emisie

Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.

Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.

Stefania Maracineanu a evidentiat intr-adevar radioactivitatea artificiala , insa nu a reusit sa o explice nici fizic si nici prin modelare matematica, ceea ce Irene (fiica Mariei Curie) si Frederic Curie reusesc si primesc in 1924 Premiul nobel pentru asta.
Oricit de patriotici am dori sa fim…sa nu cadem in extrema cealalta….
Caz celebru de “furt intelectual” si dureros pt. noi romanii este acela al lui Paulescu si faimoasei sale descoperiri-insulina (numita de el initial pancreatina).
Cit despre descoperirea Poloniului…el a fost izolat, purificat, masa lui atomica determinata, ca si radioactivitatea, inca din 1898, iar primul premiu Nobel primit de sotii Curie a fost tocmai pentru aceasta (in 1903).

Circul societatii, cu toata mizeria ei, a patruns, nu o data, pina cel mai inalt nivel si in stiinta. Furtul intelectual, motivat politic din umbra sau motivat de inegalitatile sociale ale diferitelor perioade, a devenit un instrument foarte utilizat chiar la nivelul onorabililor cistigatori ai premiilor Nobel.

Iata citeva mostre de furturi intelectuale…Si cu aceasta continui tema blog-ului. Toate sunt legate de femei deosebit de inteligente (cine vrea sa auda, sa auda!) in domeniul fizicii si chimiei ( domenii atit de "masculine", nu?)

Lise Meitner
Si-a facut Doctoratul cu nimeni altul decit Boltzmann (…celebra constanta a lui Boltzmann…), dupa care a lucrat cu nimeni altul decit cu… Max Planck.
30 de ani a studiat fizica si chimia substantelor radioactive si fizica nucleara. A colaborat cu chimistul O.Hahn in studii de radioactivitatea uraniului si radiumului. A fost prima care a evidentiat si teoretizat matematic fisiunea nucleara (ea a dat si numele acestui process, fenomen ulterior intarit experimental si matematic de Fermi) utilizind modelul lui Bohr si…bariu, crezind initial ca este vorba de uranium. Realizind la timp gresala, dar fara alte merite, Hahn publica rapid descoperirea, iar in 1945 el primeste Premiul Nobel...
Dupa Al Doilea Razboi Mondial este celebrata ca "mama fisiunii nuclere" si prin aceasta a bombei atomice. Comitetul Nobel a "gresit" cu buna stiinta si i-a neglijat meritele…pentru ca... era austriaca (a se vedea semnificatia aceasta in contexul razboiului-suntem in 1945) si refugiata-emigranta…

Chien-Shiung Wu
A fost fiziciana care a descoperit dezintegrarea beta in cimp inalt electromagnetic utilizind atomi puri de cobalt la aproape 0 absolut. A realizat pentru prima data modelul matematic pentru radiatiile beta si conservarea vectoriala a energiei. A masurat pentru prima data emisia radiatiei la dezintegrarea particulelor beta in cimp electromagnetic, fenoment prefigurat doar theoretic de Fermi si fundamentat "principiul paritatii", in forma lui de azi si deosebit de important in fizica nucleara.
In 1957 doi fizicieni, Lee si Yang, primesc premiul Nobel pentru fizica, in domeniul in care Wu deja publicase…Cei doi o si consultasera in multe din experimente…Ea "primeste" doar dreptul de coautor pentru cartile pe care cei doi le vor publica mai tirziu….
A lucrat intens la elaborarea teoriei electronilor, pozitronilor, si altor particole subatomice. A colaborat la virf la Proiectul Manhatan in domeniul energiei atomice si de inarmare nucleara a SUA, utilizind difuzia in gaze a atomilor de uranium imbogatit. Este prima femeie presedinta a Societatii Americane de Fizica.

Rosalind Franklin
A obtinut doctoratul in fizica-chimie la Cambridge. A fost primul om de stiinta care, utilizind, difractia cu razeX, a fotografiat stuctura moleculara dublu catenara-dublu helix a ADN. S-a spus despre aceasta ca e “ cea mai frumoasa fotografie facuta de cineva pe aceasta planeta”. Intre 1951 si 1953 a publicat numeroase articole privind structura AND.
In 1954 (deci cel putin 1 an mai tirziu), cind Watson a vazut fotografia AND a realizat veridicitatea datelor obtinute de el prin metode cristalografice si isi publica faimosul articol in Nature, pentru care, in 1962, primeste impreuna cu Crick Premiul Nobel…la patru ani dupa ce R.Franklin murise de cancer ovarian (consecinta a metodelor de cercetare utilizate…).

Si nu in ultimul rind, dar poate cel mai faimos furt intelectual se pare…
Mileva Marici Einstein
A fost fiziciana si matematiciana, prima sotie a lui Einstein.
Incepind de la primele lui articole (despre capilaritate si amestecul fluidelor) si pina la Teoria Generala a Relativitatii, atit experimentele cit si ecuatiile matematice au fost puse la punct impreuna de cei doi…Chiar Einstein declara ca "fara ea nu as fi reusit", iar in 1905 spunea " voi fi atit de fericit cind vom imparti impreuna Premiul Nobel!"….
Finalul povestii, insa il stie fiecare-in 1921, Einstein cistiga premiul Nobel in fizica si imparte cu Mileva, de care divortase de 2 ani pe motiv de adulter, doar…banii ("foarte reparator", nu?!), recunoscindu-i astfel neoficial meritele!

Probabil ca numai in Romania anatomia comuna a evenimentelor istorice din anul 1989 continua sa fie - vorba poetului - lung prilej de vorbe si de ipoteze. In Occident, ca si in restul statelor Europei de Est, evenimentele din 1989 sunt de mult clarificate. Faptul ca multimile au fost atrase in strada de perspectiva ispititoare de a scapa de comunism a fost infatisat de Iliescu & Co drept o explozie populara, spontana. Trecandu-se, ca de obicei, sub tacere evenimentele care au facut posibila eliminarea, printr-o lovitura de stat, a clanului Ceausescu. Altii insa, ca presedintele Havel, n-au ascuns propriului popor adevarul legat de planul rasturnarii comunismului ca sistem si nici factorii, de mare complexitate, care au guvernat si monitorizat aceasta schimbare istorica generala, a unei jumatati de continent.

Cunoscutul dizident sovietic, Vladimir Bukovski - una dintre sursele cele mai bine informate, in ultimii douazeci de ani, din Estul Europei - dezvaluia urmatoarele, inca din 1990:

"Niciodata rolul KGB-ului in interiorul tarii [U.R.S.S. - n.n.] si in strainatate nu a fost atat de important. Serviciile secrete sovietice sunt cele care au vegheat la rasturnarea lui Ceausescu in Romania, care au lansat “revolutia de catifea” in Cehoslovacia, care au luat masuri pentru rasturnarea lui Erich Honecker in Germania Rasariteana, producand indeosebi circumstantele favorabile distrugerii zidului Berlinului" ("L'Empire du moindre mal', Libre Journal, Paris, nr. 1, sept-oct, 1990, p.30).

Strategia urmarita de U.R.S.S. fusese pusa la punct, inca din 1984, de Andropov si KGB (Directoratul nr. 1 - PGU) si urmarea un scop strategic. Acest scop strategic a fost definit de contele Alexandre De Maranches (fostul sef al SDECE-ului francez), care l-a citat pe unul dintre apropiatii lui Gorbaciov, anume Gheorghi Arbatov, cel care a afirmat: "U.R.S.S. va face cel mai rau lucru cu putinta: ea va va lipsi de dusmanul vostru" (Le Figaro, Paris, 10 ianuarie 1990). Mai limpede a expus aceasta strategie sovietica, initiata de Andropov si transpusa in practica de Gorbaciov, Jean-Francois Deniau, membru al Consiliului Europei, care a precizat ca "Uniunea Sovietica isi propusese drept scop acela de a pleca, pentru a ramane" (vezi art. "Les marches lointaines de l 'Empire: partir pour rester", in Jean Marie Benoist "Apres Gorbatchev", Paris, 1990, p.137 si urmatoarele).

Si mai explicit asupra scopului strategic urmarit de Gorbaciov prin schimbarea la fata din 1989, ulterior prin puciul lui Potemkin (august 1991), a fost Lev Nevrozov, cand a scris "In partida sa de sah pentru dominatia mondiala, Kremlinul si-a sacrificat stapanirea asupra Europei de Est, a efectuat un schimb de piese, pentru a-si asigura o mai buna penetrare a economiei si tehnologiei Europei Occidentale ("The Kremlin and the Western Politico-Cultural Establishment", Midstream, 1990, p.1)". Insusi Erich Honecker, liderul comunist est-german, a confirmat ca a existat o strategie pe termen lung a KGB-ului si a evocat "o scurta vizita a lui Sevardnadze pe tarmul Marii Negre in toamna lui 1984, adica inca in timpul lui Cernenko, in cursul careia s-a cazut de acord asupra faptului ca totul trebuia sa se schimbe, in Uniunea Sovietica si in alte parti" Erich Honecker, interviu acordat televiziunii germane DSF, la 10 octombrie 1990, orele 20,15). Ac!elasi Honecker dezvaluia, la 21 noiembrie 1990, politica "Casei comune si europene" a lui Gorbaciov si adevaratele sale resorturi, intr-un alt interviu: "Destituirea mea ca sef al partidului si al statului este rezultatul unei manevre de anvergura, ai carei instigatori continua sa ramana in umbra. Cei care astazi se lauda cu aceasta actiune nu sunt altceva decat plevusca. Ne aflam in prezenta unor schimbari extrem de importante, care nu au aparut de la o zi la alta, ci au fost planificate de multa vreme, la scara europeana si chiar mondiala. (...) Reunificarea Germaniei trebuia sa fie considerata ca o contributie la construirea “Casei europene si, data fiind situata actuala, lucrul acesta nu putea fi atins decat printr-o transformare a sistemului politic din RDG" Erich Honecker, interviu acordat ziarului "Berliner Wochenpost", 21 noiembrie 1990). Este, probabil, una dintre cele mai importante dezvaluiri asupra culiselor geostrategice ale rasturnarii comunismului in intreaga Europa de Est, facuta de stapanul STASI. De remarcat este faptul ca Honecker vorbeste de schimbari planificate de multa vreme, nu numai la scara europeana, ci si mondiala. Evenimentele ulterioare lui '90 au confirmat aceasta directie: eliminarea lui Mobutu, Suharto etc. pledeaza pentru un proces continuu la scara internationala. Un lucru este cert: tratativele Gorbaciov-Kohl, privind conditiile reunificarii Germaniei, s-au materializat prin pactul Kohl-Gorbaciov, de la Geneva, din septembrie 1990, care a stabilit, intre altele, noile sfere de influenta, din Europa de Est si Balcanica. Razboiul din Iugoslavia, declansat in 1991, este un exemplu notoriu in acest sens.

Daca Gyula Horn, ministrul de externe al Ungariei comuniste - vechi membru al serviciului secret maghiar AVO (vezi declaratia contelui Stephen Bethien, membru al Parlamentului ungar) si documentele transmise de televiziunea ungara in mai l994 - a deschis granita pentru miile de refuigiati est-germani aflati la frontiera cu Austria, in schimb, Zidul Berllnului a cazut, in urma unui asa-zis accident. In realitate, inca de la mijiocul anilor '80, KGB-ul a creat la Berlin o antena (rezistenta) ultasecreta, codificata Luci (Fulgerul), care actiona independent de sediul est-german al KGB-ului, de la Kalhorst, si care nu avea nici cel mai mic contact cu STASI. Existenta acestei unitati ultrasecrete nu era cunoscuta decat de membrii Diviziei a 4-a a KGB-ului si de cativa din membrii statului sau major de la Moscova, in primul rand de generalul Anatoli Novikov. Sarcina grupului Luci: restructurarea peisajului politic est-german, conform strategiei Kremlinului, in pregatirea reunificarii (vezi Raif Georg Reuth, Andrea Bonte "Das Komplott", Munchen, 1993, p.210 si urmatoarele). Printre altele, grupul Luci organiza manifestatii de strada - unele insumand cate 100.000 de oameni - cu caracter anticomunist si chiar antisovietic.

Ori pentru a elimina din viata politica lideri interimari, ca Hans Modrow. Demolarea Zidului Berlinului a fost doar una din sarcinile grupului Luci, in modelarea peisajului est-german, in vederea reunificarii negociate de Kohl cu Gorbaciov.

Cele mai importante declaratii privind rolul KGB-ului in evenimentele din 1989 raman, probabil, cele ale presedintelui ceh Vaclav Havel. Dizident binecunoscut de peste trei decenii, Havel este unul dintre oamenii care - asemenea lui Lech Walesa - au facut istorie in Europa de Est. Remarcabil este faptul ca, dupa ce a devenit presedinte al tarii sale, Havel nu a rescris istoria, dupa modelele binecunoscute, ci a continuat sa marturiseasca adevarul, indiferent care ar fi fost acesta. Astfel, Presedintele Havel a dezvaluit ca 'Revolutia de catifea" de la Praga, din 17 noiembrie 1989, a fost declansata de KGB. Havel a definit aceasta operatiune drept "un complot pentru abolirea regimului comunist", condus de brejnevistul Gustav Husak. Complotistii, potrivit lui Havel, s-au folosit de protestele studentilor pentru a ridica noul regim in sa, si pentru a realiza reforma de tip gorbaciovist. Tot Havel a mai dezvaluit ca, initial, s-a dorit aducerea la putere a unui membru al cabinetului Dubcek (din 1968), aflat in exil la Viena, dar acesta a declinat oferta. Marturisirea lui Havel de la BBC (vezi filmul documentar "Czechmate", (BBC) a fost apoi reluata, in rezumat, si in "Die Welt", fiind sustinuta astazi si prin alte dovezi.

Astfel, generalul Viktor Grusko, adjunctul lui Vladimir Kriucikov (presedintele KGB-ului), a sosit in ajun, personal, la Praga, impreuna cu un grup de visautniki, ofiteri spetznaz (operatiuni speciale), care actioneaza de regula in civil. Gen. Grusko si gen. Teslenko (insarcinatul la Praga al KGB- ului) au condus, impreuna cu colegul lor, cehul Alois Lorenc (Seful STB, Securitatea cehoslovaca), intreaga desfaasurare a revolutiei de catifea dintr-un apartament conspirativ din Praga. De remarcat ca Lorenc vizitase anterior Moscova, unde fusese instruit asupra viitoarelor evenimente. Practic, evenimenzele de la Praga au fost starnite de locotenentul STB Ruzicka, cel care a transformat, cu ajutorul sovieticilor; manifestatia de comemorare a unei victime a militienilor praghezi intr-una de protest. Ofiterii spetznaz, care de la aeroportul "Ruzine" se imprastiasera in toata Praga, conform planului, l-au tinut permanent la curent pe gen. Grusko, seful lor, cu mersul revolutiei cehe. Un aspect interesant, semnalat de corespondentii straini: militienii praghezi, care s-au manifestat initial extrem de violent fata de manifestanti, au disparut apoi pur si simplu, lasand bulevardele in mana manifestantilor. Pentru multi corespondenti straini, violenta initiala neobisnuita a militiei pragheze a avut un caracter provocator, deliberat. In noaptea de 17 noiembrie 1989, gen. Grusko si echipa sa spetznaz au parasit Praga, la fel de discret precum aparusera. Revolutia de catifea izbandise. In ceea ce priveste Romania, ne multumlm sa-l citam pe Igor Toporovski, unul dintre colaboratorii lui Gorbaciov, care a explicat: "Ion Iliescu avea in vremea aceea legaturi destul de strinse cu PCUS si era desemnat drept candidatul cel mai potrivit pentru a-l inlocui pe Ceausescu" Toporovski adauga: "Pentru a incepe operatiunea propriu-zisa, noi am ales momentul cand Ceausescu se afla la Teheran, deoarece, altminteri, actiunea ar fi prezentat dificultati". Despre prezenta la Timisoara, apoi la Bucuresti, a turistilor sovietici n-are rost sa mai amintim. Acestia au actionat mana in mana cu ofiterii Romani de profil, de la unitatea 404, ca maiorul Ghergulescu ori simpaticul Trutulescu. Practic, rasturnarea lui Ceausescu s-a produs in cateva ore, in dimineata de 22 decembrie '89, cand dictatorul a fost parasit, in mod subit, de toti colaboratorii. A fost arestat practic, in sediul C.C.-ului, expediat sub escorta la Targoviste si executat dupa un proces sumar



2. "REVOLUTIA", CA TEHNICA A "LOVITURII DE STAT"

In cartea "Gorbacev and the Est-European Revolutions" (Gorbaciov si revolutiile est-europene), publica la Londra in 1990, Mark Almod, profesor de istorie moderna la Oxford University, ajunge si el la concluzia ca revolutia de catifea din Cehoslovacia a fost declansata de un complot al KGB-ului, dirijat la fata locului de gen. Viktor Grusko (sosit special in acest scop de La Moscova la Praga), impreuna cu rezidentul KGB-ului din Cehosiovacia la acea vrerne, gen. Teslenko, si cu seful STB-ului Alois Lorenc, iar Frontul Salvarii Nationale din Romania fusese, in realitate, creat de KGB cu mult inaintea caderii lui Ceausescu. Almond noteaza: "Moscova si KGB-ul au armat pistolul care a slujit la darea startului pentru transformarile din Europa rasariteana si centrala, iar acestea s-au savarsit cu cea mai mare usurinta deoarece a fost suficient sa se activeze rezistentele care existau deja."

La randul ei, Evghenia Albaz a oferit numeroase amanunte legate de aceste activitati ale KGB, in remarcabila sa carte Geheimimperium KGB (Munchen, 1992, pag.232 si urmatoarele).

In Polonia, in noiembrie 1987, ofiteni SB (securitatea poloneza) au oferit ajutor logistic membrilor opozitiei, grupati in sindicatul Solidaritatea, in numele mimstrului de interne Kiszczak, pentru organizarea grevelor care au izbucnit in aprilie 1988 (vezi Francoise Tolirn, "Les fins du comunisme", pag. 47). Pe langa aceasta, SB-ul a propus Solidaritatii sa tipareasca si sa distribuie ziarele de opozitie (vezi Andrej Zarach, in Solidarnost Waszoca, nr. 300, feb.1993). Pana la urma, Gorbaciov i-a dat lui Jaruzeiski ordinul de a abandona puterea in favoarea Solidaritdtii. Potrivit unei informatii aparute in presa americana, in septembrie 1995, Solidaritatea numara, inca de la infiintarea sa, peste un milion de membri de partid, inclusiv 42 dintre cei 200 de membri ai Comitetului central ales in 1981. Anatoli Golitin sustine in cartea sa "New Lies for Old" noi minciuni in locul celor vechi) din 1984 ca in 1981 Solidaritatea fusese suprimata la ordinul KGB de catre Jaruuelski, tocmai pentru a convinge Occidentul de autenticitatea miscarii, iar conducerea sindicatului internata intr-un castel, cu tot confortul. Dupa negocierile lui Walesa cu guvernul comunist (martie 1989), liderul Solidaritatii a acceptat ca 65% din Seim (parlamentul polonez) sa revina comunistiloriar Jaruzelski - adica tocmai cel ce suprimase sindicatul in 1981 si decretase legea martiala- sa devina presedintele primului Seim liber. In decembrie 1990, Jaruzeleski s-a retras elegant iar Walesa a devenit primul presedinte al Poloniei democrate. La 2 martie 1989, Walesa a declarat saptamanalului sovietic "Timpuri noi" urmatoarele: "Vom lasa puterea in mainile comunistilor, dar va fi altfel decat pana acum. O sa-i lasam sa-si slujeasca poporul mai bine, sa respecte legea si sa raspunda in fata societatii. Noi suntem pregatiti sa cooperam constructiv cu asemenea autoritati.

In Ungaria, istoricul Istvan Nemeskurty ajungea la urmatoarea concluzie: Ceea ce am trait noi nu a fost o revolutie, fie ea de catifea sau nu. Ceea ce s-a petrecut, si nu stim de ce, este ca marea putere care ne-a subjugat dupa 1945, ne-a eliberat dintr-o data. Ea a desfacut brusc funia pe care ne-o pusese de "gat". ("Magyar Nemzet", 16 martie 1991).

Aceste intelegeri geopolitice, cu caracter istoric, s-au materializat in 1989 prin prabusirea, in numai cateva luni, a comunismului in toate tarile est-europene, printr-o serie de asa-zise revolutii, toate dirijate, fara exceptie, de serviciile secrete - KGB, in primul rind - dar si de serviciile secrete occidentale, precum si de retelele acestora din tarile est-europene,

pe un teren psihologic si de mentalitate pregatit minutios din vreme. Mai exact, imediat dupa venirea globalistului Gorbaciov la putere in U.R.S.S., in 1985, prin utilizarea tehnicilor de dezinformare si manipulare in masa. Estul si Vestul - Gorbaciov si Occidentul - se pusesera de acord in 1989 ca divizarea Europei sa fie abolita iar Germania sa fie reunificata (intre altele, si prin demolarea, simbolica, a "Zidului Berlinului", operatiune declansata de grupul "Luci" (Fulgerul KGB-ului). Scopul: reunificarea politica si economica a Europei, a construirii Casei Comune Europene, cum se exprima insusi Gorbaciov, ca o componenta esentiala a Noii Ordini Mondiale, preconizate de organizatiile globaliste, in primul rand de CFR (Council of Foreign Relations) si de Comisia Trilaterala, organizatii care grupeaza elita politica bancara, stiintifica si militara aflata la putere in SUA de peste jumatate de secol, cu enorme influente si ramificatii in lumea intreaga. Or, pentru a reunifica Germania, apoi Europa, pentru construirea unei Case Comune Europene era necesar ca, mai intai, vechile regimuri totalitare, comuniste, din estul Europei sa fie rasturnate. Sarcina rasturnarii acestor regimuri a fost incredintata, in chip firesc, profesionistilor serviciilor secrete din est si din vest, specializati in tehnica loviturii de stat si a manipularii in masa. Calea urmata a fost insa adaptata situatiei concrete din fiecare tara comunista est- europeana, mergand de la puciul de palat (Bulgaria) la revolutii (Cehoslovacia, Germania rasariteana, Romania), mai mult sau mai putin de catifea, mai mult sau mai putin sangeroase.

Trebuie precizat ca exista trei tipuri, trei scenani posibile, pentru a realiza o lovitura de stat si a prelua puterea: 1) "lovitura de palat"; 2) "puciul militar"; 3)"revolutia populara”. Prima forma a loviturii de stat - "lovitura de palat" - se realizeaza departe de ochii si urechile multimii, apartine de regula unei factiuni aflata la putere, apropiata clanului conducator (uneori chiar din cadrul clanului), si se sprijina pe unii sefi militari sau din serviciile secrete cistigatii de partea complotistilor.

A doua forma a loviturii de stat, "puciul militar", se deruleaza la vedere, cu desfaurarea de trupe si tancuri pe strazi, de cateva unitati rebele si poate avea caracter sangeros, mai ales daca exista confruntari cu trupele fidele clanului conducator. Nu antreneaza insa masele si urmareste acelasi obiectiv: arestarea sau suprimarea sefilor statului.

A treia forma a lovituni de stat, asa-zisa "revolutie", este, de regula, sangeroass. “Revolutia populard" are doua componente:

Un "puci militar", mascat de o "revolta-populara", provocata prin dezinformare si manipulare. Presupune scoaterea maselor in strada. Tipica pentru "lovitura de palat" a fost, de pilda, arestarea in 1943 a lui Mussolini, chemat pentru o asa-zisa "audienta" la regele Victor Emmanuel sau arestarea (dupa modelul italian) a lui Antonescu, la Palat, in august '44. In 1989, schimbarea lui Jivkov in Bulgaria, cu Mladenov, a fost o astfel de "lovitura de culise". In schimb, o lovitura de stat prin "puci militar" a constituit-o debarcarea presedintelui comunist Salvador Allende Gossens de catre armata (Chile, 1973), in momentul cand acesta pregatea (ajutat de serviciile secrete sovietice si cubaneze) propria sa lovitura de stat, impotriva armatei chiliene, si instaurarea comunismului in Chile. La fel de tipice au fost toate "puciurile militare", derulate in anii '50 si ‘'60 in statele latino-americane, cu sprijinul secret al CIA, ca Operatiunea “Diabolo", din 1954, contra presedintelui procomunist Jacobo Guzman din Guatemala ori "Lovitura de cocaina" din Bolivia din 1982, contra presedintelui Heman Zauso. Toate, orchestrate de asi ai operatiunilor speciale, paramilitare, din cadrul CIA, ca Howard Hunt, Frank Sturgis ori Guy Bannister.

Cit despre revolutii, mentionam doua asemenea lovituri de stat, exemple tipice in materie. Astfel, asa-zisa mare revolutie bolsevica din octombrie a fost in realitate un simplu puci, finantat de "Banca Imperiala" a Germaniei si realizat cu agenti germani, dupa ce Berlinul ii teleghidase anterior pe Lenin si vreo 400 de bolsevici, cu un tren plumbuit, din Elvetia (unde acestia se aflau in exil) in Rusia. Pentru ca Lenin sa preia puterea si sa incheie o pace separata in Est cu Germania, iar aceasta sa-si transfere grabnic trupele in Vest (debarcau americanii). In acest scop, pana si presa bolsevica ("Pravda") a fost tiparita cu finantare germana. Se cunosc astazi foarte exact, din documente, numele ofiterilor germani care au condus puciul de la Palatul de Iarna din Petersburg. Interesant este ca, pana in 1921, agentii germani au asigurat securitatea personala lui Lenin si a conducatorilor bolsevici, in timp ce consilierii militari germani dirijau Armata Rosie in Razboiul civil. Doar masa de manevra a fost ruseasca. Ceva mai aproape de zilele noastre, realizata printr-o "revolutie populara" dirijata de serviciile secrete, a fost "Operatiunea Ajax" a CIA, de la Teheran din 1953. Dupa ce sovieticii organizasera anterior o lovitura de stat, rasturnindu-l pe Sah de la putere si impunind in schimb o marioneta a Moscovei, pe presedintele Mossadegh (fostul prim-mimstru), CIA a contraatacat." Kermit" Roosevelt, cu ajutorul lui Otto Skorzeny (racolat de americani la sfarsitul razboiului, prin intermediul lui Gehien, pe "Filiera sobolanilor"), a declansat o "revolutie populara" la Teheran, incitand populatia religioasa impotriva lui Mossadegh, descris drept un ateu, o marioneta bolsevica a comunistilor iranieni sustinuti de Moscova. Manipuland astfel populatia revoltata, agentii CIA l-au alungat pe Mossadegh. Sahul (refugiat cu familia la Roma) s-a intors la Teheran, pre!uandu-si tronul iar SUA, influenta asupra Iranului.

O a doua precizare, importanta: toate serviciile secrete ale marilor puteri ori ale puterilor regionale detin unitati specializate in declansarea de revolte populare, revolutii si miscari de eliberare. Aceste unitati sunt formate din experti in tehnicile dezinformarii si manipularii maselor, care actioneaza in tarile-tinta, sub acoperiri diverse, la momentul oportun: turisti, ziaristi, diplomati, echipe de caritate, preoti, sportivi etc. Asadar, fiecare serviciu secret important include si o unitate speciala, care se ocupa de organizarea revoltelor populare, revolutiilor si a miscarilor de eliberare. Facem aceste precizari pentru a clarifica confuziile, cultivate deliberat de cei interesati sa profite in plan politic, prezentandu-se natiunii drept emanati ai unei revolte spontane a poporului, asadar impusi de vointa populara liber exprimata, cu avantajele politice conferite de o asemenea imagine publica. Fara sa mentioneze, bineinteles, si culisele care au facut posibila declansarea revoltei spontane si a manipularii maselor, soldata uneori cu varsare de sange nevinovat, de la cateva persoane pana la cateva sute sau chiar mii de morti. Pusa, de regula, pe seama odiosului regim proaspat rasturnat si a aparatului de represiune al fostului dictator. Regizorii adevarati, cei care au stat in umbra revoltei populare, a revolutiei, manipulind opinia publica prin mass-media, precum si nucleul paramilitar utilizat in lovitura de stat, raman ani de zile - ori pentru totdeauna - necunoscuti marelui public. Caci profanii nu sunt niciodata tolerati in templul conspiratiei. Complotistii prefera sa pozeze, in astfel de situatii, drept persoane aduse la putere pe creasta valului revoltei populare. Oameni care se cunoscusera in acele momente fierbinti, niciodata mai inainte. Fara nici o legatura cu fostul regim ori, mai ales, cu fortele externe. Negarea implicarii fortelor externe in orchestrarea unei revolutii populare este o axioma pentru noii emanati. Culisele sunt categorisite drept scenarii si teorii conspirativiste.

Poporul si revolta spontana, iata cuvintele cheie, rituale.



3. "COMPLOTUL GENERALILOR" - LOVITURA DE STAT ESUATA DIN 1984

In Romania, manevrele KGB-ului si GRU-ului, precum si operatiunile acestora de influentare a principalilor actori ai evenimentelor din decembrie '89, datau de mai multi ani. In iunie '89, doua personaje emblematice se intalneau in Parcul Herastrau: Ion Iliescu si generalul Nicolae Militaru. intalnirea conspirativa a celor doi a fost confirmata, ulterior, atat de Petre Roman in "Le Monde" din 05.01.1990, cat si de Silviu Brucan intr-un interviu din martie 1990. Din declaratia unui fost securist, din echipa de filaj, reiese ca Militaru dorea sa-l informeze pe Iliescu, cu ocazia plimbarii lor conspirative, despre constituirea unei alte grupari cu numele de Front. In iarna lui 1988, Comitetul Salvarii Nationale - infiintat inca din 1984 - se transformase in Frontul Salvarii Nationale. Acum aparuse concurenta.

In 1982, generalul Militaru il contactase pe Iliescu la spitalul "Elias". Iliescu venise la "Elias" ca sa-i faca o vizita lui Valter Roman iar gen. Militaru, internat si el in spital, profitase de moment si- l abordase direct pe Iliescu: "Dom'le, nu se gasesc in Romania niste forte sa-l arunce peste bord pe Ceausescu?" Prudent, Iliescu s-a ferit sa dea un raspuns transant dar, dupa ce generalul Militaru s-a externat, l-a rugat sa-l viziteze la "Consiliul National al Apelor", unde Iliescu avea rang de ministru. Cei doi s-au deplasat cu masina institutiei pina in Parcul Herastrau, ca sa se explice.

Principala dilema a celor doi conspiratori a fost explicata mai tarziu, nu fara umor, de generalul Militaru. Iliescu era de parere ca, pentru rasturnarea lui Ceausescu, trebuia organizat un soi de puci militar. "Cativa militari, un fel de pir-pir-pir si cu asta basta!" ii rezumase Iliescu toata filozofia complotului. Militaru, in schimb, sustinea implicarea maselor in lovitura. "Dom'le, daca nu sunt angrenate si masele populare, nu iese nimic." Pana la urma s-au despartit, fiecare cu ideea lui. "Ne-am despartit cu aceasta idee: el cu pir-pir-ul lui si eu cu masele populare", si-a amintit, mai tarziu, Militaru. Decizia urma, bineinteles, sa fie luata in alta parte.

La Moscova, in iunie '89, cand cei doi se plimbau prin Herastrau, lucrurile evoluasera mult fata de anii '82-'84. In '87, pe fundalul deschis de operatiunea tip "maskirovka" lansata de Gorbaciov, prin vehicularea conceptelor-capcana de glasnosti (transparenta) si perestroika (restructurare) - care incerca sa induca din nou in mass-media ideea comunismului reformabil (dupa aceea a comunismului cu chip uman, experimentat in cursul Primaverii de la Praga din '6 - Iliescu publicase un articol, Creatie si informatie, in care mesajul cifrat catre tovarasii sai era:

Este necesar sa introducem «restructurarea» (perestroika). Filiatia spirituala era foarte clara: Gorbaciov si operatiunea de imagine pe care acesta o derula din 1985, cu sprijinul Directoratului I al KGB. Or, glasnosti si perestroika nu erau niste concepte noi.

In sec. XIX, tarul Alexandru al Il-lea, in instructiunile sale catre cenzura, sustinea ca presa trebuie sa dea dovada de glasnosti - o transparenta limitata si subtil controlata - atunci cand articolele sau cartile dezbateau reformele din Rusia timpului. Mai clar fusese Cernasevski, in "Scrisoare fara adresa" (republicata la Moscova, in 1983), unde la pag. 495 denunta, foarte transant, glasnosti-ul pe care il definea astfel: "expresie birocratica plasmuita sa inlocuiasca conceptul propriu-zis al libertatii de exprimare". Era imposibil ca acest substitut perfid al libertatii propriu- zise de opinie sa nu atraga atentia bolsevicilor si propagandei lor. Potrivit lui Michel Hellei, Lenin insusi folosise cuvantul glasnosti de patruzeci si sase de ori in scrierile sale. NEP-ul (Noua Politica Economica), perioada de liberalizare relativa din Rusia dintre 1921 si 1928, fusese prezentata de Lenin drept o perestroika si un glasnosti, dupa anii comunismului de razboi (1918- 1921). Stalin folosise, la randul sau, conceptul de perestroika, in anii '30 si '40. Prin articolul "Creatie si informatie" din 1987, Iliescu isi deconspira inca o data legaturile vechi pe care la avea cu U.R.S.S. si aparatul de influenta al Moscovei.

Promovat de Ceausescu dupa 1965, Iliescu devenise, la 38 de ani, membru al Comitetului Central. Apoi, in 1971, secretar al CC al PCR, responsabil cu propaganda. Dupa calatoria lui Ceausescu in China si in Coreea de Nord din 1971, Iliescu primise sarcina sa regizeze un fel de minirevolutie culturala romaneasca si sa organizeze cultul geniului carpatin. Cum Iliescu se considera, inca din 1968, alternativa la conducerea partidului, nu s-a aratat dispus sa intretina cultul celui pe care, de fapt, abia astepta sa-l inlocrnasca de la putere. Temator fata de perspectiva ca Moscova sa-l schimbe cu Iliescu, Ceausescu l-a expediat pe acesta secretar doi al judetului Timis, apoi prim-secretar la Iasi. Ruptura de Ceausescu si adevarata marginalizare a lui Iliescu a aparut abia in 1984, cand Iliescu si-a pierdut calitatea de membru al Comitetului Central, devenind director la Editura "Tehnica". Functie, oricum, inclusa in nomenclatura partidului. in 1986, imediat dupa venirea lui Gorbaciov la putere, Iliescu iese in fata.

Celalalt plimbaret prin Herastrau in iunie '89, generalul Militaru, participase la toate conspiratiile urzite contra lui Ceausescu. Format in U.R.S.S. - ca si Iliescu - dar la scoala GRU-ului (serviciul secret militar sovietic), gen. Militaru se aliase inca din 1973 cu gen. Ion Ionita ministrul Apararii Nationale, impotriva lui Ceausescu. Dupa ce Militaru a fost martor la o discutie telefonica dura a lui lonita cu Ceausescu, ministrul Apararii l-a chestionat transant:

"Ma tu esti de acord cu mine?" "Da", a raspuns prompt Militaru. "Ramai pe langa mine, vor urma si altele", a prevestit lonita. Potrivit lui Militaru, in 1974, in padurea Baneasa, Maurer - mazilit si el de Ceausescu - i-a spus "Esti tanar, poti sa mai faci ceva pentru tara asta, Militarule. Eu te ajut cu ce pot, dar daca o faci, fa-o. Este absolut necesar" Militaru a incercat sa puna in legatura grupul generalului Ionita cu grupul civililor condus de Iliescu, intre care se numara Virgil Magureanu, dar si Vasile Patilinet ori Virgil Trofin (depistat, marginalizat si sinucis in 1982). In 1983, prima tentativa de lovitura esueaza. Un an mai tarziu, avertizati din vreme de Ioan Ursu cu detaliile vizitei in Germania Occidentala a lui Ceausescu, programata pentru toamna, a fost elaborat alt plan pentru o lovitura de stat militara, cu sprijinul aripii civile a conspiratiei. Informat de securitate, Ceausescu a dispus trecerea in retragere a mai multor generali si mutarea unitatilor rebele din Bucuresti, intr-o singura noapte, organizatia conspirativa a generalilor s-a dizolvat, cel putin aparent, iar Patilinet a disparut apoi intr-un accident de masina in Turcia. Dispare ulterior, in conditii suspecte, si Ion Ionita. Militaru considera ca tradatorii din 1984 se pare ca fusesera generalii Dragu si Popa. In iarna '84/'85 ia fiinta "Comitetul Salvarii Nationale", devenit in 1988 "Frontul Salvarii Nationale". In 1987, Militaru se deplaseaza la Constanta si ia legatura cu consulul sovietic, care il asigura ca U.R.S.S. va fi prima tara care sa recunoaste noile autoritati, in cazul rasturnarii lui Ceausescu. Un alt contact al complotistilor cu Moscova a fost consulatul sovietic de la Constanta, prin gen. Vasile Ionel. Dupa moartea lui Ion Ionita (1987), Iliescu si Militaru stabilisera sa se intalneasca in prima zi de marti, de la inceputul fiecarei luni. In vara lui '89, au loc alte doua evenimente importante, ramase in umbra: gen Stanculescu si familia isi petrec, ca din intamplare, concediul la Lacul Balaton, in compania ministrului ungar al Apararii, Ferencz Karpati; exilat la Damaroaia, Silviu Brucan face in noiembric '89 naveta Damaroaia - Washington - Moscova, unde afirma ca s-ar fi intalnit cu Gorbaciov si ar fi discutat cadrul in care urma sa cada Ceausescu, ca si cel al viitoarei noi puteri, exilat la Focsani, Virgil Magureanu intreprinde si el cateva vizite in U.R.S.S., in a doua parte a lui '89.



4. "FIRUL ROSU" CU KREMLINUL: ILIESCU, STANCULESCU SI MILITARU AU TINUT PERMANENT LEGATURA CU MOSCOVA DIN SEDIUL M.Ap.N.

Intrat in istorie prin celebrul sau picior de ghips, jocul generalului Stanculescu din '89 include si cateva pete albe, mai importante poate decit piciorul ghipsat. Prima, si cea mai importanta dezvaluire, este ca Stanculescu si-a petrecut concediul din vara lui '89 la Lacul Balaton din Ungaria, impreuna cu familia, in compania ministrului ungar al Apararii, gen. Ferencz Karpati, si el in vacanta cu familia.

Provenit dintr-o familie de ofiteri din Tecuci, gen. Stanculescu a jucat un rol cheie sub regimul Ceausescu, in domeniul sensibil al comertului cu arme. Intr-un amplu interviu din Ziua, Stanculescu a amintit cativa parteneri, pe care i-a cunoscut in afacerile cu armament ale clanului Ceausescu. Printre acestia se numara si sirianul Al-Kassar, unul dintre pionii binecunoscuti ai Moscovei in Orientul Apropiat, implicat in multe dintre afacerile oculte din anii '79-'80 (inclusiv in afacerile "Lockerbie" si "Achile Lauro"). Potrivit unor surse ungare, gen. Stanculescu s-ar fi angajat in vara ini '89 la Balaton ca Armata Romana nu va interveni in cazul unor actiuni anti- ceausiste (informatie confirmata si de Antonia Rados in "Die Verschworung der Securitate" (Hamburg, 1990). De ce in Ungaria? Este cazul aici sa precizam un aspect foarte important, pentru a intelege mai bine rolul Ungariei in declansarea evenimentelor din vestul Romaniei (Ardeal si Banat).

In primul rand, in Ungaria se afla in ianuarie 1989 comandamentul grupului de Armata Forta-Sud a U.R.S.S., aflat sub conducerea gen.lt.Demidov, corp de armata responsabil cu operatiunile in spatiul sud-est european. In cadrul Fortei-Sud din Ungaria, functiona o unitate spetznaz, pentru operatiuni speciale, cu profil de cercetare-diversiune in spatele inamicului. Altfel spus, expertii in declansarea, intre altele, de revolte, revolutii ori miscari de strada. Unitatile de tip spetznaz includ, de regula, atat unitati de tip comando (militare) dar si unitati care actioneaza in civil pe teritoriul inamic. Civilii poarta numele de visuatniki si ei au fost semnalati in Romania, in decembrie'89, in celebrele masini Lada ca turisti sovietici, atat la Timisoara, cat si apoi la Bucuresti. Comandamentul general al unitatilor spetznaz se afla la Moscova, in subordinea GRU (spionajul militar sovietic), aflat in '89 sub comanda gen. G. F. Krivosiev, adjunct al sefului Marelui Stat Major, maresalul S. F. Ahromeiev. Interesant este si alt detaliu: Directia a 13-a, de dezinformare activa, creata in 1967 de maresalul Ogarkov, l-a avut la comanda din 1974 chiar pe maresalul (pe atunci general) Ahromeiev. Asadar, la Balaton, gen. Stanculescu i-a avut drept parteneri atat pe ministrul ungar al Apararii, gen. Karpati, cat si pe gen. Demidov. iar prin acesta, pe gen.Krivosiev (comandantul GRU si unitatilor spetznaz), adjunctul maresalului Ahromeiev, Seful Marelui Stat Major sovietic, mana dreapta a ministrului sovietic al Apararii, Dimitri Iazov. Adica, intreaga filiera militara sovietica.

In tot cursul eveninientelor din 22 decembrie 1989 si in zilele urmatoare, gen. Stanculescu nu s-a miscat din sediul M.Ap.N. Chiar atunci cand gen. Guse l-a amenintat cu executia, pentru ca a refuzat sa se prezinte in fata lui, Stanculescu s-a rezumat la a-i da un telefon lui Guse, dar nu a parasit sediul M.Ap.N. De ce oare? Trebuie sa dezvaluim un mic detaliu, ascuns cu grija de complotisti, timp de zece ani: M.Ap.N. era singurul punct care avea o legatura directa cu Moscova si cu toate capitalele tarilor membre ale Tratatului de la Varsovia, inclusiv cu comandamentul acestuia. Deoarece Comitetul Central nu era un obiectiv militar, aceasta nu avea o legatura directa cu Moscova. Cand gen.Guse a fost apelat in ruseste la C.C. si a dat celebrul raspuns, tot in ruseste, ne panimaiu pa ruski (nu inteleg ruseste), el fusese apelat din Romania, in scop de compromitere. Militarii si Stanculescu, in schimb, au tinut permanent legatura cu Moscova si comandamentul Tratatului de la Varsovia din sediul M.Ap.N. lata de ce s-a deplasat acolo si Iliescu.

La sediul M.Ap.N. se primeau ordinele Moscovei si ale Tratatului de la Varsovia. Poporului roman nu i s-a spus insa nimic despre acest detaliu, in deceniul care a trecut, pentru a se crea astfel legenda revolutei spontane, cea care l-ar fi emanat pe Iliescu, prin vointa maselor, pe creasta valului popular etc. In realitate, dupa cum vom vedea, toate directivele veneau de la Moscova si comandamentul Tratatului de la Varsovia, prin legatura telefonica dfrecta de la M.Ap.N. Dar despre firul rosu, secret, romanii n-au aflat decit in anul 2000.

Intr-un interviu dat de Brucan in mai 1990, acesta a confirmat ca, impreuna cu Iliescu, vizita aproape saptamanal in 1989 ambasada sovietica de pe soseaua Kiseleff. Chipurile, pentru a citi “Pravda". Desi Ceausescu il exilase in Damaroaia, Brucan a putut pleca totusi nestingherit la Washington, cu un pasaport furnizat chiar de gen.Vlad. De la Washington, Brucan s-a deplasat direct la Moscova. El a sustinut apoi ca a discutat cu Gorbaciov cadrul in care urma sa se desfasoare revolutia romana, precum si cel trasat de Kremlin viitoarei puteri: conservarea partidului unic, cu tolerarea factiunilor si toata cosmetizarea, dupa modelul perestroika.

O serie de participanti celebri la revolutie, desi se aflau sub supravegherea stricta a Securitatii, au putut calatori in RFG, in U.R.S.S. etc. Sovieticii, in vara lui 1989, incep sa intoarca vizitele. Din marea tara vecina de la rasarit, in care unii avusesera marea bucurie sa studieze (intre altele la sectia A a Directoratului I din KGB) sosesc la Bucuresti vizitatori misteriosi, care intra discret in contact cu diversi comunisti, cazuti in dizgratia lui Ceausescu de-a lungul anilor, pe care ii atrag in discutii detaliate privind necesitatea reformarii comunismului, tatonandu-i cu privire la atitudinea fata de glasnosti si perestroika. In ciuda spontaneitatii evenimentelor din decembrie 1989, toti cei contactati de sovietici au dat fuga, in 22 decembrie '89, sa raspunda apelului televizat al lui Iliescu, pentru intalnirea de la orele 17 fix, din fata C.C.-ului.

In preajma Congresului al XIV-lea al P.C.R., desfasurat in noiembrie, Elena Ceausescu l-a convocat pe gen. Iulian VIad si i-a inmanat o lista cu proscrisii, printre care si Marcel, alias Iliescu, fostul favorit cazut in dizgratie dupa 1980, mazilit la Ape, apoi la Editura Tehnica. Proscrisii trebuiau arestati si tinuti sub supraveghere, pe tot timpul Congresului. Vlad a luat lista si i-a trimis imediat vorba lui Marcel sa nu stea acasa, in vila de la Floreasca. Marcel a cerut insa ajutorul familiei Petre Roman, reusind sa se ascunda la Snagov. (Vezi declaratia data de gen. Militaru lui Jean Paul Man in "Nouvel Observateur", mai '90). Cele patru zile ale Congresului P.C.R. au fost petrecute de Ion Iliescu in linistea si splendoarea specifice sfarsitului de toamna de la Snagov (vezi Antonia Rados, op.cit.). Marcel nici n-avea de ce sa se impacienteze. El stia prea bine pentru cine bat clopotele. Nu scrisese el, inca din 1987, in articolul de camuflaj Creatie si Informatie ca: "Este necesar sa introducem restructurarea", deci perestroika gorbaciovista?



5. CITEVA MII DE TURISTI SOVIETICI, DIN FORTA SPETZNAZ, AU PARTICIPAT LA LOVITURA DE STAT DIN DECEMBRIE 1989

Punerea in scena a loviturii din decembrie '89 a avut o repetitie generala in noiembrie 1987 cand, la doar cateva luni dupa vizita lui Gorbaciov la Bucuresti, pe 15 noiembrie 1987, a izbucnit revolta de la Brasov, o manifestatie muncitoreasca care a coagulat repede nemultumitii orasului, intr-o duminica in care in Romania aveau loc alegeri. Devastarea regionalei de partid, cele cateva momente de libertate ale brasovenilor, apoi interventia in forta a trupelor de interne au prevestit dezastrul lui Ceausescu din decembrie '89. Postul Europa Libera a intrat in actiune, difuzand comentanile lui Silviu Brucan, pe marginea evenimentelor, cateva saptamani la rand. Un fapt a iesit in evidenta: gradul de nemultumire al maselor atinsese pragul exploziei sociale. Era suficient un detonator pentru ca bariera psihologica a fricii colective sa fie depasita iar populatia, bine manipulata, sa ia cu asalt obiectivele din oras. Repetitia generala din '87 nu s-a rezumat la Brasov. Incidentele din 15 noiembrie '87 au fost sustinute apoi de manifestatii ale studentilor la Iasi si Timisoara. Axa Iasi-Brasov-Timisoara a revoltei din '87 va functiona si in 89, chiar daca evenimentele planuite pentru 15 decembrie '89 la Iasi nu au amorsat o revolta de proportii ca la Timisoara, datorita proastei organizari. Un lucru aparea clar: in '87, pentru rasturnarea guvernului Ceausescu, era necesara declansarea simultana a revoltei in mai multe orase industriale, culminand cu Bucurestiul. La Brasov, in noiembrie 1987, a iesit la iveala si capacitatea de represiune a regimului dar, mai ales, faptul ca mamaliga poate exploda. Invatamintele din 15 noiembrie '87 vor fi aplicate doi ani mai tarziu, cand spetznaz-ul sovietic va intra in actiune.

Declansarea evenimentelor din decembrie '89 a fost precedata de un fapt ocultat sistematic de "emanati", in ultimii 10 ani. Dupa data de 10 decembrie '89, in Romania patrund un numar fara precedent de turisti sovietici. Coloane intregi de automobile Lada, cu cate patru barbati atletici, sunt semnalate la granita cu U.R.S.S., Bulgaria si Ungaria. Un detaliu merita, deasemenea, mentionat: turistii sovietici au patruns in Romania fara pasapoarte, ceea ce dovedea o complicitate la nivel inalt. Conform unor statistici, se estimeaza la cateva mii numarul turistilor sovietici patrunsi in Romania in decembrie '89.

Pe 13 decembrie '89, rapoartele inspectoratelor de securitate Olt si Dolj semnalau deplasarea masiva a coloanelor de automobile Lada, cu turisti sovietici, in directia Timisoara. La o singura statie PECO, de exemplu, a fost semnalata o coloana de 12 autoturisme Lada. Turistii sovietici, atletici si sobri, au evitat orice contact cu bastinasli romani. S-a remarcat faptul ca, de regula, sovieticii evitau hotelurile, preferand sa ramana peste noapte in masini, prin parcari si campinguri. Si serviciile secrete occidentale au remarcat invazia de turisti sovietici din Romania in prima jumatate a lui decembrie '89. Turistii sovietici formau forta de SOC spetznaz, constituiti din operativi ai GRU, care actionau in civil (visuatniki), la care ne-am referit mai inainte. Totodata, la granitele Romaniei se semnaleaza constituirea unor forte de invazie militara straina. La granita cu U.R.S.S., in zona Galati-Braila, s-a semnalat o forta de interventie sovietica alcatuita din trupe de infanterie si tancuri. La granita cu Bulgaria, la Ruse, se semnaleaza o concentrare a unitatilor franceze GIGN. In timp ce la frontiera romano-ungara se aflau, gata de interventie, unitati vest- germane din cadrul cunoscutei forte GSG 9.

Elemente ale AVO ungar si UDB iugoslav sunt semnalate in Banat si Ardeal, in ciuda faptului ca Ceausescu, reintors la Bucuresti de la o intalnire a Pactului de la Varsovia desfasurata la Moscova (unde avusese o discutie la cutite cu Gorbaciov, care ii daduse un ultimatum privind introducerea in Romania a schimbarii, a politicii de perestroika), dispusese, subit, ca trupele de graniceri (17.000 de militari) sa treaca in subordinea Mimsterului de Interne. La 1 decembrie '89, la o sedinta a CEPEX, Ceausescu isi criticase aspru clica de potentanti. Dupa caderea regimurilor totalitare din Europa de Est, cu complicitatea vizibila a Moscovei, potentantii lui Ceausescu intelegeau insa perfect ca jocurile erau facute intre Gorbaciov si Occident, si ca zilele lui Ceausescu erau numarate.

Pe 17 decembrie, la un CEPEX de criza, Ceausescu anunta:

"Stim deja ca atat Est-ul cat si Vest-ul vor sa schimbe totul." A doua zi pleca in Iran. La reintoarcere, pe 20 decembrie, i se spune ca la Timisoara lucrurile s-au mai calmat. Rosteste un discurs televizat din studiourile TV aflate in subsolul Comitetului Central. La sugestia, se pare, a lui Barbu Petrescu, Ceausescu organizeaza un miting a doua zi, 21 decembrie. In timpul discursului rostit de Ceausescu la mitingul din fata C.C.-ului se aud brusc tipete de femei, rapait de gloante si scrasnete de tancuri. Ce se intamplase? La mitingurile lui Ceausescu, de regula, echipa de sonorizare utiliza o banda de magnetofon cu urale, aplauze si lozinci, amplificate prin statii in intreaga zona. Pe 21 decembrie, o echipa instalata in podul Ateneului s-a cuplat la reteaua de amplificare a Pietii Palatului si, in plina cuvantare a lui Ceausescu, a introdus in statie o banda sonora inregistrata anterior, la represiunea din fata Catedralei de la Timisoara. Pe banda se aud urlete de femei, rapait de mitraliere si scrasnete de tancuri. Pe 21 decembrie, cand banda este introdusa in statia de amplificare de echipa din podul Ateneului, lumea adunata la miting aude rapaitul de gloante si urletul femeilor dinspre zona Victoriei. Cei prezenti intra in panica, refugunda-se. Ceausescu, lipsit de vizibilitate in balconul C.C.-ului, nu intelege ce se petrece si striga: "Stati linistiti tovarasi." Elena striga si ea. Prea tarziu. Mitingul s-a spart. Alti manifestanti intra in Piata Palatului, cu pancarte anticeausiste. Se formeaza in Piata Universitatii un nucleu de rezistenta. Printre manifestanti se afla insa numerosi securisti in civil, care pozeaza in anticomunisti. Dupa-amiaza si noaptea are loc represiunea. De pe blocul Dalles si de pe fostul Carlton, echipe speciale de lunetisti trag asupra manifestantilor (conform declaratiilor locatarilor).

Avertizat, Ion Iliescu isi ia ramas bun de la colegii de la Editura Tehnica si pleaca intr-o directie secreta. S-a spus ca s-ar fi deplasat la Televiziune. Conform anchetei Antoniei Rados (op.cit.) Iliescu s-a deplasat mai intai la sediul M.Ap.N. care, cum am aratat anterior, avea legaturi telefonice cu Moscova si cu tarile membre ale Tratatului de la Varsovia. De la aparatul cu nr. 261, Iliescu a luat contact cu toate capeteniile Armatei si Securitatii, asigurandu-se mai intai de sprijinul lor, apoi a convocat o reuniune pentru orele 15.00, in biroul ministrulul Apararii. Abia dupa aceea, Iliescu a plecat in graba la TVR. Pe fir direct, M.Ap.N.-ul ramane in contact permanent cu gen. Piotr Lusev, cel care preia conducerea operatiunilor din Romania. (vezi interviul lui Militaru din "Nouvel Observateur", mai 1990, precum si interviul cu Mihai Lupoi)

In sediul C.C.-ului, gen. StancuIescu apare pentru prima data in civil in fata lui Ceausescu, cu piciorul in ghips, si il anunta ca afara sunt muncitori, dupa ce dictatorului i se spusese tot timpul ca sunt doar niste huligani. Il convinge apoi sa paraseasca cladirea C.C., insotit de o garda civila. Desi Ceausescu putea sa plece din C.C. pe mai multe cai, Stanculescu il convinge sa ia elicopterul, solicitat insistent chiar de el. In felul acesta, masele pot vedea ca dictatorul fuge. Intre timp, Securitatea deschide emisia in televiziune. O legaturi directa, facuta dintr-o camera de la etajul 7, de langa blocul studiourilor, permite Televiziunii Romane Libere sa transmita in releu, via Praga si Belgrad, atat in Est cat si in Vest. In "Studioul 4,” sunt adusi grabnic o multime de artisti, regizori, poeti, filosofi, figuri binecunoscute, in frunte cu dizidentul Mircea Dinescu (eliberat din arestul la domiciliu de ambasadorul o!andez Stork). Toata lumea face declaratii entuziaste. Din "Studioul S", insa, Securitatea vegheaza. La etajul II, directorul Petre Constantin, un vechi activist, este asistat de Dan Martian, lector la "Stefan Gheorghiu", un apropiat al lui Iliescu. Dupa regizorul Sergiu Nicolaescu, apare la TVR gen. Militaru care il cheama insistent pe Iliescu. Apare si Lupoi, omul lui Stanculescu, care ramasese la M.Ap.N., unde exista legatura directa cu Moscova. Soseste in cele din urma si Iliescu, care tuna si fulgera impotriva lui Ceausescu, la. ora aceea arestat la Targoviste. Anunta formarea "Consiliului Salvarii Nafionale" si cheama oamenii responsabili, la orele 17.00, la C.C. Dupa o jumatate de ora, Iliescu reapare, dar in "Studioul S". Mult mai sigur pe el, apeleaza membrii de partid, disociindu-i de cel care intinase nobilele idealuri ale socialismului. Pleaca imediat, insotit de Silviu Brucan. Citeva minute dupa ce Iliescu a parasit TVR, cei din "Studioul 5" inchid emisiunea si "Studioului 4". Pretext: s-a incins aparatura. Poetilor, filosofilor si artistilor li s-a pus astfel pumnul in gura. Rolul lor, in acreditarea lui Iliescu in ochii Romanilor, se incheiase. Nu mai era nevoie de figuratie.

In acest timp, Iliescu se grabea la intalnirea secreta de la Ministerul Apararii din Drumul Taberei, unde ii asteptau capii Armatei si Securitatii. Dupa un accident minor de masina, in Piata Victoriei, Iliescu si-a facut aparitia la Ministerul Apararii cu oarece intarziere. Generalii Stanculescu, Chitac, Mortoiu si altii ii asteptau nervosi. Sedinta secreta a debutat pe un fond de haos si neliniste: multi se intrebau ce cauta un civil, ca Iliescu, printre ei. Iliescu a cerut crearea unui organism provizoriu, care sa preia puterea in tara, pina la viitoarele alegeri. La sfarsit, l-a numit pe generalul Guse, seful Statului Major General, ca sef al comandamentului central al revolutiei, iar adjunct pe generalul Chitac, in acel moment comandantul trupelor de Securitate. I-a numit pe generali, desi in acel moment Ion Iliescu nu avea nici o functie oficiala, era un simplu cetatean, director al unci edituri de stat. Apoi, insotit deo parte dintre cel prezenti, Iliescu s-a grabit sa ajunga in Piata Palatului. ii insoteau, printre altii, Militaru, Guse, Brucan si Roman. Capitanul Lupoi, omul lui Stanculescu, le deschidea drumul prin multime. Ajuns in balconul C.C.- ului care, dupa intreruperea de o ora sij umatate a emisiei televiziunii, devenise singura tribuna a evenimentelor, Iliescu si-a modificat stilul. Saluta cu semnul victoriei, renunta la apelativul tovarasi, si se prezenta multimii drept sef al "Comitetului Salvarii Nationale". Cum rumoarea din piata crestea, Iliescu adauga, pentru a linisti multimea: "Securitatea nu mai exista. Trupele Ministerului de Interne au fost subordonate Armatei." Rumoarea ostila a multimii l-a determinat insa pe Iliescu sa-si intrerupa discursul. A intervenit, salvator, gen. Guse, ca reprezentant al Armatei, care a reusit pentru moment sa mai calmeze atmosfera. Sfatuit de cei din grupul sau, Iliescu se baga iar in fata, si incearca sa castige multimea din piata cu diverse promisiuni. "Dictatorul va fi dus in fata justitiei', a anuntat Iliescu, o afirmatie pe care curand o va regreta. Cum multimea nu reactiona pozitiv, Iliescu mai adauga cateva fraze populiste, apoi anunta: "Vom trece acum la formarea conducerii provizorii." Abandonind balconul, unde se va instala Dumitru Mazilu (creatorul "Forumului Cetatenesc", dupa modelul ceh), intregul grup, cu Iliescu in frunte - afisind un aer destul de panicat - a disparut in sediul C.C.-ului. Pentru a scapa de supravegherea permanenta si neincrezatoare a revolutionarilor lui Nica Leon si a altora, micul grup al lui Iliescu a pretextat ca avea nevoie de liniste, pentru a lucra. Cu totii s-au baricadat in camera 226 de la etajul II, unde s-au incuiat, lasandu-l afara, in fata usii, pe post de cerber pe Cazimir Ionescu iar in interior, pe acelasi post, pe capitanul Lupoi. Din acest moment n-au mai intrat in cameri decat persoanele agreate de Ion Iliescu. Afara, pe coridor, se adunau treptat barzii vechiului regim (ca Dumitru Popescu "Dumnezeu"), dornici cu totii sa se puna la dispozitia noii puteri democratice, dar si capi ai Securitatii, dintre care cel agreat de Iliescu a fost col. Gheorghe Ardeleanu, seful unitatilor anti-tero (U.S.L.A.). Care si-a pus pe loc, la dispozitia grupului de pucisti, toti cei 1600 de oameni ai sai. "Vom rezolva treaba, asa cum s-a discutat cu Victor" (Stanculescu), i-a spus Iliescu lui Guse, in timp ce avea in mana lista cu "persoane care ar putea ocupa posturi de raspundere". In camera 226 isi facea acum prezenta si Virgil Magureanu, cel care asteptase grupul ore in sir, in cladire, avand mare grija ca sa ramana permanent in spatele camerei de filmare. Postat in fata unei harti, Iliescu a luat legatura telefonica cu tovarasul Stanculescu, la Ministerul Apararii, cel care tinea permanent legatura directa cu gen. Piotr Lusev si ceilalti comandanti ai Tratatului de la Varsovia. Iliescu era obligat sa o faca. Comitetul Central nu era un punct operativ de comanda militara. Doar la Ministerul Apararii existau legaturi directe, secretizate, cu toti aliatii Pactului de la Varsovia. In primul rand, cu Moscova, cu Gorbaciov. Intre timp, cei din grup dezbateau aprins firma sub care pucistii urmau sa se infatiseze natiunii si lumii. Generalul Militaru o tinea una si buna: "Dom'le, sa ramanem la Frontul Salvarii Nationale". Cum nimeni nu parea foarte entuziasmat, Militaru a adaugat: "Frontul Salvarii Nationale exista de sase luni!" (De fapt, el exista din 1988, cand fusese constituit conspirativ, la sugestia sovieticilor. Cum am vazut, cu sase luni mai inainte, Militaru se intalnise cu Iliescu in Parcul Herastrau pentru a-l informa de existenta Frontului, asadar ca aveau o concurenta la gratiile sovieticilor).

Iliescu, fara jena, i-a informat pe ceilalti din camera ca el luase deja legatura cu ambasada sovietica, pentru a-i lamuri "cine suntem si ce vrem". Cel putin atit gasea de cuvinta Iliescu sa-i informeze pe cei din jur, in legatura cu convorbirea (ori convorbirile) cu sovieticii din acea zi. Sub pretextul ca sediul C.C. nu era un loc prea sigur - lipsea telefonul direct, firul rosu, cu Moscova si cu Pactul de la Varsovia - intregul grup s-a decis sa se refugieze la Ministerul Apararii, in Drumul Taberei. Conform amintirilor publicate de Dumitru Mazilu dar si a altor marturii, se pare ca, pe drum, grupul s-a abatut mai intai pe la ambasada sovietica. Episodul este controversat, din motive usor de banuit. Totusi, lasind deoparte alte marturii, intr-un documentar realizat la Bucuresti de CNN - in care sunt infatisate si tunelurile subterane, asa cum erau cele de sub sediul C.C. si Piata Palatului, pe care Ceausescu s-ar fi putut cu usurinta evacua - se sugereaza ca grupul lui Iliescu ar fi facut o halta la ambasada, in acea seara.

Imediat dupa plecarea lui Iliescu si grupului sau din sediul C.C.-ului, in Piata Palatului rasunau primele rafale. In jurul orelor 21 cadeau primii morti. In mod subit, aparuse pericolul terorist, oameni descrisi de Iliescu ca fiind antrenati sa "traga din toate pozitiile". Timp de doua zile, asa- zisul pericol terorist ii va permite grupulul lui Iliescu sa castige timp, cu un dublu scop: 1) sa acapareze total puterea si 2) sa scape de Ceausescu, care cunostea mult prea multe despre Iliescu, familia sa si legaturile acestora cu Moscova. La orele 23, Iliescu reapare la TVR si citeste primul comunicat al Comitetului Provizoriu al "Frontului Salvarii Nationale". De fapt, textul fusese redactat initial de Dumitru Mazilu dar fusese modificat, pe ici pe colo prin punctele esentiale, de Silviu Brucan care nu agrease nici macar formula finala: "Asa sa ne ajute Dumnezeu", deoarece i se parea, ca amintea prea mult de monarhie. Iliescu a mai citit o lista cu membrii Comitetului Provizoriu, lista in care el se trecuse ultimul, sugerand astfel telespectatorilor aparenta sa lipsa de apetenta pentru putere.

In realitate, lui Iliescu ii vor mai trebui inca dous zile pentru pune mana complet pe putere - doua zile in care teroristii vor trage din toate pozitiile, provocand astfel peste o mie de morti si sute de raniti, cu totii oameni nevinovati - ca si pentru a se debarasa de incomodul (in viata) Ceausescu, tinut inca din 22 decembrie, la pastrare, intr-o unitate militara de la Targoviste, dar a carui arestare nu fusese anuntata poporului decat douazeci si patru de ore mai tarziu. Timp de doua zile, in mare taina, Iliescu nu se ocupase decit cu restructurarea aparatului militar si cel al Securitatii. Ultimul, activat din 24 decembrie, cind ofiterii fostei Directii a 5-a, care avusese misiunea sa apere sediile, fusesera convocati la Ministerul de Interne. Pe 23 decembrie, in editia unica a "Scanteii poporului", distribuita cu o remarcabila promptitudine, aparea urmatorul comunicat al lui Iliescu:

"Noi, romanii, nu dorim sa copiem modelul vecinilor nostri. Protestul nostru era indreptat impotriva lui Ceausescu, dar era in acelasi timp (un semnal) favorabil mentinerii unei etici socialiste. Avem nevoie de diversitatea de opinie si de “ordine socialista” [subl. n.].

Insotit de fidelul sau paznic, Gelu Voican Voiculescu, Ion Iliescu a mai aparut de doua ori la TVR, in dorinta de a linisti cele 4 milioane de membri de partid. Din Studioul 4 fusesera alungati intre timp artistii si poetii. Stirile erau citite de acelasi Marinescu George care citise in 22 decembrie decretul de instituire a starii de necesitate. Iliescu a anuntat ferm, cu acest prilej: "Va veni vremea unui proces drept, condus de “justitia poporului” (subl. n.)." La a doua aparitie, Iliescu a devenit mai pragmatic: "Toti civilii vor preda armele pe care le poseda pana la 25 decembrie, orele 17", altminteri ar fi urmat sa fie considerati teroristi. Grijuliu, Iliescu a reamintit ca toate organizatiile din tara se subordoneaza Frontului Salvarii Nationale. Apoi, instalat in biroul directorului general al Televiziunii de la etajul II si pazit de Gelu Voican Voiculescu, Iliescu a inceput sa primeasca in audiente comunisti de rang inalt. Un preot si trei tineri timisoreni, sositi cu o declaratie a "Comitetului Democratic" prin care se cereau alegeri libere si pluripartitism, au fost intimpinati cu un refuz politicos. Peste cateva zile, Comitetul Democratic va fi integrat Frontului Salvarii Nationale.



6. UN ACT ISTORIC: PE 24 DECEMBRIE '89, INTR-UN WC DE LA M.Ap.N., CETATEANUL ILIESCU A DECIS ILEGITIM SA CONSTITUIE UN "TRIBUNAL MILITAR EXCEPTIONAL", CARE SA JUDECE PE CEAUSESTI

Arestati, practic, inca din dupa-amiaza de 22 decembrie, sotii Ceausescu au fost tinuti, sub paza militara, la unitatea de la Targoviste. initial, pucistii au mers pe varianta suprimarii imediate a cuplului Ceausescu. Scenariul asasinarii urma sa fie declansat de parola "Recursul la metoda". Populatiei i s-a ascuns, cel putin douazeci si patru de ore, ca sotii Ceausescu fusesera arestati inca din dupa-amiaza zilei de 22 decembrie, si tinuti sub o paza militara sigura. Mai mult, prin televiziune s-au vehiculat in acest rastimp fel de fel de zvonuri privind urmarirea sotilor Ceausescu, si actiuni teroriste de eliberare a celor doi, care aveau doar scopul sa mentina panica in randul cetatenilor, sugerandu-li-se astfel pericolul pe care il reprezenta, in continuare, un Ceausescu in viata. Pe 24 decembrie, planul "Recursul la metoda" a fost insa abandonat: se pare ca, la Moscova, Gorbaciov staruia inca din 22 decembrie pentru un proces al fostului dictator, in locul unui simplu asasinat. Acesta este si motivul pentru care planul "Recursul la metoda” nu a fost pus in practica, intre 22 si 24 decembrie. Ion Iliescu a luat decizia istorica de a constitui un tribunal militar exceptional, care sa-i judece pe sotii Ceausescu, in W.C.-ul din apropierea cabinetului ministrului Apararii din Drumul Taberei, unde grupul pucist se refugiase. In susurul apei de la W.C., Iliescu credea ca decizia va fi mai bine protejata si evitate, astfel, surprizele. Miza era imensa: lichidarea fizica a sotilor Ceausescu, cei care stiau prea multe despre Iliescu si grupul de pucisti. Decretul, redactat si semnat de Iliescu pe 24 decembrie 1989, fara numar de inregistrare, decidea - in numele Consiliului Frontului Salvarii Nationale (CFSN) din Romania - instituirea unui Tribunal Militar Exceptional care sa procedeze de urgenta (subl. n.) la judecarea faptelor comise de Ceausescu Nicolae si Ceausescu Elena. Acest document istoric este semnat de Ion Iliescu, in calitate de presedinte al Comisiei Frontului Salvarii Nationale (subl. n.). Numai ca la data de 24 decembrie 1989, CFSN-ul nici macar nu exista! Asa cum se stie, prima intrunire a CFSN a avut loc abia patru zile mai tarziu, pe 28 decembrie, la Palatul Victoria. Nici atunci Ion Iliescu nu a fost ales presedinte al CFSN. Rezulta ca Iliescu a semnat ilegitim - printr-o tipica uzurpare de titlu - un document ilegal, lovit de nulitatea absoluta din punct de vedere juridic.

Prima Consecinta: Tribunalul Militar Exceptional care i-a judecat pe sotii Ceausescu la Targoviste, datorita semnaturii ilegitime a lui Ion Iliescu pe decretul de constituire, este la randul sau ilegal. A doua consecinta: sotii Ceausescu n-au fost executati dupa un proces, ci asasinati. Gelu Voican Voiculescu a sustinut, ulterior ca sa-si salveze tovarasul de drum, cum ca: "Acest decret a ramas scris de mana din ratiuni de protectie a secretului, neriscandu-se dactilografierea". Ceea ce a urmat nu este, de asemenea, prea bine cunoscut opimei publice. Astfel, deplasarea la Targoviste, unde urma sa aiba loc procesul, a asa-zisului Tribunal Militar Exceptional, s-a facut cu cinci elicoptere. Intr-unul din elicoptere se aflau cele doua prelate verzi, in care urmau sa fie infasurate cadavrele sotilor Ceausescu. Asadar; se stia inca inaintea procesului ca sotii Ceausescu urmau sa fie ucisi. Procesul nu a fost decat o mascarada, pusa la cale de Iliescu. Dupa aterizare, in timp ce gen. Victor Stanculescu se ocupa de detaliile executiei, Gelu Voican a cerut ca procesul sa nu dureze mai mult de 10-15 minute. Detaliile procesului se cunosc. Interesante sunt insa concluzule profesorului legist francez Louis le Riboux privind momentul si conditiile in care sotii Ceausescu au fost impuscati. Dupa executie, cadavrele celor doi au fost aduse, infasurate in prelate, cu elicopterul, pana la stadionul Ghencea, unde au fost abandonate, in timp ce Stanculescu si Voican Voiculescu s-au dus la o gustarica. In realitate, asa cum demonstreaza o videocaseta, cadavrele celor doi, infasurate in prelate, au fost plimbate prin cladirea C.C., si in alte institutii, unde au fost expuse, deoarece multi nu credeau ca Ceausestii fusesera impuscati, in ciuda filmului prezentat pe 25 decembrie, intr-o versiune prescurtata, la TVR. Cert este ca abia a doua zi dimineata, la ora 8, trupurile sotilor Ceausescu au fost aduse la morga Spitalului Militar, unde cadavrul lui Ceausescu se pare ca a fost profanat de un autopsier, curios "sa vada p...a, cu care fostul dictator a f..t o tara timp de 24 de ani". Din dimineata de 26 decembrie pana in 30 decembrie 1989, cand s-a decis inhumarea, cadavrele Ceausestilor au ramas sigilate in instalatia frigorifica de la morga. De inmormintarea celor doi s-a ocupat tot Gelu Voican Voiculescu, in calitatea sa de viceprim- ministru, cu prietena sa Cerasela Baijac Demetrescu, care a sterpelit cu aceasta ocazie bijuteriile Elenei Ceausescu. Au mai asistat: Mugurel Florescu, lt. maj. Trifan Matenciuc si col. Ion Baiu, cel care a asigurat, ca si la Targoviste, filmarile. De procurarea sicrielor se ocupase, anterior gen. Stanculescu, fostul protejat al familiei Ceausescu. Ambele cadavre au fost perchezitionate de Cerasela Baijac, grijulie mai ales cu cadavrul Elenei. Apoi, ambele cadavre au fost acoperite cu pinze de cearceaf. Mai intii s-a pus capacul peste cosciugul Elenei. Apoi peste cosciugul lui Nicolae Ceausescu, pe care Voican, prudent, a desenat cu o creta semnul lui Marte. Langa fiecare groapa se gaseau dale din beton si cate o roaba cu ciment. Groparilor li se spusese ca era vorba despre doi colonei in rezerva, ucisi de teroristi.

Ceausestilor nu li s-au pus cruci: fusesera uitate la morga. Pentru asasinarea Ceausestilor s-au intocmit doua dosare, care poarta acelasi numarul: 1/SP 1989. Nu vom intra in detalii privind continutul acestor doua dosare, precum si implicarile lor. Vom mentiona doar un singur detaliu: certificatele medicale, prin care se constata decesul sotilor Ceausescu, ca si actele de deces, au fost eliberate fara autopsiere si fara actele de identitate ale celor doi. Astfel, in absenta buletinelor de identitate, toate celelalte acte eliberate de medicul constatator, Vladimir Belis, si de notarul Sectorului 1 Bucuresti, Adrian Toma, sunt ilegale. Exact ca decretul, semnat ilegitim prin uzurpare de titlu, de Ion Iliescu, prin care s-a constituit asa-zisul Tribunal Militar Exceptional, care i-a trimis la moarte pe sotii Ceausescu. Numai pentru ca acestia sa nu poata dezvalui public ceea ce stiau despre proaspatul emanat, si despe firul rosu care il lega, inca din tinerete, pe Ion Iliescu de Kremlin
(rezistence.tripod.)

Un pas inainte inregistram in acest dialog! Tocmai ati scris ca multi romani au sprijinit pe evrei. Acestia fac si parte din popor. Fiind vorba de doua atitudini contrare, rezulta inca o data ca nu putem generaliza nici una din cele doua atitudini, la nivelul intregii populatii romanesti. Si acesta este mesajul meu. Doar scrisesem ca s-au facut greseli, dar nu programate, ci mai degraba, conjunctural.
Credeti-ma ca citesc ce scrieti, dar va raspund doar punctual, in chestiuni pe care eu le consider principiale. Pentru ca, una e sa recunoastem ca s-au facut greseli, ca au murit si suferit oameni, alte e sa acuzi un popor de holocaust, de genocid.
D-voastra invocati presa, eu Biblia. Presa e subiectiva, reprezinta puncte de vedere ale Puterii la un moment dat, datele, informatiile sunt "prelucrate dupa cum e cazul "la centru". De ce sa nu luam in calcul si informatiile prezentate de Catalina Bader? Sau cele ale dl. Ion Coja? Cat priveste "observatorul cultural", nu m-a convins ca e obiectiv, nicidecum.
Personal, urasc istoricismul, tocmai pentru astfel de efecte, pe care le lasa in timp. Sunt adepta unui punct de vedere mult mai personal, emis de unul dintre cei mai intelepti evrei ai secolului XX, Karl Popper. Karl Popper spune ca "ISTORIA ESTE SUMA DRAMELOR TUTUROR OAMENILOR CARE AU TRAIT PE PAMANT" , si nu expresia "oficiala" a celui mai puternic, despre diferitele momente din viata omenirii.

Corruption à la francaise


Scandalul "ELF": petrol si spionaj
Procesul de coruptie al companiei petroliere franceze "Elf" - proces al carui vedict a fost dat de Curtea Penala din Paris pe 12 noiembrie 2003, de catre judecatorul Michel Desplant, a dezvaluit dimensiunile coruptiei politice din Franta, incepand inca din anii '60. "Elf" reprezinta cea mai mare firma - controlata de statul francez -, cu un profit estimat la 232,6 miliarde de franci in 1996. Procesul a stabilit ca ea a fost devalizata de aproape 2 miliarde de franci (circa 305 milioane de euro) chiar de conducerea companiei, in timpul celui de-al doilea mandat prezidential al lui Francois Mitterrand (1988-1995). Loik le Floch-Prigent, presedintele "Elf" intre 1989 si 1993, a fost condamnat prin sentinta din 12 noiembrie 2003 la 5 ani inchisoare si o amenda penala de 375.000 euro. Alfred Sirven, fost director executiv, a primit 5 ani inchisoare si 1 milion euro amenda penala. Andre Tarallo (76 de ani), considerat nr. 2 in conducerea "Elf" - poreclit "domnul Africa" -, a primit si el 5 ani si 2 milioane de euro amenda. Alain Gillon, fost director executiv pentru rafinarii, a fost condamnat la 3 ani inchisoare si o amenda penala de 2 milioane euro. Din 37 de inculpati in procesul "Elf", 30 au fost gasiti vinovati si condamnati. Printre verdictele date s-au numarat "abuzul de proprietate sociala si de credite", "abuzul de putere", "complicitatea la abuz de proprietate sociala" si "utilizarea de documente falsificate".


Procesul "Elf": decapitari franceze si mituiri de lideri africani
Procesul a dovedit ca presedintele "Elf" - Loik le Floch-Prigent - a delapidat compania pe care o conducea cu 16,2 milioane euro, pentru "cheltuieli personale". Le Floch-Prigent si-a plasat mai intai sotia, pe Fatima Belaid, intr-o pozitie de conducere. Dupa numai 18 luni de casnicie el a inaintat actele de divort, platindu-si insa datoriile fata de fosta sotie din banii companiei, la care lucrau amandoi. Astfel, Fatima Belaid a primit, in urma matrapazlacurilor cu "divortul", 18 milioane de franci, platiti direct intr-un cont dintr-o banca elvetiana. Fatima s-a plans ca, prin divort, a fost obligata "sa isi schimbe" apartamentul de peste 300 de metri patrati cu unul de "numai" 171 metri patrati.

Alfred Sirven a "umflat" si el 6,2 milioane de euro pentru "nevoi personale", din suma totala de 168 milioane euro de care a fost acuzat ca o delapidase Sirven a fost acuzat si pentru delapidarea altor 172 milioane euro, adica echivalentul net consolidat al companiei "Elf" pe anul 1993.

Alfred Tarallo ("domnul Africa") a incercat sa justifice o delapidare de 300 milioane franci, sustinand la proces ca acesti bani, si imensa vila construita de el in Corsica, ar face parte dintr-o viitoare asa-zisa "fundatie franco-africana". Reteaua de contacte mafiote a lui Alfred Tarallo - cunoscuta de decenii, si pusa sub pavaza "Elf" - includea politicienii africani si alti potentati de culoare, care formau "varful de lance" al politicii franceze neocoloniale din Africa. In disperare de cauza, Tarallo a invocat in audierile de la proces faptul ca fusese silit sa treaca milioane de franci prin conturile sale din bancile elvetiene pentru a "plati" (mitui) diversi politicieni africani de care raspundea politic, precum presedintele Gabonului, Omar Bongo, al carui finantator "discret" fusese Tarallo. Pentru a intelege mai bine semnificatia acestor socante dezvaluiri - care combina delapidarile din lumea petrolului, cu mituirile si alte afaceri politice - trebuie sa ne referim putin la istoria companiei "Elf", strans legata de serviciile secrete si politica externa a Frantei. Compania de stat "Elf" a fost constituita de generalul De Gaulle in 1963, "pentru a asigura independenta Frantei in materie de petrol, dar compania s-a nascut, a crescut si a prosperat de fapt printr-o relatie speciala, incestuoasa, cu Africa" ("Le Monde", 12 noiembrie 2003).

Conform depozitiei lui Loik le Floch-Prigent, compania "Elf" a avut intotdeauna si alte sarcini, in afara de afacerile cu petrol: "In 1962, Pierre Guillaumat l-a convins pe De Gaulle sa creeze o structura paralela ("Total", impreuna cu "Elf"), pe care gaullistii sa o foloseasca precum o veritabila armata in Africa. Pe de o parte, Minister al Petrolului. Pe de alta, serviciu de spionaj in tarile producatoare de petrol.". Inca de la inceput, a explicat le Floch-Prigent, generalul l-a pus in fruntea "Elf" pe Pierre Guillammat, adica pe fondatorul DGSS (Direction General des Services Speciaux), fost ministru al Apararii. Astazi, "Elf" - desi in parte companiei privata - a ramas principalul serviciu de informatii secrete si instrument de actiune (mituiri de politicieni, lovituri de stat, interventii militare etc) al Frantei in spatiul Africii. Din 1963, "Elf" a acoperit actiuni secrete si a finantat operatiuni politice si militare in regiunea Africii. Avand un acces total la presedintii Pompidou (1969-1974) si Giscard D'Estaing (1974-1981), "Elf" a inceput cu timpul sa actioneze "autonom", inclusiv in ceea ce priveste finantele.

Conducerea "Elf" i-a considerat intotdeauna pe "baronii gaullisti" stapani de drept ai companiei si s-a asteptat sa fie recompensata corespunzator pentru serviciile "extrapetroliere" prestate.


"Elf" si axa Mitterrand - Kohl
Organizatia "Voltaire" - o asociatie constituita in 1994, pentru a combate reinstaurarea oricarei forme de cenzura a clientelismului si a asa-zisei "ordini morale" - sintetizeaza foarte bine relatiile presedintelui Francois Mitterrand cu "Elf". "Spre surpriza tuturor, alegerile din 1981 nu au adus revenirea la putere a gaullistilor, ci i-au impus pe socialisti. Mai abil decat predecesorii sai, Mitterrand a preluat doar partial controlul la "Elf", care avea astfel o dubla subordonare: catre presedintele socialist si catre RPR (partidul gaullist). Unii din conducatorii "Elf" au tras, cu maxima promptitudine, avantaje din aceasta dubla subordonare, castigand averi considerabile."

"Elf" impunea, pe vremea aceea, si dadea jos presedintii din Gabon, Congo, Camerun si Angola. Compania petroliera ajunsese sa controleze politic nu numai tarile francofone din Africa, ci si unele din sfera de influenta anglofona, ca Nigeria. Prin mituirea lui Omar Bongo, "Elf" a penetrat la OPEC (Organizatia Statelor Exportatoare de Petrol) si a inceput sa participe la transferurile de tehnologie nucleara. "Elf" a finantat toate partidele importante din Franta si cumparat lideri importanti din Europa. Astfel, "Elf" a fost aceea care a finantat din umbra campaniile politice ale lui Helmuth Kohl si pe cele ale lui Felipe Gonzales. Recent s-a implicat in Uzbekistan si Venezuela, state mari producatoare de petrol. Documentul organizatiei "Voltaire", citat de noi, prezinta si o copie dupa un ordin de plata, in valoare de 100 milioane de franci CFA (moneda curenta in 14 tari africane), emisa de "Sogara", companie de rafinare din Gabon, filiala lui "Elf-Gabon" din Port-Gentil, pentru presedintele Gabonului, Omar Bongo. Acesta a preluat suma, "cash", pe 21 ianuarie 1992, de la banca BIPG din Libreville (Gabon). Pentru a justifica aceste "malversatiuni financiare", Loik le Floch-Prigent a clamat in proces: "Un singur om trebuie chestionat: presedintele Francois Mitterrand". Mitterrand insa decedase intre timp. El fusese cel care l-a impus si mentinut pe le Floch-Prigent ca presedinte la "Elf", dupa cum subliniaza ironic "Le Monde" din 12 noiembrie 2003.

Le Floch-Prigent a explicat Curtii Penale din Paris cum au functionat "fondurile negre" ("caisse noire") ale lui "Elf": "Acest sistem functiona, in principal, pentru partidul gaullist, RPR. L-am informat pe presedintele Francois Mitterrand, care mi-a spus ca ar fi bine sa mai largesc putin sfera beneficiarilor, fara sa ii las pe dinafara, fireste, tocmai pe cei din RPR". Astfel ca, sub umbrela lui Mitterrand, toate partidele si liderii parlamentari, de stanga sau de dreapta, puteau beneficia de fondurile negre, cu o conditie: sa capete "binecuvantarea" acestuia. Pe plan extern, sistemul de finantare clandestina a lui "Elf" l-a sustinut pe cancelarul Helmuth Kohl si a "intarit" prietenia franco-germana. Pentru sustinerea lui Kohl, "Elf" a apelat la urmatoriul scenariu: mai intai, a cumparat refinaria est-germana "Leuna" si reteaua de distribuire a petrolului "Minol", salvandu-l astfel pe Kohl de iminentul colaps al acestei industrii in Germania reunificata. Ca sa-l citam pe judecatorul Michel Desplan: "Elf a fost pusa sa plateasca, cu ocazia achizitiilor "Leuna" si "Minol", cele mai mari comisioane, in trei etape: in prima 256 milioane franci, in a doua 13 milioane de franci si in a treia etapa alte 13 milioane franci. Aceste comisioane erau necesare pentru a obtine de la Bruxelles, de la Bonn si de la diferite landuri germane un credit de 2 miliarde de marci, fara de care investitia totala de 6 miliarde ar fi fost nerentabila".

"Le Monde" din 30 aprilie 2003 comenteaza malitios: "Iata ce se numeste "lobbying", un cuvant fara indoiala politicos, pentru ceea ce a facut Alfred Sirven".

In proces, Alfred Sirven a explicat: "In aceasta afacere cu Kohl am avut acces la persoane proeminente din tara. Imi amintesc, de exemplu, de compania franceza Sisie, condusa de doamna Edith Cresson (fost prim-ministru al Frantei in 1991-1992), care a participat la afacere cu 3 milioane franci si nu a fost citata in instanta". Tot Sirven l-a angajat in afacere si pe colonelul ® Pierre Lethier, care a primit un comision de 96 de milioane franci pentru ca a lucrat cu Dieter Holtzer, recompensat cu un comision de 160 milioane de franci, la constituirea fondului clandestin pentru Kohl, dupa manevrele de "inginerie financiara". A mai fost implicat in constituirea fondului si Holger Phahls - ulterior disparut -, fost secretar de stat la Aparare si membru CDU (Uniunea Crestin-Democrata), partidul lui Kohl.


Afacerea Mery
La 22 septembrie 2000 "Le Monde" - anticipand parca scandalul "Elf" - publica transcrierea unei videocasete in care Jean-Claude Mery, antreprenor din constructii, descria in detaliu activitatile financiare ilegale ale RPR (Rassemblement pour la Republique), partidul gaullist. Mery, decedat in 1999, fusese unul din finantatorii RPR in anii '80. Metodele descrise de Mery converg spre acelasi scenariu: companiile care castiga contracte de miliarde de franci, pentru lucrari in marile orase, trebuie sa-si exprime "gratitudinea" platind apoi comisioane de milioane de franci RPR-ului si primariilor sustinute de RPR. De regula, opozitia procedeaza identic atunci cand ajunge la putere, astfel ca atat Puterea, cat si Opozitia adopta "legea tacerii" - Omerta - in chestiunea comisioanelor. Ceea ce era nou si exploziv in depozitia de pe videocaseta lui Mery aparea in dezvaluirea unor nume de politicieni, de cifre si date. Pentru prima data seful statului era indicat drept figura-cheie a sistemului de finantare ilegala a partidului. Doua zile dupa dezvaluirea din "Le Monde", saptamanalul "L'Express" a adus noi date despre "videocaseta Mery": videocaseta originala, cu inregistrarea confesiunii lui Mery, a stat timp de doi ani in posesia socialistului Dominique Strauss-Kahn, in acel timp consilier al primului-ministru Lionel Jospin. In noiembrie 1999, Strauss-Kahn fusese obligat sa-si dea demisia, dupa ce se dovedise ca primise sume frauduloase de la organizatia studenteasca MNEF. Strauss-Kahn primise videocaseta de la avocatul Alain Belot, care il reprezinta si pe renumitul Karl Lagerfeld, si a carui datorie la fisc scazuse subit de la 200 milioane franci la doar 45 milioane, dupa ce Belot i-a inmanat videocaseta lui Strauss-Kahn.

Pe videocaseta, Mery istoriseste cum s-a dus la Jaques Chirac, pe cand acesta era primar al Parisului, cu 5 milioane de franci in servieta, pe care a depus-o in fata lui Chirac, pe birou, la Palatul Matignon. Chirac l-a felicitat pe Mery pentru "talentul" dovedit in strangerea de "donatii". In anul 2000 Chirac era insa presedinte al Frantei - si se bucura asadar de imunitate. Cand scandalul Mery a izbucnit, presedintele Chirac l-a acuzat imediat pe primul-ministru Jospin de "intrigi ilegale" si de "lovitura sub centura".


Afacerea fregatelor franceze pentru Taiwan
Procesul "Elf", din 2003, a mai scos la iveala si o alta afacere ilegala. Este vorba de sase fregate, comandate de Taiwan firmei franceze "Thompson". Sirven si "Elf" s-au implicat in afacere, mijlocind comanda, in ciuda relatiilor foarte bune ale Frantei cu China. Fregatele, livrate de "Thompson", au costat Taiwanul 16 miliarde de franci (2,5 miliade de euro). Din aceasta suma, 5 miliarde de franci au reprezentat "comisionul" incasat de Sirven si "Elf". In afacerea fregatelor a mai fost implicat si Roland Dumas, fost ministru socialist de Externe, prieten de lunga durata al presedintelui Mitterrand. Afacerea fregatelor a avut un final tragic: zece persoane, "care stiau prea multe", au decedat in preajma procesului. Dintre acestia, patru in conditii pe care si Politia franceza le considera "extrem de suspecte". Printre cei "decedati" brusc s-a numarat si Thierry Imbert, membru al serviciului secret DGSE. Tatal lui Thierry a declarat presei ca, in ajun, fiul ii marturisise in amanunt afacerea cu fregatele, dar mai ales cine se alesese cu comisioane grase din afacere. Si nu numai cu fregate: Thierry ii vorbise tatalui sau si despre comisioane primite pentru livrarea unor avioane Mirage 2000. "Le Monde" din 13 mai 2003 o intreaga lista cu cei care primisera comisioane ilegale: Roland Dumas (condamnat in alt proces de coruptie, la 30 mai 2001); Dominique Strauss-Kahn, fost trezorier al Partidului Socialist; Robert Hue, fost lider al Partidului Comunist; RPR; Consiliul Primariei Parisului etc. Dar aceste investigatii au costat: judecatoarea Eva Joly a fost numita la post in Norvegia, in 2002; asistentul Evei Joly in cazul "Elf". Laurence Vichnievsky, a fost si el indepartat; Patrik Demure, care a investigat finantarile ilegale de la RPR, indepartat la randul lui. Tatal lui Thierry Imbert a declarat presei: "Fiul meu mi-a spus ca persoane importante din Franta si Taiwan, ca si din conducerea lui "Thompson", au acumulat averi colosale de pe urma acestor contracte".


Vladimir ALEXE

ZIUA
====

E absolut necesar ca un individ sa apartina unei natiuni si sa se indentifice cu ea. E exact ceea ce spunea Plesu: e sansa anonimului de a avea un destin.
Insa uitam un lucru, istoria Romaniei a fost rescrisa de cateva ori, in functie de contextul ei socio politic. Carol si-a ales o panoplie de lideri in conformitate cu interesele regatului Romaniei, iar comunistii au rescris istoria conforma Republicii Populare care a fost. Sub socialism lucrurile au degenerat intratat incat s-a ajuns la declaratii de independenta, de neatarnare, de neagresiune etc. cand se uita campaniile militare romanesti impotriva Bulgarilor(un exemplu), iar ca mit fondator s-a ales Mihai Viteazau ca sa formeze (Lucian Boia) primul stat unitar indepenent roman, in contextul in care staul ca notiune a fost inventat de francezi mai. Sa nu mai povestim nimic de Burebista si Decebal care incerca unificarea triburilor dace. Ce sa-ti spun... E o enormitate sa ataci identitatea unei tari, insa romanismul e o notiune atat de nationalista si de falsificata de catre comunisti incat ii face pe europeni sa rada, sau sa ne desconsidere, de ce, pentru simplu motiv ca astfel de mistificari nu-si mai au nici un sens. Mai ales in conditiile in care europenii sunt la stadiul actual niste federalisti si niste etnocentristi nevrotici.
E evident ca istoria constituie coloana vertebrala a unei tari, insa nu stiu daca vertebrele astea sunt bine alese, si nu cred ca sunt bine alese din momentul in care alt nevrotic, Vadim Tudor, castiga infricosator voturi, fara un plan politic imediat, ci pur si simplu apeland exact la elemente arhaice si barbare de justitie: Vlad Tepes, de unitate: Mihai Viteazu, de religie Stefan cel Mare etc. (ca o paranteza Stefan e de admirat pentru rezistenta si abilitatile militare, insa Sfant nu a fost si nu va fi nici daca se mai naste de noua ori)
Daca doar abordand steagul unei Romanii Mari interbelice, urland la un microfon mesaje ultranationaliste bazate atentie! pe lectiile banale de istorie romaneasca, si doar fredonandu-l pe Furdui Iancu, se pot castiga alegeri intr-un stat, atunci se naste intrebarea: ce se intampla in istoria respectivei tari? Intrebarea asta e de factura istorico sociala, adica una stiintifica, eludabila si corectibila. Problema e ca noi ne panicam inca in fata acestui examen in fond, de identitate nationala. Sa nu-i spui maica-mii de auto-administrare regionala, ca ia foc. Daca ii spun de interdependenta regionala imi inchide telefonul in nas, desi in fond e vorba de administarre si nimic mai mult, pentru ca realitatea trece prin stomac si buzunar.
In fata primului proiect ardelean de autonomie administrativa, Nastase a spus ca e imoral ca o regiune sa se dezvolte in detrimentul alteia. Poftim! In secolul XX un nimurici cu costume scumpe a emis o propozitie politica care nu numai ca nu a deranjat, ci i s-a dat chiar dreptate.
Nu e centralism? Nu e economie comunista? Ori in ce genereaza o economie centralizata? Intr-o alta subterana si de aici la saracie.
Pe ce s-a bazat Nastase cand a afirmat toate astea? Pe figura sa de om politic. Pe ce se bazeaza aceasta postura? Pe intreaga istorie si mitologie romana: cea a lideratului unic, a despotului iluminat, a conducatorului de osti, intelept si cu o viziune de unitate etc.

Plesu nu spune sa-l cobori pe Isus de pe cruce, isi da seama si el ca trebuie pus imediat ceva in loc, ci incearca sa afere un pic, un strop de atitudine civica. E normal sa sacrifice o groaza de cuvinte retoricii, e un text de ziar in fond, o declaratie, o opinie. Dar e capabil romanul sa citeasca un referat social? Se invata in scolile primare ca materie de studiu societatea? Nu! pentru ca asa ar invata ce inseamna o definitie contextuala, ce inseamna o presiune din afara, ce e aia geometrie urbana, si alti termeni prin care ar interpreta realitatea imediata de un alt mod ca si pana acum.
Adica fatalist si pagubos. ¨Asa a vrut Dumnezeu¨, sau ¨istoria e nedreapta¨. (Hypatia nu o lua in nume de rau, doar ai folosit un automatism cultural, e normal) Printre singurele publicatii care fac educatie civica, se numara Dilema. Si printre publicistii scriitori romani Plesu.

toate cele bune

[De-ale lui Gabi]




La Parohia Ortodoxa Romana "Nasterea Domnului" din Stuttgart/ Germania s-au deschis azi cursurile de lb. romana ptr. copii din zona.

Orele sustzinute de Preoteasa Luminita Bratu ( Dr. in Istorie a Universitatii din Strassbourg) sint gratuite si in afara limbii romane vor cuprinde notziuni de Istorie si Geografie a Romaniei.

La deschidere au participat 15 copii de diferite virste


#9829 - Comentariu adaugat de [gabi.boldis] la mar 17 Feb 2004 - 20:19 h

[si ce lectii de istorie vor fii? din ce perspective? ]

ASTA DA INTREBARE !



SB_one
#10047 - Comentariu adaugat de Hypatia la joi 19 Feb 2004 - 15:51 h

Multumesc pentru raspuns si pentru incurajari. Ce ii reprosez eu dl. Plesu este ca implicarea Domniei sale in politica nu i-a facut nici un bine, ci i-a alterat destul de tare imaginea.


SB one
#10072 - Comentariu adaugat de [gabi.boldis] la joi 19 Feb 2004 - 19:13 h

Eu nu inteleg daca textul publicat de tine a fost scris intr-un moment de euforie scriitoriceasca, cam ca un copil care ia creioanele de colorat si le foloseste pe toate in acelasi desen, sau pur si simplu limitele tale sunt atat de strict si de bine definite incat ideile iti fierb in cap, si saracele, inghesuite si parca plictisite de ele insele dau pur si simplu pe afara fara nici un criteriu sau judecata.


SB one
#10074 - Comentariu adaugat de [gabi.boldis] la joi 19 Feb 2004 - 19:17 h

[reciteste citatul asta in loc sa te maimutaresti in maghiara, o limba pe care de altfel nici macar nu o intelegi.]


Ketves Boldis,
mijen jo'l tutc magyarul? Vagy, te vagy a maiom a méknek a kezibe van a borotva?

( ptr. olteni: Boldis, dragutzule, tu cita maghiara stii? Sau esti maimutza care a pus mina pe cutzit?)

AI LASAT-O MAI MOALE CU LIMBILE SAU MI S-A PARUT?

Prietene, se pare ca te-a atins bine comentariul meu! Inainte de a comenta n-ar strica sa pui mina si sa aprofundezi putzin psihologia umana sau sa-tzi definesti clar "pozitzia". Ia mai citeste o data articolul si raporteaza-l la tema discutata aici


Andrei Plesu este filosof, po
#10139 - Comentariu adaugat de gabi.boldis la vin 20 Feb 2004 - 13:46 h

Andrei Plesu este filosof, politolog si publicist. E poate una dintre cele mai lucide personalitati romanesti contemporane.



"legolas #9736 - Comentariu adaugat de un anonim la mar 17 Feb 2004 - 01:44 h
ne lipseste un ideal national alaturi de un spirit civic...Romanilor ar trebui sa-li se aminteasca mai des despre radacinile noastre etnice,despre trecutul nostru istoric, despre locul nostru pe harta europeana,ar fi de datoria mass mediei...Apoi ar trebui sa fim mai mandri ca cetateni,mai uniti ...Cand spunem ca suntem romani sa o facem cu mandrie "

#10301 - Comentariu adaugat de gabi.boldis la dum 22 Feb 2004 - 22:06 h



[Nu inteleg totusi de ce se exagereaza acest complex de a fi roman?
Problema romaneasca nu sunt romanii neaparat, cat liderii politici, ce educati la o scoala de opresiune practica in mod evident aceleasi metode, indulcite eventual de cate o figura politica cu aspect European]


D-l Plesu e –totusi- o figura politica, oder?

E evident ca istoria constituie coloana vertebrala a unei tari, insa nu stiu daca vertebrele astea sunt bine alese:
Vlad Tepes, de unitate: Mihai Viteazu, de religie Stefan cel Mare etc. (ca o paranteza Stefan e de admirat pentru rezistenta si abilitatile militare, insa Sfant nu a fost si nu va fi nici daca se mai naste de noua ori)

Hai sa-l punem pe Horty, doar a fost reabilitat politic nu ca Antonescu.


[In fata primului proiect ardelean de autonomie administrativa, Nastase a spus ca e imoral ca o regiune sa se dezvolte in detrimentul alteia. Poftim! In secolul XX un nimurici cu costume scumpe a emis o propozitie politica care nu numai ca nu a deranjat, ci i s-a dat chiar dreptate.]

Categoric: niste dobitoci; parca asta era calificativul tau preferat, nu?

[Plesu nu spune sa-l cobori pe Isus de pe cruce, isi da seama si el ca trebuie pus imediat ceva in loc]


Cred ca te-a ales pe tine ( in loc) ; a vazut ca esti bun la istorie si la “limbi”

[E normal sa sacrifice o groaza de cuvinte retoricii,]

In politica greselile se platesc scump! Cu gindirea la fel:” gura bate curu”

SB one
#10418 - Comentariu adaugat de DESTIN la mar 24 Feb 2004 - 03:15 h

Felicitari pentru realismul din comentariu.




Dl Apatya
#10475 - Comentariu adaugat de gabi.boldis la mar 24 Feb 2004 - 20:15 h

Insasi Domnia Voastra este un intelectual. De ce nu incearca sa deschida ochii prostimii? Si ce din ce perspective o va facea? Din punct de vedere al teologului trist? Al fatalistului slav? A scriitorului liberal, care odata ce incepe critica rationala a unui sistem de orice tip, este improscat cu noroi sau i se contesta dreptul la credibilitate? La ce intelectuali va referiti, cand spuneti de ajutor dat partidelor politice?


Dl se numeste Hypatia; esti f. subtil. Ca sa nu mai vorbesc de restul


[Imi mai permit o intrebare, cand de-alungul istoriei romanii au fost uniti?
In timpul razboaielor moldoveno-valahe, sau valaho-ardelene?
Si cand au avut romanii un ideal?]


E, aici ne-ai prin. Cu ajutorul tau si a teoriilor de import( daca importam griu, de ce sa nu importam si teorii…prostii inghit totul…pretzel nu conteaza!)


#10478 - Comentariu adaugat de SB_one la mar 24 Feb 2004 - 20:27 h

Gabi, pe mine m-ai convins. Fa o propunere


Am crezut ca ai ceva de spus(?) Ai vrut –insa – numai sa aperi. CE?

#10487 - Comentariu adaugat de Hypatia la mar 24 Feb 2004 - 22:03 h

Vedeti D-voastra, faceti cateva lucruri care nu se fac, in principiu. Amestecati lucrurile. Daca v-am scris pe privat, tot asa doream sa-mi raspundeti, iar la conferinta asteptam raspunsuri legate de ceea ce am scris in conferinta. de fapt, nu ati raspuns nici intr-un fel, nici la ce v-am intrebat pe privat, nici la ceea ce am scris in conferinta. ce sa inteleg? am scris lucruri care va deranjeaza?


Sigur ca –l deranjeaza; nu spune insa direct.

Hypatia
#10815 - Comentariu adaugat de gabi.boldis la vin 27 Feb 2004 - 21:10 h

prefer sa va scriu pe privat


Culmea: omul are tupeu , nu gluma!

10817 - Comentariu adaugat de gabi.boldis la vin 27 Feb 2004 - 21:32 h

ca sa-ti dai seama de ce esti penibil vreau sa-ti reamintesc ca am intrat aici ca sa-l apar pe Plesu din cauza neroziilor pe care tu le scriai


Dragule, esti un avocat de f. proasta calitate. Nici-o grija- insa- prostime e multa.

D.l Plesu insa cred ca s-ar fi lipsit cu placere de „apararea“ ta.








SB
................................................................
Infinitul e mare, mai ales catre sfirsit.
(W. Allen)

Uitati-va ce scrie Cartarescu, in Travesti: ¨...stateau goi, culcati pe spate, sub soarele fierbinte, tinandu-se de mana si privindu-se in ochi¨ unde e clar, e descrisa o scena de amor, intre o pereche tanara. Si continua ¨ totul era ca dintr-un vis vechi¨, evocand o stare imaginativa erotica, sau poate o experienta traita la nivel personal. Insa intervine pasajul urmator: ¨Pe cand ii priveam fascinat imi aminteam ca undeva in hipotalamus exista un centru al placerii, o gradina paradisiaca unde lumina orgasmului, aprinzand aerul in cercuri groase de aur, pierde orice caldura animala, etc etc

Atunci in ultima carte citita, dupa o descriere a unei intalniri sexuale, cele doua personaje incep sa vorbeasca despre corpusculii lui Krause, ce odata excitati produc o puternica emisie de endorfine la nivel cerebral. Faptul ca in ambele exemple se vorbeste despre sex e o pura coincidenta, sunt primele exemple care-mi vin la indemana.
Atunci mie mi-e foarte clar ca in afara esteticii umane exista ceea ce bine a numit Crinuf ¨motorul masinii¨. Pana unde se pot asocia diverse stari cu diversele procese cerebrale?
De la depresii la senzatiile de bine presupun, dar ce sunt endorfinele astea, cu ce se mananca? Unde traiesc ele? Sunt mici chinezi care rezida la mine in cap si-mi coordoneaza corpul? dar cum isi permit, fara sa-mi ceara voie :))?
Cred ca asta as vrea sa aflu. Imi place sa bag o plimbare cu masina dar uneori ajung chiar sa ma intreb, care e propulsia?

¨lumea este egala cu suma cunostintelor pe care le avem despre ea¨
michel houellebecq-particulele elementare

Ce pot eu sa zic este ca bine ca s-a vorbit putintel si despre fotografie.
Realizatoarea, care e colaboratoare la TVRC, lucreaza la Adevarul, si a facut atit cit a putut; mie mi s-a parut o prezenta agreabila, dar e drept ca cel putin cu mine nu a vorbit despre acest subiect sau despre cum vrea sa faca emisiunea, dcit cu o clipa inainte de emisie; dupa parerea mea, este o hiba de principiu, televiziunea foloseste la noi inca mult prea putin imaginea, si de multe ori discutiile in fata camerei seamana cu o emisiune de radio sau de teatru radiofonic mai mult; imaginea nu e folosita la adevarata ei valenta, mai ales daca vorbim de arte vizuale.
Eu altfel sunt extrem de scandalizat ca acest subiect, adica fotografia, este extrem, extrem de putin "disecat" atit in revistele culturale care este cit si chiar pe forumurile romanesti sau siturile dedicate.
Toata lumea la noi e interesata de obiective, aparate, fotoshop, foarte putini de estetica si compozitie, si nimeni nu e interesat de fapt de ce se intimpla, cum se intimpla, ce este imaginea, ce spunem, cum spunem cu imagini, cui spunem, daca meseria sau starea sau arta asta e pe o cale si unde duce calea asta.
Important ar fi sa se creeze cumva un curent sau o stare care sa mai miste reflectoru` si pe fotografie; in stadiul asta poate e mai important sa se vorbeasca ceva despre decit cum se vorbeste, cind, ce greseli se fac si alte amanunte care desigur nu sunt amanunte, dar...
Iata, s-a deschis ieri 10 martie la Palatul Cotroceni o expozitie de fotografie "In memoriam Ion Miclea" ; sunt si eu curios sa vad cite recenzii in presa, emisiuni si discutii vor fi despre acest subiect pe care il consider destul de important.
Ion Miclea a fost o personalitate controversata in fotografia anilor `60- `80...multe din fotografiile lui Ceausescu pe care le stim sunt facute de el...a facut si multe albume de fotografie, acum, poate cu o implacabila logica a timpului, uitate. Eu personal nu tin minte nici o imagine realizata de domnia sa, sunt curios alti bautori de cafea ce parere au...

Salutare,

1. Poate n-ar fi fost rau daca am fi intrebat si un preot ce parere are.

2. Iata un text mai vechi publicat in pagina AlterMedia (e din 10.08.03) pe tema.


STAREA CREDINTEI IN SUA: PRIMUL EPISCOP HOMOSEXUAL

In statul New Hampshire din SUA, de curand, Biserica Episcopala a ales ca episcop un homosexual declarat. Numirea sa trebuie sa fie validata de Consiliul general al acestui cult.

Ramane de vazut cum ar putea Biserica Episcopala sa aprobe numirea lui Robinson si sa ramana in acelasi timp credincioasa normelor de credinta crestina. In 1998, episcopii acestei biserici au emis o hotarare in care aratau ca relatiile homosexuale sunt "incompatibile cu Scriptura."

Robinson nu este un simplu cleric cu orientari sodomite. In 1986 a divortat de sotia lui, si-a parasit fiicele si si-a gasit un iubit. El descrie astfel divortul de sotia lui: "Am mers impreuna la biserica unde se oficiase casatoria noastra si, in contextul Euharistiei, ne-am dezlegat reciproc de juramintele facute, ne-am cerut iertare, am promis ca ne creste impreuna copiii si ne-am impartasit cu Trupul si Sangele Domnului." Liber acum, "veselul" Robinson s-a mutat impreuna cu Mark Andrew, iubitul lui.

Chiar daca acuzatia de "atingeri necuviincioase" formulata de curand impotriva lui Robinson de un enorias din Vermont va fi anulata in cele din urma, aceasta nu face decat intareasca rezistenta celor care nu pot impaca stilul de viata sodomit cu Cuvantul lui Dumnezeu.

Problema pe care o are acum Biserica Episcopala este urmatoare: Poate fi numit episcop un om care traieste in flagranta contradictie cu Sciptura?
Daca da, atunci Biserica Episcopala va spune implicit lumii ca Scriptura se insala atunci cand condamna sodomia si ca de vreo 2000 de ani s-a tot inselat in aceasta privinta. Sau va spune ca moralitatea se mai schimba si ca Biblia trebuie reinterpretata in lumina "veacului acesta", ceea ce suna destul de aproape de definitia relativismului moral.

Pozitiile par ireconcilabile. Ori Robinson este un om moral care traieste curat cu iubitul lui, ori acest om traieste intr-un pacat evident si atunci este o blasfemie sa fie numit episcop. Una din doua.

Biserica Episcopala s-a divizat deja in ceea ce priveste pozitia privind femeile-preot, iar unii membrii si preoti au parasit biserica si au plecat la Biserica Catolica. Insa problema sodomiei si a casatoriei intre sodomiti ar putea da lovitura de gratie acestui cult.

Papa si Biserica Catolica si-au mentinut permanent viziunea cu parere la hirotonirea femeilor si la relatiile sodomite. Dar chiar si la catolici opiniile incep sa difere.

Atunci cand cardinalul Arinze din Nigeria a vorbit in fata celor 1.000 de absolventi ai Universitatii Georgetown, luna trecuta, el a starnit agitatie cand a afirmat ca sodomia este o batjocura la adresa familiei:
"In multe zone din lume familia este sub asediu. Are de luptat cu o mentalitate anti-viata, cu contraceptia, avortul, infanticidul si eutanasia. Familia este banalizata prin pornografie, desfrau si adulter, batjocorita prin sodomie, sabotata prin uniuni anormale si taiata in doua prin divort."

Aceasta reafirmare a invataturii catolice a divizat audienta. Suparata pe aceste afirmatii, profesoara de teologie Teresa Sanders a coborat de pe scena. Dupa ce cardinalul Arinze a plecat, 70 de membri ai facultatii au semnat o scrisoare prin care protestau impotriva comentariilor sale.

***

...si comentariile noastre:

Un lucru scarbos va fi intotdeauna scarbos. Sa-i mai pui si haine bisericesti este un afront la adresa lui Dumnezeu. "Nimeni sa nu se insele. Dumnezeu nu se lasa batjocorit. Ceea ce va semana omul, aceea va culege." (Sf. Scriptura)

E interesant ca asemenea aberatii apar si se dezvolta in lumea sectelor (neo)protestante. Acesti protestanti, in vesnicul lor protest, au ajuns sa protesteze chiar impotriva Duhului lui Dumnezeu. Oare unde si cand se vor opri?

Link la text : http://ro.altermedia.info/index.php?p=427&more=1&c=1

E DESIGUR UN SUBIECT DESPRE CARE AM VRUT DE NENUMERATE ORI SA SCRIU ORGANELOR COMPETENTE, DAR PROBLEMELE DE ZI CU ZI
M-AU FACUT SA AMIN ACEASTA DECIZIE. E ABSOLUT RUSINOS CEEA CE SE INTIMPLA IN CONSULATUL ROMANESC DIN MILANO. TARIFELE SE SCHIMBA DE PE O ZI PE ALTA(SE EVITA ELIBERAREA FACTURILOR) , ROMANII SINT TRATATI LA GARD CA NISTE ANIMALE, ANUMITE ACTE SE POT FACE O ZI IN CONSULAT, O ALTA ZI NU (MA REFER LA PASAPOARTELE ROMANILOR CU RESEDINTA IN ITALIA ). SE ELIBEREAZA IN SCHIMB O FOIE DE VOIAJ CARE COSTA CCA 100 EURO SI ARE DURATA LIMITATA. TOTUL IN DEFAVOREA ROMANILOR PENTRU A FI JECMANITI.
CEEA CE VA POVESTESC SE INTIMPLA DE CITIVA ANI DE CIND A FOST INLOCUIT NOUL CONSUL.
SE DAU PROGRAMARI CU DOUA LUNI INAINTE, IAR CIND ITI VINE RINDUL DOCUMENTELE AU ESPIRAT DE MULT SI ASTFEL ROMANUL E OBLIGAT SA FACA CUM I SE ''CINTA''.
PERSONAL AM FOST AMENINTATA DE ''JANDARMUL'' DE LA POARTA CA DACA NU AVEAM DE GIND SA STAU LINISTITA IN RIND SI MA REVOLTAM NOULUI ''TRATAMENT'' CONSULAR ERAM ''FILMATA SI TRIMISA IN EMISIE''.
POT DOAR SA AJUNG CA ORI DE CITE ORI AM VREO PROBLEMA LA CONSULATUL ROMANESC, SIMT CA TRAIESC UN INCUB. (CA ATUNCI CIND TREBUIA SA RIDIC COTA DE ZAHAR IN INDEPARTATII ANII '80) .
SI POT SA SPUN CA SINT NOROCOSA PENTRU CA DETIN DOUA CETATENII. CEI CARE NU AU ACEST NOROC AU FOARTE MULT DE PATIMIT, CREDETI-MA.

Au mai lansat si altii ipoteza ca Grieg ar avea prieteni suspusi si ca se doreste disparitia lui pentru ca acestia sa nu fie deconspirati. Lucrurile nu stau asa si justitia nu "l-a facut scapat" din aceste motive, ci din altele mult mai prozaice. De exemplu in noaptea cand a fost adus sub arest la Bucuresti, completul de judecata a fost intocmit ilegal si au venit seara la tribunal doar pentru a-l condamna pe Grieg. Din fericire reactia avocatilor lui a fost prompta si mandatul de arestare preventiva emis pe numele lui, fara probe si fara un proces corect a fost anulat, chiar pe mai multe criterii. De fapt a fost adus la Bucuresti sub acuzatia de trecere frauduloasa a frontierei, dar la Bucuresti nici macar nu a fost acuzat de aceasta, inscenarea fiind evidenta. In acea zi 30 de procurori au lucrat non-stop ca sa poata sa insaileze un dosar impotriva lui Grieg, fiindca gestul lui i-a cam luat prin suprindere si nu le-a dat timp sa se pregateasca. Tot ce au reusit sa produca a fost "sex cu o minora", acuzare in care exista foarte multe elemente care scartaie si apar chiar ilegalitati in administrarea acestui proces de catre judecatori si procurori, fapt recunoscut chiar de unii procurori. Daca vrei iti pot furniza o multime de materiale a ce s-a petrecut atunci si chiar te poti documenta si singur pe site-ul MISA (www.yogaesoteric.net). Faptul ca Grieg a disparut, mi se pare absolut firesc in conditiile in care a primit amenintari cu moartea. Aceste amenintari chiar s-a urmarit sa fie concretizate in cel putin doua situatii, de exemplu la Costinesti cand mai multi indivizi au navalit peste el distrugand totul si aproape omorandu-l in bataie si cu ocazia exploziei extrem de puternice din apartamentul lui, in care raportul pompierilor spunea clar ca "a fost vorba de o mana criminala". In ambele cazuri politia nu a continuat in nici un fel anchetele, ceea ce ne face sa credem ca de fapt era un ordin de mai sus. Din cauza aceasta nu mi se pare deloc neintemeiata reactia lui Grieg de a se ascunde in situatia in care si acum a fost amenintat de mai multe ori cu moartea.
In legatura cu dizidenta lui Grieg, tin sa-ti amintesc faptul ca pe vremea lui ceasca, Grieg a fost numit la un moment dat cel mai periculos oponent al sistemului, tocmai fiindca securitatea credea ca Grieg incearca eliminarea lui ceasca prin metode paranormale, care nu puteau fi contracarate in nici un fel. Din acest motiv represaliile la adresa lui au fost extrem de dure. Totodata Grieg avea o corespondenta bogata cu Mircea Eliade si intretinea un dialog fructuos cu parinti ai bisericii, cum ar fi Parintele Galeriu. Nu cred ca un dizident este dizident numai daca intreprinde actiuni politice sau cere ajutorul americanilor. Sa ne amintim cazul multor intelectuali si preoti care au avut foarte mult de suferit de pe urma regimului fiindca au aparat cu pretul libertatii si chiar al vietii lor valorile in care ei credeau ferm.
In legatura cu pozitia "antiamericana" sau "anti-oricealtceva" a lui Grieg, trebuie sa lamurim un lucru: daca eu zic ca Nastase s-ar putea sa aiba legaturi dubioase si chiar ilegale cu Gabriel B., in cazul terenului pe care A.N. isi construieste vila cu 5 etaje, asta nu inseamna ca atac guvernul sau statul roman. La fel si Grieg, daca a dezvaluit (si de fapt nu el a facut-o ci a preluat articole foarte bine documentate din presa internationala, pentru unele dintre acestea autorii fiind chiar ucisi), anumite aspecte infractionale si profund antiumane ale unor lideri vestici, nu inseamna ca este antiamerican. Avem curs de yoga si pe teritorul SUA si al Israelului si totul merge foarte bine acolo. Iar legat de fundamentalism, noi tot ceea ce am prezentat in conferintele noastre a fost bazat pe probe, care pot fi verificate oricand. De ce crezi ca peste tot in lume miscarile antiglobalizare sunt din ce in ce mai ample si populare, ca apar tot mai multe reactii si dezvaluiri fata de masonerie, chiar in Romania fiind publicate zeci de carti in acest domeniu? Fiindca nu se intampla nimic? Chiar crezi ca cei mai puternici si bogati oameni din lume se intalnesc intr-un ritual masonic doar ca sa discute vremea probabila? Poti sa consulti chiar site-uri de internet cum ar fi http://ro.altermedia.info si s-ar putea sa fi socat in fata evidentelor care sunt prezentate acolo.

Au mai lansat si altii ipoteza ca Grieg ar avea prieteni suspusi si ca se doreste disparitia lui pentru ca acestia sa nu fie deconspirati. Lucrurile nu stau asa si justitia nu "l-a facut scapat" din aceste motive, ci din altele mult mai prozaice. De exemplu in noaptea cand a fost adus sub arest la Bucuresti, completul de judecata a fost intocmit ilegal si au venit seara la tribunal doar pentru a-l condamna pe Grieg. Din fericire reactia avocatilor lui a fost prompta si mandatul de arestare preventiva emis pe numele lui, fara probe si fara un proces corect a fost anulat, chiar pe mai multe criterii. De fapt a fost adus la Bucuresti sub acuzatia de trecere frauduloasa a frontierei, dar la Bucuresti nici macar nu a fost acuzat de aceasta, inscenarea fiind evidenta. In acea zi 30 de procurori au lucrat non-stop ca sa poata sa insaileze un dosar impotriva lui Grieg, fiindca gestul lui i-a cam luat prin suprindere si nu le-a dat timp sa se pregateasca. Tot ce au reusit sa produca a fost "sex cu o minora", acuzare in care exista foarte multe elemente care scartaie si apar chiar ilegalitati in administrarea acestui proces de catre judecatori si procurori, fapt recunoscut chiar de unii procurori. Daca vrei iti pot furniza o multime de materiale a ce s-a petrecut atunci si chiar te poti documenta si singur pe site-ul MISA (www.yogaesoteric.net). Faptul ca Grieg a disparut, mi se pare absolut firesc in conditiile in care a primit amenintari cu moartea. Aceste amenintari chiar s-a urmarit sa fie concretizate in cel putin doua situatii, de exemplu la Costinesti cand mai multi indivizi au navalit peste el distrugand totul si aproape omorandu-l in bataie si cu ocazia exploziei extrem de puternice din apartamentul lui, in care raportul pompierilor spunea clar ca "a fost vorba de o mana criminala". In ambele cazuri politia nu a continuat in nici un fel anchetele, ceea ce ne face sa credem ca de fapt era un ordin de mai sus. Din cauza aceasta nu mi se pare deloc neintemeiata reactia lui Grieg de a se ascunde in situatia in care si acum a fost amenintat de mai multe ori cu moartea.
In legatura cu dizidenta lui Grieg, tin sa-ti amintesc faptul ca pe vremea lui ceasca, Grieg a fost numit la un moment dat cel mai periculos oponent al sistemului, tocmai fiindca securitatea credea ca Grieg incearca eliminarea lui ceasca prin metode paranormale, care nu puteau fi contracarate in nici un fel. Din acest motiv represaliile la adresa lui au fost extrem de dure. Totodata Grieg avea o corespondenta bogata cu Mircea Eliade si intretinea un dialog fructuos cu parinti ai bisericii, cum ar fi Parintele Galeriu. Nu cred ca un dizident este dizident numai daca intreprinde actiuni politice sau cere ajutorul americanilor. Sa ne amintim cazul multor intelectuali si preoti care au avut foarte mult de suferit de pe urma regimului fiindca au aparat cu pretul libertatii si chiar al vietii lor valorile in care ei credeau ferm.
In legatura cu pozitia "antiamericana" sau "anti-oricealtceva" a lui Grieg, trebuie sa lamurim un lucru: daca eu zic ca Nastase s-ar putea sa aiba legaturi dubioase si chiar ilegale cu Gabriel B., in cazul terenului pe care A.N. isi construieste vila cu 5 etaje, asta nu inseamna ca atac guvernul sau statul roman. La fel si Grieg, daca a dezvaluit (si de fapt nu el a facut-o ci a preluat articole foarte bine documentate din presa internationala, pentru unele dintre acestea autorii fiind chiar ucisi), anumite aspecte infractionale si profund antiumane ale unor lideri vestici, nu inseamna ca este antiamerican. Avem curs de yoga si pe teritorul SUA si al Israelului si totul merge foarte bine acolo. Iar legat de fundamentalism, noi tot ceea ce am prezentat in conferintele noastre a fost bazat pe probe, care pot fi verificate oricand. De ce crezi ca peste tot in lume miscarile antiglobalizare sunt din ce in ce mai ample si populare, ca apar tot mai multe reactii si dezvaluiri fata de masonerie, chiar in Romania fiind publicate zeci de carti in acest domeniu? Fiindca nu se intampla nimic? Chiar crezi ca cei mai puternici si bogati oameni din lume se intalnesc intr-un ritual masonic doar ca sa discute vremea probabila? Poti sa consulti chiar site-uri de internet cum ar fi http://ro.altermedia.info si s-ar putea sa fi socat in fata evidentelor care sunt prezentate acolo.

