comentarii

edmondo de amicis povestiri


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Carti edificatoare - de irina fiorentina la: 10/08/2004 21:07:41
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Eu as aminti si Mircea Eliade, Blaga, Khalil Ghibran, Pablo Neruda, Pirandello, Stendhal, Thomas Mann, Hamingway, Clarissa Pinkola Estez...
Dar de ce nu si povestile sau povestirile nemuritoare, de inspiratie folklorica si multietnica, de la fratii Andersen, O mie si una de nopti la Edmondo de Amicis...
Mi-as dori sa am mai mult timp sa pot reveni in lumea basmelor, mai ales ca acum as putea descoperi atatea semnificatii ascunse, care sa reveleze lumea si tainele ei in cu totul si cu totul alta lumina.
Poate am avea nevoie de o viata intreaga pentur a putea citi tot ce sa scris in aceasta lume, din timpuri indepartate si a face intr-adevar o selectie riguroasa a ceea ce merita sa fie citit ca si piatra de hotar pentru minte si suflet.
lafemme - de zaraza sc la: 04/12/2008 10:37:35
(la: Cum te-ai apucat de citit?)
Cuore, inima de copil - de Edmondo de Amicis

si

Singur pe lume - de Hector Malot

fara sa ma ajut de google, ca Singur pe lume rataceste acum prin casa, ca de altfel multe dintre carti... ;)

Ei, si mai era o carte pe care am adus-o de acasa pentru fiica-mea: "Povesti" orientale, trebuie sa ma uit acasa exact...era cu Muc cel mic, califul Barza, Piticul bucatar, Corabia-fantoma si altele...

#368947 (raspuns la: #368879) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. copchii: - de picky la: 27/04/2009 12:46:00 Modificat la: 27/04/2009 13:01:22
(la: 20 de carti, de citit intr-o viata...)
Hector Malot - Singur pe lume
Edmondo de Amicis - Cuore
Frances H. Burnett - Micul lord
Jules Renard - Morcoveata
Alphonse Daudet- ciclul cu Tartarin
Anatole France - Insula pinguinilor
Karl May - Winettou
Victor Hugo - Gavroche
Victor Hugo - Cosette
Jules Verne -
*** - de maan la: 27/04/2009 12:53:50 Modificat la: 27/04/2009 17:14:59
(la: 20 de carti, de citit intr-o viata...)
vrajitorul din oz, de lyman frank baum
charlie si fabrica de ciocolata, roald dahl
aventurile lui Habarnam, de nikolai nosov.
singur pe lume, hector malot
colt alb, jack london
comoara din insula, r.l. stevenson
aventurile lui arthur gordon pym, poe
cei trei muschetari, dumas
cuore, edmondo de amicis
minunatele ispravi ale lui tartarin din tarascon, daudet
morcoveata, j. renard
robinson crusoe, d. defoe
ultimul mohican, f. cooper
Toate panzele sus, Radu Tudoran
Pinocchio, Carlo Collodi
picky - de maan la: 01/05/2009 18:51:53
(la: 20 de carti, de citit intr-o viata...)
Edmondo de Amicis - Cuore

recunosc ca am fost slaba si ca am tacut!:)))
#432260 (raspuns la: #430851) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
asadar... - de tuxedo la: 19/11/2009 14:21:39 Modificat la: 19/11/2009 14:23:22
(la: Impresionati pana la lacrimi)
Zic doar dein copilarie , ca mare au fost multe fraze si faze care m-au lasat paf...

Dar atunci...
a fost ceva foarte inspaimantator ptr creierul meu de copil cand am citit "Tinerete fara batranete si viata fara de moarte".
M-a umplut de groaza povestea aia, cu moartea iesind din lada si cu fat frumos bosorogindu-se pana la descompunere.

Am bocit la "Puiul" cand moare...puiul,mai era povestea aia de manual cu.. o gasca Lila si cu un baietel care trec un pod si sare podul in aer...Nu stiu cum ii zicea...
si aa, daaa, la Cuore (Edmondo de Amicis)am bocit de mi-au sarit capacele.

Si m-a deprimat pinguinul Apolodor cand ii era prea dor de fratii lui din Labrador.

Dar clar cele mai sadice povesti au fost de la Tolstoi.

Vazand lungimea povestirii, m - de alexbrie la: 14/06/2004 12:24:26
(la: Zanele de papadie si ploile acide)
Vazand lungimea povestirii, ma trecuse gandul sa critic recenta moda a textelor kilometrice pe Cafenea. Citisem undeva ca de cand cu textele online, se creeaza un nou val de scriitori de proze ultrascurte (maxim 2 ecrane), adaptate noului mediu electronic.

