comentarii

eseu-adolescent de azi si din totdeauna (poate fi-este


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
tu vorbesti de Dumnezu si pentru ei esti deja eretic - de gabriel.serbescu la: 06/03/2004 06:58:17
(la: Droguri)
Belazur,

¨Majoritatea adulta foloseste clisee si contradictii cu referire la droguri si consumul lor, privind pe cei care consuma ca pe niste neintegrati social, si tinzand sa aibe fata de acestia o atitudine totalitara si inchizitorie.¨
Jaime Funes psiholog, investigator in clinici de dezintoxicare, pana in 1994 responsabil al Centrului de Studii Juridice si de Formare Specializata a Generalitat de Catalunya

Spicuind din cartea sa Drogurile si adolescentii, , autorul, ajutat de o bibliografia densa, face un scurt rezumat al atitudinii sociale oficiale asupra drogurilor, si observa el: ¨exista o clara diferentiere intre drogurile de tip legal si cele ilegale, in ambele cazuri existand insa constructii sociale opuse¨ Un drog legal tinde sa fie acceptat social, desi este mai nociv decat un altul, ilegal, sau partial legalizat (ex: alcool vs. cannabis)
Consumul oricarei substante ce poate crea dependenta este lamentabila, insa nimeni nu lupta impotriva dopajului sportiv, a consumului de Coca Cola, de Prozac etc, sau cel putin nu o face in aceiasi termeni ca si vis-a-vis de alte tipuri de droguri.
Asta este trist.
La un alt pol exista pozitivistii drogurilor care nu explica ca de fapt se trateaza doar de o relatie chimica cerebrala si nici decum de porti stelare sau stari imediate de bunastare sufleteasca. Pentru ca aici e cheia problemei.

Belazur, asocierea oricarui drog cu heroina, sau concluzia heroinei e un cliseu si un stereotip cultural. Il folosesti adesea. Isi are originile in anii 70-80.
Acum ca tot veni vorba consumul de heroina e eradicat, fiind aproape imposibil de gasit in tarile occidentale.
Tu ai incetat sa te mai educi, ci pur si simplu nu cauti decat sa-ti confirmi anumite teorii personale. Faci parte din categoria radicalilor, a extremistilor, a moralistilor indarjiti, pentru ca in afara stindardurilor lor nu (trebuie sa) mai exista o alta flamura.

Reiterez, eu nu fac apologia drogurilor, ci incerc sa gasesc un echilibru intre existenta lor cotidiana si consumul eliberat de orice tip de asteptari: ¨ma va face sa ma simt high¨, ¨voi fi liber¨, ¨nu ma mai afecteaza societatea¨etc. Retorica in astfel de cazuri e gratuita. Nu ma consider special pentru ca sunt un consumator de cannabis, cum nici nu cred ca vreun drog ar putea induce vreo stare geniala. Eventual o dezinhiba.
p.s. inceteaza ta rog sa-mi mai rupi o fraza din context ca ulterior sa facei ce stiu eu ce exibitie literara. E urat. Cum la fel de urat e sa-mi pui verdictul de dependent cand mi-e evident ca habar n-ai despre ce vorbesti

¨lumea este egala cu suma cunostintelor pe care le avem despre ea¨
michel houellebecq-particulele elementare

#11469 (raspuns la: #11407) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
incredibil dar... poate previzibil - de Bogdan Dumitru la: 09/03/2004 14:26:59
(la: Va place O-Zone?)
hi alice,

cuvintele dintr-o melodie sunt mult prea des fara sens... ceea ce conteaza e rima, ritmul si poate cateva "cuvinte cheie" care, desprinse din context, "suna bine", aduc ceva extrem de familiar si usor de retinut... e.g. "dragoste", "sms", ochii tai"... lait-motive.

se aplica si la melodiile americane/ englezesti/ etc... de la versuri pana la numele formatiei... spunea cineva: "auzi ce nume de formatie, !!"... dar "smashing pumpkins"?? ("zdrobind dovleci")

tot ce conteaza e sa prinda melodia, sa aiba un ritm care sa se potriveasca cu ce doreste 90% din public in momentul ala... ceea ce, e un merit;)... fie stii sa iei pulsul lumii, fie ai noroc;)...

anyway asta se refera la hit-urile de moment, care sparg piata si apoi mor incet sau repede... o-zone a fortat nota cu "dragostea din tei" dar se pare ca a mers bine figura...

bottom line: nu stiu daca are sens sa incerci sa vizualizezi metafora... pentru ca nu cred ca ei au vizualizat-o in the first place;)... e mai probabil sa fi aruncat pe piata o chestie "take it or leave it"... and people took it;)

pe curand,
--bogdan


#11702 (raspuns la: #11209) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Spui: "Orice om poate sa scri - de Daniel Racovitan la: 10/03/2004 13:23:50
(la: Ovidiu Bufnila, despre taina norilor din Tando si Guasalaa)
Spui: "NIMENI nu poate judeca, NIMENI nu poate hotari, NIMENI nu poate zice cine sa fie SCRIITOR si cine nu! Totul e sub semnul magic! Uneori nu conteaza stilul ci povestea! Daca povestea e buna, atunci stilul ramane pe ultimul plan!"

Oare oricine care are un aparat de fotografiat face automat fotografie de arta? Sau cine are o foaie de desen si acuarele e automat pictor de arta? Si cu kitch-ul cum ramane? Povestirile lui Creanga ar mai avea acelasi farmec daca ar fi scrise in stilul unui copil de clasa a 3-a?


..................................................................................
"-- Hei, uitati-va! regele e gol!"
#11757 (raspuns la: #11731) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Stagiu militar: pro sau contra? Pro... - de Dantimis la: 11/03/2004 16:09:09
(la: Ati mai face armata?)
Exemplu de concurs din viata unui infanterist la Bacau: 10 ture de teren de fotbal cu masca de gaze pe figura si ranita incarcata in spate. Pluton de 32 soldati amarati. Primii 3 concurenti: bilet de voie sambata in oras. Ultimii 3: inca 5 ture in plus, ca sa se antreneze si sectorul la WC-uri sambata. Nici de data asta nu am reusit sa primesc bilet de voie, dar macar am scapat de WC-uri.

Era sfarsitul lui septembrie '89. Trebuia sa ne fi liberat deja de cateva zile dar... nu terminasem muncile agricole. Stateam vreo 3 soldati in spatele unei gramezi de stiuleti de porumb, fumand trabucuri din par de papusoi, ca tigarile le terminasem demult, nici macar chistocuri nu mai gaseai la nimeni. De fapt mai mult ne afumam de ne dadeau lacrimile, caci draciile alea nu se prea puteau fuma, oricat de inrait erai. La un moment dat apare l'entul Fratila, seful de pluton, cu o fata mai neagra decat era de obicei. Semn foarte rau. Noi ne terminasem randurile de cules... eram inocenti... ce naiba mai facusem iara?

