comentarii

exemplu atribut subst prepozitional


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Uite, de exemplu, un mesaj cu - de ruxandra la: 15/10/2003 16:23:53
(la: constitutia)
Uite, de exemplu, un mesaj cu niste idei: [Petitie Protest: Referendumul pentru Constitutia Romaniei] (ai informatii de baza despre legea de revizuire la al doilea link de-acolo).
Prin a arata un exemplu bun. - de relu la: 29/10/2003 18:47:06
(la: Romani in strainatate)
Vezi, citeodata e prea dificil sa intervii. Cred ca urmatorul principiu din punct de vedere al binelui ar fi sa ii tu insati un exemplu pentru ceilalti romani, si sa nu-ti apleci fruntea. Am o prietena care e mai in contact decit mine cu comunitatea romana. De fapt si sora-mea e. Si ea cind se afla in compania unor romani ca si aceia pe care i-am descris, cu toate ca e de acord cu atitudinea lor, ea doar tace cind ii aude ce spun. Eu, in schimb, ii iau la intrebari: de ce cred ei ca lucrurile sint asa proaste? Si, sub deghizarea unuia care nu a auzit asa timpenii inainte, le cer referinte exacte, si apoi, dupa ce m-am hotarit ca mi-au dat indeajuns material, le spun parerea mea, in acord cu ceea ce mi-au spus ei. De exemplu, cind aud: 'Canada nu are nici o istorie, arhitectura e stupida, si muzeurile sint de rahat' eu zic: 'Te inteleg; cind erai in Austria, ai fost la muzeul cutare? E fain de tot si intradevar nu se compara cu cel din Toronto' 99% din cazuri nu au fost la nici un muzeu. Dar se pling ca, daca le pica fisa sa mearga, muzeul e acolo.

Cam asta poti face, cu unii. Dar daca intr-adevar ajungi in compania cea mai de jos (hoti, tilhari), atunci poate e timpul sa te intrebi cum ai ajuns in asa companie. Cind am ajuns in Austria am fost intr-un lagar de emigranti (pensiune) in Linz. Erau doua echipe de hoti: albanezi si romani. Hoti profesionali; furau si vindeau la 1/2 de pret. Fiind acolo la inceput fara drept de lucru, n-am putut sa ma mut, si i-am observat. Pe aia nu poti sa-i schimbi, e parerea mea. Dar dupa ce am gasit de lucru, m-am mutat in oras, departe de anturajul acela. Inchipuieti, un roman de-al nostru, cind eram in pensiune, mi-a furat un aparat de foto pe care il adusesem sa il vind pentru un coleg de lucru (austriac). Sub pretextul ca vrea sa se uite la el, la luat in camera la el. A doua zi a disparut cu citiva altii, si cu aparatul care nici nu era al meu. A trebuit sa platesc colegul pentru un aparat care nici macar n-a ramas cu mine. Da, un compatriot drag de-al nostru.
-R
#2606 (raspuns la: #2597) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Biserica trebuie sa dea exemplu pentru pacatosi - de Jimmy_Cecilia la: 04/11/2003 03:45:40
(la: Preoti homosexuali?)
Sectia americana a Bisericii Anglicane a hirotonisit, Robinson un homosexual, episcop in orasul universitar de Durham, si asta cu toate protestarile si opozitia anglicanilor conservatori ;

aceasta hirotonisire a fost facuta sub supraveghere politista, din cauza manifestatiilor publice..Robinson si-a exprimat dorinta ca si alte nominatii de homosexuali si lesbiene sa urmeze in sanul Bisericii, ajutand ca el se roaga zilnic pentru aceasta…

Schisma este aproape consumata..

In restul lumii, reactiile negative s-au amplificat. Deja, in luna trecuta primatii a 38 de provincii ale Bisericii Anglicane, adunati intr-o sesiune extraordinara, au invocat riscul de schisma in sanul comunitatii ; printre ei erau primatii din Australia, Canada, Sua, Pakistan, Nigeria si Africa de Sud.

Biserica Anglicana din Kenia a anuntat ieri ruperea relatiilor cu sectiunea Americana, decizia urmand sa fie luata intr-o adunare cu toti episcopii din Kenia, in doua saptamani, aceasta consecratie fiind estimata « un pacat »O ora mai tarziu, sefii spirituali ai bisericilor Anglicane din restul lumii , care reprezinta 50 de milioane de anglicani din cei 70 de milione in lume, condamnau cosecratia lui Robinson, estimand ca acest fapt « violeaza toate perceptele clare si coerente ale Bibliei"

Toleranta are si ea o limita, chiar daca Dumnezeu ii iubeste pe toti, si iarta pacatosii care se pacatuiesc, oamenii de biserica trebuie sa fie un exemplu clar pentru credinciosi.
Rolul unui preot este de a propovadui o viata fara pacate, renuntarea oamenilor la pacate si nici de cum trairea in pacat, dand un exemplu direct
Invataturile Bibliei sunt clare, fara nici o indoiala posibila!
Anita47, bravo si multam de exemplu... - de Coralie la: 18/11/2003 14:32:59
(la: ZIDUL RUSINII)
Anita47, despre asta scriai tu in "Ce este antisemitismul", citez:

Caci primul pas pe drumul antisemitismului iI facem atunci cand evreul de langa noi devine Celalalt. Acest Celalalt poate locui langa noi fie la Bucuresti, pe aceeasi strada, fie la lerusalim - pe aceeasi planeta, si totusi sa devina Celalalt.

In mesajul tau aici, cred ca tu te refereai la israelitzii de origine palestiniana care sunt cetatenii statului Israel...

antisemitismul, poate fi indreptat impotriva oricarei etnii..
Conform Declaratiei universale este interzisa discriminarea cetatenilor unui stat in functie de etnie, iar luând in exemplu scrisul tau la subiectul "antisemitism", nu este vorba de PALESTINIENI, este vorba de ISRAELITI de ORIGINE PALESTINIANA..

Fain exemplu concret!
Multam fain, draga Anita 47
#4636 (raspuns la: #4608) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
exemplu fictiv - de Daniel Racovitan la: 12/02/2004 08:14:03
(la: Zvonuri, javre si alte lighioane)
Uite, iti dau un exemplu fictiv:

Tu RSI si eu Daniel, suntem la sedinta cu parintii de la scoala copiilor nostri. Sa zicem ca un alt parinte, care vede ca am schimbat cateva vorbe cu tine, vine si imi sopteste pe ascuns: "Mai Daniel, ai mare grija cu RSI asta, ca e un escroc; si mai umbla vorba ca si-a violat copilul! Toata lumea stie.". Persoana care mi-o spune pare serioasa si nu vad motive pentru care m-ar minti.

Acum exista mai multe urmari:
1. O cred. Pe viitor te voi evita cu orice pret, te voi privi cu suspiciune si nu voi pune nici un pret pe ce spui. Iti voi refuza oferta de a-mi aduce copilul de la scoala impreuna cu copii tai (desi asta ar insemna o usurare enorma pentru mine).
2. In plus de punctul 1., voi incepe sa spun si la altii, ca sa stie sa se fereasca de tine.

Evident, ipoteza este ca afirmatiile raspandacului sunt pure fabulatii.

Asadar, tu, RSI, ce parere vei avea despre personajele din exemplu? Cine e javra?



..................................................................................
"-- Hei, uitati-va, imparatul e gol!"
#9494 (raspuns la: #9491) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
uite un exemplu tipic ca.. - de Jimmy_Cecilia la: 17/02/2004 11:21:53
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
uite un exemplu tipic ca exceptia nu confirma regula, in cazul de fata "corb la corb nu-si scoate ochii"...
nu numai ca i-a scos ochii dar l-a si omorât..
Hypatia, intrebarea este cine - de gabriel.serbescu la: 23/02/2004 13:05:09
(la: A fi roman: virtute, blestem, necesitate?)
Hypatia, intrebarea este cine in Europa cunoaste istoria celorlalte tari europene! Ca sa se defineasca identitar spaniolii au renegat existenta englezilor si a francezilor. Englezii maimutareau felul de a fi francez. Francezii, intr-un elitism justificat mai degraba de niste contexte sociale decat de niste talente deosebite, radeau de germani. Italienii dispretuiau pe toti deopotriva.
Vorbim desigur de mase iar nu de oameni educati. La momentul de fata Spania exista ca obiectiv turistic si e una dintre codasele Uniunii europene. E cunoscuta prin liga de fotbal si toride. La randul lor spaniolii inca regreta si difuzeaza celebra expresie: in imperiul spaniol niciodata nu apunea soarele, evocand desigur perioada colonialista.
Despre englezi se spune ca nu au avut razboaie pentru ca trebuiau sa-si bea ceaiul la ora cinci, despre nemti ca traiesc dispretuitor doar ca sa munceasca si scenariul merge la infinit.
E vorba de imaginarul social, si de look, acest concept blestemat foarte comun, aproape cel mai important, pe care il vehiculeaza Europa.
Istoria Romaniei nu intereseaza pe nimeni, cum pe nimeni nu intereseaza istoria Poloniei, spre exemplu. Ce se vrea atunci de la o tara? Productivitate desigur. Aporturile culturale sunt secundare.
Intereseaza consumul si puterea de achizitionare. Intereseaza piata, si la nivel mondial indicele euro comparativ cu petrodolarul.
Polonia a intrat in Uniunea europeanu nu pentru ca se cunoaste istoria ei, ci pentru ca e o piata de desfacere stabila, iar forta de munca se preteaza la niste standarde europene. Romania s-ar `putea numara linistit printre mambrii europeni, daca asta intereseaza in cazul in care ar dovedii o aceiasi stabilitate CONSTANTA.
Cui ii mai pasa de Holocaust? Celor interesati de humanitate, moralistilor si teoreticienilor. Deocamdata produsele Siemens sunt prezente in mai toate bancile din Europa, iar Ion-ul lor isi cumpara o masina la 3-4 ani.
Nu vreau sa minimalizez importanta Holocaustului ci vorbesc exact din punctul de vedere al societatii actuale la baza ei.
Istoria este o relativa, si are propietatea de a se defini dupa ce evenimentele au avut loc. Istoria nu poate fi dreapta sau nedreapta pentru ca o facem noi. Deocamdata istoria se scrie in termeni economici si cam atat. Problema romaneasca nu sunt romanii neaparat, cat liderii politici, ce educati la o scoala de opresiune practica in mod evident aceleasi metode, indulcite eventual de cate o figura politica cu aspect european. Si mai e Miorita si fatalismul in genere. Nu poti da vina pe istorie si nici sai atribui realitatii imediate dimensiuni cosmice. Adica in timp ce te fura nu mi se pare eficient sa vorbesti cu o oaie. Cat o fii ia de nazdravana.
Asa e cum spui si tu, trebuie schimbata mentalitatea. Multi au inceput sa o faca. Problema e ca nu-i vezi sau ca-i ocolesti. Sunt ce-i care au atitudine aroganta, care-si etaleaza masinile, casele, bogatiile, muncite prin te mai miri ce colt al lumii; or prin prisma societatii economice europene asta e foarte bine. Romanii dovedesc ca pot munci. Restul de comportamente sunt reciclabile. Nici nu realizezi minunile care le poate face un program social si o buna campanie de presa:)


#10378 (raspuns la: #10345) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ce poate fi sufletul -teorie 2002- fragment din cartea mea - de adacartianu la: 20/03/2004 15:08:18
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
DIAVOLUL: Aşa că tu crezi că eşti singurul vinovat de păcatul de a dori? Dar oare, nu Dumnezeu a lăsat în oameni şi îngeri simţirea, nu el a eliberat sufletul acesta plin de dorinţi şi pasiuni, chiar dacă sufletul îngerilor diferă de cel al oamenilor.
INGERUL: Problema ta este conceptuală, nu cred că viaţa ta nu ţi-a oferit nimic altceva decât o oarecare forţă distructivă, iar înţelepciunea te-a ocolit cu desăvârşire! Ar fi absurd să descopăr că eşti doar viclean şi atât!
DIAVOLUL: Viclenia e o parte consistentă a firii mele, iar despre înţelepciune nu pot spune că m-ar ajuta cu ceva, astfel că nici nu o consider necesară planurilor mele care includ lumea. Departe de mine să gândesc că isteţimea mea poate fi întrecută de înţelepciune. Dar ce vrei să spui cu asta?
INGERUL: Problema sufletului este una de esenţă, sufletul fiind esenţa universală pe care nici măcar Dumnezeu nu a creat-o! Sufletul este o energie independentă pe care Dumnezeu poate doar să o modeleze prin virtutea unor legi universale, însă nu o poate transforma. Insăşi Dumnezeu s-a născut cu sufletul în sine ceea ce demonstrează evident că şi înaintea existenţei Lui sufletul era eternitatea. Până şi Dumnezeu a luat naştere din suflet, asemeni oricărei creaţii lumeşti sau universale! Sufletul fiind baza, restul sunt doar amănunte.
DIAVOLUL: Il consideri pe Dumnezeu doar un amănunt?! Ti l-ai urcat în cap definitiv acum!
INGERUL: Ba nu! Vezi, asta înseamnă lipsa de înţelepciune! Adevărul nu poate fi contestat, iar lupta ta aprigă de secole este o absurditate care s-a născut tocmai din lipsa ta de înţelepciune. Nu poţi fura puterea unei fiinţe asupra unei lumi atâta timp cât nici puterea ei nu este integrală. El nu reprezintă totul pentru întreg universul, ci doar pentru o parte a lui. Universul este o gradare, iar dacă Dumnezeu este puternic peste viaţa pământeană asta nu înseamnă că el deţine întreaga putere universală.
DIAVOLUL: Negi autoritatea divină? Nu mă aşteptam să fii chiar atât de nesăbuit! Ha!Eşti un înger răzvrătit cu adevărat!
INGERUL: Nu, nu contest puterea Lui, afirm doar ceea ce ştiu, faptul că nu este o autoritate universală unica, o forţă care domină întregul în toată masa lui! Te înşeli amarnic crezând de atâtea secole că e doar El şi numai El în tot acest infinit!
DIAVOLUL: Iţi baţi joc de mine?!
INGERUL: Nu. Iţi spun doar ceea ce este universul, lumea şi Dumnezeu. La baza tuturor creaţilor stă sufletul, el reprezintă viaţa apoi urmează Dumnezeu şi restul.
DIAVOLUL: Restul care?!
INGERUL: Restul care participă la procesul creaţiei, la întreţinerea vieţii în toate aspectele ei. Nu este simplu acest proces de naştere, întreţinere şi devenire, apoi, ce să mai spun de transfigurare şi transcendenţă? Crezi că toate astea se întamplă numai datorită Lui? Crezi că miturile esentiale ale umanităţii sunt doar vorbe-n vânt? Doar poveşti scornite la întâmplare de cine ştie ce muritor?
DIAVOLUL: Nu ştiu ce intenţii ai spunându-mi toate aceste inepţii…bazaconii pe care nu pot să le consider decât o insultă la adresa Lui! Ori ţi-ai pierdut într-adevăr minţile!
INGERUL: Nu am nici o intenţie în ceea ce te priveşte, m-ai împins spre dialog, acum suportă consecinţele sau pleacă. Eu nu te pot ţine aici cu forţa, sunt un deţinut. Călăii mei sunt oamenii, nici tu şi nici El!
DIAVOLUL: Dar explică-mi şi mie teoria ta cu privire la universalitate şi conducătorii ei, m-ai surprins. Si, recunosc, departe de mine să cred această teorie! Faptul că Dumnezeu nu este autoritate absolută mă uimeşte cu adevărat.
INGERUL: Este autoritate absolută asupra oamenilor nu asupra întregului univers. Nu există Dumnezeu şi doar atât, legile universale se bazează şi pe alte soiuri de forţe. Dumnezeu este doar o parte din forţa înţelepciunii, iar autoritatea Lui este răspândită asupa spiritului şi sufletului uman, nu asupra vieţii însăşi. De aceea nu El poate schimba lucrurile rele din viaţa oamenilor! Intregul univers este divizat, nu este o unitate în sine, iar asta implică o serie de forţe diferite care stau la baza orânduirii lui.
DIAVOLUL: Nu Dumnezeu a creat lumea?
INGERUL: Nu, dar a luat parte la creaţia ei. Dacă Biblia omenească spune că Dumnezeu a creat lumea în 7 zile asta este doar o latură mitologică prin care omul trebuie să înţeleagă că El este autoritatea cea mai puternică asupra umanităţii. Dar Dumnezeu nu este creatorul universalului, El este implicit o parte a acestuia.
DIAVOLUL: Si-atunci ce rol are El în creaţia umanităţii?
INGERUL: Rolul de părinte ocrotitor al omului pentru că, Dumnezeu a creat omul, nu şi lumea în care există omul! Aici s-a greşit în doctrina religioasă şi faptul acesta l-a determinat pe fizician sau chimist să conteste existenţa lui Dumnezeu şi religia!
DIAVOLUL: Vrei să spui că Dumnezeu a făcut omul, iar restul lumii în care există s-a născut prin puterea altor forţe?
INGERUL: Bineânţeles, este o problema de lege naturală, de energie universală care a contribuit la o creaţie necesară. După cum bine ar trebui să ştii, noi îngerii studiem în şcoală în afara legilor Paradisului, universalităţii şi divinităţii, însăşi doctrinele, mitologiile şi legile umanităţii, pe acelea create de ea însăşi. Este formidabil să vezi evoluţia fiinţei, să vezi când a descoperit existenţa lui Dumnezeu. După câte încercări de a-şi răspunde asupra problemei existenţei sale prin propria-i forţă, a înţeles actul divin al creaţiei! Este fantastică descoperirea organizării lumii datorită înţelepciunii cu care i-a înzestrat Dumnezeu. Inţelepciune care nu este uşor de folosit sau cultivat, şi totuşi oamenii, unii dintre ei, au reuşit să descopere prin puţinul spiritului lor o capodoperă universală cum este creatia lor şi a lumii în care trăiesc!
DIAVOLUL: Nu cred că oamenii au descoperit încă provenienţa lor sau a lumii, la ei totul este o permanentă îndoială, incertitudine. Nu au dobândit încă marile adevăruri despre care îmi spui tu acum!
INGERUL: Ei poartă aceste adevăruri în ei înşişi însă nu înţeleg adevărul, iar dacă cineva anume le-ar revela conştiinţa asupra marilor adevăruri, nu ar ştii să le primească, i-ar speria. Oamenii încă nu pot înţelege totul, şi chiar dacă le-ai da totul, uşurinţa fenomenului le-ar crea mari probleme, fiindcă nu ar ştii să se folosească de ceea ce ştiu. Ei se aşteaptă la cu totul altceva, unii se aşteaptă chiar să descopere faptul că nu există Dumnezeu…încă există multă absurditate în minţile şi încercările lor pentru a fi convins că nu pot suporta adevărul. Nu s-ar mulţumii dacă ar ştii că e doar Dumnezeu, ei încă mai caută alte soluţii pentru că au impresia că ar fi prea simplu să fie aşa. Le place viaţa complicată.
DIAVOLUL: Dar este evident că singura lor soluţie este să creadă ca sunt o creaţie divină!
INGERUL: Da, aşa este, însă fiecare în adâncul sufletului aşteaptă să i se dovedească altceva. Până nu scapă de aceste căutări care nu-i pot focaliza spre singurul adevăr real al existenţei lor, nu se pot linişti. Unii descoperă adevărul, aceia sunt cei înţelepţi, dar întotdeauna pe cei înţelepţi omenirea îi lasă la urmă, căutându-i abia în clipa în care nu mai există. In timpul vieţii lor sunt consideraţi nebuni sau visători, calităţi pe care societatea nu le acceptă. Interesantă firea omenească, păcatul voluptăţii în care cade cu uşurinţă şi cu care e atât de uşor să atragă pe oricine! Vicleniile pe care le cunoaşte de la tine îi stau uneori drept căpătâi al faptelor şi, cu atâta uşurinţă este capabilă să se joace între lumină şi întuneric încât îţi lasă impresia că umanitatea a evoluat mai presus de divinitatea universală. Evident, este doar o impresie înşelătoare, cel care ajunge să creadă în ea, el însuşi e o umbră cu atribut de om. Omul adevărat se ridică spre înţelepciune, cel care aşteaptă de la sinea lucrurilor să o primească se risipeşte spre pieire. După cum bine ştii, nu toţi muritorii văd Paradisul! Deşi Paradisul este o stare naturală. Ei înşişi îl poartă în construcţia lor, însă în felul în care trăiesc pe pământ îi îndepartează de acesta.
DIAVOLUL: Eu cred că ai luat-o razna şi spre amuzamentul meu cred că-L mâniezi tare pe moşulică!
INGERUL: Nici pomeneală! Sunt destul de înţelept să ştiu că ceea ce gândesc e adevărat. Vorbele mele nu sunt o joacă de cuvinte şi doar atât.
DIAVOLUL: De ce crezi că este adevărat, numai pentru faptul că te consideri înţelept? Mie unul mi se pare absurdă teoria ta cu privire la puterea divină.
INGERUL: Nu mă refer la puterea divină, ci la puterea lui Dumnezeu. El este divinitatea pentru oameni, dar alături de el se găsesc şi alte forţe. Esenţa divinităţii nu se opreşte în el. Divinitatea este un fenomen mai amplu pentru universalitate. Nu putem privi infinitul ca finit în Dumnezeu, pentru că El nu este un capăt, o limită. Nu vorbesc din prisma oamenilor, cu ei se întamplă altceva. Bineânţeles că pentru ei ca fiinţe, Dumnezeu reprezintă totul, însă pentru universalitate nu.
DIAVOLUL: Vrei să spui că Dumnezeu are Dumnezeul lui?! E absurd!
INGERUL: Nu. Insă el deopotrivă cu alţii conduce acest univers infinit.Eu, ca înger contribui la viaţa Paradisului, Dumnezeu contribuie la viaţa universului, omul contribuie la viaţa pământeană. Fiecare dintre noi contribuie la un proces de creaţie diferit, dar care se răsfrânge inevitabil asupra tuturor lumilor existente în univers şi, bineânţeles, asupra universalităţii însăşi. Viaţa în toate aspectele ei este cauză şi efect, nimic nu este întâmplător şi totul are un sens. Animalul, insecta, omul, noi, Dumnezeu, planetele, sufletul, chiar şi tu, au rostul lor într-un scop mult mai grandios decât viaţa pământeană sau Paradisul. Ar fi o lume mult prea simplă aşa cum o percep oamenii, o lume redusă la om şi Paradis. Viaţa e doar un pas spre adevărata lume, moartea e doar pasul următor, iar Paradisul la fel. Viaţa nu se opreşte la un nivel, ci însăşi viaţa transcede spre alte forme de viaţă chiar de nu sunt pământene. Există un soi de plafonare în lumea tangibilă, o plafonare care le mişcă oamenilor conştiinţa în asemenea hal încât nu pot percepe că viaţa lor de acolo nu este nimic mai mult decât o impresie. Ei sunt expresii viitoare care în lumea materială capătă doar o vagă intuiţie a ceea ce-i aşteaptă mai târziu. Viaţa lor este o probă pe care trebuie să o treacă până la finele timpului acordat de natură, dacă nu reuşesc se nasc din nou până când descoperă ceea ce au de descoperit.
DIAVOLUL: Asta ştiu şi eu, dar mă frământă gândul că secole de-a rândul însăşi eu l-am privit pe Dumnezeu ca fiind unic. In cazul de faţă pot înţelege de ce, de atâtea ori, aveam impresia că oricât aş încerca să transform lumea Lui în ceea ce vreau eu, alte forţe se războiau cu mine în afara Lui. E un fel de conspiraţie universală care-ţi dă libertatea să te mişti în voie până la un punct, apoi vine şi îţi întoarce toate planurile peste cap. Eu credeam că e El!
INGERUL: Nu întotdeauna, uneori nu-i stă în atribuţii să facă unele lucruri, alteori se sfătuieşte cu restul şi ajung la un plan comun în ceea ce te priveşte, în ceea ce priveşte lumea sau universul. Dumnezeu este o parte a forţei universale chiar dacă viaţa oamenilor este guvernată de el.
DIAVOLUL: Ciudat este faptul că omul cuprinde şi laturi care mă caracterizează, de ce ar fi vrut El să creeze o fiinţă în care să existe şi binele şi răul deopotrivă?
INGERUL: Omul a ales răul singur când nu a ascultat învăţătura Lui.
DIAVOLUL: Omul a căutat cunoaşterea, de ce cunoaşterea ar fi un rău?
INGERUL: Stiu, un om fără cunoaştere e un imbecil, dar El le dăruise atât cât le trebuia pentru a fi fericiţi.
DIAVOLUL: Cu toate astea nu au fost fericiţi. Si tu ai avut totul care să te facă fericit şi, totuşi, eşti aici.
INGERUL: Iţi mai aminteşti cum a luat naştere lumea?
DIAVOLUL: Din plictiseală?
INGERUL: Nu râde, vroiai să vorbim serios.
DIAVOLUL: Te ascult.
INGERUL: Era vorba despre echilibrul universal, îţi aminteşti?
DIAVOLUL: Da, credeau că prin crearea lumii se va forma echilibrul dintre timpuri. Balansul egal pe linia infinitului.
INGERUL: Da. Gândeşte-te la infinit ca la o dreaptă care are situate pe ea punctele A si B,…e!…dreapta asta este străbătută de tot soiul de energii care trec pe deasupra ei cu forţe diferite. Aceşti curenţi ajung, uneori, în punctul B cu mai multă forţă şi atunci dreapta suferă mici transformări. Punctul B se apleacă, iar punctul A trece ca vârf, apoi invers, punctul B trece ca vârf. Diferenţa de gradaţie în timp şi spaţiu este aproape insesizabilă în condiţia în care există A şi B, dar imaginează-ţi ce groaznic ar fi dacă pe dreaptă ar exista un simplu A şi toate aceste forţe s-ar vânzolii doar deasupra lui. Eee!…uite, din acest motiv a fost creată lumea oamenilor. Acesta era echilibrul căutat.
DIAVOLUL: Dar ce rol au oamenii, de ce n-au lăsat doar pământul?
INGERUL: Tu chiar n-ai minte?! Oamenii sunt energia care creaza echilibrul. Pământul e doar un spaţiu în care ei se dezvoltă pentru a contribui cu energia lor la echilibrul universal. Imaginează-ţi că pe dreapta asta sunt mai multe puncte…A,B,C,D,E…şi aşa mai departe, pe lângă astea mai sunt zeci de alte puncte care sunt, de fapt, planete nelocuite, nepopulate cu nici un soi de fiinţă. Toate planetele A,B,C,D,E sunt populate iar în jurul acestora pe o raza de mii de ani lumină nu există viaţă, ci doar alte planete nepopulate. Forţa acestor emisfere, acestor spaţii se transformă într-o forţă unică care alcătuieşte prin sine universalitatea. Să presupunem că pământul s-ar fi aflat în partea dreaptă a dreptei pe care ne-am imaginat-o, în partea stângă sunt zeci de alte planete locuite, iar în partea dreaptă sunt doar 5, de exemplu,…echilibrul nu e perfect. Atunci mai trebuia populată o planetă care să aibă în jurul ei o configuraţie de planete care pot contribui la viaţa finţelor care se vor naşte. Planete nelocuite care prin conjuncţia lor, prin amplasamentul lor să influenţeze viaţa. Fiecare om e născut sub un semn zodiacal, crezi că pământul a fost ales la întâmplare? Nu, bineânţeles, e vorba de o scară ierarhică a energiilor, a planetelor, a influenţei acestora asupra oamenilor. De ce crezi că spaţiul, cerul şi planetele au însemnat din totdeauna pentru ei un punct de reper, tipologiile ca trăsături mari ale umanităţii sunt descifrate prin influenţa planetelor, a spaţiului. Acum înţelegi ce substrat au toate aceste amănunte? Până şi timpul, gândeşte-te la timp care de fiecare dată e altul, pe pământ sau în spaţiu. Creaţia omului nu este un fenomen întâmplător sau un fel de experiment, rolul creaţiei este de o mai adancă complexitate pentru întreg universul.

DIAVOLUL: In concluzie universul se foloseşte de energia oamenilor…păi e corect?! Si ăştia, amărâţii de ei, nu ştiu nimic, le folosiţi energia şi apoi îi omorâţi! HA! E convenabil!
INGERUL: Nu glumii cu asta, ştii prea bine ce se întamplă apoi…cum ştii prea bine de ce mor oamenii.
DIAVOLUL: Da, omul bătrân nu mai posedă aceeaşi energie, dacă moare se transformă în energia iniţială. Vezi că ştiu?
INGERUL: Uneori eşti doar un bufon, ştiai?
DIAVOLUL: După atâta teorie mai trebuie să te amuzi puţin, nu crezi? Dar, ce-ai spus e interesant, recunosc. Eu nu m-aş fi gândit. Dar ce rol are atunci Paradisul?
INGERUL: Eşti îngrozitor! Tu crezi că un spirit care a existat într-o lume materială ca cea de pe pământ se poate obişnui în alta care să nu-i semene? E, Paradisul are calităţile exterioare ale lumii lor, o lume cu care sunt obişnuiţi. Vorbeam despre timp, există atâtea timpuri paralele în univers!…iar unul dintre ele este chiar Paradisul. Imaginează-ţi tot dreapta de mai devreme, pe ea se află planetele care formează echilibrul vieţii în tot ansamblul de puls material, am rezolvat problema echilibrului acesta, dar mai există şi timpul dintre timpuri. Acest timp este paralel cu toate celelalte şi în acesta se află divinitatea în toată măreţia ei. In concluzie, energia care creaza echilibrul vieţii creaza şi echilibrul acestui spaţiu în care nu poţi exista decât ca energie. Spaţiul dintre spaţii, dar pe care îl cuprinde tot infinitul universal. Si, poate te gândeşti că existând atâtea vietăţi în univers s-ar putea strânge prea multă energie în spaţiul dintre spaţii. Ei bine, nu se poate. Dintr-o regulă foarte simplă. Si anume, cum oamenii au Paradisul, fiecare din restul lumilor au spaţile lor care să fie identice cu lumea în care au trăit. Aşa se formează un echilibru superior şi, totodată, ştii că unele energii se reântorc de unde au plecat, revin la viaţă dupa un anumit timp. Ciclul acesta de energie-viaţă se produce în permanenţă, e o rotaţie, o energie vine şi o alta pleacă. Spaţiul dintre spaţii e ca o sursă de reâncărcare după ce fiinţa organică, materială, îşi consumă energia trăind.
DIAVOLUL: Asta ajungi să spui tu despre Dumnezeu! Dacă spui asta şi oamenilor te vor arde pe rug! Eu, te cred, dar în afara mea nu te va mai crede nimeni aici!
INGERUL: Stiu, nici nu voi spune astfel de lucruri…mă gândeam că, poate, acum vei înţelege măcar tu că unele dintre jocurile tale nu se vor realiza niciodată. Nu din cauza Lui, ci din cauza unei puteri mult mai mari din care el este doar o parte.
DIAVOLUL: Si despre restul…ştii ceva anume?
INGERUL: Nu, cărţile acelea nu ne sunt puse la dispoziţie, iar eu sunt doar un înger al Paradisului, nici eu nu pot cunoaşte totul, ci puţin mai mult decât oamenii. Intotdeauna există o limită pentru că numai Dumnezeu şi restul sunt culmea înţelepciunii. Restul, orice ar fi şi oricâţi ar fi cred că au acelaşi fundament, posedând aceeaşi cunoaştere a totului. In mod real nu pot conduce universul decât dacă ar fi egali, în cazul în care unul ar fi mai deştept sau mai puternic, s-ar face o altă ierarhizare, ceea ce nu cred că este şi cazul lor. De fapt, sunt convins de asta.
DIAVOLUL: Ai da toată omenirea peste cap cu teoriile tale! Ai reuşit s-o faci cu mine, dar cu ei?! La cât de înţelept eşti, de ce nu încerci să te salvezi singur?
INGERUL: Pentru că am greşit, sunt în închisoarea oamenilor cu voinţa Lui. Dacă El va considera că voi putea primi iertarea, îmi va da de ştire.
DIAVOLUL: Auzi, ştii care e o altă ciudăţenie?
INGERUL: Nu, spune-mi.
DIAVOLUL: Nu există Iadul de care vorbesc oamenii, eu nu am creat nici unul. Eu exist printre ei şi îi am adepţi cât trăiesc, după ce ei mor…eu caut alţi oameni.
INGERUL: Nu e ciudat, şi ştiu că nu există Iadul, dar trebuia construit în mintea lor pentru a se teme de tine. Stii şi motivul pentru care s-a întâmplat asta!
DIAVOLUL: Oarecum.
INGERUL: Sti bine că atunci când o fiinţa îşi foloseşte energia în mod negativ, distructiv pentru sine sau specie, energia se dizolvă atât de mult încât dispare la un moment dat. Când omul care şi-a folosit energia în mod negativ moare, nu mai posedă minimul de energie care să-l urce spre Paradis. Pur şi simplu omul rău moare pentru că, în final, devine doar materie lipsită de energie. Adevărul e că Iadul e o necesitate, aşa se poate păstra mai multă energie creatoare utilă universalităţii.
haideti sa fim maturi - de tara la: 09/04/2004 20:11:52
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
"prostii sunt de trei feluri: cei care recunosc ca sunt prosti, cei care nu recunosc ca sunt prosti si cei care nu stiu ca sunt prosti. acestia din urma sunt cel mai grav afectati"
ca sa nu fiu total anonima, ma numesc cezara. sunt plecata de mult timp in franta, dar inainte, cand eram in tara am fost cursanta la cursurile MISA timp de 9 ani dupa ce mi-am terminat facultatea. si mi-au placut foarte mult. aici in franta am continuat sa practic yoga. e un mod de viata frumos sanatos si trebuie sa-i multumesc acelui bivolaru ca am descoperit asta.
dar haideti sa fim maturi..; voi chiar nu vedeti ca jurnalele si televiziunea din romania va arunca praf in ochi? de unde porcariile astea cu urina si mai ales fecalele? urina ca urina... nu e bivolaru cel care a inventat asta, ca e o scriere veche de vreo 5000 de ani, care se numeste "damar tantra" si contine un dialog intre shiva si sakti. de ce sa-i punem lui in spinare acuzatia si in acelasi timp onoarea de a-i atribui acel text sacru. haideti sa gandim sanatos!
eu in 9 ani nu am intalnit asa ceva acolo iar dumneavoastra va lasati convinsi in cateva zile de niste jurnale sau emisiuni, a caror menire este chiar a va convinge de ceea ce doresc ei, cu dovezile minime sau inexistente.
si cu sexul in grup la fel... eu nu l-am intalnit. dar daca cineva il doreste (ce treaba are asta cu yoga milenara?) sa fie sanatos! nu e treaba noastra?
dar se pare ca romanului ii place senzationalul pana acolo incat inventeaza cu placere bolnava orice, doar ca sa sune socant. asta se numeste jurnalism sau televiziune in tara noastra. ati observat cu cata placere se "rumega" subiectele astea? se pare ca jurnalele au gasit "bomboana" potrivita. asta da, e manipulare.
dar ganditi-va ca la cursurile alea sunt parinti cu copii sau chiar bunici, oameni respectabili, gospodine care vor sa se relaxeze.
ca poate mai sunt si "rebuturi"? cine stie? poate! dar ce, facultatea de informatica (de exemplu) nu are rebuturile ei? nu sunt cetatenii imorali peste tot?
si apoi, daca cineva ar manca rahat pe bune, va sa zica e coprofag, asta chiar e important pentru noi incat trebuie sa ne dea subiect de discutie?
daca asta ne preocupa atunci e bine, inseamna ca viata noastra in romania s-a redresat si opinia publica se poate indrepta inspre cei ce mananca rahat. sa nu-i lasam deci sa-l manance singuri!
succes!
#13635 (raspuns la: #12563) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. anita47 - de Paianjenul la: 16/04/2004 00:37:55
(la: Evreii impotriva lui Sharon? Anita unde esti?)
"In ochii fundamentalistilor islamici,a fi crestin sau evreu,inseamna sa fi 'ghiaur'! Si toti ghiauri trebuiesc convertiti la "adevarata religie" (mijloacele nu conteaza"!)".

- Chiar folosesc fundamentalistii islamici expresia "ghiaur" cind se refera la non-musulmani?
Am avut deunazi curiozitatea de a afla "first hand" de la un coleg de munca TURC, ce inteleg ei (turcii) prin cuvintul GHIAUR... Potrivit explicatiei lui, sensul cuvintului nu este echivalentul romanescului PAGIN - asa cum m-as fi asteptat eu, de exemplu... - ci BARBAR/SALBATIC/NECIVILIZAT.
Asta ma face sa presupun - pina la proba contrarie - ca, in contextul citat mai sus din comentariul tau, atributul INFIDEL ar fi exprimat mai exact calitatea de "ne"-musulman, privit din perspectiva musulmana....



IN ALTA ORDINE DE IDEI:

"Asta e interpretarea lor la diverse invataturi din Coran,care poate,la baza,nu sunt "asa cum par a fi"(vezi diversele interpretatri date cuvantului "Jihad"!Totul depinde "pe cine intrebi".)
De aceea este acuzata acum "conspiratia iudeo-crestina"(sau nu ai citit aceste "bazaconii"?-daca nu,iti pot oferi "material" din bhromania!!)".



- Curind ar mai vrea Casa Alba (si suporterii ei) sa ne convinga ca razboaiele pe care le poarta azi impotriva "terorismului" arab sint doar reactii de autoaparare impotriva unor accese de fanatism religios, exacerbat asa, netam-nesam, de dorinta subita a musulmanilor de a converti lumea intreaga la islamism. Mie ASTA-mi suna, mai degraba, a teorie conspirationista... si excelent pretext "iudeo-crestin", in acelasi timp, de a INVADA tarile arabe si a le JEFUI de petrol... Sau... DACA gresesc... DE CE nu-si exploateaza americanii zacamintele lor de titei, ca inteleg ca au DESTUL?!... A-HA!.... Din considerente STRATEGICE!... pentruca, propriile zacaminte, odata SECATUITE de catre industrie si armata, "acest colos maiestuos numit USA" ar "impietri"... "mingea" trecind astfel in "terenul" "teroristilor"... Pai ziceti asa, domnu'... nu ne luati cu JIHADU'!...

...Intimplator, unii dintre autorii "bazaconiilor" la care te referi, sint ei insisi... fie EVREI!... fie CRESTINI(?)... si ma INDOIESC foarte ca respectivii critica actualul guvern american doar din ignoranta, snobism, americanofobie, sau... zi-i cum mai vrei....

Si,

in ultima instanta... ce-i cu toata COMEDIA asta jenanta de la Casa Alba?!... Marele ZMEU Bush cu o mina de "linge-cizma" dupa el, invadeaza Irakul, macelareste citeva sute de mii de irakieni, si apoi, intrebat DE CE a facut-o, da IRESPONSABIL din umeri incercind - atit el cit si Blair si Howard! - sa gaseasca tapi ispasitori intre agentii FBI/CIA-ului... - respectiv M15 si ASIO-ului... Mind you... temutele FBI si CIA... faimosul M15 - trei adunaturi hazoase de "STAN"-i, "BRAN"-i si "HOMER SIMPSON"-i!.... Cm'mon anita47!...
#13897 (raspuns la: #8915) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Da, da, da, exemplu clasic di - de relu la: 28/04/2004 23:42:31
(la: Romanii si co-operarea)
Da, da, da, exemplu clasic din "game theory", dar amanuntele au fost lasate afara, si amanuntele sint importante. Ca sa putem analiza situatia ar trebui sa definim mai multe chestii: care e valoarea/costul actiunii de a trece pe rosu sau nu; care sint probabilitatile ca trec alte masini (alti agenti) prin aceasta intersectie; se va repeta aceasta situatie, sau e "one shot"? samd In anumite conditii poti calcula un Nash equilibrium, sau corelated equilibrium, si atunci stii exact care este actiunea optima. Dar---si e un mare dar---de obicei aceste teorii presupun ca au de a face cu agenti rationali. Si, colac peste pupaza, majoritatea oamenilor se poarta majoritatea timpului in mod mai putin rational. Vezi, emotii, orgoliu, lipsa celor 7 ani de-acasa, samd.

Nu m-as ventura sa zic ca exemplul e fara de folos, sau ca e de folos, dar cel putin sint de acord cu ultima propozitie. Da, o anumita forma de prostie se pare ca a pus stapinire pe neamul nostru (neam prost?)... dar nu acea prostie clasica; eu cred ca e un fel de imaturitate a societatii romane, mina-n-mina cu alte deochieri.
trebuie ? - de desdemona la: 13/05/2004 09:16:56
(la: Existenta divinului?!)
1. Spui "de ce trebuie [...] sa credem intr-o fiinta divina, superioara". Eu spun ca nu e obligatoriu, dar este intuitia multor oameni, din prezent si din trecut, ca 'trebuie sa fie ceva mai presus de toate acestea, ceva dincolo de ele, si care le contine'. E perceptia unei unitati asupra 'intregului'. Adica eu Icsulescu, nu sunt cel mai important lucru din lume (acela e de fapt stomacul meu cand mi-e foame!) ci pe langa mine si ce-i in jurul meu exista multe alte lucruri care fac parte dintr-un 'ceva' mare si necunoscut (fiind prea mare pentru ca eu s-l cunosc). Oricine cu un intelect sanatos poate avea o perceptie asupra universului ce-l inconjoara, ca fiind multimea a tot ceea ce el cunoaste/vede. Unii dintre oameni insa au vazut acest univers ca fiind locuit de-o fortza subtila si constienta, inteligenta, pe care unii au numit-o Spirit sau Dumnezeu. Credinta nu e obligatorie, ea e rezultatul perceptiei cuiva asupra lumii inconjuratoare.
2. 'De ce oamenii cand sunt slabi si au probleme se roaga la divinitati?' De-obicei cel care nu are o nevoie nu face un efort. Cand esti fericit esti egoist. Cand te indoiesti de tine, te indrepti spre ceea ce crezi ca e mai puternic, mai inalt decat tine. Deci revin la punctul 1 (ceri ajutorul 'intregului', care in mod sigur va fi mai puternic decat tu singur).
3. 'Cum poti sa explici aceasta divinitate'?
Nu poti sa explici divinitatea. Ori ai perceptia ei ori n-o ai. Ca si in cazul perceptiei culorilor, sunt unii care nu percep rosul ca fiind diferit de verde. Cum sa le 'explici' rosul? Totusi, in legatura cu divinitatea sunt nuante de perceptie. Poti sa percepi existenta unei 'forte universale' ("may the force be with you") dar sa nu crezi ca ea e inteligenta si are cunoasterea a tot si toate. In treacat fie spus, pentru a 'explica' trebuie sa folosesti un rationament si o teorie, care automat impune limitari asupra rezultatului (valabil in cadrul acelei teorii). Dar nu poti aplica acest lucru unei multimi universale (care contine atat elemente din teoria ta cat si complementarele lor). Cu alte cuvinte nu poti acoperi ceva nemarginit cu ceva marginit.

Multimea de zei este o alta expresie a perceptiei umane, care identificand un aspect al divinului, i-a dat un chip si o forma, personificand acel aspect. Din cauza aceasta, avem mai multi zei (al apei, al fulgerelor, al pamantului, al iubirii, etc). Dar in realitate acestea sunt doar aspecte, divinul fiind unic. De fapt exista o teorie universala a religiilor, in care toate personalitatile remarcabile ale religiilor (Avraam, Moise, Isus, Mahomed, Zoroastru, Rama, Krishna, Buddha, Lao Tse, etc) sunt incarnari (fiecare) ale unui aspect divin, si trebuie cu totii cunoscuti, respectati si apreciati, pentru a-ti face o idee corecta despre divin.

Trecerea de la o credinta la alta nu are in ea nimic spectaculos. Cel putin in cazul religiilor politeiste, cel mai evident caz fiind al 'romanizarii' zeilor popoarelor cucerite de romani. Romanii permiteau celor cuceriti sa-si venereze inca proprii zei, daca ei capatau si un nume al unui zeu roman cu atribute similare (de exemplu Bendix-Diana). Credinta era 'democratica' in sensul ca unde era loc pentru zece zei, incapea inca unul. 'Convertirea' (la crestinism) era ceva mai spectaculoasa, mai ales daca dupa ea urma persecutia si 'aruncatul la lei'. Totusi e ceva curios ca tocmai marele imparat Constantin - care a dat legi si statut bisericii crestine, transformand-o (din nefericire) din forta spirituala in forta de dominare politica - pana in ceasul mortii a practicat inca religia romana, cu toti zeii ei (Jupiter, Hera, Atena, Diana, etc).
Credinta in zei nu a fost intotdeauna 'sangeroasa' si 'cu sacrificii umane', cum dealtfel nici crestinismul nu a fost 'bland', mai ales dupa sus-numitele masuri de institutionalizare ale lui Constantin, cand au inceput persecutiile celor ne-crestini (ca sa nu uitam, mai tarziu, de Jeanne D'Arc, de cruciade si de inchizitie).
Trecerea nu a fost rapida, si nici completa. Sute de ani au trebuit pentru ca religia crestina sa se impuna, si in multe colturi din lume (nu in ultimul rand si in Europa) se mai practica si alte elemente ale religiei traditionale pre-crestine (superstitii, obiceiuri), iar pe unele meleaguri, politeismul si crestinismul se practica impreuna de catre devoti inocenti si sinceri.
Nu sunt o autoritate in domeniul religiei, dar am participat la sesiuni de comunicari de etno-arheologie, unde multe dintre aceste aspecte au fost prezentate, si cum subiectul m-a interesat, am studiat si eu putin prin cateva carti.
___________
"Sa fii tu insuti schimbarea ce o doresti in lume".
O Discutie - de Petre Buzoianu la: 10/07/2004 17:59:17
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Dinu
Thread ul asta este foarte interesant, dar din nefericire needificator. Mai mult decit atit se ocupa de un portiune extrem de ingusta a costurilor de productie in fotografia care se face azi iar anumite zone extrem de importante nu au fost atinse nici macar in treacat.
Adevarat, thread ul se ocupa de fotografia de stock in principal, dar costurile sunt costuri iar tehnologia folosita este aceiasi indiferent de genul de fotografie.
Preturile la hotel, transport, hrana, cresc continuu.
Ceea ce a schimbat fundamental datele jocului si a facut sa creasca enorm costurile de productie a fost aparitia fotografiei digitale.
In general exista legenda cum ca fotografia digitala ar fi mai ieftina. Nimc mai putin adevarat.
Hai sa analizam pe rind, punct cu punct.
Natura genului de fotografie pe care il fac este mare consumatoare de imagini.
Pe vremea cind tragem film numarul acestora se numara cu miile de role pe an.
Un rol de film ( diapozitiv Tungsten ) costa la pret de catalog in jur de $10.00 . la pret vinzare la dealer in jur de $8.50 cumparat in mari cantitati la lada direct de la Kodak in jur de $7.00.
La bulk insa, costa in jur $60.00 un roll de 100feet din care ieseau in jur de 19-20 de role de 36 de expuneri . O caseta de film refolosibila costa $0.35 Deci in final un roll de film putea sa imi iasa la in jur de $3.35. -$3.60. Angajai pe cineva sa ruleze filmele pentru tine, pe care il plateai cu $100 pe zi, sau cumparai filmele gata rulate. Magazine ca Adorama de exemplu ti le vindeau pentru $4.50 gata rulate.
Developatul unui rol de film costa undeva intre $8.00 -$10.00 rolul.
Din cauza cantitatii insa aveam o reducere substantiala, asa incit costul unui rol de film si developatul lui ajungeau la in jur de $10.00 - $11.00 Insa, costul de film si procesare erau pasate clientului la pret intreg i. Deci ceea ce pe un fotograf il costa in mod real $10.00 –11.00 pe rol era billed ca $20.00 pe rol la care se aduga un asa numit mark up de 20% car e reprezenta timpul petrecut la laborator intructiuni etc. .
Se investeau deci $11.00 si se recuperau $24.00.
Aceasta diferenta, nu intra direct in buzunarele noastre , ci era folosita ca sa acopere alte costuri, care nu puteau fi pasate clientilor.
Echipament, reparatii de echipament , etc.
Azi cu fotografia digitala, evident ca nu mai poti pasa nici unul din aceste costuri clientului. Adevarat insa ca nici nu mai cumperi cantitatile enorme de film de care vorbeam si nici lab ul nu mai costa
Numai ca… Azi din cauza tehnologiei care se schimba atit de rapid, aproximativ o data la un an sau un an jumate trebuie sa imi inlocuiesc echipamentul digital ( care este cam de 3 ori mai scump decit echipametul analog ) Inainte cumparam un aparat cind unul devenea de nefolosit, acum insa trebuie sa cumpar cite 3 odata . Deci nu le mai pot rula intre ele. Beleau insa nu se opreste aici. De fiecare data cind schimbi echipamentul digital, rebuie sa inlocuiesti si computerele folosite.
Bine inteles ca in ziua de azi nici unul din aceste costuri nu pot fi pasate clientilor. Si asta este doar inceputul.
Acum, pentru ca se poate , editorii au trecut fotografilor o parte din atributiile pe care traditional editorii le faceau. Astfel incit azi, produsul finit al unui fotograf trebuiesa includa si :caption ing“ Adica toate datele relevante despre imaginea respective . persoane care apar in imagine, locatie, eveniment, data, etc.
Inainte. Terminam ultimul show la 11 seara, trimeteam filmele la lab si mergeam si eu ca oamenii sa maninc. Dimineata un asistent se ocupa de editat ul filmelor, impachtat ul si trimis ul la client .
Well ! azi dupa ce termini ultimul show fugi la hotel sau acasa si te ocupi de editatul captioning ul si transmisul imaginilor. Bine inteles ca cineva trebuie sa te ajute.
Inainte aveai un assistant sau mai multi care stateau pe linga tine si aveau si ce invata iar salariul lor reflecta acest lucru. Acum tu ca fotograf stai pe linga assistant, care stie despre computere cam de 10 ori mai mult decit tine , iar salariul lui reflecta acest lucru.
Bine inteles, ca te apuca dimineata editind.
Credeti ca sa terminat ?! Mai este .
Imaginile odata editate trebuiesc transmise. Nu le mai poti trimite prin curier sau FedEx.
Fiecare imagine are in general 17 mega deschisa si cam 2.3mega inchisa si ai de transmis 700-800.
Pentru asta iti trebuiesc linii de internet de mare viteza. Acasa nu mai poti folosi conectia prin cablu pe care o aveai, si care costa $40.00 pe luna, ci trebuie sa instalezi una dedicata care te costa $300.
Problema este insa cu hotelurile. Un hotel 3 stele la Paris sau Milano costa cam 130 de Euro pe noapte. Dar nu poti transmite nimic din el.
Acum esti constrins sa stai intr un hotel de 4 sau 5 stele, ca se te poti folosii de conectiile rapide de internet pe care le au.
Beleaua ca aici o camera costa 300-500 de Euro pe noapte.
Si mai ai si asistenti carora trebuie sa le platesti camera.
De nenumarate maruntisuri si accesorii nu mai vorbesc .
Concluzia: Muncesti mult mai mult, cheltuiesti mai mult, pe mult mai putini bani.
Am uitat sa adaug ca de cind cu fotografia digitala, au scazut si preturile platite pe imagini.
#17608 (raspuns la: #17581) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cu sperante - de Dinu Lazar la: 28/07/2004 09:51:47
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"Un fotograf american spunea:
3. Un site este inca modest dupa 2 ani, dar trebuie sa devina impresionant dupa 10."

Stimate domn, daca omu` spunea ca situ` tre` sa devina impresinonant dupa 9 ani, 99 de zile si trei rotatii in jurul lu` Tau Ceti il credeam si ii aduceam ofrande si medicamente, ca oricarui evadat din zburind deasupra unui cuib de cuci sau macar de la Balaceanca.

Asa, cu zece ani, omu` din pacate habar nu are pe ce lume este.

In Internet lucrurile se schimba foarte repede. Un sit care era grozav acum 3 ani acum pare din epoca de piatra, exista trenduri, tendinte, drumuri, suisuri, pehashpeuri, hastemeleuri, flashuri, ce sa mai vorbim...
Nu e ca la albume tiparite.
Daca ma uit cu placera la un album de acum o suta de ani, la un sit de acum 2 ani deja vad ca e istoricodepashit...
Cine vrea sa stea pe val trebuie sa nu asculte pe toti poetii.
Asta e asa, ca sa stam sin oi de vorba.
In trei ani se schimba atitea la programe, calculatoare, chiar estetica si mod de perceptie, ca zece ani e asa, cum ati vorbi de carbonifer, pleistocen si dinozauri cu tripanosoma gambiensis in dinti.

"Altii n-au Capitalul care le-ar permite sa o faca la nivel inalt, acum imediat. Poate cel mai bun exemplu ar fi prietenul nostru comun D.D."

Nu e domnu adevarat. E vorba de imbatrinirea si moartea spiritului si respingerea ideii de marketing. Omul sa zicem ca nu are nici un ban. Nu are pentru ca se vinde ieftin, vinde pe nimic, isi bate joc de munca lui si a altora care nu pot sa construiasca un business sau sa vinda ceva pentru ca li se spune "ce nerusinare sa ceri atit, DD mi-a cerut pe un album de zece ori mai putin"
Ar fi mai multe de discutat, dar pentru ca nu poate raspunde aici, asta e.
Sunt la noi atitia fotografi buni care nu au de nici unele pentru ca nu stiu sa contribuie cu ceva la construirea nobletii si respectului pentru meseria asta, care se vind pe degeaba si pe urma se pling cit cuprinde.


"Marturisesc, ma gandesc de 6 luni cum sa mi-l fac."

O gindire profunda este foarte utila.
Eu cred ca totusi, cu infinitezimale exceptii, nimeni nu isi face el - si nu isi poate face - un sit pro in ziua de azi... este vorba arta de a delega...sunt meserii si atribute atit de diferite!... luati un bun profesionist, sa va faca o solutie de sit frumos cu posibilitatea de a pune Dvs imagini.

Ce, Dvs va faceti pantofi, haine si cind aveti timp va construiti si masina si aparatul foto?

Un sit facut de cineva care numai asta face va fi intotdeauna mai bun decit ceva facut de cineva care alta meserie. E o meserie aparte, domnule...
...ca si fotografia, desigur, desi asta pare atit de comic...

#18476 (raspuns la: #18444) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
"Am inlaturat" - de geani la: 29/08/2004 17:56:47
(la: Evoluam?)
1. Da, stiintific, teoretic, practic, exista foarte multe dovezi ale evolutiei speciei umane. De ura, violenta, invidie, nu avem cum sa fi scapat deoarece ele nu sunt atributele inceputului omenirii pe pamant ci ele sunt specifice evolutiei acesteia. Pe masura ce omenirea inregistreaza mai multi ani de existenta, aceste "calitati" umane apar, evolueaza si se "rafineaza", se educa. Prejudecati si tabuuri? Da, multe prejudecati si tabuuri au ramas amintire. Nu pot acuma sa-ti dau un exemplu edificator, multe tineau de religie si credinta, ah da, vrajitoarele nu se mai ard pe rug, nu? Da, cu siguranta, putem spune ca s-a schimbat modul de comunicare. Foarte important modul verbal, care conteaza din ce in ce mai mult. Ca sa nu mai vorbim de stiinta si tehnologia comunicarii despre care nu putem spune ca nu a inregistrat salturi dupa salturi, incepand cu ultima decada a secolului al XX-lea. Minciuna? "Calitate" a omului. Cu cat este omul mai educat, cu atat mai "elevata" e minciuna. Minciuna nu exista la formele primare de existenta umana - la copilul de 1-3 ani. Dar altfel, intriga si minciuna au tinut locul de frunte al tuturor epocilor istoriei omenirii. De ce ar disparea? Ura, violenta, invidia, minciuna - sunt actori pe scena vietii omenesti, sunt stimulente pentru autodepasire, pentru autointelegere, pentru autoevaluare. Daca ele n-ar exista, cum am sti sa facem diferenta?
Dar, Ayda, dincolo de aceste raspunsuri, fara exemple concrete, eu as vrea sa pun o intrebare. De ce? De ce toate aceste intrebari, pe care ti le pui si le expui? In spatele acestor intrebari, a enumerarii tuturor acestor "meschinarii", eu cred ca se ascunde mai mult. De ce esti atat de dezamagita de viata ta?
Adela - de carapiscum la: 27/09/2004 09:32:12
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
"Cel mai forte “argument” în favoarea oricărei religii [...] este convingerea adânc înrădăcinată în Eul fiecăruia, că el este centrul Universului."

Nu e adevarat, draga duduie, argumentul de baza pe care se sprijina intreg edificiul crestinismului este jertfa lui Hristos pe cruce si implicit invierea Sa din morti. Ap. Pavel spune ca "daca Hristos n-ar fi inviat, atunci zadarnica ar fi propovaduirea noastra, zadarnica ar fi si credinta noastra; dar cum Hristos a inviat, S-a facut pe sine incepatura celor adormiti." De aceea si-au dat viata pt. El milioane de oameni, incepand cu primul martir crestin amintit inca din biblie, Sf Arhidiacon Stefan, pt. ca au crezut in Cel inviat. Nu orbeste, cum ti se pare domniei tale, ci pe marturia celor care L-au vazut inviat. Intr-una din aceste aratari de dupa inviere l-au vazut peste 500 de frati. Iar biserica se constituie "de facto" la coborarea Duhului Sfant peste casa in care se aflau toti ucenicii, Maica Domnului si oamenii stransi acolo. Si tot ce s-a scris sau s-a spus despre Hristos, a fost adeverit prin semne si minuni care au clintit cerbicia oponentilor. Insusi Pavel este un exemplu concludent in aceasta privinta.

"Odată ce toată existenţa se reflectă în conştiinţa sa, cum poate exista ceva, dacă el moare?"

Spune-ne si noua, pt. informarea exacta, ce este constiinta si ce forma materiala are ea. Daca nu exista ca materie, atunci cum poti tu dovedi ca exista in realitate, caci de vazut nu o vezi, nu o poti pipai cu degetele necredintei; prin urmare atributul carei parti umane crezi tu ca este constiinta? La fel e si cu simtirea, sau sentimentele, iti determina starea interioara si exterioara dar nimeni nu se poate jura ca le vede. Dar poate crezi ca materia din care e alcatuit corpul omenesc e vie de la sine? Ar insemna atunci ca insusi pamantul pe care calcam noi este viu. Si tot logic, de ce te increzi in constiinta ta mai mult decat in constiinta lumii intregi, cine si ce iti dicteaza tie dupa nastere, ca om, sa scancesti si sa ceri lapte de la sanul mamei sau sa faci criza ca nu esti schimbat/a la timp? De unde exista aceasta constiinta in om inca dinainte ca macar sa fim cumva constienti de lumea inconjuratoare? Dintr-o reincarnare, poate? Dar atunci ar fi firesc sa ma intreb: unde si cand s-a produs prima "transbordare" catre o alta lume, adica unde in timp se gaseste acel "primum movens" al constiintei umane?

"Instinctul isteric al autoconservării, iubirea de sine şi orgoliul se îmbină perfect pentru a susţine această rătăcire."

Tocmai, ca instinctul crestinului autentic nu este de autoconservare, de iubire de sine si de orgoliu, ci unul de daruire totala lui Dumnezeu si lumii intregi. El nu doreste autoconservare ci dobandirea unirii cu Dumnezeu. Fac o paranteza: ar fi de discutat si etimologia cuvantului "autoconservare"! Daca am interpreta ad-literam aceasta expresie, am putea sa zicem ca suna cam asa: sa ne punem noi insine la conserva ca sa stam mai mult si sa nu ne stricam. Ori, vezi tu, cei mai multi sfinti, luand exemplul lui Hristos, nu si-au conservat nimic, nici energia, nici chiar viata de aici, asta de dragul EU-lui cum admiti tu. In fapt te contrazici singura pana la urma, fiindca urmatoarea afirmatie pe care o faci cum ca "omul e în stare să se umilească atât, cât pentru o minte trează este de inimaginat: să îngenuncheze, să se roage cu lacrimi în ochi, să respecte nişte reguli pe 90% absurde, inutile şi adesea dăunătoare", admite ca omul (crestinul) se roaga si urmeaza anumite reguli prescrise, deci nu viseaza si se roaga si lasa deoparte lucrul sau. Cine ti-a spus asa are mare pacat, iar daca tu ai vazut asa asta nu inseamna ca este si adevarat. Regulile de care vorbesti nu sunt absurde si inutile pt. crestini, ci doar pt. necrestini. "Adesea daunatoare"...? De unde stii tu ce dauneaza cand nici macar nu urmezi aceasta cale a credintei? Dai exemplu Impartasania? Ar fi atat de multe de zis numai la acest capitol incat te-as putea inmormanta la figurat in multimea noutatilor- pt. tine, desigur. Ce stii tu despre Impartasanie in afara de faptul ca se da cu lingurita mai multora deodata? Insinuezi ca se pot transmite boli pe aceasta cale? Te inseli amarnic, asa cum Aghiazma Mare sfintita la Boboteaza nu se strica nici daca sta o mie de ani, nici n-am auzit si nici n-am vazut in experienta mea oameni care sa se fi imbolnavit dupa Impartasanie. Stii de ce? Iti spun secretul: cuminecatura este "sfintita, preacurata si nemuritoare" (spre viata de veci). In plus nu e vorba de ceea ce zici tu acolo, "turta răzmuiată într-un lichid cu slabe aluzii de băutură alcoolică", noua ni se da material Trupul Domnului spre mancare si Sangele Sau spre bautura. De aceea chiar si unii pagani, ascunsi printre crestini atunci cand ii cautau sa-i prinda, nu vedeau paine si vin in potir, ci sange si carne in mod real- astfel ca i-au si numit canibali.

"Imi imaginez ce indignare vor încerca fanaticii religioşi, citind aceste rânduri." NU e vorba de nici o indignare, crede-ma ca mai mult decat mila nu-mi poti trezi. Si in opinia ta cam ce ar insemna sa fii fanatic religios?

"Oamenii, care ridică în slăvi smerenia creştinească, se consideră demni să dăinuie în eternitate!" Crestinii nu se considera pe ei insisi demni de eternitate, ci nedemni- din smerenia de care vorbesti (si iar te contrazici). Pt. mine demnitatea nu consta in a sta ca magarul cu barba ridicata in sus si impungand cu nasul pe toti, de fudul ce sunt. Nu. Pt. ca cel putin deocamdata nu se invarte soarele in jurul meu si nu sprijin pamantul pe umerii mei!

"Să aibă un destin programat din timp de o fiinţă supranaturală, să fie vegheaţi în permanenţă şi conduşi de această fiinţă, pe care au impertinenţa să o numească “tată”"

Crestinii nu sunt roboti programati "din timp", crestinii sunt liberi, constienti de ceea ce fac si stapani pe destinul lor. Iar a numi TATA pe fiinta care le-a daruit viata nu este impertinenta, ci exprimarea adevarului ca toti suntem fiii Lui. Impertinenta ar fi fost daca L-am fi numit strain.

"încât de dragul lor, pentru salvarea lor, pentru nemurirea lor se va dezlănţui un război universal!"

Nu de dragul crestinilor se va dezlantui mania divina, nici pt. nemurirea lor, ci pt. ca omenirea moderna nu asculta de glasul lui Dumnezeu si-si ingramadeste invatatori dupa capul ei. Razboiul nu este indreptat decat impotriva faradelegii, iar asta s-o mai stii ca insisi crestinii (cei care vor ajunge zilele din urma ale apocalipsei) vor trece prin acest razboi la scara planetara din cauza paganilor, de aceea la judecata vor avea circumstante atenuante lor scurtandu-li-se zilele inainte de vreme.

"Nu este util şi necesar să cunoaştem lumea în care trăim?"

Nici nu-ti poti inchipui ce vede un crestin in lumea asta, cum o percepe si cum o simte. Realitatile acestea ar fi ca niste minuni pt. cineva ca tine!

"Nu e mai bine să avem o minte sănătoasă şi trează, decât una turmentată de frica morţii ?"

Am impresia ca nu realizezi contrariul celor spuse de tine. In fond crestinii nu se tem de moarte, ci de vesnicia ei! De aceea ei au intotdeauna o minte treaza, care vegheaza la propasirea spirituala. Bautura ametitoare care vad ca te-a cuprins pe tine este a SF-urilor lansate ca un atac in ultima vreme pe toate canalele media, SF-uri ce incearca sa convinga lumea ca ne tragem din maimute si ca Dumnezeu nu exista. N-ai decat sa ramai beata si din aburii astia de alcool sa-i vezi pe ceilalti beti, desi stau drepti in picioare.

"“Fericiţi sunt acei săraci cu duhul, căci a lor va fi împărăţia cerurilor”. Să le fie de bine, celor săraci cu duhul!"

Lor o sa le fie bine, dar unora ca tine nu prea. Oricum nu intelegi sensul din context, Hristos nu se referea la nebuni sau handicapati, asa cum banuiesti tu.

"de ce credincioşilor li se permite să-i învinuiască pe atei de lipsă de educaţie şi instruire, lacune de “documentare”, iar noi, ateii, trebuie neapărat să fim foarte delicaţi şi toleranţi când ne expunem punctul de vedere"?

Te-a invinuit cineva de ceva pe tine personal sau ce, ca n-am inteles!? Te rog sa te gandesti mai bine si eventual sa te intrebi de unde a venit aceasta pornire a ta. Eu cunosc raspunsul, daca tu nu-l stii am sa ti-l zic mai pe urma.

In fine, sa stii ca prin ceea ce am scris nu caut sa te convertesc, chiar nu-mi doresc asta. Fiindca nu eu te pot converti, ci Dumnezeul pe care Il combati cu inversunare. Dar sa stii ca nu esti nici prima si nici ultima in istoria omenirii, au fost capete incoronate (unii le-au zis incornorate) care au strigat din adancul deznadejdii lor: "M-ai invins, Galileene!"
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#23451 (raspuns la: #23426) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
desdemona si paianjenul - de dinisor la: 01/10/2004 12:01:55
(la: Reorganizare)
...mai devreme sau mai tarziu orice subiect se inamoleste! in putinul timp de cand sunt pe-aici, am observat ca subiectele se inamolesc deseori din lipsa de mai multi participanti activi. hai sa luam de exemplu conferinta deschisa in scopul de a organiza intalnirea. duceti-va pe ea si vedeti de cat timp nimeni nu a mai venit cu o propunere? pai cum sa vina saracii cu propuneri...cand ei sunt doar spectatori?
ideea e ca nimeni nu cere comentarii aprobatoare, ci sincere!
ca unora sau altora nu le-ar place sa apara atributul "idle" langa numele lor, nu suntem noi sa decidem. ci administratia poate lua in considerare sau nu oportunitatea propunerii. caci ei sunt cei ce intretin acest site. celor ce accepta constructia si functionalitatea lui, le va fi firesc sa fie in continuare prezenti. celorlalti...le spunem "numai bine"...
#23872 (raspuns la: #23866) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
mya - de nasi la: 10/10/2004 01:45:42
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
si eu cred ca totul se trage din educatie. in fond, cu totii devenim adultii care ne invata parintii si societatea ca "e normal" sa fim. daca "odorul" mamei de 1,85 asa a fost invatat (prin exemple de genul, masculului in casa ii este permis x,y si z, iar femela - sora cu pricina - trebuie sa "stea dreptzi") normal ca asta va fi atitudinea. in copilarie-pubertate-adolescenta, baiatul sta cu tatica si ia exemplul lui, invata sa exploreze cu maiestrie canalele sportive; fetitza cu mamica, invata sa spele vase, sa gateasca...
cit despre mama in cauza, ai ales tipul clasic al mamei romance. si nu uita insa ca si aceasta "mama romanca" este si ea mai intii de toate femeie. din pacate, una din acele multe femei care au ales sa-si verse naduful pe generatia urmatoare. fiica - las' sa vada si ea pe pielea ei ce-am trait eu ca sa nu fiu singura care a avut de inghitit, baiatul - il cresc sa ma razbune, sa trateze si el alte femei cum m-a tratat taica-su pe mine.... sa nu deschida usa femeii, sa nu-si spele cana de cafea, sa nu respecte macar munca femeii ca daca ea tocmai a dat cu aspiratorul el sa intre linistit cu pantofii murdari in casa... trebuie insa sa iti dai seama ca aici nu este o alegere facuta in mod constient, ci pur si simplu o reactie umana - nu intru in amanunte pt ca ar trebui sa fac o intreaga analiza psihologica. si iti dau dreptate, nu gasesti mentalitatea asta in 100% dintre familiile romane dar este o mentalitate care predomina INTR-O PROPORTIE INGRIJORATOR DE MARE PT MILENIUL IN CARE TRAIM.

in privinta "occidentului" vreau sa te corectez putin si sper sa nu te superi. eu vorbesc din experienta mea, tu din a ta... aici cind faci copii asta inseamna o cheltuiala fantastica. in marea majoritate cuplurile pun bani deoparte dinainte, pentru a face fata diminuarii inevitabile a cistigului lunar/ sau saptaminal. daca mai au de platit si un mortgage la casa, atunci lucrurile se mai complica putin: rata la banca trebuie achitata la termen, fara discutii si scuze, sotia nu mai merge la serviciu deci nu mai aduce bani in casa, copilul are nevoie de scutece, de hainute, citeva luni de zile mai merge cum merge, pe urma are nevoie de formula, de papica speciala pt bebelusi - ca nu poti sa-i dai ce maninci tu, sistemul lui digestiv nu face fata si ajungi cu el la doctor - alti bani alta distractie. la doctor oricum ajungi din cind in cind - ca inca n-am auzit de baba frumoasa si copil cuminte (si sanatos tun pe deasupra). mincare gata preparata se poate cumpara ca e destul de ieftina intr-adevar, dar cu mincatul la restaurant.... nu chiar asa de des cit ai lasat tu sa se inteleaga. apoi creste copilul / sau copiii, femeia se intoarce la serviciu, insa cheltuielile sunt la fel de mari. legislatia pur si simplu nu permite ca un copil sub 14 ani sa fie lasat singur in casa, fara supravegherea unui adult. cei care fac greseala asta se trezesc cu vizita din partea celor de la children wellfare...se apeleaza de cele mai multe ori la baby sitter, la ajutorul bunicilor - insa numai citeva ore pe zi pt ca majoritatea parintilor isi trimit copiii la gradinita (si asta costa destul de mult) de dimineata pina la amiaza. marea majoritate a parintilor opteaza pt gradinita pt ca acolo copilul se pregateste pt scoala, invata sa numere, sa adune, sa inmulteasca, si sa citeasca, dar cel mai important: face primii pasi in viata, INVATA SA FIE SOCIABIL, invata sa interactioneze cu alte fiinte umane de ambele sexe, fiecare cu personalitatea proprie si isi insuseste de la o virsta frageda comportamente adecvate, iar asta e un lucru de pret. de cite ori nu vedem in familiile din romania copii care se tem pina si de rudele mai departate pe care le vad mai rar, daramite de altii? ii intraba cineva cum ii chiama si citi ani au - pun ochii in pamint, ii intreaba ce au invatat la scoala si nu raspund sau bilbiie ceva fara nici o urma de indrazneala in glas, iar daca e sa recite o poezioara dau in lacrimi (cazuri nu chiar atit de rare). parintii respectivi se ascund dupa scuza ca sunt timizi saracutii - de parca asta ar fi un atribut chiar atit de pozitiv, cind stim cu totii ca timiditatea nu te ajuta in viata, nu te ajuta in cariera, nu aduce nimic bun! si cind spun "saracutii" nu o fac pe ton ironic, ci o spun pt ca acesti copii nu au beneficiat in primii ani ai vietii lor de contact uman divers sub supravegherea unor persoane calificate care sa-i indrume (ca stim cu totii ce fel de oameni au grija de copii in majoritatea creselor si gradinitelor din romania, mai ales cele de stat) - nu vor fi pregatiti sa faca fata vietii adevarate de dincolo de umbrela parintilor si cele mai importante lectii de viata pt ei vor fi limitate la unicul exemplu al parintilor - care de prea multe ori e similar celui pe care l-ai amintit tu.

dar revenind la familia occidentala: tinerii parinti in general iau decizii in cunostinta de cauza, de cele mai multe ori se pregatesc pt copii, dar ca peste tot in lume exista si acel neprevazut - caz in care, se apeleaza si aici la ajutorul familiei extinse, al statului, etc. dar cind vine vorba de relatia barbat-femeie, pur si simplu este o alta mincare de peste. cu sau fara copii, barbatul respecta femeia cu care a ales sa-si imparta bucuriile si tristetile vietii. o sustine in deciziile pe care ea le ia fata de cariera - nu pretinde de la femeie sa stea acasa toata viata daca ea nu vrea si nici nu hiriie nici miriie ca daca ea vrea sa stea citiva ani sa creasca copiii atunci numai el are drepturi in casa pe motiv ca el merge la serviciu! si indiferent daca femeia munceste sau nu, barbatul de aici o ajuta in treburile casnice pt ca n-a fost crescut cu ifose si pretentzii de a avea acasa "servitoare neplatita" si MAI ALES PT CA pregatirea mesei, dereticatul, spalatul vaselor si alte treburi casnice facute impreuna, reprezinta atit pt femei cit si pt barbati un timp pretios pe care femeia si barbatul il petrec impreuna isi comunica unul altuia dorintele, gindurile, bucuriile si nemultumirile de peste zi, isi fac planuri de viitor si se sfatuiesc fara ca unul sa trebaluiasca in casa pentru amindoi iar celalalt sa fie tratat ca un pasha.
#24591 (raspuns la: #24563) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
e bine sa studiezi mai mult... - de spirit_intelept la: 10/10/2004 07:38:33
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
Draga mya,

ultimul tau reply mi s-a parut destul de amuzant. Inclusiv acum, cand raspund la el, zambesc :). Hai sa le luam pe rand:

1. Cu atributele pe care ti le-am acordat, de orgolioasa, inflexibila etc ti-am mai scris un reply. Dupa ultimele tale post-uri, as mai putea sa adaug la cele ce am scris atunci inca niste observatii care vin in sprijinul acestei etichetari pe care ti-am facut-o. Mai nou am impresia ca din pacate chiar iti imbogatesti repertoriul de calomnii la adresa mea (de ex sfarsitul reply-ului tau), ceea ce evident nu-ti face cinste in nici un fel. Chiar si felul in care ai raspuns la comentariul lui vajra, in care acesta a prezentat la un mod deosebit anumite realitati spirituala, te pune intr-o situatie proasta. Se pare ca oricate argumente, nume de maestri spirituali, etc...ti-ar aduce cineva in sprijinul tantrei, la tine toate acestea "s-au mai auzit deja". Te dai singura ca exemplu de inchistare mentala.

2. Dupa cum ti-ai dat si tu seama "aparenta mea dificultate de logica" de fapt a venit din faptul ca am considerat ca stiai deja faptul ca Krishna intr-adevar a avut viata sexuala chiar foarte bogata. Acum imi dau seama nu numai ca nu stiai acest lucru, ba chiar negi asta. Inainte sa incepem o polemica pe aceasta tema, am sa-ti explic anumite faze din viata lui Krishna, care arata intensul lui erotism chiar de la varste fragede.
De ex cand era mic si le-a surprins pe gopi-uri facand baie dezbracate, le-a ascuns hainele si nu le-a returnat decat atunci cand acestea, lasand sfiala la o parte, au venit pe mal sa-l implore a le da hainele inapoi. Intr-o prima faza chiar ele isi ascundeau cu o mana nuditatea, dar Krishna nu le-a facut pe plac decat atunci cand gopi-urile au inceput sa-l roage cu ambele maini...asta era in copilaria lui. De fapt gopi-urile erau asa de uimite de aceste fapte ale lui, care majoritatea aveau un substrat specific sexual, incat nici macar nu mai stiau cum sa reactioneze.
Cand Krishna a crescut mai mare, scrierile sacre indiene (Vishnu-purana, Bhagavata-purana, Harivansa, Narada-Pancharatra si Brahma-Vaivarta) ne relateaza adevarate episoade erotice in care era implicat Krishna:
########
With a young, new moon sailing untroubled through the balmy autumn nights, Krishna felt playful and exuberant . . . sometimes, stirred on by pleasurable emotions, he sported with girls from the camp through the dark, warm nights. The girls ecstatically drank in his countenance as if it were the moon come to earth. With his bright arm bands and wild flower garlands, Krishna's glowing presence made all Vraja glow. Entranced by his graceful ways, the girl herders greeted him joyously as he strolled about. They pressed their full, swelling breasts against him, their eyes darting about. Eluding the restraint of mothers, fathers, and brothers, the pleasure drunk girls dashed through the night to his side. Forming a row, they sang praises of his deeds, each girl striving to outdo the others . . . Their limbs were soon covered with dust and dung as they struggled to satisfy Krishna, like excited female elephants topped by an aroused bull elephant. With wide eyes beaming with love, the deer eyed girls thirstily drank in their lover's dark form. Then others had their chance to find pleasure in his arms. When he sighed with pleasure, the girls joyously echoed his melodious sounds. Their hair, once carefully bound and parted, lay strewn about as they fell back fulfilled, stray hairs caressing the nipples of their breasts. On many a moonlit autumn night, Krishna and the herder girls joined in these revels, amusing themselves in delicious play.
(citat din Harivansa)
########
Daca vrei, iti mai pot oferi asemenea citate din carti sacre indiene precum si din comentariile unor mari indianisti.
Deci draga mya, mi s-a parut amuzant cand tu ca sa combati tantrismul l-ai adus in discutie chiar pe Krishna care, asa cum am mai spus, este o incarnare (avatar) a aspectelor de iubire si fericire divina...si din fericire pentru noi iubirea divina nu inseamna doar a privi stelele ci si capacitatea noastra de face dragoste la un mod sublim.

3. Oricum, din ultimul tau comentariu remarc faptul ca esti intr-o stare de defensiva...de 3 ori ai spus ca nu vrei sa-ti raspund sau sa iti explic anumite aspecte. Eu am sa urmez totusi adevarul, asa cum este el prezentat in scrierile traditionale, si in masura in care va fi necesar am sa-ti raspund si in continuare.

Spirit Intelept
#24600 (raspuns la: #24437) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...