emotie sa fie predicat nominal

Nu stiu daca sa rad sau sa pland fiindca exact asa face fi'miu. Ieri avu teza la romana. Unul dintre subiecte sa faca o propozitie in care 'ramuri' sa fie nume predicativ. Il intreb ce-o scris.

Ramuri ramuroase se coboara in ceas de seara.

Io de colo: "Whaaaat?!!! Pai si vb a fi unde e? Cum poate sa fie 'ramuri' nume predicativ in ex tau?
La care dansul zice: Pai nu raspunde numele predicativ la intrebarea 'care este subiectul'? Deci 'care este subiectul' - ramuri, deci e nume predicativ.

P.S. Sunt doi ani de cand ma chinui sa-l invat predicatul nominal. Stie definitia si cand il scoli noaptea din somn, a facut el cu manuta lui jdemii de exemple... tot a sfeclit-o :(((

Ramuri ramuroase se coboara in ceas de seara.
Luminoaso, n-ai ce-i face. E poet, ca tine :)))Da-l incolo de predicat nominal si nu va necajiti pentru atata lucru:) I-o veni si lui vremea.

nu-l mai lasa sa puna intrebari.
din raspunsul lui pricep ca se-ncurca-n ele.
hai altfel:

ia vreo zece exemple simple de tot, cu subiect + predicat nominal.

dupa aia ia aceleasi exemple, da' transforma NP in subiecte.

din ce-mi zici va intelege.

lasa-l o ora si amesteca-i frazele.
vezi unde se-ncurca.


ps. poti folosi bucati de hartie pe care sa scrii cuvintele si sa formati cu ele fraze.

N-a învăţat pentru că nu a ştiut cum, când şi mai ales de ce, iar de la un moment dat nici n-a mai vrut.
N-a învăţat fiindcă pseudo-părintele-Stat nu a stat niciodată să-i explice ce-i ăla predicat nominal sau cum să conceapă o propoziţie inteligibilă
N-a învăţat pentru că lângă ea n-a fost (în cele mai multe situaţii, nu generalizez) nici o voce care s-o mângâie, nici o mână care să-i şteargă lacrimile provocate de colegii uniţi în inconştienţă, care i-au strigat la şcoală în cor: “ proasta, proasta, proasta!” ( O să spuneţi probabil că acest exemplu este o exagerare. Eu vă spun că este copiat în întregime după comportamentul pe care fiul meu şi colegii lui îl au faţă de o colegă a cărei singură vină este culoarea pielii.)
Încă mai credeţi că ea avea şanse egale cu celelalte candidate? Hai să introducem un alt factor pe care deloc întâmplător o să-l numesc Domnul Argintiu. Domnul Argintiu e un căminist care o ştie pe fata noastră, a trăit mulţi ani alături de ea, aşa se face că sunt destul de apropiaţi. Când ea îi povesteşte eşecurile în a-şi găsi un loc de muncă, el îi repetă iar şi iar să renunţe. Să i se alăture lui şi prietenilor lui, căci n-are rost să se chinuie, n-o vor accepta niciodată. Îi tot oferă punga lui. Ea îl refuză până într-o zi când descoperă că aurolacul amorţeşte oboseala paşilor în van, împrăştie dezamăgirea uşilor închise şi face decorul străzii murdare dezirabil unei societăţi care o respinge, o respinge, o respinge de când se ştie pe lume. În plus, mai e şi Domnul Argintiu care îi vorbeşte, o alină, o acceptă, o place, o numeşte de-a lui.
Cum naiba să faci o alegere înţeleaptă în condiţiile astea? Cum naiba poate spune vocea piţigăiată din spate că a avut şanse egale? Dă-mi voie, drag moralist legat la ochi, să te trimit doar cinci minute la naiba. Poate dacă îl cunoşti pe naiba, o să vii înapoi cu o altă perspectivă asupra acestor copii. Poate o să-ţi dai seama ca e ABSURD să crezi că un copil crescut de o instituţie, fără grija şi dragostea părinţilor, într-un cămin în care se leagă doar de cei asemeni lui, cei destinaţi aceluiaşi drum către stradă şi aproape niciodată altuia, are şanse egale cu majoritatea.
Aş vrea să-mi explicaţi voi, cei care susţineţi “omnipotenţa şanselor egale”, cum Doamne iartă-mă să aleagă munca şi cinstea un copil care învaţă întâi poezia pentru cerşit şi practica de şparlit?! Spuneţi-mi acum că acel copil de patru ani pe care l-am văzut la metrou întrebându-şi mama când vor pleca acasă şi căruia i s-a răspuns “după ce facem un milion” AR FI TREBUIT SĂ DISCEARNĂ ŞI SĂ ALEAGĂ MUNCA ŞI CINSTEA. Spuneţi-mi că a avut şanse egale, puteţi?
Cei pe care-i vedeţi pe stradă la cerşit sau poate în magazine la furat sunt adeseori precis acel copil. Unul şi acelaşi copil, captiv în trupul unor adulţi handicapaţi social. Dezmeticiţi-vă.
NIMENI NU ALEGE STRADA. STRADA ÎI ALEGE PE EI PENTRU CĂ TOŢI CEILALŢI ÎI RESPING.

nu ii, mah ... sunai la soacra-mea, care e toba de gramatici.
panarama nu e predicat nominal, ci element predicativ suplimentar.
cu a face am avut dreptate: NU e copulativ!

Emotie de toamnã
Nichita Stãnescu

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mã tem ca n-am sã te mai vad, uneori,
ca or sã-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai sã te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o sã se-nchida cu o frunza de pelin.

Si-atunci mã apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.

Sarut mana, parinte!

Pentru ca m-am intors relativ de curind la Biserica si experienta mea poate fi folositoare si altora, doresc sa le adresez membrilor cafenelei citeva cuvinte, pe care poate aveti bunavointa sa le comentati si dumneavoastra. Va multumesc!

Am suferit si stiu ca sunt multi altii asemenea mie. M-am îndoit si stiu ca sunt multi altii educati în acelasi sens. M-am lacomit si stiu ca sunt multi altii robiti poftelor.

Daca nu ai avut norocul unor bunici care sa-ti calauzeasca primii pasi catre Biserica, daca parintilor tai le-a fost teama sa discute cu tine despre Dumnezeu, daca profesorii te-au îndrumat catre stiintele exacte, daca esti nascut între 1950 si 1970 si te declari ateu sau agnostic, înseamna ca aveam multe lucruri în comun.

Nu participi la liturghie, nu tii post, nu te spovedesti si nu te împartasesti. Apelezi la Biserica doar când o cere traditia, la botez, la nunta, la înmormântare, iar problema cheltuielilor este mai importanta decât semnificatia ritualului la care iei parte.

Crede-ma ca se poate si altfel!

Ca este mai bine altfel, trebuie sa descoperi singur, pas cu pas. Nu sunt preot, sunt doar un crestin ortodox, iar textul de fata nu este o predica, nici o calauza duhovniceasca, încerc doar sa le ofer celor din generatia mea, cu preocuparile mele, o simpla marturie spre a-i convinge sa încerce.

Si încerc sa o fac putin altfel pentru ca stiu cât am întârziat sa pornesc pe acest drum pentru ca nimeni nu-mi vorbea "pe limba mea". Unele carti publicate se adreseaza credinciosilor practicanti sau oamenilor simpli, care nu cauta nod în papura. O sa ai si tu acces la ele, dar textul lor, în aparenta arhaic si rudimentar, transmite un mesaj, extrem de valoros, doar dupa ce crezi cu adevarat. Alte carti se adreseaza elitei care are acces la semnificatiile dezbaterii teologice si nu sunt la fel de spumoase precum lucrarile de filozofie destructivista, aflate acum la moda. Noi, cei care putem tine piept unei dezbateri stiintifice, culturale, dar care ne simtim ridicoli sau stânjeniti în biserica, am fost uitati. Ori texte încifrate, ori texte plicticos de simple, pentru cei cu patru clase.

Dar, din proprie experienta, stiu ca nu încifrarea sau plictisitoarea simplitate au fost adevarata piedica, ci spaima ca nu stiu cum sa ma adresez preotului ca sa-i pun întrebarile care ma framânta si nici masura în care el este dispus sa-mi raspunda, ca si stânjeneala ca nici macar nu stiu când sa-mi fac cruce în timpul slujbei, deruta în fata rugaciunii pe care nu stiam sa o folosesc.

Iar atunci când mi-am luat inima în dinti - hotarât sa aflu adevarul, nu transformat peste noapte în credincios practicant - si i-am întrebat pe colegii si prietenii care facusera pasul, fie îndrumati înca din copilarie, fie sub îndrumarea unui duhovnic rabdator, m-am lovit de un soi de bigotism, am fost privit cu superioritate si am fost uluit sa descopar cum discuta la o bere despre canoanele pe care le-au primit de la duhovnicul la moda la care au apelat.

Totul era împotriva mea! Bunul simt îmi spunea ca toti erau fatarnici, prea era mare diferenta între ce auzisem despre credinta si ce vedeam la altii, cartile, pe care le folosisem de atâtea ori pentru a-mi dezvolta cunostintele si abilitatile într-un domeniu sau altul, nu ma conduceau spre adevar, la slujba îmi era rusine sa particip...

Acum pot sa-ti spun ca este simplu, mult mai simplu decât pare, ca este extraordinar, ca nu trebuie "sa rupi podelele bisericii" pentru a deveni peste noapte un bun credincios...



Poate ca nu este semnificativa, dar este o marturie sincera povestea mea, asa ca încep cu ea.

O operatie nefericita m-a tinut câteva luni în pat. Am recitit mai multe carti, dar am primit si un Acatistier, spunându-mi-se ca Acatistul Sfântului Pantelimon ma va ajuta... Neîncrezator si curios am deschis cartea, dar am descoperit ca nu stiu ce sa fac. Eram trimis la "obisnuitul început", dar nu era nici un capitol cu acest titlu. L-am întrebat pe cel de la care primisem Acatistierul si, dupa ce a facut ochii mari, "cum de nu stii macar atâta lucru?!", mi-a explicat unde era ascuns "obisnuitul început".

Pe masura ce ma însanatoseam, am trecut de la o lectura pe zi la una pe saptamâna si mi-am promis, cumva recunoscator, desi nu puteam cântari ajutorul primit, sa citesc Acatistul în ziua în care era pomenit Sfântul în calendar. Marturisesc ca am uitat, doar nu mai eram bolnav!

Reluând obiceiul parintilor de a petrece o parte din concediu calatorind în circuit pe la mânastirile din nordul Moldovei, am reprodus exact traseul si gesturile lor. Am facut sute de fotografii, am scris primul pomelnic sub îndrumarea unei maicute, am deranjat probabil multe slujbe si multi credinciosi intrând în biserici, am baut în fiecare seara asa, ca-n vacanta, oricum, nu pot sa spun ca a fost un pelerinaj, ci o simpla excursie. Ba chiar am trait si momente neplacute, am fost mustrat de o batrâna ca stau cu mâinile la spate în biserica, am fost sfatuit de un calugar sa-mi vad de drum când i-a fost evident ca nu vreau sa intru în biserica, sa ma rog, ci doar sa fac câteva poze.

Cu putin timp înainte sa moara, dupa o lunga suferinta, tatal meu, ateu si el, a acceptat sa se spovedeasca. Din pacate, nu am apucat sa vorbesc cu el despre experienta traita, iar sfiala cu care preotul a acceptat sa ne însoteasca la cimitir, în alta parohie, nu mi-a placut. O nunta într-o celebra zona rezidentiala în care am vazut cum preotul cel tânar se opreste, le face un semn smecheresc mirilor si raspunde la telefonul mobil, a fost înca un argument pentru mine ca nu sunt facut pentru credinta, desi stiam si eu povestea cu "sa faci ce spune preotul, nu ce face el".

Acumularea unor pacate, de care eram numai în parte constient, m-a transformat, am devenit rau, impulsiv. Am cautat placerea dincolo de morala si bunul simt. Cu cât îmi satisfaceam mai din plin trupul, cu atât sufletul îmi era mai greu. Ajunsesem sa ma rup de mine însumi. Realizam ca individul care se bucura de toate placerile vietii nu sunt eu, nu mai sunt eu. Pentru ca traiam fara nici o spaima, îmi spuneam ca pot sa mor în orice clipa, nu-mi mai pasa. Ardeam ca si cum viata mea nu mai însemna nimic.

Pentru ca nu-mi mai pasa nici de minciuna, minteam cu placere, pe mine si pe ceilalti. O astfel de minciuna mi-a produs, chiar si în nebunia în care traiam, o spaima care m-a nedumerit. Eram pregatit sa ma sinucid când, dintr-o întâmplare, am ajuns la un schit pierdut în munti.

Un singur frate avea grija de toate. Staretul era plecat, calugarii lipseau si ei, omul, aflat si el la început de drum, era singur. L-am salutat si l-am privit. Am realizat ca este un om fericit. Cu hainele lui ponosite, cu frigul din jur, fara curent electric, fara apa calda, facând lucruri atât de simple în aparenta, era fericit. Iar ochii îi erau inteligenti, stralucitori, nu era un amarât aciuiat la mânastire.

Am vrut sa stiu de ce. Am luat câteva carti ale parintelui Cleopa. Îl vazusem la Sihastria, ma impresionase ca persoana si era singurul autor despre care stiam ceva. Rasfoindu-i cartile, m-am emotionat. Mi-am adus aminte de ora petrecuta în fata chiliei, ascuns printre zecile de credinciosi, de placerea cu care-i ascultasem cuvintele care alcatuiau un discurs firesc, pornit din suflet.

Apoi am cazut iar.

De unde eram sigur ca nimic nu exista dincolo de imediata realitate materiala, câteva experiente traite în preajma celor cu "puteri paranormale" m-au convins ca exista dimensiuni la care nu am acces. Dar m-au trimis pe un drum gresit. Am citit tot felul de evanghelii apocrife si istorii "secrete" ale Bisericii, manuale pentru "sporirea puterilor paranormale", am acceptat prezenta si "tratamentul" unui maestru Reiki, încercând mereu sa gasesc o explicatie materialista pentru ceea ce simteam, o justificare mai aproape de science-fiction decât de credinta adevarata.

Dar, în ciuda cautarilor, mi se spunea ca sunt tot mai "negru".

Am renuntat la toate experientele si lecturile de acest fel si m-am întors la parintele Cleopa. Eram disperat. Am îngenuncheat în fata unei icoane, mi-am facut cu o neasteptata sinceritate semnul crucii si, cu ochii în lacrimi am rostit în gând: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!"

Si trei lucruri s-au întâmplat în aceeasi saptamâna. Am ajuns, ca din întâmplare, la moastele Sfântului Antonie cel Nou de la Iezer. Singur în biserica, m-am apropiat si am îngenuncheat lânga racla si o caldura cum nu mai simtisem m-a cuprins. Am fost uluit ca, fara sa-mi fi spus cineva, înainte de iesirea din biserica, m-am dus sa ma închin si sa sarut icoanele, lucru pe care-l vazusem la altii, dar pe care nu-l mai facusem niciodata. Apoi, la o alta mânastire, am ajuns, pentru prima data, la începutul liturghiei si, pentru ca eram înconjurat de credinciosi pe care nu doream sa-i stânjenesc, am îngenuncheat alaturi de ei, am ascultat pentru prima data slujba de la un capat la altul. Dupa slujba, marturisesc ca m-am grabit sa pornesc spre parcare ca sa fumez o tigara, dar glasul unui diacon ne-a adunat pe toti când a anuntat ca parintele va tine si o slujba de dezlegari. Nu stiam despre ce este vorba, dar am avut curajul sa intru iar, sa îngenunchez si sa-mi rostesc si eu numele atunci când a sosit momentul. Ajuns acasa, mi-am luat inima-n dinti si am acceptat sa-l însotesc pe un prieten la duhovnicul lui. Parintele, care a înteles imediat ce-i cu mine, nu m-a lasat sa-i sarut mâna, asa cum vazusem ca se face, gândindu-se, cu siguranta, ca o fac doar din politete, si mi-a strâns mâna barbateste, apoi m-a luat deoparte, mi-a spus ca nu-i totul pierdut, m-a pus sa ma gândesc la motivul pentru care traiam ceea ce traiam si m-a trimis sa ma spovedesc la parohul bisericii de care apartin.

Cum sa ma spovedesc, cum se face asa ceva? Mi-am luat o carticica, un îndrumator pentru spovedanie, am trecut peste toate orgoliile care-mi spuneau ca textul este scris pentru un om simplu, de la tara, si am aflat. Nu mai tinusem post dar, cum tocmai începea Postul Pastelui, am tinut post pentru prima data în viata mea. Si am descoperit pe raft o carte a Cuviosului Paisie Aghioritul, nu stiu nici azi de unde cumparata, pe care am citit-o în Post. Si am fost în fiecare duminica la liturghie. Iar predicile parca erau spuse pentru mine, pentru suferintele si îndoielile mele.

În ultima saptamâna am hotarât ca este momentul. Am intrat în biserica, dar eram singur si am fugit când l-am vazut pe parinte iesind din altar. A doua zi, dupa ce am citit rugaciunile din îndrumarul pentru spovedanie, am luat iar hârtia pe care-mi scrisesem cu atâta emotie pacatele, multe, si am intrat în biserica.

M-am spovedit pentru prima data în viata! Am plecat ametit, constient ca am facut cel mai important pas din viata mea.

Gigi2005

Nu am copii asa incat nu-mi permit sa-ti dau sfaturi vis-a-vis de educatia care ar trebui sa i-o proportionez fiului tau, insa daca tot ai creat ¨monstruletzul¨ gandeste la perspectiva in care si-ar putea castiga existenta din jocuri. Fie ca tester fie ca developer. ¨Profesionalizeaza¨-i viciul. Cu alte cuvinte, fa-l sa vada ca dincolo de inutilitatea pe care el o vede in examene exista niste etape peste care trebuie sa treaca, ( un examen de ¨capacitate¨ ca un upgrade de joc), pentru a trage intradevar foloase.
Daca e suficient de bun, inscrie-l eventual la competitii on-line, poate trece si de ele si ajunge la vreo finala europeana. Premile sint extrem de mari. Insa in nici un moment nu te lasa depasita de gest, si in nici un moment sa nu interpretezi preocuparile lui ca pierdere de control sau altceva. N-aduce nimic bun.

Cat despre televiziune, ca sa-mi exprim si eu parerea, trebuie specificat ca e facuta de oameni inteligenti, pentru oameni mai putin inteligenti.
Trainigurile jurnalistice impun precizarea ca jurnalistii de televiziune se vor adresa unui public a carei inteligenta se situeaza pe la nivelul clasei a V, VI-a. Pasul urmator e exprimarea clara subiect+predicat, si eventual mai vreun gaga, in cazul in care ne aflam in fata unui program de divertisment.
Ca si cand nu ar fi deajuns de trist, televizinea a incetat sa fie un mediu de comunicare autonom, ci s-a transformat incet incet in ¨suport de reclama¨si definitia ii apartine nu mai stiu carui parinte al marketingului modern.
Televiziunea e buna si rea. Are in principal trei scoli, una anglosaxona, una latina si cea americana. In aceiasi ordine de idei vor prima obiectivitatea sau pragmatismul, spectacolul latin galagios, sau violenta emotiva si cliseele emotionale.
Faceti astfel o comparatie intre BBC-uri, Rai-uri sau tot ceea ce e televiziune americana, in care vom include inclusiv copia ProTV.
Ultimele doua sunt impactante, si evident, cu foarte multi telespectatori.
Primele sunt prin definititie televiziuni educative.
O existenta fara televizor e imposibila, fie ca ambientador social cum spunea Cassandra, fie ca relaxant.
Cred ca totul se rezuma la control, preferinte, si o buna pregatire ulterioara ca si consumator, caci daca pentru a intra in televiziune se impun niste examene din ce in ce mai pretentioase, publicul a ramasa la acelasi stadiu mai sus amintit. Parerea mea

“Iar predicatorii toleranţei nu cred c-ar merita o soartă mai bună decât să convieţuiască tot restul vieţii într-un bloc sau mai bine într-un apartament ori cort cu etnia dragă”

Atitudinea toleranta este favorizata de mediile cu inalt nivel economic si modernizare sociala asa incit vei vedea pe aici ca “predicatorii” tolerantei sint in general emigranti care s-au integrat si o duc relativ bine in tari cu economie dezvoltata. Religia, cultura, traditia au si ele un rol important. Un inalt grad de toleranta exista in prinicipalele tari protestante in timp ce in tarile ex-comuniste printre care Romania, atitudinea toleranta este minima.

tablourile lui au chiar prea multa emotie, sunt elucubrante

stiu, zaraza :), cum spuneam, si Britney Spears imi da chiar prea multe emotii, dar... :))) In fond e cum spui, "de gustibus..."

ps Cred ca ma duc sa ma culc, c-am luat-o razna :)

sunt prima? am emotii. :-)
cred ca animalic e primul impuls. lupta e mentala. tine de strategii bine puse la punct in decursul anilor, jocuri cu reguli destul de stricte, putin (sau mai mult) teatru....

am emotii,nu-mi vine sa cred! sunt pt prima oara pe un forum.........ma straduiesc sa scriu lucruri "interesante".....ca tot vorbiti despre complexul de inferioritate..! cand am citit prima data tema forumului, prima intrebare care mi-a venit in minte: oare complexul de inferioritate nu poate fi,uneori cauza "dezvoltarii" grandomaniei?fiti indulgenti in comentarii,va rog...

emotie pt ca ma gandesc ca o sa primesc cadouri si o sa imi fie alaturi toti oamenii dragi...si melancolie pt ca ma gandesc ca a mai trecut un an din viata mea :d ;)

"atunci cand predica in scoli copiilor dogma ateist-materialist-umanista, o prezinta ca fiind deja demonstrata, un adevar care nu poate fi pus in discutie"

Si care este dogma aia? Atunci cind copiii sint invatati in spiritul tolerantei fata de toate religiile? In spiritul respectului fata de semenii lor, al compasiunii si intelegerii celorlalti? In spiritul gindirii libere si nu inchistate intr-o singura religie? In spiritul faptului ca trebuie sa-si bazeze actiunile pe concluzii rationale si pe evidentza si nu pe povesti supranaturale? Ai dreptate, asa ceva chiar ca nu ar trebui sa fie pus in discutie...

___________
"Properly read, the Bible is the most potent force for atheism ever conceived" Asimov

Tanar preot, terminat de emotie inaintea primei sale slujbe. Episcopul, vazindu-l panicat, il sfatuieste ca, inainte de a urca in amvon pentru predica, sa puna un paharel de vodca in paharul cu apa, ca sa se relaxeze si sa aiba curaj. Slujba decurge de minune. Tanarul ajunge acasa si gaseste pe masa un biletel de la Episcop: "Draga Parinte, Fiule. Ma bucur foarte mult ca ti-a mers atit de bine in prima ta slujba si ca ai tinut cont de sfatul dat, dar trebuie sa-ti fac anumite observatii:
1. Din acel pahar cu apa trebuie sa iei mici sorbituri, nu sa-l dai pe gat dintr-o data.
2. Nu pui in el gheata si lamaie.
3. Nu folosesti Biblia ca suport pentru pahar.
4. Nu te stergi la gura cu sutana.
5. Poruncile lui Dumnezeu sint 10 nu 12.
6. Apostolii sint 12 nu 10.
7. Nu spui despre cruce ca e acel T mare de deasupra altarului.
8. Iisus si apostolii nu sunt "Fiul si banda lui".
9. David l-a invins pe Goliat cu o prastie si o piatra, nu poti sa spui ca "i-a zburat curul cu dinamita"...
10. Nu-l numesti pe Iuda "son of a bitch".
11. Tatal, Fiul si Sfintul Duh nu sint "Batrinul, Juniorul si Stafia"...

--------------------------------------------
He who laughs last thinks slowest.

pai emotiile le tin in sertare, pe categorii!
tu nu ai? sertare, emotii, popcoarne, pitzilendere...:)
______________________________________
Dans ma tasse, le café reflète mes idées noires.

Frica de moarte e cumva plantata in noi de la nastere. Ea exista ca o protectie la autodistrugere. Sigur ca putem depasi aceasta stare unii mai greu altii mai usor. Eu spun totusi ca, de fapt, noi trecem prin viata si mergem undeva intr-o stare de evolutie superioara (sau inferioara? :D). Asadar de aici emotia...CE E DINCOLO?. Daca ne gandim ca "nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma" ne putem gandi ca, firesc, corpul se distruge iar sufletul e folosit la a trece la o stare superioara.

as spune si io ca Intruder, (da n-am bani de copyright) deci: mai bine uda de emotie decat flescaita si fara suflu.
Tinem pumnii pi bara (aia de rupe chishoare) si "fir intins" sau daca iti place "in cullo di ballena" sau "in bocca al lupo".....

In spatele Napoleonului a fost si o Josephina....deci? maretie si decadere...

13 iulie 2008
Biserica a ascultat atenta predica .Am derapat doar atunci cand am vorbit despre adunarea revolutionarilor stresati din jurul paharului cu vodca din ianuarie 1990 cand am propus un proiect de lege care sa permita ca fiecare barbat sa aiba 5-7 neveste. In sustinerea proiectului am aratat ca are impact asupra demografiei si ca intra mai multe salarii in casa iar sotiile raman insarcinate prin rotatie si se ajuta una cu alta.

Exsita doua posibilitati de a raspandi lumina: sa fi tu luminarea sau sa fi oglinda care o reflecta. Singura sursa de lumina spirituala este Dumnezeu, noi suntem doar oglinzile in care se marturiseste slava Lui.
A-ti place sa predici este una, iar a-i iubi pe cei carora le predici este alta!
Ce este un predicator? Omul ajuns, fara indoiala, in stapanirea unui adevar, dar nu intotdeauna si stapanit de acest adevar. - Emil Creanga
Lumea a pirdut multi afaceristi grozavi ... pentru ca s-au facut predicatori!
Cea mai puternica parte a predicii este omul care o rosteste.
A predica bine inseamna a spune tot ce trebuie spus si ... nimic mai mult!
Iona a invatat in pantecele pestelui mai mult decat invata unii in Seminar.
Toti predicatorii ar trebui sa-si dea seama ca atunci cand ei predica, Dumnezeu este in audienta.
Mare parte din secretul predicarii este sa sti sa raspunzi la intrebari pe care, de obicei, oamenii nu si le pun. Tot asa cum arta ziaristicii este sa le spui cititorilor ca "Predescu a murit" cand ei nici nu stiau ca Predescu exista!
John Cnox era asa de celebru pentru puterea rugaciunilor lui, ca pana si regina Angliei a ajuns sa spuna ca se teme de rugaciunile lui mai mult decat de toate armatele Europei. - Charles Finney
Puterea rugaciunilor lui Luther si a tovarasilor lui a frant lantul traditiilor seculare si a eliberat natiunile de sub blestemul formalismului, ducandu-le la picioarele crucii lui Isus. Prin rugaciune, John Cnox a luat parca in brate intreaga Scotie si a facut sa tremure tiranii vremii. Whitefield, dupa un indelungat timp de rugaciune infocata in ascuns, a iesit in arena sociala a timpului si a smuls "din ghiara leului" mai mult de o suta de suflete intr-o singura zi. - D. L. Moody
Unii lumineaza ca soarele, care arde din sine; altii, ca cel ce tine o lampa in mana. Asta e diferenta: Lumina Domnului si lumina omului ... (Nicolae Iorga)
Nu ma supun neconditionat decat celui care, la randul lui, se supune pe deplin lui Dumnezeu. - Emil Creanga
"Am ascultat multi oratori celebrii," i-a spus Ludovic al XIV-lea lui Massillon, "si am fost incantat de ei. De cate ori te ascult insa pe tine, plec nemultumit de mine insumi." Cred ca acesta este cel mai mare compliment care i se poate face unui predicator.
Un chibrit aprins in bezna noptii aduce mai multa lumina decat un reflector in amiaza insorita.
Nici o lumanare din Biserica nu poate inlocui flacara din inima preotului.
Pe langa atotputernicia lui Dumnezeu, cea mai formidabila forta care poate influenta viata celor din jur este frumusetea tacuta a unei vieti traite in sfintenie.
Este o mare diferenta intre a spune ceva si a avea intr-adevar ceva de spus ...
Ca sa ajungi stapanesti Biblia, trebuie ca mai intai sa te stapaneasca ea pe tine.
Sunt doua categorii de vorbitori; unii care n-au nevoie de nici o introducere si altii care ... nu merita nici un fel de introducere.
Un vorbitor a spus in introducerea discursului: "Dupa cate inteleg eu, misiunea mea este sa va vorbesc, iar a dumneavoastra este sa ascultati. Sper din toata inima sa terminam in acelasi timp".
Un vorbitor nepregatit a inceput cu o gluma: "Avem ceva in comun: dumneavoastra nu stiti despre ce va voi vorbi si nici eu n-am nici cea mai vaga ideie".
Una din gafele celebre s-a intamplat cand un mare demnitar de stat a starnit hohote de ras cu fraza: "Inainte de a-mi incepe discursul a-si vrea sa va spun ceva."
Un vorbitor a explicat odata care este motivul pentru care foloseste notite. O doamna din sala s-a aplecat spre cea de alaturi si i-a zis: "Daca nici el insusi nu tine minte ce vrea sa ne spuna, cum de se asteapta sa tinem noi minte?"
Pentru a predica bine nu este suficient sa stapanesti subiectul, trebuie ca si subiectul sa puna stapanire pe tine!
Nu te pierde cu firea daca predicatorul din Biserica ta nu este talentat; si de la o lumanare plapanda poti aprinde o torta si poti raspandi apoi in jur lumina.