comentarii

elena bucata


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
faina bucata. subiectul dest - de alexbrie la: 18/05/2004 03:57:38
(la: Camera)
faina bucata. subiectul destul de comun, incepand de la poe (prizonier intr-un spatiu familiar, scrisoare scrisa in pragul mortii...), dar tu il povestesti cu naturalete si prospetime; originala tema.. secret al fericirii absolute - cartile :), aducatoare insa de moarte prin insetare (izolarea de lumea reala)
Prenumele...Elena - de (anonim) la: 06/10/2004 08:15:42
(la: prenumele si influentza lui)
Numele meu este Elena...vine din limba ebraica si inseamna "rasarit de soare" . Nu am certitudini ca prenumele poate influienta...dar eu sunt vesela si sociabila si abia cand am aflat ce reprezinta numele meu m-am gandit ca sunt intr-adevar o fiinta solara! Poate daca m-ar fi chemat Luna...:) eram de un romantism dus la extrem!
Putem impartasi si alte experiente...si se poate trage o concluzie!

"Rasarit de soare" ...semneaza! ;0)
Elena si LMC - de Florin si atat la: 08/10/2004 23:02:30
(la: L-am gasit pe Dumnezeu, stii ce FANTASTIC e?)
Elena

Nu-ti fa probleme. Nu esti chiar pierduta. Sint peste 2-3 miliarde de suflete in lumea asta care nu cred in Dumnezeul crestin si nu se roaga.

Ce-i trist este ca Ella a deschis discutia si apoi a plecat...:(

Mi se pare ca aceasta conferinta seamana mai mult cu o clinica de de-alcolizare unde toti stau in cerc si se incepe:
-Ma numesc Ella si l-am gasit pe Dumnezeu... nu credeam dar bla, bla, bla...
- Bravo Ella, spune fiecare pe rind.

Plictisiti de tot ce avem in jur, avem bani, toate cele si incepem sa ne rugam:Tatal nostru...SURPRIZA: l-am gasit pe doamne, doamne. Hai sa fim seriosi.
Seama mai mult cu acei care imi bat mie la usa sa-mi vorbesca de Caile domnului.

Pentru LMC

Ce este rugaciunea? Privita obiectiv, nu este altceva decit o forma de meditatie in timpul careia sau dupa unii ajung la o liniste sufleteasca.
Ce nivel atingi, ce simti sau ce cistigi de pe urma ei...depinde de individ.

Pe curind
#24515 (raspuns la: #24367) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Elena Farago - de gabrya la: 12/05/2005 14:30:37
(la: Cele mai frumoase poezii)
Elena Farago
Iubeste-mi mainile si ochii
Si iarta-le dac-au fost clipe,
In care n-au putut sa-ti spuna,
In care n-au putut sa-ti dea,
Atat cat ar fi vrut
Atat cat, poate,
Doru-ti le cerea...
Cafea fara zahar. - de Ovidiu Scarlat la: 06/06/2005 11:59:53
(la: forumul "cafeneaua")
Am ramas surprins intr-o oarecare masura sa vad ca unii dintre voi au aceleasi obiceiuri ca mine: dimineata beau o cafea fara zahar... este imposibil sa renunt la aceasta cana de cafea. Trebuie sa spun cum o prepar, am vazut cu trecerea timpului ca este foarte important. Incalzesc in ibric o cana de apa, o las sa clocoteasca, inchid focul si imediat pun 3 lingurite (cu varf) de cafea, apoi amestec repede o perioada de timp (1/2 minut). O beau fierbinte, fara zarah, se simte mai bine aroma cafelei. Cum spunea cineva, din cand in cand, pica foarte bine o bucatica de ciocolata pe langa cafea. In plus nu mai este nevoie de ceva, nici bautura tare, nici tigara, e suficient...:). O cafea pe zi este suficient pentru mine, defapt evit sa beau mai mult.... apropos la cuvantul "evit", era un banc pe vremea lui Ceausescu, "Ai vazut ca tov. Elena nu vorbeste la marile adunari in ultimul timp? Da, da...evita!"(e vita.....:P).
--------------------------
Vreau sa-ti fiu primul--Vreau sa-mi fi prima.
"UNA BUCATA OM CUM RAR IN VIA - de irma la: 28/12/2005 08:03:45
(la: Bilanţ 2005)
"UNA BUCATA OM CUM RAR IN VIATA AI PARTE"

