duiosie

Cu cetina, tot verde

Tu esti copacul credincios
ce frunza nu si-o pierde...

O brad frumos, o brad frumos
Cu cetina tot verde.

O brad frumos, o brad frumos,
verdeata ta imi place.

Oricand te vad sunt bucuros
si vesel iar ma face

O brad frumos, o brad frumos
Cu cetina tot verde.

O brad frumos, o brad frumos
cu frunza neschimbata.

Ma mangai si ma faci duios
si ma-taresti indata.

O brad frumos, o brad frumos
Cu cetina tot verde.

Am sesizat demult o usoara indulgenta a unora dintre cei care au plecat fata de noi, cei ramasi. Daniel Racovitan, in comentariul lui, are trei paragrafe de circumstante atenuante si pe toate trei le incheie cu “nu sunt de condamnat”. In unul dintre ele vorbeste de comoditate - “e mai simplu sa stai la mamica acasa si sa mananci cartofi prajiti cu salata” decat sa-ti iei inima-n dinti si sa pleci. E drept si asta.

Personal, nu ma deranjeaza cei care ma judeca, gandind ca a ramane in Romania e o greseala fundamentala. Eu cred doar ca e o optiune strict personala care nu ar trebui judecata - la fel ca si aceea de a pleca. Fara indoiala ca in multe cazuri, la cei care raman e vorba de comoditate, de frica, de fel si fel de inertii. De asemenea, fara nici o indoiala, a pleca e fara discutie un act de curaj - as zice unul temerar, chiar. Intotdeauna i-am admirat pe cei care si-au gasit loc intr-o lume straina cu degetul pe harta si cu dictionarul in mana, invatand umiliti, la 30 de ani, cum se umbla cu cardul sau cum se trage apa la WC, strangand din dinti si castigand, cu truda multa, respectul celor din jur.

Eu n-am ramas, cum zice Radu Herjeu despre unii romani, pentru ca m-ar interesa mai mult “binele societatii decat de numarul masinilor pe care si-l pot permite”. Or fi si unii care raman din patriotism, desi ma indoiesc - patriotismul lor are probabil fel de fel de reprezentari concrete. Ar fi, in ce ma priveste, o ipocrizie sa-i dau cu “binele societatii” si mi se pare, de altfel, ca schema care opune binele societatii (adica o chestie profund morala si inaltatoare, vezi bine) materialismului si consumerismului (plec sa traiesc mai bine, ma doare undeva de patrie) e cel putin la fel de artificiala si de nenuantata ca si cea care-i opune pe toti cei care pleaca (curajosii) tuturor celor care raman (lasii si nevrednicii).

M-am saturat si eu de toate mizeriile pe care Romania ni le serveste, de la gunoiul de pe strada pana la functionarii publici nesimtiti, de politica asta infecta, de multe altele - dar nu pentru binele societatii am ramas, asta e sigur.

E greu de spus de ce am ramas, totusi, in cateva cuvinte. Meseria mea e legata de limba romana, de exemplu. Am parinti aici. Am prieteni care-mi umplu viata si fara de care nu mi-ar fi asa bine. Am si prieteni care au plecat si-mi tot scriu mail-uri: unii sunt multumiti si fericiti si-si adora patriile adoptive, altii scriu mesaje sentimentale, de dor si jale, vorbind de-o Romanie idilica, cu oameni vrednici si prietenosi, nu ca occidentalii imputiti care n-au suflet, bla, bla. De obicei, acestia din urma vin in vacanta la neamuri si pleaca inapoi impuscati - si-au luat doza de Romanie, le ajunge macar un an, dupa care incep din nou sa lacrimeze. Dintre prietenii care-au plecat, unii s-au intors. Am de exemplu un prieten care a stat in Statele Unite 3 ani, a muncit cu acte in regula in publicitate, castiga 3000 de dolari net “pentru inceput”, si s-a intors, cu tot cu nevasta. Poate pleca oricand inapoi, dar ezita. Inca nu l-am intrebat de ce, - mi se pare ca am inteles, oarecum.

Nu stiu de ce nu plec, de fapt. Cred ca pentru ca nu-mi doresc asta. Unii isi doresc, au curaj si pleaca. Unii isi doresc, dar n-au curaj, nu-s calificati, etc. si raman. Si mai sunt o categorie, din care cred ca fac si eu parte, care sunt instruiti, s-ar descurca, dar nu-si doresc - si astia raman. Inca mai am, de exemplu, viza de Statele Unite pe pasaport - expira in 2008. N-am obligatii, copii etc., nu ma sperie chiar asa greutatile, foame am facut - n-ar fi nimic nou - despre Romania n-am o parere prea buna, si totusi nu plec. Nu e vorba nici de comoditate, nici de lasitate. Nici de resemnare mioritica - una dintre putinele si jalnicele noastre contributii la spiritualitatea omenirii. Bani de-un avion si de trait o vreme as gasi - vand casa si o iau de la capat, la urma-urmei.

