elevu vb cu profesoara ca va lipsi de la scoala

Parerea mea este ca educatia pleaca de acasa, continua la scoala, si chiar cat existam.
Dar, punctul 0 este cu ceea ce plecam de acasa, ceea ce-i invatam pe cei care pleaca de langa noi.
Mi se pare total gresita ideea ca trebuie sa dam vina parintii pe scoala si scoala pe parinti pt lipsa de educatie, scoala primeste ceea ce trimitem noi, si este deja format caracterul copilului cand ajunge la scoala.
Si totusi, mai exista un factor care are f mare influenta in educatie, mass-media, in principal TV-ul, care, din motive comerciale, promoveaza o anumita linie, care devine model de viata.
Referitor la chestia cu barza, mi s-a parut intodeauna o aberatie aceasta idee de origine a copilului, mai ales ca, in afara de faptul ca era un raspuns scurt, nu puteai da nici o explicatie.
Copiilor mei, la prima intrebare despre originea lor, le-am explicat, desigur, fara amanunte anatomice profunde, cam cum au aparut ei, iar in timp, am dezvoltat subiectul.
Iar, Mos Craciun chiar exista, nu-l aduce sania cu reni, asta e o varianta, dar exista spiritul craciunului, bucuria cu care impodobesti bradul, momentele unice, pe care nu le uiti niciodata cand iti gasesti cadourile la brad.
Da, copiilor mei le-am spus, si le tot voi spune, ca exista Mos Craciun, nu neaparat ca persoana fizica, ci, ca o entitate care ne inconjoara in prag de sarbatori. Fata mea, spre exemplu, are 12 ani si jumatate, tot incerca sa ma faca sa spun ca nu exista Mos Craciun, si, am reusit sa o fac sa inteleaga ca de fapt, exista in fiecare dintre noi, mai mult sau mai putin, depinde de bagajul afectiv cu care venim din propria noastra copilarie.
Educatia chiar este o problema, caci nu mai poti hotari cum sa-ti educi copilul, dar liniile esentiale sunt totusi in mana ta.

nu vb de autocontrol impus doar de dragul de a vede de ce sunt in stare. vb de lipsa unei relatii....mai bine spus sfarsitul unei relatii. cand am incheiat relatia cu tatal copilului am crezut ca facand sex doar pentru ca psihicul si corpul are nevoie de asa ceva o sa-mi fie bine..dar din nefericire mi-a lasat un gust amar....era doar o satisfactie de moment si psihic nu pot spune ca m-am simtit extraordinar. pentru mine una nu e suficient sexul fara sentimente. a urmat o perioada de abstinenta si acum sunt in aceeasi situatie...dar de data asta chiar imi pun problema ce urmari ar avea din punct d evedere psihic in primul rand....deci nu e vorba de autocontrol impus decat poate de modul meu de a fi, de a percepe lucrurile ....
flori de camp

Sunt un adolescent (17 ani). Sunt deseori foarte confuz.

multi inainte...daca n-ai fi confuz, n-ai fi om ci un robot sau o marioneta...

Mi se schimba foarte usor prioritatile , sau imi scapa din vedere.
Prioritati: sa lucrez si sa invat cat mai mult la mate si fizica
la mate e (relativ!) mai usor de invatat fiindca mi-a placut din clasa a 5 a (sunt a 11 a) , dar la fizica e mai greu , fiindca nu stiu ( am lucrat numai inainte de meditatzii , in a 11 a m-am apucat de meditatzii si la orele de clasa , la care am o profesoara care nu stiu sa explice cum se fac problemele si face varza teoria cand ne-o preda)

e normal sa-ti schimbi prioritatile la 17 ani si sa oscilezi...si totusi, esti constient ca trebuie sa pui mana pe carte!
sa-ti spun ceva: cat am fost in scoala gimnaziala si-n liceu i-am invidiat pe cei care stiau bine matematica...mie nu mi-a placut matematica, la liceu am fost intr-o clasa de uman...am impresia ca matematica nu trebuie s-o inveti ci s-o ''simti''...
spui ca profa de fizica nu stie sa explice...nu-i nici o rusine sa recunosti ca n-ai inteles, nu-i nici o rusine sa-ntrebi ci, sa te prefaci c-ai inteles!
daca profa de fizica face meditatii (gratuite, pentru care NU e platita!!!), inseamna ca-si da interesul...habar n-ai ce satisfactie are un profesor cand un elev il intreaba si cere lamuriri!

Eu ma pregatesc sa urmez Automatica , si deci la scoala ar trebui sa bag la greu mate si fizica. Dar sunt dezamagit de mine si de felul in care ma pregatesc , am impresia ca sunt prea lenes si ca nu o sa fac fata daca m-as duce la o asemenea facultate. Daca as intra la Academia militara ar fi si mai bine , dar nu cred ca ma suficient de hotarat pentru asa ceva , ar trebui sa ma pregatesc mai mult si sa fiu mai constiincios cu invatatul.

eu zic sa consulti site-urile unor facultati, sa gandesti singur si fara sa te influenteze cineva...nimeni, nici familia, nici prietenii nu stiu mai bine ce poti si ce vrei tu...cum ti-a scris si maan, cred c-ai sa te descurci; poti munci cu o jumatate de norma undeva, poti munci la ''negru'', nu conteaza!...am avut colegi si colege de facultate care spalau vase si prajeau cartofi pe la Mc Donald's, lucrau in vreun service-auto sau pentru vreo firma...eu n-am fost un copil de bani gata, numai ca locuiam in Bucuresti (locuiesc si-acum) si facultatea am facut-o tot in Bucuresti...crede-ma, cateodata eram invidios pe colegii care locuiau la camin si povesteau de-ale lor...ne-mprumutam bani unii altora, imparteam o pizza in doua, in trei sau in patru si dintr-o sticla de bere beam si cate 6-7 insi...cateodata ne scotoceam prin buzunare pan' la ultimul maruntis sa cumparam o carte sau un buchet de flori la o fata...sunt amintiri frumoase chiar daca-mpuscam leul...tu invata si intra!
daca n-ai sa intri, nu-i bai, lucrezi un an undeva si dai iarasi examen!!!

Cred ca am si parti bune si parti rele. Insist asupra partilor rele ; sunt o persoana foarte vicioasa , folosesc cuvantul asta fiindca in anumite momente nu-mi pot invinge pornirile si ajung sa ma cert cu mama sau s-o dau in bara in anumite situatii diverse.
Partea buna este ca sunt un idealist

''foarte vicioasa''...am impresia ca esti prea nemilos cu tine!
cine crezi ca-si poate infrange pornirile la 17 ani?!...trebuie sa ai rabdare cu tine si cu ceilalti din anturajul tau...pune-te macar un minut in locul ''celuilalt'', gandeste putin si de cealalta parte a baricadei...apoi, incearca sa te cunosti asa ''rau'' cum zici ca esti!...nu trebuie sa te amagesti si sa te-mbeti cu apa rece, nici sa-ti gasesti ''pacate'' cu lumanarea...invata sa nu-ti fie niciodata rusine de sentimentele tale, de pornirile tale, de gandurile tale cele mai intime, de dorintele tale...la cat de perversa e lumea in care traim, un ''viciu'' trecator e floare la ureche.
idealist sunt si eu, chiar daca m-am lovit cateodata de pragul de sus sau am dat cu capul in usa...;)

Sunt narcisist , superficial , mandru , increzut , egocentrist , malitios , si multe altele. Multa vreme nu am observat aceste defecte ale mele , ma credeam perfect. Dar pana la urma am reusit sa aflu ca aceste caracteristici sau dominante ale personlitatii mele sunt DEFECTE.Am incercat si incerc inca sa le corectez , rezultate , nu stiu... oarecum bune.

cine n-are defecte, sa arunce primul piatra...esti constient de defectele astea?...ok, inseamna ca ai castigat o bila alba de la viata!
ca sa invingi un ''dusman'' trebuie intai sa-l cunosti...

Sunt dezamagit de familia mea , nu ca ar fi o familie groaznica, dar pur si simplu as fi vrut mai mult de la ei. As fi vrut poate parinti care sa-mi cultive dragostea pentru matematica , sa ma incurajeze si sa ma sprijine neconditionat sa ma iubeasca mai mult. Nu sa-mi spuna sau sa se preocupe cel mai mult de cum sa faci un ban sau cum sa ai grija de casa si sa spuna dup-aia "Cum nu te iubesc? Nu vezi cate fac pentru tine? Ca am dureri de spate dupa cata treaba fac!" Da , dar eu vreau sa ma iubesti si sa ma lauzi , stimulezi mai mult mama!!!

aici, da-mi voie sa-ti spun ca esti putin nedrept!
inca nu stii cum se castiga un ban, habar n-ai ce-nseamna sa-l imparti si s-ajunga pentru casa, pentru masa, pentru scoala ta, pentru facturi, pentru transport, pentru cheltuieli neprevazute, pentru meditatiile tale, pentru imbracaminte, pentru incaltaminte, pentru impozite, pentru medicamente, pentru distractie (daca mai ajunge...)!
pai am impresia ca mama ta este o femeie exceptionala!...incearca sa COMUNICI cu ea, sa-i povestesti banalitati, sa-i spui un banc (nu deocheat!), sa-i povestesti un film, sa barfesti un coleg, s.a...fiecare cu firea pe care-o are, nu toti pot spune ''te iubesc'' sau ''bravo'' la comanda...la 17 ani nici nu ti-ar sta bine sa fii asa ''mamos''...:))

Off!!! Poate gresesc... Nu poti schimba persoanele din jurul tau , poti schimba ceea ce faci tu , sa am eu o atitudine ireprosabila , sa fiu eu un exemplu pentru mine insumi si sa nu astept sa vina cineva si sa aiba grija de mine , sa faca din mine ceea ce vreau eu sa devin. Dar mi se pare asa greu , am asa putina incredere in mine , vreau intotdeauna cele mai bune rezultate , dar cand vine vorba de munca , dau inapoi , ma plictisesc.

nu, nu poti schimba pe nimeni si asa-i bine!
nu trebuie sa ai o atitudine ireprosabila, nu esti nici sfant, nici inger, nu te mai crampona de chestia asta...ti-am zis: pune-te uneori in locul ''celuilalt'', incearca sa-i justifici purtarea si acorda-i o sansa, cat de infima!
si eu ma plictisesc de munca, las' ca lenea n-a omorat pe nimeni...axeaza-te pe examenul de bacalaureat si apoi pe intrarea la facultate!

Mama mea este invatatoare. Are impresia ca le stie pe toate , nu vreau niciodata sa lase de la ea si spuna ca eu am dreptate.Cateodata ma cert cu ea doar fiindca ma enerveaza faptul asta ca ea vrea sa fie in fata mea fara greseala si eu sa nu-i pun niciodata la indoiala sfaturile.
Cand eram mic deseori mi se spunea : "Comentezi?!" ,"Fa ce ti s-a spus si nu mai comenta!"
Vroiam argumente pentru orice lucru care mi spunea sa-l fac. Si deseori mi se parea ca nu trebuie sa fac ce zice mama , fiindca nu are dreptate. Acum parca sunt mai flexibil.

eh, toate mamele au impresia ca le stiu pe toate...si maica-mea este invatatoare (inca); uneori si-acum ma ia la refec si uita ca nu mai sunt in clasa IV-a...
nu mai cauta argumente, unii parinti au impresia ca nu-i nevoie sa dea explicatii copiilor...ca sa te descarci, cateodata zi ca ea si fa ca tine fara ca ea sa-si dea seama...e doar un compromis mic si nu cred sa se iveasca repercusiuni majore...(vezi, nu-i spune ca te-a invatat Intruder).

Fratele meu este cu 10 ani mai mare decat mine si este un taciturn. Ii place mai mult sa stea plecat de acasa decat cu mine si cu mama , sau sa stea acasa si sa nu comunice deloc. Mie mi-e indiferent , mi se pare ca e o piedica pentru mine si mama mea , desi e angajat. Vorbeste foarte rar si are cam aceleasi defecte ca si mine , doar ca poate este mult mai egoist decat mine.

fratele tau este un om matur, poate are alte probleme si alte preocupari...incearca sa faci tu primul pas, incearca sa te imprietenesti cu el, intreaba-l una si alta...primul prieten din viata mea a fost sora-mea...e-adevarat ca este doar cu 3 ani mai mare ca mine, dar gandeste-te ca in copilarie a fost o fata plina de fitze si cateodata era insuportabila...

Tatal meu a murit cand aveam 12 ani. Mamei i-a fost greu sa ne creasca...Dar s-a descurcat de minune , si nu am dus lipsa de nimic.

de aia am zis ca mama ta este o femeie exceptionala...

Eu nu stiu daca exista un plan al succesului , dar daca e cineva care are asa ceva sa-l spuna , desigur nu vb. de ceva cu rezultate , poate sa vorba de ceva teoretic , dar care poate da rezultate.

nici eu nu stiu daca exista un plan al succesului...nici nu-mi place sa fac planuri, m-arunc in apa, direct...ai mei aveau planurile lor cu mine, tata ma voia la Medicina, mama la Drept si eu m-am bagat la Filologie...:)
nu-ti face planuri pe termen lung, deocamdata sa treci de Bac si-apoi sa intri la facultatea la care vrei...ia-o pas cu pas si nu te ambala...arunca-te-n apa care-ti place dar ai grija la ''valuri''...

Eu fiind axat pe mate nu citesc asa mult , si nici nu mi-a facut o placere nebuna sa citesc.
Sa citesti de placere?! Eu nu stiu ce sa zic , nu stiu care carti sunt bune , si in plus nu toate cartile bune imi plac mie.
E chestia la fel cum e cu filmele. Poti sa stai la televizor o zi intreaga (acum spun ce fac eu) si vezi 20 de filme si emisiuni dar din total doar 10 % meritau atentia. Ei! Eu nu am rabdare sa vad 20 de filme sau sa citesc 20 de carti.
Chiar caut carti din care sa invat ceva sau care sa aiba un subiect aplicabil in viata.Sau sa raspunda la niste intrebari care framanta un adolescent.
As fi mai mult decat bucuros daca ar da careva niste referinte.

nu-mi place sa recomand cuiva ce carti sa citeasca, ce sa manance, ce sa bea, pe cine sa iubeasca sau ce filme sa vada...am facut cateva exceptii, fac si-acum...
iti recomand o singura carte...ai sa gasesti in ea niste adolescenti care-si poarta niste pacate inchipuite ca un balast, ai sa gasesti acolo ''viciul'' redus la uman, ai sa gasesti intelepciunea omului de rand...
nu este o carte plictisitoare, nu-i scrisa pretentios, nici patetic...ai sa-nveti ca si ce-i rau e tot omenesc...dupa ce ai s-o citesti (daca n-ai citit-o deja) ai sa-ntelegi si ''timshel'' din titlul postarii mele...ecranizarea filmului nu e nici pe departe la inaltimea cartii, te asigur...
deci: "La rasarit de eden" de John Steinbeck...:)

nici nu stiu daca am scris vreodata un comentariu asa lung...:)))))

___________________________________
semper idem...

Dogmatic,nu este de vina lipsa de informatie ci este vorba de pur subiectivism.Eu vad viata gay ca ceva ce a fost ales si nu ca defect genetic sau degenerarea rasei umane.Sunt total contra teoriei evolutioniste.Cum sa fii de acord cu o teorie cand cel care a formulat-o a contestat-o? Despre viata gay am mai spus candva ca este ceva ce a existat inca din primele zile ale omului pe Terra.Deci teoria defectului genetic cade.Ne mai ramane decat sa-i acceptam langa noi si sa nu judecam."Nu judecati,sa nu fiti nici voi judecati!"

Nu de informare duc lipsa. Un strain angajat temporar stie ce drepturi (nu) are atunci când semneaza contractul, si nu-l obliga nimeni sa semneze daca se considera înselat. De calitatea vietii acestuia e raspunzator în primul rând guvernul al carui cetatean este. Eu te-am întrebat special "cine nu are nici un venit în Franta" ca sa evidentiez faptul ca nu exista cetatean francez fara venit. Atât.

Cum se spune pe aici, "vivement la réprise économique". Daca se poate, chiar în exces.

Desigur, este vorba de lipsa de informare.
Cartea de sejur temporara nu e totuna cu contractul pe care il semnezi la angajare. Eu am semnat un contract de munca permanent, dar am deocamdata carte de sejur temporara reinnoibila.
Legea franceza spune ca strainii pe carte de long sejur (CR sau CdS) au aceleasi drepturi ca si francezii, mai putin cele politice.
Intr-adevar, am toate drepturile (mai putin cele politice) ca si un francez, mai putin ghici ce, dreptul la RMI.
Asta in conditiile in care platesc impozite identice cu francezii.

_____________________________________________
"Aceste cuvinte ne doare."

Sincer, imi lipsesc cartile romanesti. Am gasit zilele astea cateva site-uri cu carti on-line free, pot spune ca si "jurnalul intim" il citesc cu placere, dar parca imi e dor de autorii preferati. Am incercat sa imprim ceea ce am gasit, ca sa nu mai stau sa citesc la ordinator, dar... imi lipseste senzatia pe care o incerc cand citesc o carte stand in pat sau in fotoliu, mirosul de carte noua dorita.

Comentariul tau poarta amprenta atitudinii de profesoara. Esti cumva profesoara de romana ? Drept sa-ti spun m-am inteles bine cu toti profesorii din timpul scolii si liceului (am fost eleva 'ieminenta' !) dar mult timp ma simteam cam intimidata de o prof. de romana cam autoritara. Felul ei de-a critica era foarte taios si in scurt timp nam mai avut chef sa deschid gura, chiar daca aveam o idee. Ca urmare, am ales sa ma orientez spre partea matematica, unde nu existau conflicte de opinie. Mai tarziu, in liceu, am avut noroc de un prof. care era si scriitor, si care ne-a incurajat sa gandim si sa ne exprimam ideile, si discutam ca egali. Atunci mi-am dat seama ce important este sa fii respectat, chiar daca esti 'copil'.
Sunt de acord cu tine referitor la punctele 1 si 3. Imi amintesc de oralul de la bac-ul meu (in 1994), am avut timp cat am dorit, intreruperile comisiei nu m-au deranjat ci dimpotriva, m-au facut sa simt ca sunt ascultata si aprobata. Era doar o verificare a faptului ca pot sa gandesc si sa imi exprim singura ideile; in fine: o experienta chiar placuta, si cate emotii avusesem inainte !
Referitor la 2, e drept ca poate nu e de vina sistemul pentru intarziere, dar stiu ca e foarte neplacut sa-ti astepti randul la oral ore intregi sub presiunea examenului, poate fi chiar traumatizant pentru cei mai nervosi. In cazul meu aveam o programare orara aproximativa, si n-a trebuit 'sa ne roadem unghiile' de dimineata de la 8.00 pana la ora 12.00.
La punctele 4. si 5. te legi de cuvinte, remarcile mi se par nerelevante.
Cat despre 6, critica e tipica pt. atitudinea profesor - elev. Daca nu stiai ca pisicutza e eleva i-ai fi vorbit la fel ? Sunt convinsa ca pe site-ul asta, unde a nu critica greselile altora e o conditie de utilizare, exista destule compozitii care nu respecta regulile unui mini-eseu. Dar fiecare scrie 'cum ii vine', relaxat. Daca m-as gandi, cand scriu, ca voi fi expusa criticilor literare, mi-ar piere curajul si as lipsi lumea de 'binefacerile textelor mele'.
In final sunt iarasi de acord cu tine, orice evaluare include si o parte de subiectivitate, si trebuie acceptata. Insa cand ma gandesc ca o nota mai mica (fie si 9) la bac poate sa iti refuze accesul la facultate sau la o bursa, poti sa o vezi ca un esec. Din fericire pentru mine, in '94 admiterea la facultate se facea doar pe baza examenelor.

___________
"Sa fii tu insuti schimbarea ce o doresti in lume".

Lipsa fricii de moarte,cat de mult au fost impresionati soldatii romani, care, nu mai urmaresc pe daci dupa prima batalie ...pe dacii care se retrag, ci doar le dau foc la case. De ce acasta tactica aplicata de Traian,intr-o tara in care avea de gand sa locuiasca "o vesnicie"? Toti dacii de pe Columna mor impacati, sufletul lor este deschis si curat, pregatit pentru trecerea secanta in lumea vesnica a lui Zalmoxis. Oare nu despre aceasta deschidere curata a sufletului ii vorbea lui Socrate in timpul luptei de la Potidea (432 BC) acel medic enigmatic al lui Zalmoxis? Oare nu acesti daci care mor in scenele de pe Columna eliberati de angoasele fiintarii lumesti ne relateaza cu seriozitate ca arta de a deveni nemuritor, de care vorbeste si Herodot, si Platon, nu este o simpla poveste traco-getica?

Bibliography:
Platon, Opere , vol VII, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1993

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Eliberat din lipsa de dovezi .

Cred ca atentatele sunt peste tot, la fel ca si extremistii...
Eu nu fac politica în tarile unde ma duc si nu-i problema mea... fiecare sa-si mature la ei acasa, este valabil si pt. Yemen si yemeniti...

viata in Yemen s-a schimbat mult in ultimii ani, desi sunt inca enorm de multe lucruri de facut...si de educat...
cred ca din cauza culturii diferite, avem tendinta sa judecam diferit si nu întotdeauna din acelasi unghi de vedere...

Cred ca in Yemen nu extremistii reprezinta o amenintare, ci mai repede instabilitatea politica si lipsa de distractie, ocupatii extra-profesionale si de organizare intre ei a strainilor care traiesc acolo...
este vorba de Sana'a, ca toti se înghesuie acolo...:)

de cum iesi din capitala si te duci pe malul marii, Mokha, Khukha, Hodeidah, Mukhala, Aden, etc mentalitatile se schimba si viata la fel...
este prea cald pentru politica si fundamentalism...si te poti distra putin si trai linistit, cu conditia de a nu te eterniza ani întregi...

femeia yemenita, chiar daca prefera voalul, este cultura ei, a evoluat mult, sunt doctori, sefi de intreprinderi, ingineri, farmaciste, profesoare si chiar vânzatoare in magazine, cu salul pe cap, dar mai gândeste-te, in RO la tzara se poarta la fel baticul...

în general strainii sunt respectati cu conditia de a le respecta traditiile lor, iar yemenitii sunt de o ospitalitate nemaipomenita.
femeia ??? depinde ce face...daca este îmbracata decent sau este în "micro" (mini-sort, mini-jupe, decolteu pâna la buric, etc)
nimeni nu te apostrofeaza, nu te fluiera, este "haram"-interzis

eu am umblat îmbracata normal, rochii fara mâneca, lungi ca asa-i moda, sau pâna la glezne, putin decoltate, iar la mare ma scald in costum 2 piese normal, chiar daca alaturi se scalda femei yemenite cu rochie lunga neagra pe ele...

femeile yemenite nu sunt nemultumite de situatia lor si se îmbraca, în casa lor si în absenta strainilor, mai ceva sexy decât noi în EU. Calatoresc mult prin strainatate, cu familia, sau in vacante in Egypt...
Ele gasesc portul voalului un avantaj -este o chestie de cultura...

instabilitatea politica datorita razboaielor tribale, sau a triburilor contra guvernului (ca vor bani mai multi), este in nord, in munti, la sute de kms, si chiar daca triburile coboara la Sana'a, nu se duc nici o data la mare, nu traverseaza desertul sau Tehama...

guvernul yemenit controleaza bine alertele de atentate, ultimele zile erau amenintari de Al-Kaida... si securitatea strainilor este asigurata la maximum..
probabil ca reputatia Yemenului vine si din cauza pozitiei ferme pe care au adoptat in privinta Israelului si faptului ca nu accepta intrarea in Yemen a cuiva care are o viza israelita pe pasaport,
dar asta este problema lor, nu a mea..

când te duci intr-o tara sa lucrezi, sa pui bazele unei noi industrii, cum este cazul meu (nu exista nici o uzina-industrie locala de produse cosmetice, parafarmaceutice si paramedicale) care corespunde la o cerere,
nu te amesteci in problemele politice interne sau externe ale tarii respective...asta este problema lor...

Nu vreau sa ma arat sentimental sau sa dau dovada de un umanitarism fortat, insa stiu perfect/inteleg prin ce treci. Si cred ca intuiesc destul de bine cam cum decurge relatia voastra, de vreme ce eu insumi am trecut prin ceva asemanator in relatia mea cu propriul tata. Sper sa nu te superi daca am sa vin aici cu exemple din experienta proprie.

Spre deosebire de mama mea, care provine dintr-o familie ce a frecventat biserica (ortodoxa) si care tinea cu strasnicie pravilele crestine strabune, tatal meu provine dintr-o familie care a fost exact contrariul primei: oameni simpli si needucati, invatati doar cu munca rudimentara a campului si intotdeauna cu grija vietii de maine, nu numai ca n-au inteles niciodata rostul bisericii si implicit al lui Dumnezeu in viata lor, dar au si dus un fel de campanie sustinuta impotriva oricaror idei despre divinitate luand in ras cam orice legat de aceasta. Prin urmare tatal meu a fost fidel intocmai celor invatate in copilarie si mai tarziu in tinerete, impunand in mod tacit aceeasi nepasare fata de cele sfinte inclusiv mamei mele- nu trebuie uitat insa ca in perioada despre care vorbesc acum sentimentul anti-religios era la moda, comunismul ateu ducand lupta impotriva bisericii pana la limitele imposibilului.

Au trecut anii, repede ca furtuna, ani din care nu-mi pot aminti decat necazuri, greutati, neajunsuri, piedici, injuraturi, blesteme, vaiete, simtamantul neputintei si al robiei sufletesti impuse cu forta...si o singura "Inviere" la care am fost impreuna cu mama mea dupa multi ani de lipsa totala. Am ajuns la varsta intrebarilor mai mult decat la cea a raspunsurilor si, printr-un concurs de imprejurari care avea sa-mi schimbe mai tarziu intreaga viata, am pasit pt. prima data pe drumul spre biserica, singur si neindrumat de nimeni. Care a fost "bobarnacul"? Incerc sa spun pe scurt: o profesoara de limba romana si franceza, care ne preda limba straina la liceul in care am intrat, infruntand obiceiul prin care majoritatea profesorilor la cursuri denigrau biserica si ne invatau sistemul de gandire evolutionist stiintifico-fantastic, ne-a propus la una din ore (celor care eram interesati) sa mergem la una din bisericile ortodoxe ale orasului, loc in care se intalneau de ceva vreme cateva sute de copii si tineri. Asa ca eu cu inca vreo trei colegi de clasa am mers intr-o sambata seara la acea intalnire si dupa vecernie am ramas sa ascultam predica. Aceasta a fost pt. mine prima intalnire reala cu Dumnezeu, prima dintr-un lung sir ce avea sa urmeze. Ca o paranteza, pt. ca acesta este un aspect important, din ceilalti colegi ai mei unul mi-a devenit cumatru (am amintit despre el intr-un alt loc in cafenea), altul s-a lasat de "sportul" asta devenind sergent in politie (sa-l vezi cum umbla ca un cocos pintenat...), si ultimul a devenit un critic si un aspru judecator al faptelor crestinilor pe motiv ca viata ii fusese pusa la incercare de niste greutati ce-l lovisera (dupa ce dusese stilul de viata hollywoodian). Despre ultimul pot spune ca de cate ori ma intalneam cu el, de tot atatea ori se plangea de viata lui, vorbea cu un fel de constiinta a propriului martiraj social, si-i ataca pe preoti (chiar si pe Dumnezeu) fiindca nu-l scapa de necazuri. Nici eu insumi n-am scapat acestor atacuri virulente. Orice i-as fi spus considera din start ca fiind venit din partea unuia "habotnic". Ori asta ma durea f. tare fiindca, f. sincer trebuie sa spun asta, daca as fi fost bine situat i-as fi dat in fiecare zi cate un peste sa manance, n-as fi incercat numai sa-l invat sa pescuiasca. Insa si eu insumi se intampla sa n-am nici macar coada uscata a unui peste pt. mine insumi. Culmea e ca lui i se parea ca eu o duc regeste fata de el. I se parea, fiindca in realitate nici nu beam ca el, nici nu mergeam la "curve" (cum se lauda el), nici nu cheltuiam pe prostii putinii bani de care dispuneam.

Sa revin insa la tatal meu. Putini si dintre prietenii sau cunoscutii mei apropiati stiu faptul ca inca de la inceputul crearii acestui lant acasa-biserica-acasa am intampinat din partea propriului tata o opozitie extrema, opozitie ce s-a soldat nu in putine randuri cu bataile de rigoare suferite pt. ca i-am incalcat porunca de a nu mai merge la biserica. Imi amintesc acum ca si cum ar fi aievea, seara in care intors de la vecernia de sambata impreuna cu sora mea (pe care nici nu mai stiu cum am facut-o sa vina cu mine) am fost luati pe sus inca de la usa. Si in timp ce el se rafuia cu sora-mea, eu am zbughit-o pe usa afara, descult si dezbracat ca un cersetor de rand (norocul meu ca era vara), m-am ascuns printre blocuri o vreme ca sa vad ce mai urmeaza, apoi m-am suit intr-un troleibuz si m-am oprit in fata usii surorii lui care statea in partea opusa a orasului. Povestea e lunga, nu vreau sa o mai continui aici.

In orice caz, vazand el in timp ca nu mai vreau sa-l ascult si ca ii voi incalca hotararea de a nu mai merge la biserica, n-a avut incotro si pana la urma nu facea decat sa ma certe, dar nu ma mai oprea. Cu toate acestea, in sufletul meu n-am fost si nu sunt linistit nici in ziua de azi. Poate te intrebi de ce. Fiindca simt in sinea mea acea mustrare de constiinta pt. faptul ca n-am reusit sa-l fac sa inteleaga ceea ce intelesesem eu referitor la Dumnezeu. Nimic de zis, "biruinta" asupra sistemului lui de gandire si logica s-a petrecut atunci cand in sfarsit a inceput sa-si mai faca seara cate o cruce (dupa ce toata ziua pomenise numai de sfinti si de cruci si de dumnezei) si a culminat cu spovedirea lui- probabil prima si ultima. Spun ultima pt. ca nici acum nu crede in asa ceva. Asadar continui sa simt o frustrare adanca in ce priveste persoana tatalui meu, pe care totusi nu-l condamn pt. ce a facut, dar simt aceasta frustrare cu atat mai tare cu cat relatia dintre noi s-a deteriorat mult ducand la o ruptura sufleteasca. Intrebarile ce mi le pun tot timpul: AM FACUT TOT CE SE PUTEA PT. EL? Sunt eu mai putin vinovat fata de el? Nu cumva, undeva, candva, in loc sa-i deschid o portita eu i-am trantit-o in nas?

In fine, anii trec la fel de repede, viata merge inainte indiferent ca vrem sau nu noi. Ce am invatat pana acum la sanul bisericii mama e ca: nimic nu e intamplator in viata asta, totul are o ordine si o disciplina interioara sau exterioara; nimeni nu-ti scrie in frunte destinul (cum gresit se afirma: "ce ti-e scris, in frunte ti-e pus"- poate doar momentul mortii, in nici un caz felul cum mori); fara Dumnezeu suntem suferinzi chiar de am fi cei mai sanatosi oameni (fizic vorbind) si cei mai saraci chiar de am avea milioanele de dolari la tescherea; un om fara constiinta sufletului spiritual n-are cum sa inteleaga existenta unei fiinte spirituale mai presus de fire si de intelegere; un om fara constiinta pacatului nu poate avea un echilibru interior care sa-l faca sa interactioneze pozitiv cu cei din jur; un om care nu-ti accepta explicatiile poate fi usor strabatut de fiorul sfant atunci cand nu o minune, ci un cutremur ii va zgudui viata; cine hraneste spiritual pe cineva, chiar daca "mancarea" asta va fi mult timp aruncata la gunoi de cel/cea caruia ii este destinata, trebuie mai intai sa se inarmeze cu multa rabdare si sa faca asta din dragoste, nu numai din convingerea ca acesta e un lucru bun; cine daruieste aceasta dragoste crestina nu trebuie sa se astepte la multumiri si sa stie ca mai devreme sau mai tarziu samanta pe care o arunca poate sa dea rod- nadejdea poate sa dea rod bun, deznadejdea niciodata. Sunt multe lucrurile pe care le-am invatat, dar totusi atat de putine in comparatie cu cat de adanc este sacul plin cu aceasta invatatura... Si totusi, chiar de n-as sti nimic din stiinta lumii sau a bisericii, in sinea mea exista acel "ceva" fiintial care isi cere legatura cu eternul, cu viata vesnica. Pt. ca, in ultima instanta, a trai doar cu gandul ca viata dureaza doar pe pamant si dincolo suntem desfiintati este optiunea acelora care nu stiu sa iubeasca cu adevarat. Iubirea este nemuritoare, trece dincolo de mormant, e vie si lucratoare ca picatura de apa ce loveste stanca de granit. Asadar pe unii ca acestia trebuie mai intai sa-i invatam sa iubeasca, abia dupa aceea sa le vorbim despre dogmatica crestina.

Si un ultim aspect: impietrirea inimii nu este semnul ateismului din om, ci al lipsei lui Dumnezeu din viata acestuia. Poti fi un "slab" crestin, fara o viata dusa pe principiile evanghelice, dar asta nu inseamna sa fii ateu. Dar poti fi un bun teoretician modern care cunoaste numele si miscarea tuturor stelelor si prin aceasta ti se pare ca Dumnezeu este desfiintat nemaiaflandu-si rostul intre conceptiile tale- asta te poate face sa lupti impotriva Lui. Asadar ateu inseamna sa fii/te pui impotriva Lui. Pt. unul ca acesta exista alternativa "Saul pe drumul Damascului". Si, apropo, menirea vietii tale nu e sa-i mantuiesti pe altii, ci pe tine insati. Fa aceasta si celelalte se vor adauga de la sine.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.

Maitre Dinu,
Mai omogena este seria dvs. de la vulcanii noroiosi, decat cea baroca, recomandata vineri.
Dar si la genesis, mi se pare excesiv mixajul de imagini excelente cu ceruri dramatice importate. La asemenea contrast, cele cu pete sclipitoare, care trec dincolo de colt atrag inutil atentia. Iar amprenta palmara dura, in prim-planul pozei 2, nu stiu daca este o idee fericita.
In poza 8 iti ratacesc ochii inutil. Totul e sa exploatezi lumina la ore imposibile” zicea cineva, pe aici. Cum ramane atunci?

Dar seria dvs. baroca este insuportabil de lunga. Ar fi cazul sa scoateti din ea macar o treime, pozele dubioase. Stiu ca e greu sa va decideti. Daca se gaseste vre-un ciolovec, care ar cumpara vre-una din ele...
In mod normal va dadeam doar un telefon. Va scriu direct pe site, sa nu mai zica dl.V.N ca am ceva de impartit numai cu el.

Si pentru ca veni vorba de lipsa de inspiratie.
Un tanar entuziast si sensibil mi-a scris pe personala, cerand sa ii comentez cateva imagini, parca interesante, etalate pe un site.
Dar pentru a isi expune lucrarile, facuse prea multe greseli. Citez din memorie; poate sa nu fie exact.
Imaginile aveau 240 x 180px; pe monitorul cu rezolutie 1600 x 1200 pareau niste timbre.
Cateva faceau parte din “proiectul Subiecte miscate”.
Nici nu vedeam bine ce reprezinta. Inteleg ca a pornit cu prezumptia de vinovatie. Sa nu i le fure cineva.
Avea 2 poze de la munte, 2 in parc, 4 la Londra, 2 portrete plate, 2 in padure, 2 cu reflexe pe strada uda, 3 miscate, etc. Toate cu titluri cam aiurea, in engleza.
Nu mi-a spus ce il intereseaza pe el, dar pozele aveau date tehnice scrise dedesubt. Nu stiu daca intereseaza pe cineva.
Mai grav, macar 3 aveau scris obiectiv 300mm, f: 2,8, desi la 2 se vedea de la o posta ca aveau perspective de 50-70mm !
Poate crede ca asa este mai tentant sa fie contactat, nu stiu. De cine si cum ?
In mod normal, ar fi trebuit sa aleaga si sa expuna nu pozele care i se pareau mai bune, ci pe acele apropiate de preocuparile lui. Cu numitor comun doar aportul personal.
Pozele bune trebuie sa fie deosebite, simple, indraznete, proaspete, clare si puternice.
(Fara simple si proaspete, parca as fi descris imaginile “speciale” de la Sisif Life)
Care clare si puternice la 240 x 180px, din “proiectul Subiecte miscate” ?

Va dau si un link, desi dvs. il stiti. Intrevederi despre fotografie – Interviews by Frank Horvat with photographers Édouard Boubat, Robert Doisneau, Mario Giacomelli, Hiroshi Hamaya, Joseph Koudelka, Don McCullin, Sarah Moon, Helmut Newton, Marc Riboud, Eva Rubinstein, Jeanloup Sieff, Joel Peter Witkin.
http://www.horvatland.com/pages/entrevues/index_en.htm#htpage

Majoritatea asilor spun ca imaginile bune, cu amprenta personala, ies atunci cand interventia fotografului este spre minima.

Una peste alta avetzi mare dreptate.
Fotografii romani, chiar si pasionatii de fotografie se comporta contra-productiv, de teama sa nu le cada coroana, pe care si-o viseaza pe cap. Numai bine, Andrei

"Dar si la genesis, mi se pare excesiv mixajul de imagini excelente cu ceruri dramatice importate."

Aveti perfecta dreptate, singura problema este ca nu e nici un cer importat acolo - sunt facute pe film negativ alb negru, si ala era cadrajul si ala era cerul.
Daca sa zic la 5 peisaje dintr-o suta sa schimb cerul, dar asta pe digital.
Alea, asa era imaginea, asa am scanat-o, asa am pus-o in pagina, nu sunt trucaje de nici un fel. Asta daca nu socotim trucaj niscaiva filtre degrade, portocalii, de polarizare, si altele asemenea.

"In poza 8 iti ratacesc ochii inutil. Totul e sa exploatezi lumina la ore imposibile” zicea cineva, pe aici. Cum ramane atunci?"

Este o imagine facuta cu un Linhof cu Biogonul de 53, descentrat; acolo pe web se vede ce-i drept puchinos, dar in imaginea 30x40 sunt niste detalii extraordinare de la citiva cm - din partea de jos a fotografiei - pina la infinit.
Mie imi place insa si asa mica, este selenara, lunara, are o curgere si o adincime care rar am obtinut-o...

"Dar seria dvs. baroca este insuportabil de lunga. Ar fi cazul sa scoateti din ea macar o treime, pozele dubioase. Stiu ca e greu sa va decideti."

Adevarat, imi e imposibil sa ma decid. In timp se filtreaza si se alege totul, dar timpul acela nu a venit.
Ma mai uit, mai string pareri, mai intreb, nu stiu ce sa fac. Ma incurca un fir al povestirii acolo, un ajutor al cafegiilor ar fi foarte bun, ca in tarile civilizate exista la cafenele ceea ce se numeste "table book" sau "cofee book", la mese exista cite un album de imagini al unui fotograf, mai bei o cfea, te mai uiti la un portofoliu, e grozav. Acolo.

"Pozele bune trebuie sa fie deosebite, simple, indraznete, proaspete, clare si puternice."

In principiu va dau dreptate. As mai adauga: pozele bune trebuie sa fie cele in care autorul crede, in care pune o parte din aureola sau glagoria sa, imaginile care sunt ca un sistem de operare: bootabile...

"Majoritatea asilor spun ca imaginile bune, cu amprenta personala, ies atunci cand interventia fotografului este spre minima."

Totul e relativ... asii spun asta la telefon, si cind colo in momentul ala ei stau cu aerograful in mina, sau cu setul de scule de dodge/burning, sau cu Photoshop-ul pe monitor... totul e relativ.
Ce e aia interventie minima?
Cind ai ales focala, timpul, diafragma, punctul de statie, deja ai o interventie deja covirsitoare... ce sa mai zic de filtre, detalii, umbre, lumini, etc.

"Fotografii romani, chiar si pasionatii de fotografie se comporta contra-productiv, de teama sa nu le cada coroana, pe care si-o viseaza pe cap."

Cred ca ar trebui facut un studiu psihanalitic la cum devine cazul cu fotografii, cel putin astia de dincoace de Carpati.
Ma intristeaza infiorator lipsa de coeziune a breslei, incapacitatea de a reactiona la ce ni se intimpla, ciubucul care ia mintile si nu mai lasa timp creatiei, si ar mai fi citeva chestii, dar ce conteaza.
Bine ca existati si mai miscati masa cu piftie, chiar daca in stilul Dvs caracteristic, mai personal.
Dar pe ansamblu e foarte bine si multi cred ca citesc pe aici cu interes ce spuneti.

intradevar, pana acuma si eu am ajuns la concluzia asta: omul este in general prost. si IQ-ul are de prea putine ori legatura cu lipsa de prostie a unui om. (liiceanu zicea ceva in sensu asta in Despre Limita).
si nu sint de acord nici cu cel ce zice mai sus ca omul este in natura lui nobil ect.
inteligenta este in primul rand produsul educatiei. educatie care i s-a oferit sau, eventual si-a insusit-o singur cel in cauza.
si ca atitudine asupra prostilo, eu, unu, nu am inca o atitudine clara asupra prostiei evidente/dezgustatoare, dar in orice caz tinde sa se cristalizeze tendinta de a folosi dispretul si distantarea resemnata.
resemnata pt ca, seriso vb acuma, cum ar arata o lume in care nu ar exista prosti, vanitosi etc etc? astfaltul si cladirile peste 3-4 etaje ar fii probabil o raritate.
prostia mai subtila se gaseste in masura mai mica sau mai mare in fiecare dintre noi.
ca atitudine in prezenta unui om vadit mai inteligent ca tine,o alta reactie decat admiratia si dorinta de a gasi raspunsuri prin intermediul lui, mi se pare total ridicola.


etc.etc.etc

Anumite mesaje in acest forum demonstreaza o lipsa de logica uluitoare. Nu incerc sa insult pe nimeni, desi usurinta cu care premisele sint deturnate spre a produce concluzia dorita vorbeste de la sine, parca despre o formare care ignora logica cind nu e convenabil.

Ultima perla, citatul de Davidson pe care cineva a construit un intreg esafodaj de argumente demonstrind un "criteriu al majoritatii", este interpretat gresit, lucru evident oricui cu un dram de logica.

"In a democracy the people get what the majority deserves".

Carevasazica, ni se explica, intr-o democratie, minoritatile capata ce vrea majoritatea, pentru ea. Nu-i asa ? Se deduce mai departe, ca daca majoritatea vrea religie ortodoxa in scoli, minoritatile sa faca bine si sa se supuna, concluzie intarita de evul mediu unde daca multimea te vrea descapatinat, atunci unde-ti stau picioarele iti va sta si capul. Q.e.d., nu ?

Interpretarea aceasta e absurda daca ai macar idee ce e aia democratie. Ma doare capul ca trebuie sa explic asa ceva, dar ma simt dator sa o fac cu atit mai mult cu cit citatul respectiv este de fapt un argument impotriva concluziilor astfel "demonstrate".

Deci: daca majoritatea are dreptul la practicarea religiei sale, atunci si minoritatile au dreptul la practicarea religiei lor (NU a majoritatii). E cumplit de simplu. Daca vreti predarea religiei majoritare in scoli, atunci si minoritatile cistiga automat dreptul de a avea predate religiile X, Y si Z in aceleasi scoli PUBLICE (am zis daca, sint alte motive pentru care asta nu e o idee prea buna). Examplele pot continua, numai uitati-va in jur. Asta e frumusetea democratiei, ca majoritatea nu-si poate aroga drepturi pe care in acelasi timp sa le refuze minoritatilor.

Sint convins ca veti vedea in asta inca un atac la Biserica. E absolut normal, in contextul demonstrat mai sus.