nivelul de civilizatie între Ro si Franta este net.
Esti "acasa" acolo unde te simti bine, mergem în tara la 2, 3 ani pentru copil, sa-si cunoasca radacinile, pentru cei apropiati (dar preferam sa-i aducem pe ei aici - si ei prefera).
Am fost îndoctrinati la scoala cu dorul de tara dar dorul este un sentiment profund, mi-e dor când îmi face placere.
Dar când revad fetele triste ale oamenilor, mizeria, lipsa de politete din magazine (acum 2 ani asa era), nu pot apoi sa ma mai gândesc cu dor la tara mea.
Voila!!
Cordialement,

O

Ani de liceu. Ce vremuri frumoase!Este perioada cand te alimentezi cu iluzii,sperante,cand esti vesela ,zglobie,cand te indragostesti de doua sau trei ori in aceeasi luna,cand o mica problema devine o tragedie,care dispare imediat pt. ca a intervenit alta...si cate altele.Privesc cu nostalgie in urma,la anii de liceu(iar anii de liceu nu-s asa indepartati) ,si am o senzatie ciudata.Nu e regret,dar mi-s dori,parca,fara sa vreau,sa ma intorc in timp, sa intarzii din nou la mate. pt ca eram pedepsita si scapam de ascultare,sa am din nou ora de istorie ,cand profa. venea ca un uragan si ne prindea in vartejul ei( cand se termina ora eram ca dupa o ora in masina de spalat),sa retraiesc fiecare din cei cinci ani petrecuti in liceul dinvarful dealului.Ce ani frumosi,atat de frumosi!

eu am plecat acum 4 ani in germania ca si au pair. decizia de a pleca am luat-o foarte greu. acum cand ma gandesc la acel timp ma bucur ca am decis in acest fel. prima noapte petrecuta in strainatate, departe de familia mea am plans. intre timp am invatat sa cunosc tzara, oamenii, limba...mi-am facut noi prieteni, am inceput sa studiez...mi s-a schimbat viatza complet...si eu m-am schimbat in mod radical. din fata timida de la inceput am ajuns sa ma transform intr-o persoana care are incredere in ea, care stie sa ceara ce e al ei, care lupta pentru un viitor al ei mai bun. bineantzeles ca mi-e dor de tzara!dar...de fiecare data cand merg in vacantza in ro imi doresc dupa o saptamana sa ma intorc in germania. motivele sunt mai multe: lipsa de nepasare a oamenilor in "functzie"(de exemplu o simpla vanzatoare)fatza de nevoile, cererile omului de rand. doresc sa spun ca in germania nu esti trimis de la ghiseu la ghiseu, ti se ofera solutzii de rezolvare a problemei pe care o ai...un neamtz te trateaza cu mult mai bine si mai politicos decat un concetatzean de al tau. pacat! asta ar fii doar ce imi trece acuma prin cap cred ca as gasi mai multe motive de a ramane in strainatate!
catzi bani ai nevoie de a trai bine in tzara? la intrebarea asta nu stiu ce sa raspund insa stiu un lucru: cei care se intorc in tzara cu bani nu au avut niste joburi de vis pe meleagurile straine! au dat probabil cu sapa, au facut curat prin nu stiu care case...au castigat un salariu de nimic (prea mic in comparatzie cu ce ar primi un localnic in mod legal), au tremurat sa nu fie prinsi ca lucreaza ilegal, au renuntzat la o gramada de lucruri doar ca sa puna banutz langa banutz,ca pe urma sa se intoarca in tzara si sa se dea mari cu ce au realizat! hmmm! asta nu e viatza in strainatate! mai bine fruntash la tine in sat decat codash la orash!

Dorul e una, dar realitatea e alta; vesnicia s-o fi nascut la sat, dar in ultimii ani a plecat de acolo; "progresul" a inlocuit-o; agricultura traditionala, de subzistenta, incepe sa dispara; sunetele serii, de greieri si brotacei, incep sa fie inlocuite de urlete de casetofoane, de motoare de camioane sau zdranganituri de telefoane.
Plugul? o amintire care incepe sa dispara; via, vaca, calul? scoase incet incet in afara legii; directive ale UE care incearca sa modernizeze o agricultura ramasa de secole in primitivism. Fete cu paparude sau caloian? Cred ca in 10-12 ani vor fi prea preocupate de ultima telenovela, sau (hopefully) de examenele de admitere la facultate, pentru asemenea obiceiuri preistorice.
Iarta-mi sarcasmul, dar .. modernitatea ne cotropeste. Copiii nostri or sa aibe mari dificultati sa inteleaga cum de alergam noi desculti la tara, cum de aveam gaini, vaci sau porci; cum de furam cirese din copacii vecinilor, sau ne imbaiam in garla din spatele satului. Vremurile acelea aproape au trecut, si nu se vor intoarce. Din pacate.

Vara aceasta m-am intors acasa dupa 10 ani. Nu au importanta nici motivul pentru care am plecat, nici de ce asa tarziu. In toti acesti ani n-am facut altceva decat sa adorm cu radioul, ca sa nu pot gandi si sa incerc sa innabus undeva in subconstient dorul si jalea. Si, mai ales, sa nu pun Hrusca. Si sa tremur de fiecare data cand telefonul suna la ceas de noapte. Acasa am gasit totul asa cum il lasasem. Eu sunt bucuresteanca, dar tot mi-e dor de mirosul primei zapezi si de vinete coapte. Copii mei vorbesc intre ei in catalan, ca le e mai usor, si asta doare. Nu cred ca un trai mai bun (discutabil, caci decand cu € relatia pret/salariu aici si acolo nu e atat de mare) compenseaza dorul de casa. Numai ca eu n-am sa mai astept 10 ani. Cel mult 1.

Vara aceasta m-am intors acasa dupa 10 ani. Nu au importanta nici motivul pentru care am plecat, nici de ce asa tarziu. In toti acesti ani n-am facut altceva decat sa adorm cu radioul, ca sa nu pot gandi si sa incerc sa innabus undeva in subconstient dorul si jalea. Si, mai ales, sa nu pun Hrusca. Si sa tremur de fiecare data cand telefonul suna la ceas de noapte. Acasa am gasit totul asa cum il lasasem. Eu sunt bucuresteanca, dar tot mi-e dor de mirosul primei zapezi si de vinete coapte. Copii mei vorbesc intre ei in catalan, ca le e mai usor, si asta doare. Nu cred ca un trai mai bun (discutabil, caci decand cu € relatia pret/salariu aici si acolo nu e atat de mare) compenseaza dorul de casa. Numai ca eu n-am sa mai astept 10 ani. Cel mult 1.

sunt in italia de 5 ani de zile. la intrebarea ta...nici nu stau pe ganduri. cu un milion de euro as veni invartindu-ma in tara mea, la mine acasa si nu printre staini. la urma urmei nicaieri nu-i ca acasa.
dar fara bani astia...sincer nu am de gand sa ma intorc. si cum bani e putin probabil sa ii am vreodata...raman aici cu amar in gat.

dupa atati ani, inca putini, iti vine dorul de casa, de tara, de limba. in fiecare an cand vin acasa parca aterizez intr-o noua lume. pierd din vocabluarul romanesc, gramatica de acum se duce ... limba o uit dar amintirile nu le sterg. de Romania ma leaga amintirile mele, copilaria, limba, traditiile, sarmalele, familia.....multe...si uite ca sunt aici departe de casa, intr-o incapere cu italieni .....
va las acum...munca ma cheama.
cu stima, mariana

As dori sa spun si eu cate ceva despre cartile mele de capatai: "Jurnal" de Mircea Eliade. Eram in anul II de facultate cand am citit pentru prima data cele doua volume. Se apropia pre-sesiunea dar nici nu aveam habar de asta! Acum cateva luni de zile am incercat sa le recitesc; si am revazut fragmentele pe care le subliniasem cu cativa ani in urma: cate diferenta in gandire! Acum erau cu totul si cu totul altele pasajele care ma atrageau si care mi se parea mie ca ma reprezinta. Din lipsa de timp, si probabil de tragere de inima, din pacate, nu am putut continua lectura celor doua volume. Am citit si Coelho: o singura senzatie mi-au creat: sunt gandurile si sentimentele mele in acele carti - asta e, cred eu, motivul pentru care nu le pot povesti, nu le pot descrie subiectul decat a doua dintre ele: "11 minute" si "Veronika se hotaraste sa moara". Acum abia il descopar pe Garcia Marquez....

Ciao tuturor!Am 22 de ani,vin din Ardeal si studenta in Berlin.

Impartasesc gandurile multora,care au scris pe aceasta tema,si asemenea lor,ma macina si pe mine,pe de-o parte dorinta de a ma integra in societatea de aici,pe de alta parte dorul de tarisoara noastra frumoasa.

Din 2002 am fost doar de 2 ori in Ro,insa de fiecare data mi-am spus dupa aceea ca nu ma mai intorc.Insa la doua luni aproximativ,dupa ce vin inapoi aici,iar mi se face dor de tot.

Ca multi dintre voi sunt si eu singura,parinti si sora au ramas acasa.
Cu facultatea e totul ok,mi-am sustinut toate examenele iar acum sunt in semestrul 3.

Problema este insa atmosfera asta rece si pseudo - filozofica,faptul ca in fiecare seminar ai alti colegi si ca nu ajungi sa-ti faci prieteni si chiar daca iti faci,atunci iti dai repede seama ca sunt altfel.(adica,esti altfel decat ei)

Mi-as dori sa cunosc si romani tineri la facultate,insa pana acum am dat doar de compatrioti necinstiti aici.Nu obisnuiesc sa etichetez lumea,insa am constatat ca cei mai multi dintre ei vin din sudul tarii.

De aceea ma bucur totusi tare mult cand vad ca sunt si multi,care vor sa-si largeasca orizonturile si sa invete intr-adevar ceva din experienta traita in strainatate.

Daca ma intorc?Nu stiu.Daca mi-ar fi spus cineva inainte de a veni in D ca voi studia la Berlin,i-as fi spus ca este o utopie.Sper ca prin intermediul studiului sa-mi gasesc un loc bun de munca in Ro fiindca si eu vreau sa fac ceva pentru tara noastra.

Denisa

De cind am venit aici mam hotarit sa nu am de a face cu Romani si am stat cit mai departe de toti,cite o data imi era dor sa vorbesc cu Romani si sa fiu printre ai ''MEI"
Cam de un an am intilnit un Roman care a avut nevoie de un serviciu,am vorbit cu seful meu sa ii dea o sansa ( am fost asa de mindru ca am ajutat unu de-al meu)Peste 6 luni a disparut cu citeva suveniruri de la companie, Am fost foarte mindru cind seful ma chemat in oficiu sa imi spuna ce sa intinplat. Cind in sfirsit lam gasit si lam intrebat ce sa intinplat mia spus "LASA MA CA ALA ARE MULTI BANI"
Cred ca o sa treaca inca vreo 16 ani pina mai ajut un Roman de al meu.

acum 2 ani cand a trebuit sa decid daca sa plec sau nu ( la studii in franta) am condiderat ca mi se ofera o sansa pe care poate ca nu multi o au si ca ar trebui sa profit de ea, asa ca am acceptat. fiind studenta am putut profita de vacante, insa vreau sa va zic ca in fiecare vacanta m-am intors acasa. cu toate ca aici sunt destul de bine integrata, adica am prieteni, am o viata sociala si cu toate astea simt ca-mi lipseste ceva. nu am fost niciodata foarte apropiata de familia mea, si acum parca imi lipseste mai mult decat oricand. poate ca e si faptul ca ne dorim intotdeuna ceea ce nu putem avea, sau ceea ce ni se pare ca nu putem avea.
cu toate ca de fiecare data cand ma intorc acasa e o secretara care tipa la mine, sau o vanzatoare care nu are chef sa te serveasca, sau simte nevoia sa se rasteasca la tine, pentru ca nu te decizi mai repede, sau faptul ca la fiecare colt de strada, de biserica, sau la fiecare iesire de metrou vezi oameni batrani sau copii care cer bani sau ceva de mancare.
sunt convinsa ca e mai bine acasa !
si acum poate va intrebati de ce nu ma intorc ? o sa va zic de ce: pentru ca in momentul asta am decis sa termin cu studiile si sa-mi caut servici. am trimis c.v.-uri in romania aproape pe peste tot si am avut numai raspunsuri negative sau deloc. cu toate ca am un parcurs scolar destul de bun; am universitatea din bucuresti terminata, am un master in matematica in franta, si inca o specializare in inginerie numerica si in plus vorbesc mai multe limbi straine in mod curent.
si cu toate astea nu-mi gasesc in romania !
m-as intoarce, poate sa-mi fac eu ceva, sa pornesc o afacere, deja am mai multi prieteni care sunt plecati prin toate colturile lumii, si uni dintre ei sunt pe acelasi domeniu ca si mine, am putea sa construim ceva impreuna, idei avem o gramada, insa nu avem bani, ne trebuies bani, si poate ca bani pana la urma am gasi, am face imprumuturi, insa ne trebuiesc cunostintele necesare pentru avea contracte.
m-am gandit de atatea ori cum sa fac, sa fie bine, si la mine in tara !!
de fiecare data cand ma duc acasa, ma intalnesc cu prieteni sau cunostinte si ma felicita pentru ca am reusit sa plec din tara, sau incearca sa ma convinga sa nu ma mai intorc.
cineva zicea de tinerii care sunt plecati in anglia, la munca, si care raman acolo si lucreaza la negru.
eu cunosc un var si inca 4 fosti colegi care au facut acelasi lucru. muncesc din greu, in costructii, si unii au chiar doua servicii, mai muncesc si in baruri in week-end. trebuie sa recunostem ca nu e usor deloc, insa ei au ales viata asta. si majoritatea stran bani, sau trimit acasa la parinti. si stiu sigur ca nu le este usor, le este dor de tara, de prieteni si de familie !

si acum va intreb :

oare cei ca mine si ca voi, care avem sansa sa plecam pentru studii si dupa ce terminam sa avem oferte de munca care sa ne multumesca, oare nu ar trebui sa apreciem mai mult ??

cateodata am impresia ca am realizat ceva ce toata lumea isi doreste !
o foarte mare parte din prietenii mei (care au terminat o facultate ) isi doresc sa plece in strainatate, sa lucreze cativa ani,ca orice, si pe urma sa se intoarca, sa-si cumpere o casa si o masina.
si sincer am impresia ca nu cer multe !

e pacat ca noi ne multumim cu nu foarte multe si traim intr-o societate care face ca si putinul de siguranta si confort sa fie foarte greu de obtinut !