comentarii

este f important sa te descurci nu sa fi destept sa milogesti


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
romania - EU dar niciodata in clubul select - de (anonim) la: 15/05/2004 17:42:46
(la: APELEZ LA MINTILE SI INIMILE ROMANE)
Traind in intr-o tara EU, mi-am dat seama cand vad un roman cu ce am de a face. Romanii, luat la rece, sunt de fapt nici mai mult, nici mai putin, o mutatie a grecilor. In Eu, grecii si italienii (mai alesi cei din sud care sunt tot un fel de greci) sunt vazuti ca cetateni de categoria a doua . La fel se va intampla si cu romanii, vor fi mereu acolo la coada Europei. Asta e tipologia si nu se poate face nimic. Dar odata in EU ce va mai pasa, ai studii superioare, vrei sa castigi mai bine, pleci la Londra sau la Frankfurt. Foarte important, singura diferenta dintre noi si greci e ca ne e rusine ca suntem romani, ceea ce trebuie sa se sfarseasca. Romanul trebuie sa-si recapete mandria. Suntem un popor ortodox cu traditii superbe, cu o tara superba. N-am fost niciodata la nivelul Frantei sau al Germaniei, dar am reprezentat si noi ceva aici sud estul Europei, atat ca sa meritam respect.

#15451 (raspuns la: #15140) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
De ce? - de (anonim) la: 15/05/2004 22:21:18
(la: De ce ati ales sa emigrati?)
Am plecat din Romania acum 10 ani...nu stiam sigur de ce am plecat, pur si simplu ....eram tinara si voiam sa incerc, am plecat in Canada cu sotul meu, fost...emigrare total legala..am trait in Timisoara si am avut o viata perfecta, fara nici un fel de piedici financiare, ai mei s-au descurcat destul de bine, nu am simtit niciodata "saracia", dar am vazut-o.. Obisnuiam sa cred ca e bine acolo unde sint, am ajuns in Canada, la 20 de ani, casnicia "prematura' nu a mers, m-am trezit singura intr-o tara necunoscuta cu oamni necunoscuti cu un serviciu de vinzatoare la o farmacie ..de abia imi plateam chiria, nu mi-a fost usor, normal ca am fost prea mindra sau prea lipsita de bani sa ma inorc in Romania...au trecut primii 8 ani, am mers la scoala, am lucrat, am reusit! Am cunoscut un om bun si mi-am facut o familie..desi poate ca pare patetic dar de abia atunci am putut sa vizitez Roamnia, nu din cauza ca nu am vrut, dar pur si smplu nu mi-am permis, da, NU mi-am permis! Dar ,am fost, in Timisoara..am plins, nu, nu de bucurie, mi s-a facut pielea ca de gisca, mi-a venit sa urlu, nu mi-a venit sa cred ca acolo am crescut! Nici acum nu-mi vine sa cred, sint convinsa ca s-a schimbat, sint convinsa ca arata mult mai bine in copilaria mea si ca nu a fost doar un vis... si daca e, il voi pastra, nu va suparti pe mine, iubesc tara mea, asa cum am lasat-o, asa cum am stiut-o, ma intreb si acum unde a disparut??
Acum sint 10 ani de cind am plecat de acolo, m-am mutat in state, mi-e dor de Canada, haha! Ce caraghios!?
Citedata cind ploua, ..mirosul imi aminteste de Leontin Salajan, acum Tache Inescu, imi aminteste de mirosul de praf ud, de copilaria mea, de ce am crezut ca e fericire, de camera mea si de patul meu tare umput cu iarba de mare ca era bun pentru spate, asa zicea tata fie iertat.. de ce am plecat din Romania, tot nu stiu, dar stiu ca nu vreu sa fiu acolo acum, nu vreau sa mai vad sau sa mai aud.... sincer, am murit acum doi ani, inima mea a stat in loc cind am vazut-o pe fosta mea vecina la alimentara din colt, cerind " o jumatate de felie de parizer"...... si..mi-a venit sa urlu cind am vazut orfani din "Romania" la televizor ...in a aceeasi emisiune cu cei din Etiopia.. Nu mi-e rusine si sint mindra ca sint Romin, dar o parte din mine a murit cu acea tara.. Dumnezeul sa ne ajute!
haida, bre - de SB_one la: 16/05/2004 03:01:06
(la: Secretul moldovencelor)
...ca-ncep sa ma tzin de burta! :0)) ...atzi si aparut?


SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
#15458 (raspuns la: #15446) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cetatenii UE, egali cu romanii - de SB_one la: 16/05/2004 03:05:11
(la: Uniunea Europeana, vecina noastra)


Sub umbrela UE, cetatenii se vor simti in Romania ca acasa




A.D.
Duminica, 16 Mai 2004


Cetatenii statelor UE vor avea dreptul sa se deplaseze si sa-si stabileasca resedinta oriunde pe teritoriul Romaniei, beneficiind de aceleasi drepturi de protectie sociala ca si cetatenii romani, a decis guvernul printr-un proiect de lege. Actul normativ reglementeaza intrarea si sederea pe teritoriul Romaniei a cetatenilor unui stat membru al Uniunii Europene, precum si a membrilor de familie ai acestora, care isi stabilesc resedinta temporara sau permanenta pe teritoriul Romaniei.
Astfel, cetatenii UE beneficiaza de protectia generala a persoanelor si a proprietatii, garantate prin Constitutie, si de toate drepturile si beneficiile acordate persoanelor angajate. La intrarea in Romania, cetatenii UE vor primi din partea Autoritatii pentru straini un document de identitate care va dovedi dreptul de sedere, intitulat “Permis de sedere pentru un cetatean al unui stat membru al UE sau apartinind Spatiului Economic European (SEE)”, valabil cinci ani, cu posibilitate de prelungire pentru inca cinci. Intrarea in tara a cetatenilor din statele membre Uniunii se va face in baza cartii de identitate sau a pasaportului.
In cazul in care sederea pe teritoriul Romaniei depaseste trei luni, dar este mai mica de un an, permisul de sedere se elibereaza pe perioada angajarii in munca. Pentru o perioada de angajare mai mica de trei luni pasaportul e suficient pentru sederea in tara. Prevederi similare se aplica si cetatenilor UE sau SEE care desfasoara activitati independente sau furnizeaza servicii.
Sanse egale pe piata muncii

Autoritatea pentru straini emite permis de sedere pentru cetatenii statelor membre UE care urmeaza un curs de formare profesionala la o institutie de invatamint acreditata si recunoscuta, precum si sotului/sotiei si copiilor aflati in intretinerea acestuia daca dovedesc ca dispun de suficiente mijloace de intretinere si ca au o asigurare medicala pentru toate riscurile in Romania. In acest caz, dreptul de sedere se limiteaza la durata studiilor. In situatia in care cetatenii unui stat membru solicita dreptul de sedere pentru alte scopuri decit cele prezentate in lege, Autoritatea pentru straini le va acorda acest drept daca toate persoanele in cauza, inclusiv membrii de familie, poseda suficiente mijloace de intretinere, precum si o asigurare medicala pentru toate riscurile in Romania.
Actul normativ mai prevede ca ocuparea locurilor de munca vacante de catre cetatenii UE se va realiza in aceleasi conditii prevazute si pentru cetatenii romani, fara sa li se aplice insa acele prevederi care restring numarul sau procentajul angajatilor.
Copiii cetatenilor UE vor fi admisi in sistemul de educatie si formare profesionala in aceleasi conditii ca si cetatenii romani. In ceea ce priveste obligatiile care revin cetatenilor statelor membre si membrilor lor de familie, acestea se refera, in principal, la respectarea legislatiei romanesti si la conditia de a se supune controlului organelor de politie si al celorlalte autoritati publice competente, conform legii. Proiectul de lege, care va fi transmis parlamentului spre dezbatere si adoptare, va intra in vigoare la data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana.