Citindu-ti povestirea, am constatat insa ca ma inselasem. Ritmul alert si separarea accentuata in paragrafe o fac mai mult decat citibila. Si subiectul e genial. Bravo.

Mici observatii: incepi cu un exces de descrieri, inutil; din fericire ritmul te prinde din urma rapid si continua natural, fara fortari. Poate ar fi nimerit sa mai elimini din descriptivele inutile de la inceput(repetitia lui "atata"-"atatia", de pilda)
nu stiu decat din povestiri a - de who_Cares la: 02/11/2006 00:01:11
(la: Decembrie '89)
nu stiu decat din povestiri asa ca despre asta nu ma hazardez sa spun ceva sigur...imi pare rau doar pt faptu' ca azi nu mai e respectu' pt cei care au murit acolo pentru un ideal ..si noi acum ne intoarcem tot la un fel de autoritarism...dar mai mascat...daca unii au facut ceva pt noi...macar sa le ducem mai departe visul...da nah....cateodata...sau de mai multe ori poporul roman calca in picioare trecutuu si nu si-l amintesc decat in vreun moment in care in prezent e pe cale sa fie din nou calcat in picioare...uite asa au murit ei in '89 pt un soi de libertate de care noi acum ne lepadam...
povestiri - de Shtevia la: 27/11/2006 12:18:18
(la: TOPUL POVESTIRILOR SCURTE)
zaraza
si mie mi-a placut cel mai mult:).

mie imi plac si povestirile pentru adulti ale lui roald dahl. Spre exemplu, Lamb to the Slaughter sau Royal Jelly.


"Exista un singur colt din Univers pe care stii sigur ca-l poti face mai bun - si acela esti tu insuti." Aldous Huxley
Trei povestiri despre Realitate - de Areal la: 11/07/2008 12:39:06
(la: POVESTIRI CU TALC (III))
De ce toata lumea de aici este atat de fericita, cu exceptia mea?
- Pentru ca ei au invatat sa vada frumusetea si bunatatea pretutindeni, i-a raspuns Maestrul.
- Dar eu de ce nu vad frumusetea si bunatatea pretutindeni?
- Pentru ca nu poti vedea in afara ceea ce nu vezi inlauntrul tau.
*************
Maestrul s-a adresat astfel unui vizitator care sustinea ca nu simte nevoia sa mai caute Adevarul, caci l-a descoperit in convingerile religiei sale:
- A fost odata un student care nu a devenit niciodata un matematician, deoarece credea orbeste in raspunsurile de la sfarsitul culegerii sale de probleme. Si culmea! Raspunsurile erau corecte!
*************
Una dintre cele mai deconcertante, dar si din cele mai incantatoare invataturi ale Maestrului era aceasta: “Dumnezeu este mai apropiat de pacatosi decat de sfinti.”
Iata cum explica el aceasta invatatura: “Dumnezeu sta in ceruri si tine fiecare om cu o sfoara. Ori de cate ori pacatuiti, voi taiati aceasta sfoara, dar Dumnezeu o leaga la loc, facand un nod. In acest fel, sfoara se scurteaza putin, iar voi ajungeti ceva mai aproape de el. Voi continuati sa taiati sfoara prin pacatele voastre, si cu fiecare nod, deveniti din ce in ce mai apropiati de el.”
*************

Povestirile fac parte din cartea “Intelepciune la minut”, de Anthony de Mello, aparuta la editura Mix.
Povestiri fara sens - Alex - Radu Herjeu - de Lady Allia la: 15/07/2008 12:17:49
(la: Cele mai Frumoase Texte ale Cafegiilor )
Alex colectioneaza goluri. Asa cum altii strang timbre, cutii de chibrituri, pitici de gradina, neveste... Alex strange goluri. Cu pasiune, cu entuziasm, cu inconstienta... Ca orice colectionar care se respecta. Le simte de departe, le adulmeca, ii sticlesc ochii. Le ia, le intoarce pe fiecare parte, le trage in piept mireasma, le apropie, apoi le indeparteaza de ochi. Ce mai? O betie a colectionarii de goluri. Alex iubeste golurile. Golurile il iubesc pe Alex. Golurile ii iubesc pe toti oamenii. Dar Alex crede ca e privilegiul lui de a schimba, astfel, pareri cu viata. Alex e un om bun. Dar bunatatea n-are ce cauta in arta colectionarii de goluri. Iar povestea noastra, despre asta este. Nu despre bunatate sau frumusete.
Cateodata, nu mai poate respira. Si, ca sa nu se sufoce, isi da drumul la goluri, ca la cheaguri de sange care-i blocheaza venele... le-ntinde pe un camp, noaptea si se uita amuzat sa vada ce rodeste din ele... Asta, desigur, daca vantul aspru de coama le da voie sa se prinda.
Gol pe gol scoate?
Alteori... Alex e scriitor. De fapt, ar putea deveni unul, daca ar stii sa expire golurile asa cum le inspira. Alteori, cand golul da pe dinafara, Alex se aseaza si scrie. Rupe cate o bucatica din gol si-o intinde cu pixul... acum ma gandesc ca ii era mai usor daca era pictor... pe hartie... apasat, ca sa nu i se rostogoleasca spre marginea cuvintelor. Si umple foile cu tuse groase... uneori. Alteori, abia le vezi cum brazdeaza albul... Si ce cuvinte frumoase plamadeste Alex din golurile lui. Stai asa si te uiti la ele ca prostu' si te miri de cat de frumoase pot fi. Si-ti apleci capul spre stanga, apoi spre dreapta... si inchizi ochii si-apoi ii deschizi repede, ca sa le prinzi vreo stralucire hotomana. Din pacate, uita repede de scris. Si se-ntoarce la colectia lui... E ca si cleptomania... Nu poti sa te-abtii sa nu intinzi mana. Stii ca n-ai ce face cu el, stii ca o sa te-ngreuneze, stii ca n-o sa mai poti respira pe moment. dar gestul in sine iti face bine. Probabil. Iti da sentimentul de libertate. Si, pentru cateva minute, gestul acela ii da senzatia ca e plin. Simturile iau locul minciunii, doar pentru cateva secunde. Ce pacat ca, dupa aceea, mai apare un gol. pe care Alex il ia, il priveste un pic, cu intelepciunea celui care stie ca nu se poate opune, si cu naivitatea celui care crede ca fenomenele interne sunt la fel cu tornadele, cutremurele si eruptiile vulcanice. Si-l pune in sir cu celelalte goluri. Sau in cerc. Depinde ce joc vrea sa joace in dimineata aceasta.
Cateodata, zace. Alteori se agita si grabeste pasul in jurul golului. Mai intotdeauna pierde timp in fata oglinzii doar ca sa-si asorteze fracul la bascheti. Ar sta, ba ar pleca, ar vrea sus, si-apoi jos. Prea mic pentru lumea asta mare si prea mare pentru lumea lui mica. In ce gol din acesta isi va gasi locul?
Alex stie sa zambeasca. Alex stie sa planga. Alex stie sa-i iubeasca pe oameni. Lui Alex ii e frica de oameni. Lui Alex ii e frica de el.
Mie mi-e teama de un singur lucru. Ca-ntr-o zi, obosit... Alex va aluneca de pe marginea golului... Si-o sa-si devina cea mai tare piesa de colectie.

.................

http://www.cafeneaua.com/nodes/show/5861/povestiri-fara-sens-alex/1
Transparent - de ManCrowd la: 26/10/2003 18:41:42
(la: Paulo Coelho?)
In citeva cuvinte ...
Nu stiu daca merita sa-l citesti dar stiu ca pentru mine nu a meritat. Am sa incerc sa-ti expun citeva concluzii dupa citirea Alchimistului, Diavolului si Domnisoarei Prym si 3 pagini din Veronica se pregateste sa moara.

In Alchimistul ideea destinului e lungita cu apa rece. Iti recomand mai bine Micul Print a lui Exupery sau anumite povestiri din proza fanatastica romaneasca, aparuta sub numele de "Masca" prin '70. Cartea nu e un "It's a must!"

Diavolul si Domnisoara Prym e catastrofala. Cele cam 50 (un numar ales la intimplare pentru ca nu conteaza decit pentru Coelho, ele fiind asul din mineca), de "expresii frumoase" aruncate intr-un aluat rinced numit povestirea in sine, nu mi se par mai evidente decit un "Ana ara" din vechiul Abecedar comunist. ....
Cartea nu e un "It's a must!"

Veronica se pregateste sa moara exact cind eu nu mai suport stresul ei si ii intind o mina de ajutor inchizind cartea la pagina 3. Decizia din acel moment este cea pentru care nu pot spune nimic despre carte, doar ca am incercat sa fug de CD-ul care ar fi putut-o salva pe Veronica.
Coelho nu e un "It's a must!"

Acum,
Ti-am expus subiectiv de ce nu merita sa-l citesti. Acum am sa incerc sa-ti expun de ce mi se pare ca nu aduce nimic nou.
Nu e nevoie de mai mult de o idee sa-ti exprimi revelatiile.
Coelho "propovaduieste" regula in literatura si nu extrema ei. Lipsa gindirii speculative in scrierile sale dau tonul cind afirm ca el este regula. Regula nu aduce nimic nou.

In cele din urma,
Cadourile lui facute lumii, adica cartile lui, sint un gest adolescentin de a inveli un mic cadou intr-un ambalaj imens, adica de a-ti masca citeva "citate frumoase" (chiar am vazut citeva date aici pe site), in citeva sute de pagini, in citeva scenarii banale. Tin minte ca primind cartile de la o prietena am constatat cu stupoare ca exact ceea ce se numeste "expresii frumoase" erau subliniate cu pixul pe carte. La prima vedere pare ceva banal, dar dupa citeva pagini in care Coelho isi da pe fata asii, simti apropierea "citatelor frumoase" ca pe o factura de telefon sau o amenda.

Coelho a invadat intr-o vreme Bucurestiul ... ma privea cocotat pe afise peste tot, iar daca nu ma inseala memoria, aparea intr-o pozitie care te facea sa crezi ca gindeste (cu mina la cap parca). Oare gindea speculativ ma intreb eu? Nici macar in afis nu cred ca facea asta, din moment ce privirea lui dicta regula in toate statiile de tranvai.

PS. "Ana ara." a stat la baza unei societati. As fi curios care e analogia in Abecadarul de azi.
Pai daca discuti... - de nanu la: 30/10/2003 09:06:21
(la: se pa&re ca nu mai avem voie..?)
....de tactica,fa si tu o statistica a "anularilor de mesaje" si a banarilor!
Tu cand incepi?
Ca se pare ca "ai cam aceiasi scoala".
Si de ce-ti dai atata silinta sa o aperi pe JCC?
E intradevar ceeace sustin cei care o cunosc?(Cecilia?)
Poate stii tu in ce imprejurari a parasit Romania(se poate scrie o carte de "aventuri si suferinte"?)

Tu care de la 4 anisori nu mai esti pe plaiuri mioritice,de unde cunosti "tacticile ceausiste"?Din povestiri batranesti?Sau si la "tine in familie" exista o traditie care trece din generatie in generatie?
#2719 (raspuns la: #2716) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un cadou pentru Catalina - de Zamolxe la: 07/11/2003 21:20:35
(la: ROMANIA)
Limba noastra

Limba noastra-i o comoara
In adîncuri înfundata
Un sirag de piatra rara
Pe mosie revarsata.

Limba noastra-i foc ce arde
Intr-un neam, ce fara veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.

Limba noastra-i numai cîntec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zari albastre.

Limba noastra-i graiul pîinii,
Cînd de vînt se misca vara;
In rostirea ei batrînii
Cu sudori sfintit-au iara.

Limba noastra-i frunza verde,
Zbuciumul din codrii vesnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfesnici.

Nu veti plînge-atunci amarnic,
Ca vi-i limba prea saraca,
Si-ti vedea, cît îi de darnic
Graiul tarii noastre draga.

Limba noastra-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Si citindu-le 'nsirate,
- Te-nfiori adînc si tremuri.

Limba noastra îi aleasa
Sa ridice slava-n ceruri,
Sa ne spiue-n hram si-acasa
Vesnicele adevaruri.

Limba noastra-i limba sfînta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plîng si care o cînta
Pe la vatra lor taranii.

Inviati-va dar graiul,
Ruginit de multa vreme,
Stergeti slinul, mucegaiul
Al uitarii 'n care geme.

Strîngeti piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde
- Si-ti avea în revarsare
Un potop nou de cuvinte.

Rasari-va o comoara
In adîncuri înfundata,
Un sirag de piatra rara
Pe mosie revarsata.

Alexei Mateevici

(imnul Republicii Moldova)
UNIVERSUL COPIILOR - de Catalina Bader la: 08/11/2003 07:20:25
(la: ROMANIA)
Ana Blandiana - universul Adultilor
legende si povestiri ROMANESTI
George Toparceanu
#3719 (raspuns la: #3699) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ce pot sa va spun? Toate experientele aste tin de atit de multe coordonate, incit e greu sa aplici o formula. Mi-ar place sa va dau un sfat, sa fac o minune...Se pare ca sinteti pasionat de ceea ce faceti, si asta e nemaipomenit zilele astea. Cred ca e important sa va pastrati iluziile (si sensul umorului) intacte. Cine stie ce se va intimpla miine? Daca cineva mi-ar fi spus acum 14 ani ca voi participa la vreo 80 de expozitii in Statele Unite, dupa ce in Romania n-am avut decit o expozitie modesta cu o colega de liceu, la biblioteca Sadoveanu, cred ca as fi ris. Daca cineva mi-ar fi spus acum 14 ani ca voi scrie, si ca toate povestirile, eseurile, si articolele pe care le voi scrie intr-o limba straina, vor fi publicate, sau ca voi fi platit pentru ele.....Am invatat ca
ziua urmatoare e un posibil miracol.

Povestea cu invatatul englezei de pe cutiile de cereale. Presa reduce totul la citeva formule, suna atit de simplu! Adevarul este ca primele incercari le-am facut in 1986, cind am fost sergent in armata romana (alta poveste ireala!). Am avut un manual de engleza de la Universitatea Populara de la Sala Dalles, dar mi l-au confiscat dupa citeva saptamini, pentru ca engleza era limba "capitalistilor decadenti." In State, am cumparat citeva dictionare, incercind sa invat douazeci de cuvinte pe zi. Fara succes, caci cuvinte extrase din contextul frazeologic, nu fac doi bani. De-abia atunci, am inceput sa vizitez un supermarket local, si sa-mi notez fraze de pe cutiile de conserve, etc, ca sa-mi dau seama de structura gramaticala. Acasa, dupa servici, recitam cu voce tare ceea ce invatasem, ca sa-mi formez un context pe care sa-l aplic in situatii reale, de zi cu zi.
M-am inscris la primul curs de engleza la un colegiu local la vreun an dupa ce am inceput sa invat limba de unul singur. Totodata, patronul magazinului unde lucram, m-a incurajat sa vorbesc, sa vorbesc orice cu cumparatorii, si asta m-a ajutat enorm.

Suna foarte simplu in citeva cuvinte intr-un ziar...
#6932 (raspuns la: #6803) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Buna intrebare! De fapt am avut o serie de slujbe. Am muncit intr-o fabrica, am spalat vase, etc. Nu am lucrat intr-un supermarket, dupa
cum spune presa. Am lucrat la un magazin general, unde am fost
casier, am vindut televizoare. La inceput mi-a fost rusine de toate
slujbele pe care le-am avut, dar mi-am dat seama ca rusinea era a
mea si numai a mea. Mentalitatea romaneasca cu care am venit, ca munca e impartita in munca de jos si cariera....s-a dizolvat repede aici. Muncesti, iti iei checkul la banca, iti platesti datoriile. Nu e nici o rusine in asta. Nu spun ca societatate americana nu e
stratificata (desi idea asta este una dintre iluziile initiale), dar
aici munca e onorata, chiar pina la punctul ca nu mai stim cum sa ne
petrecem timpul liber (acum vorbeste americanul din mine).
Totul a fost atit de nou, totul atit de proaspat, ca m-am simtit
"acasa" imediat. Desi am avut sentimente ambivalente despre noua mea
tara, m-am renascut din momentul in care am aterizat in New York.
Naivitate? Bineinteles! Dar in acel moment naivitatea mi-a folosit ca
un zid de aparare.
Am pictat din primele saptamini, cu o foame pa care n-o mai simtisem
de mult. In Romania, daca n-aveai pile, de-abia gaseai materiale. La
un moment dat, prin anii 80, am folosit pasta de dinti pentru ca nu
puteam gasi albul de titan in magazinele Fondului Plastic. La
institut se intra in functie de ce rude aveai, cu noroc, sau (ca
fata) cu cine te culcai. In liceu stiam dinainte cine va intra la
"Grigorescu." Asta nu lasa prea mult loc pentru cei saraci, ca mine,
care se zbateau sa deseneze, de bine, de rau, cu incapatinare si
speranta. Au fost si exceptii, bineinteles, citiva dintre fostii mei colegi sint personalitati importante ale artei contemporane romanesti. Sa ajunga unde sint astazi, le-au trebuit doze triple de curaj si perseverenta.

Am pictat multe peisaje romanesti, multe bazate pe vederile pe care
le-am luat din tara, multe pictate din memorie. Mai am citeva zeci de
lucrari de acum zece, doisprezece ani, si acum regret ca am vindut
majoritatea lor. Sentimentale? Poate, dar au fost sincere, nascute
din dorul de tara.
Lucram 8 ore pe zi ca vinzator, apoi ma duceam acasa, intr-un
apartament ieftin, unde jumatate de chirie era platita din ajutorul
HUD american (un ajutor financial pentru emigranti sau cei cu salariu sub limita saraciei) si pictam pina la miezul noptii. Cred ca pictura, ca si scrisul, m-au aparat de singuratate.
Nu ca aveam de o validare materiala a artei mele, dar cind mi-am vindut prima pinza cu trei sute de dolari in 1990, nu pot ascunde ca m-am simtit foarte, foarte mindru.
Apoi m-am inscris la facultate, desi de-abia incepusem sa "ghicesc"
limba. A fost un drum greu, incet, singuratic, frumos, care m-a
invatat despre umilinta, prietenie, tradare, natura umana in general.
Am primit burse in primii doi ani, si apoi am inceput sa-mi platesc
studiile. E o evolutie similara cu pata de grasime: incet, dar sigur.
Spun "a fost," dar drumul nu s-a terminat inca.

Cred ca n-am avut un "stil" pina prin 1997. Pina atunci totul a fost
cautare. Uneori ai idei pe care nu le poti aplica pentru ca nu stii
cum. Alteori, esti bun din punct de vedere tehnic, dar ideile sint
sarace. Miracolul se intimpla cind ideile iti intilnesc posibilitatile tehnicile.

Am citit si citesc enorm. Luam autobuzul la New York ca sa vad toate
expozitiile pe care le puteam vedea. Sint interesat in orice. Cind am
inceput sa scriu in engleza, schitele au inceput sa se amestece cu
fragmente de povestiri, frinturi de linii sa se interfereze cu
frinturi de idei. Am inceput sa incorporez text in picturile mele. La
inceput, mai mult ca grafica, frumusetea scrisului de mina amestecata
cu frumustetea unei culori, sau cu gesturalitatea unei linii. Astazi
colectionez scrisori vechi, fotografii anonime, care isi gasesc o
noua viata in lucrarile mele.

Problema cu cautarea unui stil este dificila: incerci sa pictezi ca
maestrii pe care-i admiri (bineinteles ca asta nu e o solutie), iti
dai seama ca ceea ce faci sint copii dupa artistii pe care-i admiri.
Cred ca trebuie sa uiti aproape tot ceea ce ai invatat ca sa ajungi
la un stil personal. E o vocatie destul de trista: pianistul da
concerte, e definit de o audienta, actorul deasemenea. Artistul
vizual e "redus" la micimea monastica a atelierului. John Cage
vorbeste foarte frumos despre starea asta, cind spune: "Cind lucrezi,
toti sint in atelierul tau: trecutul, prietenii, lumea artistica, si
mai mult decit orice, toate ideile tale. Toti sint acolo. Dar in timp
ce continui sa pictezi, ei incep sa plece, unul cite unul, si esti
lasat singur. Apoi, daca esti norocos, chiar si tu insuti pleci."
(traducere aproximativa).

O mare diferenta pentru mine a facut-o descoperirea artei americane,
pe care am detestat-o sau ridiculizat-o in Romania, pentru ca n-am
stiut nimic despre ea. Dupa citiva ani, am inceput sa descopar
vitalitatea ei nemaipomenita. Sint norocos ca am prieteni artisti aici care sint de 100 de ori mai buni decit mine (nu in sensul competitiei, arta n-are de-a face cu sportul), dar in sensul ca sint unici, in sensul in care arta lor e ca o continua lectie pentru mine.
Sint flamind de a invata. Prietenii mei mi-a dat curajul de a
experimenta, de a incerca lucruri noi, indiferent de opinia celor din
jurul meu.
Acum, ca profesor, pot sa spun ca invat multe si de la studentii mei.
Invat ceva in fiecare zi. E o bucurie aproape copilareasca de a fi in
atelier si a "crea" ceva. Arta e un mod de a te minuna zilnic, si in acelasi timp, dupa cum bine zice Twyla Tharp, un mod de a zice: multumesc.

Spun, mai in gluma, mai in serios, ca cea mai buna lucrare a mea este
lucrarea pe care n-am pictat-o inca. Cea mai reusita expozitie pe
care am tocmai avut-o aici, in octombrie, a fost culminarea acestor cautari. Dupa 14 ani de la plecare pot sa spun ca nu imi este
rusine de arta mea. Cred ca am inceput sa dezvolt un limbaj care e al
meu si numai al meu.
#6952 (raspuns la: #6816) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
A fi scriitor intr-o limba "imprumutata" - de Florin Firimita la: 30/12/2003 02:00:59
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")

Cind am inceput sa scriu, stingaci, in engleza, in jurnalul pe care-l tin de prin 1981, mi s-a parut imposibil sa gindesc in alta limba fara a suna fals, mai ales ca jurnalul nu era destinat unei audiente. Jurnalul a fost intodeauna un antidot nu numai impotriva singuratatii, dar si un fel de laborator privat. Cuvintele au avut intotdeauna aceasi greutate ca si culorile. In afara jurnalului, incercarile mele literare au fost modeste, poezii adolescente, teribile, de fiecare data cind credeam ca ma indragosteam de o colega de liceu, sau, si mai teribil, citeva participari la concursuri sau "olimpiade" unde odata imi amintesc ca mi-au dat un premiu, desi, dupa cum o fosta profesoara de limba romana mi-a spus, "bateam cimpii." Cred ca imi placea sa "bat cimpii," mai ales atunci cind trebuia sa-l analizam pe Eminescu prin prizme marxiste.

Am citit si citesc foarte mult.
Cred ca scrisul "serios," s-a nascut in ultimul an de liceu, anul petrecut in preajma mamei mele, care, nu numai ca a avut un cancer deosebit de violent (la oase), dar care a fost paralizata, si fortata sa stea in pat.
De fiecare data cind o internam in spital, veneam acasa si, in bucatarie, de furie, spargeam farfurii. Cind am ramas doar cu citeva farfurii, mi-am dat seama ca scrisul ar fi un mod mai eficient de a face fata situatiei (plus ca nu trebuia sa string cioburi).
Deci, am inceput sa scriu....serios.

In Statele Unite, jurnalul continua, (in engleza, 900 de pagini in ultimii 13 ani). Prin 1991, am scris prima povestire, "Birds," inspirata de fostul meu mentor si profesor de desen, Constantin Ciocarlie. Avea o baza "reala," dar sfirsitul a fost neasteptat, chiar si pentru mine. Ceea ce a transformat articolul intr-o povestire au fost citeva elemente pe care le-am visat, si care mi-au dat solutia felului in care povestirea se va incheia.
De cele mai multe ori, nu pot scrie daca finalul unei povestiri, eseu, etc, imi e necunoscut.

Scriu aproape in fiecare zi, si caietul de schite pe care il am cu mine devine uneori caiet de idei pentru o viitoare povestire sau eseu. Cioran vorbeste despre imposibilitatea de a locui in doua limbi, si multa vreme m-am simtit vinovat din cauza acestei dualitati. Cred ca faptul ca am crescut in limba romana m-a ajutat sa devin un scriitor american. Limba romana este o limba poetica, in timp ce engleza americana s-a nascut ca limba de afaceri. Astazi cred ca modul meu de a gindi sau mai bine zis, de a scrie o povestire, penduleaza constant intre cele doua culturi. Amble sint limbi cu nemaipomenite capacitati de expresie.

La citiva ani dupa ce am inceput sa scriu in engleza, lucruri ciudate au inceput sa se intimple: o buna prietena m-a incurajat sa particip intr-un concurs national literar sponsorat de New York University. Povestirea pe care am prezentat-o a cistigat marele premiul, si desi nu cred in “competitii” in arta, am fost foarte surprins de modul in care a fost primita, de faptul ca cineva a avut incredere in scrisul meu intr-o limba “imprumutata.” Altii prieteni m-au incurajat de-a lungul anilor, corectindu-mi greselile gramaticale, etc. Editoarea mea de la “House Beautiful” in New York m-a introdus in mecanismele sistemului de edituri din Statele Unite. Una dintre profesoarele mele de engleza de la prima facultate pe care am facut-o aici, m-a invitat timp de citeva veri la ferma pe care ea si cu sotul ei o au undeva, aproape de granita canadiana. Am petrecut citeva saptamini acolo, intr-o izolare aproape totala, scriind la primul meu roman.
Am invatat sa pretuiesc micile victorii. Cind una dintre povestirile mele a fost publicata intr-o revista de mare tiraj din State, in 2001, eram cu citiva studenti in Tobago, o insula frumoasa, izolata, aproape de Cuba. Una dintre studente a vazut singurul exemplar al revistei, in magazinul “satesc,” si a cumparat-o pentru un pret destul de ridicat. Seara, au organizat o petrecere ad-hoc, au citit povestirea, si-au exprimat parerile. Desi eram la citeva mii de mile de New York, m-am simtit “acasa” printe ei, prin faptul ca, in mijlocul junglei, si-au facut timp sa citeasca ceea ce am scris, sa se bucure cu mine.
Scrisul de fapt asta e: un mod de a te imparti cu altii, un mod de a te diseca (si de a diseca lumea in acelasi timp).

Bineinteles ca victoriile care conteaza sint atunci cind reusesti sa scrii citeva fraze sau pagini bune, fara sa te gindesti daca se vor publica sau nu..

Cit despre supravietuire....cind se termina, cind incepem sa traim cu adevarat...nu credeti ca aproape tot din ceea ce facem (scriem romane, pictam, crestem copii, facem filme, plecam in vacante, "cucerim" munti), e un pariu impotriva moartii, un pariu al supravietuirii? Bineinteles ca il pierdem, dar cine are dreptul sa ne toceasca iluziile?
#7442 (raspuns la: #7264) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Casa - de SB_one la: 06/02/2004 13:03:07
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
"Casa e acolo unde iti este inima"; tzara noastra va ramine mereu Romania.

...iar noi - ca si elefantzii, cind inima nu va mai sti sa bata- ne vom intoarce.
E in firea animalului; nu numai a omului! Sint atitea exemple si povestiri. Adevarate.

"Cine nu stie de unde vine, nici nu stie unde se duce!"

Cecilia,
eu nu gasesc comentariul lui David de o "agresivitate mascata". Cred ca el a vrut sa fie putzin agresiv si a spus-o direct si frumos, desi Daniel e prietenul nostru -aici- cred ca nu ia stricat sapuneala.

...Unde naiba tot datzi voi de vinzatoare necivilizate? In primul rind ele " ne miros" si automat incearca sa se comporte cam cum cred ele ca e in "vestul civilizat". Pur si simplu nu cred; sigur, sint exceptii; am patzit-o personal( o data, numai o data). In rest sint politicosi iar politetzea e alta, de-a noastra;crescuta natural , nu de sera; se vede ca asa e el /ea si nu o face fortzat cu zimbetul profesional de-ti vine sa-i torni terebentina pe git. Iar cind nu are chef sau tu singur" te dai
in figuri) ...te injura si e OK. Sa nu credetzi ca aici e altfel . Nu are chef, face numai pe amabilul dar nu face nimic.

SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#9045 (raspuns la: #9026) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
De ce am fugit? - de Horia D la: 10/02/2004 09:48:37
(la: Refugiat politic: de ce si cum ai fugit din Romania?)
Motive pentru care am fugit:
apa calda de ziua lui, de ziua ei si de 23 august;
cerneala pescarus vs pelikan;
pufarine;
fru-cola la sticla de juma';
bomboane "cubaneze";
sugative la caiete in coperta de plastik;
cantarea romaniei;
comandantul de unitate cu snur albastru (cel mai tare);
traducerile la video ale Irinei Nistor;
ceremonia devenirii pionier;
brigazile artistice;
tenishi chinezesti;
casetofonul "spatial"
tv-urile venus,diamant si sport;
pepsi la sticle la 2 lei
curmale si ciocolate mici chinezesti
"pe sub mana";
carticica cu congresul al XII-lea;
alune in glazura alba dulce,vietnameze;
tix-ul;
tabloul "lui" deasupra catedrei:
poezii de oda inramate:
defilarile de 1 mai si 23 aug;
cravatele din piele de la "fondu' plastic";
gumela....de-ti crapa smaltu' dintilor;
dacia de 70.000 lei si video-ul de aceeasi valoare;
gala desenului animat cu mihaela;
mihai constantinescu, marius teicu, olimpia panciu, eva kiss:
gil dobrica, grupul "5T", middle of the road;
radio europa libera si vocea americii in surdina;
fondu clasei cate 5 lei;
alexandru andriesh si cascavalul la telejurnal;
planu' de maculatura, fier, castane, papadie si borcane;
panoul de onoare;
"elevu de serviciu", pe clasa si pe scoala;
munca patriotica;
soimii patriei;
orele de rusa;
ceasurile de masa "slava" si cele de mana "raketa";
biscutii voinicel;
apa minerala aurora si hebe;
studio x de sambata seara pe bulgari;
telefon ocupat la casa de comenzi;
el in vizita in mina cu casca da protectie;
el plantand un pom la telejurnal sau taind inca o panglica;
"adidasi" de export de la pionierul;
aparatele foto smena;
borcanul de iaurt in care inmuiam pensulele la ora de desen;
maieurile "sita" chinezesti;
semicursiera turist;
pungile de 1 leu;
Chaplin la televizor;
serialul foileton de luni seara Liniile maritime Onedin;
filmele americane furate,
uleiul de peste;
trilogia povestirii istorice: incepea cu dacii si se incheia cu...dracii;
pixurile din tabla cromata cu 3-4 culori;
lanternele cu baterie patrata de 4.5 v;
caciulile rusesti din blana de iepure;
caciula de dama tip "burlan";
cipicii crosetati ......
Si mai presus de toate, commies peste tot!!



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: