eul liric la poezia "Acasa "de ana blandiana

Darul
Ana Blandiana

Tragic mi-e darul, asemeni pedepselor vechi.
Ce stramos mi-a gresit ca sa-i port – lauri – vina?
Tot ce ating se preface-n cuvinte
Ca-n legenda regelui Midas.

Aproape mi-l simt pe regele mort de blestemul
Ca mina lui sa prefaca in aur orice,
Sa moara flamind pentru ca piinea uscata in aur
Nu mai putea s-o manince, nici apa s-o roada.

Cerul nu pot sa-l privesc – se innoreaza de vorbe,
Merele cum sa le musc impachetate-n culori?
Dragostea chiar, de-o ating, se modeleaza in fraze,
Vai mie, vai celei pedepsite cu laude.

Vai mie, vai, arborii nu scutura frunze,
Numai cuvinte cad toamna batrine si galbene,
Muntii inalti ii iubesc, dar se clatina muntii
Sub povara imperecheatelor sunete.

As vrea sa adun vorbele toate-ntr-un loc,
Sa le aprind, sa dezbrac lumea de ele,
Dar s-ar scoroji trupul lumii asemeni
Frumosului print cu piele de porc in poveste.

***

Aceasta poezie am citit-o pentru prima data in biblioteca Universitatii de aici din California, unde am terminat Arta si Istoria Artei. In timp ce citeam am inceput sa pling in hohote de parca mi-ar fi murit tot neamul, toata lumea care trecea pe linga mine se uita ca la televizor, dar eu nu ma puteam opri. Realizasem atunci in '96 pentru prima data in 11 ani de cind venisem in America, ca tot Romanca am ramas, iar cuvintele poeziei imi oglindea intr-un fel si "darul" meu, care de multe ori parca-i blestem. Din momentul acela poezia aceasta mi-a ramas in inima si-n suflet, este cea mai frumoasa poezie pentru mine. Este povestea vietii mele in cuvintele lui Ana Blandiana.

Nu-i nimic mai dulce si mai minunat decit linistea dupa o furtuna apriga. Am crezut ca momentul acesta va veni mult mai tirziu, dar spre fericirea mea a venit mult mai repede decit m-am asteptat. Multumesc pentru iertarea ceruta, ti-am dat-o din momentul in care am ales sa nu te insult asa cum ai facut tu. O sa pun la oparte toate cuvintele urite si-am sa le arunc in marea uitarii. La rindul meu vreau si eu sa-mi cer scuze pentru provocarea intensa, un tango nu se poate dansa decit numai in doi, si-mi asum raspunderea pentru pasii luati.

Din cele scrise in #16831, Ozzy, se pare ca nu esti 100% liberal, chiar daca doresti sa mentii mai departe ca esti. Ronald Reagan a spus odata ca multi dintre democrati "vorbesc stinga, dar traiesc dreapta" "speak left, and live right". Aici am vrut sa ajung de la inceputul inceputului. Vroiam sa ne gasim o parte comuna, o fundatie pe care sa ne construim ideile. Am ajuns aici si-acum nu mai am cu cine discuta.

Cum poate stii, si eu sint artista. De cind am fost de-o schioapa, de cind am putut sa tin un creion in mina, arta a fost singurul meu refugiu. Cind eram copila nu m-am jucat niciodata cu papusi sau cu jucarii, nu pentru ca nu aveam (aveam o multime), ci pentru ca arta a fost cea mai simpla forma de expresie pentru mine. Stiu ce inseamna sa fii artist, m-am nascut artista. Poezia "Darul" de Ana Blandiana spune acelasi lucru care l-am simtit de cind ma stiu, poti sa-l citesti la subiectul "Cele mai Frumoase Poezii".

Sper sa revii, mai calm, cu pace in inima, si mai ingaduitor. Sper sa putem purta o conversatie normala si ziditoare, din care sa putem invata cu totii lucruri folositoare in viata noastra de zi cu zi. Nu stiu daca ai reusit pina la urma sa citesti toate chestiile scrise in website-ul postat in subiectul acesta, as fi dorit sa-l vizitezi si sa-l citesti cu un "open mind". Nu vreau sa te convertesc de la liberalism, dar vreau sa-ti dai seama ca noi, cei de dreapta, nu sintem chiar asa de rai cum mass media ne arata ca sintem. Sint sigura ca toti liberalii si toti conservatistii avem teluri in comun, numai ca unii vor sa mearga pe calea asta iar altii pe calea cealalta. Intrebarea e: unde vrem sa ajungem.

Sper ca mesajul sa ajunga la vizorul tau, si sper, chiar daca esti indexat, sa revii.

LMC

TARA
In tine nu mi-e dor de nimeni,
Pamant apus în somn
Prin verzi orbite,
Si sunt straina daca trec hotarul
Pletelor tale obosite.
Eu numai limba ta
O stiu vorbi in vis
Si spune basme numai pentru tine
Prea trecatoru-mi paradis,
Prea trecatorule stapane.
E frig afara
Si e ceata deasa,
Se face seara,
Timpu-ncet se lasa,
Dar cat de bine si de cald e-acasa,
Cand unul altuia ne suntem tara.

Ana Blandiana

AUD

Aud cum paseste cineva dupa mine in luna
Si pune seminte de flori in urmele talpilor mele,
Un pas intelept - albastrele,
Un pas gresit - matraguna.

Aud cum paseste cineva dupa mine in soare
Si pune oua de pasari in urmele talpilor mele,
Un pas intelept - turturele,
Un pas gresit - cantatoare.

Aud cum paseste cineva dupa mine-n vecie
Si pune cuvinte in urmele talpilor mele,
Un pas intelept - ghilimele,
Un pas gresit - poezie.

Ana Blandiana

Oh.. am nimerit in ploaia de gloante aici :)

Care e totusi problema, ender, ca zau nu ma prind... Adica tu o simpatizezi pe Alice, o intelegi si ai vrea s-o ajuti... Si cine te opreste? Ia legatura cu ea si da-i toate sfaturile de care are nevoie. In fond, le stii pe toate si esti mereu gata sa "iei de urechi" (mai ales naivii, ignorantii fara copii).

Asa cum tu esti indreptatit sa consolezi fata si sa faci pe avocatul, si noi suntem sa spunem ca nu ne intereseaza sau ca asta e in forum de discutii (discutia prin definitie e o inlantuire de idei lucide) si nu de aberatii puse pe hartie in care sa-ti demonstrezi hipersensibilitatea.
Si cum a doua categorie are tot mai multi reprezentanti pe aici e normal sa incercam sa aparam "ce-i al nostru", adica un forum de discutii inteligente, pe toate temele, purtate nu de niste "elitisti" cum ne numesti tu, ci de oameni care sunt in stare sa argumenteze si sa poarte o discutie omeneasca... Pentru cei in care da pe dinafara eul liric exista sectiunea "poezie":)

Si daca tot mai ai indoieli, citeste sus de tot, e scris "Cafeneaua, clubul de conversatie", adica nu e nici "suflete ranite", nici "confesiunile vaginului", nici "alcoolici anonimi".
Despre a doua parte ("te face sa gandesti") nici nu mai indraznesc sa spun ceva.
______________________________________________________
"Oricum, e intotdeauna perfect adevarat si contrariul" - Longanesi

Maria, este un nume care place mult in pofida faptului ca este des intilnit. In Spania, in trecut toate femeile se numeau si Maria - Mari Carmen, Mari Luz, Maria Isabela, Maria Elena, etc. O combinatie care-mi place mult este Maria Ploaie (apropo, ce se mai stie despre ea?). Sau pseudonimul literar Ana Blandiana. :)


_____________
"Hmmm, prayer! The last resort of a scoundrel…" Lisa Simpson

pe mine nu ma intereseaza daca esti troll, cangur sau Fred Astaire.
n-a fost intentia mea sa te fac "plaf" dar asa sunteti voi, astia...va cacati in drum si-apoi tipati ca nu e hartie igienica!
nu te ambala ca-ti vorbesc asa...io nu-s aristocrat, mama a muncit la C.A.P. si tata a lucrat in mina de carbuni.
io am crescut cum a dat Dumnezeu, mai pe strazi, mai pe trotuare...
diseara, du-te la oglinda din tinda si intreaba acolo, ca la biroul de informatii: ce-i aia "soarta de geniu"?
nu m-a scandalizat poezia dumitale, ca nu te-am vazut dezbracata pe-aici...
apoi...n-am gandit nici macar in visele mele erotice s-ajung ca Baudelaire...io ma gandeam cel mult la Tomozei sau Ana Blandiana, ca-mi place nick-ul ei.
cafeneaua nu e a mea, nici a astora de-aici...de ce imi ceri mie permisiunea?
cica era odata o tipa...nu stia decat sa-si dea ochii peste cap, sa rada ca o capra si sa tina ceasca de cafea cu desh'tul mic, ridicat...
cum-necum si-a facut un amic.
cum-necum ala a vrut s-o f...(daca era rembrandt, scria tot cuvantul)
cum-necum a vrut si ea ce-a vrut ala...
au decis sa se-ntalneasca in casa unuia din ei...
s-a dezbracat el.
s-a dezbracat ea.
apoi tipa il intreaba pe el: "iubi, ma lasi sa pun mana pe p... ta?
asta a fost doar o paranteza...este din folclorul subteran.

una peste alta imi rezerv dreptul de a critica ce vreau eu...
una peste altul respect dreptul tau de-a ma critica.
aici nu facem schimb "lauda-ma ca si eu am scris de bine la poezia ta".

imi vine in minte fraza cu "fericiti cei saraci cu duhul"...altfel nu te iertam ca te-ai legat de anisia!
...dar sa zicem ca esti prea copil si ajunge o bata la un car de oale.
fii linistita...nu numai ca n-o sa-ti mai critic lucrarile, dar nici macar n-am sa le mai citesc!
ai toate sansele ca si peste 2-3 ani s-apara "zero comentarii" .

cu bine,
Bodâler
______________________________________
La mort est un état de non-existence. Ce qui n'est pas n'existe pas. Donc la mort n'existe pas.

Daca in iunie 90 se putea auzi pe strazile Bucurestiului: "Moarte intelectualilor" sau "Noi muncim nu gandim" trebuie sa ai taria de accepta realitatea asa cum este. Nici nu ma plang, dar nici nu dau pe de laturi. Mandria de a fi roman (pentru mine) insemna de fapt, bucuria de a sti ca apartin unui grup. Am crescut, m-am format, am tait intr-un anumit grup cu anumite metehne, traditii, "ziceri" reale sau fabricate si imi este greu sa renunt la tot. Daca Ceausescu se straduia sa creeze omul nou (fara istorie, traditii si credinte) forma de protest poate ca a fost aceasta dorinta mocnita de a nu te schimba, de a nu te supune, de a fi impotriva valului.Poate parea ciudat, dar am trait si muncit alaturi de colegi italieni, francezi, englezi, americani, canadieni (fie-le berea usoara canadienilor de ziua nationala) si am realizat mari/mici diferente sociale, culturale, motivationale. E drept ca aveam inca retineri dar am realizat ca sunt construit la fel ca ei. Mentalitatile se pot schimba dar cumulul de tairi ce-ti marcheaza copilaria si adolescenta le stergi mai greu. "iarba verde de acasa" este o realitate nu doar o poveste inventata. de ce sant mandru ca sunt roman? Pentru Panait Istrati, pentru Brancusi, pentru Ciprian Porumbescu, pentru Ion Creanga, pentru Ana Blandiana, pentru Ilie Nastase, pentru Nadia Comaneci, Nichita Stanescu? Eminescu? Enescu? Pentru ca-mi place vinul de buturuga si palinca de Maramures? Pentru ca mananc mamaliga cu branza de burduf (bultz) si pastrama de caprioara? Pentru ca praful baltilor Dunarii de revarsa cu Toate panzele sus?
Nu stiu, de fapt nu vreau sa stiu adevaratul motiv, dar niciodata nu mi-a fost atat de rusine ca sunt roman incat sa ascund acest lucru. Am incercat sa ma apar, povestind ca tocul usii este mai mereu plin de noroi, mizerie si zapada, dar ca fara acest toc, usa nu ar fi prea bine inchisa. Prostii? Poate. Dar asta e ceea ce s-a strans - ca boabele de azot pe langa radacinile mele, si daca ideea de patriotism este aberanta acum in 2007, atunci imi cer scuze pentru acest defect.

da, domnule am vazut blogul.
am vazut si poezia mea "challenge..." pe acest blog.
am mai vazut nume ilustre (Ana Blandiana, Vasile Voiculescu, Magda Isanos, Radu Gyr, Ion Pribeagu, Nina Cassian, etc) puse de-a valma langa...Intruder.
dac-as fi modest, as zice ca e hilar. nu sunt modest, dar parca hilar tot este.
eu nu v-am dat acordul, probabil vi l-a dat proprietarul acestui site si atunci, e ok.
sau nu. (?!)
pelerina asta de "poet talentat si cu harul cuvantului" imi este prea larga si habar n-am daca pot (inca?) s-o port...nici nu m-am gandit vreodata sa port asa ceva intr-un viitor apropiat.
de-o fi una, de-o fi alta...eu va multumesc pentru aprecieri.
cu atat mai mult, venite din partea dvs...
acum:
domnule, imi permit sa va dau un sfat omenesc: scoateti-l pe Intruder de pe scena cu monstrii sacrii si mutati-l mai la dreapta, unde sunt locuri "in picioare".
(poezia aia cu Mariuta lui Scovarda inca ma marcheaza, e mortala!)

in legatura cu site-ul cafeneaua.com nu fac nici un compromis. putinul ce l-am publicat pe alte site-uri se afla si AICI.
(am motivele mele ce tin de niste principii si ceva sentimente, chiar subiective fiind.)
deci, va las pe dvs. sa trageti concluzia.

probabil ca va voi contacta dac-am sa gasesc pe bookblog o adresa de mail.
daca nu, v-as ruga sa mi-o lasati la "mesaje private".

multumesc.

"leoaica tanara, iubirea" de Nichita

Leoaica tânără, iubirea
mi-ai sărit în faţă.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
m-a muşcat leoaica, azi, de faţă...

"ninge cu dusmanie" de Ana Blandiana

Lasă-mă să m-aprind de întunericul tău,
În lumina feroce
Învaţă-mă să ard întunecat,
Modelează după forma aripilor
Flacăra mea...

"cantecul catelei" de Esenin

Spre ziua, sub capita de secara,
Pe auriul snopilor plecati,
Cateaua, in vifornita de-afara,
Fatase sapte catelusi roscati.

Pana-n amurg, veghind incovoiata
I-a rasfatat, lingandu-i nentrerupt.
Si se topea ninsoarea spulberata
Pe fierbinteala pantecului supt...

"romanta mica" de George Pruteanu (o redau integral)

Ţi-s ochii ca o seară cu ploaie şi cu lună.
O veştedă lumină răzbate de sub pleoape.
Ţi-s umezi ochii, doamnă, de plîns atît de-aproape:
Ci bună dimineaţa să-ţi spun? sau noapte bună?

Căci nu e dimineaţă, precum nici noapte nu e...
Tristeţea-n trup se zbate. Surîsul dispărut
Ne-a-întunecat sărutul. E aerul mai mut
Şi între noi tăcerea ca şarpele se suie.

"specchio" (oglinda) de Salvatore Quasimodo (nu traduc ca stric tot...pun doar un fragment mic)

Ed ecco sul tronco
si rompono gemme:
un verde più nuovo dell'erba
che il cuore riposa:
il tronco pareva già morto...

mai sunt, le-am pus la confa cu cele mai frumoase poezii.
am si poezii preferate scrise de cafegii, nu le mai trec aici.

spider, tie ce poezie iti place?

Aserţiunea asta a lui A. Marino că : "Avem prea mulţi filosofi-mit, profeţi, egumeni mesianici (Constantin Noica, Nicolae Steinhardt, Petre Ţuţea, etc.)" , mie îmi sună ca şi revolta aceea a lui Florin Călinescu împotriva spiritului mioritic. Aceeaşi revoltă am încercat-o şi eu în pragul Loviluţiei din Decembrie şi mai apoi, ani buni... O stângăcie, dacă nu o naivitate. Ciudat sau nu, o poetă ca Ana Blandiana mi-a deschis ochii la ceea ce puţini filozofi ştiu să explice. Dincolo de metafora ei sublimă, ce spune multe despre un popor - "...suntem un popor vegetal" - asemănarea ei cu spiritul mioritic e evidentă: aşa cum vegetalele nu se revoltă, nici mioarele ciobănaşului nu se răzvrătesc şi nici românul nostru etern, nu este un revoltat, un revoluţionar... Şi totuşi ştim să supravieţuim. Sufletul mioritic ancestral, pe care s-a grefat în mod firesc creştinismul iertător, a devenit atât de concentrat şi de bine sublimat în anumiţi poeţi români, încât îmi vine să cred că ori A. Marino nu a înţeles esenţa profundă a sufletului românesc, ori micimea şi resentimentarismul l-au dus în eroare. Ceea ce mulţi cred a fi doar fatalism la români, privit prin ochii unei poete ca Ana Blandiana ( poţi să-i citeşti cartea "Calitatea de martor" şi pe LiterNet ) este cu totul altceva. Ceva ce pentru un creştin modest e păcat a spune. Trebuie doar să vrei să înţelegi.
"Suntem încă prea lirici, prea poeţi în toate." Dar cum ar fi vrut A. Marino să fie un "popor vegetal"?
Şi cine spune că românii au nevoie de "un proiect"? De o proiecţie a dorinţelor lui Marino putem vorbi, dar despre un proiect făcut la comanda cuiva, e prea mult. Aici e rezistenţa românilor: se opun proiectelor nefireşti, venite din afară, cu vegetare, dar cu calm, răbdare, suferinţă şi naturaleţe.
Şi oare trebuie să tacă poeţii pentru ca alte "ramuri" ale spiritualităţii româneşti să se dezvolte? Trebuie ca filozofii să-şi ţină în sertare teoriile sau teologii să fugă în munţi, pentru ca adepţii lui A. Marino să poată creea în linişte? Nu cred. Este loc pentru toţi. Sau nu mai avem loc unii de alţii?
Spiritualitatea românescă, dacă e să se dezvolte firesc, se va dezvolta. Dacă nu, nu. Dar tot atât de strâmb se va dezvolta şi dacă ar fi ghidată de vreo ideologie, de orice natură ar fi ea.

eu as revedea imaginea "bucăţele de inimi frânte pe podea. " Prea directa... mi-ar fi placut ceva mai vualat, dar poezia e superba, din punctul meu de vedere, pentru ca transmite... si traiesc alaturi de eul liric emotia...

prevad ca subiectul asta va avea peste 1000 de poze, youtub-uri si buchetele de trandafiri! :))

eu pun o poezie de Ana Blandiana:

Poate că mă visează cineva

Poate că mă visează cineva -
De aceea gesturile
Îmi sunt atât de moi
Şi de neterminate,
Cu scopul uitat
La jumătatea mişcării,
Grotesc,
De aceea contururile mi se şterg
Secundă cu secundă
Şi faptele mi se topesc...
Şi poate cel ce mă visează
E smuls din când în când
Din somn,
Trezit,
Purtat cu sila-n viaţa lui
Adevărată,
De aceea mă-ntunec
Suspendată uneori
Ca de-un fir care se topeşte de nea,
Fără să ştiu
Dacă va mai adormi vreodată
Ca să mi se mai întâmple
Ceva.

(sursa: romanianvoice.com)

Când voi fi-mbătrânit destul
Să nu îmi mai doresc să mor
O să mă sui într-un pătul
Cu miros bun, adormitor
De grâu încins sub bolţi de stuh,
De floarea-soarelui uscată,
De praf bătrân şi de văzduh
Pe care-l ştiu de altădată;
O să mă-ntind printre grămezi
Fără dorinţe, fără gând
Şi nici măcar n-o să visez
Perechi de vorbe-alunecând;
În dulcele coşciug de boabe
Voi sta zâmbind cu ochii-nchişi,
O să îmi joace pe pleoape
O rază din acoperiş;
Uimită fără de pricină
Din când în când o să adorm,
Mă va trezi câte-o albină
Cu bâzâitul ei enorm,
Curând miresmele vecine
Mă vor topi în sinea lor,
Voi fi bătrână, va fi bine
Şi nu-mi voi mai dori să mor.

Ana Blandiana - universul Adultilor
legende si povestiri ROMANESTI
George Toparceanu

Raspund cu placere, bineinteles.

Ideea ziarului impotriva lui Ceausescu ne-a venit lui Petre Mihai Bacanu si mie, impartasindu-ne nemultumirile fata de regim. Mai mult decat orice, factorul decisiv a fost poezia "Motanel" a Anei Blandiana, cu vadita tenta anticeausista. Am decis noi atunci ca "neamul romanesc trebuie sa aiba si barbati" (desigur, astazi se poate zambi la aceasta afirmatie, dar pe vremea aceea noi ne luam foarte in serios - si in orice caz, Securitatea ne-a luat foarte in serios). Am decis sa infiintam un grup - secret la vremea aceea - care avea sa se numeasca "Grupul R" (denumirea "R" i-am dat-o chiar eu, si avea mai tarziu sa fie preluata de Societatea "R" - editorul ziarului Romania libera). Scopul acestui grup era sa tipareasca un ziar impotriva lui Ceausescu (nu indraznea nimeni sa se gandeasca la o schimbare de regim in acele timpuri). Iar ziarul s-a numit "Romania".

Pe langa articolele scrise de fiecare dintre noi, cu exceptia lui Alexandru si a Elenei:

Anton Uncu a sculptat titlul ziarului din lemnul unei cozi de matura (suficient de tare ca sa reziste la multiple imprimari).

Alexandru Chivoiu a furat pumni de litere din tipografie, unde lucra ca maistru, si i le-a dat lui Bacanu.

Elena (n-am stiut niciodata care era cel de-al doilea nume al acestei femei si n-am vazut-o niciodata, dar cred ca ale ei erau plansetele disperate intr-una dintre celulele inchisorii) ne-a pus la dispozitie apartamentul ei, ca locuinta conspirativa.

Bacanu, Mihai Creanga si cu mine am sortat literele primite de la Chivoiu, altfel luate cu pumnul, la intamplare, din casetele tipografice.

Ziarele urmau sa fie raspandite la gurile de metrou, daca un medic din Pitesti, recrutat de Bacanu, nu ne-ar fi denuntat cu doar cateva zile inainte de difuzare. Impactul unei publicatii TIPARITE ar fi fost enorm.

Incepind cu ora 20, la Radio Romania International va fi o interesanta emisiune cu Ana Blandiana, emisiune in care vor fi si citeva cuvinte despre fotografie si cafenea... emisiunea poate fi ascultata si pe Internet.

Ar trebui sã ne nastem batrani,
Sã venim intelepti,
Sã fim în stare de-a hotari soarta noastra în lume,
Sã stim din rascrucea primara ce drumuri pornesc
Si iresponsabil sã fie doar dorul de-a merge.
Apoi sã ne facem mai tineri, mai tineri, mergand,
Maturi si puternici s-ajungem la poarta creatiei,
Sã trecem de ea si-n iubire intrand adolescenti,
Sã fim copii la nasterea fiilor nostri.
Oricum ei ar fi atunci mai batrani decât noi,
Ne-ar invata sã vorbim, ne-ar legana sã dormim,
Noi am disparea tot mai mult, devenind tot mai mici,
Cat bobul de strugure, cat bobul de mazare, cat bobul de grau...

Lasă-mi, toamnă, pomii verzi,
Uite, ochii mei ţi-i dau.
Ieri spre seară-n vântul galben
Arborii-n genunchi plângeau.

Lasă-mi, toamnă, cerul lin.
Fulgeră-mi pe frunte mie.
Astă-noapte zarea-n iarbă
Încerca să se sfâşie.

Lasă, toamnă-n aer păsări,
Paşii mei alungă-mi-i.
Dimineaţa bolta scurse
Urlete de ciocârlii.

Lasă-mi, toamnă, iarba, lasă-mi
Fructele şi lasă
Urşii neadormiţi, berzele neduse,
Ora luminoasă.

Lasă-mi, toamnă, ziua, nu mai
Plânge-n soare fum.
Înserează-mă pe mine,
Mă-nserez oricum.

#72559, de art_is_t

Cite rinduri inutile si un sfert de pagina din care nu se intelege nimic.
Ce pacat de timpul onor cafegiilor; eu interpretez asta in sensul ca daca nu avem nimic ce spune, putina frectie cu terebentina la vedere nu strica, sa ne dam mari cu hmm... si vai... si o fi... si alte d`astea, ca sa zicem ca am zis si noi ceva si suntem filosofi.

Cind citesc astfel de chestii care tin mai mult de arta interjectiei decit de arta imaginii imi aduc aminte de doamna Ana Blandiana, care spunea cu o incredibila luciditate:

" ...ne lipseste respectul fata de noi insine, fata de proriile noastre valori si avem, in plus, blestemul de a ne devora unii pe altii.
Desi par fara legatura cu recunoasterea de catre ceilalti, acestea sunt de natura sa impiedice aceasta recunoastere prin transmiterea unor energii negative, care sugereaza ca ceva nu e in regula cu noi.
Un roman tipic nu vorbeste niciodata bine despre alt roman, iar daca asista la elogiul facut de cineva cuiva, va gasi intotdeauna o replica suficient de picanta si de semidocta pentru a anihila lauda."