cred ca multi din cei care-au citit asta si-au zis: "ala-s eu!" :))

halca de suflet o s-o capeti inapoi, in timp...poate ajuta si omul ala de care vorbeai.
#97375 (raspuns la: #96380) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ce este de fapt "sarea in bucate"? - de anisia la: 29/12/2005 14:36:55
(la: joc)
raspuns: sarea in bucate este ca muzica in dans

intrebare: ce este misculatia?
_________________________________________________
daca n-ai sa mai fii tu, am sa fiu si eu un om obisnuit! "
#97640 (raspuns la: #97611) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Constantini si Elene - de Homosapiens la: 21/05/2006 13:36:39
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA - REPRIZA A DOUA)
La multi ani acum va zic
Constantini si Elene.
Este-acesta un dar mic
De zi sfanta de la mine

Elene si Constantini
Sa va distrati tare
Cu pateuri mari si mini
Si cu vin dar si cu bere.
recomand una bucata catelus:) - de el zorab la: 02/08/2006 09:17:06
(la: solutii pentru singuratate)
draga Carme,
te inteleg mai mult decat iti inchipui ca te-ar putea intelege cineva
acum un an jumate, tata a murit, a fost o moarte rapida,neasteptata.
mama, o femeie care se trezeste, adoarme si viseaza iubind pe cei dragi a primit lovitura vietii..nici nu vreau sa spun cat de greu i-a fost..pt ea tati era sufletul pereche.au facut totul impreuna de la o varsta destul de frageda, au format un camin,au ridicat o casa, au facut un copil..crede-ma :parintii mei chiar erau suflete pereche!!
oricum nu de asta iti scriu,draga Carmen..uite cu aceeasi intrebare m-am confruntat si eu..care in acea perioada eram boboaca la facultate,in alt oras..departe de mama..ce-i de facut?mama se stingea cu zilele si eu trebuia sa fac ceva!!trebuia sa fiu 'barbata' casei caci tati intotdeauna spunea ca eu sunt cea mai puternica.
Ii multumesc si acum la Dumnezeu ca mi-a dat ideea obsedanta sa-i iau un catel-canis, cret,jucaus, dragastos..in asa fel incat sa fiu sigura ca nu pot da gres.Si n-am dat. A fost mai mult decat am putut spera
In primele saptamani mami a adunat toate covoarele din camera si umbla non stop cu carpa dupa catelul nostru drag si pisorcos:D..da sa stii ca i-a prin s bine:avea ocupatie,care repetandu-se destul de des o si obosea..si astefel avea parte si de un somn profund si rapid.Dupa ce am mai crescut trebuia dus dimineata si seara la plimbare..obligatoriu!!..si astefel lua si mami cate o gura de aer si mai dadea buna ziua oamenilor.Deja se schimbase mult:avea subiecte de discutie cu mine la telefon..ma suna chiar mai des si nu mai simtea nevoia sa vb cu orele ca la inceput. Acum Lord e mare si in puteri,nu mai are nevoie de dadaca..dar va avea intotdeuna nevoie de o Mama..daca i-ai vedea pe amandoi cum mananca impreuna :1 bucata mama..2 Lord. Ar mai fi multe de spus..dar de ce nu ai incerca sa iti umpli timpul si tu cu un catel, pt inceput mi se pare o idee nemaipomenita-o ofer recomandat chiar..asta numai in cazul in care nu ai alergii la animale...
As recomanda de asemenea un canis de talie medie..sunt curati(nu le cade parul prin casa)linistiti,cuminti,destepti si au nevoie de toaleta:tuns, taiatul gheriutelor,periatul zilnic..bonus pt ocuparea timpului liber!..ca sa nu mai spun de caldura care o ofera acest animalut.
cam atat vroiam sa spun. :)
ai grija de tine!!
bucata II - de vania la: 22/09/2006 20:49:24
(la: Oracolul Cafenelei)
DELIKATESSEN I

