comentarii

echivalare diplome


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Scuze, scuze , Papadio, abia acum realizez... - de JCC la: 24/10/2003 03:07:02
(la: Diaspora.. sa fie chiar 2 tabere ???)
Papadio, mii de scuze, abia acum realizez ca esti un Papadioi si nu o Papadioara..
dar nu asta este important, ceea ce exprimi ma intereseaza.
pt. prima parte a mesajului tau, am sa-ti raspund in natura si stiinta, la subiect pentru ca ce scrii tu este veridic si interesant, poate interesa si pe altii, atunci sa-i facem sa profite :-)

da, am vorbit cu multi romani si am familie concernata
pot sa spun ca : romanii fugiti in 1944, 45 au fost bagati mai intai in lagare, supa populara, cate 30-40 intr-o baraca

Spui bine ca intre cei veniti in occident inainte de 1989 erau cei plecati "innot", mai erau si cei "cumparati" cu bani grei (ex mama mea), cei care erau tinuti ostatici in Romania apoi a fost presiune de la stat la stat (ex; un var mare sportiv cunoscut, avea sotia si fetita ostatec in Romania),
cei veniti in lada masinilor diplomatice, etc, etc

apoi cei TRIMISI, spioni, etc sau odraslele conducatorilor sau securistii si comunistii carora incepea sa le "miroase" o "epurare" eventuala si cum aveau stocul de dolari (nu castigati cinstit) plecau in misiune in strainatate cat mai puteau

Pe vremuri la Biserica Romana din Paris era plin din astia, au fost cazuri de incercari de rapire a "azilantilor"
chiar cazuri de rapire si omorare efectiva,
este una dintre cauze pentru care "veteranii" formau un cerc inchis in care noii veniti intrau doar prin recomandari de catre cei care le cunosteau efectiv familia

Inainte de perioada cu azilantii Cambodgieni si venirea lor in masa in Europa, aziulantii nu prea erau ajutati, aveau 3 luni un fleac in bani (o camera mobilata la al 7-lea etaj- de servitor) costa mai mult decat dublu si 3 luni cursuri gratuite sa invete limba,
erau gazduiti de Crucea Rosie in dormitoare de 40-60 persoane, paturi suprapuse, familiile despartite in dormitoare diferite,
scosi afara la ora 8 dimineata (chiar daca ploua, ningea sau ingheta) si puteau intra seara la ora 7 sau 8,
mancarea la supa populara, Crucea Rosie sau organisme caritative, erau imbracati gratuit (haine de a doua sau a treia mana) par organisme religioase. Ca azilant aveai tot ajutorul medical gratuit.

Daca aveai recomandare pt romanii deja in occident, daca veneai dintr-o familie cunoscuta de un "veteran" erai gazduit de romani, ti se imprumutau bani, te duceai la Biserica Ortodoxa Romana sau Uniata, gaseai ajutor, romanii, asa zis "veterani" faceau donatii la biserici in acest scop : bani, haine, mobile
erai recomandat sa obtii si serviciu, veneau cu tine la administratii sa-ti faci formele, te duceau chiar sa vizitezi orasul...

Mai toti au inceput prin a face menajul, muncitori, spalat geamurile,
paznici, spalat vasele in restaurante, pana cand si-au echivalat diplomele sau daca nu era echivalente, sa refaca cursuri sa dea examene si sa obtina o diploma din occident.

Era o viata grea, munceai greu si invatai in acelas timp, incercai sa ai o camera a ta, ca la Crucea Rosie, in dormitoarele lor, te demoralizai, erau multi plangareti, care vorbeau doar de ce au fost si au avut si nu erau capabili sau nu aveau caracterul sa lupte in occident

Trebuia o tarie de caracter si o vointa exemplara, pe langa credinta in Dumnezeu si convingerea ca daca tu te ajuti singur si Dumnezeu o sa te ajute.

Dupa ce te descurcai cu limba si aveai o diploma recunoscuta, iti gaseai un serviciu in specialitatea ta

Dupa venirea in masa a cambodgienilor in Europa, occidentul a luat masura precaritatii vietii azilantilor, si dupa anchete si verificari, aveai dreptul la un salariu minimal timp de un an, care putea sa-ti permita sa inchiriezi o camera mobilata cu alta persoana impreuna si sa poti manca acasa, sau sa stea toata familia intr-o camera.

au fost multe abuzuri imediat dupa 1989, "veterani" romani (cei veniti inainte) au gazduit si hranit romani ce soseau, au gasit casa golita la intoarcerea seara acasa de la serviciu,
sau banii imprumutati nu i-au vazut nici o data inapoi sau platiti in tara (caz dupa caz, cum era intelegerea)

toate astea au determinat instaurarea unei ne-încrederi, oamenii se fereau in plus, veneau puhoi, nu unul cate unul ca inainte
Sa fi avut banca Nationala si tot nu ti-ar fi ajuns sa "imprumuti" fara nici o garantie de a-ti vedea banii inapoi.

Insa un lucru este sigur, la revolutie "veteranii" din Franta, Germania si Italia au organizat prin Crucea Rosie, Lion's Club si Rotary Club ajutoarele masive pt. Romania.
#2034 (raspuns la: #2014) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru ca dupa terminarea fac - de (anonim) la: 09/01/2004 22:18:34
(la: De ce ati ales sa emigrati?)
Pentru ca dupa terminarea facultatii lucram la 500 km distanta de sotul meu si singura modalitate de a fi impreuna a fost sa plecam. Pentru ca in timpul stagiaturii ( am terminat medicina in '88) intr-un oras din inima Transilvaniei aveam dreptul la 5 oua pe luna, si nu puteam cumpara piine ( nu aveam buletinul localitatii respective) si trebuia sa ma umilesc luind-o din spitalul in care lucram. Pentru ca am vrut sa facem ceva mai mult in viata si sa simtim ca traim, nu spravietuim.
Pentru ca eram inca relativ tineri si vorbeam amindoi limba foarte bine.
De aproape 10 ani in Australia, avem un singur regret - ca nu am plecat mai devreme. Dupa 3 ani mi-am echivalat diploma ( si sint pe acest forum destui medici care stiu ce inseamna asta in occident),am terminat specializarea, lucram amindoi in profesiile noastre, am realizat cit altii nu au putut s-o faca intr-o viata!
Am vizitat Romania o singura data, mai mult de dorul parintilor. Dupa aceea, am decis ca-i aducem pe ei in vizita aici, ceea ce am si facut.
Purtam amintiri frumoase locurilor unde ne-am nascut, dar nu ne vom intoarce niciodata sa traim acolo.
Ramine decizia personala a fiecaruia dintre noi unde si cum traim, motivele pentru care o facem sint la fel de personale, ce este important probabil este sa o facem cu credinta in Dumnezeu si cu dorinta de a face bine celor din jur .
Aussie
Pentru Vladone - de (anonim) la: 14/01/2004 07:13:59
(la: De ce ati ales sa emigrati?)
Stii, ar fi bine totusi sa iti echivalezi diploma de inginer (meserie apreciata in USA) si sa depasesti rapid faza de inceput a oricarui emigrant, ma refer la slujbe de supravietuire. Intra pe www.wes.com si afla acolo amanunte legate de echivalare, preturi, durata. Poate va fi nevoie sa mai completezi studiile sau sa iti schimbi specializarea daca vrei, sunt solutii destule sa o faci in timp ce muncesti. Una dintre ele ar fi un colegiu comunitar pentru inceput, ca e mai ieftin, apoi o universitate. Daca banii sunt o problema, poti aplica pentru loan sau sa te orientezi temporar spre un job care asigura tuition (bani nerambursabili pentru studenti), pe linga alte beneficii legale, cum ar fi asigurarea de sanatate (Wal-Mart, UPS, Home Depot etc)...Scuze daca sugestiile mele iti sunt inutile, nu cunosc amanunte despre tine, voiam doar sa te incurajez sa mergi mai departe in cariera.

Succes maxim si tie, si lui George din NY.
#8031 (raspuns la: #8028) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
o munca cinstita nu e rusinoasa... - de Jimmy_Cecilia la: 26/06/2004 20:22:53
(la: Emigratia spala WC-urile (?))
sa fie o propaganda comunista inainte de 1989, dar este si o parte de adevar pt multi..
ajungeai intr-o tara necunoscuta, trebuia sa inveti limba, sa obtii statutul de refugiat politic, sa echivalezi diplome (pt unii), dar trebuia sa dormi undeva si sa mananci in asteptare...

eu personal am facut menajul la inceput, in trecere: spalam si wc-ul ...doar dupa 8 luni in FR am gasit un servici de inginer..
daca ar fi sa reincep, as face la fel si nu mi-e rusine!
am muncit cistit si mi-am castigat viata cinstit, in asteptare de a-mi gasi un servici.
orice munca cinstita merita respectul!
Poate mi se pare mie, dar am - de Simeon Dascalul la: 28/06/2004 10:18:10
(la: In ce masura va avantajeaza diplomele?)
Poate mi se pare mie, dar am impresia ca inutilitatea diplomei/facultatii e privita cu multa indulgenta si cu un oarecare amuzament.

Eu n-am trecut asa de usor peste revelatia celor patru ani irositi. Asta fara sa iau in considerare tona de meditatii costisitoare din liceu. Dar tot am iesit mai bine financiar ca cei ce n-au intrat decat la “particulara”.

Nu ca nu s-ar cere facultatea. Ba da, se cere, pana si pentru cel mai amarat loc de munca se pretinde facultate. Asa e moda. Oameni aranjati de mult in locuri cu salarii bune si care nu aveau decat liceul fac acum facultatea la seral. Nu pentru ca le-ar folosi la ceva, le-ar imbunati prestatia la locul de munca etc.. Dar asa se cere acum pentru job-ul lor si daca vor sa si-l pastreze trebuie sa procedeze in consecinta.

In rest nu conteaza absolut nimic: nici notele, nici sectia absolvita, nici macar daca ai venit de la particular sau de la stat. La un interviu mi s-a spus clar ca au nevoie de recomandari de la actualul loc de munca, nu de la facultate, cum presupusesem eu. Ca “pe noi nu ne intereseaza cum invatati, ne intereseaza cum munciti”. De parca notele si bursa le obtinusem prin descantece vrajitoresti. In fine mi-am gasit prin intermediul unei cunostinte o slujba care eufemistic vorbind nu-i grozava. Am ajuns la gramada cu absolventi de sectii mai “slabe”, cu absolventi de la particular si cu absolventi de liceu.

In concluzie as recomanda sa se faca o facultate in doua cazuri: daca exista o “pila” solida si locul aranjat inainte de a sei ridica diploma de bac, sau, in al doilea caz, pentru emigrare, daca se poate echivala diploma. In primul caz nu merita sa te surmenezi e suficient sa-ti iei examenele si nici pe alea chiar din prima. In al doilea caz nu pot sa ma pronunt.

Daca ma gandesc bine, angajatorii nu-s nici chiar asa de condamnat. Exista un superb paralelism intre ce se preda in facultati si ceea ce se cere pe piata. Din patru ani un singur curs mi-a folosit cat de cat. In rest nu mi-au fost necesare decat scrisul, cititul si aritmetica, restul a trebuit sa invat “pe loc”. N-aveam cum sa nu injur, vazand suma inscrisa pe cartea de munca, integralele, derivatele si sumele Riemann tocite candva.
LMC - de mirelavus la: 13/09/2004 22:27:41
(la: inginer mecanic)
Am echivalat diploma cu WES, dar Board of Registration din Mass mi-a cerut ca echivalarea cu ECEI, am trimis si aici, in luna mai, mi-au raspuns in iunie ca au contactat facultatea mea si ca dupa un raspuns satisfacator vor incepe procesarea actelor. Ce inseamna raspuns satisfacator Dumnezeu stie. De cate ori incerc sa-i contactez intra voice mail, la e-mailuri nu raspunde nimeni, nu-mi ramane decat sa astept.
Oricum, Board of Registration mi-a coomunicat ca nu-mi trebuie echivalarea ca sa pot da examenul, insa nu-mi elibereaza certificarea daca ECEI nu considera ca diploma mea este ABET equivalent.
Ai vreo experienta cu ECEI? Cat dureaza?
Tomorrow Never Dies!
#22082 (raspuns la: #22043) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Re:Sanse - de (anonim) la: 30/09/2004 13:20:59
(la: arhitect si medic)
In canada daca ajungeti...prietenul tau trebuie sa-si echivaleze diploma si apoi sa faca o specializare....s-ar putea ca in viitorul apropiat si pentru o scurta perioada (probabil) sa conteze ce specialitate a avut in tara in idea ca ar putea sa faca acelasi lucru!Asta-i pentru diploma de medicina....Despre stoma ...trebuie ceva examene si apoi facuta scoala aici! Am inteles ca este concurenta mare!
De arhitectura stiu prea putin dar pot sa-ti spun ca am auzit de arhitecti romini....Deci se poate!
Sanse sint dar nu-s ciini cu colaci in coada si chiar daca vezi citiva ...trebuie sa alergi bine dupa ei ca sa-i prinzi!:)))
ca arhitect si medic, ati ave - de nasi la: 06/10/2004 02:29:53
(la: arhitect si medic)
ca arhitect si medic, ati avea mari sanse in australia si noua zeelanda. in partea asta de lume in primul rind se construieste intr-o veselie. din cauza asta este un mare shortage in constructii - ca arhitect ar fi destul de usor sa gasesti job, si inca bine platit. un alt mare shortage este la capitolul medic. as spune chiar ca e imposibil sa nu gasesti de lucru. cu 2 conditii insa:

1) musai trebuie sa vorbesti limba engleza bine. nu ma refer la accent sau la greseli de gramatica - sunt multi emigranti in partea asta de lume si nu se mai uita nimeni crucis la tine daca ai accent sau daca nu te-ai exprimat corect. important e sa te faci pe deplin inteles si sa intelegi exact ce ti se spune - termeni de specialitate, chestii din astea.
2) musai sa va echivalati diplomele. pt asta puteti intra pe site de immigration si gasiti acolo care sunt institutiile guvernamentale la care va puteti trimite diplomele ca sa vi le echivaleze, ce taxe trebuiesc platite pt asta si eventual daca mai trebuie sa dati niste examene suplimentare (valabil si pt medic si pt arhitect). este posibil sa trebuiasca sa dati un test de limba engleza (IELTS) si sa trebuiasca sa indepliniti un anume punctaj, in functie de profesie.
Imi amintesc prin anii '60, '70' si chiar '80, - de Valeriu Cercel la: 23/06/2005 14:51:57
(la: EXPERIENTA CANADIANA "Canadian Experience")
cand in Romania, nimeni nu avea curajul, macar sa se gandeasca la un pasaport, iar gandindu-te sa pleci in vest, era considerat o crima.
Pe atunci, se pleca peste Dunare, pe uscat printre gloante, sau cine avea marele noroc sa fie trimis cu vreo treaba prin occident, cerea azil.
Apoi, sedeau prin lagare, cine stie cat, iar cand ajungeau in State sau Canada, sarutau pamantul si-i multumea lui Dumnezeu ca sunt liberi. Nici nu-si faceau probleme de echivalarea diplomelor.Incepeau cu spalat de W.C.uri sau alte munci, considerate injositoare, dar s-au ridicat, gasindu-si fiecare locul in societatea de aici.Vremurile s-au schimbat foarte mult, incat noii emigranti, fac mofturi si nazuri, vor totul de la inceput sa fie roz. Ca emigrant, cu una sau doua valize si poate si copii, viata se incepe de la inceput, ca si un nou nascut. Trebuie sa se treaca prin mai multe stadii, depinde de individ. Unora le ia mai mult timp, altora mai putin.Cei ce intra in panica si cad in dezamagire, bineinteles ca prefera sa se intoarca inapoi in Romania.Si nici asta nu-i rau.Greseala multora este ca pleaca din tara cu vise marete si planuri mari, in loc sa se gandeasca la un nou inceput, intr-o tara cu sistem diferit, concept diferit, limba si traditii diferite.Cei ce au plecat inainte de '89, parca gandeau altfel si se asteptau la toate acestea.
Mii de scuze comentariului meu, Valeriu.
*** - de Honey in the Sunshine la: 16/09/2008 13:07:11
(la: Învăţământul - foaie matricolă )
in ritmul asta o sa mai avem de asteptat mult si bine pana la echivalarea diplomelor la nivel european...
#342643 (raspuns la: #342569) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Diplome - de (anonim) la: 31/08/2003 12:03:31
(la: N-aveti chef sa va tociti coatele prin facultati?)
Imi cumpar si eu una si ma duc in Romania sa trag un "tun" .
Diplomele astea arata mult mai bine decit cele a celor in functie astazi si eliberate de fostul PCR si facultatule subordinate lui.... si ele la fel de duplicitare.
Lume, lume... - de SB_one la: 11/11/2003 13:59:53
(la: Romani in strainatate)
Romanostrainii

Periodic, din Romania se rup bucati care aluneca spre Vest. Ca sa scape de marea de saracie de acasa, vreo 2 milioane de romani au luat drumul Occidentului, unde, cu disperarea celor pe jumatate inecati, se agata de orice slujba posibila. Iar romanii pleaca, de regula, unde le-au spus rudele si prietenii ca e bine. De aceea, dupa ani de plecari in sir indian, din casa in casa, acum Milano poate spune ca are un "mic Bacau" la periferie. In Nepos


Periodic, din Romania se rup bucati care aluneca spre Vest. Ca sa scape de marea de saracie de acasa, vreo 2 milioane de romani au luat drumul Occidentului, unde, cu disperarea celor pe jumatate inecati, se agata de orice slujba posibila. Iar romanii pleaca, de regula, unde le-au spus rudele si prietenii ca e bine. De aceea, dupa ani de plecari in sir indian, din casa in casa, acum Milano poate spune ca are un "mic Bacau" la periferie. In Nepos, o mica localitate din Bistrita-Nasaud, lumea e mai asezata, asa ca oamenii au luat drumul Spaniei cu preotul in frunte. Si, ca sa se simta ca acasa, au pus in bagaje pancarta cu numele localitatii pe care au plantat-o undeva langa Madrid. "Botezul" unor orasele din Spania cu nume romanesti nu e deloc o gluma, cum pare la prima vedere. Din cei o suta si ceva de mii de locuitori ai Castillon-ului, un orasel langa Valencia, 25.000 sunt romani. In Coslada figureaza in actele primariei 10.000 de romani, dar fiecare ins cu hartii oficiale mai tine in spate alti 7-8. La fel, poluri de concentrare ale romanilor exista peste tot in Europa, din Italia, unde muncesc 300.000 de compatrioti, pana in Irlanda. In mod firesc, pe langa concentrarea in anumite zone, s-au produs si specializari. Un exemplu clasic in acest sens, care e deja pomenit de sociologi, e cel al osenilor ajunsi la Paris. Primii oseni au aparut in capitala Frantei in 1992, cand a sosit o "echipa de cercetare" compusa din 7 barbati. Osenii, fiind seriosi si muncitori, s-au specializat in vanzarea ziarelor si au trimis vorba in sat ca "e bine". Apoi, au urmat valuri de emigranti. Acum, din cei 1.000 de vanzatori romani de ziare din Paris, 770 sunt oseni, iar 53 sunt din Maramures, adica din vecini. Una peste alta, cele 2 milioane de oameni care muncesc cate 8-9 luni pe an in strainatate trimit in tara miliarde si miliarde de dolari. Practic, acesti bani tin in viata subreda economie romaneasca, dar pretul platit este mare. Nici cinci la suta din emigrantii nostri temporari n-au plecat cu forme legale, prin Oficiul pentru migratii a fortei de munca sau printr-o agentie de plasare. Aproape toti sunt "turisti" care, odata trecuti de Curtici, s-au indreptat spre santierele si docurile occidentale. Acesti muncitori "la negru" se transforma deseori, de dragul celor 400 de euro pe care-i trimit lunar familiilor de acasa, in niste sclavi moderni care muncesc 12 ore pe zi, 7 zile pe saptamana. In tara, Guvernul munceste de zor pentru integrarea in Uniunea Europeana, dar i-a cam uitat pe romanii care sunt deja acolo. Acesti oameni sunt chelnerii, bucatarii, constructorii si agricultorii Europei, dar sunt si cetateni romani. Acesti romani, cand se imbolnavesc vin acasa si doresc, la batranete, o pensie. Dar plata contributiilor nu e un lucru simplu. La ora actuala, printr-o ordonanta de urgenta, emigrantii nostri temporari au posibilitatea sa incheie o asigurare facultativa de pensie sau de sanatate. Dar, pentru asta, trebuie sa vina in tara, unde cozile la ghisee sunt lungi si unde timpul nu costa la fel de scump ca in Occident. Nimeni nu s-a gandit sa ofere posibilitatea incheierii acestor asigurari in strainatate prin firmele care efectueaza transferuri bancare din strainatate in Romania. Asta, in ciuda faptului ca bugetul asigurarilor sociale e pe butuci si ca, daca doar 100 de mii de "straini" ar cotiza pentru pensii, Casa de Pensii ar incasa lunar 6 milioane de dolari. La fel se intampla lucrurile si cu contributiile de sanatate si de somaj. A lucra pe slujbe de chelner sau agricultor in Europa nu e deloc o rusine. Asa au facut italienii, dupa razboi, asa au facut irlandezii intre cele doua conflagratii mondiale. Dar, pentru a trece mai departe, la slujbe mai calificate, e nevoie de o strategie nationala. Executivul ar trebui sa stie precis ce slujbe se cauta si se vor cauta in urmatorii ani in Uniunea Europeana si sa adapteze planurile de invatamant in consecinta. De asemenea, mai trebuie compatibilizate diplomele, dar si competentele, pentru a produce si sudori si doctori la standarde UE. Apoi organigrama institutiilor statului care se ocupa de "straini" ar trebui sa fie proportionala cu numarul acestora. Totusi, Oficiul pentru migratii are doar 70 de oameni, iar Centrul National de Recunoastere si Echivalare a Diplomelor n-are decat 3 angajati cu drept de autentificare a acestora. Daca lucrurile vor merge la fel de lent ca pana acum, fara sa se tina seama ca anul 2007 se apropie repede, romanii vor cara mult timp, de acum incolo, tava prin Europa.



Marius NITU


Continutul acestui site este proprietatea SC Adevarul SA.
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este posibila numai cu acordul
SC Adevarul SA.


#3990 (raspuns la: #3828) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
diploma - de Catalina Bader la: 23/11/2003 00:47:14
(la: N-aveti chef sa va tociti coatele prin facultati?)
in sine nu reprezinta nimic

cine esti tu, profesional
e important
pentru ca valoarea din Romania
este valoare pretutindeni.
daca diploma ta are valoare...
Cate o data, Mgroza.. - de JCC la: 27/11/2003 11:49:12
(la: Diaspora.. sa fie chiar 2 tabere ???)
Este mai usor sa dai vina pe o asa zisa "discriminare", in loc de a recunoaste ca cineva este mai valoros din punct de vedere profesional..

Discriminarea are spatele larg, o tot poti incarca.. :)

Vorbeai de medicina si cred ca de medici romani.
Personal cunosc medici romani, cu diplome echivalate dupa studii in Franta, care sunt recunoscuti si apreciati, unii chiar considerati somitati al medicinei in Europa, unul este director la un spital foarte mare, altul la un Centru Hospitalier Universitar, unul este profesor sef de catedra la facultatea de medicina, multi au cabinete private sau in asociatie. La clinica St George la Nice ai doi specialisti, tot de origine româna (au honorarii libere : 50-55 euro, in loc de 23 euro tariful conventionat! si lumea se inghesuie la ei...)
unde-i atunci discriminarea???

A fi medic, inseamna sa muncesti si sa te ti in curent cu noile medicamente, noile cercetari si descoperiri, sa ai o formatie continua.
Nu te poti culca pe laurii unei diplome
#5404 (raspuns la: #5294) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
informatii "publice" - de cristi_r la: 04/02/2004 05:31:58
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
-Ar trebui scoase ghilimelele,informatiile sunt pe forum in dreapta ecranului (http://www.geocities.com/radu-herjeu/pag0explorer.htm)
Vad ca te-ai iritat tare,de ce nu ai scris "mine" si cu "M" ca sa intelegem ca nu-i chiar vorba de oricine.De ce nu poti Tu manipulat?De ce nu tine la Tine?

-"Cel mai iubit dintre pamanteni -altul era sensul cuvintelor mele dar, evident, ai preferat sa-l ocolesti."

Probabil era vorba de dizidenta si chiar nu am inteles.

-"Diferenta dintre mine si un nationalist demagog este ca pot sa-mi iubesc tara si, totusi, sa nu-mi placa muzica lui Enescu (in afara Rapsodiei). Si nu-mi place nici Pheonix. Si, la fel, nu trebuie neaparat sa-mi placa filmele romanesti."

Da ce iti place din ce creem noi romanii?

-""prieteni" de barbecue, e, desigur, alegerea ta. Eu inteleg prin prieteni mai mult decat cineva cu care impartasesti mirosul de carne prajita."

La cum reactionezi la o polemica probabil sunt momente deosebite de
monolog.

-"(cand are ditamai baronii multimiliardari) si l-ar "menaja" pe cel care tine in maini mijlocul de informare si influentare a opiniei publice. Dar cum singur spuneai, e vorba de niste oameni de la tine din zona. Asta nu-i identifica nici cu guvernul si cu atat mai putin cu Romania."

Dar baronii astia sunt creatie comunitatii locale?Sa inteleg ca nu reprezinta Romania(chiar daca pe buletin scrie cetatea roman),nu au legatura cu guvernul?Dar cu cine au legatura cu americanii?Oricum in fiecare judet sunt cite doi ,in Bucuresti sunt ceva mai multi si mai greu de retinut

-"Mie mi se pare ca natiunea americana este alienata la nivelul relatiilor interumane"

Sunt curios chiar fi daca afirmatia asta ar fi promovata de diplomatia romaneasca,oare ce ar spune poporul american,asa la nivelul nivel anonim hirtia suporta multe.Spre deosebire de tine eu nu pot trage concluzii despre un popor pe baza unei experiente de citeva luni,cred ca daca as schimba adresa in Romania mi-ar lua mai mult de sase luni sa cunosc bine noi vecini.

-"Asta nu-i impiedica pe marii lor regizori (cei mai multi imigranti) sa realizeze filme cu mare incarcatura umana."

Ei sunt definiti ca popor de emigranti ca pe bastinasi tocmai i-au curatat europenii nu americanii.
-
"Si nici pe mine sa-mi placa filmele lor si sa ma-ntreb de ce sunt asa cum sunt, la nivel de mase, cand pot scoate de profundul unora dintre ei asemenea filme."

Bun si noi la nivel de mase cum stam?
Promovam manele si trebuie luata atitudine aproape oficiala sa fie interzise.Nu mai zic de mari consumuri de telenovele,vezi sondajele care reprezinta masele.
Consumatori de stiri macabre,nu cred ca un post TV sau un ziar ar prezenta asa ceva daca nu fi cerere pe piata.
Consumatori peste medie de bauturi spirtoase,concuram cu popoare cu traditie
Am tranformat religia,singura institutie respectata in perioada comunismului, intr-o afacere, cu colectari de bani cu tablita in git, cu constructii monumentale-vezi Catedrala Neamului,cu un afux de biserici fara parohii,cu oferte de facut biserici daca Steaua da gol sau cistig la Loto etc,numai nu s-au batut in Buc.pentru apa sfintita,parca era un cistig nu un lucru spriritual,nu mai continui ca asta chiar e un lucru dureros, ne batem joc de orice.

-"o natiune nu poate fi mare doar pentru ca a ajuns prima pe luna sau pentru ca transforma orice oligofren in star"

Manelele,formatiile cu patru cuvinte intr-un cintec,literatura proasta ce este la noi ,arta?Doar asta consumam cel mai mult.Uite o vedeta deosebita tranformata de noi, Adrian Minune,ne da si interviuri si poate o sa fie si senator,doar avem citiva deja.
Apropo poate ai vazut pe B1 TV pe AMinune,unul Guta si dl.Pruteanu,si ai fi vazut cum reactioneaza masele,poporul sau o parte din ceea ce este Tara la oligofreni (ma refer la manelisti)

-despre influenta Americii e o poveste prea lunga,ramine asa.

-"Dar, desigur, altfel vezi tu politica monidala de acolo de unde nu se da ora exacta si altfel o vad eu dupa 10 ani de jurnalism."

Se vede vine de aici,in schimb se vede prost tare la Bucuresti.Chiar si raspunsul in sine reprezinta o atitudine de acolo care creaza in general mari tensiuni in tara,acusi va imprastiati iar pe listele electorale in provincie si pentru ca reusiti este tot in cauza masei.
Si apropo de extraordinarul Bucuresti.De unde vin OG-urile cu facilitati la importuri (de ex.) si dupa citeva zile se abroga,verifica un program de legislatie daca ai dubii.Asta daca nu stiai cum se creeaza baronii locali si cei nationali

-"N-am acuzat pe nimeni de nimic si n-am incercat sa ma dau mare sacrificat pentru patrie"

Nici nu a fost vorba

-"Nu stiu (adica stiu) de ce asemenea discutii nasc tot felul de reactii exagerate"
"N-am intrat pe acest forum ca sa-mi rastalmaceasca nimeni cuvintele (din motive mai mult sau mai putin evidente). "

Vad ca stii ar trebui cred sa stiu si eu.Adica sa inteleg ca tu crezi ca esti o persoana importanta pe care eu o lezez cumva stropind-o.Ar fi probabil magulitor pentru tine,dar din punctul meu de vedere ar fi o mare pierdere de timp.

-"Curios ca numai din partea celor care au reusit sa plece sau cei care ar fi vrut dar n-au putut."

Ba nu-i curios de loc, este un forum unde fiecare isi impartaseste parerile,impresiile,trairile petru ca in acelasi timp fiecare sa ne lamurim de ce am facut sau un anumit pas.Sau crezi ca a fost o decizie in urma unei introspectii.
Probabil nu ti-am explicat, am putut,pot inca sa plec dar nu am curaj.Si nu as merge la ghici,ci la sigur la rude asezate care profeseaza conform meseriei din Romania dupa o indelungata munca de echivalare a diplomelor, sau la cei 80% din colegii mei de facultate care stau in Canada si nu vor nici macar sa vina in vizita si probabil posteaza pe forum.
De lauda sunt cei care au plecat ca intr-o aventura si au reusit.

-"Imi iubesc tara si mi se pare deja prea mult sa trebuiasca sa cer scuze sau sa ma rusinez pentru asta pentru ca, nu-i asa, aia buni si destepti o acuza de toate relele din lume, inclusiv de decizia lor de a o parasi."

Vad ca marjezi tare pe ideea asta.Scrie o definitie despre tara sa intelegem si noi ce inseamna exact ca asa abstract vorbim inutil.Si chiar nu evita cumva problema.

In final ideea mesajului era ca noi romanii nu suntem mai speciali decit altii si nici procentul de masa nu este mai mic decit altundeva.

Oricum ai dreptate ca au plecat cei mai buni,asa ca am ramas numai noi doi.
#8858 (raspuns la: #8752) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Avocatei anonime de la 9979 - de HappyCajun la: 19/02/2004 15:34:18
(la: De ce vreau sa emigrez)
“A fost un efort crincen, atit intelectual (32 de materii) cit si fizic (12 ore de examinare).”

Surprise, surprise! In US, ca sa dobindesti ceva, trebuie sa depui efort. Hm, de ce oare nu ni s-a aratat asta la tv in Romania/Europa de Est (Ewing family si alte soap operas)?

“Imi pare rau sa dezamagesc autorul acestui articol dar, din pacate, societea occidentala nu functioneaza deloc asa cum credem noi, atunci cind ne aflam inca in Europa de Est. Ne-am ivatat prost sa-i idealizam atit valorile cit si modul de functionare care nu este deloc impecabil, din contra. De la mizeria fizica in care oamenii traiesc, cel putin unii din ei, pina la oameni care mor cu zile in spitale din cauza negljentei doctorilor si pina la incultura crasa care este evidenta peste to. Vorbesc despre copii de 11 ani care nu stiu sa citeasca si de matematica de clasa a IX-a pe care noi o faceam in clasa a V-a.”

V-ati invirtit in cercuri destul de…joase. Incercati si persoane care au absolvit mai mult decit un liceu (public, ca cei care merg la liceele particulare fac macar atita carte cit se facea in Romania pina in 90).
Iar legat de spitale...no comment, ideea enuntata e hilara.

“Vorbesc despre modul de-a dreptul inuman in care se munceste aici, pentru aproape nimic si despre faptul ca esti SINGUR pentru ca nu ai timp de prieteni, sa ti-i faci si, daca ai totusi noroc sa ai doi sau trei, nu ai timp de ei, pentru ca pleci dimineata la 7 si vii seara la noua.”

Ooops, nici asta nu ne-au aratat la tv, cit de workaholics sint americanii! Apropos, 7-9, ati inclus si tranportul pina la serviciu, nu-i asa?

“Ca sa nu mai vorbesc despre faptul ca nu exista, pe fond, un sistem de pensii decit pentru lucratorii de stat sau guvernamentali. Ceilalti sint condamnati sa-si incheie activitatea la peste 60 de ani si sa primeasca o pensie de $1000/luna.”

Mai documentati-va. Nu exista sistemul de ajuror social ca in Europa sau Canada, unde toata lumea primeste. Aici (US) ca sa primesti ceva, trebuie sa muncesti. Majoritatea investesc in asa numitul fond de pensii ( la companii, pe cont propriu la banca, samd). Nimeni nu e condamnat sa-si inceteze activitatea la 60, se poate (si se munceste) si dupa 60 de ani. Si nu se munceste ‘pe nimic’. Salariul minim pe ora e $5.75 sau asa ceva. Depinde de calificare, de vechime, samd. Cine vrea salar mai mare, isi poate imbunatati nivelul de pregatire, sau lua doua slujbe. Iar $1000/luna reprezinta $12000/an. Se poate trai.

“Ca sa va dau o idee despre ce inseamna $1000/luna in NY am sa va spun ca un apartament cu 2 camere se inchiriaza aici cu $1200.”

Nimeni nu te condamna sa locuiesti in New York, sau Chicago, sau Los Angeles. Exista destule zone unde se gasesc apartamente de doua camere cu $300-600/luna, si case decente cu $100000-200000 (creditele se dau pe 30 de ani, iar dobinzile, cel putin acum, sint mici).
Iar despre preturile din NY….eu am locuit 6 luni in Midtown si pretul apartamentului de un dormitor era de…$3400/luna.

"Imi este greu, pentru ca traiesc intr-o societate uscata, fara nici un fel de valori, in afara de cele pecuniare, infectata de ipocrizie si de o forma de comunism cu o fata care este alta decit cea pe care o stiam noi."

Adevarat? Si ce parere credeti ca ar avea INS-ul (pardon, BCIS) despre enuntul dvs legat de 'comunismul american'?
Go home, lady, go straight home.

"Am atins si subiectul asta pentru ca inceputurile mele aici nu au fost deloc glorioase, din contra: am lucrat 7 luni vinzatoare la Lancome, inconjurata de femei care imi puteau fi mama si care aveau coeficientul de inteligenta al unui foetus si care erau foarte diligent dirijate de cite o mucoasa de 22 de ani proaspat absolventa a unui colegiu."

Evrika! Asta era. Vechea mentalitate a la Romania. Cum eu, d-na avocat, sa fac munca de jos? Asta si hint-urile de la “un efort crincen, atit intelectual (32 de materii) cit si fizic (12 ore de examinare)” si “modul de-a dreptul inuman in care se munceste aici”. Ca in orice domeniu in care se cistiga foarte bine, examenele sint dure, iar examenele de echivalare- si mai dure.
In plus, condusa de, cum ati zis, o mucoasa de 22 de ani proaspat absolventa a unui colegiu (universitate). Da, daca ‘mucoasa’ se orientase bine la universitate si a luat diploma ca major in Business sau Finante…Sau numai pt. simplul motiv ca era o absolventa isteata, pt. care a munci de la 7-9 nu reprezenta un efort crincen (intellectual, fizic, samd). Probabil ca era si full US citizen.
Si ca inchei, inceputurile nu v-au fost glorioase, nici prezentul nu prea se arata a fi. Ramine speranta pt. viitor….si asta doar in cazul reintoarcerii la matca.
(:

Happy Cajun
Laissez Les Bon Temps Roulez


#10095 (raspuns la: #9979) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pentru a dovedi studiile, est - de (anonim) la: 26/05/2004 22:08:50
(la: Casatorie in Franta)
pentru a dovedi studiile, este suficient sa ai legalizate si traduse in
limba respectiva diplomele...bac, facultate, alte cursuri sau specializari;

de obicei in fiecare tara in parte exista firme care pot face pe baza acestor acte o echivalare a studiilor.

cat despre experienta... invata de la altii, merita sa ai scrisori de recomandare de la fostii angajatori traduse si legalizate.
#15896 (raspuns la: #14954) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
inceputuri - de AlexM la: 21/06/2004 12:58:16
(la: Emigratia spala WC-urile (?))
Nu cred ca este vorba de o prejudecata. Probabil ca depinde foarte mult de modul in care cineva a plecat. Nu oricine a avut sansa sa plece cu o oferta de munca din România, oferta care-i asigura meseria pe care o practica in România in tara respectiva. Multi au plecat la ghici fara nici un fel de idee ce or sa faca dpdv profesional in tara in care s-au nimerit sa ajunga. Perioada de inceput , adaptarea, obtinerea hartiilor necesare pentru a avea dreptul de a munci, invatarea limbii, recunoasterea diplomelor, echivalarea acestor diplome, etc. etc au fost factori care au obligat o anumita persoana sa faca meserii cum ar fi munca pe santier, spalatul de vase sau de wc-uri s a m d.
Ca atare, nu cred ca este vorba de o idee aparuta din individie, dezinformare sau rea credinta ci este in fond o realitate prin care multi dintre noi au trecut. Eu unul am trecut prin ea. Am lucrat pe santier, am lucrat la o firma de curatsenie unde faceam curatenie in magazine si in birouri sau in centrale termice s a m d. Pana cand am obtinut dreptul de munca nelimitat, pana cand mi-au fost recunoscute diplomele, pana cand am echivalat alte diplome si mi-am gasit de lucru conform calificarii atinse a trebuit sa fac ceva si ca atare am practicat si astfel de munci.

cu stima,

Alex
Diploma.. - de Jimmy_Cecilia la: 27/06/2004 09:52:34
(la: In ce masura va avantajeaza diplomele?)
diploma este necesara sa obtii un servici ca si salariat, sa obtii o agrementare in cazul unei profesii liberale
in franta la munca egala, conventiile colective dau coeficient mai mare celor cu diploma; deci salariul mai mare...

in viata de toate zilele, in afara lucrului, nu scrie pe fruntea nimanui ce diplome are
ce conteaza este educatia, cultura generala, sociabilitatea, politetea si respectul de sine si pt altii

poti sa fi doctor inginer si in lume sa fi dobitoc sau magar... :)
oamenii te judeca dupa cum te manifesti

Sa te intrebe cineva la servici ce note ai avut in fac?
Nici o data! dar esti pus la incercare : 2, 3 si chiar 6 luni, dovedesti ce stii sa faci din punct de vedere profesional..
nu esti capabil, poti avea toate diplomele din lume si media 20/20.. esti dat afara imediat in timpul perioadei de incercare sau nu esti titularizat la sfarsitul perioadei..



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...