"La capatul randurilor, Adunarea!" Uraaa! Plecam acasa!

"Culcat!" Oops! Nici de data asta n-am nimerit-o.

"Spre celalalt capat al randului tarash, Marsh! Si culegeti toti stiuletii pe care-i gasiti pe rand, daca mai gasesc vreo unul in urma voastra va intorc inapoi!" Pamantul era umed si lipicios. Plouase noaptea trecuta si inca nu era uscat complet. In unele locuri mirosea a urina... Randul ala de porumb a fost cel mai lung pe care l-am cules vreodata in viata mea. Chiar daca am copilarit la tara...

Peste 3 zile il fugaream pe locotenent pe peronul garii din Bacau. Eram civili cu foaia de liberare in buzunar.

Sunt sigur ca marea majoritate a cititorilor barbati au facut armata. Poate si unele femei. Si cei mai multi dintre ei vor fi categoric impotriva armatei. Ii inteleg. Si eu am urat-o la timpul respectiv. Dar acum ma gandesc ca daca as fi iar la 18 ani si as avea de ales... as face-o din nou.

Cele noua luni de armata au fost in primul rand un experiment social major in viata mea. Acolo am vazut clar cum greutatile ii dezbina sau ii aduna impreuna pe oameni. Am vazut cum prietenul devine turnator pt un bilet de voie si cum cel cu care ma batusem la sange in spatele unitatii prefera sa stea in arest decat sa-l dea de gol pe cel cu care se batuse si nu din cauza ca i-ar fi fost frica de mine. Inainte de armata eram un pusti firav, timid, aproape tocilar, cu nasul mereu in tot felul de romane de aventuri sau chiar de dragoste. Adesea, eram usor intimidat de tot felul de indivizi din cartier care faceau pe zmeii. In armata am vazut insa cum cei care faceau pe zmeii in civilie, pusi in fata greutatilor faceau pe ei si la propriu si la figurat. In numai 9 luni, armata m-a ajutat sa-mi dobandesc confidenta in persoana proprie si sa trec de la stagiul de adolescent la cel de barbat. Fara armata probabil ca trecerea ar fi fost mult mai lenta.

