comentarii

eram vesel


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Satul romanesc - de Rosana Ziemba la: 16/02/2006 10:13:44
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
“P.S. raman totusi un iubitor de autenticul sat romanesc. "

Care mai este autenticul sat romanesc in ziua de azi? Ma intreb si va intreb...

Anul trecut am fost in Maramures pentru prima oara. Din fotografiile vazute de-a lungul anilor imi facusem o alta imagine. Spre deosebire de ce imi inchipuiam , oamenii si locurile erau cu totul altfel. Toti nu stiau cum sa-si demoleze mai repede casele vechi si sa-si construiasca "cubulete" cu 1- 2 etaje, cum vazusera la oras. Am stat 3 zile in Rozavlea si chiar peste drum de locul unde stateam era o casa absolut grozava, veche de aproape 100 de ani. In spate omul construia un cubulet. "Ce faceti cu casa veche? " "Pai o daram, ca nu e loc in curte..." Nici macar prin cap nu-i trecuse sa o pastreze, macar in scopuri turistice. S-o pastreze ca era frumoasa, nici nu-si pusese problema... Apoi am fost sa vad pelerinajul de Sf. Maria la manastirea Moisei. Nici macar la aceasta mare sarbatoare nu am vazut prea multi oameni imbracati in port popular. As spune ca am vanat in multime, dar prea multi n-am vazut. Ceva femei, iar barbati practic deloc. Am fost si "Hora la Prislop". Imbracati in strai popular erau doar cei care participau la spectacolul organizat cu acea ocazie. Intr-un singur sat am vazut porti de lemn grozave. Se vedea ca-s foarte vechi. In spate, in curti, numai cocioabe. Si inclin sa cred ca acele porti ramasesera in picioare din cauza ca satul era mult prea sarac.
Majoritatea celor cu care am vorbit in cele 10 zile erau oameni peste 40 de ani. Si aproape numai asa mai vezi. Cei tineri erau plecati prin Europa la munca. Copii am vazut foarte putini. Si acum ma intreb daca stateau ascunsi prin case, sau pur simplu erau prea putini. M-am intors de acolo cu 2 frustrari: nu am reusit sa gasesc nici macar un potcovar in cele 3 localitati unde am stat si nu am reusit sa fotografiez nici macar un copilas d-ala de vazusem prin poze, imbrcat frumos, blond, cu ochi albastri si mai ales rumen in obraji. :D
Altfel m-au impresionat teribil toti acei oameni cu care am stat de vorba (si as spune ca mai mult am vorbit, decat am fotografiat). Erau extrem de prietenosi, cum n-am vazut in Bucuresti.Era suficient sa dai un “buna ziua” si discutia putea incepe. Te rataceai sau pur si simplu intrebai cum sa ajungi intr-un loc? Ei bine, lasau totul balta si mergeau cu tine 15 - 20 de minute sa-ti arate drumul. Pai cred ca oamenii astia ar uri Bucurestiul , daca ar trebui sa vina in vizita. Imi inchipui cum s-ar simti daca ar trebui sa ceara niste lamauri pe strada si bucuresteanul, grabit, le-ar arunca pe graba, 2 vorbe printre dinti. De stat aici cred ca n-ar rezista nici macar o saptamana.
Odata, dupa ce ratacisem cateva ore pe dealuri m-am reintalnit cu niste oameni cu care vorbisem anterior (erau la coasa). Am mai schimbat doua vorbe si le-am zis ca ma grabesc, ca mor de foame si ma asteapta gazda cu masa. "Pai stai sa mananci cu noi..." Si dealtfel de fiecare data cand mai vorbeam cu oameni, daca aveau cate ceva de mancare, ma imbiau si pe mine. Si ca o paranteza: daca mergeti pe acolo, atentie ce comandati. Oamenii au alta notiune despre cum trebuie sa arate o portie de mancare. Comparativ cu Bucurestiul, as zice ca portiile sunt macar de 2 ori mai mari si sa nu patiti ca mine in prima zi. Nu mancasem nimic toata ziua si prima masa a fost pe la ora 20. Rupta de foame am comandat o supa si un snitel. Apoi supa a venit intr-un castron urias, iar snitel atat de mare si cartofi atat de multi inghesuiti intr-o farfurie, zau ca n-am vazut. Si cum nu-mi place sa las in farfurie, am mancat tot. Am incercat sa dorm, ca eram rupta de oboseala, m-am perpelit ce m-am perpelit si la 2 noaptea faceam ture prin curte, ca ma durea burta de cat mancasem. lol Pe urma, peste tot, am comandat un singur fel de mancare…
Intr-o seara stateam in mijlocul unui raulet la expuneri lungi. Si hop, apare un alai de nunta. Cum era spre sfarsitul perioadei si nu mai vazusem alta, o iau la fuga spre ei sa fac macar 1 - 2 poze. Ei….se pare ca atunci m-am intalnit cu Obiceiul…ha, ha, ha. Ginerica se repede la mine cu o sticla de palinca. Ii urez eu de bine si omul zice: “trebuie sa luati 2 guri, in sanatatea noastra”. Nu-mi place palinca, dar ce era sa fac??? Iau doua guri, mai zic vreo doua de bine si brusc ma ataca nasul, cu alta sticla. Iau si de acolo 2 guri, apoi inca un nuntas… Deja la al 4-lea am dat sa refuz. “Vai de mine…dar trebuie sa luati 2 guri de la toti cei care va poftesc”. Ma uit in jur…alaiul maricel, sticle multe… In fine…toti au trecut pe la mine si desi am incercat sa ma prefac ca beau, niste palinca de la fiecare tot a ajuns in stomac. Asa ca ioc poze cu nuntasii (nici macar nu era ce m-ar fi interesat, ca erau imbracati “ca la oras”), ioc poze la rau, am plecat vesela si cherchelita la culcare.
La Sapanta alta atmosfera. Acolo oamenii au priceput ca trebuie sa scoata cat mai mult din turism, asa ca se dadea un mic spectacol. Pe multe garduri erau atarnate cuverturi, haine, saculeti… Fiecare, dupa pricepere, statea la poarta si cosea, toarcea sau chiar tesea(am vazut niste razboaie de tesut cum nu vazusem). Cimitirul vesel era mult mai mic decat imi inchipuiam, dar o taxa de intrare (si alta de fotografiere) se lua. Odata m-am apropiat de gardul din spate si pentru ca eram cu aparatul in mana o taranca a sarit la mine “nu aveti voie sa intrati pe poarta aia, se intra prin fata, unde se plateste”. Aveam de gand sa fotografiez, ce-i drept, dar exact o poza cu gardul in prim plan a…Am renuntat, ca poate se infigea in parul meu, ha, ha, ha. Era si o crescatorie de pastravi acolo. Oamenii mergeau, vedeau (eu n-am fost) si cumparau peste cu gramada, sa duca acasa. Chiar ma distreaza, ca imi amintesc de niste oameni din curte. Cumparasera cateva kg bune, era prima oara cand curatau peste si parca erau gata- gata sa dea la rate. In fine, termina ei, pun pestele la congelat ca sa-l duca la Bucuresti, moment in care ii intreb: “dar cat e pestele la crescatorie, si cat e la Bucuresti?” Ii vad ca se albesc la fatza…si-au dat seama brusc ca pastravul in Bucuresti era mult mai ieftin. ha, ha, ha
Si am fost si cu Mocanita, si n-am simtit cand au trecut orele de dus si intors. Am lasat si un capac de obiectiv pe drum, pentru ca trenuletul are vagoane deschise, cu grilaj. lol
Ce sa spun, nu mai lungesc povestea....m-am simtit grozav in zona si am ascultat o gramada de povesti frumoase si vesele, altele triste. Si peisajul mi-a placut extrem de mult pentru ca era foarte relaxant. Sunt hotarata sa ma intorc candva acolo, nu stiu daca anul acesta, pentru ca locul m-a fermecat. Si poate a doua oara am sa fotografiez mai bine, pentru ca n-am sa mai fiu atat de surprinsa de toate cele…

Si revenind de unde am plecat: acolo nu mi s-a parut nici a sat, nici a oras, pentru ca erau din amandoua. Iar satele din sud arata foarte mult ca in pozele omului de la care a pornit discutia, urate sau murdare.
Deci cum ramane cu autenticul sat romanesc? L-ati gasit undeva? Povestea mea ati auzit-o, as fi curioasa sa mai aud si p-ale altora. Si promit, candva, sa va arat si niste poze de acolo… :)
#106315 (raspuns la: #106278) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
#107432, de Guinevere - de om la: 21/02/2006 21:59:57
(la: "Am trait sa o vad/aud si pe asta")
:))) :))) :))))...rad de mor! Pot sa zic ca am trait sa o aud si pe asta ;)) = poponete in loc de rasarit de soare :))) :)))
Imi aduce aminte de o faza pe care am facut-o cu un grup de prieteni. Cica eram in cantonament (et 5 la hotel) la Marea Neagra ... "soarele si tenisul" ... ne-a dat prin cap (dupa miezul noptii) sa "vrajm" niste tipe (si ele sportive) de sub noi (et 4 ;). Am incercat sa facem scarita (unul peste fereastra tinut de picioare ce ceilalti), dar nu a mers -eram prea scurti. Unuia cu alcolemia mai mare i-a dat prin cap sa ia telefonul din priza si sa foloseasca cordonul si receptorul ca "extensie" si sa batem in geamul fetelor. Zis si facut, telefonul + scarita a mers de minune si Romeo al nostru batea intr-o veselie...de prea multa veselie nu a vazut bine ca un chip surazator de fata apare la fereastra si...POC a troznit-o in cap cu receptorul. Odata cu sangele aparut din capul spart s-au naruit pe rand: chipul surazator, sansele noastre de a lega vreo "conversatie" si de scapa nepedepsiti de antrenor care a exclamat : am trait sa o vad si pe asta!
#107475 (raspuns la: #107432) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
alex andra - de arthur la: 03/03/2006 19:24:33
(la: numele meu)
***|_(o) U (o)_|***
............\_/

chiar o sa cred asta
daca tu zici ca e poem
sunt doar niste ganduri asternute la un moment dat..in trecutul nu prea indepartat
de ce iti plac, nu stiu...
nu cred ca e trist,cel putin la momentul in care am scris asta nu eram trist si nici vesel..poate doar visator
#109392 (raspuns la: #109281) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nu eram ingrijorat. P-aici e - de RSI la: 05/03/2006 14:40:19
(la: Trancaneala Aristocrata "8")
Nu eram ingrijorat. P-aici e primavara, dar se poa' sa mai ploua de cateva ori pana in aprilie.
==================================================
"Eficienta este cea mai inteligenta forma de lene. (David Dunham) "
#109710 (raspuns la: #109709) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cind eram copil visam ca ma r - de zaraza sc la: 24/03/2006 19:48:36
(la: Ce cosmaruri aveti?)
Cind eram copil visam ca ma ridicam de la pamint si stateam in aer...era super...aproape ca zburam...In rest am visat ca am cazut o singura data de la etaj, probabil pentru ca vizitam rar bunica ce statea la etajul trei.

cere si ti se va da
#113181 (raspuns la: #50321) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
turma... - de Homo Stultus la: 25/03/2006 11:29:41
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
"Somnul ratiunii naste monstrii" - Goya

Sunt multe moduri in care poti deveni victima efectului de turma. Chiar si pe cale rationala. La nivel cultural sa nu mai vorbim. Sa ne gandim la acele isterii numite Paolo Coelho sau Cartareascu sau Usa Interzisa.... Sa ai o religie nu inseamna automat ca trebuie sa urmezi turma. Sunt cazuri in care oameni ultrareligiosi sunt crediciosi in virtutea inertiei. Asta nu este insa religie crestinism in speta ci mai mult ...o traire superstitioasa a acesteia. A fi crestin nu inseamana a fii batut in cap cum se creeaza de multe ori senzatia. Un sfat din Biblie care ne spune sa fim " blanzi ca porumbeii si intelepti ca serpii." Imi pare rau sa te contrazic a fi religios nu inseamna a fi slab dupa cum a fi ateu nu te face mai puternic. Si intr-un caz si in celalat omul cu adevarat constient simpte tragismul ce deriva din perisabilitatea existentei sale. Si pentru credincios dar mai ales pentru autenticul ateu moartea este "un scandal". Ai sesizat bine neputinta noastra de a trai singuri intr-un spatiu golit de prezenta celuilalt. Asta se datoreaza faptului ca suntem fiinte personale. Exista paradigme diferite referitor la aceasta problema la credincios si la ateu. O atitudine a omului credincios constient de faptul ca a fost despartit de Dumnezeu tinta suprema a iubirii sale prin pacat ar putea fi explicata astfel: "Sufletul meu tanjeste dupa Domnul si Il caut cu lacrimi. Cum sa nu-l caut? Cand eram cu El, sufletul meu era vesel si linistit si vrajmasul nu avea intrare la mine; dar acum duhul cel rau a pus stapanire pe mine; si el tulbura si chinuie sufletul meu, de aceea sufletul meu tanjeste dupa Domnul pana la moarte si duhul meu se avanta spre Dumnezeu si nimic de pe pamant nu ma poate veseli si sufletul meu nu vrea sa se mangaie cu nimic, ci vrea sa vada din nou pe Domnul si sa se sature de El. Nu-L pot uita nici macar un pentru un singur minut si sufletul meu se chinuie dupa El, si dupa multimea intristarii plang cu suspine, miluieste-ma Dumnezeule pe mine zidirea ta cea cazuta....Am intristat pe Dumnezeu pe care il iubesc." (Sf. Siluan Athonitul). Pe care il iubesc nu de care ma tem... Si acelasi spune : "Nu-mi mai este draga pustia. Nu-mi mai sunt dragi muntii cei inalti nici campiile, nici codrii, nici cantecul pasarilor, nimic nu-mi mai este drag. Sufletul meu e intr-o mare mahnire pentru ca a intristat pe Dumnezeu. Si daca Domnul m-ar aseza din nou in rai, chiar si acolo as suferi si as plange pentru ca am intristat pe Dumnezeu pe care Il iubesc..."
Adevarata credinta nu se rupe de iubire. Nu cred de frica. Nu ma tem de Dumnezeu in sensul ca El ar fii fioros ci pentru ca imi este teama sa nu ma despart de El. Mi-e teama sa nu fiu despartit de ceea ce iubesc. Asta e atitudinea nu aceea de lasitate.
#113347 (raspuns la: #113307) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
val PĂCATUL ANCESTRAL de V - de val manescu la: 03/05/2006 06:49:00
(la: Sa ne amintim de copilarie si trasnaile pe care le faceam!)
val
PĂCATUL ANCESTRAL
de VAL Mănescu



Cînd am ucis pentru prima oară, cred că aveam vreo cinci ani. Am făcut-o mai mult din spaimă, decît din sadism. Dădea din picioare ca apucatul, doar-doar o scăpa din strînsoare. L-am lipit de gardul lui Ichim şi i-am înfipt cu putere în spate, printre elitrele chitinoase, un ac de siguranţă care i-a perforat abdomenul. Continua să se zbată. Brusc mi s-a făcut frică şi mi s-a năzărit că nenumăraţii lui fraţi i-ar putea sări în ajutor. Am luat un bolovan şi l-am lovit pînă cînd n-a mai rămas din el decît un lichid albicios în care pluteau fragmente maro de tegument cuticular. Cred că am ţipat de emoţie şi de scîrbă. A apărut ca din senin, maică-mea, mai speriată ca mine. Mai întîi m-a mîngîiat, apoi m-a altoit părinteşte la fund, ca să ţin minte să nu omor niciodată o vietate, nici muscă, nici cărăbuş, că drept de viaţă şi de moarte asupra a tot ce mişcă pe pămînt, numai Dumnezeu are. Poţi să faci tu un cărăbuş? Numai ce poţi face tu, ai voie să distrugi, băiete! Altfel, e mare păcat.
Cu altă chelfăneală m-am ales, nu mult după asta, cînd am adus acasă un briceag cu mîner argintiu în formă de peştişor. Îl găsisem în iarbă, dar briceag ca ăla nu avea decît Nicu Paşcu. I-l cumpărase taică-su, ceferist, de la Focşani, şi el era tare fudul, pe de o parte pentru că taică-su era singurul tată de pe strada noastră care ştia să pornească o locomotivă cu aburi, iar pe de alta, cu tăişul cuţitaşului atîrnat mereu la brăcinar. Cînd rămînea fără săgeţi la arc, era singurul dintre noi care şi le putea face repede din draniţă sau din ramuri de salcie. Toţi visam să ne facem mari şi să ajungem la Focşani, să ne cumpărăm şi noi bricege-peştişori şi să mergem ca Nicu pe mijlocul străzii, bălăngănindu-le de lănţişorul legat la curea. Şi să ne facem săgeţi, oricît de multe, de cîte ori am fi avut chef. Trebuie spus că, acum cincizeci de ani, Focşaniul era cam la fel de departe cum e acum Parisul de Bacău.
Am ţinut briceagul ascuns şi am dormit cu el sub pernă. M-am trezit de vreo cîteva ori şi-am verificat dacă mai era acolo. A doua zi, l-am înfipt în pămînt de un milion de ori, am aruncat cu el la ţintă, mi-am sculptat o bîtă dintr-un lemn de brad, mi-am făcut douăzeci de săgeţi, am săpat o groapă pentru bilele de sticlă şi mi-am scrijelit numele pe o scîndură din gardul din fundul grădinii. După fiecare întrebuinţare, îl ştergeam cu batista şi mîngîiam solzii strălucitori ai prăselelor. Era briceagul meu. Aveam briceag.
La masă, l-am scos din buzunar să tai pîinea. Io-te ce-am găsit eu pe deal! – am murmurat mai mult pentru mine. Soră-mea a uitat să mai înghită. Taică-meu s-a uitat pe sub sprîncene, a terminat de mestecat şi-a zis „ I-ai furat briceagul lui Paşcu! Bravo ţie, mă nelegiuitule! Băiatul meu e hoţ! Asta am crescut eu la casa mea: un hoţ, să mă facă de rîsu’ lumii!” M-a altoit, mi-a desfăcut nervos carabina lanţului de la brîu şi mi-a îndesat obiectul de metal în mînă: „Acu’ te duci, îi dai băiatului cuţitul înapoi şi-i spui iartă-mă, auzi, nu pleci de-acolo pînă nu-ţi iartă păcatul!” De bucurie că şi-a recuperat peştişorul, Nicu m-a iertat pe loc. A zis că sunt cel mai bun prieten al lui pe viaţă şi-a vrut să ne facem fraţi de sînge ca-n Huckleberry Finn. Numai că eu n-aveam nici un chef să-mi văd izvorînd sîngele şi i-am zis să amînăm ritualul pînă după Paşte, că eram în post. Iar el a pierdut briceagul la cîteva zile, definitiv. Între timp, descoperisem în pod o Carte de Cetire din anii douăzeci, plină cu pilde legate de cele zece porunci biblice. În paralel, Vică Paisa îmi furniza fascicole din colecţia Povestirilor ştiinţifico-fantastice, alt orizont excitant al imaginaţiei.
Oscilam între concretul imaginar al viitorului şi credinţa în autoritatea supremă a creaţiei divine. Mîncam marmeladă sau halva cu pîine neagră şi învăţam să joc şah cu Costel Bobeică. Apoi am primit cu mîndrie cravata roşie de pionier.
Cu timpul mi-am dat seama că, deseori, o minciunică face mai bine decît adevărul. Învăţam din mers, viaţa. De la cei mari. Bunica îmi tot spunea că e foarte hrănitoare marmelada. Profesorul Alexandrescu m-a învăţat să suflu în trompetă cele trei marşuri pioniereşti, obligatorii pentru demonstraţia de 1 Mai. Dacă nu le ştiai, nu erai om. Prin liceu adoptasem amuzat butada: eu nu sunt mincinos, pentru că nu spun minciuni inutile. Ca orice adolescent, mă grăbeam să fiu bărbat şi pufăiam din ţigară în pauze, trăgeam cîte o votdcuţă după ore, îmi poftea trupul după dragoste muierească. Păcătuiam nonşalant, mai mult cu gîndul, şi mi se părea că n-am să fiu niciodată pedepsit pentru asta.
La organizaţie, americanii erau nişte ticăloşi, sovieticii erau deştepţi şi umani. Numai că, americanii aveau Corvette Sting Ray frumos şi Cadillac Eldorado alb, iar ruşii aveau Volga neagră şi Moskvici urît. Din est venea lumina corurilor revoluţionare alb -negru; din vest, Elvis era vesel color la Acapulco şi se săruta panoramic pe gură cu iubita lui. Apoi ni s-a administrat nechezolul din Codul principiilor şi echităţii socialiste, impunîndu-ne în fals sfinţenia ideologică. Dogma din noua biblie stabilea că noi suntem bunii şi capitaliştii sunt răii, iar noi ne întrebam mereu cum naiba, dacă la noi e atît de bine şi la ei atît de rău, de ce la noi e atît de rău şi la ei atît de bine ?

Nu ştiu de ce, dar am senzaţia că, de cîţiva ani plătim facturile nelegiuirii: pentru cincinale şi revoluţie, pentru Bancorex, inundaţii, Iliescu, mineriade, molime, Cernobîl, Cîntarea României, Năstase, Vîntu, Băsescu, Becali, şi pentru alte şi alte catastrofe pe care le-am declanşat în timp, oridecîteori am luat în deşert legile sfinte ale onoarei, cinstei şi respectului, ca nişte oameni fără Dumnezeu, dintr-o ţară fără Dumnezeu.
in 2001 eram intr-o biserica - de Calypso la: 12/05/2006 22:30:03
(la: Cum scapam de infractori?)
in 2001 eram intr-o biserica ortodoxa franceza cu ocazia sarbatorii parohiale; acea biserica e frecventata in exclusivitate de francezi convertiti la ortodoxie;

fiind "fete paroisiale" a fost invitat si Mitropolitul Joseph; fiind Mitropolitul invitat au venit si o gramada de romani; eu tocmai imi cumparasem un aparat photo numerique (la acea vreme erau f scumpe, l-am luat cu 450 euro in promotie!) ca sa fac poze;

am lasat husa aparatului pe spatarul unui scaun, aparatul il tineam in mana; husa a disparut; in biserica fiind!
nu stiu de ce..dar cand eram - de helene la: 27/05/2006 16:14:20
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
nu stiu de ce..dar cand eram in clasa a 5..am fost atrasa de o anumita carte care si akm imi vine sa o citesc..."chira chiralina" de panait istrati...e o carte care m-a fascinat...datorita atat de multor lucruri..mai ales la varsta care o aveam...
de asemenea..o alta carte citita la varsta copilariei...a fost "Capitan la 15 ani"...am invatat astfel k si la varste fragede poti avea obligatii...si cred k cartea respectiva m-a maturizat relativ in aceasta privinta...dupa ce am citit aceasta carte chiar am avut o revelatie:k ar trebui sa pun mana pe invatat.:)))...lucru care il uram...de atunci am reusit sa iau doar loc 1...si am reusit o multime de lucruri...
Au,idee ?! - de Mr Six la: 01/06/2006 12:08:40
(la: Sa ma retrag sau sa lupt pentru el in continuare?)
Cheama-l p-ala de la PrimaTV "Tradati in dragoste", smekeru' ERNEST cu gorilele si filmarile lui...poate scoti un ban, ce naiba ! Baiatu' tau e ok, la moda in Romania,...nu-mi spune ca l-ai gasit in biblioteca municipala...LOL

Doi tipi se intilnesc in rai dupa ce dau coltzu'...Au, zice unu' am murit din cauza risului, multa veselie, bey cum ai murit tu ?
-Eu inghetzat, sub zero, intuneric, jale, bey ...dar tu ? La mine e poveste lunga, m-am dus la secretara mea acasa...in timp ce aveam sex...DINGO , suna soneria...holly shit, sare fetitza din pat spunind "Barbatu' meu"...pune capotu' si merge la usa.
-Dragul meu, tocmai ce ieseam afara sa arunc gunoiu' de la bucatarie, nu vrei sa mergi tu? Sigur draga !
Pleaca fraieru' ma imbrac si ies prin usa din spate...cind ajung acasa, sun la sonerie "Dingoo"...hop, nevasta-mea cu lada de gunoi in mina
- Auzi fa' muiere, pe mine nu ma pacalesti cu porcarii d-astea...m-apuc si caut peste tot, sub paturi, in baie, prin dulapuri, nimic de gasit...ma apuca risu, atac la inima ....am dat coltzu'.
- Bey, daca te uitai in frigider... eram amindoi in viatza !

salutari,
sixpack
#125599 (raspuns la: #125594) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
multumesc pt comentariile voastre! - de elide la: 28/06/2006 08:41:37
(la: Sinuciderea)
Unele lucruri par sa se fi intimplat in alta viata dar sunt de neuitat.

Au fost... niste momente... cind viata-mi parea o fundatura, cind nu ma mai iubeam, n-aveam aer, totu-mi parea inutil si fara sens, …eram obosita si “iesirea” era la…ani distanta si eu nu mai vroiam sa astept. Singura problema in scurtarea acestei distantei erau cei care ma iubeau. Nu puteam imparti cu ei haul in care ma prabusisem( fara alcool si fara droguri) asa ca m-am gindit sa fac ca totul sa para un accident. Nu vroiam sa culpalizez pe nimeni si nici nu simteam nevoia sa ma justific. Sunt genul de om care pare mereu ok, vesel, sociabil si fara probleme(probabil asta e pb mea)……si nu sunt nici o persoana fanatica careia odata ce i-a intrat in cap o idée nu poate reanaliza lucrurile. Cind totul a fost pus la punct(in mintea mea), cind am concis ca am solutia perfecta ca sa scap din fundatura in care ma aflam, am putut sa merg mai departe si treptat, treptat nu m-am mai gindit la asta. Stiu ca sunt puternica si mai existau si principiile si credinta dar atunci singura mea putere a fost faptul ca ma puteam oricind sinucide.

In prezent in urbea mea, un tinar student la filosofie s-a sinucis, aparent fara un motiv concret…Prietena mea care si-a intilnit sufletul pereche si apoi la pierdut intr-un accident stupid mi-a marturisit ca se gindeste la solutia asta si ca o impiedica credinta si copilul pe care tb sa-l creasca iar fiica mea de 15 ani,cu care am discutii vii si interesante pe cele mai neasteptate teme, scrie (la secret!) un eseu despre sinucidere…

Asa ca iata-ma aici, incercind sa caut in mine si in comentariile voastre "fire"
din care sa se teasa o punte pe care eul cuiva care-a gindit ca mine, sau altfel,…sa poata pasi dinlauntru spre inafara,… spre ceilalti…
eram linga tine tu unde erai - de hozeva la: 30/06/2006 19:40:52
(la: Te vroiam)
eram linga tine
tu unde erai?
pt unicul..recunosc ca eram putin obosita:) - de el zorab la: 26/07/2006 07:21:09
(la: IUBIRE CIUDATA, IUBIRE IMPOSIBILA...)
cellino se regaseste printre randuri..nu e scris numele propriu zis, doar ceea ce reprezinta numele ..dar ma bucur ca te-ai caznit nitel pt asta
sunt noua pe aici, nu vreau sa jignesc pe nimeni,asa ca nu lua in nume de rau nimic din ceea ce spun
sincer,trebuie sa recunosc ca mi-ai parut putin ironic si de aceea am facut tam tam-ul de care zici...recunosc ca eram putin obosita si am exagerat cu parabola:maneaua vroia sa reprezinte ordinarul,obisnuitul,..pe cand rockul ceva mai aparte..iar fumul de tigara induce imaginea de ganditor care sta si mediteaza la manelele din jurul lui..vroiam sa accentuez ideea ca tu nu esti de acord cu nimeni si nimic(asta fiind uzuala atitudine a rockerului..bineteles facand abstractie de exceptii )..dar na!ce stiu eu..asta 'am citit' printre randuri-pot sa ma insel..oricum nu o lua ca ofensa,pt mine e chiar o calitate(si vb serios!)..recunosc, am exagerat atunci putin ..oricum, scuzele de rigoare:)
#135582 (raspuns la: #135434) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Muah cu foc! - de tatiku la: 08/08/2006 09:21:45
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA - REPRIZA A DOUA)
Da, dragele mosneagului, azi am facut 30 si ceva de ani! Sunt asa de batran si asa de bolnav ...of of of...
Anisuca mica si frumusica, multe ne leaga pe noi doi... Viata ne-a oferit de toate si ne-a indepartat mult, doar kilometric vad. Sa ramai mereu aceiasi fetita iubitoare si vesela. DEspre tine am tone de povestit...Dar ce sa imi amintesc mai intai? Ziua ta, cand ne-ai cantat la pian "sonata lunii?" Sau cand ne-ai vizitat acasa in Berceni si te-am filmat, si unde Irinuca nu se mai dezlipea de tine? Sau poate sa le spunem tuturor despre faimoasa partida de table cand m-a luat stahanoria dupa ce ai aruncat de 6 ori la rand 6-6, ca nici azi cand spun altora nu pot crede...???
Sau sa spun cum erai tu amorezata de un tip, Pelvis ( asa ii ziceam eu ca sa te starnesc, vechea mea boala)...
Sau ca erai cea mai frumoasa fata de la nunta mea (exceptand mireasa, se-ntelege...)!
Of, sa nu mai rascolim acolo, in cutiuta aia...
Sa iti mai spun doar ca esti prima fata din lume care mi-a scris o poezie...! Si asta cu tot acordul si felicitarile Doinitei!
Te pup mult de tot. Si prin tine, sarut cu drag memoriile comune...
Ce tineri eram, ma....
Anysya - de zaraza sc la: 17/08/2006 15:06:53
(la: moarte timpurie-astazi am mai murit putin.)
Prima reactie cind am vazut conferinta a fost ca as scrie, dar nu sint chiar asa de trista cum esti tu...nu cobor chiar atit...dar imi place tristetea cind nu are un motiv vizibil sau motivul nu imi afecteaza viata pe o perioada lunga, in fine...

Am vrut sa dau o nota mai trista comentariului meu, altfel ar fi fost prea optimist, prea vesel! Parerea mea! Ma chinuie si pe mine multe intrebari, altfel n-as fi pe-aici...;) Asta e unul din motivele pentru care eu sint pe aici...altii...fiecare cu universul lui :)

Una din "zicerile" mele este ca nimeni nu e normal, normalitatea e perfectiune. De asemenea, tot vroiam sa scriu, dar nu ma regaseam in comentarii, eu nu pot cobori atit. Asa ca eu eram in conferinta exceptia, anormalul...

De obicei comentariile mele sint atit de aproape de calea de mijloc, incit nu trezesc comentarii ;) De data asta am reusit :) Dar nu asta am vrut. Am vrut sa aduc o nota optimista conferintei. Sa o ridic un pic mai aproape de optimismul meu.

Aici sint nisipuri miscatoare si ne misca pina la lacrimi.
#139752 (raspuns la: #139690) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Viata, moarte, splendoare mizerabila, zi si noapte, crepuscul - de Radina la: 25/08/2006 20:12:38
(la: moarte timpurie-astazi am mai murit putin.)
Cred ca moartea zilnica ni se trage de la "ochiul inchis", cu siguranta bygot stie din punct de vedere al misticii crestine ce inseamna ochiul inchis. Ochii inchisi. Cred ca murim doar cand trece pe langa noi o zi in care nu vedem. Nu/i vedem pe ceilalti. Inchidem ochii la splendoarea mizerabila. Fie din hipersensibilitate si atunci mizeria e cea care ne inchide ochii, (nu putem vedea zilnic debilitati de orice fel fara sa ne doara, iar durerea ne omoara cate putin), fie din abrutizare(adica lipsa oricarui sentiment).
Un prieten imi zicea ca dupa amnezia noptii se trezeste vesel si ca poate ar trebui sa se trezeasca gata trist pt ca se intristeaza inevitabil ulterior. Nu cred ca e posibil. Orice am face veselia unei noi zile, indiferent ce ar putea contine ea e inevitabila. A te trezi inseamna a avea brusc flashul faptului ca traiesti si pt o fractiune de secunda moartea e invinsa, nu se strecoara in nici un gand. In amnezia noptii, in intuneric, uitam de ea pentru ca ea e sora somnului. Suntem cred regenerativi atunci cand ne odihnim putin pentru ca am fost in vecinatatea mortii si nu ne/a paralizat gandul la ea. Asa reusim ca fiecare zi sa o nastem prin noi, prin amnezie nocturna si o speranta.
Daca insa stam prea mult cu ochii inchisi intervine abrutizarea. Suntem dependenti de vaz si de restul simturilor. Murim cate putin atunci cand nu iubim omul chiar si pe cel diform sufleteste. Indiferenta duce la abrutizare. Irosirea iubirii duce la abrutizare. Si abrutizarea e moarte. Intunericul e moarte. Abrutizarea e intuneric. Cred ca fiecare din noi ne temem de moarte. Restul e teribilism. Unii iubesc intunericul pentru ca sunt coplesiti de ce vad. Nu trebuie sa ne lasam coplesiti niciodata. Cred ca trebuie sa ne temem si de mortile lente de fiecare zi si de moartea propriuzisa. E grea orice despartire in moarte si asta nu intamplator. E greu sa nu mai simti sa nu mai vezi sa nu mai iubesti sa/ti iei ramas bun.
Cand eram in plina criza de tanatofobie si simteam ca ma inunda dragostea de viata, de tot ce fiinteaza, nu exista nici un fel de consolare. Traiam avid orice apropiere, fiecare secunda, ca si cum ar fi fost ultima. Ulterior am decis ca daca in fiecare zi ma uit la ceva din viata asta pe care nu o sa/l regret orice s/ar intampla poate ma vindec. N/a fost asa. De viata nu te vindeci in viata oricat de mult ai muri zilnic. De moarte nu te vindeci in viata pentru ca inevitabilul ei e in fiecare secunda. Asa ca trebuie sa/ti pese si esti oarecum salvat.
Ii ador pe oamenii cu foarte multa credinta, pe cei impacati, pe cei senini, pe cautatorii in credinta, pentru ca ei sunt cei care au invins frica. Eu ma tem in fiecare zi, fie ca am o revelatie luminoasa, fie ca am una intunecata. Cei ce cauta dincolo, calatorii in lumea de dincolo, cei ce cauta in viata, sa patrunda taina mortii, sa nu se teama de ea, printr/o credinta sau alta, sunt meritosi. Fie ca au decretat, ca si ateii, ca dincolo nu mai e nimic fie ca s/au ales cu credinta ca dincolo ii asteapta viata, sunt cautatorii fericiti.
Si moartea si viata, la cei cu credinta sunt in armonie,pentru ca au credinta ca in moarte e de fapt viata. De cele mai multe ori credinta lor ii racoreste, ii insenineaza. Si asta e bine.Ei nu mor in fiecare zi pentru ca stiu ca fiecare "zi din moarte" e tot viata.
Ce facem insa pe parcurs, intre cele doua mari evenimente "trezia" si "somnul" e foarte important pentru ca eu cred ca sufletul e de fapt amprental, o traire intensa, o atingere revelatorie, un extaz cu ochii deschisi spre cer, amprenteaza sufletul. Poate ca asta ramane dupa moarte amprentele splendide sau mizerabile pe care sufletul le culege pe parcurs. Sa/ti pese e cautare de amprentare.
#141287 (raspuns la: #141133) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
stiu ca eram prieteni si eu - de Intruder la: 26/08/2006 10:50:28
(la: Eram candva prieteni)
stiu ca eram prieteni
si eu tineam la tine
dar ce sa fac? sunt bleg
si-acum, sa plang imi vine...
mai intreaba-ma odata
asa, de incercare
de te iubesc sau nu...
iubirea moarte n-are. (parol!)
voi reveni la toamna
tu sa m-astepti! te rog!
sa nu ma uiti nicicand
de nu, am sa ma-nnec!

cu mare dragoste si iubire infocata,
Intruder...

p.s.
am scris cele de mai sus, gandindu-ma ca esti o persoana cu simtul umorului...:)
inchei cu expresia mea preferata: tine-o tot asa!


______________________________________
semper idem
Eram doar curios sa aflu cum - de Cassandra la: 26/08/2006 16:29:32
(la: Intrebari pentru atei)
Eram doar curios sa aflu cum vad altii aceste aspecte ale realitatii ... si am aflat ... le vad pe jumatate.

Pai nu ai aflat nimic, tot ce vrei tu vezi adica bucatica care-ti place. Crezi ca mie nu mi-ar placea sa stiu ca exista zine bune?

Nu am nevoie de realitatea unor persoane ca Thereze Neuman, valentina sau djuna am propriile experiente care ma indreptatesc sa vad lumea asa cum o vad... nu are rost sa insir aici respectivele experiente pt ca nu au fost confirmate stiintific... si nu le-as fi crezut nici eu daca nu le traiam.

Toti avem "experiente" dar le interpretam diferit. Pariez ca daca tie ti-a spus cineva ceva care s-a adeverit cu timpul, te-ai gindit ca are puteri paranormale. Daca ai sti tu cite prevad eu zilnic despre oameni, si-ti spun sincer nu am puteri paranormale. :)

Quidquid latine dictum sit, altum sonatur.

#141532 (raspuns la: #141526) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sint ateu. ce e rau in asta? - de watchmaker la: 29/08/2006 20:29:26
(la: Intrebari pentru atei)
Salut.
Desi nu cred ca intrebarile tale pot dovedi ceva anume, o sa raspund la citeva dintre ele, sau poate la toate.
1. Parintii mei s-au casatorit religios (parca). Bunicii mei in mod sigur au fost casatoriti religios. Si eu sint casatorit religios!

2. Am fost botezat.

3. Sint in relatii normale cu membrii familiei (de ce intrebi asta? oare ateii trebuie sa fie in conflict cu familia pe tema asta?)

4. Copilul meu este botezat.

5. Particip la orice eveniment din cele enumerate, daca sint invitat. Cum ma simt? Trist la inmormintari si vesel la botezuri si cununii.

6. De pasti si de Craciun beau si maninc. Dau cadouri, sparg oua, etc. Nu cint colinde, ca nu stiu. Am cintat, cind eram mic.

7. Adevarat a-nviat!

8. Sint ateu de notorietate. Nu ascund asta.

9. Am copil. Daca va fi atras de religie o sa ma bucur, pentru ca va putea sa o studieze. Nu ii va face rau, si in mod sigur isi va da seama mai devreme sau mai tirziu ce e aia si cu ce se maninca. In acelasi timp o sa ii pun la dispozitie si alternativa. Va alege singur.

10. N-as putea localiza in timp si spatiu momentul in care am devenit constient ca sint ateu, pentru ca nu mi-am pus problema asta in mod serios. Oricum, nu m-a lovit vreo revelatie. Totusi, as putea afirma ca in urma cu aproximativ 3-4 ani am afirmat asta in mod oficial.

11. Nu caut sa conving pe nimeni. Este o optiune personala. Daca intru intr-o disputa pe tema asta, imi apar convingerile si combat destul de puternic. Insa este la latitudinea fiecaruia sa aleaga in final. Singurul lucru cu care nu poti lupta cu argumente logice este fanatismul. Si de cele mai multe ori (de fapt, INTOTDEAUNA), aparatorii religiei se ascund in spatele a ceea ce ei numesc credinta (fara cercetare). Eu ii spun ignoranta. Scuze, nu incerc sa jicnesc pe nimeni.

12. Mi se cam filfiie de ce se va intimpla cu trupul meu dupa moarte. Oricum nu am cum sa influentez decizia urmasilor mei. Nu va fi ceva ce o sa pot sa aleg eu, nu?

Ce ai inteles din raspunsurile mele? Astept comentarii, ca sa intram in detaliu.

Cheers!
In tinerete eram foarte distr - de RSI la: 18/09/2006 22:19:28
(la: Pitici pe creier :))
In tinerete eram foarte distrat, nu imi gaseam lucrurile, asa ca mi-am impus anumiye rutine: de ex. cheile de la casa vor fi intotdeauna in buzunarul stang de la pantaloni, portofelul in buzunarul drept, actele de identitate in buzunsrul din spate sau in buzunarul de la piept.
==================================================
"Beer is proof that God loves us and wants us to be happy."

~ Benjamin Franklin



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...