Copyright © 1996-2004 Evenimentul Zilei Online.







SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
#15459 (raspuns la: #15179) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ARCA romaneasca, gata de start spre spatiul cosmic - de SB_one la: 16/05/2004 03:09:25
(la: Jos palaria!)



Racheta vilceana, in timpul testarilor




Constantin Vlad
Duminica, 16 Mai 2004


Fundatia X-Prize si Oficiul pentru Comercializarea Spatiului al statului american New Mexico si-au unit fortele pentru gazduirea competitiei premiate cu 10 milioane de dolari, in care participantii - printre care si o echipa romaneasca - vor etala proiectele lor de naveta spatiala comerciala privata. Dintre multele locatii studiate pentru desfasurarea evenimentului de doua saptamini, restrinse spre final la doua - Florida si New Mexico -, a cistigat cea din urma, gratie finantarii mai generoase pe care o ofera (noua milioane de dolari, cu posibilitati de suplimentare). De altfel, la inceputul acestei luni intreprinzatorii privati Anousheh Ansari si Amir Ansari au oferit o contributie de mai multe milioane de dolari la bugetul Fundatiei X-Prize, transformind numele concursului in “Ansari X-Prize Competition”, pentru a reflecta generoasa sponsorizare.
Participantii sint impartiti in 27 de echipe si provin din sapte tari: Statele Unite, Canada, Argentina, Rusia, Marea Britanie, Israel si Romania. Dupa cum ati mai citit in paginile ziarului nostru, Romania este reprezentata de echipa ARCA (Asociatia Romana de Cosmonautica si Aeronautica), prin proiectul de racheta monopropulsor Orizont, despre care va oferim citeva detalii suplimetare.

http://www.expres.ro/externe/?news_id=154930

SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
#15460 (raspuns la: #15177) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Hipnoza? Uneori e mai rau decat un viol. - de belazur la: 16/05/2004 09:13:41
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
"Continuturile cognitive pot fi sterse sau modificate in urma unui traumatism fizic sau a unei psihotraume(un viol, de exemplu) si nicidecum prin mantre si yantre. Acestea produc cel mult o transa hipnotica si nimic altceva. Transa hipnotica este o stare de relaxare profunda in care subiectul este perfect constient si nu poate fi sugestionat sa faca sau sa creada ceea ce nu vrea."

E asa, si nu chiar... Hipnoza, in general, e un lucru bun, daca e "in maini bune". Depinde cine e cel care o practica, cu ce scop o face si daca stie ce consecinte poate avea...

Starea de transa indusa de hipnoza nu cred ca e daunatoare in vreun fel, dar e foarte important ce ti se intampla in timp ce te afli in acea stare. Cred ca asta iti poate influenta intreaga viata sau cel putin o buna parte din ea. Adica, pentru mine nu incape nici o indoiala ca, practicata de persoane neavizate (care nu sunt medici si nu sunt autorizate sa aplice acest gen de tratament), hipnoza poate fi folosita ca o arma contra vointei unor indivizi usor infuentabili. In ce masura si mai ales IN CE FEL asta se practica la MISA - e deja alta chestie, si nu am de unde sti. Cert e ca daca e vorba de hipnoza, e ceva serios si e vorba si de sanatatea celor care se expun...
#15471 (raspuns la: #14351) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ce-as face cu 1000000 euro ? - de popa_teofil la: 16/05/2004 11:16:49
(la: Castigati 1 milion de euro. Ce veti alege: Romania sau occident?)
Ce as face cu atata banet daca as ramane gol ? Pot trai unde doresc , muncii unde doresc, citii in ce parc doresc si asa mai departe dar unde m-as putea intoarce acasa? In Romania ?Nu , pentru ca am plecat de acolo sa castig milionul la care inca mai sper , m-as intoarce aci de unde va scriu pentru ca aici e casa mea, pentru care am muncit si luptat , am indurat , poate mai multe ca in Romnia, lucru fara de care m-as simti gol. Ce rost ar avea toate daca ce am construit cu mana mea si trecut prin putzinul creier (prsonal vorbind) ar ramane de izbeliste.
Fiecare are propria casa unde se simte bine si din pacate tot mai multi numesc casa un alt loc decat cel in care s-au nascut, din cauza cui?
Din cauza vecinilor cu modul lor de viata , al regimului care a lasat fara nici un Dumnezeu pe vecini , a sefului ce te-a concediat , a viselor pierdute sau pur si simplu a neajunsurilor.
Ce importanta mai are, suntem acolo unde suntem si ne bucuram de ceea ce facem si ceea ce ni se intampla, fiecare are o amintire placuta din tinerete care il leaga de locul natal si regreta sa o aibe departe in spatziu si mai ales timp.
Cu milionul de euro potzi "comprima" doar spatziul deocamdata shi schimba un pic viitorul.
Multa bafta si capul pe umeri le doresc "lucratorilor" ce au plecat ca si mine ,ilegal ,visand la acest milion cu idei gresite despre occident.Catzi se vor mai intoarce "acasa"?Cat or sa atea prin strainatati?
Citat: Cat pot sa muncesc nu ma mai intorc decat in vizita si cum pot muncii pana la pensie cel putzin.... si atunci unde o sa-ti fie casa?
Bivolaru, deosebire - de arhonte carol la: 16/05/2004 14:19:00
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
Aspectul cel mai important ce trebuie retinut, si care face lumina pe deplin asupra motivelor reale ale anchetei incepute de autoritati, dincolo de speculatiile referitoare la Masonerie, interese politice,etc., este urmatorul:
Ceea ce deosebeste MISA de orice fel de alta asociatie,grupare cu acelasi profil (yoga) ori asociatie de cult crestin nerecunoscuta de Biserica Ortodoxa,si orice fel de alta asociatie cu invataturi ce au la baza
norme din religiile chineze,japoneze (Zen, Tai chi, Qi-Gong,), si care au toate sediul in Romania, este faptul ca,
MISA a fost transformata de Gregorian Bivolaru,intr-o simpla fabrica de produs bani. Scurt si la obiect. Bani care se fac asa cum bine s-a scris in presa ( ce a preluat informatia de la anchetatori) din prostitutie.
Prostituarea femeilor yoghine, cu donarea in totalitate a castigurilor asociatiei. Si desigur, pentru ca MISA este a lui Bivolaru intr-un mod Absolut, donatiile se fac fara chitante, fiind predate in mainile incapatoare ale acestuia. De unde stiu?! Din exact acelesi surse cu ale SRI-ului. Banii sunt folositi la achizitionarea de vile,blocuri ,terenuri, nu pe numele MISA desigur ci pe numele unor oameni fideli in mod Absolut lui Bivolaru, cate 4-5 pe fiecare "act" pentru ca imobilul sa nu poata fi vandut, in cazul in care un yoghin se supara pe Asociatie. Bivolaru, e ca Ceausescu- nu are incredere in nimeni. Afirmatiile acestea pot fi verificate cu usurinta de catre oricine are acces la asemenea acte.Valorile acestor imobile se ridica pana la sume de ( fara nici o exagerare!) 5-6 milioane de dolari, si alte cateva milioane dolari sunt in conturile personale ale lui Bivolaru din strainatate. Nimic in Romania. Nimic in Numele lui Bivolaru in tara.
Vad ca peste tot, ei afirma, ca in asociatie sunt 22 membri. E adevarat, insa din cei 30.000 studenti cu legitimatie ( nu simpatizanti cum spun ei) cel putin 1000 sunt in mod absolut fideli lui Bivolaru, in special cei din ashramurile din Bucuresti, fidelitate care merge pana la a accepta prostitutarea personala pentru "binele"asociatiei ( citeste Bivolaru) si donarea tuturor banilor castigati. Observatie - Munca de lamurire o duce chiar Maestrul yoghin, personal,santajand femeile cu iubirea divina si cea personala ( femeile nu mai au acces la "gratia" divina a lingamului sau ,daca nu fac ce li se spune sau sugereaza - pare de mirare,insa 90% din femeile yoghine DORESC sa aiba o relatie sexuala cu Bivolaru) , credinta, inselandu-le cu idei ca "prostitutie sacra", karma yoga in viata aceasta si iluminarea prin sacrificiu ...prin munca, si o situatie spirituala si financiara foarte buna in...viata viitoare,la urmatoarea reincarnare!
Acum, eu stiu ca vor veni si vor ataca ce spun , insa eu nu scriu pentru ei, eu scriu pentru cei inteligenti, care STIU ca Prostitutia nu poate fi sacra decat la cretini si barbari ( nici macar pagani), iar manipularea dupa perdeaua yoga/spiritualitate/Mircea Eliade, Culianu, etc, dovedeste
ca Bivolaru este demn de rasa "spirituala" de la Tartasesti, caci oricat ar striga lumea, l-ar atentiona, i-ar bate obrazul, el neaga cu vehementa, nu se opreste ,continua, cu aceeasi nesimtire cu care o fac si infractorii bine-cunoscuti romanilor, "neamuri de tartasoi", si nu numai. Caci nu e numai Gabriel Bivolaru, ci e si Sachelarie, Oprisan, Mischie, Iacubov, Vintu, Culita din Insula Brailei,Vanghelie, etc, ca sa nu mai pomenesc de cel mai mare infractor din Romania. Este bine cunoscut.
Deci accesta este realul motiv, pentru care Bivolaru a fost "agatat", trist fiind ca nici o dovada nu exista ( decat poate marturii ale celor implicati direct) ca Bivolaru ar fi participat in vreun fel la organizarea si exploatarea acestei uriase retele de prostitutie. Totul este facut cu ajutorul firmelor de yoghini (mai mult decat fideli) studenti,nicidecum simpatizanti,ori chiar membri. Firme yoghine care se ocupa cu prostitutia sacra, sunt cele din presa, Extaz srl, dar si Kamala srl, firma Cameliei Chisca cea care l-a insotit pe Bivolaru la granita, fosta si actuala iubita a sa, care exporta femei in Japonia,etc. Se poate vedea cu usurinta aceasta, la Ambasada Japoniei la Bucuresti. Ce urmeaza acum, dupa aceasta vanatoare, este ca firmele lui Bivolaru fiind blocate, sa se observe un aflux de TURISTE yoghine cu destinatia Japonia! De ce ? Pentru ca Bivolaru, este nesimtit si avar. Si are vointa mare! Ca de aceea e yoghin si Iluminat - el cand vrea ceva, nu se lasa pana cand nu obtine TOT, si pana nu epuizeaza "filonul". Or Japonia este un filon de aur, pare-se inepuizabil!
Cat priveste asa numita spalare de creiere prin metode para-psihologice,si implantarea de idei noi ( deci de tendinte) este perfect adevarat. Se stie ca serviciile secrete americane cu asta se ocupa de zeci de ani! Primul pas este "relaxarea", deschiderea subconstientului ,cum este numita in yoga, al doilea pas este introducerea de catre "specialist" ( care poate fie Bivolaru, sau unul din ajutoarele sale-profesori de yoga) a sugestiilor subliminale,in asa zisele meditatii pe muzica! Deci nu cu yantre, nu cu mantre, acestea au un alt scop. Alta metoda de manipulare, este aceea prin sex. Se stie ca tantricii sunt bine pregatiti tehnic si fizic, iar femeile sunt extrem de sensibile la acest fel de... fericire.
Castigul pentru societatea romaneasca ar fi ca Bivolaru sa fie stopat sa prostitueze femeile yoghine. Sa fie anihilat din acest punct de vedere. De ce doar hoardele de tigani pot fi pedepsiti pentru prostitutie, si Bivolaru, ori MISA, nu?! Faptul ca ei considera prostitutia "sacra" ( si veti fi mirati- ei chiar sunt convinsi!) nu ii scuteste de rigorile legii si de oprobiul public.
Spunea Dl. Racovitan cuiva sa nu confunde MISA cu Miscarea Transcedentala. Desigur, e o greseala mare. Cum o greseala mare este si sa fie impins in fata Mircea Eliade, ca o mascota de catre MISA. Ei trebuie sa priceapa, ca NIMENI din Romania, nici o scoala de Yoga, Zen, Tai Chi,
nici un cult(secta) crestin, nici un liceu, nici o universitate din Romania, nu se ocupa cu prostitutia! Clar. Ei trebuie sa priceapa, ca doar tiganii se ocupa cu astfel de activitate "spirituala", si de aceea si sunt huliti si urati, dezaprobati de toti romanii, fara deosebire de nivel de educatie, de cultura. MISA sa caute motivele oprobiului public in ograda sa, si in gura Iluminatului Bivolaru.
Arhonte Carol sunt - Sa nu ne emotionam prea tare... - de (anonim) la: 16/05/2004 17:26:46
(la: Existenta divinului?!)
Toata stima Desdemona Doamna, ati punctat perfect, si cu real bun simt.
Intr-adevar, religia crestina nu a fost deloc blanda la inceputuri (care au durat mai mult de o mie cinci sute de ani!!!), timp in care conducatorii institutiilor religiei crestine au impus-o popoarelor cu forta si mentinuta asisderea. S-au facut crime impotriva umanitatii strigatoare la cer( iar Cerurile nu au raspuns!), Hitler pare un mic copil, cu cele cateva sute mii de oameni arsi, in numele "omului nou" "rasei alese".
In Evul mediu au fost arsi pe rug, milioane de oameni din popoarele Europei,au fost schingiuite asa cum nimeni vreodata n-a facut-o in numele nici unei alte religii "pagane" "barbare" din trecut. Nici macar
satanistii, cei ce se inchina lui Satan nu au atins acest rafinament al
" blanzilor crestini ". Ma refer,repet,la liderii credintei crestine acelor vremuri.
A fost Intoleranta extrema si a fost Moarte!
Eu sunt Nascut crestin. Insa sunt un spirit realist si lucid. Iar memoria si logica mea sunt asa cum trebuie sa fie.
Eu nu il neg pe Dumnezeu, ar fi ca si cum m-as nega pe mine, insa nu imi face extrem de multe iluzii privitoare la excelenta si infailibilitatea religiei crestine. Si nici nu cred ca va fi ultima mare religie a pamantului. Istoria a dovedit-o de atatea ori.
Imi amintesc acum, ca religia crestina a numit toti marii Zei ai religiilor anterioare Diavoli, Demoni. Litera religiei crestine a hotarat si
i-a "alungat din ceruri!! Vorbesc acum de fapte, de adevaruri scrise, mentionate intr- o serie mare de documente Reale ale vremurilor trecute. Documente ignorate de capii religiei crestine pe la anul 300. Este stiut si ras-stiut!
Un fapt interesant legat de mitul "Alungarii din cer":
Aproximativ 7000 ani in urma, Constelatia care stapanea zona "spirituala" a cerurilor, Nordul, era Constelatia...DRACO! Steaua polara era Thuban, steaua cu magnitudinea cea mai mare din aceasta Constelatie. TOATE popoarele lumii de la acea vreme si-au bazat religiile si credintele pe stralucirea si influenta acelei constelatii. Mari civilizatii s-au dezvoltat,regate puternice,imperii,au beneficiat de o cunoastere si o tehnologie de care cei mai mari savanti, fizicieni moderni (crestini ai mileniului 2 si 3,acum,) ar trebui sa fie invidiosi. Exceptie, Tesla.
Cea mai importanta civilizatie de atunci cea egipteana, ne-a lasat piramidele, ale caror coordonate matematice insumate, dau exact coordonatele Constelatie Draco, cu punct focal pe steaua Thuban! Este un fapt, nu imaginatie.
Toate scrierile importante ale "Vechilor", descriu contacte directe ale oamenilor cu "Zeii", patriarhii traitori cu cel putin doua mii de ani inaintea
anului 0.e.n, descriu "carele de foc", si "slava cerurilor" si "Ingerilor", veniti sa imparta oamenilor diverse.
Cu putin timp inainte de aceasta era, Constelatia Draco conform legilor Naturale si Universal Divine, si-a schimbat pozitia pe cer ,si o alta stea i-a luat locul in centrul Nordului - Polaris.
Aceasta schimbare in ceruri, a fost perceputa si inteleasa de popoarele antice, in felul in care stim. Urmarea a fost o noua religie, care s-a impus aspura celorlalte in timp. Cu 10 mii de ani inainte, o alta constelatie inconjura polul Nord, si civilizatiile se cunosc care sunt acelea, aproximativ, Atlantida, etc. Peste alte ...1000 de ani,
alta stea polara se va gasi la Polul Nord, fapt ce va produce diferite schimbari in constiinta "modernilor" locuitori ai pamantului, urmand o...alta religie, decat cea crestina., s.a.m.d
Concluzia?
Universul se schimba,constiinta oamenilor se schimba, Istoria se repeta la intervale regulate, precise, de timp.
Traim in mit, spunea cineva.
P.s- Un fapt Real,ce poate parea ciudat pentru unii, revoltator pentru altii, crestini hotarati sa fie crestini.
Arheologii au descoperit in cel putin 3 locuri in Romania, tara noastra,
un ex.la Adamclisi, o bucata de ceramica,veche nu de 2050 ani de pe timpul razboaielor daco-getilor cu romanii, ci de aprox.4000 ani, ceramica pe care era scris in limba daca ( nu romana) o rugaciune a unei femei dace catre Divinitatea sa, care afirma cam asa,redau aprox: " Mare zeita, sunt 666, sunt luminoasa si buna, te rog sa iti amintesti de aceasta si sa ma reincarnezi..."
Ce sa fie de spus? Sunt stramosii nostri, au fost oameni buni,viteji, patrioti, iubitori de vatra si copii, stramosi ce traiau omeneste, in pace cu inimile si constiintele lor, inchinandu-se Divinitatilor timpului, cum noi urmasii lor, ai dacilor si getilor, ne inchinam Divinitatilor prezentului fiind impacati cu ei in constiinta noastra.
Intrebarea ce mi-o poate pune oricine - Sugerezi ca Dumnezeu nu este acelasi, Unul in toate timpurile?
Bineinteles, insa, capacitatea de percepere a constiintei umane este diferita de la epoca la epoca, dupa sistemul cunoscut, deal-vale, deal-vale.
Sa fie omenirea astazi in pozitia "deal"?
Sa privim putin la actiunile imperiilor de astazi, la actiunile locuitorilor din
tara unde s-a nascut ultimul mare Invatator al omenirii, si sa ne reamintim in ce punct in timp au disparut civilizatii si odata cu ele cultura si religia acestora.
Arhonte Carol



#15478 (raspuns la: #15342) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Apoi mai oameni...sunteti cam ..."dusi" ::)))))) - de (anonim) la: 17/05/2004 02:35:00
(la: Preoti homosexuali?)
Catalina...trebe sa zic ca iti admir judecata.Ceea ce lipseste pe acest site...oricum ...din cite am vazut...este simpla parere a unuia care chiar ii place de un barbat.Trebe sa va zic ca partea sexuala nu primeaza si mai mult , personal as prefera sa nu existe.Imi place de un barbat pentru cum se uita la mine...de gales...sau de rugator...sau surizid..., pentru cum ma face sa ma simt cind sint cu el (sau mai bine zis ca sa nu interpretati fizic sensul cuvintului "simte" ca pun pariu ca la asta v-ati gindit cu totii cei cu dorintele si placerile zavorite si care pretindeti a fi total altceva decit sinteti doar ptr a conveni celor din jur::))) asa credeti voi ::)))), ptr cine e si ptr cine sint cind il stiu cu mine.Imi place cum arata...desigur...la nebunie...dar faptul de a stii ca exista cineva care tine la tine e mai mult decit poti cere de la viata.Pentru toti cei cu argumente teologice....ce sa va zic decit ca am ajuns sa pot spune asta deschis dupa ce am studiat biblia detaliat.Multa vreme mi-a fost groaza de o gramada de lucruri si unele inca imi mai stau pe suflet.Dar dezastrul pe care il proavoaca in sufletul meu doar ideea ca "el" nu m-ar placea e mai mare decit oricare frica as fi simtit-o vreodata( cu toate ca real asta nu s-a intimplat) fata de Dumnezeu.Frica e singurul lucru care ne opreste de a fi aproape de noi si ceea ce e mai important...de Divinitate.Ca sa nu pierd subiectul exact al discutiei.....care include teologia crestna ...sa va intreb unele lucruri pe cei "asa de documentati"...si va rog.....va voi reda cuvint cu cuvint ce scrie in biblie si nu ma luati cu : asta se interpreteaza asa si asa...ca atunci putem interpreta absolut orice dupa cum vrem.Deci daca luam biblia...putem vedea in primul rind cum cu totii aberati cind spuneti Tatal Nostru:

...si nu ne duce pe noi in ispita..." dar dragilor simplu rational iti dai seama ca te rogi ca Dumnezeu sa nu te conduca sa faci ceva rau....nu e ilogic complet???...fara interretari va rog ca asa putem ajunge oriunde...si oricum cine vrea sa citeasca la Corinteni zice fff clar ca " sa nu zici niciodata catre dumnezeu sa nu te duca in ispita ......etc ceea ce de fapt este logic si rational....Asa ca o mica intrebare....cum a aparut Diavolul???...hopa hopa..parca va vad cu totii cu povesti si explicatii de ingeri convertiti.....si alte si alte...dar dragilor va indoiti de atotcunoasterea Domnului????? Daca esti cu adevarat credicios si admiti ca Dumnezeu a creat tot ce este si e atotcunoscator.......atunci El stie/stia f bine ce se v-a intimpla de la inceput...deci ar crea asa ceva ce ar da nastere la atitea urmari pe care sa se "zbata" sa le indeparteze......??? nu vedeti ca pare cam aberant si de cite ori admiti pe diavol iti arati simpla necredinta??? Daca Dumnezeu a creat pe homosexual...de ce il condamna?????ce aberatii.DUMNEZEU ESTE IUBIRE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! si asta de toate din care asa putintel cit este , este si cea pe care o cunoastem noi in diferite feluri. Vezi la Corinteni 1- cap 13.

Tot in biblie scrie: Toate sint ingaduite dar nu toate zidesc......
...dupa cum putem vedea simplu si clar ...si dupa cum clar stiti cu totii dar vreti sa va ascundeti sub explicatii si "interpretari".....in biblie exista mult prea multe contradictii....Dumnezeu e Iubire....el nu se minie.....e mult prea deasupra tuturr lucrurilor comune noua...iubirea fiind legatura unica, completa si vesnica intrenoi si el intre noi toti.Stiu ca va e teama sa incercati si sa aruncati ochii in spatele acestei "usi" ce am deschis-o...dar FA-O OMULE!!! nu prea ai ce pierde...daca ai credinta asa de tare si esti asa de sigur pe ergumentele tale...incearca si vezi : oare poate aceasta lume e mai frumoasa decit stiam???si mai buna???
Ptr oricine doreste sa-mi dicute argumentele sau sa comenteze...scrieti la expertboyman@yahoo.com.

DUMNEZEU NE-A DAT MINTEA.....ASA CA GINTITI INAINTE SA VORBITI!!!
DUMNEZEU NE-A DAT IUBIREA.....ASA CA IUBITI FARA SA URITI.
NU VA FIE FRICA DE NIMIC, IUBITI TOTUL CACI DUMNEZEU E CU VOI !!! ...... SI EU INCERC SA FIU LA FEL ...IN GIND ........SI-N FAPTE......." in ochi , pe flori, pe buze ori morminte."
Mai oameni....sinteti cam "dusi"...unii cel putin::))) - de expertboyman la: 17/05/2004 02:43:02
(la: Preoti homosexuali?)
Catalina...frumoase comentarii in special ultimul...Ceea ce lipseste pe acest site...oricum ...din cite am vazut...este simpla parere a unuia care chiar ii place de un barbat.Trebe sa va zic ca partea sexuala nu primeaza si mai mult , personal as prefera sa nu existe.Imi place de un barbat pentru cum se uita la mine...de gales...sau de rugator...sau surizid..., pentru cum ma face sa ma simt cind sint cu el (sau mai bine zis ca sa nu interpretati fizic sensul cuvintului "simte" ca pun pariu ca la asta v-ati gindit cu totii cei cu dorintele si placerile zavorite si care pretindeti a fi total altceva decit sinteti doar ptr a conveni celor din jur::))) asa credeti voi ::)))), ptr cine e si ptr cine sint cind il stiu cu mine.Imi place cum arata...desigur...la nebunie...dar faptul de a stii ca exista cineva care tine la tine e mai mult decit poti cere de la viata.Pentru toti cei cu argumente teologice....ce sa va zic decit ca am ajuns sa pot spune asta deschis dupa ce am studiat biblia detaliat.Multa vreme mi-a fost groaza de o gramada de lucruri si unele inca imi mai stau pe suflet.Dar dezastrul pe care il proavoaca in sufletul meu doar ideea ca "el" nu m-ar placea e mai mare decit oricare frica as fi simtit-o vreodata( cu toate ca real asta nu s-a intimplat) fata de Dumnezeu.Frica e singurul lucru care ne opreste de a fi aproape de noi si ceea ce e mai important...de Divinitate.Ca sa nu pierd subiectul exact al discutiei.....care include teologia crestna ...sa va intreb unele lucruri pe cei "asa de documentati"...si va rog.....va voi reda cuvint cu cuvint ce scrie in biblie si nu ma luati cu : asta se interpreteaza asa si asa...ca atunci putem interpreta absolut orice dupa cum vrem.Deci daca luam biblia...putem vedea in primul rind cum cu totii aberati cind spuneti Tatal Nostru:

...si nu ne duce pe noi in ispita..." dar dragilor simplu rational iti dai seama ca te rogi ca Dumnezeu sa nu te conduca sa faci ceva rau....nu e ilogic complet???...fara interretari va rog ca asa putem ajunge oriunde...si oricum cine vrea sa citeasca la Corinteni zice fff clar ca " sa nu zici niciodata catre dumnezeu sa nu te duca in ispita ......etc ceea ce de fapt este logic si rational....Asa ca o mica intrebare....cum a aparut Diavolul???...hopa hopa..parca va vad cu totii cu povesti si explicatii de ingeri convertiti.....si alte si alte...dar dragilor va indoiti de atotcunoasterea Domnului????? Daca esti cu adevarat credicios si admiti ca Dumnezeu a creat tot ce este si e atotcunoscator.......atunci El stie/stia f bine ce se v-a intimpla de la inceput...deci ar crea asa ceva ce ar da nastere la atitea urmari pe care sa se "zbata" sa le indeparteze......??? nu vedeti ca pare cam aberant si de cite ori admiti pe diavol iti arati simpla necredinta??? Daca Dumnezeu a creat pe homosexual...de ce il condamna?????ce aberatii.DUMNEZEU ESTE IUBIRE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! si asta de toate din care asa putintel cit este , este si cea pe care o cunoastem noi in diferite feluri. Vezi la Corinteni 1- cap 13.

Tot in biblie scrie: Toate sint ingaduite dar nu toate zidesc......
...dupa cum putem vedea simplu si clar ...si dupa cum clar stiti cu totii dar vreti sa va ascundeti sub explicatii si "interpretari".....in biblie exista mult prea multe contradictii....Dumnezeu e Iubire....el nu se minie.....e mult prea deasupra tuturr lucrurilor comune noua...iubirea fiind legatura unica, completa si vesnica intrenoi si el intre noi toti.Stiu ca va e teama sa incercati si sa aruncati ochii in spatele acestei "usi" ce am deschis-o...dar FA-O OMULE!!! nu prea ai ce pierde...daca ai credinta asa de tare si esti asa de sigur pe ergumentele tale...incearca si vezi : oare poate aceasta lume e mai frumoasa decit stiam???si mai buna???
Ptr oricine doreste sa-mi dicute argumentele sau sa comenteze...scrieti la expertboyman@yahoo.com.

DUMNEZEU NE-A DAT MINTEA.....ASA CA GINTITI INAINTE SA VORBITI!!!
DUMNEZEU NE-A DAT IUBIREA.....ASA CA IUBITI FARA SA URITI.
NU VA FIE FRICA DE NIMIC, IUBITI TOTUL CACI DUMNEZEU E CU VOI !!! ...... SI EU INCERC SA FIU LA FEL ...IN GIND ........SI-N FAPTE......." in ochi , pe flori, pe buze ori morminte."
Dumnezeu a creztn totul....te indoiesti??????::))))))))) - de expertboyman la: 17/05/2004 03:08:56
(la: Viata gay...romaneasca!)
Dumnezeu a creat tot ce este....altfel daca nu admiti asta desigur arati cit de necredincios esti...si multe altele.Deci tot el a creat femeia si homosexualul.Daca miine apare o stire ca s-a descoperit o parte a noului sau vechiului testament care condamna barbatii cu parul lung???sau femeile far copii???Dupa cum un hetero nu poate sa se schimbe homo din simpla dorinta , la fel e si invers.Si e normal asa cum e totul. Ceea ce lipseste pe acest site...oricum ...din cite am vazut...este simpla parere a unuia care chiar ii place de un barbat.Trebe sa va zic ca partea sexuala nu primeaza si mai mult , personal as prefera sa nu existe.Imi place de un barbat pentru cum se uita la mine...de gales...sau de rugator...sau surizid..., pentru cum ma face sa ma simt cind sint cu el (sau mai bine zis ca sa nu interpretati fizic sensul cuvintului "simte" ca pun pariu ca la asta v-ati gindit cu totii cei cu dorintele si placerile zavorite si care pretindeti a fi total altceva decit sinteti doar ptr a conveni celor din jur::))) asa credeti voi ::)))), ptr cine e si ptr cine sint cind il stiu cu mine.Imi place cum arata...desigur...la nebunie...dar faptul de a stii ca exista cineva care tine la tine e mai mult decit poti cere de la viata.Pentru toti cei cu argumente teologice....ce sa va zic decit ca am ajuns sa pot spune asta deschis dupa ce am studiat biblia detaliat.Multa vreme mi-a fost groaza de o gramada de lucruri si unele inca imi mai stau pe suflet.Dar dezastrul pe care il proavoaca in sufletul meu doar ideea ca "el" nu m-ar placea e mai mare decit oricare frica as fi simtit-o vreodata( cu toate ca real asta nu s-a intimplat) fata de Dumnezeu.Frica e singurul lucru care ne opreste de a fi aproape de noi si ceea ce e mai important...de Divinitate.Ca sa nu pierd subiectul exact al discutiei.....care include teologia crestna ...sa va intreb unele lucruri pe cei "asa de documentati"...si va rog.....va voi reda cuvint cu cuvint ce scrie in biblie si nu ma luati cu : asta se interpreteaza asa si asa...ca atunci putem interpreta absolut orice dupa cum vrem.Deci daca luam biblia...putem vedea in primul rind cum cu totii aberati cind spuneti Tatal Nostru:

...si nu ne duce pe noi in ispita..." dar dragilor simplu rational iti dai seama ca te rogi ca Dumnezeu sa nu te conduca sa faci ceva rau....nu e ilogic complet???...fara interretari va rog ca asa putem ajunge oriunde...si oricum cine vrea sa citeasca la Corinteni zice fff clar ca " sa nu zici niciodata catre dumnezeu sa nu te duca in ispita ......etc ceea ce de fapt este logic si rational....Asa ca o mica intrebare....cum a aparut Diavolul???...hopa hopa..parca va vad cu totii cu povesti si explicatii de ingeri convertiti.....si alte si alte...dar dragilor va indoiti de atotcunoasterea Domnului????? Daca esti cu adevarat credicios si admiti ca Dumnezeu a creat tot ce este si e atotcunoscator.......atunci El stie/stia f bine ce se v-a intimpla de la inceput...deci ar crea asa ceva ce ar da nastere la atitea urmari pe care sa se "zbata" sa le indeparteze......??? nu vedeti ca pare cam aberant si de cite ori admiti pe diavol iti arati simpla necredinta??? Daca Dumnezeu a creat pe homosexual...de ce il condamna?????ce aberatii.DUMNEZEU ESTE IUBIRE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! si asta de toate din care asa putintel cit este , este si cea pe care o cunoastem noi in diferite feluri. Vezi la Corinteni 1- cap 13.

Tot in biblie scrie: Toate sint ingaduite dar nu toate zidesc......
...dupa cum putem vedea simplu si clar ...si dupa cum clar stiti cu totii dar vreti sa va ascundeti sub explicatii si "interpretari".....in biblie exista mult prea multe contradictii....Dumnezeu e Iubire....el nu se minie.....e mult prea deasupra tuturr lucrurilor comune noua...iubirea fiind legatura unica, completa si vesnica intrenoi si el intre noi toti.Stiu ca va e teama sa incercati si sa aruncati ochii in spatele acestei "usi" ce am deschis-o...dar FA-O OMULE!!! nu prea ai ce pierde...daca ai credinta asa de tare si esti asa de sigur pe ergumentele tale...incearca si vezi : oare poate aceasta lume e mai frumoasa decit stiam???si mai buna???
Ptr oricine doreste sa-mi dicute argumentele sau sa comenteze...scrieti la expertboyman@yahoo.com.

DUMNEZEU NE-A DAT MINTEA.....ASA CA GINTITI INAINTE SA VORBITI!!!
DUMNEZEU NE-A DAT IUBIREA.....ASA CA IUBITI FARA SA URITI.
NU VA FIE FRICA DE NIMIC, IUBITI TOTUL CACI DUMNEZEU E CU VOI !!! ...... SI EU INCERC SA FIU LA FEL ...IN GIND ........SI-N FAPTE......." in ochi , pe flori, pe buze ori morminte."
inocenta - de desdemona la: 18/05/2004 08:22:26
(la: Viata e o joaca)
Eu cred ca inocenta e un lucru foarte important in viata. Exista si adulti inocenti, fara a fi copilarosi, prosti sau naivi. Inocenta nu exclude responsabilitatea. E un fel de-a vedea lumea care iti da in acelasi timp bucurie, modestie, spontaneitate si intelepciune. Un om inocent nu se va plictisi niciodata, va vedea clar cum stau lucrurile, fara a fi impresionat de vorbele si agitatia altora. Un om inocent vede foarte clar realitatea. Inocenta iti da masura exacta a lucrurilor, iti spune unde sa te opresti, iti arata unde se afla lucrurile frumoase in ceea ce te inconjoara. Este o calitate innascuta si nu poate fi distrusa, cel mult acoperita de alte idei, conceptii, obiceiuri. Dar ea poate fi si regasita.
Indeea ca viata e o joaca (sau o piesa de teatru) este cunoscuta din vechime, si reprezinta forta ce contracareaza prea marea gravitate. Nu e bine sa te iei prea mult in serios, caci devii ingrijorat si trist. Daca poti sa razi de tine si defectele tale cum ai rade de un actor dintr-o comedie grozava, si daca poti sa eviti deprimarea si nervii cand ceva nu-ti iese, castigul e mare. Asa ca, de ce nu, cateodata iti dai seama ca 'ma enervez prea tare' si ca 'toata tarasenia asta nu face doi bani', si vezi totul ca un joc (care a crescut si el, odata cu tine). De cate ori nu iti amintesti, ca adult, nervii si supararea copilariei, cu un zambet ingaduitor. Si de ce sa nu incerci, chiar cand treci prin cele mai grele momente, sa stai o clipa sa te gandesti cum o sa razi de angoasa ta peste cativa ani. Uitandu-te in urma vezi problemele diminuate, de ce sa nu le privesti asa si in prezentul lor, macar pentru 5 minute.
___________
"Sa fii tu insuti schimbarea ce o doresti in lume".
For -my brother- Ozzy - de NiceSmil3 la: 18/05/2004 08:27:26
(la: Trecut si viitor, amintiri si lacrimi)
In mare sunt de acord cu tot ce ai scris. Insa zilele trecute ma gandeam la toata povestea asta cu frica de moarte. Mie nu mi-e teama, absolut deloc, insa ma apasa gandul ca, in urma mea voi lasa multa suferinta in inimile celor dragi. As fi atat de fericita daca cei din jurul meu ar realiza ca nu e nimic extraordinar de tragic in a parasi acesta lume...poate acolo chiar e mai bine. Nu cer indiferenta si nici bucurie in ceea ce priveste acest "eveniment" nu cer abtinerea de la varsarea lacrimilor...dar cei de azi se consuma atat de mult.
"Lacrimile nu sunt arzatoare decat in singuratate. Toti aceia cere se vor inconjurati in agonie de prieteni o fac dintr-o imposibilitate de a suporta momentul final. Ei vor sa-si uite, in momentul capital, de moart. De ce nu au un eroism infinit, de ce nu incuie usa ca sa suporte senzatiile acelea nebune cu o luciditate si o teama dincolo de orice limita?"'
Cititind "Pe culmile disperarii" de Emil Cioran am realizat aproximativ aceleai intrebari si necunoscute si in opera lui.
Sincer, daca ar fi sa iei de bune, toate vorbele acestuia, nu ti-ai mai dorii sa traiesti mult, dar are o intelepciune aparte.
Viata e atat de frumoasa, iar frumusetea nu sta in destrabalare, petreceri sau mai stiu eu ce. Cele mai pretioase bucuri ale vietii tot cele marunte, aparent lipsite de importanta raman. De ele iti vei aminti cu cea mai mare placere. Si da...imi place sa privesc albastul cerului si infinitatea marii...pentru lucrurile astea "marunte" viata mea are sens si rost...
Regards,
Catalina/NiceSmil3
#15556 (raspuns la: #15528) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
White balance - de Dinu Lazar la: 18/05/2004 09:05:50
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Din punctul meu de vedere, treaba sta cam asa: exista aparate digitale care fac imagini RAW si aparate care fac numai JPG sau JPG si TIFF.

Pentru primele, e bine sa se foloseasca cit mai mult beneficiile formatului RAW; in acest caz se poate lasa aparatul pe selectare automata a temperaturii de culoare; oricum la procesare se poate schimba orice; daca insa se fotografiaza JPG sau TIFF, o temperatura de culoare bine selectata ajuta mult.
Acolo unde se poate, corectia de alb e bine sa se faca manual pe niste etaloane standardizate ( fie ele gri Kodak 18% sau foi albe de hirtie)
Altfel, la fotografierea in exterior, ziua, eu personal setez pe "nori" - adica pe 6500 grade Kelvin, si in interior, de la caz la caz.
La apus si la rasarit, ca sa se redea atmosfera, nu se va corecta prea mult temperatura de culoare...
O suprafata translucida e greu de utilizat, poate da diverse dominante - un lucru alb pentru ochi poate fi albastrui sau galbui pentru film sau captor.
Exista insa astfel de adaptoare de masurat expunerea, facute din plastic etalonat.
In mod normal, in lumea digitala contemporana, posibilitatea vizualizarii imaginii pe loc dupa fotografiere si mai ales a histogramei a redus mult din importanta exponometrelor; eu spre exemplu nu mai folosesc exponometrul de peste 2-3 ani; pun aparatul pe auto si in 99% din cazuri e OK; cel mult fac braketing si imposibil sa gresesc expunerea.
Deci corectia de alb, de la caz la caz; daca e o chestie sensibila, cum ar fi reproducere de tablouri sau reproducerea exacta a realitatii, musai sa folosim corectie manuala a albului, pe zone etalon; daca e de facut o imagine mai calda, masuram pe ceva mai albastrui; daca vrem sa facem o imagine rece, albastruie, masuram pe ceva mai galbui.
Se pot face etaloane colorate in albastru foarte palid sau galben foarte palid pe care sa le folosim mereu si sa ne perfectionam modificarea atmosferei cromatice a fotografiei fara sa lasam nimic la latitudinea hazardului.
Cine nu vrea sa se complice, poate lasa pe auto... dar e diferenta dintre o pastila care iti inlatura efectul de foame si o salata de calamar cu cartofi prajiti...la calamar normal, folosim o temperatura de culoare mai coborita, ca sa redam spre "cald" si nu spre "rece" o senzatie vizuala gustativa...
#15559 (raspuns la: #15537) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
1° unu la mina. SB ... - de SB_one la: 18/05/2004 14:34:21
(la: Cati dintre romanii plecati din tara isi fac meseria)
1° unu la mina.


SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
The ways of our nations - de Little Eagle la: 18/05/2004 17:07:33
(la: Crazy Horse)
Dear Brother,

Ai dreptate.Esti un wise man si respect asta in tine .Te-ai gandit vreodata ori ,
si ma adresez cercului nostru din cafenea ca numele ce alegeti ca pseudonim
spune ceva despre voi insiva?
ca alegeti instinctiv un anume nume?Cum am mai scris fiecare avem culorile noastre si nu intamplator iti alegi un pseudonim.

Nu ati avut de ex. un Vision Quest,ca mine,sa-mi aflu realul nume,dar in fapt,toti ati ales un nume si fara sa stiti ati avut un Vision Quest.Pe tine te numesti Paianjenul,altcineva e Belle,altul e Tombola,ori alte nume.
Este okay.Este in natura firii,inseamna ca fiecare se identifica cu numele,ceva din el se simte bine cu acel nume,este drumul nostru,de la stramosi.

Multe nu cunosc perfect despre marele Chief Crazy Horse,numele lui in limba tribului in care s-a nascut,Oglala-Brule(Sioux-nume dat triburilor Lakota de francezi cu sute ani in urma,sunt multe fractiuni in multe triburi si fiecare se numeste intr-un fel,chiar ex. lui Crazy Horse,care era din Lakota tribe,insa Oglala-Brule).
Deci numele lui real in limba Lakota este:Tashunka Witco(in eng.=Crazy Horse).
La 16 ani a avut Vision Quest(vezi cele scrise de mine la "Groapa")si viziunea lui a fost sa fie un mare razboinic calare pe cal cu parul in vant si lung,jumate gol si pe un obraz-cel stang,un semn ca de fulger pictat in negru,iar corpul,pictat cu puncte albe.Un Hawk cu pene rosii zbura deasupra lui.
Nimeni nu-l putea opri si acest razboinic din viziune urla tare cu sulita in mana
si alerga in fata ...mortii fara teama.

I-a spus astea tatalui sau care era un Medicine Man si acesta l-a numit Crazy Horse.Stiu ca a fost nepotul unui f. mare Chief lakota,Spotted Eagle.

Unul din prietenii si fratii mei indieni,strabunica lui a fost inrudita cu acest brav warrior!Crazy Horse a murit avand 35 ani(1842-1877).
Cand nu era in razboi,purta o singura pana in par...a unui red hawk,cand lupta avea toata coroana pe cap(36 pene,fiecare=un act de mare bravura)si era pictat exact ca in viziunea lui despre acel razboinic.
De la 12 ani a fost un brav warrior,atunci a primit prima pana,omorand doar cu un cutit un buffalo......este practic imposibil,si totusi el a facut asta.

Nu stiu daca stii,dar in lupte,orice indian din orice triburi,isi etaleaza scalpurile
dusmanilor,e semn de glorie si bravura.Crazy Horse a refuzat sa faca asta.
A fost un suflet bun,acum vor sa-i faca monument ....cel mai mare din lume,nu departe de cei 4 presedinti americani,sculptat in acelasi munte.
Va fi calare ...asa vede omul alb recunostinta?
De ar fi Crazy Horse in viata azi ar rade si ar zice ca e o mare tampenie!
Stii ce ar zice?: Dati pamantul nostru inapoi noua.Stim cum sa-l crestem si sa-l veneram.

Am sa-ti spun o istorioara cu fratele meu Vernon Bigman(Hopi):
Cu ani in urma,abia se mutase in Brooklyn si l-am ajutat cu mutarea.
Un idiot de american,ne-a vazut pe strada cu mobila etc.I-a zis poate in gluma dar nu cred,tonul lui era ironic si rau,ca ce cauta in cartierul lui....
Stii ce i-a raspuns Vern uitandu-se direct in ochii lui si serios?Inca tin minte,:
"CE CAUTI TU IN TARA MEA?"
Acel individ a plecat,nu a avut ce sa zica!!!
Mi-au dat lacrimile atunci.Pt. ca a spus adevarul,draga frate.
De aceea am numele de "little eagle who cries"pt. ca sufar si plang mereu cand vad o nedreptate de orice fel in lume,nu doar la fratii si surorile mele indieni,dar pt. toti fratii si surorile mele din lume.
Nu-s weak,iubesc doar si as dori sa fim toti fericiti si sa traim in pace unii cu altii,sa ingropam securea de razboi(tomahawk) definitiv!!!

Noi am facut-o demult,wasitchu inca nu!

Love&peace,
Ozzy
..........................................................................................................................
"Culoarea pielii nu are importanta si nu face o diferenta intre noi toti.
Marele Spirit ne-a creat pe toti egali si suntem cu totii frati si surori.
Am pielea rosie.Are vreo importanta?Nu culoarea pielii ma face bun sau rau."

Great Chief Red Cloud(lakota)
.........................................................................................................................

































































#15577 (raspuns la: #15418) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
un mic comentariu - de Belle la: 18/05/2004 19:27:20
(la: Crazy Horse)
la spusele lui Vern... se pare ca sunt foarte multi care uita ca sunt imigranti, ti-aduci aminte in urma cu vreo doi ani cum o directoare de hotel a dat afara un latino doar pentru ca era emigrant? de parca ea era "americanca" asa cum numai Vern si cei din neamul lui se pot considera

si-o adaugire fara importanta: Belle nu ma reprezinta .. provine din franceza si inseamna frumusica... yeah right lol, out of question ;) .. m-am obisnuit insa cu nickname-ul jucand canasta in yahoo ...silly but true, sorry :)))

cam atat pe moment ca sunt in turneu si la ora asta nu stau stralucit la capitolul "multitasking"
#15580 (raspuns la: #15577) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Florin - de Radu Herjeu la: 19/05/2004 08:11:36
(la: Vreau dreptul la mandria de a fi roman!)
Eu stau bine si la practica... Din pacate, practica fara teorie... iese cam ce e in Romania de azi. Eu cred ca apartenenta la ceva implica si mandria pentru acest lucru. Altfel nu vad cum ai putea simti ca apartii unui univers fara sa fii mandru de el. Eu spuneam foarte clar ca a fi mandru aiurea in tramvai, fara sa faci nimic concret pentru universul de care apartii e daunator si penibil. Eu, daca m-as bate cu pumnul in piept, as face-o pentru rezultatele mandriei mele ca sunt roman.
Eu cred ca am dat oameni deosebiti... mai multi chiar in raport cu tari mai importante decat Belgia. Problema (ca si in cazul celor cateva premii Nobel furate romanilor pentru ca descoperirile lor au ajuns in occident la cateva luni dupa publicarea altor materiale) e de universalitatea lor. Aici stam putin mai prost nu din cauza oamneilor respectivi ci a conjucturii istorice si geografice. Dupa parerea mea, Marin Preda este unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii ! Cine-l stie ? Asa cum, de exemplu, Sadoveanu poatre rivaliza cu suces cu Dumas! Dar unul a scris despre curtea Frantei si altul despre obscurele tarisoare de la capatul Europei.
Tradare... inseamna sa fii mai putin decat poti fi. E o tradare in primul rand fata de tine si apoi fata de toate lucrurile pe care ar trebui sa le iubesti si ocrotesti.
Faptul ca au aceleasi drepturi ca si mine nu inseamna ca e si normal. Sau bun. Bunul simt nu vine la pachet cu copilul. Cineva trebuie sa-l invete. Dumnezeu e un pic cam prea ocupat in ultimii 2000 de ani. Asa ca ne ramane noua, oamenilor marunti, care credem in bun simt, sa-l transmitem celor tineri. Si eu cred ca si eu, si Plesu si tu avem ce face in acest sens. Ideea e daca vrem.
Eu nu vreau in vest ! eu vreau in Romania mea, dar civilizata si cu oameni plin de bun simt. Asta n-are legatura cu punctele cardinale.
Radu
#15607 (raspuns la: #15524) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
a fi invingator - de lexa la: 19/05/2004 21:45:04
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
permiteti-mi sa adaug un citat care spune
multe despre a fi invingator..

"INVINGATOR

Sunt un invingator.
M-am luptat ca sa ajung unde sunt acum.
Am simtit ceva durere de fiecare data cind am facut un
pas inainte, insa am stiut cu fiecare pas pe care l-am
facut inapoi, ca a renuntza nu este pentru mine. Am
simtit goliciunea despartirii cind am luat-o intr-o
directie gresita.
Am invatat arta persistentei, tenacitatii si
dedicatiei. Stiu cum e sa privesc propria mea lume si
visurile mele spulberate in milioane de bucatele la
picioarele mele. Stiu cum e sa fugi pina n-a mai ramas
nimic in tine si apoi sa continui sa fugi inca.
Stiu cum e sa fii iubit, si stiu cum e cind dragostea
se raceste.
Stiu cum e sa fii cind esti fericit. Stiu sa zambesc
si sa raspindesc fericire in vietile celor din jurul
meu cu acelasi zambet.
Am invatat ca o conversatie poate distruge sau poate
face fericit un suflet fragil, de aceea am invatat sa
imi aleg cuvintele cu grija.
Stiu ca entuziasmul este cheia spre orice si stiu si
cum e sa te simti lipsit de orice entuziasm.
Am invatat ca a cistiga nu e totul, dar uneori pare ca
e lucrul cel mai important. Am invatat ca celelalte
culori exista numai ca sa faca albastrul mai dulce.
Stiu ca primul meu adversar sunt eu insumi.
Stiu ca uneori tot ce am eu mai bun in mine nu e
destul pentru ceilalti si ca oamenii pot fi cruzi.
Stiu ca uneori pot fi frustrat cu mine insumi, in
special cind ceilalti sunt frustrati de mine.
Am trait mania si furia, insa am iesit din furtuna ca
un supravietuitor.
Stiu cum e sa iubesti. Stiu cum e sa raspandesti
bucurie si sa o gasesti chiar si in cele mai
intunecate situatii.
Stiu ce e sperantza, si ma bazez pe ea ca pe un ultim
refugiu al meu. Stiu ca intunericul trebuie sa existe
doar ca sa faca acele mici puncte de lumina sa para
mult mai stralucitoare.
Stiu ca succesul il faci cu mana ta, si ca norocul e
un termen relativ.
Stiu ca sunt puternic.
Stiu ca miracolele exista, ingerii ne gasesc cu
adevarat in ora in care avem nevoie de ei, si ca
exista intotdeauna ceva in spatele meu care ma impinge
inainte.
Cred in mine oricind, chiar si atunci cind nu cred, si
cind nimeni altcineva nu crede.
Stiu cum e sa te simti pierdut. Stiu cum e si sa fii
ales dintr-o multime. Cum e sa fii invingator, si cum
e sa fii pentru o clipa vedeta spectacolului.
Si mai presus, stiu ca toate acestea m-au facut sa fiu
ceea ce sunt.
Stiu ca a fi invingator nu inseamna a invinge in
oarecare cursa de moment. Recunosc ca inving doar prin
faptul ca ma stradui in fiecare zi si ma trezesc in
fiecare dimineatza, simtindu-ma binecuvantat de ziua
care ma asteapta.
Prin acestea inving in cea mai importanta cursa in
care am intrat de la nastere, cursa pe care o numim
Viatza.
(Amy Huffman)



#15631 (raspuns la: #15015) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...