drept comunitar al mediului

Eu nu sunt agricultor si am investit in agricultura pentru venituri suplimentare, nu traiesc din agricultura. Nu gigi a pierdut ci mii de tzarani ce si-au cultivat zecile de mii de hectare de teren din Campia Romana cu grau si porumb. Daca faptul ca piatza ofera 2200 lei/kg de grau inseamna esecul numai al lui gigi sunt de acord cu tine. Daca a fost productzie record de cereale inseamna esecul individual, atunci da, potzi sa spui cum vrei tu. Individual, tzaranul roman nu a castigat nimic din cultivarea cerealelor.

Din fericire scenariile integrarii asigura masuri compensatorii pentru evitarea situatziilor din acesti ani din agricultura. Asigura limitarea productziei, alocarea unor cote bazate pe productiile anilor anteriori si stabilirea unor plati compensatorii pentru tzaranul ce-si va lasa pamantul nemuncit.

Sa vedem in mare care ar fi directiile unde trebuie aplicat acquis-ului (sper sa fi scris corect) comunitar:
- Politica agricola comuna prin masurile compensatorii si alocarae cotelor de productzie
- liberalizarea pietzelor de utilitatzi publice, in mare asigurata cu exceptzia pietzei energiei care a ramas monopol (chiar daca e privatizata-explica alta data de ce)
- aplicarea unei politici comerciale comune si a unui tarif vamal comun - cu ce implicatii, om vedea (in principal reducerea veniturilro la bugetul de stat)
- aplicarea directivelor privind protectia mediului - dweocamdata doar pe hartie, fara implicatii financiare majore. Nu au inceput finantzari
- aplicarea sistemului calitatii din UE - a inceput timid cu certificarea ISO, in continua dezvoltare. E pe calea cea buna
- adaptarea normelor privind impozitarea directa - TVA si accize - alta scadere la buget
- adaptarea politicilor de ajutoare de stat, de coeziune si dezvoltare economica
- adaptarea sistemului de asigurari sociale
- implicatzii asupra constitutziei
- combaterea criminalitatii economice si financiare
- adaptarea politicii industriale
- cercetarea, inovarea
- politica monetara si de control financiar
- politica de aparare
- migratzia
- depozitarea desheurilor si protectia mediului
- creshterea pensiilor
- ajutoarele de stat in sectoarele sensibile concurentei (carbune, siderurgie, constructii navale, constructii de masini, transporturi si inca vreo cateva)

Toate politicile astea trebuie aplicate fara derogari, asa cum au fost semnate si aprobate.
Impactul direct dpdv economic ar fi: eliminarea barierelor comerciale, aplicarea prevederilor comunitare privind concurentza, implementarea politicii agricole comune si accesul la fonduri structurale. Indirect se prefigureaza reorientarea fluxurilor comerciale, restructurarea industriala si agricole cu toate implicatiile pe plan regional.
Politic, va prevala dreptul comunitar asupra celui natzional, se va aplica legislatzia comunitara si vor avea loc medificari ale constitutziei precum si al statutului constitutzional al parlamentului.

Toate astea ar tzine de teorie daca nu s-ar finaliza cu propunerile financiare (sursa cifrelor: Commission of the European Communities - a financial package for the accesion negotiations with Bulgaria and Romania).
Sa vedem care ar fi cheltuielile financiare ale Romaniei:
- agricultura : 4037 milioane euro
- fonduri structurale si de coeziune: 5973 milioane euro
- politica externa: 1304 mil euro
- cheltuieli administrative : 346 mil euro
TOTAL : 11,66 mld euro
Din partea Uniunii a rezultat o suma cumulata pentru 2007-2009 de 11,3 mld. In afara de ce am spus mai sus, mai avem efortul bugetar petru uniune, de cca. 7,4 mld euro la care se mai aduga fondurile de preaderare de cca. 1,9 mld

Ca o recapitulatzie, Romania trebuie sa investeasca pana in 2009 un total de 20,96 mld euro.

Si ca o incununare a eforturilor, sa vedem necesarul de finantzare pentru implementarea acquis-ului asta in infrastructura (din aceeasi sursa de informare) pana in anul 2015:
- proiecte de infrastructura: 10700 mil euro
- reabilitare drumuri nationale: 6100 mil euro
- costul aplicarii acquis-ului: 1600 mil euro
TOTAL: 18400 mil euro = 18,40 mld
- costuri pentru protectia mediului: 25 mld
- politica sociala: 1,2 mld
- comunicatii: cca. 1 mld
TOTAL : cca. 46 mld euro pana in anul 2015.

O fi mult, o fi putzin, in conditziile in care noi ne cautam in buzunare sa acoperim golurile din bugetele unor ministere (invatzamant, cercetare, etc.). In toata povestea asta cel mai simplu lucru e sa vrem sa ne integram dar nu stiu daca romanii stiu de sacrificiile pe care le vor face.
O fi mare sau mic pretzul asta al integrarii?

"Daca e un fapt dovedit ca numarul elevilor nu mai e acelasi ca inainte de revolutie, ma intreb de ce numarul scolilor nu s-a diminuat?" - nu e fapt dovedit. Scade numarul de elevi, e drept, dar din mediul rural, in urban creste. Nu am auzit de scoala fara numarul complet de clase. E drept ca a trecut vremea "decretzeilor" cand se facea scoala in doua schimburi.

Toata lumea vorbeste de profesori dar de cei 7 ani de-acasa nu vorbeste nimeni? Daca un profesor se rasteste la un elev, vai!, tragedie, vine mama, tata, bunica, colegiul profesoral (sau cum naiba i-o fi zicand) ca s-a stresat copilu' ... Si el rade pe sub banca..."tzi-am tras-o, ai vazut?" Cand l-a vazut pe ala la TV ca i-a zis profesoarei ca-i da una de-i scoate dintzii din gura m-au apucat pandaliile. Pai il trosneam de nu se vedea; un mucos de-a 10-a sa amenintze un cadru didactic?

Fara suparare, direct politzia si scoala de corectie (iar nu stiu cum ii zice dar asa se zicea pe vremea mea)! Educatia cu fortza nu se poate, nu vrea la scoala nu vine! Elevul are dreptul la educatie dar nu este fortzat sa invetze! Doi-trei eleva din acestia strica o intreaga clasa!

Marea majoritate sunt copii buni, exista competitie, dar trebuie gasita calea de discutzie cu parintele. De cele mai multe ori el este vinovat pentru rezultatele copilului si de comportamentul acestuia. Dascalul isi face datoria si e mandru de clasa lui. Vara-mea e profesoara de fizica intr-o comuna obscura din Teleorman si a avut un elev la olimpiada nationala de fizica. Ce mandra era, ce bucuroasa!

Parerea mea este ca relatia dascal-parinte trebuie sa fie mai stransa si cred cu tarie ca este necesar un psiholog in fiecare scoala pentru a evalua elevul. Neaparat!

care este granita intre ceea ce este benefic si ceea ce este daunator in libertatea absoluta a informatiei pe internet?

m-am gandit de curand la tema asta. :)
pana la urma cred ca-i buna libertatea si abundenta informatiei.
faptul ca informatia circula libera elimina mare parte din cenzura. asta ar fi un fapt benefic extrem de important. nu mai vorbim de faptul ca din ce in ce mai multi oameni au acces la ea.

pe de alta parte omul se adapteaza: avand acum atatea mijloace de informare, invata incet incet sa le cearna si chiar sa caute si alte date in legatura cu ea. au trecut vremurile cand eram obisnuiti sa primim mura-n gura stirile de la teveu sau ziare. e drept ca aceste medii inca vehiculeaza o cantitate importanta de informatii, dar cred ca in timp balanta se va inclina altfel.

mai anul trecut, parca, mi-a atras atentia o stire, apropos de libertatea informatiei pe internet.
pe wikipedia, care stim toti ce este si cum functioneaza, guvernul australian (printr-un reprezentant) postase o serie de articole (referitoare la membri ai cabinetului, etc), care au fost apoi editate de un grup de oponenti. am impresia ca au fost mai multe modificari succesive ale articolelor respective, pana ce toata treaba a ajuns in toate mediile: uite dom'le cum vor sa ne manipuleze politicienii. nu stiu cine avea dreptate, dar important e ca oamenii au ajuns sa cunoasca ambele variante.
deci?

În statul multinational al Imperiului sovietic, tendinta ruseasca în directia statului centralizat a intrat în coliziune cu renasterea constiintei nationale a mai mult de o suta de minoritati din republicile autonome. În cazul Republicii Moldovenesti, raportul dintre crearea statului si crearea natiunii era chiar mai complex, deoarece atât identitatea nationala, cât si cea statala, erau creatii artificiale. Natiunea moldoveneasca fusese inventata de rusi pentru a preveni (re)nasterea unei constiinte nationale românesti la populatia basarabeana. Statul moldovean fusese creat în Imperiul sovietic în 1924.”
Wilhelmus Petrus Van Meurs,1
„Ideea ca moldoveni sunt o natiune distincta, în sensul obisnuit al cuvântului, e problematica astazi. Limba pe care o vorbesc ei este româna, chiar daca a fost numita mult timp moldoveneasca de locuitorii din zonele rurale si este în continuare numita astfel în constitutia republicii post-sovietice. Istoria Moldovei moderne este o parte ce nu poate fi ignorata a istoriei mai largi a latinitatii rasaritene, regiune ce se întinde de la padurile Transilvaniei si dealurile Bucovinei, în nord, pâna la Câmpia Dunarii si Marea Neagra, în sud, si pâna la dealurile rotunde si stepele ce se întind de-a lungul Nistrului, în est. Toate aceste regiuni, incluzând teritoriul de astazi al Republicii Moldova, au apartinut României Mari aparute dupa primul razboi mondial si distruse de cel de-al doilea. Moldovenii de astazi nu au reusit sa se afle în acelasi stat cu românii mai mult de câteva decenii, dar cultura, limba si traditiile folclorice provin incontestabil din aceleasi radacini. Eroii nationali si marile personalitati dintr-o regiune sunt, cu siguranta, recunoscute si în cealalta. În acest sens, din punct de vedere cultural, sunt astazi doua state 'românesti’ în Europa de Est, chiar daca ambele adapostesc si multe alte minoritati etnice – unguri, ucraineni, rusi, romi si turci.”
Charles King 2

„Cei care încearca sa dezvolte o constiinta moldoveneasca ar putea sa revina, astfel, la interpretarile sovietice de alta data privitoare la istoria si cultura Basarabiei. Prin urmare, putem fi martorii unei renasteri a unor pareri comuniste cu privire la trecutul Moldovei si ai unei reactii concomitent a românilor fata de ele.”
Denis Deletant3

Preambul. Republica Moldova – spatiu de frontiera euro-atlantica

Acest text va vorbi despre asa numita Conceptie a politicii nationale de stat a R. Moldova si Dictionarul moldovenesc-românesc a lui Vasile Stati încercând sa le aseze pe fundalul geopolitic adecvat. Nu doar informatia legata de aceste chestiuni lipseste astazi în România, dar si cadrul geopolitic just în care aceste evolutii sa fie plasate si citite. Caci, dincolo de amprenta locala pe care aceste evenimente o au neîndoielnic, ele sunt parte a unor evolutii politice si geopolitice mai ample care nu pot fi ignorate în nici o analiza. De prea multe ori aspectele legate de Republica Moldova sunt abordate într-o grila provinciala, în care actorii principali sunt personajele politice de la Chisinau iar evenimentele majore - alegerile locale sau parlamentare (vag, este pomenita si Rusia). În realitate, toate evenimentele de la Chisinau poarta, mai mult sau mai putin, amprenta unor evolutii geopolitice globale. Mai concret, ele sunt determinate de înaintarea frontierei NATO si UE spre Republica Moldova, de decizia acestor institutii de a fixa granita pe Prut si de reactia pe care aceste evolutii le genereaza.4

Frontiera ar însemna, în cadrul teoretic utilizat aici, aspectul dinamic al unei evolutii geopolitice, respectiv totalitatea proceselor prin care se manifesta o expansiune istorica, un popor, o civilizatie sau un imperiu etc. Frontiera, ca aspect dinamic, declanseaza si întretine o gama larga de procese spirituale sau institutionale, pe care le denumim procese ale frontierei. Granita este aspectul static, stabil (stabilit) al înaintarii unei frontiere. Înaintarea unei frontiere se fixeaza (este fixata) undeva, pe o granita. Dar asta nu înseamna, automat, ca, o data fixata granita, dinamica procesului de înaintare a frontierei dispare sau ca este suspendata. Dimpotriva. Atunci când avem de a face cu o fixare artificiala (politica, geo-strategica) a unei granite vom asista la perpetuarea manifestarilor de frontiera, iar spatiul în care asemenea evolutii se petrec îl numim spatiu de frontiera 5 . Aceste spatii de frontiera6 sunt, geopolitic vorbind, de multe ori, spatii de criza, de turbulenta geopolitica, care nu pot fi decriptate sau întelese just fara a lua în considerare aceste aspecte7.

Un asemenea spatiu de frontiera este astazi Republica Moldova. Nimic nu se poate întelege acolo daca se ignora înaintarea frontierei euro-atlantice si consecintele pe care aceasta înaintare – si, mai ales, fixarea granitei artificiale pe Prut - le genereaza. Republica Moldova este astazi un spatiu de frontiera euro-atlantic. Decizia politica (geo-strategica) de a fixa granita înaintarii frontierei euro-atlantice pe Prut, cuplata cu refuzul majoritatii populatiei din Republica Moldova de a accepta aceasta decizie sunt responsabile de evenimentele care au loc acolo. Razboiul din Transnistria, refuzul Moscovei de a retrage armata si armamentul de acolo, proiectul de federalizare, manifestarile din Piata Marii Adunari Nationale sau din fata Ambasadei Ruse, Conceptia presedintelui Voronin, chiar si Dictionarul lui Stati etc. sunt consecinte directe sau indirecte ale acestei decizii8.

Acesta este cadrul în care momentele punctate mai jos trebuie citite si percepute.

„Conceptia politicii nationale de stat a Republicii Moldova”

„Proiectul Conceptiei politicii nationale de stat a R. Moldova, inclus pe agenda de lucru a parlamentului R. Moldova, este un document politic, în esenta provocator, ce îsi propune, în ansamblul sau, sa anuleze Declaratia de Independenta din 27 august 1991, ca act juridic de nastere a celui de al doilea stat românesc, si sa-i confere R. Moldova o noua identitate etno-culturala, istorica, lingvistica si politico-juridica. El reprezinta suma tentativelor ideologice privind crearea unei doctrine nationale de stat si ideologizarea fortata a întregii societati. Axul respectivei doctrine îl constituie preceptele false din punct de vedere stiintific, cultural si istoric al existentei unui asa-numit popor moldovenesc si a unei limbi moldovenesti, camuflate inabil si de o maniera totalitara cu notiuni la moda, precum ‘multiculturalismul’, ‘multilingvismul’, ‘polietnicismul’ - toate amalgamate si ambalate sub drapelul tolerantei’, ‘pacii interetnice’ si ‘concordiei civice’”.9

Într-o ancheta a publicatiei Contrafort pe tema asa-zisului Dictionar moldovenesc-românesc, academicianul Mihai Cimpoi facea urmatoarea constatare: „Ma întristeaza atât aparitia, sustinuta oficial, a Dictionarului cât si atentia extraordinara pe care i-o acorda posturile TV din România (o ora la Pro TV, doua ore la Realitatea) fapt care nu s-a întâmplat cu nici o carte a vreunui scriitor basarabean” 10.

Naduful reputatului academician trebuie înteles corect: nu doar dezamagire fata de liderii de opinie din România care se întrec în a neglija si uita performantele culturale autentice ale carturarilor de peste Prut (supararea ar fi fost justificata fie si numai din aceasta pricina!), dar si deceptie fata de cecitatea vadita a acelorasi personaje care, lipsite de perspectiva si viziune, au transformat un eveniment minor, totusi, în eveniment de presa ignorând vinovat ca gestul ridicol al lui Stati – „renumit criminal al culturii noastre, plastograf si plagiator de cea mai joasa speta” cum numeste academicianul pe autorul acestei „monstruozitati” – este numai vârful de aisberg, expresia rizibila a unei evolutii politice mai profunde care se petrece în Republica Moldova si care, ea, ar fi trebuit sa se afle în colimatorul presei sau a societatii civile de la Bucuresti. O evolutie politica si geopolitica inedita, ale carei expresii reale si consistente sunt, pe de-o parte, asa numita Conceptie a politicii nationale a Republicii Moldova – document programatic complet ignorat, cu rarisime exceptii, în România! - si, pe de alta, dezbatere în jurul problemei federalizarii (incluzând aici chestiunea transnistreana). Aparitia Dictionarului lui Stati nu este decât partea cea mai putin consistenta a acestor evolutii ce se desfasoara astazi si despre care asa zisa „societatea civila” din România (analistii, jurnalistii si „purtatorii ei de cuvânt”) sau politicienii de la Bucuresti se încapatâneaza sa nu vorbeasca sau sa nu stie nimic. Ciudata reactie a celor chemati sa ghidoneze opinia publica a unei societati care sta sa se integreze în NATO si UE, adica institutiile a caror granita viitoare va fi, într-o prima instanta, tocmai Prutul...

Proiectul legii numit Conceptia politicii nationale de stat a R. Moldova a fost publicat pe 25 iulie în oficialul guvernamental, Moldova Suverana. Este un proiect de lege initiat de presedintele Voronin. Cum se va vedea mai departe, exista o legatura evidenta între aceasta conceptie si Dictionarul moldovenesc-românesc al lui V. Stati, publicat, în aceeasi zi, în ziarul partidului de guvernamânt, Comunistul. Validarea lui de catre guvernul de la Chisinau s-a facut recent, fara a stârni, nici de data asta, o discutie atât de necesara la Bucuresti.

Textul este aproape necunoscut publicului din România, astfel ca remarcile si comentariile vor fi flancate de ample apeluri la text .11

Axul definitoriu al documentului este indicat în deschidere: „Conceptia politicii nationale de stat a Republicii Moldova, denumita în continuare conceptia, reprezinta totalitatea principiilor, obiectivelor si sarcinilor prioritare privind integrarea si consolidarea poporului unic multicultural si multilingv al Republicii Moldova prin armonizarea intereselor nationale generale cu interesele tuturor comunitatilor etnice si lingvistice din tara”. Baza juridica este si ea sugerata din plecare: „Conceptia se bazeaza pe prevederile Constitutiei Republicii Moldova, pe normele legislatiei nationale si ale dreptului international, inclusiv ale: Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, Pactului International cu privire la drepturile civile si politice, Pactului International cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, Conventiei europene pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ale altor acte internationale referitoare la drepturile omului si ale persoanelor apartinând comunitatilor etnice si lingvistice la care a aderat Moldova”. Temeiul elaborarii proiectului este acesta: „Actualitatea elaborarii si adoptarii conceptiei este determinata de necesitatea de a stabili principiile si sarcinile politicii nationale de stat, orientata spre consolidarea independentei si suveranitatii tarii noastre, crearea unor conditii favorabile pentru dezvoltarea libera a tuturor comunitatilor etnice si lingvistice, spre integrarea lor în poporul unic al Republicii Moldova”. Despre importanta textului vorbeste limpede un paragraf întreg: „Conceptia este documentul de baza pentru autoritatile publice la promovarea politicilor social-economice si culturale în domeniul dezvoltarii si consolidarii independentei si suveranitatii tarii, a poporului multietnic, multicultural si multilingv al Moldovei. Tot de aceste principii trebuie sa se conduca organele de stat ale Republicii Moldova în activitatea de sustinere a eforturilor de edificare a unei societati civile”.

Urmeaza apoi cinci sectiuni care cuprind: I. Dispozitii generale; II. Principiile politice nationale de stat; III. Scopurile politicii nationale de stat; IV. Sarcinile politicii nationale de stat; V. Asigurarea politicii nationale de stat.

Sa vedem însa ce spune, în detaliu, acest text, dincolo de protocolarele declaratii de intentii.

O declaratie explicita de politica interna si externa

Atmosfera textului este data deja de paragrafele citate. Înainte de a intra însa în substanta (!) lui, sa sesizam contextul în care se lanseaza documentul: momentul aparitiei proiectului coincide, practic, pe plan intern, cu demararea campaniei electorale în Republica Moldova (este vorba de alegerile parlamentare din primavara lui 2005), proiectul servind, implicit, drept platforma electorala pentru Partidul Comunistilor aflat la guvernare. Cel putin al acelei factiuni din acest partid care va merge neconditionat cu actualul presedinte, Vladimir Voronin, chiar daca, pentru asta, va fi necesara o scindare a partidului între linia dura si cea „moderata”, capabila sa faca o alianta cu partide necomuniste de genul Partidului Democrat al lui Diacov. Proiectul initiat de presedintele Voronin este un semnal clar si o conditie explicita pentru viitorii sai suporteri.

Pe plan extern, aparitia proiectului vine în consonanta cu presiunile pe care Rusia le face din ce în ce mai insistent asupra republicii, presiune „stimulata” tot mai mult de dorintele exprimate insistent în ultima vreme de catre UE de implicare a acestui organism în solutionarea conflictului din Transnistria, deci într-o chestiune care afecteaza direct interesul Rusiei în zona. Proiectul este, din acest punct de vedere, o declaratie de politica externa, cel putin prin atentia si grija deosebite care se acorda limbii ruse în document sau încapatânarii de a ignora organismele europene în care Moldova ar putea nazui sa fie parte12 .

Un text nul din punct de vedere academic

Conceptia este în primul rând un text politic, dar „argumentatia” sa deriva însa dintr-o perspectiva ce se vrea „stiintifica” asupra proceselor de formare si dezvoltare a natiunilor.

În primul rând, textul este parte a unui proces mai amplu de „nation building” (demarat însa în Basarabia de ocupantul sovietic si continuat astazi de Partidul Comunistilor). Ideea care fundamenteaza argumentatia este una de tipar modernist (inventionist, instrumentalism etc.) dupa care natiunile se nasc prin proiect (by design), ca o creatie de sus în jos si în care un rol crucial trebuie sa revina statului si institutiilor acestuia. Agresivitatea cu care este promovata o asemenea perspectiva în document este cel putin stranie, mai cu seama ca este vorba despre un teritoriu care, vreme de mai bine de 60 de ani a fost supus de catre puterea sovietica, cu sistem si încrâncenare, unui proces de nation building (asta este, în esenta, moldovenismul), respectiv de creare a unei Republici Moldovenesti de limba, traditie si istorie rusesti. Procesul a esuat, dupa cum evenimentele de la 1989 au demonstrat-o cu prisosinta. Acest esec trebuie sa faca pe cei care pariaza fara rest pe asemenea abordari mult mai circumspecti.

Cert este însa ca perspectiva constructivista a demersului – „Am creat Moldova, acum sa-i cream pe moldoveni...” –, lipsita de minimale precautii sau spirit critic, sfideaza ridicolul când încearca sa justifice tentativa.

În al doilea rând, frapeaza în text confuzia (voita sau nu) si inconstienta cu care autorii textului se joaca cu vorbele si conceptele. Un text care nu urmareste decât sa „legitimeze” un stat, o limba si o etnie nu gaseste de cuviinta decât sa.... vitupereze „nationalismul”. Iata o mostra inclusa în „Expunerea de motive la proiectul Conceptiei politici nationale de stat a Republicii Moldova”: „Însa evenimentele de la sfârsitul anilor ‘80 si începutul anilor ‘90 ai secolului trecut, inspirate, în republica de fortele politice radicale de orientare nationalista, au dus le dezintegrarea statului si societatii moldovenesti, la confruntarea interetnica si la scindarea teritoriala a tarii, scindare care mai persista. Din aceiasi perioada dateaza tentativele, care continua si astazi, de a nega existenta natiunii moldovenesti si a limbii moldovenesti, de a discredita istoria Moldovei - bazele politico-juridice si national culturale ale statului moldovenesc”13.

Prin urmare, tot ce s-a petrecut în perioada indicata este manifestarea fortelor „de orientare nationalista” împotriva carora Conceptia îsi propune sa lupte. Sofismul este aici la ele acasa: caci Conceptia, care îsi propune, cum spuneam, explicit, sa impuna un stat, o limba, o etnie, o limba etc. reprezinta, dupa toate normele sociologiei natiunii si nationalismului, chintesenta unui proiect sau program nationalist, în ciuda lipsei de consistenta si a falsului pe care se bazeaza argumentatia. Pentru autorii conceptiei, a fi nationalist moldovean nu e nationalism, dar a sustine limba, natiunea si etnia româna... da! Utilizarea atributului cu conotatii negative - nationalist – doar pentru ceea ce înseamna „românesc” nu este, în fond, decât o tehnica de propaganda sau proba unei confuzii majore care fundamenteaza acest document.

În al treilea rând, documentul se bazeaza pe o manipulare grosolana a textelor si conceptiilor europene privind drepturile omului sau ale comunitatilor etnice. În pofida filosofiei de la care pretinde ca se revendica, Conceptia nu face decât sa impuna de sus o carcasa identitara unei comunitati (populatia Republicii Moldova), ignorând nepermis dreptul individual la optiune al fiecarui cetatean. Altminteri spus, în loc sa plece de la drepturile omului pentru a ajunge la drepturile colective (multiculturalismul), textul le decreteaza pe cele din urma neglijându-le sistematic pe cele dintâi! În ciuda retoricii, este exact invers decât traseul european pe care documentul îl invoca cu obstinatie. Cum bine a sesizat un comentator de la Chisinau: „...atât actele privind drepturile si libertatile fundamentale ale omului, cât si actele referitor la drepturile minoritatilor etnice si nationale, vizeaza doar individul si autonomia sa ireductibila. Drepturile culturale si lingvistice sunt considerate drepturi individuale, dar care se exercita în mod colectiv. Ceea ce înseamna ca unui grup etnocultural i se acorda drepturi nu pentru a pastra si perpetua cu orice pret existenta acestui grup, indiferent de optiunile membrilor grupului. Dimpotriva, grupului i se acorda drepturi deoarece pentru persoanele respective apartenenta la acest grup este plina de sens si importanta pentru exercitarea libertatii lor”. În opozitie, cum sugeram deja, Conceptia, dimpotriva, propune o viziune si un sistem de valori care ar trebui împartasite de catre toti cetatenii. Autorii Conceptiei considera drept scop strategic: "afirmarea unui sistem de valori nationale la baza carora se afla constientizarea de catre toti cetatenii tarii noastre a apartenentei lor la poporul unic al Republicii Moldova" (partea IV, Sarcinile politicii nationale de stat)”14.

În esenta, este vorba despre „un proiect totalitar”, cum îl numea academicianul Cimpoi, care nazuieste sa impuna, de sus în jos, o unica identitate tuturor cetatenilor Republicii moldova, indiferent de optiunile sau dorintele lor. Indiferent, adica, de ceea ce comunitatea internationala numeste „drepturile omului”...

Mitul „fondator” al Republicii Moldova: moldovenismul

Axul principal al textului este ideologia modovenismului. Documentul vizeaza, în esenta, impunerea „moldovenismului” ca ideologie de stat. Cu vorbele unor reprezentanti ai societatii civile de la Chisinau: „Moldovenismul ca doctrina a asa-zisului specific national al ‘poporului moldovenesc’, cu istorie, cultura si limba diferite de cele ale poporului român, este, precum se stie, o fabricatie a regimului tarist de ocupatie si, în special, a ideologiei sovietice staliniste, menita sa justifice anexarea provinciei românesti Basarabia de catre Rusia tarista si, ulterior, prin aplicarea prevederilor Protocolului aditional secret la Tratatul sovieto-german din 23 august 1939 (Pactul Ribbentrop-Molotov) de catre Uniunea Sovietica”15.

Nu avem spatiu suficient pentru a descrie evolutia acestei ideologii relativ la teritoriul dintre Prut si Nistru (dar nu numai). Genealogia aceste idei indica limpede emitentul: Moscova si Kominternul, iar aparitiile ei pe scena istoriei – dupa cum sugereaza un comentator de la Chisinau - nu este lipsita de semnificatii: „De fapt, aceasta teza conceptie cominternista a mai fost formulata în aceiasi termeni si în noiembrie 1988, când au aparut faimoasele teze ale Comitetului Centra al PCM si cuvântarea lui N. Bondarciuc, la acea vreme secretar al CC al PCM, azi fruntas al aceluiasi partid, care se încheia cu celebrul ‘niet, niet I niet’. Anume acele teze au catalizat miscarea de emancipare nationala a românilor basarabeni si procesul de acordare a limbii române a statutului de limba de stat si de revenire la alfabetul latin”16.

Fenomenul moldovenismului a fost resuscitat în Republica Moldova mai ales dupa venirea la putere a Partidului Comunist, dar el nu este, în nici un caz, apanajul acestei formatiuni politice, caci versiunile în care acesta este livrat pe piata sunt diferite (cazul Partidului Democrat Agrar si a reuniunii acestora din 1994 – „Casa Noastra – Republica Moldova” – este primul care vine în minte). Recent, fenomenul a beneficiat de o analiza pertinenta sub forma unei teze de doctorat si care merita tata atentia. Una dintre concluziile lucrarii merita reluata: „ ... moldovenismul nu este ‘minciuna întreaga’, ci o semiminciuna. De aceea, demontarea acesteia nu este un lucru usor: a afirma ca basarabenii nu sunt moldoveni ar fi la fel de gresit cu a afirma ca ei nu sunt români. Într-o eventuala disputa privind tezele moldoveniste, este foarte important a nu se ataca partea asa-zis pozitiva a moldovenismului – faptul de a fi moldovean nefiind o contradictie cu a fi român. Pe de alta parte, faptul existentei statului Republica Moldova implica recunoasterea politonomului ‘moldovean’, care nu este o emanatie a moldovenismului, ci o realitate geopolitica. În calitatea lor de cetateni ai Republicii Moldova, si românii basarabeni si minoritarii sunt moldoveni. Speculând însa pe chestiunea identitara, moldovenistii comit în mod deliberat tot felul de confuzii, mizând pe deruta si ignoranta. (...) Astfel, moldovenismul se prezinta ca o manifestare a crizei identitare în Republica Moldova (urmare a politicilor de rusesti de deznationalizare si rusificare), dar si ca o continuare a acestor politici”17.

Miturile fondatoare ale Republicii Moldovenesti (2)

Proiectul de constructie se bazeaza pe câteva „axiome” repetate obsesiv. „Republica Moldova constituie continuarea politico-juridica a procesului multisecular de statalitate continua a poporului moldovenesc. Moldovenii - nationalitatea fondatoare a statului, împreuna cu reprezentantii altor etnii: ucrainenii, rusii, gagauzii, bulgarii, evreii, românii, belorusii, tiganii (romii), polonezii si altii constituie poporul Moldovei, pentru care Republica Moldova este Patria lor comuna”.

Textul este uluitor. În primul rând, prin acreditarea ideii ca actuala Republica Moldova ar fi succesoarea de drept a Principatului Moldova, principat al Tarilor Române care a participat la fondarea României moderne în 1859. Mai mult, acreditarea unui „proces secular de statalitate” este rizibila când implica un teritoriu (actual Republica Moldova) care nu a participat, de fapt, nici la unirea din 1958 (se afla atunci sub ocupatia Imperiului Rus). A doua chestiune, contradictorie, se refera la compozitia etnica a populatiei: acreditarea unui „melanj etnic” într-o republica care are, conform recensamântului în vigoare, o majoritate clara de circa doua treimi, nu face decât sa reia o ideea mai veche, de sorginte cominternista, referitoare la acest spatiu.

Românii ca „minoritate etnica”

O alta intentie clara a autoritatilor de la Chisinau este transformarea românilor într-o minoritate etnica. Plasarea „românilor” undeva între evrei si belorusi în textul Conceptiei sugereaza clar unul dintre obiectivele strategice ale Chisinaului. Unul dintre instrumentele cu care se va realiza acest obiectiv este recensamântul din 2004, unde confuzia etnie/cetatenie – se spera – va transforma „românii” într-o minoritate etnica, covârsita de... „moldoveni”. Textul Rezolutiei este relevant la acest punct: „Beneficiarii respectivei conceptii vor fi Rusia si diaspora rusa din R. Moldova: Rusia îsi va asigura astfel, pentru decenii înainte, dominatia sa în regiune si realizarea intereselor geostrategice în raport cu Uniunea Europeana si NATO. Pentru mentinerea statutului de mare putere în afacerile europene, Rusia impune R. Moldova, prin intermediul actualilor guvernanti comunisti de la Chisinau, un plan de deznationalizare definitiva a românilor basarabeni, de creare a unui "popor unic" în care elementul românesc majoritar va fi "dizolvat" în asemenea masura încât va putea fi ignorat. Diaspora rusa, care are la ora actuala suprematia economica si mediatica, va dobândi oficial si suprematia cultural-lingvistica si îsi va prezerva toate drepturile politice necesare pentru realizarea scopurilor geopolitice ale Rusiei. Astfel, R. Moldova i se pregateste, prin aceasta conceptie funesta si prin tentativa de federalizare, statutul de enclava rusa la frontiera Uniunii Europene si NATO, dupa modelul regiunii Kaliningrad”.

Aceasta idee ca românii sunt o minoritate etnica nu este noua în Republic Moldova, dar, odata cu recensamântul, va capata o confirmare „stiintifica”. Cu voie sau fara, aceasta ideea a mai fost invocata la Chisinau chiar de gazetari aflati în tabara democratica . Cea mai importanta „contributie” la impunerea acestui sofism periculos apartine însa lui Renate Weber, Valentin Stan si Gabriel Andreescu cei care, în studiul „Relatia României cu Republica Moldova”19 sustineau acelasi lucru: optiunile cetatenilor care se declara români sau a celor care se declara moldoveni trebuie respectate deopotriva etc., etc. Nu e de mirare ca textul a fost republicat rapid de catre publicatiile guvernamentale de la Chisinau!

Consecintele unei asemenea evolutii sunt extrem de grave si periculoase, pe termen scurt, iar pe termen lung insolubile. Pe termen scurt va exista atunci „baza legala” pentru impunerea limbii ruse ca a doua limba de stat – limba româna va deveni a limba a minoritatilor – a eliminarii cursului de „istoria românilor” sau chiar a... etnicizarii Mitropoliei Basarabiei prin transformarea ei într-o biserica româneasca, deci minoritara. Pe termen lung, însa, acest multiculturalism extrem – caci pulverizeaza bazele consensuale ale oricarui stat - nu are nici o solutie, pentru ca intra într-o serie de contradictii din care nu se mai poate iesi. Inutil sa spunem ca acest mod de gândire nu este acreditat de nici un document european si, mai ales, nu este practicat (caci este imposibil!) de nici un stat de pe continent20.

Multiculturalismul sau noul „marxism-leninism”

Socheaza aproape, în textul Conceptiei, abundenta termenului „multiculturalism”, „multicultural”, „multilingv”. În primul rând, e ciudata aceasta strategie pentru un text care vrea sa promoveze unitatea unui stat si a unei „natiuni”. Se vadeste însa în acest document – veritabila struto-camila din acest punct de vedere – dorinta de a pune cap la cap tezele mai vechi si mai noi ale internationalismului proletar, pe de-o parte ideologia moldovenismului, pe de alta, cea a multiculturalismului. Dupa cum comenta un ziarist de la Chisinau: „Daca în perioada sovietica politica de deznationalizare si rusificare a popoarelor ocupate se desfasura sub acoperirea ideologica a internationalismului proletar, iar temelia doctrinara o asigurau Marx, Engels si Lenin, astazi politica de asimilare, promovata de Rusia prin intermediul comunistilor, utilizeaza terminologia împrumutata din limbajul occidental despre societatea civila multinationala, stat polietnic, popor multicultural si multilingv”21.

Este limpede însa ca aceasta incoerenta doctrinara nu poate pretinde pretentii de document fondator.

O limba, doua limbi...

O alta contradictie ce brazdeaza textul se refera la limba. Iata textele: „Limba moldoveneasca, având statutul de limba de stat, se foloseste în toate sferele vietii politice, economice, sociale si culturale. Una din prioritatile nationale ale Republicii Moldova este asigurarea însusirii limbii moldovenesti”. Dar si: „Limba rusa care, în conformitate cu legislatia în vigoare, are statutul de limba de comunicare interetnica, se aplica si ea în toate sferele vietii statului si societatii. Pentru Moldova este caracteristic bilingvismul moldo-rus si ruso-moldovenesc statornicit istoriceste, care, în actualele conditii, este necesar sa fie dezvoltat si perfectionat”. Pe de-o parte: „crearea neîntârziata a conditiilor necesare pentru însusirea limbii moldovenesti de catre o parte a populatiei Moldovei”, pe de alta: „neadmiterea restrângerii sferei de folosire a limbii ruse în toate domeniile vietii statului si societatii” si „asigurarea de conditii pentru pastrarea si dezvoltarea în continuare a functiilor oficiale ale limbii ruse”22.

Textul este cel putin ambiguu. Pe de-o parte, daca, programatic, „limba moldoveneasca” va deveni o „prioritate nationala”, ce sens mai are acordarea unui statut egal limbii ruse? Care este, în mod real, intentia celor care au lansat documentul? Publicatia Flux, ziarul de limba româna cu cel mai mare tiraj, încearca sa raspunda: „autorii acestui plan cauta sa mentina, în mod artificial, situatia când majoritatea româneasca si toate minoritatile, cu exceptia celei ruse, vor cunoaste si vor vorbi obligatoriu limba rusa, în timp ce minoritarii reprezentând fosta natiune dominanta a imperiului sovietic vor cunoaste doar limba rusa. Prin urmare, avem de-a face cu un asa zis bilingvism cu totul distorsionat, care ar trebui numit mai corect aparhaid, adica dominatia discriminatorie a unei minoritati asupra majoritatii. Sa nu uitam ca aceasta majoritate include atât majoritatea româneasca cât si minoritatile ruse” .

O conceptie represiva a unui regim represiv

Chestiunea cea mai grava, probabil, si care ridica semne serioase de întrebare asupra acestui demers, este maniera în care acesta va fi implementat în societatea moldoveneasca. Indiferent de parerea pe care o avem fata de tezele documentului, o discutie sau dezbatere democratica pe aceasta tema nu are, în principiu, a dauna. În fond, democratia presupune si dreptul la eroare: poti gresi, te poti însela, dar pentru asta nu poti fi eliminat din spatiul discursului public.

Alta este însa problema grava – apropo de democratie – care apare relativ la acest document. Ea tine de maniera în care puterea politica propune si vrea sa impuna acest proiect. O discutie reala lipeste si, mai mult, textul stipuleaza explicit pedepse pentru cei care se vor opune. Acesta este principalul motiv pentru care academicianul Cimpoi o definea, la conferinta deja invocata, „cu caracter totalitar”: „Conceptia pusa în discutie este, de fapt, o anticonceptie, deoarece ignoreaza adevarul stiintific despre românii moldoveni si limba româna. Este construita pe un temei de nisip, o utopie ce nu tine cont de realitate. Ea nu are nici o sansa de a fi transpusa în practica, fiindca nu se tine cont de parerea intelectualitatii. Asa-zisul dialog fructuos între autoritatile publice si societatea civila s-a dovedit a fi o farsa mincinoasa. Aceasta conceptie nu respecta drepturile fundamentale si principiile democratice recunoscute pe plan european si international, libertatea de gândire si exprimare, valorile democratiei, drepturile omului etc. Este o conceptie cu caracter totalitar”23.

Textul contine, explicit, avertismente limpezi si deloc linistitoare în legatura cu viitorul Republicii Moldova. Astfel, documentul sustine orientarea politicii de stat catre: „neutralizarea juridica si politica a necontenitelor tentative de demoldovenizare, de negare a existentei natiunii moldovenesti si a statalitatii moldovenesti, de discreditare a istoriei moldovenesti, de negare a etnonimului „moldoveni” si glotonimului „limba moldoveneasca””. social-economica a tuturor regiunilor Republicii Moldova. Dupa cum s-a exprimat presa democratica de la Chisinau, „într-o singura propozitie avem concentrata dorinta expresa a comunistilor de a neutraliza, din punct de vedere juridic si politic, pe toti cei care vor îndrazni sa împartaseasca o alta opinie. Însusi faptul ca Voronin urmareste neutralizarea juridica si politica a celor pe care îi considera indezirabili, arata, fara putinta de tagada, adevarata fata a regimului comunist de la Chisinau. Acesta a ramas fidel traditiilor marxist-leniniste si staliniste de practicare a terorii ca norma politica si a violentei ca mijloc de anihilare a oponentilor. Aceste rânduri sinistre trebuie privite în contextul tuturor ajustarilor legislative operate de comunisti în ultimii doi ani, prin care sunt distruse în mod premeditat si metodic institutiile democratice si suprimate drepturile fundamentale ale omului”24.

Aceste planuri apar si mai periculoase daca ne gândim la initiativa comunista de modificare a Constitutiei care urmareste introducerea unui regim de functionare a unor legi speciale si extraordinare, ce ar anula, de fapt, principiile constitutionale democratice si ar distruge statul de drept, ca si prin Legea privind combaterea activitatii extremiste. Dupa prognoza aceluiasi ziarist: „Ar fi de asteptat ca dupa intrarea în vigoare a acestui document monstruos sa urmeze modificarea Codului Penal si a altor legi care sa permita lichidarea Opozitiei si a presei incomode”.

Dictionarul moldovenesc-românesc

„A promova sub orice forma o limba moldoveneasca deosebita de limba româna este, din punct de vedere lingvistic, ori o greseala naiva, ori o frauda stiintifica; din punct de vedere istoric si practic, o absurditate si o utopie; din punct de vedere politic, e o anulare a identitatii etnice si culturale a unui popor si, deci, un act de genocid etnico-cultural”
Eugen Cosariu25

Vineri, 25 iulie, în Partidului Comunistilor din Moldova Comunistul se putea citi o prezentare oficiala a straniului Dictionar moldovenesc-românesc. Evident, textul este scris de „neobositul detractor al culturii românesti V. Stati” (cum îl numeste presa de la Chisinau), tot el autor al dictionarului. Textul este plasat la rubrica „raftul de carti” si poarta supratitlul „Senzational! Prima data în istorie! A aparut dictionarul moldovenesc-românesc!” Nu e nici o coincidenta ca si Dictionarul si i au fost tiparite, practic, concomitent. Cum am scris deja, Dictionarul este parte organica a Conceptiei si cine nu îl percepe asa este în teribila eroare.

Un jurnalist de la Chisinau comenta astfel aparitia lui: „În fata unei tiparituri de acest fel, am înteles în sfârsit cum se descifreaza sigla comunistilor de azi, în care pe lânga secera si ciocan, mai e plasata si o carte deschisa. Negresit, cartea din sigla bolsevica, monument al prostiei si deopotriva al arogantei si agresivitatii împotriva bunului simt, este dictionarul lui Stati (...) Într-adevar o astfel de scriitura de sorginte stalinista apare în premiera si împinge dincolo de limitele absurdului vechea teorie comunista prin care se neaga unitatea etnolingvistica si culturala a românilor. Noi, românii de dincoace de Prut, am suportat din plin efectele nefaste ale politicii expansioniste rusesti, care si-a acoperit dintotdeauna invaziile din 1812, 1940 si 1944 cu „misiunea eliberatoare” a armatei de ocupatie, care salva „moldovenii” de ocupantii români”26.

Cartea presupune, practic, mai multe etaje de lectura, inclusive. În primul rând, volumul a fost o provocare organizata tocmai în acel moment (si) cu scopul de a stârni reactia oficialitatilor de la Bucuresti în preajma întâlnirii între Iliescu si Voronin27 . Pe lânga aberatiile inserate acolo sau strofele inepte semnate de acelasi V. Stati28 sunt inserate în prefata jigniri la adresa României sau a primului-ministru, România fiind, de fapt, ortografiata „Rromânia”.

Dincolo de mitocanie si provocare se afla al doilea nivel e lectura. Acesta justetea justetea, în sine, a întreprinderi. Care e, fireste, nula. Cel putin la acest capitol. Daca nu la altele, unanimitatea intelectualilor români de dincolo de Prut e clara si fara echivoc. Alaturi de textele din publicatii precum Flux29 sau Timpul30, grupajul realizat de publicatia Contrafort31 da radiografia reactiei intelectualilor de la Chisinau. Vasile Gîrnet scrie despre „... Vasile Stati, personaj grotesc, mândru purtator al unei prostii flamboiante, dublate de o impertinenta pe masura, care produce periodic diversiuni în mediul cultural si politic de la Chisinau”; Nicolae Negru spune ca „e rodul unei crize de schizofrenie antiromâneasca (cu foarte posibile radacini kaghebiste) combinate cu complexul lui Herostrat”; Mihai Cimpoi comenteaza: „Asa numitul Dictionar moldovenesc-românesc al lui Vasile Stati, renumit criminal al culturii noastre, plastograf si plagiator de cea mai josnica speta, este o monstruozitate care nu ar merita nici o atentie daca nu ar reprezenta o mentalitate ce tine de moldovenismul primitiv si nu ar avea sustinere oficiala”; Eugen Lunga avertizeaza ca „efectul stiintific al acestui op este nul”, dar ca „dictionarul semnaleaza... întoarcerea la era troglodita, când cutuma politica si ideologica scârnavea adevarul istoric si stiintific”; Vasile Romanciuc îl numeste „un certificat al prostiei ajunsa la paroxism”; Leo Butnaru scrie despre „sfertodoctul cu sistem” si despre dictionar ca „un mod de a scotoci în pubelele de gunoi ale ideologiei comunist-tariste”; Lidia Codreanca argumenteaza despre „fobia glotonimica”, aceasta „pecingine veche pe trupul Moldovei dintre Prut si Nistru, al Basarabiei noastre”; Constantin Cheianu îl numeste, simplu, „o escrocherie”; Andrei Burac scrie ca „V. Stati este o persoana care a sfidat deseori istoria, a scuipat în fata unui întreg neam din care face si el parte”; Iuria Colesnis afirma ca „nici chiar comunisti ortodocsi sovietici n-au îndraznit sa faca o asemenea mojicie sau ceva similar”; Ion Ciocanu scrie ca „în loc sa combata rusismele care s-au latit asemenea unei pecinegi pe corpul limbii noastre stramosesti, autorul „dictionarului” le considera piloni ai unei limbi distincte – „moldovenesti””; Nicolae Rusu crede ca „acest dictionar este o aberatie atât de evidenta, încât, probabil, nici autorul nu crede cu adevarat în „teoria” pe care, de mai multe decenii, o promoveaza cu atâta tupeu”; Grigore Chiper afirma ca „în noile conditii, când la putere au acces radicalii comunisti, pro-rusi si românofobi declarati, ideea moldovenismului a devenit doctrina de stat. În acest sens, V. Stati este expresia a ceea ce s-ar numi comanda politica”; Iurie Bodrug scrie ca „Antiromânismul veninos al celor care au pus la cale acest kitsch monstruos i-a impus sa scoata pe piata un asemenea produs cu o denumire atât de bizara”; Nicolae Spataru considera ca „sa le oferi basarabenilor un asemenea dictionar înseamna sa-ti bati joc de ei în modul cel mai mojicesc, sa nesocotesti în mod criminal soarta lor vitrega si faptul ca mai bine de jumatate de secol au fost îndobitociti, batjocoriti, umiliti si deznationalizati”; iar Iulia Ciocan crede ca „este în natura lucrurilor sa apara ineptii într-un stat în care domneste dezmatul, sa existe românofobie într-o republica condusa de fostii nomenclaturisti”. Alte comentarii sunt, cu siguranta, inutile... Vom încheia aceasta sectiune cu un pasaj din articolul directorului publicatiei Timpul, Constantin Tanase, deja citat: „Aparitie Dictionarului moldovenesc-românesc m-a facut sa-mi schimb parerea despre V. Stati. Dupa mine, Stati merita cu prisosinta un loc de cinste în Aleea Clasicilor din Chisinau. Stati, editând mult blamatul dictionar, a facut pentru clarificarea definitiva a problemei limbii române în R. Moldova mai mult decât academiile de la Chisinau si de la Bucuresti. Prin acest dictionar, Stati demonstreaza cp asa-zisa „limba moldoveneasca”, diferita de cea român, NU EXISTA! Si punctum, aplicând astfel o lovitura mortala (sa speram, ultima) moldovenismului primitiv anti-românesc”.

Al treilea nivel de lectura a dictionarului lui Stati este cel al semnificatiei lui dincolo de provocare si fals. Iar semnificatiile ultime sunt de esenta geopolitica. Nu doar în sensul ca este parte si expresia a proiectului numit Conceptia politicii nationale de stat a R. Moldova, ci ca ilustreaza întreaga fobie occidentala pe care un regim de extractie comunista înca o încarneaza si ilustreaza. România este pentru Republica Moldova, geopolitic vorbind, Uniunea Europeana si NATO. Un gazetar de la Chisinau a surprins excelent ideea ca atacul regimului comunist de la Chisinau nu este doar asupra României, ci asupra Occidentului pe care, în raport cu R. Moldova, România îl ilustreaza: „Dupa ce s-au tot facut glume pe seama inexistentei unui dictionar moldo-român, iata ca provocatorul de serviciu Stati ajunge sa materializeze un banc, care, devenind realitate, înceteaza sa fie comic si devine sinistru. V. Stati îsi bate joc cu nerusinare de România, îi prezinta pe români ca pe niste tigani si îl insulta mitocaneste pe premierul Adrian Nastase. Cliseul batjocoritor este cunoscut. Întreaga propaganda sovietica împotriva Occidentului se facea dupa acelasi tipar, acesta fiind un element de baza al „razboiului rece” dintre URSS si lumea libera. Denigrarea si insulta porcoasa erau procedeele predilecte ale propagandistilor sovietici. Asa cum R. Moldova de azi a devenit un URSS în miniatura, România este identificata cu Occidentul, prin urmare devine tinta unor atacuri sordide. Prin aceasta scriitura abominabila, puterea de ocupatie a Federatiei Ruse, exercitata de catre un partid de ocupatie, cel comunist, urmareste si testarea capacitatii de reactie a societatii” 32.

Razboiul regimului comunist nu este doar cu România, ci cu valorile euro-atlantice pe care (si) aceasta le reprezinta si semnifica. Aceasta este explicatia ca, în Piata Marii Adunari nationale sau în fata Ambasadei se pot auzi si cântece românesti, si drapele NATO sau ale Uniunii Europene...

Concluzii. Ce se întâmpla acolo? Dar ce se întâmpla aici...

“Desi pare convenabila, trebuie sa recunoastem ca este falsa sau cel putin incompleta ideea ca în Basarabia de azi discutiile despre glotonimul ‘limba româna’ si etnonomul ‘popor român’ ar purta doar un caracter stiintific… Aici, în Basarabia, afirmatia ca esti român constituie un act politic… La noi poti fi foarte bine orice, dar daca te îndaratnicesti sa fii ceea ce esti, adica român, exasperezi toata tagma de artizani ai unei noi natiuni”
Tara, 1995

Doua concluzii, redate succint, vor încheia acest material si vor tine deschis un dosar care este departe de a fi epuizat:

Criza identitara a Republicii Moldova

Recentele decizii ale autoritatilor comuniste sunt doar expresia unui razboi mai adânc care se petrece peste Prut. Genealogia conflictului si radacinile crizei trebuie cautate mult mai departe. Batalia aceasta culturala la care asistam – sa ne reamintim ca una dintre putinele, daca nu unica, miscare de protest care a pornit de la explicite revendicari culturale s-a petrecut anul acesta la Chisinau – a început demult în Basarabia si s-a acutizat odata cu aparitia statului Republica Moldova. Nu e cazul sa insist aici asupra unei istorii, în general, stiute33 .

Care este, de fapt, esenta chestiunii? Citatele au sugerat deja: una identitara. Întrebarea “Cine sunt eu?” ramâne una dintre mizele cruciale ale oricarui pariu existential. Nu vom intra aici în complicate chestiuni de sociologia natiunii si nationalismului sau de geopolitica, dar merita reamintit – apropo de statul moldovean - ca unul dintre elementele constitutive ale unei asemenea entitati este cel pe care Anthony Smith îl numea “etno-istorie” (etno-history). Intra aici suma tuturor elementelor – mituri, memorie comuna, simbolistica etnica, legatura cu teritoriul, asumarea trecutului etc. – care constituie si configureaza legitimitatea implicita a statului în cauza (pe care se bizuie, apoi, prestatia lui politica, culturala, economica etc.). Este vorba despre aceea parte necontractuala a contractului despre care vorbea clasicul sociolog francez Emile Durkheim si care constituie, în esenta, orice proiect comunitar (national), respectiv fixeaza bazele acelui consens care nu este – nu poate fi – doar de natura rationala. De aceea nu poate fi inventat rational, de sus în jos. În lipsa unui asemenea fond sau a neasumarii celui “oficial” (promovat de sus de o putere politica), criza este perpetua sau, în orice caz, recurenta. Acesta este cel putin verdictul lui Anthony Smith si a celora din scoala lui. Mai mult: în conditiile unor discursuri identitare paralele si/sau concurentiale – mai cu seama când unul dintre ele ale girul statului – ne aflam în situatia numita de geopoliticieni “tara sfâsiata” (torn-country). Instabilitatea, în asemenea conditii, este endemica, iar criza perpetua, în ciuda unor momente de aparenta stabilitate. Pe de o parte, oricând pot aparea noi generatii care sa urce pe scena publica si sa revendice sau sa impuna un alt discurs identitar, sau, pe de alta parte, niciodata discursul identitar forjat de oficialitate nu va reusi sa se impuna cu adevarat. Criza normalitatii se transforma în asemenea situatii în normalitatea crizei. Pe acest fundal se joaca, mai mult sau mai putin coerent, celelalte evolutii (Republica Moldova nu e în nici un caz unicat: nici Macedonia – FYROM sau Bosnia-Hertegovina, printre altele, nu o duc mai bine…)

Într-o asemenea situatie pare sa se gaseasca astazi Republica Moldova si de aici precaritatea statului de peste Prut. Conflictul la care asistam este de esenta identitara. Razboiul cultural si identitar este nu doar concomitent, ci sinonim cu Republica Moldova.

Momentele descrise aici sunt parte a acelei crize profunde34...

Integrarea euro-atlantica si obligatiile României

Ce e de facut? Paradoxal – doar pentru cei are gândesc raportul problematicii cu integrarea europeana ca incompatibil - extrem de mult. Si tocmai acum ceva e de facut, pentru ca trebuie sa fie facut! Altminteri spus, tocmai apropierea României de structurile euro-atlantice aduce, intempestiv, chestiunea Republicii Moldova în prim plan.

Din doua motive. Pe de-o parte, ca formula de angajare europeana. Integrarea în structurile institutionale europene nu aduce numai beneficii, dar si obligatii. Iar una dintre ele se refera strict la protectia minoritatilor si a drepturilor omului. Asa cum România din acest punct de vedere are, poate, cea mai liberala constitutie, excedând chiar baremurile impuse de procesele de integrare, ea trebuie sa-si asume rolul de curea de legatura între ce se întâmpla în alte spatii pe care, lingvistic cel putin este cel mai bine pregatita sa le abordeze, si institutiile europene. O încalcare a drepturilor unei minoritati vorbitoare de lima româneasca si traitoare în tari care se afla înca mai prost plasate în raport cu UE trebuie facuta publica si semnalata la nivel european. Este, în esenta, una dintre obligatiile care deriva (si) din conditia de candidat al României. România nu îsi poate asuma un rol de lider regional în zona daca nu va deveni lider regional si la nivelul respectarii drepturilor omului. Si asta nu înseamna numai legislatie interna – de departe cea mai liberala din zona -, ci si atentie la ceea ce se petrece în jurul ei din acest punct de vedere si colaborare sistematica cu structurile europene din acest punct de vedere. Activismul european pe aceasta directie este, deci, nu doar o optiune, ci o obligatie.

Daca prima motivatie are în vedere chestiunea integrarii în UE, a doua ratiune majora se refera la integrarea si locul României în NATO. Integrarea – este un lucru prea putin constientizat - a accelerat masiv interesul pentru populatia româneasca risipita în jurul frontierelor. Românii se întind nu doar în Balcani, Ucraina sau Republica Moldova, dar si în Georgia, tarile baltice, Armenia sau Moscova… Rolul pe care România îl va dobândi din punct de vedere strategic va spori, geometric, importanta acestor comunitati. Si contemplata pe acest versant, problema poarta, iarasi, stigmatul obligativitatii, nu cel al simplei optiuni…
Daca ce e de facut este, nadajduim, limpede, cum e de facut pare mai dificil de abordat. Dar nu e. Tinând seama de defectiunile lesne reperabile în acesti 13 ani, în ciuda unor gesturi laudabile, desi singulare, poate ca cel mai bun punct de plecare este… evitarea lor. Asta înseamna, înainte de toate, suprematia proiectului asupra proiectelor, coerenta institutionala si, mai ales, mutarea accentului – cantitativ vorbind – de la politic la civic, respectiv de la actiuni guvernamentale la cele prin intermediul asociatiilor non-guvernamentale (ONG, publicatii, cercuri de dezbateri etc.). În lipsa unor fundatii local (nationale) care sa aiba pe agenda aceasta chestiune, guvernul, prin fondurile pe care le aloca – nu o data complet aiuritor si pe niste directii absolut hazardate – va trebui sa-si asume plasarea problematicii în zona de interes a publicului român (finantare de publicatii de acest profil, cercetari, seminarii nationale si internationale, ONG cu activitati în zona etc.).

Si înca o observatie. Doar o redefinire a pozitiei problemei românilor Republica Moldova în spatiul civic poate sa redeschida cu succes acest dosar. Numai transformarea ei în chestiune cheie o poate impune atât la nivelul interesului public, dar si – prin recul - la nivelul interesului politicienilor. (Politicianul român de astazi, cu rarisime exceptii, ignora sistematic aceasta problematica. Si nu exista vreo speranta pe termen scurt ca lucrurile se schimba. Dar, indirect, prin plasarea chestiunii în spatiul public, deci ca problema care poate mobiliza o parte de public sau anumiti lideri de opinie, aceasta poate intra si pe agenda de interese a politicianului român, cel putin din motive pragmatice. La rându-i, acesta va putea perpetua atentia asupra problemei în mediile politice în care evolueaza).

Textul de fata nu vrea, fireste, sa epuizeze gama de solutii, cât, mai ales, sa deschida problema. Care, cum am sugerat, nu mai tine doar de registrul optiunilor României, ci de cel al obligatiilor ei – ca sa nu mai pomenim aici, excesiv, de vetusta… demnitate nationala35.


--------------------------------------------------------------------------------

Chestiune Basarabiei în istoriografia comunista, Editura Arc, Chisinau, 1996.
Moldovenii, România, Rusia si politica culturala, Editura Arc, Chisinau, 2002.
„Prefata” la Chestiune Basarabiei în istoriografia comunista, Editura Arc, Chisinau, 1996.
Cadrul conceptual utilizat în aceasta analiza l-am dezvoltat în alta parte. Vezi Ilie Badescu, Dan Dungaciu, Sociologia si geopolitica frontierei, Editura Floarea albastra, 2 vol., Bucuresti, 1995.
Numai în cazul în care fixarea granitei înaintarii unui proces frontalier este naturala, deci organica, spatiul de frontiera înceteaza sa existe. Cazul tipic aici este, de pilda, înaintarea frontierei protestante în Europa. Aceasta înaintare s-a oprit, organic, la marginea spatiului ortodox, deci fixarea granitei protestante s-a petrecut de la sine (de ce stau lucrurile asa nu e locul sa detaliem aici).
Este vorba despre acele zone care emit – justificat sau nu - pretentii la apartenenta la acel spatiu.
Este vorba mai ales despre acele spatii de frontiera refuzate, respectiv acele spatii care emit, justificat sau nu, pretentii la includere în interiorul granitei.
Chiar si exodul masiv al populatiei din Republica Moldova spre Occident – circa 1 000 000 de persoane – este explicabila doar în acesti termeni. Caci acesti oameni, care vor – si demonstreaza ca pot – sa munceasca si sa traiasca în spatiu occidental sunt adeptii si electoratul partidelor din Opozitie, deci anti-comuniste, care refuza programatic locul în care cancelariile politice au stabilit ca trebuie fixata granita înaintarii frontierei euro-atlantice. Ne aflam astazi în situatia în care acesti emigranti – activ socio-politic si anti-comunisti ca structura – ajung sa sustina regimul Voronin atât economic – prin valuta pe care o aduc în tara sau o trimit regulat familiilor lor – cât si politic – prin deprivarea partidelor din opozitie, anti-comuniste, de sectiunea cea mai activa a electoratului lor! Gestul acestora de a pleca a fost generat, din pacate, trebuie sa repetam, si de mesajele cinice pe care unele cancelarii europene (inclusiv OSCE) le-au transmis în legatura cu viitorul „ne-european” al Republicii Moldova. Principalul mobil pentru emigrare este astazi un amestec de lipsa de proiect, necredinta si sentiment de abandonare. Lipsa de încurajare sau declaratiile de respingere a Republicii Moldova formulate de membrii importanti ai institutiilor europene (Prodi este doar unul dintre acestia), lipsa de proiect si de angajare a României – ca virtuala punte spre Europa sau NATO a Moldovei – au facut mai mult rau populatiei de dincolo de Prut decât toate tancurile Armatei a XIV stationata în Transnistria.
Din Rezolutia conferintei „Conceptia politicii nationale de stat a R. Moldova”, desfasurata duminica, 14 septembrie, în sala mare a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Moderator a fost academicianul Mihai Cimpoi, presedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova. Au participat savantii si profesorii: Anatol Ciobanu, Gheorghe Bobâna, Andrei Esanu, Mihai Purice, Ion Barbuta, Ana Bantos, Anatol Petrencu, avocatul Gheorghe Susarenco, scriitorii Mihail Gheorghe Cibotaru si Ion Ciocanu, Stefan Urâtu, presedintele Comitetului Helsinki Moldova. În dezbateri au mai luat cuvântul academicienii Petru Soltan si Alexandru Mosanu, scriitorii Haralambie Moraru, Serafim Saka, Valeriu Matei, Ion Hadârca, Pavel Balmus s.a.
Contrafort, Anul X, nr. 7-8 (105-106), 2003.
Conceptia politicii nationale de stat a Republicii Moldova a fost examinata miercuri, 11 septembrie, în cadrul Clubului de presa de la Chisinau, participantii la dezbateri apreciind documentul elaborat de institutia prezidentiala drept „batjocura fata de natiunea titulara”. Potrivit presedintelui Uniunii Jurnalistilor, Valeriu Saharneanu, conceptia respectiv trebuie tratata în modul cel mai serios, deoarece „principalul scop al conducerii de vârf este ca Republica Moldova sa nu se integreze în Europa”. O atitudine similara fata de conceptie a exprimat-o liderul Partidului Social Democrat, Oazu Nantoi, desi considera ca „acest proiect nu merita o abordare academica, deoarece este o provocare politica cam rasuflata”. „Prin intermediul lui, conducerea de vârf încearca, de dragul succesului, sa faca vrajba interetnica. Faptul ca partidul de guvernamânt intentioneaza sa implementeze aceasta conceptie începând cu luna ianuarie 2004 este o dovada ca actuala guvernare comunista se pregateste de viitoarele alegeri parlamentare. Aceasta conceptie, elaborata la Presedintie, contravine flagrant prevederilor legislatiei internationale”, a conchis Nantoi. Comentatorul politic Vasile Botnaru a mentionat la rândul sau ca autorii conceptiei „nu si-au propus sa gaseasca o solutie pentru politica relatiilor interetnice, ci încearca sa satisfaca ambitiile puterii”. „Aceasta conceptie este o utopie care nu tine cont de realitate, de istorie si de procesul de deznationalizare, autorii urmarind o mentinere a limbii ruse si a realitatilor din perioada sovietica”, a declarat academicianul Mihai Cimpoi, care evidentiind contextul lingvistic al Conceptiei politicii nationale, a mentionat ca în cazul în care limba rusa va fi proclamata de stat, limba natiunii titulare va fi desconsiderata. Cu aceste opinii nu a fost de acord liderul partidului "Ravnopravie", Valerii Klimenko, caruia, desi „nu-i place aceasta conceptie”, articolul privind proclamarea limbii ruse ca limba de stat „ar fi o perspectiva”. „O treime din populatia Republicii Moldova vorbeste limba rusa si aceasta ar fi o solutie pentru rezolvarea conflictului transnistrean, deoarece transnistrenii nu vor accepta sa se reintegreze daca limba rusa nu va fi proclamata de stat in Republica Moldova”, a conchis Klimenko.
În ciuda unei retorici „europene”, documentul nu pomeneste nici o institutie euro-atlantica careia Republica Moldova ar dori sa i se alature în viitor.
Merita citat aici comentariul din Rezolutie la aceasta chestiune: „Între alte scopuri nedeclarate, dar urmarite de proiectul conceptiei, este denaturarea adevarului despre ampla miscare nationala din anii 1989-1991, definita ca fiind un "conflict civil", precum si anularea tuturor cuceririlor democratice din anii de renastere nationala a românilor basarabeni”.
Tamara Caraus, „Despre politica nationala în Republica Moldova: între bilingvism si unilingvism”, în Timpul, vineri 5 septembrie, pp. 12-13.
Din Rezolutia conferintei „Conceptia politicii nationale de stat a R. Moldova”.
Igor Burciu, „Revansa bolsevica în actiune. Conceptia impunerii minciunii prin teroare”, Flux, Editia de vineri, 1 august, 2003, p. 5.
Argentina Gribicea, National si politic în Republica Moldova. Contributii de sociologie si geopolitica regionala, teza de doctorat, Universitatea Bucuresti, Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala.
Vezi în aceasta chestiune polemica dintre publicatiile Literatura si Arta si Tara din iulie-august 1994.
Texul a fost tiparit în „22 Plus”, 25 ianuarie 1995.
Vezi, pe aceasta chestiune, articolul Tamarei Caraus, deja citat.
Burciu, articol citat. Sau, cum spune Rezolutia deja citata: „Proiectul conceptiei impune, de fapt, o maniera sfidatoare, fara precedent, de desconsiderare si umilire a românilor basarabeni – natiunea de baza a statului, prin promovarea ideii potrivit careia nu cultura, limba, istoria si jertfa pentru aceste valori eterne sta la temelia Republicii Moldova, ci amalgamul de "culturi" ale diasporei, de fapt, cultura si limba rusa. Realizarea acestei idei revansarde ne-ar situa în anii '50 din secolul trecut si ar fi de natura sa arunce în aer "pacea interetnica" si "concordia civica", declarate cu atâta emfaza în proiectul conceptiei ca valori fundamentale ale R. Moldova. Mai mult decât atât, o asemenea politica nationala urmareste si scopul izolarii societatii din R. Moldova de România si de poporul român, aflate într-un benefic proces de integrare în Uniunea Europeana”.
Burciu, articol citat.
Iar academicianul Alexandru Mosanu avertiza, în aceiasi idee, asupra persecutia românilor basarabeni: „În baza acestei conceptii, care prevede "formarea de catre stat a unei politici de cadre bazata pe criteriile profesionalismului, competentei si devotamentului fata de patrie", românii basarabeni vor fi discriminati pe motive de lipsa de patriotism ruso-comunist. Conceptia are drept scop transformarea celui de-al doilea stat românesc într-un stat antiromânesc, într-un stat-focar de tensiune la granita cu NATO si UE. Societatea civila trebuie sa creeze un centru de coordonare a luptei împotriva tentativelor de rasturnare a ordinii constitutionale în R. Moldova, de transformare a ei într-o enclava a Rusiei”.
Burciu, articol citat.
Apud. Gheorghe Ghimpu, Constiinta nationala a românilor, Editura Garuda-ART, Chisinau, 2002, p. 438. Eugen Cosariu este unul dintre marii savanti ai lumii: filolog, filosof, sociolingvist, cunoscator a circa treizeci de limbi ale lumii, Doctor Honoris Causa a 17 universitati si membru titular si membru de onoare al mai multor Academii.
Vitalie Calugareanu, „O carte între secera si ciocan”, în Flux, Editia de vineri, 1 august, 2003.
În plus, poate fi si un soi de praf în ochi pentru a distrage atentia de la initiativa politica mult mai grava si mai periculoasa pe care o ilustra, respectiv Conceptia presedintelui Voronin.
Iata o mostra a gândirii „savantului” Stati (în versuri de data asta) care te lasa fara glas: „Unii zic ca e otrava,/Dar de stai sa te gândesti,/Limba noastra cea moldava-i/Mama limbii românesti”.
Articolul lui Vitalie Calugareanu deja citat.
Vezi Vlad Pohila, „Când limba nationala e lasata la cheremul unor cârpaci” si, mai ales, textul nemilos al lui Constantin Tanase, „De neamul si limba moldovenilor”, nr. 29(91), p. 9 si, respectiv, 6,10.
Anul X, nr. 7-8 (105-106), 2003, pp. 16-19.
Calugareanu, articol citat.
Vadit, unul dintre momentele cele mai semnificative ale acestui conflict s-a derulat acum zece ani. Atunci, un “Ordin” semnat de Adrian Usatâi, directorul general al Radioteleviziunii, interzicea folosirea notiunii de “Basarabia” în institutia asupra carui rusii, vorba lui Eminescu, “l-au pus nacialnik”. Iata un fragment dintr-un text de la fata locului si intitulat “Fiecarui român – câte un calus în gura”: “Unul pentru Eminescu, altul pentru Iorga, se vor mai gasi câteva si pentru Kogalniceanu, Hasdeu, Russo. De azi înainte, adio Basarabie!… La nevoie se va gasi câte un calus si pentru Matcovschi cu Basarabia lui cu tot, care (ce neobranzare), chipurile, ar fi fost ‘trecuta prin foc si prin sabie, furata, tradata mereu’. Îi vine rândul si lui Vieru, facem rost de un cep si pentru ura lui. Sa astupam cu pamânt si gurile lui Ion si Doina Aldea Teodorovici, sa nu mai rasune din eternitate vocile lor anti-constitutionale care si de dincolo de mormânt submineaza statalitatea Republicii Moldova” (Tara, Chisinau, 1 iunie, 1993).
Daca 60 de ani de dominatie sovietica – iar regimul comunist a fost si un proiect identitar al unui stat care încalca orice reguli si avea la dispozitie toate institutiile culturale pentru a reusi – nu au fost capabile sa modifice si sa obliter

Salutare tuturor ! Sunt cam noua pe aici deci nu mi-o luati in nume de rau ca ma amestec si eu.

De fapt ma intereseaza foarte mult acest subiect. De acord cu Little Eagle in ce priveste animalele si ii admir foarte mult munca si tot ceea ce face acolo. Si eu sunt de aceasi parere ca nu ar trebui sa mincam deloc carne. Si eu iubesc animalele si lucrez intr-un domeniu in care am sansa de a face ceva pentru ele. Oamenii ar trebui sa fie constienti de natura in ansamblul ei si "nimeni nu are dreptul sa distruga daca nu-i in stare sa recladeasca ce a distrus" . Eu chiar lucrez ca inginer silvic intr-o arie protejata si va spun sincer ca am fost uimita sa descopar alaturi de biologi cite minuni ale naturii se pot afla intr-o nesemnificativa suprafata de teren.
Oamenii traind acum mai departe de natura au pierdut acea armonie a sufletului pe care ti-o da natura si a trai in corelatie si respect fata de ea. Si iata ca din aceasta situatie, natura ajunge a ne "pierde" pe noi poate. Multi stau orbi si surzi in marele templu al naturii si cred ca de aceea se intimpla sa constatam cite greseli mai putem inca face. Nu e vorba doar de incalzirea globala si furtunile magnetice care ne planeaza deasupra ca primejdii inevitabile la un moment dat, deci doar de consecintele globale ci e vorba in primul rind de faptele noastre si uneori de pasivitatea noastra. Noi oamenii, ne-am obisnuit asa intr-o anume stare de indiferenta fata de mediul inconjurator, gandind ca e ce mare scofala - gunoiul se descompune ! E, poluarea ! natura stie ce face ! Da, iata ca natura chiar stie ce face, insa in alt sens. Incet incet, se apara asa cum o face de mii de ani incercand sa se protejeze de "atacatori". Echilibrul naturii trebuie restabilit si solutia nu prea vreau sincer sa mi-o imaginez, e si cam tarziu poate de aceea gandesc asa de pesimist la viitorul indepartat. Iarasi ii dau dreptate lui little eagle cand spune ca trebuie sa facem ceva pentru a stopa aceasta situatie care nu poate duce decat la disparitia de noi specii de pe mapamond si la degradare continua a mediului nostru de viata si mai ales a generatiilor care vor veni dupa noi. Si care vor fi private de multe !
Poate ca v-am plictisit deja. Cred ca munca lui little eagle e fascinanta. Poate v-am parut un pic exagerata in pareri, imi cer scuze, am vrut doar sa imi spun opinia mea. Cred ca fiecare dintre noi poate face ceva oricit ar parea de mic si neinsemnat, pentru a contribui la degradarea mediului. Si cred ca oricine se poate implica in protejarea naturii, la orice nivel. Va salut pe toti cu simpatie si va doresc sa aveti curajul de a fi intelepti ! Cat mai avem sanse !

Ca o concluzie: cine explica generatiei de 35-45 de ani ca, dupa ce ceaushescu le-a mancat tineretea si le-a taiat aripile, integrarea in UE le va sacrifica si restul? Ce fericire pe noi sa stim ca la 70 de ani o sa fim fericitzi, bogati si comunitari!
Vezi tu, nimeni nu iese la rampa sa spuna tanarului ca ma-sa si ta-su 10-15 ani de-acum incolo nu-i va putea oferi decat prafu' de pe toba. Sau sa spuna tzaranului ca munca lui o sa fie egala cu zero, sau celor ce viseaza sa plece sa lucreze afara ca migratzia va fi controlata si stopata prin masuri legislative ale tzarilor tzinta. Avem dreptul sa circulam liber, dreptul la munca egal cu al oricui, dar nu vom avea acces.

Circuland mult in mediul rural in fiecare zi ma confrunt cu intrebari legate de integrare. Noi "cei de la km.0" trebuie musai sa stim ce va fi. Si se deschid dezbateri aprinse, trebuie sa vorbesti pe intelesul tuturor si sa nu minti ca omul de rand te simte.
Mai bine ii explic ca noi il ajutam sa o duca mai bine, si gata. Uite te ajut sa bagi apa in casa, iti fac drum la poarta sa nu te mai innamoleshti, o sa vina si gazele, ai cablu TV, o sa vina si internetu'...
Acum 2 zile niste tzarani la Clatesti-Calarasi mi-au pupat mana ca la "domn" cu toate ca eram cu glodul pana la genunchi sa gasesc solutii ca sa nu le mai intre apa pe ulitza si in case.

Mi-e mila de oamenii astia... Cu ce sunt ei vinovati?

Incercarea asa-zisa pertinenta asupra unei probleme atit de complexe cum este cea a tiganilor, mai corect a romilor din Romania si de pretutindeni nu este nici macar o prezentare semidocta; este sprayul peste transpiratia rasismului romanesc.
Subsemnata ar fi trebuit sa se uite la statisticile care spun ca Romania s-a aflat pe locul 7 la coruptie in lume si inca mai detine un loc fruntas iar asta este motivul pentru care multi tigani la un loc cu multi unguri, romani si alti cetateni romani au "uschit-o" din Romania ca s-au saturat sa vada ca in tara asta balcanica si smechera societatea nu pune respect pe individ, iar sa te caci in capul tiganilor si sa-i invinuiesti pentru imaginea Romaniei in lume este o scuza jalnica (atributul unei tari necivilizate in care inca se mimeaza multe drepturi democratice printre care o bagatela este pachetul de drepturi recunoscut international ca drepturile omului)
Locul 1 in lume la copiii bolnavi cu SIDA a fost din cauza tiganilor?
Asta este doar un exemplu de intrebare incomoda pentru romani, din categoria:
"Intrebari de la buric in jos" asa cum sint priviti si stigmatizati tiganii.
Nu contest ca cersetorii despre care ati scris, sint tigani dar ei sint jumatatea goala a paharului; noi toti ceilalti care muncim cinstit in strainatate, prin toate tarile lumii, facem cinste Romaniei spunind ca sintem romani.Motivul pentru care nu am acceptat sa ramin in Romania sa fiu dublu discriminat ca tigan si ca persoana cu pregatire superioara este si unul de ordin economic si de respect
pe care pot sa il am intr-o tara civilizata unde muncesc munca de jos pentru moment dar tot este mai bine si mai onorabil decit sa traiesti intr-o tara unde hotul si analfabetul Gigi Becali face parte din crema societatii romanesti si exemplele pot continua, chiar nu am timp sa le expun pe toate.
Bine, o sa ziceti dumneavoastra, eu sint exceptia de la regula si cu o floare nu se face primavara...
NU ESTE ADEVARAT! Nu numai toate neamurile mele nu au facut puscarie si am avut carte de munca in ROMANIA unde ne-am declarat ROMANI, povestea este aceeasi cu o gramada de tigani obisnuiti care cred in aceleasi valori ca orice om normal: carte de munca, pensie, familie, casa, frica si respect de lege.Povestesc cu verii mei
care sint la munca in Spania Italia, Portugalia si ii intreb: mai sint si alti tigan, si fura tiganii? iar ei imi raspund ca sint o gramada dar nimeni nu fura pentru ca toti vor sa obtina drept de munca legal, rezidenta
si probabil dupa ce o sa obtina aceste drepturi, o sa fure ca le place in puscarie, asta am spus-o ca sa fiu in asentimentul dumneavoastra.
Toti ne incurajam sa raminem in strainatate pentru ca toti stim ca si daca mai apar uneori dificultati, tot e mai bine decit acasa, si aia care conduc tara nu inceteaza cu furtul inteligent ca in sfirsit tara aia sa prospere in timp ce toata lumea il pune la colt pe tigan ca fura rusinos, maruntis si isi face faima proasta.
Mama fetei romance cu care am fost in facultate timp de 5 ani a reusit s-o convinga pe fata ca nu e bine sa se casatoreasca cu mine ca tot ce vreau eu este sa-mi inobilez singele si daca nu-i las fata in pace vine acasa la mine cu politia.Verisoara mea care a terminat facultatea de drept, a fost mai norocoasa: ar fi fost acceptata in familie cu conditia sa rupa orice legatura cu familia ei si bineinteles ca nu a acceptat pentru ca parintii ei nu au indrumat-o sa mearga la scoala sa fure legea...
Noi amindoi am fost prosti pentru ca nu am avut curajul sa recunoastem cine sintem si sa ne uitam atent la ceilalti tigani care erau in facultati si asta pentru ca si ei au simtit la fel: a recunoaste ca esti tigan este sinonim cu a recunoaste ca ai facut puscarie.
Asumarea faptului ca rata criminalitatii a scazut datorita migrarii tiganilor este de asemenea rasista: ea se datoreaza emigrarii a peste 3 milioane de cetateni romani, deci populatia a scazut, iar acestia trei milioane care au plecat sint mai mult adulti apti de munca, pe cind in Romania au ramas o gramada de batrini si de copii care nu sint asa dispusi spre crime.
O parere avizata si pertinenta a avut-o
revista "Academia Catavencu" unde lucreaza doar intelectuali rasati si titrati. Spre rusinea lor, o buna bucata de vreme, de cite ori s-au referit la tigani sau personalitati tiganesti, nu i-au caracterizat decit ca si hoti , agramati , puscariasi, mizerabili, s.a.m.d.Catavencii astia sint cititi cam de intelectuali si de oameni cu studii medii, si ei pretindeau ca sint aparatorii democratiei in tara asta si ca ei satirizeaza politic pe toata lumea, avind ca scop asanarea morala a societatii romanesti. Tragicomedia consta ca pe orice pagina a revistei
vedeai descrieri a tiganilor politici mascati in romani si alte personalitati romanesti zugraviti foarte tiganeste.

Incercarea asa-zisa pertinenta asupra unei probleme atit de complexe cum este cea a tiganilor, mai corect a romilor din Romania si de pretutindeni nu este nici macar o prezentare semidocta; este sprayul peste transpiratia rasismului romanesc.
Subsemnata ar fi trebuit sa se uite la statisticile care spun ca Romania s-a aflat pe locul 7 la coruptie in lume si inca mai detine un loc fruntas iar asta este motivul pentru care multi tigani la un loc cu multi unguri, romani si alti cetateni romani au "uschit-o" din Romania ca s-au saturat sa vada ca in tara asta balcanica si smechera societatea nu pune respect pe individ, iar sa te caci in capul tiganilor si sa-i invinuiesti pentru imaginea Romaniei in lume este o scuza jalnica (atributul unei tari necivilizate in care inca se mimeaza multe drepturi democratice printre care o bagatela este pachetul de drepturi recunoscut international ca drepturile omului)
Locul 1 in lume la copiii bolnavi cu SIDA a fost din cauza tiganilor?
Asta este doar un exemplu de intrebare incomoda pentru romani, din categoria:
"Intrebari de la buric in jos" asa cum sint priviti si stigmatizati tiganii.
Nu contest ca cersetorii despre care ati scris, sint tigani dar ei sint jumatatea goala a paharului; noi toti ceilalti care muncim cinstit in strainatate, prin toate tarile lumii, facem cinste Romaniei spunind ca sintem romani.Motivul pentru care nu am acceptat sa ramin in Romania sa fiu dublu discriminat ca tigan si ca persoana cu pregatire superioara este si unul de ordin economic si de respect
pe care pot sa il am intr-o tara civilizata unde muncesc munca de jos pentru moment dar tot este mai bine si mai onorabil decit sa traiesti intr-o tara unde hotul si analfabetul Gigi Becali face parte din crema societatii romanesti si exemplele pot continua, chiar nu am timp sa le expun pe toate.
Bine, o sa ziceti dumneavoastra, eu sint exceptia de la regula si cu o floare nu se face primavara...
NU ESTE ADEVARAT! Nu numai toate neamurile mele nu au facut puscarie si am avut carte de munca in ROMANIA unde ne-am declarat ROMANI, povestea este aceeasi cu o gramada de tigani obisnuiti care cred in aceleasi valori ca orice om normal: carte de munca, pensie, familie, casa, frica si respect de lege.Povestesc cu verii mei
care sint la munca in Spania Italia, Portugalia si ii intreb: mai sint si alti tigan, si fura tiganii? iar ei imi raspund ca sint o gramada dar nimeni nu fura pentru ca toti vor sa obtina drept de munca legal, rezidenta
si probabil dupa ce o sa obtina aceste drepturi, o sa fure ca le place in puscarie, asta am spus-o ca sa fiu in asentimentul dumneavoastra.
Toti ne incurajam sa raminem in strainatate pentru ca toti stim ca si daca mai apar uneori dificultati, tot e mai bine decit acasa, si aia care conduc tara nu inceteaza cu furtul inteligent ca in sfirsit tara aia sa prospere in timp ce toata lumea il pune la colt pe tigan ca fura rusinos, maruntis si isi face faima proasta.
Mama fetei romance cu care am fost in facultate timp de 5 ani a reusit s-o convinga pe fata ca nu e bine sa se casatoreasca cu mine ca tot ce vreau eu este sa-mi inobilez singele si daca nu-i las fata in pace vine acasa la mine cu politia.Verisoara mea care a terminat facultatea de drept, a fost mai norocoasa: ar fi fost acceptata in familie cu conditia sa rupa orice legatura cu familia ei si bineinteles ca nu a acceptat pentru ca parintii ei nu au indrumat-o sa mearga la scoala sa fure legea...
Noi amindoi am fost prosti pentru ca nu am avut curajul sa recunoastem cine sintem si sa ne uitam atent la ceilalti tigani care erau in facultati si asta pentru ca si ei au simtit la fel: a recunoaste ca esti tigan este sinonim cu a recunoaste ca ai facut puscarie.
Asumarea faptului ca rata criminalitatii a scazut datorita migrarii tiganilor este de asemenea rasista: ea se datoreaza emigrarii a peste 3 milioane de cetateni romani, deci populatia a scazut, iar acestia trei milioane care au plecat sint mai mult adulti apti de munca, pe cind in Romania au ramas o gramada de batrini si de copii care nu sint asa dispusi spre crime.
O parere avizata si pertinenta a avut-o
revista "Academia Catavencu" unde lucreaza doar intelectuali rasati si titrati. Spre rusinea lor, o buna bucata de vreme, de cite ori s-au referit la tigani sau personalitati tiganesti, nu i-au caracterizat decit ca si hoti , agramati , puscariasi, mizerabili, s.a.m.d.Catavencii astia sint cititi cam de intelectuali si de oameni cu studii medii, si ei pretindeau ca sint aparatorii democratiei in tara asta si ca ei satirizeaza politic pe toata lumea, avind ca scop asanarea morala a societatii romanesti. Tragicomedia consta ca pe orice pagina a revistei
vedeai descrieri a tiganilor politici mascati in romani si alte personalitati romanesti zugraviti foarte tiganeste.

Nu e vorba de dreptul de a accede in biserica, ci de ceeace s-a intamplat la 'INCORONAREA' acelui 'REGE'

Mai Papa, tata…te cam grabesti sa tragi concluzii si din pacate le tragi pripit. Din cate vad prea multi amici nu iti prea faci p’aici! Poate esti un inadaptat, poate un perfectionist, poate nici una dintre cele doua si esti posesorul unui mare handicap. Cei drept, poate nu la fel de mare ca a unui homosexual dar…tot handicap se cheama. Sa te omoram pentru asta? Sa te tinem la distanta …ca nu cumva sa ne molipsim? Sa te toleram doar de dragul tolerantei si tu sa continui in “micimea” ta sa improsti cu noroi ceea ce nu cunosti dar iti place sa te afisezi ca a-tot-cunoscator!!!? Daca lucrari in domeniu nu iti atrag curiozitatea macar nu blama cand cineva iti impartaseste ceea ce cunoaste, pierzand o buna bucata din timpul liber pe care ilputea aloca altor activiatti ceva mai interesante. Intr-adevar, harta genetica este descoperita dar nici nici 35% din functii nu au fost identificate. Deci…mai citeste! Ce dovezi iti pot cere eu ca nu poti intelege ceea ce multi accepta …din neputinta de a schimba ceva sau pur si simplu din compasiune?!! Da-mi dovada GENETICA ca tu esti intreg si ei nu. Intrigati fiind de aceasta anormalie unama, geneticienii au disecat creiere de homosexuali unde au gasit hipotalamusul de marime similara cu cel al femeilor. De aici s-a tras concluzia ca in periaoda prenatala expunerea hormonala a fatului a cauzat dezvoltarea creierului intr-o maniera anormala. In mod sintetic s-a studiat pe batracieni, aplicand doze de atrazina (substanta toxica prezenta in mediul inconjurator, in special ierbicide, cat si in apele subterane consumate de om)ceea ce a dus la feminizarea adultilor si crearea de noi organe sexuale. Nu in ultimul rand este dovedit ca poluarea are un rol strategic in degenerarea celulelor ce determina acest fenomen anormal. Deci stimabile, daca tu esti INCA un caz fericit nu arunca primul cu piatra caci nu se stie nici o data… Deasemeni, este bine stiut ca sexualitatea umana este mult mai complexa decat cea animala. Oamenii dezvoltand o latura romantica plina de sensibilitatea ceea ce la nivel psihologic actioneaza asupra perechii ca un “miros” hormonal. Exista si o terorie demosntrata in care se afirma ca parinti care au avut o relatie sexuala cu un partener de acelasi sex, solidifica informatia genetica celulele de reproducere. Bizar , nu? Totusiidentitatea sexuala este mult mai mult decat un fenomen biologic, existand studii ce incearca sa patrunda prin aceasta fereastra ce este o usa deschisa in mintea umana cu ajutorul chiar al persoanelor in cauza, specializate in genetica si psihologie. Celorlati ce nu pot intelege mecanismul aceasta usa a cunoasterii le va ramane inchisa , din pacate. Studiul acestor cazuri nu poate fi expus in acest forum, din pacate caci am umple un intreg server numai cu aberatiile noastre pe tema data. Poate pe viitor la o bere …un vin bun…cine stie!

Am primit articolul asta pe email.
Nu-mi dau seama cat e de adevarat ce scrie, dar mi se pare un semnal serios de alarma.


PE 19 OCTOMBRIE ESTE REFERENDUM PENTRU O CONSTITUTIE DESPRE
CARE OAMENILOR NU LI SE SPUNE ADEVARUL!


1. Prin Articolul 41 strainii primesc dreptul (pe care nu l-au avut de
când exista România) de a cumpara proprietati "la egalitate" cu românii;
Românii câstiga în medie de 20 de ori mai putin decât strainii - tot ce se poate vinde va fi cumparat de corporatiile si mafiile straine, iar Românii vor ajunge chiriasi în fosta lor tara.

2. Prin acelasi Articol 41 se da dreptul ca urmasii grofilor unguri,
fanariotilor, pasalelor turcesti si ai altor invadatori (de care România a scapat prin luptele cumplite din 1821, 1877-78, 1916-1919 etc) sa revendice mosiile si proprietatii jefuite cândva de stramosii lor de la Români (asa-zise "mosteniri").

3. Prin Articolul 135 se permite autoritatilor sa dea libertate pentru
vânzarea catre particulari (Români sau straini) a tuturor bogatiilor
subsolului si apelor pe care vrea sa le declare a nu fi "de interes
public".

4. Prin Articolul 119 limba româna devine optionala în administratie si servicii publice (transporturi, energie electrica, apa, scoala samd); în schimb limbile minoritatilor "semnificative" într-o anumita zona devin obligatorii pentru administratie si serviciile publice - nu va mai exista nici româna ca limba nationala, nici unitate a tarii, este începutul federalizarii tarii, adica al desfiintarii României.

5. Ca urmare a Articolului 119, Românii din administratie si serviciile locale vor trebui sa îsi piarda locurile de munca sau sa învete limbile minoritatilor locale!

6. Imunitatea parlamentara nu doar ca nu e anulata, ci chiar sporita;
vechiul Articol 70, "abrogat" este de fapt introdus ca nou alineat în
Articolul 69, iar Articolul 89 adauga o noua limita, interzicând
Presedentiei sa dizolve Parlamentul altfel decât la... cererea Primului Ministru (ales de Parlament)!!

7. Guvernul (si, implicit, Primul Ministru, ca sef al Guvernului)
primeste mari puteri asupra Parlamentului (Art. 74 si 89 ), fiind
totodata scutit de griji din partea Presedintelui (Art. 106), care
devine astfel o functie onorifica, fara rol real în viata statului.

8. Se impune un termen foarte scurt (45 de zile!) pentru votarea unei
legi în Parlament, în cazul nerespectarii termenului legea fiind
considerata adoptata în forma depusa de Guvern! - e foarte usor a se
depune 10 - 15 proiecte deodata, astfel încât sa nu se poata respecta
termenul si legile dorite de Guvern sa intre automat în vigoare (ca sa
nu mai vorbim de ce poate face un Presedinte de Camera partinitor!).

9. Prin articolele 124, 125, 131, 132 si 151 sistemul juridic actual -
deja depasit de coruptie si politicianism - este distrus, fiind
transformat într-o mascarada juridica.

10. Se interzice Românilor, prin Articolul 145, sa aleaga daca vor sau
nu sa se uneasca cu Uniunea Europeana (asa cum e normal), anulându-se în aceasta privinta dreptul fundamental la Referendum; aceasta se face
pentru ca unii se tem ca vointa poporului sa nu le strice interesele
personale. Uniunea Europeana nu a facut asemenea recomandari (sau
cereri) României!!! Acestea sunt total anti-democratice si anti-nationale.

*************************************************

Despre trenul mortii, plimbat pe ruta Iasi-Calarasi(Ialomita), iata "amintiri" culese dintr-un site probabil neolegionar :
"Viorica Agarici – mit si adevar in problema "Trenului mortii"

Din capul locului declar ca nu am intentia de a nega sau minimaliza tragicele evenimente petrecute la Iasi in iunie/iulie 1941, care s-au derulat pana in gara Romanului. Despre asta s-a scris si se va mai scrie mult, incat modesta mea contributie s-ar pierde ca o picatura de apa intr-un ocean de venin. In schimb, voi aduce cateva elemente noi legate de cele intamplate la Roman. Cititorii au latitudinea sa le arunce in talgerul balantei ce li se va parea mai adecvat.

Asadar, la gara din Roman - Era in fatidica zi de 3 iulie 1941, cand s-a anuntat sosirea, in tranzit, a unui tren cu evrei deportati din Iasi. Pentru fetele de la Cantina Crucii Rosii, ca si pentru personalul punctului sanitar din gara condus de doctorita Veronica Falcoianu (foto alaturata), situatia parea similara cu cea a trenurilor de raniti cu stationare scurta, avand alta destinatie. In acest rastimp, li se acordau, in vagoane, ajutoarele umanitare si medicale necesare. Totusi, judecand bine, medicul de serviciu la punct in acea zi, in unire cu echipele de la cantina, au inteles ca situatia actuala va fi oarecum diferita. Din aceasta cauza au chemat-o in ajutor pe doamna Viorica Agarici, presedinta Filialei locale a Societatii nationale de Cruce Rosie. Dansa a venit fara intarziere, insotita de vicepresedinta, d-na Eliza Vargolici si de medicul primar al judetului, dr. Stefan Pasov. In urma lor a sosit si seful Comenduirii Pietei, cpt. I. Cocaneanu.

Din primul moment, duduia Viorica a inceput a-si organiza echipa cu care avea sa intre in actiune. Din aceasta faceau parte: Sofia Lazarescu (sefa cantinei), invatatoarele Zoe Iacobescu, Elena Taune si Maria Curelescu, tinerele Mura Hagiaturian, Rodica Lazarescu si doua maici detasate de la manastirea Agapia. Intre timp, cpt. Cocaneanu a luat informatii suplimentare de la biroul de miscare al garii, de unde s-a intors foarte posomorat. Cand au iesit pe peron, cantinierele cu tavi si cosuri cu de ale gurii, 4 soldati cu caldari cu ceai, doctorita Falcoianu insotita de of. san. V. Toma si infirmierele voluntare de Cruce Rosie, purtand medicamente pentru urgente si material de pansat, Cocaneanu s-a apropiat de d-na Agarici, soptindu-i ceva la ureche. Cei prezenti au spus ca niciodata n-au vazut-o decat blanda si amabila, dar acum si-a iesit din sarite!

Deodata intra trenul in gara - o garnitura lunga cu vagoane de marfa ("bou-vagon" cu portierele zavorate) din care razbateau voci disperate, cerand ajutor si apa! Pentru acest tren insa era un Ordin de la Comandatura militara germana din Iasi, ca nimeni sa nu se apropie.



Interventia Reginei-Mama (Relatare a doctorului Nicolae Horga, radiolog sef la Spitalul Precista)

La aflarea acestui ordin d-na Viorica Agarici i-a cerut cpt. Cocaneanu sa intervina pentru a fi deschise vagoanele si a se putea acorda asistenta medicala celor din interior. Cpt. Cocaneanu l-a contactat telefonic pe generalul de Divizie Stefan Ionescu, prefectul judetului Roman care tocmai atunci se pregatea sa intampine pe Regina Mama Elena, sosita intr-o vizita la spitalul din Roman.

Prefectul i-a expus Reginei situatia disperata din gara chiar in Spitalul Precista Mare (atunci Z.I. 448). cand se faceau prezentarile si i-a raportat tot ce se intampla in gara. Revoltata, regina l-a trimis pe aghiotantul ei pentru a verifica daca informatia este adevarata. Cand aghiotantul s-a intors si a confirmat cele spuse de prefect, Regina i-a cerut generalului Stefan Ionescu sa-i inlesneasca legatura cu generalul Ion Antonescu, care se afla in trenul Patria, aflat in exclusivitate la dispozitia sa. Regina cerandu-i sa ordone deschiderea portierelor si acordarea asistentei medicale evreilor din tren.

In tot acest timp, d-na Agarici a dus o adevarata "batalie" cu soldatii germani care pazeau si ei trenul. Ea a pasit hotarata inainte, facand fetelor semn sa o urmeze. Trebuiau sa strabata distanta pana la linia a 4-a, unde fusese tras trenul cu deportati, semn ca nu va avea cale libera. Prioritate aveau atunci trenurile militare germane si romanesti, care goneau spre front. Asa incat avea de stationat un timp, exact cat era nevoie a intra cu ajutoarele cerute. Soldatii germani, cand au vazut ca grupul de persoane in alb se apropie hotarat de trenul lor, le-au iesit inainte, cu pistoalele mitraliera intinse si strigand: "Zuruck Verboten!" (Indarat! Oprit!). Era o prima somatie. D-na Agarici, fara teama, li s-a adresat pe acelasi ton: "Verflucktes Gesindel, auf die Seite!" (Creaturi blestemate, la o parte!). Cpt. Cocaneanu, stiind de ce sunt in stare acesti ostasi fanatici, din trupele SS, a venit in graba rugand echipa sa se intoarca pe peron, caci la o a doua somatie, acestia vor trage in plin. A fost un moment de panica. Fetele si soldatii cu caldari au facut cale intoarsa. Numai duduia Viorica Agarici s-a repezit ca un glonte in fata locomotivei, prinzandu-se cu mainile de ea si a inceput a striga cat tinea o gura ca daca nu se deschid portierele vagoanelor, pentru a se acorda ajutor detinutilor, ea ramane acolo pana ce va trece trenul peste dansa!

In timpul acesta, nemtii isi vedeau linistiti de treaba, asteptand momentul cand vor putea ordona pornirea trenului, cu riscul, de a strivi romanca aceea furioasa... La amenintarea cu pistolul in piept a unui ofiter SS, Viorica Agarici a raspuns: "Wenn Du mich schiesst, schiesst Du deine Mutter!" (Daca ma impusti pe mine, o impusti pe maica-ta!).

Intre timp, generalului Ion Antonescu, informat de cele intamplate la Roman si neavand autoritate asupra militarilor germani care nu permiteau asistarea detinutilor, a luat legatura cu Comandantul al Armatei a XI-a germana, generalul colonel Eugen von Schorner solicitandu-i aprobarea celor solicitate de regina Mama. Acesta, in cele din urma, a ordonat asistarea deportatilor din trenului cu evrei.

In sfarsit au fost date la o parte usile de la un vagon, le-a aparut o scena de infern: vii si morti, claie peste gramada, cu imbracamintea sfasiata zaceau intr-un namol de fecale si urina. Era prea din cale afara! Pentru a nu alarma populatia orasului (din care peste 7000 erau evrei), care prinzand de veste, incepusera a aflui spre gara, s-a convenit ca trenul sa fie impins indarat, la Sabaoani. Acolo fura deschise toate vagoanele iar cei morti, dupa ce au fost verificati de cpt. Dr. Radu Popovici, chirurgul Spitalului Militar (venit si el cu sanitarii sai, foto alaturata), au fost depusi intr-o groapa sapata ad-hoc in dosul garii.

Dupa intoarcerea trenului in gara dintre cei vii, cei bolnavi au fost consultati de doctorita Falcoianu, o parte din ei fiind internati in Spitalul Militar pentru ingrijirile necesare. Intre timp, dr. Stefan Pasov, medicul orasului, colaborand cu Presedintele Comunitatii evreiesti, dr. med. Reznic Meer, au organizat transportarea, cu randul, a tuturor deportatilor valizi la baia Companiei a IV-a Sanitara de langa gara, unde au fost curatiti, reechipati cu haine noi, hidratati si alimentati, cu ajutorul si pe contul Comunitatii. Bineinteles, sub paza severa, pentru a se evita dezertarile. La randul lor, prin grija Companiei a IV-a sanitare, toate vagoanele au fost spalate, dezinfectate si capitonate pe jos cu paie proaspete, peste care s-au intins cearceafuri.

A doua zi, 4.VII.1941, cu obloanele descuiate, trenul - fost pana aici ???al mortii" - s-a repus in miscare. Pe parcurs, oprind in garile mai mari, se deschideau usile vagoanelor pentru ca echipele de Cruce Rosie sa poata controla si asista deportatii. E drept, ici - colo se mai auzea si cate o huiduiala, venita din partea unora, dar asta nu a influentat cu nimic tinuta ocrotitoare a organelor oficiale. Ajunsi cu bine la Calarasi (pe Dunare), la predare in lagar au fost numarati 776 de oameni. Precum se stie, in 1944, au fost eliberati cu totii.



Epilog

1. Prin anii ‘50, dupa razboi, victimele, in numar de 53, dezgropate la Sabaoani (nu "370" cum gresit s-a scris!), carora li s-a adaugat mortii in numar de 360, depusi anterior la Mircesti, au fost aduse la Cimitirul Israelit din Roman, unde au fost reinhumate in doua gropi comune alaturate, peste care s-au turnat placi de beton cu dimensiunea de 3/10 metri. Din cele de mai sus rezulta ca, daca intre Mircesti si Roman, cale de 20 km, si-au pierdut viata inca 53 de oameni, fara "minunea" de la Roman, la Calarasi ar fi ajuns numai cadavre.

A fost in mod incontestabil, meritul duduii Viorica Agarici, de a-i fi salvat pe acestia. Dar nu numai al ei, singura; fara concursul tuturor persoanelor sus mentionate, n-ar fi reusit aceasta performanta. Ii reamintim: capitan I. Cocaneanu, general divizie Stefan Ionescu, vicepresedinta Crucii Rosii romascane, Eliza Vargolici, cei trei medici cu ajutoarele lor. In fine, dar nu in ultima instanta, acordul in acest sens al conducatorului statului (si prin concursul prompt al Reginei Mama Elena), a tras mult in cumpana. Mai e nevoie sa amintim si compasiunea populatiei romascane (crestini si mozaici la un loc) care au contribuit cu totii la usurarea suferintelor atator oameni inocenti...?

2. La urma, inca ceva despre doamna Viorica I. Agarici, eroina acelor zile. Dupa anii 1949, a fost despuiata de toata averea ei (proprietatea de la Calugareni, jud. Roman, casa din oras de pe str. Alexandru cel Bun etc.) si aruncata in strada, fara chip de subzistenta. A avut totusi noroc de cateva familii romascane care i-au intins atunci o mana de ajutor. Familia av. Mart a primit-o intr-o odaita, iar dintre evrei, dr. medic Iosif Abraham si fotograful Jack Reinstein organizau lunar, pentru ea, o cheta (bani marunti), pe care doamna nu voia sa-i primeasca decat sub forma de recompensa pentru meditarea unor copii (printre care si elevul Radu Cozarescu). Desigur, fiind retinuta in casele acestora si la masa de pranz. In fond, era adusa in pozitia de cersetoare. De altfel, si umbla cu cosnita de papura in mana, unde i se mai arunca cate ceva...

Ar fi plecat din Roman, dar nu avea unde: sotul, mort de gangrena apendiculara in spitalul de aici (nu la Iasi, cum s-a scris!), cei trei fii, Georgel, Vasilica si Costache, bagati la puscarie... Abia in 1967, Georgel fiind eliberat, s-a mutat la dansul, in Bucuresti. De atunci si-a adus aminte si Federatia comunitatilor evreiesti de meritele doamnei Agarici, fixandu-i o mica renta viagera.

Acum, eroina de la Roman isi doarme somnul de veci intr-un cimitir din Bucuresti, in vreme de copacul sadit in amintirea ei, pe "aleea dreptilor" de langa Rechowot (Israel), creste falnic.

Dr. Epifanie Cozarescu

Nimeni nu are dreptul sa ia viata nimanui cu buna stiinta, indiferent ce ar fi facut acela. Furia si mania sunt de inteles, dar nu fac decat sa ne piarda si pe noi cei ce judecam . Daca noi judecam, ai luam dreptul lui Dumnezeu sa faca asta. Singura chestiune este ca astfel de oameni trebuiesc izolati de societate ca sa nu continue sa faca rau. Insa lor trebuie sa li se dea timp de pocainta. Cel mai greu este sa ierti cand esti implicat direct, insa legea talionului s-a dus odata cu venirea lui Hristos. Mesajul e clar. Nimeni nu are voie sa ucida fiinta umana si in plus este obligat sa ierte. Iar despre dreptatea noastra, ea este in fata lui Dumnezeu ca "o carpa lepadata". Dreptatea este in Legea lasata de Dumnezeu si in invataturile Sfintilor Parinti curatati si sfintiti prin post, rugaciune si martiriu, nu intr-o sala de judecata , unde nu se vede tot adevarul, ci doar se urmeaza niste reguli (daca se urmeaza !) pentru a evita haosul. Si inca ceva: Condamni la moarte pe cineva, il executi, si dupa aceea apar dovezi suplimentare care il disculpa pe defunct. Ce te faci frate crestine atunci ? Cum convietuiesti cu propria ta constiinta mai departe ? Cine are urechi de auzit sa auda.....

In alta ordine de idei sunt de acord sa se intareasca securiatea in inchisori :)

Sorin - Dallas

Cand ai zis ca SUA da miliarde de dolari egiptenilor si palestinienilor, ai uitat sa zici ca Israelul a primit cadou de la SUA cate 3 miliarde in medie pe an in ultimii ani (http://esdb.cdie.org/cgi-bin/broker.exe?_program=gbkprogs.ctypage_1.sas&_service=default). Cei drept Egiptul primeste in medie 2 miliarde pe an, si Iordania (nu palestinienii din West Bank) primeste 250 milioane in medie pe an, dar nu tin minte de la '73 incoace vre-un avion sau tank strain sa fi intrat in Israel, pe cand Israelul foloseste West Bank-ul si Gaza ca poligoane de tragere de la '73 incoace. Dintre vecinii Israelului, numai Siria sustine teroristii palestinieni (pentru ca n-au fost cumparati precum egiptenii si iordanienii de americani). Alti sponsori majori ai teroristilor palestinieni sunt rusii si arabii peninsulari, nu americanii care-s mai degraba principalii sponsori ai Israelului (vezi datele de mai sus).

Recunosc ca simpatizez ca palestinienii, pentru ca intotdeauna simpatizez cu cei mai slabi in orice conflict (acum un an, peste 1500 de palestinieni din care 300 de copii au murit in ultima intifada din care-s sigur ca majoritatea copiilor sunt nevinovati, comparativ cu peste 500 de israelieni ucisi in aceeasi perioada: http://electronicintifada.net/v2/article567.shtml), dar nu consider ca sunt indreptatiti sa ucida oameni nevinovati la intamplare, tot asa cum nici israelienii nu-s indreptati sa-i tratateze ca pe vite, si sa si justifice lupta impotriva teroristilor prin bombardarea la gramada a celor vinovati cu multi alti nevinovati (vezi cazurile recente in care rachete sunt lansate catre masini in care-s teroristi fara a lua in considerare pe cei din apropierea lor). Situatia din Palestina nu o sa fie rezolvata de Sharon si Arafat, doi mosnegi cicatrizati de trecutul lor odios. Multa apa va mai curge pana se va stabili un stat independent palestinian in West Bank, un stat ce multi prieteni ai lui Sharon nici nu vor sa auda macar ca idee fiind prea preocupati cu stabilirea a noi kibutz-uri prin teritoriile ocupate si intarirea celor existente.

Cat despre persecutia evreilor de-a cursul timpului si mai recent (ex. Franta, Rusia, etc), cred ca are de a face cu tendinta omeneasca de a da vina pe altul cand examinarea in oglinda este prea dureroasa. Intotdeauna e mai usor sa dai vina pe altul decat sa-ti admiti propriile neajunsuri, pentru ca ar insemna ca urmatorul pas ar fi gandirea la rece -- teritoriu necunoscut si temut aprig -- si, inevitabil, alt pas teribil: stricarea rutinei -- drogul favorit al omului de rand. E mai usor sa ceri ca altul sa se schimbe decat sa te schimbi tu insuti.

- e dreptul tau sa nu te intereseze drepturile tale
- cata vreme accesezi acest sit, accepti regula jocului

din EZ online:

Opozitia si societatea civila acuza nereguli si abuzurila votul pentru Legea de modificare a Constitutiei
Asa cum era de asteptat, ieri, premierul Adrian Nastase si presedintele Ion Iliescu au prezentat referendumul pentru noua Constitutie drept un mare succes al PSD. Cei doi au folosit prilejul pentru a acuza de la tribuna opozitia ca a pus bete-n roate votarii, in ciuda faptului ca alianta PNL-PD a sustinut public campania pentru modificarea Legii fundamentale. Chestiunea abuzurilor pe timpul celor doua zile de vot, in special folosirea excesiva a urnelor mobile, a fost trecuta in plan secund de sefii palatelor Victoria si Cotroceni. Nu acelasi lucru au facut asociatiile civice. Pro Democratia si Agentia de Monitorizare a Presei au solicitat Biroului Electoral Central sa adreseze o cerere Curtii Constitutionale privind anularea referendumului, date fiind gravele nereguli constatate in Bucuresti si in mai multe judete din tara. Vizibil marcat de prezenta slaba la urne, Ion Iliescu a rabufnit ieri impotriva celor care au refuzat votul, in special a alegatorilor de la oras. “Orasul, din pacate, duce la o anumita instrainare a individului si la slabirea acestei legaturi cu colectivitatea, cu cetatea”, a spus Ion Iliescu, nu inainte de a multumi votantilor de la sate. Presedintele a lansat, de asemenea, o idee extrem de periculoasa pentru democratia romaneasca: orice scrutin, inclusiv un referendum, sa fie validat indiferent de numarul participantilor la vot. Opozitia a taxat ieri declaratiile sefului statului, acuzind, in acelasi timp, maniera abuziva in care a fost organizat referendumul. Presa internationala a remarcat, la rindul ei, absenteismul de la vot, preluind din cotidienele romanesti semnele de intrebare privind legitimitatea referendumului incheiat pe muchie de cutit weekend-ul trecut. (Laurentiu Ciocazanu)

“O mineriada electorala”

Asociatia Pro Democratia si Agentia de Monitorizare a Presei - Academia Catavencu au trimis, ieri, o sesizare presedintelui Biroului Electoral Central, Constantin Furtuna, in care semnaleaza o serie de nereguli privind organizarea referendumului pentru modificarea Constitutiei. “Referendumul a fost, de fapt, o mineriada electorala”, a declarat ieri directorul Agentiei de Monitorizare a Presei, Mircea Toma. Reprezentantii celor doua organizatii considera ca votul a fost viciat si cer presedintelui BEC sa dispuna masurile necesare pentru pedepsirea celor care se fac vinovati de incalcarea legii. Toma a precizat ca BEC, in baza sesizarilor primite de la cetateni, de la organizatiile reprezentind societatea civila si de la observatorii trimisi de partidele politice, trebuie sa faca o evaluare autentica a rezultatelor votului si sa ceara Curtii Constitutionale anularea referendumului. “Daca nu vor cere ei (BEC - n.r.) o vom cere noi atunci cind vom avea date complete si vom putea evalua la scara nationala neregulile pe care le-am constatat pina acum.” Presedintele Asociatiei Pro Democratia, Cristian Pirvulescu, a mentionat ca cea mai grava ilegalitate consta in incalcarea art. 54 din Legea privind organizarea si desfasurarea referendumului care prevede ca “promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase pentru a determina sa voteze sau nu se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani”. Pirvulescu a dat o serie de exemple: initiativa Regiei Nationale a Padurilor de a acorda, gratuit, lemne pentru foc in comunele cu cea mai mare participare la vot; adoptarea de catre Consiliul Local Bacau a unei hotariri prin care va oferi, prin tombola, 73 de televizoare bacauanilor care s-au prezentat la vot; tombola organizata de Loteria Nationala Romana in Bucuresti si alte asemenea exemple. O alta ilegalitate semnalata de cele doua organizatii se refera la folosirea abuziva a urnelor mobile in Bucuresti si alte localitati, gest care intra in contradictie cu prevederile art. 40 din aceeasi lege, in care se precizeaza ca urnele mobile se pot folosi doar “pentru persoane netransportabile din cauza de boala sau invaliditate”. (Adriana Istodor)

Iliescu, suparat pe oraseni

Presedintele Ion Iliescu a indicat, ieri, ca ar trebui adoptate legi care sa permita validarea alegerilor sau a referendumurilor, indiferent citi cetateni vin la vot. Referindu-se la actualele prevederi care stipuleaza ca, pentru validarea alegerilor sau a referendumurilor, este necesara prezenta la urne a cel putin 50 la suta plus unu din numarul persoanelor cu drept de vot, presedintele a comentat: “De ce? De ce trebuie tara sa cheltuiasca inca o data pentru ca sint unii care n-au aceasta constiinta a datoriei cetatenesti?”. Dupa care seful statului a adaugat: “Cine nu voteaza se cheama ca nici nu mai trebuie sa fie luat in considerare”.
Presedintele a fost de acord cu folosirea urnelor mobile si pentru alte cazuri decit cele prevazute in mod expres de lege (pentru bolnavii nedeplasabili) gasind ca aceasta practica se aseamana cu votul prin corespondenta sau prin mijloace electronice, practicat in alte tari. Presedintele Ion Iliescu i-a laudat, ieri, intr-o declaratie, la Palatul Cotroceni, pe tarani pentru ca s-au dus in numar mare la referendum. Iliescu a precizat ca “este, de fapt, cumsecadenia taranului roman, care ne-a salvat de-a lungul vietii prin echilibrul sau, prin legatura strinsa cu solul tarii si cu interesele de baza. Si este influenta microcolectivitatilor in mediul rural, care-i fac pe oameni sa fie mai echilibrati, mai responsabili cu misiunile lor si cu raspunderile lor civice.
Taranii au dovedit mai multa cumintenie si mai multa receptivitate la aceasta misiune care ne revine.” Presedintele are o parere critica despre mediul urban: “Orasul, din pacate, duce la o anumita instrainare a individului si la slabirea acestei legaturi cu colectivitatea, cu cetatea, in loc sa fie invers: mediul urban si nivelul de cultura sa ridice gradul de angajament si de responsabilitate”.(Cristian Oprea)

Actiunea Populara va sesiza Parchetul General si PPE

“(...) Demisiile ministrilor Puwak, Mihailescu si Beuran reprezinta o incercare a PSD de a crea o perdea de fum pentru ascunderea fraudei care a dus la validarea referendumului pentru Constitutie. Organizarea si desfasurarea referendumului pentru adoptarea Constitutiei a demonstrat inca o data mentalitatea infractionala a PSD, care nu are nici o retinere sa incalce legea atunci cind are probleme. (...) Actiunea Populara va sesiza Parchetul General referitor la fraudarea votului pentru referendum. De asemenea, vom sesiza Partidul Popular European si, prin intermediul acestuia, Parlamentul European despre gravele abuzuri savirsite de PSD in timpul acestui referendum. Solicitam anchetarea, de catre o Comisie parlamentara, a tuturor operatiunilor de organizare si desfasurare ale referendumului.”

URR: “O infringere majora pentru democratie”

“Nu putem ajunge sa votam nici “pentru”, nici “impotriva” atunci cind dreptul cuiva de a nu vota este alienat prin santaj, intimidare si mita sau furt. (...) Acest “succes”, departe de a consfinti integrarea noastra europeana, nu face decit sa dezvaluie lipsa de substanta a democratiei tranzitiei si lipsa de viziune a unei clase politice care crede ca integrarea in rindul democratiilor prospere ale Europei se obtine in 30 de zile de campanie desantata. (...) Nu vrem sa traim intr-o tara in care se infiinteaza “comandamente de criza” si au loc sedinte extraordinare ale guvernului doar pentru ca rezultatele unor alegeri nu sint cele asteptate. Nu credem in aceste dubioase “salvari ale natiunii in numele interesului national” pe care ni le flutura sub ochi, de regula, oameni interesati doar de binele lor personal”.

PRM cere BEC sa nu valideze referendumul

“(...) Partidul Romania Mare solicita presedintelui Romaniei, Ion Iliescu, si primului-ministru, Adrian Nastase, sa renunte la practicile autoritariste, sa recepteze rezervat rezultatele triumfaliste raportate de baronii locali, sa asigure securitatea documentelor justificative ale referendumului si sa impuna un calcul strict al voturilor exprimate, astfel incit sa obtina cifra reala a participarii la vot. (...) Partidul nostru va da publicitatii raportul unei comisii a partidului care centralizeaza rezultatele reale ale referendumului, pe baza proceselor-verbale de la fiecare sectie de vot, pina in acest moment conturindu-se o frauda de cel putin 15 procente. Datorita numarului impresionant de abuzuri comise la nivelul intregii tari, Partidul Romania Mare solicita Biroului Electoral Central sa nu valideze rezultatele acestui referendum.”

“Bucurestenii au pedepsit un sistem profund corupt”

Traian Basescu l-a criticat, ieri, pe Ion I liescu pentru declaratiile sale referitoare la prezenta la vot a locuitorilor Capitalei: “Bucurestenii nu merita certati de reprezentanti ai unui regim profund corupt, ai carui exponenti sint Adrian Nastase si Ion Iliescu”, a spus Basescu. El a protestat fata de impartirea celor 22 de milioane de romani - facuta “de inalti demnitari ai statului - in adevarati romani, cei din mediul rural, si cei mai putin adevarati, in mediul urban”. “Bucurestenii sint mai bine informati. Prin atitudinea lor, ei nu au pedepsit Constitutia, ci au pedepsit un sistem profund corupt, au pedepsit aroganta unei puteri care a ajuns sa-i deranjeze”, a declarat primarul Capitalei. Potrivit lui Basescu, bucurestenii nu au putut fi momiti cu cite un milion de lei pentru ca nu au pamint. (Alina Mihai)

Inghesuiala la predarea sacilor

Sute de reprezentanti ai comisiilor de la sectiile de votare din Bucuresti s-au inghesuit, duminica seara, la Biroul Electoral Municipal (BEM) pentru a preda sacii cu buletinele de vot. “A fost destul de multa lume pentru ca au fost peste o mie de sectii de votare. La inceput a fost mai greu, oamenii, probabil obositi, erau nerabdatori sa termine si s-au inghesuit, dar apoi au inteles care e situatia si a mers mai bine”, ne-a declarat Constantin Carbunaru, reprezentant al BEM. Acesta ne-a explicat ca au fost amenajate sase sali, cite una pe sector, in care au lucrat cite zece persoane, patru pentru primirea sacilor si proceselor-verbale si sase pentru validare. Cu toate acestea, predarea a durat peste patru ore, multi dintre reprezentantii sectiilor ajungind acasa spre dimineata. (I.A.)

Deputat PSD, acuzat de frauda cu urna mobila

Reprezentantii a trei partide de opozitie din Iasi il acuza pe deputatul PSD Cristian Nechifor ca a folosit in mod fraudulos urna mobila, intr-o comuna din judet, pentru a aduna cit mai multe voturi. “Cristian Nechifor a luat urna mobila de la sectia de votare din comuna Voinesti si a plecat in sat, impreuna cu doi membri ai comisiei locale, sa culeaga voturi pe intuneric. Au revenit dupa doua ore cu 200 de buletine, desi in comuna respectiva existau doar trei solicitari pentru urna mobila”, a declarat Constantin Serban, vicepresedinte al PD Iasi si membru in Biroul Electoral Judetean. Reprezentantul PD, impreuna cu cei ai PUR si PRM au depus o contestatie impotriva lui Cristian Nechifor.
Deputatul Cristian Nechifor a negat acuzatiile: “Chiar e o gluma buna. Cum sa iau eu urna, cu atitia oameni in jur. E drept ca am supravegheat procesul de votare in Voinesti, ca reprezentant al parlamentului. Dar, in rest, nu am intervenit”. (Razvan Chiruta)

Batrinii au votat “compensate”

Pe mai multe buletine de vot din Valea Jiului se solicitau medicamente gratuite si compensate. Oficialitatile considera ca cei care au scris sint mai mult ca sigur persoane in virsta, gindindu-se ca in acest mod vor putea sa-si faca publice ofurile. (M.M.)

Vrea sa-si boteze baietelul Referendum

Florentina D., 16 ani, din Slatina, a nascut un baiat chiar in prima zi de referendum. Ca sa nu uite evenimentul, Florentina s-a gindit sa il boteze pe micut Referendum: “Cred ca asa am sa ii dau numele, ca sa fie si el respectat cind o sa fie mare”, ne-a spus proaspata mamica. Ea spera insa ca atunci cind va merge la Starea Civila sa nu intimpine nici o problema. (Petre Cojocaru)

Tirguiala pe cele 10.000 de voturi in plus de la Oradea

Membrii Biroului Electoral de Circumscriptie Bihor au supus la vot, simbata, daca sa recunoasca public sau nu eroarea de calculator care a ridicat cu 10.000 numarul votantilor bihoreni din prima zi a referendumului, a declarat, luni, Ilie Bolojan, reprezentantul PNL in BEJ Bihor. Reprezentantul PNL a precizat ca, in opinia sa, eroarea privind cele 10.000 de voturi ar putea avea doua explicatii: “sau a fost efectiv o greseala, sau s-a primit o dispozitie sa se faca o ajustare la raportare, astfel incit la teleconferinta de duminica a PSD lucrurile sa iasa bine in ceea ce priveste Bihorul”.
Simbata, in numai citeva ore, de la 16.00 la 22.00, procentul bihorenilor prezenti la vot a crescut substantial, de la 6,5 la suta la 21,07 la suta. Una dintre sectiile de votare din Oradea a raportat un numar de 10.109 votanti in loc de 109, citi au fost in realitate. (Mediafax)

Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...

PDSR
Partidul Democratiei Sociale din Romania



Ion Iliescu
presedintele PDSR



Curriculum Vitae



S-a nascut la 3 martie 1930, in Oltenita, un orasel din sudul tarii, unde si-a petrecut copilaria si a urmat primii doi ani ai cursurilor scolii primare, pe care si le continua la Bucuresti; tot aici, urmeaza cursurile gimnaziale si liceale, fiind, succesiv, elev al liceelor "Industrial-Polizu", "Spiru Haret" si "Sfantul Sava".

Sfera formatiei universitare, precum si a preocuparilor profesionale o constituie domeniile gospodaririi apelor si ecologiei. A urmat cursurile Facultatii de Electrotehnica a Institutului Politehnic din Bucuresti si ale Institutului Energetic de la Moscova.

In anul 1955 si-a inceput activitatea profesionala ca inginer proiectant la Institutul de Studii si Proiectari Energetice din Bucuresti. In perioada 1979-1984, cand a condus Consiliul National al Apelor, a participat la elaborarea unor proiecte de anvergura privind gospodarirea si utilizarea resurselor de apa ale tarii si a sustinut punctele de vedere stiintifice ale specialistilor in domeniu, pronuntandu-se impotriva programelor megalomane ale dictaturii. Ca urmare, in 1984, a fost demis.

Din 1984 si pana la 22 Decembrie 1989 a fost directorul Editurii Tehnice din Bucuresti. A editat lucrari de varf cunoscute pe plan international in domeniul tehnic, realizand, astfel, in pofida numeroaselor oprelisti, o bresa in izolarea informationala la care erau constransi specialistii romani. Este autor a numeroase studii, articole si comunicari aparute de-a lungul timpului in reviste de specialitate.

In viata publica s-a manifestat constant ca promotor al spiritului democratic, al deschiderii spre valorile politice, stiintifice si culturale europene.

In 1948 s-a numarat printre fondatorii Uniunii Asociatiilor Elevilor din Romania, constituita pe principiile libertatii si democratiei. Organizatia a fost ulterior desfiintata, reprosandu-i-se ca "a neglijat criteriile de clasa".

In 1956 a fondat Uniunea Asociatiilor Studentilor din Romania, organizata dupa modelul uniunilor nationale ale studentilor din tarile europene, ca organizatii profesionale ale studentilor. A participat la miscarea studenteasca internationala in diverse foruri si organisme ale acesteia, ca reprezentant al studentimii romane.

In perioada anilor '80, domnul Ion Iliescu a fost, vreme de cativa ani, presedinte al unei federatii sportive cu foarte bune performante pe plan international, Federatia romana de caiac-canoe.

A fost sustinator activ al noului curs politic pe care l-a cunoscut Romania in anii '60, remarcandu-se prin pozitiile sale ferme, de afirmare a independentei si suveranitatii tarii, in raporturile cu Uniunea Sovietica, de desovietizare reala a tuturor compartimentelor vietii economice, politice si culturale romanesti, de deschidere spre Occident. In anii 1967-1971, cand acest curs politic a trezit numeroase sperante, a fost ministru pentru problemele tineretului din Romania.

Este notorie luarea sa de pozitie in cadrul Sesiunii extraordinare a Parlamentului roman din august 1968, cand s-a ridicat impotriva invadarii de catre URSS a Cehoslovaciei, precum si impotriva teoriei brejneviste a "suveranitatii limitate".

In 1971, in cursul celor sase luni in care a fost secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Roman, a intrat in conflict deschis cu politica "revolutiei culturale" promovata de Nicolae Ceausescu, impotrivindu-se manifestarilor cultului personalitatii. Desi a fost exclus din forul central de partid, a continuat sa adopte o atitudine similara si cand a indeplinit functia de vicepresedinte al Consiliului judetean Timis, in anii 1971-1974, si pe cea de presedinte al Consiliului judetean Iasi, in anii 1974-1979. Ca urmare, a fost acuzat de "deviere intelectualista" si, treptat, a fost indepartat din viata politica. S-a aflat in permanenta sub urmarirea si supravegherea organelor de securitate, care au incercat sa-l izoleze, sa-l scoata din viata publica, sa-i controleze si sa-i limiteze posibilitatile de comunicare.

Cu toate acestea, personalitatea domnului Ion Iliescu a devenit din ce in ce mai cunoscuta in randurile unor largi medii profesionale si sociale din Romania, precum si din strainatate. Este omul politic despre care, inca din anii dictaturii ceausiste, se vorbea cu speranta si incredere ca despre principalul oponent al totalitarismului - militant autentic pentru libertate, dreptate si democratie. Prin curajoase si repetate luari de pozitie s-a manifestat impotriva dictaturii, chiar cand aceasta era la apogeu. La spargerea complotului tacerii din jurul numelui sau au contribuit si emisiunile unor posturi de radio occidentale care erau ascultate clandestin de largi categorii ale populatiei romanesti.

Nu este lipsit de semnificatie faptul ca, in zilele premergatoare prabusirii dictaturii, in orasul Timisoara - unde a lucrat patru ani - si in alte localitati ale tarii, multimile iesite in strada scandau numele lui Ion Iliescu.

Inca din primele ore ale Revolutiei romane, in seara zilei de 22 Decembrie 1989, a fost desemnat in fruntea noului organism de conducere a statului roman: Consiliul Frontului Salvarii Nationale. A dat citire, la posturile de radio si televiziune nationale, Comunicatului catre tara, la elaborarea caruia a participat, definind natura politica si sociala a transformarilor care aveau sa marcheze ireversibil destinul Romaniei: demolarea sistemului totalitar comunist, a monopolului unui singur partid; instaurarea democratiei, a pluralismului politic; instituirea statului de drept; constructia societatii civile; respectul demnitatii si drepturilor omului; garantarea libertatii de expresie, de asociere si manifestare; reforma economica si tranzitia la economia de piata; larga deschidere pe plan international.

Incepand cu 22 Decembrie 1989, a indeplinit functia de Presedinte al Consiliului Frontului Salvarii Nationale.

In perioada februarie-mai 1990 a condus Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala, in care au fost inclusi reprezentantii tuturor partidelor politice aparute in cursul lunii ianuarie.

La 20 mai 1990 a fost ales Presedinte al Romaniei.

La alegerile prezidentiale din 11 octombrie 1992, primele alegeri organizate in conformitate cu noua Constitutie, a obtinut 7.297.551 voturi, adica 61,5% din totalul de 11.910.609 voturi exprimate, marea majoritate a electoratului optand pentru programul sau "Cred in schimbarea in bine a Romaniei". Caracteristicile de fond ale acestui program sunt reconcilierea nationala, pactul social, conlucrarea tuturor fortelor politice pentru stabilitatea si redresarea tarii, tranzitia spre economia de piata, continuarea reformei economice, protectie sociala, deschiderea spre lume. Dupa alegerea sa in functia de Presedinte, domnul Ion Iliescu a declarat: "Voi fi presedintele tuturor cetatenilor Romaniei. Pe toti ii asigur ca interesele tarii imi vor fi singurul si categoricul reper la care ma voi raporta tot timpul mandatului prezidential; ca, in temeiul inaltei misiuni care imi revine, nu voi cunoaste ragaz pana ce nu vom vedea tara iesita din criza si intrata in normalitate".

La alegerile generale si prezidentiale din 3 noiembrie 1996, domnul Ion Iliescu a fost ales senator PDSR.

Conferinta Nationala Extraodrinara a Partidului Democratiei Sociale din Romania din 17 ianuarie 1997 l-a desemnat de domnul Ion Iliescu presedinte al PDSR, functie in care a fost reales la Conferinta Nationala a partidului din 20-21 iunie 1997.

In 1992 a publicat cartea "Probleme globale. Creativitate", in care sunt reunite articole si studii ce dau expresie unor procupari mai vechi, legate de profesia sa, reflectii privind mediul inconjurator, raportul dintre efectele benefice ale aplicarii progreselor tehnico-stiintifice contemporane si ritmurile ingrijoratoare ale epuizarii unor resurse neregenerabile, cu efecte ireversibile si imprevizibile pentru viitorul planetei.

In 1993 publica lucrarea "Revolutie si reforma", pe care o reia, in 1994, intr-o editie noua, adaugita. Principalele mobiluri si teme de reflectie ale cartii sunt particularitatile Revolutiei romane, pe fundalul schimbarilor care s-au produs si se produc in intreg centrul si estul european, precum si evaluarea proceselor de tranzitie pe care le cunoaste Romania, din unghiul integrarii lor in ansamblul schimbarilor ce au loc in viata internationala si in economia europeana si mondiala.

Tot in 1994 ii apare cartea "Romania in Europa si in lume", ce cuprinde alocutiuni, discursuri si interventii in cadrul unor forumuri si organisme internationale, articole si studii privind pozitiile si orientarile in politica externa a Romaniei, conform noului curs, ireversibil, al vietii politice, economice si sociale romanesti.

In 1995 publica alte trei carti: "Revolutia traita" - convorbiri si aprecieri privind evenimentele din Decembrie 1989; "Toamna diplomatica" - o seama de interventii si demersuri prezidentiale in cadrul unor intruniri internationale. "Momente de istorie. Volumul I" - interventii si documente referitoare la Revolutia din Decembrie si incercarile prin care a trecut Romania in perioada privizoratului politic, primele alegeri libere din mai 1990 si framantarile post-electorale.

In 1996 publica "Momente de istorie - Volumele II si III" si volumul "Dialoguri romano-americane".

Foloseste in mod curent, in activitatea sa, limbile franceza, engleza si rusa.

Este casatorit din anul 1951. Sotia sa, doamna Elena Iliescu, este de profesie inginer, cercetator stiintific in domeniul coroziunii metalelor.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~





Crede si nu cerceta!...

...sincer ma amuza declaratia lui Nastase- sa fi uitat deja ca a castigat alegerile cu ajutorul aliantei facuta cu UDMR?! sau o fi uitat ca au fost nenumarate cazuri in care unguri prea putin cuminti au avut originala idee de a atenta la structurile de drept ale statului roman iar organele abilitate sa ia masuri cu respectivele "jigodii" s-au facut ca nu vad?! sigur, totul poate fi doar o mascarada, adica se prea poate ca domnisorul Bombonel sa faca alergie doar in fata mass-mediei pt. a nu-si pierde credibilitatea in fata electoratului roman... nu spun ca s-ar fi impus niste masuri drastice (in sensul de represalii) impotriva maghiarilor, ca nu toti ungurii sunt si credinciosi telurilor UDMR, dar se cuvenea sa fim intransigenti si f. clari inca de la inceput. dupa ce li s-au acordat drepturi care de departe ii incurajeaza la astfel de acte si-i pun pe romanii din acele regiuni, unde majoritari sunt ungurii, in situatia de a nu-si mai putea exercita drepturile constitutionale ca cetateni ai Romaniei, asadar dupa ce le-au dat aceste drepturi minoritatilor acum vor sa le vada stand cuminti in bancuta lor? sa avem pardon dar se stie ca atunci cand cuiva ii dai un deget iti ia toata mana! eu m-am izbit de cateva ori de realitatile din locuri cum sunt Covasna, Harghita si nu numai. trebuie sa va mai spun ca nu m-am descurcat intr-un magazin cu bunuri de larg consum pana nu am gasit pe un binevoitor roman care sa vorbeasca si ungureste...? si tocmai in asta consta ironia: romanii sunt fortati sa invete limba maghiara in propria lor tara (nu ca asta ar fi ceva rau in esenta, poate fi si ceva necesar) dar maghiarii nu sunt fortati sa invete limba romana in acelasi spatiu. si atunci nu e vorba de discriminare crasa la adresa romanilor?
oameni buni, sa nu i se para cuiva ca suntem mai nationalisti decat altii! nu suntem sovini daca ne aparam drepturile teritoriale castigate pe temelia sacrificiului suprem romanesc dat in atatea razboaie. sigur ca trebuie sa fim intotdeauna in relatii bune cu vecinii; si intotdeauna am cautat sa stam intre hotarele noastre fara a ne amesteca in treburile interne ale altor tari- cel putin in epoca moderna. ar fi frumos din partea fratilor de peste granita sa stea acolo unde le este locul. si asta as fi in stare sa le-o spun cu arma in mana daca mi-ar cere-o tara!

Exista pareri potrivit carora intre piata si democratie ar exista o anumita contradictie Aceasta contradictie este doar aparenta. Ceea ce conteaza - si intr-un caz, si in celalalt - este legitimitatea, fie ca este vorba de legitimitatea puterii, fie ca este vorba de legitimitatea averilor.

Dezbaterile in jurul legitimitatii puterii au reprezentat una din chestiunile centrale ale perioadei de dupa 1989. Puterea comunista nu a pus niciodata problema legitimitatii, ea s-a impus prin forta. Dupa anul 1989, noua putere politica a fost intr-o goana continua dupa legitimitate. Legitimarea clasei politice dominante a cunoscut, dupa decembrie 1989, patru etape:

1. Legitimarea revolutionara, si anume legitimarea drept "emanatie a revolutiei". Aceasta perioada a fost foarte scurta. Ea s-a incheiat, practic, o data cu aparitia miscarilor de strada ce au culminat cu ocuparea de catre demonstranti a Pietei Universitatii din Bucuresti. Astazi, nici unul dintre liderii fostului Front al Salvarii Nationale nu mai invoca, la modul serios, acest tip de legitimare.

2. Legitimarea democratica, si anume legitimarea puterii drept rezultat al vointei cetatenilor, exprimata prin vot. A fost vorba, asadar, de legitimarea drept alternativa democratica. Desi votul din 20 mai 1990 a conferit Frontului Salvarii Nationale o majoritate zdrobitoare, evenimentele ulterioare, cu deosebire cele petrecute in 13-15 iunie 1990, au stirbit serios sansele acestui tip de legitimare. Cum, ulterior, Frontul Salvarii Nationale s-a scindat in mai multe fractiuni (FDSN, FSN, FSN - 20 mai s.a.m.d.), FDSN, devenit ulterior PDSR - principalul reprezentant al elitelor comuniste - a reluat eforturile de dobandire a legitimitatii democratice, o data cu alegerile din septembrie 1992. Modul in care PDSR a gestionat puterea in perioada aceea, asocierea la guvernare cu partidele national-comuniste si frecventele incalcari ale drepturilor omului precum si activitatea intensa a organizatiilor de rezistenta civica, au zadarnicit aceste eforturi.

3. Legitimarea istorica, si anume legitimarea mostenitorilor politici ai fostului Partid Comunist drept alternativa viabila a guvernarii. Acest tip de legitimare a fost incercat cu un relativ succes la alegerile din noiembrie 2000, dar incepe, la randul sau, sa fie amenintat de lipsa de performanta a guvernarii, de coruptie si de agresivitatea partidului majoritar.

4. Dintre toate directiile de legitimare a elitelor comuniste, ca forta politica dominanta a noii societati, cea care pare sa aiba cele mai mari sanse de succes este cea a legitimarii internationale. Aceasta, totusi, influentata de performantele cel putin discutabile ale politicii interne, este tot mai amenintata de rezervele crescande ale organismelor internationale.

Criza de legitimitate a clasei politice dominante ramane in continuare profunda, cat timp ea va fi doar continuatoarea structurilor politice comuniste. Ea nu a fost revolutionara, ci a condus restauratia. Legitimarea revolutionara ar fi nedreapta si ofensatoare pentru ceea ce s-a dorit a fi Revolutia romana si pentru memoria victimelor ei. Legitimarea democratica nu poate functiona cata vreme electoratul roman continua sa fie sarac, dependent de stat, neinformat (sau gresit informat) si atat de sensibil la mesajele populiste, iar Romania este organizata ca pseudo-democratie. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca alocarea discriminatorie a resurselor, demarata inca in 1990, a creat un decalaj greu de depasit intre grupurile politice competitoare, favorizandu-i pe cei care au condus atunci Romania.

Legitimarea istorica este lipsita de sens. In fata istoriei, socialismul romanesc nu are nici o legitimare, ca si dictatura comunista din care se trage. Cat despre legitimarea internationala, ea trebuie sa fie un insotitor al legitimarii interne. Tentativa de a inlocui procesul de legitimare interna prin cel de legitimare internationala este o solutie iluzorie.

Problema legitimarii averilor se pune in mod diferit. Nu sunt un nostalgic al aristocratiei, pentru a cauta legitimitatea istorica a averilor. In conditiile in care timp de peste patru decenii proprietatea privata a fost desfiintata, aceasta chestiune nu se pune decat intr-o forma restransa, ca respectare a principiului retrocedarii bunurilor confiscate de regimul comunist.

Nu sunt pentru declansarea unei campanii de legitimare. O astfel de campanie, oricat de multe precautii s-ar lua, se va transforma intr-un prilej de rafuiala politica, de timorare a mediului de afaceri si de agresare a principiului garantarii proprietatii private.

Singurul mod real de legitimare a averilor este dezvoltarea si consolidarea pietelor. Prin existenta unui mediu competitional si prin dezvoltarea mecanismelor de piata ceea ce se va crea din acel moment va avea legitimitate. Iar averile create pe baze oligarhice, lipsite de raporturile preferentiale care le-au nascut si le-au hranit, isi vor reduce importanta, unele disparand cu totul.

Democratia consolidata si capitalismul concurential sunt singurele modalitati prin care poate fi depasita actuala criza de legitimitate din politica romaneasca.

Efectele negative ale tranzitiei trebuie cautate tocmai in aceasta criza de legitimitate. Din pacate, in ultimii paisprezece ani, criza de legitimitate care a aparut in anul 1990 nu a facut decat sa se adanceasca. Factorul agravant al crizei este legat de evolutia structurala a mediului institutional romanesc. Institutiile democratiei politice au avut o evolutie mai rapida decat institutiile democratiei economice.

Revolutia din 1989 a avut o dimensiune institutionala accentuata. Din pacate, preocuparea de natura institutionala a fost disproportionata, alocand dimensiunii politice o atentie preponderenta. Astfel, institutii democratice precum Parlamentul ori sistemul pluripartid au fost create imediat. Alegerile democratice au fost utilizate pentru prima oara in mai 1990, atunci cand sistemul proprietatii de stat depasea covarsitor proprietatea privata. De altfel, cu exceptia micilor intreprinderi de pana la 20 de salariati, proprietatea privata, ca rol economic, nici nu era acceptata de legile tarii. Reprezentantii politici ai sectorului economic de stat au avut in acest fel un avantaj urias pe care, de altfel, l-au materializat printr-o majoritate parlamentara efectiva de peste 80%. Aceasta majoritate politica a gestionat transferurile de proprietate de asa maniera incat reprezentantii noului sector privat sa fie aceiasi cu reprezentantii intereselor sectorului de stat. Configuratia politica din 1990 a fost decisiv influentata de structura proprietatii. O buna parte a sectorului privat s-a dezvoltat apoi in simbioza cu sectorul de stat, fie ca era vorba de sectorul comercial de stat, fie ca era vorba de sectorul bugetar. Sistemele de interese economice centrate pe structurile statului au ramas dominante. O dovada in acest sens este faptul ca, dupa paisprezece ani, configuratia politica in Romania a ramas, practic, neschimbata.

De altfel, se poate observa ca strategiile guvernarilor succesive au ignorat dezvoltarea pietelor. Ca sustinere economica, ca suport electoral si ca mentalitate, clasa noastra politica este inca foarte dependenta de stat. Asta face ca diferentele dintre partidele politice sa fie atat de greu de sesizat si atitudinile radicale sa fie atat de palide.


Crede si nu cerceta!...