"Promit sa revin cu amanunte despre titlul cartii"
Sunteti binevenit, stimate domn, cu contributii aici - asa cum bineveniti sunt si ceilalti cafegii.
Treaba e groasa, pentru ca asistam la o invazie incredibila a prostiei si a inculturii si a superficialului in literatura despre fotografie din Ro.
Nu ma refer la cei care au cazut la bacalaureat la romana si si-au gasit un bun culcus la revistele de IT unde scriu de zor : "aparatul x dezvolta o rezolutie maxima de n mMP" sau "beneficiaza de un zoom optic de 3x, oferind fotografii cu detalii clare si semnificative". Astea sun glume nevinovate, inabilitati in exprimare, cultura unuia care nu a citit o carte niciodata si scrie si el despre ce poate ca sa ia o piine.
Pe linga astia sunt in revistele de IT si marii fotografi care dau sfaturi la popor.
Ma refer la comicarii de genul " modul automat va incerca sa pastreze toate obiectele clare" sau la tristeti incredibile generate de hauri de gindire de genul " functia de white balance indica ce elemente dintr-o imagine trebuie sa apara albe si prin calcule care trebuie sa fie negre si asa mai departe"
Chiar la revistele editate de magazinele de calculatoare gasim rataciti care debiteaza: " un contrast foarte mare nu este de dorit, un raport mai mare de 1:600 nu va aduce nici un avantaj, iar valorile obtinute de producatori sunt suspecte" ( despte monitoare LCD) si mai incolo adinceste panseul si zice " luminozitatea se refera la cantitatea maxima de lumina care este emisa de un monitor perfect alb" Si daca e un Sony negru ce facem???
Si mai zice "timpul de acces se refera la timpul ... cu care un pixel isi schimba culoarea." Of... ce sa mai zici...
Emisiuni suculente de satira si umor pot fi facute cu fraze din revistele de IT, luate ca atare: " prioritatea shutterului, a aperturii si modurile manuale ofera libertate creativitatii" sau "atentie insa: zgomotul din imaginea inregistrata poate creste daca fotografiati subiecti intunecati"
Atunci cind fotografiem sa folosim casti de protectie ori numai doape de vata? Sa ne spuna, sa nu ne lase nerezolvati cu sunetul ala. Consiliul antidiscriminare ze zice despre subiectii intunecati?
Delirul continua in fiecare pagina; astfel aflam ca redactorul ne sfatuieste ca "luminozitatea fiecarei imaigni trebuie sa fie uniforma", si "fotografia cu ajutorul vizorului este posibila, cu toate ca imaginile pot fi descentralizate" si asistam la confuzii majore intre ce e aia masurarea expunerii sau a distantei "obiectivele autofocus pot masura in mai multe feluri distanta: spot, medie sau masurare matriceala"
Dar nu e nimic, daca vrei sa bagi ceva in memorie, "apasati shutter-ul pina la jumatate"
Unde esti tu Tzepesh doamne?
Nimeni nu ia masuri, profesori de fizica nu mai exista, facultatile sunt la pamint, Academiei i se rupe, cititorii sunt niste inculti bombardati fara probleme lunar cu timpenii de genul:
"rezolutia senzorului CCD nu poate fi incrementata decit pina intr-un anumit punct (!!!)" sau "sensorul CMOS este ieftin pentru este folosit si la alte dispozitive electronice, cum ar fi memoriile si cipurile din fiecare computer"!!!!!!!.
Comicul ar fi absolut daca nu ar fi totusi vorba de un incredibil amestec de incultura si prostie; adica, fratilor, "diafragma reprezinta apertura variabila"!!!!!!!!! Cica "obiectivul normal are 35 mm"!!!! Asa zic specialistii!!!
Vai de mama noastra. Ma duc sa apas shutteru` la jumate... obiectivu` normal are 35 mm lungime sau grosime? Adica lensu`.

Posesorii de autoturisme vor achita, incepand cu 1 ianuarie 2005, un tarif de utilizare a drumurilor nationale, calculat atat in functie de durata parcursului si a stationarii in Romania, cat si de clasa de emisii poluante (Euro) in care este incadrat vehiculul.
Potrivit unei ordonante aprobate saptamana trecuta de Guvern, pentru autoturismele inmatriculate in Romania, care tranziteaza sau stationeaza cel mult sapte zile in tara, va fi achitata o taxa cuprinsa intre doi si patru euro, in functie de gradul de poluare al vehiculului - Euro, Euro I, Euro II si peste.
Pentru un interval cuprins intre 7 si 30 de zile, cuantumul taxei va oscila intre patru si sase euro, in timp ce o perioada de sase luni va fi taxata cu o suma cuprinsa intre 9 si 15 euro.
Posesorii de autoturisme vor fi nevoiti sa scoata din buzunar echivalentul a 17 euro daca autoturismele sunt echipate cu propulsoare care respecta normele de poluare Euro II si peste, iar perioada de utilizare a infrastructurii rutiere se intinde pana la un an. Ordonanta stabileste o taxa anuala de 21 euro pentru autoturismele incadrate in clasa Euro I si de 24 euro pentru clasa non Euro.
Obligativitatea achitarii taxei va fi extinsa si pentru proprietarii celorlalte vehicule de pasageri - microbuze si autobuze, sumele datorate, mai mari, fiind calculate in functie de aceleasi criterii.
In prezent, posesorii de vehicule destinate transportului de persoane nu platesc taxe pentru circulatia pe drumurile nationale.
De asemenea, actul normativ majoreaza la valori aproape duble taxele pentru vehiculele comerciale. In plus, de la 1 ianuarie 2005 taxa va fi achitata si pentru utilizarea remorcii. Amenzile pentru incalcarea prevederilor ordonantei merg de la trei milioane de lei (autoturism) pana la 70 milioane lei (autovehicul de peste 12 tone cu patru axe). Taxa de utilizare a infrastructurii se va aplica nediferentiat atat pentru cetatenii romani, cat si pentru cetatenii straini care tranziteaza teritoriul Romaniei.



SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !

Constat cu uimire ca un forum pe care nu credeam ca se mai posteaza, redevine brusc activ. E interesant ca aceasta reactivare apare chiar inainte de Simpozionul International de Yoga Costinesti 2004, care se desfasoara pe perioada 1 August - 1 Septembrie. Aceasta "reintetire a focului" este corelata cu aparitia in mai multe ziare si posturi de televiziune simultan, chiar pe 1 august, a unor articole despre Grieg.
Ca sa nu fiu totusi acuzat de "teoria conspiratiei" si paranoia, am sa va fac o prezicere si, daca viitorul o sa o confirme, inseamna ca am dreptate, argumentele fiind valabile.
Dupa cum probabil se stie, in septembrie au loc conferintele de deschidere a cursurilor de yoga. Ca un facut, in aceasta perioada, toata mass-media si alte persoane "de buna credinta" se trezesc sa-si uneasca vocile pt a condamna "faptele antisociale" din cadrul MISA. Evident nici una dintre aceste persoane cand este intrebata nu recunoastte ca a actionat impreuna cu altii, dar cu toate acestea sunt chiar fraze intregi care sunt identice la diverse ziare sau posturi tv.
Chiar se pare ca in Romania unele mijloace massmedia au clarviziune, incat se stia de dinainte cine vor fi judecatori si procurori la procesul lui Grieg. Cand au fost exploziile din apartamentul lui, la o ora tarzie din noapte, a doua zi au aparut in toate ziarele articole despre "materiale porno imprastiate de explozie in tot cartierul", desi editia ziarelor era deja inchisa in acel moment. Deci este clar ca ceva se stia de dinainte. Si mai pot da asemenea exemple de "clarviziune".
Toate aceste atacuri jalnice urmeaza acelasi tipar: o lovitura puternica, data pe neasteptate si care se vrea decisiva. Aceasta lovitura este simultana cu atacuri din massmedia asa zis "independenta" si din partea parintilor indurerati deoarece "copii" lor majori, practica yoga. MISA nu are drept la replica si in aproape toate emisiunile in care au aparut yoghini in acelasi timp aparea un numar dublu de defaimatori.
Chiar pe anumite posturi TV, cum ar fi Realitatea TV sau Pro TV aproximativ 80% din emisiuni erau DOAR cu persoane anti-misa sau cand un yoghin era chemat, era chemat singur in fata a 3 opozanti de cele mai diferite profesii (medici, preoti, "yoghini", etc...). Va dati seama ca nu este posibil pt o singura persoana sa sustina cu argumente specifice atatea domenii de activitate.
De fapt aceste emisiuni/articole se desfasoara intr-un mod jalnic, fara argumente si in mod clar fara impartialitate din partea moderatorului care se vede cum incearca sa smulga prin toate mijloacele marturii incriminatorii de la cei prezenti. E uimitoare o asemenea lipsa de profesionalism la niste membrii ai presei care se pretind ziaristi de investigatii, impartiali, etc. Chiar imi amintesc cazul unei ziariste de la Ziua care pe Realitatea TV spunea pe un ton foarte revoltat urmatoarea fraza: "s-au gasit la perchezitii substante de plante din Yemen care culmea, erau legale in Romania". Aberatia acestei fraze m-a facut sa izbucnesc in ras...pai cum adica draga doamna, mai nou yoghinii trebuie condamnati ca fac efortul de a aduce remedii naturale din alte tari si care remedii sunt perfect legale pt administrare oriunde in lume?. Cum ar fi atunci cu o lista de cateva zeci de aditivi alimentari "E-uri" foarte toxici, care in Romania sunt permisi a fi consumati, pe cand in alte tari sunt de mult timp interzisi? Ar fi mult mai util pt populatie daca ati face un articol despre acestea.
Tot in massmedia si in justitie apar ultima perioada si alte fapte uimitoare si anume:
- pe Antena 1 (1 aug) se spune ca Grieg este dat in urmarire generala pentru: relatii sexuale cu o minora, evaziune fiscala si tentativa de trecere frauduloasa a frontierei de stat. Este evident cum se incearca culpabilizarea in ochii populatiei a acestuia. Ca sa fim corecti, el este dat in urmarire doar pentru intretinere relatii sexuale cu o minora...si probabil este singurul din lume care este in asa hal haituit pt asa ceva. La acuzatia de trecere frauduloasa a frontierei s-a renuntat inca inainte de inceperea actiunii penale, tribunalul Arad nevrand sa faca asta iar cei de la Bucuresti nici atat, fiindca inscenarea era mult prea evidenta. Iar de evaziune fiscala Grieg nu a fost niciodata acuzat, fiindca el nu are firme sau alte ectivitati comerciale cu exceptia cartilor pe care le publica. Aceste carti sunt publicate in mod legal, prin edituri care isi onoreaza obligatiile fiscale.
- Un instructor de yoga care este profesor universitar si la care in urma unei perchezitii i s-au confiscat bunuri personale, este chemat la Bucuresti dupa 3 luni de zile sa asiste la deschiderea cutiilor sigilate in care i-au fost confiscate bunurile. Cu toate acestea in perioada anterioara, din aceste cutii sigilate de catre politie au aparut in presa materiale personale, care numai acolo existau, si care urmareau sa-l incrimineze.
- Exact cand a avut loc perchezitia in apartamentul lui Grieg, acesta a fost acostat pe strada de un echipaj al politiei si dus la sectie "pt un control de rutina". Cand a venit avocatul, fara alte explicatii a fost lasat liber. Dar, in acelasi timp la el acasa i se facea perchezitie.
- Cand completul de 3 judecatoare delibera asupra mandatului de arestare preventiva emis pe numele lui Grieg, in sala in care acestea deliberau si in care in mod normal nu are voie sa intre nimeni, a intrat chiar presedinta trbunalului si care a ramas cu aceste judecatoare pana la sfarsitul deliberarilor.
- Surse din massmedia si politie spun ca pe durata Simpozionului de la Costinesti vor fi si diversi agitatori (de ex o persoana care era fotografiata nud pe plaja in timp ce facea posturi yoga cat mai exhibitioniste si care probabil o sa apara in presa), tot cu scopul de a se compromite cat mai mult MISA.
As mai putea continua aceasta lista cu implicarea guvernului si chiar a lui Adrian Nastase si alti ministri in scandal, dar cred ca deja v-am oferit o imagine mai complexa despre ce inseamna "scandalul" MISA.
In final, ca sa revin la predictia mea, va pot spune de pe acum ca si pe durata Simpozionului de la Costinesti, si in toamna la deschiderea cursurilor de yoga si in alte perioade mai importante pt yoghini veti vedea asemenea atacuri simultane la adresa MISA in toata massmedia "independenta" si cu ajutorul "societatii civile". Nu se aduc argumente si cu atat mai mult nu exista nici un fel de proba in justitie (daca ar fi existat asa ceva, demult am fi fost inchisi), dar se incearca discreditarea MISA si a cursantilor yoga prin aruncarea cu noroi asupra lor, pe ideea ca "o minciuna repetata sfarseste prin a deveni adevar".
V-am spus toate acestea in speranta ca unii dintre voi, de buna credinta dar care ati fost indusi in eroare de propaganda concertata anti-misa, veti cunoaste astfel cu adevarat si cealalta parte a lucrurilor.

Spirit Intelept

Este foarte dificil de facut o lista cu cele mai bune piese din anii `80...asta pentru ca atunci, ca si in deceniul anterior acestuia, au fost produse cele mai bune piese din toate timpurile...nu numai atat, compozitiile din acei ani reprezentau intr-adevar `reale compozitii muzicale` si nicidecum minute de zgomot si stres asa cum reprezinta piesele din ziua de azi...
Pe primul loc, cu coroana de diamant, as pune fara rezerve ABBA, care reprezinta cea mai stralucitoare galaxie din toate timpurile si spatiile posibile....
Secundara, coroana de aur, as aseza-o cu deosebita placere peste imaginea celor din MODERN TALKING, care au adus lumii compozitii superbe, adevarate desfatari ale sufletului...
In locurile ce urmeaza asez, nu fara emotii, BONEY M, C C CATCH, BLUE SYSTEM, BAD BOYS BLUE, SANDRA si ALPHAVILLE.
Special nu am mentionat nici o melodie, ii sfatuiesc cu mare placere pe cei care au rabdarea totusi sa urmareasca aceste randuri, sa asculte toata discografia pe care o pot procura ale acestor interpreti... isi vor bucura sufletul cu noi si placute sentimente (re)nascute la auzul armonicilor deosebite ale pieselor acestora....
Meritul mare a celor din ABBA este ca si-au compus singuri piesele, adevarate capodopere pentru totdeauna....sfatuiesc cu drag cititorul sa aibe rabdarea sa priveasca (pentru inceput) videoclipul KNOWING YOU, KNOWING ME....la vederea ochilor deosebit de frumosi ai blondei, plini de incarcare sufleteasca, sunt sigur ca nu se vor mai putea dezlipi de la ecran....si asta a fost numai un exemplu...ca apoi sa le recomand sa nu faca greseala sa nu caute videoclipul ONE OF US.....sunt convins ca daca sunt indragostiti sau si numai sensibili...vor avea lacrimi in ochi....este o compozitie magnifica....alte cuvinte sunt de prisos...
Un titan al muzicii planetare este DIETER BOHLEN, un gigant al compozitiilor de calitate...este autorul melodiilor pentru MODERN TALKING (majoritatea stiu ca el a fost membrul blond al acestei formatii) si BLUE SYSTEM, ca sa nu mai vorbim ca tot el a `depistat-o` si lansat-o pe celebra CC CATCH, ale caror melodii le-a compus....iar melodiile compuse de el sunt adevarate creatii muzicale, superbe, care sunt absolut departe de majoritatea pieselor produse din `90 incoace, facute numai pentru a ocupa timpii de emisie a posturilor radio-TV si a stresa auditoriul....
Si lista nu se opreste aici, cate ceva despre fiecare ar fi de spus....
Nu pot sa nu amintesc aici de Mihai Cretu, alias Michael Cretzu, care a compus cu sarg piesele cantate de SANDRA, sotzia lui de altfel....ca si ceilalti mentionati mai sus, Mihai Cretu a creat frumoase piese muzicale, pline de linii melodice magnifice....
Toti compozitorii mentionati mai sus au linii melodice deosebit de clar conturate in pieselor, deosebit de placute auzului, care bat de departe aproape toate piesele compuse dupa `90 (exceptie facand ROXETTE si
ceea ce a cantat in continuare Blue System, Bad Boys BLue,Sandra CC CATCH si iar Modern Talking).
Voi ce aveti de spus? :)
.....................................................al vostru
ADY, 27 ani
viitor powermaker pt www.ABBA.ro :)

Nu cred ca se mai uita nimeni la threadul asta, dar cum ai mentionat radiatiile, merita spus pe ce principiu functioneaza RFID ca sa fim linistiti din punctul asta de vedere:

Cipul in sine nu are baterie si in mod normal nu poate emite nimic de unul singur, deci nu e periculos in mod normal. Cind e plasat intr-un cimp electromagnetic de o anumita frecventa si putere (emis de un scanner RFID), o micro-bobina zgirmata pe linga cip extrage un curent suficient ca sa activeze cipul, care va emite tot ce-a fost programat sa emita, si poate accepta date noi pentru reprogramare in acelasi fel.

Hai incoace sa asculti minunata limba engleza. La TV sunt multe canale, ce-i drept, zeci si sute. Nici din greseala nu vei auzi o alta limba, cu o exceptie: unul singur, care prezinta in limba spaniola (pentru bietii mexicani). Nu stiu cum mai e in alte parti, dar aici, din 15 minute de emisie, 10 sunt cu publicitate. Ti se taie respiratia cand ii vezi cat de fericiti sunt facand reclama la macaroane cu branza, hamburgheri s.a. Au cate 200 de kile si baga in ei ca intr-un sac...si-s tare fericiti.

Spunea cineva mai sus ca o colega nu stia cine-i Alain Delon. Am fost sambata la biblioteca. Dupa ce m-am foit cam doua ore, ma hotarasc sa intreb pe unul dintre functionari unde sunt standurile cu carti in alte limbi. Mi-arata imediat unul mic-miculet prin dreptul caruia tocmai trecusem. Zice: acolo! Ii raspund zambind ca tocmai am trecut pe acolo, dar ca in afara de cateva carti in rusa si alte cateva in chineza, nu sunt. Intreb de standul cu carti in limba romana. Se holbeaza la mine si zice: ce limba e asta? Nu-i mai dau explicatia si trec la alta intrebare: cele in limba fraceza, unde le aveti? Ne pare rau, doamna, nu avem asa ceva. Fiindca...nimeni nu solicita. Ma gandisem ca nu or fi avand in romaneste, dar in franceza mi-am spus ca trebuie sa fie. Nu au fratilor, pentru ei Europa e ...Rusia si atat! Daca ma aud vorbind in limba noastra, vine iremediabil intrebarea: esti din Rusia, nu? Zic: nu, mai incearca, Europa e mare, mai stii si alte tari din jurul Rusiei? Da din umeri si spune: credeam ca esti din partea aia, ca semeni cu ei. Nici vorba, in gandul meu, sunt bruneta si nu am nimic comun cu rusii (doamne fereste!).

Asa ca...na, fiecare ne plangem in felul nostru, am totusi impresia ca gradul nostru de cultura e cu mult mai mare decat al lor (cel putin al celor de aici) pentru care cultura inseamna doar...a sti sa faci bani.