comentarii

eu si viitoarea mea familie


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
povestea mea - de anja la: 04/05/2006 19:51:39
(la: IUBIRE CIUDATA, IUBIRE IMPOSIBILA...)
Va voi spune povestea mea. Poate ca multi nu vor avea rabdare sa citeasca pana la sfarsit, poate ca multi nu o sa inteleaga ce a insemnat si inca inseamna pentru mine.
Sunt de 10 ani impreuna cu sotul meu, casatorindu-ne abia acum 1 an jumate. Suntem impreuna de la 18 ani. Cand eram 2 copii. Relatia noastra a decurs lin, in armonie si intelegere. Fara certuri, fara suisuri si coborasuri. Eu am luptat pentru ea cum am stiut mai bine. Am vrut sa ne mutam impreuna, am cumparat apartament, am vrut sa ne casatorim, am vrut sa facem copii...dar nimic nu am obtinut usor. Pentru ca "nu era pregatit". Responsabilitatea era prea mare, nu era suficient de matur...ce sa mai, "nu era pregatit". Ma iubeste ca un nebun. Ma rasfata, "ma sterge zilnic de praf", imi face toate poftele, ma tine ca pe o printesa, ca pe un bibelou de portelan. Iar eu nu eram fericita. De ce? nici eu nu intelegeam. Si aruncam gandurile astea sub covoras. Am langa mine un om care mi-ar aduce si luna de pe cer, care ma iubeste ca un nebun, si eu, cea nerecunoscatoare, nu sunt fericita. Alungam gandurile astea. Ce motive de nefericire aveam? Si nu stiam sa imi raspund la intrebare. Si asa au trecut anii. Imi imaginam viata cu el (de ce nu?! aveam vreun motiv sa nu?), si prin urmare luptam pentru viitorul pe care il vedeam eu. Situatie materiala, casatorie, copii. O viata normala. cum au oamenii. Iar cand imi reveneau ganduri precum "dar el este cel ales?", "sunt fericita?", "voi putea fi fericita cu el toata viata?", "nu simt totusi ca imi lipseste CEVA care sa ma faca fericita? daca am tot, de ce nu sunt fericita?", le alungam. pentru ca nu stiam ce imi lipseste, pentru ca nu stiam de ce nu sunt fericita. Ma vedeam iubita, relatia mergea, si m-am multumit cu atat.
Un amanunt poate semnificativ care ar mai trebui mentionat este ca eu nu am fost indragostita de sotul meu, nici cand ne-am cunoscut. Da, daca m-ai fi intrebat acum cativa ani daca il iubesc, iti spuneam ca da. Am ajuns sa il iubesc pentru omul bun care era, pentru dragostea pe care mi-o purta, pentru caracterul nobil si pentru gentiletea lui. Sau cel putin asa am crezut in tot acest timp.

Pana cand....pand cand l-am cunoscut pe EL. El, cel care imi este ca o picatura de apa, manusa care mi se potriveste perfect, jumatatea medalionului, cum ii place sa spuna. El, care m-a facut sa imi dau seama ca poate exista iubirea in adevaratul sens al cuvantului. El, care mi-a adus aminte de cum eram eu, de toate visele si dorintele mele. Mi-a adus aminte de mine. De mine - inainte. Inainte sa intru in letargie si resemnare. In care nici nu stiam ca sunt. Si o confundam cu fericirea. Si am inteles de ce nu sunt fericita. Si de ce nu am fost fericita. Am inteles ce lipsea. Am inteles ca lipsea omul care sa ma implineasca, acel cineva care sa imi inteleaga sufletul, acel cineva cu care sa ma potrivesc atat de bine. Manusa care sa imi vina perfect. Si tot atunci am vazut in urma regrete si renuntari. Am vazut cat m-am schimbat, am vazut letargia si resemnarea in care eram cand a intrat el in viata mea.

Am avut cateva tentative de a ma desparti de sotul meu. Aici, iar, ar fi cate ceva de spus. In primul rand, familia mea. Familia mea care ma iubeste. Si care a luptat in mod josnic alaturi de sotul meu si impotriva mea. Familia mea, care a reusit sa ma distruga psihic prin lupta pe care a dus-o. Familia mea, care a spus ca sunt nebuna, ca sa ma duc la psiholog, apoi ca sunt vrajita, ca am fost manipulata de diavol, ca imi distrug viata. Tineti cont ca parintii mei sunt intelectuali, cu doctorate. Bineinteles ca ei stiu mai bine ce e bine pentru mine. Ca vreau sa imi distrug fericirea si viata pentru ca am innebunit. Manipulata de diavol. Ca nu mai am pic de ratiune. Familia mea, care nu mi-a fost niciodata alaturi emotional, care nu ma cunoaste, care nu stie cine sunt, care nu a stiut niciodata nimic din ce a fost in sufletul meu, ea, acum stie ce e mai bine pentru mine. Ce? Ca renunt la o situatie materiala foarte buna, ca renunt la vila si masina de lux, ca renunt la un om care “uite si tu cat de mult te iubeste” si care ar face orice pentru mine....pentru ce? Ca sa ma mut “din centru la periferie”, cum chiar ei s-au exprimat. Sa ma duc langa cineva care a terminat medicina si nu profeseaza pentru ca situatia familiala nu i-a permis sa lucreze pe salariu de rezident, si care si-a reorientat cariera pentru a-si putea intretine familia. Un ratat, cum ar spune familia mea care ma iubeste. Care nu imi poate oferi vila si masina de lux. Concluzia lor: imi distrug viata, si ei stiu ce e mai bine pentru mine. Eu acum sunt nebuna, si nu judec. De aceea nu vad lucrurile in adevarata lor lumina.
Asta a fost familia mea. Dar nu e tot. Mai am de spus si despre sotul meu. Sotul meu, care mi-e drag. La care tin. In toti anii astia am avut grija de el, l-am sustinut si ajutat pentru a ajunge acolo unde a ajuns. Mi-este pur si simplu greu sa imi imaginez ca el ar putea face fata vietii fara mine. Nu este o persoana puternica. Nici eu nu sunt. Dar si-a gasit sustinerea de care avea nevoie in mine. Ei bine, reactia lui a fost ca nu poate trai fara mine, ca ma iubeste prea mult ca sa poata trai fara mine, ca daca ma pierde pe mine pierde tot, ca nimic nu mai are nici un sens in viata asta daca nu sunt eu. Am primit amenintari cu sinuciderea. Desi le prezint drept “amenintari”, nu au fost “daca pleci, imi tai venele”, ci spuse mai mult ca pe o rugaminte de a-l ierta pentru faptul ca nu poate rezista sa traiasca fara mine, ca dumnezeu va intelege ca va face asta din dragoste pentru mine ca altfel nu poate, ca nu poate sa nu ma iubeasca si ca nu poate trai cu gandul mereu la mine. Ei bine, sentimentele pe care le am dupa 10 ani pentru el, pentru omul cu care m-am inteles, cu care nu mi-a fost rau, cu care mi-am petrecut zi de zi, alaturi de frica ca l-as distruge si ca si-ar lua viata, m-au facut sa ma intorc de fiecare data la el. Am renuntat. Am renuntat sa mai cred in fericirea absoluta, sa cred ca imi este interzisa, ca asta mi-e destinul. Si sa ma resemnez. In acest moment, m-am intors la sotul meu. Nu va pot descrie suferinta si durerea pe care o resimt. Lacrimile care imi curg pe obraz. Cateodata simt disperare, cateodata simt resemnare fata de viata care ma asteapta.

Va multumesc celor care ati avut rabdarea sa cititi mesajul meu atat de lung.
AUTOBIOGRAFIE - de Mathusalem la: 21/05/2007 16:46:07
(la: COLTUL MEU)
Sunt megies din targul Buzaului, orasul prafuit de la rascruce de drumuri, atestat documentar de 1600 ani!
Familia mamei este de 4 generatii aici, ne tragem din ''sarbi( gresit spus pentru ca gradinarii erau de fapt bulgari)'', iar tata a fost din Judetul Arges(sunt morti de 25 ani), s-au cunoscut la Bucuresti si tata cared ca m-a conceput intr-o permisie de pe front, m-am nascut in octombrie 1945, intr-o aripa daramata a Spitalului Coltea din Bucuresti. De la doi ani pana la 7 ani ma crescut la Mizil, la o matusa pana parintii s-au reunit la Buzau cu casa si serviciile.
Am fost copil unic nascut tarziu, nerasfatat, din parinti profesori, tata=latina si greaca la Scoala Normala de baieti, mama=istorie si geografie la Scoala Normala de fete.
Perioda cat am stat la Mizil a fost hotaratoare pentru educatia si viitoarea mea meserie. Sa va explic cum!
Matusa Antoneta( sora mamei care nu avea copii) si Unchiul Ionel tineau o Bacanie langa un han, la iesirea din micul orasel, pe malul garlei Ineu, deci toata copilaria mea s-a desfasurat intre carute, cai, han si bacanie.
Unchiul Ionel avea obiceiul ca dupa amiaza sa citesca Scanteia, cu glas tare si asa pe la varsta de 5 ani, cunosteam literele mari si citeam titlurile din ziar, iar faptul ca mai cantaream la bacanie stafide, masline,zahar, bomboane, m-au determinat ca in meseria mea de mai tarziu sa fiu un bun AMC-ist( aparate de masura si control).
Totul s-a sfarsit tragic, aveam 14 ani si eram deja la Buzau, Nenea Ionel avea cataracta la ambii ochi, a fost operat la Spitalul Predingher din Ploiesti, si cand i s-au dat bandajele jos si a vazut din nou, a suferit un atac de inima si a murit, la auzul vestii matusa Antoneta s-a aruncat in fantana.
Dumnezeu sa-i odihneasca, le port respectul ca si parintilor mei!
In 1952, ne-am mutat toata familia la Buzau, cu chirie la un avocat , care avea doua camere libere(casa se mai gaseste si azi in centru pe str.Independentii nr.6), o camera dormitorul parintilor, o camera pentru mine care era si sufragerie si bucatarie, wc comun pe un hol, iar baie la lighean.
In aceeasi curte mai statea la parter un carutas, copilaria mi-am petrecut-o cu Mishu, calul care nu a acceptat niciodata prietenia mea,deoarece i-am baut odata apa din galeata lui,iar tata a fost obligat sa cumpere o galeata noua.
Vecinii nostri erau: un evreu cu sapte fete(Ahter, care in final a emigrat cu toata familia in Israel), un neamt care avea un atelier de reparatii(Stosky) si familia Simionescu(adventisti) care aveau un baiat de o seama cu mine.
Acum imi dau seama ca eu crestin-ortodox, am crescut cu catolici, iudei si adventisti la un loc, fara ca asta sa impieteze cu ceva jocurile noatre comune, ba inca de mic copil participam la toate sarbatorile lor religioase.
Am fost dat la scoala in 1952, o singura clasa amarata, unde invatam toti, indiferent de varsta.
Si mai imi aduc aminte ca in iarna anului 1953 a fost o zapada de cainii vecinilor veneau la geamul nostru( la etajul unu) dupa mancare si apa.
In 1952 a avut loc o a doua stabilizare monetara, imi aduc bine aminte ca se schimbau numai 10 mil. pe 10 lei noi, erau multi care nu aveau nici un milion, iar altii saci intregi, se schimba personal cu buletinul, multi dadeau la altii sa schimbe cu o cota parte, bineinteles.
Aproape un an de zile ne-am jucat cu leii vechi care nu mai aveu nici o valoare, carutasul meu, nea Tanase, isi rasucea tigari din ei.
Mai rau este ca aparusera cartelele pe puncte, rationalizarea, aveai bani, magazinele aveau produse, dar trebuia sa te gandesti ce iei pe puncte:ulei, zahar,faina orez, paine,salam,carne sau sa dai 100 puncte si sa-ti iei un palton, dar vreo doua saptamani ce mai mancai?
*** - de adina.petre la: 16/01/2009 16:52:31
(la: Spatiu pentru tavalit de ras)
Eram o persoana foarte fericita. Aveam o minunata prietena cu care ma intalneam de mai bine de 1 an, asa ca ne-am decis sa ne casatorim.
Exista o singura chestiune care ma deranja. Frumoasa ei sora mai mica. Viitoarea mea cumnata tot timpul se imbraca cu fuste mini (extrem de mini), iar in vocabularul ei nu exista cuvantul sutien, darmite in garderoba ei.
Culmea era ca intotdeauna cand ma aflam in preajma ei mereu scapa cate ceva pe jos, iar cand se apleca sa ridice imi oferea o priveliste mai mult decat frumoasa. Era clar. O facea in mod deliberat. Pentru ca asemenea scene nu se intamplau daca era si altcineva de fata.
Pregatirile de nunta fiind in toi, intr-o zi micuta surioara m-a sunat si m-a chemat sa mai verific ceva la invitatiile de nunta. Am luat-o de buna si i-am spus ca vin in cateva minute.
Era singura cand am sosit si a inceput sa imi sopteasca ce dorinte si sentimente are pentru mine. Mi-a spus cat de mult ma doreste si ca ar vrea sa facem dragoste macar o data inainte de a ma insura si a ma darui surorii ei pentru intreaga viata. Eram total socat si nu am putut scoate un cuvant.
Mi-a spus ca merge la ea in dormitor iar daca doresc un ultim salbatic "zbor" nu trebuie decat sa intru la ea in camera. Am ramas ca o stana de piatra, stupefiat de cele ce auzeam, uitandu-ma dupa ea cum urca scarile.
Am stat asa cateva momente, apoi m-am intors si m-am indreptat spre iesire. Am deschis usa, cautand cu privirea locul unde mi-am parcat masina, cand au inceput ropote de aplauze.
Toata familia viitoarei mele sotii era adunata in fata casei si ma aplauda. Cu lacrimi in ochi, viitorul meu socru s-a apropiat de mine si a inceput un mic speech: "Nici nu iti poti imagina cat de mandri suntem de tine ca ai trecut cu felicitari acest test. Nu as putea gasi un barbat mai bun pentru fiica mea daca as cauta in toata lumea. Bine ai venit in familia noastra!"
Morala:
INTOTDEAUNA pastreaza prezervativele in masina...
romanul ramine roman - de (anonim) la: 27/02/2004 01:41:27
(la: Lia Roberts candidata la presedintie)
- eu am trait 19 ani in romania, am facut liceul in tara, iar in timpul revolutiei am fost in armata la ploiesti. dupa ca s-au deschis frontierele am facut un tur prin europa, numai ca nu m-am mai intors.

- in momentul actual sint in elvetia. la inceput am fost ca toti romanii, noi sintem cei mai buni, ceilalti sint toti idioti. am facut facultatea aici si pot sa spun ca am fost surprins sa vad ca nivelul lor nu este cum mi-am imaginat, numai ca noi, romanii ne credem cei mai destepti. pot sa spun ca am primit o lectie, numai ca eu am avut noroc sa o primesc, multi care au ramas acolo, asa cum pot sa citesc si aici in forum, se cred inca cei mai buni.

- citeodata ma gindesc ca multi merita conditiile de viata pe care le au. cind citesc comentariile d-voastra, mi se face greata. nu numai aici, am cautat un pic peste tot. din pacate nu intilnesc decit comentarii primitive, fara nici un sens. iar cel mai rau e cind cineva din "strainatate" isi da parerea. "strainii sint toti idioti"

- nu are rost sa va judec, inteligenta se cultiva. acelasi fenomen il vad la propria mea familie. eu nu am dreptul sa vorbesc despre politica si economie (chiar daca sint econom si intro-o functie destul de buna), dar toti se bucura de cei 1000 euro pe luna pe care ii primesc de la mine.

- pacat ca este asa, eu am inca mult contact cu persoane care gindesc altfel. dar ei sint in minoritate. cum spunea un coleg: "romania e o tara foarte frumoasa, pacat ca e locuita".

salutari din berna
Bella, fugi acasa si te odihn - de Ivy la: 01/11/2004 22:51:36
(la: Trancaneala Aristocrata)
Bella, fugi acasa si te odihneste. Bea un ceiutz, un tylenol..un masaj, o baie calda..stii tu..Sanatate si sa ne auzim cu bine maine.

Ani, draga mea, familia nu e cea mai mare, dar ma rog..deci, am una bucata sotz - simpatic si haios, si 2 bucati de puiuti scumpi si frumusei..dehh is ai mei..si stii tu cum ii cu cioara care isi lauda puii..am o fetita de aproape 11 si un baietel de ..aproape 6 (new year baby)..

Si zici ca tot bune is...ok, now I know cum am sa-mipetrec timpul...in parc si la cofetaria Ana...:-)))
#27269 (raspuns la: #27263) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dragonfly - de carapiscum la: 09/02/2005 05:14:47
(la: De ce traiesc femeile mai mult decit barbatii)
Uneori este asa precum spui, sau sa admit ca de cele mai multe ori. Cu toate astea nu trebuie uitat faptul ca cele mai grele munci fizice (uneori chiar si psihice pt. ca, nu-i asa, simtirea barbatului nu se poate compara cu a femeii- si invers) le presteaza barbatii. De aia femeile nu se ocupa de turnat betoane, de ridicat case din temelii, de asfaltat strazi, de construit si intretinut masini samd. Firea femeii este de asa natura ca pur si simplu nu are cum se ocupa de asa lucruri dificile fara a cadea lata. Exista si exceptii, insa astea doar intaresc regula. As vrea eu s-o vad pe femeia aia care isi pune sotul sa aiba grija de copii pt. cateva zile in timp ce ea se duce si sapa la gradina cu cazmaua in soarele dogoritor de vara. SI daca femeile in general se lauda cu faptul ca sunt cele mai bune in a oferi educatie copiilor, atunci de ce se mai plang de neputintele barbatilor care ar trebui printre altele sa faca si aceste lucruri pt. a le lasa lor ceva timp liber in plus? Nu cumva asta e doar o chestie menita sa-i puna in lumina proasta pe barbati si sa le dea femeilor satisfactia (indreptatita, dupa parerea lor) de a-si consuma timpul numai pt. ele? Ce vreau eu sa spun e ca depinde de la caz la caz si dupa cum se inteleg cei doi. Dar daca tu sau ea ati luat impreuna niste decizii intr-un anumit moment al vietii si dupa aia ati descoperit ca aveti alte prioritati in viata decat cele din inceput (deh, lumea se mai schimba, se mai emancipeaza, mai merge prin cele strainataturi, mai vede traiul usor- ca sa nu zic usuratic- al unor femei lipsite de scrupule si de bun simt pt. familia pe care au intemeiat-o, mai gaseste cu cale ca merita mai mult decat partenerul fiindca ea pune/investeste peste puterea lui de a "restitui"), deci daca prioritatile se schimba in timp, de ce nu mai ramane macar amintirea faptului ca inainte de a ajunge sa constientizam asta am fost niste persoane care ne-am gandit initial la binele familiei intregi si abia apoi la binele personal? Eu asa cred, ca atat femeile cat si barbatii ajung sa-si puna astfel de probleme atunci cand forteaza lucrurile si vor sa obtina in mod cu totul egoist ceva doar pt. binele si fericirea proprie, lasand la o parte binele conjugal. Asta am facut si eu intr-o oarecare masura, asta cred eu ca facem noi toti. Probabil un f. mic procent dintre noi este capabil de a tine cont de acest aspect pana la sfarsitul vietii. Fiecare vrea sa-i fie bine si, de cele mai multe ori, fara a depune un efort personal. Fiecare asteapta sa-i fie daruit din partea celuilalt, daca se poate fara nici cel mai mic gest de multumire. Doar auto/satisfactia si auto/suficienta de a primi pt. cine/ce suntem noi (si ce meritam) sunt vizate, atata tot. Stiti ce cred eu, ca daca lumea toata n-ar fi abuzat atata de mandria asta care mananca pur si simplu rarunchii societatii moderne si daca fiecare ar fi invatat sa plece capul acolo unde trebuie- si cand trebuie- astazi n-ar mai fi existat subiect de discutie pe forum aici.
Tu spui ca o femeie munceste mai mult decat un barbat de cel putin 3 ori... Pe ce se bazeaza afirmatia ta? Apoi cu ce suntem noi vinovati ca v-ati nascut neputincioase in anumite privinte?- fizic vorbind. Sau cu ce sunteti voi vinovate ca ne-am nascut noi barbatii fara capacitatea de purtare in pantece a copiilor pe care n-ii dorim? Si tot nu pot intelege de ce majoritatea interpreteaza copiii ca pe un balast/surplus/povara in viata lor. Oare nu sunt acestia prima si cea de pe urma posibila investitie care ne poate aduce bucuria si satisfactia unei vieti cu adevarat implinite? Sau ce ne impiedica pe noi sa ne ingrijim de copiii nostri si in acelasi timp sa ne ocupam si de noi insine? Sau de ce nu i-am implica si pe ei in viata noastra sociala si nu i-am trata ca pe niste membri viabili ai familiei chiar daca sunt bineinteles fara minte destula ca sa inteleaga ce se petrece cu adevarat? Cred eu ca aici se dovedeste discrepanta si parca irealitatea unei situatii existente de facto. Copiii au nevoie de la un capat la celalalt sa li se dovedeasca nu numai dragostea si purtarea de grija din partea parintilor lor, dar si tratarea ca membri cu drepturi depline si egale in lumea si la sanul familiilor in care au luat fiinta. Asa mi se pare corect si logic. Altfel riscam sa facem din ei niste dusmani atat ai timpului nostru, cat si ai lor insisi.
Pe de alta parte ma gandesc la cate beneficii poate aduce in viata unei familii un copil- ca sa nu spun de mai multi. Chiar daca greutatile intretinerii si cresterii lor par insurmontabile uneori, chiar daca regretam decizia luata de a-i avea, chiar daca..., chiar daca..., ce poate fi mai frumos si mai plin de bucurie decat zambetul minunat al acelei mogaldeti cu ochisori sinceri si curati, ce poate fi mai de vis decat sa te uiti dupa ani si ani in urma si sa-i povestesti "la gura sobei" nazdravaniile copilariei?... Ca doar de aia sunt nepotii atat de indragiti de cei batrani, ca abia atunci inteleg si ei (bunicii lor) frumusetea clipelor prin care au trecut ei insisi candva.
Am cunoscut in viata mea familii care au trecut prin pragul unui colaps total cand singurul lor copil s-a sinucis (sau pur si simplu a murit din stie ce cauze nefericite); am cunoscut deasemeni familii care n-au putut avea copii si si-au fortat norocul, ca sa zic asa, luand spre ingrijire copii de la casele ce se ocupa de adoptii; apoi am vazut in lumea asta secularizata in care traiesc si eu ca exista o multime de oameni dispusi sa-si lase averile cainilor si pisicilor (de multe ori viata lor se rezuma doar la a creste si ingriji animale) decat sa faca un bine unor suflete fara ajutor si fara posibilitati reale in viata. E adevarat ce am spus, prioritatile se schimba pe zi ce trece si nu mai suntem interesati de viata umana cat mai ales de cea animala (sau extraterestra, dupa caz). Indraznesc sa spun ca am cazut inca de multa vreme sub simturile animalelor pe care le ingrijim si le iubim parca mai mult decat pe ingerasii de care vorbeam- si sa fiu iertat pt. indrazneala asta, sa nu se interpreteze ca afront adus adevaratilor parinti. Spun acestea indreptand degetul unei maini spre acei prunci muritori de foame si de sete si al celeilalte maini indreptate spre cainii si pisicile care cresc cu carne si arata ca niste batoze de nu mai pot merge pe strada. Si in timp ce unii se scarpina de mizerie si de purici din cauza saraciei, ceilalti se gudura si se scarpina pe dupa urechi (sau se ling in dos dupa excrementele delicioase) din cauza puricilor la fel de grasi si de lenesi ca si gazdele lor. Nu spun ca animalele trebuie sa sufere si sa stea flamande, intreb doar unde a disparut simtirea umana si incotro se indreapta?
Concluzia mea este ca nu copiii sunt o povara pt. noi, ci noi insine devenim o povara pt. ei atunci cand ii tratam ca pe niste hoti/banditi ce ne fura timpul acordat EGO-ului.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#35732 (raspuns la: #35463) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
past & copy - de carapiscum la: 11/02/2005 02:28:13
(la: Copiii o "problema" de rezolvat...)
Retranscriu mesajul de mai jos pe care l-am trecut intai la subiectul "de ce traiesc femeile mai mult decat barbatii?".

Adresat lui Dragonfly:
"Uneori este asa precum spui, sau sa admit ca de cele mai multe ori. Cu toate astea nu trebuie uitat faptul ca cele mai grele munci fizice (uneori chiar si psihice pt. ca, nu-i asa, simtirea barbatului nu se poate compara cu a femeii- si invers) le presteaza barbatii. De aia femeile nu se ocupa de turnat betoane, de ridicat case din temelii, de asfaltat strazi, de construit si intretinut masini samd. Firea femeii este de asa natura ca pur si simplu nu are cum se ocupa de asa lucruri dificile fara a cadea lata. Exista si exceptii, insa astea doar intaresc regula. As vrea eu s-o vad pe femeia aia care isi pune sotul sa aiba grija de copii pt. cateva zile in timp ce ea se duce si sapa la gradina cu cazmaua in soarele dogoritor de vara. SI daca femeile in general se lauda cu faptul ca sunt cele mai bune in a oferi educatie copiilor, atunci de ce se mai plang de neputintele barbatilor care ar trebui printre altele sa faca si aceste lucruri pt. a le lasa lor ceva timp liber in plus? Nu cumva asta e doar o chestie menita sa-i puna in lumina proasta pe barbati si sa le dea femeilor satisfactia (indreptatita, dupa parerea lor) de a-si consuma timpul numai pt. ele? Ce vreau eu sa spun e ca depinde de la caz la caz si dupa cum se inteleg cei doi. Dar daca tu sau ea ati luat impreuna niste decizii intr-un anumit moment al vietii si dupa aia ati descoperit ca aveti alte prioritati in viata decat cele din inceput (deh, lumea se mai schimba, se mai emancipeaza, mai merge prin cele strainataturi, mai vede traiul usor- ca sa nu zic usuratic- al unor femei lipsite de scrupule si de bun simt pt. familia pe care au intemeiat-o, mai gaseste cu cale ca merita mai mult decat partenerul fiindca ea pune/investeste peste puterea lui de a "restitui"), deci daca prioritatile se schimba in timp, de ce nu mai ramane macar amintirea faptului ca inainte de a ajunge sa constientizam asta am fost niste persoane care ne-am gandit initial la binele familiei intregi si abia apoi la binele personal? Eu asa cred, ca atat femeile cat si barbatii ajung sa-si puna astfel de probleme atunci cand forteaza lucrurile si vor sa obtina in mod cu totul egoist ceva doar pt. binele si fericirea proprie, lasand la o parte binele conjugal. Asta am facut si eu intr-o oarecare masura, asta cred eu ca facem noi toti. Probabil un f. mic procent dintre noi este capabil de a tine cont de acest aspect pana la sfarsitul vietii. Fiecare vrea sa-i fie bine si, de cele mai multe ori, fara a depune un efort personal. Fiecare asteapta sa-i fie daruit din partea celuilalt, daca se poate fara nici cel mai mic gest de multumire. Doar auto/satisfactia si auto/suficienta de a primi pt. cine/ce suntem noi (si ce meritam) sunt vizate, atata tot. Stiti ce cred eu, ca daca lumea toata n-ar fi abuzat atata de mandria asta care mananca pur si simplu rarunchii societatii moderne si daca fiecare ar fi invatat sa plece capul acolo unde trebuie- si cand trebuie- astazi n-ar mai fi existat subiect de discutie pe forum aici.
Tu spui ca o femeie munceste mai mult decat un barbat de cel putin 3 ori... Pe ce se bazeaza afirmatia ta? Apoi cu ce suntem noi vinovati ca v-ati nascut neputincioase in anumite privinte?- fizic vorbind. Sau cu ce sunteti voi vinovate ca ne-am nascut noi barbatii fara capacitatea de purtare in pantece a copiilor pe care n-ii dorim? Si tot nu pot intelege de ce majoritatea interpreteaza copiii ca pe un balast/surplus/povara in viata lor. Oare nu sunt acestia prima si cea de pe urma posibila investitie care ne poate aduce bucuria si satisfactia unei vieti cu adevarat implinite? Sau ce ne impiedica pe noi sa ne ingrijim de copiii nostri si in acelasi timp sa ne ocupam si de noi insine? Sau de ce nu i-am implica si pe ei in viata noastra sociala si nu i-am trata ca pe niste membri viabili ai familiei chiar daca sunt bineinteles fara minte destula ca sa inteleaga ce se petrece cu adevarat? Cred eu ca aici se dovedeste discrepanta si parca irealitatea unei situatii existente de facto. Copiii au nevoie de la un capat la celalalt sa li se dovedeasca nu numai dragostea si purtarea de grija din partea parintilor lor, dar si tratarea ca membri cu drepturi depline si egale in lumea si la sanul familiilor in care au luat fiinta. Asa mi se pare corect si logic. Altfel riscam sa facem din ei niste dusmani atat ai timpului nostru, cat si ai lor insisi.
Pe de alta parte ma gandesc la cate beneficii poate aduce in viata unei familii un copil- ca sa nu spun de mai multi. Chiar daca greutatile intretinerii si cresterii lor par insurmontabile uneori, chiar daca regretam decizia luata de a-i avea, chiar daca..., chiar daca..., ce poate fi mai frumos si mai plin de bucurie decat zambetul minunat al acelei mogaldeti cu ochisori sinceri si curati, ce poate fi mai de vis decat sa te uiti dupa ani si ani in urma si sa-i povestesti "la gura sobei" nazdravaniile copilariei?... Ca doar de aia sunt nepotii atat de indragiti de cei batrani, ca abia atunci inteleg si ei (bunicii lor) frumusetea clipelor prin care au trecut ei insisi candva.
Am cunoscut in viata mea familii care au trecut prin pragul unui colaps total cand singurul lor copil s-a sinucis (sau pur si simplu a murit din stie ce cauze nefericite); am cunoscut deasemeni familii care n-au putut avea copii si si-au fortat norocul, ca sa zic asa, luand spre ingrijire copii de la casele ce se ocupa de adoptii; apoi am vazut in lumea asta secularizata in care traiesc si eu ca exista o multime de oameni dispusi sa-si lase averile cainilor si pisicilor (de multe ori viata lor se rezuma doar la a creste si ingriji animale) decat sa faca un bine unor suflete fara ajutor si fara posibilitati reale in viata. E adevarat ce am spus, prioritatile se schimba pe zi ce trece si nu mai suntem interesati de viata umana cat mai ales de cea animala (sau extraterestra, dupa caz). Indraznesc sa spun ca am cazut inca de multa vreme sub simturile animalelor pe care le ingrijim si le iubim parca mai mult decat pe ingerasii de care vorbeam- si sa fiu iertat pt. indrazneala asta, sa nu se interpreteze ca afront adus adevaratilor parinti. Spun acestea indreptand degetul unei maini spre acei prunci muritori de foame si de sete si al celeilalte maini indreptate spre cainii si pisicile care cresc cu carne si arata ca niste batoze de nu mai pot merge pe strada. Si in timp ce unii se scarpina de mizerie si de purici din cauza saraciei, ceilalti se gudura si se scarpina pe dupa urechi (sau se ling in dos dupa excrementele delicioase) din cauza puricilor la fel de grasi si de lenesi ca si gazdele lor. Nu spun ca animalele trebuie sa sufere si sa stea flamande, intreb doar unde a disparut simtirea umana si incotro se indreapta?
Concluzia mea este ca nu copiii sunt o povara pt. noi, ci noi insine devenim o povara pt. ei atunci cand ii tratam ca pe niste hoti/banditi ce ne fura timpul acordat EGO-ului."
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
nunta e un moment unic in viata!!! - de duda la: 13/04/2005 09:30:50
(la: traditi la nunta)
draga, adina, in primul rand iti urez casa de piatra si cat mai multa fericire! in al doilea rand: nunta este un moment unic in viata fiecaruia dintre noi si trebuie sa-l facem sa fie cat mai frumos si de neuitat. eu sunt casatorita de 5 ani si, initial, nici eu nu am vrut sa respect intru totul traditiile, dar pana la urma m-am razgandit! si a fost foarte frumos! sunt niste momente pe care nu le voi uita niciodata si de cate ori ma apuca nostalgia deschid albumul cu fotografii (facute de un profesionist, asa cum vrei si tu) si imi aduc aminte ce frumos a fost. anul acesta voi fi nasa. pentru a doua oara. si imi pare rau ca prima oara cand am cununat nu s-au putut respecta traditiile, pentru ca a fost o situatie mai ciudata... invitatii venisera de fapt la un botez, nu la o nunta... dar anul asta va fi frumos, sunt convinsa! viitorii mei fini isi doreau o nunta foarte restransa, fara rochie de mireasa si fara voal, fara prea multa bataie de cap... de ce? sunt atat de multe probleme de care te izbesti dupa, incat e bine ca macar sa ai de ce sa iti amintesti... asa ca viitoarea mea s-a convins pana la urma ca daca tot se marita trebuie sa poate si voal si rochie de mireasa si e chiar foarte fericita si abia asteapta momentul... asa ca respecta pe cat posibil traditiile noastre ramase din mosi stramosi, pentru ca sunt tare frumoase! si iti vei aduce aminte cu o deosebita placere de nunta ta toata viata! chiar daca vei fi obosita atunci, chiar daca vei fi stresata, chiar daca va trebui sa faci pe placul tuturor invitatilor...pana la urma, peste cativa ani, nu iti vei mai aduce aminte de micile inconveniente, ci numai de ceea ce a fost frumos... eu nu am decat un singur regret referitor la nunta mea: ca nu am fost furata! :) toata lumea a incercat sa ma fure, dar nu a reusit nimeni...am fost pazita cu strasnicie de sotul meu...:))) regret e insa, cred, un cuvant cam dur, pentru ca inclusiv de acest aspect imi aduc cu placere aminte si chiar sunt...mandra ca am avut un asa paznic...:))) asa ca... go on! si fa ca totul sa fie cat mai frumos! inca o data casa de piatra!
om - de Horia D la: 07/09/2005 21:02:46
(la: Trancaneala Aristocrata "5")
un password ar fi binevenit.. mie cel putin nu-mi pasa, nu ma stie nimeni, nu ma poate gasi nimeni, asa ca.... iar singura mea familie aici e fratele meu, dar el e departe
eu am sters pozele ca sa fac loc sa pun altele.
#70463 (raspuns la: #70459) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"o venit dumnezeu la mine si - de Daniel Racovitan la: 16/11/2005 13:07:37
(la: SA MORI RANIT DIN DRAGOSTE DE VIATA)
"o venit dumnezeu la mine si mi-o zis ca ‘procedura’ n-a avut success si muma-n veci probabil nu voi fi"

Daca te ajuta cu ceva, iti zic ca in Romania am intalnit un "dumnezeu" din asta care s-o asigure, in modul cel mai definitiv, pe viitoarea mea sotie ca nu va putea avea niciodata copii. Ceva mai tarziu, Dumnezeu (cu D mare si fara ghilimele) l-a contrazis, si in viata noastra s-a infiintat intempestiv un omuletz plin de caracter si personalitate.

___________________________________________________________________
"aceste cuvinte ne doare" (sic).
#87963 (raspuns la: #87909) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Maria... si Mihai - de Andre29 la: 05/12/2005 10:49:32
(la: sa facem un film!)
"Ati dori sa serviti ceva, domnisoara?”

“Ce voce placuta, si nu arata rau deloc” se gindi Maria, dar nu putu sa nu-si dea seama ca privirea lui era trista...

________

....ca si a ei. Oricum ea se gandea, ca intotdeauna, doar la Mihai. Ii spusese sa il astepte aici la cafenea. Multe lucruri se schimbasera de cand fusese aici ultima oara. Era locul lor, refugiul unde se retrageau de fiecare data cand parintii lui se uitau stramb la fata stangace pe care intr-o dimineata de primavara, cand zarzarii infloreau pe strazile din zona unde el locuia, a adus-o cu emotie acasa si le-a spus "Ea e Maria, viitoarea mea sotie".

Tatal lui a crezut ca o sa faca atac cerebral, se vedea ca ea e nepotrivita pentru el, il crescusera mai bine de atat, nu se straduisera degeaba sa-l introduca in lumea buna a orasului, sa-si faca o potentiala clientela pentru cand va fi un avocat de succes. Si mama lui a remarcat simplitatea fetei, studia cu bursa sa devina asistenta medicala, venea dintr-un satuc uitat de lume de prin Ardeal. Stia insa ca ea e doar un moft de-al lui Mihai, el niciodata nu fusese atras de astfel de fete, inaltuta, subtire, cu mainile lungi si fine la care te-ai fi uitat o noapte intreaga parand ca au o viata a lor proprie. El le prefera pe cele mai directe si indraznete cu care nu era nevoie sa se complice. Nu avea nevoie de nimic care sa-l impiedice sa se concetreze asupra viitorului.

In timp ce statea acolo cu privirea ratacind constant spre usa pe care spera sa intre el arunca priviri furise spre oglinda de la bar pentru a-si controla tinuta. De mult nu mai purtase tocuri iar rochia de acum o imprumutase de la colega de camera pentru ca nu vroia ca el sa-si dea seama de schimbarile ce au avut loc in viata ei de cand nu se mai vazusera.

Basil se uita la tanara fata in timp ce ea isi sorbea ciocolata calda comandata. Mai vazuse astfel de priviri la atatea alte fete tinere, priviri triste si singure licarind de speranta lui ‚poate....’


________

"Nu-i de ajuns sa faci bine, mai trebuie sa-l faci si bine." (Diderot)

#92890 (raspuns la: #92805) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
andre29 - de ooanna la: 24/12/2005 18:21:24
(la: "Copiii tai unde sunt?")
....unui copil ai ce-i oferi la orice varsta !...numai sa vrei !...pe primul meu copil l-am nascut la 20 de ani....la acea varsta aveam casa mea , familia mea si servici...iti dai seama ca totul se petrecea prea repede ca sa ma pot bucura pe indelete...si m-am trezit ca era deja de 16 ani....nu stiu cand au trecut....si am dorit inca un copil....pe cel de-al doilea l-am facut la 38 de ani....alta placere...alta satisfactie.....ceva un pic deosebit de ce simtisem la 20 de ani....cine spune ca ai mai putina rabdare cu un copil daca il faci la o varsta mai inaintata nu stie ce vorbeste....cu cel mic am alta perspectiva a copilariei...cu cel mare eram si eu copil....la orice varsta ai ceva de oferit...totul este sa nu pui mai presus de copii cariera si alte prostii din acestea....trebuie sa-ti alegi foarte bine prioritatile....
#96862 (raspuns la: #96759) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
viitoarea mea posibil sotie - de viitorul posibil sot la: 05/02/2006 15:50:03
(la: Va place Ana Lesco?)
ma eu rar ma bag sau irit...da asta trebuia comentata..."Nu stiu cine e Ana Lesco,e atragatoare dar nu-i frumoasa,she kinda looks cheap,desigur multi barbati poate au fantezii despre ea."tu te auzi?
eu am 24 si personal ma jur ca nu m-am gandit la ea in timp ce...din 2 motive nu am timp de laba...si al doilea o plac...si eu rar plac realmente o femeie..nu e frumos sa vb asa de cineva..mai ales ca nu o cunosti...poate eu te consider cheap ca nu ai bani sa zicem...e frumos?nu nu e nu?..idea e asa anna este o femeie desteapta frumoasa si nu usor de avut..pe nici un plan...si si mai greu de tinut..presa si oameni vb foarte aiurea..da e f osor sa zici ceva gratuit(iti vb frumos pt ca am bun simt)idea e asa atata timp cat nu te gandesti la ea ca om si femeie si o privesti ca proprietate publica(vedeta sau nu)si vb de un om fara sa fi avut ocazia sa vb macar cu ea...nu e ok..eu nu sunt fan al annei legat de muzica in mod special...dar al annei ca femeie m-a casigat demult si nu vb doar de cum arata...am avut iubite poate la fel de sau poate chiar mai...desi anna nu are decat un minuscul defect si pot trai cu el
#104090 (raspuns la: #16490) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
;) - de Andre29 la: 19/02/2006 21:53:10
(la: "Am trait sa o vad/aud si pe asta")
A mea familie a spus 'am vazut-o si pe asta' de Craciun cand am facut piure de cartofi cu spiralul de la mixer pus la bormasina nou nouta a fratelui meu ;)))))). Evident ca a fost cel mai bun piure mancat vreodata

Legat de ce ma mai poate surprinde, habar nu am, dar incerc sa ma las surprinsa de multe.


________________
"Razbim noi cumva la lumina" Marin Sorescu
cri cri - de abaon la: 21/09/2006 20:03:47
(la: Cristina...)
mare dreptate ai ........................
Ieri 20 septembrie a fost ziua ei de nastere.
"Intamplarea" a facut ca fix ieri sa dau de acest subiect si acest site.
Ce-i trist e ca acum, dupa 14 ani, am viata mea, familia mea si alea alea. De ce dracu mi-am amintit ieri ca e ziua ei? Ceasul rau pisica 13?
#146645 (raspuns la: #146621) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
abaon - de anisia la: 21/09/2006 21:16:45
(la: Cristina...)
Ce-i trist e ca acum, dupa 14 ani, am viata mea, familia mea si alea alea ... daca e trist, de ce nu faci nimic sa schimbi asta? daca e trist ca ai familie... de ce nu pleci in lume?
_________________________________________________________
doar pentru ca toate pasarile au aripi, nu inseamna ca zboara toate la aceeasi inaltime...
#146789 (raspuns la: #146645) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
maan - de Paianjenul la: 04/05/2007 15:59:54 Modificat la: 04/05/2007 16:00:55
(la: celibatara, 35 de ani...)
"de unde stii care-s (si cate) bucuriile / problemele unui familist?"


- Pt. că m-am născut şi am crescut într-o familie numeroasă... Apoi (ca un excelent observator ce sînt) am văzut multe în familiile fraţilor, surorilor şi prietenilor mei, care după ce s-au căsătorit, au avut copii... şi bucurii... şi necazuri... (...Si cred că atît a fost suficient, fără să mai fie nevoie să am eu propria mea familie - cu tot alaiul de bucurii şi necazuri - ca să-mi dau seama ce înseamnă viaţă de familist...)...
#193416 (raspuns la: #193228) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
rodi + paianjen - de om la: 04/05/2007 16:50:56 Modificat la: 04/05/2007 17:00:21
(la: celibatara, 35 de ani...)
mai ca v-as recomanda "Platforma" lui Houellebecq ;))

"Si cred că atît a fost suficient, fără să mai fie nevoie să am eu propria mea familie - cu tot alaiul de bucurii şi necazuri - ca să-mi dau seama ce înseamnă viaţă de familist..." = paianjene, cu tot respectul, daca nu traiesti pe pielea ta nu iti dai seama ;)) Inteleg ca din ce ai vazut si extrapolat la tine, preferi varianta ta, dar nu spune ca-i intelegi pe ceilalti.

Rodica, citeste vice-versa ce i-am scris paianjenului ;))
#193420 (raspuns la: #193416) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
as - de maan la: 06/11/2007 16:11:32
(la: Nunta manelistilor)
vrea ca la viitoarea mea vizita pe-aici sa se fi terminat...
#252769 (raspuns la: #252765) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de sirotlica la: 29/11/2007 20:37:09
(la: vesnica discutie dintre soacra si nora)
toata copilaria si adolescenta am mancat colturile de la paine,in ideea ca viitoarea mea soacra sa ma iubeasca :))
asa ca abia astept sa am o soacra!:)
#261159 (raspuns la: #261154) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...