dumneavoastra aratati

electrocardiograma dvs nu este normala. va trimit la cardiolog.

suna cel putin la fel de bine ca 'nu veti putea avea niciodata copii'.
sau nu.
suna ca 'radiografia dumneavoastra arata o caverna in plamanul drept'.
sau nu.
'sunteti gravida. copilu va avea doua capete. recomand de-ndata avort terapeutic.'

si nu, strop de compasiune.
sincer, nici nu cred ca mi-ar fi fost de folos cu ceva.

sanatate, sa-ti doresc!

asa cum am mai arata intr-un comentariu, cineva din MApN a declarat deja ca oricum pana in 2007 armata va ramane tot obligatorie...

Iata un articol mai lung...dar merita citit

Marea minciuna
din spatele atentatelor asupra americii


Mass-media a spus poporului american o Mare Minciuna despre atacul de la 11 septembrie. A mintit intentionat in legatura cu motivele pentru care el a avut loc, pentru a acoperi adevaratele semnificatii ale atacului. Neintelegerea motivelor reale pentru care am fost atacati va costa America pierderea altor vieti omenesti, a prosperitatii si, in cele din urma, ar putea sa ne coste insesi libertatile noastre.
Intrebarea cea mai importanta pe care trebuie sa ne-o punem acum in legatura cu atacul terorist este: de ce? Este important sa stim cine a facut-o, dar si mai important e sa aflam de ce a facut-o. De ce s-a ajuns in situatia ca atatea milioane de oameni din intreaga lume sa urasca atat de mult America? De ce creste numarul celor dispusi sa-si sacrifice vietile ca sa ne loveasca? Chiar daca-i vanam si ucidem pe toti cei raspunzatori fie si indirect de teroarea din septembrie, daca nu gasim cai de a reduce ura mondiala crescanda la adresa noastra, vor aparea alti kamikaze care sa le ia locul. America se va scufunda intr-un tot mai intens ciclu al violentei si al fricii.
In cuvantarea lui de ramas-bun, George Washington ne-a prevenit sa nu ne amestecam in treburile strainatatii. Si eu, la randu-mi, am avertizat ca, daca America varsa sange peste hotare, in cele din urma se va varsa sange si in tara noastra. Nu gasesc nici o satisfactie in faptul ca am avut dreptate. Confirmarea prevestirii mele nu-mi alunga durerea pentru aceasta uriasa pierdere de vieti ale americanilor.
Ragazul introspectiei

Noi, americanii, avem tot dreptul sa fim revoltati impotriva teroristilor. Dar trebuie sa ne distantam de revolta cu un pas, caci atunci cand in viata unei persoane, sau chiar a unei natiuni, se intampla un lucru ingrozitor, este necesar un ragaz de gandire. Trebuie sa avem curajul de a ne intreba oare ce am facut ca sa devenim vulnerabili in fata unor atacuri de o asemenea atrocitate. Iar gandirea de acest gen presupune, uneori, curaj.
Lumea functioneaza dupa un principiu simplu: acela al cauzei si al efectului. In situatia de fata, trebuie sa examinam posibilele cauze ale motivatiei acelor oameni de a lovi America.
Astfel, putem constata ca orice natiune care bombardeaza o alta isi creeaza in mod firesc milioane de dusmani furiosi. In ultimii ani, America a facut acest lucru in repetate randuri. Ne-am implicat de o parte sau de alta in conflicte straine, am oferit arme si asistenta militara, ba chiar am si bombardat alte natiuni. Actiunile noastre au cauzat pierderea a mii si mii de vieti omenesti, printre care si mii de civili. Multe dintre natiunile pe care le-am bombardat n-au facut niciodata rau unui singur american, nici nu au actionat in vreun fel impotriva intereselor Statelor Unite.
De exemplu, acum dam partial vina pe Afghanistan pentru ceea ce s-a intamplat in 11 septembrie. Ne e foarte comod sa uitam ca am bombardat Afganistanul (ucigand multi civili nevinovati) in urma cu trei ani, cand am incercat sa-l omoram pe Osama Bin Laden. Ori, Afganistanul este condus de aceiasi oameni pe care in trecut i-am ajutat impotriva sovieticilor. Pe-atunci, am sprijinit efectiv activitatile teroriste ale lui Osama Bin Laden si ale colaboratorilor acestuia contra sovieticilor. Mai tarziu, cand Osama Bin Laden s-a intors impotriva noastra, am incercat sa-l ucidem, bombardand Afganistanul.
Am vazut reactia americanilor fata de atacul asupra World Trade Center. Care ar fi reactia americanilor fata de orice natiune care ar trage cu rachete de croaziera si ar arunca mii de bombe asupra Americii? Dupa ce Clinton a bombardat Afganistanul, talibanii au jurat razbunare impotriva Americii. Atacul de la 11 septembrie poate reprezenta aceasta razbunare.
Am bombardat Irakul dupa ce invadase Kuweitul, in conditiile in care l-am sprijinit cu bani si arme pe Saddam Hussein cand era in razboi cu Iranul. In acelasi timp, am continuat sa ajutam financiar si militar Israelul, chiar si dupa ce acesta a invadat Libanul, ucigand zeci de mii de civili libanezi. Am sustinut statul sionist cu toate ca acesta tortureaza mii de detinuti politici in inchisorile sale. Sprijinul american a ajutat efectiv Israelul sa se auto-purifice etnic de sapte sute de mii de palestinieni.
Bush afirma ca trebuie sa-i doboram pe teroristi oriunde s-ar afla, in lumea intreaga, dar a baut ceai la aceeasi masa cu primul ministru al Israelului, Ariel Sharon, unul dintre cei mai brutali si mai sangerosi teroristi ai lumii. Sharon a comis un numar de crime contra umanitatii, printre care si masacrarea a doua mii de barbati, femei si copii in lagarele de refugiati de la Sabra si Shatila, in Liban. Domnul Bush nu l-a doborat pe domnul Sharon, ci i-a strans mana.
America le-a furnizat arme si bombe separatistilor musulmani din Kosovo, impotriva crestinilor iugoslavi. Dupa aceea am bombardat orasele iugoslave pline de civili, cand tara lor a incercat sa reprime pe cale militara revolta pe care noi o incurajaseram.
Va rog sa intelegeti: nu cred ca aceste acte de razboi ale Americii au reprezentat vointa poporului american. Dimpotriva, marea majoritate a americanilor, cel putin pana la 11 septembrie, s-au opus aproape tuturor implicarilor americane in razboaie din strainatate. De exemplu, o majoritate covarsitoare a populatiei americane s-a impotrivit ultimei interventii militare din Iugoslavia. Dar America este tinuta in chingi de liota Noii Ordini Mondiale, care o foloseste pentru a-si pune in aplicare politica de hegemonie globala.

Moartea a cinci sute de mii de copii
Cred ca majoritatea americanilor ar fi coplesiti daca ar cunoaste masura deplina a suferintelor cauzate de politica externa a Americii. De exemplu, cei mai multi americani nu stiu nimic despre efectele embargoului nostru asupra alimentelor si medicamentelor pentru Irak care a cauzat moartea a cel putin o jumatate de milion de copii. Asa e, repet: suntem direct responsabili de moartea a cinci sute de mii de copii! Unii dintre dumneavoastra s-ar putea sa nu credeti. Ei bine, iata un extras dintr-o intrevedere intre Leslie Stahl, de la CBS si Madeline Albright, pe vremea cand aceasta din urma era Secretar de Stat al SUA. Segmentul se intitula "Pedepsirea lui Saddam", iar Stahl intreba daca moartea a cinci sute de mii de copii era un pret onorabil pentru a pedepsi un singur om.
Leslie Stahl, vorbind despre sanctiunile SUA impotriva Irakului: "Am auzit ca au murit o jumatate de milion de copii. Mai multi chiar decat cei morti la Hiroshima. Si...ma intreb: oare merita pretul?"
Madeleine Albright: "Este o alegere foarte grea, insa da, credem ca merita acest pret."
Ce parere aveti despre o persoana dispusa sa cauzeze moartea a cinci sute de mii de copii pentru a pedepsi un singur om?
Cum de nu putem intelege de ce atat de multi oameni urasc Statele Unite, cand propriul nostru Secretar de Stat spune ca asasinarea a cinci sute de mii de copii, citez, "merita"?
Marea Minciuni din 11 septembrie
In mod ciudat, in mass-media s-a discutat foarte putin despre motivele pentru care a avut loc atacul. Oamenii politici si personalitatile mediatice ne-au oferit explicatii complet ina-decvate asupra motivului pentru care doua duzini de tineri s-au dat prada mortii de buna-voie, pentru a ne lovi. Mai mult, ne-au spus o serie de minciuni absurde, pentru a-i impiedica pe americani sa inteleaga adevaratul motiv al atacatorilor.
Ni s-a spus ca atacatorii nu erau decat niste nebuni lasi care au comis, citez, un "atac neprovocat". Mijloacele de informare si purtatorii de cuvant ai guvernului ne-au asigurat in repetate randuri ca aceste atacuri "nu au avut nici o legatura cu sprijinul acordat de America Israelului". Opinia oficiala, asa cum a exprimat-o Presedintele in fata Congresului SUA, este aceea ca teroristii ne-au atacat pentru ca urasc libertatea noastra! Iata un extras din cuvantarea presedintelui Bush in Congres: Americanii intreaba: "De ce ne urasc?" Urasc ceea ce vad chiar aici, in aceasta camera: un guvern ales democratic. Liderii lor sunt auto-numiti. Urasc libertatile noastre (...).
Nu doresc sa fiu nerespectuos, insa aceasta argumentare este atat de ridicola, incat nici chiar acest Presedinte, contestat intelectual, nu poate sa creada cu adevarat asa ceva! Chiar crede Bush ca o banda de tineri si-ar abandona familiile si caminele si s-ar autoincinera intr-un imens glob de flacari, numai fiindca ne urasc democratia? Tot inainte, domnule Presedinte! Data viitoare, vom auzi ca niste kamikaze islamici s-au prabusit cu avioanele in Islanda, invidiosi pe sistemul lor democratic!
Domnul Bush cere Americii sa sustina un razboi masiv in urmatorii zece ani. Ni se cere sa sprijinim un conflict enorm, ale carui costuri imense vor aduce America la faliment, provocand pierderea unui mare numar de vieti americane. Inainte de a putea lua o decizie atat de cruciala, meritam sa stim tot adevarul cu privire la acest eveniment catastrofic. Ori, domnul Bush nu ne-a spus adevarul; el n-a facut decat sa repete Marea Minciuna avansata de mass-media americana. Afirmatia ca aceste acte s-au nascut din ura la adresa libertatii noastre este o minciuna calculata pentru a ne abate gandul dinspre asocierea dezastrului din 11 septembrie cu sprijinul acordat de noi Israelului.
Caci, trebuie sa intelegeti, a asocia atacul cu politica noastra pro-israelita ar afecta negativ relatiile cu statul Israel si cu lobby-ul evreiesc. Ultimul lucru pe care-l doresc ei este ca poporul american sa-si dea seama ca sprijinul neconditionat pe care l-am acordat si il acordam Israelului a dus in mod direct la acest dezastru.
Daca poporul american intelege clar acest lucru, oamenii ar putea incepe sa puna o intrebare similara cu aceea formulata de Leslie Stahl: "Oare sprijinul nostru pentru Israel chiar merita?"
Pentru a-i impiedica pe oameni sa puna aceasta intrebare evidenta, mass-media a scornit Marea Minciuna ca teroristii de la 11 septembrie nu erau decat niste nebuni lasi care ne urau libertatea si democratia!
Adeviratul motiv al atacului
Pana si data aleasa de teroristi pentru acest atac arata adevaratele lor motivatii. Data de 11 septembrie 1922 reprezinta prima masura concreta luata spre a implementa Declaratia Balfour si infiintarea statului Israel.
De ce a ascuns mass-media poporului american acest amanunt esential? Raspunsul e simplu: pentru ca mijloacele de informare americane sunt complet dominate de evrei! Multi americani banuiesc ca evreii detin o influenta disproportionata in presa, dar actuala lor putere este incomparabil mai mare decat isi ima-gineaza majoritatea oamenilor. Daca doriti dovezi atestate documentar despre enorma lor putere mediatica, vizitati pagina mea de web, www.davidduke.com, si cititi capitolul "Who Runs the Media" din cartea "My Awakening" (in editia romaneasca - David Duke, "Trezirea la realitate", Editura Samizdat, Bucuresti, 2001(n.red.).
La fel cum evreii adepti ai suprematiei Israelului domina mass-media, Congresul si Presedintele sunt si ei influentati de lobby-ul israelian. Oricare american s-ar infuria sa afle ca cel mai puternic lobby din Congres este in serviciul unei natiuni straine. Si totusi, imensa putere a lobby-ului evreiesc este o realitate dovedita si nimeni din Capitol Hill n-ar indrazni sa sfideze acest lobby atotputernic. Chiar si unul dintre cei mai puternici senatori din istoria americana, William Fulbright, a afirmat fara menajamente, in emisiunea "Face the Nation" - "In fata natiunii" (n.tr.) de la CBS, ca "Israelul controleaza Senatul SUA".
Recent, in data de 3 octombrie, un post de radio ebraic din Israel, Kol Yisrael, a transmis ca in timpul unei discutii contradictorii, cu ocazia unei intruniri a cabinetului israelian, Shimon Peres l-a avertizat pe primul ministru Ariel Sharon ca, daca nu accepta cererile americanilor pentru un acord de incetare a focului cu palestinienii, ar putea face America sa se intoarca impotriva Israelului. Intr-un acces de furie, Sharon i-a raspuns lui Peres: "Ori de cate ori facem cate ceva, imi spui ca America va face cutare si cutare (...). Vreau sa-ti spun foarte clar un lucru: nu-ti mai face griji cu presiunile americane asupra Israelului. Noi, poporul evreu, controlam America, iar americanii o stiu".
Magnatii presei si politicienii vanduti Israelului cunosc adevaratele motive care stau la baza acestor acte teroriste. Au citit interviurile lui Osama Bin Laden. Si el, si aproape toti ceilalti adversari islamici ai Americii, au pus sprijinul american pentru Israel in fruntea celor zece motive de a uri America. Bin Laden si milioane de oameni din lumea musulmana acuza atacurile contra Libanului, Libiei, Iranului, Afganistanului si Sudanului ca reprezentand un rezultat direct al controlului exercitat de Israel asupra Americii.
Acesti oameni subliniaza ca numeroasele masacrari ale palestinienilor de catre israelieni, torturarea continua a miilor de prizonieri, folosirea asasinarii adversarilor politici, bombardarea lagarelor de refugiati si razboaiele costisitoare lansate de Israel impotriva vecinilor sai arabi, toate aceste crime ale israelienilor, sunt complet dependente de ajutorul american neconditionat. De asemenea, ei considera moartea celor cinci sute de mii de copii irakieni, asa cum a recunoscut-o fostul nostru Secretar de Stat (de origine evreiasca), un rezultat direct al controlului exercitat de evrei asupra Americii.
Cetatenii americani, aflati sub bombardamentul unor mijloace de informare subiective, pot sa nu constientizeze controlul evreiesc asupra politicii externe a Statelor Unite, dar palestinienii si aliatii lor, ca Bin Laden, il inteleg cu totii - si, din acest motiv, ne urasc.
De fapt, aceeasi mass-media care propaga Marea Minciuna conform careia motivatia teroristilor ar fi "ura contra libertatii" este in mod clar constienta de adevaratele motivatii ale lui Bin Laden. Pot dovedi cu usurinta adevarata motivatie a lui Bin Laden si mai pot dovedi ca mass-media a stiut tot timpul adevarul. Astfel, in luna mai a anului 1998, Bin Laden a fost intervievat de reporterul John Miller, de la ABC. In acest interviu, Bin Laden vorbeste despre motivul pentru care cauta sa atace America. Il puteti gasi pe website-urile ABC sau PBS. Iata cateva citate textuale din declaratiile lui Bin Laden:
"De peste o jumatate de secol, musulmanii din Palestina sunt macelariti, asaltati si jefuiti de proprietatile si onoarea lor. Casele lor au fost spulberate, culturile le-au fost distruse..."
"Acesta este mesajul meu pentru poporul american: sa caute un guvern serios, care sa se ocupe de propriile lui interese si sa nu atace tarile altor popoare sau onoarea acestora. Iar ziaristilor americani le spun sa nu intrebe de ce am facut-o, ci sa se intrebe ce a facut guvernul lor pentru a ne sili sa ne aparam (...)."
"Prin urmare, le spunem americanilor, ca popor, si le spunem mamelor de soldati si mamelor americane in general ca, daca pretuiesc vietile lor si pe ale copiilor lor, sa-si gaseasca un guvern patriotic, care va sluji interesele lor, nu pe ale evreilor (...)".
"Le spun ca s-au pus la discretia unui guvern neloial, iar acest lucru se vede cel mai limpede in administratia lui Clinton (...). Consideram ca aceasta administratie reprezinta Israelul in interiorul Americii. Observati unele institutii decisive, ca Secretariatul de Stat, Secretariatul Apararii si C.I.A., si veti constata ca sunt dominate de evrei. Ei se folosesc de America, spre a-si pune in aplicare planurile pentru intreaga lume (...)."
Nici in acest interviu, si nici cu vreo alta ocazie in viata lui, Bin Laden nu a scos o vorba despre opozitia fata de principiile democratice. Asadar, acum stim adevarata motivatie a lui Bin Laden. Nu ne-a atacat fiindca "uraste democratia", ci pentru ca, dupa parerea lui, Israelul controleaza America si se foloseste de ea ca sa-i atace pe musulmani. Daca reiese ca Bin Laden este autorul actelor tero-riste, faptele lui sunt de neiertat. Din partea mea, merita sa fie starpit fara mila pentru ca a ucis atat de multi americani. De ce a trebuit insa ca mass-media si guvernul sa inventeze aceasta minciuna enorma si absurda despre motivul pentru care am fost atacati in 11 septembrie?
Marea Minciuna, desigur, este menita sa ascunda un adevar evident. Ea are scopul de a-i impiedica pe americani sa asocieze atacul cu poli-tica noastra israeliana. Fiindca, in caz ca s-ar intampla acest lucru, oamenii ar putea incepe sa se intrebe daca e cu adevarat in interesul nostru sa le dam israelienilor miliarde si miliarde de dolari.

Prin urmare, amarul adevar este acela ca am suferit teroarea din 11 septembrie din cauza sprijinului pe care l-am acordat politicii criminale a Israelului. Ne-am lasat tara sa fie controlata de un lobby strain, care a actionat impotriva intereselor poporului american.
Israelul a dovedit in repetate randuri ca nu ne este cu adevarat prieten. A desfasurat activitati teroriste sub acoperire impotriva Americii, cum ar fi afacerea Lavon, din Egipt. A atacat cu deliberare nava U.S.S. "Liberty" cu torpiloare si avioane fara insemne, cauzand moartea a o suta saptezeci si patru de marinari americani, intr-o incercare de a arunca vina pe Egipt si a atrage sprijinul american, in timpul razboiului din 1967. Ne-a spionat si ne-a furat cele mai importante secrete, ca in afacerea Jonathan Pollard. A vandut comunistilor chinezi tehnologii americane secrete. A indus America in eroare spre a o determina sa bombardeze alte natiuni, ca in atacul din 1986 asupra Libiei. Si as putea continua la nesfarsit cu lista tradarilor israeliene la adresa Americii.
Iar acum, sub conducerea lobby-ului israelian si a mijloacelor de informare controlate de evrei, sionistii pregatesc America pentru a le administra o lovitura masiva tuturor dusmanilor de moarte ai Israelului, intr-un razboi global. Se discuta deja nu numai despre bombardarea, ci despre invadarea si ocuparea unor tari intregi, ca Libia, Iranul, Siria, Irakul si Afganistanul. Asa ceva ar provoca un imens val de ura si razbunare impotriva Americii, pe tot globul. Costurile unui asemenea razboi s-ar transpune in nenumarate miliarde de dolari din partea poporului american si, foarte posibil, moartea a mii de americani. In sfarsit, un asemenea razboi nu ar pune capat terorismului, ci n-ar face decat sa provoace si mai multe acte de terorism contra noastra.
Adevaratii atacatori ai libertatii
Primul pret foarte scump al acestui nou razboi a fost deja platit: un atac direct asupra drepturilor constitutionale ale americanilor.
Liderii mediatici si guvernamentali ai Americii ne spun acum ca trebuie sa luptam pentru a apara libertatea. Dar, daca nu le e cu suparare, cum intentioneaza ei sa lupte pentru libertate? Planuiesc cumva s-o faca inlaturand libertatile poporului ame-rican? Ni se spune sa nu ne facem griji, ca nu va fi decat o masura temporara. Si totusi, s-a intamplat vreodata ca un guvern, dupa ce i-a luat poporului drepturile, sa i le inapoieze de buna-voie? Odata ce un guvern retrage drepturile civile, a astepta sa le restituie e totuna cu a-i pretinde unui caine sa miaune!
Frati americani, va rog, deschideti ochii! Prima masura a lui Bush, dupa 11 septembrie, a fost aceea de a finanta cel mai mare aparat de politie secreta din istoria lumii! Daca v-ati intrebat vreodata cum arata un stat politienesc, faceti bine si uitati-va repede, caci vine drept spre voi ca o locomotiva scapata de sub control!
Si care sunt sansele ca terorismul sa se reduca, dupa ce, in razboiul contra terorismului, vom cheltui miliarde fara numar si vom sacrifica nenumarate vieti americane si straine?
Un razboi care nu ne va apara
Mijloacele de informare evreiesti imprastie neobosite ura. Emisiunile de actualitati nu mai relateaza despre multe stiri vrednice de atentie, din America si de peste hotare, ci s-au transformat intr-un neintrerupt spot publicitar pentru un razboi sangeros, masiv si prelungit.
Aceasta propaganda a si inceput sa-si faca efectul. Cand canalele de televiziune CBS si CNN au efectuat sondaje de opinie in randurile populatiei americane, intreband daca ar fi cazul sa-i atacam pe cei suspectati de a fi dusmanii Americii, chiar si cu, citez, "pretul a mii de vieti ale unor oameni nevinovati", aproape sapte-zeci la suta din cei intervievati au raspuns afirmativ.
Ma doare inima cand ma gandesc ca o vasta majoritate de americani au acum exact aceeasi opinie fata de vietile unor oameni nevinovati ca aceea a teroristilor din 11 septembrie.
Cum credeti ca va privi restul lumii America, la vederea rezultatelor acestor sondaje de opinie? Pana acum, n-am auzit pe nimeni, nici macar pe unul dintre marii moralisti mediatici, dintre conducatorii cultelor religioase, pe Presedintele Statelor Unite sau pe oricare alta persoana cu autoritate, sa aiba curajul de a atrage atentia asupra acestei flagrante ipocrizii morale.
In 1986, israelienii le-au oferit americanilor probe false contra Libiei, determinandu-ne sa bombardam aceasta tara. Am bombardat deci o natiune, ca sa "combatem terorismul", pentru o crima pe care nici macar nu o comisese! Un an mai tarziu, doi membri ai unei grupari radicale din Libia au facut sa explodeze cursa 103 Pan Am deasupra localitatii Lockerbie din Scotia, cauzand una dintre cele mai mari catastrofe aeriene ale tuturor timpurilor, soldata cu moartea a doua sute saptezeci de oameni.
Noi ne razbunam cu bombardiere B-1, ei o fac cu bombardieri sinucigasi.
Nu exista nici o cale de a ne apara complet impotriva atacurilor de acest gen. Chiar si un singur fanatic, daca e destul de hotarat pentru a accepta sa se sinucida, poate arunca in aer foarte usor, cu o cantitate mica de exploziv plastic (nedetectabil), un avion cu patru sute de oameni la bord. Traim intr-o epoca in care agentii biologici de distrugere in masa, cu efect mortal, pot fi pregatiti in subsolul casei oricui.
Daca judecata limpede nu va avea castig de cauza, ne vom angaja intr-un asa-zis razboi contra terorismului, care ar putea ucide mii de oameni nevinovati, escaladand si mai intens ciclul violentei.
11 septembrie a schimbat pentru totdeauna fata lumii
In ziua de 11 septembrie, lumea s-a schimbat pentru totdeauna.
S-a dovedit ca o mana de oameni, cu putini bani si nici o arma, exceptie facand cateva deschizatoare de conserve, pot provoca distrugeri majore si haos in cea mai puternica natiune de pe Pamant. S-a demonstrat cat de vulnerabila este fiecare natiune - chiar si a noastra - in fata terorismului.
Prin urmare, cum ne vom putea apara de terorism in viitor?
Daca nu remediem motivatia de baza a terorismului si nu inscriem America pe un nou fagas, fiecare racheta si bomba noua pe care o trimitem se va intoarce impotriva noastra. America se va scufunda tot mai mult in incertitudine si teama.
Trebuie sa ne pastram judecata limpede si sa intrerupem acest ciclu al violentei. Trebuie sa intelegem de ce s-au produs aceste evenimente si cum putem eradica ura impotriva natiunii noastre.
Multi tradatori din guvernul nostru au sustinut activitatile criminale sioniste, nu adevaratele interese ale poporului american. Ei au generat ura contra Americii care a dus la aceste acte cumplite. Sunt la fel de respon-sabili pentru carnagiul din 11 septembrie ca si cum ei insisi ar fi pilotat acele avioane care s-au transformat in bombe.
Momentul 11 septembrie a fost posibil intrucat guvernul si mass-media americane sunt conduse de cei ce pun interesele Israelului mai presus de ale Americii. Daca influenta aceastei puteri straine asupra noastra nu este anihilata, americanii vor fi urmariti de un tot mai accentuat spectru al terorismului.
Poate ca singurul rezultat pozitiv al tristelor evenimente din 11 septembrie este cresterea sentimentului patriotic in America. Daca americanii ar fi dat dovada de acelasi patriotism si in ultimii ani si nu ar fi permis ca o putere straina sa ne controleze, acum nu ne-am confrunta cu un viitor atat de nesigur.
Intelegand motivul pentru care avem acum in fata spectrul terorismului, putem elabora un plan pentru a preveni asemenea acte teroriste in viitor. Iata cei cinci pasi pe care trebuie sa-i faca America pentru a pune capat, atat imediat cat si pe termen lung, amenintarii teroriste.
Cinci pasi spre securitatea si libertatea Americii
In primul rand, trebuie sa recunoastem ca politica americana externa de intaietate a Israelului a fost atat gresita moral, cat si imens de pagubitoare pentru Statele Unite ale Americii. Ne-a costat sute de miliarde de dolari sub forma de ajutoare directe, de-a lungul anilor, si trilioane de dolari sub forma de daune economice, ca acelea provocate de cresterea preturilor la petrol. O consecinta directa a politicii americane pro-israeliene este teroarea pe care am cunoscut-o in 11 septembrie si probabilitatea unei cresteri a terorii asupra poporului american.
In al doilea rand, trebuie sa incepem prin a cauta sa exercitam presiuni diplomatice si economice pentru a obtine extradarea, judecarea si executarea legala a celor responsabili de teroarea dezlantuita asupra americanilor. Daca aceste masuri nu reusesc, trebuie sa intreprindem operatiuni de precizie chirurgicala pentru a-i captura si pedepsi pe cei raspunzatori de terorism. Dar nu trebuie sa lasam lobby-ul evreiesc sa ne manevreze spre o extindere a razboiului. O asemenea actiune n-ar putea duce decat la o accentuare a terorismului in America.
In al treilea rand, trebuie sa protejam cu strictete drepturile constitutionale ale poporului american. Eroziunea drepturilor constitutionale ne expune unor pericole si mai mari decat orice act de terorism individual. Retragerea drepturilor constitutionale in lupta contra terorismului echivaleaza cu a ne da foc hainelor ca sa ne aparam de frig. Benjamin Franklin a avut dreptate cand a spus: "Oamenii care renunta la libertate pentru securitate le pierd pe amandoua".
In al patrulea rand, nu trebuie sa mai permitem niciodata unei puteri straine sa aiba influenta monetara sau de orice alta natura asupra politicii interne americane. Toate lobby-urile politice in folosul natiunilor straine trebuie sa fie interzise cu desavarsire.
In al cincilea rand, trebuie sa anihilam influenta evreiasca asupra mijloacelor de informare americane. Americanii trebuie sa aiba dreptul la o presa cinstita si nepartinitoare, care sa nu slujeasca decat adevaratelor interese ale poporului american, si nu obiectivelor unei minoritati devotate suprematiei evreiesti.
America in primul rand!
America trebuie sa dea curs cuvantarii de ramas-bun a Parintelui Natiunii - George Washington - si "sa evite amestecurile in treburile strainatatii".
N-am fi ajuns intr-o situatie atat de incurcata, daca guvernul american ar fi pus intotdeauna interesele Americii pe primul plan. Singura cale pentru a scoate America din actualul pericol este aceea de a aplica acest principiu cu cea mai mare strictete.

David Duke

Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...

Ma intrebam daca Rauschenberg a facut vreodata schite pe computer pentru lucrarile lui, sau doar colaje din hartie drept schite. Dar dumneavoastra, folositi computerul pentru colajele pe care le faceti? Ce parerea aveti arta digitala in general? Ce impact are asupra pictorilor?
Ati simtit o presiune, interioara sau tinand de "moda" ,ca sa va indreptati inspre arta digitala?

Din cate stiu,in Romania s-au format 2 caste inchise: una practicand old media, alta new media. Uneori arata chiar a razboi rece. Pictura nu mai e primita in multe manifestari de arta contemporana, iar new media e refuzata in unele saloane consacrate. Sper ca in cativa ani sa devina mai toleranti, pentru ca ar avea cu totii de castigat.

Sunteti la curent cu arta contemporana din Romania? Exista vreo personalitate in arta plastica de la noi care v-a impresionat?

Si despre America: dumneavoastra mergeti cu masina acolo ca sa va cumparati paine? Modul asta de a cumpara painea mie imi sugereaza fragilitatea comunitatilor lipsite de un corner shop. Nu va lipseste micul corner shop european(si aici pe cale de disparitie)? Preferati sa locuiti intr-o suburbie sau in orasul propriuzis? Si de ce?


La multi ani!

Efraim Zuroff, directorul Centrului Wiesenthal din Ierusalim, cauta nazisti in Romania
Centrul Simon Wiesenthal a anuntat lansarea in Romania a unei linii telefonice gratuite, la care vor putea suna cei care au informatii despre criminalii de razboi nazisti care ar mai fi in viata. Informatiile care duc la prinderea si condamnarea unor criminali de razboi vor fi recompensate cu 10.000 de dolari. Programul se numeste “operatiunea ultima sansa” si a debutat in 2002 in tarile baltice. “Vinatorul de nazisti”, dr. Efraim Zuroff, spera sa aiba succes si in Romania. Efraim Zuroff, sef al biroului din Ierusalim al Centrului Wiesenthal, va veni la Bucuresti la sfirsitul acestei saptamini. Alaturi de Ion Iliescu, el va inaugura o expozitie dedicata Holocaustului la Muzeul de Istorie.
De ce acum o linie telefonica gratuita? Si de ce in Romania?
Cred ca numele actiunii ii reflecta intr-o masura semnificatia. E “operatiunea ultima sansa” pentru ca aceasta e intr-adevar ultima sansa pe care o mai avem de a-i aduce in fata justitiei pe cei responsabili de aceste crime. Timpul se scurge, criminalii sint batrini, supravietuitorii care ar putea depune marturie imbatrinesc si ei, deci mai avem poate doi-trei ani in care mai putem face ceva. In ce priveste Romania... cred ca e important de subliniat ca am inceput operatiunea in tarile baltice. Aici e singurul loc din Europa unde s-au petrecut trei lucruri deodata. A fost o extrem de mare participare a populatiei locale la aceste crime, apoi mii de evrei au fost adusi din afara pentru a fi ucisi in fiecare din aceste tari si, in al treilea rind, unitati ale politiei locale nu numai ca au participat la crime in Lituania, Letonia si Estonia, dar au fost trimise si in alte tari pentru a ucide evrei, in special in Bielorusia si Polonia.
Succesul operatiunii “ultima sansa” in tarile baltice ne-a determinat sa o extindem si am ales trei tari: Polonia, Romania si Austria. Sint trei tari in care apreciem ca s-a facut relativ putin pentru a-i aduce pe criminalii nazisti in fata justitiei si in care exista un numar destul de mare de oameni implicati in aceste crime.
Dar ce presupune aceasta procedura. Suni la telefon sa spui ce?
Linia telefonica e pentru oricine are informatii si ne poate suna sa ne dea aceste informatii. Noi trebuie sa vedem daca aceste informatii sint serioase si sa decidem daca sa le trimitem sau nu procurorului general din aceste tari. In tarile baltice am primit numele a 256 de suspecti, 196 in Lituania, 41 in Letonia, 6 din Estonia si 13 nume din Ucraina, chiar daca nu am lansat aceasta operatiune in Ucraina. A trebuit sa decidem daca aceste informatii sint serioase si merita investigate. Dupa aceasta evaluare, am dat 70 din aceste 256 nume Parchetelor locale. Au fost facute citeva anchete in Letonia, sint opt cazuri de crime de razboi investigate in Lituania in baza informatiilor primite in programul “ultima sansa”.
O poveste de succes, in opinia dumneavoatra...
In tarile baltice da, un succes enorm, cu exceptia Estoniei, unde nu am avut succes.
De ce?
Am avut probleme tehnice teribile in stringerea informatiilor, nu pot sa imi dau seama, am fost probabil sabotati sau a fost un accident. Pina si informatia inregistrata pe robotul nostru telefonic a fost stearsa de cineva. Am intilnit o opozitie puternica in Estonia, am avut probleme in publicarea reclamei pentru linia telefonica.

Dr. Efraim Zuroff, despre viata unui “vinator de nazisti”:
“E foarte frustrant, dar in acelasi timp, cind reusesti, si citeodata reusim, ai un sentiment de satisfactie profunda, caci, intr-un fel, e o lovitura data Raului, este o lupta impotriva Raului (...) Holocaustul nu a fost un cutremur devastator, nu a fost un uragan. A fost o catastrofa provocata de oameni. Unii au luat decizii de razboi, altii le-au aplicat si astfel au fost ucisi sase milioane de evrei. Cind saptamina trecuta germanii l-au arestat pe Ladislau Niznansky, criminal de razboi slovac, cind americanii l-au deportat pe Algimantas Dailide care va ajunge in Lituania, si Estonia a anuntat inceperea urmaririi penale contra lui Michael Gorshkow, asta inseamna ca eforturile noastre au ajutat la prinderea acestora, au influentat guvernele sa conduca aceste investigatii.”
Slovacul Niznansky (care fusese condamnat in contumacie in 1962) are 86 ani, lituanianul Algimantas are 82 ani, iar estonianul Gorshkow are 81 ani.
Cei trei au fost descoperiti in urma demersurilor Centrului Simon Wiesenthal.

O problema sensibila in Romania

Efraim Zuroff, sinteti constient ca o astfel de linie telefonica gratuita e o problema sensibila in Romania, o tara ravasita de colaborarea cu Securitatea, de denunturile multor informatori... Aceasta linie ar putea fi folosita in scopul razbunarii.
Cred ca acest context ne forteaza sa fim foarte atenti cum derulam proiectul. Acest pericol e si in alte tari. In Letonia avem o situatie in care cineva ne-a dat informatii care s-au dovedit a fi false. Sintem constienti de asta si simtim ca e foarte important sa fim atenti. Si, desigur, vom fi. Dar in acelasi timp trebuie sa incercam sa utilizam orice mesaj putem pentru a stringe astfel de informatii.
Ati vorbit cu autoritatile romane inaintea inaugurarii liniei telefonice?
Da, eu am vorbit cu procurorul general si sper ca-l voi intilni din nou. Trebuie sa discutam si alte chestiuni in Romania, e vorba despre niste reabilitari care noi simtim ca au fost acordate nejustificat unor oameni implicati in uciderea evreilor. Avem si activitati educationale. Vineri deschidem o expozitie despre Holocaust la Muzeul de Istorie din Bucuresti.
Dar procurorul general a fost de acord cu infiintarea acestei linii telefonice gratuite?
Nu am discutat toate detaliile, nu am discutat pina in cele mai mici amanunte, dar cred ca daca va avea vreo obiectie si-o va exprima. Cum am spus, am mai vorbit cu dinsul, sper sa-l reintilnesc deoarece el, intr-un fel, este partenerul nostru in rezolvarea unor astfel de dosare.
V-ati exprimat regretul ca nici un criminal de razboi nazist nu a fost anchetat dupa 1989 in Romania. Dar multi spun ca in Romania nici macar comunistii nu au fost judecati pentru genocidul savirsit. E aceasta imagine a contrapunerii Holocaustului nazist genocidului comunist.
In tarile baltice multi criminali comunisti au fost judecati, mult mai multi decit criminali de razboi nazisti. Nu am urmarit de aproape procesele contra comunistilor, dar au fost lideri care au fost pedepsiti, Ceausescu si sotia sa, de exemplu. Eu sint sigur ca ei nu sint singurii criminali comunisti. Dar trebuie sa spun cit se poate de sincer, de deschis, ca eu sint in favoarea urmaririi criminalilor comunisti. Dar meseria mea e sa-i fac sa dea socoteala pe criminalii de razboi nazisti.
Din aceasta pozitie a dumneavoastra, apreciati ca victimele comunismului fac destul, oamenii sint bine organizati pentru a-i face sa dea socoteala pe criminalii comunisti?
Nu, nu sint atit de bine organizati cum ar trebui.
Sinteti multumit de clarificarile presedintelui Iliescu, dupa controversa de anul trecut privind Holocaustul?
Acela a fost un incident foarte nefericit. Cred ca prin participarea sa la deschiderea expozitiei privind Holocaustul, presedintele Iliescu arata cit de importante considera el a fi astfel de evenimente, cit de important e sa educi opinia publica, e evident o decizie pozitiva si sper ca va fi primul din multi alti pasi inainte ai presedintelui si guvernului Romaniei.
Urmariti de foarte aproape toate evenimentele din Romania, sinteti la curent despre vestea “convertirii” lui Corneliu Vadim Tudor...
Ha,ha,ha...
Ce credeti despre asta?
La o prima vedere, totul ma face sa fiu foarte sceptic, trebuie sa o spun. Desigur, una din temele principale, relevanta, este ce spune dinsul despre trimiterea in anchetare a criminalilor de razboi nazisti din Romania? Ce spune despre urmarirea fostilor membri ai Garzii de Fier, despre autorii pogromurilor? Aceasta poate pune intrebari dificile domnului Tudor.
Ati mai intilnit astfel de situatii in alte tari, cu lideri populisti, nationalisti schimbindu-si opiniile?
Da, sint trei cazuri care imi vin in minte. Trebuie sa spun ca intr-un caz persoana a fost intr-adevar serioasa si schimbarea politicii sale a fost adevarata. Vorbesc de Fini, de la Alianta Nationala din Italia. Eu m-am intilnit cu Fini deoarece voiam sa inteleg daca demersul sau era serios. Ne-am intilnit in 1995 si a avut opt ani sa dovedeasca faptul ca este serios. Iar in acest caz cred ca avem a face cu o schimbare foarte pozitiva. Dar, mai e un membru al parlamentului croat, Japici, care la fel a spus ca si-a schimbat pozitia, dar nu cred deloc ca e serios, cred ca e un caz similar cu cel al lui Corneliu Vadim Tudor.
Credeti cu adevarat in “convertirea” lui?
Nu, nu cred, ca sa fiu sincer. In schimbarea lui Fini cred, in cea a lui Tudor - nu.
De ce reactionati la probleme curente, dincolo de cele legate de crimele celui de-al doilea razboi mondial? De exemplu, acuzati comentarii antiamericane si antisemite la forumul social care se desfasoara in India.
Ca institutie ne ocupam de o serie larga de probleme. Vinarea criminalilor de razboi e doar una din preocuparile noastre. Atentia ne e concentrata astazi asupra combaterii antisemitismului si din pacate asta a devenit o problema foarte dificila in ultimii trei ani, mai ales in vestul Europei. Credem ca probleme precum educatia si pedepsirea celor vinovati sint legate. Incercam sa-i aducem in fata justitiei pe criminalii de razboi nu doar pentru a-i pedepsi, ei merita pedepsiti, dar si pentru a transmite un semnal societatii ca astfel de situatii sint teribile si nu trebuie niciodata repetate, si cei care le provoaca vor fi aspru pedepsiti. Aceasta tine de educatie.
Dar de ce faceti presiuni asupra Ue sa ia pozitie fata de liderul Hamas de exemplu?
Avem de ce. El este un antisemit, un extremist fanatic...
Si ce ar trebui sa faca Uniunea Europeana?
In primul rind nu ar trebui sa finanteze organizatii palestiniene care dau bani in scopuri teroriste, nu ar trebui sa incurajeze in nici un fel dialogul cu oameni al caror scop in viata e distrugerea statului Israel si uciderea locuitorilor sai.
Si credeti ca UE nu face destul?
Va spun sincer ca nu. Intr-o masura, problema este ca Uniunea Europeana este condusa de tari precum Franta, care are traditional pozitii pro-arabe. De aceea ne dorim foarte mult aderarea tarilor din estul si centrul Europei, care speram ca vor echilibra situatia politica in Uniunea Europeana fata de Orientul Mijlociu.

Nu ai prea inteles multe din "demersul meu"!! Iar daca citeai mai mult din ce am scris pe aici,iti dadeai seama ca "nici faptul ca numai buba mea ma doare" nu e prea aproape de adevar!
Cat despre sprijinul "armatei",era un citat din presa romana care este ceva mai documentata decat noi!
Desigur ca putem vedea ca armata romana nu a sustinut nici pe legionari,nici pe Antonescu!1Si putem baga si "capul in tarana ca strutul" si sa spunem ca nici Antonescu,nici legionarii,nici Carol sau Mihai nu au fost sprijiniti de popor!,iar armata romana si conducerea ei au avut din totdeauna o "pozitie neutra"!!!Sunt facuti din "teflon" si astfel "nimic nu ramane patat!!
Cat despre ce cred eu la titlul "A fost holocaust in Romania?,m-am mai exprimat ca nu am destule date si ca exista tone de documente care vor fi cercetate!Si ca astept rezultatele comisiei,care vor fi date publicitatii abia in 2005.Pana atunci,ma simt cel mai aproape de "teza" relatata in urmatorul articol din ObservatorCultural:
==============
**************
A fost holocaust in Romania?


Pentru inceput, permiteti-mi sa-mi plec cu respect fruntea in fata memoriei acelor mii de romani care, prin curaj si credinta crestina, au salvat in anii celui de al doilea razboi mondial circa 400.000 de evrei.
Printre acesti romani ii citez pe Regina-mama Elena, ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane: mitropolitii Balan si Tit Simedria, militari de diverse ranguri: generalii Dumitru Popescu, Corneliu Dragalina, Vasile Ionescu-Negru, Orezeanu, colonelul Borcescu, capitanul Ion Popescu sau simplul plutonier Prisacaru, functionari superiori ai statului ca prof. Dumitru Lupu, presedintele Curtii de Casatie a Romaniei, C. Paunescu si I. Vladescu, directori la Caile Ferate Romane. Un caz aparte este al prof. Augustin Caliani, care nu numai ca a salvat vieti omenesti, dar prin curaj si credinta a determinat crearea unui sistem educational paralel de invatamint de toate gradele, care, chiar daca nu a fost recunoscut de stat, a creat o generatie de intelectuali evrei care dupa razboi si-au adus contributia la civilizatia si cultura romana.

Printre salvatori s-au gasit ilustrii medici prof. dr. Nicolae Lupu, prof. dr. Bazil Teodorescu, prof. dr. Dan Teodorescu, dr. Horea Slobozeanu, care au respectat juramintul lui Hipocrat. Nici unul dintre ei nu a actionat din interese materiale.
La Casa NATO a fost omagiat, pe 27 iunie a.c., primarul Cernautiului, Traian Popovici. Sintem obisnuiti cu numele germanului Schindler, cu listele sale de evrei salvati de la moarte. Ei bine, romanii se pot mindri ca fostul primar al Cernautiului din anul 1941 a salvat 20.000 de evrei. Cu tot respectul pe care i-l port omului Schindler, Traian Popovici il eclipseaza prin faptele sale.
Neindoielnic, acei romani care prin curaj si credinta crestina au ridicat notiunea de umanism la cote necunoscute nu au putut impiedica evenimentele dramatice prin care a trecut evreimea din Romania.
La intrebarea daca in Romania a fost sau nu holocaust nu se poate raspunde decit lamurind, in prealabil, doua probleme esentiale.

Ce se intelege prin notiunea de holocaust? Negationistii – si nu numai ei – sint dispusi sa caute raspunsul intr-un dictionar lingvistic, unde vor gasi explicatia ca holocaust inseamna ardere completa, respectiv distrugere totala.
Un alt raspuns posibil este acela de a intelege prin holocaust totalitatea masurilor cu caracter administrativ urmate de exterminarea unui numar mare de membri ai unor comunitati umane pe principii etnice, religioase sau rasiale.
Pornind de la raspunsul dat anterior, este posibil si un al treilea raspuns pentru a caracteriza o anumita perioada istorica in care s-au practicat violente si distrugerea in masa a unor colectivitati umane. A existat un holocaust al armenilor pe principii etnice si religioase, practicat de turcii musulmani imediat dupa primul razboi mondial, a existat un holocaust al evreilor, practicat pe principii etnice si religioase de nazisti si aliatii acestora, a existat un holocaust impotriva nationalitatilor din fosta Iugoslavie, practicat de Slobodan Milosevici. Neindoielnic ca, pentru a marca victima, este nevoie ca ea sa fie indicata: holocaustul armenilor, al evreilor sau al kosovarilor. Desigur ca fiecare dintre aceste holocausturi are particularitatile sale si ale epocii in care a fost savirsit. De asemenea, fiecare colectivitate umana impotriva careia s-a aplicat un set de masuri discriminatorii, urmate de un genocid, se considera detinatoarea monopolului suferintei. Numai cunoasterea colectivitatii asupra careia s-a produs holocaustul, a numarului de victime si a epocii istorice in care s-a produs poate conferi caracterul de unicitate actiunilor de distrugere colectiva a comunitatii respective.

Recent, Fundatia „Dr. W. Filderman“ a editat, cu sprijinul Ministerului Culturii si Cultelor, memoriile doctorului Traian Popovici, intitulate Spovedania1.
La Cernauti au trait, in 1940, circa 50.000 de evrei, dintre care 20.000 au fost salvati de Traian Popovici. Alti 30.000 au fost ucisi in primele zile ale pogromului sau au luat drumul deportarilor in Transnistria, unde cei mai multi au murit prin infometare sau din pricina bolilor care i-au macinat. Transnistria nu a fost un lagar cu camere de gazare, dar a fost un lagar de nimicire.
Majoritatea evreilor deportati de la Cernauti s-au imbolnavit de tifos exantematic sau tuberculoza galopanta, iar infometarea a fost mijlocul de a-i ucide pe evrei. Sint obligat sa citez citeva din marturiile lui Traian Popovici: „Populatia sortita deportarii era mai intii adunata in grupe de cite 2000 si apoi, prin noroi si mocirla, impinsa spre rampele de incarcare din gara principala. Aici, inghesuita in vagoane, cite 40-50 de vagoane sub paza militara, iar trenul, sub comanda unui ofiter, se punea in miscare spre Nistru, spre punctele de concentrare Atachi si Marculesti, de unde peste riu erau trecuti in imparatia infernului…“.

Un alt citat: „Tragicul lor destin a apropiat in suferinta, si peste mileniu, ducerea lor in robia babiloniana si in iadul de foame-boala si moarte al Transnistriei sau Ucrainei de peste Bug. Mortii erau coboriti din trenuri in gari si abandonati de serviciile de caritate locale“.
Alt citat: „La un singur transport, din 60 de sugari, a supravietuit unul singur. Obositi, poticniti, erau abandonati in stare muribunda pe marginea drumurilor, lasati destinului lor tragic, prada ciinilor si vulturilor…“.
Si un ultim citat: „Mortalitatea a crescut de la 50-70%, ajungind chiar la 85% in comuna Bersad (jud. Balta), unde deportatii au fost tinuti in loc deschis sub cerul liber, ca vitele, pina la 20 decembrie. Nu aveau alt scop «uman» decit stingerea lor“.
Pina aici am citat unele relatari din Spovedania lui Traian Popovici, fost primar al Cernautiului, descendent al unei familii de popi crestin ortodocsi, salvator a 20.000 de evrei din Cernauti, martor ocular, care si-a scris memoriile in anul 1941. Au pierit la Cernauti 60% din numarul locuitorilor evrei. Putem afirma oare ca, cel putin la Cernauti, in exemplul ales, nu a fost holocaust?

Si lucrurile se vor repeta dupa acelasi tipic la Chisinau sau in alte locuri. Timpul nu-mi permite sa citez din raportul comisiei de ancheta a celor intimplate la Chisinau, comisie condusa de generalul de corp de armata Niculescu si care si-a prezentat raportul in decembrie 19412. Sint convins ca dumneavoastra cunoasteti bine acest document, existent in arhivele militare.
Am citat evenimente dramatice intimplate la Cernauti si Chisinau pentru ca sintem obligati, ca istorici, sa ne punem o intrebare inainte de a ne pronunta asupra existentei sau neexistentei holocaustului, si anume daca Basarabia si Bucovina de Nord au fost parte componenta a Romaniei interbelice pina la ultimatumul sovietic din 28 iunie 1940 si, apoi, intre 22 iunie 1941 si 23 august 1944, cind teritoriile au fost eliberate de armata romana. Neindoielnic, eliberarea nu a adus instaurarea unei administratii civile. Desigur, aceasta problema a administratiei militare si nu a celei civile este un capitol aparte si nu are legatura cu holocaustul, dar v-as propune, ca istorici, sa dezbateti in viitor si aceasta tema. Dezbatere istorica, si nu politica. Este nevoie de adevar.
Pentru mine – si cred ca si pentru dumneavoastra – administratia romaneasca a Basarabiei si Bucovinei, civila sau militara, puncteaza apartenenta Basarabiei si Bucovinei la Romania, indiferent de prevederile pactului Ribbentrop-Molotov si de vitregia geopolitica postbelica, prelungita pina azi.
De aici o prima concluzie: nu se pot desparti evenimentele dramatice din Basarabia si Bucovina de Nord de cele din vechiul Regat. Comportarea fata de o comunitate etnica nu se poate desparti in functie de regiunea geografica a tarii. Din punct de vedere istoric, Romania a fost si este un stat national unitar si nu se poate desparti intensitatea masurilor punitive dintr-una sau alta din regiunile tarii.

Desigur, situatia nu este identica in Ardealul de Nord, care, din 30 august 1940 si pina la sfirsitul razboiului, a fost sub administratia statului maghiar, care poarta intreaga responsabilitate pentru practicarea holocaustului in aceste regiuni.
In ce priveste populatia evreiasca din teritoriile de est ale Romaniei, distrusa in buna parte prin pogromuri, infometare, imbolnavire, m-am oprit asupra unei cifre, dedusa din documente: 200.000 de suflete. Calculul ii apartine distinsului si respectatului acad. Florin Constantiniu, in al domniei-sale volum O istorie sincera a poporului roman3. Este adevarat ca in calculul dlui academician Constantiniu sint cuprinse si victimele holocaustului, respectiv ale genocidului din Transnistria, inclusiv populatia autohtona evreiasca din aceasta regiune. Sint obligat sa fac propria mea observatie ca teritoriile din Transnistria erau tot in administratie romaneasca, guvernator fiind Alexianu.

La cei 200.000 de evrei disparuti in teritoriile din est, trebuie adaugati cei 10 pina la 16.000 de evrei ucisi in pogromul de la Iasi. Cifra de 16.000 de victime evreiesti este pentru prima oara semnalata de Radu Leca si de curind demonstrata de istoricul israelian Jean Ancel, incluzind cele 124 de victime ale pogromului legionar din Bucuresti, cele 50 de victime ale pogromului de la Dorohoi si cele 20 de victime ale pogromului de la Galati. Caci la Galati a fost un pogrom in ziua de 30 iunie 1941, conform documentelor prezentate de colonelul Borcescu, fost sef al serviciilor informative ale armatei, dar si marturisirilor ambasadorului din acea vreme al Frantei la Bucuresti, Jacques Truelle. De acest pogrom nu s-a ocupat nimeni in Romania ultimilor 50 de ani. Lipsa de documente sau cosmetizare?
In aceeasi perioada, 300-500 de evrei au fost ucisi in actiuni individuale, in special prin aruncare din tren.
Insumate, cifrele pe care vi le-am prezentat conduc la circa 213.000 de evrei ucisi sub diverse forme in vechiul Regat, Transilvania de Sud si teritoriile din est aflate sub jurisdictia guvernului Antonescu.
Fie ca denumim actiunea de exterminare genocid, holocaust sau utilizind termenul ebraic soah, de ea se fac responsabile organele abilitate ale statului din perioada anilor 1940-1944 si acopera un spatiu istoric cuprins intre 1 iulie 1940 (data pogromului de la Dorohoi) si 23 august 1944. Controversa asupra denumirii acestui spatiu istoric nu face decit sa alimenteze, de fapt, controversa negationismului de orice natura cu realitatea istorica.

Autoritatile supreme ale statului din acea perioada istorica au recunoscut, in fond, ca au ordonat exterminarea populatiei evreiesti. Ne referim aici la scrisoarea lui Wilhelm Filderman din 11 octombrie 1941, in care facea un apel disperat la conducatorul statului privind conditiile de exterminare in ghetoul de la Chisinau, si la raspunsul lui Ion Antonescu din 19 octombrie 1941, ambele scrisori primind comentariul ambasadorului francez Jacques Truelle. Antonescu justifica executiile, urmate de deportarile care au generat moartea a 200.000 de evrei, prin asa-zise acte dusmanoase ale evreilor fata de armata romana. Fara a intra in amanuntele acestor acuzatii, daca ele aveau un singur gram de adevar, cei care au actionat impotriva armatei romane fie trebuiau tratati ca prizonieri de razboi, daca purtau uniforme militare, fie trebuiau judecati de tribunalele militare, daca erau civili. Sint nevoit sa-l citez din nou pe distinsul domn academician Constantiniu, care demonstreaza ca, din cele 10.566 de persoane arestate in anii guvernarii Antonescu, 2567 provin din nordul Bucovinei. Daca au existat 200.000 de colaboratori evrei ai armatei sovietice, trebuiau inculpate 200.000 de persoane de etnie evreiasca spre a fi judecate de Curtile Martiale si condamnate, inclusiv la moarte, si nu ucise prin exterminare sub diverse forme.
Fara a intra in amanunte privindu-i pe colaborationistii de origine romaneasca din Basarabia si Bucovina, pentru ca acestia au fost cu zecile de mii, sintem nevoiti sa-l citam pe Ion Antonescu judecind lucid cazul lor: „Cind am venit acolo, ne-am gasit in fata unor reclamatii fara sfirsit, in care se arata ca peste 40.000 de ticalosi din aceasta provincie seste vorba de Basarabia – n.n.t se facusera, in timpul ocupatiei rusesti, mai rusi decit rusii, persecutind populatia romaneasca. Populatia romaneasca cerea pedepsirea lor. Am fost in fata acestei probleme si daca pedeapsa era capitala, mai cream inca 50.000 sau 100.000 de nenorociri. Si atunci am aplicat clementa, ca si in cazul legionarilor“. Am citat din Jurnalul Consiliului de Ministri din 16 noiembrie 1943.

Nu pot sa nu fiu de acord cu dr. Filderman care spunea: „In nici o tara dominata de nazisti n-a supravietuit o asa mare proportie a populatiei evreiesti“. Cauzele acestei supravietuiri sint omenia romaneasca si morala crestina a romanilor, care au impiedicat infaptuirea unui holocaust total, inclusiv deportarea evreilor din vechiul Regat spre lagarele de exterminare din Polonia.
Va invit sa ne aplecam pentru o clipa asupra raportului sefului Politiei de siguranta si al serviciului de siguranta german, Rientelen, catre superiorul sau Luther, document ce poarta data de 26 iulie 1942 si in care se specifica, in conformitate cu intelegerea dintre delegatul lui Eichman in Romania, Gustav Richter, si Mihai Antonescu, ca, incepind cu 10 septembrie 1942, evreii din Romania urmau „sa fie transportati succesiv in districtul Lublin, unde cei apti de munca sa fie utilizati, iar restul supusi tratamentului special“. Se intelege, sper, traducerea notiunii „tratament special“.
Singurul lucru care a ramas neperfectat a fost semnarea programului de deportare a 1000 de evrei zilnic pe traseul Bucuresti-Adjud-Suceava-Cernauti-Lublin. Timp de noua luni de zile, conducerea Cailor Ferate Romane a tergiversat parafarea unui plan concret de deportare spre Polonia. Erau antrenati in aceasta actiune unii dintre cei citati anterior, si anume generalul Orezeanu, subdirectorul general C. Paunescu, directorul regionalei Timisoara, Ion Vladescu, si inginerul evreu Kinsbruner, un apropiat al lui C. Paunescu.

Cind scriu aceste rinduri am in fata marturisirea scrisa a ing. Vladescu, datata septembrie 1974. Aceasta marturisire descrie actiunea de salvare a evreilor intreprinsa de cei trei conducatori ai Cailor Ferate Romane spre a impiedica deportarea evreilor in Polonia. Initial am vrut sa o citez integral, insa timpul nu-mi permite. Stau la dispozitie cu documente. Multumesc in orice caz revistei Magazin istoric si regretatului Cristian Popisteanu pentru publicarea acestor documente inca din septembrie 1974.
Timp de sapte luni, conducerea CFR a sabotat planul de deportare. Este adevarat ca, in mai 1943, Guvernul Romaniei renunta la plan, dupa batalia de la Stalingrad. In cele sapte luni urmau sa fie deportati in Polonia 210.000 de evrei regateni. Ei nu au pierit datorita umanismului conducerii Cailor Ferate. Ea dovedeste opozitia romanilor la holocaust, dar nu inexistenta acestuia.
La intrebarea daca a fost holocaust in Romania, raspunsul este DA. Dar proportia mortilor nu a atins cote supra-aberante, datorita umanismului romanesc si moralei crestine a unui numar mare de romani.

Referat sustinut la sesiunea de comunicari Holocaustul si implicatiile lui in Romania, organizat de Academia Romana si Ministerul Culturii si Cultelor in ziua de 28 iunie 2002.

________
1. Traian Popovici, Spovedania, Editura Fundatia W. Filderman, Bucuresti, 2002.
2. Martiriul Evreilor din Romania, Editura Hasefer, Bucuresti, 1991.
3. Acad. Florin Constantiniu, O istorie sincera a poporului roman, Editura Univers enciclopedic, Bucuresti, 2002.

=============================
P.S.Nu pretind sa "fiu multumit","ochi pentru ochi" nu ma intereseaza si nici ce a spus sau nu a spus Moise nu ma pasioneaza!
anita47

DL> Din pacate fotografii romani care traiesc din fotografie nu
DL> prea scriu si nici nu prea exista pe net la discutii, dar
DL> asta e alta poveste. Cultura e boala grea in meseria asta,
DL> fie ca e cultura banilor ori a literelor.

Domnule Lazar,
Dragi cafegii,
;-)

Pe scurt, vad situatia cam asa.
Dinu Lazar nu este mare fotograf cit este pedagog.
Da, ati citit bine, este pedagog.
Sau, ma rog, si mare fotograf si pedagog.
Pai mai aratati-mi in spatiul romanesc un domeniu profesional
unde amarashtenii pot vorbi, dupa cum se vede, de la egal
la egal, cu unul dintre cei mai mari...
Si, evident, pot sa mai si invete cite ceva.

A, ca Dinu Lazar mai repede pe unul, pe altul, se mai
supara, e normal. E uman. In general artistii au, si e nor-
mal, un temperament mai dificil.

Dar sa revin la oile mele. Imi permit sa nu fiu complet de
acord cu parerea lui. In spatiul virtual, fotografii care
traiesc din fotografie scriu si exista. Chiar mai mult decit
"nu prea".

Din pacate, discutiile acestea (intre cunoscatori) nu sint
intotdeauna accesibile publicului larg.
Si apropo de pîndarul din lanul de secara, pe acolo nu ti se
acorda nici macar un statut, mai larg cunoscut de cind cu in-
ternetul, de "lurker". Adicatelea (cum ar zice domnul Lazar ;-)
doar sa stai si sa te uiti. Normal, n-ai dreptul sa spui nimic,
dar inveti. Chestia cu chibitzul (lui Sadoveanu ?):
"... Sa nu faca semn / Sa fie de lemn.". Altfel, cum sa
iveti daca nu stai si printre cei mari?

Din pacate am fost obisnuit cu ideea asta (de "public") de la
agora propriu-zisa si pina la conceptul "societate deschisa".
Trecind, uite, printr-o cafenea (spatiu public, nu-i asa?) la
o shueta si-n minte cu imaginea bibliotecii publice (bibliote-
ca americana (nu, nu aia din Bucuresti), mai ales), si pina la
societatea deschisa, pedalind invatind prin niste locuri publi-
ce ca http://www.fotomagazin.ro, http://badorgood.com sau
http://www.efoto.ro .

Scuze pentru claritate si concizie! ;-)
A obosit caii (boii, de la bicicleta ;-), a oprit sa le dea
apa... ;-)

Aveti si n-aveti dreptate, domnule Lazar. Poanta e ca, peste
ani, o sa se spuna despre dumneavoastra:
"Cine? Dinu Lazar? A, e tipu' ala care si-a facut (foto)maga-
zin desi dadea totul pe gratis, nu?"

Pai in afara de Dinu Lazar, cu cine sa mai vorbim despre
cultura (banilor si nu numai)?

Parerea mea! Care este!
;-)

Multumiri!
db

Stimate domnule Marius Rotar,

Va rog foarte foarte mult sa ma scuzati ca am abordat atit de gresit lectura interesantei, ce-i drept, lucari de licenta la care ne referim.

Viata tumultoasa, stresul cotidian, problemele de tot felul, m-au facut sa uit de lecturile din tinerete, si de anii cind am invatat pe dinafara multe pagini din Svejk si din opera lui Iaroslav Hasek.

Dar interventia Dvs a sters cu buretele ceatza si mi-am adus aminte de marele scriitor.

Ce se intimpla; exista intre superbele schitzeale lui Hasek una, aproape autobiografica, senzationala , si anume "Cum am devenit redactor la LUMEA ANIMALELOR"

Personajul principal s-a angajat cronicar de specialitate la publicatia cu numele din titlu; dupa un sumar examen de tot hazul, s-a apucat serios de lucru; elefantul, tigrul, leul, maimutza, erau creaturi prea cunoscute cititorilor, asa ca omul s-a apucat sa inventeze balena cu pintece de sulf, care nu era mai mica decit un morun; aceasta lansa asupra prazii un acid de balena; apar apoi foca tarcata - un mamifer din neamul cangurului; boul suplu; infuzorul sepia, ca un tip de guzgan; nu in ultimul rind, un purice orb, care traia pe spatele unei cirtitze preistorice, si ea oarba, pentru ca strabunica ei se imperechease cu un arici orb si el.

Acum imi dau seama ca acestea sunt subiecte de licentza foarte bune pentru un student roman la istorie!

Pentru ca despre aceste posibile lucrari se va vorbi, biologi revoltati vor fi pusi la zid ca retrograzi; dar desigur e mai important de pus o problema, si daca scopul este sa se vorbeasca despre lucrare, subiectele din LUMEA ANIMALELOR mi se par senzationale si tot asa de curajoase ca tema de la care a pornit discutia.

Spre deosebire de ce se intimpla in lumea stiintifica si culturala romaneasca, unde iata, poti spune orice oricum oricind, pentru ca daca esti tinar "te afli in zona unei ulterioare si posibile slefuiri", si daca esti batrin esti, cum e cazul meu, ramolit si retrograd, reporterul de la LUMEA ANIMALELOR, despre care spuneam, a avut mai mult ecou; totul a inceput de la faptul ca a a decupat o fotografie a unei pasari care statea intr-un nuc, si a botezat-o nuculeana, logic, pentru ca una care sta intr-un ienupar s-ar numi ienuparutza.
Cine doreste poate citi nuvela; este senzationala si iata, foarte actuala.

Lucrarea de licentza care a stirnit polemica aceasta este o lucrare la istorie a unui student care arata ca practic nu a fost nimic in fotografia romaneasca pe vremea comunismului, si ce a fost, daca a fost, dar nu a fost, a fost rau, prost orientat, retrograd si condamnabil, eufemistic vorbind.
Cel putin asa am inteles eu din ce am citit, si puterea de intelegere scade o data cu virsta, din pacate, asa ca multe se pare sa-mi fi scapat.
Dar ma gindesc ce grozav ar fi un examen de licenta la drept despre cresterea rationala a pricolicilor in sala de judecata, care din luna a sasea se hranesc cu malt, sau o licenta la litere, despre insusirile spirituale si literare ale caracatitelor.
Oricum, este de laudat cineva care face o lucrare de licenta originala, pe bune; am auzit ca in ziua de azi poti sa o cumperi cu citeva sute de dolari sau poti sa scrii "Alba ca zapada si cei shapte pitici" si daca ai sustinere tot treci.
Asa ca mii de scuze, si mult succes in continuare, dumneavoastra si tinarului de viitor, care este.

Impresionante sint demonstratiile facute de Domnia Voastra ! Va felicit calduros pentru acribia stiintifica si pentru parcimonia emotionala. Chestiunea aceasta a pericolului rusesc, a stilului prin care Rusia creeaza in lume(iar Basarabia este proximitatea noastra)false probleme pentru a masca adevaratele ei intentii totalitariste este, intr/adevar, prea importanta spre a fi minimalizata sau spre a fi tratata cu mijloace neadecvate.
Marturisesc ca documentele pe care le puneti la dispozitia Cafenelei mie mi se par de o valoare uriasa, avind in vedere caracterul lor sintetic, apt sa ofere o privire globala semnificativa asupra fenomenului si apt, prin urmare, sa constituie punct de discutii, de atitudini, de strategii. Poate ca in primul rind noua, ca PERSOANE DE CETATENIE ROMANA, ne este necesara evaluarea facuta de Domnia Voastra, intr/o chestiune care, oricit ne/am eschiva sau pe care oricit am amina/o, ea ramine fixa: istoria personala este si istorie a natiunii tale, extrapolind genericul principiu conform caruia ontogenia repeta filogenia.
Mi se pare foarte corect modul in care ati demonstrat felul in care Rusia conduce din umbra, prin intermediul regimului comunist de esenta kaghebista de la Chisinau, acel proces de nation building , consecinta a caruia, dupa "crearea Moldovei, vor fi creati si moldovenii".
Recursul facut de dumneavoastra la asertiunile Domnului Eugeniu Coseriu scoate in evidenta in mod clar genocidul etno/cultural pe care autoritatea comunista , dar comandata de la Kremlin, il practica in Basarabia. Va pot asigura de valabilitatea tezei genocidului etno/cultural a lui Eugeniu Coseriu, cu care si eu am facut un interviu in urma cu trei/patru ani , cu ocazia unui mare simpozion lingvistic. Am admirat geniul acestui mare om, mare savant roman care nu a incetat sa/si foloseasca prestigiul international pentru a apara interesele "nefericitei Basarabii", dupa cum afirma Domnia Sa cu multa tristete oridecite ori avea ocazia.

Domnule Belazur, nu voi intra in detalii, pentru ca Dumneavoastra ati facut aici o conferinta magistrala. Toata demontratia facuta de Domnia Voastra la problema Rusia- Basarabia- Romania slujeste atit chestiunii in sine a Basarabiei mutilate de rusi, cit si ideii de baza de la care am inceput tema mea de discutii, adica Rusia ca sursa de alimentare in lume aterorismului si sentimentelor antiamericane si anti UE, adica relatia Rusia- Lumea araba terorista- (Israel, UE, America). Ma voi explica foarte succint>
1 Rusia si/a plantat in RM regimul comunist> Regimul comunist de la Chisinau creeaza si agraveaza criza identitara a cetatenilor RM. >Regimul comunist de la CHisinau creeaza pe plan international probleme false, acuzind Romania de amestec in treburile interne ale Basarabiei si, in felul acesta , inducind pe plan international sentimente antiromanesti violente.

In mod identic

2 Rusia si/a plantat influente intre liderii musulmani, inarmind miscarile fundamentaliste(aliati vechi ai totalitarismului rusesc)> Sursele de sprijin in lumea araba ale Rusiei(care a excitat continuu si pervers unele sensibilitati etnice si religioase locale) stimuleaza si impulsioneaza si in ultima vreme terorismul local si terorismul international> Conducind escaladarea terorismului la cote de nesuportat(vezi 11 septembrie 2001, 11 martie 2004) si la interventia americana si europeana militara din Iraq, participarea subtila, "invizibila" a Rusiei a fost totusi decisiva, astfel, la sporirea sentimentului anti -american in lume. Nu mai spun de pozitia Israelului , stat care a fost in permanenta tinta tuturor ostilitatilor militare si de opinie, un veritabil stat haituit(dau un singur exemplu: refugiatii din fisia Gaza sint folositi ca masa de manevra impotriva Israelului. Caci refugiatii, desi sint musulmani, nu sint primiti de tarile arabe vecine, nu sint ajutati de aceste tari, sint lasati sa moara in mizerie si foame, in tabere ale mortii, iar opiniei publice internationale li se arata mereu "crimele" umanitare ale Israelului...)


In fine, iata doua puncte fierbinti de pe glob in care mecanismele de lucru ale "sahistilor" lui Putin sint mai mult decit transparente. Tinta Kremlinului este clara: a slabi orice stat care se poate opune pretentiilor dintotdeauna pe care aceasta tara "paradoxala" le/a avut in chestiune aexpansiunii teritoriale si a influentelor. Dar aceasta pentru a/si atinge scopurile, Rusia nu actioneaza direct. Ci, prin intermediari creati de ea in scopuri diversioniste>impotriva Romaniei Rusia opereaza prin intermediul regimului comunist de la CHisinau, in timp ce impotriva Americii, Israelului si UE prin intermediul miscarilor terorite musulmane.

Ramin la convingerea, Domnule Belazur, ca opiniile Domniei Voastre vor avea ecou.

Cordial,

Ema Word

"va accept invitatia de a face un tur al tenebrelor din Romania. Vreau sa vad piesele stricate ale vechiului regim comunist"

Stimate domn... ma tem ca e o incurcatura de amploare, datorata unei amestecaturi de neintelegeri care eronat au combinat o falsa idee...
Alo... ce vechiul regim comunist? Ia mai dati o raita si cititi mesajul meu... vorbesc eu de asa ceva? Se intelege pe undeva asa ceva? Dumneavoastra v-ati exprimat scirba ca ce mama ei de natie toti pleaca si toti injura si toti se scirbesc si eu mi-am exprimat dorinta sa va arat cam ce inseamna disperare si tragedie si cam ce nu se vede pe fereastra gipanului cind pleaca omu` de la discoteca bine dispus...
Din pacate, piese stricate ale vechiului regim nu am... am ale noului regim... asa ca nu remodelati structura stomacului, eu ma referam la un schimb de idei, nu de impresii sau considerente stomacale.
Va aruncasem o parima dar a scapat.
Din pacate discutia asta cu o asa lipsa de argumente seamana cu bancul:

Un vapor strainez se apropie de cheu pentru acostare.
Langa babale, doi veterani asteapta fumind linistiti parimele.
Pe teuga, doi mermenghezi privesc impasibili.
Vasul se apropie periculos, paramele, canci!
Veteranii incep sa se inpacienteze , si baga un dialog:
- Bah! Arunca bah parama!
- What?
- Parama, bah neamu`, , paramaaaa! arunc-o incoa` !!
- What?
- Bah ciutane, mermenghezu`, arunca mai parama!!!
- What?
- Do you speak english ?
- Oh,yes my friend!
- Atunci arunca dracu` parama aia!!!

Cam asta e cu "piesele stricate ale vechiului regim comunist".
Fiecare pe limba lui...
Scepticism?
Ia mergeti la o judecatorie de sector si stato fo patru ore si faceti p`orma aici o compunere libera de o mie de cuvinte cu detalii pe tema optimismului si a dreptei justitii... p`orma, daca e ok ce citim, veniti si cu mine.
Asteptam parima... aaa... scuzati, asteptam lectura.

Domnule Lazar imi pare rau pentru neintelegere. Nu ati facut nici o referire la vechiul regim comunist asa este. Iata ce doream eu sa spun prin "piesele stricate al vechiului regim": problema acestora vine de pe urma vechiului regim comunist care el la randul lui nu s-a ocupat corespunzator de situatia lor si DA, asta este vina actualului guvern ca nu a gasit o solutie pentru ei. Dar sunt o multime de probleme in tara asta foarte grave -probabil ca asta incercati sa imi spuneti- si totusi aratarea lor cu degetul nu ajuta la nimic.
Si unde anume ati fi vrut dumneavoastra sa aduc argumente si nu am adus?
nu ar strica sa renuntati la tonul acela dispretuitor

Asemenea si dumneavoastra! ...brusc nu mai sunt plictisit si parca totul devine interesant (cu o singura conditzie: sa nu aveti si dv 18 ani sau sa locuiti in Baicoi) nu ca as avea ceva cu provincialii, dar cred ca atunci cind o faci pe intelectualul interesat de realitatzile presante, ai 18 ani, itzi alegi nickname-ul dupa numele celei de-a 4-a stele (ca luminozitate) din galaxie, punctezi cu regularitate ca esti de bani gata, si pe deasupra esti sufocat de ceea ce obtii fara greutate, risti sa eshuezi pe un site d-asta si agatzi fara sa vrei tot felul de opinii care de care mai controversate. Am avut ocazia odata sa aud despre un roman care a scris o carte care a bulversat comunitatea programatorilor din America de Nord, a scris o carte despre un limbaj de programare foarte popular si prin felul in care a facut-o a stirnit o gramada de comentarii:a extins la maximum limitele limbajului deschizind astfel un orizont complet nou pe care multi n-au fost capabili sa-l inteleaga.Cartea a ajuns de vinzare, printre altele, pe amazon.com si bineinteles acolo veti gasi impresiile celor care au citit-o. Statistic vorbind aproape 50% din pareri sunt pro iar restul sunt contra, unii acuzindu-l chiar de "erezie". Motivul pentru care am ales exemplul asta este ca atunci cind ai un punct de vedere garantat vei stirni opinii pro si contra. Ce nu inteleg eu de fapt este de ce, in acest caz exista opinii pro pentru "stelutza". Chiar va identificatzi cu persoana lui sau cu punctul lui de vedere. Caci daca felul in care s-a prezentata a stirnit vreun ecou in costiintza dv e motivul sa va intrebatzi de ce ii luatzi apararea, iar daca vederile lui "patriote" va determina sa chestionatzi cu unul din punctele mele de vedere e momentul,in opinia mea, sa incepetzi sa va intrebatzi:"Oare de ce fac asta?"... este asta ultimul loc unde facetzi front comun cu opiniile unui baiat din Baicoi. Poate si acest mesaj nu va folosi nimanui... Intr-adevar schimbarile radicale in viata unui om nu survin neaparat intre 18 si 30 de ani, poate "stelutza" se schimba as we speak, dar lasatzi-ma va rog sa ma indoiesc de asta chiar daca sunt plictisit sau prost. Sunt foarte curios sa aflu ce anume l-a determinat sa scrie ce a scris. Citeodata adevaratele motive nu pot nici macar sa fie constientizate...Va multumesc pentru rabdare,cred ca m-am intins prea mult. O ultima opinie: nu era necesar sa spuna ca este de bani gata, vrea cu adevarat sa se delimiteze de mare masa a celor cu bani gata s-o faca altfel nu enuntzind-o si apoi negind-o. Chiar atit de putin are de spus ca sa adauge greutate opiniei lui: am 18 ani si sunt de bani gata, dar nu am nevoie de ei... tot ce vreau e un PC mai bun. texte...

Okay, inspiratia cred ca ati avut-o dumneavoastra domnule Lazar cind v-ati pronuntat ca ar fi mai bine sa facem ceva mai bun decit un simplu protest, in alte cuvinte sa aratam lumii si alte imagini ale Romaniei. O imagine este mai buna decit o mie de cuvinte, nu? Un titlu simplu, "The Other Face of Romania" sau stiu eu ceva mai interesant, pus sub fiecare imagine iar pe spatele foii un mic paragraf care explica motivul pentru care se distribuie aceste imagini, cred ca ar fi destul. Aranjamentul pot sa-l fac eu, distribuirea se poate face in toate tarile pe unde ne aflam, atita timp cit ne putem oferi citeva ore din timpul nostru liber. La Mall-urile de prin occident sint mii si mii de masini parcate, si asemenea cum se face reclama pentru orice timpenie putem si noi sa facem la fel intr-un mod liber si fara nici o restrictie, cel putin la noi in America. Deci, am nevoie de imagini si o aprobare a textului. Toti care sint interesati pot sa participe. Nu o sa mutam munti din loc, dar asa cum se cinta in "Hora Unirii" impreuna vom avea putere in vocea de protest.

Am privit fotografiile si nu inteleg de ce s-au iscat atatea proteste si nemultumiri. Ar fi bine ca toti cei care posteaza comentarii sa priveasca mai intai fotografiile. Nu e vorba de mizerie, ci de imagini de la tara in care apar si niste copii de tigani frumosi si veseli. Sa intelegem ca doctoranzii nu cunosc aceste realitati? Sa credem ca nu au fost maca o data la tara? Pentru romani nu e nimic neobisnuit sa vada o casa din chirpici(asa se zice la materialul in care lutul joaca un rol important). Sunt atatea materiale de constructii pe lume care nu-i impiedica pe oameni sa traiasca bine si fericiti in astfel de case.
Si chiar daca nu fac dus in fiecare zi nu inseamna ca toti sunt prosti si ca trebuie sa-i ferim de ochii lumii. Ce se vede in fotografii e aproape jumatate din poporul roman. (Desigur, daca vrem sa diferentiem, sumt multi tigani, se vede dupa port).

Felul in care este scoasa in evidenta participarea acelei Alina la organizarea expozitiei mi se pare tendentios. Ni se baga in ochi acest nume ca sa vedem ce face o romanca...tz tz tz, iata unde-mi era tradatoarea!

Dace insa aveti rabdare sa cititi ce scrie Alina in prefata veti vedea ca nu e nimic iesit din comun. Da, agricultura ocupa inca un loc important in economia Romaniei, si UE critica asta. Sunt de acord ca putem masura nivelul de dezvoltare al unei tari dupa procentul pe care- l ocupa serviciile (in USA cam 70%), dar ce putem face daca asta e situatia Romaniei, cel putin in prezent? Nu tot noi ne mandrim cu "granarul Europei"?

Nu cred ca cel care priveste expozitia va crede ca asa e toata Romania. Nici noi nu ne inchipuim asa ceva cand vedem magini din India, SUA, Franta, China,Africa, etc. Eu zic ca e vorba de o simpla expozitie care nu si-a propus sa faca reclama Romaniei sub nici o forma. Ce vor sa obtina studentii si doctoranzii din Franta prin protestul lor? Vor poate sa tina contra prin a propune o expozitie alternativa in care se prezinta pe ei insisi? De unde firca asata pe care o intalnesc la atatia romani de a nu fi confundati cu tiganii? Chiar nu puten fi ata de siguri pe noi incat sa nu mai avem nevoie sa aratam doar fata lucioasa a tarii? Credeti ca daca tarile europene dezoltate n-ar sti ca Romania poate fi membru deplin,( "pe picioarele proprii") al UE, ar mai fi inceput negocierile? Credeti ca o fac doar pentru a-si face de lucru cu un neam de tigani pe care din mila si din lipsa de ocupatie vor sa-l scoata din mocirla?

Daca imi amintesc bine am vazut zeci de imagini si emisiuni de la tara din toate tarile care vor intra in mai in UE si nicaieri nu sunt castele la tara. Ce zicati de scandalul iscat pe seama reducerii ajutorului social in Slovacia? Asta inseamna ca acolo vor muri la propriu multi de foame si majoritatea vor fi tigani. Mai bine asa?

Ceea ce aduce intr-adevar un prejudiciu tarii si imaginii Romaniei sunt, de exemplu, posterele pe care le are afisat Oficiul de Turism al Romaniei din München/ Dachauerstr. Sunt niste poze marite de pe vederi cum le stiti si dumneavoastra din anii '70 cand erau la moda hotelurile cu 12 etaje de pe Litoral si de la Felix. Credeti- ma, asta-i ingrozeste pe straini. Am vrut de mult sa ma duc sa le spun sa rupa porcariile din geam, dar n-am prins pana acum deschis, deh, domnii inchid la 5. Insa un dram de inpiratie tot mai au: sting noaptea luminile si astfel nu sare nimanui in ochi ca acolo ar fi ceva...surprinzator :))

Salutari
Mi (semnez asa pantru ca am pierdut parola si copia solicitata se lasa asteptata)

Pentru mine inca mai este timp destul ca dorintele sa mi le implinesc!
Doua dintre ele mi s-au indeplinit dar am muncit mult pentru asta.
In afara de bac. imi mai doresc sa ajung la un cunoscut festival de muzica folk unde sa pot arata ce sunt in stare .:)(deocamdata)
Deci: incercati sa faceti diferenta intre copilul visator de atunci si persoana realizata de acum. Ce va doreati si cu ce vati ales?
Tot ce va cer este sa mai priviti prin ochii copilului din dumneavoastra facand abstractie de grijile actuale.

Va doresc un Paste fericit!

Un alt anonim [ca si mine] scrie ca "cei ce o vor vota o vor face doar pentru motivul ca traieste in strainatatea."
Si ce daca? Tocmai asta este esentialul! Faptul ca a trait in America este un "atu" formidabil, iar Romanii vor aprecia asta.
Eu am curajul sa fac o profetie:
LIA ROBERTS VA CASTIGA ALEGERILE DIN TOAMNA ACEASTA IN ROMANIA LA O DIFERENTA DE 10 PUNCTE DE URMATORUL CANDIDAT.
Acum suntem in Mai. In Iunie va incepe campania electorala a candidatei Lia Roberts. Dumneavoastra, cetatenii Romani veti avea prilejul sa asistati la o surpriza de mari proportii in luna Octombrie anul acesta.
Nu este un secret pentru nimeni faptul ca Lia Roberts a aratat ca stie cum se face un business de succes. Si daca a avut succes intr-o tara straina, in care a trait un pic peste 20 de ani, atunci cum poate cineva sa-si inchipuie ca nu va reusi in tara sa proprie, pe care o cunoaste bine si in care a trait 35 de ani?
Nu, eu stiu ca Romanii nu sunt legati la ochi si nici dusi cu presul. Romanii sunt un popor foarte inteligenti adica stiu cum sa supravietuiasca. Romanii inteleg problema de astazi. Cred ca la ora asta exista deja o majoritate care o vor vota la toamna. Toate rudele mele si prietenii imi scriu ca votul lor va fi pentru Lia.
As vrea sa retineti un lucru: Americanii nu se apuca de ceva decat daca stiu ca au mari sanse sa reuseasca si dupa ce au studiat bine problema. Nu exista in lume oameni mai priceputi la cum sa incepi o afacere decat Americanii.
Petre Tutea spunea despre Americani ca sunt "tinichigii cosmici, domnule!" A avut mare dreptate. Americanii trateaza totul (chiar si simpla tinichigerie) cu atentie si respect. In plus, Americanii au un foc intern care ii face sa doreasca sa fie cei mai buni in lume, in orice domeniu, si sa faca totul la perfectie.
Adaugati va rog la acest "foc intern", un creier Romanesc. Focul intern American si inteligenta sclipitoare Romaneasca creiaza o combinatie extraordinara.
Veti asista in curand la o cursa politica pentru functia suprema de stat in Romania, cum n-a mai vazut niciodata poporul Romanesc. Veti vedea la lucru metodele Americane de castigare a sufletelor. Castigarea sufletelor Romanesti este tinta Liei Roberts. O sa vedeti o surpriza cum nici nu va imaginati acum.
Aveti putintica rabdare, neicusorilor!

UN PROFET CARE NU GRESESE APROAPE NICIODATA

Draga Ema Word,
Nevrand a risca o ipostaza delicata si nici de a ma arata aparator al poetului Florin Iaru si nici judecator al dumneavoastra zic urmatoarele intr-un total respect:
- oare declaratia lui Florin Iaru trebuie demolata si negata cu atata insurgenta? Poate ca nu declaratia lui Florin ci starea de lucruri. dar putem demola starea de lucruri? Nu e oare ratacire? Poate ca ar trebui sa impamantenim o conduita. Putem oare? Eu cred ca putem dar numai printr-o abordare curajoasa din partea femeilor! Atentie, calea feminismului e tocmai calea vulnerabila! Eu cred ca femeile trebuie sa puna sub semnul intrebarii domenii mari in care barbatii pretind ca au suprematia! Daca asta nu e o utopie si o ratacitre bufniliana atunci chiar dumneavoastra puteti porni lupta. E lupta cu simpozion. Cenaclitatea sau cenaclizarea a produs la noi efecte stranii, conduite fara substanta. Nu vreau sa va conving. Vreau sa spun ca va consider o luptatoare asa cum si Florin e, sub ochiul bufnilian, nevinovat si neimportant, un luptator.

Cu deplina consideratie si admiratie,
Ovidiu Bufnila

Cind nu ati mintit Florin Iaru: atunci sau acum ?
#12783, de ema word la Thu, 25/03/2004 - 09:53


Stimate Domnule Florin Iaru,


Constat cu regret ca nu jucati fair/play in razboiul declaratiilor. Dar iata fragmentele la care ma refeream(atunci cind v/am acuzat de misoginism literar) din declaratia facuta de Domnia Voastra Doamnei Iolanda Malamen in interviul pe care i l/ati acordat si care a fost publicat de suplimentul Ziua Literara din 2 februarie 2004:

- Iolanda Malamen : Ai prejudecati vizavi de literatura scrisa de femei ?
- Florin Iaru: Da. Si nu te minia. E vina intrebarii. Pina mai eri, imi era indiferent daca o carte era scrisa de o femeie sau un barbat. Buna sa fie! Ce conteaza sexul autorului ? Crezi ca un barbat imbecil e mai bun numai pentru ca e barbat? Sigur, au fost intotdeauna mai multi barbati autori decit femei autorese. A fost si vina civilizatiei moderne(modernismul asta are vreo trei mii de ani).Stiu ca nu m/a interesat, nu am valorizat in functie de apartenenta la un sex. Dar, cum nici o epoca nu scapa nebuniei de a fi om in piele straina, imi pare ca acum, la sfirsitul unei lungi perioade de pace mondiala, cind lumea s/a plictisit de moarte, numarul aberatiilor cromozomiale literare este in crestere. Au aparut o literatura feminista, o literatura gay, o literatura angajata si multe alte forme de impunere a mediocritatii prin discriminare pozitiva. Explicatia este aceasta foame mondiala: "Glorie, glorie!" "Bani, bani!". Oltul repeteaza. Este o ofensiva a mediocritatii in blana de oaie. Sa/ti dau citeva exemple:(si urmeaza parerile personale ale Domnului Florin Iaru despre cartile "Igiena asasinului" de Amelie Nothomb si "Schimbarea la trup" a Mariei Darrieussecq...n.a.) O neglijanta aroganta si dispretuitoare care iti lasa un gust amar. Gustul lucrului prost facut. Alta glorie europeana pompata pe piata. Nici nu stiu, asta e literatura feminina sau feminista?

- Iolanda Malamen: deci ai prejudecati, ocolind cu dibacie exemplele care nu te/ar umple de minie?
- Florin Iaru : De asta am prejudecati. Economia de piata a literaturii ma scoate din sarite. Nu sint un prost , pe gitlejul caruia sa poti indesa orice. Dar nu astfel stau lucrurile la categoria baieti:
-Iolanda Malamen: Sa te intreb timid de Coelho?
- Florin Iaru : Coelho e un exemplu stralucit de impostura cu o farima de talent de baza. Asa ca pot spune: DA, AM PREJUDECATI FATA DE LITERATURA FEMININA. NU RECUNOSC ACEST GEN.


Domnule Florin Iaru,
Dumneavoastra ati afirmat aceste lucruri, ele au fost publicate. Orice copil de liceu pricepe ca nu recunoasteti nici literatura feminista, dupa cum ziceti, si nici literatura feminina, dupa cum incheiati abrupt. Interviul acesta va reveleaza si ca o persoana ce face cu nonsalanta afirmatii ce se cam bat cap in cap. Si mai sinteti si extrem de partinitor atunci cind comparati stralucita mediocritate cu talent de baza a unui scriitor barbat cu mediocritatea ofensivei literare in blana de oaie a unor scriitoare femei. Dar sa nu fie precis si sa nu fie obiectiv i se poate intimpla oricui, iar numai cine nu a
fost in situatia de a da un interviu, nu intelege ca exista unele imprecizii instantanene in exprimare care "se duc" inainte, se tiparesc, devenind marca publica a gindirii emitentului.

Nu poarta nimeni, insa, vina, ca ati transmis textual opiniei publice, prin declaratiile Domniei Voastre , convingerea ca nu recunoasteti genul literar feminin.

Am poposit cu intirziere de citeva zile pe aceasta lista de discutii. Nu stiusem ieri de replicile Domniei Voastre si de replicile distinsei sotii a Domniei Voastre. Pot observa ca v/ati grabit a ma acuza de o ideologie literara care este departe de natura mea, si ca oarecum, m/ati acuzat in lipsa. Adevarata chestiune in discutie , insa, cea iscata de mine odata cu enuntarea acestei teme de discutie, ramine declaratia Domniei Voastre facute presei. Si pe care am publicat/o mai sus. Cu toate ca astazi va straduiti sa ma acuzati pe mine de denaturare a adevarului, de scoatere din context. Am pierdut 30 de minute copiind, ca sa va aduc contextul in fata, iar colegilor din Cafenea temeiul disputei.


Cordial,

Ema Word

Apreciez gestul dumneavoastra generos de a va pune la dispozitie cunostintele de cosmetica. Profit de ocazie pentru a va pune cateva intrebari la care inca nu am gasit nicaieri nici macar pertial raspuns.

Am probleme cu pielea fetei. Am ten normal, zic eu, cu tendinte de uscat iarna si gras vara. Imi apar destul de des niste cosuri ciudate, ca din senin, iar daca le scot (ceea ce fac de multe ori, pentru ca altfel dor) raman semne mult timp. Ma demachiez in fiecare zi mai nou cu Nivea Joung, folosesc o crema hidratanta de noapte, din cand in cand o masca cu argila, cu miere si lapte, etc. si ma machiez cu Max Factor de la Ellen Betrix. Ce fac gresit? Cum sa fac sa am o piele fina, fara probleme si fara cicatrici? Cred ca am si un complex din cauza asta, nu ies niciodata nemachiata. Credeti ca si poluarea joaca un rol? Am observat de multe ori ca atunci cand plec cateva zile cu sotul meu la tara la parintii lui imi merge mai bine.

M-as bucura sa primesc un raspuns din partea dumneavoastra.

Mireille

Scrii superb si arati la fel ....Bravo !