Nu cred, de fapt, ca-mi doresc sa traiesc in alta parte - nu trebuie sa intelegeti insa ca mor de dragul Romaniei, nici pe departe. Mi-a placut pe unde-am fost - si in Europa, si in America. M-am simtit bine. Fac parte dintre cei care n-au fost socati la revenirea in Romania - probabil pentru ca n-am uitat nici o clipa cum e, de fapt, tara asta - cat de insuportabila si de nedigerabila poate fi, de cele mai multe ori. Ce caraghiosi putem fi, cateodata! Ce stupizi si ridicoli sunt reporterii care prind cate-un strain venit cu cine stie ce treaba si-l intreaba repejor: “Ce parere aveti de Romania?“. Ce complex specific romanesc, de om trait in fundul unui catun, care vede vreun trecator pe bicicleta si-l intreaba fuga-fuga ce parere are de satul lui! Ii place? Si daca ii place, ce anume ii place? Si din toate lucrurile care-i plac, ce anume ii place cel mai mult si mai mult? Nu-i asa ca oamenii sunt ospitalieri? Ca branza e buna? Ca cerul e albastru? Ca padurile, raurile, dealurile, florile si toate bunatatile din jur sunt nemaipomenit de frumoase, ca nicaieri in lume?

Ei, si cu toate astea stau aici, in tara asta necajita, proasta si ticaloasa, care e ca un sat din care cei rasariti pleaca sa invete carte la oras si nu se mai intorc niciodata. Sau se intorc cu pantofi de lac si costum bine croit si privesc cu duiosie casa parinteasca, intrebandu-se de ce oare acum li se pare asa de mititica si inghesuita.

E oare de condamnat? Daca voi credeti ca e, atunci condamnati-ma. Nu-i nici o suparare. E optiunea mea si, asa inexplicabila cum va poate parea, mi-o asum. Poate o sa mi-o schimb - nici asta nu-i exclus, catusi de putin. As vrea sa-mi doresc si eu, asa cum v-ati dorit voi, sa plecati - mi-ar fi mai simplu sau, oricum, mai limpede.

Daca mi-ar sta in putere, i-as pune intrebarea cu plecatul lui Andrei Plesu, de exemplu. Eu nu plec pentru ca nu mi-e clar pe ce lume traiesc. Altii ca nu stiu sa faca nimic folositor. Altii ca se tem de esec, ca au parinti bolnavi, ca n-au putere s-o ia de la capat. Dar de ce nu pleaca unul ca Andrei Plesu? L-ar primi, fara nici o indoiala, orice universitate occidentala. Vorbeste limbi straine de-i da pe spate pe nativi. Are de toate: e destept, instruit, are farmec, har, tot ce-i trebuie.

Noi suntem niste oameni obisnuiti, cu micile noastre meschinarii si neputinte. Dar desteptii nostri, ei de ce nu pleaca? De ce stau si inghit porcarii, intr-o cultura marginala, si-si consuma nervii urmarind la TV panaramele agramate care le fac legi si lor, putinii romani care-ar face senzatie prin Europa?

Nico [15:21] :
mi-a placut comentariul :
Bravo domnule Banica
de-aia te iubesc eu k esti baiat destept
Ratza ta
MariaCristina [15:21] :
asta nu-i al meu
Nico [15:22] :
banuiesc, caci nu seamana, dar e savuros
MariaCristina [15:24] :
miroase a mitica si a caragiale
MariaCristina [15:25] :
de fapt cred ca nici nu s-a straduit sa evite similitudinea
Nico [15:27] :
imi place "ratza ta"... e super simpatic ca un tip sa o numeasca pe amica lui "ratza mea" : e caraghios, plin de tandrete, de caldura, e senzual, e foarte simpatic
Nico [15:27] :
gasesc ca e superb
MariaCristina [15:28] :
un fost al meu incepuse sa ma strige "Tzushca" si nu pricepeam de unde pana unde, plus ca imi suna usor sub-urban
MariaCristina [15:29] :
pana cand am aflat cine era Tzushca: cu ceva timp in urma adusese el acasa un pui de gaina luat din piata, il facuse pet-ul lui, pana cand puiul a crescut, s-a facut gaina si o scotea ma-sa la pascut in spatele blocului cu o ata legata de picior
O chema Tzushca
Nico [15:29] :
e suburban si nu are aceeasi savoare
Nico [15:29] :
chicken
MariaCristina [15:29] :
nu, dar mi-a apelat zona respectiva de memorie
Nico [15:30] :
nu-i acelasi lucru
Nico [15:30] :
corect
Nico [15:30] :
dar "ratza mea" e mai degraba intelectual
Nico [15:30] :
vad greu un idiot numindu-si amica asa si ea sa aprecieze si sa se identifice
MariaCristina [15:30] :
ratzushca, fie ea chiar si cea urata, are ceva de alint pufos si duios
Nico [15:31] :
sau, ea a scris la misto - si asta e o posibilitate
MariaCristina [15:31] :
pe cand gaina... iaca'sa!
Nico [15:31] :
nu... ce e bine e ca nu e un diminutiv
Nico [15:31] :
ratza e bine, ratzusca e kitsch
Nico [15:31] :
am fost foarte tare la estetica in facultate
Nico [15:32] :
cred ca ar trebui sa postam comentariile noastre despre "ratza ta"
MariaCristina [15:32] :
ratzusca imi sugereaza o eterna Tantza in gara la Lehliu, asteptand eternul Costel
Nico [15:32] :
cred ca asa ar trebui sa facem
Nico [15:32] :
corect.. exact = e kitsch
Nico [15:32] :
in timp ce ratza e bine
MariaCristina [15:32] :
fa copy/paste si da-l
Nico [15:32] :
ok

Sotia poetului Florin Iaru este prozatoarea Cecilia Stefanescu, ce a si publicat recent o carte feminista, nu feminina, o carte bunicica. Iar Iaru s/a manifestat in acest mod misogin in interviul pe care l/a dat suplimentului Ziua literara in februarie(este in arhiva, pe net). Pentru a exclude literatura scrisa de femei, el a recusr la exemplul a doua romane ratate de niste autoare straine. E, oare, acesta un motiv inteligent de a extrapola ? Ba mai mult, de a spune ca literatura scrisa de femei, ca si literatura gay, sint produsele nedorite ale discriminarii pozitive in literatura. Iata, ce duios reflex de desfiintare...Poate ca si romanul recent tradus din opera lui Leonard Cohen (cu si despre marii homosexuali ai epocii hipi floewr/power, scris intr/o faza homo a insusi autorului, prefatat cu glorie de Mircea Mihaies si bucurindu/se de laurii unor mari instante literare)si publicat de Polirom i s/o fi parind domnului Iaru un mare esec....Ca si cartile unor mari scriitoare, de care Domnia sa sigur nu a auzit, pentru ca nu incurajeaza discriminarea pozitiva. De atita logica, mai ca/mi vine sa cred ca atunci cind simtea ca "innebuneste si/i pare rau" d/lui era chiar sincer, pur si simplu sincer.

Doamne,

Fa-ma un instrument al dragostei Tale. Ajuta-ma sa vad fiecare circumstanta din viata mea ca o oportunitate pentru a creste in iubirea Ta. Ajuta-ma sa vad lumea din jurul meu ca un loc de-a creste in dragostea Ta.

Ajuta-ma prin dragostea Ta sa fiu pentru alti oamnei o cale catre Tine.
Cind sint nerabdatoare ajuta-ma sa am rabdare.
Cind sint ispitita de-a fi rautacioasa, ajuta-ma sa fiu plina de bunatate.
Cind gelozia ma copleseste, ajuta-ma sa am toleranta.
Cind incep sa ma laud si sa ma mindresc, ajuta-ma sa Te glorific pe Tine.
Cind obraznicia si egoismul isi fac loc in mine, da-mi Doamne darul blindetei si-al duiosiei.
Cind vreau sa ma razbun, ajuta-ma sa uit.
Cind sint tentata la minie, da-mi darul iertarii.
Cind sint nemultumita, da-mi puterea sa iubesc.

Doamne, ajuta-ma sa nu-mi gasesc placerea in a critica pe altii, dar ca sa vad bunatatea din ei, asa cum si Tu o vezi. Cind incep sa ma uit la greselile si falimentele altora, da-mi curajul sa le laud realizarile. Ajuta-ma sa fiu credincioasa si devotata celor care ii aduci in viata mea sa ii iubesc. Ajuta-ma sa am incredere in ei chiar si atunci cind ei sint descurajati, sa astept ce-i mai bun de la ei, dar sa accept bunul ce-l pot da ei mai bine. Ajuta-ma sa-i apar, precum si Tu intotdeauna ma aperi pe mine.

Toate darurile si puterile vin de la tine Doamne. Toate lucrurile vor avea un sfirsit. Doar darul dragostei va ramine. Doamne, cind am fost copil am gindit ca un copil, m-am comportat ca un copil, am inteles ca un copil. Acum dau drumul lucrurilor copilaresti caci vreau sa cresc in Tine si in dragostea Ta.

Amin.

Daniel intreaba:
Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?
Numiti doua lucruri din vremurile de dinainte de '89 pe care le aveati atunci, iar acum nu le mai aveti (din cauza binecunoscutelor schimbari) si le regretati...

Eu n-am sa ma limitez la doua, am sa le insirui pe toate cate imi trec prin cap, pentru ca vad ca exista oameni care le-au uitat.

Cel mai tare dintre toate regret bataia data de securisti. In ziua de azi nu mai stie lumea sa bata cum trebuie, dom'le. Nici sa te bata cu creionu' peste ...., nici sa te scuipe in gura, nici sa te calce pe c.... cum tre'be, dom'le. P'atunci, daca intrai, stiai sigur c'ai belit-o. Azi s-a pierdut toate invataturile alea bune.
Pai cine mai stie cum sa te faca sa-ti mananci propriile mizerii?! Ca atunci cand iti zice ca n-o mai vezi pa ma-ta daca nu faci cum zice ei?!

Dupa aceea vine intunericul. Ah ce dor imi e de iernile fara caldura, fara apa, fara gaze si cel mai important, fara lumina. De acei ani luminosi in care ne incalzeam si ne vedeam la lumanare. Daca erai mai shmecher aveai lampa cu carbid, sau aia parvenitii mai folosea si baterie de masina, dom'le.

Mi-e tare dor d'un tacam de peste. Alea de gaina era pentru boierii care avea timp sa stea la coada. Da' alea de peste dom'le, alea era ceva nemaipomenit. Capu', coada si osu' da pa spinare.

Mi-e dor de-un leshin la coada la oo din piata Chiliei. Cand se inghesuia lumea si se calca in piciore. Cand simteai in cerul gurii nadusheala a 500 de oameni. Ce romantic erea, cat de apropiati eream.

Mi-e dor sa-mi mai pun paltonu' innainte de culcare. Dimineata eram gata sa ies pe usa in 30 de secunde. Da' tot intarziam la scoala ca nu venea troleu'.

Mi-e dor sa mai merg pe scara troleului, iarna, prin baltoace si noroaie, sa ma mai tin de-o bara cu doua dej'te. Ah, ce vremuri, cata aventura. Asa invatai sa iubesti viata, dom'le!

Mi-e dor de telejurnal si de Bachul pe care incepea. Si de "Viata Satului" si de "Economia Socialista" si de educatia pe care o primeam prin televizor in alea doo ore de aveam curent. Nepretuite momente.

Mi-e dor sa mai fiu turnat de vr'un prieten, sau de-o ruda ca am spus bancu cu cizmaru. Azi nu mai intreseaza pe nimeni. Atunci toti statea cu urechile ciulite. Nu te mai asculta lumea dom'le, s-a facut toti capitalisti, n-are timp.

Mi-e dor sa mai aud vorbe dulci, ca "tradator de patrie", "inamic al popolului", sa-mi zica ca "mi-am vandut tara". Copil fiind, sa mai aud un tovaras cu doua clase cum ii spune mamei: "Nu-ti mai ajunge p... romanesca, curvo, vrei sa te f... si americanii aia trogloditi. Las' ca-ti dau eu p..., sa-ti ajunga!" Cata duiosie, ah, cata nostalgie.

Mi-e dor de SHOP. Ce frumos ne uitam noi la produsele capitalismului decazut. Ne uitam la vitrine si ne curgeau balele, da' nu prea mult, ca venea to'arshu militian si ne lua la intrebari.

Mi-e dor de muzica acelor ani, de "Multumim din inima partidului", si de "Oda conducatorului suprem", si de "Am cravata mea".

Mi-e dor sa mai vina la mine, pe neasteptate, cineva, sa-mi stranga mana si sa-mi zica: "Felicitari, de azi esti utecist" Huh?

Mi-e dor de cele 14 ore de amenintari si palme si injuraturi care m-a costat refuzarea unui mic carnetel rosu-cafeniu. "SCRIE!"

Mi-e dor de frica, de scarba, de rusinea acelori ani. Mi-e tare dor.
I am only one, but I AM one!

23 August - a sarbatori sau a nu sarbatori? (MARIA BUCUR)


Trebuie sa incep cu o marturisire - am o slabiciune deosebita pentru
23 august. Anul trecut - probabil avand oarecare cunostinte in
privinta studiilor mele despre istoria aniversarilor nationale -,
micul meu baietel, Elvin, a decis sa-si faca aparitia in lume pe
aceasta data. Asa ca in ceea ce ma priveste, 23 august este o data
duios memorabila. Dar in privinta memorabilitatii istorice a acestei
date, impartasesc intru totul reprosul adus de colegul meu, Liviu
Rotman, protestelor facute recent in presa impotriva acestei
aniversari.
O zi nationala este evident un simbol, si ca atare este legata numai
partial de evenimentul istoric comemorat la acea data. In privinta
aceasta, regimurile comuniste au fost foarte dibace si au operat
obsesiv asupra memoriei colective. A ne face sa uitam si sa inlocuim
ceea ce ar fi putut fi o memorie alternativa a unor evenimente
istorice era o preocupare constanta a politicienilor si servitorilor
lor culturali, de la poetii de curte, Vadim Tudor et al, pana la
istoricii/cronicarii de curte, Musat, Ardeleanu et al. Rezultatul
imediat al acestei obsesii a fost crearea contra-memoriilor colective
ca forma de rezistenta impotriva acestui tip de violenta
intelectuala/culturala. Dar ce s-a format ca rezultat? Un mit la fel
de puternic a ceea ce insemna sa rezisti comunismului sau sa operezi
printr-un sistem de valori morale si etice superioare comunismului.
Tot ceea ce era impotriva "lor", trebuia, prin definitie, sa fie
superior "lor". Lasam la o parte definitia aceasta a "noastra" fata
de "ceilalti" - Gail Kligman si altii au scris mult si bine despre
problema duplicitatii in societatile comuniste. Vreau numai sa pun
accentul pe tipul de valori care s-au ridicat la suprafata ca
superioare comunismului prin crearea acestei dihotomii intre memoria
oficiala si contra-memoriile care au existat in paralel cu aceasta.
Pentru unii valorile democratiei, ale tolerantei (religioase,
politice, etnice etc.), ale pluralismului au fost ceea ce s-a
sacralizat ca mitologie anti-comunista.

Pentru altii, au fost valorile "adevaratului" nationalism, ale unui
crestinism cu nuante pronuntat xenofobe si antisemite, ale unui
monarhism desuet sau ale unui xenofobism in primul rand anti-maghiar
si anti-rus. Aceste contra-memorii este clar ca nu se pot reconcilia
usor, decat ca forme de opozitie impotriva regimului comunist asa cum
a existat el, cu definitiile sale specifice asupra memoriei
colective. Dupa eliminarea acestui inamic comun, contra-memoriile
noastre si-au luat zborul intr-un spatiu public in care nu mai era
clar deloc cui apartineau atuurile morale. Dezbaterile asupra a ce
semnificau anumite date istorice, si pe care dintre aceste date
trebuie/ar fi bine sa le comemoram, continua. Sarbatorirea unei
anumite date poate deveni o victorie importanta, dar profund
instabila, a unui regim politic, pentru ca aceasta data are o
potentiala rezonanta foarte adanca in sufletul electoratului. Desi
majoritatea dintre noi nu am fost acolo pe 23 august 1944 si desi
nimeni din actualii cetateni ai Romaniei nu a asistat la adunarea de
la 1 decembrie 1918, fiecare persoana pe care am intervievat-o intre
1997 si 2002 intr-un lung sir de interviuri despre sarbatorile
nationale are o opinie asupra acestor date. Si pentru ca romanul este
nascut istoric, mai degraba decat poet, politicienii se apleaca cu
grija sa inteleaga care ar fi semnificatiile cele mai avantajoase de
pus in evidenta. Deocamdata, a fi anti-comunist pare sa fie in
continuare la moda, fara mari diferentieri de nuanta in privinta
alternativelor simbolice oferite. Etno-nationalismul insa este clar
inca o pozitie universal acceptata: 1 Decembrie este in continuare
sarbatoarea nationala a Romaniei, desi este o data cu semnificatii
profund ambivalente in privinta tolerantei si a democratiei.

Dar ce se poate spune despre 23 august? Este adevarat, si o stim cu
totii deja, ca participarea comunistilor a fost o farsa impusa dupa
instaurarea regimului comunist la putere. Ce ramane din aceasta data
fara absurdele pseudo-evenimente narate intre 1948 si 1989? D-l
Serban Radulescu Zoner vede aceasta data ca un moment de umilire,
prin prisma instaurarii regimului comunist si a dominatiei sovietice.
Desi ar vrea sa se aplece in fata actului de curaj al regelui, nu
poate sa se desprinda de consecintele pe termen lung ale acestui act.
Acesta este un tip de a scrie istoria - desi nu este clar deloc de ce
acest moment in mod deosebit este legat de venirea la putere a
comunistilor, si nu multe alte momente. Interpretarea aceasta
teleologica pana la urma nu face decat sa confirme viziunea oficiala
a regimului comunist - inevitabila victorie a comunistilor. Ca
istoric, eu nu pot face cu onestitate intelectuala nici un fel de
afirmatie de genul "daca ar fi stiut ce urma sa se intample, ar fi
procedat altfel". Aceasta se numeste istorie contra-factuala sau, in
cazul de fata, artificiu politic. Faptele istorice se pot considera
in abordarea practicii de istoric din perspectiva nu atat a
rezultatelor neprevizibile, cat a problemelor cu care se confruntau
la acel moment personajele ale caror actiuni incercam sa le
intelegem. In aceasta privinta, d-l Rotman a explicat deja foarte
clar semnificatia istorica a lui 23 august. (Observator Cultural, nr.
233)

Avand in vedere aceasta explicatie istorica mai restransa si mai
adecvata, ramane insa intrebarea: ce se poate "sarbatori" pe 23
august? Adevarul este ca problema ramane spinoasa. Putine sunt
momentele acestui razboi in care victoria nu a insemnat violenta in
masa impotriva unor persoane inocente, asa incat, in privinta datelor
legate de 23 august, problema se pune nu atat a ce sa sarbatorim, ci
cum sa comemoram anumite evenimente istorice si semnificatia lor pe
durata lunga, de natura politica si morala. Singura sugestie pe care
mi-as permite sa o fac in aceasta privinta este de a privi aceste
acte de comemorare cu o mai adanca responsabilitate civica si morala,
de a ii invata in primul rand pe cei care sunt tineri despre nevoia
de a intelege trecutul in mod critic, de a trece dincolo de dihotomii
simpliste intre victime si calai, si in acelasi timp de a avea
curajul responsabilitatii morale de a spune "am gresit" fata de
populatiile inocente care au fost ucise - in primul rand populatia
evreiasca a teritoriului sub controlul guvernului Romaniei. Desi
ultimele propuneri de mai sus par contradictorii, ele nu sunt. Multi
indivizi au fost si victime, si calai in acest razboi. Acest fapt
trebuie inteles si prezentat mult mai nuantat in discursul
memorialistic al razboiului. Insa inocenta unor populatii civile
trimise la moarte prin diferite metode - trenuri, lagare, epidemii
netratate, malnutritie - nu poate sa fie considerata ca un eveniment
secundar sau dubios in acest razboi. Atata responsabilitate avem fata
de trecut, si aniversarile legate de al doilea razboi mondial sunt
momentele cele mai prielnice pentru a incepe sa dezvoltam un alt
discurs, mai putin celebratoriu, si mai decent, mai responsabilizant
fata de tragicele evenimente ale acestui razboi.



© copyright Revista 22

Ca de fiecare data, momentele de bucurie trebuie sa le gasim singuri, caci « Dumnezeu iti da, dar nu iti baga si in traista ». Cat de frumos suna : am auzit de noua carte a Dlui Liiceanu ….Intr-adevar este, merita citita, merita cumparata pentru a putea fi recitite pasaje si cel mai crunt adevar merita uitata. Da, nu sunt nici rau nici meschin dar pentru mine acesta-i adevarul. Caci Dl. Liiceanu ne prezinta strigand in gura mare : « imparatul e gol ». Cu umor fin si grav, cu delicatete, cu duiosie, cu incapatanare si cu cea mai adanca ironie ce trece pe langa bascalie (vezi momentul balcanismului Dinescian - Iliescian). Daca discipolul simte inca lipsa maestrului, tatal simte singuratatea convorbirilor telefonice (cu Japonia care nu este altceva decat universul Fiului sau). Deci aceasta carte nu face altceva decat sa ne prezinte radiografia unui om poate obisnuit (in singuratea lui, indiferent daca este metafizica sau nu) dar sigur neobisnuit. Si pentru ca este om, este supus greselilor si ca orice « avocat al diavolului » trebuie gasita si fisura sau fisurile prin care sa treaca picatura de sudoare sau lacrima sincera a omului gresitor (caci trebuie sa ne amintim ca omul poate fi sub vremi sau in afara lor).

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ si nu ucid
……….
caci eu iubesc/ si flori si ochi si buze si morminte.

Cu toate scuzele de rigoare pentru schilodirea testamentului blagian am pastrat doar inceputul si sfarsitul poeziei caci pentru acest material doar doua idei se zbat in mine : « si nu ucid – caci eu iubesc » atat si nimic mai mult. In continuare dau glas printr-un citat domnului Vartic ce pretuieste toate eforturile celor ce se alatura « in lupta noastra » zice dansul. A cui?

« Draga Domnule Cojocaru!
Cu riscul de a intra in polemica cu dl Plesu si articolul lui MANDRIA DE A FI ROMAN am publicat azi in Jurnal de Chisinau articolul JENA DE A FI ROMAN? pe care vi-l trimit. Pretuim imens toate eforturile pe care le faceti pentru a fi alaturi de lupta noastra. Multa sanatate!
Av Andrei Vartic »

In lupta cui ? Domnul in cauza vorbeste in numele domniei sale ? al unei elite ? sau al tuturor moldovenilor ?
Cu toata stima ce o am pentru mine, recunosc ca m-am nascut, am crescut, traiesc si poate ca o sa si mor in Romania. Nu sunt mandru ca sunt roman dar nici nu imi este rusine de acest lucru. A avea o nationalitate este un lucru normal. Am vrut sa spun a fi cetatean, dar mi-am adus aminte ca ar fi cea mai sfruntata minciuna, caci nu sunt cetatean, nu apartin cetatii pentru ca nu ma implic in viata cetatii ci doar locuiesc in cetate. Poate pentru acest lucru am cautat si o sa mai caut. Ce ? acel ceva care sa ne adune in jurul « jarului din inima » in jurul unei doine. Am fost tentat (si mai sunt inca) sa intreb (retoric) : unde sunt actele de mandrie ale « conducerii de partid si de stat » de dupa ’89 ? Caci :
- in decembrie 89 am cazut in genunchi si am plans (copil fiind…..)
- in ianuarie 90 am cazut de pe “tanc “ si iar am plans (ce esti copil?)
- in martie 90 am “alunecat” la Targu-Mutes si am mai plans un pic (ei, hai! Nu fi copil!)
- in iunie (pe la inceput) mi-am aruncat privirile spre inaltul cerului si am plans (oh, ce copil esti)
- pentru ca in acelasi iunie (13-15) sa-mi arunc inima in strada si sa vreau sa plang (de ce nu mai esti copil ?) dar fara a mai putea….caci secase izvorul lacrimilor ca parjolit de aparitia unei “gauri negre”.
E posibil sa-ti bati joc cu spaime (morti si destramari) de proprii tai copii ? E posibil sa-ti urasti proprii intelectuali (atatia cati ii mai ai) ? E posibil sa-ti arati (cu mandria de a avea) tot puroiul unei minti diabolice (copii subnitriti, distrofici, infectati HIV) in speranta ca vei smulge lacrimi (si bani sau vedetisme) de la vecini ? Unde oare a fost atunci mandria de a fi roman ? Cine a venit sa-si ceara scuze pentru eticheta ce ne-a fost pusa ? Caci EU, cetatean roman, eram catalogat (indiferent de ce facusem sau nu facusem) cu acel nume generic « bestialitate » fara a se tine cont de prezumtia de nevinovatie ? Sa fie oare unul dintre motivele pentru care nu am emigrat (rusinea ?) NU. Caci stiam ca si aici poate fi bine. Si trebuie sa fac ceva pentru acest bine.
Imi asum raspunderea pentru faptul de a nu fi citit articolul domnului Plesu. Dar a fi roman nu inseamna altceva decat faptul ca m-am nascut, simt si traiesc in Romania. Si Romania este asa cum o vede camera obiectiva a unui aparat foto. Cu istoria ei, cu gunoaiele ei (gunoaie de tot felul, incepand cu cele umane), cu Delta ei, cu muntii ei, cu saracia ei, cu Baraganul ei, cu satele ei, cu tiganii ei, cu orbirea ei, cu logofetii ei, cu ciocoii vechi si noi, cu pensionarii ce-si petrec timpul privind la vitrine ca la tv, cu copii superdotati care n-au vazut Disneyland-ul sau Euroland-ul. Cu sportivi de aur, cu masini de lux pe sosele desfundate, cu batrani ce vorbesc fluent franceza, engleza si germana, cu tineri carora viata nu le-a aratat decat ce se petrece dupa bloc ((B.U.G. Mafia – este doar un strigat disperat (?) in urechile nespalate ale indiferentei)).
Am citit aici atatea date (istorice) legate de acest pamant incat rusinea ma patrunde, dar intreb ca prostul satului si eu :
- i-a fost de vreun ajutor lui Paulescu sau doamnei Ana Aslan faptul ca au fost romani ?
- s-au simtit mai impliniti Eugen Ionesco ? Cioran ? Eliade ? Enescu ? ca « au fost alungati »
- Regelui Mihai i s-a implinit oare ultimul vis avand o Duda in familia regala ?
- Fetele mele sunt mai fericite pentru ca Domnul Plesu a fost ministrul Culturii iar acum tot ce s-a chinuit sa ridice se surpa ? Mai avem cutura ? Mai avem sport si sportivi ? Mai avem muntii ?
« Caci mai sarac ca anul acest, ca anul trecut si ca de cand ma stiu, parca nu am fost niciodata » si nu o spun eu, nu o mai spune Creanga ci o spune marea masa a deznadajduitilor. Nu sunt adeptul socialismului victorios, dar in America a functionat pentru cateva zeci, sute de ani, legea pistolului (si a fortei chiar daca nu-s adeptul luptei si al violentei) ca masura pentru un start. In toate lumea singurele lucruri valabile si de nezdruncinat au fost proprietatea, familia si Dumnezeu (ordinea este strict alandala). Ce ne-a mai ramas din astea : proprietarea ( ai apartament la bloc, taci din gura, esti in joc)
« o minciuna de dansii inventata » , familia (daca nu ne-au intrat inca sub plapuma cum se intampla inainte de 89, nu va speriati, nu-i timpul trecut) « a fost pe cand nu vedeam, azi o vedem » dar unde-i ? Dumnezeu ? redus ontologic la un sistem filozofic ne priveste cu seninatate si ne cearta cu iertarea sa parinteasca.
Deci trebuie sa mandru sau sa-mi fie jena ?
Nu. Trebuie si vreau sa ma acomodez, sa ma obisnuiesc cu starea de normalitate. Dar credeti-ma nu a fost moment in care sa nu vorbesc cu duiosie de muntii nostri (aur poarta, noi cersim dim poarta-n poarta ), sa nu spun celor ce au fost curiosi sa stie ca « da, in Romania sunt tigani si sate tiganesti unde gasesti bmw, opel, mercedes si … » dar si ca in familiile noatre cea mai calda sarbatoare este Craciunul cu nelipsitul brad si cu colindele lui nemaicantate de altii la fel. Ca Romania inseamna si saracie si bogatie, ca Romania este un tinut cu oameni primitori (atunci cand au ce pune pe masa), le-am povestit despre Sapanta, Voronet, Curtea de arges, Ceahlau, Rarau, Apuseni, Valea Cernei, despre Sighisoara care este printre putinele cetati medievale locuite si despre festivalurile noastre, am deschis gura si le-am aratat ca n-am nici macar toti dinti nicidecum dinti de vampir. Le-am povestit despre copii nostri care se bucura cand canta cu virtuozitate, cand se joaca serios de-a pictura, baletul, dansul, ca si ei joaca teatru in limbi straine, si castiga Olimpiade internationale.
Voi spune ca sunt mandru ca sunt ROMAN atunci cand in Romania OMUL va fi stimat si respectat pentru calitatile sale si nu pentru apartenenta la un partid, organizatie, klan, etnie (tre’ sa fi in borcan).
Dar pana atunci nu fac altceva decat sa ma patrund de lectiile si pilda celui mai mare Invatator. Caci El a iubit lumea chiar daca lumea nu L-a iubit. El a avut puterea sa spuna « pacatele ei, care sunt multe, sunt iertate ; caci a iubit mult. Dar cui i se iarta putin, iubeste putin ». Caci cea mai mare porunca este « Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau » iar a doua, asemenea ei este « Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti ». Incerc sa iubesc Romania si toti romanii, oriunde s-ar afla ei. Iar vorbele Lui « Cine dintre voi este fara pacat sa arunce cel dintai cu piatra in ea » le vad ca pe un indemn la cautare.
In final revin cu intrebarea adresata domnului av. Andrei Vartic: chiar sunt mandri ca-s romani, moldovenii? Eu nu stiu dar citind insemnarile unui tanar basarabean parca incerc sa zic cu toata durerea si deznadejdea, « caci n-am promis nimic, ci doar ti-am deschis usa » “Tata, iarta-i caci nu stiu ce fac“. (vezi inceputul si sfarsitul acelui articol – ciopartit se va zice si pe buna dreptate).

Conferinta: : Educatie / Ce a fost si ce au ajuns (s-au trezit totusi!)
Publicat de mironbur la 31/10/2003 - 07:09

"Romania
#7002, de ARLEKYN la Sat, 20/12/2003 - 09:21

Soare, nisip, coca-cola, plictiseala dulceaga, asta era imaginea mea despre Romania cand in sfarsit visul meu se implinea: Romania! Plecam prin transfer la facultate in Romania! Ah, ce imagini de vis aveam atunci despre Romania! Tara a visurilor mele. Fusesem numai o data in Eforie, la mare, cand terminam 11 clase, si imaginea Romaniei se infrumuseta din ce in ce mai tare: literatura, libertate, fericire, dom doctor, nu va mint, asa vedeam eu Romania atunci. Mai auzisem si de tigani care iti intorc buzunarele daca nu in tren, atunci sigur pe peron, de procentul destul de mare al celor infectati de sida, despre atatea altele care mi se pareau total aberante.
…………..
! Am invatat sa beau bere in Pub si sa-mi caut si eu ceva de facut, ca la facultate sa-l citesc a opta oara pe Sadoveanu, sa geografia, istoria, cata istorie, domnilor, sa invat ca sa ma lasati odata in pace? Borasc!
Asta a fost inceputul fericit. Asta era inceputul spulberarii visului cu Romania, o baba ramolita care cica vrea sa se dea la Europa si la NATO. Romania din visele mele! Nu am asteptat sa ma primeasca cu bratele deschise, dar nici nu imi inchipuiam ca ceva, cineva vrea atat de mult sa fie violata, fututa, nu ma asteptam, zau."

Sã-ti fie dat sã trãiesti în timpuri interesante!