comentarii

efemer


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
poveste de liceu.. - de Gabriel24 la: 01/09/2003 07:12:41
(la: Poveste din liceu, in cheie nostalgica.)
probabil ca ai dreptate..
asha o fi..
insa ce pot spune eu care in timpul liceului eram un copil ca noi toti..
ea si-o fi gasit fericirea aceea efemera..
dupa care alergam toti.

DE UNDE VIN BANII? - de mama la: 27/11/2003 03:04:28
(la: EvZ: Revolutie in Georgia)
in GENERAL?

in fotbal,
in razboiaie
in construiri de ZIDURI?

din INTERESELE CELOR CU BANI.
ca doar nu din BUZUNARUL SARACULUI
care n-are bani de paine...

sau pana la urma,
nu asta-i motivul pentru care n-are bani de paine?

aceasta nu este o intrebare RETORICA.
doresc
RASPUNSURI.
ARGUMENTE.

de ce banul de paine
ajunge
ban pentru a UCIDE?

QUO VADIS,DOMINE?!
OARE CHIAR NU-l mai VEZI
pe OMUL SARMAN?

oare chiar NU MAI AUZI
CHEMAREA LUI
si
STRIGATUL LUI DISPERAT?

DE CE NE-ai LASAT
DOAMNE?

SA LUPTAM SINGURI CU INTUNERICUL?

DE CE NE CONDAMNI
sa nu AVEM BANI de SARBATORI
sa cumparam
O CIOCOLATA
pentru COPILUL NOSTRU
care PLANGE?

de ce ma lasi pe mine,
BATRAN NEPUTINCIOS
traind efemer cu o bucata de paine,
fara BANI
sa fac o BUCURIE
NEPOTULUI MEU?

DE CE M-AI PARASIT?

AM NEVOIE DE LUMINA!

nu vreau sa PLEC
la TINE
pentru a vedea LUMINA.
vreau sa o VAD aici pe PAMANT.

si sa ma bucur
de surasul COPILULUI MEU
cand voi TRECE prin MAREA TRECERE
si VOI VENI LA TINE
FERICIT CA SUNT UN OM.
DEMN.
AM CALITATI si DEFECTE. Sunt OM.
in viata am cunoscut
bucuria si tristetea
binele si raul

am fost si bun si rau
dar speranta mea
este ca voi veni la tine BUN
scuturat de GRIJI
alinat de zambetul NEPOTULUI MEU
care ma IUBESTE
asa cum SUNT
bun si rau
intotdeauna BUN.

ma vei primi tu, DOAMNE
la dreapa TATALUI?!
sau ma vei arunca
in FLACARILE IADULUI?

am fost bun sau am fost rau?
VIN sa BAT LA USA TA!
ma primesti?
#5302 (raspuns la: #5279) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ofata bosumflata - de sugary la: 22/12/2003 13:55:35
(la: Romani in strainatate)
de obicei sunt o persoana visatoare, dar cand e vorba de topic-ul propus aici, devin (poate prea)pragmatica.este sanatos sa ramai in romania? nu. este un act de patriotism? poate. sa analizam: inchideti ochii si incercati sa va imaginati pentru o clipa ca nu SUNTETI--negru total care nu permite nici sentimentul chinuitor pana la extrem al singuratatii:nu poti fi singur daca nu existi--deschideti ochii si respirati linistiti: existenta nu va este amenintata...oare? dar pentru cat timp?, se intreaba geniul constient pana la durere de efemeritatea lui.permanenta este doar sabia lui damocles atarnand deasupra mea si a ta si a lor,tuturor.inima va goneste? se sufoca in linistea marii de pasivitate? vrea valuri vrea furtuna--actiune, schimbare?intre inec si supravietuire doar sinucigasul alege negrul si moartea--dar patologicul, obsesia iese din discutie.asadar te zbati in vartejuri,intre asfixiante absorbtii in adancul rece si patrunzatoare scaldari intr-o acaparatoare lumina--pe scurt,DEVII maniac-depresiv.cu cat esti mai constient de tine insuti esti blestemat sa te scufunzi in depresie.asa vad eu firul vietii pe "plaiurile mioritice"--cliseurile sunt tot ce a mai ramas: dai click si te afunzi in...nimic--"forma fara fond".
deci, conturul Carpathiei se profileaza cu intarzierea de rigoare--necesara dezvoltarii unei constiinte reale a riscului de inec--si "patriotul" din tine deschide gura: nu pierde casul, ci viata.un sfarsit intr-adevar neplauzibil.se ridica o intrebare cat se poate de pertinenta: ce inseamna patriot?ca sa te inscrii in sus-numita categorie trebuie sa ai scaun "in loc de" cap?nu:sfera patriotismului nu se intersecteaza cu sfera prostiei.sa renunti "la lupta pentru supravietuire" inseamna lasitate?pentru cel inzestrat cu puteri herculiene eforturile sisifice pot fi chiar indicate--noi, muritorii, insa, poate ca ne masuram curajul dupa alte standarde. si, in cele din urma, plecarea din tara nu se suprapune cu notiunea traiului in puf--ar fi un exod general!
CONCLUZIE:iubirea de tara e ca piatra din rau:nu o muta nici noiroiul nici apa, dar o slefuieste timpul--adaptarea la viata prin cautarea de comfort e o caracteristica a conditiei umane, infinita ca durata de realizare, deci nu poate fi invinuita automat de suprimarea patriotismului, caci cele doua nu se exclud.
Stilismul lui Cioran - de ionel la: 02/03/2004 14:38:31
(la: "Anti-românul" Cioran)
Daniel zice aici ca Cioran e doar forma si totusi acum o luna in "Emil Cioran - viziune asupra vietii" ( http://www.cafeneaua.com/node/view/734#8313 ), il mai acuza pe Cioran de a fi ateu si anti-Christ. Acuzatia din urma sugereaza ce este destul fond in ceea ce zice Cioran pentru a provoca un asemea atac invaluitor de flanc (adica forma contra fond).

Trist, dar probabil adevarat, stilismul lui Cioran a fost doar o angoasa ce a provocat o obsesie de o viata de a supracompensa pentru faptul ca nu era francez de origine. De fapt, chiar si anti-romanismul lui poate fi vazut prin aceasta prisma, a unui emigrant care incerca sa se distanteze cat mai mult de patria mama pentru a-si ingropa durerea si dezamagirea, si pentru a-si suprima spiritul de vinovatie ca a parasit Romania.

Ignorand acest stilism, acest aspect efemer si francocentric al operei lui Cioran, putem descoperi miezul filozofiei lui -- agnostica ori umanist-seculara, depinzand de unghiul cititorului.
#11153 (raspuns la: #11075) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Roman din US visind la Marea Neagra - de (anonim) la: 03/03/2004 14:00:33
(la: Marea Neagra, amintiri)
Un copil de 2 ani si jumatate tinut de mina de mama lui pe peronul garii din ( Vasile Roaita pe atunci ? ) Eforie Sud in tim ce tatal alerga spre casa de bilete pentru a cumpara tichete pentru trenul deja stationat la peron..

Un copil de 7-8 ani invatind sa inoate in lacul Techirghiol - unde ne petreceam dupaamiezele avind aces la lac din curtea gazdei, d-l Stoica care locuia chiar in spatele garii din Eforie Sud. Bunicul si mama, mari inotatori incercau sa transmita copilului talentul si cunostiintele lor, cu foarte putin suces. Dupa o saptamina de incercari, copilul a avut un vis incare inota, stia sa inoate din totdeauna, natural, fara efort. De dimineata baietelul de 7 ani isi uimeste parintii si bunucii inotind ca un pestisor...

Un baiat de 14 ani in vacanta cu parintii la Eforie Sud. Pe faleza se intilneste cu Sorin, colegul de scoala. Imparte cu el o sticla de bere si o tigare, un Kent. Sorin ii spune ca si Carmen Cristea pe care adolescentul nostru o iubea pe ascuns ( adica numai el stia de asta ) este in statiune cu parintii. In seara respectiva se petrece prima mare revolta - adolescentul nostru vrea sa fie in vacanta cu prietenii si nu cu parintii care instantaneu au devenit, plictisitori, blazati, nestiutori ...

Un student de 20 de ani, aflat in vacanta de vara cu colegii la Neptun - o seara petrecuta la Paradis, baut mult prea mult si la ora 12 noaptea facut baie in pielea goala, in piscina de la Paradis cu amicu Fane si 2 fete de la ASE. O glorie, cit de efemera poti fi...

Un proaspat absolvent, indragostit aflat in vacanta cu iubita lui la Carmen Silva/Eforie Sud - anul este 1990. La alimentara are vin de Cotnari vechi de 5 si 6 ani. Un italian a deschis o gelatteria exceptionala - pizza pe care o face este cu siguranta cea mai buna in lume. Granita este deschisa - draga, nu vrei sa mergem sa vedem si Vama Veche, Varna, Burgas .. de ce nu. Ce superb este si litoralul bulgaresc.

Anul este 2003. Un tata tinind de mina un baiat si o fetita care se incapatineaza sa raspunda in alta limba decit in ceea in care li se vorbeste se plimba agala pe sub aleiile cu tei de la Eforie Sud . Tatal arata copiilor locurile unde a copilarit, unde a petrecut clipe de neuitat alaturi de parinti si bunici. Copii sint mai mult preocupati de conul de inghetata iar tatal zimbeste gindindu-se ca mai are inca 7-8 ani pina cind va deveni acel monstru plictisitor care isi forteza copii sa mearga cu el in vacanta ..
Eu ma mint ca se poate si ca - de (anonim) la: 20/03/2004 15:57:03
(la: Se poate trai fara iubire?)
Eu ma mint ca se poate si ca nu am timp. Ca sunt o femeie independenta ce pune cariera in fata unei familii. Si uite asa realizez ca ma mint cu disperare sperand ca atunci, in acele momente de solitudine deplina ma voi crede! De fapt, banal si trist am avut parte si eu de o dezamagire...Ca si voi ceilalti. Dar sa stii ca nu se prea poate fara iubire. Eu ma intreb insa iubirea e vesnica? Eu am avut parte de una efemera!
Stimate domnule "miramash" va - de Arcturus la: 28/03/2004 11:56:55
(la: Ce se intampla cu romanii, cu voi?)
Stimate domnule "miramash" va pot spune ca poate sunteti ultima persoana de pe site-ul asta pe care m-as putea supara vreodata. Vreau sa mai adaug ca am fost uimit sa constat ca un strain, o persoana pe care nu am vazut-o niciodata la fata, sa poata sa stabileasca o cat de vaga comuniune cu mine. Cred ca sunteti singurul dintre cei care au raspuns la conferinta initiata de mine care a inteles ceea ce am vrut sa spun si NU v-ati luat de amanunte lipsite de orice dara de importanta precum "baietel de bani gata - 18 ani". Acum ca sa va parafrazez "sa trecem la lucruri serioase...si dureroase":

"Nu este deloc comod sa te fi nascut intr-o tara de mana a doua", dar o alta NU AM. Mult ma mai intreb daca as mai fi fost asa preocupat de drumul tarii mele daca eram german, francez, englez, in orice caz nu apartineam unei etnii care nu se afla in acea categorie a "popoarelor tacute, fara istorie" (Walter Kolarz). Sa nu va imaginati ca vreau sa vad pace si prosperitate in Romania din cauza sentimentelor inalte ci din cel mai pur egoism posibil. Vreau si eu sa particip la creearea unui ceva istoric, nu vreau sa mai invat de voievozi papa-lapte care stateau si se aparau impotriva turcului toata ziua buna ziua, vreau si eu sa vad un oras romanesc care sa fie preamarit cu numele de "Micul New York", vreau si eu o zvacnire de cultura asemenea fenomenului rusesc din secolul XIX, vreau sa vad din nou acea sete de prindere din urma a Occidentului pe care a manifestat-o burghezia aia snoaba si idiota romana din vremea lui Caragiale (chiar daca ea era prea ignoranta sa stie ce face de fapt), vreau ca romanul de rand sa creada in statul sau, vreau sa ma simt eu bine ca totul merge cum trebuie. E ca si cum te-ai juca un joc in care conduci o tara prospera, cu cetateni fericiti si banii curg garla la buget - in momentul ala trece prin tine un sentiment de liniste desi sti foarte bine ca banii aia nu sunt ai tai, in cel mai bun caz poti conduce o familie de care trebuie sa te ingrijesti, iar tara este poate un apartament de bloc care arata dragut. Mi-ar placea sa am si eu acel sentiment de "relache", dar nu il am si ala este scopul meu.

Da, poate o sa imi spuneti ca sufar de acel idealism inerent varstei, este foarte posbil sa aveti dreptate. Si eu imi zic ca ar fi mai bine sa visez mai mult la femeiusti, la distractii adolescentine si sa mai renunt la aroganta mea deseori stupida. Numai ca nu prea imi vine asta - sa nu va imaginati ca stau toata ziua si parlamentez cu oameni probleme de actualitate politica sau sociala, nu nici vorba - pur si simplu imi pare bine ca simt acea chemare mesianica de a construi, fie ea si o chemare poate falsa si efemera.

Singurul lucru pe care il regret este lipsa experientei de viata cu care "oamenii mari" au o placere deosebita de a imi da in cap. Asta nu ar fi o problema dar "situatiunea" se schimba cand vin la mine cu acel sentiment de atotstiutori pe care il au doar pentru ca au trait mai mult ca mine, pentru ca au avut privilegiul de a se naste inaintea mea si de a cunoaste mai multe pe propria piele, asta nu pot accepta. Pe deasupra li s-au fixat si niste stereotipuri in cap peste care le este foarte greu sa treaca, iar stimabili precum Dinu Lazar, Dan Logan sau Ozzy Osbourne ataca -imi pare rau ca zic asta- in mod neghiob persoane care le sunt straine.

Stiu ca discursul meu este cam lung, iar tonul sau cateodata patetic si cu usoare valente nationaliste sa le zicem, nu va fi pe placul oamenilor dar asta este o farama din mine.


#12957 (raspuns la: #12921) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Am citit asta undeva, cindva - de amoore la: 08/04/2004 04:39:23
(la: Despre dorinta de a fi mai tineri.)
Am citit asta undeva...
Daca ciclul uman ar incepe cu batrinetea, apoi tineretea ...cum oare ar fi vietiile noastre?

S-a luam de exemplu evolutia unui fluture....de la o omida ajunge la ultimul stagiu al vietii, cind devin fluturi, au zborul si frumusetea..ce minunat ar fi sa ne terminam viata la fel ca ei

...ca sint efemeri stiu, dar intr-un fel devin nemuritori din acelasi motiv.

Inchipuie-ti sa fii batrin si sa fii o povara copiilor tai!
Sa nu poti merge sa nu poti face nimic....sa stii ca miine poate fi ultima ta zi...cred ca e foarte dureros!



Adelina
Forever young in inima, ca anii se duc repede si nu-i pot opri!
#13491 (raspuns la: #13471) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
:) - de desdemona la: 15/04/2004 06:11:10
(la: Merlin si printesa Arelau)
Ce frumoasa e povestirea ! E adevarat ca, odata ce-ai cunoscut perfectiunea, ce toate dorintele ti s-au implinit, e greu sa revii la starea dinainte. Am o prietena care se teme sa traiasca momente fericite, ca sa nu sufere cand ele se termina. Cineva spunea 'fereste-ma, Doamne, de rodul dorintelor implinite'.
Mi se pare ca in final concluzia textului tau e cam negativa ("sa nu fi cunoscut niciodata aceasta perfectiune"). Adica sa continui viata fara a dori perfectiunea, pentru ca, fiind efemera, ma va rani cand dispare. Dar daca implinirea unei dorinte nu ar fi efemera ? Asa ceva ar merita sa fie obiectul unei aspiratii !

Pe de alta parte, suntem muritori, si oricat am fi de fericiti in viata, trebuie s-o parasim cand ne vine clipa. Dar pentru asta oare ar trebui sa refuzam a trai ? O bucurie (chiar efemera) are valoare pentru felul in care ne inalta in acel moment si amintirile frumoase care ne raman.

Eu cred ca (in locul printesei) as fi avut curajul sa traiesc a doua zi cu amintirea perfectiunii. Sunt prea optimista sa nu sper in reintoarcerea lucrurilor bune.

Desde
***
Las' ca-i bine ca nu-i mai rau !
Cat de rar.. - de Claudia Clara la: 16/05/2004 03:45:43
(la: VIATA..., CA DESTIN INTR-O IUBIRE PURA)
Si cand te gandesti ca in fiecare zi suntem inconjurati de "Nu exista iubire adevarata", "Nu exista dreptate, onestitate", "Nu exista iubire pura, dezinteresata, astea sunt niste lucruri inventate de femei". Cat de frumos gandesti si simti tu, cata sensibilitate in sufletul tau ! Ma bucur mult pentru tine ca simti asa. Ma bucur de fiecare data cand gasesc pe cineva care crede in iubire pura, in cel mai pretios lucru pe care il poti afla in existenta aceasta efemera. Suntem atat de bogati noi, cei care CREDEM.. si atata caldura cand gasim pe cineva cu care sa partasim si care sa ne impartaseasca asta!
viata si frica de moarte - de desdemona la: 18/05/2004 05:06:20
(la: Trecut si viitor, amintiri si lacrimi)
Cunosc multi oameni carora nu le e frica de moarte (honestly, deloc). Dar pentru a avea aceasta stare de spirit trebuie sa fii un om ceva mai special. Trebuie sa te cunosti si intelegi, si sa vezi naturaletea acestor doua stari (caci se cunoaste din vechime ca tot ce se naste trebuie sa moara). Trebuie sa-ti accepti conditia cu seninatate, si sa profiti de viata pe care o traiesti, sa te bucuri si sa creezi ceva frumos, durabil, sau placut pentru altii. Cand eram mai mica (pe la 12-13 ani) ma tulbura gandul la efemerul fiintei umane, si nu puteam concepe aceasta realitate a mortii. Ma intrebam: care e folosul sa traiesti si sa creezi daca dupa un timp de toate se alege ... praful. Raspunsul mi l-a dat plopul din fata blocului meu, care crestea chiar sub fereastra mea: an de an ii vazusem frunzele inmugurind, cantandu-si verdeata in lumina soarelui si racoarea noptii, si cazand, galbene, sub frigul toamnei. Efemera e viata frunzelor ! Dar toate, prin existenta lor, hraneau copacul, care a crescut, an de an, de a ajuns mai inalt decat blocul (era un plop, si blocul are 4 etaje). Totul are un sens; daca o viata izolata nu inseamna nimic, viata si cultura unei comunitati (popor sau omenire) creste prin toti membrii ei, trecuti si prezenti.
Intr-o zi, plopul a fost taiat (crescuse mai mare decat permiteau standardele primariei). Am fost cam trista (era un copac-filozof, care ma invatase tainele mortii).
Dar (desi instinctul de conservare ma indeamna sa am grija, sa ma protejez si sa imi respect viata) in clipa cand mi se va spune sa 'ma pregatesc pentru ultima calatorie' voi fi gata, fara teama si fara regrete. De asemenea, as vrea ca la moartea mea, nimeni sa nu planga si nimeni sa nu-mi regrete disparitia, amintindu-si mai bine toti anii minunati pe care i-am trait, prietenii si bucuria care m-a insotit tot timpul. Caci si eu ca si altii sunt un val pe oceanul vietii si cand ajung la liman, alte valuri se nasc undeva pe acest mare ocean.

___________
"Sa fii tu insuti schimbarea ce o doresti in lume".
Nasterea (lui Isus) din fecioara demonstrata? - de rational rose la: 26/05/2004 07:26:13
(la: Nasterea din fecioara, demonstrata stiintific ca posibila)

Stiinta, cu toata aparenta ei infaibilitate si exactitate, nu poate exclude
factorul uman labil, subiectiv si influentabil. De la un anumit nivel stiinta
e filozofie. Oamenii de stiinta trag concluziile care CRED EI ca ar trebui trase pornind de la anumite premize stabilite tot de ei.
Apoi, nu poti
valida un sistem decat din afara lui. A valida stiinta prin stiinta e ca si
cum ai incerca sa demonstrezi un lucru prin definitia lui. Vreau sa spun ca stiinta nu e atat de obiectiva pe cat se crede si prin urmare nu putem crede chiar tot ce 'descopera' stiinta.


Pe de alta parte, daca credem intr-un Dumnezeu Creator absolut si atotputernic, a incerca sa-l
judecam sau sa explicam tot despre Dumnezeu, infinitatea, eternitatea si omnipotenta
Sa, prin propriile rationamente de oameni slabi, finiti si efemeri este o
incumetare sortita esecului care daca ar fi posibila ar anula 'definitia' lui
Dumnezeu.


"Ferice de aceia care n'au vazut, si au crezut." (Ioan 20,
29)


Increderea in toate 'descoperirile' stiintei, descoperiri care
se contrazic unele pe altele de multe ori, si fac mai mult rau decat bine, poate
sa fie inselatoare. Sa ne reamintim episodul biblic cu minunile pe care le-a
facut Moise in fata Faraonului Egiptului: pana la un anumit nivel, vrajitorii
egipteni au putut sa contrafaca aceste minuni. Asta pentru ca si Diavolul are o anumita putere, mai ales aceea de a insela 'simturile'.


Ce e mai greu: sa creezi un om din tarana, sa faci o femeie
dintr-o coasta de barbat, sa invii un om intrat in putrefactie sau sa faci ca
o femeie sa ramana insarcinata in mod inexplicabil omeneste?


Intruparea miraculoasa a lui Isus, printr-o fecioara, este
un miracol inexplicabil prin "ingineria genetica" si un indiciu catre
natura divina a lui Isus.
Faptul ca nu s-a nascut in mod 'normal' elimina
dubiile privind ereditatea lui Isus. Isus Hristos a fost (si trebuia sa fie)
om - cu tot ceea ce implica asta (s-a nascut printr-o femeie), si Dumnezeu,
in acelasi timp (Tatal lui este Dumnezeu). Ca sa poata fi o jertfa valabila pentru
ispasirea raului omenirii (si totodata un exemplu), trebuia sa fie fara cusur,
fara defecte fizice sau psihice (la fel ca mielul pentru jertfe), deci nu trebuia
sa mosteneasca ereditatea unor parinti umani. Isus este numit "al doilea
Adam" tocmai pentru ca trupul lui a fost creat de Dumnezeu, la fel ca cel
al lui Adam.


Atentie deci: Isus NU S-A NASCUT (in sensul ca nu a fost
zamislit prin fecundare) ci S-A INTRUPAT.

El exista din vesnicie ca o persoana a Dumnezeirii. In Ioan 1 gasim: "La
inceput era Cuvantul, si Cuvantul era cu Dumnezeu, si Cuvantul era Dumnezeu."
... "Si Cuvantul s-a facut trup, si a locuit printre noi."
"Ioan
a marturisit despre El, cand a strigat: El este Acela despre care ziceam eu:"Celce
vine dupa mine, este inaintea mea, pentru ca era inainte de mine."


Concluzia mea ar fi ca 'descoperirea' de care
vorbim nu numai n-are nici o legatura cu Isus Hristos si nasterea Sa, dar chiar
incearca sa o contrafaca. Peste catva timp poate auzim ca s-a si nascut un al
doilea Isus. Biblia scrie cum Diavolul incearca de la inceput sa calomineze
si sa contrafaca tot ce face Dumnezeu. "Caci se vor scula Hristosi
mincinosi si prooroci mincinosi; si vor face semne mari si minuni, pana acolo
icat sa insele, daca va fi cu putinta, chiar si pe cei alesi."
Matei
24, 24

Dumnezeu ne-a inzestrat cu ratiune, si trebuie sa o folosim. Important e de
la ce premize pornim. 'Stiinta' nu e ceva obiectiv, absolut; ea poate fi buna
sau rea, este la fel de obiectiva ca OAMENII de stiinta.


*Putin despre celelalte probleme aparute in comentariile dinainte:


Dumnezeu este unul singur, manifestat in trei persoane:
Tatal, Fiul si Duhul Sfant.
Cum se poate asta? Este o taina pentru
noi (la fel intruparea lui Hristos si natura Sa duala Dumnezeu-Om), nu putem
aprecia asta in termenii umani. Dar fara Dumnezeu-Fiul nu-l putem cunoaste pe
Dumnezeu-Tatal, tocmai asta a fost misiunea lui pe pamant. Repet, daca am putea
explica toate 'tainele' lui Dumnezeu n-am mai avea nevoie de El caci am fi ca
El.


Omul Isus nu a fost nici macar rabin, a fost un simplu tamplar
in Nazaret, o localitate cu un renume prost. A ales sa se intrupeze in cea mai
umila conditie umana ca sa arate ca asta nu trebuie sa constituie un handicap,
o scuza, pentru nimeni.


E o mare greseala sa spunem ca evreii ca natiune sunt vinovati pentru
moartea lui Isus.
El a murit pentru si datorita intregii rase umane.
Cei care dau vina exclusiv pe evrei vor sa se exonereze pe ei de orice vina,
si de fapt dovedesc ca n-au inteles semnificatia jertfei Sale. Conceptia asta
de da verdicte en-gros asupra natiunilor a dus la Holocaust si sclavagism.


Ucenicii lui Isus au fost evrei si primii crestini. Multi dintre evrei au devenit
crestini si asta a fost inceputul 'exploziei' crestinismului. Chiar dintre farisei
au fost cativa (Nicodim, Iosif din Arimatea) care au crezut.


Afirmatia "Singele LUI sa cada asupra noastra si asupra
copiilor nostri!"
e gresit interpretata. "Noastra"
se refera la "noi" aceia care-l rastignim pe Hristos (si
care facem afirmatia aceasta). Toti cei care au facut si fac asta vor suporta
acest blestem. Toti cei care n-au acceptat jertfa lui Isus pentru pacatele lor
vor trebui sa plateasca ei insisi pentru ele, in final.


Oricum misiunea noastra nu este sa judecam, ci sa iubim si sa iertam. Sa-L
lasam pe Dumnezeu sa judece, oricum o va face.


oz - de Belle la: 28/05/2004 09:22:23
(la: Crazy Horse)
si eu gandesc la fel in ceea ce priveste frumusetea interioara cu cea exterioara, cea din urma fiind mult prea efemera si subiectiva, nu degeaba se spune "beauty is in the eyes of the beholder"

cred ca adevarul afirmat de Carter nu este uitat ci ignorat cu buna stiinta fiindca e mai comod asa si multi prefera sa se ascunda in spatele cuvantului "american" din diverse motive....

p.s. sper ca Deb nu va fi "lost in translation" ;)
#15983 (raspuns la: #15935) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
#16042, de un anonim la Tue, 01/06/2004 - 22:39 - de RSI la: 21/06/2004 13:17:29
(la: Lia Roberts candidata la presedintie)
Comentariul acesta imi apartine, era in timpul cand nu am putut sa ma inregistrez din cauza "reparatiilor capitale" ;-)
Intre timp au trecut si alegerile locale care au dovedit ca o opozitie democratica unita poate obtine rezultate bune si constitui o alternativa la caracatita PSD. "Performantele" partidelor populare crestin democrate (PNTCD,AP) au demonstrat ca diviziunea si luptele fratricide intre liderii compromisi ai conducerii 1996-2000 nu duc la succes electoral.
Lia Roberts, cu toate intentiile bune dar fara sa-si creeze o baza cat mai larga de sprijin politic nu va face decat sa "ciupeasca" ceva voturi tocmai de la opozitia democratica (Alianta D.A.) si asta intr-o lupta care se anunta stransa. Deci, in loc sa scindeze tabara democrata ar fi mai bine sa i se alature si sa contribuie la victoria ei. Sunt sigur ca va fi bine primita iar calitatile ei manageriale vor fi de folos atat cauzei cat si tarii in cazul victoriei. Intrebarea este ce doreste: o "glorie" efemera obtinand intre 3 si 7% din voturi sau o schimbare fundamentala in bine alaturi de o majoritate semnificativa?
#16509 (raspuns la: #16042) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Viata bate filmul, poate; la - de alexbrie la: 02/07/2004 10:15:41
(la: Da mai departe!)
Viata bate filmul, poate; la televizor. Realitatea nu are din pacate aceeasi consistenta sustinuta, necesara unui film pentru a fi interesant. Realitatea noastra e caracterizata prin inconsistenta; prin efemer. Nu e neaparat vina noastra, cat mai ales a materialului genetic; daca nu am fi avut gena uitarii...
De cate ori nu am luat decizia ca "de azi incolo sa fiu BUN"; "de azi incolo ma pun pe invatat" ; "ma las de fumat" ; "o sa fac bine" ; "promit sa te iubesc mereu".
Daca este vreun adevar absolut, acesta este ca nu exista absoluturi; decizii, juraminte despre cum voi schimba lumea facand "BINE", nu au ca rezultat decat remuscari tardive.
Cei care reusesc sa isi tina promisiunea, de a face cele 3 MARI fapte bune, merita sa fie adulati. Intrebarea se pune, insa, precum o punea si Kevin Spacey... oare e preferabil sa faci putine fapte bune MAJORE, sau sa faci multe fapte bune MINORE (de genul sa te duci la munca, sa ti-o faci cat mai bine, sa contribui la dezvoltarea societatii)? Confucianism sau Romantism?

-- The End. --
Pentru Belle si cine mai doreste... - de DESTIN la: 18/09/2004 04:37:13
(la: sentimente!)
In interiorul nostru se da o lupta intre ratiune si sentimente... este o problema de care oamenii se lovesc si s-au lovit dintotdeauna si se pare ca toata lumea stie raspunsul: ECHILIBRU.

O problema reala dupa parerea mea este ca fiecare lupta de acest gen, in fiecare caz, pentru fiecare persoana, are particularitatile ei.

Particularitati coordonate ce sunt mereu in schimbare; din aceasta cauza va fi totdeauna dificil ca omul sa analizeze nu numai daca ceea ce simte este in avantajul sau si al celor din jurul sau, ci si veridicitatea acelor...sentimente.


Asa cum un fetisist poate iubi un obiect neinsufletit, sau un zoofil, un animal (si societatea ii condamna pentru aceasta), un om "normal" poate iubi ceva ce nu gandeste, nu intreprinde, nu constientizeaza nimic, nici macar pe sine… sentimente

Este perfect adevarat ca omul este capabil de mai multe tipuri de iubire, dar la fel de adevarat ca toate au un punct comun: reflectarea iubirii de sine...sentimente

Festele pe care ni le joaca Eu-l "original" ne transforma cateodata in fiinte demne de compatimit...sentimente;

-femei posedate de instinct matern si doritoare de masculi ce le pot oferi protectie si camin...sentimente;

-barbati spuzand de hormoni, ce nu mai stiu ce inseamna autocontrolul, si daca se mai gaseste si ceva alcool si/sau un fum din "ce trebuie", totul este gata pentru marele cocktail...sentimente;

-haini asteptand cu resemnare ca intr-o zi sa fie invinsi si ei de un sentiment, o femeie, un pahar, un "fum" sau poate doar un prezervativ… spart...sentimente

-produse ale egoismului,ale lipsei de credinta,ale fricii de efemeritate a tot ceea ce facem,de efemeritatea propriei noastre existente... sentimente;

-pentru a ne face sa ne platim slabiciunile, pentru a ne atarna singuri un jug comandat de interesele speciei ...sentimente;

-sau pentru a ne amagi cu inca o jalnica ratiune de a fi…cu sentimente.

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#22775 (raspuns la: #22443) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Suflet nemuritor - de (anonim) la: 23/10/2004 19:39:34
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Sunt Adela Vasiloi. Va trimit acest pasaj, care serveste de prefata la o carte a mea de poezie. Prin aceasta se explica tonul cam prea sentimental, dar in el vei gasi niste raspunsuri la nedumeririle tale.

Teribilul dar al existenţei umane

Viaţa omului este aidoma unei lumânări arzânde - cât timp trupul ei e drept şi tare, neîncovoiat încă sub povara picăturilor fierbinţi de ceară, sufletul ei - flacăra - pâlpâie vesel şi curajos, alungând întuneri-cul din jur, fie şi numai la o distanţă de doi paşi. Dar când trupul ei schilodit se pleacă, mistuindu-se şi deformându-se, flacăra-i se micşorează şi se stinge treptat, nemaiputând lupta cu bezna nopţii. La fel şi sufletul omului - cât timp trupul e puternic şi în floare, el se străduieşte să lumineze cât mai departe, învingând cu uşurinţă mizeriile şi greutăţile existenţei cotidiene. Însă trupul lui pierzând vigoarea şi prospeţimea, deformându-se sub loviturile destinului său material, flacăra sufletului se stinge lent şi ireversibil, risipindu-şi harurile şi calităţile de altă dată.
Este o iluzie, că sufletul omului ar fi acelaşi din momentul naşterii până în clipa plecării sale în neant. Nu, el creşte şi se schimbă în cursul vieţii, flacăra lui prinzând putere şi atingându-şi apogeul în timpul maturităţii sale spirituale, ca mai apoi să scadă şi să se împuţineze, irosindu-şi energia vitală. Şi dacă cu moartea materială a trupului sufletul îşi găseşte alt locaş în nemărginirea Universului, atunci ce suflet pleacă în neant din trupul vlăguit, chinuit de boli al unui bătrân căzut în degradare mintală, pentru care lumea nu mai are nici contururi, nici culoare, nici arome?! Când trupul e plin de viaţă, flacăra sufletului, mândră şi nesupusă, se aprinde mai luminos sub vânturile vitrege ale sorţii, sfidând cu îndrăzneală stihia existenţei, pe când în pragul bătrâneţii o boare slabă o poate stinge lesne.
Deplâng această tragedie a vieţii şi morţii, a naşterii şi a dispariţiei fără speranţă de reîntoarcere, dar nu doresc să-mi înşel raţiunea cu iluzii deşarte. Fie că am apărut pe Pământ pentru o clipă efemeră, fie că voi dispare fără urmă, dizolvându-mă în materia mută a Universului - vreau să-mi trăiesc viaţa în deplina cunoştinţă a destinului omenesc.
O iluzie poate fi minunată, pentru că o croim după dorinţa şi bunul nostru plac, dar Adevărul este independent de voinţa noastră. Eu îl respect mai presus de toate. Realitatea poate fi influenţată şi manipulată doar prin muncă, nicidecum prin rugă şi dorinţă, oricât de fierbinţi, violente şi nemărginite. Adevărul este că noi singuri ne transformăm viaţa într-un iad, fiind egoişti, nesăţiosi, invidioşi, indiferenţi şi neîndurători unii cu alţii. Din păcate, aceste vicii omeneşti sunt provenite chiar din acele instincte naturale, care ne-au ajutat să evoluăm şi să supravieţuim ca specie. Oare nu este evident, că egoismul şi cruzimea omenească vin din instinctul animalic al fiarei, care ucide pentru a-şi potoli foamea sau a prolifera? Dar omul a urcat pe o treaptă superioară, transformându-şi cruzimea într-un instrument desăvârşit, devenind în stare să-şi ucidă aproapele pentru o sumedenie de alte motive. Dacă înţelegem acest lucru, putem încerca să luptăm cu natura noastră animalică, cu patimile trupului material. Pentru că omul în evoluţia sa a atins şi alte culmi - culmile spiritului şi raţiunii. Din fericire, acestea s-au dovedit şi ele utile pentru prosperarea speciei. Din fericire, sentimentele de compasiune, prietenie, dragoste, simţul dreptăţii au devenit temelia acelui principiu moral, care e în stare să ţină piept - cu succes variabil - tendinţelor distrugătoare ale patimilor omeneşti. Numai datorită acestui echilibru şubred am supravieţuit şi vom supravieţui, dacă vom reuşi să-l menţinem. Dar nu este oare evident, că şi aceste sentimente înălţătoare sunt înrudite cu vitejia şi spiritul de sacrificiu al animalului, care îşi apără puii şi soţul, cu dragostea maternă de care e capabil orice animal superior? Oare fidelitatea de o viaţă a unor păsări nu ne convinge, că ele sunt capabile de sentimente, pe care noi în orbirea şi fudulia noastră ne-am încăpăţînat să le considerăm pur omeneşti? Oare nu este evidentă înrudirea noastră cu lumea animală atât în plan psihologic, cât şi genetic, adică material? Nu-i clar că suntem plămădiţi din acelaşi aluat? Eu consider un act de înaltă trădare faptul, că refuzăm să recunoaştem apropierea şi înrudirea noastră cu fauna Terrei. Faptul, că am inventat pentru sine o provenienţă divină, miraculoasă şi spontană, evitând chinurile facerii, pe care le-a suportat Natura în modelarea şi definitivarea speciilor, izvorăşte din dispreţul nostru camuflat pentru Creaţia ei, din orgoliul nostru nesăbuit. Nu trebuie să avem iluzii în privinţa provenienţei noastre divine - e destul miracol în faptul, că am apărut în puterea legilor naturale, ca un rezultat firesc al dezvoltării materiei. Nu trebuie să uităm, că bunul şi răul din noi îşi trag rădăcinile din Pământ, din drama evoluţiei terestre.
Suntem minusculi prin fizicul, faptele, bucuriile şi nevoile noastre, mari suntem doar prin inima şi raţiunea noastră, prin capacitatea de a reflecta infinitul. Acestea sunt două lucruri care ne ridică de asupra existenţei noastre, unica speranţă care ne promite dăinuirea în timp şi spaţiu. Nu schimb acest Adevăr pe promisiuni mincinoase, pe iluzia unei veşnice existenţe într-un rai lipsit de vlagă şi conţinut. O fi minciuna dulce, eu prefer amarul Adevărului. Prefer să lupt pentru a schimba ceva spre bine aici, în unica noastră existenţă reală şi incontestabilă - în măsura modestelor mele posibilităţi.

Adela Vasiloi
#26049 (raspuns la: #25672) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
De ce nimeni nu mai scrie? - de (anonim) la: 14/11/2004 03:25:54
(la: Cele mai frumoase poezii)
Dragii mei, de ce taceti? mai scrie'i ceva, altfel raman aici singura si n-am cu cine discuta. Hai sa va mai trimit o poezie, poate vine dezghetul.

De fapt, este o "coroana de sonete", care se nume;te "Sete de viata":

1

Nu sufăr vorba spusă cu emfază -
Sinceritatea nu suportă falsul,
Timid şi molcum îi răsună glasul
Iar Adevăru-i stă mereu de pază.

În sufletul curat găsesc oaza
De sentimente mari, când sună ceasul,
Poruncitor chemându-mă Parnasul
Spre culmea lui, ce-n soare scânteiază.

Acolo-mi este raiul de lumină
Spre care tind cu inima senină
Când Poezia-n suflet se pogoară...

Acolo râd şi plâng precum îmi place,
Nu pot să mint, nu ştiu a mă preface,
Sunt simplă ca o strună de vioară.

2

Sunt simplă ca o strună de vioară,
Deşi exprim şi culmea şi abisul,
Conţin în mine iadul, paradisul,
Speranţa, ura, dragostea de ţară .

Moldova mea! Iubirea mea amară,
Eu îţi închin şi faptele, şi scrisul,
Cu viitorul tău nutrescu-mi visul,
Prin tine Universul mă-nconjoară...

Ce dragi îmi sunt aceste sate albe
Cu case ca mărgelele în salbe,
Privite de pe deal în toi de vară,

Ce dragi îmi sunt livezile-nflorite,
Băieţii tăi şi fetele smolite,
Admir aroma crinului, fugară...

3

Admir aroma crinului, fugară...
Ca raza - sveltă, dreaptă-i este firea
Petala-i albă - pură ca iubirea,
Ce frageda juneţe o-nfioară,

Dar fii atent - prea multe, te omoară
Aceste flori, deşi uimesc privirea
Şi par să-ţi dăruiască fericirea
Prin frumuseţea lor sublimă, rară.

Un paradox cum se întâmplă-ades,
Deşi e mult prea lesne de-nţeles :
Aşa-i natura - veşnic ne şochează...

Ci uneori îmi pare o trădare -
Perfidia aceasta crunt mă doare
Şi inima de dor mi se cabrează.

4

Când inima de dor mi se cabrează,
Speranţa-mi ca un abur se topeşte,
Se-ntâmplă să-i şi-njur moldoveneşte
Pe toţi - miniştrii, oamenii de vază...

Patriotismul? Nu e doar o frază
Cu care un popor se amăgeşte?
Îmi vine să exclam : Doamne, păzeşte
De cancerul verbal în metastază!

Un paradox şi-aici, dar ştiu prea bine,
Că dragostea ce-o port în piept la mine
Pentru poporul meu - ea mă salvează...

Cu ea mă simt păşind în nemurire -
Mă las cuprinsă de nemărginire,
Vibrând cu Universul într-o fază.

5

Vibrez cu Universul într-o fază
Şi simt că sunt mai sigură de mine
Când beau din energiile divine -
De parc-aş trece-n altă ipostază.

În alt diapazon îmi luminează
Şi soarele din cer; Atunci, în fine,
Micimile vieţi-mi sunt străine,
Pământul neclintit îmi stă la bază.

Sunt gata să împart cu toţi misterul
Acestei stări de forţă... Efemerul
Se sparge-n stânca asta solitară.

Când noaptea lin se lasă, ca o ceaţă,
Arunc calvarul grijilor din viaţă,
Absorb din lut esenţa mea primară.

6

Absorb din lut esenţa mea primară,
Mă contopesc cu tot ce-i viu pe lume -
Naiadă în a valurilor spume,
Driadă în pădurea seculară.

Cu arborii renasc în primăvară
Şi dau cu ei în floare - fără glume!
Aceste mici minunăţii anume
Îmi fac senzaţia vieţii clară.

În miezul codrului mă simt acasă,
Ating cu geana cerul de mătasă
Şi fruntea mi se mistuie în pară...

În arşiţele verii cu mirare
Din cupele ei pline cu vigoare
Sorb adierea vântului de vară.

7

Sorb adierea vântului de vară,
Ce poartă rodul lanului în spate -
Cu boabe de polen, înmiresmate
El fecundează grâul şi secara.

Această pâine-i dulce şi amară,
Dar zi de zi cu ea ne ţinem, frate,
Ea scoase din nevoi nenumărate
Şi neamul, şi familia, şi ţara.

Nu voi să iau nici cea mai albă pâine
Din alt pământ, din mâinile străine,
Căci maica noastră glia se-ntristează.

Mi-a-mprumutat orice atom din mine
Şi mă hrănesc din ea - aşa e bine -
Să-i prind cu gura ploaia, roua, raza...

8

Eu prind cu gura ploaia, roua, raza -
Orice-mi trimite cerul şi destinul;
Suport plăcerea, umilinţa, chinul,
Şi toate-adânc în suflet ma-ncrestează.

Eu le accept pe toate, cât durează
Această viaţă, căci urăsc suspinul.
Dulceaţă şi venin - aşa e vinul,
Deci bea - şi Dumnezeu te aibă-n pază!

Să joci, de ai intrat cumva în horă -
Ai de trăit un an, o zi, o oră?
Nu-ţi este dat să le cunoşti pe toate...

Dar am oricând o scumpă mângâiere -
Să simt Frumosul până la durere
Mă bucur pururea, că mi se poate!

9

Mă bucur pururea, că mi se poate
Să simt căldura ţarinii străbune,
Când bat călcâiu-n horă, să răsune
Ecoul peste văi şi peste sate.

În glia asta inima-mi se zbate,
Din ea răsare versul meu pe strune
Şi-n ea mă voi întoarce, când să sune
Va fi cel ultim ceas al vieţii...Vade!

Va spune Moartea, - vino, hai cu mine...
Şi voi pleca spre zările senine
Primindu-mi şi osânda, şi tainul.

Dar cât trăiesc - cu zâmbetul pe faţă!
Să râd, să plâng, să lupt cu rău-n viaţă,
Să beau licoarea vieţii, ca rubinul...

10

Eu beau licoarea vieţii, ca rubinul,
Vrăjită de sclipirile-i solare
Şi beată de aromele-i amare -
Nedespărţit de trandafir e spinul.

Eu nu mă plâng, că mi-am ratat destinul,
Deşi am tras necazuri, şi mă doare,
Dar am avut tărie şi răbdare -
Nu-i chip să-ţi iasă-ntruna doar cu plinul.

Greşit-am des, dar nu din rea voinţă,
Am fost senină chiar şi-n suferinţă
Şi n-am lăsat să mă sufoce splinul.

Păşind mereu cu fruntea ridicată
Am stors din rodia vieţii toată
Dulceaţa, şi tăria, şi veninul!

11

Dulceaţa, şi tăria, şi veninul
Fac existenţa noastră precum este -
Haină, sau frumoasă ca-n poveste,
Sau neagră, sau mai albă decât crinul.

Dar eu îi sunt şi robul şi stăpânul -
Cad în abisuri şi mă urc pe creste,
Fac vânătăi şi răni, îmi joacă feste,
Ci tot câstig în lupta cu destinul!

Câstig această boltă azurie,
Toloacele în puf de păpădie
Şi primăverile înmiresmate.

Acestea le ador la nebunie
Şi-n frumuseţea lor pe-o veşnicie
Aş vrea să mă dizolv încet... În toate!

12

Aş vrea să mă dizolv încet în toate -
Să alăptez cu dor întreaga fire,
Turnându-i dureroasa mea simţire
În toate florile, în orice vietate.

Spre ea înalţ aceste mâini crispate,
Spre ea îndrept sfioasa mea privire,
În muta rugăciune de iubire
Ce sufletul mi-l scaldă-n voluptate.

Extaz şi chin... O sete mă sfâşie
De-a tinereţii apă veşnic vie,
Deşi-mi coboară iernile în plete.

Iubesc şi cuget, arde-a mea făclie,
Dar voi întoarce sacra datorie
Când potoli-se-va această sete...

13

Când potoli-se-va această sete
De Dragoste, Frumos şi Poezie?
Atunci doar, când în inima pustie
Se va-ntrona răceala... Nu pot crede

Că osteneala cu mişcări încete
Din ochi va şterge râs şi veselie,
Că stelele vor înceta să-mi fie
Prietene fidele şi discrete.

Nu pot să cred că tot ce mă-nfioară,
Tot ce iubesc acum va fi să piară,
Că e zadarnic visul unei fete...

Ci dacă-i viaţa doar un vis de vrajă
Mă voi lăsa de moarte prinsă-n mreajă
Fără dureri şi fără de regrete.

14

Fără dureri şi fără de regrete
Voi părăsi această lume tristă,
Trecându-mi viaţa toată în revistă
Prin minte-mi trec imagini cete-cete.

Ştiu tainele-i şi micile-i secrete -
Ascund ades un zâmbet în batistă,
Având eu însumi suflet de artistă
Îi iert această farsă. Să se-mbete

Cu comedia azi jucată-n scenă
Cei obsedaţi de-o patimă obscenă -
Pe mine nada nu mă mai tentează.

Arunce-n aer fraze dulci, pompoase,
Pe mine doar în pace să mă lase -
Nu sufăr vorba spusă cu emfază.

15

Nu sufăr vorba spusă cu emfază,
Sunt simplă ca o strună de vioară,
Admir aroma crinului, fugară,
Şi inima de dor mi se cabrează.

Vibrez cu Universul într-o fază,
Absorb din lut esenţa mea primară,
Sorb adierea vântului de vară
Şi prind cu gura ploaia, roua, raza...

Mă bucur pururea, că mi se poate
Să beau licoarea vieţii, ca rubinul,
Dulceaţa ei, tăria, chiar veninul!

As vrea să mă dizolv încet în toate
Când potoli-se-va această sete -
Fără dureri şi fără de regrete...

Cu sincere salutari, Adela Vasiloi

Poezii traduse - de (anonim) la: 25/11/2004 00:45:59
(la: Cele mai frumoase poezii)
Sunt Adela Vasiloi
Am vazut pe acest site si poezii traduse, sau poezii ale poetilor englezi, francezi etc. Va propun o corana de sonete, scrisa de poetul rus Vladimir Solouhin, in traducerea mea:

1

Cunună de sonete - nobil vis!
Să gust ale canoanelor mistere,
Ce modelează forma cu-al lor scris -
Pierzându-şi forma, frumuseţea piere.

Suport cu greu un chin de nedescris
Al tonului amorf, fără putere,
Până la scrâşnet, până la durere...
Mai bine-atunci tăcerea - am decis!

Petrarca nu-i, venit-au timpuri noi,
Ci-al poeziei sale ritm vioi
Cadenţă dă şi undelor marine...

O, dacă eşti maestru, tu, poete,
Suna-ţi-va cântecul şi-n clasice sonete -
Cea culme-a formei pure, cristaline

2

Cea culme-a formei, pură, cristalină,
E floarea vie - crin, lalea, bujor,
Trifoi, garoafa, astră ori gherghină,
Ori trandafirul - floare de amor.

Orice boboc de floare ia-l in mână -
Vei fi cuprins de-un negrăit fior,
Căci n-a admis măiestrul creator
Nici un cusur - perfectă e si fină,

O mostră e de artă preacurată...
Iar noi o mai privim câte odată,
Ci drum prin suflet florii n-am deschis.

Desi e frumuseţea trecătoare,
Spre ea mă plec, când inima mă doare,
Când existenţa-mi pare un abis.

3

Când existenţa-mi pare un abis,
Durerea-n inimă nu-şi află loc
Şi-n colţul gurii taie-al său abris -
Atunci deschid un volumaş de Blok.

Cum sună versul aprig şi precis
Acestui trist şi mândru prooroc -
Călit e bronzul verbului la foc
Al sufletului liber şi deschis.

O, Blok! Eşti zeul meu - mă scapă!
Fă să renasc din lut, din aer, apă,
Din foc, din a viorilor suspine...

Curat e-al poeziei tale rod,
Invaţă-mă sa tac - să strig mai pot...
Fiinţa-mi se avântă către tine!

4

Fiinţa-mi se avântă către tine,
O, Patrie, să fie-un vis fugar?
Depun buchetul cu arome fine
Pe-acest mormânt sub pin, ca pe altar,

Şi sub mesteacăn. La Tarhan, în fine,
Şi jos, lângă cavoul mortuar.
Poeţii dorm, răpusi sau de pahar,
De greaţa lumii sau de mâini haine.

Iar noi ne zbuciumăm, trăim - o gloată.
Suntem perfizi - si sinceri câte-odată,
Acela n-are cruce, acesta n-are vis...

Sunt lucruri importante-n astă viaţă,
Şi tu încă-mi răsai mereu în faţă -
Paloarea foii pure de narcis.

5

Paloarea foii pure de narcis -
Nici pată nu-i, nici urmă de cerneală,
Şi nici un gând - tăcere de abis,
Hârtie oarbă, rece, neutrală...

Ce greu e, primul pas pân- l-ai comis,
Cat ea-i nemărginită, pură, goală -
Să fii naiv sau plin de îndrăzneală,
Nu tai cu barda, ce-i cu pana scris!

Teribilei porniri nu te supune,
Nu pângări cea candidă minune
Cu-n gest grăbit sau cu idei meschine -

Aceasta-i calea şi destinul tău,
E roaba ta şi Doamna ta, mereu
Izvor de doruri sumbre si suspine.

6

Izvor de doruri sumbre şi suspine
Ni-e veacul tot, care ne-a fost sortit,
Ci cât n-am bea licorile divine
Am soarbe-amarul lor la infinit.

Acest coctail nu-i mestecat prea bine -
Când acru, când cu miere îndulcit,
Dar bem din zori si pân-la asfinţit,
Cât timp un ban mărunt ne mai rămâne.

Bem pentru ploaie! Soare! Primăvară,
Azurul cerului, parfum de lăcrămioară,
Şi pentru tril de ciocârlii, în fine!

Trăiască floarea! arborele! spinul!
Trăiască cea, ce ne-a-ncălzit destinul -
Femeia dulce cu priviri senine!

7

Femeie dulce cu priviri senine...
Ai planuri mari, şi treburi, şi idei,
Dar totul piere la surâsul ei,
Făcând un rob - si un erou din tine.

Eşti mare, important şi plin de sine -
Poet, ministru, jude - ce mai vrei?
Dar pleacă ea - nebun de dorul ei
Vei delira cu-n glonte... Ce-ti rămâne?

Puţin ai vrea - să fii cu ea un tot,
Dar dacă nu - te-aşteaptă peste tot
In nopţi pustii mirajele din vis...

O rază de speranţă te mai ţine
Şi dintre nori sclipind peste ruine
O stea - al nopţii clar surâs.

8

O, stea, al nopţii clar surâs!
Cu tine şi cu drumul stau în faţă,
Să-mi spui acum, unde mă chemi în viaţă,
Ce depărtări, ce taine mi-ai deschis?

Trec ani, evenimente... M-am deprins
Cu-al lor şirag multicolor pe aţă,
Şi feţe, feţe... Sumbră, zâmbăreaţă...
Acestea toate-n suflet le-am cuprins.

Veni-va Judecata pentru toţi -
Ce-ai fost mai ieri, ce-ai devenit, ce poţi,
Tu - victima - răspunzi de tot ce faci,

Căci tu vei fi si propriul călău
Pe eşafod... Rămâi ce-ai fost mereu,
Nu te grăbi altora să le placi.

9

Nu te grăbi altora să le placi -
O fi vre-unul mai deştept ca tine,
Dar vei găsi răspuns cu mult mai bine
Tu singur la problemele ce-ţi faci.

Degeaba plângi şi-n şapte te desfaci
Să scapi de întrebările străine;
De ale tale - cu atât mai bine,
Deci fă ceva cu viaţa să te-mpaci.

Nu fiecare înţelege-ndată,
Că viaţa nu-i poveste fermecată -
Nu ai răgaz, popasuri... Mii de draci!

Povara anilor ţi-e tot mai grea,
Ci dacă-nfrunţi epoca - vei putea
Tu inima-n făclie s-o prefaci!

10

Tu inima-n făclie s-o prefaci!
Rezistă lesne gerului de fier
Un alb mesteacăn, bradul conifer,
Pustiului arid - un caragaci.

Primejdia-nsă veşnic s-o ataci
Al traiului sătul. Ce-i efemer -
Minciuna, proza, lenea - să n-o placi,
Salvează cântecul prin sete de-Adevăr!

Din slove e ţesut frumosul tort
Şi-ţi pare uneori că-i viu - ci-i mort;
Dar dacă ai simţit vre-un grăunte

În miezul lui, mocnind încă de jar,
Prin pâcla deasă sus ridică-l iar -
De vântul vremii sufletul n-ascunde

11

De vântul vremii sufletul n-ascunde,
Apărătoarea coifului n-o pune,
Cu steagul Adevărului în frunte
Când zbori la luptă-n iureşul furtunii.

Nici mucegai, nici forţă nu pătrunde
În inimă... Nici moartea n-o supune.
Osanna soartei! Steaua nu-ţi apune,
Eşti viu si teafăr - asta-nseamnă multe:

Cu tine-s arbori, cerul azuriu,
Şi torţa inimii mai arde viu
De chinu-acestui vaiet omenesc.

Acest miracol vezi de-l ţine minte,
Drept vrajă contra răului-nainte
Păstrează-n piept curajul bărbătesc!

12

Păstrează-n piept curajul bărbătesc,
Ca praful cel de puşcă-n alte dăţi,
Ba şi merindea-n albele cetăţi
De mucegai cu grijă o feresc.

Plecat-a iarna cu ai săi nămeţi,
A fiert în arbori mustul tineresc,
Ne-a ars şi vara cu-astrul ei ceresc -
Iar toamna rupe norii în bucăţi.

Ca-n miez de iarnă, beznă e afară,
Dar vinul vechi de casă, din cămară
Aprinde-n noi un sânge vitejesc.

Veniţi, amici! Pun sfeşnicul pe masă,
Să fie zi în inimi şi în casă -
Luminile din beznă mai sclipesc!

13

Luminile din beznă mai sclipesc -
E imposibil să se stingă toate:
Ferestre, ruguri, stele-ndepărtate,
Cuvântul bun şi ochiul femeiesc.

Minciuni şi calomnii neruşinate,
Că e-n putere haosul drăcesc
Să-oprească-n cale soarele ceresc,
Lungind măcar cu-o oră neagra noapte.

Dar umbra creşte, vine tot mai mare -
Atomi şi suflete-n dezagregare;
Metalul ca un cancer ne pătrunde.

Dar prin această-oribilă stihie
Ard focuri vii de sfântă poezie -
În întuneric pas să se cufunde

14

În întuneric pas să se cufunde
Timida luminiţă ce o port
Ba viguros, ba de-oboseală mort
Că ce iţi este scris, ţi-e pus pe frunte.

Adesea singur am rămas pe punte,
Busola inimii m-a dus din port în port...
Greşeli - un car, dar totuşi sunt pe bord
Şi soarta crunt mă clatină pe unde.

Nu pot să iau nimic de la-nceput.
Nimic să sterg, să rup... Cum am putut
De bine, de frumos am scris ce-am scris.

În zori - la drum, ci până mâine iată
Că - Slava Domnului! - e-aproape terminată
Cununa de sonete - nobil vis!

15

Cunună de sonete - nobil vis,
Cea culme-a formei dure, cristaline...
Când existenţa-mi pare un abis
Fiinţa-mi se avântă către tine,

Paloarea foii pure de narcis -
Izvor de doruri sumbre şi suspine,
Femeie dulce cu priviri senine
Şi stea - al nopţii clar surâs.

Nu te grăbi altora să le placi,
Ci inima-n făclie s-o prefaci...
De vântul soartei sufletul n-ascunde,

Păstrează-n piept curajul bărbătesc -
Luminile din beznă mai sclipesc,
În întuneric pas să se cufunde!

Sper ca v-au placut?







underbelife - de (anonim) la: 27/11/2004 00:13:35
(la: Reincarnarea sufletului si suflete surori)
Undeva, candva, intr-o anume perioada a timpului... cineva a zis ca intr-o anume regiune a creierului este inmagazinata, in subconstientul colectiv, toata informatia pe care un "suflet" o capata pe tot parcursul timpului in care rataceste in spatiu sau se localizeaza efemer intr-un trup... se reincarneaza... Asa cum stim constientul se leaga de subconstient... dar diferenta majora este ca in cele din urma constientul ramane constient... si subconstientul o himera... si totusi... exista situatii si momente in care in mod reflex apar a nivel constient franturi de imagini, chiar secvente, simturi olfactive etc... undeva foarte familiare dar nu atat de conturate incat sa poata fi explicate logic... asa cum fiecare dintre noi tinde sa faca... :-) gandim deci existam... da intr-adevar... asa cum bine au fost denumite si de altii deja-vu... si aici ca adepti ai gandirii ce suntm... nu putem accepta asa usor... si ce face... cerebralul din noi... cerceteaza si iar cerceteaza... pentru ca omului nu i se poat servi cruditati, nu? Ok... si totusi intr-un final dramatic, impropriu zis..." final"...pentru ca noi suntem cei limitati... singura explicatie a acestor surprize neasteptate este ca undeva, candva noi nu am fost noi...



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...