comentarii

drumul lacrimilor


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Ce faci cand sunt lacrimi si nu e vant? - de Sancho Panza la: 14/01/2007 18:19:03
(la: joc nou)
"Cine nu crede in minuni,nu e realist."

Creezi o furtuna, daca-i nevoie - intr-un pahar cu apa.Pe urma pui lacrima-ntr-o sticla si-i dai drumul in larg.

ce faci daca cineva sterge insulele toate tropicale de pe harta?
#168665 (raspuns la: #168640) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Piknik la margine de drum" p - de (anonim) la: 17/10/2003 05:44:48
(la: Filmele mele)
"Piknik la margine de drum" poate fi si viata noastra , un piknik la marginea vesniciei , deci acea nuvela este deja ceva mai mult decit sf.In rest acel stalker este "cel" care ne calauzeaza in viata ,fie fericire sau nefericire , "dealul capatinii" il urcam fie ca vrem sau nu vrem ,fericiti sintem sau nu sintem involuntar.Stalkerul ne calauzeste pt ca statiile devenirii noastre sa fie cele care ne atribuie caracterul uman(uman ca spirit si nu biologic).Consider filmul ca si filmul perfect, nimic nu este in plus nimic nu este in minus.Cu acest film regizorul a atins perfectiunea , iar dupa acea nici nu a mai reusit ceva care sa atraga atentia in mod deosebit.
erwin
#1529 (raspuns la: #1470) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
daca compar "drumul" unora di - de SB la: 27/10/2003 10:25:12
(la: Viata si integrarea romanilor in Franta)
daca compar "drumul" unora din Germania cu ce stiu de la prietenii din Franta, iti dau dreptate. In primul rind "ne potrivim " la bancuri...si la vin; pe aici numai bere. buna ce-i drept, dar bere!
A fi Roman Roman adevarat - de SB la: 27/10/2003 11:50:25
(la: Hotia e de pret, la romani (din Evenimentul Zilei))
A fi Roman

Roman adevarat esti doar atunci
Cand urmele stravechi si vechi din tara
Ca pe relicve sfinte le privesti,
Iar numele lui Stefan te-nfioara.

Podul Inalt nu-i doar un simplu "pod",
Calugarenii doar un sat cuminte,
Drobeta, Apulum, Oituz
Sunt pentru tine , toate, locuri sfinte.

Luceafarul pe cer cand il privesti
Straluminind ca-n pagini de poveste,
Ti-apare-n gand din Ipotesti,
Iar inima-ti in versuri se topeste.

Cantata Rapsodia de-o auzi
Nu doar Enescu iti apare-n minte,
Ci-ntreg destinul neamului tau dac
Si intre gene o lacrima fierbinte.

Roman adevarat esti doar atunci,
Traind printre straini chiar foarte bine,
Sa lupti, sa mori cu neamul tau sarman,
Destinul stramosesc sa-l porti in tine.

Te doare-adanc si-obrajii iti rosesc
Cind fratii tai in lume sau in tara,
Nu drumul drept ci gropile pasesc,
Facind intreaga natie de ocara.

Roman adevarat esti doar atunci
Cind tot ce-i rau si pacatos in tine
Cu strasnicie mare le alungi
Si nu le scuzi cu genele-ti latine.

Ion Ciurea/ Köln/ 14.03.98
#2293 (raspuns la: #2277) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Drum bun Alexandra - de (anonim) la: 28/10/2003 14:16:57
(la: Romani in strainatate)
drum bun si sa ai parte de ea ,Romania, dar nu cum am avut parte unii dintre pe la canale si prin puscarii,goi si infometati.!!!!!
#2462 (raspuns la: #2399) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
s-a scris o poezie - de SB la: 28/10/2003 14:38:21
(la: Roman despre diaspora?)
...am mai pus-o undeva; o pun si-aici; nu va place? no comment?

A fi Roman

Roman adevarat esti doar atunci
Cand urmele stravechi si vechi din tara
Ca pe relicve sfinte le privesti,
Iar numele lui Stefan te-nfioara.

Podul Inalt nu-i doar un simplu "pod",
Calugarenii doar un sat cuminte,
Drobeta, Apulum, Oituz
Sunt pentru tine , toate, locuri sfinte.

Luceafarul pe cer cand il privesti
Straluminind ca-n pagini de poveste,
Ti-apare-n gand din Ipotesti,
Iar inima-ti in versuri se topeste.

Cantata Rapsodia de-o auzi
Nu doar Enescu iti apare-n minte,
Ci-ntreg destinul neamului tau dac
Si intre gene o lacrima fierbinte.

Roman adevarat esti doar atunci,
Traind printre straini chiar foarte bine,
Sa lupti, sa mori cu neamul tau sarman,
Destinul stramosesc sa-l porti in tine.

Te doare-adanc si-obrajii iti rosesc
Cind fratii tai in lume sau in tara,
Nu drumul drept ci gropile pasesc,
Facind intreaga natie de ocara.

Roman adevarat esti doar atunci
Cind tot ce-i rau si pacatos in tine
Cu strasnicie mare le alungi
Si nu le scuzi cu genele-ti latine.

Ion Ciurea/ Köln/ 14.03.98
drumul schimbarii - de Catalina Bader la: 05/11/2003 00:16:40
(la: crezi in schimbarea personala?)
este greu. Cu imprevizibile capcane.
Cine a zis ca viata e usoara.
Totul este sa vizualizezi permanent TINTA.
Daca OBIECTIVUL pe care doresti sa-l atingi iti este foarte clar, depinde de tine si de mediul in care traiesti care-ti va fi DRUMUL.
Poti sa atingi TINTA dintr-un salt (ceea ce este foarte greu) sau poti sa alergi ratacitor si sa te infunzi in toate gropile posibile.
Astfel, poti sa atingi TINTA intr-o clipa sau in ani de zile.
Dar timpul este RELATIV.
Ani de zile inseamna CLIPA in ani UNIVERSALI.
#3269 (raspuns la: #3091) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Tricolorul Romanesc - de talusa la: 10/11/2003 01:24:32
(la: ROMANIA)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.





#3837 (raspuns la: #3812) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cred ca aici e locul potrivit. - de talusa la: 10/11/2003 03:50:16
(la: TRICOLORUL ROMANESC)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.
ne urmam drumul - de sanjuro la: 12/11/2003 08:18:18
(la: Traim vremuri apocaliptice?)
...pe care ni l-am ales. In acest moment societatea este alienata, cuprinsa de angosa, debusolata, in recesiune si asta se simte peste tot....Dar cred ca va gasi resurse sa-si revina. Nu cred in apocalipsa, ca cea descrisa de Ioan in Biblie. Nu sunt pesimist din fire, si cred ca peste ceva vreme, mai multa sau mai putina, lumea va iesi "la liman" fiind condusa de lideri intelepti. Pacea universala nu va exista, dar se vor stinge cu timpul conflictele majore. Omenirea se va confrunta acut cu lipsa de energie, suprapopulare, boli noi si fara leac, foamete, "dusmani comuni", si va trebui sa stranga randurile, canalizandu-si eforturile pentru depasirea acestor probleme. Apoi va urma drumul spre stele...




sanjuro
UN MANIFEST AL FOTOGRAFIEI ROMANESTI - de Dinu Lazar la: 04/01/2004 11:57:07
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Domnul Voicu Bojan, membru al grupului 7zile, lanseaza un gind care poate fi un manifest al fotografiei romanesti; citeva reactii ale unor importanti fotografi romani se pot deja citi la www.fotografu.ro/ratzushca.
Iata tema de discutii propusa de domnul Bojan:
====================================

Doua lucruri doar se pot spune despre acest personaj care, uneori, îi face copiii mai sensibili sa lacrimeze - 1. ca pe ratusca cea urâta n-o iubeste nimeni pentru ca 'iese din rând' si nu seamana cu celelalte ratuste, deci este urâta si 2. ca tocmai urâtenia este cea care contine în subsidiar promisiunea recunoasterii ei ca fiind de fapt o gratioasa lebada. Asta e si speranta mea secreta cu fotografiile care îmi plac nespus doar mie, fara sa stiu prea bine de ce, si pe care le arat în dreapta si-n stânga, doar-doar voi citi într-o zi pe chipul cuiva amestecul acela de vaga invidie bine învelita într-un entuziasm potolit care sa duca la recunoasterea 'lebedei' mele fotografice, 'urâta' pâna atunci de toata lumea si acum brusc metamorfozata în 'frumoasa'. O întrebare mai serioasa sta în spatele acestui joc: în ce consta frumusetea sau nefrumusetea unei fotografii, într-o brusca forma de îndragostire fara vreo explicatie logica,sau în discursul inteligibil care se ascunde dincolo de ea? Avem de-a face cu un mecanism irational, sau cu unul rational? Iubim imaginea aparent pura, sau iubim povestea înscrisa cu litere nevazute pe dosul ei? Vorbim aici de 'obiectul' fotografie, neînsotit si neîngradit de cuvintele, pe care le banuim ca paraziteaza orice imagine. Oare succesul unei fotografii fara titlu sau explicatii auxiliare sa depinda de descifrarea unui sens, mai precis acelasi sens detinut de fotograful-martor, care printr-o privire aidoma unei cautaturi interzise prin gaura cheii a furat lumii un dreptunghi oarecare? Cred ca inteligibilul unei imagini fotografice se compune dintr-un discurs plus o stare, ori chiar daca stratul conotativ se poate exfolia si citi într-o masura mai mare sau mai mica,
starea de gratie în care s-a aflat cel care a privit mai întâi si care vine acum sa le arate si celor care n-au fost acolo, ramâne tarâmul fermecat rezervat exclusiv celui ce l-a dezvirginat printr-o simpla privire. Putem dar vorbi de singuratatea adamica a celui ce vede ca si cum ar vedea pentru întâia oara totul, asta ma rog, pâna în ziua când japonezii vor inventa aparatul digital care va transmite 'la pachet' o data cu imaginea fotografica si starea aceea de gratie, cele mai ascunse gânduri, adierea vântului, temperatura, umiditatea atmosferica etc.
Revenind pe pamânt, ce ne facem asadar cu fotografiile pe care le iubim cu încapatânare, dar care nu plac nimanui? Putem vorbi infinit despre o bucata de drum ca cea pe care v-o propun vederii ca despre un mic interval care contine ADN-ul tuturor calatoriilor, al trecerilor si petrecerilor de pe lumea asta. E într-un fel ocolul pamântului luat la misto. Nu se agata de nimic, nu începe si nu se termina, nu promite nici o tinta, e semiotica pura - semnificatul se lipeste de semnificant ca marca de scrisoare fara sa lase loc vreunui rest interpretabil. Seamana întrucâtva cu palma aceea pe care am primit-o odata absolut din senin de la un tip când am coborât din troleu si care m-a lasat fara replica pentru ca n-a fost însotita de nici o explicatie. Omul a coborât, m-a privit drept în ochi, mi-a dat o palma sanatoasa, cu elan, de mi-a mutat falca, s-a întors si a plecat fara vreun cuvintel. Pe undeva sunt constient ca fotografia asta nu e frumoasa, lumina e plata, cerul nu are nimic de spus, zapada nu e spectaculoasa si exuberanta, ci subtire si nesatioasa ca o felie de pâine unsa cu un strat atât de subtire de unt încât trebuie sa mesteci mult si sa te concentrezi foarte serios ca sa-i ghicesti gustul ocultat. Un asemenea drum nu promite mari
aventuri, e prielnic doar unui strain - xenos, cel delocalizat care trece mereu, asemeni lui Isus în drum spre Emaus. Si împotriva tuturor argumentelor posibile, iubesc mult aceasta fotografie care ma exprima pentru ca în taina stiu ca starea mea de gratie de atunci era într-un rar echilibru cu tot ceea ce se vedea prin vizorul aparatului, ca într-o împacare spectaculoasa si definitiva cu lumea. E vorba aici de un inexplicabil foarte personal care se preface progresiv în inefabil, în ceva usor si fara corp ca frumoasa din poveste, în ceva atât de rarefiat si subtire, încât nici nu are rost sa ne apucam sa vorbim despre el.
#7590 (raspuns la: #7547) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Eu m-am gandit intai sa inc - de Diana1978 la: 20/02/2004 22:07:01
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
Eu m-am gandit intai sa incerc sa vad daca chiar nu pot sa ma realizez si aici si daca n-as fi putut as fi plecat. Indiferent daca plecam sau ramaneam gandul meu era sa ajut intr-un fel tara cu putinul cu care puteam. Bunicii mei au murit pe front, unchii mei la fel, bunicele mele m-au crescut in istorie iar parintii mei sunt legati de pamantul romanesc foarte mult, asa ca am crescut nu intr-un fals patriotism, si acum am amintire decoratii de razboi, Steaua Romaniei si alte cateva de la bunici, simt ceva in mine care se cutremura numai cand ma gandesc la sangele care imi curge prin vine, si la istoria zbuciumata a acestei tari, as fi ajutat-o oricum chiar de-as fi plecat.

Nu cred ca as fi rezistat prea mult afara, mie imi dau lacrimile numai cand intru in biserica sau cand citesc despre Stefan Cel Mare care a ridicat nu stiu cate Manastiri sau despre Brancoveanu care s-a jertfit turcilor impreuna cu cei 4 fii ai sai doar pentru tara asta si credinta noastra, pentru ce s-au luptat ei daca nu ramane si aici cineva care sa le continue lupta? Nici pe vremea lor n-a fost usor, razboaie peste razboaie si totusi au iesit cu fruntea sus si pentru asta existam noi ca tara si popor astazi, altfel am fi fost turci sau rusi sau cine stie ce altceva.

Imi pare rau cand citesc despre romani plecati care isi denigreaza radacinile, e ca si cum ai spune despre mama ta ca e o "parasuta", sa inteleg atunci ca si tu ai in vine "parasutismul"? Fiecare natie are greutatile sale, SUA are cea mai mare rata a divorturilor din lume (cercetati statisticile), in afara de divorturi peste 50% din populatie e celibatara, numai spun de statisticile pe care personal le-am gasit depre SUA, in special New York si California in legatura cu incidenta bolilor mintale grave, m-au socat numarul imens de oameni bolnavi mintal grav, numai in New York in jur de 2 mil. era statistica. Cat despre rata criminalitatii nu mai pot vorbi aici pentru ca New York-ul bate orice stat din SUA, Romania nu se compara cu nici un stat american inca, si sper nici sa nu ajungem. Am studiat mult statisticile SUA pentru ca vroiam sa plec in New York si dupa am zis sa incerc intai in Romania, macar noi avem problema saraciei si a mentalitatii, inca nu ne-am imbolnavit spiritul de tot.

Cat despre mine si drumul meu in viata aici as putea spune ca e unul fericit, am avut sansa sa ma realizez cat de cat, inca nu sunt in punctul in care vreau sa ajung, mai am mult sa cresc dar sunt ambitioasa si voi reusi. Sper intr-o zi sa schimb ceva si in tara, sa ajut cumva copiii strazii, sa-i integrez, asta ar fi visul meu de caritate ca sa spun asa.

Am urmat cursuri post-universitare dupa facultate, ASE, REI, m-am gandit apoi sa plec in SUA, la o universitate intai pentru cursuri, in schimb auzisem atat despre romani plecati care regretau sufleteste si aveau nostalgia Romaniei incat mi-am zis sa incerc intai sa ma angajez in tara sa vad ce se intampla si daca nu voi reusi sa ma realizez aici ma voi gandi din nou la plecare. Eu sunt si o fire romantica, nostalgica si foarte atasata de familie, prieteni si de o viata sanatoasa.

M-am angajat prin BestJobs la o companie multinationala de telecomunicatii pe postul de Consultant pe probleme economice, eram inca la cursurile post-universitare si mi s-a parut o sansa deosebita, am inceput cu 250 USD pe luna net, in 6 luni nu numai ca le-am crescut cifra de afaceri de aici dar administram tot biroul din Bucuresti, din studiile mele de fezabilitate au reusit sa renunte la niste posibile idei de investitii cu pierderi sigure (in Security Services). Salariul mi s-a dublat, treptat bineinteles dar am ajuns la 500 USD net lunar si pe postul de Office Manager, am lucrat foarte mult intr-adevar, cate 11 ore pe zi dar s-a meritat, acum 8 luni m-am angajat la KPMG, Consultant pe Management General, sunt un fel de Junior Consultant dar eu sunt o persoana deosebit de ambitioasa si in curand voi depasi faza asta, salariul de inceput a fost de 700 Euro net lunar dupa care cand voi depasi faza de Junior voi fi platita si pe comision din proiectele realizate, un alt fost coleg de facultate a absolvit Finante si Banci in acelasi an cu mine, a avut bafta sa se angajeze la ei imediat dupa absolvire, acum are in jur de 1700 Euro pe luna, oscileaza si in functie de valoarea proiectelor. In timpul facultatii am stat in caminul Electronicii, am pastrat inca legatura cu unii prieteni din camin si lucreaza acum ca programatori la firme de outsourcing, nici unul nu are mai putin de 1000 USD pe luna, am un coleg caruia i-am dat si eu un proiect pentru firma de telecomunicatii iar compania i-a platit 800 USD pentru el, mi-a zis ca nici nu se gandeste sa lucreze la un proiect pentru mai putin de 500 USD, proiectele astea sunt pe langa salariul lui fix, a lucrat inclusiv la creearea website-ului IFriends un website pentru adult chat dar a fost platit deosebit de generos!!

Ce vroiam eu sa spun este ca fiecare are destinul sau, eu am ales sa raman si sa incerc, mi-a fost si mie greu la inceput, parintii mei sunt profesori, acum eu le trimit bani acasa, sora mea e acum la un Masterat recunoscut si in UE dar il face la Institultul Bancar Roman, intre timp a aplicat la peste 150 de firme mari din Romania si a fost cam dezamagita pana a dat de banca Romexterra care a angajat-o initial ca economist cu un salariu modest, 150 USD net, acum e Ofiter de Credite, are 400 Euro pe luna, e multumita si a spus ca nu se lasa pana nu ajunge Director Adjunct in Sucursala ei, eu o cred capabila, tata si mama nu numai ca sunt fericiti dar nici nu le vine sa creada ca am reusit amandoua fara pile si fara nimic, e intr-adevar greu dar nu imposibil. Stiti ce salariu are un Director de Banca din Romania? Tineti-va bine si verificati informatiile (SUNT 100% REALE): aproximativ 20.000 USD plus masina serviciu, telefon, mese si alte facilitati. Un Director de Resurse Umane intr-o firma buna are 5.000 USD, Director Vanzari la o firma buna 7.000 USD, Director IT 3.000 USD (pentru firme bune, nu mici), o firma mica da in jur de 700 USD sau Euro depinde (ca Director). A fost o conferinta acum cateva zile la care am participat si eu HR Salaries in Romania, toate salariile din Romania, in functie de pozitie, firma, avantaje etc., si oferte de munca. E multa munca pana sa ajungi Director dar nu e imposibil, nici macar in Romania de azi, eu imi cunosc drumul de pana acum si nu m-as mira peste cativa ani buni sa fiu Director intr-o companie (mare sper :)). Majoritatea companiilor mari din Romania au salarii foarte mari, numai ca telefonist la Connex primesti 300 Euro net pe luna salariu de inceput, daca avansezi ca Team Leader primesti 700 Euro net, nu mai spun de posturile de conducere, si asta e doar la Connex, dar in Romania sunt sute de firme mutinationale.

Asa ca oameni buni se poate si aici, am muncit intr-adevar enorm as putea spune pana acum dar pot spune ca personal acum traiesc foarte bine cu salariul pe care il am, mi-am luat apartament cu 2 camere in rate si sper ca in curand imi voi lua si masina. Eu cunosc si romani fericiti ca sa spun asa, prin munca proprie, eu stiu ca se poate, dar depinde de destin, de vointa si gandire pozitiva, eu Il pun inainte de toate pe Dumnezeu si stiu ca norocul asta a venit si de la El.

Concluzia este sa muncesti, sa inveti, sa te specializezi cat mai mult, sa ai curaj, multa ambitie! si putin noroc :).

Ce sa spun mai mult, simt ca sunt inundata de fericire asta este cuvantul, si sper ca intr-o zi sa-i pot ajuta si pe alti romani care au ales sa ramana aici ca si mine, iubesc atat de mult tara asta incat acum sa mi se ofere oricat n-as mai pleca, cat despre mentalitate sau educatia romanului am devenit intr-un fel imuna, eu sunt o persoana educata, am fost si in vacante afara, dar parintii mei profesori au avut cea mai mare contributie, cu cei din jur sunt toleranta, stiu ca intr-o zi se vor schimba si ei, sau va veni o noua generatie, le zambesc indiferent de situatie, asta face mult mai mult, pot sa zambesc pentru ca eu sunt intr-adevar inundata de fericire, nu indrazneam sa sper poate la viata mea de acum, si inca de-abia a inceput.

Ce sa va spun, sa fiti fericiti romani de pretutindeni, eu ma bucur ca am ramas, nu stiu cum ar fi fost bine sau rau daca as fi plecat dar se pare ca destinul meu este aici, si este inca unul foarte bun :).

Succes! :)


"Lacrimi multe el varsa" V - de Daniel Racovitan la: 25/02/2004 07:51:00
(la: Intr-o biserica)
"Lacrimi multe el varsa"

Versul asta mi-a placut cel mai mult :)

..................................................................................
"aceste cuvinte ne doare" (sic)
Lacrima, - de Denysa la: 14/03/2004 18:04:52
(la: Atata dor)
Am lacrimat....ma intrebam de ce oare am si eu acest dar de a asterne pe hartie uneori versuri...acum am aflat...durere,dor,dragoste,DESTIN...

BYE!
drumul spinos al SF-ului - de lazarescu la: 26/03/2004 03:57:53
(la: Ovidiu Bufnila, despre taina norilor din Tando si Guasalaa)
Draga Ovidiu,
Nu cred ca-i asa de „spinos” drumul SF-ului. In nici nici un caz decit cel al literaturii, care nu poate fi decit de dou feluri – de calitate sau mediocra –, indiferent daca in ceea ce scrii apare un om de pe strada, un politai sau un extraterestru.
Imi place Bradbury, de exemplu, nu pentru ca scrie SF, ci pentru ca e un scriitor de prima mina.
Multumesc ca ai amintit de mine.
Florin
#12856 (raspuns la: #12528) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
adevarat a inviat! - de (anonim) la: 10/04/2004 18:09:08
(la: Mesaj de Sfintele Paşti)
offff, de ce oare o fi asa de greu???? credeam ca va fi mai usor, dar amintirile nu-ti dau pace.... in drum spre casa, dupa munca, am trecut pe langa o biserica... era inchisa.... atunci am inceput sa plang si sa cant,, Christos a inviat din morti/ cu moartea pe moarte calcand...'' lacrimile nu mai voiau sa se opreasca....tot sufletul meu striga:MI-E DOR DE CASA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
,, HRISTOS A INVIAT!'' tuturor celor care nu mai sunt in tara!
#13682 (raspuns la: #13665) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sa-i dam drumul la "mantuirea - de (anonim) la: 14/04/2004 12:35:42
(la: Catedrala Mantuirii Neamului: dezbatere si vot pe internet)
Sa-i dam drumul la "mantuirea en-gros"! Ca tot sunt la moda supermarketurile...

De cand cladirile mantuiesc oameni? Si de cand cu cat sunt mai mari bisericile mantuiesc "mai bine"? De cand megalomania e o calitate, in timp ce Biblia promoveaza modestia si umilinta? Ce-au ajuns mega-catedralele din alte tari? Monumente istorice si obiective turistice, atat.

Fiecare are dreptul la ce biserica vrea, dar nu mi se pare corect ca ea sa fie pe un domeniu public ( distrugand un parc public ) si din banii publici. Cu ce drept isi aroga BOR dreptul de a mantui tot "neamul" si de a le lua si bani pentru asta?

Spunea distinsul 'anonim' dinaintea mea ca "e dreptul preotului, ca slujitor, sa fie intretinut de comunitate". Dreptul preotului e doar acela de a sluji. Dupa cum puteti citi in Biblie, Sfantul Apostolul Pavel isi castiga existenta prin munca proprie, nu cersea si nici nu pretindea bani ca sa tina slujbe sau inmormantari. Toata stima pentru preotii care nu fac asa.

Hai sa nu mai hotaram pentru toti ce e bine si ce nu.
#13831 (raspuns la: #13170) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Visand la acasa - de calator la: 18/04/2004 22:12:27
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)

Cand ma gandesc la Roamnia , imi aduc aminte de ce am fost , de bucuria noastra a copiilor alergand prin case parasite la inserare, de adolescenta in care mi-am regasit sufletul prin biblioteci, de muntii aia ai nostri care-ti prind sufletul odata de-i privesti si care nu-ti m-ai dau drumul niciodata. La prieteniile pe care le-am facut , sincere si adevarate. La strazile satucurilor noastre cu tei batrani in fata porti cu miros de fan cosit viu si crud in noptiile tarzi de vara.
Am venuit in tara dupa cativa ani. Mi se umpluse sufletul de bucurie muream sa ma vad in afara aeroportului sa ajung la ai mei care ma asteptau acolo in fata. La doi pasi o doamna ma intrreaba de unde vin in timp ce vede clar de unde fiindca imi tine hartiile in mana si daca am ceva de declarat. II raspund ca nu am nimic si fiindca nu prea vreau sa spun de unde am venit ca sa nu creada ca ma dau maret si rotund balmajesc un fel de mmmm....orado. "Draga tipa ea la mine numai fiindca vi din America nu inseamna ca trebuie sa te ti asa." Si eu care asteptam macar un zambet sau un buna ziua si care ma simt acum amarit si vai de capul meu ca la straini in lioc de ca acasa, ma fac mic dupa valiza si inghit o lacrima dupa care incep sa-mi tarasc fundul catre iesire. Apoi totul e gri pentru o vreme si vreau inapoi unde nimeni nu tipa la mine fiindca nu vreau sa ma dau mare .
Deci sunt acasa , si dupa o vreme incep insfarsit sa inteleg ce e cu blestemul asta al dorului . De acum inainte oriunde am sa fiu nu am sa-mi m-ai gasesc linistea , o invat acum. Acasa bucuria dureaza cateva saptamini apoi mi se face dor de "casa" ailalta . Vreau inapoi si gata , gasesc o multime de lucruri de care sa-mi fie dor si orice as face nu-mi m-ai trece.
aproape o luna m-ai tarziu zacind in patul meu din mm...orado ma apuca asa un dor si un planset cu nu am m-ai experimentat de mult , cred ca de ultima data cand am cazut din roaba de spaima cainelui la 10 ani. Si plang fiindca acum mi-e dor de Romania de adevarata acasa simt eu acum si mi se sfasie inima si nu m-ai pot de dor si adorm in lacrimi si ma trezesc iarasi si m-ai plang o vreme.
Din ziarul "Viata noastra" - de anita47 la: 25/04/2004 10:12:04
(la: Turism in Israel)
׳‚Nu poti fugi de soarta׳‚


Interviu cu Petre Sabau, fratele lui Mihai Sabau, ucis In dublul atentat de la Tel Aviv

Duminica 5.1.2003. Ora 18.30. Vechea Tahana Mercazit din Tel Aviv. Orasul este zguduit de doua explozii susccesive, care-i Ingrozesc pe locuitori. Speriati, tipInd, femei, copiii si barbati Incep sa fuga spre capatul strazii Nave Saanan. Prins de multime, resimtind Inca suflul ultimei explozii, decid sa merg Inainte, spre locul atentatului, de care ma desparteau doar trei, patru minute de mers pe jos. Pasind printre cioburi de vitrine, intru In zona Intunecata deodata a acelei portiuni din Nave Saanan, unde se petrecuse drama. Peste tot sInt Imprastiate corpuri, unele Incremenite, altele zbatIndu-se. CItiva oameni speriati Incearca sa vina In ajutorul victimelor. Merg ca un automat, In timp ce linistea mortii Imi patrunde In suflet. Ochi sticlosi, Incremeniti In fixitatea mortii, mIini Intinse a ruga, In timp ce buzele murmura cuvinte care nu se aud, dar care dor prin mutenia lor, corpuri tIrIndu-se spre un tel necunoscut si neInteles si In final, imaginea care-mi va ramIne In veci Intiparita In memorie: o bucata de picior InsIngerat aruncat de suflul exploziei In mijlocul strazii si barbatul care-l pierdu-se privind Inmarmurit la ceea ce-i apartinuse cIndva. Alunec. Privesc In jos si simt nevoia sa ma sprijin de ceva pentru a nu ma prabusi: calcam pe bucati de carne si mici baltoace de sInge. Dar In jurul meu nimic solid nu a rezistat. Totul este prabusit. Inclusiv eu. PlIng In durerea sufletului meu. Cu priviri Ingrozite, oamenii de ordine de Indeparteaza pe cei care eram In picioare. Exista Inca teama unei noi explozii. Sirenele salvarii rup In bucati linistea mortii. Viata, sub chipul sanitarilor, InfrInge tenebrele. Cele din atmosfera, dar nu si pe cele din fiinta noastra, neputincioasa In fata absurdului.
Poate, atunci, In noaptea de cosmar, printre trupurile prabusite lk-am vazut si pe cel al lui Mihai Sabau. Nu voi sti niciodata. Asa cum nici el nu a stiut ca simpla dorinta de a-si ajuta familia printr-o munca cinstita se va sfIrsi atIt de tragic, sfIrtecIndu-l In gestul nebun a doi pusti palestinieni fanatici, pentru care viata lor si a celorlati nu valoreaza nimic.
Se va termina cIndva cosmarul israelian?
Sa ascultam parerea unui suflet zdrobit, care, cu glas tremurInd, Inecat de lacrimi, se Inclina In fata sortii.

Nando Mario Varga (N.M.V.): Cum va simtiti?
Petre Sabau (P.S.): SInt sub stare de soc. Nu-mi vine Inca sa credײ¹Nu poti fugi de soartaײ¹
N.M.V.: CInd s-a petrecut drama erati Impreuna cu fratele dvs?
P.S.: Nu. Din fericireײ¹
N.M.V.: Dar sotia lui?
P.S.: Nu, nici ea nu era cu el. Il astepta acasa. Ei nu lucrau Impreuna.
N.M.V.: Mihai se afla In vechea Tahana Mercazit dintr-un motiv anume sauײ¹
P.S.: Acesta era drumul lui zilnic, pentrua veni acasa dupa Incheierea zilei de munca. In seara aceea a IntIrziat foarte mult. Ingrijorata sotia l-a sunat la telefonul celular, dar acesta suna In gol, fara ca nimeni sa raspunda. Cumnata mea a apelat la mine. Stiam deja de atentat. Am sunat si eu, si Intr un tIrziu mi-a raspuns o persoana straina. Cred ca un politist, care mi-a spus ca a gasit telefonul pe jos. Tor el mi-a spus ca are senzatia ca s-a IntImplat ceva rau. Astfel am ajuns la spitalul Ihilov, unde am aflat ca Mihai murise.
N.M.V.: A decedat imediat In momentul exploziei?
P.S.: Nu. Din cIte am Inteles, cInd a ajuns la spital Inca traia. La scurt timp Insa a decedatײ¹E greu. E tare greu!
N.M.V.: Cum s-au comportat oficialitatile cu dvs. si cu sotia fratelui dvs?
P.S.: Foarte bine. Mai ales cei de la firma ne-au fost de un mare ajutor. La fel si Ambasada Romaniei In Israel. Nu am avut deloc probleme. Dimpotriva.
N.M.V.: Acum, dupa un al treilea atentat provocat In acest loc, credeti ca teroristii Ii vizeaza In mod direct pe muncitorii straini?
P.S.: Cred ca sInt vizati toti cei care traiesc In Israel. Evrei sau neevrei. Ei nu vor sa Inteleaga ca am venit din nevoie, ca sa cIstigam un ban cinstit. Si nimeni dintre noi nu i-a locul de munca al nimanui.
N.M.V: Dupa atIta timp petrecut In Israel, acum cInd cunoasteti modul de a gIndi al israelienilor, dar si a palestinienilor, considerati ca va fi pace In regiune?
P.S.: Nu cred ca o sa fie liniste niciodata. Palestinienii nu o sa cedeze niciodata. Ei nu gIndesc ca noi, ceilalti oameni.
N.M.V.: Veti pleca In Romania cu trupul neInsufletit al fratelui dvs. Veti reveni In Israel?
P.S.: BineInteles!
N.M.V.: Nu va este frica?
P.S.: Nu! M-am obisnuit. In primul an mi-a fost greu ce-i dreptײ¹
N.M.V.: Dupa dramatica experienta pe care ati trait-o, ce le veti spune romanilor care vor sa vina sa lucreze In Israel?
P.S.: Nu i-asi sfatui nici sa vina, dar nici sa nu vina. Fiecare sa faca dupa cum doreste, dar sa stie la ce vineײ¹
N.M.V.: Va rog sa-mi permiteti ca In numele conducerii concernului ׳‚Eran Reut׳‚, ziaristilor, colaboratorilor si al tuturor cititorilor cotidianului ׳‚Viata Noastra׳‚ sa va exprim durerea pe care o resimtim fata de pierderea fratelui dvs, al celuilat roman ucis In acest atentat, gIndul bun pentru toti ranitii si pentru familiile celor decedati. Dumnezeu sa-i odihneasca In pace!
P.S.: Va multumesc tuturor In numele meu, al sotiei si copilului lui Mihai. Dumnezeu sa ne ocroteasca pe noi toti!

Interviu realizat de NANDO MARIO VARGA


Nota redactiei:
Printr-un telefon primit la redactie, conducerea firmei la care lucreaza Petre Sabau, ne-a informat ca niciodata Mihai Sabau nu a afirmat ca ׳‚nu prea i-a placut In Israel׳‚,, precum a reiesit dintr-un interviu acordat de fratele sau presei israeliene. Dimpotriva.(N.M.V.)















׳‚Nu poti fugi de soarta׳‚


Interviu cu Petre Sabau, fratele lui Mihai Sabau, ucis In dublul atentat de la Tel Aviv

Duminica 5.1.2003. Ora 18.30. Vechea Tahana Mercazit din Tel Aviv. Orasul este zguduit de doua explozii susccesive, care-i Ingrozesc pe locuitori. Speriati, tipInd, femei, copiii si barbati Incep sa fuga spre capatul strazii Nave Saanan. Prins de multime, resimtind Inca suflul ultimei explozii, decid sa merg Inainte, spre locul atentatului, de care ma desparteau doar trei, patru minute de mers pe jos. Pasind printre cioburi de vitrine, intru In zona Intunecata deodata a acelei portiuni din Nave Saanan, unde se petrecuse drama. Peste tot sInt Imprastiate corpuri, unele Incremenite, altele zbatIndu-se. CItiva oameni speriati Incearca sa vina In ajutorul victimelor. Merg ca un automat, In timp ce linistea mortii Imi patrunde In suflet. Ochi sticlosi, Incremeniti In fixitatea mortii, mIini Intinse a ruga, In timp ce buzele murmura cuvinte care nu se aud, dar care dor prin mutenia lor, corpuri tIrIndu-se spre un tel necunoscut si neInteles si In final, imaginea care-mi va ramIne In veci Intiparita In memorie: o bucata de picior InsIngerat aruncat de suflul exploziei In mijlocul strazii si barbatul care-l pierdu-se privind Inmarmurit la ceea ce-i apartinuse cIndva. Alunec. Privesc In jos si simt nevoia sa ma sprijin de ceva pentru a nu ma prabusi: calcam pe bucati de carne si mici baltoace de sInge. Dar In jurul meu nimic solid nu a rezistat. Totul este prabusit. Inclusiv eu. PlIng In durerea sufletului meu. Cu priviri Ingrozite, oamenii de ordine de Indeparteaza pe cei care eram In picioare. Exista Inca teama unei noi explozii. Sirenele salvarii rup In bucati linistea mortii. Viata, sub chipul sanitarilor, InfrInge tenebrele. Cele din atmosfera, dar nu si pe cele din fiinta noastra, neputincioasa In fata absurdului.
Poate, atunci, In noaptea de cosmar, printre trupurile prabusite lk-am vazut si pe cel al lui Mihai Sabau. Nu voi sti niciodata. Asa cum nici el nu a stiut ca simpla dorinta de a-si ajuta familia printr-o munca cinstita se va sfIrsi atIt de tragic, sfIrtecIndu-l In gestul nebun a doi pusti palestinieni fanatici, pentru care viata lor si a celorlati nu valoreaza nimic.
Se va termina cIndva cosmarul israelian?
Sa ascultam parerea unui suflet zdrobit, care, cu glas tremurInd, Inecat de lacrimi, se Inclina In fata sortii.

Nando Mario Varga (N.M.V.): Cum va simtiti?
Petre Sabau (P.S.): SInt sub stare de soc. Nu-mi vine Inca sa credײ¹Nu poti fugi de soartaײ¹
N.M.V.: CInd s-a petrecut drama erati Impreuna cu fratele dvs?
P.S.: Nu. Din fericireײ¹
N.M.V.: Dar sotia lui?
P.S.: Nu, nici ea nu era cu el. Il astepta acasa. Ei nu lucrau Impreuna.
N.M.V.: Mihai se afla In vechea Tahana Mercazit dintr-un motiv anume sauײ¹
P.S.: Acesta era drumul lui zilnic, pentrua veni acasa dupa Incheierea zilei de munca. In seara aceea a IntIrziat foarte mult. Ingrijorata sotia l-a sunat la telefonul celular, dar acesta suna In gol, fara ca nimeni sa raspunda. Cumnata mea a apelat la mine. Stiam deja de atentat. Am sunat si eu, si Intr un tIrziu mi-a raspuns o persoana straina. Cred ca un politist, care mi-a spus ca a gasit telefonul pe jos. Tor el mi-a spus ca are senzatia ca s-a IntImplat ceva rau. Astfel am ajuns la spitalul Ihilov, unde am aflat ca Mihai murise.
N.M.V.: A decedat imediat In momentul exploziei?
P.S.: Nu. Din cIte am Inteles, cInd a ajuns la spital Inca traia. La scurt timp Insa a decedatײ¹E greu. E tare greu!
N.M.V.: Cum s-au comportat oficialitatile cu dvs. si cu sotia fratelui dvs?
P.S.: Foarte bine. Mai ales cei de la firma ne-au fost de un mare ajutor. La fel si Ambasada Romaniei In Israel. Nu am avut deloc probleme. Dimpotriva.
N.M.V.: Acum, dupa un al treilea atentat provocat In acest loc, credeti ca teroristii Ii vizeaza In mod direct pe muncitorii straini?
P.S.: Cred ca sInt vizati toti cei care traiesc In Israel. Evrei sau neevrei. Ei nu vor sa Inteleaga ca am venit din nevoie, ca sa cIstigam un ban cinstit. Si nimeni dintre noi nu i-a locul de munca al nimanui.
N.M.V: Dupa atIta timp petrecut In Israel, acum cInd cunoasteti modul de a gIndi al israelienilor, dar si a palestinienilor, considerati ca va fi pace In regiune?
P.S.: Nu cred ca o sa fie liniste niciodata. Palestinienii nu o sa cedeze niciodata. Ei nu gIndesc ca noi, ceilalti oameni.
N.M.V.: Veti pleca In Romania cu trupul neInsufletit al fratelui dvs. Veti reveni In Israel?
P.S.: BineInteles!
N.M.V.: Nu va este frica?
P.S.: Nu! M-am obisnuit. In primul an mi-a fost greu ce-i dreptײ¹
N.M.V.: Dupa dramatica experienta pe care ati trait-o, ce le veti spune romanilor care vor sa vina sa lucreze In Israel?
P.S.: Nu i-asi sfatui nici sa vina, dar nici sa nu vina. Fiecare sa faca dupa cum doreste, dar sa stie la ce vineײ¹
N.M.V.: Va rog sa-mi permiteti ca In numele conducerii concernului ׳‚Eran Reut׳‚, ziaristilor, colaboratorilor si al tuturor cititorilor cotidianului ׳‚Viata Noastra׳‚ sa va exprim durerea pe care o resimtim fata de pierderea fratelui dvs, al celuilat roman ucis In acest atentat, gIndul bun pentru toti ranitii si pentru familiile celor decedati. Dumnezeu sa-i odihneasca In pace!
P.S.: Va multumesc tuturor In numele meu, al sotiei si copilului lui Mihai. Dumnezeu sa ne ocroteasca pe noi toti!
Interviu realizat de NANDO MARIO VARGA


Nota redactiei:
Printr-un telefon primit la redactie, conducerea firmei la care lucreaza Petre Sabau, ne-a informat ca niciodata Mihai Sabau nu a afirmat ca ׳‚nu prea i-a placut In Israel׳‚,, precum a reiesit dintr-un interviu acordat de fratele sau presei israeliene. Dimpotriva.(N.M.V.)

























#14496 (raspuns la: #14458) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. Desdemona - de Little Eagle la: 12/05/2004 15:43:10
(la: Respectul)
Draga mea Desdemona,
Se pare ca in ultima vreme ne scriem de multe ori.
E f. bine.Nu stiu de ce sint exact...10 porunci,de fapt indienii nu le numesc ca atare,ele au fost scrise in jurul anului 1000 e.n.Ei le numesc invataturi de conduita.Nu au avut nimic in comun cu Moise,stii ca ei abia dupa ce au fost pusi in rezervatii de catre....Wasitchu(omul alb-fata palida)au fost siliti ,fortati
este realul termen,sa ...devina crestini si abia atunci au fost siliti sa invete biblia(pe la 1900).
Ei cunosteau legile Creatiei(au numit-o "the Buffallo Cow Woman,tot ea le-a adus si pipa pacii)inainte de orice religie crestina!
Aceste 10 legi dupa care s-au ghidat in viata lor nomada(erau free people!)
mi se par mult mai realiste si puternice decit poruncile lui Moise(care suna mereu a pedeapsa).

Chiar aseara am vorbit la telefon cu un vechi prieten indian,artist plastic f. bun si picteaza in stilul nativ indian,destul de rar,mi-a spus ca are acum o femeie proprietara de galerie in NY ce vrea sa-i faca o expozitie si chiar sa-i cumpere ea personal citeva tablouri,sint f. fericit pt. el!
El este din tribul Chipawah(navajo-hopi)100%pure blood!!!Cel mai bun amic al meu si al sotiei mele.Ne vedem de citeva ori la 2 luni,toti avem de lucru si vizitele s-au mai rarit dar sintem cei mai buni prieteni.Prin el am cunoscut multi indieni100% pure blood(f.f.rar azi)din diverse triburi,cherokee,iroquois,mohawks,si cei mai f.f.f rari ce exista azi...comanchees si lakota(sioux este denumirea data lor de Wasitchu).

Sint oameni si rasa aparte,am trait o vreme printre ei in Arizona cind am vizitat pe Vernon Bigman(prietenul meu)acolo in rezervatia lui,inainte de a se muta in NY,asta a fost cu 16 ani in urma.
Ceea ce pot spune despre ei este ca Nu intilnesti in lume astfel de oameni atit de spirituali,corecti si sinceri cu oricine,pina la naivitate!!!
Iti vorbesc direct ce au pe suflet(de aceea au fost exterminati!),pt. ei a minti este un mare pacat!
Si...chiar daca multi locuiesc in trailers si nu au mult in casa,iti vor da tie totul din frigider si ei nu se ating de nimc!Vor sa fii tu fericit de ospitalitatea lor,si daca le dai bani,ii jignesti!
Le faci cadouri,este okay.Cei batrini sint o comoara!!!De la prima vedere te cunosc si stiu cine esti si daca esti sincer cu ei.
Au o mare intelepciune si vorbesc in parabole si invataturi pe care nu le vei uita niciodata!

Cumpar tigari de la iroquois prin posta(trib in nordul statului NY)pt. ca ei nu platesc taxe la guvern pe tigari,un singur lucru ce le-a mai ramas din tratatele cu Wasitchu!!!Ori casinouri,in rest sint si azi persecutati!!!!
Cumpar cite 3 cartons deodata si platesc pe toate,inclusiv posta 90$,adica 3$ de pachet,pe piata aici costa 5.78$ pachetul!!
le cumpar de la Rhonda(o femeie iroquois f. cumsecade,o iubesc mult)care e din tribul Black Pow(Iroquois).
De fapt m-a invitat sa merg cu Marilyn pe 21,22,23 mai la un mare targ si Sundance festival ce vor avea upstate NY,vin multe triburi si vor fi imbracati in costumele lor nationale cu penaj etc.
Rhonda face mocasini cusuti cu mina ei si margele si va vinde la targ.
De cite ori vorbesc cu ea ma apuca plinsul,mesreu sufar cind vad acest oameni minunati cum inca sufera si au suferit....

Toata lumea vorbeste despre suferinta evreilor si Holocaust,cei 6 milioane omoriti in genocid si alte popoare....NIMENI nu vorbeste de indienii americani!!!!!!De suferintele prin care au trecut....Hitler a fost un criminal,Stalin a omorit in jur de 20 milioane de rusi,poporul lui,dar citi dintre voi stiti ca in America au fost omoriti sistematic...30 MILIOANE de indieni?????
Ori poate ei nu sint ...oameni...si nu merita atentia!!!!

Indienii niciodata Nu au pornit lupte impotriva omului alb ce le-a invadat tara!
Au luptat doar sa-si protejeze familiile,ca au luat scalpuri nu consider nimc rau in asta!
Wasitchu a meritat din plin si a platit pt. ingratitudinea,violenta si ura lui fata de indieni!Ai vazut"Dances with wolves"?Acea scena in care tribul lakota vine in ajutorul lui Costner luat prizonier de armata,sa-l salveze?
Iti spun sincer ca mereu(posed filmul dvd)URLU de fericire cind vad pe boii de albi omoriti de indieni.Este o scena fantastica si puternica,ma face sa pling dar si sa fiu multumit si fericit ca acei tarani prosti de soldati sint omoriti!!!

Pt. ca stiu suferinta prin care au trecut indienii.Poate intr-o viata trecuta am fost indian? cine stie?
Stii de ce wasitchu a omorit peste 2 milioane de buffalos,pe la 1880?
Sa nu aiba ce minca indienii!Si chiar la acea vreme erau recompense pt. cei care omoara cei mai multi,2$de cap de animal!!!
Azi daca exista citeva mii.
Indianul omora pt. a trai si minca tot tribul impreuna,Nimic nu era nefolosit dintr-un buffalo,din mate faceau corzi la arcuri,pielea o tabaceau si faceau haine pt. iarna si tipi(corturi)ori pictau scene de lupte sau vinatoare,animalul era folosit in intregime si de cite ori plecau la vinatoare aveau un ceremonial prin care isi cereau iertare ca trebuie sa omoare animalul si il venerau pt. ca le dadea tot ce aveau nevoie sa traiasca.
Il ...RESPECTAU!!!dupa ce-l omorau se inchinau lui si le parea sincer rau ca au trebuit sa-l omoare.

Cum crezi ca s-au simtit in in ei cind pe pamintul lor au vazut zeci si sute si sute de buffalos omoriti ...degeaba!!!!??????O timpenie ce doar wasitchu e in stare sa faca pt. ca NU are respect fata de natura deloc!!!

Black Hills sint proprietatea indienilor,exista un tratat semnat in acest sens
intre guvern si indieni,La vremea respectiva....nu stia guvernul ce-i aia..uranium!!!De multi ani ancoace guvernul ofera 100 milioane de $ indienilor sa vinda acea zona in pustiu cu faimoase dealuri....pt a pune mina pe uranium!!!
Consiluil tribal al tuturor indienilor din America refuza categoric pt. ca este un teritoriu sacru lor si nu vor sa-l vinda nici pt. 100 miliarde de miliarde!!!

Sa revin putin la trecut,stii tu Desdemona si oricine citeste astea,ca dupa ce indienii au fost infrinti si sistematic masacrati,au fost pusi in rezervatii si acestea au fost anume create de guvern,in locuri sterpe si aride in care nu poti sa cresti niumic nici macar o leguma?????
Au fost mereu impinsi catre tinuturi unde un alb nu si-ar fi facut o casa!Au incercat sa lupte pt. pamintul lor dar au fost nimiciti.Sia asa s-au nascut orase si America a devenit ceea ce este.

Stii ca in rezervatii in mod expres guvernul le dadea paturi infectate cu microbi?Indienii sint f. sensibili la boli(e-n singele lor)si un simplu varsat de vint ii omorau pe capete?La fel le dadeau mincare stricata si conserve alterate,piine mucegaita si apa poluata de microbi.....
Indienii sint o rasa anume,au o alta dentitie de ex.,dintii lor sint mici in lungime si nu suporta nici alcoholul...guvernul le-a dat apa de foc...
Vernon de ex.dupa 2 beri este deja dus cu pluta!
..........................................................................................................................
Am sa-ti spun acum si de altfel celor ce in treacat citesc mesajul meu,cum am capatat numele de"Little eagle who cries"

Cu multi ani in urma am fost cu Vernon la familia lui si tribul lui in Arizona,nu eram casatorit.Am cunoscut deci pe tatal lui,bunic si bunica,2 surori(recent a aflat ca are un frate vitreg...tatal a tinut ascunsa o relatie veche)dar si multi alti indieni din rezervatie.F. de treaba.
Intr-o seara Vern mi-a spus ca trebuie sa am vision quest,este un ceremonial
in care tu singur vei fi participantul,si a doua zi the elder,de fapt bunicul lui imi va spune totul despre mine dupa ce-i povestesc ceea ce am vazut!

Pt. asta mergi cu elder-ul(inteleptul rezervatiei)care avea 101 ani(a murit cu ani in urma)in pustiu sa nu fie nici o urma de persoana in jur pe multe mile si iti sapi o groapa destul de adinca.Ti se da un loin cloth,adica doar o bucata de piele de caprioara cu snur din piele ce o pui in jurul genitalelor,in rest esti gol complet si deci nu ai chiloti pe tine.
Esti pictat pe fata in alb si negru dar orizontal,jumate de la nari la git in negru,in sus alb.Pe bratul sting esti pictat in negru si dreptul in alb,pe piept
cu culoare rosie 3 linii orizontale si una neagratransversa,taind pe cele 3.
Totul se face cu o pana de vultur si vopselele sint din plante,flori si diverse rasini.
Bunicul apoi face un foc si spune niste vorbe in limba hopi,e un descintec.
Astea se fac pe inserat.Am uitat sa spun ca nu maninci nimic cu 24 ore inainte si nu bei decit apa.Nu fumezi la fel.
Stinge focul cu o apa sfintita de el in numele Marelui Spirit si scuipa de 3 ori pe el si mai zice alte cuvinte,apoi iti da pana cu care te-a vopsit s-o tii in miini si sa nu o lasi din miini,tu vei sta in groapa turceste cu pana in miini pe genunchi.
Inainte de a intra in groapa iti va da peyotee sa fumezi din o pipa anume,e un drog halucinogen puternic.
Vei sta in groapa toata noaptea pina la rasaritul soarelui si singur...trebuie sa-ti gasesti drumul inapoi...

Desdemona,sint destui rattle snakes acolo si coyotes si pantere albe si scorpioni....nu am stiut nimic din cauza drogului,cert e ca nici o creatura a pamintului sau cerului nu m-a atacat,...descintecul.....
Am zacut intr-o stare de meditatie practic cerul era negru si plin de stele,clar,se alege cind e a 2 a zi dupa Full moon.
dar am avut vise cu ochii deschisi atit de reale ca nu-ti imaginezi,fantasme si spirite mi se parea ca stelele cad pe pamint....spre dimineata,am vazut un vulturas zburind deasupra cerului si tipind si mi-au dat deodata lacrimile si am plins in hohote pt. tot trecutul meu,aveam pana de vultur in miini si o stringeam de parca era o fringhie de ajutor sa ma salveze de la inec.

Am iesit din groapa si habar nu aveam unde sint!!!
Vulturasul era pe cer si tipa,era unica vietate ce am vazut si plingeam de nu-mi puteam opri lacrimile,daca ma crezi,in acest moment mi-au dat lacrimile din nou!Culmea a fost ca automat fara sa-mi dau seama am inceput sa urmaresc vulturasul si dupa vreo citeva mile de mers in desert am vazut rezervatia!!!
Apoi el a disparut parca,nu stiu cum si nu-mi dau seama,adica acum ma uit la pamint si dupa o sec. pe cer si i-al de unde nu-i!!!!

Bunicul m-a luat de mina si bunica mi-a facut baie intr-un lighean mare,m-a spalat fiind complet gol in fata ei.
Apoi m-am imbracat(ea imi spalase hainele purtate)si bunicul m-a atins pe obraz si spus ca a stiut ca vulturasul ma va aduce inapoi,a stiut ca am plins si in fata lui iar mi-au dat lacrimile in prostie,nu ma opream,si atunci mi-a zis ca sunt botezat in spiritul navajo-hopi si am devenit unul cu ei si natia indiana,ca am revenit...acasa....si ca numele meu este "Little eagle who cries".

Acuma iti dai seama de ce vreau sa-mi scriu memoriile in amanuntime?
Oare citi pot avea in lume astfel de experiente?
Si cred in spiritualitatea indienilor americani,cunosc lucruri ce noi nu le stim inca,la fel leacuri pt. boli naturale.
Sint si indieni rai si mai vagabonzi,deh,oare exista un cos cu mere in care unul sa nu fie stricat?ma refer la cei ce am cunoscut si cunosc,si ma inchin lor.
..........................................................................................................................
Dar ma deranjeaza uneori cind observ cum evreii mereu se pling si vor sa mentina trecutul lor de suferinta ca si cum doar ei au suferit in lume...Nu am nimic impotriva lor,ii iubesc,am avut citeva gagici evreice la viata mea cea...rea
dar mai deschise la minte.Sint de acord ca au suferit destul,dar indienii nu se pling si cum am scris n-au fost doar 6 milioane exterminati ci...30 milioane!!!!

I love you all,
Love&peace,
Ozzy
........................................................................................................................
"Ati luat totul de la noi si ne-ati dat nimic in schimb dar cel mai rau este ca nici macar nu ne-ati multumit.
Noi indienii am trait o viata buna si fericita pina cind voi ati venit aici si ne-ati facut vaiat de mizerie si nefericire.Cine v-a dat dreptul sa faceti asta?Ne-ati omorit femeile,batrinii si copii,ati omorit multe triburi.Ne-ati furat pamintul si tara.Marele Spirit ne-a dat acest pamint si nu-l veti avea niciodata."

Great Chief Geronimo(Apache nation leader)
..........................................................................................................................




































































































































































































































#15309 (raspuns la: #15275) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...