du-te-n ma-ta

Nimeni nu poate a nega existenta diversa a papagalilor, cu o coadă ceva mai scurtă e tot un papagal, dar în acelaşi timp, e şi mai clar pentru toţi că un papagal cu o coadă scurtă nu e la fel cu un papagal care are coada întreagă.

Mai sunt papagalii deosebiti si pe alte criterii...eu insa am ales numai aceste doua exemple.

De aici toată încurcătura!

Va da-ti seama de ce am ales numai acest context...altfel incurcatura era si mai imposibila de-a fi definita.

Acum, dacă am inceput a scrie despre ei în mod evident, special, asta înseamnă că îi consider diferiţi de papagalii obişnuiţi.

Se poate spune limpede.

Insa dacă nu ii aminteam de loc şi ma prefac că nu observ nici o deosebire între un papagal cu coada întreagă şi unul cu coadă scurtă, s-ar putea sa ma banuiasca de interese ...

Da,vreun interes... să ma prefac că nu observ ceva ce văd cu toţii, sau că nu îndrăznesc să abordez subiectul şi vreau să ma eschivez de la luarea unei poziţii în problema papagalilor cu o altfel de coadă.

De ce?, vedeţi cum stă problema?

Din clipa în care apare subiectul, la mine ori la alţii, chiar din prima clipă în care ai schitat o singură frază ori ai scris câteva cuvinte despre papagalii cu coadă scurtă, cititorul va încerca numaidecât să ghicească dacă tu, cel care ai schitat sau ai scris, eşti unul cu coadă lungă sau unul cu coada scurtă.

Fireste,de la prima privire a textului,cititorul doreste sa vada de care eşti, ca să ştie cum să înţeleagă ceea ce ai schitat, ce ai scris.

Este o regula ce rămâne întotdeauna aceeaşi:

Dacă te simt... că ai coada întreagă, cei cu coada întreagă te vor lua în serios ...doar atunci când vor simţi că îi apostrofezi şi îi pui la punct pe cei cu coada scurtă.

Daca te simt...ca ai coada scurta,scena se repeta...implicati fiind cei cu coada scurta.

Insa atentie!!! dacă te apuci să iei apărarea celor cu un alt fel de coadă decât a ta, atunci e rău de tot.

Vor duşmăni fiinta ta şi pe cei, pe care vroiai să-i aperi. Pentru ei vei rămâne în continuare, la nesfarsit unul din tabăra celorlalţi, care-şi bagă coada în treburile lor.

Indiferent cum te-ai strădui să tratezi dilema, ea rămâne spinoasă.

Maxima precautie,poti fi şi oricât de gingaş in a trata-o, dacă te apropii de ea, tot te vei înţepa la cel puţin un deget.

Niciodată nu vei scăpa fara traume.

Nu scapi nevătămat!

Te invinuiesc, ori confraţii cu aceeaşi coadă, ori ceilalţi..

Iar restul... va lua de fiecare dată ori partea unuia ori a altuia, în funcţie de interesele de moment şi de necesităţile...firesti.

O dilema ce a stârnit întotdeauna ceartă şi ură între familiile de papagali.

Maiii!!! dacă până şi papagalii - deci frate cu frate - nu se mai înţeleg bine între ei, şi asta doar din cauza unei bucăţele de coadă în plus sau în minus.

Vedeţi, compoziţia chimică a salivei în condiţii climaterice diferite, a fost de când se ştie, un stimulent în felul lor de a gândi despre papagalii care diferă între ei prin lungimea cozii.

Insa,de unde le-a venit lor ideea,si ce idee!!! că gustul papagalilor diferă şi el, în funcţie de lungimea cozii?...

Nu sariti să nu mă întrebaţi, că nu ştiu!

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Barbatii inca mai au complexe de genul asta?!
Credeam ca le-ati depasit in anii '90...

Totusi..parca e mai buna o shaorma cu un suc de cat doua palme peste cap, niste injuraturi si un sec "du-te la ma-ta!" :).Ca sa te citez, "nu toti barbatii sunt asa", dar trebuie sa existe si "exceptia care sa confirme regula".

sunt femei care nu au rabdare sa gateasca 'comme il faut' (adica cum trebuie): uita componente, nu gusta gusta mancarea in timpul procesului si iese fara gust. si pe deasupra baga tone de 'vegeta' (praf de supa care contine msg) ca sa dreaga gustul. si daca faci vre-o observatie te trezesti cu un 'nu ti-e rusine, dupa ce am muncit.../du-te tu sa gatesti.../ du-te la mama ta sa-ti gateasca'.
asta in loc sa mai investeasca inca 5 minute si sa iasa cum trebuie.
de aceea unii barbati gatesc, si gatesc mult mai bine.
macar daca tot bagam calorii in noi, sa fie gustoase.

asteptam ora urmatoare cam infricosata, sa spun drept...niciun plan de-atac nu mi se parea suficient de bun, habar nu aveam cum as putea aborda clasa aia de handralai.
colac peste pupaza, aflai ca "aia" de engleza fusese intampinata de la usa cu o ploaie de cocoloase de hartie - n-au slabit-o pana ce n-a iesit, plangand, din clasa.
directorul imi propune sa ma-nsoteasca.
refuz, categoric, cu inima cat un purice.

- buna ziua.
- muamaaaaa, ce lunga-i,bai, frati-miooo ...
m-asez la catedra, bucuroasa ca nu ma bombardeaza si pe mine cu hartii.
- Albu!
- heheee ... Labu, treci la vorbitor!
- ...
- Albu, esti?
- a murit, hohohoaahoaaa..i-a murit, duamna!
- du-te-n ma-ta ... prezent! sa vezi tu ce ti-o iei, bulangiule!
- Cristea!
Cristea, in prima banca, lafaindu-se pe doua scaune, ridica mana cu dejtu mijlociu in sus:
- prezeeeent...

...si tot asa, pan-ajung la aia de lipsisera cu o ora-n urma.
venisera ciotca sa vaza alta profa noua.
- Lache!
rasete, chiote, pumni in banca, batai cu palmele pe umeri, aplauze, fluieraturi cu dejtele-n gura.
- Lache este?
- bah, fu-tu-va-n gat! care-a zis "lache", mah?
- hohaa, hihihi, huooo ...
- dumana, nu-i niciun lache, 'i-n gura de boi, ii Anghelache.

... cale de vreun sfert de ceas am tinut-o tot asa, in corectatu' numelor, caci mi se dadusera poreclele drept nume de familie pentru toti cei care lipsisera cu o ora in urma.

in zgomotul asta asurzitor, se-aude-o bataie-n puternica-n usa ...asa, de parc-ai fi lovit cu pumnu-n ea.
nici n-apuc sa zic ceva, ca usa sare-n laturi ca o coala A4 luata de curent...
intra un individ cat muntele, sa tot fi avut 1,90.
- 'ziua!
- buna ziua.
in clasa, liniste de cavou si brusc si rece.
labartandu-si pasii pana la catedra, individul isi pune coatelele de cealalta parte-a ei si-si apropie fata de-a mea, cat a putut el de-aproape si cat i-a permis spatarul scaunului pe care sedeam:
- mi-ai pus absent?
- ... nu stiu, zic, ametita de duhoarea de birt.
- cum adica "nu stiu"? mi-a pus, mah, asta absent?
- nu pot sti, ii spun, daca nu-mi zici cum te cheama...
ma priveste plin de miere si-mi intinde mana pe care i-o ingnor:
- voicu eugen.
- eugen, ai o absenta data trecuta si una acum.
- motiveaza-le.
- ai fost la ora?
- tu ce zici?
- ei, nu ai fost, ai absent...asa merg lucrurile la ora mea.
- si...cam ce-ai vrea, asa, sa le motivezi???
- o scutire.
- n-am... deci mi-ai pus absenta si pentru azi?
- ma tem ca da.
- si daca ti-o pun si io?
foarte rar mi-a fost atat de frica, si de-atunci nici nu mi-a mai fost, dar tot i-am raspuns.
- draga eugen, cand ti-o pun eu sigur nu-ti place, cand mi-o pui tu s-ar putea sa ma distrez, fii cu mare bagare de seama ca propui un targ din care-ai sa iesi in pierdere.
- fa, te violeaza...striga unu din clasa, motiveaza-i dreq absenta aia.
- dragii mei, problema sta-n felul acesta: eu din viol imi voi reveni, probabil, intr-o zi... voi din clasa a XII-a n-o sa va mai reveniti niciodata.
eugen, nu-ti pot motiva decat absenta asta, admitand ca ai intarziat...nu ar fi cinstit fata de colegii tai.
inchid caietul, ma ridic, si incep sa scriu lectia urmatoare...
eugen, trece pe langa mine, ma adulmeca o perioada, si, sprijinit c-un umar de rama tablei, ma contempla cum v-ati uita voi la o veverita care rontaie bucuroas-o nuca...


inapoi in cancelarie, aflu ca eugen repeta a doua oara clasa a XII-a.
prima data din pricina absentelor.
a doua oara din cauza notei la purtare - s-a-ntors cu gratie s-o salute pe directoarea adjuncta, in timp ce se pisa pe gardul scolii.

"- si ce? nu ma puteam opri, ca bausem sase beri, si daca n-o salutam s-ar fi enervat", avea sa-mi explice eugen, mai tarziu, cand eram amici la catarama.
"cum as fi dat-o, tot ca dracu iesea! si-n loc sa fie multumita ca i-am zis saru-mana.. "

LA, pun pariu ca fetele nu o sa miste in front. Fara cap (de comanda) ele stau in front ;)) Ele sunt specializate in hartuiala; nu in initiere/start ;)

irma, m-ai facut curios! O sa ma duc la sectia oftalmo si o sa le cer sa-mi arate cum vezi tu :))

maan, nu neg, dar banuiam ca este mai usor sa spui "du-te'n....confa ta" :)) Acum serios, am ajuns unul din batranii cafenelei...si multe s-au acumulat...din cand in cand o supapa de presiune este buna, decat o tzaraita ici, alta mai colea ;))

Doom... hmmmm ...in general, imi plac verdictele, dar ma pasioneaza si "piesele" (cu bune si rele) care le-au determinat ;)

maan, nu neg, dar banuiam ca este mai usor sa spui "du-te'n....confa ta" :)) Acum serios, am ajuns unul din batranii cafenelei...si multe s-au acumulat...din cand in cand o supapa de presiune este buna, decat o tzaraita ici, alta mai colea ;))
io-ti promit c-ai sa simti ce-i de simtit exact pe conferinta aia, unde-o comiti.
io n-am supape - ori ma desert acolo, ori nu ma desert deloc.
nuj ce-i aia "cu tzaraita".

"du-te-n moash-ta pe gheatza", "duce-s'ar...", mama ei de treaba", mai nou, "amentu' mamii ei (lui)"

dar astea doar cand nu se mai poate si nu se mai poate:)

Da fai, te iubesc, du-te-n moase-ta, si ce vrei sa fac? Trimite pozele pana la 23:59, si intrii si tu. Mai mult de atat n-am ce-ti face. Hai go! :P

Daca vrei sa stii care este conditia poetului neinteles in lumea asta, citeste cele de mai jos:

Sunt singur, ca-ntotdeauna,
Fascinant precum o sonda
Vorbiti rau, dar mi-e totuna;
Du-te-n bdiata ta de blonda!

Caci abscons devine valul
Din poveste in poveste,
Nu-ntelegeti genialul
Poetului. Care este.

Nu sustin nici un demers al niciunei rodique, ea vad ca tace, eu incerc sa o inteleg. Ori a facut o confuzie ori a mintit cu rautate si prostie. Prefer sa cred ca a facut o confuzie. Nu are cum sa cunoasca copilul din poza!!!
Si oricat de grav ar fi conflictul tau cu aceasta doamna, de aci la pedofilie e cale tare lunga...
Prole radea de altceva! Urmareste comentariile! Mai bine du-te in lumea ta! :)))Care o fi lumea aceea?

cu tine nici cu afumatura nu scap de tine...BM a spus, cu ea sa te speli pe cap ca va meritati reciproc.

despre florian, intreaba-ti prietena http://www.cafeneaua.com/nodes/show/23623/admin/1

hai pa mai fetelor si lasa-mi in lumea mea, nu va mai agatati de mine!!!!
basta

PS: in cazul ca INCA nu-ti este clar ce insemana calomnia, eu doar citez niste calomniatoare (conform spuselor tale) si in cel mai rau caz sunt o victima naiva in ingrengatura asta a VOASTRA de minciuni/informatii demne de balamuc :((
Daca nu pomeneati de copii, zau ca nu ma pacaleati...dar asa...din pacate, am cazut ca boul peste balamucul vostru :(((

-------------
mai omule! - de Baby Mititelu la: 11/02/2010 22:17:55
Nu sustin nici un demers al niciunei rodique, ea vad ca tace, eu incerc sa o inteleg. Ori a facut o confuzie ori a mintit cu rautate si prostie. Prefer sa cred ca a facut o confuzie. Nu are cum sa cunoasca copilul din poza!!!
Si oricat de grav ar fi conflictul tau cu aceasta doamna, de aci la pedofilie e cale tare lunga...
Prole radea de altceva! Urmareste comentariile! Mai bine du-te in lumea ta! :)))Care o fi lumea aceea?
#524724 (raspuns la: #524719) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul

multumesc. imi aduci aminte de Oracolul care sfatuia astfel: Omule cunoaste te pe tine insuti.
Daca o iei celulal cu celula ma tem ca nu tine, daca te cunmosti prin a cunoastte o celula este ca si cum ai sustine ca tu cunosti oceanul pe motiv ca ar fi multiplicarea unei molecule de apa insa, apare supriza gen ufo in Groapa Marianelor, Triunghiul din Pacific , Atlantida etc. Deci si omul care se cunoaste el asunde universuri cu surprize dedci, ma tem ca nu-i usor a ne cunoaste insa avem oportunitatea de a incerca . Ce stiu sa fac am primit prin har si nu se cuvine a gandi ca poti comercializa asa ceva.
Mie imi plkace sa muncesc cu responsabilitate, pana imi rezolv problemele de serviciu si ma astept ca venitul lunar sa imi acorde certitudinea unui trai decent.
In fine , inchei multumin du-ti pentru opinia ta inteleapta. eu ma incant atat de usor de un Herbalife , de GDI , cand asist la atata desfasurare de forte.

Era ultima zi, norocul lui erau încă câteva milioane pe care le ascunsese bine, acolo în ascunzătoarea lui secretă de acasă, plus câteva sute de mii pe care le câştigase. Era doar o impresie, îl cunoştea pe Tandoi, bătrânul care avea mâna tăiată în Germania, toată lumea îl cunoştea, era el hoţ de buzunare, dar nu era tâlhar.
În definitiv nimeni în afară de Zahra nu cunoştea averea lui. Norocul lui era în mâna lui. Prinde-l ! Ascunde-l ! Nimeni nu ştie nimic. Pentru el, Zahra era o femeie sinceră, niciodată nu l-ar fi furat, nici măcar acum când ştia destul de bine că are zilele numărate. Rămase liniştit lângă maşina îşi aprinse o ţigare lungă de foi, o ţigare marca « Monte Cristo » cu aromă de ciocolată, trase câteva fumuri, privi luna plină şi strălucitoare care din când în când se ascundea printre nori. Ascultă vorbele lunii, graiul brizei uşoare a vântului de toamna şi glasul acela tainic din sufletul său, şi o sudoare rece i se prelinse pe frunte şi pe obraji amestecată cu lacrimi. Luna se mai ascunse o dată după un nor, iar ultima lui raza care părea că dispare definitiv părea că-i spunea lui Dorin.
« Eşti bogat, eşti puternic, eşti fericit ! » Când luna dispăru definitiv se făcu beznă, în tăcerea adâncă ce cuprinde firea, o voce lăuntrică ai şopti : « Eşti un hoţ Dorine ! » « Eşti un hoţ şi-ai să mori ! »
Intră în maşină şi trecu la volan, o sărută pe Zahra, BMW-ul cu motorul puternic alerga într-o viteză nebună pe autoruta , se duceau spre casă, acasă la Juan les Pinces.
- Dorin, te rog încetineşte puţin ! Nu uita că sunt şi eu lângă tine !.
Te înţeleg, nu eu sunt de vină că eşti bolnav !
Cu o timiditate înfrigurată încetini din viteză, o apucă de mână.
- Aşa este, ai dreptate.
- Iartă-mă !
Ajunseră acasă şi se duseră direct la ascunzătoare, casa era toată răvăşită şi aproape toată sufrageria era dată peste cap.
Uşa ascunzătorii era smulsă şi toţi banii lor dispăruseră. El baga mâna mai adânc în ascunzătoare şi deschise un capac mascat cu vopsea de aceiaşi culoare şi care mai mult ca sigur că acolo nu reuşise nimeni să ajungă.
Dădu capacul la o parte şi scoase o cutie de carton care o dată fusese ambalajul unei perechi de pantofi.
- Uite Zahra, asta este tot mai avem ! Desfăcu cutia şi scoase la iveală 1000 de galbeni.
- Am transformat o parte din bani în galbeni şi diamante, toţi galbenii sunt ai tăi, totul îţi aparţine, vinde casa şi du-te în ţara ta.
Observă că în casa erau ascunse câteva mini camere de filmat. Cine ştie de cât timp erau ascunse ?

- Am să iau maşina şi ai s-o găseşti în acelaşi loc unde ne-am întâlnit noi prima dată, acolo lângă Tour Eiffel.
O îmbrăţişă şi o sărută pe frunte.
- Te iubesc.
Zahra plângea în tăcere , o îmbrăţişă strâns la piept.” Adevărata lui durere o va duce singur, nu avea nevoie să fie mângâiat şi nici compătimit, nu avea dreptul că prin durerea lui să o lovească şi pe ea.
În câteva ore ajunse la Paris, parca maşina acolo în locul cunoscut de Zahra, apoi merse pe jos până la Pontul Alexandru al - III-lea lângă Invalides.
Îşi desfăcu ruxacul greu şi scoase din el două greutăţi din oţel, amândouă cântăreau 60 de kg, se urcă pe parapetul podului, lega cele două greutăţi de picioare şi apoi privi zâmbind ghirlandele sculptate cu măiestrie de câteva secole, privi trecătoriI care se uitau uimiţi la el, şi mai privi pentru ultima oară luminile becurilor din jurul lui, de fapt ultimele lumini din viaţa lui.
Se aruncă în acelaşi timp când un vapor plin cu turişti trecea silenţios pe sub pod.
Oare cât de bogată este Sena ?
« Continui să cred că majoritatea românilor, sunt buni, sunt simpatici, prietenoşi deosebiţi prin forţa şi curaj, doar că sărăcia şi instabilitatea politică i-a înrăit peste măsură , şi încep să cred că sunt din ce în ce mai răi şi mai neprietenoşi şi sinucigaşi »

mai du-te si vorbeste cu bunica-ta sau auzi-o vorbind cu altii...

De acord cu Maan. Du-te la el si zii verde, de fata cu toata lumea "Chiar crezi ca ne intereseaza parerea ta? Hai sa vedem, pe cine intereseaza ce crede asta despre cutare, pe tine, sau poate pe tine, tu, ala d-acolo, o sa dormi mai bine ca l-ai auzit pe asta spunand asta?". Spune-i ca de cand esti cu el acolo, ai ajuns sa afli toate persoanele ce lui nu-i plac, si motivele pentru care nu-i plac, si desi nu vroiai sa stii asta de la-nceput, acum te roade s-auzi si care sunt persoanele ce sunt pe placul lui, in afara de el insusi bineinteles.

ti-a fost dor de mine? hai spune, nu-i asa ca n-ai putut sa dormi de teama ca o sa te uit?

hahaha! auzi la el! gresesti, platesti - pai ce mai nene, esti frate cu razboinicul luminii? ti-a pus careva sabia-n teaca si ti-a zis: du-te pe cafenea, vezi ca anisia aia se joaca tot timpul, fa-o bucati!!!

viteazul meu mic, tu chiar nu-ti dai seama de ridicolul vorbelor tale? ori de misto-ul en-gros cu care te servesc de cand m-am decis sa nu te mai ignor, ca vazui ca nu pricepusi mesajul ignorarii mele?

hai pasarica, vino sa-ti explic: io cand vin pe cafenea, vin sa ma relaxez, sa vorbesc cu prieteni vechi si noi, sa ne mai deconectam de la cotidian/real. e normal sa gasesti "perle" de-ale anisiei, pentru ca nu ma apuc aici sa vorbesc academic si universitar. ca nu-mi ridica nimeni statuie. nu ma intereseaza sa pozez in atot-stiutoarea si nici sa-mi etalez diplomele si realizarile. capisci pana acilea?

asa iubire. hai ca facem progrese! ti-am zis, saptamana asta care o mai am libera, a ta sunt! ma dedic in totalitate tie, sa te aduc pe linia de plutire. ca vaz ca esti debusolat(a) tare. labilitatea asta si instinctul de (auto)contrazicere de care ai dat dovada, mi-au demonstrat ca ai nevoie de ajutor. ai avut noroc, am niste zile libere.

asa, si-acuma plec la treburile mele, dar ma intorc. sa-ti papi pachetelu' si sa nu uiti sa te uiti mai intai in stanga, si apoi in dreapta cand treci strada.

te-am pupat si sa ai o dimineata limpede :)

stia ca ar fi trebuit sa insiste sa mai ramana si sa plece cu un tren, a doua zi. putea sa transforme fotoliul in pat, gasea el un cearceaf si o perna, erau toate in sifonierul acela mare, undeva jos. cand scosese din geanta de panza pachetul cu "prajituri facute de maica-ta...de care-ti plac tie" vazuse un alt pachet invelit intr-un ziar rupt, de unde se itea o pereche de papuci si-ntr-o punga transparenta mai vazuse halatul lui de casa si pijamalele de noapte. taica-sau avusese de gand sa doarma la el dar renuntase si fiu-sau stia. cuvintele le erau straine unul altuia, nu aveau ce sa-si spuna si tacerile se-ntindeau parsive, ca serpii la soare. cand intra in camera lui cu chirie, cercetase ca un copil curios fotografia de pe masuta unde el si Luminita erau undeva la munte, infofoliti si stransi unul in altul. "ea e prietena ta?" intrebase si el a zis doar un "da" ragusit, sec, fara alte comentarii.
venise de dimineata, il asteptase la tren si-acum il conducea inapoi la gara si abia astepta sa se termine, sa-l vada suit in vagon si sa plece din gara asta cu miros de bagaje zacute pe peroane.
barbatul asta cu par alb care era tatal sau, ii evoca un caniche negru pe care l-a luat odata in camera unde sta acum, cu chirie; tremura de frig langa usa farmaciei. afara "turna cu galeata" si el intrebase farmacista al cui e cainele; ea spuse ca de aproape trei ore sta acolo, poate era al cuiva, o sa-l gaseasca stapanul pana la urma. scrise un numar de telefon pe o bucata de carton rupt din ambalajul tabletelor de aspirina si-l dadu farmacistei, apoi lua cainele acasa. animalul era linistit, sedea cuminte pe un pres, langa caloriferul amortit si nu manca nimic, doar lipaise putina apa. toata noaptea scheunase infundat; il mangaia din cand in cand si-ncercase sa-l convinga sa manance ceva dar poate era obisnuit cu mancare speciala pentru caini, poate se simtea abandonat de stapan, poate ii era dor sau frica sau poate il durea ceva. dimineata lasase usa terasei deschisa, schimba apa catelului si pleca la facultate. cand se-ntoarse dupa-amiaza, vazu ca animalul nu mancase nimic. arunca farfuria de plastic cu tot cu continut si cobori pana jos, la un pet-shop. cumpara o punga cu mancare speciala pentru caini dar caniche-ul nu se atinse, doar se uita bland, cu priviri stinse, la el. seara sunase telefonul si cainele isi ciulise urechile...era stapanu-sau, farmacista ii daduse numarul lui de si acum venea sa-l ia acasa. dupa o jumatate de ora sunase la usa un barbat in varsta, el deschise si catelul tasnise brusc, sarind ca o minge de blana neagra. barbatul ii multumea cu voce joasa si-si aduse aminte cum abia astepta sa-i vada dracului plecati, sa nu mai stie de ei, sa se simta usurat...

http://www.cafeneaua.com/nodes/show/15317/tata-du-te-acasa/1

Dan,
interesanta ideea ta!din alt punct de vedere ne putem gandi la un scriitor de fictiune ca la un individ cu o imaginatie iesita din comun.pentru ca mitomanul, dupa parerea mea , este cel ce isi foloseste imaginatia pentru a crea minciuni ce il ajuta sa iasa basma curata in diferite situatii. pe cand scriitorul de fictiune este cel ce isi foloseste imaginatia pentru a crea o viziune a timpului ce va veni.opera lui este o imagine a cum isi doreste el ca viitorul sa devina.
ce parere ai?
Gabita

"Adica limba mea-i si a ta " zici tu ,aaaaa....asta explica de ce o amesteci tu putin cu expresii de engleza ?
Istoria noastra ne-o stim cu totii,frustratiile la fel desi uitam cine ne-a facut rau timp de 50 de ani de ciuma rosie si cind mergem la urne ii votam in prostie, dar ne mindrim cu Stefan cel Mare ,Mihai Viteazul si Balcescu...si in continuare criticam pe altii care au facut mai bine ca noi!
Iar cind avem timp de relaxare ii ascultam tot pe Queen sau Rollig Stones si ne tot roade pe noi ca Freddy a fost "poponar" uitind ca muzica lui a descretit frunti intunecate si cenzurate si a facut fericita o generatie intreaga. Miezul ca miezul dar ce te faci cind toleranta-i ioc ?????

Despre trenul mortii, plimbat pe ruta Iasi-Calarasi(Ialomita), iata "amintiri" culese dintr-un site probabil neolegionar :
"Viorica Agarici – mit si adevar in problema "Trenului mortii"

Din capul locului declar ca nu am intentia de a nega sau minimaliza tragicele evenimente petrecute la Iasi in iunie/iulie 1941, care s-au derulat pana in gara Romanului. Despre asta s-a scris si se va mai scrie mult, incat modesta mea contributie s-ar pierde ca o picatura de apa intr-un ocean de venin. In schimb, voi aduce cateva elemente noi legate de cele intamplate la Roman. Cititorii au latitudinea sa le arunce in talgerul balantei ce li se va parea mai adecvat.

Asadar, la gara din Roman - Era in fatidica zi de 3 iulie 1941, cand s-a anuntat sosirea, in tranzit, a unui tren cu evrei deportati din Iasi. Pentru fetele de la Cantina Crucii Rosii, ca si pentru personalul punctului sanitar din gara condus de doctorita Veronica Falcoianu (foto alaturata), situatia parea similara cu cea a trenurilor de raniti cu stationare scurta, avand alta destinatie. In acest rastimp, li se acordau, in vagoane, ajutoarele umanitare si medicale necesare. Totusi, judecand bine, medicul de serviciu la punct in acea zi, in unire cu echipele de la cantina, au inteles ca situatia actuala va fi oarecum diferita. Din aceasta cauza au chemat-o in ajutor pe doamna Viorica Agarici, presedinta Filialei locale a Societatii nationale de Cruce Rosie. Dansa a venit fara intarziere, insotita de vicepresedinta, d-na Eliza Vargolici si de medicul primar al judetului, dr. Stefan Pasov. In urma lor a sosit si seful Comenduirii Pietei, cpt. I. Cocaneanu.

Din primul moment, duduia Viorica a inceput a-si organiza echipa cu care avea sa intre in actiune. Din aceasta faceau parte: Sofia Lazarescu (sefa cantinei), invatatoarele Zoe Iacobescu, Elena Taune si Maria Curelescu, tinerele Mura Hagiaturian, Rodica Lazarescu si doua maici detasate de la manastirea Agapia. Intre timp, cpt. Cocaneanu a luat informatii suplimentare de la biroul de miscare al garii, de unde s-a intors foarte posomorat. Cand au iesit pe peron, cantinierele cu tavi si cosuri cu de ale gurii, 4 soldati cu caldari cu ceai, doctorita Falcoianu insotita de of. san. V. Toma si infirmierele voluntare de Cruce Rosie, purtand medicamente pentru urgente si material de pansat, Cocaneanu s-a apropiat de d-na Agarici, soptindu-i ceva la ureche. Cei prezenti au spus ca niciodata n-au vazut-o decat blanda si amabila, dar acum si-a iesit din sarite!

Deodata intra trenul in gara - o garnitura lunga cu vagoane de marfa ("bou-vagon" cu portierele zavorate) din care razbateau voci disperate, cerand ajutor si apa! Pentru acest tren insa era un Ordin de la Comandatura militara germana din Iasi, ca nimeni sa nu se apropie.



Interventia Reginei-Mama (Relatare a doctorului Nicolae Horga, radiolog sef la Spitalul Precista)

La aflarea acestui ordin d-na Viorica Agarici i-a cerut cpt. Cocaneanu sa intervina pentru a fi deschise vagoanele si a se putea acorda asistenta medicala celor din interior. Cpt. Cocaneanu l-a contactat telefonic pe generalul de Divizie Stefan Ionescu, prefectul judetului Roman care tocmai atunci se pregatea sa intampine pe Regina Mama Elena, sosita intr-o vizita la spitalul din Roman.

Prefectul i-a expus Reginei situatia disperata din gara chiar in Spitalul Precista Mare (atunci Z.I. 448). cand se faceau prezentarile si i-a raportat tot ce se intampla in gara. Revoltata, regina l-a trimis pe aghiotantul ei pentru a verifica daca informatia este adevarata. Cand aghiotantul s-a intors si a confirmat cele spuse de prefect, Regina i-a cerut generalului Stefan Ionescu sa-i inlesneasca legatura cu generalul Ion Antonescu, care se afla in trenul Patria, aflat in exclusivitate la dispozitia sa. Regina cerandu-i sa ordone deschiderea portierelor si acordarea asistentei medicale evreilor din tren.

In tot acest timp, d-na Agarici a dus o adevarata "batalie" cu soldatii germani care pazeau si ei trenul. Ea a pasit hotarata inainte, facand fetelor semn sa o urmeze. Trebuiau sa strabata distanta pana la linia a 4-a, unde fusese tras trenul cu deportati, semn ca nu va avea cale libera. Prioritate aveau atunci trenurile militare germane si romanesti, care goneau spre front. Asa incat avea de stationat un timp, exact cat era nevoie a intra cu ajutoarele cerute. Soldatii germani, cand au vazut ca grupul de persoane in alb se apropie hotarat de trenul lor, le-au iesit inainte, cu pistoalele mitraliera intinse si strigand: "Zuruck Verboten!" (Indarat! Oprit!). Era o prima somatie. D-na Agarici, fara teama, li s-a adresat pe acelasi ton: "Verflucktes Gesindel, auf die Seite!" (Creaturi blestemate, la o parte!). Cpt. Cocaneanu, stiind de ce sunt in stare acesti ostasi fanatici, din trupele SS, a venit in graba rugand echipa sa se intoarca pe peron, caci la o a doua somatie, acestia vor trage in plin. A fost un moment de panica. Fetele si soldatii cu caldari au facut cale intoarsa. Numai duduia Viorica Agarici s-a repezit ca un glonte in fata locomotivei, prinzandu-se cu mainile de ea si a inceput a striga cat tinea o gura ca daca nu se deschid portierele vagoanelor, pentru a se acorda ajutor detinutilor, ea ramane acolo pana ce va trece trenul peste dansa!

In timpul acesta, nemtii isi vedeau linistiti de treaba, asteptand momentul cand vor putea ordona pornirea trenului, cu riscul, de a strivi romanca aceea furioasa... La amenintarea cu pistolul in piept a unui ofiter SS, Viorica Agarici a raspuns: "Wenn Du mich schiesst, schiesst Du deine Mutter!" (Daca ma impusti pe mine, o impusti pe maica-ta!).

Intre timp, generalului Ion Antonescu, informat de cele intamplate la Roman si neavand autoritate asupra militarilor germani care nu permiteau asistarea detinutilor, a luat legatura cu Comandantul al Armatei a XI-a germana, generalul colonel Eugen von Schorner solicitandu-i aprobarea celor solicitate de regina Mama. Acesta, in cele din urma, a ordonat asistarea deportatilor din trenului cu evrei.

In sfarsit au fost date la o parte usile de la un vagon, le-a aparut o scena de infern: vii si morti, claie peste gramada, cu imbracamintea sfasiata zaceau intr-un namol de fecale si urina. Era prea din cale afara! Pentru a nu alarma populatia orasului (din care peste 7000 erau evrei), care prinzand de veste, incepusera a aflui spre gara, s-a convenit ca trenul sa fie impins indarat, la Sabaoani. Acolo fura deschise toate vagoanele iar cei morti, dupa ce au fost verificati de cpt. Dr. Radu Popovici, chirurgul Spitalului Militar (venit si el cu sanitarii sai, foto alaturata), au fost depusi intr-o groapa sapata ad-hoc in dosul garii.

Dupa intoarcerea trenului in gara dintre cei vii, cei bolnavi au fost consultati de doctorita Falcoianu, o parte din ei fiind internati in Spitalul Militar pentru ingrijirile necesare. Intre timp, dr. Stefan Pasov, medicul orasului, colaborand cu Presedintele Comunitatii evreiesti, dr. med. Reznic Meer, au organizat transportarea, cu randul, a tuturor deportatilor valizi la baia Companiei a IV-a Sanitara de langa gara, unde au fost curatiti, reechipati cu haine noi, hidratati si alimentati, cu ajutorul si pe contul Comunitatii. Bineinteles, sub paza severa, pentru a se evita dezertarile. La randul lor, prin grija Companiei a IV-a sanitare, toate vagoanele au fost spalate, dezinfectate si capitonate pe jos cu paie proaspete, peste care s-au intins cearceafuri.

A doua zi, 4.VII.1941, cu obloanele descuiate, trenul - fost pana aici ???al mortii" - s-a repus in miscare. Pe parcurs, oprind in garile mai mari, se deschideau usile vagoanelor pentru ca echipele de Cruce Rosie sa poata controla si asista deportatii. E drept, ici - colo se mai auzea si cate o huiduiala, venita din partea unora, dar asta nu a influentat cu nimic tinuta ocrotitoare a organelor oficiale. Ajunsi cu bine la Calarasi (pe Dunare), la predare in lagar au fost numarati 776 de oameni. Precum se stie, in 1944, au fost eliberati cu totii.



Epilog

1. Prin anii ‘50, dupa razboi, victimele, in numar de 53, dezgropate la Sabaoani (nu "370" cum gresit s-a scris!), carora li s-a adaugat mortii in numar de 360, depusi anterior la Mircesti, au fost aduse la Cimitirul Israelit din Roman, unde au fost reinhumate in doua gropi comune alaturate, peste care s-au turnat placi de beton cu dimensiunea de 3/10 metri. Din cele de mai sus rezulta ca, daca intre Mircesti si Roman, cale de 20 km, si-au pierdut viata inca 53 de oameni, fara "minunea" de la Roman, la Calarasi ar fi ajuns numai cadavre.

A fost in mod incontestabil, meritul duduii Viorica Agarici, de a-i fi salvat pe acestia. Dar nu numai al ei, singura; fara concursul tuturor persoanelor sus mentionate, n-ar fi reusit aceasta performanta. Ii reamintim: capitan I. Cocaneanu, general divizie Stefan Ionescu, vicepresedinta Crucii Rosii romascane, Eliza Vargolici, cei trei medici cu ajutoarele lor. In fine, dar nu in ultima instanta, acordul in acest sens al conducatorului statului (si prin concursul prompt al Reginei Mama Elena), a tras mult in cumpana. Mai e nevoie sa amintim si compasiunea populatiei romascane (crestini si mozaici la un loc) care au contribuit cu totii la usurarea suferintelor atator oameni inocenti...?

2. La urma, inca ceva despre doamna Viorica I. Agarici, eroina acelor zile. Dupa anii 1949, a fost despuiata de toata averea ei (proprietatea de la Calugareni, jud. Roman, casa din oras de pe str. Alexandru cel Bun etc.) si aruncata in strada, fara chip de subzistenta. A avut totusi noroc de cateva familii romascane care i-au intins atunci o mana de ajutor. Familia av. Mart a primit-o intr-o odaita, iar dintre evrei, dr. medic Iosif Abraham si fotograful Jack Reinstein organizau lunar, pentru ea, o cheta (bani marunti), pe care doamna nu voia sa-i primeasca decat sub forma de recompensa pentru meditarea unor copii (printre care si elevul Radu Cozarescu). Desigur, fiind retinuta in casele acestora si la masa de pranz. In fond, era adusa in pozitia de cersetoare. De altfel, si umbla cu cosnita de papura in mana, unde i se mai arunca cate ceva...

Ar fi plecat din Roman, dar nu avea unde: sotul, mort de gangrena apendiculara in spitalul de aici (nu la Iasi, cum s-a scris!), cei trei fii, Georgel, Vasilica si Costache, bagati la puscarie... Abia in 1967, Georgel fiind eliberat, s-a mutat la dansul, in Bucuresti. De atunci si-a adus aminte si Federatia comunitatilor evreiesti de meritele doamnei Agarici, fixandu-i o mica renta viagera.

Acum, eroina de la Roman isi doarme somnul de veci intr-un cimitir din Bucuresti, in vreme de copacul sadit in amintirea ei, pe "aleea dreptilor" de langa Rechowot (Israel), creste falnic.

Dr. Epifanie Cozarescu