comentarii

eu si viitoarea mea cariera


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Invatatul de dragul invatatului ... - de Anima la: 13/07/2006 19:34:23
(la: Cine fura azi un BAC...)
Ma declar oarecum surprins de faptul ca, cei mai multi dinte cei care si-au exprimat opiniile in privinta chestiunii in discutie, par a judeca extrem de utilitatrist, de mercantil, de lucrativ, subiectul.

Spun “oarecum” surprins, pentru ca e poate firesc sa fie asa, in mod statistic n-are cum sa fie reflectat altceva intr-o astfel de dezbatere decat atitudinea generala, curentul general de opinie din cadrul societatii, din clipa de fata. Pe care eu cel putin, desi cred ca-l inteleg si ma stradui sa-l respect, nu-l voi putea accepta cu adevarat niciodata si ma va intrista mereu.

Recunosc ca am citit cam in graba anterioarele comentarii, si e posibil sa gresesc fata de unii, insa nu mi s-a parut sa fi intalnit vreo luare de pozitie care sa nu scoata in fata “utilitatea” acestui bacalaureat, si chiar mai mult, a cunostintelor a caror insusire de-alungul celor patru ani de studii ar trebui sa fie certificata prin acest examen. Mie mi se pare jalnic ca oameni cu siguranta onorabili din punct de vedere intelectual sa puna in nota bascalioasa problema utilitatii “Morometilor” in fata masinii de fabricat piese in serie.
Nu ma feresc sa recunosc ca mi-au trebuit si mie ani buni de zile sa pot realiza importanta, in plan personal, a unui minimum de cultura generala. La randul meu, atunci cand, cu vreo 20 de ani in urma, am sustinut acest examen, l-am tratat cu aceeasi lejeritate, am dat aceeasi “dijma” pentru “protocol”, nu am copiat dar cu siguranta as fi facut-o daca as fi avut posibilitatea, si faptul ca nici macar nu imi mai amintesc subiectele de examen, cred ca spune ceva! Singurul obiectiv atunci, de viata si de moarte insa, era admiterea la facultate. Bacalaureatul era ceva de bifat, pur si simplu! Si nu asta ar fi fost cel mai mare rau pe care cred eu ca mi l-am facut, mie insumi in acei ani, ci altul! Faptul ca, incartiruit unui sistem de interese specific momentului, m-am aliniat si eu docil si disciplinat, cârdului nesfarsit de naivi ce credeau ca se pregatesc pentru viata, pentru o profesie care ar fi trebuit automat, si prin ea insasi, sa imi aduca propria deplina realizare! Ma gandesc si-acum cu o anume fascinatie la ce cantitate uriasa de efort intelectual a trebuit sa depun timp de patru ani de zile, pentru a ma “antrena” in limitele a exclusiv doua materii de studiu, ca sa devin la un moment dat, un respectabil si implinit … inginer! Care nu mai sunt de vreo 15 ani, dar asta-i alta poveste!… Patru ani de zile in care am ignorat, intr-un mod cat se poate de firesc, orice alta materie de studiu din programa, in care la orele de istorie daca nu faceam matematica atunci chiuleam cu clasa, la orele de limba romana in care, daca nu faceam fizica atunci ne bateam in clasa cu caietele si trageam cu boabe de orez in profesoara, iar geografia si filozofia nici nu-mi amintesc prea bine in ce ani le-am facut! Am iesit insa, gratie straduintei unor exceptionali profesori de matematica si fizica, si gratie ingaduintei resemnate a celorlati profesori, dupa patru ani de “cantonament”, o clasa de performeri in fizica-matematica, care, cu doua exceptii ce au luat drumul stiintelor economice, am intrat in bloc in randurile studentimii tehnice! Dupa 16 ani de la absolvirea diverselor facultati politehnice, nu cred ca sunt mai mult de 5-6 dintre noi, care mai practica meseria pentru care s-au pregatit teoretic timp de 9 ani de zile …
Am crezut cu totii ca facem bine atunci, ne pregateam “viitorul”, asta ni se spunea din toate partile! Nu era timp pentru ca cineva sa-si puna problema ca poate cel putin unii dintre noi vom resimti la un moment dat, in viata, anumite carente in formarea noastra de “intelectuali tehnici”, carente carora le puneam atunci, temeinic, bazele! Ba gresesc, au fost nefericitii profesori de limba romana, de istorie sau de filozofie care au mai incercat, fireste lipsiti de sansa, sa ne pomeneasca despre acest lucru. Cine avea timp insa sa-i ia in serios?…
Resimt si astazi lipsuri mari, fundamentale, in cultura mea generala, goluri pe care din momentul in care am inceput sa le sesizez, am cautat, cu straduinta, sa le carpesc! A fi autodidact este, in opinia mea, o datorie pentru oricine are un minim respect pentru propria persoana, pentru propria devenire. Modul insa, in care in mod programatic si coerent ar trebui sa fie format ca cetatean minim culturalizat orice absolvent al sistemului gimnazial de invatamant, nu poate fi inlocuit de nici un efort ulterior de autoformare, oricat de asiduu! Chiar acest sistem de invatamant, atat de demn de a fi criticat in toate ale sale, o poate face! Nu este adevarat ca numai medicii trebuie sa-nvete toata viata, cum se mai spune, si nu este vorba de perfectionarea strict profesionala. Aceasta este obligatia pe care o avem fiecare fata de propriul statut social, care este, cred eu, doar una din fatetele propriei identitati, a fiecaruia. Mult mai importanta insa mi se pare datoria pe care fiecare ar trebui sa o resimtim fata de implinirea interioara, aceea fara aplicabilitate imediata, aceea care nu te ajuta neaparat sa mai urci o treapta pe scara sociala, sa avansezi in functie, sa accezi la un “job” mai banos. Acel fel de implinire interioara careia dezamagitor de multi nu-i simt lipsa, sau atunci cand afla intamplator despre ea, nu-i gasesc utilitatea. Acel fel de implinire care face diferenta intre persoanele distincte si persoanele cel mult eficiente, intre “aristocrati” si “profesionisti”!
Nu orice om resimte ca pe necesitati foamea de cultura, foamea de cunoastere, asta e cu siguranta un truism! Dar exista in fiecare generatie un numar de oameni astfel construiti. Eu cred in justetea evidentierii si incurajarii lor sub anumite forme, chiar si numai pentru ca reprezinta doar un procent oarecare din numarul total. Din randul lor apar, din cand in cand personalitatile care jaloneaza valoric societatea. Nu cu valori profesionale, ci cu valori specific, adanc umane!

Asta cred eu ca ar trebui sa fie semnificatia titlului de “Bacalaureat”. Titlu pe care nu cred ca ar trebui sa-l obtina mai mult de 20-25 de procente din totalul unei promotii de absolventi. Pe care nu ar trebui sa si-l doreasca mai multi! Dupa mine ar trebui facuta o distinctie clara si nediscriminatorie intre cei ce incheie cei patru ani de studii. Statutul de absolvent de liceu pur si simplu, sa dea oricui posibilitatea de a se pefectiona strict profesional mai departe, statutul de “Bacalaureat” sa confere celui care-l obtine un plus de distinctie, de care cei ce ce prin natura lor il cauta, sa poata beneficia. Habar n-am din punct de vedere tehnic cum s-ar putea face asta, nici nu-mi bat capul, sunt oameni care pricep mult mai bine mecanica sistemului de educatie, eu imi permit doar, ca mai tot romanul mediu, sa emit judecati cu pretentii morale!
Exista oameni care sunt in stare sa invete doar de dragul invataturii, si acestia ar trebui evidentiati intr-un fel de toti ceilalti. Mi-a atras atentia in aceasta discutie remarca unui vorbitor, ceva de genul “nu invatam de dragul invataturii”. Cei care in mod constitutiv au in propria natura nevoia de invatare, nevoia de cunoastere, invata exact de dragul invataturii! Si asta mi se pare una dintre cele mai specific umane nevoi! Ceilalti nu Invata, ci se pregatesc, se perfectioneaza, se profesionalizeaza, si efortul lor este demn de toata admiratia! Intre cele doua moduri de a relationa cu lumea cunoasterii este insa o diferenta, asa trebuie sa fie, si ar trebui mereu evidentiata!
Eu as pleda deci, desigur pur teoretic, si fara vreo pretentie de aplicabilitate, pentru valorizarea pur morala a unui astfel de examen, si pentru evidentierea in acest fel a acelor cativa, putini “naivi” care invata de dragul invataturii si cu drag de invatatura. Restul, inarmati cu diplome de absolventi, ar putea, cu entuziasmul specific varstei, sa atace la baioneta viitoarele spectaculoase cariere in diversele domenii ale economie de piata, si fara a avea neaparat titlul de Bacalaureat!

Cat despre aspectele morale ale “tanzactiei” cu subiecte, ele sunt atat de evidente pentru orice om cu un minim bun simt, incat orice discutie cred ca n-ar putea acoperi subiectul! Mai socante insa decat faptul in sine mi se par a fi reactiile de genul celor "postate" pe site-ul ziarului respectiv! Acestea de-abia, cred eu ca dau intreaga masura a confuziei morale in care isi fac debutul in viata multi dintre tinerii absolventi! A fura dar mai ales a clama dreptul la furt cu diverse argumente unul mai departe ca altul de orice minima rectitudine morala, asta este cu adevarat monstruos!
Ce relevanta morala ar putea avea pentru statutul unui astfel de tanar faptul ca, nu ma indoiesc, alturi de mii de alti colegi de generatie ce nu-i impartasesc opiniile, se va putea afisa cu aceeasi diploma de bacalaureat?!…
diverse comentarii / explicaţii la sondajul INSOMAR - de Simeon Dascalul la: 06/10/2006 13:16:18
(la: Licheaua si musca)
....
Cei batrani insa nu uita ca si ei in cea mai mare parte au facut cam aceiasi politica ca si Mona Musca si pentru ei toata aceasta zbatere a CNSAS nu seamana decat cu o furtuna intr-un pahar cu apa si un excelent mod de a te debarasa de adversarii cei mai apropiati. Mona Musca este o victima si atat timp cat o vor considera o victima, ea va avea castig de cauza in fata acestui electorat batran ,de care nu poti scapa dacat daca ii interzici prin lege sa mai votaze. Este acelasi electorat care l-a mentinut la putere pe Iliescu timp de zece ani si pe care l-ar mai fi tinut daca el ar mai fi avut voie sa candideze. Si apoi draga domnule, toti sau aproape toti din cei care am trait in regimul trecut am colaborat intr-un fel sau altul cu vechiul regim. Fie prin pasivitate si docilitate, fie prin antrenarea noastra de voie sau de nevoie in actiuni directe de sprijinire cum ar fi si cea de informator.A sa nu uit, am fort peste patru milioane de membri de partid care eram obligati prin statut sa facem informari de partid. Aceste informri pe care le faceai in fata BOB sau a secretarului ajungeau tot me masa securistului. Despre aceste informari insa nu spune nimeni nimic. Un lucru este cert traim in niste vremuri in care fariseismul este ridicat la rang de virtute. Nimeni nu vine din proprie vointa sa spuna! Da, Domnbule uite ce am facut eu! Asta si asta! Nu, recunosc numai cei care se vad cu sula -n coaste.Eu in viata mea am dat destule declaratii la securitate pentru ca asa era procedura. Aveai intr-un fel sau altul o legatura cu o persoana straina indiferent din ce tara provenea aceasta(chiar si din maica Rusie) erai obligat sa dai cu subsemnatul. Si nu dadeai singur, daca in grupul respectiv erau 10 persoane,toti 10 dadeau.Sa presupunem ca in acea declaratie ascundeai o problema de care baietii albastri erau interesati(si Dumnezeu mie martor ca am avut destule asemenea situatii)apoi multe zile si nopti le faceai albe gandindu-te la ce au declarat oare ceilalti? Altfel cum se explica existanta astazi a kilometrilor de dosare de la CNSAS.Si din moment ce in acel regim asa era procedura , astea erau legile dupa care traiai tu si familia ta, mie cel putin mi se pare daca nu imoral, cel putin indecent sa vii astazi si sa-ma intrebi, tu de ce nu te-ai impotrivit? Uite din acelasi motiv pentru care nici astazi nu ies in strada si inghit traiul mai scump de doua trei ori decat era atunci. Adica din respect pentru legile care ne guverneaza. Vad acum ca sunt foarte multi cei care se dau disidenti si primesc certificate de buna purtare desi ei au fost activisti de baza in PCR. Vin acum fara rusine si spun ca au facut semnul victoriei (de dupa perdea insa)si pentru acest lucru o intreaga natie trebuie sa le fie recunoscatoare. Sa fie clar disidentii din Romania lui Ceusescu putea fi numarati pe degete. Restul toti sunt numai impostori. Deci Mona Musca te asigur ca in ochii nostri a celor multi nu apare decat ca o victima a lui Tariceanu si deconspirarea ei nu-l ajuta pe acesta cu nimic in viitoarea sa cariera politica. Ba din contra. Daca maine Mona Musca si Tariceanu ar candida la Presedintia tarii, ultimul ar fi invins fara drept de apel inca din primul tur.

....

E adevarat creste popularitatea Doamnei Musca fara sa faca....nimic, dar este ajutata si de masurile punitiv-prostesti luate impotriva sa. Da-i in cap cu dosarul, da-o afara din partid, critic-o pe toate posturile Tv si vei vedea ca efectul este exact contrariu pentru ca de la Roma incoace plebea a tinut cu cel cazut la pamant.

....


E fain cum merge - de Lascar Barca la: 01/12/2007 15:00:44
(la: Se cauta beta-testeri pentru un sit nou, pe tema fotografiei)
Daca selectezi de la inceput conform propriilor criteri despre frumos programul raspunde,zic eu,pina la 80-90%.Dupa vreo 5-600 de vizionari doar din cind in cind mai dadeam rosu.
Sunt convins ca programul va face cariera.
Poate as opta ca lista mea de poze selectate sa n-o poata vedea oricine.Cu un minim de cunostinte in psihologie se pot afla multe despre mine acolo si mi-ar dauna,stiu eu,la viitoarea mea candidatura la postul de Guvernator?:)))

Succes!
#261684 (raspuns la: #261522) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nunta e un moment unic in viata!!! - de duda la: 13/04/2005 09:30:50
(la: traditi la nunta)
draga, adina, in primul rand iti urez casa de piatra si cat mai multa fericire! in al doilea rand: nunta este un moment unic in viata fiecaruia dintre noi si trebuie sa-l facem sa fie cat mai frumos si de neuitat. eu sunt casatorita de 5 ani si, initial, nici eu nu am vrut sa respect intru totul traditiile, dar pana la urma m-am razgandit! si a fost foarte frumos! sunt niste momente pe care nu le voi uita niciodata si de cate ori ma apuca nostalgia deschid albumul cu fotografii (facute de un profesionist, asa cum vrei si tu) si imi aduc aminte ce frumos a fost. anul acesta voi fi nasa. pentru a doua oara. si imi pare rau ca prima oara cand am cununat nu s-au putut respecta traditiile, pentru ca a fost o situatie mai ciudata... invitatii venisera de fapt la un botez, nu la o nunta... dar anul asta va fi frumos, sunt convinsa! viitorii mei fini isi doreau o nunta foarte restransa, fara rochie de mireasa si fara voal, fara prea multa bataie de cap... de ce? sunt atat de multe probleme de care te izbesti dupa, incat e bine ca macar sa ai de ce sa iti amintesti... asa ca viitoarea mea s-a convins pana la urma ca daca tot se marita trebuie sa poate si voal si rochie de mireasa si e chiar foarte fericita si abia asteapta momentul... asa ca respecta pe cat posibil traditiile noastre ramase din mosi stramosi, pentru ca sunt tare frumoase! si iti vei aduce aminte cu o deosebita placere de nunta ta toata viata! chiar daca vei fi obosita atunci, chiar daca vei fi stresata, chiar daca va trebui sa faci pe placul tuturor invitatilor...pana la urma, peste cativa ani, nu iti vei mai aduce aminte de micile inconveniente, ci numai de ceea ce a fost frumos... eu nu am decat un singur regret referitor la nunta mea: ca nu am fost furata! :) toata lumea a incercat sa ma fure, dar nu a reusit nimeni...am fost pazita cu strasnicie de sotul meu...:))) regret e insa, cred, un cuvant cam dur, pentru ca inclusiv de acest aspect imi aduc cu placere aminte si chiar sunt...mandra ca am avut un asa paznic...:))) asa ca... go on! si fa ca totul sa fie cat mai frumos! inca o data casa de piatra!
"o venit dumnezeu la mine si - de Daniel Racovitan la: 16/11/2005 13:07:37
(la: SA MORI RANIT DIN DRAGOSTE DE VIATA)
"o venit dumnezeu la mine si mi-o zis ca ‘procedura’ n-a avut success si muma-n veci probabil nu voi fi"

Daca te ajuta cu ceva, iti zic ca in Romania am intalnit un "dumnezeu" din asta care s-o asigure, in modul cel mai definitiv, pe viitoarea mea sotie ca nu va putea avea niciodata copii. Ceva mai tarziu, Dumnezeu (cu D mare si fara ghilimele) l-a contrazis, si in viata noastra s-a infiintat intempestiv un omuletz plin de caracter si personalitate.

___________________________________________________________________
"aceste cuvinte ne doare" (sic).
#87963 (raspuns la: #87909) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Maria... si Mihai - de Andre29 la: 05/12/2005 10:49:32
(la: sa facem un film!)
"Ati dori sa serviti ceva, domnisoara?”

“Ce voce placuta, si nu arata rau deloc” se gindi Maria, dar nu putu sa nu-si dea seama ca privirea lui era trista...

________

....ca si a ei. Oricum ea se gandea, ca intotdeauna, doar la Mihai. Ii spusese sa il astepte aici la cafenea. Multe lucruri se schimbasera de cand fusese aici ultima oara. Era locul lor, refugiul unde se retrageau de fiecare data cand parintii lui se uitau stramb la fata stangace pe care intr-o dimineata de primavara, cand zarzarii infloreau pe strazile din zona unde el locuia, a adus-o cu emotie acasa si le-a spus "Ea e Maria, viitoarea mea sotie".

Tatal lui a crezut ca o sa faca atac cerebral, se vedea ca ea e nepotrivita pentru el, il crescusera mai bine de atat, nu se straduisera degeaba sa-l introduca in lumea buna a orasului, sa-si faca o potentiala clientela pentru cand va fi un avocat de succes. Si mama lui a remarcat simplitatea fetei, studia cu bursa sa devina asistenta medicala, venea dintr-un satuc uitat de lume de prin Ardeal. Stia insa ca ea e doar un moft de-al lui Mihai, el niciodata nu fusese atras de astfel de fete, inaltuta, subtire, cu mainile lungi si fine la care te-ai fi uitat o noapte intreaga parand ca au o viata a lor proprie. El le prefera pe cele mai directe si indraznete cu care nu era nevoie sa se complice. Nu avea nevoie de nimic care sa-l impiedice sa se concetreze asupra viitorului.

In timp ce statea acolo cu privirea ratacind constant spre usa pe care spera sa intre el arunca priviri furise spre oglinda de la bar pentru a-si controla tinuta. De mult nu mai purtase tocuri iar rochia de acum o imprumutase de la colega de camera pentru ca nu vroia ca el sa-si dea seama de schimbarile ce au avut loc in viata ei de cand nu se mai vazusera.

Basil se uita la tanara fata in timp ce ea isi sorbea ciocolata calda comandata. Mai vazuse astfel de priviri la atatea alte fete tinere, priviri triste si singure licarind de speranta lui ‚poate....’


________

"Nu-i de ajuns sa faci bine, mai trebuie sa-l faci si bine." (Diderot)

#92890 (raspuns la: #92805) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
of şcoala - de Kon Stantin la: 14/12/2005 15:28:54
(la: Invatamantul romanesc si elevii)
Încep cu o mică corecţie pentruYuki: eleva de la Şcoala Centrală nu a fost, din fericire, omorâtă.
Este pentru prima oară când am avut răbdarea şi curiozitatea de a citi toate mesajele unei conferinţe. Recunosc sincer că nu ştiu ce aş mai putea spune interesant faţă de ceea ce s-a spus.
M-am luptat şi eu timp de patru ani cu morile de vânt din sistemul de învăţământ românesc şi de aceea îi admir sincer pe acei frumoşi nebuni care cred că învăţământul din România mai poate fi menţinut la un nivel educaţional acceptabil.
Vina pentru comportamentul „straniu” al elevilor, în opinia mea, o poartă societatea. Majoritatea părinţilor au un venit din salariu mult prea mic şi caută să găsească diverse soluţii de „rotunjire” a acestuia, timpul rămas liber fiind insuficient pentru a se ocupa cu adevărat de educaţia copiilor. Mulţi părinţi consideră că dacă şi-au lăsat copilul 10-12 ore la grădiniţă nu mai este necesar ca ei să se mai joace cu aceştia, să mai repete ori să înveţe o poezie, un joc nou etc.. Există cadre didactice (din păcate tot mai multe) care se gândesc mai mult la salariu şi mai puţin la inactivitatea şi ineficienţa lor la catedră. Mulţi profesori ar trebui să se retragă onorabil de la catedră, fiind demult „depăşiţi” (un exemplu concludent fiind doamna profesoară de la Constanţa, eroina mai multor filmuleţe „educative” cu tema „Cum poţi umili pe cineva!”).
Maan spunea că „televiziunea nu are rol educativ!”. GREŞIT. Un film difuzat la ora 20 cu un cerc în interiorul căruia se găseşte cifra 12 şi explicat în prefaţa filmului printr-un text şi o voce “ genul filmului:DRAMĂ; filmul poate conţine scene … şi … ; film INTERZIS copiilor sub 12 ani” nu are nici un efect asupra copiilor? O emisiune gen “ciao darwin" (nu se mai difuzează deci se poate, intenţionat scris cu litere mici) care promovează incultura, lipsa bunului simţ, câştigul material pe sistemul „ cu cât eşti mai prost (sau te prefaci mai bine că eşti prost) cu atât câştigi mai mult” etc. şi difuzat FĂRĂ INTERDICŢIE DE VIZIONARE nu au nici un efect asupra dezvoltării copiilor şi adolescenţilor? "ProTv-Ştirile de la ora 5"-şi cu aceasta cred că am spus tot despre posibilităţile de educaţie ale televiziunii. Şi exemplele legate de televiziune pot continua. Am să mai dau doar un exemplu: anul de graţie 2003, locul cancelaria unei şcoli generale, un profesor de limba şi literatura română îşi întreabă foarte mirat colegii dacă în România emite un post numit TVR Cultural. Nu avea nici o vină. Pur şi simplu cei care asigurau serviciul de televiziune prin cablu refuzau să-l introducă pe motiv „nu se cere şi nu are audienţă” (este un răspuns oficial cu antetul firmei în cauză). Cum pot profesorii să evite vizionarea de către elevi a unor astfel de emisiuni? Dar părinţii care aleargă zi-lumină pentru a le putea asigura copiilor lor minimul de trai necesar? Oare aici nu este datoria societăţii civile, a celor care fac "reiting" (cu scuzele de rigoare n-am nici cea mai vagă idee privind grafia acestui cuvânt) să cenzureze un pic aceste emisiuni?
Am să vă mai reţin atenţia cu câteva întâmplări din scurta mea carieră la catedră (de care sincer mi-e dor):
„Un învăţător îşi întrebă un elev:
- Pârlea, de ce mai vii tu la şcoală dacă ... învăţătorul nu termină de formulat întrebarea pentru că elevul i-a răspuns deja
- Pentru ca mama şi tata să poată să bea liniştiţi câteva ceasuri fără a-mi purta mie de grijă.” (elevul era unul foarte isteţ. Din păcate a îngroşat rândul celor neşcolarizaţi)
„Elev care în clasa a VII-a obţine o menţiune la o olimpiadă şcolară – faza pe judeţ, este la sfârşitul semestrului I, clasa a VIII-a, în situaţie de corigenţă la mai multe discipline, inclusiv la cea la care a obţinut menţiune la olimpiadă. Întrebat de dirigintă de ce nu mai învaţă a răspuns sec: după olimpiadă mama mi-a spus că ea nu are bani să mă dea mai departe şi cu sau fără diplomă de opt clase tot la coada vacii voi rămâne.”
Yuki ne întreba de măsurile ce trebuie luate pentru ca evenimente ca cel de la Şcoala Centrală din Bucureşti să nu se mai repete. E greu de spus odată ce situaţia a fost oarecum scăpată de sub control. Introducerea uniformelor şi accesul în şcoli să se facă doar pe bază de legitimaţie ar fi două dintre ele. Apoi acel „serviciu pe şcoală” făcut de elevi să fie înlocuit de „serviciul obligatoriu” al unor oameni competenţi şi pregătiţi în acest sens. O altă măsură ar fi retragerea onorabilă (şi forţat dacă cei în cauză nu se simt) din învăţământ a cadrelor didactice care confundă şcoala cu „birtul din colţ”, care „predau” citind în faţa elevilor din cărţile scrise şi publicate de alţii, pentru care elevii sunt doar nişte „saci de box” etc. Dar cea mai importantă măsură este una de natură politică: în fapte şi nu în vorbe demagogice şi politicianiste ÎNVĂŢĂMÂNTUL (alături de SĂNĂTATE şi CULTURĂ) – PRIORITATE NAŢIONALĂ cu tot ce decurge de aici.
viitoarea mea posibil sotie - de viitorul posibil sot la: 05/02/2006 15:50:03
(la: Va place Ana Lesco?)
ma eu rar ma bag sau irit...da asta trebuia comentata..."Nu stiu cine e Ana Lesco,e atragatoare dar nu-i frumoasa,she kinda looks cheap,desigur multi barbati poate au fantezii despre ea."tu te auzi?
eu am 24 si personal ma jur ca nu m-am gandit la ea in timp ce...din 2 motive nu am timp de laba...si al doilea o plac...si eu rar plac realmente o femeie..nu e frumos sa vb asa de cineva..mai ales ca nu o cunosti...poate eu te consider cheap ca nu ai bani sa zicem...e frumos?nu nu e nu?..idea e asa anna este o femeie desteapta frumoasa si nu usor de avut..pe nici un plan...si si mai greu de tinut..presa si oameni vb foarte aiurea..da e f osor sa zici ceva gratuit(iti vb frumos pt ca am bun simt)idea e asa atata timp cat nu te gandesti la ea ca om si femeie si o privesti ca proprietate publica(vedeta sau nu)si vb de un om fara sa fi avut ocazia sa vb macar cu ea...nu e ok..eu nu sunt fan al annei legat de muzica in mod special...dar al annei ca femeie m-a casigat demult si nu vb doar de cum arata...am avut iubite poate la fel de sau poate chiar mai...desi anna nu are decat un minuscul defect si pot trai cu el
#104090 (raspuns la: #16490) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
AUTOBIOGRAFIE - de Mathusalem la: 21/05/2007 16:46:07
(la: COLTUL MEU)
Sunt megies din targul Buzaului, orasul prafuit de la rascruce de drumuri, atestat documentar de 1600 ani!
Familia mamei este de 4 generatii aici, ne tragem din ''sarbi( gresit spus pentru ca gradinarii erau de fapt bulgari)'', iar tata a fost din Judetul Arges(sunt morti de 25 ani), s-au cunoscut la Bucuresti si tata cared ca m-a conceput intr-o permisie de pe front, m-am nascut in octombrie 1945, intr-o aripa daramata a Spitalului Coltea din Bucuresti. De la doi ani pana la 7 ani ma crescut la Mizil, la o matusa pana parintii s-au reunit la Buzau cu casa si serviciile.
Am fost copil unic nascut tarziu, nerasfatat, din parinti profesori, tata=latina si greaca la Scoala Normala de baieti, mama=istorie si geografie la Scoala Normala de fete.
Perioda cat am stat la Mizil a fost hotaratoare pentru educatia si viitoarea mea meserie. Sa va explic cum!
Matusa Antoneta( sora mamei care nu avea copii) si Unchiul Ionel tineau o Bacanie langa un han, la iesirea din micul orasel, pe malul garlei Ineu, deci toata copilaria mea s-a desfasurat intre carute, cai, han si bacanie.
Unchiul Ionel avea obiceiul ca dupa amiaza sa citesca Scanteia, cu glas tare si asa pe la varsta de 5 ani, cunosteam literele mari si citeam titlurile din ziar, iar faptul ca mai cantaream la bacanie stafide, masline,zahar, bomboane, m-au determinat ca in meseria mea de mai tarziu sa fiu un bun AMC-ist( aparate de masura si control).
Totul s-a sfarsit tragic, aveam 14 ani si eram deja la Buzau, Nenea Ionel avea cataracta la ambii ochi, a fost operat la Spitalul Predingher din Ploiesti, si cand i s-au dat bandajele jos si a vazut din nou, a suferit un atac de inima si a murit, la auzul vestii matusa Antoneta s-a aruncat in fantana.
Dumnezeu sa-i odihneasca, le port respectul ca si parintilor mei!
In 1952, ne-am mutat toata familia la Buzau, cu chirie la un avocat , care avea doua camere libere(casa se mai gaseste si azi in centru pe str.Independentii nr.6), o camera dormitorul parintilor, o camera pentru mine care era si sufragerie si bucatarie, wc comun pe un hol, iar baie la lighean.
In aceeasi curte mai statea la parter un carutas, copilaria mi-am petrecut-o cu Mishu, calul care nu a acceptat niciodata prietenia mea,deoarece i-am baut odata apa din galeata lui,iar tata a fost obligat sa cumpere o galeata noua.
Vecinii nostri erau: un evreu cu sapte fete(Ahter, care in final a emigrat cu toata familia in Israel), un neamt care avea un atelier de reparatii(Stosky) si familia Simionescu(adventisti) care aveau un baiat de o seama cu mine.
Acum imi dau seama ca eu crestin-ortodox, am crescut cu catolici, iudei si adventisti la un loc, fara ca asta sa impieteze cu ceva jocurile noatre comune, ba inca de mic copil participam la toate sarbatorile lor religioase.
Am fost dat la scoala in 1952, o singura clasa amarata, unde invatam toti, indiferent de varsta.
Si mai imi aduc aminte ca in iarna anului 1953 a fost o zapada de cainii vecinilor veneau la geamul nostru( la etajul unu) dupa mancare si apa.
In 1952 a avut loc o a doua stabilizare monetara, imi aduc bine aminte ca se schimbau numai 10 mil. pe 10 lei noi, erau multi care nu aveau nici un milion, iar altii saci intregi, se schimba personal cu buletinul, multi dadeau la altii sa schimbe cu o cota parte, bineinteles.
Aproape un an de zile ne-am jucat cu leii vechi care nu mai aveu nici o valoare, carutasul meu, nea Tanase, isi rasucea tigari din ei.
Mai rau este ca aparusera cartelele pe puncte, rationalizarea, aveai bani, magazinele aveau produse, dar trebuia sa te gandesti ce iei pe puncte:ulei, zahar,faina orez, paine,salam,carne sau sa dai 100 puncte si sa-ti iei un palton, dar vreo doua saptamani ce mai mancai?
as - de maan la: 06/11/2007 16:11:32
(la: Nunta manelistilor)
vrea ca la viitoarea mea vizita pe-aici sa se fi terminat...
#252769 (raspuns la: #252765) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de sirotlica la: 29/11/2007 20:37:09
(la: vesnica discutie dintre soacra si nora)
toata copilaria si adolescenta am mancat colturile de la paine,in ideea ca viitoarea mea soacra sa ma iubeasca :))
asa ca abia astept sa am o soacra!:)
#261159 (raspuns la: #261154) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Partea a VIa - de cosmacpan la: 15/04/2008 07:14:33
(la: Leandru)
Ar fi vrut să scape acum de el dar nu ştia cum să facă. Sfetnicul cel netrebnic chiar îi spuse Împăratului că dacă l-ar trimite pe Leandru să-i aducă o scânteie din focul viu, tocmai de unde se bat munţii cap în cap poate că pe acolo îi vor rămâne oasele şi în felul acesta ar putea scăpa de el. Împăratului îi plăcu şiretlicul şi-l chemă pe Leandru la el.
-Bunul meu paj, sunt mândru de tine şi te rog să mă ajuţi. Mândra Ziurel de Ziua şi-a dorit foarte ca până la nuntă să aibă o scânteie din focul viu, tocmai de unde se bat munţii cărunţii cap în cap. Ştiu că ţii la mine şi la viitoarea mea soţie şi te rog să mă ajuţi ca să nu mă fac de ruşine.
-Grea dorinţă are domniţa, dar cu credinţă vom izbândi, Maria ta. Mâine plec la drum şi într-o săptămână trag nădejde să mă întorc.
-Ştiam că pot să am încredere în tine Leandru, mai zise împăratul fericit că va scăpa de pajul său.
În noaptea aceea Leandru se rugă de Zână Zorilor naşa sa să vină să-i ceară sfatul şi-abia într-un târziu aceasta apăru.
-Ce s-a întâmplat? De ce m-ai chemat?
Leandru îi povesti despre dorinţa prinţesei şi rugămintea Împăratului şi-i ceru sfatul, căci nu ştia cum să izbândească.
-Să ştii că asta nu-i dorinţa prinţesei căci Împăratul ţi-a pus gând rău şi vrea să te piardă. Îmi pare rău, dar de acum nu mai pot să te ajut, va trebui să te descurci singur. Să nu uiţi niciodată că “cel rău fuge fără să fie urmărit dar cel neprihănit îndrăzneşte ca un leu tânăr”. Ai grijă să-ţi fie inima şi cugetul curate ca şi până acum şi pune-ţi toată nădejdea în grija Domnului.
Atâta mai spuse şi dispăru într-o ceaţă aurie. A doua zi, Leandru îşi lua armele, încălecă şi plecă în lume căutând locul unde se băteau munţii cărunţii în capete. Merse ce merse, zi de vara până-n seară şi din seara-n ziua iară şi tot drumul avea însoţitori soarele cu florile şi luna cu stelele. Dar iată că într-o zi văzu în zarea îndepărtată o coloana de foc ce străpungea cerurile. Prinse curaj şi merse până când ajunse la poalele munţilor cărunţilor ce se băteau în capete şi dintre care izvora focul viu. Lăsă calul să pască şi plecă pe poteci spre vârf. După mult chin şi suferinţă din cauza căldurii dogoritoare, ajunse tocmai sus spre vârfuri dar poteca se sfârşea chiar acolo unde erau cele trei vârfuri de munte ce se izbeau tot timpul şi nu era cu putinţă să se strecoare printre ele ca să ia o scânteie de foc viu. Încercă să se strecoare dar era cât pe-aci să fie strivit. Se uita şi nu ştia cum să facă să treacă dincolo. Atunci ca prin minune îşi aminti de puiul de solomâzdră şi de solzişorul galben. Îl scoase din sân din legătura unde-l pusese bine şi nici nu-şi termină bine gândul că se şi trezi cu ea lânga el.
-Iată că pot să-ţi întorc binele făcut. Aşteaptă numai şi-ţi voi aduce focul viu mai zise, apoi dispăru printre cele trei creste care se băteau cap în cap.
Nu trecu mult şi apăru ducând în gură un căuş de piatră pe care îl lăsă în palma lui Leandru. În el strălucea scânteia de foc viu.
-Fie ca zilele să-ţi fie senine şi fără grijă şi fie ca inima ta să fie la fel ca şi până acum, mai zise salamandra după care dispăru printre stânci.
Leandru nici nu apucă să mulţumească, atât de iute dispăruse vietatea printre stânci. Luă poteca şi coborâ la poale unde-l aştepta calul. Încălecă şi ajunse la palat aşa cum promisese. Când îl văzu împăratul nu mai ştia ce să zică şi ce să creadă căci deja îl vedea mort şi uitat de lume. Leandru merse drept la Ziurel de Ziuă şi îi înmână căuşul de piatră lucitoare cu focul viu, dar cum mergea el tot palatul se lumina de la puterea şi tăria acelei scântei. Fata luă căuşul şi mulţumi de dar măcar că pe faţa ei se vedea că nu ştie nimic. Împăratul făcu feţe feţe apoi îi spuse pajului că se poate retrage pentru a se odihni.
tabuuri ale societatii - de onutza la: 02/06/2008 10:53:49
(la: De ce se casatoresc oamenii? )
situatie concreta. sunt prezentata unui domn: onutza(pauza de cateva secunde in care domnul respectiv nici macar nu se uita la mine), completare: viitoarea mea sotie. dintr-o data domnul devine extrem de atent si cordial.
am ramas fara comentarii.:(
Adevarata dragoste - de Areal la: 25/09/2008 15:36:19
(la: POVESTIRI CU TALC (III))
Moise Mendelsson, bunicul cunoscutului compozitor german, a fost un barbat pe departe de a fi chipes. Dimpotriva, pe langa faptul ca era mic de statura avea o cocoasa grotesca.
Intr-o zi l-a vizitat pe un comerciant din Hamburg, care avea o fata foarte draguta, pe care o chema Frumtje. Moise se indragosti disperat de fata care il privea cu vadita repulsie pentru infatisarea sa.
Cand a vizitat casa negustorului, inainte de plecare, Moise si-a luat inima in dinti, s-a dus la etaj unde era camera fetei pentru a schimba ultimele cuvinte cu ea. Era de o frumusete cereasca, iar el se zbatea in chinurile iadului atunci cand fata refuza sa se uite macar la el. Dupa cateva incercari de a lega o conversatie, Moise a intrebat-o timid:
- Stiti de ce casatoriile se fac in cer?
- Da, a spus tata, in timp ce se uita mereu in pamant. Dar, dumneavoastra stiti de ce?
- Da, stiu, a spus el. Vedeti, in cer, la nasterea fiecarui baiat, Domnul il anunta care va fi fata cu care se va casatori. Cand m-am nascut eu, mi s-a aratat viitoarea mea mireasa.
Domnul mi-a zis:
- Mireasa ta va fi cocosata!
Atunci am spus Domnului:
- Doamne, o femeie cocosata ar fi o tragedie. Doamne, da-mi mie cocoasa si las-o pe ea sa fie frumoasa.
Fascinata de cuvintele lui, Frumtje si-a ridicat ochii din podea, acordand mana sa mai tarziu omului caruia i-a fost o sotie credincioasa.

Barry and Joyce Vissell
#345067 (raspuns la: #343991) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Proletarule - de just.a.touch la: 28/12/2008 18:43:55
(la: De ce sunt deconectata?)
Normal ca faza cu vaca nu ai spus-o tu .... dar prefer s-o spun eu ... imi face bine la psihic .. stiu exact ce gandesc cei ca de-al tine ... ca dovada ca imediat ai considerat ca as face parte din invatzamant .... imediat cum ai auzit de copiii.. cum uite ce-ai putut debita. Copiilor le face bine sa existe altfel de maturi prin jurul lor ... care nu sunt atat de ahtiatzi dupa perfectziune ... si care stiu cum sa le spuna si altfel ca gresesc. Ei bine eu nu am spus ca sunt "fofesoara" dragule .. e ceva cu "oloaga" .. "ologesc" maturii cretini .. din care si eu fac parte evident... Meseria mea de suflet ...... e fix pentru suflete si mai putzin pentru cum am putea vorbi corect romaneste. Sunt suficiente "fofesoare" care ma pot corecta gramatical chiar si pe mine. :P Eu incerc sa repar sau macar sa alin ceva ce nu e atat de simplu .... ca atunci cand corectezi tu gramatica mea. Ce bine ar fi de-ar fi la fel de simplu. De asta poate n-ai sa ma vezi in vecii vecilor .... decat facand misto de atatea reguli..inclusiv de gramatica la nevoie.

Eu "jonglez" cu ceva mult mai dificil ... pt. ca e vorba de suflete care uneori pot fi ranite tocmai de atatea reguli si obsesii ale celor mari. Slava domnului ca activitatea mea nu cuprinde cum sa vorbesc/se vorbeasca CORECT gramatical .. plus ca la mine in viitoarea mea meserie nici nu exista notziunile de corect sau rude ale sale.
#378600 (raspuns la: #378591) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de adina.petre la: 16/01/2009 16:52:31
(la: Spatiu pentru tavalit de ras)
Eram o persoana foarte fericita. Aveam o minunata prietena cu care ma intalneam de mai bine de 1 an, asa ca ne-am decis sa ne casatorim.
Exista o singura chestiune care ma deranja. Frumoasa ei sora mai mica. Viitoarea mea cumnata tot timpul se imbraca cu fuste mini (extrem de mini), iar in vocabularul ei nu exista cuvantul sutien, darmite in garderoba ei.
Culmea era ca intotdeauna cand ma aflam in preajma ei mereu scapa cate ceva pe jos, iar cand se apleca sa ridice imi oferea o priveliste mai mult decat frumoasa. Era clar. O facea in mod deliberat. Pentru ca asemenea scene nu se intamplau daca era si altcineva de fata.
Pregatirile de nunta fiind in toi, intr-o zi micuta surioara m-a sunat si m-a chemat sa mai verific ceva la invitatiile de nunta. Am luat-o de buna si i-am spus ca vin in cateva minute.
Era singura cand am sosit si a inceput sa imi sopteasca ce dorinte si sentimente are pentru mine. Mi-a spus cat de mult ma doreste si ca ar vrea sa facem dragoste macar o data inainte de a ma insura si a ma darui surorii ei pentru intreaga viata. Eram total socat si nu am putut scoate un cuvant.
Mi-a spus ca merge la ea in dormitor iar daca doresc un ultim salbatic "zbor" nu trebuie decat sa intru la ea in camera. Am ramas ca o stana de piatra, stupefiat de cele ce auzeam, uitandu-ma dupa ea cum urca scarile.
Am stat asa cateva momente, apoi m-am intors si m-am indreptat spre iesire. Am deschis usa, cautand cu privirea locul unde mi-am parcat masina, cand au inceput ropote de aplauze.
Toata familia viitoarei mele sotii era adunata in fata casei si ma aplauda. Cu lacrimi in ochi, viitorul meu socru s-a apropiat de mine si a inceput un mic speech: "Nici nu iti poti imagina cat de mandri suntem de tine ca ai trecut cu felicitari acest test. Nu as putea gasi un barbat mai bun pentru fiica mea daca as cauta in toata lumea. Bine ai venit in familia noastra!"
Morala:
INTOTDEAUNA pastreaza prezervativele in masina...
tocmai voiam sa postez un subiect... si m-am razgandit - de petretuteavsnietzsche la: 04/09/2009 22:36:23
(la: cromozom 22)
Sorin Olaru 2 si Leonard ancuta 2

http://www.ciutacu.ro/despre-ciutacu/

"Despre

Da, mi-am facut site; si blog. De ce? Habar n-am exact. Poate fiindca Andrei Crivat si finu’ Dragos mi-au bagat in cap ca vedeta lu’ Peste prajit trebuie sa aiba musai domeniu de Net si blog, poate pentru ca asa e trendy, poate ca…dracu’ stie.
Sunt Victor si nu sunt alcoolic; workaholic, insa, da. Dimineata prestez pentru mogulu’ Felix (Jurnalul National), iar seara, surpriza, tot pentru oligarhul cu pricina (Antena 2).



Sunt extraordinar de destept si ingrozitor de arogant. Am si motive: dincolo de faptul ca, indiferent de ce ma apuc, sunt cel mai bun, daca ma uit in spate nu vad altceva decat un mare hau.

Da, a scrie la mine pe blog e un privilegiu. Daca vreau, las mesajele injurioase la adresa mea, daca nu, nu. Asa e, sunt discretionar, chiar dictator. Da’ sunt pe banii mei, fiindca - stimati anonimi ai Net-ului - aceasta este o proprietate privata. Proprietatea lu’ Ciutacu, daca tineti la rigoare…

Inainte sa-mi scrieti voi, va anunt eu: in prodigioasa mea cariera, mi s-a intamplat ca, de doua ori in viata, sa consiliez niste ministri: trei ani pe Musetescu (la APAPS), doua luni pe Seres (la MEC). I-am fost sef faimosului “tradator” Dorin Mucea, nu l-am vazut in minister si nici la cafenele pe “spionul” Stamen Stancev si n-am furat niciodata nimic (spre instabilitatea financiara si, totodata, linistea familiei mele). M-au cautat “baietii” de le-a iesit pe nas (’geaba, fraierilor!), azi imi asculta telefoanele (cu fix acelasi rezultat).Spaga nu iau (hainele scumpe mi le cumpar de regula din leafa buna), dupa alte femei nu umblu (mi-ajunge a mea), asa ca atat securistii de tip nou, cat si paratii de paparazzi de Dambovita isi pierd vremea cu mine. Nici macar nu mai am de gand sa ma intorc in sistemul de stat, pe nici o functie; doar daca nu mi-o lua Dumnezeu mintile. Sunt angajatul particular perfect, n-am nici o valenta de antreprenor, nu vreau decat sa fiu lasat in pace sa ma bucur de meseria si de familia mea. Am o nevasta extraordinara si un copil minunat, pentru care merita sa fac orice sacrificiu; si fac destule.

Pe cale de consecinta, va invit sa postati; sau nu, daca n-aveti chef. Puteti doar sa va adapati la izvorul nesecat al intelepciunii mele.
Victor"

#478607 (raspuns la: #478605) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nisule - de Horia D la: 15/07/2010 10:41:00 Modificat la: 15/07/2010 10:43:18
(la: Sentimente)
nu am cum sa ajung la somon anul asta, nu de alta dar trebuie sa merg la Romania in Sept sa-i tin de urat lui mama.
Si dupa aceea vreau sa merg in Thai in Dec de Craciun si anul nou, si puffff, s-au dus zilele de vacanta.

Poate vii tu in Thai, viitoarea mea locatie ptr 1-2 ani; mergem deep sea fishing

PS: daca racesti de la dusul rece, te incalzesc eu:)) cu schnaps si alte bauturi spirtoase LOL
#558728 (raspuns la: #558720) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
De ce am acceptat cariera diplomatica - de Stefan Niculescu-Maier la: 24/02/2004 07:20:33
(la: Stefan Niculescu-Maier, despre dizidenta si diaspora)
Avea dreptate cine spunea ca lucrurile abia incep sa se incalzeasca, referindu-se la acest interviu. Exact intrebari ca ale dv. asteptam, care sa imi dea ocazia sa dau raspunsuri in masura sa stimuleze deschidere, realism, sinceritate in acest loc unde lumea se aduna cu sperante ca se poate construi un dialog intre romani, bazat pe adevar.

In primul rand trebuie sa va fac o marturisire. N-am fost niciodata anti-comunist. N-am fost nici membru PCR vreodata. Din punctul meu de vedere comunistii n-au decat sa creada in ce vor ei, si sa incerce sa-si scoata ideile pe piata libera prin mijloace pasnice. Comunismul, ca si diferitele religii ale lumii are insa si o componenta fundamentalista. Nu sunt mai impotriva fundamentalismului comunist decat sunt impotriva celui islamist, feminist, masochist sau ce vreti dv. Din acest punct de vedere, am fost doar anti-ceausist. Si asa era si ziarul ilegal pe care n-am mai apucat sa-l difuzam. Anti-comunismul s-a re-inventat in Romania doar dupa ce Ceausescu n-a mai existat. Subsemnatul declar ca sunt doar anti-fundamentalist :-)

Concret, la intrebarea dv. de ce am acceptat postul diplomatic in SUA, exista doua raspunsuri. Unul de context, care contine doar o parte de adevar. In 1996, o data cu venirea la putere a regimului Constantinescu, a existat o oportunitate (mi s-a parut mie) pentru cei care, ca si mine, au crezut in posibilitatea unei schimbari, de a "pune si noi umarul", de a face ceva "din interior", de a ne alatura celor 15000 de specialisti imaginari ai lui Constantinescu (mare bluf de altfel, dar cred ca fara voie! Suntem probabil peste 15000 de razleti, despre care el pur si simplu a crezut ca vom sari in ajutorul lui, insa n-a facut mai nimic ca sa-l credem ca si merita, intr-un final...).

Dar sa reiau firul... am dat examen (concurs) la MAE in 1997 si am fost trimis in SUA in 1998, iar de renuntat la cariera diplomatica am renuntat in 2001, de indata ce am avut posibilitatea unei slujbe in domeniul meu principal de pregatire: IT. Mi-am permis luxul sa ma despart de colegi cu o saptamana inaintea primei vizite a unui inalt reprezentant al noului regim de dupa 2000 in SUA, asa ca "am scapat de corvoada"..

Ambasada Romaniei la Washington era si este totusi un loc unde se poate realmente face ceva pentru tara - ceea ce s-a si intamplat si in cazul meu. Nu cred ca trecera mea pe acolo a ramas fara urme benefice (desi nici muntii nu i-am mutat, sa fim realisti) dar va garantez ca nu toti colegii mei erau fosti securisti (n-am sa dau nume totusi, acest aspect este irelevant in raport cu subiectul conversatiei noastre).
Al doilea raspuns este in completarea primului si de fapt reprezinta principala motivatie a deciziei mele. Ca fiinta biologica, avand o viata limitata si nemaifiind un tinerel, revenit de la bursa din SUA am avut de ales intre a sta in Romania cel putin doi ani (prevedere specifica burselor studentesti oferite din fonduri nerambursabile americane, in cadrul vizei de tip J1) si a lucra pentru o agentie guvernamentala in SUA, in acest caz termenul curgand in favoarea mea (si a sotiei, de altfel, care a absolvit si ea un Master la aceeasi universitate americana, pe acelasi tip de viza). Impreuna luasem decizia ca, in loc sa emigram in Canada, vom reveni in Romania, vom adopta doi copii si apoi vom emigra in SUA - ceea ce s-a si intamplat, intocmai.

In aceste conditii, a lucra pentru Ambasada Romaniei era cel mai scurt drum catre SUA! Desigur, nu este o reteta. Am avut mult noroc.

Unul dintre lucrurile pe care le-am facut ca diplomat a fost sa dau vizibilitate maxima Romaniei Libere si actului de disidenta a grupului Bacanu: la vizita in SUA a presedintelui Constantinescu in 1998 am organizat donarea presei ilegale Muzeului Presei din Washington, unde se afla si astazi, efectiv in cea mai vizitata sala muzeala din lume.

In rezumat, acceptarea postului diplomatic nu m-a obligat la compromisuri.
#10449 (raspuns la: #10403) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...