10. Care e forma ta geometrica preferata? - cele cu volum (samponate, deci)
11. Planeta preferata? - Pluto, oriunde, oricand, si dincolo de orice formalitati astronomico-birocratice!
12. Ai vreun idol sau un model? Care ar fi acela ? - bucati din fiecare, mi-am facut un superhibrid caruia nu ii ajung nici pana la calcai,asa ca imi vad de intrebarea 14...:)
13. Care sunt personajele tale favorite? - Pantera Roz, Droopy, Tom&Jerry, Yosemite Sam, cabalinele de culoare vegetala proiectate vertical pe suport de caramida, Margareta si Maestrul, patratul bermudelor demonice : Woland-Koroviev-Azazello-Behemoth, Tom Sawyer, Alejandra din "Despre eroi si morminte", Sabato din "Abaddon", Zaheu, Talharul, Stavroghin, ...


INTERMEZZO! GUSTARICA!
14. Ce directie/sens iubesti? - pe drumuri uitate sau nu(??), in sens interzis
15. Autocaracterizare in 3.14 cuvinte ! - par valvoi si dem
16. Ce culoare are vocala « ű » ? - culoarea nibeluuungului stropsiu
17. Unitatea de masura preferata? - caloria metafizica si candela
sarea-n bucate - de cosmacpan la: 22/06/2007 19:56:37
(la: Sonet octogenar)
eram prezent, un fir in floare strecurat
securitatea bat-o vina, crea ca ea m-a inventat.
Maria n-astepta vreun Fat-Frumos,
s-a intamplat, caci cuiul din pantof
ii sangera calcaiul. Si cand de umaru-ti se sprijinea,
Ea se ruga s-ajunga cat mai iute acasa.

(Glumesc, dar ce-o sa fie viata, cand fara sare preparam bucate?)
Sarea in bucate - de Areal la: 18/09/2008 15:47:47
(la: BASME si POVESTI)
A fost o data un imparat, care avea trei fete pe care le iubea foarte mult. Mai ales de cand i-a murit sotia, se ocupa mult de educatia fetelor si le indelpinea orice dorinta.
Le-a cumparat fetelor cele mai frumoase rochii, cele mai scumpe bijuterii si cele mai minunate carti. La randul lor fetele il indrageau nespus pe tatal lor.
Intr-o zi imparatul a intrebat-o pe fata cea mare, cat de mult il iubeste.
-Te iubesc ca mierea. -raspunse fata.
Tatal a fost multumit de raspuns si a intrebat-o si pe fata cea mijlocie.
-Eu te iubesc ca zaharul. -raspunse aceasta.
Imparatul era de-a dreptul induiosat de atata iubire.
Atunci a intrebat-o pe fata cea mica:
-Si tu fetito, cat de mult ma iubesti?
-Eu te iubesc ca sarea in bucate, tata -raspunse mezina.
Surorile ei au inceput sa rada de ea si imparatul s-a infuriat.
-Ce fel de raspuns este acesta. Sa pleci din casa mea!
Fata nu a fost lasata sa dea nici o explicatie si a fost alungata. Surorile si-au batut joc de prostia ei si s-au bucurat ca pleaca, fiindca tot nu prea o aveau la inima. Mezina s-a imbracat in niste haine simple si a plecat mahnita, cu lacrimi in ochi.
Dupa o cale lunga a ajuns la palatul unui alt imparat si s-a angajat servitoare. Era atat de harnica si de priceputa, incat toata lumea a ajuns sa o indrageasca. Stia sa pregateasca bucate alese si facea curatenie luna. Imparateasa a auzit de servitoarea cea isteata si a chemat-o la dansa. Dupa ce au vorbit ele putin, au devenit nedespartite. Fata nu mai trebuia sa munceasca la bucatarie, statea numai cu imparateasa, brodand sau pictand si tot ceea ce facea era neasemuit de frumos.
Imparatul a trebuit sa plece la razboi, luandu-l cu el si pe fiul sau. Printul a fost ranit, iar imparatul si imparateasa erau foarte necajiti. Imparateasa nu s-a miscat zi si noapte de langa patul bolnavului, iar fata de imparat statea si ea cu dansii. L-a ingrijit foarte bine pe baiat, simpla atingere a mainii sale delicate alina orice durere.
Cand s-a inzdravenit, printul a mers la imparateasa si i-a spus ca vrea sa se insoare. Imparateasa s-a bucurat si l-a intrebat daca vrea sa se insoare cu cine anume. Printul i-a spus ca vrea sa se insoare cu servitoarea care l-a ingrijit cand era bolnav, ca alta fata mai frumoasa si mai cuminte nu cunoaste. Imparateasa la inceput nu a fost de acord, vrand pentru fiul sau o mireasa de sange nobil, dar pana la urma printul a convins-o. Impreuna nu le-a fost greu sa-l convinga si pe imparat si au si fixat data nuntii.
Tanara mireasa i-a rugat pe viitorii socri sa-l invite si pe un anume imparat, dar nu a marturisit ca acesta este tatal ei. A venit si ziua mult asteptata a cununiei. Fata a pregatit separat bucatile pentru tatal sau si a dat porunca unui slujitor sa i le duca personal si nu cumva sa ajunga din greseala la vreun alt oaspete.
Imparatul de cum a sosit s-a tot uitat la frumoasa mireasa si i se strangea inima gandindu-se ce mult seamana cu fata lui, pe care nu a mai vazut-o de foarte mult timp.
Cand au aparut pe masa bucatele imbietoare toti mancau cu pofta, numai imparatul, tatal fetei inghitea cu greu cate ceva ce i se paru rau si fara nici un gust. A intrebat in dreapta si in stanga, daca e buna mancarea si toti au raspuns ca sunt cele mai delicioase bucate pe care le-au gustat vreodata. A luat si el de la vecini un pic cu furculita si s-a convins ca intr-adevar erau foarte bune.
Pana la urma nu a mai putut rabda si s-a ridicat in picioare, acuzandu-l pe imparatul gazda ca isi bate joc de dansul. Acesta a chemat bucatarii, ca sa-i pedepseasca pe cel care a facut pozna atunci mireasa a recunoscut ca ea a gatit pentru tatal sau doar cu miere si zahar si chiar si in solnita a turnat zaharul praf, sustinand ca imparatul prefera mierea si zaharul in locul sarii.
Tatal si-a recunoscut greseala si a imbratisat-o cu drag pe fata pe care a crezut-o pierduta. Iar celalalt imparat s-a bucurat ce nora vrednica si desteapta are, si mai e si fiica de imparat pe deasupra.








lafemmo - de om la: 16/12/2008 20:40:03 Modificat la: 16/12/2008 20:44:12
(la: Confa Beton)
nebunaticule mic :)) = asa de repede, tulai nici macar preludiu nu il astepti si m-ai si categorisit :))
Era sa bag o povestire gen "femeia'i ca betonu"
Ex pe scurt ca mi-ai taiat elenul :((
-ca sa-ti iei femeia potrivita trebuie sa fii atent ca sa nu fie prea (i) floescaita pt ca nu se mai incheaga bine acasa si se scurge pe la vecini, (ii)se nu fie prea uscata ca te zgarie ca o pisica la imperechere...si..nu mai spun ca mi-ai taiat macaroana
-cand iti femeia de la sursa betonarului tata trebuie sa o invartesti si rasucesti tot timpul in brate, altfel se acreste, pardon se intareste si o aduci la destinatie (acasa) de pomana ca nu mai ai ce sa mai faci cu ea. Daca betoana este de calitate , mai trebuie sa dai si spaga betanorului sef...altfel te trezesti acasa cu alt beton o juma de calitate;)
-femeia se muleaza ca betonu, ii trebuie un cofrag barbatesc din lemn de brad tanar, fara noduri -mai ales la deshte de la artroza vorba amicului - ;) De asemnea, ii mai trebuie o armare cu'n fier strong pe masura. Daca fierul ii prea subtire se rupe la prima zguduire a betonului care se farama in bucati pe care vin altii sa le ridice. Daca'i fieru' gros, ii perfect se face un beton armat care'ti mentine casa in picioare impotriva tuturor vanturilor si stihiilor.


Asta a fost preludiul, as dezvolta, dar cum deja am capatat titlul de nebunetic...dezvoltarea nu ar mai adauga nimic la coroana de minuni a lumii:))



#373835 (raspuns la: #373809) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bucata - de modigliani la: 17/05/2010 09:13:57
(la: Ea,veşnica,nemuritoarea natură regăsită)
de scriere de calitate, zici?

as reformula asta, asa:

bucata de scriere, exaltata fara noima, patetica fara corespondente, banala precum traseul zilnic spre un job oarecare, inutila chiar si autorului, sablonarda si seaca n idee
in caz ca are vreuna
idee zic
#542223 (raspuns la: #542070) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
am vrut - de paula_vs la: 26/03/2012 08:11:35
(la: Lemnul Sfintei Cruci la Cluj !)
sa va fac o bucurie spunandu-va despre asta pentru ca am convingerea ca ati fi fost bucurosi sa fiti ieri aici,a fost o atmosfera extraordinara,catedrala a fost neincapatoare,piata Avram Iancu plina de lume,un soare de primavara superb,slujba a fost tinuta de IPSS Andrei,mitropolit al Clujului impreuna cu IPSS Pantelimon staret la manastirea unde este pastrat lemnul sfant ,ca o informatie a treia bucata ca marime descoperit de Sf Imparateasa Elena in 336 dH
Nastase, scriitor pe banii nostri - de Michaela la: 04/09/2003 11:52:11
(la: Nastase, scriitor pe banii nostri)
Mi se pare absolut normal ca dl. premier sa-si publice "operele complete" pe bani publici...doar nu credeati ca din "micul" salariu de premier poate face asa ceva... iar sponsorizarile ... astea pot fi luate drept "cadou", " mita" etc ...se pot interpreta ...Un singur lucru nu inteleg: DACA TOT A TIPARIT CARTEA AIA (CU TITLU ff original !!!!!!) DE CE OARE NUMAI CEI DE LA GUVERN AU DREPTUL SA O "uzeze exclusiv"?????
Da' oare le ajung 1000 de bucati ? Or fi suficiente ? Poate vor trebui sa se inscrie pe liste de asteptare bietii membrii ai guvernului pentru a citi ceea ce e doar pentru uzul LOR si nu al restului lumii...Poate senatorii si deputatii se vor simti frustrati ...bietii de ei nu vor avea acces la dezlegarea pe care ilustrul nostru premier sigur o da in carte aspura acestui mister " Incotro te duci tu Europa " ...ca sa nu mai vorbim de restul Europei ...care habar nu va avea incotro se indreapta...
PROPUN ca dl. premier sa tipareasca si editia intr-o limba de circulatie internationala si sa o trimita la PARLAMENTUL UNIUNII EUROPENE ca sa stie si ei incotro se duc ...
Porsche / Auto sport - de (anonim) la: 04/09/2003 15:33:48
(la: Apasarea pe acceleratie, franare-in-forta si diverse sporturi vestimentare)
Nu inteleg foarte bine intrebarea din comentariul tau.
Ce e aia o masina sport ?
Ce se poate face cu un Porsche ?
Poate fi considerat sport conducerea unei masini ?

Mai intai o precizare: se scrie PORSCHE si nu Porche. Porsche este una dintre putinele masini cu adevarat "Sport" care se poate cumpara la mai putin de $150,000 USD.

http://www3.porsche.com/english/int/home.htm

Prima intrebare: o masina cu doua usi, sau pe care scrie sport sau GT nu este tot aia cu o masina sport. Am vazut Ford Fiesta GT Sport. Asta nu e o masina sport. O masina sport este o masina care poate sa treaca de 250 kmh fara sa sara de pe drum, si fara sa simti ca o sa se desprinda in bucati daca apesi acceleratia un milimetru mai mult. O masina sport nu inseamna o masina comoda, cu aer conditionat si CD player (pentru asta sint limuzinele). Inseamna o masina in care te urci ca sa o conduci si sa simti ca toti caii putere din motor te asculta, si ca masina reactioneaza la cea mai mica miscare din accelerator, frana sau volan. Nu in ultimul rand, din motive de securitate o masina de sport nu se conduce pe drumuri publice - ci pe o pista de curse.


A doua intrebare: daca n-ai stat niciodata la volanulul unui Porshe sa-l vezi cum merge, si cum reactioneaza cei approx 230-400 de cai putere (in functie de versiunea masinii) la comenzile tale, nu prea ai cum sa intelegi ce se poate face intr-un Porsche.

A treia intrebare: daca n-ai condus un Porsche (sau alta masina 'Sport') pe o pista de curse - la limita superioara a performantelor ei, acolo unde diferenta dintre 296.0 kmh si 296.5 kmh devine enorma, iar sutimea de secunda dureaza o eternitate, nu ai cum sa apreciezi ce este aia auto sport.

Asa ca daca vrei sa afli cu adevarat raspunsul, urca-te intr-un Porsche, invarte cheia in contact si calc-o. Dar nu pe drumurile publice, ca aia nu mai e sport ci nebunie. Ci pe o pista de curse. Cand ai sa vezi ca desi acceleratia este apasata la podea, vitezometrul se misca mai incet ca melcul, si ca-ti trebuie 15-20 de secunde sa creasca viteza cu 1 kmh, atunci ai sa stii raspunsurile la toate aceste intrebari.

Pentru alte precizari, nu ezita sa intrebi.
in sfarsit, mai dau si de oam - de daisy la: 12/09/2003 06:47:38
(la: Cumpar timp...platesc oricit...)
in sfarsit, mai dau si de oameni care inteleg ca nu trebuie sa privim capatul tunelului ci fiecare bucatica, asa cum vine. Sorry ca impose dar sunt uimita de faptul ca site-ul e plin de tristete. Inteleg ca unul din scopurile acestui site este sa vedem ce mai fac si altii, cu tristetile si bucuriile lor dar perhaps este durerea ce ne inconjoara si nu ne lasa sa visam...

Anyway, nu sunt optimista din fire dar vad ca daca iau lucrurile asa cum sunt si nu le mai disec atata totul merge bine. Ma rog, am avut si ani foarte prosti dar am luat-o din loc fara sa ma mai gandesc la toate cele. Cred ca ce ne preocupa pe toti este "what if..." sau mai bine zis "drobul de sare"....

De aceea moto-ul meu este "Bucurati-va de tot ce va inconjoara" caci altfel ne ducem pe pustii...

PS sper ca makes sense.....
#238 (raspuns la: #60) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
N-am uitat zicala, dar nu sin - de Budai la: 25/09/2003 05:17:43
(la: Cel mai mare defect al francezilor)
N-am uitat zicala, dar nu sint de acord cu ea, cum nu sint de acord nici cu "Capul plecat sabia nu-l taie" si nici cu "Sa moara capra vecinului".
Pentru astea doua zicale an parasit Romania (e o parabola bineinteles).
Iar bucatele domnesti sint la scara tarii, Franta are pur si simplu norocul de o pozitie geografica foarte favorabila din punct de vedere climatic pentru a putea creste (animale) si cultiva de toate, chiar si fructe exotice.
Iar eu, nu numai ca pregatesc mincaruri romanesti, chiar ii surprind foarte placut pe francezii care le gusta.
Dar tu ai avut ocazia sa cunosti bucataria frantuzeasca?
#426 (raspuns la: #408) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: