comentarii

dumnezeu nu ajuta celui care umbla cu furtusag


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Dumnezeu - de cico la: 09/06/2005 06:31:38
(la: Ce/Cine si Cum este Dumnezeu?)
Ador naivitatea inocenta cu care ai ridicat problema. Ma mira chiar ca n-a aparut nici un crestin practicant (de-acela dogmatic) sa-ti raspunda (s-or fi speriat si au fugit de cind a ajuns sexul oral in virf la Topul zilei :)).

Caut sa-ti raspund eu, cu punctul de vedere al Bibliei si credintei crestine, combinat cu al meu personal (pe ici-pe colo) :

As vrea sa imi spuneti cum il vedeti pe Dumnezeu... Oare cand va ganditi la Dumnezeu, in minte va apare acea figura a unui batranel sprijinit intr-un toiag, cu barba alba, lunga, imbracat in vesminte albe elegante, potrivite unui rege?

Dumnezeu le-a interzis oamenilor sa faca picturi sau statui dupa chipul sau. Fireste insa ca toti cautam sa ni-l imaginam si ca fata umana. Batrinel si barba, da, insa fara toiag si eleganta. Mai degraba putere si personalitate, plus minie, ca o fi el iertator, dar si pedepseste cind se supara.

Ce este Dumnezeu? Eu inclin sa cred ca Dumnezeu este o energie pozitiva, Dumnezeu se afla in tot ce e bun si frumos, sau ma rog ni se pare noua ca ar fi bun si frumos pentru ca pana la urma religia, biserica este cea care ne arata fa asa ca asta e bine sau nu fa asta ca e rau, deci sunt relative notiunile de bine si rau, respectiv de urat, frumos...

Credinta e una, e a ta si-ti vine din suflet. Biserica e altceva, nu le confunda. Biserica si preotii nu l-au slujit mereu pe Dumnezeu. Sint momente si-n Biblie (vezi vremea lui Moise) cind au uitat de rolul lor si s-au pus mai mult pe-agoniseala. Si eu il percep pe Dumnezeu ca universal, ca bine si rau combinat, in antagonism dar si complementaritate. Biserica iti va spune mereu ca Dumnezeu e tot ce e mai bun si frumos, si ca raul sau uritul vin doar de la oameni. Bineinteles ca binele, raul, uritul, frumosul sint toate notiuni relative. Absolutul exista doar in visele poetilor si ale adolescentilor. Prudenta doar cu ce-ti spune biserica ce sa faci sau sa nu faci. Ca Biblia si scripturile au fost si sint continuu rastalmacite (ca multe-n viata).

Dumenezeu este atotputernic, atoatestiutor, omniprezent etc... Da Dumnezeu o fi asa, dar uneori e greu de crezut pentru ca nu ai dovada, nu ai nimic concret, palpabil, ceva ce poti pipai... Unii sustin ca Dumnezeu exista, iar altii ca El nu exista.. Bun intrebarea apare asa: De unde stii ca exista? sau de unde stii ca El nu exista? aceasta este o mare dilema, o stare permanenta de confuzie, de zbucium.. Dumnezeu exista? nu exista? daca exista cine e El? de unde vine?

Existenta lui Dumnezeu n-a fost si nu e dovedita, in sensul pur stiintific. Existenta lui crestina se bazeaza pe dogma fundamentala "crede si nu cerceta". Cu alte cuvinte, pe Dumnezeu trebuie SA-L SIMTI prin cele din jurul tau (cum scriai mai inainte), nu SA-L VEZI sau SA-L PIPAI (pentru a te convinge ca exista). Spiritele logice si rationale au avut dintotdeauna multa dificultate cu acest mod de percepere. Hilar ca mai exista crestini ce se forteaza sa dovedeasca LOGIC existenta Lui, sau liber cugetatori ce cauta sa bage logica in notiunea spirituala de credinta.

de ce bunatatea lui ar fi nemarginita? atatea razboaie, crime, lucruri care ingrozesc.. de ce ? pentru ce? atata suferinta in lume pentru ce?

Cum ziceam inainte, Biserica te va asigura ca toate relele vin de fapt de la oameni, nu de la Dzeu. El ii lasa pe oameni sa sufere dupa efectele rautatilor lor, pentru ca numai asa se vor cai si-si vor intoarce iar fata catre El. El, in bunatatea lui nemarginita, i-a iertat mereu pe pacatosi si i-a (re)primit cu caldura la pieptul Lui. Ce gindesc eu? Ca-i alta pirueta de interpretare partizana, dar suna bine :)

Dumnezeu reprezinta inefabilul, nu il putem intelege oricat am dori asta, cel putin eu nu pot sa inteleg, incerc, dar uneori totul este confuz...

Religia e-n mare parte bazata pe confuzie si interpretare arbitrara. Esential e daca TU simti nevoia credintei in Dumnezeu. Daca A CREDE te-ajuta in sufletul tau.
draga maan - de mosu dochia la: 20/06/2005 01:11:03
(la: azi, acum 9 ani)
am vrut initial sa scriu ca-ti multumesc pentru vorbele bune si pentru intelegere. dar m-as si te-as insela daca m-as opri doar la o multumire. fiindca, la fel ca si sora mea, m-ai ajutat sa vad totul cu alti ochi si pentru asta simt ca n-am simple cuvinte sa-mi exprim recunostinta. sufletul meu iti spune insa 'multumesc'.
m-ai intrebat de tati. mi-e inca greu sa vorbesc despre el, desi au trecut 9 ani. am pus mai jos raspunsul surorii mele atunci cand i-am trimis ce-am scris. ea e 'habotnica' familiei si in ea mi-e sprijinul de cand tata nu mai e.
sa ma ierati cei pentru care durerea mea reprezinta poate un moment de intristare. mi-e dor de tata insa si nu stiu cum sa o spun. si simt ca vorbind cu altii despre el il aduc mai aproape. si-o fac public, pentru ca omul care a fost tatal meu merita sa traiasca, chiar si numai pentru o fractiune de secunda, si in memoria altora.

sorella:
"(...) Tati cu siguranta nu te blameaza pentru asta. Cred ca daca ar putea sa-ti vorbeasca, ti-ar spune cat de mult sufera din cauza supararii tale. Il doare durerea ta si ar vrea sa ti-o aline. Te-ar face cu siguranta sa razi, si ar rade cu tine, doar ca sa te scoata din asta. Cum radea el, asa, din toata inima, cu ochii. Si ar cauta sa-ti toarne prin privire direct in suflet, veselia lui.

Ma intreb, cum poti, din tot ce a fost tati, sa ramai cu durere si suferinta cand te gandesti la el. Cum poti sa mai ai resentimente, fie si vis-à-vis de niste preoti pentru care durerea oamenilor a devenit moneda de schimb, cand tati, de-ar fi fost, n-ar fi cheltuit pe ei, poate, nici o emotie. Cand ar fi inteles, si ti-ar fi explicat, pe intelesul tau, ca singurul mijloc de trai este pentru preoti taxa pe care o percep de la enoriasi. Ca Patriarhia le da un salariu mizer si ca ei se bucura, in definitiv, de fiecare eveniment din acesta din care mai pot primi ceva.

Ca ei, ca si toti oamenii, sunt buni si rai. Uita-te la tine in SOS (organizatie umanitara in care am lucrat 7 ani in romania). Oameni care lucreaza cu oameni, mai rau, cu copii, cu situatii dramatice la tot pasul. Spune-mi, in timp, cati oameni sensibili ai gasit? Ai mai gasit macar unul? Vei fi tentata sa spui ca da, dar, daca te vei gandi mai mult, vei realiza ca aveau parti sensibile, dar nu intregi. Nu aveau capacitatea ta de daruire totala. Pentru multi, limitele proprii de generozitate erau bine stabilite. In rest, rutina. In rest, probleme personale peste care vin altii sa se vaite. Cati au capacitatea de a darui? Putini.

Si intri in tagma preotilor. Altii care ar trebui sa fie cu daruire. Si cu har. Cati gasesti? Cam cati sunt si la SOS. Pentru ceilalti, rutina, serviciu pentru care se trezesc dimineata si se imbraca, slujesc, mai o inmormantare, mai o nunta, mai un botez… O slujba de seara, daca au ghinionul sa aiba enoriasi, si cam atat. Iar preotul nostru... tu te poticnesti intr-un om ale carui vise au fost de mult ruinate si pentru care singura ratiune de a fi, poate, sa ma ierte Dumnezeu, a ramas banul. OK, e preot. OK, ar trebui sa fie omul lui Dumnezeu pe Pamant. Cu atat mai dificil pentru el. Responsabilitatea ce apasa pe umerii lor e cu atat mai mare. Pentru ca noi incercam sa-l gasim pe Dumnezeu - unii reusim, altii nu, fara sa stim ca e tot timpul cu noi. Pe cand ei se joaca teribil cu focul. Pentru insensibilitatea lor, pentru transformarea ritualului in sursa financiara si atat, le va fi mult mai greu. N-ai vrea sa fii in locul lor.

Iar tati, dincolo de toate astea ramane omul cel mai minunat pe care l-am intalnit. Si care ne-a daruit din el tot ce a putut. Ne-a invatat sa avem mintea si inima deschisa, sa daruim cu drag, sa nu ne opreasca nimic. O fire vesela, optimista, plina de viata. Bland, bun si intelept. Cati oameni, din cati ai cunoscut, au avut sansa unor parinti ca ai nostri? Cati au fost binecuvantati, cum am fost noi doua, cu o atmosfera de familie linistita si armonioasa? Cand vei reusi sa intelegi si sa ierti? Nu poti ierta ca nu ti-a dat totul? Ti-a dat tot cat i-a stat in limite. Ti-a dat cat a putut el. Nu a vrut sa pici de sus, nu a vrut ca gustul dezamagirii sa-ti inunde sufletul. Il acuzi ca ti-a taiat aripile, ca nu a crezut suficient in tine. I-a fost teama de esec, si a vrut sa iti atenueze caderea. Dar altfel, ti-a dat materialul genetic si educatia necesara sa te uiti intotdeauna in sus, spre mai departe, sa nu fii niciodata multumita si plafonata. Sa-ti doresti sa explorezi mai mult, mereu.

(...) Eu cred ca tu ai ajuns si ai depasit conditia pe care ti-o doreai si pentru care ai fi avut nevoie de sprijinul lui tati. Tati ti-a dat exact ceea ce ai avut nevoie si culmea, exact asta iti lipseste. Increderea in tine la pachet cu precautia de a nu zbura cu aripi de ceara. Iar aripile pe care le ai tu acum nu sunt de ceara.

Mi-esti draga. Si, dincolo de experientele tale nefericite cu biserica, ar trebui sa intelegi ca Dumnezeu are mai putin de-a face cu biserica decat crezi. Biserica este o institutie pe care au facut-o oamenii, initial din credinta, pentru a-L proslavi pe Dumnezeu. Ulterior, s-a rutinat. Dar tu poti avea acces la Dumnezeu, direct, pe scurtatura, fara biserica. Adevarat, asa cum a zis tata, Biblia se poate constitui intr-un manual scris pentru cei mai simpli, iar biserica o poti privi ca scoala. Dar pentru oameni ca tine, ar trebui sa fie evident ca El iti este aproape. In tot ce-ti daruieste. Simt ca nu pot aborda acest subiect cu tine atata timp cat esti inca pornita. Atata timp cat ai in tine stranse multe dureri, pentru care, mai mult ca sigur, Il consideri vinovat, nu pot sa-ti deschid sufletul.

(...mi s-a spus ca pe mine oamenii) si poate Dumnezeu, ma percep ca pe un om bland, bun, generos. Si in clipa respectiva, desi poate parea absurd, am fost recunoscatoare. Pentru ca imi place sa fiu un om bun si generos. Pentru ca imi place sa dau o mana de ajutor, sa pot ghici ce-i trebuie celui de langa mine si sa-l surprind daruindui-i, sa ma hranesc din fericirea si bucuria pe care acesta o simte."

luciana
#55594 (raspuns la: #54921) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
donquijote - de transilvanpop la: 25/07/2005 11:21:43
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
Sa schimbi culoarea unui creion nu stiu la ce ti-ar folosi, dar pot sa iti prezint altceva. Un om care a cazut intr-un rezervor adanc de trei metri
in care se gasea solutie fierbinte pentru curatare, cu o concentratie mare de NaOH. Rezervorul nu era plin, i-a ajuns pana in partea superioara a coapselor. Rezervorul nu avea scara de acces, dar colegii l-au gasit langa rezervor la cativa metri, iar pe zapada proaspata nu erau decat urmele omului care duceau INSPRE rezervor. Omul stia in urma cu doi ani ca avea sa i se intample ceva, si tocmai isi luase ramas bun de la rude, prieteni, urmand sa lichideze in ziua respectiva si cu serviciul.
I-a cazut toata carnea de pe picioare, ramanand oase goale, pe care nu a fost de acord sa i le amputeze. Pe os gol nu se poate forma carne, clar. Totusi omul azi umbla pe picioarele lui, chiar daca se ajuta de carje, i-a crescut carne, piele si par. Il cunosc personal, am copilarit cu copiii lui.
Pe vremea cand s-a intamplat asta era Proca ministrul sanatatii (pe vremea lu' Impushkatu') si s-a interesat personal de caz. Desi mare comunist a recunoscut si el ca "trebuie sa existe Dumnezeu, sau ce-o fi aia". E vorba de cazul Gabor, pe care, daca ai acces, il poti gasi in presa interna si externa a vremii.
Cred ca e mai mult decat un creion colorat.
#61110 (raspuns la: #60758) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cred in Dumnezeu...dar trebui - de andrutzika la: 16/09/2005 14:40:52
(la: Credeti in Dumnezeu?)
cred in Dumnezeu...dar trebuie sa recunosc ca uneori uit de El...urat din partea mea...imi amintesc cand am nevoie de ajutor..si tot ma ajuta...
despre Dumnezeu, om, libertate... - de PRSTROILESCU la: 20/09/2005 23:27:27
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Doamne ajuta!

Dati-mi voie sa va adresez acest comentariu la problema complexa pe care ati expus-o:
1. Paradoxul este un enunt pentru care exista atat demonstratia ca este adevarat cat si demonstratia ca este fals. Enuntul dumneavoastra face abstractie de GANDIREA CRESTINA sau mai frumos exprimat de FILOSOFIA CRESTINA, cea in care sau atins cele mai inalte culmi atat in definirea conceptelor de Dumnezeu, om, credinta, bine,rau, libertate etc., cat si in exprimarea practic inepuizabila a relatiilor foarte complexe existente intre toate aceste concepte. Filosofia crestina (adica teologia - in adevaratul sens al cuvantului, nepervertit de folosirea abuziva de catre secte sau alte religii) valorifica armonios filosofia greaca, fara a se indeparta de la esenta proprie, invatatura evanghelica a Domnului,Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce este in acelasi timp Dumnezeu si om, iar aceasta valorificare poate constitui un argument, daca vreti, despre subtilitatea, seriozitatea -ce nu poate fi ignorata- a acestei filosofii.
In acelasi timp enuntul ''paradoxului'' dvs. foloseste -cred ca fara sa va dati seama- o tactica grosolana de manipulare a opiniei, ce impiedica un ratiomanent corect, capabil sa se apropie de adevar.
2. Pozitivismul a incercat sa-l elimine pe Dumnezeu din ecuatia creatiei universale, dar nu a reusit, ci dimpotriva, marii savanti, mai ales cei din sec. XX, dar si cei contemporani, au ajuns la concluzia ca ''fara Dumnezeu nu ar fi existat nimic'', daca ni se permite aceasta exprimare necizelata.
3. As recomanda celor care au nelamuriri sau ''certitudini'' ca ale dumneavoastra, doar sa citeasca putin din carti ale unor autori crestini sau ale unor oameni de stiinta care ''au ajuns'' la Dumnezeu, daca ar fi suficienta lectura. Dar cheile intelegerii nu sunt in afara, ci in interior.
Altfel spus:cum despre fizica nu poate vorbi competent decat cel care a studiat si experimentat fenomenele fizicii, cu atat mai mult cand este vorba despre ce inseamna Dumnezeu si Biserica.
Experimentul, in fizica-esenta stiintelor naturale, il face pe cercetator sa ''traiasca'' experienta, sa o simta, sa o descrie, iar apoi sa o explice. Nu poate spune, la sfarsitul experientei:nu am facut nimic, nu am simtit nimic, nu exista vreo concluzie. Asemenea este in fenomenul credintei, dar complexitatea acestuia este infinita, pentru ca trece dincolo de materie incluzandu-o. Din afara credintei nu poate vorbi cineva despre credinta din afara fara sa greseasca.










#73554 (raspuns la: #68939) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"o venit dumnezeu la mine si - de Daniel Racovitan la: 16/11/2005 13:07:37
(la: SA MORI RANIT DIN DRAGOSTE DE VIATA)
"o venit dumnezeu la mine si mi-o zis ca ‘procedura’ n-a avut success si muma-n veci probabil nu voi fi"

Daca te ajuta cu ceva, iti zic ca in Romania am intalnit un "dumnezeu" din asta care s-o asigure, in modul cel mai definitiv, pe viitoarea mea sotie ca nu va putea avea niciodata copii. Ceva mai tarziu, Dumnezeu (cu D mare si fara ghilimele) l-a contrazis, si in viata noastra s-a infiintat intempestiv un omuletz plin de caracter si personalitate.

___________________________________________________________________
"aceste cuvinte ne doare" (sic).
#87963 (raspuns la: #87909) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Credintza in Dumnezeu...incerc sa-tzi raspund - de Templer la: 11/01/2006 21:11:51
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Nimeni nu ne dicteza viatza ci ne lasa-m dictatzi..in al doilea rind tinerii din ziua de azi nu cred in Dumnezeu?Eu cred ca raspunsul e simplu:nu sint clarificatzi si sint materialisti.
Adica ,in scoli se invatza matematica,care este o stiintza foarte exacta,fizica e de asemenea o materie materiala si de aceea spun totzi eu cred numai ce vad?Foarte scurta modalitate de a gindi fiindca noi respiram aer.E asa?Dar aerul nu putem sa-l vedem sau sa-l prindem in mina si sa spune-m,il am!!!.A doua intrebare.Vintul potzi sa-l vezi? Nu.Dar il simtzi fara sa vrei.Trebuie sa fii pregatit sa crezi in Dumnezeu si aceasta pregatire se naste prin educatzie si respect fatza de tot ceea ce te inconjoara.
In alta ordine de idei destinul ni-l facem singuri.Cauta si vei gasi...
Dumnezeu a zis:luati pamintul si facetil roditor,inmultitiva si fitzi "fertili"(s-au roditori)...in alta ordine de idei el ne-a dat tot ce ne trebuie dar de rest sintem singuri raspunzatori prin faptele nostre ne influentzam viitorul."De binele si raul din lume"nu e raspunzator Dumnezeu, ca daca un musulman spune ca in numele lui Alah trebuie sa ucida asta nu inseamna ca Alah a spus "ucide"(poruncile exista si la ei)....Omul isi intoarce lucrurile asa cum i se potrivesc lui cind a facut greseala fiindca ai este rusine de ceea ce a facut si se simte vinovat.Daca toata omenirea ar trai dupa cele zece porunci nu am mai pune probabil asemenea intrebari.
Citeste si vei afla dar fii atenta ca "adevarul" atrage dupa sine tristetze si dezamagire.Nu te preocupa cu intrebari complicate filosofice ci ia exemplu simplitatea si credintza lui Isus in noi.Si nu uita El ti-a dat, restul trebuie sa-l culegi singura.
Ma-s bucura sa te fi ajutat !
Daca mai ai intrebari..oricind am sa incerc sa-tzi raspund
Cu respect
#99662 (raspuns la: #83936) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pt donquijote - de elisa la: 07/02/2006 09:21:42
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
Frumusetea acestei "cafenele" este ca fiecare are posibilitatea sa-si exprime gandurile. Ce-i drept, uneori cu riscul unor critici acide. Dar totul e ok atata timp cat nu facem un stindard din crezul nostru. Este dreptul oricui ca, in cadrul unei conversatii, sa emita ipoteze, urmand ca apoi sa le argumenteze pe masura posibilitatilor. O parere personala nu se cere intotdeauna o serie de constatari stiintifice, cu toate ca astfel de argumente sunt necesare pentru a sustine veridicitatea propriei cugetari.

Ca sa trec la subiect: opinia mea, rezultatul evident al actualului nivel de pregatire, nu este mai putin argumentata stiintific decat articolul pe care l-am comentat. Subiectul abordat este atat de amplu, incat nu indraznesc sa consider mesajul meu mai mult decat un cumul de idei pe care am simtit nevoia sa-l exteriorizez, fara intentia de a deschide neaparat o discutie.

Intr-adevar, nu toti au habar de biologie, chimie, fizica etc., insa cei ce vad in scopul vietii filosofia ar trebui sa fie la curent cu toate ramurile stiintei, inclusiv teologia (care este o stiinta universal recunoscuta). Ori o persoana care aseaza Biblia in aceeasi oala cu legendele Olimpului si nu vede nici o descoperire cu adevarat folositoare celui care crede in Dumnezeu ar trebui sa se mai gandeasca o data inainte de a-l pufni rasul la auzul anumitor titluri (tare paroxistic titlu... Apropo, care-i faza cu "mortul viu de sub scara fara trepte"? De fapt, lasa! Probabil nu e de nivelul meu..)

Desigur, am putea polemiza pe marginea "contributiei creationismului la dezvoltarea medicinei" (dar cum a ajutat medicina faptul ca omul se trage din maimuta? sau cati suntem dispusi sa constatam ca toate leacurile descoperite de-a lungul timpului sunt produsul unor minti inzestrate de Dumnezeu? A! Sau dorim un exemplu practic: atunci de ce se aprind singure luminile de la Ierusalim? Iar intrebarile pot continua), insa cred ca totul se reduce in final la intrebarea:Credem sau nu in Dumnezeu? Atunci suntem sau nu dispusi sa fim de acord cu teoriile ce vin in contradictie cu propriile noastre convingeri? Iar aici lucrurile stau clar: sunt unii care cred ca religia crestina "nu are nici un suport stiintific sau material", iar scopul vietii tine de filosofie, iar altii cred ca singura filosofie pentru care merita sa ne dedicam viata este mantuirea. Cam atat am avut se spus. Imi cer scuze daca m-am departat putin de tema principala a conferintei, sau daca gasesti aceste randuri o pierdere de timp. In privinta combatantilor, ei vor exista mereu. Asa e si normal.
#104399 (raspuns la: #104279) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Cand isi mai dau mana si cu - de mircea49 la: 17/03/2006 19:55:37
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
"Cand isi mai dau mana si cu politica - asa cum au facut-o in Evul Mediu cu consecinte pana azi - atunci numarul ateilor creste vertiginos..."

De ceva timp sufletul meu este ateu (atentie, am spus sufletul, adincul meu, nu ratiunea sau mai stiu eu ce - desi inclusiv acestea opteaza la fel). Asta nu are nici o legatura cu epoca. Simt pur si simplu ca nu exista. Si ma mir eu insumi ca nu ma ia o frica teribila, cum ma lua altadata sau cum ma va lua, poate, in fata mortii.

"tendinte malefice din firea oricarui individ ".
Nu exista asa ceva, ci doar insusiri care ii permit sa supravietuiasca. Daca nu le-ar avea, ar fi mai rau. Bineinteles ca, in conditiile societatii mai mult sau mai putin civilizate, desfasurarea fara opreliste a acestui compartimentat trebuie ingradita, altminteri vine fiul celui ucis si ne distruge si el...

"Ajuta-ma Doamne sa cred in tine!"
Interesanta afirmatia... Daca nu am eu credinta suficienta, cum vine asta sa-l rog sa-mi dea credinta in plus?... Ca doar de unde nu e, nici... Dumnezeu nu cere. De ce nu as recunoaste eu ca nu am suficienta credinta, sau deloc, si basta.
In situatia asta de fapt vrem ceva care sa ne indeparteze de angoasa existentei, cindva si a mortii
#111913 (raspuns la: #111812) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
DE CE CREDEM IN DUMNEZEU? - de celine333 la: 10/05/2006 20:27:13
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
Pt simplu fapt ca dumnezeu inseamna iubire,speranta, adevar..Ginditiva ce ne-am face daca toate acestea nu ar exista????daca nu am mai crede in IUBIRE< SPERANTA>ADEVAR am fi doar niste biete suflete ratacite..in sufletul nostru se afla adevarata biserica a lui Dumnezeu.Exista si avem un Dumnezeu spiritual..o forta a binelui care lupta sec. de sec pt a invinge forta diabolica pe care trebuie sa recunoastem o avem in noi si ne lasa de multe ori fara discernamint.Insa in mod involuntar cind se naste un copil...in mod involuntar spunem..Dumnezeu sa-l binecuvinteze...sau cind ne moare un prieten exista vreunul dintre noi care nu a rostit cuvintele ...Dumnezeu sa_l ierte??Amintiti-va cliplele grele prin care cu siguranta oricare dintre voi a trecut oare nu ridicati ochii spre cer si il rugati pe Dumnezeu sa va ajute????Isus care a murit rastignit pe cruce si care mai mult sau mai putin toti stim ca a existat....acum doua mii de ani..Cine la ucis??Nu cei care nu au crezut???De unde a avut puterea sa moara pt noi in chinuri groaznice???Nu de la Dumnezeu Tatal?Ateismul in adevaratul sens al cuvintului nu exista...oricit de atei am fi la necaz cu siguranta ne amintim de Dumnezeu...Cu siguranta..Sau cel putin daca nu azi intr-o zi...oricit de indepartata ar fi aceea zi...
Dumnezeu este - de any la: 04/06/2006 15:25:46
(la: DUMNEZEUL DUMNEZEULUI - MINTEA OMULUI)
daca mintea omului l-ar fi facut pe Dumnezeu, asta inseamna ca Dumnezeu nu exista, ori El este tot ceea ce este mai real si mai frumos in lumea asta. daca e sa ne luam sa desiram tone de intrebari, nu ajungem nicaieri. pentru ca stiinta lui Dumnezeu este mai presus de stiinta noastra. si apoi, chiar asa, ce rost am putea gasi intoate intrebarile astea? cu siguranta nu ne-ar ajuta sa crestem. eu cred ca numai credinta este cea care ne face sa crestem. ori, credinta este o incredere desavarsita in lucrurile care nu se vad.prin credinta Dumnezeu ne da raspuns la toate intrebarile care isi au un rost in viata asta.
hai ca vin si eu sa va ajut. - de newmann la: 04/07/2006 10:24:27
(la: The Ball Room)
hai ca vin si eu sa va ajut.
nu prea stiu sa dansez,dar macar sint prezent.
cine vrea sa danseze cu mine?

*****
"În fata lui Dumnezeu, geniul e văr primar cu idiotul. " - Petre Tutea, Cugetari
#131533 (raspuns la: #131531) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Capul nevazut al lui Dumnezeu! partea 1 - de Polo Sten la: 07/07/2006 14:46:36
(la: de ce credeti in dumnezeu?)


Exista Dumnezeu sau nu?
Simplu :
1) Daca exista nu stim dar daca il acceptam ca exista atunci trebuie doar sa-l mai intelegem. Daca nu-l acceptam iar el exista . Imaginativa ca cineva va ajuta dar voi nu stiti ca a facut-o acel cineva.Credeti orice dar nu ganditi ,banuiti sau simtiti ca fost "mana cuiva".Sa gandesti ca totul ti se datoreaza in ast caz=gandesti slabut,sa banuiesti ca altcineva decat Autorul a inlesnit ajutorul =balbaiesti,sa nu simti cine e autorul=nu ai simt mai mult sau mai putin.Concluzia Nu ai luat "marele premiu"E clar ca Dumnezeu nu se arata asa cum am vrea noi.Daca sar arata am crede mai mult in El? Da? Fals Uitativa la un film in care capul actiunii e nevazut. Nu numai ca la toti le e frica mai mult de el doar ca sta in umbra dar tie ca si telespectator iti"impune " o curiozitate care face placerea de doua trei ori mai mare chiar daca ai vrea sa-l vezi odata.Dupa ce-l vezi ....tragi concluzii si te culci.Dumnezeu nu vrea sa ne culcam prea repede asa ca intarzie aparitia pana vrea El. In acelasi timp poate sa vada si cine gandeste ,simte sau banuieste mai bine. Concluzie Nu o sa stiti prea curand adevarul pipaibil spre satisfactia noastra si a vietii.
Deci nestiind cine e autorul poate nu e vina noastra ,da-mi vina pe creatie mama,tata,ajungand la Dumnezeu.Ei nu ne-au dat destula minte ,simt...insa nici nu sunt obligati sa defileze cu noi in frunte. Mai repara la noi ,ne mai schimba,mai o bataie, poate iese ceva pana la urma. Apropo ati vazut vreun conducator sau vreun om instarit care sa declare canu creada in Dumnnezeu? Oare de ce ...stie el e baiat istet. Fac o paranteza aici Cati dintre voi stiti a tine un secret chiar cu scopul ruperii unei maini. hahahaha o sa-mi spuneti depinde de secret. Vraja. Cand ajungeti a stii sa tineti un secret (cat de mic ar fi el) dar care dezvaluit ar face probleme "lumii nevinovate" atunci inseamna ca gandesti si esti puternic. Dar ce vorbim noi de a fi puternic. Era vorba de a intelege Nu?
Concluzie: Il accepti Este bine .De ce il accepti? Tu sti. Cel mai bine ar fi sa-l si simti zic eu.Comunicare. Sa-l intelegi ...si mai simplu.Uitati-va in jurul vostru la oameni si o sa intelegeti ce vrea El.Daca nu intelegeti inca,cum spuneam va mai repara va mai "bate" aveti destul timp sa muriti atotstiutori. Nu degeaba se spune sa-ti iei un batran daca inca nu ai. Insa cu toti vrem sa stim astazi.nu? asta depinde doar de voi.........nu Il faceti sa ajunga la bataie....la unii chiar nu se mai opreste
Va urma?..!!!






























































Un răspuns ortodox la "Codul lui Da Vinci"-Dan Brown - de aling22 la: 15/07/2006 09:05:59
(la: Codul Da Vinci (Da Vinci Code))
Un răspuns ortodox la
„Codul lui Da Vinci” – Dan Brown


S-ar putea spune că trăim într-o lume în care se vorbeşte enorm de mult, o lume în care nu mai există loc şi timp pentru tăcere, dar, în acelaşi timp, o lume în care nu se spune nimic. Dacă am putea să ne „măsurăm” existenţa prin cuvinte rostite în chip demn, valoros, în prea puţine cazuri am găsi un rost al existenţei, al cuvântului.
Gravitatea stă în faptul că locul cuvintelor bune, locul înţelepciunii şi al cuminţeniei, nu poate rămâne gol, nu se constituie într-un vid. Acolo unde nu există binele, se instaurează răul. Întunericul este lipsa luminii, iar boala este o alterare, o lipsire de sănătate. Deci, dacă cuvântul bun lipseşte, nu este rostit sau nu este scris, atunci se naşte anti-cuvântul.
Ce este acest „anti-cuvânt”? Poate fi numit pur şi simplu „trădare”, „minciună”, „blasfemie”, „sperjur” etc. Este un cuvânt pornit dintr-un suflet care nu este totuşi un suflet. Pare ilogic, dar aici s-ar găsi dezlegarea nonsensului verbal sau existenţial în care ne aflăm. Aceasta pentru că sufletul este, la urma urmelor, legat de Dumnezeu. Adică de Adevăr, Viaţă, Sens.
Iar ceea ce se desprinde de Viaţă, decade în non-viaţă, în moarte.
Vorbim de suflete moarte, ascunse, îngropate în trupuri ce dau dovadă de toate semnalmentele unei existenţe normale! Oameni ce trăiesc în moarte, lipsiţi de sens, de valoare, de demnitate. Deşi dramatic, astfel de „oameni” ridică societatea actuală. Tot ei propun noi coordonate de viaţă, de gândire şi chiar de simţire. Neavând Adevărul, îşi permit să impună „adevăruri” maselor ce se complac într-o tot mai josnică incultură şi imoralitate. Se ridică din rândul inform al acestor mase şi propun „adevăruri” proprii. Iar lumea, în toată obtuza ei întunecime şi lipsire de verticalitate, acceptă aceste „adevăruri”. Le consideră normale, necesare şi universale. Nimeni nu se mai sinchiseşte să le cerceteze, să le caute sufletul. Înghiţim absolut orice ni se oferă, acceptăm orice ni se spune, aplaudăm frenetic tot ceea ce se vede, dorim tot ce ni se pune înainte. Ne place enorm de mult să nu mai fim liberi. Strigăm, urlăm chiar în gura mare că nu acceptăm să ni se lezeze libertatea, dar zâmbim dulce şi complice atunci când ne sunt dirijate, impuse, dictate coordonatele vieţii. Important este că s-a găsit cineva care să gândească pentru noi. S-a găsit cineva să ne spună ce să facem, ce şi cum să gândim şi chiar cine suntem. De acum putem dormi liniştiţi!
Putem fi fericiţi! Altcineva răspunde de noi şi pentru noi. Partea noastră de existenţă constă în a ne lăsa moale, diafan şi visători în voia unuia sau a unora care „riscă” totul pentru noi, pentru „fericirea” noastră.
Astfel, deci, se zideşte societatea actuală. Acest sărăcăcios articol îşi propune să abordeze un simplu aspect al acestei trădări la scară mondială. Şi voi trece direct la subiect!
Editura „Rao” propune publicului cititor român o carte extrem de interesantă: „Codul lui Da Vinci”. A nega valoarea artistică a acestei cărţi este inadmisibil. Partea acestui articol este însă alta: a intra în miezul acestui roman, în mesajul pe care absolut orice carte doreşte să îl transmită cititorului. Iar în cazul de faţă avem un mesaj cu totul anti-creştin. Dacă m-aş adresa unui public realmente trăitor întru Hristos, nu ar fi nevoie de o demonstraţie complexă. Simpla citire a unor pasaje din acest roman ar leza inimi şi conştiinţe ce trăiesc în şi pentru Hristos. Dar lucrurile nu stau tocmai aşa...
E drept, suntem creştini. Suntem, prea mulţi dintre noi, pentru că aşa ne-am născut, aşa sunt şi cei din jur, pentru că astfel şade bine. Dar care sunt coordonatele şi condiţiile acestui creştinism nu prea ştim. Iar golul acesta de cunoştinţe şi de trăire trebuie umplut cumva. Cum afirmam şi mai sus: aşteptăm să ni se spună cum, să ni se arate ce şi când trebuie să gândim sau să credem. Din păcate chiar şi în punctul esenţial al existenţei oricăruia dintre noi: cunoaşterea şi iubirea lui Iisus Hristos.
Ocazia s-a ivit. "Fericirea” ne-a venit iarăşi incognito! Dan Brown a devenit instantaneu un deschizător de drumuri, un luminător de conştiinţe. "Adevărul” a ieşit la suprafaţă. Până şi cei din urmă dintre oameni, românii (sic!), pot cunoaşte de acum ceea ce au gândit, ce au trăit şi ce i-a caracterizat de aproape două mii de ani! A venit ziua iluminării, a înţelegerii acestui dificil creştinism...
Nu îmi voi permite să relatez conţinutul acestui roman. Poate chiar cu spaimă am înţeles că este arhicunoscut. Simpla pronunţare a titlului făcea să apară pe chipul interlocutorilor mei zâmbete pline de complicitate. Parcă toţi ar fi vrut să îmi spună:”Aşa, deci ai aflat şi tu!” Dar apoi toţi se încruntau puţin şi parcă se temeau ca nu cumva să îmi permit să neg acest nou „adevăr”. De prea mult timp doreau să-l afle, să guste ceva senzaţional.
În tot acest „amalgam” indefinit de dogme, practici şi slujbe, din care mulţi nu înţeleg nimic, simţeau ei că trebuie să fie ceva ascuns, vreo conspiraţie a Bisericii! Da, acesta este cuvântul cheie al romanului: „conspiraţie”! Şi, după cum spuneam, se temeau ca nu cumva să vin eu, un oarecare, şi să îmi permit să neg, să mă opun, să refuz această dezvăluire a „conspiraţiei”.
Dar tocmai aceasta îmi propun, cu ajutorul Domnului! Nu căuta aici un răspuns ştiinţific, bine documentat! Hristos nu poate fi demonstrat! Însă poate fi trăit, iubit, rostit.
Ideea de bază a romanului este una mai mult decât evidentă: Iisus Hristos nu a fost şi nu este cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Nu I se neagă existenţa istorică. Nu se mai face asta, căci până şi ateismul a devenit ridicol, iar dovezile istorice sunt mai mult decât evidente. A existat Iisus Hristos.
Însă D.B. aduce câteva lămuriri bine venite! A fost un om, ca toţi ceilalţi. Un evreu ceva mai răsărit, cu iz profetic şi cu alură harismatică. Toate bune şi frumoase până ce acest Iisus îşi găseşte şi nevastă! Pe cine? Pe Maria Magdalena. Iar culmea chestiunii în cauză este că a mai avut şi copii. Unde mai pui că era îndrăgostit lulea, vorba românului. Se îmbrăţişa, se săruta pe unde apuca cu această Magdalenă. Toată lumea era fericită şi voioasă; doar Petru, Apostolul, era mai supărat. Că de, soţia lui era acasă şi nu avea pe cine să sărute...
Cum de nu s-a cunoscut acest „adevăr” până acum? Totul este o uriaşă conspiraţie a Bisericii, care a considerat necesar să „fabrice” un Iisus Hristos cu totul nou, să rectifice în mod flagrant Evangheliile şi să mintă în mod impertinent pe om timp de două mii de ani. Iar D.B. aduce adevărul la suprafaţă, încadrându-l într-un scenariu extrem de complex, palpitant şi chiar bine închegat.
Aspecte ale afirmaţiilor cuprinse în acest roman vor fi reliefate mai pe larg în cadrul acestui eseu. Pentru început consider necesar să punctez ceea ce găsesc a fi „cheia de boltă” a acestui roman. Ce urmăreşte la urma urmelor, care se dovedeşte a fi „target”- ul acestei scrieri?
Eu consider că este însăşi desfiinţarea, negarea calităţii de Dumnezeu a lui Iisus Hristos. A Celui pe Care Biserica Îl consideră a fi Fiul lui Dumnezeu, întrupat din Fecioara Maria, pentru noi şi pentru a noastră mântuire.
Totul se reduce la a admite sau nu lui Hristos această calitate. Nu este absolut nimic mai important între cadrele acestei existenţe.
D.B. se străduie, iar prin el o întreagă armată de mercenari ai conştiinţelor şi ai sentimentelor umane, să demonstreze că Iisus Hristos este un simplu om, supus păcatului şi morţii. Un om bun, un exemplu de (i)moralitate şi un profet al conştiinţelor acelor timpuri. Un om „îmbrăcat” de Biserică cu calităţi supranaturale şi apoi afişat timp de două mii de ani în scopuri mercantile, cât se poate de josnice şi de mincinoase.
Ce reiese de aici? Că timp de două mii de ani am trăit în minciună. Că pe minciună s-au zidit miliarde de vieţi, lipsite de sens, de valoare şi de o moarte să zicem echitabilă. Că timp de două mii de ani existenţa s-a consolidat pe un mit plin de artificii şi de neadevăruri grosolane. Căci dacă Hristos a fost doar un om, atunci în zadar au crezut, au sperat, au trăit şi au murit prea multe miliarde de oameni. Căci nu se face să trăieşti şi să mori pentru un om mai păcătos decât tine. Hristosul lui D.B. nu a făcut minuni, nu a cunoscut mila, iubirea, iertarea. Hristosul acesta nu a pătimit pe Cruce, căci patima lui nu îşi mai avea rostul. Apoi a murit ca oricare alt ins. Şi atât... Nimic ceresc, nimic sfânt...
Cine este Hristosul lui D.B.? Un afemeiat mizer? Un familist nu prea convins de propria moralitate? Un acerb propagator al feminismului? Un ins cu idealuri măreţe dar cu fapte josnice? Probabil nu vom cunoaşte niciodată „adevărul”, căci nici măcar D.B. n-a catadicsit decât să-şi lase cititorul în ceaţă şi să lase cortine peste simple supoziţii. Dar rămân prea multe întrebări fără răspuns, iar eu voi aminti doar o mică parte din acestea.
Hristosul lui D.B. nu este Fiul lui Dumnezeu. S-a născut şi el în urma unei relaţii sexuale la limita animalicului. Nu a săvârşit nici o minune, căci un simplu om nu le poate săvârşi. A făcut păcate, ca oricare alt om. A murit pe o cruce, nu din iubire de oameni, ci pentru simplul fapt de a se fi dovedit neascultător faţă de autorităţile romane. Mai înainte de aceasta a trăit totuşi bine! Cu toate condimentele necesare unei vieţi „frumoase”: reputaţie, ucenici, bani, desfătări şi până şi o viaţă sexuală intensă. Iar ceea ce este cu mult mai grav se arată faptul că nu a înviat! A murit şi basta! Mă întreb de ce o viaţă atât de comună şi totuşi atât de jalnică a interesat ulterior Biserica?!
Acest infam Hristos, profetul de doi bani al lui D.B. este deci un simplu om. Cu vicii, cu neajunsuri, visător şi idealist. Dar...
În Numele şi cu puterea Lui s-a ridicat şi încă există ceea ce D.B. numeşte parcă cu greaţă „Biserica”. Pentru El au murit prea mulţi creştini. Pentru El au trăit, au iertat, au iubit, au îndurat chinuri înfricoşătoare. Pentru El au refuzat păcatul, în toate formele lui posibile şi imposibile. Pentru El încă se mai învaţă demnitatea, adevărul şi iertarea. De două mii de ani ne ţine vii un mit ce abundă în minciună şi în compromis? Am crezut oare, noi şi strămoşii noştri, într-un infam desfrânat? Lui ne rugăm? Iubim un mit? Murim pentru un mit?
Conform lui D.B., de la acest „profet” nu ne-a rămas decât un curios exemplu de viaţă şi...un plod ce ar fi inaugurat o dinastie „regală”!
Anulăm toate învăţăturile Bisericii, inclusiv toate Sfintele Taine?
Te-ai botezat? Ai fost păcălit cu simplă apă. Te-ai împărtăşit? Erau pâine şi vin. Te-ai rugat? Cui oare? Ai postit? A fost doar un regim dietetic. Ai iertat în Numele Lui? Ai fost umanist. Ai spus la Înviere: „Hristos a înviat!”? Zadarnic vis, deşarte speranţe. Ai crezut în învierea morţilor, în învierea ta? Te înşeli, prietene. Cum a sfârşit „profetul”, aşa sfârşi-vei şi tu. Pământ şi cenuşă. Ai crezut că ai un suflet? Nu, doar instinctul te conduce. Ai crezut că Biserica te îndeamnă şi consideră corect a nu săvârşi păcate? Nu ai ştiut să te bucuri de viaţă şi ai fost minţit o viaţă întreagă.
Astfel totul se dărâmă...Rămânem astfel doar ca nişte animale. Care vin de nicăieri şi merg spre nicăieri. Trăiesc pentru a muri şi mor fără a fi trăit. Nimic sfânt, nimic curat, nimic veşnic. Totul este aici şi acum. Ridicol, trist şi lamentabil.
Dar cine este această „Biserică” care s-a folosit de un ins de acum două mii de ani pentru a subjuga miliarde de oameni? D.B. greşeşte în mod voit din start, refuzând, conştient sau nu doar cel rău mai ştie, să amintească că Biserica nu este reprezentată de Vatican. Nu ceea ce acest compromis Vatican afişează la ora actuală înseamnă Biserica instituită de Iisus Hristos.
Oare să nu fi auzit de existenţa Bisericii Ortodoxe acest D.B.? S-a temut cumva că nu îi poate pună în cârcă greşelile istorice ale Catolicismului? S-a temut să se apropie de Adevărul, de Sfinţii şi de Taina Ortodoxiei? A simţit cumva că Hristos este viu în, prin şi pentru Biserica Ortodoxă? De ce se fereşte de Adevăr, susţinând totuşi că propagă adevărul?
D.B. vorbeşte la un moment dat de „teama Bisericii”. De cine? Biserica aceasta este totuşi o instituţie? Şi cum îi poate fi frică unei instituţii? Sau este acea mână de oameni, mereu în umbră, gata să manipuleze şi să mintă, la care face mult prea des referire? Cine sunt aceşti oameni ce formează „Biserica”? Apostolii, care au murit crucificaţi, decapitaţi, schingiuiţi sau torturaţi? Martirii, milioane şi zeci de milioane, care au crezut că a muri înseamnă a fi mereu cu Cel ce a înviat, cu Hristos Iisus? Pustnicii, călugării sau doar cei ce au trăit în lume, însă iubind cinstea, demnitatea şi adevărul? Dacă nu aceştia, atunci cine? Căci D.B. vede Biserica ca pe un fel de societate secretă care cuprinde ca o caracatiţă pe cei naivi, pe cei retardaţi...
Citez iarăşi! „Istoria violentă şi plină de falsitate a Bisericii nu putea fi trecută cu vederea. Campania ei brutală de „reeducare” a credinţelor păgâne, feministe, se întinsese pe durata a trei secole şi folosise metode pe cât de originale, pe atât de cumplite."
D.B. frizează ridicolul, bazându-se pe lipsa de cunoştinţe religioase minime a cititorilor! Şi prea des îi reuşeşte!
Deci vorbim de primele trei secole ale creştinismului. Şi noi admitem existenţa unei prigoane, a persecuţiilor, a unor mijloace cumplite de „reeducare” a maselor. Dar cu o fantastică deosebire! Persecuţiile au fost duse de autorităţile romane, în speţă păgâne, împotriva creştinilor. Deci păgânismul căuta să reeduce creştinismul şi nu invers! D.B. uită că Biserica nu era nici măcar recunoscută, admisă de stat. Cum putea să persecute pe alţii?! Violenţa amintită de D.B. a făcut, de fapt, milioane de martiri creştini, care susţineau cu preţul vieţii un adevăr negat azi de mii din speţa lui D.B.
Deci Biserica s-a opus credinţelor păgâne, implicit celor feministe. Astfel recunoaştem în tendinţa feministă actuală rădăcinile păgâne! Iar Hristos ar fi fost şi El un păgân, implicit un feminist. Biserica s-a opus cu încăpăţânare, a ucis mişeleşte nenumăraţi păgâni, a distrus credinţe străine de ale ei şi, în final, a martirizat proprii ei membri. Începând cu cei ce se încăpăţânau să rămână păgâni. Diabolic scenariu! Dar eu tot nu am înţeles cine este Biserica aceasta...atât de însetată de sânge!
D.B. ne spune că Biserica a folosit metode cumplite de subordonare a celor neascultători! Autorul nu ne spune care, dar ne asigură că erau cumplite...Să fie ceva de genul sectei lui Jim Jones? Sau să aibă drept preoţi pe câte unul de talia lui Hitler sau Stalin? Cumplita ei sete de sânge să fi dus la existenţa unor macabre „slujbe” de tipul unui Auschwitz sau din cadrul închisorilor comuniste?
Adevărul e prea evident pentru a nu ne îndoi de buna credinţă şi de iubirea de sens a lui D.B.
Ulterior autorul ne informează cum că Biserica a luptat cu furie împotriva vrăjitoarelor. Ce înţelege D.B. prin „vrăjitoare”? „Femeile învăţate, preotesele, ţigăncile, misticele, iubitoarele naturii, tămăduitoarele." Tacâmul e complet, deci se poate trece la arderea pe rug. Ni se spune chiar câte arderi pe rug a săvârşit „Biserica”! Nici mai mult, nici mai puţin de cinci milioane de femei. Cifră curios de rotundă şi de sigură...Biserica a fost un abator de femei...Deşi studiile istorice mai recente reduc numărul total al victimelor Inchiziţiei Catolice la 4500 de oameni (bărbaţi şi femei), D.B. susţine că au fost doar femei cinci milioane!
Să presupunem prin absurd că are dreptate. Ce vină are Biserica Ortodoxă?
Ce vină are învăţătura de credinţă creştin-ortodoxă dacă nu admite practicile păgâne nici măcar la ora actuală? Iar a nu le admite nu înseamnă în mod implicit a condamna pe cel ce greşeşte la moarte.
În numele cărei libertăţi se cade să admitem pierderea sau alterarea unui adevăr pe care noi îl considerăm a fi perfect, inalterabil şi veşnic? Şi dacă Biserica este aşa de misogină, de ce nu ar fi ucis toate femeile, păstrând doar un număr restrâns, care să nască şi să crească pe cei ce, la rândul lor, vor ucide femei, vrăjitoare, preotese etc.?
Cunoştinţele mele teologice îmi „spun” că Biserica nu a făcut decât să îşi exprime, să îşi formuleze adevărul de credinţă. Dacă Hristos este Fiul lui Dumnezeu, atunci El continuă să existe. Adică este viu, este veşnic viu. Iar Biserica Îl cunoaşte, trăieşte în El, pentru El şi prin El. Dogmele formulate în anul 325, la Sinodul de la Niceea, nu au urmărit să condamne „vrăjitoare” la moarte, ci să dea o formă să zicem umană Tainei Fiului lui Dumnezeu, Întrupării, Patimii şi Învierii Lui pentru mântuirea noastră. A avut atunci Biserica reacţia pe care o are organismul uman atunci când este ameninţat de viruşi ce îi pot afecta integritatea biologică vitală. S-a definit pe sine şi propria învăţătură. Altfel ar fi pierdut legătura cu Iisus Hristos, Cel ce S-a arătat nouă ca Adevăr veşnic şi indisolubil.
Bisericii nu i-a fost frică de „vrăjitoare” şi de „păgâni”, ci de propria ei moarte. Corpului uman nu îi este „frică” de viruşi, ci de propria moarte, ce intervine prin acceptarea acestor viruşi în cadrele proprii de vieţuire. A te apăra nu înseamnă a urî şi nu presupune a condamna pe eretic la moarte. "Vrăjitoarele” continuă să existe şi astăzi doar pentru că există Adevărul Bisericii, pe care caută să-l distorsioneze, să-l coboare în propriul întuneric.
D.B. se contrazice şi în privinţa Împăratului Constantin cel Mare. Pe de o parte afirmă că a rămas un păgân convins până în clipa morţii şi nu a crezut în dumnezeirea lui Hristos, iar pe de altă parte afirmă că a făcut jocul Bisericii de a impune o falsă imagine a lui Iisus, în scopuri politice, mercantile, sociale. Oare un împărat păgân şi-ar dărâma propria poziţie şi şi-ar submina propriul imperiu promovând o religie care îi neagă cu desăvârşire cultul imperial – prin care orice împărat era cinstit ca un zeu – şi propune în schimb egalitatea între oameni, incluzând defăimarea religiilor păgâne?
De ce ignoră D.B. actele istorice neutre, adică cele ce nu aparţin oamenilor Bisericii? Aceste documente demonstrează clar că timp de trei secole, împăraţii păgâni au prigonit Biserica, au condamnat la moarte mult prea mulţi creştini, au ridiculizat sau au blamat învăţăturile creştine. Şi nu pentru că acestea erau feministe sau pentru că propuneau un Hristos cinstit ca simplu om, fie El şi un profet. Ci pentru că erau de o noutate absolută şi, în acelaşi timp, la limita absurdului. Dumnezeu întrupat dintr-o Fecioară, pătimeşte ca un muritor pe Cruce şi înviază a treia zi – o învăţătură ce greu poate fi acceptată raţional!
Ca o simplă curiozitate proprie ar fi şi următorul aspect: ştim că la Cina cea de Taină au participat cei doisprezece Apostoli, dar şi Mântuitorul Iisus Hristos. Dar D.B. ne spune că ar fi participat şi Maria Magdalena. Dar confuzia devine mai mult decât evidentă! Căci tabloul lui Da Vinci, pe care se bazează şi cartea sus numită, reprezintă doar un număr de treisprezece participanţi la Cină. Iar eu nu înţeleg cum ar putea ca cei doisprezece Apostoli, cu Mântuitorul, dar şi cu Magdalena, să dea un număr de treisprezece participanţi la Cina cea de Taină! Paisprezece participanţi sau treisprezece? D.B. ne crede chiar atât de infirmi intelectual?
Sau lângă Mântuitorul era Sfântul Evanghelist Ioan, deci nu era nici o Magdalenă la Cină sau lipsea unul dintre Apostoli! Unde stă „adevărul” lui D.B.? Sau poate că unul dintre Apostoli era deja plecat la vânătoare de „vrăjitoare”!? Dincolo de ironia cu care trebuie „muşcată” minciuna lui D.B., trebuie să înţelegem că nu se cade să ne lăsăm doborâţi de cei ce urăsc pe Hristos.
Citez din nou pe D.B.:”Biserica acelor începuturi l-a confiscat pe Iisus, deturnându-i mesajul universal, învăluindu-l într-o aură impenetrabilă de divinitate şi folosindu-l pentru a-şi spori propria putere."
Poţi confisca în totalitate adevărul? Poate această curioasă „Biserică” să mintă cu neruşinare timp de două mii de ani? Oare chiar nu s-a putut găsi un personaj istoric mai răsărit decât acest profet evreu? Oare chiar nimeni nu a putut păstra şi nu a putut arăta lumii acest aşa zis mesaj universal? Şi dacă Iisus a fost doar un om, păcătos şi muritor ca şi noi, de ce este atât de important mesajul Lui? Oare Biserica să fi ucis chiar pe toţi cei ce deţineau acest „adevăr”?
Prea multe miliarde de creştini trăiesc şi au trăit în „minciună”, crezând în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Şi nu s-au simţit manipulaţi, manevraţi, minţiţi, dirijaţi, ostracizaţi etc. Au fost prea mulţi dintre ei fericiţi. Au gustat demnitatea şi verticalitatea morală. Au avut idealuri veşnice. Au iubit, au crezut, au iertat. Se pot trăi oare toate acestea în numele unei minciuni?!
Şi care era, la urma urmelor, acest mesaj universal al lui Iisus? Biserica, ca o tirană, ca o perversă şi inumană instituţie, o străveche Mafie, conform lui D.B., a înlocuit tainicul mesaj al lui Iisus cu un altul, mistificat. Autorul nu ne spune care este acesta. Aşa că se cade să deschidem Noul Testament. Ce găsim în această scriere a unei Biserici ce ucide milioane de femei şi ascunde adevăruri universale?
Curios, dar găsim Fericirile! Îndemnuri la milostenie, iertare, răbdare. La o iubire necondiţionată a aproapelui. La o puritate a inimii, a sufletului. Îndemnuri la bucurie şi veselie. O continuă afirmare la înălţarea duhovnicească prin ferirea de tot ceea ce lezează, răneşte şi întunecă propriul suflet şi inima aproapelui. O nouă viziune asupra celui de lângă tine, înţeles ca frate de care răspunzi cu o iubire veşnică. O apropiere tainică de Dumnezeu prin Acest Iisus Hristos, cu consecinţe eterne.
Curios mesaj al unei Biserici însetate de sânge! Dar este unul clar şi plin de viaţă. Spre deosebire de cel al lui D.B....
Să revenim la „adevăr”! Iisus s-a însurat cu Magdalena. Aceasta i-a făcut şi copii. Biserica, începând cu Petru, o urăşte pe „însoţitoarea Mântuitorului” şi ascunde o bună parte din viaţa şi învăţătura profetului. Care este misterul? Ne spune tot D.B.!
Pentru Biserică „utilizarea actului sexual ca un mijloc de a comunica direct cu Dumnezeu constituia o ameninţare serioasă pentru puterea şi autoasumata ei poziţie de unic intermediar între om şi divinitate”. Se putea ceva mai clar?
De două mii de ani, din cauza Bisericii, nu s-a mai comunicat direct cu Dumnezeu?! Şi nu îmi este dat să pricep cum ar putea actul sexual al unei persoane să pericliteze puterea şi poziţia unei „Biserici”?
Mai mult decât atât! Cum poate fi cunoscut Dumnezeu prin actul sexual? Nu ni se dau lămuriri. Se lasă doar să înţelegem că Biserica ne-a castrat moral şi fizic pe toţi, iar D.B. a venit să ne elibereze. Cum? Printr-un roman, gen thriller...
Totul se reduce la actul sexual… D.B. nu îşi ascunde apartenenţa la mişcarea New Age de promovare a Erei Vărsătorului, care ar înlocui şi ar elibera de acum perimatul mesaj creştin.
Ni se spune că în Era Vărsătorului vom afla adevărul. Iar acest „adevăr” este o curioasă sumă de învăţături preluate din hinduism, brahmanism şi budism. Se adaugă ceva „piper” islamist pentru a da un chip fioros Bisericii. Iar în final se presară ceva creştinism, ca să facă învăţătura cât mai credibilă. Deci „coptura” New Age este gata, iar cei creduli şi, totodată, obsedaţii sexual sunt gata s-o înfulece nemestecată !
Biserica a îndemnat la cumpătare, la abstinenţă înainte de căsătorie, la monogamie şi la ferirea de orice împătimire de ordin sexual. A condamnat doar verbal şi nu prin foc şi sabie homosexualitatea, pedofilia sau orice altă deviaţie carnală. E drept că toate acestea însemnau o unire cu divinitatea, dar o „divinitate” ceva mai întunecată, mai împătimită, mai josnică…
Curentul New Age „eliberează” pe om. Îl eliberează de condiţia sa umană, pentru o condiţie animalică, fără nici o oprelişte, fără nici o normă morală. Actul sexual este unicul adevăr. Priveşte bine situaţia şi condiţia (i)morală a societăţii în care trăim şi îmi vei da dreptate.
Eu un singur aspect ţin să mai punctez aici. De ce anume Biserica lui Iisus Hristos a cerut fiilor ei să nu cadă în ceea ce a numit „păcatul desfrânării”. Nu pentru că s-ar fi văzut ameninţată sau terorizată de nişte obsedaţi. Nu pentru că Hristos ar fi fost un profet pervers, iar ea avea nevoie de un Cap sublim şi pur, pe care se cădea să-l „fabrice”. Nimic din toate acestea!
Răspunsul găseşte-l tu însuţi la cei ce s-au „eliberat” de Biserică şi trăiesc după îndemnuri New Age, alias D.B. Ce vezi? Cumva oameni liberi şi fericiţi? Priveşte la cei ce au o viaţă sexuală intensă şi care s-au unit direct cu „divinitatea”, fie ei yoghini, practicanţi „tantra” sau simpli tineri americani, europeni. Dincolo de „fericirea” afişată în mod actoricesc, au devenit de abia de acum simple marionete. Nu ale Bisericii, ci ale propriilor trupuri, ale propriilor instincte şi patimi, ale propriilor boli incurabile. De atâta „libertate” se tot sinucid...
Se automutilează, se urăsc, se chinuie reciproc. Se aruncă pătimaş unul asupra altuia, încercând să găsească ceea ce doar Iisus Hristos le poate dărui: sens, valoare, adevăr, viaţă. Şi, mai presus de toate, veşnicie.
D.B. nu aminteşte nimic din ceea ce oferă „adevărul” lui după trecerea pragului morţii. Pentru că nu are ce."Profetul” lui e ţărână. Magdalena lui e pământ. (O curiozitate! Ne spune că acum Magdalena s-ar odihni în pământul natal, adică în Franţa. Să înţelegem că era franţuzoaică? Adică galică? Păi tot el spune că Magdalena face parte dintr-o spiţă nobilă iudaică şi că Hristos a trăit doar între graniţele iudaice! Va fi ajuns din greşeală şi în Franţa?!)
„Adevărul e că nimic nu e original în creştinism”, susţine D.B.
În care? În cel „autentic” sau în cel „falsificat” de Biserică? În primul ar fi autentic doar actul sexual ca mesaj universal. În cel „falsificat” găsesc că sunt totuşi prea multe aspecte autentice, unice şi inconfundabile. Iertarea şi iubirea duşmanului şi Dumnezeul întrupat. Mila şi îngăduinţa nelimitată, dar şi Naşterea dintr-o Fecioară. Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, dar şi Învierea Lui din morţi. Puterea inexplicabilă a iertării şi a dragostei, a abstinenţei, a disciplinării morale, dar şi bucuria de a trăi, de a simţi, de a iubi pe Cel ce totuşi există. Suferinţa inevitabilă în viaţa tuturor celor ce cred şi iubesc pe Hristos, dar şi puterea demnităţii, a verticalităţii, a purităţii. Şi lista ar putea continua...
Biserica nu este anti-feministă. Dovada ne-o dă tot D.B. atunci când ignoră cu bună ştiinţă şi în mod drăcesc o anumită persoană din istoria mântuirii noastre, din viaţa lui Iisus Hristos. Să zicem că nu a auzit de existenţa Bisericii Ortodoxe, dar să nu fi auzit de existenţa Maicii Domnului este de neadmis! Sau s-a temut că admiţând existenţa Ei, ar fi periclitat pretenţiile feministe ale „adevărului” său?
Oare chiar nu cinsteşte Biserica femeia? Oare chiar a subjugat-o în aşa măsură? Sau aceasta se întâmplă de fapt abia acum, când „adevărul” New Age prinde forme, iar libertinajul sexual transformă femeia, fata, copilul în obiecte impersonale ale plăcerii?
Ce om are o cinste egală sau mai mare decât cea adusă Maicii Domnului? Prin Ea ne-a venit mântuirea. Prin Ea ni s-a dăruit veşnicia. Prin Ea gustăm adevărata demnitate şi împlinirea staturii de om. Prin Ea omul este veşnic.
Sau cultul atâtor sfinte care au trăit în aşa-zisa „minciună” împotriva căreia cei de teapa lui D.B. luptă cu atâta înverşunare...
„Practica sacră – uniunea sexuală sacră dintre bărbat şi femeie, prin care cei doi deveneau un tot spiritual, fusese defăimată, considerată un act profan, ruşinos. Credincioşii care înainte simţeau nevoia comuniunii cu corespondentul lor feminin pentru a deveni una cu Dumnezeu, îşi reprimau acum impulsurile sexuale fireşti şi le considerau lucrarea diavolului”, ne învaţă din nou D.B.
De ce nu au supravieţuit religiile ce promovau astfel de „practici sacre”? De ce nu au supravieţuit societăţile ce cultivau această uniune sexuală? De ce s-au auto-ruinat prin imoralitate, decadenţă şi prin lipsirea de o serie de minime valori? De ce acest aşa-zis „tot spiritual” antrenează doar trupurile, ignorând elementul esenţial al făpturii numită „om” şi anume sufletul? De ce toţi cei care s-au lăsat integraţi în această „practică sacră” au decăzut moral, spiritual, intelectual sau chiar fizic, culminând mulţi în sinucidere? De ce o astfel de „practică sacră” se poate împlini până şi cu cea din urmă prostituată din această lume? De ce cooptează până şi minori, ajungând la perversiuni şi imoralităţi inimaginabile? De ce impulsurile sexuale au ajuns să fie motivul şi condiţia cunoaşterii şi comuniunii cu Dumnezeu? De ce este îndestulătoare împlinirea spirituală cu acte ce ţin de instinct, pe care le săvârşeşte orice animal? De ce apropierea de Dumnezeu se face prin plăcere epidermică, printr-o carnalitate ce des-figurează pe om? De ce această „uniune sacră” este atât de impersonală, atât de pasageră şi atât de scurtă? De ce nu pot avea parte de ea copiii şi cei bătrâni, nemai vorbind de cei bolnavi moral, intelectual sau chiar fizic? Să înţelegem că doar cei activi sexual pot cunoaşte pe Dumnezeu?
Întrebările pot continua astfel la infinit, iar răspunsurile vor întârzia la infinit să apară...
D.B. se cramponează de faptul că nu admite Biserica preotese în cadrul cultului. Dar Hristos şi implicit Biserica admite mame demne şi cinstite, surori curate şi împlinite moral şi intelectual, copii ce încă păstrează puritatea, candoarea şi inocenţa ce se pierd iremediabil prin actul sexual.
Feminismul cere integrarea femeii în cler, în cadrul cultului creştin. Biserica nu poate accepta aceasta din motive mai mult decât rezonabile. Nu pentru că ar discredita femeia, ci tocmai pentru că o cinsteşte. Rolul mâinii este acela de a scrie, de a spăla sau de a ajuta la întreţinerea nutritivă a vieţii. Acest rol nu poate fi suplinit în cadrul existenţei organismului uman de picior sau de ochi. Cultul divin este strict „masculin” pentru că în acest cult este jertfit Hristos, Capul Bisericii.
Pentru că în acest cult nimic nu are conotaţii sexuale. Aceasta pentru a ţine cont de faptul că în cadrul Sfintei Liturghii are loc o chemare a lui Hristos, o invocare continuă şi o primire a Lui. Pe El, pe Iisus Hristos, Îl cheamă, Îl invocă şi Îl primeşte un alt „el”. Rolul femeii este de a naşte preoţi, care să hrănească lumea cu Trupul lui Hristos. Demnitatea ei stă în a cinsti, a sfinţi viaţa peste care coboară harul invocat de bărbat, de preot. Acesta slujeşte o Liturghie care sfinţeşte o existenţă ce nu o are de la sine, ci de la o femeie. Fiecare gen are un rol bine definit, pe care feminismul îl ignoră cu desăvârşire.
Cuvântul rostit de Hristos trebuie rostit din nou de un bărbat. Minunile săvârşite de El sunt re-făcute tot de un bărbat-preot. Jertfa lui Hristos trebuie în-chipuită, re-prezentată tot de un bărbat. Cum ar putea o femeie să ne pună înainte viaţa lui Iisus Hristos? Înaintea Sfintei Treimi stă totuşi un bărbat, vorbind desigur de Sfânta Liturghie. Iar extrapolând, viaţa este adusă printre noi doar de o femeie. De ce se caută a se anula nişte rosturi bine definite? Nu consideră Biserica că femeia ar fi nevrednică sau impură. Dar ea, femeia, este potirul, primitoarea, receptacolul a tot ceea ce este sfânt prin intermediul bărbatului. Nicidecum sexual, ci în chip tainic, liturgic, divin. Precum Iubirea...
Dar acestea sunt Taine pe care D.B. nu le poate cuprinde. Femeia, pentru el, nu mai este viaţă, maternitate, dăruire, candoare şi lumină. Este un obiect sexual, mascat în aşa zise „practici sacre”.
„Biblia este un produs al omului”. Dacă Iisus Hristos este doar un om, are dreptate D. B. Dar ce facem dacă El este Fiul lui Dumnezeu? Cartea „Codul lui Da Vinci” este un produs al omului. Punem Biblia pe acelaşi cântar? Ceea ce cuprinde ultima naşte sfinţi, martiri şi genii ai adevărului şi
şi demnităţii. Ce naşte prima însă? O generaţie de obsedaţi sexual, o generaţie lipsită de ideal, de frumuseţe, de cultură şi de vigoare. Atât!
Cei infirmi moral vor să aibă un Dumnnezeu infirm moral şi El, Care să le îngăduie şi chiar să le susţină toate căderile, păcatele şi patimile lor josnice. Adevăratul Hristos nu poate cuprinde în braţele Sale iubitoare pe cei pătimaşi, pe cei înlănţuiţi de păcatele trupeşti. De aceea D.B. şi cei de teapa lui s-au gândit să „fabrice” un „Hristos” murdar, josnic şi mult prea uman.
Autorul caută să ne convingă că se bazează pe texte relevante, descoperite la Qumran sau la Marea Moartă. Nu ne explică de ce este atât de sigur cum că „Evanghelia lui Toma” chiar a fost scrisă de Sfântul Apostol Toma. Doar pentru că acest fals moral cuprinde o învăţătură ce susţine o viaţă imorală şi se arată a fi pe linia păgână a curentului New Age?
De ce are siguranţa faptului că aceste scrieri realmente cuprind adevărul? Cele de la Qumran sunt doar amintite de D.B., ignorând însă esenţialul! Ele aparţin unei comunităţi monastice, cu reguli de vieţuire extrem de aspre. Abia comunitatea de la Qumran ar putea fi bănuită de anti-feminism, căci impunea o strictă deosebire între sexe, cu o abstinenţă ce frizează regulile monahale de astăzi. Se presupune că însuşi Sfântul Ioan Botezătorul ar fi făcut parte din cadrul acestei comunităţi.
Deci cum ar putea acest tip de comunitate să elaboreze scrieri ce susţin practici sexuale dubioase? Cum ar putea promova această iresponsabilitate, această pervertire şi însăşi această tăgăduire a lui Dumnezeu, atât timp cât modul lor de vieţuire era unul ascetic, cu stricte norme morale şi cu o vie credinţă în venirea lui Mesia? Iar dacă Biserica nu recunoscut aşa-zisa „Evanghelie a lui Toma” sau pe cea „a lui Iuda”, nu a făcut-o din frică, cu un sentiment de culpabilitate. Se cade să admitem falsuri grosolane doar pentru a nu fi acuzaţi de ipocrizie, de trădare a adevărului, de bigotism? Iubim pe Iisus Hristos şi apărăm adevărul Lui. La fel cum copilul îşi iubeşte mama şi apără demnitatea, integritatea şi numele acesteia. Toţi cei care cred în „cuvintele” lui Iuda vor avea acelaşi sfârşit ca şi el.
Articolul de faţă se cuvine să se apropie de final. Cine a gustat măcar o clipă în viaţa sa din dulcea demnitate, din credinţa şi dragostea faţă de Iisus Hristos, nu se va lăsa lezat de astfel de cărţi. Satana are şi el un cuvânt de spus. Fie prin „Evangheliştii”lui Pippidi, fie prin falsul Hristos al lui D.B. Curios este că ambele „cuvinte” sunt impregnate de o făţişă sexualitate. Sau că ambele sunt apreciate de cei fără de Dumnezeu, învăluiţi de necredinţă, imoralitate, incultură şi egoism profund. Iubitorii de plăceri carnale, adică cei mici, murdari şi întunecaţi moral, vor primi benevol „adevărul” New Age. Cei cocoşaţi sufleteşte nu văd soarele decât în bălţile de noroi şi de mizerie ale acestei lumi. Şi consideră că soarele e strâmb, murdar şi negru, aşa cum le este şi lor inima şi conştiinţa.
Adevărul este Iisus Hristos. Cine Îl iubeşte, va rămâne pentru veşnicie în Adevăr!








#133332 (raspuns la: #133174) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pentru picky - de casandra_radu la: 02/08/2006 20:01:02
(la: DUMNEZEUL DUMNEZEULUI - MINTEA OMULUI)
Vezi picky, incepi sa gandesti :) Ai dreptate, Dumnezeul stiut de noi e ala facut de mintea noastra, adica un concept, frumos elaborat ce e drept, dar nimic mai mult.
Poate Dumnezeu nu a facut nimic. Poate Dumnezeu e totul. E cam tampita ideea ca Dumnezeu a creat lumea, in sensul ca Dumnezeu este cauza iar lumea efectul. Ca atunci stam sa ne gandim, ce era inainte sa existe Dumnezeu? Ceva trebuie sa fi fost, spatiu..ca altfel unde ar fi aparut Dumnezeu daca nu exista un spatiu. Rational nu poti gandi decat in trmenii astia: cauza-efect, premisa-concluzie, scop si mijloace. Dar poate ca Dumnezeu transcende aceste aspecte. Si cum le tanscende, mintea nu poate sa-l inteleaga.
POate Dumnezeu nu are un inceput, nu are un sfarsit, este spatiul, vidul si este de asemenea si plinul, totul, lumea.
Daca vom consdiera ca, creatorul nu e ceva distinct de creatia sa, atunci totul este Dumnezeu, inclusiv omul, inclusiv spatiul ce l-a "precedat". Si cum ar putea fi Dumnezeu distinct de creatia sa?! Daca ne uitam la om - creatia sa, nu? Observam cat de imperfect este. Poate ceva perfect sa creeze ceva atat de imperfect precum omul?Pai se pare ca poate..si atunci probabil ca Dumnezeu, ca esenta este cu totul altceva decat perceptia noastra despre el. Dumnezeu din ceruri este mort, de fapt nu a existat niciodata. Pe undeva simtim asta, suntem disperati cautandu-l si desigur ca nu-l gasim, nu asa.
In viziunea mea, mintea omului este singurul lucru care e departe de Dumnezeu. Mintea e ca o bariera sau ca un ecran care distorsioneaza realitatea. Cate idei isi fac oameni despre lucruri! Inclusiv Dumnezeu. Iar apoi pretind sus si tare ca ei il cunosc. Doar fiindca si-au facut niste idei despre el sau au citit despre el. Parca in Vechiul testament cica zicea Dumnezeu "sa nu ai alti dumnezei in afara de mine...eu sunt un dumnezeu foarte gelos". Sa fie acesta Dumnezeu? :) Mai degraba mi se pare ca ar fi ideea celui care a scris, care a proiectat asupra lui Dumnezeu propria sa pornire..gelozia. Auzi, Dumnezeu gelos! :)) Pare mai degraba un tip autoritar, posesiv si maruntel care tuna si fulgera, ii obideste pe oameni, ii chinuie pe evrei timp de 40 de ani prin desert si asa mai departe. Dumnezeul din vechiul testament este departe de oameni, ii conduce, dar nu-i iubeste, este rece, necrutator, neiertator.
Discrepanta e mare fata de noul testament. Am avut noroc ca a venit Isus, fiindca el a adus iubirea, iertarea. El nu a judecat pe nimeni... Din pacate si iubirea adusa de el, a fost otravita de biserica. Biserica...nu concepe sexul premarital, de altfel nu concepe multe. Adica nu conteaza daca eu iubesc, e un pacat sa am relatii intime cu omul iubit. Nu, eu trebuie sa trec printr-un ceremonial inventat de om ca sa nu fie pacat. Amuzant de-a dreptul. Ce sa faca un om in aceste conditii? Eu am dat curs pornirilor firesti si am constatat ca nu este nici un pacat sa faci dragoste cu omul iubit. Dimpotriva, este o mare bucurie. Sexul este sursa vietii, iar Dumnezeu nu este impotriva vietii, poate este viata insasi. Dar vine biserica...ce sa-ti povestesc. Biserica a jucat un mare rol in configurarea unei perceptii distorsionate a omului despre Dumnezeu si despre Isus. Preotii sunt departe de Dumnezeu...uneori vad pe strada cate un preot. De fiecare data il studiez atent. Majoritatea sunt innegurati, au o privire goala, o seriozitate sumbra. Parca asteapta sa vada vreun pacat si sa-l infiereze, parca asteapta mereu sa faca morala si par vesnic dezaprobatori. Sunt haiosi. Acesti oameni care nu au curajul sa se bucure de viata si sunt impotriva ei, impotriva dorintelor, impotriva iubirii... Probabil sunt si altfel de preoti, dar ei sunt altfel nu fiindca sunt preoti ci fiindca asa sunt ei, probabil oameni sensibili, care simt, care intr-adevar au in ei macar un dram de iubire.
Mai aproape de Dumnezeu e omul simplu, ala care sta cu turma lui de capre in varful muntelui si habar nu are de teologie. Cata seninatate pe fata unui astfel de om! El nu gandeste, doar sta. Si e mai aproape de absolut decat orice mare sau mic ganditor. Si e firesc sa fie asa. El nu gandeste la Dumnezeu, nu-l analizeaza, nu isi face dintr-o idee Dumnezeu. El este pur si simplu. Nu vad un asemenea om postind sau torturandu-se in orice alt mod, ceea ce e de altfel o prostie. Idei de genul ca daca postesti ajungi in Rai :)) Sau daca mori virgin ajungi in rai :))) Sau ca daca te bati la sange asta inseamna ca te caiesti si Dumnezeu te va ierta :)) Mda..oare lui Dumnezeu ii face placere cand suferim? Am senzatia ca nu.
Mintea umana are nevoie de concepte ca sa isi explice anumite lucruri. de altfel mintea umana este doar o insiruire haotica de ganduri, este lipsita de consistenta. Mereu se indoieste, incontinuu proiecteaza in exterior ceea ce crede ea despre lucruri, si care deisugr nu se suprapune cu realitatea.
Omul are nevoie de Dumnezeu si atunci l-a inventat. Acest proces e necesar pentru ca in momentele de disperare, de suferinta, de durere, sa ai la ce sa te rogi, sa te consolezi ca ai un reazem, ca nu esti singur. Dumnezeu - conceptul, fiindca in acest sens vorbesc, a fost inventat din frica. Frica de viata, frica de suferinta, frica de moarte. Cand iti este frica dintr-odata te pomenesti singur (nu ca devii singur, asa ai fsot tot timpul, dar atuncir ealizezi) si atunci ce remediu mai bun decat sa crezi ca exista Dumnezeu si sa incepi sa te rogi. Probabil simti usurare, rugandu-te. Tot repeti Tatal nostru sau mia stiu eu ce. Si crezi ca te aude, ca te ajuta. Este doar un joc al mintii. Dumnezeu nu sta in minte. Daca Dumnezeu este iubire, cum spune Isus, pai ce sa caute el in minte? Au oare iubirea se naste in minte? Sau in inima? Voi sa-mi spuneti.
ondinndem (universuri virtuale) - de telepathy la: 03/08/2006 20:58:10
(la: Ce credeti despre yoga)
fiecare cade in capcana potrivita lui: credinciosul in cea a indoielii, ateul in cea a mandriei (slava desarta) iar omul cu inclinatii spirituale in cea e lumilor virtuale. Si cu totii la un loc in capcana senzualitatii, poarta cea mai larga a iadului. E dureros sa afli ca o persoana abia intrata la liceu s-a se apucat de studiat Evola si dupa ce a parcurs un sir de autori New Age a trecut la practica pranayama. Am avut si eu anumite experiente (dar dupa liceu) insa cel putin credeam in Dumnezeu si nu citisem nimic ocult (multumesc Celui de Sus ca ma ferise)... la mine problema a fost mai tarziu, cand am intrat direct in Yoga Sutras a lui Patanjali (adusa din India) si mi se parea ca tot ce mi se intamplase capata un sens; cunoscusem persoane si locuri care de la prima vedere mi-au dat senzatia teribila de deja-vu, apoi mi-a cazut in maini o carte despre Edgar Cayce si alti vizionari; asta a pus gaz pe foc: tot ce simtisem ani si ani era confirmat si explicat acolo (prin doctrina reincarnarii). Se incuraja o evadare din lumea asta - care oricum pare atat de mizerabila si nedreapta de parca-i facuta anume sa fugi de ea prin auto-distrugere. Privind in urma realizez ca ce m-a tinut in viata a fost faptul ca aveam botezul ortodox - ingerul pazitor incredintat atunci te insoteste toata viata, mai de aproape sau la distanta, in functie de cum te porti si cat de des te rogi sau mergi la biserica. Daca ne-ar lasa, a doua zi am fi morti la prima trecere neatenta a strazii sau accidentati grav la coborarea scarilor, taiatul feliei de paine, etc. In plus acest inger ii tine la distanta pe eventuali agresori de care nu stim si care-s pe cale (cu sau fara voia lor) sa ne faca un rau. Ideea ca Iisus a fost un maestru este o manipulare abila facuta pt. cei destul de lucizi sa inteleaga faptul ca invataturile din Evanghelii sunt corecte, ca acel om a iubit adevarul si cuvintele sale sunt adanci. Daca cineva ar veni precum comunistii rudimentari cu afirmatii de genul: "a fost un nebun care vorbea numai prostii" n-ar convinge multi - omenirea a mai evoluat intelectual, asa ca se vine cu ideea: "da, Hristos a spus lucruri interesante si profunde, dar le-a invatat de la maestrii Egiptului si Indiei; el e doar om (care se mai si insela uneori, involuntar desigur)". Negarea divinitatii lui Iisus, care duce la posibilitatea ca el sa se fi inselat, nu e asa grava (dupa cum ne zice chiar Iisus) ca negarea Cuvantului sau (despre care ne spune ca vine prin el de la Tatal nostru si este insasi Viata- Duhul Sfant - vezi Geneza: "La inceput a fost Cuvantul..."), deci respingerea Cuvantului (transmis in forma pura de o fiinta de lumina, fara pacate, sub forma Evangheliei) nu se va mai ierta nimanui. Initial Judecata divina trebuia sa urmeze imediat dupa propovaduirea Evangheliei de catre apostoli in cetatile Iudeii si "la neamuri" (nu si in Samaria, de unde Iisus impreuna cu apostolii a fost izgonit) si caderea Ierusalimului; dar prin sacrificiul apostolilor primit de bunavoie de ei din dragoste pentru semeni s-a obtinut un ragaz pentru a se mantui si altii. Fara jertfa continua a marturisitorilor, preotilor si monahilor de atunci pana azi, omenirea s-ar fi prapadit demult iar universurile virtuale sau carnale in care se delecteaza ocultistii, desfranatii- pagani sau "crestini", yoghinii, New Age-rii, etc. ar fi ars de mii de ani. Au aparut carti ale unor fizicieni de top si o emisiune pe Discovery despre Universuri paralele; noi traim in acest spatiu tridimensional, dar cu deschideri spre alte 7 sau 8 dimensiuni. Ei bine, prin deschiderea (incompleta) a unor chakre in tehnici yoga, reiki, etc. dar si prin droguri, se creeaza ferestre spre un Univers 4-dimensional mai amplu insa ermetic, un fel de paradis virtual fabulos care depaseste cele mai bogate asteptari... Practicantul intra acolo extaziat ca Alice in lumea fermecata si nici macar nu are grija sa pastreze legatura cu lumea asta si cu prietenul sau devotat- ingerul pazitor (se leapada intai de Hristos, de poruncile lui, de biserica si de oamenii ei- bagati toti in aceeasi oala si dispretuiti, de iubire si de cei care ii arata afectiune sincera, se scufunda in mocirla senzualitatii sau a astralului inferior- alcool, tutun, muzica abrutizanta, magie sau practici oculte) si in final se trezeste din betie in temnita cea mai adanca la care ar fi visat vreodata. Durata "vizitei" acolo depinde de cat s-a indepartat de calea la cea dreapta, de faptele sale de pana atunci, de cat de mult il iubeste cineva din afara (iubirea e singura putere care poate patrunde in orice temnita sau dimensiune) cat si de harul sau rugaciunile pe care acea persoana le face pentru captiv. Eliminand afectivitatea din om (chiar si ura!) prin tehnicile de meditatie din yoga, etc, dispar in primul rand memoria si mecanismul de aparare al creierului in fata "rafalei" de sugestii si ganduri din eter, creierul e invadat de imagini, cuvinte, senzatii pana la limita lui de rezistenta cand colapseaza. Nu doar in yoga se produce asta, ci in orice exercitiu de concentrare in care omul nu participa si cu inima (afectivitatea), cat si in cazul atacului psihic (practicat si in cercuri yoga, secte sau organizatii secrete asupra celui care ar incerca sa iasa din grup). E bine de stiut ca tot ce acumulam: cunostinte, informatii, senzatii, emotii, toate acestea sunt exterioare sufletului si pot fi luate (furate) sau date (proiectate), de ex. practicanti de magie de la noi care iau cunostintele unui student eminent si le dau altuia, care devine peste noapte stralucit, cu note maxime la examene (in schimb celalalt ajunge la nevrotici). Ce-i drept insa, una e informatia si alta intelegerea ei (profunda)- ceea ce e apanajul sufletului pur, asa ca desi Bivolaru epateaza prin eruditie, intelegerea lui ramane de suprafata- si cum se zice, yoghinii sau practicantii ocultisti din India nu se pot lauda cu prea multe premii Nobel obtinute prin tehnicile lor. Ma tem ca Pr.Cleopa a subapreciat impactul invataturilor orientale ale serpilor Nagas, si al atacului psihic in Romania (si Europa); se stie bine ca baza inselarii omului de catre diavol este crearea impresiei ca acesta nu exista, chipurile totul se intampla de la sine, omul simte nevoia spontana sa bea sau sa-si insele iubita, sa faca un rau cuiva chiar daca pierde si el, sa-si iroseasca viata palavragind cu amicii, jucandu-se la calculator sau privind la tv- adica fuga in universuri virtuale (confortabile momentan), in loc sa mai treaca pe la biserica unde preotul isi raceste gura de pomana si risipeste binecuvantarile pe cateva babe prezente (care nici alea nu vor mai fi). Deci pana si Pr.Cleopa care a intalnit diavoli in sihastrie si era un adevarat clasic in materie de teologie putea fi "adormit" cu sugestii ca fenomenul yoga (sau tantra) nu-i asa grav, acolo ajung numai cei slabi de inger, ratacitii, si se face o selectie benefica a uscaturilor din padure. Ar merita de aflat cati din actualii tineri monahi (si-s multi) din manastirile Romaniei sunt fosti practicanti yoga intorsi la calea cea dreapta dupa experiente traumatizante. In al doilea rand, senzualitatea a facut tot atatea victime in randul preotimii (mai ales in Occident) cat in cel al yoghinilor, pana si Milarepa (cel mai mare budist tibetan) a spus: "Cine nu ia aminte la greselile delasarii senzuale, Si tanjeste launtric catre ea, Nu se va elibera din temnita samsarei (incarnarii). Cultiva asadar mintea ce vede totul ca pe o iluzie si aplica un antidot originii suferintei". Dar trebuie sa lupti contra senzualitatii fara sa a-ti inchide inima, dimpotriva, sporind iubirea; iar iubire inseamna sa ma ajut cu cel drag sa scapam din lanturi, nu sa-l duc dupa mine in adancul temnitei. Pr.Paisie era mult mai ingrijorat in ce priveste situatia actuala din lume (si asta inca inainte de anii '90) - el fiind si inainte-vazator, stia ce se intampla si ca religia viitorului (de fapt a prezentului in lumea occidentala) e ocultismul- New Age e neopaganism redenumit, iar ocultismul e periferia satanismului, modernizat sau mascat - www.razboiulnevazut.org/articol/51
Lista autorilor, lucrarilor si ideilor New Age e interminabila, ei ocupand total mass-media; e suficient sa citez din subiectele listate alaturi (la Topul zilei, Conferinte noi sau Texte publicate): DUMNEZEUL DUMNEZEULUI - MINTEA OMULUI, Vrajitoare si ghicitoare in sec.XXI, HORROR MOVIES, PUNK, Voodoo, Cicciolina- actrita porno, o meserie ca oricare alta, Codul lui Da Vinci, KALOKRIPTES- un nou tip de horoscop, etc. Cativa autori New Age, mentori (unii inconstienti) ai tranzitiei de la ateismul rationalist la ezoterismul (ocultismul) neopagan: Castaneda, Arguelles (cu teoria socului planetar in 2012 - sfarsitul erei Maya), Nostradamus (si apologetii lui: Vlaicu Ionescu, Fontbrune, Orson Wells, etc), Samael Aun Weor, James Redfield, Tolkien, pleiada hinduso-tibetana cu Osho Rajnesh, Sri Yukteshwar, Yogananda, Dalai Lama, Sri Mataji, Sundar Singh (si confratii vestici: H.P.Blavatski, Steiner, Eliade, curentul hippie & flower-power, "mesianicii" Romaniei: P.Corut - Cinamar, N.Savescu cu dacismul, Valentina Garlea, Bivolaru & co). Triunghiul Gnozei pagane primite de la nagas (zeii serpi): India - Egipt - Grecia, avea ca focare Babilon, Roma si Alexandria (de unde au iesit de curand "dezvaluiri" pe banda, de la Evanghelia lui Toma la cea a lui Iuda sau "viziuni" gen Copilaria lui Iisus, Codul lui da Vinci, etc). Gnoza a fost resuscitata in Renastere si mai nou prin Soc. Teosofica a lui Blavatski & Steiner (cu ramura sa germana Thule) care alaturi de cabala Babiloniana si Rozacruce a pus bazele oculte ale nazismului si satanismului modern anglo-saxon (Crowley, Lovecraft- cu discipoli Beatles, Rolling Stones, Ozzy Osbourne, etc.) si sectelor sau org. secrete actuale. In general, sunt lucruri in care e usor sa intri dar din care e infinit mai greu sa iesi, iar increderea in sine si orgoliul fac ca cel in cauza sa subaprecieze pericolul si sa creada ca oricand poate sa se intoarca de unde a plecat. Asta se intampla cu orice dependenta, de ex. un indragostit nu va recunoaste cat de dependent e de celalalt pana nu se desparte- atunci multi isi pierd complet autocontrolul si devine vizibil ca erau de fapt "preluati" (sau stapaniti) de anumite entitati. De fapt, entitatile benefice nu vin decat chemate si-s f.sensibile (adica nu vin la cineva "murdar"), pe cand cele malefice dau navala si au o mare inclinatie spre impostura (de a se substitui celor benefice chemate); zona terestra "colcaie" de asemenea entitati, generate in masa si de practicantii tantra in timpul ritualurilor lor (se cedeaza din vitalitate acestor "paraziti" energetici: in momentul actului sexual se deschid centrii si se conecteaza intre cei doi, iar persoana posedata proiecteaza in cealalta entitatile care o parazitau, care pot fi in numar de sute sau mii- numiti "legiune" in Evanghelii). Nu degeaba Iisus spune ca intr-o casatorie cei doi sa nu se desparta decat in caz de desfranare - e obligatoriu sa intrerupa rel.intime (si chiar apropierea fizica) pt. ca cel in cauza a ajuns posedat (chiar fara a-si dea seama sau fara a fi vizibila vreo schimbare) si l-ar incarca pe partener (nu mai zic de copii) cu entitati de nu le duc 10 sau 100 de calugari. Am cunoscut doua cazuri din astea, persoane apropiate la care am si vazut evolutia (pe atunci nu intelegeam fenomenul, credeam ca e doar problema hormonala), ambii au avut relatii cu prostituate; unul a ajuns la psihiatrie (diagnostic: inceput de schizo), celalalt in pragul sinuciderii. Probabil posedatii ajung in general sa comita violuri sau perversiuni extreme pentru ca simt o presiune mare din partea entitatilor care deja i-au umplut pana la saturatie si pe care le proiecteaza (pe moment) intr-o fiinta curata (fara aparare pe plan fizic si astral)- astfel pe moment simt o usurare, dar din cauza ca nu si-au purificat gandurile, emotiile si sufletul (prin post, rugaciune si mai ales spovada si impartasanie) ajung din nou prada altor demoni, mai rai decat primii. Fenomenul e descris in amanunt in Evanghelia lui Matei care trebuie citita cu mare atentie www.patriarhia.ro/biblia/index.php
Despre confruntarea Pr.Paisie cu demonii stapani pe un yoghin, vezi http://razboiulnevazut.org/articole/33/Yoga
Numai bine! paralela90@yahoo.com
#137255 (raspuns la: #120823) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dumnezeu-definite stangace - de tatiku la: 27/08/2006 22:59:32
(la: DUMNEZEUL DUMNEZEULUI - MINTEA OMULUI)
A vorbi despre Dumnezeu e dinainte sortit derizoriului pentru ca, in mintea mea, nu putem gasi o definitie comuna pentru toti. Unii vad religia strans legata de Dumnezeu si vin cu sabloane teologice in care cred cu toata fiinta lor. Altii gandesc notiunea asta intr-un sens larg, fara insa sa o poata vizualiza. Altii, cei mai multi, privesc la cer si se feresc de actiunile celui numit Creatorul, Facatorul, Factotum care, se stie, are puteri nebanuite si nelimitate.
Ateii nu cred pentru ca ei sunt un pic ca si animalele, nu pot abstractiza echilibrul universal.
Mai sunt agnosticii cu teoria ridicatului din umeri. Nu stiu si nici nu am cum sa stiu. Punct.
O singura trasatura comuna au toti acestia. Toti se afunda in abstractul insondabil. Asa ca, daca putem si avem voie sa dam o definitie, asta ar fi cam asa:
Dumnezeu este universul nostru, dezbracat de concret.
Asa ca intrabarii "Cine l-a facut pe Dumnezeu", ii revine raspunsul:
Sensibilitatea si fragilitatea afectului nostru, in dorinta unui sprijin abstract, nenumit si necatalogabil, si in dorinta unei explicatii existentiale.
De ce credeti in Dumnezeu? - de margiana la: 30/08/2006 19:34:48
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
Cred pentru ca am nevoie sa cred. Din cauza educatiei primite in familie, nu. Din cauza scolii nici atat. Scoala m-a ivatat sa nu citesc Biblia pentru ca nu am s-o pot intelege decat la 50 de ani cel mai devreme. Din cauza fricii de moarte, nu. Eu am nevoie sa stiu ca atunci cand simt ca nu ma pot baza pe nimeni dintre cei de pe langa mine exista totusi o speranta si de ce n-ar fi Dumnezeu acea speranta? Nu cred instinctiv, m-am intrebat de multe ori de ce as crede, daca exista, de ce nu ii ajuta pe toti nenorocitii care ar avea nevoie, de ce, de ce, de ce... Ca sa ma pot implica in diferite proiecte am nevoie de o motivatie. Ca sa ma ridic din pat dimineata am nevoie de speranta si credinta ca dorintele pe care incerc sa le materializez au sanse de reusita. Religia ortodoxa a fost pana acum un bun punct de sprijin la nivel mental.
dumnezeu exista - de val87 la: 07/09/2006 11:31:41
(la: Stiinta a demonstrat, nu exista viata dupa moarte)
Nu mi-as schimba opinia despre existenta lui Dumnezeu nicicind. Sunt sigura ca El exista si nimic nu-mi va clinti credinta. Ma ve-ti intreba de ce? Priviti in jur si veti intelege de ce... Oare nu e minunata lumea care ne inconjoara? Credeti voi ca a aparut dintr-o simpla explozie sau din miscarea moleculelor? Dar toate acestea nu au aparut din senin. Poate caexistenta lui Dumnezeu e la fel de misterioasa, insa, cui ne adresam noi cind ne este greu? De ce oare oamenii se gindesc automat la o forta supranaturala care le-ar ajuta sa scape de nevoi? Si nu se gindesc la molecule sau explozie ci la un Duh... Chiar si ateii asteapta o salvare atunci cind rezolvarea problemelor nu mai este in miinile lor sau cind nu mai pot face nimic. Fiecare isi face alegerea pentru el insa chiar intr-o lume unde credinta lui Dumnezeu este foarte mare oamenii sunt foarte desfrinati, atunci putem presupune ce va fi dupa "disparitia" lui Dumnezeu.
de ce credeti in dumnezeu? - de Motzoc la: 12/09/2006 20:16:12
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
Argumente rationale pentru dovedirea existentei lui Dumnezeu


Argumentele rationale pentru dovedirea existentei lui Dumnezeu sunt dovezi elaborate pe cale rationala despre existenta unei Fiinte supreme. Ele se bazeaza exclusiv pe ratiune pentru a argumenta ca notiunea de Dumnezeu nu e un produs al imaginatiei, ci ii corespunde o REALITATE. Prin ele se inceraca a se dovedi ca Dumnezeu exista, dar aceste argumente nu dau informatii despre El. Cunostiinte mai bogate despre Dumnezeu primim din Revelatie, adica din felul in care Dumnezeu Insusi ni S-a descoperit in diverse moduri de-a lungul timpului.
In principiu, aceste argumente nu sunt necesare nici celor credinciosi, nici celor care nu cred. Credinta este o relatie cu totul libera intre doua personae. Cei ce cred nu au nevoie de aceste argumente, credinta presupunand tocmai lipsa dovezilor rationale. Pentru cei care nu cred in Dumnezeu, pe de alta parte, orice fel de argumentare rationala nu are forta necesara spre a-i face sa creada.Cu toate acestea, astfel de de argumente rationale pentru dovedirea existentei lui Dumnezeu au fost discutate de catre filosofi in cadrul marii teme filosofice despre Dumnezeu.Ele arata ca existenta lui Dumnezeu poate fi demonstrata intr-o oarecare masura prin argumente rationale.
Aceste argumente au primit abia in epoca moderna o forma logica adecvata, pe care i-au dat-o filosofi ca : Descartes, Leibniz, Kant, Voltaire etc. Fragmentar, argumentele se intalnesc si la filosofii antici (Socrate, Aristotel, Cicero, Seneca), Sfintii Parinti (Sf.Vasile cel Mare, Sf. Ioan Damaschin) si teologii moderni (I.G.Savin).
Argumentele sunt in numar de cinci :


1. Argumentul isoric

Argumentul istoric arata existenta lui Dumnezeu prin universalitatea ideii de Dumnezeu. Daca ideea de Dumnezeu a existat si exista la toate popoarele, atunci aceste idei trebuie sa ii corespunda si o fiinta care exista in realitate.

2. Argumentul cosmologic

Argumentul cosmologic isi intemeiaza demonstratia pe observatiile stiintifice despre lumea fizica si legile ei. Principiul folosit este cel al cauzalitatii. El are mai multe variante, in functie de procedeul aplicat.

Argumentul cauzalitatii pleaca de la observatia ca existenta este o continua intrepatrundere de cauze si efecte. Orice efect presupune o cauza, prin urmare rezulta ca si lumea, ca intreg, trebuie sa aiba o cauza prima, absoluta, nedeterminata de altceva. Aceasta cauza nu poate fi decat Dumnezeu. Prin urmare, Dumnezeu este Cauza prima.

Argumentul contingentei afirma ca in lume exista lucruri care pot sa fie sau care pot sa nu fie. Ele au un inceput si un sfarsit, deci si o perioada de neexistenta. Din faptul ca intr-un timp dat ele nu existau rezulta ca ar fi putut sa nu existe niciodata. Dar, dupa cum vedem, ele exista, prin urmare trebuie sa admitem existenta unei fiinte necontingente care le-a creat. Aceasta fiinta este Dumnezeu.

Argumentul miscarii . In lume exista miscare. Si pentru ca orice lucru miscat presupune o cauza care il misca, pe temeiul aceluiasi principiu al cauzalitatii, rezulta in cele din urma un prim impuls dat de un prim miscator nemiscat (Aristotel). Acest prim miscator este Insusi Dumnezeu.

Argumentul entropologic pleaca de la principiile termodinamicii, principii care demonstreaza faptul ca miscarea universului va avea un sfarsit. Legea cauzalitatii insa, ne spune ca ceea ce are un sfarsit trebuie sa fi avut si un inceput. Legea conservarii energiei arata ca in univers nimic nu se pierde, ci totul se transforma in energie. Legea entropiei (a deprecierii energiei) afirma ca un sistem evolueaza catre un grad din ce in ce mai sporit de dezordine (energia care organiza sistemul netranformandu-se toata in timpul unui proces, ci o parte din ea pierzandu-se).

Argumentul entropologic se bazeaza deci pe incetarea oricaror procese de miscare si tranformare din univers, ceea ce inseamna ca el are ca ipoteza faptul ca energia din univers va avea un sfarsit. Daca va avea un sfarsit, inseamna ca trebuie sa fi avut si un inceput. Dar de unde provine aceasta energie, daca ea a avut un inceput ? E clar ca de la ceva diferit de lume, in afara ei, ceva fara inceput si sfarsit. Si acest ceva nu poate fi decat Dumnezeu.


3. Argumentul teleologic (sau fizico-teologic)

„De ce”-ul oamenilor din toate timpurile are doua directii: 1. care este cauza a ceea ce se intampla ? (adica se intreaba despre inceputul lumii) si 2. in ce scop se intampla ? (adica se intreaba despre scopul/finalitatea lumii).
Daca argumentele de pana acum vorbeau despre cauza care a produs universul, argumentul teleologic are in vedere scopul (teleos=scop, finalitate) catre care tinde universul. Acesta postuleaza existenta lui Dumnezeu plecand de la ordinea, armonia si finalitatea care exista in cosmos. Toate lucrurile din univers functioneaza perfect si se ajuta in implinirea scopului lor , astfel incat e imposibil ca in spatele acestei functionari perfecte sa nu existe o fiinta inteligenta, atotperfecta, care a organizat si randuit toate spre care tind lucrurile.


4. Argumentul moral

Argumentul moral a fost formulat de Kant. El afirma ca legea morala si constiinta morala fac parte din structura intima a tuturor oamenilor (fie ei credinciosi sau nu). Acestea, fiind prezente in om inainte de orice experienta binelui si a raului, demonstreaza existent unei Fiinte care a pus in lume si in om aceasta ordine morala.


5. Argumentul ontologic

In argumentul ontologic se deduce existenta lui Dumnezeu din insusi conceptul de Dumnezeu prezent in mintea noastra.
Daca ideile de perfectiune si absolut sunt atat de proprii fiintei mele, inseamna ca lor trebuie sa le corespunda cu necesitate o REALITATE perfecta si absoluta, Dumnezeu.
Iata logica argumentului elaborat de Anselm, arhiepiscop de Canterbury (1033-1109) :
„In mintea mea exista ideea unei fiinte atotperfecte, fata de care nu poate fi cugetata o alta fiinta mai perfecta, mai desavarsita. Dar pe langa toate insusirile pe care le are ca fiinta atotperfecta, trebuie sa aiba si insusirea existentei reale, pentru ca daca ea nu ar exista in realitate, ar insemna ca e lipsita de una din insusirile care ii determina perfectiunea, ceea ce inseamna ca atunci poate fi cugetata o fiinta mai perfecta decat ea, ceea ce ar fi un nonsens. Asadar, pentru ca fiinta cugetata in mintea mea sa fie atotperfecta, existenta ei reala, si nu numai in minte, este conditia absolut necesara in acst scop. Deci fiinta suprema a carei idee exista in mintea mea, pentru a fi atotperfecta, trebuie sa existe in realitate.”




Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...