Dan

Karelia - de belazur la: 12/03/2004 11:05:15
(la: Ion Antonescu - erou sau criminal de razboi)
Pai tocmai asta aveam in vedere: ce folos ca s-a oprit? Mai mult, poate ca de aia Karelia este si mai rusificata decat Basarabia, si chiar decat Transnistria (cu peste 70 la suta rusi, iar populatia autohtona se imparte in kareli (10%) si... finlandezi - doar 8% - deci, impreuna doar vreo 18 -19% ). Nu mai vorbesc de legatura pierduta (probabil pentru totdeauna) cu Estonia, in pofida faptului ca intelectualitatea estona a sperat mereu la o unire (politica) cu Finlanda ("Noi suntem finlandezi, vorbim acceeasi limba, e de ajuns sa te uiti la televiziunea Finlandeza si sa o compari cu a noastra" - imi scria cineva din Estonia...).
#11908 (raspuns la: #11897) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Articolul acesta nu poate fi - de (anonim) la: 16/03/2004 05:59:46
(la: Jena de a fi roman? - Andrei Vartic)
Articolul acesta nu poate fi inteles, daca nu stii de ce a inceput aceasta discutie la Chisinau. Comunistii au declansat o ofensiva antiromana fara precedent, iar cu "Politica nationala" se incearca divizarea populatiei romanesti in (sic!) romani si moldoveni. Mai Mult despre aceasta aici: http://www.yam.ro/articles/2004/ianuarie/06/1.html
numai in Romania se poate int - de (anonim) la: 17/03/2004 05:53:13
(la: Socant: bebelusi nou-nascuti tratati ca pe niste gunoaie)
numai in Romania se poate intimpla asta pentru ca peste tot sunt promovati in functii numai incompetenti.
Intimplator lucrey intr=un spital si vad asta yi de yi.Este urlator la cer
Nu credeam ca un barbat poate - de (anonim) la: 17/03/2004 07:28:34
(la: Sa te caut)
Nu credeam ca un barbat poate simti astfel... E o calitate rara, si tot o calitate rara e aceea de a sti sa-ti exprimi sentimentele. Felicitari si curaj.
cartile-comoara - de belazur la: 19/03/2004 12:14:54
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Era vorba de "carti care ne-au marcat existenta", nu atat de valoarea lor... (?) Cred ca cele pe care le-am citit mai tarziu le intrec pe cele citite in copilarie si adolescenta - in FOARTE multe privinte: si ca stil, si ca profunzime, si ca "modernitate" (daca asta e un criteriu valabil)... Dar nu pot spune in nici un caz ca imi marcheaza existenta. Ii confera alt "gust", ma inspira, ma fac sa ma redefinesc si deci sa-mi redefinesc prioritatile - poate, dar cam atat...
#12426 (raspuns la: #12418) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ce poate fi sufletul - teorie din 1998- - de adacartianu la: 20/03/2004 14:59:16
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
*** Contemplând asupra marilor scrieri, începând de la filosofii antichităţii şi până la cei contemporani, am întâlnit o diversificare bogată de idei, asupra sufletului şi asupra sentimentelor. Aprecierea mea este că nu s-a ajuns la o concluzie finală definitoare, iar ce ştim, este ceea ce raţiunea ne-a permis să înţelegem şi să descifrăm.
De aceea gândesc că o mare parte din sentimentele noastre nu ne sunt pe deplin cunoscute. Şi uneori sub influenţa raţiunii care le controlează, sunt ori mai intense, ori diminuate ca valoare şi conţinut.
Omul este bivalent, trăieşte pe seama celor două
( raţiune şi suflet ), însă nu necesită o informare amplă despre acestea, mulţumindu-se cu caracteristici generale. Însă ca orice alte existenţe, acestea trebuie cunoscute în întregime, sau măcar în întregimea care ne este permis să cunoaştem.
Sufletul ca orice alt lucru trebuie studiat cu amănuntul, pentru că există întotdeauna întrebarea, ce este sufletul?
Majoritatea l-au căutat prin raţiunea care le defineşte şi analizează pe toate, eu am să-l caut în abstract. Pentru că sufletul nu are caracter echivoc, ci abstract.
În concepţia mea sufletul nu poate fi definit prin raţiune, pentru că nu are caracter raţional. Este o entitate existential conştientă prin raţiune, dar total abstractă ca formă.
Astfel că trebuie căutat abstractul, prin care înţeleg separarea şi generalizarea însuşirilor caracteristice ale sufletului, căci despre el discutăm.
În filosofie abstractul este categoria care desemnează cunoasterea proprietăţilor esenţiale şi generale ale obiectelor şi ale fenomenelor, reflectând asupra notelor esenţiale şi generale, lăsând la o parte particularităţile concrete - senzoriale, ale obiectelor.
Sufletul este abstract din cauza lipsei de ilustrări fizice concrete a acestuia. Deoarece sufletul nu are reprezentări materiale decât atunci când omul tranfsormă sentimentele în acte ale acţiunii sale.
Totodata pornind de la analiza sufletului din prisma proprietăţilor lui generale şi esenţiale vom ajunge să vedem că tot ceea ce este general în suflet deja cunoaştem, pentru că sentimentele prin care caracterizăm sufletul ne sunt cunoscute în definire ca orice alte lucruri şi însuşiri exterioare. Generalitatea se află permanent în conştiinţa noastră, nu ne putem desprinde de ea în gandire pentru că există fără îndoială pe deplin legată de fiinţa noastră în caracterizarea generală a individului. Proprietăţile esenţiale ale sufletului nu se pot gândi cu amănuntul, ele doar există undeva în noi, mai adânci decât gândul.
De aceea există această incertitudine asupra sufletului, pentru că dacă omul nu poate gândi logic asupra a ceva, consideră că acel ceva nu există cu adevarat şi totul este imaginaţie.
Însă esenţa pură a sufletului se dovedeşte a fi în noi datorita faptului că uneori gândul în genialitatea sa reuşeşte să gândească esenţa chiar dacă nu ştie ce este aceasta cu adevarat.
Sentimentele pe care le trăim ne definesc în ineriorul nostru, le percepem inevitabil şi cu ajutorul lor caracterizăm sufletul ca pe un general în fiecare, individualizându-l doar în funcţie de intensitatea simţirii generalitaţii din fiecare. Esenţialul este totuşi în fiecare acelaşi, iar din esenţial pornesc toate aceste trăiri individuale. Profunzimea sufletului este de fapt abstractul din el, nedefinitul ce nu se defineşte decât printr-o înşiruire de sentimente, dar care este mai profund decât acestea şi mai complex.
Pentru că proprietăţile generale sunt doar adjectivele unui singur cuvât care este esenţa. Sufletul privit din prisma proprietăţilor generale şi esenţiale este definit în conştiinţa noastră doar de generalitatea sa, esenţialul ridicând problema cunoaşterii în întregime a sufletului. Esenţa sufletului nu poate fi descoperită cu ajutorul trăirilor noastre, acestea au darul de a ne formula o idee despre ceea ce numim suflet, însă adâncimea pe care omul nu are puterea să o găsească este de fapt sufletul pur, restul sunt doar amănunte.
Iar omul este un norocos că poate înţelege aceste amănunte, chiar dacă esenţa reprezintă totul. Avem informaţii despre suflet ca exprimare independentă de raţiune, pentru că sentimentele nu sunt raţionale, dar nu avem o certitudine adevărată asupra lui însuşi ca un întreg ansamblu de reprezentări, tocmai din motivul că nu-i cuprindem logic esenţa, ci doar o simţim la întâmplare.
Încercând să cunosc sufletul prin abstract, privindu-l ca fiind independent de ce e în mine raţional, detaşat de obiecte şi de relaţiile care există în realitate, devenind astfel o entitate separată de mine, dar pe care o cuprind, nu din voinţa mea, ci a ei, descopăr o oarecare putere de a atinge esenţa. Poate gândind sufletul mai puţin, trăindu-i sentimentele fără o analiză interioară de a afla ce sunt, de unde vin, m-aş apropia de esenţa sufletului, care poate fi un tumult al nonsensului care capătă sens doar din exprimarea mea liberă.
Totodată esenţa sufletului se poate afla într-un centru nervos, dar în acest caz nu ar fi nimic mai mult decat organic, şi ne-am îndepărta de la mitul sufletului veşnic. Poate esenţa sufletului se află în libertatea lui de mişcare, mişcare care nu poate fi condiţionată de nimic.
Poate tocmai această mişcare liberă este baza de pornire a tuturor sentimentelor, gândind că toată generalitatea simţită nu poate exista decât printr-o acţiune a ceva, deoarece un repaos nu poate produce o reacţie, o trăire, astfel că sentimentele oamenilor nu pot provenii decât printr-o acţiune de ordin interior sau exterior.
Vom căuta însuşirile generale, raportându-le la caracteristicile esenţiale independente de noi. Pentru că dacă am spus că sufletul este abstract, trebuie să arăt abstractul ce-l caracterizează.
Să ne imaginăm sufletul ca pe un tablou plin de culori desăvârşit aşezate, dar fără o formă concisă, o imagine nedefinită pe care noi trebuie să o interpretăm. Să spunem că fiecare culoare din acest tablou reprezintă un sentiment, astfel că vom enumera totul încercâd să-i definim particularităţiile.
Dividem sufletul în culori, aflând astfel calităţile acestuia.
Aceste culori devin simple culori, ignorând existenţa sentimentelor pe care le reprezintă. Sufletul devenind o paletă de culori.
Privindu-l astfel, cunoaştem definiţia fiecărei culori în parte şi încercăm să stabilim efectul ei asupra noastră. Clasificându-le în ordinea preferinţei noastre cromatice sau pe intensitatea culorii, obţinem o evaloare a scării noastre valorice şi totodată obţinem o informaţie despre o latură a personalităţii noastre.
O persoană care alege culorile vii înaintea celor închise, este o persoană veselă, optimistă, încrezătoare; o persoană care alege culorile închise, este tristă , pesimistă şi nâncrezătoare.
Aşa cum culorile au o gradare în preferinţele noastre, aşa şi sentimentele sunt preferabile într-o anumită ordine.
Prin această ordonare a culorilor şi a sentimentelor ne individualizăm şi concretizăm imaginea noastră exterioară şi interioară.
Vorbeam despre caracteristicile esenţiale independente de noi, acestea sunt lucrurile exterioare prin care în suflet se produc o serie de sentimente, singurul esenţial al sufletului dependent de noi şi prin care putem trăi unele sentimente, este gândul.
Sufletul este o complexitate de calităţi şi sentimente care se află într-o deplină analogie unele cu altele. Cum de altfel se poate constata foarte uşor prin extinderea unui sentiment în altul. Ca de exemlu trecerea de la sentimentul de iubire în sentimentul geloziei sau urii, sau de la tristeţe la bucurie. Toată această schimbare sentimentală evidenţiază legătura analoagă a trăirilor. Un sentiment produce un alt sentiment, o trăire produce o altă trăire.
Nimic nu se întâmplă necoordonat şi nefiresc, totul are o bază reală de pornire şi un scop în apariţie şi desfăşurare.
Multe nu par evidente, însă sunt oricât de mărunte şi, se divid în mai multe feluri de simţiri şi exprimări.
Privind sufletul asemeni unui tablou abstract, fiecare înţelege din nonsensul lui, ceea ce i se pare a fi convenabil şi inteligibil pentru sine.
Şi cum de multe ori viziunea unui individ este împărtăşită şi de alţii, atunci tabloului i se va da o definire plauzibilă şi acceptată.
Însă cu toate acestea fiecare trebuie să-şi picteze singur tabloul abstract în funcţie de culorile preferate, în ordinea şi combinarea care i se potriveşte.
Am afirmat că putem încerca să definim sufletul prin culori.
Vom gândii că acesta nu este mai mult şi nu exprimă mai mult.
Este pur şi simplu vizibil. Conştiinţa identifică culorile şi prin efectul lor asupra noastră le ierarhizăm. Astfel că eu în tabloul meu aş aşeza înainte de toate culoarea albastră. De ce?
Albastrul îmi reprezintă cerul, libertatea mea de a fi şi de a visa o nemărginire.
Privind albastrul îmi voi simţii dorinţa de a zbura, ceea ce reprezintă o libertate imposibilă, dar la care sper şi mă gândesc că aş putea să o ating într-un fel.
Apoi aş alege culoarea roşie, pentru că îmi place alături de albastru, fiind o culoare aprinsă care îmi transmite ideea de viaţă.
E ca un foc ce-mi aprinde trupul în nevoi şi trăiri vulcanice. Reprezentând pentru imaginea mea dorinţa de descătuşare, de trăiri intense.
Astfel că îmi descopăr prin culori anumite senzaţii şi acestea devin stimulenţii mei interiori.
Considerând că astfel descopăr ceva nou în mine care vine din influenţa culorii asupra mea.
Revin la sentimente fără să mă gândesc la culori. Conştientizez că le simt dar nu ştiu de unde vin şi ce le produce. Spun că vin din suflet, dar nu ştiu ce este acesta. Atunci mă voi gândii ce anume mi-a produs sentimentul. Recurg la proprietăţile exterioare şi analizez vizual, auditiv, senzorial, tactil şi gustativ, prin care dintre aceste etape am trecut pentru a avea un sentiment.
Să spunem de exemplu că nu am mâncat nimic, nu am atins nimic şi nu am mirosit nimic, dar am văzut un apus de soare incredibil şi am auzit foşnetul mării.
Şi sentimentul care m-a străbătut iniţial a fost uimirea, apoi încântarea, emoţia şi bucuria.
Patru sentimente ierarhizate de o singură imagine care le-a produs fără ştiinţa mea.
Nu mi le-am creat singură raţionând că acestea trebuie simţite în acel moment, ci le-am trăit fără un scop anume dar cu o cauză.
Cauza fiind imaginea care a acţionat asupra mea independentă de conştiinţa mea.
Reacţia devine pur organică, însă această reacţie a fost determinată de ceva existent în mine. Nu am simţit durere şi nici vre-un organ care să-mi provoace aceste trăiri, dar conştientizez că au pornit din interiorul meu ca efect dintr-o acţiune exterioară.
În afara exteriorului şi al organicului există ceva mai mult, pe care nu-l pot determina material ca organ sau lucru exterior, dar ştiu că există. Este total independent de acestea, dar acţionează în deplină legătură cu ambele.
Astfel spus nu putem avea un sentiment dacă nu-l trăim organic şi totodată dacă un factor exterior nu acţionează asupra organicului, dar se întâmplă uneori să fim conştienţi că trăim un sentiment care nu provine din exterior, ci din interior. Astfel ca nu numai exteriorul produce sentimente spre interior ci şi interiorul spre interior, sentimente care se nasc din esenţă si nu au definire.
Tot ceea ce defineşte omul spre exterior din suflet sunt numai proprietăţi generale, iar tot ceea ce omul nu poate definii şi înţelege din suflet, sunt proprietăţile esenţiale ale acestuia.
Toate gândurile noastre pornesc din exterior spre interior, astfel se poate spune ca şi sentimentele noastre pornesc din exterior spre interior. În interior fiind doar definite şi trăite, în exterior fiind constatate şi preluate.
Aşa cum se preiau informaţiile, asa interceptăm şi factorii care ne produc sentimente. Iar acestea nu se produc la ordinul raţiunii şi nici la nivelul ei.
Conştienţi de faptul ca trăirea noastră produce mai mult decât putem gândii şi asimila din exterior, chiar dacă avem tendinţa să considerăm toate sentimentele noastre ca fiind produsul unor acţiuni din afară, nu putem să contrazicem nici ideea conform căreia o parte din sentimentele umane se nasc ăn interior şi le reprezentăm exterior printr-o acţiune de orice fel.
Cum am afirmat anterior, sufletul dacă ar fi organic ar fi reprezentat de cel mai sensibil organ din constructul nostru anatomic.
Pentru că numai un organ foarte receptiv şi senzitiv ar avea puterea să dezvolte în noi o asemenea gamă variată de trăiri şi, nu numai variată cât diferenţiată calitativ şi sensibil.
Iar pentru că nu toţi putem trăii sentimentele la aceleaşi nivele, am gândii că acest organ se dezvoltă diferit în fiecare. Astfel spus categorizăm oamenii în fiinţe sensibile, mai puţin sensibile sau insensibile.
Totuşi un organ care se pretinde a fi senzitiv atât de sensibil, încât să poată produce astfel de reacţii interne, nu se poate dezvolta la unii excesiv, iar la aţii deloc.
Atunci ajung să gândesc din nou, că acest suflet este imposibil să nu existe în fiecare, ca o abstractizare a fiecăruia.
Este ceva ce nu are înţeles decât organic datorită reacţilor acestuia la diferiţi stimuli exteriori, dar este o existenţă care nu-şi are explicaţie logică.
Aşa cum nici efectul culorilor asupra noastră nu-l putem explica, pentru că fiecare individ vede într-o culoare altceva decât văd eu.
Cineva poate spune că o culoare îi determină un gust sau un miros, aşa altcineva vede în culoare un obiect sau chiar un sentiment.
Totul depinde de fiecare în parte, aşa cum un tablou abstract este înţeles de fiecare în parte.
Să spunem că eu privind culoarea portocalie, mă gândesc la o portocală şi îi simt gustul, aceasta provocându-mi o reacţie a papilelor gustative şi mi se face poftă de o portocală.
În acest caz putem vorbii de o reacţie fizică creată de raţiune prin imaginea imaginară a portocalei. Însă pofta nu e un sentiment ci o reacţie pur fizică care poartă această definire.
Poate am deviat de la subiectul iniţial prin care am vrut să definesc sufletul, abstractul de la care am pornit. Această trecere prin organic şi material a avut ca scop evidenţierea faptului că sufletul e abstract şi nu-l pot definii altfel.
Dar totuşi abstractizarea a ceva se datorează faptului că acel ceva este conceput ca o generalitate, iar în temeiul lui nu au fost aduse suficiente dovezi de a fi demonstrat şi asta îmi întăreşte convingerea că ce a rămas nedemonstrat asupra sufletului este esenţa, adâncimea pe care nu o vom putea explica niciodată, dar pe care avem norocul să o simţim uneori.
Atunci aş putea venii să gândesc că putem definii sufletul prin absurd, ceea ce înseamnă contrazicerea oricărei logici şi prin metoda reducerii la absurd să demonstrez un adevăr.
Este logic să gândim că nu există suflet atâta timp cât nu avem o formă real palpabilă sau vizibilă, este logic să căutăm un adevar asupra sufletului pentru a avea siguranta că acesta există, este logic să nu ne încredem în vise care până acum nu au putut fi demonstrate, este logic că suntem nişte dobitoci dacă credem că aceasta este logica sufletului.
Este absurd să gândim că nu există suflet dacă acesta nu este un material palpabil!
Logic suntem nişte imbecili şi absurditatea noastră este sufletul, singurul adevar ilogic, dar care există.
Metoda este modul în care cercetez ceva pentru a cunoaşte şi transforma realităţile obiective.
Obiectivitatea sufletului se găseşte în sentimentele care îl fac real în conştiinţa noastră, pentru că dacă nu am fi conştienţi de acestea nu am şti despre suflet că există.
Sufletul este singura realitate obiectivă, dar pe care lumea nu o ia în seama decât din nevoia egoistă de a trăii uneori regeşte.
Descartes spunea că pentru a cunoaşte sentimentele sufletului trebuie să facem distincţie între funcţiile sale şi acelea ale corpului. Astfel că el gândeşte că ceea ce este în suflet “afect”, adică efect, este în corp acţiune.
De aici concluzionez că sentimentele sunt efectele unor acţiuni dependente sau independente de noi. Iar ceea ce înţelegem că aparţine numai de noi, în interirul nostru si, nu aparţine nici unui alt corp, atribuim sufletului.
Virtutea umană nu se afla în corp, ci în suflet.
Sufletul este un construct imaterial ce-şi găseşte locul în materie.
Sufletul nu are definiţie de aceea nimeni nu poate să spună ce este, însă sufletul are simţire şi simţindu-l putem spune ce este.
În vasta sa exprimare şi întindere interioară putem înţelege legătura sufletului cu universul, iar de aici gândim că adâncimea sufletului omenesc este nelimitată completându-se cu adâncimea universului, astfel sufletul devine libertatea omului, libertate pe care nu o găseşte pe lume. Sufletul este elementul care ne leagă de întreg prinrt-o neânţeleasă armonie cu tainele universale.
Sufletul poate fi nedefinirea care are definire prin moartea organicului, atunci când omul devine el însuşi esenţă.
Este singura liberate autentică a omului, dar pe care acesta şi-o îngrădeşte cu bună ştiinţă, contabilizând-o şi disecând-o ca la o oră de anatomie.
Sufletul este martirul imaginaţiei noastre. Poate fi gândit, ca fiind unitatea născută din legătura între forţa universală contopită cu forţa organicului. Numai printr-o astfel de conexiune fantastică, sau interacţiune fizică între forţe cu poli opuşi,cu sarcini diferite, sufletul
şi-ar găsi definiţia ce se vrea a fi un adevăr, contestabil.
Sufletul este o forţă narturală care acţionează asupra organicului pământesc în funcţie de forţa emanată de fiecare organism în parte. Astfel că omul ar putea fi cel mai puternic organism viu al planetei, sau cel mai slab, iar din legătura sa fizică cu universul iau naştere sentimentele.
Aşa că dacă sufletul este o forţă naturală, nu omul cuprinde sufletul în sine, ci sufletul îl cuprinde pe om. Gândind astfel înţeleg ce este de fapt şi omul şi sufletul : natură si forţă universală.
Iar daca sufletul cuprinde omul, s-ar putea ca noi sa existam tocmai din nevoia sufletului de a traii, de a se exprima, si astfel spus sa fim doar simple existente de care acesta se foloseste in exprimarea sa. Ca orice anorganic care are nevoie de materie pentru a fi si-a gasit locul propice in oameni, iar de aici apare proprietatea omului de a avea suflet si dependenta sufletului de om.
Cred că de aceea se spune că sufletul este veşnic, forţa universală nu dispare niciodată, indiferent daca organicul se dezintegreaza.
Eu ma mint ca se poate si ca - de (anonim) la: 20/03/2004 15:57:03
(la: Se poate trai fara iubire?)
Eu ma mint ca se poate si ca nu am timp. Ca sunt o femeie independenta ce pune cariera in fata unei familii. Si uite asa realizez ca ma mint cu disperare sperand ca atunci, in acele momente de solitudine deplina ma voi crede! De fapt, banal si trist am avut parte si eu de o dezamagire...Ca si voi ceilalti. Dar sa stii ca nu se prea poate fara iubire. Eu ma intreb insa iubirea e vesnica? Eu am avut parte de una efemera!
"CUM se poate sufletul manife - de Daniel Racovitan la: 24/03/2004 07:25:01
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
"CUM se poate sufletul manifesta inafara (unei forme sau alta) de MATERIE?!..."

Se poate manifesta in lumea spirituala. Fara ipoteza existentei unei lumi spirituale, inaccesibila stiintei, complet separata de universul material, existenta sufletului nu ar avea sens.

Deci sunt de parere ca inainte de a califica drept ilogice parerile despre suflet, trebuie luate in considerare TOATE ipotezele prealabile.

..................................................................................
"-- Hei, uitati-va! regele e gol!"
#12736 (raspuns la: #12735) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dragă Tavi , nu te lăsa descurajată de neîndemânarea unui o - de Mircea Cristian Puscasu la: 25/03/2004 19:09:01
(la: Ce parere aveti despre preotii din ziua de azi?)
Există mulţi duhovnici care au nobleţea sufletească necesară...

dintr-o discutie cu un preot duhovnic
("Intapminari"-interviuri realizate de Sabin Voda cu parintele Teofil Paraian)

"– Pãrinte Teofil, de ce avem nevoie de un duhovnic, de un îndrumãtor în viatã?
– E bine sã avem duhovnic, pentru cã e bine sã ne verificãm cu o constiintã strãinã de constiinta noastrã si cu o constiintã superioarã constiintei noastre. Avem nevoie de un om strãvãzãtor, un om care poate sã-si dea seama de niste situatii pe care noi însine, pãrtinitori fiind, nu le putem sesiza si nu le putem rezolva. Si atunci e nevoie de cineva între noi si Dumnezeu, un om al lui Dumnezeu, care sã ne descopere voia lui Dumnezeu, avem nevoie de un om care sã asculte mãrturisirile noastre, care pentru noi înseamnã si o usurare sufleteascã. Avem nevoie de un om care sã stie mai bine decât noi ce trebuie sã facem ca sã înlãturãm din viata noastrã cele rele si sã ne întãrim în cele bune. Asta însã nu înseamnã totdeauna cã cel care se spovedeste are si un duhovnic. Sunt atâtia credinciosi ai nostri care nu au duhovnic, chiar dacã se spovedesc la un preot duhovnic. Adicã nu au un om de care sã atârne cumva, un om pe care sã-l consulte în anumite situatii. Cineva care se spovedeste o singurã datã pe an, cum ar fi în postul Pastelui, nu poti sã zici cã are duhovnic, ci s-a spovedit la un preot duhovnic. La fel cei care se spovedesc foarte rar, poate mai rar decât o datã pe an sau chiar dacã se spovedesc de douã, de trei ori pe an, nu poti sã zici cã au duhovnic, ci au un preot la care s-au spovedit sau se pot spovedi la mai multi preoti, care au darul duhovniciei. Duhovnic ai atunci când depinzi de cel care îti este duhovnic, când ai constiinta cã ai un duhovnic, când esti doritor sã-i cunosti îndrumarea, când cauti îndrumare la el. În începuturile crestinismului si mai ales în începuturile monahismului, erau si cãlugãri fãrã hirotonie si fãrã hirotesie, care erau consultati, care aveau o harismã a duhovniciei si care erau duhovnici fãrã sã fie si dezlegãtori de pãcate, dar aveau darul strãvederii si puteau sã îndrumeze nu numai pe baza unor cunostinte de viatã moralã, ci mai ales pe baza unei harisme de cunoastere, pe baza unei receptivitãti fatã de voia lui Dumnezeu care se descoperea celor care erau vrednici sã aibã strãvedere. Deci, pe vremea aceea, duhovnicia nu era o functie, ci era o realitate care se baza pe înainte-vedere, pe faptul cã cei care aveau darul acesta erau vãzãtori cu duhul. Or, acum duhovnicia este mai mult o functie, o situatie care, totusi, e superioarã situatiei de a nu consulta pe cineva, dar nu este ceea ce ar trebui sã fie sau ceea ce a fost odinioarã. Credinciosii trebuie, totusi, sã aibã un preot în care sã se încreadã si prin constiinta cãruia sã aibã încredintarea cã îi vorbeste Dumnezeu Însusi.
[…]
– Pãrinte Teofil, de ce trebuie sã ne mãrturisim gândurile cu voce unui duhovnic si nu direct lui Dumnezeu?
– Dacã putem sã ne mãrturisim gândurile si direct lui Dumnezeu, si le mãrturisim de fapt, de vreme ce avem trebuintã si de iertarea pãcatelor, care se dã prin mijlocitor, asezat de Dumnezeu pentru iertarea pãcatelor, e nevoie sã ne si mãrturisim gândurile. Toate negativele câte le avem, e nevoie sã le mãrturisim, pentru ca cel care dezleagã pãcatele sã stie dacã situatia este aceea pe care o prezintã credinciosul si ca sã ierte pãcatele, trebuie sã stie ce anume trebuie sã ierte. Mãrturisirea pãcatelor este un mijloc prin care omul contestã pãcatul, adicã nu doreste sã fie sub puterea pãcatului. E o mãrturisire, nu numai în sensul cã spui ceva, ci este o mãrturisire despre faptul cã nu doresti sã fii sub asuprirea pãcatului. Sunt unii credinciosi care nu au puterea sã-si mãrturiseascã pãcatele, se spovedesc adeseori si totusi tãinuiesc anumite pãcate. Si acesta este un semn cã ei nu sunt de acord cu pãcatul. Iar când, cu ajutorul lui Dumnezeu, reusesc sã îsi mãrturiseascã toate pãcatele, atunci a biruit asupra pãcatului si atunci are cu adevãrat usurare.
– Pãrinte Teofil, cum ne alegem duhovnicul? Ce trebuie sã cãutãm la un duhovnic?
– Mai întâi de toate se considerã cã orice preot fiind duhovnic, orice preot care-ti vine-n fatã, si mai ales un preot care conduce comunitatea din care faci parte, este duhovnicul tãu sau poate fi duhovnicul tãu. Deci, cei mai multi dintre credinciosi nu fac deosebire între preot duhovnic si preot care nu-i duhovnic si nu stiu cei mai multi dintre credinciosi deosebirea aceasta, pentru cã în majoritatea parohiilor din tara noastrã în special, preotii sunt si duhovnici. Si mai ales în Ardeal. Preotii sunt duhovnici, primesc duhovnicia îndatã dupã hirotonie si în cazul acesta credinciosii se pot spovedi la orice preot duhovnic si sunt îndemnati sã se spovedeascã la duhovnicul care conduce parohia din care fac parte. Numai cã existã si niste ezitãri si anume, oamenii în vârstã de obicei ezitã sã se spovedeascã la un preot tânãr, desi un preot tânãr este mai mare decât un om în vârstã de ani si care nu e preot si nu are duhovnicie. Dar existã o ezitare, am putea zice, într-un fel fireascã. Un om în vârstã se simte cumva împiedicat sã spunã unui preot tânãr chestiuni care sunt de-o viatã întreagã, asa cã fiind astfel de situatii sau apãrând astfel de situatii, care sunt situatii firesti si care nu pot fi trecute adeseori, omul trebuie sã-si gãseascã un preot la care sã aibã deschiderea de suflet si sã-i spunã ceea ce simte el cã-l apasã pe suflet sau ceea ce în mod firesc n-ar spune la nimeni. Si atunci ceea ce ar duce la o relatie de felul acesta între duhovnic si credincios ar fi deschiderea de suflet, omul cãruia pot eu sã-i spun ceva ce n-as spune la nimeni si ceva ce ezit sã-mi spun si mie însumi. Pentru cã sunt fel de fel de pãcate, sunt fel de fel de situatii, pe care oamenii le poartã în suflet si pe care unii le poartã în suflet o viatã întreagã si abia la moarte dacã le pot spune. În cazul acesta, motivul de apropiere ar fi deschiderea de suflet. În fata unuia nu ai deschidere de suflet, deci nu poate sã-ti fie duhovnic în mod firesc si fatã de altul ai deschidere de suflet si acela îti poate fi duhovnic si îti este duhovnic în momentul în care l-ai ales. Apoi, sigur cã trebuie sã fii încredintat de viata lui moralã, sã fii încredintat de capacitatea lui de a nu face caz de chestiunile care te privesc pe tine, capacitatea de a tine secretul spovedaniei si poate cã e pânã la urmã si o chestiune de simpatie.
– Pãrinte, credeti cã existã sau trebuie sã existe o pedagogie a duhovniciei, în sensul cã duhovnicul sã se raporteze la fiecare în functie de statutul sãu?
– Da, neapãrat. Omul nefiind o fiintã stas, trebuie sã îl iei pe fiecare dupã ceea ce poti întelege despre el, dupã ceea ce stii despre el. Pe unii îi folosesti cu asprimea, pe altii cu bunãtatea. Pe cei mai multi îi folosesti cu bunãtatea. Un credincios, de obicei, când merge la un duhovnic, se duce la un pãrinte, nu se duce la judecãtor, nu se duce la asupritor, nu se duce la cineva care sã dispunã cumva de el dinafarã, ci se duce la un pãrinte, care are inimã de pãrinte. Un duhovnic trebuie neapãrat sã aibã sau inimã de pãrinte, si asta e cel mai bine, sau inimã de frate sau inimã de prieten, sau sã aibã si inimã de pãrinte si inimã de frate si inimã de prieten. Un duhovnic trebuie sã aibã inimã. Dacã n-are inimã, nu-i duhovnic. Si sã-l trateze pe cel care vine cum s-ar trata pe sine însusi sau cum si-ar trata propriii lui copii, dacã are copii.
– Pãrinte, duhovnicul poate fi consultat sau cãutat si în afara spovedaniei?
– Da, si e bine. Sunt lucruri care se spun numai la spovedanie, pentru cã pãcatele nu se spun, ci se spovedesc – e o vorbã care-mi place foarte mult. Duhovnicul poate fi consultat în chestiuni generale si în afarã de spovedanie. Pentru cã nu trebuie neapãrat sã creãm un cadru de spovedanie ca sã rezolvãm niste chestiuni care nu trebuie rezolvate neapãrat în spovedanie.
– Pãrinte Teofil, ce înseamnã sã fii ucenic?
– Sã fii ucenic înseamnã sã te lasi îndrumat si modelat. Asta-i situatia de ucenic: sã te pleci cu mintea, sã nu stii tu mai multe decât cel care te îndrumeazã. Sã faci ceea ce a zis Domnul Hristos: sã mergi pe urmele Lui, sã-l urmezi pe cel care te îndrumeazã. Sfântul Apostol Petru, de pildã, la Pescuirea Minunatã, a zis cãtre Domnul Hristos: „Toatã noaptea ne-am trudit si n-am prins nimic, dar pentru cuvântul Tãu arunc mreaja în mare si pentru cã zici Tu" (Lc. 5, 5). Asta înseamnã sã fii ucenic. De aceea a putut fi Sfântul Apostol Petru ucenic, pentru cã s-a plecat cu mintea. Pãrintele Arsenie Boca zicea cã noi avem mintea care discutã cu Dumnezeu, în loc sã se supunã fãrã discutie. O astfel de minte avea Sfântul Apostol Petru la Cina cea de Tainã, când a zis: „Doamne, Tu sã-mi speli mie picioarele?" Si a auzit de la Domnul Hristos: „Ceea ce fac Eu acum tu nu întelegi, dar mai târziu vei întelege" (In. 13, 6-7). S-a împotrivit mai departe si atunci a zis Domnul Hristos: „Dacã nu te voi spãla, nu ai parte cu Mine" (In. 13, 8). De unde întelegem cã ucenicia este plecare de minte. Dacã nu te pleci cu mintea, dacã stii tu mai bine, dacã ai tu opinii care te scot de sub ascultarea fatã de duhovnic, în cazul acesta sau duhovnicul nu-i duhovnic, sau ucenicul nu-i ucenic. Sau amândouã. "
"In rest va garantez ca poate - de Daniel Racovitan la: 27/03/2004 08:46:37
(la: Ce se intampla cu romanii, cu voi?)
"In rest va garantez ca poate stiu mai bine decat voi ce inseamna sa te duci la munte cu cortul sa dormi pe jos printr-un oras, prin gara chiar, sa ai stomacul intors pe dos din cauza duhorii de prin trenuri sau eu stiu ce alte lipsuri."

Ai zis bine "poate". Experienta ta de viata e mai comuna decat crezi. Multi de aici au mers cu cortul la munte si in trenuri care put. La 18 ani gandeam si eu ca tine. Pe la 26 m-am lecuit.


..................................................................................
"-- Hei, uitati-va! regele e gol!"
#12904 (raspuns la: #12902) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ar fi o solutie/12942 - de (anonim) la: 29/03/2004 23:49:38
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Stimate domn, in principiu aveti absolut perfecta dreptate.

de fapt, sunt insa niste probleme majore, datorate modificarii dramatice a vietii si legilor din ziua de azi.

Stind citeva zile pe la agentiile de imagine romanesti, am vazut ce se vinde; se vind cel mai mult pentru reviste ilustrate personalitati ocidentale, si bucati imagini cu viata occidentala, poze de oameni fericiti, interioare babane, bogatie si opulenta; asta ar fi peste 70% din cifra de afaceri a agentiilor; asta e imposibil de facut in Ro, din motive evidente.
Si oricum ar iesi mai scump de facut aici asa ceva decit se vinde din stock.
Piata romaneasca de imagine este destul de exact structurata; cam 70% din fotografiile din publicatiile ziarele romanesti sunt facute de angajati - care cum ziceam sunt prost platiti, tinuti la limita subzistentei cu ceva firfirei; restul de 30% se iau de la agentiile care sunt foarte foarte foarte ieftine, gen Rompres sau Mediafax, si cind nu se poate altfel, de la Hepta si Guliver; dintre astea doua Guliver detine monopolul, cu 95% sau peste din stockul de calitate vindut in Ro.
O noua agentie sau o grupare de fotografi care sa vinda stock ar avea zile grele aici; e mai simplu, cred eu, sa faci imagine si sa lasi pe cei doi agenti sa te reprezinte.
Numai ca ce ar face un fotograf roman pentru piata de afara e invandabil; pe nimeni nu intereseaza copaci, castele, locuri si nori; daca ai oameni in cadru trebuie sa ai model-release, ceea ce nu semneaza nimeni aici; si daca lucrezi profesional ajungi repede la niste costuri care depasesc cu mult nivelul imaginii de stock din Ro.
De vindut afara nici vorba, pe nimeninu intereseaza Ro.
Ce s-ar putea vinde, ar fi assignments, adica comenzi foto; dar astea se fac aici de catre clienti si publicatii cu angajatii lor, cei platiti prost si care pot produce ceva consumabil cit de cit la costuri minimale.

Ei prefera sa aiba un mutzunache platit cu 200$ pe luna care sa ilustreze o revista decit sa dea mii de dolari pe ilustratie; si la nivelul subcultural de cunostinte vizuale al publicului tinta, care nu face manifestatii ca vede poze proaste si nici nu le spune ca ce poze bune cind acestea mai apar uneori, e si de inteles ce se intimpla.

Deci, ca sa revenim la cele spuse de Dvs: preturile sunt cele ale pietei, nimeni nu va plati mai mult; ori preturile pietei in Ro nu-ti permit sa supravietuiesti ca liber profesionist sin industria de stock.

Din lista propusa de Dvs de imagini posibile, datorita problemei cu protectia portretului si drepturile de autor ( si apropo, film nu se mai foloseste, e prea scump si mai trebuie si scanat, chestie scumpa daca e de calitate) cad subiectele : adolescenti, litoral, pensionari, dragoste , femeia, masini, fabrici, activitati cu oameni, copii etc. - pe care daca le pui in banca de imaigne ajungi drept la tribunal cu subiectii.

Ramin capitolele: apusuri de soare,fauna, ( daca nu sunt facute in rezervatii naturale, unde trebuie sa platesti si sute de euro pe zi ca sa faci poze) mare, munti, flori, animale, aviatie... pe care cui sa le vinzi?

Deci cred ca fotografia de stock e cam moarta pe aici, dar ramin comenzile foto, aici e bataia pestelui si aici se pot face salturi spectaculoase; ramine faza cu unirea citorva fotografi, lucru ce poate e posibil dar eu nu l-am reusit, si desigur necesarul studiu de marketing si abordarea pietei.
#13017 (raspuns la: #12988) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Din pacate, poate spre dezama - de Rascolnikov la: 01/04/2004 09:28:49
(la: viata cu litera mica)
Din pacate, poate spre dezamagirea dvs. nu pot citi fara cel putin un ochi critic, si asta datorita formarii profesionale. Dar asta poate fi de bun augur, nu sunt critic "cu acte in regula", dar am o structura critica, sper sa va ajute, nu sa va inhibe si promit sa citesc mai multe texte care va apartin, nu pot face asta chiar astazi din lipsa de timp. Pana la urma era doar o simpla opinie, si atat, nimic mai mult. Mult succes in continuare.
#13135 (raspuns la: #12989) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
SE POATE SI ASA - de Dinu Lazar la: 02/04/2004 04:59:02
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Se pot vedea, extrem de rar, fotografii de calitate si in advertisingul romanesc.
Poate multi ati vazut deja noile afise de la apa DORNA.
Un "making of" al sedintei foto cit si fotografiile finale le puteti
vedea aici:
www.bumbutz.com/dorna

Detaliile tehnice si echipa care a participat, aici:
http://www.fotomagazin.ro/fotosession/dorna/
#13175 (raspuns la: #13114) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Poate cineva sa explice de ce - de (anonim) la: 07/04/2004 04:52:12
(la: Un salariu decent in Romania)
Poate cineva sa explice de ce nu reuseste Romania sa atraga investitori straini?Cu nivelul salariilor si cu nivelul de pregatire a cadrelor, teoretic Romania ar trebui sa fie foarte atractiva-vezi China sau chiar Ungaria unde salariile sint mai mari.
Am abordat acest subiect cu o firma internationala cu care am lucrat in Ungaria si care au fabrici si in alte tari din fostul bloc comunist,si mi-au spus ca romanii nu sint seriosi!!??Pe mine personal nici ungurii nu m-au dat gata.
depinde de distante - de desdemona la: 07/04/2004 08:45:29
(la: Vreti ca toata lumea sa circule in oras)
Daca ai de mers pana la 20-30 de minute pe jos, ar fi ok. Pentru distante mai mari, mijloacele de transport in comun ar fi preferate. Nici rolele sau bicicleta nu sunt de lepadat (atata timp cat nu toata lumea face la fel, fiindca ar fi prea inghsuiala la parcarea de biciclete), si in ultima instanta si cateva masini (tico-merzan-limuzina) ar fi ok. Dar totul in functie de distante. Drumul de acasa la servici si invers n-ar trebui sa dureze mai mult de o ora cu nici un mijloc de transport. Din pacate nu e totdeauna posibil.

Si un sondaj de acest fel al trebui sa se poata face cu alegeri multiple.

***
Las' ca-i bine ca nu-i mai rau !
pseudo-studiu semidoct - de qsar la: 14/04/2004 11:21:14
(la: Cativa misogini celebrii)
Daca tot am lansat subiectul, m-am simtit datoare sa caut cateva raspunsuri la intrebarea principala: Cine sunt misoginii?
Am gasit ceva-ceva dar nu stiu daca este relevant. Am incercat sa identific cauzele si originile acestui tip de comportament si iata la ce am ajuns:

1. Copilaria timpurie:
1.1. Misoginul "opresat": Figurile feminine (mama, bunica, sora mai mare) din preajma sunt prea autoritare - "Las' ca ma fac eu mare !"
1.2. Misoginul "terorist": Mama, bunica, sora mai mare cedeaza prea usor la istericale si se tem de furiile lui - Toate femeile sunt slabe, este rau cu ele pentru ca... poate !
1.3. Misoginul "abandonat": Se teme de tatal care este abuziv si exagerat in pretentii si pedepse - "Mama, de ce nu mi-ai luat apararea ?"
1.4. Misoginul "imitator" - Tip A: Tatal misogin este foarte mandru ca are baiat ! - Femeile sunt insignifiante.
1.5. Misoginul "imitator" - Tip B: Figura paterna are o autoritate exagerata (in mod real sau indus: "lasa ca vine el , taica-tu...") - isi doreste puterea, pentru ca, nu-i asa, e bine sa fii cel care are ultimul cuvant.

2. Prescolar si scolar mic:
2.1. Misoginul "prin comparatie": Aude mereu ca fetitele sunt mai cuminti si ca invata mai bine - "Las' ca ma fac eu mare, le arat eu la toate !"
2.2. Misoginul "baiatu' mamei - oedipian": Totul este minunat acasa dar educatoarea si invatatoarea "cer prea mult" - "Toate femeile sunt rele numa' mami mea e buna !"

3. Pubertatea si adolescenta:
3.1. Misoginul "genital": Are complexul dimensiunii si performantei sexuale. - Isi acopera "rusinea" cu rautati la adresa "obiectului pasiunii"
3.2. Misoginul "razbunator": Decalajul de dezvoltare isi spune cuvantul. Fetele sunt mai inalte, mai dezvoltate, mai bune la scoala. - "Imi vine mie randul !"

Si daca toate astea sunt adevarate, imi vine sa ii mangai pe frunte ca pe niste baietei speriati:
"Mai misoginule, saracu' de tine !"

Semnat:
o mama de baiat



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: