comentarii

doua insusiri pentru gradina pustie


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Aualeu - de Lascar Barca la: 02/02/2006 00:26:18
(la: Trancaneala Aristocrata "8")
Oare vad dublu sau sunt pe doua conferinte in acelasi timp?:))
Ivy,nu ride ca eu chiar iti las cheile:))Se practica intre turistii adevarati.
Iti las in frigi si o surpriza....Am parchet si florile..nu pune mina ca doua femei la gradina nu merge!:))
Rodica ,Caragiale zici?Asta e valoare autentica la romani!
#103477 (raspuns la: #103474) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Baby - de zaraza sc la: 19/02/2012 20:35:09
(la: Nimic despre dispret! :))
Fericirea se obtine lasand viata sa curga in jurul tau si tu sa faci ce-ti place. Si sa curgi o data cu viata. Si sa iubesti. Daca exista un Dumnezeu, el nu ne vrea decat sanatosi si ne va calauzi spre a ne folosi la maximum calitatile, spre a ne simti astfel impliniti.

Mmmbon, sa luam chestia cu relativitatea, caci intr-adevar nu exista bun si rau, ci un balans intre cele doua extreme, o incolacire a binelui si raului asa cum il inteleg oamenii. Iubeste ce poti iubi (apropo de ce ai scris mai incolo, revin la idee) si fa ce-ti place. Asa iti vei practica ale tale calitati. N-o fi nevoie chiar sa le stii, ma gandesc...

Daca nu poti sa te iubesti pe tine (si esti relativ sigura de chestia asta, nu e doar o ipoteza ca "poate nu ma iubesc", incepe prin a iubi... orice: un film, o floare, un anotimp, apoi doua filme, o gradina etc. Cine iubeste va fi iubit. E un lant. Cand vei fi iubit pentru tine insati, vei afla de la cel care te iubeste ce minunate calitati ai si te vei indragosti de tine, vei invata sa te apreciezi. (presupun)

Putem fi iubire. Unii pot. Cei mai multi ar fi avut nevoie de indrumare inca de mici. Cu trecerea timpului vindecarea sufletului cere tot mai multa rabdare... (presupun)

#629683 (raspuns la: #629645) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mana in Pustie - de LMC la: 23/07/2004 18:59:48
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
Aseara ma apucat bucataritul. Asa imi vine mie citeodata sa bucataresc, si stau ore in sir facind tot felul de mincaruri. Sotului ii place tare mult Ciorbica pe Coada de Vita si Tocanita de Pui cu Ciuperci in Sos de Smintina. Nebunie curata. Maninci pina prostesti nu altceva. Pe de-asupra am copt si niste vinete grasalane care acuma stau la scurs si care ma asteapta sa le fac dupamasa. De obicei cind fac mincare fac doar pentru cit mincam odata, asa ca in fiecare zi mincam altceva. Dar cind fac bunataturile mentionate mai sus atunci avem prilejul sa mincam de mai multe ori, lucru care-mi ofera timp sa fac si altceva.

Joia de obicei sotul se ocupa de gradinarit, deci a taiat iarba, a smuls buruienile si a curatat in jurul casei. Pe cind a terminat si eu eram gata cu toata mincarea. Nu s-a putut abtine sa nu manince o farfurie plina de ciorbica. Eu nu am mincat pentru ca tin la silueta, asa ca mi-am luat niste pepene rosu fara simburi si mi-am potolit setea, ca la noi sint niste calduri de nu razbeste aerul conditionat sa ne tina racoare. Apoi bucataritul meu a contribuit la mai mare caldura in casa. Oricum seara se face racoare si-atunci deschidem toate geamurile si toate usile sa se faca curent si sa miste aerul.

Gamalie nu stiu ce a facut aseara, cred ca a stat ascuns in casuta lui pentru ca era prea mare galagie afara. La un moment dat l-am vazut lungit ca o placinta pe terasa cu piciorusele din spate intinse si cu urechile lasate pe spate. Cind sta asa atunci se simte bine. Toata gradina este inconjurata cu o bordura de ciment de o latime de vre-o trei palme, si piciusca mea cind se zbenguieste ii place sa fuga pe bordura aia de zici ca-i la olimpice. Cind oboseste ori se ascunde pe sub tufisurile lui preferate ori se lungeste pe bordura sub bradul din curte. Am noroc cu el ca nu se prea ia de flori si plante, dar am observat ca-i plac frunzele uscate. Cel putin contribuie si el la curatatul curtii, nu?

Dimineata n-am chef sa ma trezesc niciodata, dar daca vrei sa traiesti tre' sa muncesti. Asa ca rutina a inceput din nou. Sigurul lucru care-i mai bun decit o cafea aromata este cind il vad pe Gamalie si cheful lui de joaca, azi dimineata era ca doua cani de expresso. Si cum n-am avut timp sa-mi fac cafea el a fost singurul contribuitor la desteptarea mea. Dar binenteles nu pot sa uit sa mentionez ca saruturile sotului meu la despartire si cuvintele lui de dragoste imi sint ca mana in pustie, si pentru mine mana vine in fiecare zi de citeva ori pe zi. Sint cu adevarat binecuvintata!
doua artiste din Romania - de Dinu Lazar la: 02/10/2004 00:52:12
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"Personal cunosc doua artiste din Romania, care au suferit foarte mult sub regimul comunist"

Nu am nici cea mai mica indoiala ca acum artistele respective isi scot pirleala; se exprima liber, fac des expozitii si albume care indoaie tejgheaua la librarii, traiesc din arta lor foarte bine si ele si familia lor, au case cu bazine si gradini japoneze la Snagov si ateliere somptuase in Pangratti, spatii de expunere pe Calea Victoriei, gipane ca sa care acuarelele si galeristi si curatori care lucreaza de zor la ridicarea cotei artistelor.

Ca veni vorba, ar trebui pe bune distruse toate sculpturile din taberele de sculptura de pe vremea odiosului si sinistrei; timpul le rezolva prea inegal si cam incet, nu s-au spart decit maxim jumatate pina acum - ceea ce e de tot risul.
Cum sa intram in Europa cu arta comunista la vedere???
#23962 (raspuns la: #23932) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
doua... - de vania la: 03/07/2006 00:14:35
(la: Cele mai idioate reclame)
prima e aia cu acea tanara postmoderna care sta in pragul unei tarabe cu verdeturi, se uita cu atentie in dreapta si in stanga sa vada daca nu o vede cineva si isi infige capsorul ei in ditai gramada de patrunjel sau ce o fi, dupa care incepe sa-l rumege filosofic si nesigur. tanti de la taraba, tipul batranei atotstiutoare, cu leacuri home-made, ii ofera candid, cu o privire de connaisseur, o cutie de orbit facut la ea in gradina, udat de ea si de ploile de munte, din mijlocu` naturii cum s-ar zice...total aberant

a doua e campania de la ev.zilei, cu Judeca fiecare raspuns - ni se prezinta o succesiune de mutrite serioase, pe diferite tipologii, care privesc circumspect sau increzator pe propriile circumvolutiuni. un mesaj impiedicat, inca de la conceptie, dupa umila (dar revoltata) mea parere...

...si poate imi explica si mie cineva ce e cu concurenta asta pe traditii intre apele minerale (borsec si biborteni parca). inainte vedeai numai munti inalti si puternici, sprijinind cerul pe fruntile lor demne (i love cliches), am vazut si un cerb pe post de sonda, izbind in roca si extrangand seva vietii imbuteliata cu dragoste de "?". acum costume de epoca, nostalgii nefondate, evolutia omenirii in raport cu borsec (ar fi un titlu fain asta,dar nu stiu pentru ce)...
idem partea a doua (sub 5000 de caractere) - de cosmacpan la: 12/03/2007 10:32:01
(la: Ora de compunere (4)- "Cafeneaua lui admin, vazuta prin luneta")
Piticot: da bine ca te-ai gasit tu sa-ti ascutzi ghiarele aici……….
Matza: Ei, lasa, nu mai plange atat……….ca de nu eram eu………
Barbacot: Daca nu erai tu avea si hangitza clienti mai multi, avea de unde alege……da asa……
Matza: Ei lasa ca doar nu-I nimeni in Sala Oglinzilor………
Rinocerul roz: in sala oglinzilor mincinoase n-a mai calcat picior de cafegiu de cand am impus noua regula: nici o poezie noua, far’o apostila, doua……….
Arici Pogonici: pai de cand ati pus monopoly pe loc n-a mai calcat botina noua pe-aici
Pishicheru’: Taci ba tzeposule, te-ai gasit tu sa adulmeci botinele trufandalelor, ca d-aia pleaca fetele cu basici pe talpa…………..
Arici Pogonici: Uite unde era inimosu cafenelei……..
Gazda masa: Mai dragilor, hai potolitzi-va. Decat sa va certatzi, mai bine la mine-n ograda adastatzi, ca-i umbra de voi si-avem ciorbe noi; canii sa tot zburde, placinte aburinde, carafe cu vin, chiar si mai pelin, hore s-or incinge, ciubotele-or plange, ca au bataturi de la umblaturi…
Shocolata: Tot impaciuitoare, hangitzo, tot asa cum te stiu……..cu ochii aburitzi de la placintele cele grele de stafide si de la pulpele tropotite in jarul protzapului………….
Gazda masa: D’apoi cum fata frumoasa, ca doar din asta traiesc, sa va multzumesc………
Shocolata: Da niste barfe d’alea calde ne-ncruzite nu ai ?
Gazda masa: Si de am? Ce folos……….
Mangafaua: Apoi da cum sa n-aiba, numai ca le da pe ochi frumosi……hic………nu toata lumea pupa la ele……..cine nu papa bataturica nu pupa ochishor………….nu asa-I vorba?
Gazda masa: Ia mai vezi-tzi de portzia ta, ca acu te pierd de musteriu……
Mangafaua: Si cine-tzi mai face vad, ca io magnetizat cum is, atrag totzi musterii la confa asta……
Aglaitza cu breton: S-avem dragule pardon, io de cand ma stiu mai bine, atrag clientzii ce vine, mai un dantz, o poezea……..asta este viatza mea………..
Mangafaua: Cu breton, fara breton parca nu ai parapon………..ori ii sase ori ii noua…….sa fie una din doua……..c-asha-I numaru la poarta……….apili sa le desparta……………
Aglaitza cu breton: mitocan……asta e ………nu dai un ban………ori ce-ai face tot nu scapi…..
Mangafaua: Mitocan nemitocan, asa este la bairam………viatza este-un bal mascat, de ceilaltzi tot n-ai scapat………..
Dragobete: As avea ceva de spus……….soarele-I catre apus, dulce pasaruica mea, plange pe o ramurea………….
Mitza darza: Mai baiete Dragobete, lasa chatul pe pustii, iesi pe strada si-o sa stii, de ce-tzi plandge pasaruica, si te-astepta ca nauca………..
Dragobete: Ce stii tu ce-I dragostea……..te rog intreaba-ma pe mine……….ca pe la portzi am plans cu ea……….si ea ma stie bine………….
Fete si Baietzi (cor de voci): de cand s-a deschis cafeneaua, acu’ dupa curatzenia generala, parca a tunat si v-a adunat……tot nick-uri peste nick-uri, lume multa, mici si bere, ce placere……..in fatza la televizuina…….ca-I a mai batrana………s-are trei canale……… tot cu seriale…….si manipulare……..
Firicel: Ba, mani pulite………..ca e curatzite……….si e ingrijite………..
Aglaitza cu breton: Tzatzo mor……….nu mai pot…..nu mai suport……….
Strop de roua: lasa dragă, fa un blat………….suportul mi-l pui sub pat……sa-mi tin slapi la uscat
Talianu’: Mi-am luat bermude cu dunga, cat de lungi doar sa ajunga………….
Varza: Stai pe-o bunda?
Branza: eşti bolunda? Tu nu vezi ca-I adunare? Al mai bun se premiaza………….
Mitza: Cine-urmeaza? Ah dar sa ma vad odata……pe covorul rosh………purtata………de aplauze incurcata……….ce fior………simtz ca mor………………
Adminu”: ce-I cu sporovaiala asta? Nu tu o confa mai cu shtaif, nu tu o………ma rog ceva mai serios……….asa ca o viata la 50 de ani……….mai asezata……..mai chibzuita………numai zbantzuieli……of ce ti-e si cu copii ashtai……..le dai un loc de joaca si se inshira prin toata casa…
Aglaitza cu breton: zi-I mon cher………cum sa fac………….de mitocani sa ma scap?
Mitza darza: potzi si-o lovilutzie, ca tot dejaba……….incercai io ceva la Ploiesti, da’ cum o intorceam……..tot acolo ramaneam………….
Barba Cot: Vin la mine c-o bardaca, si-ti arat o Milka vaca, cea cu pete de culoare……cu stafide, si-aerata……..o tii s-o mananci tu toata………….
Povestashul: va batetzi joc, asha-I de-o viatza………..uitatzi ca fanul e verdeatza……..poveshti de ati avea cu tona………pentru voi totzi ar fi tot-una……….
Gazda-masa: Nu te supara frate, hai mai bine pe-nserate, la un foc de tabara, unde povestashi s-aduna, si se-ncerc din gluma-n gluma………..
:)) - de Intruder la: 05/09/2007 11:17:27
(la: Gafe)
am facut destule gafe si cred ca nu m-am oprit.
cand fac o gafa, nici nu mai intru in panica, incerc s-o acopar cu o gluma si-atunci excelez! :))

sa povestesc o gafa facuta de altcineva:
eram la tara, intr-o toamna...se facuse foarte multe mere in anul acela, toata Valea Gradistei era plina de mere: in cosuri, in saci, pe jos, in gradini. pomii aveau crengile incarcate, era o nebunie.
intr-o dimineata o pornesc pe jos, la un var al mamei, nu mai stiu de ce...ma-ntalnesc cu nepotu-sau, un pusti blond de vreo 11-12 ani, cu doua galeti pline de mere.
- un' te duci Danut?
- acasa, sa duc merele astea...
- da-mi si mie o galeata sa duc, merg la voi.
- nu ca le car eu...
- da-ncoa' ma! si ii iau o galeata.
mergem noi, vorbim, la un moment dat, Danut zice:
- luati niste mere, sunt bune...
- multam, nu iau, e dimineata...si am mancat prea multe zilele astea...
- luati ca si-asa le dam la porci!

lol!
ginduri si vise 4 - de sami_paris74 la: 23/12/2011 17:00:38 Modificat la: 23/12/2011 17:24:51
(la: Ginduri si vise)
- Nu ştiu Sami ! Am să mă mai gândesc ; la reclama mea.
- Ce mai ştii de Dorin de la Constanta ?
- A murit ! .
Dorin ?
- Păi, ce s-a întâmplat cu el ?
- S-a sinucis .
Istoria lui Dorin din Constantă zis (Degetul de Aur) am cunoscut-o personal şi-am să vi-o povestea în întregime.
A plecat din România în anul 1991 , ne-am întâlnit în Germania de West într-un lagăr de emigranţi.
La început a câştigat ceva bani la cărţi, era trişor, ştia să măsluiască cărţile şi să joace uneori cu o carte în plus, dar nu era un jucător deosebit de bun. Nu avea dexteritatea perfectă şi nici rapiditatea necesară la împărţirea cărţilor.
A început să joace pentru prima oară în puşcărie, pentru că în puşcăriile din România există cele mai înalte şcoli de şah, barbut şi pocher.Detinutii condamnati cu pedepse lungi,nu aveau alta ocupatie atit ziua cit si noaptea,decit sa joace aceste jocuri destul de apreciate . Fusese condamnat pentru o perioadă de trei ani şi şase luni de tribunalul din Constanta pentru furt şi înşelăciune. Prima pedeapsă a executat-o în penitenciarul de la Aiud şi după doi ani, a reuşit să evadeze,isi facuse « felul »cum se spune in termeni intre detinuti,(adica ,ca sa ajunga la infirmeria spitalului a inghitit o furculita de aluminiu.Dupa operatie ,a sarit de la etajul trei direct pe capota unei masini Dacia 1310 .

A trecut ilegal, Ungaria, Austria, Germania în care a stat aproximativ opt luni , acolo a reuşit să spargă un birou social al lagărului de emigranţi unde era cazat, din care a reusit să fure suma de 65 000 D . M .
Evadat din România, reuşi să-şi facă acte false cu cetăţenia de portughez, adică certificat de naştere, permis de conduce şi paşaport la preţul de 5000 de mărci. Ce să facă cu banii în România ?
În România îl aşteaptă din nou poliţia, tribunalele, avocaţii şi puşcăria.
Actele au fost făcute de un falsificator de origine zaireză.Cu aceste acte a reuşit să circule în toată Europa. A circulat aşa plimbându-se prin ţări străine, la un moment dat şi-a dat seama că de fapt nu are casă, familie, prieteni.
Dintr-un compartiment a unui T .G.V care mergea spre Paris fură o valiză în timp ce proprietarul plecase spre vagonul restaurant. În vagonul de dormit îşi alese o cravată de culoare verde cu dungi albastre, folosi chiar şi unghiera proprietarului şi-şi taie unghiile de la mâini şi de la picioare, apoi desfăcu geamul compartimentului şi aruncă valiza afară. A doua zi se duse dimineaţă spre o mânăstire care se află undeva prin regiunea 78, cu gândul să se călugărească unde fu refuzat, privi dispreţuitor gradina mânăstirii şi cele câteva rândunici care zburau aproape de pământ, apoi se avântau în aer, ca şi cum ar fi vrut să se piardă privirilor între nori. Stradă care duce aspre gara era aproape pustie, pluteau doar valuri de tăcere.

Apoi intră în « legiunea străină », pentru că auzise el că acolo primesc refugiaţi din toate ţările, chiar şi puşcăriaşi evadaţi, criminali, oameni fără identitate.
Se tatua chiar şi pe cap, făcu antrenamente istovitoare şi la un moment dat se simţi puternic şi invincibil.
După un an, fu dat afară pentru neexecutarea unui ordin, de-acolo de la Marsilia pleca cu un autostop şi ajunse la Paris. Timp de un an de zile caută ţiganii trăgători de alba – neagra, pe care ai găsi prin cartierul Saint Denis. Fu angajat de ţigani să lucreze ca tiră, martor şi gorila în situaţia că existau reclamaţii.De fapt se angajase împreună cu ţiganii nu pentru bani, ci ca să înveţe meseria lor,rapiditatea si dexteritatea cu care manevrau pulurile de cauciuc, pentru că se instalase ceva în mintea lui, un gând, un gând frumos, cu meseria asta de alba – neagra el o să lucreze prin cazinourile din Franţa, de fapt nu numai în Franţa, ci în toate cazinourile mari din Europa Occidentală.
Cu statura impozantă, blond cu ochii albaştri care păreau în permanenţă puţin înlăcrimaţi, gene lungi, rafinat şi în permanenţă parfumat si pantofrii bine lustruiti, intra pentru prima oara într-un cazinou din Monaco.

#626397 (raspuns la: #626396) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
doua feluri de credinta - de Daniel Racovitan la: 09/10/2003 11:43:14
(la: Sensul vietii pe Terra)
Nicolae Steinhardt spunea ca exista doua feluri de credinta: una din frica, frica de pedeapsa divina, si alta din rusine, rusinea de a fi muscat mana Celui care te tine in viata, rusinea de a fi facut pe Altcineva sa sufere nemeritat in locul tau.
#965 (raspuns la: #962) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
DOINA de Eminescu - de JCC la: 15/10/2003 13:42:05
(la: Cele mai frumoase poezii)
D O I N A
de Eminescu

De la Nistru pân' la Tissa
Tot Românul plânsu-mi-s'a,
Cã nu mai poate strãbate
De-atâta strãinãtate.
Din Hotin si pân' la Mare
Vin Muscalii de-a cãlare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o atin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii,
Si strãinul te tot paste
De nu te mai poti cunoaste.
Sus la munte, jos pe vale
Si-au fãcut dusmanii cale,
Din Sãtmar pânã 'n Sãcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet Român sãracul!
Indãrãt tot dã ca racul,
Nici îi merge, nici se'ndeamnã,
Nici îi este toamna, toamnã,
Nici e vara vara lui,
Si-i strãin în tara lui.
De la Turnu 'n Dorohoi
Curg dusmanii în puhoi
Si s'aseazã pe la noi;
Toate cântecele pier,
Sboara paserile toate
De neagra strãinãtate;
Numai umbra spinului
La usa crestinului.
Isi desbracã tara sânul,
Codrul - frate cu Românul -
De secure se tot pleacã
Si isvoarele îi seacã -
Sãrac în tarã sãracã!
Cine-au îndrãgit strãinii,
Mânca-i'ar inima câinii,
Mânca-i'ar casa pustia,
Si neamul nemernicia!


Stefane Mãria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las' Arhimandritului
Toatã grija schitului,
Lasã grija Sfintilor
In seama pãrintilor,
Clopotele sã le tragã
Ziua'ntreagã, noaptea'ntreagã,
Doar s'a 'ndura Dumnezeu,
Ca sã 'ti mântui neamul tãu!

Tu te 'naltã din mormânt,



Sã te-aud din corn sunând
Si Moldova adunând.
De-i suna din corn odatã,
Ai s'aduni Moldova toatã,
De-i suna de douã ori,
Iti vin codrii 'n ajutor,
Toti dusmanii or sã piarã
Din hotarã în hotarã -

Indrãgi-i'ar ciorile
Si spânzurãtorile!


Or fi si oameni cu insusiri p - de grigore la: 25/10/2003 12:41:45
(la: Oameni cu insusiri paranormale)
Or fi si oameni cu insusiri paranormale, dar e plina lumea de sarlatani. Asa ca nu-mi vine sa mai cred in asa ceva.
I-as numi mai degraba oameni cu insusiri deosebite pentru ca au unele simturi mai dezvoltate.
Somnul ratiunii naste monstrii - de Zamolxe la: 27/10/2003 20:19:51
(la: Primul ZID)
Ingrid. Chestia cu musca nu este o poveste originala. In conceptia ta vaca este evreul, iar musca palestinianul. Din pacate pentru tine, un COMENTARIU IDENTIC A FACUT UN OFICIAL NAZIST, doar ca atunci el incerca sa explice persecutia evreilor nu pe cea a palestinienilor. A folosit aceasi parabola in care vaca erau germanii iar evreii mustele. Asta era inainte de solutia finala.

Aceeasi poveste cu vaca si musca, a fost folosita pentru a justifica excesele Ku Klux Klan-ului fata de negrii, evrei si comunisti. Albii erau vaca, ceilalti erau mustele.

Tie cum ti se pare sa folosesti metode naziste contra vecinilor tai palestinieni? Cit de uman ti se pare un asemenea procedeu?

Pe aici prin Luneta s-a mai vorbit despre acest nou zid al rusinii. “De ce sint patagonezii vinovati de Holocaust?”.
Se pot gasi orice fel de justificari pentru orice fel de actiune. Cert este ca acest nou zid al noii rusini, separa doua lumi pentru a le izola una de alta.
De ce ar fi mai justificat un zid israelian si de ce era rusinos unul al sovieticilor, nu pot pricepe daca aplic o singura masura: cea a bunului simt.
Daca insa unitatea de masura se modifica functie de interesele de moment, atunci pot gasi justificat orice fel de zid, oriunde si intre oricine: intre Manhattan si Harlem, intre Rahova si Ferentari, intre Popesti si Leordeni, intre Buda si Pesta, intre New si York. Orice crima poate fi scuzata pentru ca inaintea ei a existat o alta.

Cain ce ai facut cu fratele tau Abel?

Somnul ratiunii naste monstrii” si “cine uita istoria, risca sa o repete” sint pentru mine principii de baza ale existentei.

De asta pot pricepe ce s-a intimplat in Orientul apropiat si mijlociu in epoca moderna.

Problema actuala dintre palestinieni si evrei pleaca din anul 1948 o data cu constituirea statului Israel.

Si totul porneste de la modul cum s-a constituit statul Israel. Aici este baza actualelor conflicte.

Un scurt rezumat.
Evreii au plecat din tara lor de doua ori. Nu stiu inca pe unde au ajuns (studiez) la a doua lor plecare, dar se pare ca au emigrat (o parte) spre marea Caspica unde au transmis (s-au asimilat reciproc) cu cazarii. Este o teorie, dar care explica de ce evreii au venit in Europa dinspre est si nu dinspre sud. http://www.christusrex.org/www2/koestler/
Nu toti evreii au plecat din vechile teritorii, nu toti s-au mutat, dar este sigur ca teritoriile au ramas suficient de pustii si mai ales neaparate militar si au fost ocupate de arabi. Sa nu uitam ca nici egiptenii de azi nu sint rude al lui Tutankamon sau ale Cleopatrei, sint tot arabi nu urmasii anticilor egipteni!

Cruciadele nu au gasit evrei in Ierusalim, ci musulmani. La inceputul anilor 1900 evreii din Palestina reprezentau cam 75.000 de indivizi. Migratia clandestina, cumpararea de terenuri pe bani putini au dus la cresterea ponderii evreilor in Palestina. Iata de ce vasele cu evreii emigrati din România de exemplu, STRUMA, au fost intoarse din drum si ajuns sa se duca la fund cu toti pasagerii.
In timpul mandatului Marii Britanii (protectorat), mai ales dupa WW2, s-a pus problema independentei Palestinei. Acolo insa locuiau 1.5 milioane arabi si circa 650.000 evrei grupati in enclave ce se intercalau pe tot teritoriul. Harta ONU pentru constituirea celor doua state, arab si evreu, arata asa: http://www.mideastweb.org/unpartition.htm.

Evreii insa nu au respectat aceasta rezolutie a ONU si au proclamat unilateral statul Israel pe tot acest teritoriu (atit pe cel arab cit si pe cel evreu) la data de 14 mai 1948 ora 18, cu 6 ore inainte ca mandatul britanic sa expire.
Statul independent Israel incepe sa existe de la 15 mai 1948, ora locala 0.00. La ora locala 0 si 11 minute SUA recunoaste noul stat. http://www.trumanlibrary.org/whistlestop/study_collections/israel/large/1948.htm

In aceeasi zi incepe primul razboi arabo-israelian. 780.000 de arabi din vechea Palestina se refugiaza in statele invecinate.

Din pacate statul contemporan Israel s-a nascut in conditiile in care cei care locuisera acolo in ultimul mileniu de istorie au fost furati de patria lor. Este sigur ca daca s-ar fi respectat rezolutia ONU nr. 181 alta ar fi fost pacea lumii de azi.
Iar cei care au trisat au fost evreii.
Dupa aproape 2000 de ani evreii si-au luat tara inapoi calcind fara mila pe cadavrele si casele celor care locuisera acolo 2000 de ani.

Tot ce a urmat sint doar consecinte, efecte.
Fiecare cu vaca lui…

Din pacate toti uita si fie OAMENI si se rezuma sa fie vaci sau muste. Cu schimbul..


Somnul ratiunii naste monstrii
Totusi... doua milioane juma' - de Daniel Racovitan la: 30/10/2003 16:29:56
(la: O operatie de anvergura...)
Totusi... doua milioane juma' de masini?! Ma intreb cate masini a produs Nissan de la infiintare...
#2760 (raspuns la: #2730) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Scuze, am tastat enter de dou - de Ingrid la: 31/10/2003 00:51:17
(la: Autonomia "Tarii Secuilor" ?)
Scuze, am tastat enter de doua ori!
#2773 (raspuns la: #2363) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
GLOSSA - de Catalina Bader la: 08/11/2003 06:35:28
(la: ROMANIA)
de MIHAI EMINESCU

De la Nistru pân' la Tissa
Tot Românul plânsu-mi-s'a,
Cã nu mai poate strãbate
De-atâta strãinãtate.
Din Hotin si pân' la Mare
Vin Muscalii de-a cãlare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o atin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii,
Si strãinul te tot paste
De nu te mai poti cunoaste.
Sus la munte, jos pe vale
Si-au fãcut dusmanii cale,
Din Sãtmar pânã 'n Sãcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet Român sãracul!
Indãrãt tot dã ca racul,
Nici îi merge, nici se'ndeamnã,
Nici îi este toamna, toamnã,
Nici e vara vara lui,
Si-i strãin în tara lui.
De la Turnu 'n Dorohoi
Curg dusmanii în puhoi
Si s'aseazã pe la noi;
Toate cântecele pier,
Sboara paserile toate
De neagra strãinãtate;
Numai umbra spinului
La usa crestinului.
Isi desbracã tara sânul,
Codrul - frate cu Românul -
De secure se tot pleacã
Si isvoarele îi seacã -
Sãrac în tarã sãracã!
Cine-au îndrãgit strãinii,
Mânca-i'ar inima câinii,
Mânca-i'ar casa pustia,
Si neamul nemernicia!


Stefane Mãria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las' Arhimandritului
Toatã grija schitului,
Lasã grija Sfintilor
In seama pãrintilor,
Clopotele sã le tragã
Ziua'ntreagã, noaptea'ntreagã,
Doar s'a 'ndura Dumnezeu,
Ca sã 'ti mântui neamul tãu!

Tu te 'naltã din mormânt,



Sã te-aud din corn sunând
Si Moldova adunând.
De-i suna din corn odatã,
Ai s'aduni Moldova toatã,
De-i suna de douã ori,
Iti vin codrii 'n ajutor,
Toti dusmanii or sã piarã
Din hotarã în hotarã -

Indrãgi-i'ar ciorile
Si spânzurãtorile!
#3708 (raspuns la: #3693) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Doua poze care mi-au retinut - de Daniel Racovitan la: 19/11/2003 07:57:21
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Doua poze care mi-au retinut atentia:

http://www.fotografu.ro/perswork/neverending/dl007.htm
http://www.fotografu.ro/perswork/neverending/dl006.htm

Fotografiile din Bucurestiul anilor 70 sunt facute in cartiere demolate ulterior?
http://www.fotografu.ro/perswork/buc/buc07.htm
http://www.fotografu.ro/perswork/buc/buc06.htm
http://www.fotografu.ro/perswork/buc/buc03.htm
Noica - de Dinu Lazar la: 19/11/2003 16:51:24
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
A fost o personalitate charismatica cum nu intilnesti in viata decit daca ai mare noroc.
Anul 1986 cind am stat citeva zile de iarna in preajma domnului Noica la Paltinis a fost un an greu, din multe puncte de vedere. Incepuse sa se stringa shurubul in toate cele, eu aveam un Trabant si benzina era pe cartela, dar nu se gasea nici asa, am strins doua luni benzina ca sa ajungem la Paltinis, Victor Botez, care mi-a mijlocit aceste imagini, si cu mine. La Paltinis nimic nu era incalzit, lumina se stingea la fiecare 2 ore cam o jumatate de ora... in camera lui Noica erau 4-5 grade, chiuveta inghetza dimineata, el minca din niste pungi de plastic niste chestii incerte si reci aduse hat, din coltul celelalt al statiunii, de la cantina hotelului, care hotel nu avea nici ala incalzire.
Eu eram extrem de emotionat si ce pot spune precis e ca eram si extrem de complexat si sigur, el avea o personalitate charismatica si o inteligenta si o memorie cum nu am mai vazut - ca aparitie si ca prezenta mi s-a parut coplesitor. Ca admirator care a trecut pe acolo sunt absolut convins ca i-am lasat o impresie deplorabila, de bifat pe lista cu "si altii", peste toate cele aveam si un sentiment de teama difuza, dar totusi au fost facute citeva imagini importante, zic eu, de care acum iata, se bucura cel putin o editura care face bani buni cu ele.
Ar fi multe de spus si de povestit, si mult mi-ar place o data sa ascult benzile cu vizita mea acolo, pentru ca in `92 sau `93 am aflat ca erau microfoane si totul se inregistra de Securitate si toata corespondenta era oprita sau/si controlata. Eu i-am trimis imaginile facute cu el dar nu mi-a raspuns niciodata, nu stiu nici macar daca le-a vazut sau daca da, daca i-au placut sau nu.
Pentru mine acea intilnire a fost importanta, de abia de atunci am constientizat importanta si complexitatea portretului in fotografie, si reponsabilitatea imaginii. Fotografiile realizate arata frinturi din exact ce am vazut, nu stiu daca am surprins eul dinauntru dar cite ceva din ce se vede poate da..., plansa pe care scria, taiata rotund la o parte ca o viola, cartile de pe pat, din pat, de sub pat, chiuveta cu apa la rezervor si galeata cu zoaie de dedesupt( deci nu era nici apa curenta nici caldura si deseori nici curent electric...), cele trei haine si doua jersee, pipa, termometrul si borcanul cu flori uscate si cartea lui Eminescu de pe masa, imaginile de pestera neolitica de pe peretele de la intrare, poate si ceva din starile si intrebarile lui, masuta cu pastile si lanterna de la capul patului, ochelarii cu un bratz lipit cu scoci... imagini frinte si poate neesentiale ale unei minti sclipitoare, unul dintre marile suflete ale neamului, un ascet bogat cu un spirit urias...

Scrie la Pateric:

“Spunea un batrân ca era un frate care traia în liniste si tacere în chilia lui, si se zabovea pururea citind Sfintele Scripturi, patericele si vietile sfintilor parinti, si asa a petrecut douazeci de ani.
Dupa aceea, într-una din zile, i-a venit o umilinta si un gând ca sa iasa si sa mearga în pustie, sa petreaca în liniste fara de gâlceava, precum au petrecut si sfintii parinti cei de demult. Si asa a iesit din chilia sa si a plecat sa mearga în pustie.
Mergând spre pustie, l-a întâlnit avva Isac, care l-a întrebat, zicând: unde mergi, fiule?
Fratele i-a raspuns: douazeci de ani sunt de când pururea citesc Sfintele Scripturi, vietile si învataturile sfintilor parinti, iar acum vreau sa merg sa încep si cu lucrul, poruncile si învataturile pe care le-am citit.”

Dar, mergatorii in gipane si mertzane din viloaiele de azi nu citesc Patericul... tare sunt curios ce spune de aceste timpuri domnul Constantin Noica, de acolo de sus...
#4757 (raspuns la: #4730) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
tablourile mele - de sanjuro la: 02/12/2003 06:22:09
(la: Fratia pre-rafaelita)
Am vizitat Olanda timp de doua saptamani, si am avut ce vedea in materie de muzee...Am cautat impresionisti, si am gasit destui...

Acasa am doar cateva tablouri, dar suficiente sa-mi umple sufletul de bucurie: in sufragerie, un poster imens cu "Gradina inflorita" de Van Gogh; pe hol doua tablouri mici, datate 1930, un toreador si o dansatoare de flamenco, (originale): in dormitor am un desen in penitza: "Taranci intorcandu-se de la camp" de Barabasz Otto-Teleajen, (original, datat 1931) si un poster cu "Imbratisare" de Gustav Klimt. Sunt curios ce tablouri aveti voi acasa, si de ce le-ati ales tocmai pe acelea...
#5811 (raspuns la: #5771) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sufletul romanesc - de SB_one la: 20/12/2003 14:15:18
(la: Romani in strainatate)
Sufletul romanesc - conditii istorice si trasaturi psihologice ale romanilor
de Lucian Hetco. 09.12.2001 - Göppingen bei Stuttgart

Ingaduiti-mi sa prelungim infatisarea metaforica a poporului roman - neam romanesc la rascruce de drumuri pe o placa turnanta aflata la gurile Europei, copil orfan al istoriei europene, fara neamuri aproape, lasat singur in calea tuturor neamurilor migratoare, vadit razboinice. Sintem un popor de oameni toleranti (prima noastra caracteristica care a influentat decisiv istoria noastra, voi arata mai incolo cum am ajuns aici), care cu intelepciunea taranului pamantean ( taran vine de la latinescul "terra" care inseamna pamant, aceasta denumire o avem doar noi romanii), s-a adaptat conditiilor neprielnice ale vremii reusind sa-si pastreze fiinta etnica prin intermediul culturii si limbii sale de tip latin. Sintem insa un popor in genele caruia intalnim si elemente ramase din trecerea si asimilarea altor popoare care ne-au stapinit vremelnic si partial, sintem adevarati europeni - autentici si nu veniti de prin pustiile eurasiatice. Insusi limba noastra poseda elemente din limbile Europei, pe fondul ancestral traco-moesic, cu preponderenta latinei vulgare, cu influentele puternice slave, germanice de devreme (gepizii, gotii si de mai tarziu, ale sasilor transilvaneni) , mai tarziu urmate de cele turane (pecenegii), ugro-finice (ungurii), cumane (inruditi cu pecenegii), turcice, ruse, franceze etc. Cultura romana a trait toate fatetele si inrauririle vremilor reusind sa se omogenizeze intr-o spiritualitate coplesitoare.
Insasi vocabularul limbii noastre moderne, atesta consistenta si suculenta vorbei noastre, asa cum spunea Ciulei. Succesiunea neamurilor care s-au perindat prin spatiul carpato-dunareano-pontic se regaseste inca si acum dupa sute de ani in fiinta noastra. Nu ramane decat sa constientizam origini, toponimii, denumiri si obiceiuri - sintem intr-adevar un unicat in Europa. Contrar teoriilor de natura politica prin care neamul nostru ar fi un neam de contrabanda, teorii vehiculate cu atata dezinvoltura si nonsalanta in occident de cei ostili noua romanilor, de parca falsificarea istoriei ar fi un fapt firesc, putem argumenta astazi, dincolo de subiectivism si interese nationaliste ca autenticitatea noastra este un fapt real si ca autenticitatea noastra e data si nu facuta. Mult hulitul (nu de istoriografia romana) cronicar anonim al regelui Bela atesta prezenta formatiunilor romanesti la navalirea brutala a triburilor ungurilor spre Europa, (dupa multi ani de existenta ungara in "Ätelküz" in sudul actualei Basarabii) este un fapt real si confirmat, existenta sa nu poate fi pusa la indoiala, iar faptele nu se pot contesta.
Mai intai de toate insa sintem traci si nu oarecum ci... cei mai buni dintre traci - daci romanizati prin destinele istoriei, neamului nostru trac ale carui gene le purtam azi in noi impreuna cu celelate popoare balcanice autentice, cum ar fi bulgarii si albanezii, ii fusese dat insasi de Herodot urmatoarea descriere:" ...neamul Tracilor este, dupa acela al Inzilor, cel mai numeros din lume. Daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile".
Coplesitor acest:"..daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile". Actuala si mai adevarata ca oricand aceasta a doua caracteristica a noastra. Istoria se repeta, iar noi romanii purtam aceasta caracteristica a strabunilor nostri mai departe cu noi, de parca am fi dorit sa o avem ascunsa in subconstientul nostru. Sa constientizam un alt element al spiritualitatii noastre, tipic spatiului nostru carpato-moesic atestandu-i autenticitatea istorica si prelungirea mentalitatii trace de-a lungul secolelor pina in zilele noastre.
Am luat de la slavi o multime de elemente, fapt de altfel firesc, caci in Tara Romaneasca ( Oltenia, de exemplu) romanii asimilara pe slavi, in Moesia ( actuala Bulgarie si Serbia) populatia vlaha sau valaha fu asimiliata de acestia. De la inraurirea slavona pe la anul 600-1000, ne-au ramas denumirile de institutii de tip cnezat sau voievodat, (totusi aici parerile difera, multi istorici vazind in cnezate continuarea vechii judecii de origine romana, numele de origine slava " cneaz" suprapunindu-se cu acesta, de la slavii care traiau impreuna cu romanii) . Institutiile crestine de tip roman, dupa 500 de ani de crestinism apropiat de Roma, au fost violent trecute la ritul grec ortodox sub "apasarea violenta a bulgarilor" (Xenopol). Trebuie insa sa fie si ceva adevarat in teoria dlui. Xenopol. De la vechiul imperiu bulgar, ne-au ramas cel putin in sudul tarii influente slavone de tip bulgaresc. Crestinismul slavon ne-a slavizat partial mentalitatea pe mai departe, intr-o propaganda activa. Slavii insa au acelasi rol in formarea poporului roman si a limbii romane neolatine, precum l-au avut germanicii in procesul de formare a limbilor neolatine occidentale.
Aceeasi origine slavona o avura mai tarziu toate dregatoriile politice, pe fondul carora se organizara principatele de mai tarziu. Numele dregatoriilor sunt de exemplu: Logofat, Ban, Vornic, Postelnic, Paharnic, Stolnic, Clucer, Jitnicer, Parcalab etc, care cu exceptia logofatului sint toate de origine slava. Nu cred sa fie multi romani astazi care sa poata sa descrie explicit functiile acestea. Inclusiv birul este tot de origine slava, inlocuind latinescul "tributum", dar aseaza deja darea pe cap a poporului de rand, si este un element rudimentar, premergatorul impozitelor de astazi, ca element de baza in constituirea constienta a unei societati oricat de rudimentara ar fi fost ea.
Elementul slav este deci un adaos, nu este insa implicit hotarator, adaosul venind destul de tarziu, pentru ca poporul roman tinar atinsese deja, in romanitatea sa nord-dunareana un grad de definitie si delimitare, de structurare si omogenizare, care nu mai permitea asimilarea de catre noii migratori. In concluzie - au fost ei (slavii) cei asimilati, cel putin la nord de Dunare. Etnicitatea noastra este un faptor complex si de necontestat. De sorginte tracica, mentionate si in timpul stapinirii romane, obstile teritoriale daco-romane erau esentialmente deosebite si superioare obstilor gentilice ale neamurilor slave sau germanice. Obstile se reuneau in uniuni de obsti, aceste "Romanii populare" cum le-a denumit Nicolae Iorga. Acestea au cunoscut o dezvoltare spre forme social-politice superioare, administrative si militare. ( P.P. Panaitescu). Deci in final datoram romanitatii noastre supravietuirea noastra.
Este o trasatura din vechiul caracter al dacilor si al romanilor , ramasa noua proprie in ciuda nefericirilor istoriei noastre: o dorinta nestirbita de libertate, o pornire excesiva spre neatarnare. Ne-au ramas toate acestea din vremea invaziilor, cele de devreme ale pecenegilor, gepizilor, cumanilor, ungurilor si cele de mai tarziu ale turcilor sau ale rusilor. Neiubiti: grecul si evreul sint in mentalitatea romaneasca de tip viclean si sint lacomi. Boierii (cuvant slav), tipul de mic stapinitor local, sint neiubiti si haiducii de mai tarziu care se ridica impotriva exceselor acestora sint adevarati eroi, elogiati si iubiti, adapostiti si ridicati la rang de eliberator, mici "Zapata" intr-un perimetru al tolerantei traditionale tipice noua romanilor.
Nici primele secole de dupa anii 1000 si nici Evul Mediu nu ne-au fost prea prielnice. Stransi intre chezarimea austriaca cu iz unguresc in Ardeal, cu vasalitatea principatelor romane in fata turcimii ce asfixia mijlocul Europei, cu polonezii si cu rusii in Est am stat la confluenta intereselor puterilor vremii. Ne-am plecat deseori capul spre a supravietui, dar de fiecare data l-am si ridicat afirmand demnitatea noastra. Am fost si mai tarziu adeseori umiliti si batjocoriti, sa nu uitam de moartea lui Mihai si tradarea lui Basta, groaznicele chinuri pe care ardelenii Horia, Closca si Crisan au trebuit sa le indure inainte de moartea lor ca martiri ai neamului. Ne-au umilit fanariotii, slugarnicia iar demnitatea noastra a fost calcata in picoare: sa nu uitam de macelul familiei Brancoveanu, de cei patru fii ai sai care au murit sub ochii tatalui. O fiica de-a familiei Safta (Elisabeta)se refugiaza in Ardeal, astfel ca, in mod contrar dorintei Portii otomane singele familiei Brancoveanu nu s-a pierdut si inca mai curge inca in venele unor romani ardeleni.

De pierdut insa nu ne-am pierdut noi romanii niciodata, nici nu aveam cum, de vreme ce eram un popor cu o natalitate demna de invidiat, fapt subliniat de altfel si de istoricul american Milton G. Lehrer in lucrarile sale despre Romania. Ne-au trebuit umilintele vremii, pierderea Basarabiei pentru prima data la 1812, barbaria grecilor fata de Tudor Vladimirescu, dispretul lui Kossuth fata de romanimea lui Avram Iancu si inca multe altele pentru a putea constientiza prin carturarii vremii sensul primei unitati noastre nationale faurite cu sute de ani in urma de primul strateg al neamului, banul Craiovei, principele Mihai Viteazul. Si nu numai de aici ne-au ramas idea de unitate si suflet, caci si simbolicele batalii de la 1877 au antrenat si pe romanii ardeleni. Prin hazardul istoriei am avut sansa unui prim rege de sorginte germana care a continuat constientizarea treptata spre Europa si sub care am reusit sa devenim in sfarsit independenti.

Repulsia romanilor de a servi pe altii, in special a vechii taranimi romane este un alt element tipic. Tocmai toleranta taranului roman in simplitatea sa a ingaduit excesele boierimii, iobagii, robii moderni au oferit de-a lungul istoriei noastre exemple suficiente. Romanii sunt un popor superstitios, mai superstitios chiar decat rusii, in ciuda vioiniciunii si istetimii spiritului sau. Calitatile mentale ale romanului nu stau la suprafata, el fiind de multe ori subapreciat - trebuind sa cobori in sufletul sau pentru a-l descoperi cu adevarat. Un german va fi cu siguranta mai silitor si mai muncitor, dar romanul va fi mai patrunzator si spiritul sau va fi mai vioi decat al germanului. Taranul roman, baza poporului roman, este latin autentic, asemanindu-se cu taranul francez, spaniol sau italian. Defavorabila este pina azi imaginea romaneasca cel putin in spatiul de limba german unde filo-germanitatea altor natiuni nu ne-au ingaduit o imagine corespunzatoare realitatii.
Ospitalitatea traditionala a romanilor si bunatatea caracterului sau o atesta calatori ai secolului trecut care relateaza ca romanii au obiceiul de a pune pe marginea drumurilor vase cu apa, pentru calatorii care pot trece si seara dinaintea portilor. Linga vasele cu apa, cei bogati mai pun si paine pentru cei ce vor veni noaptea. In bilciuri, fetele tinere se plimba cu vasele lor de lut pline cu apa si dau sa bea la cei insetati. Ospitalitatea noastra este o alta caracteristica a poporului nostru. In sfarsit scriitorul francez Le Cler rezuma admirabil in aceste cuvinte firea si psihologia romanilor: "rasa este occidentala, caci aminteste in privinta limbii si fizionomiei de italieni si spanioli, obiceiurile ei sunt orientale". Stramosii noastri, atacati mereu de cate vre-un neam mai puternic fura de multe ori invinsi... cu timpul renuntara de a mai ataca, devenind toleranti, au evitat luptele cautand sa reziste defensiv. O tactica care s-a confirmat in rezistenta pasiva vizavi de dominatia ideologiei comuniste timp de 50 de ani. Pentru noi romanii a fost o intrebare care a tinut de factorul timp.
Lipsa noastra de metoda ne-a fost adeseori fatala, atmosfera morala a orientului in care dominatia turceasca si greco-fanariota, bacsisurile si aceasta expresie: " de a te descurca..." coplesi si enerva spiritualitatea noastra. Mai apoi imprumutul sovietic: "omul nou", de tip comunist, o creatie a unor minti bolnave, modelat in spirit neo-sovietic de tip slav a pus pecetea sa asupra mentalitatii romanesti. De distrus insa nu poate fi vorba. Mentalitatea romana s-a imbogatit cu o noua experienta. Patima noastra de mai tarziu in a face politica este coplesitoare; rar intalnim o natiune europeana care sa discute cu atita patima problemele sale si sa se piarda la randu-i in detalii, coruptie si balcanism. Sintem o natiune europeana care se redescopera astazi cu tot optimismul, avand un trecut zbuciumat. Si meritam sansa istorica ce ni se acorda. Avem destule minti luminate, ar fi pacat sa nu ne trezim definitiv pe muzica imnului nostru national "desteapta-te romane" , acum cand poarta e deschisa.
O ultima observatie: avem in sufletul romanesc o sumedenie de contraste, nedesavirsiri si provizorate. Am trait mai multe umilinti decat oricare alt popor european. Nici imaginea noastra in spatiul european nu ne-a fost decat rareori favorabila. Avem insa si capacitatile noastre nationale, care vor modela si armoniza aprecierea spiritului romanesc la adevarata sa valoare si pe viitor. Nu avem voie sa ne vindem usor niciunde in Europa si niciunde in lume. Sa afirmam existenta noastra si a spiritului nostru pe plan international cu argumente si cu o imagine favorabila Romaniei in lume. Numai asa vom reusi sa tinem pasul cu alte natiuni care au invatat din mersul istoriei sa culeaga elementele favorabile lor si sa le sublinieze cu elocventa. Si noi avem potentialul necesar, sa o facem deci cu totii. Indemnul meu: Sa nu uiti ca esti roman - si daca poti sa faci ceva pentru poporul tau, oriunde ai fi - acasa sau in strainatate - sa o faci fara ezitare! Avem nevoie de fiecare suflet.
#7020 (raspuns la: #7016) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...